MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 47/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 47         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 20 ianuarie 2012

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 1.114 din 8 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 34 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe

 

Decizia nr. 1.262 din 27 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 269 raportate la dispozitiile art. 85 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 1.263 din 27 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2811 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) si d) si art. 931 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

 

Decizia nr. 1.390 din 20 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 318 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 1.396 din 20 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 494 din Codul civil

 

Decizia nr. 1.399 din 20 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300 alin. 2 si 3 si art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 1.411 din 20 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.114

din 8 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 34 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocarii - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 34 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, exceptie ridicată de Dan Mihai Barbu în Dosarul nr. 6.081/2/2007 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civilă si pentru cauze privind proprietatea intelectuală si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.227D/2010.

La apelul nominal răspunde pentru autorul exceptiei de neconstitutionalitate avocat Corina Popescu, cu delegatie depusă la dosar. Lipseste partea, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulată.

În acest sens, sustine că reglementarea criticată contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 44 alin. (3) si (8), art. 53, art. 56 alin. (3) si celor ale art. 136 alin. (4) privind proprietatea, precum si  cerintelor de accesibilitate si previzibilitate a legii. În acest sens, invocă Decizia Curtii Constitutionale nr. 820/2010.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 octombrie 2010, pronuntată în Dosarul nr 6 081/2/2007, Curtea de Apel Bucuresti -Sectia a IX-a civilă si pentru cauze privind proprietatea intelectuală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 34 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, exceptie ridicată de Dan Mihai Barbu într-o cauză având ca obiect drepturi de autor.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că obligatia impusă producătorilor sau importatorilor privind plata remuneratiei pentru copia privată, obligatie exigibilă la momentul producerii/importului, constituie o ingerintă în dreptul de proprietate asupra aparatelor sau suporturilor care permit realizarea reproducerilor, ingerintă care nu îndeplineste însă conditia de a fi prevăzută de o lege care să respecte criteriul previzibilitătii. Asa fiind, apreciază că textul de lege criticat nu contine dispozitii explicite si detaliate cu privire la determinarea debitorilor obligatiei de plată a remuneratiei pentru copia privată si a conditiilor în care această obligatie se naste si devine exigibilă.

Făcând referire la Decizia Curtii Constitutionale nr. 180/2000, prin care s-a statuat că remuneratia pentru copia privată, prevăzută de art. 34, nu este o taxă sau un impozit, autorul exceptiei consideră că această remuneratie pentru a fi constitutională ar trebuie să se încadreze în cadrul dispozitiilor constitutionale ale art. 56 alin. (3), si anume să fie o contributie stabilită prin lege în situatii exceptionale. Or, autorul exceptiei conchide în a aprecia că această remuneratie nu reglementează o situatie exceptională, ci una comună, ceea ce contravine dispozitiilor art. 56 alin. (3) din Legea fundamentală. În final apreciază că restrângerea dreptului de proprietate privată al fabricantilor/importatorilor de aparate si suporturi prin art. 34 din Legea nr. 8/1996 este neconstitutională, încălcând art. 136 alin. (4), raportat la art. 53 din Constitutie.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civilă si pentru cauze privind proprietatea intelectuală apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, textul art. 34 din Legea nr. 8/1996 fiind suficient de clar si explicit. Totodată, arată că nu este vorba de nicio încălcare a dreptului de proprietate al producătorilor/importatorilor asupra aparatelor si suporturilor care permit reproducerea unei opere, ci de instituirea unei obligatii în legătură cu o activitate prin care se introduc în circuitul comercial o serie de aparate si suporturi care permit reproducerea unei opere, titularul acesteia având dreptul, potrivit legii, la o remuneratiei compensatorie pentru opera sa.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului” si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 34 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificările si completările ulterioare, sunt constitutionale. În sustinerea acestui punct de vedere se invocă jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie, si anume Decizia nr. 180/2000, prin care s-a statuat că remuneratia compensatorie pentru copia privată este un drept patrimonial rezultând din dreptul de proprietate intelectuală al titularilor dreptului de autor sau al drepturilor conexe.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 34 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996, astfel cum au fost modificate prin articolul unic pct. 10 din Legea nr. 329/2006 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 123/2005 pentru modificarea si completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 31 iulie 2006.

Textul de lege criticat prevede că:

“( 1) Nu constituie o încălcare a dreptului de autor, în sensul prezentei legi, reproducerea unei opere fără consimtământul autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii, cu conditia ca opera să fi fost adusă anterior la cunostinta publică, iar reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei si să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularul drepturilor de utilizare.

(2) Pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum si pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii, în situatia prevăzută la alin. (1), se va plăti o remuneratie compensatorie stabilită prin negociere, conform prevederilor prezentei legi.”

Autorul exceptiei sustine că prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) privind statul român, art. 44 alin. (3) si alin. (8), potrivit cărora “nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă si prealabilă despăgubire”, si, respectiv, “averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit ai dobândirii acesteia se prezumă”, art 56 alin. (3) referitoare la contributiile financiare, precum si cel or a le art. 136 alin. (4) privind proprietatea, raportate la art. 53 din Constitutie, referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constitutionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 338 din 4 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 14 ianuarie 2002, sau Decizia nr. 783 din 20 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 1 noiembrie 2007, prin care Curtea a statuat că art. 34 din Legea nr. 8/1996 nu contravine Constitutiei.

Prin aceste decizii, Curtea a statuat că textul de lege criticat reglementează remuneratia compensatorie pentru copia privată, remuneratie ce se plăteste de fabricantii si importatorii de aparate ce permit reproducerea acestora. Obtinerea remuneratiei compensatorii pentru copia privată de către titularii dreptului de autor si ai drepturilor conexe se realizează numai prin organismele de gestiune colectivă, pentru membrii săi care le-au acordat mandat, potrivit art. 1231 din Legea nr. 8/1996.

Curtea a constatat că nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate privată, garantată si ocrotită potrivit art. 44 din Constitutie, deoarece remuneratia compensatorie pentru copia privată este un drept patrimonial rezultând din dreptul de proprietate intelectuală al titularilor dreptului de autor sau al drepturilor conexe. Art.107 din Legea nr. 8/1996 reglementează o remuneratie de 5% aplicată asupra pretului de vânzare al suporturilor si aparatelorfabricateîntară, respectiv asupra valorii înscrise în documentele organelor vamale pentru suporturile si aparatele importate. Faptul că, pe această cale, are loc o majorare a pretului de vânzare a produselor respective nu îndreptăteste ignorarea drepturilor de proprietate intelectuală, caracterul echitabil al remuneratiei compensatorii rezultând din faptul că aceasta are valoarea unei contraprestatii pentru activitatea creatoare a unor persoane fizice sau juridice de drept privat, activitate pusă în slujba unor terti, care în acest fel pot să apară în calitate de debitori.

