MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 88/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 88         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 3 februarie 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 1.397 din 20 octombrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 597 din Codul de procedură civila

 

Decizia nr. 1.425 din 25 octombrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Decizia nr. 1.426 din 25 octombrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing

 

Decizia nr. 1.561 din 6 decembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

 

Decizia nr. 1.566 din 6 decembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, precum şi a legii în integralitatea ei

 

Decizia nr. 1.584 din 13 decembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 44 din Legea nr. 338/2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

71. - Hotărâre privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru municipiul Mangalia, judeţul Constanţa

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALEAROMÂNIEI

 

5. - Circulară privind nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României

 

ACTE ALE OFICIULUI ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

4 - Decizie privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Protocolului având ca obiect Metodologia privind reproducerea repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale şi tabelul de remuneraţii cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor acestora

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.397

din 20 octombrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 597 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocarii - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 597 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Luanchim” - S.R.L. din Comăneşti în Dosarul nr. 3.313/110/2010 al Tribunalului Bacău - Secţia comercială şi contencios administrativ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.3.679D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 21 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.313/110/2010, Tribunalul Bacău - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 597 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Luanchim” - S.R.L. din Comăneşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri vizând o poprire asiguratorie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 597 din Codul de procedură civilă încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, creând pentru creditor o poziţie procesuală vădit superioară aceleia a debitorului. Instituirea unei prezumţii legale cu privire la faptul că pârâta ar datora anumite sume de bani reclamantei, ca o consecinţă a faptului că aceasta din urmă a introdus o cerere de chemare în judecată prin care se pretind aceste sume, creează pentru reclamantă o situaţie specială în procesul ce are ca obiect înfiinţarea popririi asigurătorii, cu consecinţa indisponibilizării bunurilor pârâtei, încălcându-se astfel „drepturile instituite prin Constituţie”.

În acelaşi timp, se încalcă principiul egalităţii şi dreptul la un proces echitabil, datorită faptului că prevederile criticate se constituie într-un temei de drept suplimentar, nejustificat, la îndemâna creditorului, deşi acesta are la îndemână alte instrumente juridice de valorificare a pretenţiilor sale, astfel că această măsură se constituie într-o veritabilă pedeapsă.

De asemenea, faţă de poziţia favorizată asupra reclamantului, instituită prin textul criticat, se încalcă şi principiul constituţional potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a instituţiilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

Tribunalul Bacău - Secţia comercială şi contencios administrativ opinează în sensul că excepţia invocată este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 597 din Codul de procedură civilă, care are următorul cuprins: „Poprirea asiguratorie se poate înfiinţa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporate urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condiţiile stabilite de art. 591.

Dispoziţiile art. 592-595 se aplică în mod corespunzător.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii egale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la garantarea proprietăţii private.

Examinând excepţia de neconstitutionalitate, Curtea observă că poprirea asiguratorie este cuprinsă în cap. IV „Măsurile asigurătorii” al cărţii a VI-a intitulate „Proceduri speciale” a Codului de procedură civilă, care reglementează măsurile asigurătorii, respectiv sechestrul asigurător, poprirea asiguratorie şi sechestrul judiciar.

Curtea reţine că, prin Decizia nr. 166 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 3 mai 2005, sau prin Decizia nr. 597 din 20 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 11 iunie 2008, a statuat că procedura măsurilor asigurătorii nu soluţionează fondul dreptului, ci are o finalitate subsecventă, urmărind să asigure valorificarea acestuia. Prin aceasta legiuitorul a urmărit preîntâmpinarea riscului la care este expus titularul dreptului, şi anume situaţia în care, deşi dreptul i-a fost recunoscut printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă, aşadar susceptibilă de punere în executare, să se vadă pus în imposibilitatea de a-l realiza ca urmare a manoperelor dolosive ale debitorului.

Faptul că, din aceste raţiuni, legiuitorul a reglementat, prin dispoziţiile art. 591 din Codul de procedură civilă, posibilitatea instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor debitorului nu are semnificaţia încălcării dreptului la un proces echitabil, întrucât acesta din urmă are posibilitatea de a se adresa justiţiei şi, în acest cadru, beneficiind de toate garanţiile unui proces echitabil, să învedereze împrejurările care justifică sau nu luarea acestei măsuri.

Aceste considerente se aplică, mutatis mutandis, şi referitor la instituţia popririi asigurătorii asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Curtea constată că, potrivit art. 597 coroborat cu art. 591 din Codul de procedură civilă, creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constată prin act înscris şi este exigibilă, sau creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă dovedeşte că a intentat o acţiune şi depune, odată cu cererea de poprire, o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată, poate cere poprirea asiguratorie asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Poprirea asiguratorie se poate încuviinţa de către instanţă în cazurile în care debitorul a micşorat, prin fapta sa, asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire, să-şi ascundă sau să îşi risipească averea. Aşadar, poprirea asiguratorie nu soluţionează fondul dreptului, ci are o finalitate subsecventă, şi anume preîntâmpinarea riscului la care este expus titularul dreptului în situaţia în care, deşi dreptul i-a fost recunoscut printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă, aşadar susceptibilă de punere în executare, este pus în imposibilitatea de a-l realiza ca urmare a manoperelor dolosive ale debitorului.

