MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 853/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 853         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 18 decembrie 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 864 din 18 octombrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României

 

Decizia nr. 866 din 18 octombrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Decizia nr. 882 din 25 octombrie 2012 asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 168 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Decizia nr. 884 din 25 octombrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

Decizia nr. 901 din 25 octombrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi a legii în ansamblul său

 

Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 pct. 11 şi art. 299 alin. I1 din Codul de procedură civilă

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU ADMINISTRARE SI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII

 

987. - Decizie privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 864

din 18 octombrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.176D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta arată că, faţă de actul normativ examinat, Avocatul Poporului a formulat critici de neconstituţionalitate extrinsecă, prin raportare la prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, care prevăd condiţiile în care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă, şi anume numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 109 din 9 februarie 2010, reprezentantul Ministerului Public apreciază că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 nu îndeplineşte exigenţa urgenţei, impusă de textul fundamental menţionat, astfel că, pentru acest motiv, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Adresa nr. 7.192 din 2 iulie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.492 din 3 iulie 2012, în temeiul art. 146 lit. d) teza a două din Constituţie şi al art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Avocatul Poporului susţine că actul normativ criticat contravine prevederilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie. Din Nota de fundamentare a Guvernului rezultă că adoptarea ordonanţei de urgenţă este necesară pentru organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, prin trecerea acesteia în subordinea Secretariatului General al Guvernului, astfel că neadoptarea măsurilor de rigoare poate conduce la disfuncţionalităţi majore în activitatea de editare, cu consecinţe deosebit de negative asupra întregii societăţi. În opinia autorului excepţiei, „niciunul dintre argumentele invocate nu reprezintă situaţii extraordinare şi ca urmare nu se poate astfel devoala vreo urgenţă în adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate. Toate aceste măsuri puteau fi adoptate în mod democratic pe baza procedurii obişnuite legislative care se desfăşoară în cadrul Parlamentului României”.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) şi ale art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedintele Senatului a transmis punctul său de vedere prin care susţine că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 fiind constituţională. Se arată, în acest sens, că acest act normativ îndeplineşte condiţiile impuse de art. 115 alin. (4) din Constituţie, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale (a se vedea deciziile nr. 253 din 17 iunie 1997, nr. 114 din 20 iulie 1999, nr. 255 din 11 mai 2005, nr. 421 din 9 mai 2007, nr. 1.008 din 7 iulie 2009, nr. 188 din 2 martie 2010 şi nr. 919 din 6 iulie 2011). Scopul reglementării criticate este cel al punerii de acord a activităţii desfăşurate de Regia Autonom㠄Monitorul Oficial” cu rolul constituţional al executivului şi, în mod special, al Guvernului. Sunt avute în vedere dispoziţiile art. 74 din Constituţie, potrivit cărora Guvernul are drept de iniţiativă legislativă, ale art. 115, care permit Guvernului să emită ordonanţe în baza unei legi de abilitare, precum şi ordonanţe de urgenţă, respectiv ale art. 116, care configurează structura administraţiei publice centrale de specialitate şi potrivit cărora ministerele şi, după caz, alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale se organizează în subordinea Guvernului. Toate aceste prevederi constituţionale pun în evidenţă amploarea deosebită a activităţii de legiferare, lato sensu, realizată de structurile puterii executive din România.

Astfel cum rezultă şi din Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012, exista o situaţie extraordinară, cu vădit caracter anormal şi excesiv, constând în aceea că Monitorul Oficial al României era organizat şi funcţiona numai în subordinea Camerei Deputaţilor - şi nu sub autoritatea Parlamentului - ipoteză legislativă care nu este impusă de nicio dispoziţie constituţională. Urgenţa reglementării rezidă în necesitatea punerii de acord a realităţii cu o situaţie obiectivă, anume aceea că Guvernul emite cel mai mare număr de acte cu caracter normativ, ceea ce a impus şi trecerea Regiei Autonome „Monitorul Oficial” sub autoritatea acestuia. Totodată, se poate observa că modificările şi completările aduse Legii nr. 202/1998 prin ordonanţa de urgenţă criticată au fost generate de necesitatea racordării de urgenţă a legislaţiei la realitate - aspect care s-a constituit într-o situaţie extraordinară - a cărei reglementare nu mai putea fi ignorată de Guvern şi nici amânată până la adoptarea unei legi pe calea unei proceduri obişnuite. Constituindu-se în existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa actualului Guvern, aceste disfuncţionalităţi nu mai puteau fi perpetuate, motiv pentru care s-a impus adoptarea unei soluţii legislative imediate, de natură să evite grave atingeri aduse interesului public.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, potrivit punctului său de vedere transmis la dosarul cauzei, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 a fost adoptată în temeiul delegării legislative constituţionale, respectiv art. 115 alin. (4), scopul reglementării fiind cuprins atât în preambulul ordonanţei, cât şi în expunerea de motive ce însoţeşte proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012. Motivele ce definesc situaţia extraordinară şi urgenţa ce au impus adoptarea acesteia vizează interesul public şi determină, prin urmare, adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public.

Guvernul, prin punctul său de vedere, susţine următoarele:

Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, relevate de autorul sesizării prin raportare la art. 115 alin. (4) din Constituţie, apreciază că sunt neîntemeiate, deoarece preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 cuprinde elemente de text şi argumente care sunt de natură să susţină fiecare dintre caracteristicile „situaţiei extraordinare”, drept criteriu de constituţionalitate extrinsecă prevăzut expres de norma fundamentală invocată, astfel cum au fost conturate în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale (deciziile nr. 255 din 11 mai 2005, nr. 1.008 din 7 iulie 2009, nr. 109 din 9 februarie 2010 şi nr. 430 din 3 mai 2012). Cu toate acestea, aprecierea de la caz la caz a întrunirii elementelor caracteristice ale situaţiei extraordinare în cadrul preambulului unei ordonanţe de urgenţă revine Curţii Constituţionale.

Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, care vizează aspecte de neconstituţionalitate intrinsecă, invocate de autorul excepţiei, însă fără a se motiva în ce mod operează încălcarea, Guvernul apreciază că, în această privinţă, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, prin raportare la art. 10 din Legea nr. 47/1992, care impune condiţia esenţială ca orice excepţie de neconstituţionalitate să fie motivată.

În final, se subliniază faptul că în niciun stat membru al Uniunii Europene Parlamentul nu are atribuţiile unui minister de resort, adică nu are în subordine regii autonome sau societăţi comerciale.

CURTEA,

examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată direct de Avocatul Poporului, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,

dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza a două din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 32 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 30 iunie 2012.

Normele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 115 alin. (4), potrivit cărora: „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea Constituţională constată că aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Autorul excepţiei - în speţă, Avocatul Poporului - invocă, în susţinerea neconstituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012, dispoziţiile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, fără a formula însă şi argumente în favoarea acestei teze, care să releve raportul de contrarietate dintre actul normativ atacat şi textul fundamental indicat. Susţinerile prezentate se reduc, în realitate, la reluarea dispoziţiilor cuprinse în art. 115 alin. (4) din Constituţie, la redarea, în esenţă, a motivelor prezentate de Guvern în cuprinsul Notei de fundamentare ce însoţeşte ordonanţa de urgenţă supusă controlului, urmată, apoi, de afirmaţia potrivit căreia argumentele invocate nu prezintă situaţii extraordinare, care să impună reglementarea de urgenţă, fiind sugerată posibilitatea legiferării în procedura obişnuită care se desfăşoară în cadrul Parlamentului.

Curtea mai observă şi că în cuprinsul sesizării nu se regăsesc argumente care să susţină încălcarea alin. (6) al art. 115 din Legea fundamentală, invocate în partea introductivă a sesizării; de altfel, în finalul acesteia, autorul sesizării solicită constatarea neconstituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 numai în raport cu alin. (4) al art. 115 din Constituţie, creându-se astfel aparenţa că fie renunţă la al doilea temei invocat, fie a omis, din varii motive, să-l menţioneze şi pe acesta.

În consecinţă, Curtea constată că sesizarea formulată, astfel cum a fost redactată, nu cuprinde o motivare minimă, ceea ce înseamnă că acesteia îi lipseşte un element determinant pentru a fi calificată ca fiind o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate; această constatare are caracter dirimant, astfel încât Curtea Constituţională nu poate exercita controlul de constituţionalitate asupra actului normativ criticat. Pe de altă parte, Curtea Constituţională nu se poate substitui autorului sesizării în demersul acestuia de a prezenta o argumentaţie pertinentă, necesară pentru reflectarea pretinsei stări de neconstituţionalitate a actului normativ examinat, susceptibilă a susţine şi a conduce la pronunţarea soluţiei solicitate, respectiv constatarea neconstituţionalităţii acelui act normativ.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) teza a două şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), ale art. 29 şi art. 32 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 866

din 18 octombrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Constanţa Mateianu în Dosarul nr. 6.291/303/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ si fiscal si care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.221D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 1.604 din 24 mai 2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Constanţa Mateianu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textele criticate încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, hotărârile pronunţate în primă instanţă, în soluţionarea plângerilor contravenţionale, nefiind supuse niciunei căi de atac, ca urmare a introducerii, prin art. X din Legea nr. 202/2001 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în cuprinsul art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, a prevederilor alin. (31). Se arată, totodată, că textele criticate instituie o discriminare nejustificată între persoanele aflate în situaţia prevăzută la art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi cele sancţionate contravenţional în temeiul altor acte normative ce prevăd sancţiuni pentru fapte contravenţionale. Sunt invocate, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 74 din 27 ianuarie 2011, nr. 197 din 13 mai 2003 şi nr. V.322 din 11 octombrie 2011.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal opinează că prevederile art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt neconstituţionale în măsura în care nu asigură respectarea în toate fazele procesuale a dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi si la accesul liber la justiţie.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatului Poporului arată că, prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, Curtea Constituţională, ulterior ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, a declarat neconstituţional textul criticat de autorul excepţiei, motiv pentru care aceasta a devenit inadmisibilă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea deduce că, în realitate, autorul excepţiei critică prevederile art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care aveau, la momentul sesizării Curţii Constituţionale, următorul cuprins:

- Art. 118 alin. (31): „(31) Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea este definitivă şi irevocabilă.”

Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi ale art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 10 din Declaraţia universală a drepturilor omului şi ale art. 14 pct. 1 din Pactul

internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, a declarat neconstituţionale prevederile art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. De asemenea, Curtea reţine că publicarea deciziei menţionate s-a realizat ulterior sesizării sale.

Având în vedere cele de mai sus, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”, Curtea constată că prezenta excepţie de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Constanţa Mateianu în Dosarul nr. 6.291/303/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 882

din 25 octombrie 2012

asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 168 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 168 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Piatra Craiului” - S.R.L. din Câmpulung în Dosarul nr. 1.370/109/2011 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 646D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.370/109/2011, Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 168 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de pârâta Societatea Comercial㠄Piatra Craiului” - S.R.L. din Câmpulung într-o cauză având ca obiect solicitare drepturi băneşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 24 privind dreptul la apărare.

În acest sens arată că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, plata salariatului „se dovedeşte numai prin semnarea statelor de plată şi prin alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii având natura şi regimul actelor contabile”. Arată că a solicitat administrarea şi a altor probe pentru a dovedi plata salariatului, respectiv proba testimonială, probe din care rezultă recunoaşterea de către salariat a primirii drepturilor salariale, însă, fată de formularea art. 168 din Codul muncii, nu sunt admise alte probe în afara statelor de plată semnate de salariat sau a altor documente justificative care urmează regimul actelor contabile arhivate de unitate.

Or, prin modul restrictiv în care este formulat textul art. 168 din Codul muncii, care nu permite administrarea şi a celorlalte mijloace de probă, acesta încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.

Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu creează o situaţie discriminatorie sau favorizantă vreuneia dintre părţile contractului de muncă, ci pune doar în aplicare principiul general de drept comun prevăzut şi de art. 1191 din Codul civil, potrivit căruia actele juridice se dovedesc prin înscrisuri, fiind exclusă proba cu martori. Această cerinţă nu vine decât să contribuie la protejarea siguranţei raporturilor juridice dintre salariaţi şi angajatori. De asemenea, nu este împiedicată nici exercitarea dreptului la apărare al angajatorului, întrucât acesta este cel care deţine documentele justificative prevăzute de textul de lege criticat, fiind necesară şi firească obligaţia acestuia de a prezenta aceste probe.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că textul de lege criticat reglementează modalităţile în care se poate face proba plăţii salariilor, şi anume prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit, iar, pe de altă parte, stabileşte condiţiile şi termenele de păstrare şi arhivare ale acestor documente. Apreciază că aceste dispoziţii nu încalcă exercitarea dreptului la apărare al angajatorului, întrucât acesta este cel care deţine documentele justificative prevăzute de lege, fiind necesară şi firească obligaţia acestuia de a prezenta aceste probe. Totodată, dispoziţiile de lege criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei şi de a se prevala, neîngrădit, de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil, inclusiv dreptul de a beneficia de asistenţa unui avocat în tot cursul procesului.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile

procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 168 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii care au următorul conţinut:

„(1) Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.

(2) Statele de plată, precum şi celelalte documente justificative se păstrează şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul ia apărare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Cu privire la dispoziţiile de lege criticate, dar în numerotarea existentă înainte de republicarea din anul 2011 a Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 1.010 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 12 august 2010, respingând excepţia de neconstituţionalitate.

Textul de lege criticat reglementează modalitatea prin care poate fi probată plata salariilor, stabilind că aceasta se va face prin înscrisurile prevăzute de lege doveditoare ale efectuării plăţii. Autorul excepţiei, în calitate de angajator, este nemulţumit că nu poate folosi în sprijinul apărării sale proba cu martori, considerându-se discriminat în raport cu salariatul şi îngrădit în exercitarea dreptului la apărare.

