MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 137/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 137         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Miercuri, 29 februarie 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2012 referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. a), art. 3852, art. 3859 alin. 1 pct. 18 şi art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penala, precum şi a dispoziţiilor art. 446 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal

 

Decizia nr. 8 din 17 ianuarie 2012 referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 1 lit. a) şi c) din Codul penal

 

Decizia nr. 9 din 17 ianuarie 2012 referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 3859 alin. 1 pct. 18 şi art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 24 din 17 ianuarie 2012 referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

Decizia nr. 27 din 19 ianuarie 2012 referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

95. - Hotărâre privind acordarea unui ajutor umanitar de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru populaţia din judeţele Bacău, Buzău, Caraş-Severin, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ şi Vrancea

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

144. - Ordin al ministrului finanţelor publice pentru aprobarea Procedurii de îndreptare a erorilor cuprinse în declaraţiile fiscale în cazul depunerii de către contribuabili a unei declaraţii rectificative

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 4

din 17 ianuarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. a), art. 3852, art. 3859 alin. 1 pct. 18 şi art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 446 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit. a), art. 3852, art. 3859 alin, 1 pct. 18 şi art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 446 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Alexandru Liviu Negreanu Arboreanu în Dosarul nr. 12.634/301/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 49D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece, pe de o parte, aceasta este nemotivată şi, pe de altă parte, textele legale criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

curtea

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 12.634/301/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit. a), art. 3852, art. 3859 alin. 1 pct. 18 şi art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 446 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penai, excepţie ridicată de Alexandru Liviu Negreanu Arboreanu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui apel în materie penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 446 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 - Universalitatea, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 124 - Înfăptuirea justiţiei. Astfel, arată că textul criticat a abrogat Legea nr. 301/2004 - Codul penal, lege care abrogase în mod tacit Codul penal din 1968 în vigoare până la apariţia sa.

Aşa fiind, ca efect al abrogării Codului penal din 2004, sunt implicit abrogate şi dispoziţiile Codului penal din 1968. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 446 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 sunt neconstituţionale în măsura în care sunt înţelese că au făcut să reintre în vigoare prevederile Codului penal din 1968.

Totodată, se apreciază că prevederile art. 362 alin. 1 lit. a), art. 3852, art. 3859 alin. 1 pct. 18 şi art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitor la cetăţenii care beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate de Constituţie şi alte legi şi care au obligaţiile prevăzute de acestea, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 124 - Înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiilor art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 - Dreptul ta două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate, motivând că aceasta ar echivala cu o antepronunţare. În acest sens arată că autorul excepţiei susţine că apelul declarat de procuror este inadmisibil, neavând justificare şi nici temei constituţional, sens în care a solicitat achitarea sa, întrucât, dată fiind abrogarea Codului penal din 1968 ca urmare a abrogării Codului penal din 2004 prin art. 446 alin. (2) din Legea nr. 286/2009, fapta pentru care a fost cercetat nu mai este prevăzută de legea penală.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţi celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legai sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi a!e art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. a) - Persoanele care pot face apel, art. 3852 - Persoanele care pot face recurs, art. 3859 alin. 1 pct. 18 - Cazurile în care se poate face recurs şi art. 38515 pct. 2 lit. d) - Soluţiile în recurs, toate din Codul de procedură penală, precum şi dispoziţiile art. 446 alin. (2) - Intrarea în vigoare, din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, care au următorul conţinut:

- Art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală: „Pot face apel:

a) procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă;”;

- Art. 3852 din Codul de procedură penală: „Pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător.”;

- Art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală: „Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: [...]

18. când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare;”;

- Art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală: „Instanţa, judecând recursul, pronunţă una din următoarele soluţii: [...]

2. admite recursul, casând hotărârea atacată şi: [...]

d) dispune rejudecarea de către instanţa de recurs în cazurile prevăzute în art. 3859 alin. 1 pct. 11-20, precum şi în cazul prevăzut în art. 3855 alin. 3.”;

- Art. 446 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal: „(2) Legea nr. 301/2004 - Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004, cu modificările ulterioare, şi Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 1 iulie 2004, cu modificările ulterioare, se abrogă.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 - Universalitatea, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber ia justiţie şi art. 124 - înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiilor art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 - Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

1. În primul rând, se observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-un dosar având ca obiect soluţionarea unui apel în materie penală. Pe cale de consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3852 - Persoanele care pot face recurs, art. 38515 pct. 2 lit. d) - Soluţiile pronunţate în recurs şi art. 3859 alin. 1 pct. 18 - Cazurile in care se poate face recurs, toate din Codul de procedură penală, este inadmisibilă, deoarece art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii

Constituţionale, republicată, impune cerinţa ca prevederile astfel contestate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei. Or, această exigenţă nu este îndeplinită, deoarece dosarul se află în etapa procesuală a apelului şi nu a recursului.

2. În cel de-al doilea rând, este de observat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. a) - Persoanele care pot face apel, art. 3852 - Persoanele care pot face recurs, art. 38515 pct. 2 lit. d) - Soluţiile pronunţate în recurs şi art. 3859 alin. 1 pct. 18 - Cazurile în care se poate face recurs, toate din Codul de procedură penală, a fost invocată în bloc, apreciindu-se că încalcă mai multe prevederi constituţionale şi convenţionale, fără a se arăta în concret în ce constă contrarietatea astfel reclamată. Aşa fiind, Curtea constată că, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie să fie scrise şi motivate. Or, autorul excepţiei nu a respectat această ultimă cerinţă, sens în care excepţia este, de asemenea, inadmisibilă, instanţa de contencios constituţional neputându-se substitui acestuia în formularea unor critici de neconstituţionalitate.