Împrejurarea că, pentru raţiunile înfăţişate, legiuitorul a reglementat, prin dispoziţiile art. 597 din Codul de procedură civilă, ca măsură asiguratorie, instituţia popririi asigurătorii asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente nu are semnificaţia încălcării dreptului acestuia la un proces echitabil, întrucât el are posibilitatea de a se adresa justiţiei şi, în acest cadru, beneficiind de toate garanţiile procesuale, poate învedera instanţei împrejurările care justifică sau nu luarea acestei măsuri. De asemenea, potrivit art. 399 şi următoarele din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi.

De altfel, legiuitorul poate institui, în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2), în considerarea unor situaţii particulare, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi specifice de exercitare a drepturilor procedurale.

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a statuat constant că, în măsura în care reglementările deduse controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate, Curtea constată că, potrivit art. 44 alin. (1) teza a două din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, ceea ce conferă legiuitorului competenţa de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. De altfel, nu se poate reţine încălcarea dreptului de proprietate, atâta vreme cât măsura reglementată de textul de lege criticat are caracter provizoriu şi nu soluţionează fondul dreptului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 597 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Luanchim” - S.R.L. din Comăneşii în Dosarul nr. 3.313./110/2010 al Tribunalului Bacău - Secţia comercială şi contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 octombrie 2011.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 1.425

din 25 octombrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltăn - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Trust Construcţii Rädlinger” - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 3.500/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.4.230D/2010.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocatul Ioana Haţegan, cu delegaţie depusă la dosar, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că legea minelor nu face referire, în ceea ce priveşte eliberarea autorizaţiilor în domeniu, la consiliul local. Prin dispoziţia de lege criticată se încalcă principiul dublei impuneri, existând două taxe pentru eliberarea autorizaţiei aferente aceleiaşi activităţi. Totodată, nu poate fi determinată nicio contraprestaţie a consiliului local, iar cuantumul taxei ce trebuie plătită este excesiv de oneros, ceea ce duce la încălcarea prevederilor art. 45, art. 56 alin. (2) şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că dispoziţia criticată se circumscrie obligaţiei statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. Taxele de care face vorbire autorul excepţiei nu se suprapun, legea minelor referindu-se la o taxă anuală, iar Codul fiscal la o taxă aferentă excavărilor.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 27 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.500/108/2010, Tribunalul Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Trust Construcţii Rädlinger” - S.R.L. din Timişoara, într-o cauză ce are ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că textul de lege criticat instituie o taxă „percepută pentru o autorizaţie fără fundament, redundantă”.

Taxa prevăzută de textul de lege criticat are un cuantum excesiv de ridicat, neavând nicio justificare obiectivă şi aducând o gravă atingere libertăţii economice. „Situaţia economică generală a unei întreprinderi va fi grav afectată din cauza acestei taxe, contribuind la creşterea procentului datornicilor fiscali şi la apariţia tentaţiei de eludare a legii.” Totodată, prin stabilirea taxei respective, statul nu îşi îndeplineşte obligaţia constituţională, prevăzută de art. 135 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, de a sprijini persoanele care dau dovadă de iniţiativă şi încep o activitate economică.

Tribunalul Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, aceste reglementări concretizează, sub aspectul cuantumului, obligaţia constituţională a cetăţenilor de a contribui la cheltuielile publice, prin impozite şi taxe. Încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, venituri prin care statul va fi în măsură să-şi îndeplinească îndatoririle constituţionale faţă de cetăţeni, inclusiv pe aceea de a asigura accesul la activitatea economică, libera iniţiativă şi libertatea comerţului la care face referire autorul excepţiei. Aşa fiind, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instituirea unor taxe sau impozite reprezintă o aplicare a principiului consacrat de art. 56 alin. (1) din Constituţie, conform căruia cetăţenii au obligaţia să contribuie prin impozite şi taxe la cheltuielile publice. Din aceste prevederi constituţionale rezultă dreptul legiuitorului de a stabili impozitele şi taxele datorate bugetului, evident cu respectarea celorlalte principii şi prevederi constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu următorul conţinut: „Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări se calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 50.000 lei.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 45 referitoare la libertatea economică, art. 56 alin. (2) referitoare la contribuţiile financiare şi art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate din Codul fiscal stabilesc în sarcina operatorilor economici ce desfăşoară anumite activităţi obligaţia plăţii către bugetul local a unei taxe pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări, taxă ce se calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 50.000 lei.