Prin Decizia nr. 274 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 7 mai 2007, Curtea a constatat că prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 reglementează remuneratia compensatorie pentru copia privată, ce se plăteste de fabricantii sau importatorii de suporturi utilizabile pentru reproducerea operelor si de către fabricantii si importatorii de aparate ce permit reproducerea acestora. Această remuneratie compensatorie pentru copia privată este un drept patrimonial, iar nu o taxă impusă unei anumite categorii de comercianti si care reprezintă o obligatie fiscală. Caracterul echitabil al remuneratiei compensatorii rezultă din faptul că aceasta are valoarea unei contrap re statii pentru activitatea creatoare a unor persoane fizice sau juridice de drept privat, activitate pusă în slujba unor terti, care în acest fel pot să apară în calitate de debitori. Asa fiind, remuneratia compensatorie pentru copia privată nu face parte din categoria impozitelor si taxelor.

Astfel, Curtea a constatat că nu poate fi retinută critica prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 prin raportare la prevederile art. 56 din Constitutie, referitoare la contributiile financiare.

De altfel, în sensul că remuneratia compensatorie pentru copia privată nu face parte din categoria impozitelor si taxelor, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 180 din 10 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 8 decembrie 2000.

Asa fiind, reglementarea de către legiuitor a conditiilor de exercitare a dreptului la remuneratie compensatorie pentru copia privată nu constituie o încălcare a vreunui drept sau a vreunei libertăti fundamentale, astfel încât invocarea de către autorul exceptiei a prevederilor art. 1 alin. (3) si art. 53 din Constitutie este irelevantă.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, atât considerentele, cât si solutia deciziilor mentionate îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 34 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, exceptie ridicată de Dan Mihai Barbu în Dosarul nr. 6.081/2/2007 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civilă si pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 septembrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.262

din 27 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 269 raportate la dispozitiile art. 85 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-sef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 269 raportate la dispozitiile art. 85 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Cătălina Impex” - S.R.L. din Vaslui în Dosarul nr. 6.983/333/2009 al Tribunalului Vaslui - Sectia civilă si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 3.698D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având îrwedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 3 august 2010, pronuntată în Dosarul nr. 6 983/333/2009, Tribunalul Vaslui - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 269 raportate la dispozitiile art. 85 din Codul de procedură civilă.

Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială “Cătălina Impex” - S.R.L. din Vaslui într-o cauză având ca obiect o contestatie la executare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile legale criticate sunt ne constitutionale, deoarece judecarea cererilor de învestire cu formulă executorie fără citarea părtilor si, în special, fără citarea debitorilor poate duce la încălcări ale drepturilor si garantiilor procesuale. Dacă în cadrul procedurii de învestire instanta ar fi fost obligată să citeze părtile, debitorul ar fi avut posibilitatea să îsi formuleze apărări si să demonstreze că contractul de credit si biletele la ordin, semnate în alb pentru garantarea acestuia, nu îndeplineau conditiile legale pentru a putea fi învestite cu formulă executorie. Astfel, desfăsurarea procedurii fără citarea părtilor încalcă dreptul la apărare al debitorului principal si dreptul de proprietate al tertilor garanti.

Tribunalul Vaslui - Sectia civilă apreciază că exceptia invocată este vădit neîntemeiată.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordantă cu prevederile constitutionale invocate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit dejudecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 269 raportate la art. 85 din Codul de procedură civilă, care au următorul continut:

- Art. 269: “Hotărârile judecătoresti vor fi învestite cu formulă executorie, dacă legea nu prevede altfel. Formula executorie are următorul cuprins:

«Noi, Presedintele României»

(Aici urmează cuprinsul hotărârii).

«Dăm împuternicire si ordonăm organelor de executare să pună în executare prezenta hotărâre. Ordonăm agentilor fortei publice să acorde concursul la executarea acestei hotărâri, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea ei la îndeplinire, în conditiile legii. Spre credintă, prezenta (hotărâre) s-a semnat de ..........(Urmează semnătura presedintelui si a grefierului)».

Hotărârea învestită se va da numai părtii care a câstigat sau reprezentantului ei”;

- Art. 85: “ Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfătisarea părtilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare si în art. 44 care consacră dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate si prevederile art. 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, precum si art. 1 din primul Protocol aditional la Conventie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că s-a pronuntat asupra dispozitiilor criticate prin mai multe decizii, sub aceleasi aspecte ca si cele invocate în cauza de fată, de exemplu prin Decizia nr. 471/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 22 iunie 2007, statuând că dispozitiile criticate din Codul de procedură civilă consacră formula executorie a hotărâri lor judecătoresti, formulă ce reprezintă un ordin dat, în numele Presedintelui României, organelor de executare să pună în executare hotărârea judecătorească, agentilor fortei publice să acorde concursul la executarea acestei hotărâri, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea ei la îndeplinire.

În cadrul procedurii de învestire cu formula executorie a hotărârilor judecătoresti, instanta nu judecă fondul cauzelor, ci îndeplineste o formalitate necesară punerii în executare a acestora de către organele competente. Prin urmare, în această fază procesuală nu sunt puse în discutie drepturi sau interese ale părtilor, împrejurare ce ar fi determinat aplicabilitatea prevederilor constitutionale invocate de autorul exceptiei în sustinerea criticilor sale.


Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să în materie, atât solutia, cât si considerentele acestei decizii îsi determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale mentin valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 269 raportate la dispozitiile art 85 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Cătălina Impex” - S.R.L. din Vaslui în Dosarul nr. 6.983/333/2009 al Tribunalului Vaslui - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 27 septembrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.263

din 27 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2811 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-sef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2811 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Trust Son Intermedia” - S.R.L. din Hunedoara si Societatea Comercială “Tremag” - S.A. din Tulcea în Dosarul nr. 15.654/3/2009 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VII-a comercială si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 3.714D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din sedinta din camera de consiliu din 9 iulie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 15.654/3/2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constitutională cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2811 din Codul de procedură civilă.

Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială “Trust Son Intermedia” - S.R.L. din Hunedoara si Societatea Comercială “Tremag” - S.A. din Tulcea într-o cauză având ca obiect o cerere de lămurire a dispozitivului unei hotărâri judecătoresti.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin, în esentă, că încheierea de îndreptare sau de lămurire poate fi atacată în conditiile în care poate fi atacată hotărârea în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozitiilor potrivnice, dar nu se specifică nimic cu privire la hotărârea rezultată în urma acestor interventii. Împotriva acesteia din urmă nu mai poate fi formulată calea de atac, deoarece termenul de exercitare a expirat înainte de finalizarea procedurii de îndreptare sau de lămurire a hotărârii judecătoresti. Or, în conditiile în care partea care a exercitat calea de atac împotriva hotărârii nu poate decât să atace, pe cale separată, încheierea prin care se lămureste dispozitivul sentintei, pentru motive stricte, care tin de această încheiere, se limitează posibilitatea instantei de control judiciar de a verifica legalitatea si temeinicia sentintei principale atacate. Prin urmare, eficientă ar fi doar exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoresti, iar în acest fel s-ar da eficientă si principiului desfăsurării echitabile a procesului, în conditiile în care numai după cunoasterea exactă a sensului hotărârii se poate trece cu bună-credinta la exercitarea unei căi de atac.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a comercială, prin prisma celor statuate în mod constant în jurisprudenta Curtii Constitutionale, apreciază exceptia ca neîntemeiată.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordantă cu prevederile constitutionale invocate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 2811 din Codul de procedură civilă, care au următorul continut:

- Art. 2811: “ În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la întelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispozitii potrivnice, părtile pot cere instantei care a pronuntat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozitiile potrivnice.

Instanta va rezolva cererea de urgentă, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părtilor

Încheierea se va atasa la hotărâre atât în dosarul cauzei, cât si în dosarul de hotărâri al instantei.

În opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observă că dispozitiile legale criticate sunt norme de procedură cuprinse în sectiunea a VI-a “Îndreptarea, lămurirea si completarea hotărârii” din cap. IV “Hotărârile” al titlului III “Procedura înaintea primei instante” din cartea a două “Procedura contencioasă” a Codului ele procedură civilă. Potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, procedura de judecată este stabilită de legiuitor, evident fără a fi încălcate prevederile sau principiile constitutionale.

Prin procedura reglementată de dispozitiile legale criticate, partea care formulează o cerere de îndreptare a dispozitivului unei hotărâri judecătoresti, în temeiul art. 281 din Codul ele procedură civilă, sau o cerere de lămurire privind întelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului, în temeiul art. 2811 din acelasi cod, nu urmăreste schimbarea solutiei pronuntate de instanta de judecată, ci doar îndreptarea unor erori materiale sau înlăturarea unor neclarităti ivite cu privire la dispozitiv. Instanta care solutionează o astfel de cerere nu judecă fondul cauzei, ci interpretează măsurile dispuse prin hotărârea a cărei lămurire se doreste, în scopul înlăturării dificultătilor ivite în faza de executare a acestora.

Cererea reglementată de dispozitiile procedurale criticate priveste exclusiv chestiuni solutionate în procedura privind îndreptarea, lămurirea si completarea hotărârii judecătoresti pronuntate într-o cauză, hotărârea, sub aspectul problemelor de fond, rămânând supusă căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, ne reprezentând o cale de atac împotriva hotărârii pronuntate în prealabil de instantă, cererea privind lămurirea dispozitivului poate fi formulată de către părti ori de câte ori împrejurările concrete ale executării hotărârii o impun. Asadar, dispozitiile art. 2811 din Codul ele procedură civilă nu aduc atingere prevederilor constitutionale cuprinse în art. 21 alin. (3), ci, dimpotrivă, dau expresie acestei norme constitutionale privind dreptul la un proces echitabil.

De altfel, Curtea retine că asupra exceptiei de neconstitutionalitate având ca obiect aceste norme procedurale s-a mai pronuntat în prealabil, de exemplu prin Decizia nr. 735 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 25 octombrie 2007, sau prin Decizia nr. 1.272 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 25 noiembrie 2010. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în aceste decizii îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2811 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Trust Son Intermedia” - S.R.L. din Hunedoara si Societatea Comercială “Tremag” - S.A. din Tul cea în Dosarul nr. 15.654/3/2009 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VII-a comercială.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 27 septembrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Mihaela Senia Costinescu


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.382

din 20 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) si d) si art. 931 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionita Cochintu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) si d) si art. 931 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată de Societatea Comercială “MBB Leasing” - S.R.L. din Botosani în Dosarul nr. 1.496/40/2010 al Tribunalului Botosani - Sectia comercială, contencios administrativ si fiscal si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 2.879D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent face referatul cauzei si arată că la dosar s-a depus o cerere prin care autoarea exceptiei de neconstitutionalitate solicită acordarea unui nou termen ele judecată, pentru a-si angaja un apărător cu drept de a pune concluzii la Curtea Constitutională.

Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate, având în vedere faptul că de la data încheierii de sesizare a Curtii Constitutionale, respectiv 27 mai 2010, a trecut suficient timp în care autoarea exceptiei avea posibilitatea angajării unui avocat cu drept de a pune concluzii la Curtea Constitutională.

Curtea, deliberând, în temeiul art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de amânare, pentru aceleasi argumente prezentate de reprezentantul Ministerului Public.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, arătând că asupra prevederilor criticate Curtea Constitutională s-a mai pronuntat, mentionând în acest sens Decizia hr. 675 din 31 mai 2011.”

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 396 din 27 mai 2010, pronuntată în Dosarul nr. 1.496/40/2010, Tribunalul Botosani - Sectia comercială, contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) si d) si art. 931 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată de Societatea Comercială “MBB Leasing” - S.R.L. din Botosani într-o cauză întemeiată pe dispozitiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea acesteia sustine că, pentru a se respecta prevederile art. 44 alin. (2) din Constitutie, cererea creditorilor ar trebui conditionată de existenta unui titlu executoriu, iar competenta judecătorului-sindic ar trebui limitată, în acest stadiu al procedurii, la verificarea existentei titlului executoriu. De asemenea, consideră că prevederile criticate sunt neconstitutionale deoarece exclud “Însusi proprietarul” de la procedura de desemnare a administratorului judiciar sau a lichidatorului care va gestiona/dispune de bunurile sale, întrucât plata administratorului judiciar/lichidatorului nu este cauză de utilitate publică, potrivit art. 44 alin. (3) din Constitutie, care să confere permisivitate “exproprierii cu suma ce reprezintă onorarii”.

