MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 106/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 106         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Joi, 9 februarie 2012

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

3. - Hotărâre privind constatarea încetării unui mandat de deputat

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 1.552 din 6 decembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici

 

Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011 referitoare la excepţia de ne constituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

 

Decizia nr. 1.611 din 20 decembrie 2011 referitoare la excepţia de ne constituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 şi art. 258 alin. 1 din Codul penal, art. 44 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) şi art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

785. - Ordin al ministrului mediului şi pădurilor pentru aprobarea Listei preţurilor de referinţă pentru anul 2012 folosite la calculul contravalorii materialelor lemnoase prevăzute la art. 4 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 996/2008 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund

 

3.074. - Ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului privind aprobarea componenţei Comisiei specializate de acreditare a furnizorilor de formare continuă şi a programelor de formare oferite de aceşti

 

HOTĂRÂRI ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

HOTĂRÂRE

privind constatarea încetării unui mandat de deputat

În temeiul art. 70 alin. (2) din Constituţia României, republicată, al art. 7 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 48 alin. (16) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 208 şi art. 209 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere demisia din calitatea de deputata doamnei Teodora Virginia Trandafir, aleasă în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, Colegiul uninominal nr. 19, precum şi declararea de către preşedintele Camerei Deputaţilor a locului vacant, în şedinţa publică din data de 9 februarie 2012,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre:

 

Articol unic. - Camera Deputaţilor constată încetarea calităţii de deputat a doamnei Teodora Virginia Trandafir, începând cu data de 1 februarie 2012, şi declară vacant locul de deputat în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, Colegiul uninominal nr. 19.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 9 februarie 2012, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

 

Bucureşti, 9 februarie 2012.

Nr. 3.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.552

din 6 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Constantin Radu Zodilă în Dosarul nr. 3.898/122/2010 al Tribunalului Giurgiu - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 468D/2011.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Constantin Radu Zodilă, lipsă fiind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, susţinând că textul de lege criticat este inechitabil, inegal şi imoral, deoarece acţiunea în repararea prejudiciului material nu se poate judeca separat de cea în repararea prejudiciului moral, întrucât cele două instanţe judecătoreşti ar putea pronunţa soluţii contradictorii, ceea ce contravine art. 21 din Constituţie şi ari 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Depune la dosar un „sinoptic” referitor la neconstituţionalitatea art. 42 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece neconstituţionalitatea nu se poate raporta la compararea a două sau mai multe texte de lege, ci doar la Constituţie. Astfel, dreptul la repararea prejudiciului moral este garantat, întrucât Legea nr. 188/1999 se completează cu Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Având cuvântul în replică, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că nu a invocat prevederile Codului muncii, ci doar texte din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.898/122/2010, Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Constantin Radu Zodilă într-o cauză având ca obiect o obligaţie de a face.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care guvernează litigiul, învesteşte instanţa de contencios cu judecarea prejudiciului material, cât şi cu cel moral, pe când art. 42 din Legea nr. 188/1999 nu prevede şi posibilitatea despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit de funcţionarul public. Din coroborarea celor două legi, rezultă că funcţionarul public se poate adresa instanţei de contencios administrativ numai cu privire la repararea prejudiciului material, nu şi a celui moral.

Rezultă că nu i se recunoaşte funcţionarului public „dreptul de acces la instanţă” ca parte intrinsecă a „dreptului de acces liber la justiţie”, astfel cum a fost consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi cum este prevăzut în art. 21 din Constituţie. Funcţionarului public i se recunoaşte numai o parte a prejudiciului suferit, respectiv prejudiciul material, şi aceasta prin restrângerea nejustificată a dreptului de acces la instanţă.

Totodată, susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă şi art. 16 din Constituţie, funcţionarii publici devenind o categorie socială defavorizată şi discriminată, în raport cu restul cetăţenilor, care constituie majoritate favorizată.

În plus, susţine şi o „eroare de ordin conceptual” - şi anume încălcarea fundamentelor teoretice ale doctrinei juridice, prin eroare fundamentală (error fundamentalis). Astfel, se constată că textul art. 42 din Legea nr. 188/1999 introduce un tratament juridic diferenţiat între instituţia juridică „prejudiciu morar - pe care o subclasează şi instituţia juridică „prejudiciu material” - pe care o supraclasează. Ambele instituţii juridice sunt complementare una faţă de cealaltă şi pot exista separat, una în absenţa celeilalte. Ambele, însă, întregesc instituţia juridică denumită generic sau abstract „prejudiciu”. Din acest motiv, nimic de ordin raţional (prezumând buna-credinţă) nu justifică aplicarea unui tratament subiectiv, preferenţial şi discriminator în raporturile dintre cele două instituţii juridice complementare. Se constată, prin urmare, o eroare de gândire juridică, pe care logica o justifică drept sofisma error fundamentalis”.

În final arată că art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prevedea obligaţia angajatorului de a-l despăgubi pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material. După aderarea României la Uniunea Europeană a fost adoptată Legea nr. 237/2007, care a introdus posibilitatea obligării angajatorului la despăgubirea morală cauzată angajatului. Prin urmare, Legea nr. 188/1999 nu a fost actualizată, aşa cum s-a întâmplat cu Codul muncii şi cu Legea nr. 554/2004.

Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă consideră că reglementarea criticată nu constituie un impediment pentru funcţionarii publici care se consideră discriminaţi la locul de muncă de a se adresa instanţei judecătoreşti pe calea dreptului comun, pentru a solicita repararea prejudiciilor morale, nepatrimoniale suferite în legătură cu serviciul, nefiind constatată vreo contrarietate între prevederile art. 42 din Legea nr. 188/1999 şi cele ale art. 21 din Constituţie. Pe de altă parte, dacă sensul interpretării textului de lege este de limitare a despăgubirilor datorate funcţionarului public discriminat la valoarea prejudiciului material cauzat de angajator, aceasta echivalează cu o restrângere nepermisă a dreptului la repararea integrală a prejudiciului suferit. Or, această împrejurare ar determina aplicarea unui tratament diferenţiat, deci discriminatoriu, unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Prin acestea, autoritatea sau instituţia publică este obligată să îl despăgubească pe funcţionarul public în situaţia în care acesta a suferit, din culpa autorităţii sau instituţiei publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Astfel, textul de lege criticat nu este contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie în măsura în care normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută la ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Principiul egalităţii în faţa legii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune un tratament juridic identic numai în situaţii egale, iar situaţiile în mod obiectiv diferite justifică chiar şi din punct de vedere constituţional tratamentul juridic diferit. De asemenea, art. 109 din actul normativ criticat prevede că sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, oferind astfel funcţionarului public posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit.

