MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 68/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 68         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 27 ianuarie 2012

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 1.202 din 20 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 pct. 1 lit. a) si pct. 5, precum si art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

 

Decizia nr. 1.424 din 25 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 153 alin. (6) si (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Decizia nr. 1 491 din 15 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Decretului nr. 186/1961 privind aderarea Republicii Populare Române la Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale străine, adoptată la New York, la 10 iunie 1958

 

Decizia nr. 1 499 din 15 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 alin. (1) lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor

 

Decizia nr. 1.534 din 28 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

Decizia nr. 1.535 din 28 noiembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

ACTE ALE BĂNCII NATIONALE A ROMÂNIEI

 

20. - Ordin privind dispunerea radierii din Registrul general al institutiilor financiare nebancare a Societătii Comerciale MIDAL LEASING IFN - S.A.

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.202

din 20 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 pct. 1 lit. a) si pct. 5, precum si art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin -magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carrnen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 pct. 1 si pct. 5, precum si art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Gamiel Construct” -S.R.L. din Slatina în Dosarul nr. 1.093/104/2010 al Tribunalului Olt - Sectia comercială si de contencios administrativ si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.072D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 20 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 1.093/104/2010, Tribunalul Olt - Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (1) pct. 1 si pct. 5, precum si art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Gamiel Construct” - S.R.L. din Slatina într-o cauză având ca obiect deschiderea procedurii insolventei.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul arată că dispozitiile legale criticate contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) si alin. (3) teza întâi privind accesul liber la justitie si art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justitiei din Constitutie.

Autorul exceptiei sustine că dispozitiile legale criticate, prin care legiuitorul a definit starea de insolventă, termenul de debitor aflat în insolventă si a instituit o prezumtie absolută de insolventă, sunt neconstitutionale, deoarece au ca efect încălcarea principiului constitutional privind egalitatea în fata legii prin introducerea unui privilegiu absolut care favorizează creditorul în raporturile sale cu debitorul si a celui potrivit căruia părtile au dreptul la un proces echitabil.

Totodată, autorul exceptiei sustine că prevederile art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 încalcă si prevederile art. 124 alin. (2) din Constitutie, deoarece privilegiul acordat creditorului potrivit dispozitiilor legale mentionate, pus în contrapondere cu sanctiunea pe care art. 33 alin. (4) din aceeasi lege o instituie pentru contestarea stării de insolventă, afectează în mod cert impartialitatea si egalitatea justitiei prin raportare la cele două părti, judecătorul-sindic fiind obligat să aplice un tratament favorizator creditorului, în detrimentul debitorului care contestă starea de insolventă, sanctionându-l pentru simplul motiv că acesta s-a prevalat de un drept recunoscut de lege, aspecte ce reprezintă o înfrângere a principiilor impartialitătii justitiei si egalitătii ei pentru toti.

De asemenea, art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 stabileste regula potrivit căreia, atunci când contestatia la deschiderea procedurii insolventei este respinsă de către judecătorul-sindic, doar administratorul judiciar sau creditorii care detin minimum 20% din valoarea masei credale mai pot propune un plan de reorganizare. Din aceasta rezultă că principala persoană interesată de continuarea activitătii si de redresarea economică, debitorul, este exclusă din rândul celor care pot propune un plan de reorganizare doar pentru simplul fapt că si-a exercitat un drept procedural recunoscut de lege, si anume dreptul de a contesta. În opinia autorului, discriminarea a care debitorul este supus doar pentru că si-a exercitat un drept este evidentă, iar efectul acesteia se materializează în limitarea posibilitătii lui de a-si reorganiza activitatea.

Tribunalul Olt - Sectia comercială si de contencios administrativ consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât dispozitiile legale criticate nu contin norme contrare prevederilor constitutionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, asa cum rezultă din actul de sesizare, îl constituie prevederile art. 3 alin. (1.)pct. 1 si pct. 5, precum si art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, astfel cum a fost formulat de instantă. În realitate, din motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea retine că autorul acesteia critică numai 3 pct. 1 lit. a), pct. 5 si art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, texte asupra cărora urmează a se pronunta prin prezenta decizie. Textele legale criticate, în forma indicată de autorul exceptiei de neconstitutionalitate, aveau următorul continut:

- Art. 3 pct. 1 lit. a) si pct. 5:

„În întelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au următoarele semnificatii:

1. insolventa este acea stare a patrimoniu lui debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile:

a) insolventa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de ia scadentă, nu a plătit datoria sa fată de unui sau mai multi creditori; [...]

5. debitorul este persoana fizică sau persoana juridică de drept privat, care face parte din una dintre categoriile prevăzute ia art. 1 si care este în stare de insolventa.”;

- Art. 33 alin. (4):

„Dacă judecătorul-sindic stabileste că debitorul este în stare de insolventa, îi va respinge contestatia si va deschide, printr-o sentintă, procedura generală, situatie în care un pian de reorganizare poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către creditorii detinând împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei cred ale si numai dacă acestia îsi exprimă intentia de a depune un pian în termenul prevăzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2).

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) si alin. (3) teza întâi privind accesul liber la justitie si art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justitiei din Constitutie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine următoarele:

I. Autorul exceptiei sustine neconstitutionalitatea textelor art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 în forma avută de aceste texte anterior modificării aduse acestora prin art. I pct. 1 din Legea nr. 169/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010. În urma modificării aduse, textul art. 3 pct. 1 lit. a) are următoarea redactare: „a) insolventa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadentă, nu a plătit datoria sa fată de creditor; prezumtia este relativă;”.

Noul text legal nu numai că nu preia solutia legislativă cuprinsă în reglementarea contestată, dar este chiar în sensul dorit de autorul exceptiei.

Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza pe fond textul în forma anterioară modificării, întrucât acesta este incident în litigiul aflat pe rolul instantei judecătoresti.

II. Curtea constată că s-a pronuntat în numeroase cazuri asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 pct. 1 si pct. 5 si art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, statuând că acestea sunt constitutionale, în acest sens fiind Decizia nr. 59 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 23 martie 2010, Decizia nr. 583 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 18 august 2011, si Decizia nr. 954 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007.