Neconstitutionalitate a prevederilor art. 931 reiese din împrejurarea că acestea îsi găsesc aplicarea si în cazul bunurilor privitor la care au fost încheiate contracte de leasing, fără ca beneficiarul contractului de leasing - utilizatorul - să poată cere instantei respectarea optiunii inserate în acesta, fiind contrare art. 44 alin. (1), (2) si (3) din Constitutie. Chiar dacă utilizatorul a preluat, din momentul încheierii contractului de leasing, posesia si folosinta bunului mobil, acest fapt nu îi oferă garantiile de care ar beneficia în calitate de proprietar al bunului, în conditiile în care transferul dreptului de proprietate asupra sa intervine la un moment ulterior, si anume acela al expirării contractului de leasing prin efectul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, iar lichidatorul poate să solicite rezilierea contractului de leasing si să nu respecte clauza referitoare la posibilitatea de cumpărare a bunului respectiv.

Tribunalul Botosani - Sectia comercială, contencios administrativ si fiscal opinează în sensul că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr, 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 11 alin. (1) lit. b), c) si d) si art. 931 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, dispozitiile art. 11 alin. (1) lit. d) au fost modificate prin art. I pct. 13 din Legea nr. 169/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010, păstrându-se însă solutia legislativă criticată.


Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 11 alin. (1) lit. b), c) si d): “(1) Principalele atributii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: [...]

b) judecarea contestatiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea procedurii; judecarea opozitiei creditorilor la deschiderea procedurii;

c) desemnarea motivată, prin sentinta de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolventă compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditoribr sau creditorul care detine cel putin 50% din valoarea creantelor, fixarea remuneratiei în conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activitătii practicienilor în insolventă, precum si a atributiilor acestuia pentru această perioadă. Judecătorui-sindic va desemna administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu solicitat de către creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de către debitor, dacă cererea îi apartine. În situatia în care cel care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu solicită numirea unui administrator judiciar sau lichidator, numirea se va face de către judecătorul-sindic din rândul practicantilor care au depus oferte la dosarul cauzei. În caz de conexare se va tine seama de cererea creditorilor în ordinea mărimii creantelor sau de cererea debitoarei, dacă nu există o cerere din partea unui creditor;

d) confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor, precum si a onorariului negociat. Dacă nu există contestatii împotriva hotărârii adunării creditorilor sau a deciziei creditorului care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor, confirmarea se face în camera de consiliu, fără citarea părtilor, în termen de 3 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolventă a hotărârii adunării creditorilor sau, după caz, a deciziei creditorului majoritar”;

- Art. 931: “Obligatiile rezultând dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi executate de către administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului-cumpărător, dacă:

- pretul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia promitentului-cumpărător;

- pretul nu este inferior valorii de piată a bunului;

- bunul nu are o importantă determinantă pentru reusita unui plan de reorganizare.”

Autoarea exceptiei consideră că dispozitiile criticate sunt contrare dispozitiilor constitutionale ale art. 44 alin. (1), (2), (3) si (8) referitor la garantarea si ocrotirea proprietătii private, art. 135 alin. (1) si alin. (2) lit. a) privind economia si art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietătii private. De asemenea, sunt invocate dispozitiile art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b),c) si d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, Curtea observă că s-a mai pronuntat asupra constitutionalitătii acestora, în raport cu dispozitii constitutionale si argumente similare, prilej cu care a respins exceptia de neconstitutionalitate ca neîntemeiată si a retinut că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situatii deosebite, iar starea de insolventă reprezintă o astfel de situatie deosebită. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 675 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 26 iulie 2011, Decizia nr. 1.418 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2011, sau Decizia nr. 726 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 17 iulie 2009.

De asemenea, Curtea a observat că în cadrul procedurii falimentului administratorii judiciari sau lichidatorii au o pozitie si o situatie deosebite fată de toate părtile si fată de toti ceilalti participanti la procedură, ei nefiind parte în proces, ci participanti la procedură, cu rol si atributii determinate de lege. Acestia nu actionează în interes personal, ci în interesul bunei desfăsurări a întregii proceduri, atât în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea patrimoniului acestuia, cât si în interesul creditorilor, pentru ca acestia să îsi poată valorifica creantele în cât mai mare măsură si cât mai operativ.

Cu acelasi prilej Curtea a retinut că exercitiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat făcând abstractie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a două din Constitutie, potrivit cărora “Continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege”, precum si de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietătii private, în conditiile stabilite de legea organică. În virtutea acestor prevederi constitutionale, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în asa fel încât să nu vină în contradictie cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Asa fiind, prin textul de lege criticat legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele si potrivit competentei sale constitutionale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în deciziile mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

II. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 931 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, Curtea constată că aceste prevederi au fost introduse prin art. I pct. 11 din Legea nr. 277/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei si pentru modificarea lit. c) a art. 6 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 14 iulie 2009.

Prin aceste dispozitii legale a fost reglementată situatia unui antecontract de vânzare-cumpărare, respectiv îndeplinirea unor obligatii ce au fost asumate de către debitorul al cărui patrimoniu se află în procedură de insolventă. Astfel, potrivit prevederilor art. 931 din Legea nr 85/2006, obligatiile ce rezultă dintr-un contract de vânzare-cumpărare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi executate de către administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului-cumpărător, dacă pretul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia promitentului-cumpărător si acesta nu este inferior valorii de piată a bunului si dacă bunul nu are o importantă determinantă pentru reusita unui plan de reorganizare.

Astfel, dispozitiile art. 931 din Legea nr. 85/2006 reprezintă optiunea legiuitorului care a înteles să protejeze stabilitatea raporturilor juridice constituite înainte de deschiderea procedurii insolventei si, implicit, drepturile promitentului-cumpărător.

Aceste prevederi permit promitentului-cumpărător să valorifice dreptul său fată de promitentul-vânzător, ca urmare a dreptului de optiune al utilizatorului, astfel cum este stipulat în Ordonanta Guvernului nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societătile de leasing, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 12 ianuarie 2000, cu modificările si completările ulterioare, chiar dacă între momentul antecontractului si momentul prevăzut pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare s-a produs deschiderea procedurii insolventei fată de promitentul-vânzător.