Curtea constată că dispoziţiile criticate dau expresie prevederilor art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora cetăţenii au obligaţia să contribuie la cheltuielile publice, prin impozite şi taxe. Totodată, în conformitate cu art. 139 alin. (2) din Constituţie, impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene „în limitele şi în condiţiile legii”. Din aceste prevederi constituţionale rezultă dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozite datorate bugetului, astfel încât nu se poate susţine că dispoziţiile criticate contravin art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie privind obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului.

De asemenea, Curtea reţine că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora instituirea taxei prevăzute de textul de lege criticat contravine libertăţii economice, sunt neîntemeiate, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 45 din Constituţie, accesul liber al persoanei la o activitate economică şi la libera iniţiativă se realizează ”în condiţiile legii”.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 267 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Trust Construcţii Rädlinger” - SRL. din Timişoara în Dosarul nr. 3.500/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2011.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.426

din 25 octombrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, excepţie ridicată de Cabinetul de avocatură „Postelnicu Alina” în Dosarul nr. 3.389/291/2009 al Tribunalului Neamţ - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.394D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că textul de lege criticat reglementează obligaţiile locatarului/utilizatorului, obligaţii adecvate poziţiei ocupate, fără a contraveni prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Totodată, arată că, potrivit art. 26 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, în cazul înregistrării de daune şi al încasării sumelor din asigurarea bunurilor care fac

obiectul contractelor de leasing, părţile pot conveni stingerea creanţelor reciproce prin compensare, în condiţiile legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 30 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.389/291/2009, Tribunalul Neamţ - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, excepţie ridicată de Cabinetul de avocatură „Postelnicu Alina”.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 16 din Legea fundamentală. Nu există un echilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, ci finanţatorul devine avantajat prin faptul că beneficiază de o contraprestaţie în condiţiile în care cel ce utilizează bunul rămâne fără folosinţa acestuia.

Tribunalul Neamţ - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate instituie un tratament juridic identic pentru toţi locatorii/finanţatorii, pe de-o parte, şi pentru toţi locatarii/utilizatorii, pe de altă parte, astfel că cele două părţi ale contractului de leasing fac parte din două categorii distincte, având fiecare drepturi şi obligaţii specifice. Dispoziţiile constituţionale privind egalitatea în drepturi au în vedere aplicarea unui tratament identic la situaţii identice, or tratamentul juridic diferenţiat în cazul părţilor unui contract de leasing este pe deplin justificat de situaţia specifică a categoriilor de persoane cărora li se adresează norma legală.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 10 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 12 ianuarie 2000, cu următorul conţinut:

„Locatarul/utilizatorul se obligă: [...]

f) să îşi asume pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulaţii contrare, totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin propuşii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, şi continuitatea plăţilor cu titlu de rată de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi împrumută din caracteristicile altor contracte, contractul de leasing este un contract complex, de sine stătător, a cărui particularitate determină drepturi şi obligaţii specifice părţilor contractante. Totodată, în analiza drepturilor şi obligaţiilor ce revin părţilor contractului de leasing, trebuie avut în vedere că operaţiunile de leasing presupun, în general, existenţa mai multor participanţi, după cum urmează, locatorul/finanţatorul, locatarul/utilizatorul, societatea de asigurare şi furnizorul desemnat de locatar/utilizator.

Astfel, Curtea constată că drepturile şi obligaţiile părţilor contractului de leasing, inclusiv obligaţia ce-i incumbă locatarului/utilizatorului potrivit art. 10 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, sunt determinate de particularitatea acestei operaţiuni, neavând un caracter discriminatoriu, acestea fiind adecvate poziţiei specifice pe care fiecare parte a contractului o deţine în raporturile ce se creează.

De altfel, Curtea observă că însuşi textul criticat dispune că această obligaţie cade în sarcina locatarului/utilizatorului numai în cazul în care nu există o stipulaţie contrară, iar potrivit art. 11 din ordonanţă în cadrul operaţiunilor de leasing drepturile şi obligaţiile părţilor vor fi stipulate în contract şi nu vor fi limitate la prevederile art. 9 şi 10. Astfel, părţile pot stipula în contract clauze pe care le consideră mai favorabile.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin, (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, excepţie ridicată de Cabinetul de avocatură „Postelnicu Alina” în Dosarul nr. 3.389/291/2009 al Tribunalului Neamţ - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2011.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 1.561

din 6 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Nicanor George Ene în Dosarul nr. 43.901/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 893D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 43.901/300/2010, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Excepţia a fost ridicată de Nicanor George Ene într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate creează pentru partea interesată imposibilitatea de a participa la soluţionarea cererii de reexaminare formulate împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în contextul în care această cerere se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor. În opinia autorului, se desfiinţează astfel accesul liber la justiţie, din moment ce publicitatea şedinţei de judecată nu există. Invocă, totodată, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu referire la Hotărârea pronunţată în Cauza Adam contra României, 2009.