3. În sfârşit, Curtea analizând cauza în care a fost invocată prezenta excepţie constată că dispoziţiile art. 446 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel, autorul excepţiei Alexandru Liviu Arboreanu Negreanu a fost trimis în judecată la data de 9 octombrie 2007 prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei. În sarcina sa s-a reţinut că a săvârşit infracţiunea pedepsită de art. 26 raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000. Prin Sentinţa penală nr. 215 din 16 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 12.634/201/2007 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, interzicându4-se pe o perioadă de 5 ani drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) din Codul penal. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât inculpaţii, cât şi procurorul.

Prezenta excepţie a fost invocată în etapa procesuală a apelului, iar în acest cadru inculpatul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Or, dispoziţiile din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal nu au legătură cu soluţionarea cauzei, nerespectând exigenţele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, deoarece autorul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute într-o lege penală specială, respectiv Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. a), art. 3852, art. 3859 alin. 1 pct. 18 şi art. 3S515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 446 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Alexandru Liviu Negreanu Arboreanu în Dosarul nr. 12.634/301/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 8

din 17 ianuarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 1 lit. a) şi c) din Codul penal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 alin. 1 lit. a) şi c) din Codul penal, excepţie ridicată de Gyorgy Vilmos Szilveszter în Dosarul nr. 1.581/08/2010 al Judecătoriei Sighişoara şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 151 D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.581/308/2010, Judecătoria Sighişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 alin. 1 lit. a) şi c) din Codul penal, excepţie ridicată de Gyorgy Vilmos Szilveszter în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale la fond.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deoarece limitările aduse instanţei de judecată provoacă o discriminare între diferitele categorii de cetăţeni, în funcţie de stadiul procesual şi organul judiciar în faţa căruia se află. Astfel, în cursul urmăririi penale procurorul are posibilitatea neîngrădită de a aprecia că o faptă nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni făcând aplicarea art. 181 din Codul penal, pe când, în cursul judecăţii, judecătorul este ţinut de îndeplinirea anumitor condiţii limitative şi cumulative pentru a putea dispune înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ.

Judecătoria Sighişoara opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece problema ridicată nu este una de ordin constituţional, ci una de politică legislativă.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 90 alin. 1 lit. a) şi c) din Codul penal cu denumirea marginală - Condiţiile înlocuirii, care au următorul conţinut: „Instanţa poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de cel mult un an sau amendă ori s-au săvârşit infracţiunile prevăzute în art. 208, 213, art. 215 alin. 1, art. 215 alin. 1, art. 217 alin. 1, art. 219 alin. 1, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 10 lei sau infracţiunea prevăzută in art. 249, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 50 lei; [...}

c) paguba pricinuită prin infracţiune a fost integral reparată până la pronunţarea hotărârii. *

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale contestate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 22 din 11 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal, statuând că instituţia juridică a faptei penale care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, prevăzută în art. 181 din Codul penal, şi instituţia juridică a înlocuirii răspunderii penale, din titlul IV al Părţii generale a Codului penal, prevăzută de art. 90 din Codul penal, sunt instituţii diferite, singurul lor element comun fiind faptul că au ca urmare aplicarea uneia dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91 din Codul penal adică mustrarea, mustrarea cu avertisment sau amenda. În cazul reglementat de art. 1B1 din Codul penal este vorba de o faptă prevăzută în legea penală, care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, dar care atrage, potrivit legii, aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, în timp ce în cazul înlocuirii răspunderii penale este vorba de fapte care constituie infracţiuni cu un grad de pericol social mai mic, pentru care legea permite instanţei judecătoreşti competente să înlocuiască, în anumite condiţii, răspunderea penală pentru fapta săvârşită cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ. De aceea, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se face în mod greşit referire la art. 181 din Codul penal.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 90 alin. 1 lit. c) din Codul penal.

Totodată, Curtea mai constată că autorul excepţiei, inculpat în speţă, a ridicat problema lipsei gradului de pericol social al infracţiunilor săvârşite, respectiv de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzută şi pedepsită de art. 279 din Codul penal şi de braconaj, prevăzută şi pedepsită de art. 42 lit. a) şi b) din Legea nr. 407/2006, pentru care nu este posibilă înlocuirea răspunderii penale. Or, aprecierea privind excluderea infracţiunilor de mai sus de la aplicarea unei pedepse, pentru motivul că aceste fapte au un grad de pericol social redus, nu este o problemă de ordin constituţional, ci una de politică legislativă. De altfel, aşa cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993, implicarea Curţii în domeniul legiferării şi al politicii penale excedează competenţei sale, fiind o imixtiune în competenţa altor autorităţi statale.

Aceasta ar fi o abatere de la principiul de drept potrivit căruia, în materie de competenţă, legea este de strictă interpretare.

