MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 480/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 480         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Joi, 12 iulie 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 729 din 9 iulie 2012 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 iulie 2012 privind revocarea doamnei Roberta Alma Anastase din funcţia de preşedinte şi de membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor

 

Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012 referitoare la sesizarea de ne constituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului

 

- Opinie separată

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

664. - Hotărâre pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 972/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Braşov, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Braşov

 

673. - Hotărâre pentru aprobarea Planului de cooperare în domeniile sănătăţii şi medicinei între Ministerul Sănătăţii din România şi Ministerul Sănătăţii al Statului Israel, semnat la Ierusalim la 24 noiembrie 2011

 

Plan de cooperare în domeniile sănătăţii şi medicinei între Ministerul Sănătăţii din România şi Ministerul Sănătăţii al Statului Israel

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.165. - Ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii privind aprobarea criteriilor de prioritate pentru alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară pe secţiile cu capacitate saturată, precum şi pentru asigurarea transparenţei

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 729

din 9 iulie 2012

referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 iulie 2012 privind revocarea doamnei Roberta Alma Anastase din funcţia de preşedinte şi de membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor

 

I. Cu Adresa nr. 1/1.015/RA din 3 iulie 2012, doamna Roberta Alma Anastase, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a trimis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii nr. 25 din 3 iulie 2012 privind revocarea doamnei Roberta Alma Anastase din funcţia de preşedinte şi de membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.530 din 4 iulie 2012, formând obiectul Dosarului nr. 1.178L/2/2012.

Cu Adresa nr. 16/418 din 6 iulie 2012, Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal a înaintat Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii nr. 25 din 3 iulie 2012 privind revocarea doamnei Roberta Alma Anastase din funcţia de preşedinte şi de membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. La sesizare a fost anexat tabelul nominal cu cei 58 de deputaţi, semnatari ai sesizării de neconstituţionalitate. Autorii sesizării sunt următorii: Roberta Alma Anastase, Daniel Buda, Cristian Alexandru Boureanu, Raluca Turcan, Ioan Oltean, Mircea-Nicu Toader, Sever Voinescu-Cotoi, Marius-Sorin Gondor, George Ionescu, William Gabriel Brînză, Lucian Nicolae Bode, Alin Silviu Trăşculescu, Iosif Ştefan Drăgulescu, Gheorghe Ialomiţianu, Minai Stroe, Valeriu Tabără, Nicuşor Păduraru, Constantin Severus Militaru, Costică Canacheu, Adrian Bădulescu, Mihai Cristian Apostolache, Florian Daniel Geantă, Dan-Radu Zătreanu, Samoil Vîlcu, Cristian Petrescu, Mihai Surpăţeanu, Valeriu Alecu, Gabriel Andronache, Maria Stavrositu, Cristina Elena Dobre, Doiniţa-Mariana Chircu, Răzvan Mustea-Şerban, Theodor Paleologu, Valerian Vreme, Constantin Dascălu, Iulian Vladu, Clement Negruţ, Adrian Gurzău, Constantin Chirilă, Carmen Axenie, Ioan Nelu Botiş, Sorin Ştefan Zamfirescu, Petru Călian, Viorel Balcan, Gelu Vişan, Tinel Gheorghe, Mihai Marian Dan, Adrian Rădulescu, Vasile Gherasim, Cristian-Ion Burlacu, Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf, Ioan Bălan, Marius-Cristinel Dugulescu, Mihai Doru Oprişcan, Fiorin Postolachi, Dănuţ Liga, Eugen Bădălan şi Teodor Marius Spînu.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.701 din 7 iulie 2012, formând obiectul Dosarului nr. 1.208L/2/2012.

II. Obiectul sesizărilor îl constituie Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 iulie 2012 privind revocarea doamnei Roberta Alma Anastase din funcţia de preşedinte şi de membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 4 iulie 2012, având următorul cuprins:

„Articol unic. - Camera Deputaţilor hotărăşte revocarea doamnei Roberta Alma Anastase din funcţia de preşedinte şi de membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.”

III. În motivarea sesizărilor, având conţinut asemănător, autorii acestora susţin că hotărârea contestată a fost adoptată fără a exista vreo solicitare din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal din cadrul Camerei Deputaţilor, fiind încălcate prevederile art. 64 alin. (5) din Constituţie, precum şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 602 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005. Potrivit acestei decizii, la alegerea membrilor Biroului permanent al fiecărei Camere, inclusiv a preşedintelui, precum şi la revocarea lor înainte de expirarea mandatului, se ţine seama de criteriul configuraţiei politice a fiecărei Camere. Reglementarea revocării preşedintelui Camerei Deputaţilor nu poate contraveni principiului configuraţiei politice, prin aceasta înţelegându-se compunerea fiecărei Camere rezultate din alegeri, pe baza proporţiei pe care grupurile parlamentare o deţin în totalul membrilor Camerei respective. Curtea a mai reţinut, cu acelaşi prilej, că votul acordat preşedintelui Camerei este un vot politic, care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupul care l-a propus cere revocarea politică a acestuia.