Faţă de acestea, Curtea a reţinut că textul de lege nu creează o situaţie discriminatorie sau favorizantă vreuneia dintre părţile contractului de muncă. Această cerinţă prevăzută de textul criticat nu vine decât să contribuie la protejarea siguranţei raporturilor juridice dintre salariaţi şi angajatori.

De asemenea, nu este împiedicată nici exercitarea dreptului la apărare al angajatorului, întrucât acesta este cel care deţine documentele justificative prevăzute de textul de lege criticat, fiind necesară şi firească obligaţia acestuia de a prezenta aceste probe.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 168 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Piatra Craiului”- S.R.L. din Câmpulung în Dosarul nr. 1.370/109/2011 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 884

din 25 octombrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Andreea Nicolescu în Dosarul nr. 5.591/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 675D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 688D/2012 şi nr. 994D/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Roxana-Florentina Derihaci şi de Gabriela Vasilescu în dosarele nr. 5.590/2/2011 şi nr. 5.862/2/2011 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 688D/2012 şi nr. 994D/2012 la Dosarul nr. 675D/2012, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5.591/2/2011, şi prin sentinţele civile nr. 556 din 27 ianuarie 2012 şi nr. 1.006 din 14 februarie 2012, pronunţate în dosarele nr. 5.590/2/2011 şi nr. 5.862/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de reclamanta Andreea Nicolescu, de reclamanta Roxana-Florentina Derihaci şi de reclamanta Gabriela Vasilescu în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, în cadrul unor litigii administrative având ca obiect obligarea acestuia de a emite acte administrative.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi prevăzut la art. 16 din Legea fundamentală, prevederilor constituţionale ale art. 4 şi, totodată, încalcă dreptul la muncă şi protecţie socială statuat la art. 41 din Constituţie.

În acest sens arată că, în măsura în care calculul indemnizaţiei de încadrare conform dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 duce la un cuantum al acestei indemnizaţii mai mic faţă de cel calculat potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în condiţii identice de vechime în muncă şi vechime în funcţie, textele criticate creează discriminare între persoanele care au trecut la o tranşă superioară de vechime în cursul anului 2011 şi cele care au trecut la o astfel de tranşă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010. Se susţine, în concluzie, că, în prezent, pentru aceeaşi categorie de salariaţi, aflaţi în condiţii identice de vechime în muncă şi în funcţie, sunt aplicate două sisteme de salarizare paralele, ceea ce este neconstituţional.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează că aplicarea textelor de lege criticate poate produce rezultate injuste pentru personalul care trece într-o altă tranşă de vechime în muncă sau în funcţie sub imperiul Legii nr. 285/2010, dar acestea nu îmbracă forma unor situaţii de discriminare, având în vedere legea aplicabilă raportului juridic.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, în punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 994D/2012, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 20/2002) şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, iar instituirea unor regimuri juridice diferite în situaţii care impun rezolvări diferite nu poate fi considerată o încălcare a acestui principiu. În cazul de faţă, tratamentul diferenţiat aplicat rezultă din faptul că drepturile salariale ale persoanelor supuse comparaţiei s-au născut sub imperiul unor reglementări legale diferite, astfel încât nu se poate susţine că acestea au fost supuse unei discriminări.

În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea art. 41 din Constituţie, apreciază că aceasta nu poate fi primită, deoarece excepţia de neconstituţionalitate este nemotivată sub acest aspect. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu se poate substitui autorului sesizării în ceea ce priveşte motivarea unui aspect de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens Decizia nr. 1.655/2010.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, care au următorul cuprins:

„(1) în anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(2) în anul 2011, pentru personalul de conducere se aplică în mod corespunzător prevederile alin. (1).

(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie pentru personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie», respectiv vechime în învăţământ pentru personalul didactic de predare universitar şi preuniversitar.

(4) Personalul care, în cursul anului 2011, desfăşoară activităţi noi care presupun, potrivit legii-cadru, acordarea unor clase de salarizare succesive celei deţinute pentru funcţia respectivă beneficiază de o majorare a salariului de bază, respectiv a soldei/salariului de funcţie, corespunzător numărului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru.”

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Astfel, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, Curtea a reţinut că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, a fost abrogată prin dispoziţiile art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Această intervenţie legislativă a avut ca scop evitarea posibilelor dezechilibre financiare pe care aplicarea Legii-cadru nr. 330/2009 le-ar fi putut provoca.

Curtea a reţinut, de asemenea, că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. De altfel, Curtea a subliniat faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă.

Prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Curtea a reţinut că pensia de serviciu pentru magistraţi, introdusă în anul 1997 prin efectul modificării şi completării Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, la fel ca şi pensia de serviciu pentru militari, prevăzută de Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările ulterioare, au fost instituite în vederea stimulării stabilităţii în serviciu şi a formării unei cariere în magistratură sau, după caz, în rândul cadrelor militare permanente. Conform reglementărilor menţionate, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraţilor, respectiv militarilor care, în privinţa totalului vechimii lor în muncă, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratură sau, după caz, ca militar. Caracterul stimulativ al pensiei de serviciu constă, atât în cazul magistraţilor, cât şi în cel al militarilor, în modul de determinare a cuantumului pensiei în raport cu salariul, respectiv cu solda avută la data ieşirii la pensie. Constatând că aceste elemente care diferenţiază regimul de pensionare al militarilor şi al magistraţilor de regimul general al pensiilor asigură un tratament juridic specific celor două categorii de asiguraţi, Curtea Constituţională a reţinut că instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii şi magistraţii.

Având în vedere argumentele mai sus referite, mutatis mutandis, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica autorului excepţiei, potrivit căreia, în măsura în care calculul indemnizaţiei de încadrare, conform dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, duce la un cuantum al acestei indemnizaţii mai mic faţă de cel calculat potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009, în condiţii identice de vechime în muncă şi vechime în funcţie, textele criticate creează discriminare între persoanele care au trecut la o tranşă superioară de vechime în cursul anului 2011 şi cele care au trecut la o astfel de tranşă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

Din aceleaşi considerente, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută nici afirmaţia autorului conform căreia, în prezent, pentru aceeaşi categorie de salariaţi, aflaţi în condiţii identice de vechime în muncă şi în funcţie, sunt aplicate două sisteme de salarizare paralele, fiind încălcate în acest fel prevederile constituţionale ale art. 4 referitor la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni şi dreptul la muncă şi protecţie socială, statuat la art. 41 din Constituţie.

Curtea a apreciat, totodată, că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 285/2010 nu contravin nici principiului constituţional al egalităţii în drepturi prevăzut la art. 16, întrucât acestea se aplică în mod nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice.

Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Andreea Nicolescu în Dosarul nr. 5.591/2/2011, de Roxana-Florentina Derihaci în Dosarul nr. 5.590/2/2011 şi de Gabriela Vasilescu în Dosarul nr. 5.862/2/2011, dosare ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 901

din 25 octombrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi a legii în ansamblul său

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Viorica Grigoropol în Dosarul nr. 10.243/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.256D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei, Viorica Grigoropol, a depus la dosar o cerere prin care solicită suspendarea cauzei până la soluţionarea unei plângeri penale care are legătură directă cu cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de suspendare a cauzei în temeiul art. 55 din Legea nr. 47/1992.

Curtea, deliberând, respinge cererea de suspendare a cauzei formulată de Viorica Grigoropol în temeiul art. 55 din

Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională, legal sesizată, procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului şi nici cele privind recuzarea judecătorilor”.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că tratamentul juridic diferenţiat prevăzut de lege este justificat de situaţiile reglementate, care sunt obiectiv diferite.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 21 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 10.243/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi a legii în ansamblul său.

Excepţia a fost ridicată de Viorica Grigoropol cu prilejul soluţionării unui litigiu de asigurări sociale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este discriminatoriu, întrucât nu prevede asimilarea ca stagiu de cotizare a perioadei în care a urmat cursurile serale ale învăţământului universitar. De asemenea, arată că, în condiţiile unui stagiu de cotizare egal, pensiile diferă foarte mult, cu toate

că cetăţenii au plătit acelaşi procent din salariu, indiferent de mărimea acestuia. Or, întrucât fondul de pensii este un fond mutual, la vechimea egală în muncă pensia ar trebui să fie aceeaşi. În sfârşit, arată că, dacă pensia s-ar constitui numai din contribuţia individuală a cetăţeanului pensionat, această contribuţie ar trebui să fie moştenită de urmaşi, dacă persoana nu ajunge la pensie sau încasează pensia o perioadă scurtă de timp.

Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că perioada când contestatoarea a urmat cursurile serale ale facultăţii nu este o perioadă necontributivă, aceasta plătind contribuţia de asigurări sociale în raport cu salariul încasat în această perioadă, contribuţie luată în calcul la stabilirea stagiului de cotizare realizat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, sens în care invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 771/2007.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi a legii în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010.

Art. 49 alin. (1) lit. b) are următoarea redactare: „(1)în sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul: [...]

b) a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textul de lege criticat contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 263/2010 legiuitorul a asimilat stagiului de cotizare perioade necontributive în care asiguraţii s-au aflat în situaţii obiective ce i-au împiedicat să desfăşoare o activitate producătoare de venit. Asimilarea nu a fost extinsă decât asupra perioadei studiilor universitare la cursurile de zi, luând în considerare faptul că cei care au absolvit alte forme ale învăţământului superior au avut posibilitatea să se încadreze în muncă şi să realizeze stagiu de cotizare şi în perioada studiilor. Astfel, este evident că cele două categorii de persoane se află în situaţii obiectiv diferite, faţă de care instituirea tratamentului juridic diferenţiat nu reprezintă nici privilegii şi nici discriminări.

De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat Curtea şi prin Decizia nr. 771 din 18 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 14 noiembrie 2007.

În ceea ce priveşte critica de ansamblu a Legii nr. 263/2010, vizând modul de calcul al pensiilor, Curtea constată că, potrivit celor susţinute de autorul excepţiei, un stagiu de cotizare egal ar trebui să determine pensii de un cuantum relativ apropiat. Or, această critică omite faptul că, în practică, cuantumul pensiei diferă în funcţie de veniturile obţinute în raport cu care s-a calculat contribuţia de asigurări sociale şi care diferă de la o persoană la alta.

De asemenea, potrivit celor susţinute de autorul excepţiei, contribuţia la fondul de pensii dă naştere unui adevărat drept de proprietate asupra acestui fond, care trebuie transmis moştenitorilor. Curtea Constituţională a arătat, însă prin Decizia nr. 214 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2012, c㠄sumele plătite cu titlu de contribuţie la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen şi, prin urmare, nu pot da naştere vreunui drept de creanţă asupra statului sau a fondurilor de asigurări sociale”.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Viorica Grigoropol în Dosarul nr. 10.243/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 967

din 20 noiembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 pct. 11 şi art. 299 alin. 11 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 pct. V şi art. 299 pct. V din Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Asociaţia de Proprietari Bloc 1, Str. Alunişului nr. 180, sectorul 4 din Bucureşti, în Dosarul nr. 18.420/4/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă si care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.021 D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că eliminarea singurei căi de atac împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în procesele şi cererile privind creanţe având ca obiect sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv asupra hotărârilor judecătoreşti prin care prima instanţă soluţionează cauza.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 845R din 26 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 18.420/4/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 pct. 11 şi art. 299 pct. 11 din Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Asociaţia de Proprietari Bloc 1, Str. Alunişului nr. 180, sectorul 4 din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind obligarea la plata unei sume de bani.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, potrivit teoriei dreptului procesual civil, noţiunea juridică de „hotărâri judecătoreşti pronunţate în primă şi ultimă instanţ㔠se referă la acele hotărâri împotriva cărora se poate exercita doar calea de atac a recursului, nu şi apelul. În temeiul dispoziţiilor art. 299 alin. V din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, criticat în prezenta cauză, legiuitorul a schimbat sensul acestei noţiuni juridice, prin eliminarea recursului, atunci când acesta constituia singura cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Se mai arată că posibilitatea exercitării recursului nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, având în vedere că recursul nu are caracter devolutiv, nu conduce la o nouă judecată în fond, ci este o cale de atac care asigură un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate.

Astfel, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cererile privind creanţe având ca obiect sume de bani de până la 2.000 de lei inclusiv contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, dat fiind faptul că o astfel de hotărâre judecătorească nu poate fi supusă niciunei căi de atac, spre deosebire de un act al unui organism cu activitatea jurisdicţională, care poate fi contestat.

Se mai susţine că, în acord cu dispoziţiile art. 47 cuprins în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, orice persoană ale cărei drepturi au fost încălcate, fie şi printr-o hotărâre judecătorească, trebuie să aibă posibilitatea să solicite reexaminarea cauzei sale sub aspectul legalităţii.

De asemenea, în opinia autorului excepţiei, imposibilitatea exercitării căilor ordinare de atac asupra unei hotărâri judecătoreşti prin care se soluţionează cauza echivalează cu încălcarea accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, prin restrângerea incompatibilă cu dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală a exerciţiului unor drepturi procesuale.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate se circumscriu marjei de apreciere a legiuitorului de care acesta dispune în ceea ce priveşte reglementarea cadrului legal în care pot fi exercitate căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că stabilirea unor căi de atac diferite pentru categorii de litigii distincte nu este de natură să creeze discriminări, soluţiile legislative diferite fiind impuse de necesitatea asigurării celerităţii în soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată. De asemenea, eliminarea căii de atac a recursului în această materie nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate şi nu contravine dreptului la un proces echitabil sau dreptului la un recurs efectiv la o instanţă naţională, ci urmăreşte să contribuie la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, fără a institui restrângeri nejustificate ale exerciţiului unor drepturi ori al unor libertăţi.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 1 pct. 11 şi art. 299 pct. V din Codul de procedură civilă.