În final, arată că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, având următoarea redactare:

- Art. 42. - „Autoritatea sau instituţia publică este obligată să îl despăgubească pe funcţionarul public în situaţia în care acesta a suferit din culpa autorităţii sau instituţiei publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Potrivit art. 21 din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime. Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituţională a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie. S-a considerat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituţie.

Totodată, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, cu titlu general, că art. 6 paragraful 1 din Convenţie garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în faţa unei instanţe orice pretenţie referitoare la drepturi şi obligaţii cu caracter civil (a se vedea Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Marii Britanii, paragraful 36, şi Hotărârea din 20 decembrie 2011, pronunţată în Cauza Dokic împotriva Serbiei, paragraful 35).

Având în vedere toate acestea, susţinerea autorului excepţiei - în sensul că nu i se recunoaşte funcţionarului public „dreptul de acces la instanţă” ca parte intrinsecă a „dreptului de acces liber la justiţie”, astfel cum a fost consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi cum este prevăzut în art. 21 din Constituţie - este neîntemeiată, de vreme ce funcţionarului public i se recunoaşte atât dreptul de reparare a prejudiciului material în temeiul art. 42 din Legea nr. 188/1999, cât şi dreptul de reparare a prejudiciului moral în temeiul dreptului comun, fiind astfel garantat accesul la instanţă pentru judecarea unei cauze referitoare la drepturi sau obligaţii cu caracter civil.

De altfel, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe”, iar în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are atribuţia de a stabili competenţa instanţelor judecătoreşti.

Cât priveşte susţinerea referitoare la încălcarea art. 16 din Constituţie, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu instituie un tratament juridic diferit pentru funcţionarii publici în raport cu celelalte categorii profesionale, din moment ce aceştia au dreptul la repararea prejudiciului suferit. Or, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.

În final, Curtea observă că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Constantin Radu Zodilă în Dosarul nr. 3.898/122/2010 al Tribunalului Giurgiu - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 decembrie 2011.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 1.606

din 15 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

 

Acsinte Gaspar - preşedinte

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Dragoş Vlădulescu în Dosarul nr. 1.193/42/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 778D/2011.

La apelul nominal răspunde consilierul juridic Dumitru Adrian Eduard pentru Agenţia Naţională de Integritate, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind autorul excepţiei de neconstituţionalitate, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât Agenţia Naţională de Integritate nu soluţionează litigii şi nu pronunţă hotărâri cu autoritate de lucru judecat, ci are doar activităţi administrative. Reprezentantul Agenţiei Naţionale de Integritate depune note scrise în acest sens.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415/2010 şi data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate a fost suspendată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 158 din 16 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.193/42/2009, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 privind Integritatea în exercitarea funcţiilor şl demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatorul Dragoş Vlădulescu într-o cauză venită spre rejudecare şi având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a actului de constatare nr. 303/II din 11 decembrie 2009, emis de către Agenţia Naţională de Integritate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine, în esenţă, că prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi art. 116 alin. (2) din Constituţie, deoarece Agenţia Naţională de Integritate, prin atribuţiile ce i-au fost conferite, a fost instituită - contrar normelor constituţionale menţionate - ca un organ administrativ cu veritabilă activitate jurisdicţională, subordonat Parlamentului, Pe de altă parte, inspectorii de integritate, deşi sunt controlaţi politic prin intermediul Consiliului Naţional de Integritate, se supun Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi au atribuţii specifice unui organism jurisdicţional. Aceştia pot solicita instituţiilor şi autorităţilor publice date, informaţii şi documente pe baza cărora se soluţionează dosarele, pot dispune efectuarea de expertize în condiţii asemănătoare modalităţii în care este administrată această probă în procedura penală, iar în cazul în care se efectuează o expertiză, pot alege un consilier.

Raportul de evaluare (fostul act de constatare) reprezintă un adevărat rechizitoriu, ceea ce contravine art. 1 alin. (4) din Constituţie, text ce exclude posibilitatea înfiinţării unor organisme hibride, care să îndeplinească simultan sarcini administrative şi jurisdicţionale şi care să se situeze sub control parlamentar.

O altă dovadă a faptului că suntem în prezenţa unui organism jurisdicţional o reprezintă dispoziţiile referitoare la modalitatea de repartizare a cauzelor, dar şi anumite situaţii care apar în mod deosebit în activitatea de administrare a justiţiei, respectiv cauze de incompatibilitate, conflict de interese, formularea unor cereri de recuzare sau declaraţii de abţinere a inspectorului de integritate. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile referitoare la principiile aplicabile activităţii şi procedurii de verificare realizate în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate (legalitate, celeritate, imparţialitate, dreptul la apărare etc.).

Astfel, activităţile de cercetare, de anchetă efectuate de către inspectorii de integritate - în cadrul cărora se administrează şi se evaluează probe, se solicită orice informaţii necesare de la orice instituţie, autoritate publică, persoană juridică de drept public sau privat şi se efectuează expertize - sunt urmate de întocmirea unui raport de evaluare (fostul act de constatare), cu efecte juridice similare rechizitoriului, sub aspectul sesizării instanţei de judecată. Astfel, prin raportul de evaluare, inspectorul de integritate analizează şi decide - printr-un procedeu specific funcţiei de judecată - dacă există sau nu un caz de incompatibilitate şi, mai mult, drept consecinţă a activităţii de cercetare, Agenţia Naţională de Integritate sesizează organul de urmărire penală, dacă se constată că există probe sau indicii temeinice pentru săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Aceste atribute sunt specifice unor organe judecătoreşti care se supun dispoziţiilor prevăzute în capitolul VI - „Autoritatea judecătorească” din titlul III - autorităţile publice” al Constituţiei, or Agenţia Naţională de Integritate nu este un organ judecătoresc.