Aşa fiind, este dreptul legiuitorului de a stabili, prin lege organică, în ce cazuri şi în ce condiţii răspunderea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni poate fi înlocuită cu răspunderea care atrage aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

În sfârşit, împrejurarea că în speţă s-a dispus faţă de un coinculpat scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în temeiul art. 181 din Codul penal şi art. 249, art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b1) din Codul de procedură penală nu constituie eo ipso un motiv de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate din perspectiva unei discriminări. Curtea constată că acestea sunt argumente ce ţin de fondul cauzei şi care nu pot reprezenta un veritabil temei de neconstituţionalitate, deoarece instanţa de contencios constituţional analizează compatibilitatea unor dispoziţii legale cu Legea fundamentală şi nicidecum constituţionalitatea unor decizii luate de organele judiciare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d}şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 1 lit. a) şi c) din Codul penal, excepţie ridicată de Gydrgy Vilmos Szilveszter în Dosarul nr. 1.581/08/2010 al Judecătoriei Sighişoara.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 9

din 17 ianuarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3859 alin. 1 pct. 18 şi art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3859 alin. 1 pct. 18 şi art. 38515 pct. 2 lit. d) din

Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Istrate în Dosarul nr. 16.128/3/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 157D/2011. 92 La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 10 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 16.128/3/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3859 alin. 1 pct. 18 şi art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Istrate în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale în măsura în care sunt înţelese în sensul că procurorul poate declara recurs în defavoarea inculpatului după ce acesta a fost achitat la fond şi apel sau în apel, recurs în temeiul căruia împotriva acestuia s-ar putea pronunţa o soluţie de condamnare în ultimă instanţă şi, ca atare, nesupusă controlului judiciar realizat de o instanţă superioară celei care a pronunţat hotărârea de condamnare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a susţinut că prevederile de mai sus au legătură cu soluţionarea cauzei şi, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la fondul excepţiei astfel invocate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. 1 pct. 18 - Cazurile în care se poate face recurs şi art. 38515 pct. 2 lit. d) - Soluţiile pronunţate în recurs, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

- Art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală: „Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: [...]

18. când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare;”;

- Art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală: „Instanţa, judecând recursul, pronunţă una din următoarele soluţii: [...]

2, admite recursul, casând hotărârea atacată şi: [,..] d) dispune rejudecarea de către instanţa de recurs în cazurile prevăzute în art. 3859 alin. 1 pct. 11-20, precum şi în cazul prevăzut în art. 3856 alin. 3.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, precum şi la împrejurarea că nimeni nu este mai presus de lege, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la liberul acces la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederile art. 7 şi art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la egalitatea în faţa legii şi la dreptul oricărei persoane la o satisfacţie efectivă din partea instanţelor juridice naţionale împotriva actelor care violează drepturile fundamentale, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil prin judecarea în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei de către o instanţă independentă şi art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie referitor la Dreptul la două grade de jurisdicţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 78 din 27 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 22 februarie 2011, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, statuând că acestea nu conţin nicio dispoziţie de natură să încalce dreptul la un proces echitabil. Dimpotrivă, prin textele contestate s-a avut în vedere dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială. Astfel, inculpatul are posibilitatea pe parcursul întregului proces penal să expună toate apărările sale şi poate propune instanţei administrarea de probe în apărarea sa, dacă acestea sunt pertinente, concludente şi utile cauzei.

De asemenea, scopul acestei căi de atac constă tocmai în asigurarea unui control judecătoresc al legalităţii şi al aflării adevărului în judecarea şi soluţionarea cauzelor penale de prima instanţă sau de instanţa de apel, aspect de natură să contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil.

În plus, procedura de judecată, care cuprinde pe lângă sistemul probator şi obiectul judecăţii în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, fiind aşadar o aplicare a prevederilor art. 61 din Constituţie, cu atât mai mult cu cât, în legislaţia procedural penală română, recursul este, de regulă, al treilea grad de jurisdicţie, art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând doar obligaţia statelor membre de a institui un minimum de două grade de jurisdicţie.

Totodată, prin Decizia nr. 839 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie2010, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3859 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, statuând că prevederile egale invocate, reglementând ca motive de casare a unei hotărâri judecătoreşti comiterea unei erori grave de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare, sunt menite să garanteze dreptul tuturor părţilor de a beneficia de un proces echitabil. O asemenea garanţie este instituită şi de dispoziţiile referitoare la obligativitatea ascultării inculpatului cu ocazia judecării recursului. Astfel, scopul acestei căi de atac constă tocmai în asigurarea unui control judecătoresc al legalităţii şi al aflării adevărului în judecarea şi soluţionarea cauzelor penale de prima instanţă sau de instanţa de apel, aspect de natură să contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil,

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de acestea, Curtea mai constată că este neîntemeiată şi susţinerea autorului referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor contestate, în măsura în care sunt înţelese în sensul că procurorul poate declara recurs în defavoarea inculpatului după ce acesta a fost achitat la fond şi apel sau în apel, recurs în temeiul căruia împotriva acestuia s-ar putea pronunţa o soluţie de condamnare în ultimă instanţă şi, ca atare, nesupusă controlului judiciar realizat de o instanţă superioară celei care a pronunţat hotărârea de condamnare.