Curtea reţine că art. 299 din Codul de procedură civilă cuprinde 3 alineate, numerotate 1, V şi 2, astfel încât, în acord şi cu motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, urmează să reţină ca obiect al excepţiei prevederile art. 1 pct. V şi art. 299 alin. 11 din Codul de procedură civilă, texte de lege introduse prin dispoziţiile art. I pct. 1 şi pct. 28 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.

Textele de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 1 pct. 11: „Judecătoriile judecă: (...) 11. În primă şi ultimă instanţă, procesele şi cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv;”;

- Art. 299 alin. 11: „P: Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 1 pct. 11.”

În opinia autorului excepţiei, actele normative criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 129 - Folosirea căilor de atac.

De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederile art. 47 - Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată şi urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia liberului acces la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, deciziile nr. 66 din 14 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1997, nr. 622 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007, nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, nr. 590 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 3 iunie 2010, sau nr. 1.137 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 5 octombrie 2011, nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012).

De asemenea, în legătură cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii cu privire la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci statuează referitor la posibilitatea părţilor interesate şi a Ministerului Public de a exercita căile de atac, în condiţiile legii (în acest sens sunt deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 16 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 20 februarie 2003, nr. 1.046 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 19 august 2009, nr. 1.034 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 16 noiembrie 2010, sau nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).

Curtea constată însă că, în reglementarea normelor de procedură referitoare la exercitarea căilor de atac, legiuitorul este ţinut de respectarea tuturor normelor şi principiilor constituţionale de referinţă, iar eventualele limitări aduse condiţiilor de exercitare a căilor de atac nu trebuie să aducă atingere dreptului în substanţa sa.

Astfel, aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, statul are obligaţia de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiţie, astfel încât eliminarea singurei căi de atac în materie, şi anume a recursului, echivalează cu golirea de conţinut a dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, potrivit cărora: „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”

În prezenta cauză, Curtea constată că prin dispoziţiile art. I pct. 1 şi pct. 28 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor a fost eliminată orice cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate asupra fondului de către judecătorii, în cauze al căror obiect îl constituie obligarea la plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv, ceea ce echivalează cu imposibilitatea examinării cauzei de către o instanţă de control judiciar, la un grad superior de jurisdicţie, sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate de prima instanţă.

Curtea constată că pragul valoric de 2.000 lei al obiectului litigiului nu poate constitui un criteriu de natură să justifice instituirea unui tratament juridic diferit în privinţa exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate asupra fondului cauzei, pentru aceleaşi categorii de litigii, şi anume cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani. Soluţia legislativă criticată creează o situaţie de inegalitate juridică în cadrul aceleiaşi categorii de justiţiabili, valoarea pecuniară a obiectului pricinii neputând fi considerată un criteriu suficient, de natură să asigure o judecată echitabilă, care să conducă la cercetarea şi aprecierea tuturor aspectelor relevante pentru pronunţarea unei soluţii definitive şi irevocabile.

Astfel, Curtea constată că eliminarea controlului judiciar asupra hotărârii pronunţate de judecătorie, în procesele şi cererile privind creanţe având ca obiect sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv, aduce atingere principiului constituţional referitor la egalitatea în faţa legii, astfel cum este reglementat prin art. 16 din Constituţie, golind de conţinut dispoziţiile art. 129 din Constituţie.

În acest context, Curtea apreciază că principiul constituţional al egalităţii în faţa legii, fără privilegii şi discriminări, principiu preluat şi în legislaţia infraconstituţională, respectiv art. 7 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, presupune faptul că toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică au o vocaţie egală de a fi judecate de aceleaşi instanţe judecătoreşti şi după aceleaşi reguli de procedură, incluzând administrarea probelor, asigurarea dreptului la apărare sau la folosirea aceloraşi căi de atac, fără nicio discriminare pe criterii de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine ori condiţie socială sau alte criterii discriminatorii. Or, în speţă, imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac de către părţile unui proces, determinată de un criteriu subiectiv, de natură pecuniară, legat de valoarea obiectului cauzei deduse judecăţii, este de natură să împiedice aplicarea efectivă a principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi, în general, şi egalităţii în faţa justiţiei, în special, cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală.

De asemenea, Curtea constată, în acord cu jurisprudenţa sa (a se vedea deciziile nr. 45 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000, sau nr. 84 din 4 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 8 august 2000), că semnificaţia sintagmei „în condiţiile legii”, cuprinsă în dispoziţiile art. 129 din Constituţie, se referă la condiţiile procedurale de exercitare a căilor de atac şi nu are în vedere imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care se soluţionează fondul cauzei.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 53 alin. (2) teza finală, potrivit cărora măsura restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi consacrate constituţional trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului ori a libertăţii, condiţii cumulative care, prin prisma argumentaţiei anterior expuse, nu sunt întrunite în privinţa normelor de procedură criticate în prezenta cauză.

Referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în jurisprudenţa sa (spre exemplu, în deciziile nr. 66 din 27 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 4 aprilie 2001, nr. 485 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010, nr. 499 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 11 iunie 2010, nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010, sau nr. 1.460 din 9 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 13 ianuarie 2011), Curtea a statuat că această prevedere convenţională nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac, ci presupune existenţa posibilităţii efective de a supune judecăţii unei instanţe naţionale cazul violării unui drept consacrat de Convenţie.

Or, în cauză, Curtea nu poate reţine încălcarea acestei dispoziţii convenţionale, analizate prin prisma prevederilor art. 20 din Constituţie, câtă vreme textele de lege criticate îndeplinesc această exigenţă esenţială, şi anume posibilitatea persoanei de a se adresa unei instanţe de judecată, în examinarea unei plângeri întemeiate pe o dispoziţie a Convenţiei.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 47 - Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea constată că raportarea acestor prevederi cuprinse într-un act având aceeaşi forţă juridică ca şi tratatele constitutive ale Uniunii Europene trebuie să se facă la dispoziţiile art. 148 din Constituţie, iar nu la cele cuprinse în art. 20 din Legea fundamentală, care se referă la tratatele internaţionale privind drepturile omului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 206 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 17 aprilie 2012).

Cu privire la această critică de neconstituţionalitate sunt incidente considerentele de principiu reţinute de Curte prin Decizia nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012, potrivit cărora prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sunt aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului.

Or, în condiţiile în care prevederile art. 47 din acest act al Uniunii Europene se referă, între altele, şi la posibilitatea persoanei de a se adresa unei instanţe de judecată, în examinarea unei plângeri întemeiate pe încălcarea unor drepturi şi libertăţi garantate de dreptul Uniunii, Curtea constată că, în prezenta cauză, textele de lege criticate nu contravin acestor dispoziţii europene, analizate prin prisma dispoziţiilor art. 148 din Constituţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate invocată de Asociaţia de Proprietari Bloc 1, Str. Alunişului nr. 180, sectorul 4 din Bucureşti, în Dosarul nr. 18.420/4/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că prevederile art. 1 pct. 11 şi art. 299 alin. 11 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU ADMINISTRARE SI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII

 

DECIZIE

privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor si a serviciilor de comunicaţii electronice

 

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (2) pct. 1, art. 11 alin. (1)şi art. 12 alin. (1)şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 6 alin. (3), art. 7 alin. (4), art. 8, art. 9 alin. (1) lit. b), respectiv ale art. 154 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii emite prezenta decizie.

 

CAPITOLUL I

Obiectul deciziei

 

Art. 1. - (1) Prezenta decizie stabileşte procedura de autorizare generală a persoanelor care intenţionează să furnizeze reţele sau servicii de comunicaţii electronice, precum şi condiţiile în care furnizorii de reţele ori de servicii de comunicaţii electronice beneficiază de regimul de autorizare generală.

(2) Autorizaţia generală cuprinde normele juridice specifice, aplicabile activităţilor de furnizare a reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice, şi este prevăzută în anexa nr. 1.

 

CAPITOLUL II

Obligaţia de a transmite notificarea

 

Art. 2. - (1) Orice persoană care intenţionează să furnizeze reţele publice de comunicaţii electronice sau servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, denumită în continuare solicitant, are obligaţia să transmită Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, denumită în continuare ANCOM, o notificare cu privire la această intenţie, în conformitate cu prevederile prezentei decizii, cel mai târziu în ziua începerii activităţii.

(2) Notificarea se va realiza în mod obligatoriu prin completarea şi transmiterea către ANCOM a formularului-tip prevăzut în anexa nr. 2.

(3) Reţelele publice de comunicaţii electronice şi serviciile de comunicaţii electronice destinate publicului prevăzute la alin. (1) sunt cuprinse cu titlu exemplificativ în Fişa de descriere a reţelelor şi serviciilor, prevăzută în anexa nr. 3.

(4) Prezenta decizie nu se aplică prestatorilor de servicii care desfăşoară activităţi de proiectare, execută lucrări de construcţie şi întreţinere a reţelelor de comunicaţii electronice, precum şi lucrări de instalare, întreţinere sau conectare a echipamentelor de comunicaţii electronice.

(5) Prezenta decizie nu se aplică persoanelor care prestează servicii constând exclusiv în furnizarea conţinutului informaţiei transmise prin intermediul reţelelor sau serviciilor de comunicaţii electronice ori prin care se exercită controlul editorial asupra acestui conţinut sau care permit stocarea şi accesarea ulterioară a conţinutului informaţiei transmise.

Art. 3. - (1) Nu au obligaţia de a transmite notificarea prevăzută la art. 2 alin. (1) persoanele care intenţionează să furnizeze reţele de comunicaţii electronice prin intermediul frecvenţelor radio alocate în scopul unor transmisii cu caracter experimental sau ocazional.

(2) Nu au obligaţia de a transmite notificarea prevăzută la art. 2 alin. (1) persoanele străine cu sediul principal în alte state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European care intenţionează să furnizeze servicii de comunicaţii electronice mobile la bordul navelor şi aeronavelor înmatriculate în aceste state.

(3) Persoanele care, ca urmare a acordurilor internaţionale la care România este parte, privind coordonarea destinaţiei anumitor frecvenţe radio în scopul asigurării de servicii de comunicaţii electronice transfrontaliere, pot solicita acordarea dreptului de utilizare a acestor resurse limitate nu au obligaţia de a transmite notificarea prevăzută la art. 2 alin. (1), în măsura în care nu intenţionează să furnizeze în nume şi pe seamă proprie servicii de comunicaţii electronice utilizatorilor finali stabiliţi pe teritoriul României.

(4) Persoanelor prevăzute la alin. (1) - (3) li se aplică în mod corespunzător drepturile şi obligaţiile specifice prevăzute de autorizaţia generală.

Art. 4. - (1) Persoanele care furnizează exclusiv pentru nevoi proprii reţele sau servicii de comunicaţii electronice nu au obligaţia transmiterii notificării prevăzute la art. 2 alin. (1).

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) sunt considerate furnizori de reţele şi servicii private de comunicaţii electronice şi dobândesc drepturile şi obligaţiile specifice prevăzute de autorizaţia generală de la data începerii furnizării efective a reţelelor şi serviciilor private de comunicaţii electronice.

(3) Prevederile referitoare la suspendarea, încetarea ori retragerea dreptului de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice ori a dreptului de a utiliza frecvenţe radio se aplică în mod corespunzător.

 

CAPITOLUL III

Documentele anexate la formularul-tip al notificării

 

Art. 5. - (1) Solicitantul va anexa la formularul-tip al notificării următoarele documente, care fac parte integrantă din aceasta:

a) certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerţului al persoanei juridice sau, după caz, al persoanei fizice autorizate, al întreprinderii individuale ori al întreprinderii familiale, în copie, sau în situaţia persoanei juridice de drept privat fără scop patrimonial certificatul de înregistrare fiscală, în copie, precum şi certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor sau în Registrul federaţiilor, după caz, în copie;

b) dovada calităţii de reprezentant al solicitantului a persoanei care semnează formularul-tip al notificării, în copie, sau actul de identitate al solicitantului persoană fizică autorizată, în copie;

c) fişa de descriere a reţelelor şi serviciilor.

(2) în cazul solicitantului persoană străină cu sediul principal în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, care nu s-a stabilit în România, în locul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se vor anexa documente emise în conformitate cu legislaţia din statul membru de origine conţinând informaţii echivalente, în copie. Solicitantul poate desemna o adresă de contact pe teritoriul României pentru primirea corespondenţei, precum şi o persoană împuternicită să angajeze răspunderea acestuia în relaţia cu ANCOM, situaţie în care va transmite ANCOM documentele de identificare ale respectivei persoane, în copie.

(3) Solicitantul persoană străină, stabilit în România prin înfiinţarea unei unităţi fără personalitate juridică, va transmite, în copie, documentele de identificare corespunzătoare societăţii-mamă, în mod suplimentar faţă de documentele prevăzute la alin. (1) aferente sediului secundar.

(4) Solicitantul poate indica, în cuprinsul formularului-tip al notificării, data estimativă a începerii furnizării fiecărui tip de reţele sau servicii de comunicaţii electronice. Data estimativă reprezintă data de la care solicitantul dobândeşte, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 7 alin. (1), drepturile şi obligaţiile prevăzute de regimul de autorizare generală pentru fiecare tip de reţele sau servicii de comunicaţii electronice.

(5) în cazul în care solicitantul nu a indicat nicio dată estimativă ori a indicat o dată estimativă anterioară datei realizării notificării, acesta dobândeşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de regimul de autorizare generală pentru tipurile de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice indicate în notificare, de la data realizării notificării în condiţiile art. 7.

(6) Toate documentele într-o limbă străină transmise ANCOM de către un solicitant trebuie însoţite de o traducere autorizată în limba română.

 

CAPITOLUL IV

Completarea fişei de descriere a reţelelor şi serviciilor

 

Art. 6. - Solicitantul are obligaţia de a completa şi de a transmite ANCOM, ca anexă la notificare, secţiunile relevante din fişa de descriere a reţelelor şi serviciilor, în funcţie de tipurile de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice pe care intenţionează să le furnizeze.