Referitor la pretinsa neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 pct. 1 lit. a) raportat la prevederile art. 16 din Constitutie, Curtea a retinut că acestea instituie o prezumtie de insolventa pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie certă, lichidă si exigibilă după 30 de zile de la scadentă, însă instituirea acestei prezumtii, cu consecinta răsturnării probei în sarcina debitorului, este justificată de necesitatea asigurării celeritătii în desfăsurarea procedurii insolventei, principiu recunoscut pentru desfăsurarea raporturilor de drept comercial, precum si de nevoia de a se evita obligatia creditorului de a dovedi starea de insolventa, fapt ce ar fi imposibil în conditiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului si la datele privind disponibilitătile bănesti ale acestuia.

Totodată, Curtea a retinut că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situatii deosebite. O situatie deosebită o reprezintă si starea de insolventa, cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creante certe, lichide si exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile si care, sub imperiul celeritătii specifice solutionării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului si reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind în acelasi timp valorificarea cu eficientă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creantelor creditorilor.

Acest mod de reglementare este în deplin acord cu principiul constitutional al egalitătii în drepturi, care, după cum s-a statuat în numeroase rânduri în jurisprudenta Curtii Constitutionale, presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, în functie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune solutii juridice diferite pentru situatii diferite.

Cu privire la critica de neconstitutionalitate raportată la prevederile art. 21 din Constitutie, Curtea a retinut că o atare sustinere este lipsită de temei, întrucât accesul liber la justitie, ca de altfel orice drept fundamental, consacrat ca atare de Constitutie, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credintă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor si intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept. Stabilirea de către legiuitor a acestor limite nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordantă cu exigentele generale proprii unui stat de drept.

Referitor la pretinsa neconstitutionalitate a art. 3 pct. 1 lit. a) prin raportare la art. 124 alin. (2) din Constitutie, Curtea retine că procedura insolventei este o procedură specială, concursuală, ar instituirea prezumtiei de insolventa pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie după 30 de zile de la scadentă, cu consecinta răsturnării probei în sarcina debitorului, este justificată de necesitatea asigurării celeritătii în desfăsurarea procedurii insolventei.

Cu privire la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 16 alin. (1) si art. 21 din Constitutie, Curtea a retinut că acestea au în vedere, de fapt, doar interzicerea debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciară după ce anterior a contestat existenta stării de insolventa, iar contestatia i-a fost respinsă. În legătură cu aceasta, Curtea a constatat că garantarea libertătii economice trebuie să aibă loc, în mod egal, pentru toti cei care desfăsoară o activitate economică. Astfel, garantarea drepturilor comerciantilor debitori nu poate aduce prejudicii drepturilor creditorilor. Prin urmare, limitarea exercitiului unor drepturi ale debitorilor care nu si-au exercitat voluntar obligatiile de plată apare ca justificată cu prilejul desfăsurării procedurii insolventei ce urmăreste tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creantelor creditorilor.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în aceste decizii îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Curtea mai observă că dispozitiile art. 3 pct. 5 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei nu relevă niciun fine de neconstitutionalitate, aceste prevederi continând doar o definitie cu care operează legea mentionată, legiuitorul fiind competent, cu respectarea dispozitiilor constitutionale, să stabilească cadrul legal necesar reglementării acestui domeniu.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 pct. 1 lit. a) si pct. 5, precum si art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Gamiel Construct” - S.R.L. din Slatina în Dosarul nr. 1.093/104/2010 al Tribunalului Olt - Sectia comercială si de contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 septembrie 2011

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.424

din 25 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 153 alin. (6) si (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzâroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 153 alin. (6) si (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Răzvan-Ovidiu Tugui în Dosarul nr. 2.963/54/2009 al Curtii de Apel Craiova - Sectia contencios administrativ si fiscal. Exceptia formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.023D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 17 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 2.963/54/2009, Curtea de Apel Craiova- Sectia contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 153 alin. (6) si (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Răzvan-Ovidiu Tugui.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că dispozitiile art. 153 din Codul fiscal, prin faptul că permite organelor fiscale competente să înregistreze, din oficiu, în scopuri de TVA, toate persoanele care sunt obligate să solicite înregistrarea, fără existenta unei cereri anterioare provenite de la persoana în cauză, sunt neconstitutionale, încălcând prevederile constitutionale ale art. 40,45 si ale art. 135 alin. (1 )si (2) lit. a). În continuare, arată că si dispozitiile art. 44 alin. (3) din Codul de procedură fiscală sunt neconstitutionale, fără a motiva în ce constă neconstitutionalitatea acestora.

Curtea de Apel Craiova - Sectia contencios administrativ si fiscal arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 153 alin. (6) si (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, si art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Desi dispozitiile art. 153 alin. (6) si (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au fost modificate si completate, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea se va pronunta asupra dispozitiilor din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal aplicabile cauzei, astfel cum instanta de contencios a fost sesizata prin încheiere.

- Art. 153 alin. (6) si (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:

„(6) Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol, toate persoanele care, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sunt obligate să solicite înregistrarea, conform alin. (1), (2), (4) sau (5).

(7) în cazul în care o persoană este obligată să se înregistreze, în conformitate cu prevederile alin. (1), (2), (4) sau (5), si nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu”;

- Art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „Comunicarea prin publicitate se face prin afisarea, concomitent, ia sediul organului fiscal emitent si pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, a unui anunt în care se mentionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului în cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute ia art. 35, afisarea se face, concomitent, ia sediul acestora si pe pagina de internet a autoritătii administratiei publice locale respective în lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judetean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de ia data afisării anuntului

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale sunt invocate prevederile constitutionale ale art. 40 referitor la dreptul de asociere, art. 45 referitor la libertatea economică si art. 135 alin. (1) si (2) lit. a) referitor la economia României.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată, referitor la încălcarea art. 40 din Constitutie, că instanta de contencios constitutional a statuat că principiul libertătii de asociere nu are în vedere constituirea de „asociatii” care au ca obiect desfăsurarea de activităti cu scop patrimonial, ceea ce legea califică drept societăti comerciale, ci, asa cum rezultă din formula redactională a textului, se referă la constituirea unor subiecte colective de o altă natură juridică si cu altă finalitate, cum sunt asociatiile fără scop patrimonial, partidele politice sau sindicatele. Sub acest aspect, prin sintagma „[...] si în alte forme de asociere”, legiuitorul constitutional a avut în vedere, prin această formulă mai largă, entităti colective cu naturi juridice si finalităti similare celor mentionate, iar nu societăti comerciale. Asa fiind, Curtea constată că dispozitiile art. 40 din Legea fundamentală nu au incidentă în cauza dedusă controlului.