Mai mult, potrivit art. 13 din Ordonanta Guvernului nr. 51/1997, atât drepturile locatorului/finantatorului, cât si cele ale locatarului/utilizatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic si, respectiv, judecătorului-sindic si creditorilor, în situatia în care locatarul/utilizatorul sau locatorul/finantatorul se află în reorganizare judiciară si/sau faliment, potrivit prevederilor legale în materie. Totodată, dacă locatorul/finantatorul sau locatarul/utilizatorul se află în dizolvare si/sau lichidare, aceste drepturi sunt opozabile si lichidatorului numit potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societătile comerciale. De asemenea, potrivit dispozitiilor mentionate din Ordonanta Guvernului nr. 51/1997, drepturile locatorului/utilizatorului prevăzute de această ordonantă, precum si cel stipulate în contractul de leasing vor urmări bunul aflat în proprietatea oricărui dobânditor al acestuia, în conditiile în care au fost respectate întocmai drepturile locatorului/finantatorului.

Totodată, având în vedere prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 51/1997, Curtea observă că efectul principal al contractului de leasing este transferul dreptului de folosintă de la locator/finantator către locatar/utilizator, existând dreptul de optiune al utilizatorului, astfel cum este stipulat în art. 9 lit. c) si d) din Ordonanta Guvernului nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societătile de leasing, potrivit cărora “locatorul/finantatorul se obligă să încheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul si să transmită acestuia, în temeiul contractului de leasing, drepturile ce derivă din contract, cu exceptia dreptului de dispozitie, [...] si să respecte dreptui de optiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing, fără a schimba natura leasingului, ori de a înceta raporturile contractuale”.

Asadar, Curtea observă că, pe toată durata contractului de leasing, dreptul de folosintă revine altei persoane decât titularului dreptului de proprietate-contractul de leasing nefiind prin sine translativ de proprietate, ci acordând locatarului/utilizatorului doar un drept de optiune, în sensul că în momentul expirării contractului de leasing acesta are prioritate la cumpărarea bunului ce a constituit obiectul contractului de leasing.

Curtea constată că nu se poate retine încălcarea dreptului de proprietate al utilizatorului, deoarece, astfel cum arată chiar autoarea exceptiei, utilizatorul a preluat din momentul încheierii contractului de leasing “doar posesia si folosinta bunului mobil”, fapt ce nu îi oferă garantiile de care ar beneficia în calitate de proprietar al bunului, în conditiile în care transferul dreptului de proprietate asupra sa intervine la un moment ulterior, si anume acela al expirării contractului de leasing, ca urmare a efectului încheierii unui contract de vânzare-cumpărare.

Or, promitentul-cumpărător nu este titularul acestui drept, ce urmează a se naste ulterior, prin efectul si în conditiile Ordonantei Guvernului nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societătile de leasing.

De altfel, Curtea, în jurisprudenta sa, spre exemplu Decizia nr. 279 din 24 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, a statuat că problema garantării si ocrotirii constitutionale a dreptului de proprietate nu se poate invoca în favoarea unor persoane care nu au calitatea de proprietari.

De asemenea, Curtea constată că administratorul judiciar/lichidatorul este obligat să execute contractul încheiat între promitentul-cumpărător si promitentul-vânzător, dreptul său de apreciere nefiind unul absolut, ci exercitându-se în limitele si conditiile prevăzute de textul criticat. Instituirea acestor criterii si conditii tine de necesitatea maximizării averii debitorului supus procedurii si de imperativul nefraudării intereselor creditorilor. De altfel, legiuitorul este în drept să reglementeze astfel de criterii si conditii cu privire la debitorii aflati sub incidenta Legii nr. 85/2006, întrucât acesta este ab initio într-o altă situatie juridică fată de un debitor ce nu se află în insolventă. Prin urmare, o asemenea limitare a dreptului de dispozitie al debitorului apare ca fiind justificată si rezonabilă în raport cu situatia în care acesta se află.

Într-o atare situatie, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 931 din Legea nr. 85/2006 urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, Curtea neputând retine încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 44 alin. (1), (2) si (3).

Referitor la sustinerea autorului exceptiei de neconstitutionalitate, ce constă în faptul că beneficiarul contractului de leasing, respectiv promitentul-cumpărător, nu poate cere instantei respectarea optiunii inserate în acest contract, Curtea constată că, astfel cum reiese din economia textul criticat, acesta nu contine norme care ar împiedica în vreun fel dreptul promitentului-cumpărător de a se adresa justitiei.

În ceea ce priveste invocarea dispozitiilor art. 44 alin. (8), art. 135 alin. (1) si alin. (2) lit. a) si art. 136 alin. (5) din Constitutie, precum si a prevederilor art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, Curtea constată că autorul exceptiei se rezumă a le mentiona si a le reda continutul, fără însă a motiva în concret în ce constă contrari etate a prevederilor criticate cu acestea.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) si d) si art. 931 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată de Societatea Comercială “MBB Leasing” - S.R.L. din Botosani în Dosarul nr. 1.496/40/2010 al Tribunalului Botosani - Sectia comercială, contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ionita Cochintu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.390

din 20 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 318 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionita Cochintu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 318 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Vasile Damian în Dosarul nr. 4.719/2/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si de familie si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 3.338D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 iunie 2010, pronuntată în Dosarul nr 4.719/2/2010, Curtea de Apel Bucuresti -Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si de familie a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 318 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Vasile Damian într-o cauză având ca obiect solutionarea unei contestatii în anulare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că prevederile criticate sunt neconstitutionale, întrucât permit formularea contestatiei în anulare numai în cazul în care dezlegarea pricinii este rezultatul unei greseli materiale nu si a unei “greseli fundamentale” a instantei de recurs.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si de familie apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit”dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit dejudecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 318 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură civilă, potrivit cărora “Hotărârile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greseli materiale [...]”

Autorul exceptiei sustine că prevederile de lege criticate încalcă dispozitiile constitutionale cuprinse în art. 21 alin. (1)- (3) privind accesul liberia justitie si art. 24 privind dreptul la apărare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că asupra constitutionalitătii textului de lege criticat, prin raportare la aceleasi norme constitutionale precum cele invocate în prezenta cauză, s-a mai pronuntat, prilej cu care a statuat că prevederile art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu contravin Legii fundamentale, spre exemplu prin Decizia nr. 387 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 10 noiembrie 2004, sau Decizia nr. 1.551 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 22 ianuarie 2010.

Astfel, Curtea a retinut că art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează contestatia în anulare specială, care este o cale de atac extraordinară, ce se poate exercita în cazurile limitativ prevăzute de lege numai împotriva hotărârilor pronuntate de instantele de recurs.