 

CAPITOLUL V

Cerinţe privind notificarea

 

Art. 7. - (1) Notificarea este considerată realizată numai în condiţiile în care au fost îndeplinite toate cerinţele legale privind transmiterea, forma şi conţinutul notificării. Până la realizarea notificării solicitantul nu are dreptul de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice.

(2) în cazul neîndeplinirii cerinţelor prevăzute la alin. (1), ANCOM, în termen de 7 zile de la data transmiterii notificării, cere în scris solicitantului îndeplinirea acestora.

(3) în cazul prevăzut la alin. (2), notificarea este considerată realizată la data transmiterii către ANCOM a documentelor care atestă îndeplinirea respectivelor cerinţe, prevederile art. 5 alin. (4) şi (5) aplicându-se în mod corespunzător.

 

CAPITOLUL VI

Efectele realizării notificării

 

Art. 8. - (1) Solicitantul care a realizat notificarea în termenul şi în condiţiile prevăzute de prezenta decizie este considerat furnizor de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice pentru tipurile de reţele ori de servicii de comunicaţii electronice indicate în notificare, denumit în continuare furnizor, şi dobândeşte drepturile şi obligaţiile specifice prevăzute de autorizaţia generală pentru tipurile de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice indicate în notificare, de la data prevăzută la art. 5 alin. (4) sau (5), după caz.

(2) Obţinerea dreptului de a furniza un anumit tip de reţea de comunicaţii electronice nu conferă dreptul de a furniza un alt tip de reţea de comunicaţii electronice şi nici dreptul de a furniza servicii de comunicaţii electronice.

(3) Obţinerea dreptului de a furniza un anumit tip de serviciu de comunicaţii electronice nu conferă dreptul de a furniza un alt tip de serviciu de comunicaţii electronice şi nici dreptul de a furniza reţele de comunicaţii electronice.

(4) Obţinerea dreptului de a furniza reţele de comunicaţii electronice şi/sau servicii de comunicaţii electronice pe baza regimului de autorizare generală nu conferă dreptul de a utiliza frecvenţe radio, resurse de numerotaţie sau resurse tehnice, atunci când acestea sunt necesare pentru furnizarea reţelelor sau serviciilor, decât în condiţiile parcurgerii procedurilor de obţinere a dreptului de a utiliza astfel de resurse, în conformitate cu legislaţia specială.

(5) Neînceperea furnizării efective a reţelelor de comunicaţii electronice sau a serviciilor de comunicaţii electronice nu amână naşterea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în autorizaţia generală.

(6) Drepturile prevăzute de autorizaţia generală nu pot fi transmise cu titlu particular către terţi.

 

CAPITOLUL VII

Certificatul-tip

 

Art. 9. - În termen de 7 zile de la data realizării notificării în condiţiile prevăzute la art. 7, ANCOM eliberează şi transmite solicitantului un certificat-tip care atestă că acesta a realizat notificarea prevăzută de prezenta decizie şi că beneficiază, de la data prevăzută, după caz, la art. 5 alin. (4) sau (5), de dreptul de a furniza tipurile de reţele ori de servicii de comunicaţii electronice indicate în notificare şi în care se prezintă condiţiile în care solicitantul beneficiază de dreptul de acces pe proprietăţi şi de dreptul de a negocia acorduri de acces sau de interconectare.

 

CAPITOLUL VIII

Obligaţia de comunicare a modificărilor

 

Art. 10. - (1) Orice modificare a datelor cuprinse în formularul-tip al notificării se comunică ANCOM în termen de 10 zile de la data apariţiei, respectiv de la data înregistrării la instituţiile abilitate, după caz, prin transmiterea unei informări însoţite, acolo unde este cazul, de actele doveditoare, în copie.

(2) Persoana care s-a stabilit cu orice titlu în România ulterior notificării realizate în condiţiile art. 5 alin. (2) are obligaţia să informeze ANCOM asupra acestui fapt în condiţiile alin. (1). Dacă este cazul, ANCOM poate solicita transmiterea unor documente dintre cele indicate la art. 5 alin. (1) aferente sediului secundar.

(3) în cazul în care modificarea priveşte furnizarea altor tipuri de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice, suplimentare faţă de cele indicate în notificarea anterioară, ori data estimativă a începerii furnizării, este necesară realizarea unei noi notificări, în condiţiile art. 2.

(4) în cazul prevăzut la alin. (3), precum şi în cazul în care modificarea priveşte renunţarea la dreptul de a furniza un anumit tip de reţea sau un anumit tip de serviciu de comunicaţii electronice, respectiv datele de identificare a solicitantului ori furnizorului, cuprinse în certificatul-tip, ANCOM emite un nou certificat-tip conţinând aceste modificări.

(5) Modificarea datelor cuprinse în fişa de descriere a reţelelor şi serviciilor se comunică ANCOM în termen de 10 zile de la data apariţiei, prin transmiterea unei informări.

(6) Persoanele care dobândesc dreptul de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice în calitate de succesori universali ori cu titlu universal ai unui furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului care îşi încetează astfel existenţa, prin fuziune ori prin orice alt mod, au obligaţia de a transmite ANCOM o informare, în condiţiile alin. (1).

 

CAPITOLUL IX

încetarea dreptului de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice

 

Art. 11. - (1) Dreptul de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii prevăzute în autorizaţia generală încetează în următoarele cazuri:

a) la cererea furnizorului;

b) de la data intrării în faliment în condiţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare;

c) în cazul aplicării sancţiunii retragerii acestui drept;

d) la data înregistrării hotărârii de dizolvare la registrul comerţului ori a încetării, în orice alt mod, a existenţei furnizorului;

e) dacă în mod repetat nu este posibilă comunicarea documentelor de către ANCOM la adresa indicată de furnizor în notificare. Reprezentantul ANCOM va afişa documentul ce trebuie comunicat, cu excepţia actelor administrative fiscale, la adresa indicată de furnizor în notificare, încheind proces-verbal privind imposibilitatea comunicării documentelor respective.

(2) Renunţarea la dreptul de a furniza toate tipurile de reţele ori de servicii de comunicaţii electronice se realizează prin transmiterea cererii-tip prevăzute în anexa nr. 4.

(3) Cererea prevăzută la alin. (2) îşi produce efectele de la data transmiterii către ANCOM sau de la o dată ulterioară, prevăzută în cuprinsul acesteia, iar ANCOM va confirma în scris furnizorului încetarea dreptului de a furniza toate tipurile de reţele ori servicii de comunicaţii electronice.

(4) încetarea dreptului de a furniza reţele şi servicii de comunicaţii electronice în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. e) se dispune prin decizie a preşedintelui ANCOM, care stabileşte şi data de la care încetează dreptul. Decizia se publică pe pagina de internet a ANCOM.

(5) Dreptul de a utiliza resursele de numerotaţie, frecvenţele radio şi resursele tehnice se stinge la data încetării dreptului de a furniza tipurile de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice pentru care au fost acordate, inclusiv, acolo unde este cazul, în cazul furnizării pentru nevoi proprii de reţele ori servicii de comunicaţii electronice.

(6) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a), furnizorii de reţele sau servicii de comunicaţii electronice desemnaţi ca furnizori de serviciu universal nu pot renunţa, pe perioada desemnării, la dreptul de a furniza serviciile pentru care au fost desemnaţi furnizori de serviciu universal.

 

CAPITOLUL X

Suspendarea dreptului de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice

 

Art. 12. - (1) Dreptul de a furniza toate sau anumite tipuri de reţele ori de servicii de comunicaţii electronice se suspendă în următoarele cazuri:

a) în caz de inactivitate temporară, constatată de către ANCOM, sau la cererea furnizorului însoţită de o copie a documentelor relevante emise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ori a hotărârii judecătoreşti irevocabile, după caz;

b) în cazul aplicării sancţiunii suspendării acestui drept, prin decizie a preşedintelui ANCOM, care se comunică furnizorului şi se publică pe pagina de internet a ANCOM.

(2) Pe perioada suspendării dreptului de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice potrivit alin. (1) lit. a) se suspendă toate drepturile şi obligaţiile furnizorului în relaţia cu ANCOM, precum şi cu alte persoane fizice ori juridice, legate de activitatea de furnizare de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, cu excepţia drepturilor de a utiliza resurse de numerotaţie, frecvenţe radio şi resurse tehnice, drepturi care se sting de la data suspendării.

(3) încetarea inactivităţii temporare a furnizorului produce renaşterea drepturilor şi a obligaţiilor prevăzute de regimul de autorizare generală, cu excepţia drepturilor de utilizare a resurselor de numerotaţie, frecvenţelor radio şi a resurselor tehnice, doar în urma transmiterii de către furnizor a unei copii a documentelor relevante emise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sau a hotărârii judecătoreşti irevocabile, după caz, privind reluarea activităţii furnizorului.

(4) Sancţiunea suspendării dreptului de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice se dispune de către ANCOM pentru o perioadă de cel mult 6 luni.

(5) Pe perioada suspendării dreptului de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice potrivit alin. (1) lit. b), furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice are în relaţia cu ANCOM obligaţiile prevăzute de autorizaţia generală şi de alte prevederi legale, legate de activitatea de furnizare de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice.

(6) încetarea sancţiunii suspendării dreptului de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice produce renaşterea drepturilor prevăzute de regimul de autorizare generală. Dacă, după expirarea perioadei de suspendare, furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice nu elimină cauzele care au determinat luarea acestei măsuri, ANCOM poate dispune retragerea dreptului de a furniza reţele ori servicii de comunicaţii electronice.

 

CAPITOLUL XI

Retragerea dreptului de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice

 

Art. 13. - (1) Persoanei căreia i s-a aplicat sancţiunea retragerii dreptului de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice i se revocă dreptul de a utiliza frecvenţe radio, resurse de numerotaţie ori alte categorii de resurse tehnice, acolo unde este cazul, şi nu mai poate dobândi dreptul de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice pe o perioadă de 3 ani de la retragerea dreptului.

(2) Retragerea dreptului de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice se dispune prin decizie a preşedintelui ANCOM, în condiţiile legii, se comunică furnizorului de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice şi se publică pe pagina de internet a ANCOM.

 

CAPITOLUL XII

Registrul public al furnizorilor de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice

 

Art. 14. - (1) în scopul realizării unei evidenţe oficiale a furnizorilor, ANCOM întocmeşte şi actualizează Registrul public al furnizorilor de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice, disponibil pe pagina de internet a ANCOM.

(2) în registrul prevăzut la alin. (1) sunt înscrise următoarele date privind fiecare furnizor:

a) datele de identificare;

b) tipurile de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice pe care are dreptul să le furnizeze;

c) data naşterii dreptului de a furniza fiecare tip de reţea sau de serviciu de comunicaţii electronice;

d) menţiuni privind suspendarea sau încetarea dreptului de a furniza reţele ori servicii de comunicaţii electronice.

 

CAPITOLUL XIII

Moduri de transmitere a documentelor

 

Art. 15. - (1) în cazurile în care prezenta decizie impune solicitantului/furnizorului obligaţia transmiterii unor documente către ANCOM, ele trebuie să fie ştampilate şi semnate de reprezentantul acestuia, iar transmiterea se poate efectua către sediul central din municipiul Bucureşti sau către structura teritorială a ANCOM în a cărei rază se situează sediul ori domiciliul solicitantului/furnizorului numai în unul dintre următoarele moduri:

a) prin depunere, personal sau de către un reprezentant al solicitantului ori al furnizorului, sub luare de semnătură;

b) printr-un serviciu poştal;

c) ca înscris în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat ori nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice.

(2) Este considerată dată a transmiterii, după caz, data înscrierii în registrul general de intrare-ieşire a corespondenţei al ANCOM, data confirmării primirii documentelor la sediul central al ANCOM printr-un serviciu poştal cu confirmare de primire sau data confirmării primirii înscrisului în formă electronică.

(3) în cazurile în care prezenta decizie impune solicitantului/furnizorului obligaţia transmiterii în copie a unor documente către ANCOM, transmiterea acestora se poate efectua către sediul central sau către structura teritorială a ANCOM în a cărei rază teritorială se situează sediul ori domiciliul solicitantului/furnizorului, în modurile prevăzute la alin. (1), ori prin poştă electronică sau fax.

(4) Formularele documentelor prevăzute la art. 2 alin. (2) şi (3) şi la art. 11 alin. (2) pot fi obţinute de la sediul central, de la orice structură teritorială sau de pe pagina de internet a ANCOM.

 

CAPITOLUL XIV

Dispoziţii tranzitorii

 

Art. 16. - (1) Până la data de 31 decembrie 2013, toţi furnizorii care asigură servicii de comunicaţii electronice ce permit servicii de voce, respectiv servicii de comunicaţii electronice care permit accesul la servicii de conţinut, prin intermediul unor resurse de numerotaţie acordate prin licenţă, au obligaţia de a completa în mod corespunzător şi de a transmite fişa de descriere a reţelelor şi serviciilor (anexa nr. 3).

(2) Netransmiterea fişei de descriere a reţelelor şi serviciilor (anexa nr. 3) în termenul şi în condiţiile prevăzute la alin. (1) determină încetarea dreptului de a furniza servicii de comunicaţii electronice care permit servicii de voce, respectiv a dreptului de a furniza servicii de comunicaţii electronice care permit accesul la servicii de conţinut.

(3) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1) şi (2), notificarea realizată în condiţiile Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 338/2010 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice îşi produce în continuare efectele, cu aplicarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în cuprinsul prezentei decizii.

 

CAPITOLUL XV

Dispoziţii finale

 

Art. 17. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta decizie.

Art. 18. - (1) Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 3 zile de la publicare.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 338/2010 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice, publicată în Monitorul Oficial al României,Partea I, nr. 347 din 26 mai 2010.

 

p. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii,

Cristin Nicolae Popa

 

Bucureşti, 6 decembrie 2012.

Nr. 987.