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Faptul că cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu nu afectează dreptul la un proces echitabil, chiar în condiţiile în care prevederile legale criticate pentru neconstituţionalitate reglementează împrejurarea că cererea se soluţionează fără citarea părţilor, aceasta fiind soluţionată de un alt complet, care poate astfel aprecia asupra modului de stabilire a taxei judiciare de timbru de către completul învestit cu soluţionarea pricinii.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins; „Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere irevocabilă.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 81 privind alegerea Preşedintelui, art. 82 privind validarea mandatului şi depunerea jurământului, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 125 privind statutul judecătorilor, art. 126 privind instanţele judecătoreşti, art. 127 privind caracterul public al dezbaterilor, art. 142 privind structura Curţii Constituţionale, art. 145 privind independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor Curţii Constituţionale, art. 146 privind atribuţiile Curţii Constituţionale, art. 147 privind deciziile Curţii Constituţionale şi art. 154 privind conflictul temporal de legi.

Sunt invocate, de asemenea, dispoziţiile privind dreptul la un proces echitabil cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi dispoziţiile art. 10 privind libertatea de exprimare, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării, art. 17 privind interzicerea abuzului de drept şi art. 18 privind limitarea folosirii restrângerilor drepturilor, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 102 din 9 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 9 martie 2006, Decizia nr. 711 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 7 noiembrie 2007, şi Decizia nr. 1.152 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 29 decembrie 2008, Curtea a statuat că prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 sunt constituţionale.

Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut, în esenţă, că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie. Acest drept poate fi supus unor condiţionări de fond şi de formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte.

Totodată, condiţiile de exercitare a dreptului de acces liber la justiţie, precum şi căile de atac sunt prevăzute de norme juridice procedurale. Or, conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, iar art. 129 din Legea fundamentală prevede că, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că obiectul textului criticat îl constituie o normă procedurală care reglementează soluţionarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei de timbru, aşadar un incident procedural prealabil antamării fondului de către instanţa de judecată. Întrucât în discuţie este o chestiune prealabilă, soluţionarea acesteia este guvernată de principiul celerităţii, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, a obligativităţii citării părţilor, ca şi a posibilităţii exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare.

De asemenea, Curtea a reţinut că procedura reexaminării modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru este o procedură incidenţă în desfăşurarea unui proces, care, în principiu, se realizează cu respectarea condiţiei publicităţii impuse de art. 127 din Constituţie, condiţie ce nu are însă un caracter absolut, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la aceasta (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.668 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 23 februarie 2010).

Întrucât critici le de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de aceasta, Curtea observă că raţiuni ce ţin de necesitatea soluţionării într-un termen rezonabil a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti justifică în mod obiectiv soluţia legislativă criticată, care asigură în mod eficient un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - stabilirea corectă a taxelor judiciare de timbru - şi mijloacele procedurale utilizate.

Totodată, Curtea constată că acest cadru legislativ, în deplin acord cu normele fundamentale, creează premisele necesare ce permit instanţei judecătoreşti să examineze circumstanţele specifice fiecărui caz şi să realizeze un just echilibru între interesele individuale şi cele privind administrarea justiţiei, astfel încât solicitantului să îi fie asigurat accesul efectiv la justiţie.

Cât priveşte invocarea în susţinerea excepţiei a celorlalte dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că acestea nu au nicio semnificaţie pentru soluţionarea prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992.

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Nicanor George Ene în Dosarul nr. 43.901/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 decembrie 2011.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 1.566

din 6 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, precum şi a legii în integralitatea ei

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocarii - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltăn - judecător

Tudorel Toader - judecător

Maria Bratu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, precum şi a legii în integralitatea ei, excepţie ridicată de Alexandru Stoiea în Dosarul nr. 1.174/116/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.074D/2011.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, avocatul Sebastian Cudici, membru al Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Pentru partea Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., se prezintă avocatul Arthur Iovan, membru al Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar.

Cauza se află în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia pentru aceleaşi motive pe care le-a susţinut în faţa instanţei de judecată.

Reprezentantul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. consideră, în primul rând, că excepţia de neconstituţionalitate ar trebui respinsă ca inadmisibilă, întrucât nu este motivată. Se încalcă astfel prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Pe de altă parte, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că Legea nr. 255/2010 a preluat o parte din prevederile Legii nr. 198/2004, asupra căreia Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii şi a statuat constituţionalitatea acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.174/116/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, Judeţean şi local, precum şi a legii în integralitatea ei.