Asa cum rezultă în mod univoc din textul de lege criticat, calea procedurală a contestatiei în anulare specială poate fi utilizată de părtile care au participat la solutionarea recursului si este limitată la cazurile în care dezlegarea dată este rezultatul unei greseli materiale sau al omisiunii instantei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent. În ceea ce priveste obiectul contestatiei în anulare specială, acesta este format dintr-o singură categorie de hotărâri, respectiv doar hotărârile pronuntate de instantele de recurs.

De altfel, art. 126 alin. (2) din Constitutie, potrivit căruia competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, precum si art. 129, care prevede că împotriva hotărârilor judecătoresti părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competentei si procedurii de judecată, inclusiv a conditiilor de exercitare a căilor de atac.

Tinând cont de caracterul acestor căi de atac, legiuitorul este singurul competent să stabilească obiectul asupra cărora aceasta poartă. A accepta argumentul autorului exceptiei de neconstitutionalitate ar echivala cu convertirea unei căi extraordinare de atac într-una ordinară devolutivă, ceea ce ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronuntate de către instantele de judecată care au antamat fondul cauzei.


Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTI ON ALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 318 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Vasile Damian în Dosarul nr. 4.719/2/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si de familie.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ionita Cochintu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.396

din 20 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 494 din Codul civil

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antbanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionita Cochintu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 494 alin. 1, 2 si 3 din Codul civil, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Danubium Trans Corn” - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 2.481/104/2009 al Tribunalului Olt - Sectia comercială si de contencios administrativ si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 3.678D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 20 aprilie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 2.481/104/2009, Tribunalul Olt - Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 494 alin. 1, 2 si 3 din Codul civil, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Danubium Trans Corn” - S.R.L. din Craiova într-o cauză având ca obiect o cerere prin care se solicită obligarea la plata unordaune-interese pentru lipsa de folosintă a unui teren intravilan.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea acesteia sustine, în esentă, că prevederile criticate sunt neconstitutionale si contravin dispozitiilor art. 16, art. 44 alin. (2) si art. 136 alin. (5) din Constitutie. În acest sens arată că sunt discriminatorii, în conditiile în care instituie un regim distinct, incluzând drepturi si despăgubiri diferite, în cazul constructorului de bună-credinta fată de constructorul de rea-credintă. Totodată, consideră că art. 494 din Codul civil contravine atât principiului ocrotirii în mod egal a proprietătii, cât si principiului inviolabilitătii proprietătii private, în conditiile în care, pe de o parte, proprietarul constructiei edificate, chiar cu rea-credintă, pe terenul altuia poate fi obligat la ridicarea acesteia fără a beneficia de despăgubiri pentru valoarea corespunzătoare a constructiei si, pe de altă parte, este afectată însăsi substanta proprietătii private a constructorului de rea-credintă.

Tribunalul Olt - Sectia comercială si de contencios administrativ opinează în sensul că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 494 din Codul civil.

Curtea constată că, ulterior sesizării sale, la data de 1 octombrie 2011, a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011. De asemenea, cu aceeasi dată, se abrogă Codul civil din 1864 (cu exceptia dispozitiilorârt. 1169- 1206), potrivit art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.

Însă, având în vedere prevederile art. 58 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora în toate cazurile în care accesiunea imobiliară artificială presupune exercitarea unui drept de optiune de către proprietarul imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării, ale art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care stabilesc că actele si faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârsite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârsirii ori producerii lor, coroborate cu art. 4 si 5 din legea mentionată, precum si Decizia Curtii Constitutionale nr. 766 din 15 iunie 1011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constitutionalitate asupra prevederilor art. 494 din Codul civil în vigoare la data încheierii de sesizare, respectiv Codul civil din 1864, care si-au produs efectele fată de autorul exceptiei de neconstitutionalitate, potrivit principiului tempus regit actum.

Dispozitiile art. 494 din Codul civil din 1864 au următorul cuprins: “ Dacă plantatiile, constructiile si lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le tine pentru dânsul sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice.

Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantatiilor si a constructiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.

Dacă proprietarul voieste a păstra pentru dânsul acele plantatii si clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor si pretul muncii, fără ca să se ia în consideratie sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantatii si constructii. Cu toate acestea, dacă plantatiile, clădirile si operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credintă, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantatii, clădiri si lucrări, dar va avea dreptul său de a înapoia valoarea materialelor si pretul muncii sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a cresterii valorii fondului

În opinia autoarei exceptie de neconstitutionalitate textele de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 alin. (2) referitoare la garantarea si ocrotirea proprietătii private, indiferent de titular, si ale art. 136 alin. (5) potrivit cărora proprietatea privată este inviolabilă, în conditiile legii organice.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că asupra prevederilor criticate s-a mai pronuntat, prin raportare la aceleasi dispozitii constitutionale si cu o motivare similară, în acest sens fiind Decizia nr. 1.244 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 8 noiembrie 2010, Decizia nr. 456 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2010, Decizia nr. 1.306 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 11 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 395 din 24 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007, prin care a statuat că prevederile art. 494 din Codul civil sunt constitutionale.

Astfel, prin aceste decizii, Curtea a retinut că prevederile art. 494 din Codul civil, reglementând accesiunea imobiliară artificială, ca mod de dobândire a proprietătii în favoarea proprietarului bunului principal, atunci când o plantatie, constructie sau orice lucrare este edificată de un tert, cu materiale proprii, pe terenul altei persoane, sunt constitutionale. Proprietarul terenului beneficiază de o prezumtie legală relativă de a fi si proprietarul constructiilor sau plantatiilor, în temeiul dispozitiilor art. 492 din Codul civil, potrivit căruia accesiunea imobiliară artificială se realizează întotdeauna în folosul proprietarului terenului, ca bun principal (superficiessolo cedit), oricare ar fi valoarea constructiilor sau plantatiilor edificate. Totodată, Curtea a constatat că o persoană care a construit cu rea-credintă pe terenul proprietatea altei persoane nu are decât un drept de creantă asupra materialelor si lucrărilor edificate, iar nu un drept real, în spetă un drept de proprietate, astfel încât invocarea încălcării dispozitiilor constitutionale referitoare la dreptul de proprietate privată nu poate fi primită.