 

ANEXA Nr. 1

 

AUTORIZAŢIE GENERALĂ

pentru furnizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice

 

1. Prevederi generale

1.1. Obiectul autorizaţiei generale

Prezenta autorizaţie generală stabileşte condiţiile în care se poate realiza furnizarea de reţele şi servicii de comunicaţii electronice.

1.2. Definiţii

1.2.1. Reţea privată de comunicaţii electronice - reţea de comunicaţii electronice care îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii:

a) este furnizată exclusiv pentru nevoile proprii ale furnizorului, respectiv pentru realizarea comunicaţiilor exclusiv între prepuşii furnizorului;

b) este furnizată exclusiv pentru realizarea comunicaţiilor necesare desfăşurării activităţii acestuia, furnizarea reţelei având caracter accesoriu faţă de respectiva activitate.

1.2.2. Furnizarea unei reţele de comunicaţii electronice - instalarea, operarea, controlul sau punerea la dispoziţie a unei reţele de comunicaţii electronice:

- instalarea unei reţele de comunicaţii electronice - realizarea, în mod direct sau utilizând serviciile unui terţ, a unei reţele de comunicaţii electronice până în momentul aducerii acesteia în stare de funcţionare, în scopul operării, controlului ori punerii la dispoziţie a acesteia;

- operarea unei reţele de comunicaţii electronice - configurarea echipamentelor reţelei, precum şi monitorizarea funcţionării, diagnosticarea şi întreţinerea unei reţele de comunicaţii electronice;

- controlul unei reţele de comunicaţii electronice - monitorizarea, supravegherea sau verificarea accesului fizic la reţea şi al comunicaţiilor în reţea, precum şi managementul informaţiilor transmise în reţea;

- punerea la dispoziţie a unei reţele de comunicaţii electronice - acordarea către un terţ a accesului neexclusiv la reţea, în scopul furnizării de servicii de comunicaţii electronice prin intermediul acesteia.

1.2.3. Serviciu de comunicaţii electronice destinat publicului - un serviciu de comunicaţii electronice furnizat, de regulă, cu titlu oneros, exclusiv sau în principal, unor terţe persoane.

1.2.4. Serviciu de linii închiriate - un serviciu de comunicaţii electronice destinat publicului, care oferă o capacitate de transmisie transparentă şi permanentă între două puncte ale reţelelor şi care nu permite comutarea la cererea utilizatorilor.

1.2.5. În cuprinsul prezentei anexe:

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, va fi denumită Ordonanţa;

- Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare, va fi denumită Legea privind datele personale.

1.2.6. În cuprinsul prezentei autorizaţii generale sunt, de asemenea, aplicabile definiţiile prevăzute în Ordonanţă.

2. Drepturile furnizorului

2.1. Furnizarea reţelelor de comunicaţii electronice

2.1.1. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice are dreptul să pună reţeaua la dispoziţie numai unui terţ care are dreptul de a furniza reţele sau servicii de comunicaţii electronice ori a unui terţ autorizat conform legislaţiei din domeniul audiovizualului.

2.1.2. Furnizorul de reţele private de comunicaţii electronice are dreptul de a se conecta ca utilizator final la o reţea publică de comunicaţii electronice, printr-o formă de realizare a conectării stabilită de comun acord cu furnizorul reţelei publice de comunicaţii electronice.

2.2. Furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice

Furnizorul de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului poate utiliza în acest scop o reţea aparţinând unui terţ furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice, cu acordul acestuia, în cazul în care reţeaua respectivă permite din punct de vedere tehnic furnizarea serviciului de comunicaţii electronice.

2.3. Dreptul de acces pe proprietăţi

Furnizorul de reţele de comunicaţii electronice poate să instaleze, să întreţină, să înlocuiască ori să mute orice elemente ale reţelei, inclusiv suporturile şi celelalte facilităţi necesare pentru susţinerea acestora, precum şi punctele terminale utilizate pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electronice pe, deasupra, în sau sub imobile aflate în proprietate publică ori privată, după caz, în conformitate cu prevederile legale care reglementează dreptul de acces pe proprietăţi.

2.4. Acces şi interconectare

Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului poate negocia şi încheia acorduri de acces ori de interconectare în condiţiile stabilite de Ordonanţă.

2.5. Desemnarea ca furnizor de serviciu universal

Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului are dreptul de a fi desemnat pentru furnizarea unor servicii incluse în sfera serviciului universal pe întregul teritoriu naţional ori în zone ale acestuia, în condiţiile prevederilor cap. VI din Ordonanţă.

2.6. Drepturi conexe

2.6.1. Furnizorul de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului are dreptul de a publica registre ale abonaţilor conţinând datele de identificare şi numerele de telefon ale acestora, în formă scrisă, electronică sau în orice altă formă, cu respectarea prevederilor cuprinse în Legea privind datele personale.

2.6.2. Furnizorul de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului are dreptul să furnizeze serviciul de informaţii privind abonaţii şi serviciul de relaţii cu clienţii.

3. Obligaţiile furnizorului

3.1. Contribuţia pentru susţinerea serviciului universal 3.1.1.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, denumită în continuare ANCOM, poate impune furnizorilor de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice plata unei contribuţii financiare pentru susţinerea serviciului universal, în condiţiile prevederilor cap. VI din Ordonanţă.

3.1.2. Furnizorii de reţele sau servicii de comunicaţii electronice beneficiază de dreptul de a opta pentru luarea în considerare a cifrei de afaceri ori a veniturilor obţinute exclusiv din activităţi de furnizare de reţele sau servicii de comunicaţii electronice în vederea determinării existenţei obligaţiei de plată a contribuţiei pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, precum şi a determinării cuantumului acesteia.

3.2. Tariful de monitorizare anual

3.2.1. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului are obligaţia de a transmite ANCOM un exemplar al situaţiilor financiare anuale ori, după caz, al declaraţiilor financiare anuale privind veniturile realizate, în termen de 7 zile de la expirarea termenului legal de depunere a acestora la organele competente la care se înregistrează, potrivit legislaţiei în vigoare.

3.2.2. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului care înregistrează o cifră de afaceri ce depăşeşte echivalentul în lei a 100.000 de euro are obligaţia de a plăti către ANCOM un tarif de monitorizare anual, în cuantumul şi în condiţiile prevăzute de Ordonanţă.

3.2.3. Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului beneficiază de dreptul de a opta pentru determinarea tarifului de monitorizare anual pe baza cifrei de afaceri ori a veniturilor obţinute exclusiv din activităţi de furnizare de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice.

3.2.4. În vederea determinării obligaţiilor financiare către ANCOM, persoanele străine cu sediul principal în statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, care nu s-au stabilit cu titlu secundar în România, au obligaţia de a ţine evidenţa contabilă separată pentru toate activităţile de producţie, comerţ ori prestări servicii desfăşurate în România, respectiv pentru activităţile de furnizare de reţele sau servicii de comunicaţii electronice în România, în funcţie de baza de calcul pentru care au optat.

3.3. Acces şi interconectare

3.3.1. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice are obligaţia, la cererea unui terţ furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice, de a negocia un acord de interconectare cu solicitantul în cauză, în vederea furnizării de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, inclusiv a serviciilor de comunicaţii electronice accesibile utilizatorilor prin intermediul unei alte reţele publice de comunicaţii electronice interconectate cu reţeaua oricăreia dintre părţi.

3.3.2. Negocierile prevăzute la pct. 3.3.1 se realizează pe baza principiului bunei-credinţe, într-un termen rezonabil, care se apreciază de la caz la caz, părţile fiind ţinute să îşi comunice argumentele propunerilor înaintate, respectiv motivele respingerii propunerilor celeilalte părţi. Furnizorii trebuie să depună toate diligentele în vederea încheierii acordului de interconectare, dând dovadă de rezonabilitate, disponibilitate şi promptitudine.

3.3.3. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului are obligaţia de a respecta toate măsurile luate de ANCOM pentru a încuraja şi, acolo unde este cazul, a asigura accesul şi interconectarea în condiţii adecvate, precum şi interoperabilitatea serviciilor, cu respectarea principiilor eficienţei economice, promovării concurenţei, investiţiilor eficiente, inovării şi maximizării beneficiului utilizatorului final, în conformitate cu prevederile Ordonanţei.

3.3.4. În vederea terminării apelurilor într-o reţea publică de comunicaţii electronice furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice are obligaţia de a încheia acorduri de interconectare, după caz, cu furnizorul reţelei în cauză sau cu furnizorul unei alte reţele publice de comunicaţii electronice interconectate cu reţeaua furnizorului în cauză, în condiţiile stabilite de Ordonanţă.

3.3.5. În cazul interconectării reţelelor publice de comunicaţii electronice, furnizorii acestora au obligaţia de a transmite, la interfaţa reţelelor implicate, identitatea liniei apelante, fără a o altera, modifica sau şterge.

3.4. Utilizarea partajată a facilităţilor

ANCOM poate impune furnizorului de reţele de comunicaţii electronice obligaţia de a permite unui terţ furnizor de reţele de comunicaţii electronice să utilizeze suporturile şi celelalte facilităţi destinate susţinerii elementelor reţelelor, instalate, construite sau amenajate de furnizor, în vederea instalării, întreţinerii, înlocuirii ori mutării oricăror elemente ale reţelei acelui terţ. În cazul în care impune această obligaţie, ANCOM stabileşte şi condiţiile în care se realizează utilizarea partajată a facilităţilor.

3.5. Protecţia mediului, planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului

3.5.1. Furnizorul de reţele de comunicaţii electronice are obligaţia de a obţine toate documentele de autorizare necesare stabilite de legislaţia din domeniul protecţiei mediului, calităţii în construcţii, autorizării lucrărilor de construcţii, precum şi de alte prevederi legale aplicabile. Calitatea de furnizor de reţele de comunicaţii electronice nu înlocuieşte niciunul dintre aceste documente.

3.5.2. Furnizorul de reţele de comunicaţii electronice are obligaţia de a solicita ANCOM eliberarea avizului necesar obţinerii autorizaţiei de construire a pilonilor şi clădirilor care pot afecta funcţionarea sistemelor de monitorizare ale ANCOM. Lista localităţilor în cazul cărora pentru obţinerea autorizaţiei de construire a pilonilor şi clădirilor este necesar acest aviz se publică pe pagina de internet a ANCOM.

3.5.3. Furnizorul de reţele de comunicaţii electronice este obligat să respecte, pe întreaga durată de desfăşurare a activităţii sale, planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului.

3.6. Prelucrarea datelor cu caracter personal

3.6.1. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului este obligat să respecte prevederile privind modul de efectuare a prelucrării datelor cu caracter personal legate de furnizarea de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului prin intermediul reţelelor publice de comunicaţii electronice, inclusiv al reţelelor publice de comunicaţii electronice care presupun dispozitive de colectare a datelor şi de identificare, potrivit Legii privind datele personale.

3.6.2. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului are obligaţia de a nu schimba identitatea apelantului, precum şi de a nu ascunde şi de a nu prezenta utilizatorului apelat identitatea apelantului fără acordul acestuia din urmă.

3.6.3. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului are obligaţia de a contribui la identificarea reţelelor de comunicaţii electronice din care au fost iniţiate ori prin intermediul cărora au fost transmise apelurile, precum şi la identificarea originii apelului, la solicitarea autorităţilor competente, în condiţiile legii.

3.7. Securitatea şi integritatea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice

3.7.1. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului

are obligaţia de a lua toate măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru a administra riscurile care pot afecta securitatea reţelelor şi serviciilor, astfel încât să asigure un nivel de securitate corespunzător riscului identificat şi să prevină ori să minimizeze impactul incidentelor de securitate asupra utilizatorilor şi reţelelor interconectate, având în vedere cele mai noi tehnologii şi, acolo unde este cazul, de a colabora cu alţi furnizori pentru implementarea acestor măsuri.

3.7.2. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a garanta integritatea reţelelor şi pentru a asigura continuitatea furnizării serviciilor prin intermediul acestor reţele şi, acolo unde este cazul, de a colabora cu alţi furnizori pentru implementarea acestor măsuri.

3.7.3. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului are obligaţia de a notifica ANCOM, în cel mai scurt timp, cu privire la orice încălcare a securităţii ori pierdere a integrităţii care are un impact semnificativ asupra furnizării reţelelor sau serviciilor.

3.7.4. La solicitarea şi în modalitatea indicată de ANCOM, furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului are obligaţia de a asigura informarea publicului cu privire la existenţa unei situaţii prevăzute la pct. 3.7.3.

3.7.5. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului are obligaţia de a lua toate măsurile impuse de ANCOM în vederea asigurării securităţii şi integrităţii reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice, în conformitate cu prevederile cap. IV din Ordonanţă.

3.8. Interceptarea comunicaţiilor

3.8.1. Furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice are obligaţia de a permite, inclusiv din punct de vedere tehnic, autorităţilor publice competente să intercepteze comunicaţiile efectuate, precum şi obligaţia de a suporta costurile aferente interfeţei pentru interceptare, în condiţiile legii.

3.8.2. Furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice are obligaţia de a asigura confidenţialitatea operaţiunilor de interceptare printr-un sistem propriu de măsuri organizatorice, tehnice şi procedurale acreditat în condiţiile legislaţiei speciale din domeniul protecţiei informaţiilor clasificate.

3.8.3. Furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice va pune la dispoziţia autorităţilor publice competente toate datele tehnice referitoare la operaţiunile de interceptare, în formatul stabilit de acestea, având în vedere stadiul tehnologic în domeniu.

3.8.4. Furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice va pune la dispoziţia autorităţii naţionale în materia interceptării comunicaţiilor, desemnată potrivit reglementărilor legale în vigoare, serverele de management al interceptării şi consolele de administrare şi operare pe care le deţine, în vederea asigurării funcţiei de interceptare legală a comunicaţiilor.