O astfel de ipoteză este legitimată de Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului care, în art. 2 paragraful 2, a instituit excepţii de la regula consacrată în primul paragraf. Astfel, dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală poate face „obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore, aşa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unul recurs împotriva achitării sale”.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d)şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3859 alin. 1 pct. 18 şi art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Istrate în Dosarul nr. 16.128/3/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 24

din 17 ianuarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Ionel Caragea în Dosarul nr. 2.301/233/2011 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.012D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate,

sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 10 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2.301/233/2011, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ionel Caragea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că, prin prevederile actului normativ criticat pentru neconstituţionalitate, drepturile salariale ale cetăţenilor, consfinţite prin hotărâri judecătoreşti definitive, nu sunt garantate, ci, dimpotrivă, acestea sunt prejudiciate, de vreme ce sumele care se vor plăti în termen de 3 ani nu sunt purtătoare de dobânzi, ci vor fi actualizate cu indicele de inflaţie.

De asemenea, consideră că actul normativ criticat generează discriminări între stat şi cetăţeni, inclusiv cei afectaţi de ordonanţă, deoarece doar statul este scutit a plăti creanţele datorate cetăţenilor săi, fără a fi penalizat. Totodată, se creează

discriminări între personalul bugetar care lucrează în aparatul juridic şi bugetarii din alte sectoare de activitate, în cazul cărora se suspendă orice procedură de executare silită.

Autorul excepţiei susţine că ordonanţa de urgenţă criticată împiedică producerea efectelor legii organice prin care au fost reglementate statutul funcţionarilor publici şi drepturile lor salariale, inclusiv componenta salarială, iar lipsirea lucrătorilor din sectorul bugetar de folosirea sumelor ce li se cuvin împiedică crearea condiţiilor pentru creşterea calităţii vieţii.

În fine, consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă drepturi fundamentale, fără ca măsura să fie justificată prin chiar textul de lege.

Judecătoria Galaţi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3r 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 8 decembrie 2011, conservându-se însă excepţia de neconstituţionalitate.

Autorul criticii de neconstituţionalitate susţine că actul normativ supus controlului de constituţionalitate încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la valorile supreme ale statului român, art. 16 alin. (1) potrivit căruia „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice.”, art. 73 alin. (3) lit. j) privind reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 135 lit. f) privind obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin mai multe decizii, a constatat constituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, în raport cu critici similare de neconstituţionalitate [a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, Deciziile nr. 1.534 şi 1.535*), ambele din 28 noiembrie 2011, nepublicate până la data pronunţării prezentei decizii].

Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 reglementează eşalonarea plăţii unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanţa de urgenţă prevede că acestea se actualizează cu indicele preţurilor de consum. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.

Aşa fiind, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situaţii extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar şi derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătoreşti. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză.

Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata eşalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de criză economică naţională şi internaţională.

În acelaşi timp, Curtea a constatat că nu se poate reţine existenţa niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene” împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragraful 38, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, 1999, paragraful 29, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24).

Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene” împotriva Belgiei, 1968, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004).

Or, în cauza de faţă, măsura contestată urmăreşte un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. În aceste condiţii, Curtea a constatat că situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut că măsura suspendării de drept a procedurilor de executare este una necesară pentru a se putea realiza finalitatea avută în vedere, respectiv eşalonarea sumelor rezultate din hotărâri judecătoreşti, fiind aplicată în mod egal tuturor persoanelor ce intră sub incidenţa acesteia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011).

Având în vedere cele de mai sus, nu a putut fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

De asemenea, Curtea a observat că măsurile legale criticate nu pun în discuţie caracterul de stat de drept al României şi că art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie nu este incident în cauză, întrucât conţinutul normativ al ordonanţei de urgenţă nu vizează domeniul de aplicare al textului constituţional invocat.

Neintervenind elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În fine, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia actul normativ criticat împiedică producerea efectelor unei legi organice, Curtea constată că acesta nu se constituie într-o reglementare a statutului funcţionarilor publici, astfel că nu poate fi primită nici critica privind înfrângerea art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d)şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Ionel Caragea în Dosarul nr. 2.301/233/2011 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 


*) Deciziile nr. 1.534 şi 1.535 au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2012.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 27

din 19 ianuarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Pred eseu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Ion Paraschiv în Dosarul nr. 166/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.149D/2011.

La apelul nominal, răspunde partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin consilierul juridic Mihaela Jugaru, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.163D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, excepţie ridicată de Florea Burcă în Dosarul nr. 10.867/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal răspunde partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin consilierul juridic Mihaela Jugaru, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.183D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, excepţie ridicată de Ioan Manea în Dosarul nr. 41/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal răspunde partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin consilierul juridic Mihaela Jugaru, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei, Ioan Manea, a depus la dosarul cauzei note scrise prin care face unele precizări asupra situaţiei de fapt deduse judecăţii instanţei de fond şi aduce la cunoştinţa Curţii starea sa medicală care îl împiedică să participe la judecată.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.239D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, excepţie ridicată de Ion Liviu în Dosarul nr. 6.474/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul părţii şi cel al Ministerului Public arată că sunt de acord cu măsura conexării.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.163D/2011, nr. 1.183D/2011 şi nr. 1.239D/2011 la Dosarul nr. 1.149D/2011, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 166/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Excepţia a fost ridicată de Ion Paraschiv într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare.

Prin Sentinţa civilă nr. 4.918 din 7 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 10.867/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008.