În lipsa unei asemenea cereri aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal din cadrul Camerei Deputaţilor, autorii sesizării consideră că hotărârea contestată nu poate fi decât neconstituţională.

Hotărârea nr. 25 din 3 iulie 2012 contravine, de asemenea, prevederilor art. 66 alin. (3) din Constituţie, deoarece a fost adoptată de Camera Deputaţilor într-o sesiune extraordinară a cărei convocare nu a fost făcută însă de preşedintele acestei Camere. Este adevărat că, anterior, preşedintele Camerei convocase Camera într-o sesiune extraordinară, dar cu o altă ordine de zi, care a fost epuizată, pe când şedinţa pentru revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor s-a desfăşurat după sesiunea extraordinară convocată în mod constituţional şi fără publicarea convocării sale în Monitorul Oficial al României.

Autorii sesizării susţin că revocarea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor s-a hotărât pe baza unui raport al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, raport adoptat însă în absenţa preşedintelui Camerei, deci fără respectarea dreptului său la apărare, deşi acesta a fost solicitat. Astfel, pe data de 3 iulie 2012, pe baza propunerii Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a propus plenului Camerei Deputaţilor, convocată neconstituţional, sancţionarea disciplinară a preşedintelui Camerei Deputaţilor, sancţiune ce a fost şi aplicată. Această sancţiune s-a aplicat pentru o sesizare formulată în urmă cu aproape 6 luni de opoziţia parlamentară de atunci, în care erau reclamate o serie de presupuse nereguli referitoare la şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului din data de 27 septembrie 2011, şedinţă condusă însă de un vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi nu de preşedintele acesteia. Or, nicio regulă constituţională sau regulamentară nu prevede revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor ca sancţiune disciplinară, motiv pentru care se consideră că „aşa-zisa sancţiune nu este o sancţiune, ci o măsură politică neconstituţională”.

Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea sesizărilor de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 64 alin. (5), care prevăd că „birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere”, şi ale art. 66 alin. (3), potrivit cărora „Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora”. Este invocat, de asemenea, şi dreptul la apărare, reglementat de art. 24 din Constituţie.

IV. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările de neconstituţionalitate au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului pentru a-si exprima punctele de vedere asupra acesteia.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis, cu adresele nr. 1/1.040/VZ din 6 iulie 2012, respectiv nr. 1/1.072/VZ din 9 iulie 2012, punctele de vedere ale Biroului permanent al Camerei Deputaţilor referitoare la sesizarea ce constituie obiectul dosarelor nr. 1.178L/2/2012 şi nr. 1.208L/2/2012, adrese înregistrate la Curtea Constituţionala cu nr. 4.703 din 7 iulie 2012, respectiv nr. 4.744 din 9 iulie 2012, prin care se susţin următoarele:

1. Sesizările privind neconstituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 iulie 2012 privind revocarea doamnei Roberta Alma Anastase din funcţia de preşedinte şi de membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sunt inadmisibile, fiind invocate, în acest sens, două motive:

a) Primul motiv vizează competenţa Curţii Constituţionale de a verifica conformitatea hotărârilor Camerei Deputaţilor cu prevederile constituţionale. Astfel, se arată că, la data la care Curtea a fost sesizată cu soluţionarea prezentelor cereri de neconstituţionalitate, instanţa de contencios constituţional nu mai avea în sfera sa de competenţă atribuţia de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului. Dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care reglementau această atribuţie, au fost modificate prin articolul unic pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iulie 2012, acestea având, in prezent, următorul conţinut: „(1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.

În punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 1.208L/2/2012 se arată că eliminarea acestei atribuţii legale a Curţii Constituţionale a constituit şi motivul pentru care sesizarea

Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal din Camera Deputaţilor, referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 iulie 2012, a fost înregistrată, iniţial, la secretarul general al Camerei Deputaţilor, pentru ca apoi să fie restituită autorilor săi, cu precizarea că secretarul general al Camerei Deputaţilor are, potrivit ultimelor modificări aduse Legii nr. 47/1992 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012, competenţa legală de a înregistra şi de a transmite Curţii numai sesizările referitoare la constituţionalitatea regulamentelor Parlamentului, nu şi alte sesizări referitoare la hotărâri ale Camerei Deputaţilor.

b) în Dosarul nr. 1.178L/2/2012, preşedintele Camerei Deputaţilor învederează o altă cauză de inadmisibilitate, privitoare la calitatea procesuală a autorului sesizării. Se arată, în acest sens, că la data formulării sesizării de neconstituţionalitate înaintate Curţii Constituţionale - 4 iulie 2012 - doamna Roberta Alma Anastase nu mai deţinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, astfel că, fără această calitate, nu mai are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie.