În ceea ce priveste invocarea prevederilor constitutionale ale art. 45 si art. 135 alin. (1) si (2) lit. a), Curtea constată că, în jurisprudenta sa constantă, instanta de contencios constitutional a statuat că libertatea economică reglementată de prevederile art. 45 din Legea fundamentală nu este absolută; atât accesul liberal persoanei la o activitate economică, cât si exercitarea acestuia se desfăsoară „în conditiile legii”. De asemenea, prevederile constitutionale ale art. 135 alin. (1), potrivit cărora economia României este economie de piată, bazată pe libera initiativă si concurentă, trebuie interpretate si aplicate în concordantă cu cele ale alin. (2) lit. a) si b) al aceluiasi articol, care prevăd obligatia statului de a asigura libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie, precum si protejarea intereselor nationale în activitatea economică.

Totodată, Curtea constată că înregistrarea în scopuri de TVA efectuată din oficiu, de către organele fiscale competente, nu este o operatiune efectuată aleatoriu. Dispozitiile art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal dispun în sensul că pot fi înregistrate, din oficiu, acele persoane impozabile care realizează sau intentionează să realizeze o activitate economică ce implică operatiuni taxabile si/sau scutite de taxa pe valoare adăugată cu drept de deducere si care nu au solicitat înregistrarea. Astfel, critica potrivit căreia înregistrarea se poate realiza fără existenta unei cereri anterioare provenite de la persoana în cauză, nu poate fi retinută, tocmai nerespectarea obligatiei prevăzute de textul de lege criticat în sarcina persoanelor impozabile ducând la actiunea din oficiu a organelor fiscale.

Asa fiind, Curtea va respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 153 alin. (6) si (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ca neîntemeiată.

În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitii lor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că autorul exceptiei nu a indicat nicio prevedere constitutională care ar fi încălcată de dispozitiile atacate. Astfel, asa cum prevede art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sunt neconstitutionale numai prevederile legale care încalcă dispozitiile sau principiile Constitutiei. De asemenea, conform art. 10 alin. (2) din aceeasi ege, sesizările adresate Curtii trebuie motivate, iar potrivit art. 144 lit. d) din Legea fundamentală si art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competentă să se pronunte numai în limitele sesizării. Dacă instanta de contencios constitutional s-ar socoti competentă să se pronunte asupra unei asemenea exceptii, ea s-ar substitui părtii în ceea ce priveste invocarea motivului de neconstitutionalitate ridicat, exercitând astfel din oficiu controlul de constitutionalitate, ceea ce este inadmisibil. Mai mult, prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, Curtea a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat că dispozitiile art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstitutionale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalitătilor de comunicare prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din aceeasi ordonantă. Asa fiind, Curtea va respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitii lor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 153 alin. (6) si (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicată de Răzvan-Ovidiu Tugui în Dosarul nr. 2.963/54/2009 al Curtii de Apel Craiova - Sectia contencios administrativ si fiscal.

2. Respinge ca inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de acelasi autor în acelasi dosar al aceleiasi instante.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntata în sedinta publică din data de 25 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.491

din 15 noiembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Decretului nr. 186/1961 privind aderarea Republicii Populare Române la Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrate străine, adoptată la New York, la 10 iunie 1958

 

Acsinte Gaspar - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-sef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Decretului nr. 186/1961 privind aderarea Republicii Populare Române la Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale străine, adoptată la New York, la 10 iunie 1958, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Sanex” -S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 739/1.285/2010 al Tribunalului Comercial Cluj si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.522D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă, ontica vizând aspecte referitoare la interpretarea si aplicarea dispozitiilor Decretului nr. 186/1961 de către instantele judecătoresti, aspecte ce excedează competentei de control a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 27 octombrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 739/1 285/2010, Tribunalul Comercial Cluj a sesizat Curtea Constitutională cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Decretului nr. 186/1961 privind aderarea Republicii Populare Române la Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale străine, adoptată la New York, la 10 iunie 1958.

Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială „Sanex” - S.A. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect recunoasterea si încuviintarea executării unei hotărâri arbitrale străine.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că Decretul nr. 186/1961 permite pronuntarea unei hotărâri judecătoresti prin care o persoană să fie obligată să îndeplinească anumite prestatii sau să suporte anumite consecinte patrimoniale negative fără asigurarea unui control judiciar efectiv. Cât timp instanta de recunoastere si de încuviintare a executării unei hotărâri arbitrale străine este transformată, prin dispozitiile legale criticate, într-un simplu oficiu al instantei care a pronuntat hotărârea, fără posibilitatea de a verifica conditiile de valabilitate a acesteia, accesul liber la justitie este unul iluzoriu.

Tribunalul Comercial Cluj apreciază exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată, în conditiile în care dispozitiile unicului articol al Decretului nr. 186/1961 exprimă vointa statului român de a adera la dispozitiile Conventiei pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale străine, adoptată la New York, la 10 iunie 1958. Aceste dispozitii nu pot contraveni nici Constitutiei în vigoare la momentul respectiv si nici celei actuale, deoarece manifestarea de vointă a statului român de a deveni parte semnatară a conventiei respective reprezintă o expresie a suveranitătii sale, consacrata atât prin art. 17 din Constitutia Republicii Populare Române din 1952, cât si prin art. 1 alin. (1) din actuala Lege fundamentală.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordantă cu prevederile constitutionale invocate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile Decretului nr. 186/1961 privind aderarea Republicii Populare Române la Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale străine, adoptata la New York, la 10 iunie 1958, cuprinse în articolul unic, potrivit căruia „Republica Populară Română aderă la Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale străine, adoptată la New York, la 10 iunie 1958, cu următoarele rezerve:

Republica Populară Română va aplica Conventia numai ia diferendele rezultate din raporturi de drept contractuale sau necontractuale care sunt considerate comerciale de către legislatia sa natională.