Excepţia a fost ridicată de Florea Burcă într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare.

Prin Sentinţa civilă nr. 5.334 din 26 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 41/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008.

Excepţia a fost ridicată de Ioan Manea într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare.

Prin încheierea din 19 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.474/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008.

Excepţia a fost ridicată de pârâtul Ion Liviu într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, prin art. 2 lit. a), lasă loc unei interpretări abuzive punând semnul egalităţii între calitatea de lucrător al Securităţii şi desfăşurarea activităţii prin care s-au suprimat ori îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului şi creează premisele unei forme de răspundere morală şi juridică. Semnificaţia dată noţiunilor cuprinse în art. 2 al ordonanţei de urgenţă induce, aşadar, ideea prezumţiei de vinovăţie pentru toţi lucrătorii fostei Securităţi, ca urmare a apartenenţei la această structură.

Susţin totodată că acuzaţiile Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, legitimate juridic prin actul normativ criticat, încalcă abuziv şi retroactiv drepturi şi libertăţi, precum şi obligaţia militarilor de apărare a ţării. De asemenea, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii trebuie să fie o autoritate administrativă autonomă, fără atribuţii jurisdicţionale, iar unicul scop al acesteia să fie de a permite cetăţeanului accesul la propriul dosar, în calitatea sa de „depozitar şi administrator” al documentelor întocmite de fosta Securitate.

Contrar art. 126 alin. (5) şi art. 24 din Constituţie, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii exercită o jurisdicţie specifică în cadrul căreia administrează probe şi dă un verdict privind calitatea de lucrător al Securităţii. În timp ce persoana vizată nu are posibilitatea de a se apăra în faţa Colegiului Consiliului. Instanţa de contencios administrativ are doar un rol formal, întrucât nu face altceva decât să certifice ulterior ceea ce a constatat această autoritate.

Pe de altă parte, prin introducerea unei acţiuni în constatare, fără a avea o legitimare procesuală activă, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se subrogă în dreptul cetăţeanului de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime şi se substituie instituţiei Avocatul Poporului. Astfel, prin art. 8 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 se realizează o extindere nepermisă a sferei titularilor dreptului de acces liber la justiţie, dincolo de limitele sale constituţionale. Cu alte cuvinte, prevederile legale criticate convertesc dreptul de acces liber la justiţie într-o obligaţie.

De asemenea, desemnarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ ca unică instanţă judecătorească competentă în ceea ce priveşte acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii este neconstituţională, de vreme ce „adeverinţele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) şi art. 9 din lege pot fi contestate, în faţa instanţei de contencios administrativ competente teritorial, de orice persoană interesată”. Pe de altă parte, persoanei verificate i se îngrădeşte posibilitatea exercitării dreptului la apărare în faţa unei instanţe de judecată apropiate de domiciliul său.

Autorii excepţiei mai precizează că prin reglementarea voit contradictorie cuprinsă în art. 10 alin. (2), referitor la instanţa competentă în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9, comparativ cu cea din art. 11 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, privind instanţa judecătorească competentă să soluţioneze acţiunea în constatare introdusă de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, se creează o inegalitate de tratament juridic, contrară dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată, în esenţă, că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 436/2010, nr. 1.512/2009, nr. 530/2009, nr. 815/2009, nr. 1.503/2009, nr. 153/2010 şi nr. 127/2010, exprimat în sensul constituţionalităţii prevederilor legale ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de jude că torul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, precum şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 51 alin. (4) privind obligaţia autorităţilor publice de a răspunde la petiţii, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 58 alin. (1) privind numirea şi rolul Avocatului Poporului şi art. 126 alin. (5) privind interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză.

Astfel, Curtea a reţinut în mod constant că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011, şi Decizia nr. 1.309 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011).

De asemenea, Curtea a observat că, urmărind să înlăture orice echivoc de natură să genereze interpretări speculative, susceptibile de a aduce atingere onoarei şi demnităţii persoanei, legiuitorul a înţeles să dedice întregul articol 2 din ordonanţa de urgenţă definirii termenilor cu care aceasta operează. În această ordine de idei, Curtea a reţinut că prevederile art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, stabilind elementele care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată lucrător al Securităţii, nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calităţi se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării (a se vedea Decizia nr. 1.074 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 14 octombrie 2009).

Pe de altă parte, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuţii jurisdicţionale, ale cărei acte privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată. Aşadar, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii este introdusă la o instanţă de judecată, a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să confere Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii rolul de instanţă extraordinară (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010).

Totodată, Curtea a reţinut că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură a încălca dreptul la apărare, părţile având deopotrivă posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesuală civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept.

În plus, din analiza prevederilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 Curtea a constatat că acestea permit instanţei de contencios administrativ ca, în cadrul acţiunii în constatare cu care a fost sesizată, să uzeze de toate mijloacele procedurale în cadrul procesului, pentru stabilirea adevărului. Aşadar, într-o acţiune în constatare a calităţii de colaborator, promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze

propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia. Constatarea calităţii de colaborator al Securităţii trebuie să fie rezultatul unei analize minuţioase din partea instanţei asupra întregului material depus de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (a se vedea Decizia nr. 815 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 11 iunie 2009, şi Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

Cu privire la critica referitoare la competenţa exclusivă a unei singure instanţe de soluţionare a cauzelor având ca obiect constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, şi anume Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, Curtea Constituţională a observat că, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege. Or, prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 corespund pe deplin exigenţelor constituţionale invocate, inclusiv celor prevăzute de art. 126 alin. (5) referitor la interdicţia înfiinţării de instanţe extraordinare (a se vedea Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009).