3.8.5. Furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice are obligaţia de a acorda sprijin tehnic autorităţii naţionale în materia interceptării comunicaţiilor, în vederea realizării atribuţiilor ce îi revin în domeniu, şi va coopera cu această autoritate pentru punerea în aplicare a criteriilor de securizare şi auditare a sistemului naţional de interceptare a comunicaţiilor, elaborate de aceasta.

3.8.6. Furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice are obligaţia de a lua toate măsurile tehnice necesare în vederea punerii de îndată în executare a autorizaţiilor sau mandatelor de interceptare a comunicaţiilor emise potrivit legii.

3.9. Furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice în situaţii deosebite

3.9.1. Pe durata situaţiilor generate de producerea unei calamităţi naturale, a unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav, furnizorii de reţele de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice au obligaţia de a lua toate măsurile pentru asigurarea integrităţii reţelelor şi a continuităţii furnizării serviciilor de comunicaţii electronice, precum şi pentru a permite realizarea comunicaţiilor dintre autorităţile publice cărora le revine responsabilitatea privind organizarea apărării împotriva dezastrelor, în condiţiile legislaţiei aplicabile în domeniu.

3.9.2. Furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului prin intermediul reţelelor publice de comunicaţii electronice fixe şi mobile au obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura disponibilitatea maximă a acestor servicii, în caz de perturbare gravă a funcţionării reţelei sau în caz de forţă majoră.

3.9.3. Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului au obligaţia să asigure primirea şi retransmiterea apelurilor de urgenţă de la orice echipament pe care îl operează, indiferent de tehnologia utilizată, în condiţiile privind realizarea comunicaţiilor către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă, denumit în continuare SNUAU, stabilite de ANCOM.

3.9.4. Furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului şi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice au obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura în mod neîntrerupt posibilitatea efectuării de apeluri către serviciul de urgenţă 112.

3.9.5. Furnizorii de servicii de comunicaţii electronice care asigură originarea de apeluri către cel puţin un număr din Planul naţional de numerotaţie şi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice au obligaţia de a pune la dispoziţia SNUAU, în mod gratuit, informaţii privind localizarea apelantului pentru toate categoriile de apeluri către serviciul de urgenţă 112, în condiţiile stabilite de ANCOM privind realizarea comunicaţiilor către SNUAU.

3.9.6. Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice care asigură originarea de apeluri către cel puţin un număr din Planul naţional de numerotaţie au obligaţia de a asigura cu prioritate legăturile cu centrele şi dispeceratele SNUAU, în situaţii de urgenţă care afectează ori pot afecta infrastructura sau/şi serviciile acestor categorii de furnizori.

3.10. Utilizarea frecvenţelor radio

3.10.1. În cazul în care pentru transportul semnalelor prin reţele sunt folosite canale radio, furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice are dreptul de a utiliza frecvenţele radio supuse regimului de licenţiere prevăzut de Ordonanţă numai după obţinerea licenţei de utilizare a frecvenţelor radio.

3.10.2. În cazul utilizării frecvenţelor radio supuse regimului de licenţiere, furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice are următoarele obligaţii:

a) exercitarea drepturilor ce decurg din licenţă numai în condiţii care să asigure utilizarea efectivă, raţională şi eficientă a frecvenţelor radio alocate/asignate;

b) asigurarea exercitării tuturor drepturilor şi respectarea în întregime a obligaţiilor impuse prin licenţa de utilizare a frecvenţelor radio, precum şi a condiţiilor tehnice şi/sau operaţionale de utilizare a frecvenţelor radio impuse de ANCOM, inclusiv cele referitoare la condiţiile tehnice prevăzute în specificaţiile interfeţelor radio reglementate de ANCOM în conformitate cu legislaţia în vigoare în scopul evitării ori eliminării interferenţelor prejudiciabile, sau a oricăror alte cerinţe de interes public.

3.10.3. În cazul în care pentru transportul semnalelor prin reţele sunt folosite canale radio în benzi de frecvenţe a căror utilizare este supusă doar regimului de autorizare generală, în conformitate cu prevederile Ordonanţei, furnizorul de reţele de comunicaţii electronice are obligaţia de a utiliza aceste frecvenţe radio fără a produce interferenţe prejudiciabile asupra altor reţele de comunicaţii electronice existente şi cu respectarea condiţiilor tehnice prevăzute în specificaţiile interfeţelor radio reglementate de ANCOM în conformitate cu legislaţia în vigoare.

3.10.4. Furnizorii de reţele de comunicaţii electronice care utilizează frecvenţe radio supuse doar regimului de autorizare generală nu beneficiază de protecţie radio, indiferent dacă interferenţele prejudiciabile sunt produse de utilizatori similari sau de staţii de radiocomunicaţii ce utilizează frecvenţe radio pentru care este necesară obţinerea unei licenţe de utilizare a frecvenţelor radio, şi, dacă este cazul, vor lua toate măsurile necesare ori impuse de ANCOM în vederea eliminării interferenţelor prejudiciabile produse.

3.10.5. În alegerea amplasamentelor staţiilor de radiocomunicaţii, furnizorul va studia compatibilitatea cu sistemele de radiocomunicaţii existente în acel amplasament sau într-o vecinătate care ţine cont de caracteristicile acestor staţii şi va adopta acele soluţii tehnice care se impun în vederea menţinerii stării de compatibilitate existentă. În cazul în care starea de incompatibilitate nu poate fi prevăzută a priori şi după punerea în funcţiune a unei staţii de radiocomunicaţii se constată perturbarea uneia sau mai multor staţii de radiocomunicaţii existente ori degradarea serviciului furnizat, furnizorul care a provocat incompatibilitatea va suporta costul aferent tuturor măsurilor tehnice care se impun pentru a se reveni la situaţia iniţială.

3.10.6. Furnizorul de reţele ori de servicii de comunicaţii electronice va lua, dacă este cazul, măsurile necesare, pe propria cheltuială, pentru eliminarea interferenţelor prejudiciabile care îi sunt datorate sau care i se pot imputa, incluzând, dar nelimitându-se la reparaţii, inserţia unor filtre suplimentare, corectarea erorilor datorate instalării neadecvate ori defectuoase a reţelei sau operării necorespunzătoare a echipamentelor din cadrul propriei reţele.

3.10.7. În situaţia incompatibilităţii staţiilor de radiocomunicaţii dintr-un amplasament, pentru care fie nu există soluţii tehnice care să restabilească situaţia iniţială fără degradarea calităţii serviciului, fie soluţiile tehnice care se impun au un cost care nu este asumat de către furnizorul care a provocat incompatibilitatea, acestuia din urmă i se va aplica regula „ultimul sosit în amplasament - primul plecat din amplasamentul respectiv”.

3.11. Utilizarea resurselor de numerotaţie

3.11.1. În cazul în care pentru furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului sunt necesare resurse de numerotaţie, furnizorul de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului are dreptul de a utiliza aceste resurse numai după obţinerea licenţei de utilizare a resurselor de numerotaţie. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice are dreptul de a utiliza doar anumite categorii de resurse de numerotaţie stabilite de ANCOM şi numai în condiţiile obţinerii unei licenţe de utilizare a resurselor de numerotaţie.

3.11.2. Pentru a obţine licenţa de utilizare a resurselor de numerotaţie, furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice trebuie să îndeplinească condiţii suplimentare, stabilite prin reglementările speciale adoptate de ANCOM.

3.11.3. Furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice au obligaţia de a asigura respectarea condiţiilor de utilizare pentru fiecare categorie de resurse de numerotaţie, în

conformitate cu reglementările emise de ANCOM în domeniul resurselor de numerotaţie şi cu Planul naţional de numerotaţie.

3.11.4. Furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, titulari de licenţe de utilizare a resurselor de numerotaţie, au obligaţia de a oferi abonaţilor lor, la cerere, portabilitatea numerelor geografice sau nongeografice, după caz, conform reglementărilor ANCOM privind portabilitatea numerelor. Furnizorul are obligaţia de a nu schimba, în urma portarii, destinaţia numărului prevăzută în Planul naţional de numerotaţie.

3.11.5. La solicitarea ANCOM, furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi titularii de licenţe de utilizare a resurselor de numerotaţie au obligaţia de a bloca, de la caz la caz, accesul utilizatorilor finali la anumite resurse de numerotaţie, inclusiv la cele folosite pentru furnizarea unor servicii de conţinut, în caz de fraudă sau de abuz. În astfel de situaţii, la solicitarea expresă a ANCOM, furnizorii au obligaţia de a reţine veniturile relevante obţinute ca urmare a asigurării serviciilor de interconectare sau a altor servicii, până la momentul clarificării destinaţiei juridice a acestor sume de către autorităţile publice competente în acest sens.

3.12. Protecţia consumatorului şi calitatea serviciilor

3.12.1. Furnizorul de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului este obligat să respecte în activitatea sa prevederile legislaţiei privind protecţia consumatorului, precum şi ale legislaţiei speciale privind drepturile utilizatorilor serviciilor de comunicaţii electronice.

3.12.2. Furnizorul de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului este obligat să încheie contracte cu utilizatorii finali, în scris sau pe suport durabil, vizibil şi uşor de citit ori, dacă utilizatorii finali sunt de acord, în formă electronică, sau, după caz, prin mijloace de comunicaţie la distanţă, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

3.12.3. Pentru a creşte interoperabilitatea serviciilor şi pentru a îmbunătăţi posibilităţile de alegere pentru utilizatori, ANCOM recomandă furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice să respecte standardele şi specificaţiile pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, precum şi pentru infrastructura şi serviciile asociate, armonizate, stabilite prin decizii ale Comisiei Europene şi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Lista de standarde şi/sau specificaţii pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, precum şi pentru infrastructură şi serviciile asociate se publică şi pe pagina de internet a ANCOM.

3.13. Asigurarea accesului nediscriminatoriu

3.13.1. Furnizorul de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, în cazul în care a lansat o ofertă publică şi a stabilit condiţii standard de încheiere a contractului de furnizare de servicii de comunicaţii electronice, are obligaţia de a asigura în mod nediscriminatoriu accesul utilizatorilor finali la serviciile respective. Furnizorul de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului nu poate refuza accesul utilizatorilor finali la serviciul de comunicaţii electronice decât din motive obiective, temeinic justificate.

3.13.2. Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului au obligaţia să respecte măsurile impuse de ANCOM în scopul asigurării accesului şi posibilităţii utilizatorilor finali cu dizabilităţi de a beneficia de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului adaptate nevoilor lor şi în condiţii echivalente celor de care beneficiază ceilalţi utilizatori finali.

3.14. Facturarea serviciului

3.14.1. Furnizorul de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii electronice are obligaţia de a oferi gratuit fiecărui abonat, pe baza măsurătorilor de trafic efectuate de furnizor cu echipamente proprii, a căror conformitate a fost certificată potrivit prevederilor legale, o factură nedetaliată care să permită abonatului să verifice corespondenţa dintre obligaţia sa de plată şi serviciile efectiv furnizate.

3.14.2. Furnizorul de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului are obligaţia de a elibera facturi detaliate, la cererea oricărui abonat, indiferent de calitatea de persoană fizică sau juridică a abonatului, cu respectarea categoriilor minime de informaţii stabilite prin reglementările ANCOM privind informarea utilizatorilor finali.

3.15. Obligaţii de informare a ANCOM

3.15.1. Furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice are următoarele obligaţii de informare a ANCOM:

a) de a transmite ANCOM o copie a contractului privind dreptul de acces pe proprietăţi, încheiat cu titularul dreptului de proprietate sau de administrare asupra imobilelor proprietate publică, în termen de 30 de zile de la data încheierii acestui contract; în cazul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract, furnizorul va transmite o copie a hotărârii în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată;

b) de a transmite ANCOM o copie de pe fiecare dintre acordurile de acces şi de interconectare pe care Ie-a încheiat, în termen de 10 zile de la data încheierii acestora; de asemenea, furnizorul va transmite ANCOM toate informaţiile referitoare la modificarea sau la încetarea acestor acorduri, însoţite de actele doveditoare, după caz, în termen de 10 zile de la data la care a survenit modificarea ori încetarea;

c) de a transmite ANCOM o copie de pe fiecare dintre acordurile de acces la segmentul spaţial încheiate cu operatorii sateliţilor respectivi, în termen de 30 de zile de la încheierea acestora;

d) de a transmite periodic ANCOM datele statistice necesare elaborării de rapoarte, studii, analize şi alte asemenea documente în domeniul comunicaţiilor electronice, în condiţiile stabilite de reglementările în vigoare;

e) de a transmite ANCOM orice informaţie solicitată, în condiţiile legii.

3.15.2. Furnizorul de reţele publice terestre la punct fix sau cu mobilitate limitată, pe suport fizic (perechi metalice torsadate, cablu coaxial, cablu UTP/FTP sau fibră optică), respectiv radioterestru, precum şi furnizorul de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului prin intermediul acestora, are obligaţia de a raporta semestrial, în mod corect şi complet, către ANCOM, localităţile în care furnizează în mod efectiv reţele şi servicii, astfel:

a) până la data de 10 august, localităţile în care a furnizat efectiv reţele sau servicii în perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 30 iunie a anului în curs;

b) până la data de 10 februarie, localităţile în care a furnizat efectiv reţele sau servicii în perioada cuprinsă între 1 iulie şi 31 decembrie a anului anterior.

3.15.3. Informaţiile prevăzute la pct. 3.15.2 vor fi transmise ANCOM prin completarea tabelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta autorizaţie generală, care face parte integrantă din aceasta. La o dată stabilită prin decizie a preşedintelui ANCOM, transmiterea anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta autorizaţie generală se va realiza exclusiv prin intermediul unei aplicaţii disponibile pe pagina de internet a ANCOM, în modalitatea prevăzută la art. 15 alin. (1) lit. c) din decizie.