Excepţia a fost ridicată de Alexandru Stoica într-un apel formulat în cadrul unui litigiu având ca obiect expropriere.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât, potrivit acestora, „instanţa de judecată învestită cu cenzurarea operaţiunilor de expropriere este oprită să verifice legalitatea şi oportunitatea exproprierii şi se poate pronunţa numai asupra cuantumului despăgubirilor”.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază excepţia ca nefondată, sens în care arată că textele de lege criticate sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 44, întrucât aceste prevederi de lege reglementează transferul de proprietate, din proprietatea privată în proprietatea publică a statului, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră excepţia neîntemeiată, arătând că prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010 au preluat soluţiile legislative reglementate de art. 9 din Legea nr. 198/2004, asupra căreia Curtea s-a pronunţat prin deciziile nr. 910/2009 şi nr. 982/2010, statuând în sensul constituţionalităţii acest ui text de lege.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât acestea asigură cadrul legal privind procedura de expropriere şi stabilire a despăgubirilor, apărarea dreptului de proprietate şi a dreptului de a contesta pe cale judiciară cuantumul despăgubirilor, în acord cu prevederile constituţionale şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la privarea de proprietate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a legii în integralitatea ei.

Articolul 22 din lege are următoarea redactare:

„(1) Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate.

(2) Termenul în care moştenitorii expropriatului defunct se pot adresa instanţei judecătoreşti curge de la data acceptării succesiunii.

(3) Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.

(4) Atât procedura de expropriere, cât şi obiectivele de utilitate publică ce fac obiectul prezentei legi nu pot fi suspendate sau sistate la cererea vreunei persoane care invocă existenţa unor litigii privind posesia ori proprietatea imobilului expropriat.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 46 privind dreptul la moştenire şi art. 53 referitor la restrângerea unor drepturi sau a unor libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Legea nr. 255/2010 conţine dispoziţii care asigură cadrul legal unitar pentru simplificarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică, proceduri care au ca rezultat exproprierea terenurilor aflate în proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, după o justă şi prealabilă despăgubire, stabilită pe baza raportului de expertiză realizat de un expert evaluator autorizat. De asemenea, prin reglementările cuprinse se realizează cadrul legal privind transferul dreptului de proprietate de la proprietarii afectaţi de realizarea unor obiective de interes naţional, judeţean şi local şi a obiectivelor de importanţă strategică şi securitate naţională, către statul român.

Această lege a preluat, în mare, o serie de reglementări din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, lege ce a fost abrogată prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010. Astfel, art. 22 din legea criticată a preluat, în esenţă, soluţiile legislative prevăzute la art. 9 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 198/2004.

Asupra constituţionalităţii prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, pentru motive similare, Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii, ca, de exemplu, Decizia nr. 1.205 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 23 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.147 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 10 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 1.630 din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 26 ianuarie 2011. În aceste decizii, Curtea a statuat că prevederile Legii nr. 198/2004 sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern şi să respecte un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat (Cauza James şi alţii împotriva Marii Britanii, 1986).

Aceste considerente reţinute de Curtea Constituţională în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia.

În ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 din Legea fundamentală, Curtea constată că prevederile de lege criticate constituie garanţii ale liberului acces la justiţie prin posibilitatea soluţionării pe cale judecătorească a procedurii de expropriere.

Curtea constată, de asemenea, că prevederile de lege criticate nu sunt contrare nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 46, potrivit cărora dreptul la moştenire este garantat, aşa cum pretinde autorul excepţiei, deoarece prevederile art. 19 alin. (7) şi (8) din lege dispun ca despăgubirile să fie eliberate numai succesorilor care îşi vor dovedi calitatea cu certificatul de moştenitor sau cu hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă.

În fine, cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că prevederile de lege criticate nu consacră niciun caz de restrângere al exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, restrângere care, astfel cum s-a arătat, nu s-a constatat.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, precum şi a legii în integralitatea ei, excepţie ridicată de Alexandru Stoica în Dosarul nr. 1.174/116/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 decembrie 2011.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 1.584

din 13 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 44 din Legea nr. 338/2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii  şi alte drepturi de asigurări sociale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 44 din Legea nr. 338/2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Neculai Vasiliu în Dosarul nr. 39.706/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 107D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 10 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 39.706/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 44 din Legea nr. 338/2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Excepţia a fost ridicată de Neculai Vasiliu cu prilejul soluţionării unei contestaţii formulate împotriva deciziei de pensionare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate, care prevăd că modul de calcul al punctajului mediu anual al pensiilor cuvenite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 se stabileşte în funcţie de cuantumul acestora cuvenit conform legislaţiei anterioare, este discriminatoriu. Astfel, consideră că, în spiritul principiului egalităţii în drepturi, reglementarea criticată ar fi trebuit să ia în considerare cuantumul pensiei calculat potrivit noii reglementări, pentru a se asigura acelaşi tratament juridic între persoanele pensionate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 şi cele pensionate ulterior.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că, pentru persoanele pensionate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, stabilirea punctajului mediu anual prin luarea în calcul a cuantumului pensiei cuvenite potrivit legislaţiei anterioare este o expresie a principiului neretroactivităţii legii civile. De asemenea, aminteşte că art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 elimină posibilitatea diminuării cuantumului drepturilor stabilite pe baza legislaţiei anterioare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul, observând că dispoziţiile de lege criticate au fost abrogate prin art. 196 lit. a} din Legea nr. 263/2010, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

Avocatul Poporului consideră că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263,2010.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile articolului unic pct. 44 din Legea nr. 338/2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002, dispoziţii care modifică prevederile art. 180 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, astfel: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi pensiile de asigurări sociale de stat, pensiile suplimentare, pensiile de asigurări sociale pentru agricultori, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, precum şi ajutoarele sociale stabilite potrivit legislaţiei de pensii devin pensii în înţelesul prezentei legi.