De asemenea, Curtea a constatat netemeinicia criticilor referitoare la nesocotirea dispoziţiilor constituţionale care statuează cu privire la rolul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Posibilitatea pe care o are Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a promova acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau de colaborator al Securităţii nu reprezintă o substituirea acestuia în atribuţiile Avocatului Poporului. Această instituţie dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător şi detaliat în legea sa de organizare şi funcţionare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituţional.

În acelaşi timp. Curtea nu a reţinut nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului liberului acces la justiţie ca urmare a subrogării Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în dreptul cetăţeanului care se consideră vătămat prin acţiunile abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

Astfel cum a statuat deja Curtea în jurisprudenţa sa, prevederile art. 1 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr. 24/2008 sunt edificatoare în acest sens, conferind persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum şi, după caz, soţului supravieţuitor şi rudelor până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorilor săi testamentari dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi, de asemenea, de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Din cuprinsul acestor dispoziţii legale, se desprinde concluzia potrivit căreia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii acţionează inclusiv la cererea persoanelor îndreptăţite, astfel că nu se pune problema nesocotirii dreptului acestora de liber acces la justiţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 608 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011).

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Totodată, Curtea constată că este lipsită de orice fundament critica privind nerespectarea principiului egalităţii în drepturi, susţinută din perspectiva stabilirii instanţelor de contencios administrativ competente teritorial să judece contestaţiile formulate împotriva adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţă, de vreme ce art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 16 din Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, stabileşte, fără echivoc, că „Adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 [...] pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscala Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor”.

De altfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

În final, Curtea constată că celelalte dispoziţii din Constituţie invocate nu au relevanţă pentru soluţionarea prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi ale Legii nr. 293/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Ion Paraschiv în Dosarul nr. 166/2/2011, Florea Burcă în Dosarul nr. 10.867/2/2010, Ioan Manea în Dosarul nr. 41/2/2011 şi Ion Liviu în Dosarul nr. 6.474/2/2011, dosare ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind acordarea unui ajutor umanitar de urgenţa, cu titlu gratuit, pentru populaţia din judeţele Bacău, Buzău, Caraş-Severin, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ şi Vrancea

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, şi al art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se acordă un ajutor umanitar de urgenţă, cu titlu gratuit, în limita sumei de 1.055 mii lei, pentru ajutorarea populaţiei din judeţele Bacău (210 mii lei), Buzău (70 mii lei), Caraş-Severin (35 mii lei), Dolj (110 mii lei), Galaţi (70 mii lei), Iaşi (140 mii lei), Mehedinţi (140 mii lei), Neamţ (140 mii lei) şi Vrancea (140 mii iei), afectate de căderile abundente de zăpadă însoţite de viscol, constând în motorină, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - (1) Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale va scădea din gestiune, la preţul de înregistrare, prin debitarea contului 6891 „Cheltuieli privind rezerva de stat”, cantităţile de produs aprobate a fi scoase din rezervele de stat, potrivit prezentei hotărâri, pe baza avizelor de expediţie şi a proceselor-verbale de predare-primire semnate de împuterniciţii desemnaţi de instituţiile prefectului din judeţele Bacău, Buzău, Caraş-Severin, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ şi Vrancea.

(2) Reîntregirea stocului cu cantităţile acordate se va face în anul 2013, finanţarea fiind asigurată din bugetul de stat.

Art. 3. - (1) Transportul produsului până la locurile indicate de instituţiile prefectului din judeţele Bacău, Buzău, Caraş-Severin, Doi], Galaţi, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ şi Vrancea se va efectua în regim de urgenţă, cu mijloace auto din dotare şi/sau ale unor societăţi comerciale angajate de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

(2) Cheltuielile legate de transportul produsului se suportă de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, în limita bugetului aprobat.

(3) Schimbarea, sub orice formă, a destinaţiei produsului acordat ca ajutor umanitar de urgenţă, cu titlu gratuit, din rezervele de stat este interzisă şi atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală.

Art. 4. - (1) Instituţiile prefectului din judeţele Bacău, Buzău, Caraş-Severin, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ şi Vrancea vor justifica distribuirea produsului scos din rezervele de stat în condiţiile prezentei hotărâri, potrivit prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993 privind acordarea, în primă intervenţie, a ajutoarelor umanitare populaţiei sinistrate, ca urmare a unor situaţii excepţionale.

(2) Documentele justificative privind distribuirea produsului vor fi păstrate la sediul instituţiilor prefectului din judeţele Bacău, Buzău, Caraş-Severin, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ şi Vrancea, în vederea punerii lor la dispoziţia organelor de control abilitate.

PRIM-MINISTRU

MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU

Contrasemnează:

p. Ministrul administraţiei şi internelor,

Mihai Capră,

secretar de stat

Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale,

Adrian Gurău

Ministrul finanţelor publice,

Bogdan Alexandru Drăgoi

 

Bucureşti, 28 februarie 2012.

Nr. 95.