3.15.4. Dacă furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice consideră că informaţiile transmise ANCOM au caracter confidenţial, atunci are obligaţia de a motiva caracterul confidenţial al informaţiilor transmise şi de a transmite o versiune neconfidenţială a acestor informaţii, atunci când este posibil.

3.15.5. ANCOM poate decide, în urma analizării solicitării prevăzute la pct. 3.15.4, că informaţiile transmise nu au caracter confidenţial, putându-le pune la dispoziţia terţilor după expirarea unui termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea către respectivul furnizor a intenţiei sale şi a motivelor ce au stat la baza acesteia, în scopul exercitării atribuţiilor legale.

3.16. Obligaţii de informare a publicului

3.16.1. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului are obligaţia de a pune la dispoziţia publicului informaţii transparente, comparabile, adecvate, accesibile şi actualizate privind preţurile şi tarifele aplicabile, sumele percepute la momentul încetării contractului, dacă este cazul, precum şi celelalte condiţii privind accesul la serviciile oferite şi utilizarea acestora, pentru a asigura posibilitatea utilizatorilor finali de a decide în cunoştinţă de cauză, în conformitate cu reglementările adoptate de ANCOM.

3.16.2. Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului au obligaţia să respecte măsurile impuse de ANCOM în vederea informării într-un mod detaliat, într-o formă accesibilă şi cu regularitate a abonaţilor cu dizabilităţi, cu privire la serviciile ori echipamentele care le sunt destinate.

3.16.3. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului are obligaţia de a redacta şi prezenta informaţiile prevăzute la pct. 3.16.1 într-o manieră care să permită utilizatorilor parcurgerea cu uşurinţă a acestora. Condiţiile sau termenele care afectează anumite oferte vor fi prezentate în acelaşi format şi cu aceleaşi caractere grafice utilizate pentru redactarea ofertelor.

3.16.4. Furnizorul de servicii de telefonie destinate publicului are obligaţia de a informa periodic abonaţii care utilizează servicii independente de locaţie cu privire la limitările transmiterii informaţiilor de localizare primară către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă, în cazul apelurilor de urgenţă, în condiţiile stabilite de ANCOM.

3.16.5. Furnizorul de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului are obligaţia de a informa abonaţii despre orice modificare privind accesul la numărul unic pentru apeluri de urgenţă sau asigurarea informaţiilor de localizare a apelantului, în cadrul serviciilor la care aceştia au subscris.

3.17. Conectare, tranzit şi rutare

3.17.1. Furnizorul de reţele private de comunicaţii electronice are obligaţia de a nu-şi conecta reţeaua la o altă reţea privată de comunicaţii electronice, direct sau prin intermediul unei alte reţele private de comunicaţii electronice.

3.17.2. Furnizorul de reţele private de comunicaţii electronice are obligaţia de a nu realiza transportul prin reţea al traficului generat de o reţea publică de comunicaţii electronice către o altă reţea publică sau privată de comunicaţii electronice, nici transportul prin reţea al traficului generat de o reţea privată de comunicaţii electronice către o reţea publică de comunicaţii electronice.

3.17.3. Furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului care originează apeluri au obligaţia de a asigura rutarea apelurilor către numerele portate.

3.18. Obligaţii specifice

3.18.1. Furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice desemnat ca având putere semnificativă pe piaţă va avea obligaţiile specifice impuse de ANCOM în condiţiile prevederilor Ordonanţei.

3.18.2. Furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice desemnat ca furnizor de serviciu universal va avea obligaţiile specifice stabilite de ANCOM în conformitate cu dispoziţiile cap. VI din Ordonanţă.

3.19. Condiţiile tehnice ale furnizării reţelelor

3.19.1. În cazul primirii unor solicitări justificate, furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice are obligaţia de a comunica persoanelor interesate standardele tehnice, adoptate la nivelul Uniunii Europene sau de către organismele de standardizare europene ori internaţionale, pe care le utilizează pentru operarea reţelelor, şi de a comunica toate tipurile de interfeţe folosite pentru interconectare sau pentru accesul la reţea al utilizatorilor finali, precum şi de a respecta standardele declarate obligatorii conform legii.

3.19.2. Furnizorul de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice care utilizează reţeaua de comunicaţii electronice pentru retransmisia serviciilor de programe audiovizuale şi/sau pentru servicii de transmisiuni de date şi acces la internet are obligaţia respectării condiţiilor tehnice şi de compatibilitate electromagnetică prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta autorizaţie generală.

3.19.3. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice are obligaţia de a asigura condiţiile necesare furnizării, prin intermediul reţelei, a serviciilor de comunicaţii electronice, la standardele de calitate impuse furnizării acelor servicii, în cazul în care aceste activităţi sunt realizate de către un terţ.

3.19.4. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice are obligaţia de a asigura permanent condiţiile tehnice necesare asigurării furnizării accesului nediscriminatoriu al utilizatorilor finali la serviciile de comunicaţii electronice furnizate prin intermediul reţelei.

3.19.5. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice are obligaţia de a utiliza pentru interconectarea la nivel naţional şi internaţional numai resursele tehnice alocate de ANCOM, în condiţiile stabilite prin decizie a preşedintelui ANCOM.

3.19.6. Furnizorul de reţele publice de comunicaţii electronice are obligaţia de a transmite prin intermediul sistemelor de semnalizare dintre reţele, în toate cazurile în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, numărul de la care s-a iniţiat apelul.

3.19.7. Furnizorul de reţele de comunicaţii electronice are obligaţia de a întocmi, păstra şi actualiza anual un dosar tehnic al reţelei, în format electronic sau în format fizic, care va cuprinde, în funcţie de tipurile de reţele furnizate, informaţii privind:

a) arhitectura reţelei, liniile şi sistemele de transmisie, sistemele de comutare şi sistemele de semnalizare etc;

b) planurile şi dimensionarea reţelelor de transport şi acces/distribuţie, inclusiv informaţiile generale privind rutarea traficului;

c) buletine de măsurători ale nivelurilor de semnal, atenuărilor, ratei erorilor, precum şi ale altor parametri tehnici relevanţi în propria reţea sau în reţelele terţilor autorizaţi, dacă este cazul;

d) modul de realizare a protecţiei electrice a liniilor de transmisie şi a echipamentelor din reţea;

e) descrierea sistemelor de administrare a reţelei, respectiv de măsurare şi gestionare a traficului;

f) situaţia defecţiunilor/deranjamentelor în funcţie de cauze (tipuri de deranjamente, tipuri de echipamente care s-au defectat mai des etc.), inclusiv la nivelul reţelei de acces, şi statistica rezultată;

g) măsuri referitoare la asigurarea efectuării apelurilor de urgenţă;

h) măsuri pentru asigurarea furnizării reţelei în condiţii deosebite (congestie de trafic, defectarea unor echipamente etc.);

i) măsuri referitoare la asigurarea securităţii comunicaţiilor şi protecţia vieţii private a utilizatorilor;

j) autorizările şi avizele necesare construirii reţelei;

k) adresele punctelor de lucru ale furnizorului, precum şi numele reprezentanţilor săi.

 

ANEXA Nr. 1

(la autorizaţia generală)

 

LISTA LOCALITĂŢILOR

în care se furnizează efectiv reţele publice terestre la punct fix sau cu mobilitate limitată ori servicii de comunicaţii electronice destinate publicului prin intermediul acestora*)

 

Numele/Denumirea furnizorului:..............................................................................................................................................

Domiciliul/Sediul:

Judeţul......................................., oraşul/comuna.............................................., localitatea (sat, oraş, municipiu)................

Adresa completă:....................................................................................................................................................................

Telefon:...................................................

Fax:......................................................... Semnătura reprezentantului şi ştampila furnizorului

E-mail:.................................................... ................................................................................

Pagina de internet:.................................

 

Judeţul/Sectorul

Oraşul/ Comuna

Localitatea

(sat, oraş sau

municipiu)

Tip suport acces

A1

Reţele publice terestre la punct fix sau cu   mobilitate limitată

B1

Servicii de telefonie destinate publicului

B2

Servicii de linii închiriate

B3

Servicii de transmisiuni de

date

B4

Servicii de acces la internet

B5

Retransmisia serviciilor de programe media audiovizuale liniare către utilizatorii finali

B6

Alte servicii de comunicaţii

electronice

Sectorul 1

Bucureşti

Bucureşti

 

 

 

 

 

 

 

 

Sectorul 2

Bucureşti

Bucureşti

 

 

 

 

 

 

 

 

Sectorul 3

Bucureşti

Bucureşti

 

 

 

 

 

 

 

 

Sectorul 4

Bucureşti

Bucureşti

 

 

 

 

 

 

 

 

Sectorul 5

Bucureşti

Bucureşti

 

 

 

 

 

 

 

 

Sectorul 6

Bucureşti

Bucureşti

 

 

 

 

 

 

 

 

Alba

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

……………..

……………..

……………..

 

 

 

 

 

 

 

 

Arad

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Argeş

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bacău

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bihor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bistriţa-Năsăud

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Botoşani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Braşov

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Brăila

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Buzău

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Caraş-Severin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Călăraşi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cluj

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Constanţa

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Covasna

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dâmboviţa

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dolj

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Galaţi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Giurgiu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Gorj

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Harghita

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Hunedoara

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ialomiţa

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iaşi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ilfov

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Maramureş

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mehedinţi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mureş

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Neamţ

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Olt

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prahova

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Satu Mare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sibiu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Suceava

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Teleorman

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Timiş

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tulcea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vâlcea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vaslui

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vrancea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*) La data stabilită prin decizie a preşedintelui ANCOM se va transmite numai în format electronic.

 

ANEXA Nr. 2

(la autorizaţia generală)

 

Condiţii tehnice şi de compatibilitate electromagnetică impuse reţelelor de comunicaţii electronice constituite total sau parţial din cablu coaxial, destinate retransmisiei serviciilor de programe audiovizuale şi/sau serviciilor de transmisiuni de date şi acces la internet

 

1. Condiţii generale de securitate şi compatibilitate electromagnetică

1.1. Sistemele de distribuţie prin reţele de comunicaţii electronice trebuie concepute, construite şi instalate în conformitate cu prevederile standardelor de securitate şi compatibilitate electromagnetică relevante adoptate de către organismul naţional de standardizare.

1.2. Echipamentele şi dispozitivele utilizate pentru recepţia, prelucrarea şi distribuţia semnalelor în sisteme de distribuţie prin reţele de comunicaţii electronice trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 982/2007 privind compatibilitatea electromagnetică.

 

2. Cerinţe de compatibilitate electromagnetică

 

Nr. crt.

Parametrul

Valoarea

0

1

2

1.

Limitele radiaţiilor perturbatoare în gama de frecvenţe 5 MHz - 862 MHz

 

 

 

5-30 MHz

Maximum 34 - 27 dB (μV/m) 1), 2)

1) Scădere liniară cu logaritmul frecvenţei

2) Bandă de măsură 9 kHz

 

30-862 MHz

Maximum 27 dB (μV/m)1)

1) Bandă de măsură 120 kHz

 

 

Notă:

Valorile sunt măsurate la 3 m de sursă. Când sistemul produce perturbaţii altor sisteme de radiocomunicaţii autorizate, furnizorul de reţele de comunicaţii electronice are obligaţia de a reduce nivelul perturbatorului până la dispariţia perturbaţiei.

2.

Limitele tensiunilor perturbatoare injectate de echipament în reţeaua de alimentare cu energie electrică în gama de frecvente 150 kHz -30 MHz

 

 

 

150 kHz -500 kHz

cvasivârf: 66-56 dB (μV) 1) valoarea medie: 56-46 dB (μV) 1)

1) Scădere liniară cu logaritmul frecvenţei

 

500 kHz -5 MHz

cvasivârf: 56 dB (μV) valoarea medie: 46 dB (μV)

 

5 MHz -30 MHz

cvasivârf: 60 dB (μV) valoarea medie: 50 dB (μV)

 

3. Cerinţe tehnice pentru retransmisia serviciilor de programe de radiodifuziune FM pe segmentele/tronsoanele de cablu coaxial

 

Nr. crt.

Parametrul

Valoarea

0

1

2

1.

Spectrul utilizabil pentru transmisiuni de radiodifuziune cu modulaţie în frecvenţă

87,5 -108 MHz

2.

Nivelul maxim al semnalului în reţea

110dB(μV)

3.

Toleranţa frecvenţei purtătoarelor de semnal în raport cu frecvenţa nominală la priza de utilizator şi la echipamentele de emisie din capul de reţea pentru transmisii de radiodifuziune sonoră MF

Max. 12 kHz

4.

Nivelurile purtătoarelor de semnal pentru transmisii de radiodifuziune sonoră la priza de utilizator

Mono - min. 40 dBμV; max. 70 dBμV

 

 

 

 

Stereo - min. 50 dBμV; max. 70 dBμV

5.

Raportul minim purtătoare pe zgomot la priza de utilizator pentru transmisii de radiodifuziune sonoră

Standard

Modulaţie

C/NdB

Bandă echivalentă de zgomot MHz

 

 

Mono

FM

38

0,2

 

 

Stereo

FM

48

0,2

 

4. Cerinţe tehnice pentru retransmisia serviciilor de programe de televiziune analogică pe segmentele/tronsoanele de cablu coaxial

 

Nr. crt.

Parametrul

Valoarea

0

1

2

1.

Spectrul şi sistemul de televiziune utilizabile

 

Note:

1. Nu se admite utilizarea intercalată a normelor D şi B în cadrul fiecărei subbenzi A, B, C şi D.

2. Se admite utilizarea ecartului de frecvenţă imagine-sunet de 6,5 MHz în canalele de 8 MHz în cazul retransmisiei prin conversie din FIF norma D.

3. Se admite utilizarea ecartului de frecventă imagine-sunet de 5,5 MHz în canalele de 8 MHz în cazul retransmisiei prin conversie din UIF norma G.