Republica Populară Română va aplica Conventia ia recunoasterea si executarea sen tintelor date pe teritoriul unui alt stat contractant în ce priveste sentintele date pe teritoriul unor state necontractante, Republica Populară Română va aplica Conventia numai pe baza reciprocitătii stabilite prin întelegerea prin întelegerea între părti

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 11 alin. (2) - Dreptul intern si dreptul international, art. 20 alin. (2) - Tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber ia justitie si în art. 24 - Dreptul ia apărare. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate si prevederile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, precum si ale art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prevederile Decretului nr. 186/1961 consacră aderarea României la Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale străine, adoptată la New York, la 10 iunie 1958, cu anumite rezerve sub aspectul aplicabilitătii conventiei, pe de o parte, exclusiv cu privire la diferendele rezultate din raporturi de drept contractuale sau necontractuale care sunt considerate comerciale, si, pe de altă parte, numai în conditii de reciprocitate stabilite prin întelegerea între părti, în ce priveste sentintele date pe teritoriul unor state necontractante.

Curtea retine că autorul exceptiei îsi întemeiază critica pe ipoteza în care instanta judecătorească ar considera că aplicarea Conventiei pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale străine exclude sarcina probării faptului că hotărârea arbitrală străină are caracter definitiv potrivit legii statului în care hotărârea a fost pronuntată, obligatie prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) si de art. 171 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept international privat

Or, tinând seama de obiectul de reglementare al Decretului nr. 186/1961, precum si de motivele invocate de autorul exceptiei, Curtea urmează a respinge critica ca fiind inadmisibilă, aspectele învederate Curtii vizând în mod exclusiv modul de aplicare a actului normativ de către instantele judecătoresti române.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) fit A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Decretului nr. 186/1961 privind aderarea Republicii Populare Române la Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale străine, adoptată la New York, la 10 iunie 1958, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Sanex” - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 739/1.285/2010 al Tribunalului Comercial Cluj.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntata în sedinta publică din data de 15 noiembrie 2011.

 

PRESEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent-sef,

Mihaela Senla Costlnescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.499

din 15 noiembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 alin. (1) lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor

 

Acsinte Gaspar - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-sef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carrnen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 alin. (1) lit. o) din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consum aton lor, exceptie ridicată de Societatea Comercială U.P.C. România - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 10.754/314/2009 al Tribunalului Suceava - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.669D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 27 octombrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 10.754/314/2009, Tribunalul Suceava - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 alin. (1) lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor.

Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială U.P.C. România - S.R.L. din Bucuresti într-o cauză având ca obiect solutionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinte civile.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, în esentă, autorul acesteia sustine că prin dispozitiile legale în baza cărora societatea a fost sanctionată este calificată drept contraventie doar fapta comerciantului, iar nu si cea a consumatorului, de a nu respecta clauzele contractuale. Or, această discriminare nu se poate justifica prin faptul că persoana care are calitatea de consumator este partea cea mai slabă a contractului si, prin urmare, trebuie să i se instituie un regim de protectie sporit. Atribuirea în sarcina unei autorităti nationale constituite pentru protectia dreptunlor consumatorilor a posibilitătii de a analiza si de a aprecia modalitatea de executare a obligatiilor contractuale de către comerciant si de a aplica o sanctiune contraventională acestuia este de natură a contraveni dreptului la un proces echitabil, care să respecte garantiile de independentă si impartialitate.

Tribunalul Suceava - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal apreciază că nu sunt întemeiate critici le de neconstitutionalitate aduse dispozitiilor art. 50 alin (1) lit. o) din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 12.401 din 31 ianuarie 2011, înregistrată la Curtea Constitutională cu nr. 3 din 5 ianuarie 2011, si apreciază că dispozitiile criticate sunt constitutionale, întrucât drepturile cetătenilor care au calitatea de consumatori si obligatiile corelative ale agentilor economici au caracter de protectie împotriva unor practici abuzive, iar nu discriminatoriu.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 50 alin. (1) lit. o) din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, care au următorul continut: „(1) Constituie contraventii, dacă nu au fost săvârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infractiuni, si se sanctionează după cum urmează: [...}

c) încălcarea dispozitiilor art. 5, art. 7 lit. b) prima, a 2-a si a 5-a lin iută, lit. c) a 3-a si a 4-a lin iută, art. 9, art. 10 lit. a)-f), h) si i), art. 11 si art. 14, cu amendă contraventională de ia 2.000 lei ia 20.000 iei,”.

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 16 alin. (1) - Egalitatea în drepturi.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că, în ceea ce priveste constitutionalitatea Ordonantei Guvernului nr. 21/1992, în ansamblu, Curtea, prin Decizia nr. 277 din 1 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 5 septembrie 2003, a stabilit, în esentă, că „Drepturile cetătenilor care au calitatea de consumatori si obligatiile corelative ale agentilor economici, prevăzute de Ordonanta Guvernului nr. 21/1992, au caracter de protectie împotriva unor practici abuzive, si nicidecum discriminatoriu, acestea fiind adecvate pozitiei specifice a consumatorilor în raporturile cu producătorii si comerciantii care beneficiază de plata pretului pentru produsul vândut”.

Prin aceeasi decizie, Curtea a mai retinut că „functionarea normală a economiei de piată este perfect compatibilă cu măsurile de protectie a consumatorilor, iar libertatea comertului si protejarea intereselor nationale în activitatea economică nu numai că nu sunt incompatibile cu fixarea unor reguli privind calitatea produselor sau a serviciilor prestate, dar acestea sunt impuse de alte obligatii ce revin statului, si anume cea prevăzută la art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie cu privire la crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitătii vietii”.