 

ANEXĂ

 

REPARTIZAREA

cantităţii de motorină care se scoate din rezerva de stat ca ajutor umanitar de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru populaţia din judeţele Bacău, Buzău, Caraş-Severin, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ şi Vrancea

 

Produsul

U.M.

 

Cantitatea

Bacău

Buzău

Caraş-Severin

Dolj

Galaţi

Iaşi

Mehedinţi

Neamţ

Vrancea

TOTAL

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

Motorină tone

 

30

10

 5

16

10

20

 20

20

 20

151

Valoarea (mii lei)

 

210

70

35

110

70

140

140

140

140

1.055

 

NOTĂ:

Cantităţile de motorină pot fi diminuate în funcţie de posibilităţile tehnologice de încărcare la capacitatea maximă a autocisternei.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA

 

ORDIN

pentru aprobarea Procedurii de îndreptare a erorilor cuprinse în declaraţiile fiscale în cazul depunerii de către contribuabili a unei declaraţii rectificative

 

Având în vedere prevederile art. 84, art. 120 alin. (2) şi (3) şi art. 228 alin. (21) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Procedura de îndreptare a erorilor cuprinse în declaraţiile fiscale în cazul depunerii de către contribuabili a unei declaraţii rectificative, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, administraţiile finanţelor publice pentru contribuabilii mijlocii, administraţiile finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala,

Sorin Blejnar

 

Bucureşti, 10 februarie 2012.

Nr. 144.

 

ANEXĂ

 

PROCEDURĂ

de îndreptare a erorilor cuprinse în declaraţiile fiscale în cazul depunerii de către contribuabili a unei declaraţii rectificative

 

I. Dispoziţii generale

1.1. Prezenta procedură de îndreptare a erorilor se aplică în situaţia în care contribuabilul corectează declaraţiile fiscale conform prevederilor art. 84 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, prin depunerea la organul fiscal competent pentru administrarea obligaţiilor fiscale a declaraţiilor fiscale rectificative cu suplimentarea/diminuarea obligaţiei fiscale iniţial declarate.

1.2. Compartimentul gestiune registrul contribuabili şi declaraţii fiscale din cadrul organului fiscal primeşte declaraţiile fiscale rectificative şi le înregistrează în aplicaţia informatică DECIMP

1.3. După prelucrare, compartimentul gestiune registrul contribuabili şi declaraţii fiscale transmite declaraţiile rectificative compartimentului cu atribuţii de evidenţă pe plătitori, pe baza Notei de corecţie în cazul declaraţiilor rectificative cu suplimentare/diminuare de obligaţii fiscale, prevăzută de reglementările legale privind organizarea evidenţei pe plătitori.

1.4. Ca urmare a depunerii de către contribuabili a declaraţiilor rectificative prin care se îndreaptă erorile din declaraţiile fiscale iniţiale, compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori efectuează corectarea evidenţei fiscale.

1.5. Compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori verifică în evidenţele fiscale înregistrarea sumelor rezultate în urma prelucrării titlurilor de creanţă menţionate la pct. 1.1.

II. Procedura de îndreptare a erorilor cuprinse în declaraţiile fiscale ca urmare a depunerii de către contribuabili a unei declaraţii rectificative cu diminuare de obligaţie fiscală

2.1. În situaţia depunerii de către contribuabili a unei declaraţii rectificative cu diminuare de obligaţie fiscală, dobânzile şi penalităţile de întârziere se datorează numai pentru suma rezultată după corectare sau modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenţei obligaţiei fiscale şi până la data stingerii acesteia inclusiv.

2.2. În vederea stabilirii obligaţiilor fiscale accesorii datorate până la data stingerii inclusiv, compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori procedează la reanalizarea, în sistem informatic, a stingerilor pentru obligaţia fiscală rectificată astfel cum a fost diminuată, cu plăţile efectuate.

2.3 Diferenţele de obligaţii fiscale accesorii stabilite în urma recalculării obligaţiilor fiscale accesorii ca urmare a reanalizării stingerilor se individualizează de către compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori în Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale accesorii stabilite în urma îndreptării erorilor cuprinse în declaraţiile fiscale în cazul depunerii de către contribuabili a unei declaraţii rectificative, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură, decizie ce constituie titlu de creanţă.

2.4. Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale accesorii stabilite în urma îndreptării erorilor cuprinse în declaraţiile fiscale în cazul depunerii de către contribuabili a unei declaraţii rectificative se întocmeşte de către compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori în două exemplare şi este însoţită de fişa pe plătitor iniţială, fişa rezultată în urma reanalizării şi fişa pe plătitor corectată. Decizia se avizează de şeful compartimentului şi se aprobă de conducătorul unităţii fiscale.

2.5. Decizia prevăzută la pct. 2.4 se comunică de către organul fiscal competent contribuabilului, potrivit prevederilor art. 44 din Codul de procedură fiscală, iar un exemplar se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului.