Maniera în care este reglementată la acest moment activitatea Agenţiei îi conferă posibilitatea să desfăşoare activităţi cu caracter jurisdicţional, creându-se o confuzie între funcţia de anchetă şi cea de judecată, inspectorul de integritate - pe baza liberei sale aprecieri în administrarea probelor, printr-o procedură care nu respectă contradictorialitatea - decide că o persoană se află sau s-a aflat într-o stare de incompatibilitate şi, prin urmare, dă un verdict, „spune dreptul” (iuris dictio), activitate permisă numai instanţelor de judecată.

De asemenea, inspectorul de integritate este funcţionar public, iar nu magistrat.

Activităţile de cercetare şi de constatare în temeiul cărora se emite raportul de evaluare sau sunt sesizate organele de urmărire penală nu se pot încadra nici în modalităţile de exercitare a jurisdicţiilor speciale administrative, deoarece nu sunt facultative, aşa cum prevede art. 21 alin. (4) din Constituţie, ci obligatorii.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010, susţine că acestea contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece Legea nr. 176/2010 a fost adoptată cu depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut la art. 147 alin. (1) din Constituţie. Prin urmare, termenul în care dispoziţiile constatate ca neconstituţionale prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 ar fi trebuit să fie puse de acord cu Legea fundamentală - adică cel mai târziu la data de 20 iunie 2010 - nu a fost respectat, Legea nr. 176/2010 fiind publicată ia data de 2 septembrie 2010 şi intrând în vigoare la data de 5 septembrie 2010. Ne aflăm astfel într-un caz de ultra activitate a Legii nr. 144/2007, care începând cu data de 20 iunie 2010 ar fi trebuit să-şi înceteze efectele, dar şi de retroactivitate a Legii nr. 176/2010 până la data de 20 iunie 2010.

Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate nu este o activitate cu caracter jurisdicţional, atâta vreme cât nu pronunţă hotărâri cu putere de lucru judecat, nu are competenţa de a soluţiona în mod irevocabil litigii şi nici de a sancţiona încălcările legii, ci doar evaluează anumite situaţii în sensul de a aprecia dacă acestea intră sau nu în câmpul noţiunii de incompatibilitate sau conflict de interese.

De asemenea, prevederile art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale, deoarece între data publicării Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curţii Constituţionale şi data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate a fost suspendată, iar acest ultim act normativ conţine dispoziţii care reglementează situaţia probelor administrate şi a actelor procesuale efectuate la instanţe şi organele de urmărire penală înainte de data publicării deciziei Curţii Constituţionale, astfel că această decizie are putere numai pentru viitor, neinfluenţând situaţia respectivelor acte.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale, deoarece activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate nu este o activitate cu caracter jurisdicţional, atâta vreme cât nu pronunţă hotărâri ce au putere de lucru judecat, nu are competenţa de a soluţiona în mod irevocabil litigii şi nici de a sancţiona încălcările legii, ci doar evaluează anumite situaţii în sensul de a aprecia dacă acestea intră sau nu în câmpul noţiunii de incompatibilitate sau conflict de interese.

Cât priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi art. 147 alin. (1) din Constituţie, apreciază că

aceasta nu poate fi reţinută, deoarece între data publicării Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curţii Constituţionale şi data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate a fost suspendată, iar acest act normativ cuprinde dispoziţii care reglementează situaţiile tranzitorii, astfel încât Decizia nr. 415/2010 nu are nicio influenţă asupra acestora.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, dispoziţii care au următorul conţinut:

- Art. 1 alin. (3): „Activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2) se desfăşoară în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, înfiinţată prin Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, denumită în continuare Agenţia. Pentru preşedintele si vicepreşedintele Agenţiei, precum şi pentru personalul acesteia, activitatea de evaluare a averii, a intereselor şi a incompatibilităţilor se desfăşoară în cadrul Consiliului Naţional de Integritate.”;

- Art. 34 alin. (1)-(3): „(1) Verificările aflate în curs de desfăşurare la Agenţie la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă potrivit procedurii prevăzute de aceasta.

(2) Actele şi lucrările efectuate în cadrul Agenţiei, râmase definitive până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, rămân valabile.

(3) Probele administrate şi actele procesuale efectuate la instanţe şi organe de urmărire penală înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi se menţin.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, ale art. 21 alin. (4) privind jurisdicţiile speciale administrative, ale art. 116 alin. (2) privind organele de specialitate, ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiţiei şi ale art. 147 alin. (1) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, Curtea reţine următoarele:

La data de 11 decembrie 2009, Agenţia Naţională de Integritate a emis Actul de constatare nr. 303/II din 11 decembrie 2009 prin care a constatat starea de incompatibilitate în care s-a aflat domnul Dragoş Vlădulescu în perioada 22 iunie 2004- 1 septembrie 2009, deoarece a deţinut simultan funcţia de primar al comunei Dragomireşti (fiind validat în această funcţie la data de 22 iunie 2004) şi funcţia de administrator al Societăţii Comerciale Vladostar Prod - S.R.L. (fiind înscrisă în Registrul comerţului menţiunea de încetare din această funcţie prin încheierea nr. 6.091 din 1 septembrie 2009).

Împotriva acestui act de constatare, domnul Dragoş Vlădulescu a formulat contestaţie la Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul dispoziţiilor art. 48 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, potrivit cărora,”În termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificată poate face contestate la curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei circumscripţie locuieşte (...)”, dispoziţii în vigoare la acel moment. Motivele principale ale contestaţiei vizau nulitatea absolută a actului de constatare, deoarece acesta nu ar fi cuprins elementele obligatorii prevăzute de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 144/2007.

Prin Sentinţa nr. 37 din 15 februarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de contestatorul Dragoş Vădulescu şi a anulat Actul de constatare nr. 303/II din 11 decembrie 2009, emis de Agenţia Naţională de Integritate, deoarece acesta nu cuprindea obiecţiile şi explicaţiile oferite de contestator.