FIF

Norma D

Canale de 8 MHz

Norma B

Canale de 7 MHz

A

1

48.5-56.5 MHz

 

 

2

58-66 MHz

2

47-54 MHz

 

3

76-84 MHz

3

54-61 MHz

 

4

84-92 MHz

4

61-68 MHz

 

5

92-100 MHz

 

B

S1- S9

102-174 MHz

S1-S10

104-174 MHz

C

6-12

174-230 MHz

5-12

174-230 MHz

D

S10-S18

230-302 MHz

S11-S20

230-300 MHz

UIF

Norma G

Canale de 8 MHz

S21-S33 S36-S38 S41

302^06 MHz 422^46 MHz 462^70 MHz

21-69

470-862 MHz

2.

Nivelul maxim al semnalului în reţea

110dB(μV)

3.

Toleranţa frecvenţei purtătoarelor distribuite (sunet şi imagine) în raport cu frecvenţa nominală la priza de utilizator şi la echipamentele de emisie din capul de reţea pentru transmisii de televiziune

Max. 75 kHz

4.

Nivelurile purtătoarelor video pentru transmisii de televiziune la priza de utilizator

Standard

Modulaţie

Banda de frecvenţe

Nivel minim dBμV

Nivel maxim dBμV

PAL/SECAM

AM-VSB

FIF/UIF

60a)

80b)

a) 57 dBμV pentru sisteme care utilizează canale de 8 MHz

b) 77 dBμV pentru sisteme care utilizează mai mult de 20 de canale

5.

Diferenţa maximă de nivel între nivelurile purtătoarelor video la priza de utilizator

Diferenţa de nivel între purtătoare de imagine şi

Standard

Modulaţie

Banda de frecvenţe

Diferenţa maximă de nivel dB

PAL/SECAM

AM-VSB

47 MHz-862 MHz

12

PAL/SECAM

AM-VSB

În orice bandă de 60 MHz din FIF

6

PAL/SECAM

AM-VSB

Canale adiacente

3

- prima purtătoare de sunet 7-16 dB

- a două purtătoare de sunet 17-23 dB

6.

Raportul minim purtătoare pe zgomot la priza de utilizator pentru transmisii de televiziune

Standard

Modulaţie

C/NdB

Banda echivalentă de zgomot MHz

 

 

B, G

AM-VSB

44

4,75

 

 

D, K

AM-VSB

44

4,75

7.

Zgomot pe purtătoare determinat de alimentare (50 Hz şi armonici sub 1 kHz)

Se exprimă prin diferenţa de nivel dintre nivelul purtătoarei de imagine şi valoarea vârf-vârf a tensiunii de zgomot de reţea.

Min.46dB

 

5. Cerinţe tehnice pentru retransmisia serviciilor de programe de televiziune digitală pe segmentele/tronsoanele de cablu coaxial

 

Nr. crt.

Parametrul

Valoarea

0

1

2

1.

Spectrul şi sistemul de televiziune utilizabile

Notă:Pentru distribuţia semnalelor de televiziune digitală se admite utilizarea canalelor de 6 MHz, 7 MHz şi 8 MHz.

Spectrul de televiziune care poate fi utilizat pentru televiziune digitală este acelaşi ca si pentru televiziune analogică (vezi parametrul 1 din tabelul de la pct. 4).

2.

Nivelul maxim al semnalului în reţea

110dB(μV)

3.

Diferenţa maximă de nivel între purtătoarele la priza de utilizator

Standard

Modulaţie

Banda de frecvenţe

Diferenţa maximă de nivel (dB)

 

 

DVB-C

64QAM

47 MHz-862 MHz

12

 

 

DVB-C

64QAM

Canale adiacente

3

 

 

DVB-C

64QAM

Canal adiacent AM-VSB

10

 

 

DVB-C

256QAM

47 MHz-862 MHz

12

 

 

DVB-C

256QAM

Canale adiacente

3

 

 

DVB-C

256QAM

Canal adiacent AM-VSB

6

 

 

Nivelul semnalului QAM trebuie să fie inferior nivelului semnalului AM adiacent.

4.

Raportul minim purtătoare pe zgomot la priza de utilizator pentru transmisii de televiziune

Standard

Modulaţie

C/N dB

Banda echivalentă de zgomot MHz

 

 

DVB-C

16QAM

20b)

Independent de bandă

 

 

DVB-C

64QAM

26b)

Independent de bandă

 

 

DVB-C

256QAM

32b)

Independent de bandă

 

 

b) Aceste valori iau în calcul transmisia simultană de canale analogice şi digitale. Aceste valori presupun că zgomotul de intermodulaţie nu este prezent sau poate fi neglijat şi BER determinat înaintea decodorului Reed Solomon este mai bună de 1CH.

5.

Nivelurile purtătoarelor de semnal pentru transmisii de televiziune la priza de utilizator

Standard

Modulaţie

Banda de frecvenţe

Nivel minim dBμV

Nivel maxim dBμV

 

 

DVB-C

16QAM

FIF/UIF

41

61

 

 

DVB-C

64QAM

FIF/UIF

47

67

 

 

DVB-C

256QAM

FIF/UIF

54

74

6.

Rata erorii de bit (BER) şi Rata erorilor de modulaţie (MER) a canalelor de televiziune digitală la priza de utilizator

Standard

Modulaţie

BER

MER dB

DVB-C

16QAM

≤ 10-4

20

 

 

DVB-C

64QAM

≤ 10-4

26

 

 

DVB-C

256QAM

≤ 10-4

32

 

6. Cerinţe tehnice pentru serviciile de transmisiuni de date şi acces la internet pe segmentele/tronsoanele de cablu coaxial

 

Nr. crt.

Parametrul

Valoarea

0

1

2

1.

Nivelul semnalului pentru transmisii de date la intrarea interfeţei de reţea

42-75 dB (μV)

2.

Banda permisă pentru calea de întoarcere a semnalului pentru transmisii de date

5-65 MHz”i)

1) Recomandat, dar nu obligatoriu. În cazul utilizării altei benzi decât acelei recomandate, seva respecta spectrul utilizabil pentru transmisii de date pe calea directă.

3.

Banda permisă pentru calea directă a semnalului pentru transmisii de date (transmisii în afara benzii)

108^06 MHz ±30 kHz 422^46 MHz ± 30 kHz 462-862 MHz ± 30 kHz

 

Note generale:

1. Se va evita utilizarea în sistemele de distribuţie prin cablu a canalelor/frecvenţelor care se suprapun total sau parţial peste cele care deservesc zona terestră.

2. Valorile pentru nivelele de semnal în dB (μV) prezentate în tabelele de mai sus sunt valabile pentru o impedanţă de măsură de 75 ohmi.

 

ANEXA Nr. 21)

 

NOTIFICARE

privind furnizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice

 

 

 


1) Punctul I din anexa nr. 2 este reprodus în facsimil.

 

* În cazul solicitanţilor persoane străine cu sediul principal în statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, care nu s-au stabilit în România, se vor anexa documente emise în conformitate cu legislaţia din statul membru de origine conţinând informaţii echivalente, în copie.

 

ANEXA Nr. 3

 

Fisă de descriere a reţelelor si serviciilor

 

Numele/Denumirea:.......................................

Domiciliul/Sediul: Judeţul..........................................., oraşul/comuna................................................................

Localitatea (sat, oraş sau municipiu):.............

 

Adresa completă:...........................................

Telefon:....................................................

Fax:.........................................................

E-mail:....................................................

Pagina de internet:.................................

 

Semnătura reprezentantului şi ştampila

……………………………………………

 

A. Reţele publice de comunicaţii electronice

 

A1  Reţele publice terestre cu acces la punct fix sau cu mobilitate limitată

Destinaţie:

 Retransmisia serviciilor de programe media audiovizuale

 tip CATV, DVB-C/Mx, IPTV etc.

 T-DAB/DVB-T

 

 

 Transportul terestru de programe media audiovizuale

 

 

 Servicii de telefonie la puncte fixe sau alte servicii de comunicaţii electronice care permit servicii de voce

 DECT

 

 

 Servicii de linii închiriate

 

 

 Servicii de acces la internet

 WiMAX          FTTx

 Wi-Fi

 

 

 Servicii transmisiuni de date

 

A2  Reţele radio mobile celulare publice

Generaţii:

 GSM

 CDMA

 IMT 2000/UMTS

 IMT Advanced

 Altele:....................................

 

A3  Reţele radio mobile de acces public (PAMR)

Generaţii/Destinaţie:

 analogice (de exemplu: prin repetoare convenţionale sau prin sisteme radio-trunking analogice)

 

 

 digitale (de exemplu: sisteme tip TETRA)

 

 

 de mesagerie radio (de exemplu: radio-paging)

 

A4  Reţele publice cu acces prin satelit

Destinaţie:

 Retransmisia serviciilor de programe media audiovizuale

 DTH

 S-DAB/DVB-S

 

 

 închiriere de segment spaţial

 

 

 Servicii de telefonie la puncte fixe sau alte servicii de comunicaţii electronice care permit servicii de voce

 la punct fix

 mobil (S-PCS)

 

 

 Servicii de transmisiuni de date

 la punct fix

 mobil (S-PCS)

 

 

 Servicii de acces la internet

 la punct fix

 mobil (S-PCS)

 

B. Servicii de comunicaţii electronice destinate publicului

B1. Servicii de telefonie destinate publicului

 

B1.1  Servicii de telefonie furnizate prin intermediul unor reţele publice fixe sau cu mobilitate limitată

Modalitatea de accesare a serviciului:

 Posturi telefonice de abonat

 Telefoane publice cu plată

 

 

B1.2  Servicii de telefonie furnizate prin intermediul unor reţele publice mobile terestre

Modalitatea de furnizare a serviciului:

 Prin reţele proprii

 MVNO

 

B1.3  Servicii de telefonie furnizate prin intermediul unor reţele publice cu transmisie prin satelit

Modalitatea de accesare a serviciului

 Terminale de abonat

 Telefoane publice cu plată

 

B1.4  Servicii de transport apeluri

Tipuri de servicii de transport apeluri:

 Tranzit trafic naţional

 

 

 

 

 Tranzit trafic internaţional

 de intrare

 de ieşire

 

 

 

 

 Transportul apelurilor către reţelele de destinaţie

 cu selectare

 cu preselectare

 

B2. Servicii de linii închiriate

 

B2  Servicii de linii închiriate

Tipul conexiunilor de acces:

 Analogic

 Digital

 

B3. Servicii de transmisiuni de date

 

B3  Servicii de transmisiuni de date

(inclusiv VPN)

Tipuri de acces:

 La puncte fixe

 Cu mobilitate limitată

 SMS (numai în cazul reţelelor celulare)

 Mobil (inclusiv MVNO)

 

B4. Servicii de acces la internet

 

B4  Servicii de acces la internet

 Broadband (>=144 kbit/s)

 

 

Modalităţi de conectare a utilizatorilor

 Dial-up (numai pentru bucla locală)

 Conexiuni permanente la punct fix

 Conexiuni radio mobile (inclusiv MVNO)

 

B5. Retransmisia serviciilor de programe media audiovizuale liniare către utilizatorii finali

 

B5  Retransmisia serviciilor de programe media audiovizuale liniare

Reţelele prin care vor fi furnizate serviciile:

 Cu acces fix prin satelit (tip DTH)

 Cu acces mobil prin satelit (tip S-DAB/DVB-S)

 Terestre cu acces la punct fix tip CATV, DVB-C/Mx, IPTV etc.

 Terestre dedicate tip T-DAB/DVB-T

 Radio Celulare Publice (tip Mobile TV)

 

B6. Alte servicii de comunicaţii electronice

 

B6.1  Servicii de radiocomunicaţii mobile profesionale

Tipuri de servicii:

 Comunicaţii voce

 Mesagerie radio

 Transmisii de date, telex

 Localizare, poziţionare

 

 

Utilizări:

 Acces public terestru (PAMR)

 Altele:.......................................

B6.2  Alte tipuri de servicii

Servicii de comunicaţii electronice care permit servicii de voce

 

 Servicii de comunicaţii electronice care permit accesul la servicii de conţinut

 

 Alte tipuri de servicii decât cele de mai sus

Descriere/Alte informaţii relevante

 

ANEXA Nr. 4

 

Către

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii

 

CERERE

de renunţare la dreptul de a furniza reţele publice de comunicaţii electronice ori servicii de comunicaţii electronice destinate publicului

 

Furnizorul....................................., cu sediul/domiciliul în localitatea..............................................., str. ............................................................... nr. ........., bl.................., sc. .........., et. ......, ap..........., oraşul/comuna................................................, judeţul/sectorul .........................................., codul fiscal/ codul unic de înregistrare..................................., reprezentat de..............................................................., domiciliat în localitatea..............................................., str. ..............................................................nr. ........., bl.........., sc. ......, et. ....., ap........, oraşul/comuna...............................Judeţul/sectorul..............................., posesor al actului de identitate seria........nr. .................., cod numeric personal.........................................., renunţă, începând cu data de.............................la dreptul de a furniza toate tipurile de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului menţionate în Certificatul-tip nr. ......................

Menţiuni (dacă este cazul):.................................................................................................................

Am luat la cunoştinţă faptul că, în situaţia în care pentru anul în curs se datorează tarif de monitorizare, netransmiterea în termen de 15 zile de la data încetării calităţii de furnizor a documentelor prevăzute la art. 126 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, are ca efect determinarea obligaţiei de plată prin luarea în considerare a ultimei cifre de afaceri cunoscute de către ANCOM, multiplicată cu 1/12 şi cu numărul lunilor din anul în care am avut această calitate fără a se fi stabilit tariful de monitorizare, exclusiv luna în care calitatea a încetat, şi a ultimului procent din cifra de afaceri stabilit de ANCOM în vederea calculării tarifului de monitorizare anterior încetării calităţii.

 

Semnătura reprezentantului şi ştampila furnizorului

………………………………………………..