De asemenea, Curtea nu a retinut nici critica de neconstitutionalitate potrivit căreia prevederile art. 494 din Codul civil creează o discriminare evidentă între constructor si proprietarul terenului pe care este edificată constructia, de vreme ce acestea se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situatia reglementată de ipoteza normei juridice, fără ni ci o discriminare pe criterii arbitrare.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în deciziile mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 494 din Codul civil, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Danubium Trans Corn” - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 2.481/104/2009 al Tribunalului Olt - Sectia comercială si de contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ionita Cochintu


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.399

din 20 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300 alin. 2 si 3 si art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Zoltán Valentin - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionita Cochintu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300 alin. 2 si 3 si art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Romconstruct” - S.A. din Ploiesti în Dosarul nr. 6.673/2/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 3.757D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 august 2010, pronuntată în Dosarul nr. 6 673/2/2010, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300 alin. 2 si 3 si art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Romconstruct” - S.A. din Ploiesti într-o cauză comercială având ca obiect o solutionarea cererii de suspendare provizorie a Sentintei comerciale nr. 5.061 din 8 iulie 2010 pronuntată de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a comercială în Dosarul nr. 323/3/2010.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea acesteia sustine, în esentă, că prevederile criticate sunt în contradictie cu dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si art. 21, deoarece, în cadrul procedurii prevăzute de textele criticate, părtile nu sunt egale în drepturi. Prin stabilirea posibilitătii de judecată fără citarea părtilor se încalcă dreptul la un proces efectiv si în fata unei instante impartiale, deoarece nu există un cadru procesual în care să poată fi exprimat un punct de vedere, să fie formulate cereri, apărări sau să poată fi făcute probatorii.

De asemenea, se mai sustine că sunt încălcate dispozitiile constitutionale ale art. 24, deoarece dreptul judecătorului de a aprecia exclusiv asupra posibilitătii suspendării cauzei este un drept discretionar, care nu asigură protectia justitiabilului, în măsura în care legea nu stabileste criterii clare, precise, de luare a acestei hotărâri, ori simpla solicitare a unei cautiuni de 10% din valoare fiind insuficientă pentru a fi asigurată echitatea, în sensul art. 21 alin. (3) din Constitutie.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială opinează în sensul că prevederile criticate nu sunt contrare Legii fundamentale, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 300 alin. 2 si 3 si art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

- Art. 300 alin. 2 si 3: “La cerere, instanta sesizată cu judecarea recursuiui poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate si în alte cazuri decât cele la care se referă alin. 1.

Suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată numai după depunerea unei cautiuni ce se va stabili, prin încheiere, cu ascultarea partilor în camera de consiliu, scop în care acestea vor fi citate în termen scurt, chiar înainte de primul termen de judecată, dacă este căzul. Dispozitiile art. 403 alin. 3 si 4 se aplică în mod corespunzător *;

- Art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă: ”În cazuri urgente, dacă s-a plătit cautiunea, presedintele instantei poate dispune, prin încheiere si fără citarea părtiior, suspendarea provizorie a executării până la solutionarea cererii de suspendare de către instantă. Încheierea nu este supusă nici unei căi de atac. Cautiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei pentru cererile neevaluabife în bani. Cautiunea depusă este deductibilă din cautiunea stabilită de instantă, dacă este căzul.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale sunt invocate prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări, art. 21 referitor la accesul liber la justitie si art. 24 privind dreptul la apărare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că asupra dispozitiilor legale criticate Curtea s-a mai pronuntat si, răspunzând unor critici asemănătoare, a statuat constant că prevederile respective sunt în acord cu dispozitiile constitutionale.

1. Astfel, în ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 300 alin. 2 si 3 din Codul de procedură civilă, Curtea, prin Decizia nr. 1.007 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I. nr. 810 din 28 noiembrie 2007, a retinut că art. 300 din Codul de procedură civilă reglementează efectele declansării controlului judiciar pe calea recursului, respectiv suspendarea de drept a executării hotărârii necurate în anumite cazuri prevăzute expres în art. 300 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum si suspendarea executării hotărârii recurate, la cerere, motivat, după depunerea unei cautiuni ce se va stabili de către instantă, prin încheiere, cu ascultarea părtilor în camera de consiliu, potrivit art. 300 alin. 2 si 3 din acelasi cod.

În legătură cu invocarea dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în fata legii, Curtea a constatat că prevederile criticate nu aduc atingere acestui principiu constitutional, întrucât se aplică tuturor celor aflati în situatia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, măsura instituită prin acestea luând în considerare specificul fiecărei cauze, iar nu al persoanelor care o solicită, acestea beneficiind de un tratament egal.

De asemenea, Curtea a retinut că, dispozitiile de lege criticate, reglementând posibilitatea instantei de a suspenda executarea hotărârii recurate, la cerere, precum si obligatia recurentei de a depune o cautiune, nu contravin dispozitiilor art. 21 din Constitutie, ele având caracterul unei garantii în favoarea intimatului, pentru acoperirea pagubelor ce i s-ar aduce ca urmare a suspendării executării silite.

Aceste prevederi legale nu îngrădesc în vreun fel accesul liber la justitie, ci, dimpotrivă, favorizează accesul la justitie prin descurajarea tergiversării executării obligatiilor pe calea exercitării abuzive a dreptului de a cere suspendarea hotărârilor judecătoresti definitive.

Asadar, cautiunea reglementată de dispozitiile de lege criticate reprezintă un mijloc procedural pentru evitarea abuzului de drept si nu contravine principiului accesului liber la justitie, consacrat de art. 21 din Constitutie.

Prin Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006, Curtea a mai statuat că stabilirea unor conditionări pentru introducere actiunilor în justitie, inclusiv sub aspectul stabilirii de către instantă a unei cautiuni, nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justitie. Aceasta deoarece legiuitorul poate institui, în considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedură, ca si modalitătile ele exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justitie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, în formele si în modalitătile instituite de lege.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în aceste decizii îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

2. În ceea ce priveste critica dispozitiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 810 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 5 august 2008, Curtea a retinut că dispozitiile de lege criticate prevăd posibilitatea ca presedintele instantei să dispună, pe calea ordonantei presedintiale, suspendarea provizorie a executării până la solutionarea cererii de suspendare, care se judecă potrivit regulilor de procedură din dreptul comun. Asadar, suspendarea provizorie se dispune ca o măsură vremelnică, în scopul păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere ori al prevenirii unei pagube iminente care nu s-ar putea repara.

De asemenea, prin Decizia nr. 1.180 din 15 septembrie 2011*), nepublicată la data pronuntării prezentei decizii, Curtea a constatat că măsura suspendării provizorie a executării silite, în cazuri urgente, nu este de natură a aduce atingere dreptului persoanei la un proces echitabil, în mod public, si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, de către o instantă independentă si impartială, ci dimpotrivă, asigură toate garantiile pentru respectarea dreptului la un proces echitabil.