Agenţia Naţională de Integritate a formulat recurs împotriva sentinţei sus-menţionate, iar prin Decizia nr. 4.803 din 5 noiembrie 2010, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Ploieşti, considerând că soluţia primei instanţe este excesiv de formalistă, bazându-se pe o interpretare rigidă şi trunchiată a dispoziţiilor legale aplicabile.

În cadrul rejudecării după casare, la termenul din 4 aprilie 2011, contestatorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Anterior invocării excepţiei de neconstituţionalitate, a fost adoptată Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010. Legea nr. 176/2010 a fost adoptată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 14 lit. c), d), e) şi f) şi ale cap. VI „Verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor” (art. 45-50) din Legea nr. 144/2007, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor cap. I „Dispoziţii generale” (art. 1-9) din Legea nr. 144/2007, în măsura în care prevăd competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate de a efectua şi întocmi acte de cercetare şi de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor şi s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 11 lit. e), f) şi g), art. 12 alin. (2) şi ale art. 42 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 144/2007, în măsura în care prevăd transmiterea declaraţiilor de avere şi de interese Agenţiei Naţionale de Integritate şi publicarea lor pe pagina de internet a acesteia şi a instituţiei.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Analizând condiţia de admisibilitate prevăzută la art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă [...] care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”, Curtea observă că, deşi întregul litigiu în cadrul căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate se judecă, potrivit regulii tempus regit actum, în baza Legii nr. 144/2007, actul de constatare a cărei anulare s-a cerut fiind emis în anul 2009, înainte deci de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 şi de adoptarea Legii nr. 176/2010, se constată că prezenta excepţie de neconstituţionalitate are legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece dispoziţiile de lege criticate care formează obiectul excepţiei se referă la situaţia actelor şi lucrărilor efectuate în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, rămase definitive până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 în Monitorul Oficial al României.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate sub aspectul constituţionalităţii dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 raportate la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele:

Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi art. 116 alin. (2) din Constituţie, în sensul că Agenţia Naţională de Integritate, prin atribuţiile ce i-au fost conferite, a fost instituită - contrar normelor constituţionale menţionate - ca un organ administrativ cu veritabilă activitate jurisdicţională, subordonat Parlamentului, Curtea reţine că, potrivit Legii nr. 176/2010, Agenţia desfăşoară doar o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 415/2010 referitoare la dispoziţiile Legii nr. 144/2007.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 şi susţinerea potrivit cărora acestea contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece Legea nr. 176/2010 a fost adoptată cu depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut la art. 147 alin. (1) din Constituţie, Curtea observă că dispoziţiile constatate ca neconstituţionale prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 ar fi trebuit să fie puse de acord cu Legea fundamentală până la data de 20 iunie 2010.

În condiţiile în care Parlamentul nu a respectat acest termen, Legea nr. 176/2010 fiind publicată la data de 2 septembrie 2010 şi intrând în vigoare la data de 5 septembrie 2010, se aplică prevederile constituţionale ale art. 147 alin. (1), potrivit cărora „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare [...} constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul [...] nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.”

Prin urmare, la data de 20 iunie 2010, dispoziţiile neconstituţionale din Legea nr. 144/2007 şi-au încetat efectele juridice, nemaiputându-se aplica, iar dispoziţiile criticate din Legea nr. 176/2010 nu retroactivează, ele aplicându-se doar începând cu data de 5 septembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010.

Dispoziţiile de lege criticate nu fac decât să reglementeze - pe cale legală - efectele Deciziei nr. 415/2010 referitoare la actele efectuate în cadrul Agenţiei, rămase definitive până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415/2010 în

Monitorul Oficial al României, acte care rămân valabile, deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) teza finală din Constituţie, „De la data publicării, deciziile [...] au putere numai pentru viitor.”

Având în vederea toate aceste argumente, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 este neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Dragoş Vlădulescu în Dosarul nr. 1.193/42/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 decembrie 2011.

 

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.611

din 20 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 şi art. 258 alin. 1 din Codul penal, art. 44 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) şi art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Pred eseu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 147 şi art. 258 alin. 1 din Codul penal, art. 44 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) şi art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Radu Ştefan Mazăre, Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoş Săvulescu, Viorel Pană, Cristian Borcea, Constantin Racu, Paraschiva Barbu, Basarab Popa, Ion Marica, Marius Puşcaşi, Carmen Puşcaşi, Alexandru Octavian Şerban şi Nicuşor Daniel Constantinescu în Dosarul nr. 7.847/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 57D/2011.

La apelul nominal se prezintă domnul avocat Cătălin Dancu din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, pentru autorii Paraschiva Barbu, Ion Marica, Basarab Popa, Carmen Puşcaşi, Marius Puşcaşi, Constantin Racu şi Alexandru Octavian Şerban, doamnele avocat Dana Tofan din cadrul Baroului Bucureşti şi Ioana Focşa din cadrul Baroului Constanţa, cu delegaţii la dosar, ambele pentru autorul Radu Ştefan Mazăre, domnul avocat Marius Mocanu din cadrul Baroului Constanţa, cu delegaţie la dosar, pentru autorul Nicuşor Daniel Constantinescu şi domnul avocat Alexandru Coman din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, pentru partea Valentin Gheorghe Ionescu. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curţii că partea Aurel Jean Andrei a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.

Domnul avocat Cătălin Dancu lasă la aprecierea Curţii admiterea acestei cereri.

Ceilalţi avocaţi prezenţi susţin că cererea formulată de partea Aurel Jean Andrei este întemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii arătând că, de la data invocării excepţiei şi până în prezent, partea a avut la dispoziţie un interval de timp suficient pentru angajarea unui avocat.

Curtea, având în vedere cererea formulată, în temeiul dispoziţiilor art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă coroborate cu ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, dispune respingerea cererii formulate, deoarece de la data pronunţării actului de sesizare a Curţii Constituţionale şi până în prezent s-a scurs un interval suficient pentru întreprinderea demersurilor necesare pregătirii apărării.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Cătălin Dancu, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece nu se poate admite ideea ca o secţie penală din cadrul unei instanţe să se pronunţe asupra unor chestiuni ce intră în competenţa de soluţionare a secţiei de contencios administrativ. în esenţă, au fost reluate aceleaşi argumente inserate în cuprinsul notelor scrise.