2. Faţă de motivele invocate de autorii sesizărilor, se arată, mai întâi, că Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 iulie 2012 a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor cu 160 de voturi pentru şi un vot împotrivă, din 161 de voturi valabil exprimate, prezenţa fiind de 171 de deputaţi.

Cât priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 64 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora „birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere”, se apreciază că acest text nu se referă la instituţia revocării, ci la faza alcătuirii birourilor permanente şi ale comisiilor parlamentare, astfel că nu pot fi reţinute aceste susţineri de neconstituţionalitate.

Prevederile art. 66 alin, (3) din Constituţie, potrivit cărora „convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora”, trebuie interpretate, în situaţia revocării preşedintelui Camerei, în raport cu dispoziţiile art. 26 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care prevăd că „preşedintele Camerei Deputaţilor căruia i s-a cerut revocarea nu poate conduce şedinţa biroului permanent sau cea a plenului in care se discută revocarea sa”. Totodată, prin Decizia nr. 1.630 din 20 decembrie 2011, Curtea Constituţională a reţinut posibilitatea „revocării Preşedintelui Senatului cu titlu de sancţiune juridică”, aceasta fiind o situaţie distinctă de revocarea la propunerea grupului parlamentar care l-a propus în această funcţie. Or, faţă de faptul că doamna Roberta Alma Anastase nu a participat la şedinţa Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor în care s-a adoptat raportul de revocare, precum şi faţă de argumentul potrivit căruia sancţiunea aplicată prin măsura revocării are legătură cu o sesizare formulată în urmă cu 6 luni, se arată că acestea nu aduc atingere niciunei prevederi constituţionale, deoarece Constituţia României nu reglementează procedurile interne pe baza cărora funcţionează comisiile parlamentare şi nici nu prevede vreun termen de aplicare a sancţiunilor. Art. 64 din Legea fundamentală oferă deplină independenţă celor două Camere ale Parlamentului de a se organiza şi de a funcţiona prin regulamente proprii, iar în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 sau Decizia nr. 209 din 7 martie 2012), Curtea a statuat constant că extinderea controlului de constituţionalitate şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor ar reprezenta o încălcare a principiului autonomiei regulamentare şi o încălcare a competenţelor constituţionale ale Curţii. Aceasta a mai arătat cu acelaşi prilej că aplicarea regulamentului este o atribuţie a Camerei Deputaţilor, aşa încât contestaţiile deputaţilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentare sunt de competenţa exclusivă a Camerei Deputaţilor.

V. În temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 5 iulie 2012, Curtea Constituţională a solicitat secretarului general al Camerei Deputaţilor stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din data de 3 iulie 2012, şedinţă referitoare la încetarea statutului de membru al Biroului permanent şi preşedinte al Camerei Deputaţilor a doamnei Roberta Alma Anastase, decizia de convocare în sesiune extraordinară a Camerei Deputaţilor şi stenograma şedinţei Plenului Camerei Deputaţilor în care a fost adoptată Hotărârea nr. 25 din 3 iulie 2012, precum şi raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor din care rezultă motivele ce stau la baza propunerii de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Cu Adresa nr. 51/2.996 din 9 iulie 2012, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis la dosarul Curţii documentele solicitate mai sus, respectiv:

- stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din ziua de marţi, 3 iulie 2012, ora 15,45;

- Decizia de convocare a Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară pentru ziua de 3 iulie 2012, ora 21,15;

- stenograma şedinţei Plenului Camerei Deputaţilor din 3 iulie 2012, ora 21,15;

- Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi nr. 31/966/2011/2012 asupra sesizării Grupurilor parlamentare ale PSD şi PNL din Camera Deputaţilor privind o presupusă încălcare a regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului de către doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, şi doamna deputat Maria Bama, preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

VI. La termenul de judecată din data de 9 iulie 2012, Curtea, observând identitatea de obiect al celor două sesizări, a dispus, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 1.208L/2/2012 la Dosarul nr. 1.178L/2/2012, care a fost primul înregistrat.