(2) CNPAS va lua măsurile necesare astfel încât la data intrării în vigoare a prezentei legi să determine punctajul mediu anual al fiecărui pensionar, prin raportarea cuantumului pensiilor cuvenite conform legislaţiei anterioare, pe categoriile de pensii prevăzute la art. 40, din care s-a dedus contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate, datorată conform legii, la valoarea unui punct de pensie, stabilită în condiţiile art. 80.

(3) Pensionarilor de asigurări sociale de stat ale căror drepturi stabilite în perioada 1 ianuarie 1998 - 31 martie 2001 sunt mai mari decât un punctaj mediu estimat pentru persoanele ce se vor pensiona în condiţiile prezentei legi, pe lângă punctajul mediu anual determinat conform prevederilor alin. (2), li se atribuie şi acest punctaj mediu estimat, care se are în vedere la operaţiunile de indexare şi recorelare.

(4) Punctajul mediu estimat, prevăzut la alin. (3), se calculează de CNPAS.

(5) Punctajul mediu anual şi punctajul mediu estimat se pot corecta corespunzător recorelării prevăzute la art. 168 alin. (3)- (5).

(6) Cuantumul pensiilor se stabileşte în baza prevederilor art. 76, luându-se în considerare punctajul mediu anual sau punctajul mediu estimat, după caz, stabilit conform alin. (2), (3) şi (5).

(7) în situaţia în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin. (6), este mai mic decât cel stabilit în baza legislaţiei anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos.”

Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu excepţia de neconstituţionalitate, Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin dispoziţiile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Având în vedere, însă, cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a se pronunţa asupra prevederilor de lege cu care a fost sesizată, prevederi aplicabile cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Autorul excepţiei consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu acelaşi text din Constituţie şi critici asemănătoare. Astfel, prin Decizia nr. 70 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2003, Curtea a reţinut că „data pensionării, anterioară sau ulterioară intrării în vigoare a noii reglementări în materie, generează situaţii juridice diferite, care impun şi justifică un tratament juridic diferenţiat”, iar „o eventuală extindere a incidenţei actului normativ asupra unor situaţii din trecut [...] ar avea efect retroactiv şi ar contraveni dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie”. De asemenea, Curtea a arătat că „a considera întemeiată o atare critică ar însemna să negăm posibilitatea oricărei modificări a legislaţiei în vigoare, întrucât, de fiecare dată, aceasta antrenează o modificare a regimului juridic şi deci un tratament juridic diferit pentru persoane aflate, aşa cum consideră autorul excepţiei, în situaţii identice, ceea ce, desigur, este de neconceput”.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 44 din Legea nr. 338/2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Neculai Vasiliu în Dosarul nr. 39.706/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2011.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru municipiul Mangalia, judeţul Constanţa

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2012 cu suma de 1.500 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, şi alocarea acesteia bugetului local al municipiului Mangalia, judeţul Constanţa, în vederea susţinerii sistemului de furnizare a energiei termice pentru populaţie.

Art. 2. - Ordonatorul principal de credite răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1.

Art. 3. - Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 2012.

 

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul administraţiei şi internelor,

Constantin-Traian Igaş

Ministrul finanţelor publice,

Gheorghe Ialomiţianu

 

Bucureşti, 2 februarie 2012.

Nr. 71.

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

CIRCULARĂ

privind nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, ale Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi ale Hotărârii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României din data de 2 februarie 2012,

Banca Naţională a României hotărăşte:

începând cu data de 3 februarie 2012, nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României este de 5,50% pe an.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 2 februarie 2012.

Nr. 5.

 

ACTE ALE OFICIULUI ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

DECIZIE

privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Protocolului având ca obiect Metodologia privind reproducerea repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale şi tabelul de remuneraţii cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor acestora

 

Ţinând cont de Referatul Direcţiei registre şi gestiune colectivă nr. RG 11/541 din 20 ianuarie 2012,

având în vedere prevederile art. 1312 alin. (2) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi

drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza prevederilor art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare,

directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:

Art. 1. - Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Protocolul din 13 decembrie 2011 având ca obiect Metodologia privind reproducerea repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale şi tabelul de remuneraţii cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor acestora, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.