Doamna avocat Ioana Focşa şi doamna avocat Dana Tofan solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece primarul, ca ales local, nu poate fi calificat ca fiind funcţionar public, sens în care nu poate fi subiect activ al infracţiunilor pentru care legea penală cere o atare circumstanţiere. Totodată, doamna avocat Dana Tofan a depus şi concluzii scrise.

Domnii avocaţi Marius Mocanu şi Alexandru Coman solicită admiterea excepţiei, nemaiavând argumente noi faţă de antevorbitori.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, prin art. 147 şi 258 din Codul penal, legiuitorul a definit noţiunile de „funcţionar” şi „funcţionar public” în limitele atribuţiilor constituţionale. Împrejurarea că primarul poate fi sau nu asimilat funcţionarului public în sensul legii penale este însă o problemă de aplicare a legii şi nu de constituţionalitate.

Cu privire la excepţia referitoare la dispoziţiile art. 44 din Codul de procedură penală, precum şi la dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. a) şi art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr.” 78/2000, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 3.613 din 15 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7.847/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi încheierea din 15 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.536/2/2008 (2.304/2008) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 147 şi art. 258 alin. 1 din Codul penal, art. 44 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) şi art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Radu Ştefan Mazăre, Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoş Săvulescu, Viorel Pană, Cristian Borcea, Constantin Racu, Paraschiva Barbu, Basarab Popa, Ion Marica, Marius Puşcaşi, Carmen Puşcaşi, Alexandru Octavian Şerban şi Nicuşor Daniel Constantinescu, în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000 şi de Codul penal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii Radu Ştefan Mazăre, Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoş Săvulescu, Viorel Pană şi Cristian Borcea susţin că prevederile art. 147 şi art. 258 alin. 1, ambele din Codul penai, precum şi prevederile art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 încaJcă dispoziţiile constituţionale ale art. 2 referitor la Suveranitatea naţională, art. 8 referitor la Pluralismul şi partidele politice, art. 36 referitor la Dreptul de vot, art. 37 referitor la Dreptul dea fi ales, art. 40 referitor la Dreptul de asociere, art. 120 referitor la Principii de bază ale administraţiei publice locale, art. 121 referitor la Autorităţi comunale şi orăşeneşti şi art. 123 referitor la prefect. Astfel, în pofida dispoziţiei constituţionale potrivit căreia suveranitatea naţională aparţine poporului român care o exercită prin autorităţi direct reprezentative sau prin referendum, textele criticate extind sfera funcţionarului public, plasând primarul într-o ierarhie administrativă, aflată în raporturi de supra şi subordonare. Totodată, calificarea primarului drept funcţionar public afectează şi autonomia locală, pentru că principiile care guvernează activitatea funcţionarilor publici contravin celor care guvernează activitatea organelor alese prin vot direct. Or, primarul lucrează în interesul colectivităţii locale, care este subiect de drept distinct, şi nu al unei autorităţii publice, cum ar fi consiliul local. Prin urmare nu poate avea calitatea de funcţionar public.

De asemenea, conform art. 10 şi 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire şi asociere şi dreptul la alegeri libere sunt elemente esenţiale ale democraţiei pluraliste, care, inter alia, este bazată fundamental pe alegeri libere. Dacă primarul ar fi calificat drept funcţionar public, atunci i-ar fi interzisă o afiliere politica care ar conduce automat la restrângerea drepturilor de asociere în partide politice.

Autorii Constantin Racu, Paraschiva Barbu, Basarab Popa, Ion Marica, Marius Puşcaşi, Carmen Puşcaşi, Alexandru Octavian Şerban consideră că prevederile art. 44 din Codul de procedură penală referitoare la Chestiuni prealabile contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 121 referitor la Autorităţi comunale şi orăşeneşti, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 126 alin. (2) referitor la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, care sunt prevăzute numai prin lege, deoarece controlul judecătoresc al actelor emise de autorităţile publice este garantat pe calea contenciosului administrativ. Prin urmare, procurorul care a întocmit rechizitoriu!, în pofida dispoziţiilor constituţionale, şi-a fundamentat acuzarea invocând nulitatea unor hotărâri de Guvern, a unor procese-verbale de stabilire a vecinătăţilor şi a altor acte emise de Guvernul României pentru clarificarea şi calificarea terenurilor ce aparţin domeniului public.

Prin urmare, art. 44 din Codul de procedură penală permite unei instanţe penale să aprecieze asupra unor chestiuni ce sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, încălcând prin aceasta dreptul la apărare şi prezumţia de nevinovăţie.

Autorul Nicuşor Daniel Constantinescu consideră că prevederile art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 148 referitor la Integrarea in Uniunea Europeană, deoarece, deşi infracţiunile de fals şi uz de fals au o existenţă de sine stătătoare în Codul penal, au fost incluse în textul criticat, instituind un tratament discriminatoriu prin aceea că sunt mai aspru pedepsite faţă de cele din Codul penal. Totodată, deşi Legea nr. 147/2002 pentru ratificarea Convenţiei civile asupra corupţiei, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999, defineşte noţiunea de corupţie şi condiţionează existenţa unei astfel de infracţiuni de fals şi uz de fals ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, textul criticat nu face referire expresă la faptul de corupţie aşa cum este definit de legislaţia internaţională.

De asemenea, autorul Nicuşor Daniel Constantinescu consideră că şi prevederile art. 147 şi art. 258 din Codul penal sunt neconstituţionale pentru raţiuni similare ca şi autorii Radu Ştefan Mazăre, Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoş Săvulescu, Viorel Pană şi Cristian Borcea.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şl familie, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la fondul excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, art. 147 şi art. 258 alin. 1 din Codul penal şi a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 şi art. 313 din Codul de procedură penală, art. 323 din Codul penal şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, ca instanţă competentă să soluţioneze recursul formulat împotriva încheierii Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie prin care s-a respins ca inadmisibilă excepţia invocată, a admis recursurile formulate şi a casat în parte încheierea atacată arătând că dispoziţiile art. 44 din Codul de procedură penală şi ale art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 au legătură cu soluţionarea cauzei, iar excepţia de neconstituţionalitate privitoare la acestea este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 147 cu denumirea marginală - Funcţionar public şi funcţionar şi art. 258 alin. 1 cu denumirea marginală - Fapte săvârşite de alţi funcţionari, ambele din Codul penal, art. 44 cu denumirea marginală - Chestiuni prealabile din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) şi art. 17 alin. (1) lit. c)din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, aşa cum a fost modificată şi completată prin articolul unic pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 19 septembrie 2005, care au următorul conţinut:

- Art. 147 din Codul penal: „Prin «funcţionar public» se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele Ia care se referă art. 145.