Asa fiind, reglementarea cadrului legal, inclusiv în ceea ce priveste regimul sanctionator în cazul nerespectării obligatiilor prevăzute de lege în acest domeniu, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Prin textul de lege criticat este calificată drept contraventie si sanctionată încălcarea de către prestatorii de servicii a obligatiei de a respecta conditiile prescrise sau declarate, precum si clauzele prevăzute în contracte. Or, dispozitia legală nu aduce atingere sub niciun aspect principiului egalitătii în fata legii si a autoritătilor publice si nu instituie un tratament juridic discriminatoriu între consumatori si prestatorii de servicii, întrucât, prin ipoteză, acestia nu se află într-o situatie juridică identică. În jurisprudenta sa, Curtea Constitutională a statuat principiul conform căruia egalitatea în drepturi a cetătenilor nu înseamnă uniformitate, iar violarea acestui principiu există numai atunci când se aplică un tratament diferentiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă si rezonabilă sau dacă există o disproportie între scopul urmărit prin tratamentul inegal si mijloacele folosite în plus, prin Decizia nr. 74 din 13 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea „nr. 189 din 22 iulie 1994, Curtea Constitutională a statuat că „drepturile fundamentale prevăzute de Constitutie se aplică cetătenilor, iar în ceea ce priveste persoanele juridice numai în măsura în care, printr-o anumită reglementare privind aceste persoane, sunt afectate indirect drepturile fundamentale ale cetătenilor”.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 alin. (1) lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, exceptie ridicată de Societatea Comercială U.P.C. România -S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 10.754/314/2009 al Tribunalului Suceava - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 15 noiembrie 2011.

 

PRESEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent-sef,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.534

din 28 noiembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Károly -magistrat-asistent-sef

 

Cu participarea în sedinta din data de 25 octombrie 2011 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata un or sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, precum si a ordonantei de urgentă în ansamblul său, exceptie ridicată de MariaTrandabăt, Szekeres Csiki losif si Teodor G avii Ies cu în dosarele nr. 18.884/4/2010, nr. 28 258/299/2009 si nr. 13.037/196/2010 ale Judecătoriei Sectorului 4 Bucuresti, Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti si Judecătoriei Brăila si care formează obiectul dosarelor nr. 4.691 D/2010, nr. 146D/2011 si nr. 204D/2011.

Dezbaterile initiale au avut loc la data de 29 septembrie 2011 si au fost consemnate în încheierea de sedintă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozitiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a dispus conexarea dosarelor nr. 146D/2011 si nr. 204D/2011 la Dosarul nr. 4.691 D/2010, care este primul înregistrat si, având în vedere imposibilitatea constituirii majoritătii prevăzute de art. 51 alin. (1) teza a două din Legea nr. 47/1992, precum si necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul dispozitiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 25 octombrie 2011.

Dezbaterile din sedinta publică ce a avut loc la data de 25 octombrie 2011 au fost consemnate în încheierea de sedintă de la acea dată, când, în temeiul art. 57 si art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a dispus amânarea pronuntării pentru data de 2 noiembrie 2011. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992, amânarea pronuntării pentru data de 10 noiembrie 2011, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a dispus, în temeiul art. 57 si art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, amânarea pronuntării pentru data de 28 noiembrie 2011, dată la care a pronuntat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 12 mai 2010, 15 noiembrie 2010 si 31 ianuarie 2011, pronuntate în dosarele nr. 18.884/4/2010, nr. 28.258/299/2009 si nr. 13.037/196/2010, Judecătoria Sectorului 4 Bucuresti, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti si Judecătoria Brăila a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, ale art. 1 si 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009, respectiv ale art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009, exceptie ridicată de Maria Trandabăt, Szekeres Csiki losif si Teodor Gavrilescu în cauze având ca obiect solutionarea unor contestatii la executare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arată că ordonanta de urgentă criticata încalcă art. 115 alin. (4) din Constitutie, întrucât argumentele Guvernului retinute în preambulul ordonantei de urgentă relevă utilitatea si ratiunea reglementării, fără a demonstra însă existenta situatiei extraordinare, notiune ce implică un grad ridicat de abatere de la obisnuit. Se mai arată că, de esenta situatiei extraordinare este si durata scurtă în timp a acesteia, or, în situatia de fată, caracterul extraordinar al reglementării criticate devine unul ce tine de sfera situatiei obisnuite; în acest sens, se arată că, începând din anul 2008, Guvernul a recurs la emiterea ordonantelor de urgentă pentru a prelungi în timp executarea hotărârilor judecătoresti. Mai mult, primul astfel de act, respectiv Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 75/2008, a fost declarat neconstitutional tocmai pentru că implicatiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoresti nu se constituie într-o „situatie extraordinară”. Alte ordonante de urgentă au prelungit succesiv executarea hotărârilor judecătoresti, ajungându-se, în prezent, ca executarea să aibă o durată potentială de 6 ani si 7 luni, calculată la data de 31 decembrie 2014. Se consideră că dispozitiile legale criticate contravin si art. 73 alin. (3) lit. j) din Constitutie, întrucât, în privinta functionarilor publici, esalonarea plătii sumelor de bani rezultate din titluri executorii trebuia adoptată prin lege organică.

De asemenea, se consideră încălcate si prevederile art. 1 alin. (4) din Constitutie, ordonanta de urgentă a Guvernului criticată reprezentând o ingerintă în actul de justitie atât prin faptul că modifică o hotărâre judecătorească ce trebuie executată de îndată, cât si prin faptul că esalonarea plătii sumelor de bani cuprinse în titluri executorii nu s-a realizat si prin acordul creditorului.

Se apreciază că sunt încălcate prevederile art. 16 din Constitutie, întrucât Guvernul, ca debitor, se află într-o pozitie privilegiată fată de ceilalti debitori, putând proroga executarea hotărârilor judecătoresti. De asemenea, se creează o situatie de discriminare între creditorii care detineau titluri executorii înainte de adoptarea ordonantei de urgentă si cei ce au obtinut astfel de titluri după adoptarea acesteia, întrucât cei din urmă nu sunt afectati de măsurile prevăzute de Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009.

În privinta încălcării art. 21 din Constitutie, se arată că autoritătile statale nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executării unei hotărâri judecătoresti îndreptate împotriva lor decât în anumite situatii de exceptie, când se poate prelungi executarea acestora, dar nu mai mult de 2 ani si 7 luni, apreciat ca termen rezonabil (în acest sens, este citată Hotărârea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 7 mai 2002, pronuntată în Cauza Burdov 1 împotriva Rusiei). Se mai arată că există o incertitudine reală în ceea ce priveste durata în timp a executării hotărârilor judecătoresti ce privesc drepturi salariale ale personalului bugetar, ceea ce demonstrează faptul că Guvernul si-a încălcat obligatia de a le executa într-un termen rezonabil, precis determinat.