2.6. În situaţia în care, după îndreptarea erorilor şi efectuarea operaţiunii de corecţie în evidenţa fiscală, rezultă sume achitate în plus aferente obligaţiei fiscale rectificate, compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori poate constata compensarea, din oficiu sau la cerere, cu alte obligaţii fiscale neachitate, după cum urmează:

a) pentru obligaţiile fiscale născute anterior datei la care a fost depusă declaraţia fiscală rectificativă, data stingerii prin compensare este data depunerii la organul fiscal a declaraţiei fiscale rectificative, conform prevederilor art. 116 alin. (5) Iii e) din Codul de procedură fiscală;

b) pentru obligaţiile fiscale născute ulterior datei la care a fost depusă declaraţia fiscală rectificativă, data stingerii prin compensare este, pentru fiecare obligaţie fiscală, scadenţa acesteia, conform prevederilor art. 116 alin. (4) din Codul de procedură fiscală.

III. Procedura de îndreptare a erorilor cuprinse în declaraţiile fiscale ca urmare a depunerii de către contribuabili a unei declaraţii rectificative cu suplimentare de obligaţie fiscală

3.1. În situaţia depunerii de către contribuabili a unei declaraţii rectificative cu suplimentare de obligaţie fiscală, obligaţiile fiscale accesorii se datorează şi se calculează începând cu ziua imediat următoare scadenţei obligaţiei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia inclusiv, prin orice modalitate de stingere prevăzută de lege.

3.2. În vederea stabilirii obligaţiilor fiscale accesorii datorate până la data stingerii inclusiv, compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori procedează la reanalizarea, în sistem informatic, a stingerii obligaţiilor fiscale, astfel cum au fost suplimentate.

3.3. Diferenţele de obligaţii fiscale accesorii stabilite în urma recalculării acestora se individualizează în Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale accesorii stabilite în urma îndreptării erorilor cuprinse în declaraţiile fiscale în cazul depunerii de către contribuabili a unei declaraţii rectificative.

3.4. Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale accesorii stabilite în urma îndreptării erorilor cuprinse în declaraţiile fiscale în cazul depunerii de către contribuabili a unei declaraţii rectificative se întocmeşte de către compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori în două exemplare şi este însoţită de fişa pe plătitor iniţială, fişa rezultată în urma reanalizării şi fişa pe plătitor corectată. Decizia se avizează de şeful compartimentului şi se aprobă de conducătorul unităţii fiscale.

3.5. Decizia prevăzută la pct. 3.4 se comunică de către organul fiscal competent contribuabilului, potrivit prevederilor art. 44 din Codul de procedură fiscală, iar un exemplar se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului.

3.6. Pentru obligaţiile fiscale de plată cuprinse în decizia prevăzută la pct. 34, termenul de plată este cel stabilit potrivit art. 111 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

 

ANEXĂ

la procedură

 

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALA

Unitatea fiscală1) ...........................................

Str. ................................. nr. .............., localitatea ........................

 

DECIZIE DE IMPUNERE

privind obligaţiile fiscale accesorii stabilite în urma îndreptării erorilor cuprinse în declaraţiile fiscale în cazul depunerii de către contribuabili a unei declaraţii rectificative

 

I. Datele de identificare ale contribuabilului

Denumirea contribuabilului:.........................................cod de identificare fiscală2): ................., domiciliul fiscal: localitatea................... str. .......................... nr. ............ bl........ sc. ........... ap. ........ judeţul/sectorul ..........................

II Datele privind creanţa fiscală

11.1. Obligaţii fiscale stabilite în urma corecţiilor

 

Nr. crt.

Denumirea obligaţiilor bugetare (impozit, taxă, contribuţie)

Categoria obligaţiilor fiscale accesorii3)

Perioada de

raportare a obligaţiei corectate

Obligaţie înregistrată eronat

Obligaţie corectată

Diferenţe în plus

Diferenţe în minus

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

11.2. Motivele de fapt

11.3. Motivele de drept

Act normativ: ........... articol:......... paragraf:......... punct:.......... literă:......... alineat:............

III. Termenul de plată

Diferenţele de obligaţii fiscale accesorii aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, stabilite (în plus) în urma îndreptării erorilor cuprinse în declaraţiile fiscale în cazul depunerii de către contribuabili a unei declaraţii rectificative, se plătesc în funcţie de data comunicării prezentei decizii, conform art. 111 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:

- până la data de 5 a lunii următoare, când data comunicării prezentei decizii este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună;

- până la data de 20 a lunii următoare, când data comunicării prezentei decizii este cuprinsă in intervalul 16-31 din lună. Diferenţele de obligaţii fiscale accesorii aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general

consolidat, stabilite (în plus), diminuează obligaţiile fiscale accesorii comunicate anterior prin4):

…………………………………………………………………………………………….

IV. Dispoziţii finale

Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie la organul de soluţionare competent, în conformitate cu art. 209 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei decizii, sub sancţiunea decăderii, potrivit prevederilor art. 207 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Prezenta decizie reprezintă titlu de creanţă care devine executoriu în condiţiile legii.

 

Conducătorul unităţii Fiscale

Numele şi prenumele......................

Semnătura şi ştampila unităţii...........

 


1) Se va menţiona denumirea organului fiscal emitent al prezentei decizii.

2) Se va menţiona: codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz.

3) Se va preciza categoria de obligaţii fiscale accesorii, respectiv dobândă sau penalitate de întârziere, după caz.

4) Se vor menţiona actele administrative ce au fost comunicate contribuabilului, care se modifică drept urmare a îndreptării erorilor cuprinse în declaraţiile fiscale în cazul depunerii de către contribuabili a unei declaraţii rectificative.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.