Prin «funcţionar» se înţelege persoană menţionată în alin, 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.”;

- Art. 258 alin. 1 din Codul penal: „Dispoziţiile art. 246-250 privitoare la funcţionari publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime.”;

- Art. 44 din Codul de procedură penală: „Instanţa penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă de care depinde soluţionarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenţa altei instanţe.

Chestiunea prealabilă se judecă de către instanţa penală, potrivit regulilor şi mijloacelor de proba privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune.

Hotărârea definitivă a instanţei civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale.”;

- Art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000: „(1) Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică următoarelor persoane:

a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice;”;

- Art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000: (1) în înţelesul prezentei legi, următoarele infracţiuni sunt în legătura directă cu infracţiunile de corupţie, cu infracţiunile asimilate acestora sau cu infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene: [...]

c) falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune;”.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 2 referitor la Suveranitatea naţională, art. 8 referitor la Pluralismul şi partidele politice, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 36 referitor la Dreptul de vot, art. 37 referitor la Dreptul de a fi ales, art. 40 referitor la Dreptul de asociere, art. 120 referitor la Principii de bază ale administraţiei publice locale, art. 121 referitor la Autorităţi comunale şi orăşeneşti, art. 123 referitor la prefect, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (2) referitor la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, care sunt prevăzute numai prin lege, şl art. 148 referitor la Integrarea în Uniunea Europeană.

1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea au mai fost supuse analizei sale prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.330 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 29 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, statuând că acestea reglementează competenţa instanţei penale de a judeca orice problemă extrapenală de a cărei rezolvare prealabilă depinde soluţionarea fondului cauzei penale, ceea ce nu este de natură a aduce atingere prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituţie, întrucât acestea din urmă nu exclud posibilitatea exercitării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe alte căi decât cea a contenciosului administrativ, ci doar garantează un asemenea control şi îi delimitează sfera de aplicare. Obiectul controlului instituit de art. 44 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală îl reprezintă chestiunile prealabile, operând o prorogare de competenţă în favoarea instanţei penale, care este justificată pe deplin de scopul procesului penal, si anume constatarea la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel încât orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

În plus, dispoziţiile de lege criticate aparţin normelor de procedură a căror adoptare este atributul legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reglementări speciale, în deplină conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de aceasta, Curtea mai constată că celelalte aspecte invocate de autorii excepţiei referitoare la împrejurarea procurorul, pentru a-şi susţine acuzarea, a invocat în rechizitoriu nulitatea unor hotărâri de Guvern, excedează competenţei sale, fiind o problemă de aplicare a legii ce poate fi cenzurată numai de instanţa de judecată de drept comun.

2. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.169 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2008, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi, reţinând în esenţă că textul legal criticat defineşte, în acord cu raţiuni evidente de politică penală, unele din categoriile de infracţiuni în legătură directă cu cele de corupţie ori cu cele asimilate acestora, în cadrul cărora intră falsul şi uzul de fals săvârşite cu un scop anume determinat. Critica autorului excepţiei este fundamentată, între altele, pe încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Or, dispoziţiile legale criticate nu conţin nicio dispoziţie de natură a afecta acest drept, ele aplicându-se fără discriminări tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei contestate.

Cât priveşte critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 148 din Constituţie, cu trimitere mediată la Convenţia civilă asupra corupţiei, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, deoarece dispoziţiile constituţionale referitoare la integrarea în Uniunea Europeană au în vedere principiul preeminenţei dispoziţiilor din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. În plus, din perspectiva art. 20 din Constituţie, Curtea constată că, potrivit alin. (2), legiuitorul constituant a consacrat regula priorităţii instrumentelor juridice internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, cu excepţia cazului în care Legea fundamentală sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. Or, Convenţia civilă asupra corupţiei, ratificată prin Legea nr. 147/2002, are drept scop realizarea unei uniuni mai strânse între membrii Consiliului Europei în vederea cooperării internaţionale în lupta împotriva corupţiei, şi nu reglementează cu privire la domeniul circumscris art. 20 din Constituţie.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei de mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

3. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 şi art. 258 alin. 1 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1)lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Curtea constată următoarele:

Dispoziţiile legale criticate au în vedere un înţeles din perspectiva dreptului penal al noţiunilor de funcţionar public, alţi funcţionari ori vizează persoanele care exercită o funcţie publică indiferent de modul în care au fost învestite în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice.

Potrivit art. 145 din Codul penal la care face trimitere art. 147 din acelaşi cod criticat de autorii excepţiei, „prin termenul «public» se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.”

În concluzie, temeiurile constituţionale invocate de autori, cu precădere cele referitoare la principiile de bază ale administraţiei publice locale şi cele referitoare la autorităţile comunale şi orăşeneşti reflectate în Legea nr. 215/2001, au în vedere statutul primarilor. Însă, ţinând seama de sfera atribuţiunilor ce intră în competenţa primarului, care prin excelenţă au conotaţii de putere publică, apare justificată vocaţia primarului la calitatea de subiect activ pentru infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, precum şi pentru cele de corupţie.

În caz contrar, se poate desprinde concluzia că primarul este deasupra legii, neputând fi cercetat şi pedepsit pentru săvârşirea unor infracţiuni care aduc atingere activităţilor de interes public, cum ar fi de exemplu cele de abuz în serviciu contra intereselor publice, de luare de mită, de primire de foloase necuvenite, de fals intelectual şi altele, fapt care ar fi incompatibil cu funcţionarea statului de drept.