Se consideră că dispozitiile legale criticate contravin si art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie, întrucât statul nu îsi îndeplineste obligatia de a crea conditiile necesare pentru cresterea calitătii vietii.

De asemenea, este încălcat si dreptul de proprietate privată al creditorului, întrucât sumele aferente titlurilor executorii se cuvin pentru munca deja prestată si, prin urmare, aceste creante reprezintă bunuri protejate de art. 44 din Constitutie.

Toate acestea demonstrează încălcarea atât a art. 15 alin. (1) din Constitutie, în virtutea căruia activitatea legiuitorului originar si a celui delegat trebuie să garanteze exercitarea drepturilor si libertilor fundamentale, cât si a art. 53 din moment ce restrângerile ce vizează drepturile fundamentale analizate prin măsurile criticate nu pot fi justificate prin necesitatea apărării securitătii nationale.

Judecătoria Sectorului 4 Bucuresti si Judecătoria Brăila apreciază că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti apreciază că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este întemeiată, dispozitiile legale criticate încălcând art. 16, art. 21 si art. 44 alin. (2) din Constitutie. Se arată că debitorul nu poate stabili în mod unilateral termene în care să îsi execute propria obligatie si că lipsa termenelor clare, determinate pentru achitarea sumelor de bani cuprinse în titluri executorii, are drept consecintă încălcarea cerintelor de echitabilitate a procesului. În fine, imposibilitatea creditorilor de a obtine executarea creantelor lor reprezintă o ingerintă în dreptul la respectarea bunurilor acestora; totodată, se apreciază că termenul de 3 ani în care urmează a fi executate obligatiile bănesti este unul exagerat.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, cu modificările si completările ulterioare.

Autorii exceptiei apreciază ca fiind încălcate dispozitiile constitutionale ale art. 1 privind statul român, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justitie, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, art. 73 alin. (3) lit. j) privind reglementarea prin lege organică a statutului functionarilor publici, art. 115 privind delegarea legislativă si art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligatia statului de a crea conditiile necesare cresterii calitătii vietii.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate formulată, Curtea constată următoarele:

Prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, si Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Decizia nr. 713 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 620 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 29 iulie 2011, Curtea a respins exceptii de neconstitutionalitate cu motivări similare.

În privinta criticilor de neconstitutionalitate extrinseci, Curtea a observat că Guvernul a motivat situatia extraordinară ca fiind determinată de:

- dificultătile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătoresti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar;

- influenta substantială asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea, în conditiile dreptului comun, a titlurilor executorii;

- necesitatea mentinerii echilibrelor bugetare si, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne si internationale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveste nivelul deficitului bugetar.

Curtea a analizat fiecare dintre aceste motive invocate de Guvern, pentru a stabili dacă implicatiile financiare legate de punerea în executare a hotărâri lor judecătoresti, în situatia dată, se circumscriu situatiei extraordinare sau unor elemente de oportunitate. Curtea a stabilit că, în functie de circumstantele spetei, implicatiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoresti se pot constitui într-o situatie extraordinară.

Astfel, Curtea, pornind de la premisa potrivit căreia situatia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a tării si, implicit, securitatea natională, a analizat relevanta motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonantei de urgentă criticate.

Primul motiv pentru justificarea situatiei extraordinare este cel ce vizează dificultătile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătoresti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justifică existenta unei situatii extraordinare, de aceea Curtea va proceda si la analizarea următoarelor două motive invocate de Guvern, respectiv influenta negativă pe care executarea titlurilor executorii ar avea-o asupra bugetului de stat si cresterea deficitului bugetar. Aceste ultime două motive sunt sustinute de faptul că valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afectează un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemică, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justifică existenta unei situatii extraordinare, însă, privind toate cele 3 motive în mod cumulat si plecând de la premisa că situatia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a tării si, implicit, securitatea natională, Curtea Constitutională a ajuns la concluzia că, în cauza de fată, există un grad mare de abatere de la obisnuit, si anume de la conditiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă, respectiv a Ordonantei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, după caz, astfel încât consideră că există o situatie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constitutie. Prin urmare, Curtea a constat că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă si independentă de vointa Guvernului, care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român.

De asemenea, Curtea a mai arătat că ordonanta de urgentă a fost adoptată în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată. O atare finalitate economică implica, în mod necesar si neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară si energică. În consecintă, adoptarea măsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgentă; or, reglementarea urgentă a situatiei rezultate în conditiile de criză economică nu putea fi făcută în mod rapid si rezonabil nici prin asumarea răspunderii Guvernului în fata Camerei Deputatilor si a Senatului asupra unui proiect de lege si nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgentă. În aceste conditii, pentru conservarea stabilitătii economice a statului, singurul instrument rămas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonante de urgentă.

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că reglementarea criticată îndeplineste exigentele urgentei prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constitutie.

În privinta criticilor de neconstitutionalitate intrinsecă, prin deciziile mentionate, Curtea a retinut că pretinsa încălcare a prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separatiei si echilibrului puterilor în stat nu poate fi retinută din moment ce Guvernul nu refuză aplicarea hotărârilor judecătoresti, ci, din contră, le recunoaste si îsi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile si obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, Curtea constată că ordonanta de urgentă nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătoresti si, în consecintă, nu reprezintă o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justitiei.

De asemenea, s-a retinut, în esentă, că nu există nicio discriminare între debitori, în sensul că statul ca debitor si-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveste executarea hotărâri lor judecătoresti. Atât în jurisprudenta Curtii Constitutionale, cât si în cea a Curtii Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv si rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreste un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si obiectivul avut în vedere. Or, măsura contestată urmăreste un scop legitim - asigurarea stabilitătii economice a tării - si păstrează un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si obiectivul avut în vedere - executarea esalonată a hotărârilor judecătoresti în cauză Astfel, situatia particulară ivită si motivată prin existenta unei situatii extraordinare este una care reclamă o diferentă evidentă de tratament juridic.