Art. 2. - Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se publică pe site-ul www.orda.ro

 

Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,

Robert Bucur

 

Bucureşti, 20 ianuarie 2012.

Nr. 4.

 

ANEXĂ

 

PROTOCOL

având ca obiect Metodologia privind reproducerea repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale şi tabelul de remuneraţii cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor acestora

 

Prezentul protocol s-a încheiat intre părţile:

DACIN SARA - Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Dem. I. Dobrescu nr. 4-6, intr. B, et. 3, cam. 50-52, sectorul 1, cod fiscal 9068034, Sentinţa civilă nr. 263/PJ din 27 mai 2005, eliberată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, reprezentată legal prin Mircea Mureşian, în calitate de director general, pe de o parte,

şi

Societatea Comercială DAVA DESIGN PROMOTION - S.R.L., cu punct de lucru în Str. Sondelor nr. 9, municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, cod fiscal R01363373, J40/6156/2006, reprezentată legal prin Petrescu Mihaela Ecaterina, în calitate de împuternicit,

Societatea Comercială E-MEDIAONE SOLUTION - S.R.L., cu sediul în municipiul Bucureşti, str. M. Zorileanu nr. 39, sectorul 1, cod fiscal RO23722052, J40/6799/2008, reprezentată legal prin Petrescu Mihaela Ecaterina, în calitate de împuternicit,

Societatea Comercială TVR Media - S.R.L., cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Făinari nr. 3, sectorul 2, cod fiscal R15312829, J40/4126/2003, reprezentată legal prin Andrei Enescu, în calitate de administrator, pe de altă parte.

În baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 273/2011 privind constituirea Comisiei pentru negocierea Metodologiei privind reproducerea de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale şi tabelul

de remuneraţii cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 15 noiembrie 2011,

s-a constituit Comisia pentru negocierea Metodologiei privind reproducerea repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale, formată dintr-un reprezentant al Societăţii pentru Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual (DACIN-SARA), pe de o parte, şi câte un reprezentant al Societăţii Comerciale DAVA DESIGN PROMOTION - S.R.L, al Societăţii Comerciale E-MEDIAONE SOLUTION - S.R.L. şi al Societăţii Comerciale TVR Media - S.R.L., pe de altă parte.

Comisia a desfăşurat negocieri în conformitate cu dispoziţiile art. 13 lit. i), art. 1311 şi art. 1312 alin. (1)-(2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 1 din Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 273/2011.

Comisia a luat în discuţie propunerile ambelor părţi asupra remuneraţiilor cuvenite autorilor menţionaţi, anume: regizorul sau realizatorul, în calitate de autor principal, autorul adaptării, autorul scenariului, autorul dialogului, autorul grafic pentru operele de animaţie, exceptând autorul muzicii special create pentru opera audiovizuală.

Părţile au căzut de acord asupra următoarei metodologii, care face parte integrantă din prezentul protocol:

 

METODOLOGIE

privind reproducerea repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale şi tabelul de remuneraţii cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor acestora

 

Baza legală: art. 7 lit. e), art. 10-12, art. 13 lit. a), art. 25, 64-66, 69, art. 71 alin. (1), art. 92 alin. (1), art. 1233, art. 130 alin. (1) lit. a)-c) şi h), art. 131 alin. (1)-(3); art. 1311 şi art. 1312 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PREAMBUL

Prezenta metodologie se referă la autorii operelor cinematografice sau ale altor opere audiovizuale: regizorul sau realizatorul, în calitate de autor principal, autorul adaptării, autorul scenariului, autorul dialogului, autorul grafic pentru operele de animaţie, exceptând autorul muzicii special create pentru opera audiovizuală. Prezenta metodologie este valabilă şi se referă exclusiv la operele şi autorii sus-menţionaţi pentru care organismul de gestiune colectivă a primit mandate, în baza art. 1233 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, pentru colectarea remuneraţiei echitabile pentru reproducerea şi distribuţia reproducerilor pe orice fel de suport, cum ar fi casete video, CD, DVD, BluRay etc, iar lista operelor şi a autorilor este publicată pe site-ul organismului de gestiune colectivă.

1. Prin reproducere, în sensul Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege realizarea, integrală sau parţială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum şi stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice.

2. Este utilizator, în sensul prezentei metodologii, orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară activitatea de reproducere, astfel cum aceasta a fost definită la pct. 1, pe orice fel de suport, cum ar fi: casete video, CD-uri, DVD-uri, BluRay etc, în scopul comercializării acestor produse.

3. Alte opere audiovizuale, în sensul prezentei metodologii, sunt acele opere create de autorii angajaţi ai organismelor de televiziune pentru care titularii de drepturi sunt enumeraţi în fişele de producţie şi sunt recunoscuţi în baza contractelor de muncă.