Dincolo de aceste argumente, Curtea mai constată că ridicarea acestei excepţii a fost generată de împrejurarea că, în speţa dedusă judecăţii, primarul, în calitate de subiect distinct de drept, ales ca urmare a unui sufragiu local, este considerat ca făcând parte din sfera noţiunilor de funcţionar public ori de alt funcţionar, putând fi cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care Codul penal cere o asemenea calificare.

Or, ceea ce se urmăreşte este o eventuală modificare de către Curtea Constituţională a înţelesului noţiunii de funcţionar public ori de alt funcţionar în sensul legii penale, prin circumstanţierea sferei de incidenţă a acestuia în vederea excluderii aleşilor locali de la calitatea de subiecţi activi pentru infracţiunile de serviciu ori de corupţie. Această critică are semnificaţia modificării legii care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, conferă excepţiei caracter de inadmisibilitate.

Pe cale de consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 şi art. 258 alin. 1 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Constantin Racu, Paraschiva Barbu, Basarab Popa, Ion Marica, Marius Puşcaşi, Carmen Puşcaşi, Alexandru Octavian Şerban şi Nicuşor Daniel Constantinescu în Dosarul nr. 7.847/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 şi art. 258 alin. 1 din Codul Penal, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie,”excepţie ridicată de Radu Ştefan Mazăre, Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoş Săvulescu, Viorel Pană, Cristian Borcea, şi Nicuşor Daniel Constantinescu în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

 Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2011.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR

 

ORDIN

pentru aprobarea Listei preţurilor de referinţă pentru anul 2012 folosite la calculul contravalorii materialelor lemnoase prevăzute la art. 4 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 996/2008 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund

 

Având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei politici şi strategii în silvicultură nr. 174.594 din 13 ianuarie 2012, în temeiul prevederilor art. 4 alin. alin. (8) din Hotărârea Guvernului nr. 996/2008 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, cu completările ulterioare, precum şi ale art. 15 alin. alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului şi pădurilor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Lista preţurilor de referinţă pentru anul 2012 folosite la calculul contravalorii materialelor lemnoase prevăzute la art. 4 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 996/2008 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, cu completările ulterioare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul mediului şi pădurilor,

Lászlo Borbéely

 

Bucureşti, 2 februarie 2012.

Nr. 785.

 

ANEXA

 

LISTA

preţurilor de referinţă pentru anul 2012 folosite la calculul contravalorii materialelor lemnoase prevăzute la art. 4 alin. alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 996/2008 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund

 

Nr. crt.

Specia sau grupa de specii

Sortimentul*)

Unitatea de măsură

Preţul de referinţă (lei)

0

1

2

3

4

1.

 

Buşteni furnir tehnic

m3

251,61

2.

 

Buşteni pentru cherestea

m3

199,23

3.

 

Lemn rotund pentru celuloză

m3

99,97

4.

Răşinoase

Lemn pentru mină

m3

145,17

5.

 

Lemn pentru PAL, PFL

m3

116,77

6.

 

Lemn de lucru pentru construcţii

m3

122,41

7.

 

Lemn de foc

m3

58,50

8.

 

Cherestea

m3

369,37

9.

 

Buşteni furnir estetic

m3

378,35

10.

 

Buşteni furnir tehnic

m3

317,06

11.

 

Buşteni pentru cherestea

m3

198,20

12.

Fag

Lemn rotund pentru celuloză

m3

108,86

13

 

Lemn pentru PAL, PFL

m3

118,76

14.

 

Lemn de lucru pentru construcţii

m3

114,96

15.

 

Lemn de foc

m3

91,90

16.

 

Cherestea

m3

319,99

17.

 

Buşteni furnir estetic

m3

1.198,92

18.

 

Buşteni furnir tehnic

m3

921,62

19.

 

Buşteni pentru cherestea

m3

416,33

20.

 

Lemn rotund pentru celuloză

m3

85,63

21.

Stejar, gorun

Lemn pentru mină

m3

50,00

22.

 

Lemn pentru PAL, PFL

m3

120,69

23.

 

Lemn de lucru pentru construcţii

m3

143,93

24.

 

Lemn de foc

m3

75,64

25.

 

Cherestea

m3

770,48

26.

 

Buşteni furnir estetic

m3

716,88

27.

 

Buşteni pentru cherestea

m3

196,29

28.

Cer, gârniţă

Lemn rotund pentru celuloză

m3

101,16

29.

 

Lemn pentru PAL, PFL

m3

120,33

30.

 

Lemn de lucru pentru construcţii

m3

99,02

31.

 

Lemn de foc

m3

63,18

32.

 

Buşteni pentru cherestea

m3

227,88

33.

 

Lemn rotund pentru celuloză

m3

169,55

34.

 

Lemn pentru mină

m3

210,43

35.

Salcâm

Lemn pentru PAL, PFL

m3

115,37

36.

 

Lemn de lucru pentru construcţii

m3

164,93

37.

 

Lemn de foc

m3

110,06

38.

 

Cherestea

m3

551,00

39.

 

Buşteni furnir estetic

m3

1.789,82

40.

 

Buşteni furnir tehnic

m3

1.116,40

41.

 

Buşteni pentru cherestea

m3

484,80

42.

Cireş

Lemn rotund pentru celuloză

m3

115,01

43.

 

Lemn pentru PAL, PFL

m3

108,19

44.

 

Lemn de lucru pentru construcţii

m3

118,51

45.

 

Lemn de foc

m3

86,73

 

46.

 

Buşteni furnir estetic

m3

1.375,25

47.

 

Buşteni pentru cherestea

m3

234,14

48.

 

Lemn rotund pentru celuloză

m3

91,63

49.

Paltin

Lemn pentru PAL, PFL

m3

120,83

50.

 

Lemn de lucru pentru construcţii

m3

101,03

51.

 

Lemn de foc

m3

93,32

52.

 

Cherestea

m3

875,00

53.

 

Buşteni furnir estetic

m3

738,50

54.

 

Buşteni furnir tehnic

m3

536,67

55.

 

Buşteni pentru cherestea

m3

364,87

56.

Frasin

Lemn rotund pentru celuloză

m3

111,00

57.