În ceea ce priveste pretinsa încălcare a dispozitiilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constitutie privind accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil si ale art. 6 paragraful 1 si art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, Curtea Constitutională a retinut că actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-si executa creanta. Faptul că acesta îsi execută creanta într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoresti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar si Curtea Europeană a Drepturilor Omului, solutionând Cererea nr. 60.858/00 si pronuntând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych. Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani si 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoresti nu este excesiv în conditiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unitătii militare debitoare. Totodată, Curtea a observat că Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoresti, ci se obligă la plata esalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea esalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănesti nu este interzisă în niciun mod de Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura si unica modalitate posibilă de executare pe care Guvernul o poate aplica.

Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă si executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie; neexecutarea plătii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca si faptul că lipsa de lichidităti nu poate justifica un asemenea comportament (Hotărârea din 19 octombrie 2000, pronuntată în Cauza Ambruosi împotriva Italiei, Hotărârea din 7 mai 2002, pronuntată în Cauza Burdov 1 împotriva Rusiei). Guvernul, prin adoptarea ordonantei de urgentă criticate, nu neagă existenta si întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoresti si nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Conventiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constitutie, în conditiile unei crize financiare accentuate.

Având în vedere cele de mai sus, nu a putut fi retinută nici încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti.

Neintervenind elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, considerentele si solutia deciziilor mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată în raport cu dispozitiile legale contestate.

Distinct de cele arătate în deciziile mentionate, Curtea retine că nu există nicio discriminare între diversele categorii de debitori, măsura criticată aplicându-se tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei; mai mult, si alte acte normative ulterioare (Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 12 martie 2010, sau Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010) au esalonat plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoresti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar.

Curtea mai observă că art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie nu este incident în cauză, întrucât continutul normativ al ordonantei de urgentă nu vizează domeniul de aplicare al textului constitutional invocat.

În consecintă, din moment ce nu există nicio încălcare a vreunui drept sau vreunei libertăti fundamentale, nu se poate retine nici încălcarea art. 15 din Constitutie. În fine, întrucât măsurile legale criticate nu pun în discutie caracterul de stat de drept al României, nu se poate ajunge nici la concluzia încălcării art. 1 din Constitutie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie ridicată de Maria Trandabăt, Szekeres Csiki Iosif si Teodor Gavrilescu în dosarele nr. 18.884/4/2010, nr. 28.258/299/2009 si nr. 13.037/196/2010 ale Judecătoriei Sectorului 4 Bucuresti, Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti si Judecătoriei Brăila.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 28 noiembrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Benke Károly

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.535

din 28 noiembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionita Cochintu -magistrat-asistent

 

Cu participarea, în sedinta publică din data de 4 octombrie 2011, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie ridicată de Lenuta Acriva în Dosarul nr. 13.061/196/2010 al Judecătoriei Brăila - Sectia civilă, precum si de Vasile Mustătea si Tudorel Răzmerită în dosarele nr. 3.397/233/2011 si nr. 6.559/233/2011 ale Judecătoriei Galati - Sectia civilă si care formează obiectul dosarelor Curtii Constitutionale nr. 483D/2011, nr. 981 D/2011 si 992D/2011.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din 4 octombrie 2011, când, în temeiul dispozitiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, Curtea a dispus conexarea dosarelor nr. 981 D/2011 si 992D/2011 la Dosarul nr. 483D/2011, care a fost primul înregistrat, iar în temeiul art. 57 si art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronuntării pentru data de 25 octombrie 2011, 2 noiembrie 2011, 10 noiembrie 2011 si 28 noiembrie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 februarie 2011, pronuntată în Dosarul nr. 13.061/196/2010, Judecătoria Brăila - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordon antei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Prin încheierea din 10 iunie 2011 si Sentinta civilă nr. 6.848 din 21 iunie 2011, pronuntate în dosarele nr. 3.397/233/2011 si nr. 6 559/233/2011, Judecătoria Galati - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordon antei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată de Lenuta Acriva, Vasile Mustătea si Tudorel Răzmerită în cauze având ca obiect solutionarea unor contestatii la executare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia arată că prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 drepturile salariale ale cetătenilor si „materializarea acestora”, consfintite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu sunt garantate. Este încălcat art. 16 din Constitutie, deoarece statul este scutit de plata creantelor datorate cetăteni lor săi, fără a fi penalizat, în schimb, orice cetătean, inclusiv personalul bugetar afectat de această ordonantă de urgentă, este supus penalitătilor fiscale cu dobânzi la eventuale restante la impozite sau alte dări către statul român. Prevederile criticate creează si o discriminare între personalul bugetar care lucrează în aparatul juridic si ceilalti bugetari, întrucât „primii pot continua executările începute pentru drepturile salariale, pe când bugetarilor din alte sectoare de activitate li se suspendă de drept orice executare silită începută”.

În opinia autorilor exceptiei sunt înfrânte si prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constitutie, care prevăd că statutul functionarilor publici se reglementează prin lege organică, întrucât prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 se împiedică „producerea efectelor unei legi organice” prin care au fost reglementate atât statutul, cât si drepturile salariale ale functionarilor publici.

Consideră că este încălcat si art. 53 din Constitutie, deoarece Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 nu respectă cerintele prevăzute de aceste dispozitii constitutionale, în mod special cele referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti numai prin lege, dacă situatia o impune si măsura restrângerii trebuie să fie aplicată în mod nediscriminatoriu si fără a aduce atingere dreptului sau a libertătii.

De asemenea, prin lipsirea personalului din sectorul bugetar de folosirea sumelor de bani ce i se cuvin ca remuneratie, pe o perioadă îndelungată, sunt încălcate prevederile constitutionale referitoare la crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitătii vietii.

Judecătoria Brăila - Sectia civilă, în Dosarul nr. 483D/2011, apreciază că dispozitiile criticate sunt neconstitutionale în măsura în care prin acest act normativ se suspendă executarea unor hotărâri judecătoresti având ca obiect creante împotriva statului, care sunt garantate în temeiul art. 44 alin. (1) din Constitutie, creantele având caracterul unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Judecătoria Galati - Sectia civilă, în Dosarul nr. 981 D/2011, arată că dispozitiile criticate sunt neconstitutionale. Se arată că prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 se instituie o procedură specială, derogatorie, în considerarea calitătii de debitor al statului, procedură ce înlătură dreptul creditorului de a urmări silit sumele de bani apartinând domeniului privat al statului, desi acestea sunt supuse regimului de drept comun. Astfel, se conferă statului, desi este debitor, privilegiul de a amâna si esalona sumele din bugetele institutiilor publice necesare executării obligatiilor de plată fată de creditori.