Referitor la pretinsa inegalitate procesuală creată de dispozitiile criticate, Curtea a constatat că acestea nu aduc atingere prevederilor constitutionale privind egalitatea în fata legii, deoarece dispozitiile legale criticate nu stabilesc discriminări, ci instituie un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeasi situatie procesuală, fără nicio deosebire.

De altfel, prin Decizia nr. 236 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2006, Curtea a observat că art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu contine măsuri discriminatorii care ar contraveni principiului egalitătii în fata legii, întrucât măsura instituită prin acesta se ia în considerarea naturii urgente a cauzelor, iar nu a persoanelor care o solicită, acestea beneficiind de un tratament egal în fata legii.

Neintervenind elemente noi, de natură a justifica reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, solutia si considerentele deciziilor mentionate îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300 alin. 2 si 3 si art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Romconstruct” - S.A. din Ploiesti în Dosarul nr 6.673/2/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ionita Cochintu


*) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 21 decembrie 2011


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.411

din 20 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionita Cochintu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Marin Ilie Neacsu în Dosarul nr. 14.896./299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr.4.679D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 3 noiembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 14.896/299/2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Marin Ilie Neacsu într-o cauză civilă având ca obiect o contestatie la executare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că prevederile criticate nesocotesc principiul egalitătii în drepturi si al accesului liberia justitie, fiind în contradictie si cu art. 284 din Codul muncii care stabileste competenta pentru solutionarea conflictelor ele muncă în favoarea tribunalului în circumscriptia căruia îsi are domiciliul sau resedinta reclamantul. La stabilirea acestei competente legiuitorul a avut în vedere înlesnirea liberului acces la justitie al salariatului. Or, în conditiile în care titlul executoriu este emis de instanta în a cărei circumscriptie îsi are domiciliul sau resedinta reclamantul, este nedrept ca executarea acestuia să se facă la sediul debitorului sau al tertului poprit. Întrucât în spetă sediul debitorului este unic, în municipiul Bucuresti, textul criticat limitează liberul acces la justitie al salariati lor creditori, care sunt nevoiti să se deplaseze la Bucuresti pentru a-si obtine drepturile.

Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti opinează în sensul că exceptia de neconstitutionalitate este întemeiată, atât timp cât textul criticat determină o competentă prin raportare doar la domiciliul/sediul debitorului si al tertului poprit, iar nu si la al creditorului, acest lucru putând impieta asupra accesului liber la justitie, precum si asupra imperativului solutionării în termen rezonabil a cauzelor prevăzute de art. 6 din Conventie. Or, cum executarea silită face parte din proces, impunerea deplasării creditorului la un birou de executor judecătoresc dintr-o altă localitate, pentru realizarea executării silite, poate conduce la o întârziere nejustificată a solutionării procesului.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul continut: “Poprirea se înfiintează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul tertului poprit”.

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 16 alin. (1) si (2) care consacră principiul egalitătii în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil. De asemenea, se apreciază a fi încălcate si prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil si art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, se constată că dispozitiile de lege criticate au mai format obiectul controlului de constitutionalitate în raport cu critici si prevederi constitutionale si conventionale similare.

Astfel, prin Decizia nr. 102 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 237 din 5 aprilie 2011, sau Decizia nr. 273 din 21 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 aprilie 2006, Curtea, respingând exceptia de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, a statuat că textul de lege criticat stabileste competenta materială si teritorială pentru solutionarea cererii creditorului de înfiintare a popririi, fiind adoptat de legiuitor în cadrul atributiilor sale, astfel cum sunt determinate prin dispozitiile art. 126 alin. (2) si ale art. 129 din Constitutie, potrivit cărora competenta, procedura de judecată, inclusiv procedura executării silite, precum si căile de atac sunt prevăzute numai prin lege.

Legea atribuie competenta materială de a dispune înfiintarea popririi executorului judecătoresc, creditorul având a alege între două birouri executionale deopotrivă competente, cel de la domiciliul sau sediul debitorului, respectiv cel de la domiciliul sau sediul tertului poprit, motivul determinant în alegerea acestei competente fiind chiar înlesnirea actului de executare silită si nu tergiversarea acestuia.


Astfel, este neîndoielnic faptul că veniturile debitorului se regăsesc, cel mai adesea, la sediul său oh la sediul tertului poprit si numai întâmplător la sediul creditorului. În această situatie, a acorda executorului judecătoresc de la sediul creditorului competenta de a efectua executarea silită conduce în mod evident la tergiversarea solutionării cauzei, executorul judecătoresc fiind obligat să se deplaseze el însusi la sediul debitorului ori al tertului poprit, astfel încât această critică nu se sustine.

Curtea a mai constatat că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 din Constitutie privind egalitatea în drepturi a cetătenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă tuturor persoanelor aflate în situatia prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distinctie sau în considerarea altor criterii, si anume creditorii detinători ai unui titlu executoriu care solicită executorului judecătoresc înfiintarea popririi.

De asemenea, în privinta criticii autorului exceptiei potrivit căreia reglementarea dedusă controlului îngrădeste accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, Curtea a arătat că art. 399 din Codul de procedură civilă prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestatie de către cei interesati sau vătămati prin executare, care este de natură a oferi toate garantiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi.

Pentru motivele expuse mai sus, Curtea a stabilit că textul criticat nu încalcă nici prevederile internationale cuprinse în art. 6 si 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenta Curtii Constitutionale, solutiile si considerentele deciziilor invocate îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză.

În ceea ce priveste pretinsa contradictie a prevederilor criticate cu cele ale art. 284 din Codul muncii, devenit art. 269 în urma republicării Legii nr. 53/2003 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, Curtea retine, pe de o parte, că acest aspect nu tine de competenta Curtii Constitutionale, astfel cum aceasta este reglementată de Constitutie si de Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. Este rolul si sarcina instantelor de judecată de a face corelările necesare între textele legale, astfel încât acestea să fie aplicate potrivit ratiunii care a stat la baza adoptării lor.

Pe de altă parte, examinarea constitutionalitătii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozitiile constitutionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele si raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparatie la dispozitii ori principii ale Constitutiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, desi fiecare dintre dispozitiile legale este constitutională, numai coexistenta lor ar pune în discutie constitutionalitatea uneia dintre ele. Or, aceasta nu constituie o problemă ele constitutionalitate, ci una de interpretare si aplicare a normelor legale în situatia unor eventuale contrahetăti între acesta.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr.47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de ne constitutionalitate a dispozitiilor art. 453 alin. 1 clin Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Marin IIie Neacsu în Dosarul nr. 14.8967299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ionita Cochintu


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.