 

Lemn pentru PAL, PFL

m3

125,30

58.

 

Lemn de lucru pentru construcţii

m3

156,66

59.

 

Lemn de foc

m3

68,98

60.

 

Cherestea

m3

696,80

61.

 

Buşteni furnir estetic

m3

458,53

62.

 

Buşteni furnir tehnic

m3

346,27

63.

 

Buşteni pentru cherestea

m3

214,32

64.

Tei

Lemn rotund pentru celuloză

m3

71,83

65.

 

Lemn pentru PAL, PFL

m3

80,37

66.

 

Lemn de lucru pentru construcţii

m3

98,56

67.

 

Lemn de foc

m3

72,58

68.

 

Cherestea

m3

463,52

69.

 

Buşteni furnir tehnic

m3

134,44

70.

 

Buşteni pentru cherestea

m3

115,08

71.

 

Lemn rotund pentru celuloză

m3

74,95

72.

Plop

Lemn pentru PAL, PFL

m3

93,00

73.

 

Lemn de lucru pentru construcţii

m3

98,22

74.

 

Lemn de foc

m3

50,89

75.

 

Cherestea

m3

348,43

76.

 

Buşteni furnir estetic

m3

3.780,68

77.

 

Buşteni pentru cherestea

m3

144,82

78.

 

Lemn rotund pentru celuloză

m3

112,07

79.

Diverse tari**)

Lemn pentru mină

m3

33,69

80.

 

Lemn pentru PAL, PFL

m3

122,12

81.

 

Lemn de lucru pentru construcţii

m3

103,52

82.

 

Lemn de foc

m3

90,35

83.

 

Cherestea

m3

422,19

84.

 

Buşteni furnir tehnic

m3

154,02

85.

 

Buşteni pentru cherestea

m3

100,94

86.

 

Lemn rotund pentru celuloză

m3

57,76

87.

Diverse moi***)

Lemn pentru mină

m3

56,00

88.

 

Lemn pentru PAL, PFL

m3

76,82

89.

 

Lemn de lucru pentru construcţii

m3

79,24

90.

 

Lemn de foc

m3

63,29

91.

 

Cherestea

m3

320,00

 

*) În cazul sortimentelor care nu se regăsesc în listă, se va proceda prin asimilare în cadrul speciei/grupei de specii, pe principiul apropierii valorice a sortimentului.

**) Cuprinde toate speciile neevidenţiate distinct în prezenta anexă, din grupa foioase tari, din Lista speciilor şi asimilările de specii ce se admit pentru calculul volumului total şi pe sortimente, prevăzută în anexa nr. 1 la Normele tehnice pentru evaluarea volumului de lemn destinat comercializării.

***) Cuprinde toate speciile neevidenţiate distinct în prezenta anexă, din grupa foioase moi, din Lista speciilor şi asimilările de specii ce se admit pentru calculul volumului total şi pe sortimente, prevăzută în anexa nr. 1 la Normele tehnice pentru evaluarea volumului de lemn destinat comercializării.

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

 

ORDIN

privind aprobarea componenţei Comisiei specializate de acreditare a furnizorilor de formare continuă şi a programelor de formare oferite de aceştia

 

În baza prevederilor:

- art. 244 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.564/2011 privind aprobarea Metodologiei de acreditare şi evaluare periodică a furnizorilor de formare continuă şi a programelor de formare oferite de aceştia,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă componenţa Comisiei specializate de acreditare a furnizorilor de formare continuă şi a programelor de formare oferite de aceştia, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 5.800/2008 privind componenţa Comisiei specializate de acreditare a programelor de formare continuă.*)

Art. 3. - Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României. Partea I.

 

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,

Daniel Petru Funeriu

 

Bucureşti, 20 ianuarie 2012.

Nr. 3.074.

 

ANEXĂ

 

COMPONENŢA

Comisiei specializate de acreditare a furnizorilor de formare continuă şi a programelor de formare continuă oferite de aceştia

 

Nr. crt.

Numele şi prenumele

Funcţia/Specialitatea

Instituţia/Unitatea de învăţământ

1.

Creţu Carmen

Prof. univ. dr. Ştiinţe ale educaţiei

Universitatea „A. I. Cuza” Iaşi

2.

Marin (Alecu) Simona

Conf. univ. dr. Ştiinţe ale educaţiei

Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi

3.

Logofătu Bogdan

Prof. univ. dr. Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor/Învăţământ la distanţă

Universitatea Bucureşti

4.

 Manolescu Marin

Prof. univ. dr. Învăţământ primar şi preşcolar

Universitatea Bucureşti

5.

Opre Adrian

Prof. univ. dr. Ştiinţe ale educaţiei

Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

6.

Sava Simona

Prof. univ. dr. Educaţia adulţilor

Universitatea de Vest Timişoara

7.

Aldescu Mirela

Inspector şcolar general

Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad

8.

Drăgan Viorica

Director formare continuă

Casa Corpului Didactic Bucureşti

9.

Stoenescu Amalia

Inspector de specialitate Ştiinţe umaniste

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti

10.

Vlăduţ Zoica

Director adjunct învăţământ profesional şi tehnic

Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic Bucureşti

11.

Kudor Dorina

Director Ştiinţe umaniste

Casa Corpului Didactic Cluj-Napoca

12.

Gaşpar Florentina

Director Ştiinţe exacte

Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Bucureşti

13.

Lixandru Florin

Director Ştiinţe economice

Şcoala nr. 45 Bucureşti

14.

Bolojan Georgeta

Inspector Ştiinţe exacte

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti

15.

Vasiescu Ramona

Inspector Ştiinţe economice

Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş

16.

Tăcea Antoaneta-Firuţa

Expert curriculum

Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic Bucureşti

17.

Ionescu Roxana

Director Ştiinţe economice

Colegiul Economic „V. Madgearu” Bucureşti

18.

Staş Marian

Director Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor/Învăţământ la distanţă

CODECS Bucureşti

19.

Burus-Siklódi Botond

Director Ştiinţe exacte

Casa Corpului Didactic Harghita

20.

Creţulescu Radu George

Director Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor

Centrul pentru Formarea Continuă în Limba Germană Mediaş


*) Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 5.800/2008 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.