De asemenea, consideră că, totusi, prevederile criticate restrâng accesul la justitie, prin blocarea totală a fazei executării, dându-se posibilitatea organelor administrative ale statului să prelungească în mod nejustificat executarea titlurilor executorii detinute de personalul care lucrează în cadrul institutiilor bugetare. Prin crearea unui regim juridic special, derogatoriu si privilegiat fată de cel de drept comun se înfrânge principiul constitutional al egalitătii modului de ocrotire a proprietătii private. Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 este neconstitutională si contravine si art. 1, 21 si 125 din Legea fundamentală, întrucât, prin interventia legiuitorului într-un domeniu de competenta exclusivă a instantelor judecătoresti, cum este cel al suspendării executării silite, se încalcă principiul separatiei puterilor în stat, iar prin împiedicarea creditorilor de a-si valorifica drepturile se încalcă principiul accesului liber la justitie, executarea silită fiind una din componentele procesului civil.

În Dosarul nr. 992D/2011 apreciază că dispozitiile criticate sunt constitutionale în raport cu criticile formulate de autorul exceptiei, însă sunt neconstitutionale pentru alte motive care nu fac obiectul analizei cauzei de fată, acestea vizând ocrotirea proprietătii private, separatia puterilor în stat si liberul acces la justitie.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul, în Dosarul nr. 483D/2010, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009.

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale sunt invocate prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) referitor la valorile supreme ale statului român, art. 16 alin. (1) potrivit căruia „ Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice”, art. 73 alin. (3) lit. j) referitor la reglementarea prin lege organică a statutului functionarilor publici, art. 135 lit. f) privind cresterea conditiilor necesare pentru cresterea calitătii vietii si art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea retine că, prin mai multe decizii, a constatat constitutionalitatea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 în raport cu critici similare de neconstitutionalitate.

Astfel, Curtea a retinut că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 reglementează esalonarea plătii unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Instituirea acestei măsuri a fost determinată de existenta unui număr substantial de cauze având ca obiect acordarea de drepturi salariale, care a condus la o imposibilitate a autoritătii statale de a executa hotărârile judecătoresti pronuntate deja în această materie, în special în actualul context de criză economică. Adoptarea actului normativ supus controlului de constitutionalitate a fost determinată de circumstantele exceptionale care au impus instituirea unor măsuri prin care să fie limitată temporar exercitarea drepturilor decurgând din hotărârile judecătoresti irevocabile pronuntate în materia respectivă, fără ca prin aceasta să se aducă atingere însesi substantei acestor drepturi.

Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanta de urgentă prevede că acestea se actualizează cu indicele preturilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creantei. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.

Asa fiind, Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situatii extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar si derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătoresti. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilitătii economice a tării -si păstrează un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si obiectivul avut în vedere - executarea esalonată a hotărârilor judecătoresti în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaste obligatia de plată a autoritătii statale si se obligă la plata esalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situatia de exceptie pe care o reprezintă, pe de o parte, proportia deosebit de semnificativă a creantelor astfel acumulate împotriva statului si, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de criză economică natională si internatională.

Curtea a constatat că nu se poate retine existenta niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor si-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveste executarea hotărârilor judecătoresti. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv si rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreste un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si obiectivul avut în vedere. În acest sens, a se vedea hotărârile pronuntate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în scolile belgiene” împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragraful 38, Abdulaziz, Cabales si Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, 1999, paragraful 29, Bocancea si altii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24.

Totodată, în conformitate cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă si în ce măsură diferentele între diversele situatii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în functie de anumite circumstante, de domeniu si de context. În acest sens, a se vedea hotărârile pronuntate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în scolilie belgiene” împotriva Belgiei, 1968, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Bocancea si altii împotriva Moldovei, 2004.

Or, în cauza de fată, măsura contestată urmăreste un scop legitim - asigurarea stabilitătii economice a tării - si păstrează un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si obiectivul avut în vedere - executarea esalonată a hotărârilor judecătoresti în cauză. Astfel, situatia particulară ivită si motivată prin existenta unei situatii extraordinare este una care reclamă o diferentă evidentă de tratament juridic.

În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 1.151 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, Decizia nr. 713 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 714 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 422 din 24 iunie 2010, Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 30 august 2010.

Neintervenind elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele deciziilor mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie ridicată de Lenuta Acriva în Dosarul nr. 13.061/196/2010 al Judecătoriei Brăila -Sectia civilă, precum si de Vasile Mustătea si Tudorel Răzmerită în dosarele nr. 3.397/233/2011 si nr. 6.559/233/2011 ale Judecătoriei Galati- Sectia civilă. Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 28 noiembrie 2011. PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ionita Cochintu

 

ACTE ALE BĂNCII NATIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NATIONALĂ A ROMÂNIEI

 

ORDIN

privind dispunerea radierii din Registrul general al institutiilor financiare nebancare a Societătii Comerciale MIDAL LEASING IFN - S.A.

 

Având în vedere imposibilitatea desfăsurării de către Societatea Comercială MIDAL LEASING IFN - S.A. a activitătii de creditare, conform prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 privind institutiile financiare nebancare, cu modificările si completările ulterioare, ca urmare a intrării în faliment,

în baza art. 28 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 93/2009, cu modificările si completările ulterioare,

în temeiul art. 35 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Nationale a României,

Guvernatorul Băncii Nationale a României emite următorul ordin:

Articol unic. - Se dispune radierea din Registrul general al institutiilor financiare nebancare a Societătii Comerciale MIDAL LEASING IFN - SA, cu sediul în municipiul Bucuresti, sos. Pantelimon nr. 111A, sectorul 2, înregistrată la oficiul registrului comertului cu nr. J40/6540/2000, cod unic de înregistrare 13190896, înscrisă în Registrul general al institutiilor financiare nebancare, tinut la Banca Natională a României, la sectiunea h) „Leasing financiar” cu nr. RG-PJR-41-080161.

 

Guvernatorul Băncii Nationale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucuresti, 10 ianuarie 2012.

Nr. 20.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.