4. Organismul de gestiune colectivă are obligaţia să îi autorizeze pe utilizatori, la cererea acestora, pentru operele şi autorii pentru care au mandat de colectare, prin contract de licenţă neexclusivă în forma scrisă, a remuneraţiei echitabile cuvenite pentru utilizarea prin reproducere şi distribuţie a reproducerilor pe suport casetă video, CD, DVD, BluRay sau alte suporturi asemănătoare.

5. Utilizatorii au obligaţia să plătească remuneraţia aferentă utilizării operelor prin reproducere şi distribuţie a reproducerilor pe suport casetă video, CD, DVD, BluRay sau orice alt suport asemănător, reprezentând drepturile cuvenite autorilor acestora, calculată procentual din veniturile nete obţinute din comercializarea produselor realizate, din care se scade T.V.A., dacă este cazul.

6. Remuneraţia va fi calculată conform următorului tabel:

 

Tipul operei

Anul

Procent

Opere cinematografice

2011 şi următorii

7,75%

Alte opere audiovizuale

2011 şi următorii

3%

 

7. Baza de calcul al remuneraţiei o reprezintă încasările nete din vânzarea produselor. Când veniturile nete sunt mai mici decât preţurile de cost, baza de calcul o reprezintă preţul de cost. În cazul produselor distribuite gratuit, cu titlu de produse promoţionale, baza de calcul al remuneraţiei o va constitui preţul de cost.

8. Între organismul de gestiune colectivă a drepturilor autorilor de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale şi utilizator se încheie contract de licenţă neexclusivă pentru fiecare operă. Durata contractului de licenţă neexclusivă va fi egală cu durata contractului pentru care utilizatorul are licenţă de exploatare din partea producătorului. Dacă utilizatorul este însuşi producătorul, contractul se încheie pe durata valabilităţii prezentei metodologii.

9. Cererile de încheiere a contractelor de licenţă neexclusivă se depun înainte de utilizarea prin reproducere a operei aflate sub mandat de colectare cu organismul de gestiune colectivă.

10. În cazul utilizării unor opere cinematografice pentru care s-a încheiat contract de exploatare cu Centrul Naţional al Cinematografiei sau care au fost produse cu finanţare primită de la stat, contractul de licenţă neexclusivă pentru plata remuneraţiilor către organismul de gestiune colectivă se va încheia numai pentru titularii de drepturi de autor care au dat mandat de colectare. Pentru titularii care au încheiate acorduri directe pentru plata remuneraţiei, din sumele ce se vor achita de utilizator către organismul de gestiune colectivă vor fi deduse sumele plătite direct titularilor.

11. Contractele de licenţă neexclusivă care se vor încheia cu utilizatorii în baza prezentei metodologii vor cuprinde:

- titlul operei şi numele autorilor pentru care organismul de gestiune colectivă are mandat de colectare;

- durata contractului;

- drepturile pentru care se face colectarea remuneraţiei echitabile (regie, scenariu, animaţie etc.)

- procentul cuvenit autorilor;

- baza de calcul;

- penalităţi de întârziere.

12. Utilizatorii, titulari ai contractelor de licenţă neexclusivă, potrivit prevederilor prezentei metodologii, au obligaţia să raporteze trimestrial încasările aferente reproducerilor efectuate şi să plătească remuneraţiile echitabile reprezentând drepturile autorilor menţionaţi în contractele de licenţă neexclusivă, pentru fiecare titlu.

13. Pentru întârzieri la plată utilizatorii datorează, de la data scadenţei, penalităţi egale cu dobânda legală, calculată conform ratei de referinţă a dobânzii legale stabilite de Banca Naţională a României.

14. Organismul de gestiune colectivă poate solicita efectuarea unui audit extern, pentru verificarea raportărilor transmise de utilizatori. Auditorul va fi obligat să păstreze faţă de terţe persoane confidenţialitatea datelor obţinute.

15. Utilizatorii care au încheiate contracte de licenţă neexclusivă în baza metodologiei anterioare sunt obligaţi să solicite, în termen de 60 (şaizeci) de zile de la publicarea prezentei metodologii, modificarea contractelor în curs, prin încheierea unor contracte noi, pentru fiecare titlu aflat în distribuţie.

16. Prezenta metodologie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va putea fi renegociată numai după 3 ani de la data publicării sale, cu excepţia cazului în care dispoziţiile Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, avute în vedere la elaborarea prezentei metodologii, vor fi modificate înainte de împlinirea acestui termen.

 

Pentru Societatea pentru Drepturi de Autor în Cinematografie

şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual

Pentru Societatea Comercială

DAVA DESIGN PROMOTION - S.R.L,

(DACIN-SARA),

Petrescu Mihaela Ecaterina,

Mircea Mureşian,

director general

împuternicit

 

 

Pentru Societatea Comercială

E-MEDIAONE SOLUTION - S.R.U

Pentru Societatea Comercială TVR Media - S.R.L.,

Andrei Enescu,

administrator

Petrescu Mihaela Ecaterina,

împuternicit

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.