CURTEA,

examinând sesizările de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, documentele suplimentare ataşate la dosar, rapoartele întocmite de judecă torul-raportor, conţinutul Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 iulie 2012, prin raportare la prevederile Constituţiei, şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

I. Pentru ca orice cerere sau sesizare adresată Curţii Constituţionale să poată fi supusă controlului de constituţionalitate într-una din formele prevăzute de art. 146 din Constituţie, aceasta trebuie să îndeplinească două condiţii preliminare şi obligatorii: să respecte cerinţele procedurale ce determină legalitatea sesizării şi să se circumscrie uneia dintre

atribuţiile specifice Curţii Constituţionale, conferite de Legea fundamentală.

În ce priveşte legalitatea sesizării sub aspectul calităţii procesuale a autorului sesizării, Curtea constată că a fost legal învestită. Astfel, referitor la Dosarul nr. 1.178L/2/2012, sesizarea privind neconstituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 iulie 2012 a fost formulată de doamna Roberta Alma Anastase, în virtutea calităţii sale de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Curtea Constituţională a mai analizat o speţă similară sub acest aspect, reţinând, prin Decizia nr. 1.630 din 20 decembrie 2011 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 53 din 23 noiembrie 2011 privind constatarea încetării de drept a statutului de membru al Biroului permanent şi preşedinte al Senatului a domnului senator Mircea-Dan Geoană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 2 februarie 2012, următoarele: „Curtea constată că autorul sesizării are calitate procesuală în cauză, întrucât sesizarea Curţii Constituţionale reprezintă unica posibilitate procedurală pe care o are preşedintele Senatului de a contesta o hotărâre a Planului Senatului care priveşte funcţia sa; în aceste condiţii, a reţine lipsa calităţii procesuale de a contesta această hotărâre ar reprezenta o încălcare a liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţia României. În plus, astfel cum rezultă din dosarul cauzei, sesizarea a fost formulată în aceeaşi zi în care a fost adoptată şi apoi publicată hotărârea contestată.” Raportând aceste considerente la circumstanţele specifice cauzei de faţă, Curtea constată o identitate faptică, şi anume: autoarea sesizării a formulat cererea în aceeaşi zi în care a fost adoptată, în Plenul Camerei Deputaţilor, Hotărârea nr. 25 din 3 iulie 2012, prin care s-a hotărât revocarea sa din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Această şedinţă a Plenului Camerei Deputaţilor a început, potrivit Deciziei de convocare a Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară pentru 3 iulie 2012 şi stenogramei acestei şedinţe, la ora 21.15. În aceeaşi zi de 3 iulie 2012, dar, în mod logic, ulterior acestui moment, autoarea sesizării a formulat prezenta sesizare, aceasta fiind înregistrată pe rolul Curţii Constituţionale sub nr. 4,530 din 4 iulie 2012, în aceeaşi zi în care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 4 iulie 2012 Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 iulie 2012. Aşadar, cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.630 din 20 decembrie 2011, mai sus redată, sunt valabile, ad similis, şi în cauza de faţă.

În Dosarul nr. 1.208L/2/2012, Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal a formulat, în temeiul art. 146 lit. c) din Constituţie, sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la aceeaşi Hotărâre nr. 25 din 3 iulie 2012 a Camerei Deputaţilor. În punctul de vedere trimis la dosar de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, sub semnătura preşedintelui Camerei Deputaţilor, se arată că, iniţial, sesizarea a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor pentru a fi transmisă Curţii Constituţionale, astfel cum dispune art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fiind ulterior restituită autorului său, pe motivul lipsei de competenţă a Curţii de a soluţiona respectiva sesizare. Prin urmare, Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal a depus direct la Curtea Constituţională cererea sa privind constatarea neconstituţionalităţii Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 iulie 2012.

Aşa fiind, în cauză se ridică problema respectării cerinţelor procedurale referitoare la sesizarea Curţii. Cu privire la acest aspect, Curtea s-a mai pronunţat, într-o situaţie similară, prin Decizia nr. 305 din 12 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 20 martie 2008, reţinând următoarele: „Sub acest aspect, Curtea constată că, deşi sesizarea grupului de senatori ai Partidului România Mare a fost depusă direct la Curtea Constituţională, contrar prevederilor art. 15 alin. (4) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora sesizarea se trimite «de către secretarul general al Camerei respective», aceasta nu este o cauză de inadmisibilitate, ci una de neregularitate. În consecinţă, considerându-se legal învestită, Curtea va examina pe fond sesizarea ce face obiectul prezentului dosar.” Având în vedere identitatea circumstanţială, sub aspectul examinat, dintre cauza de faţă şi cea la care se referă considerentele deciziei mai sus menţionate. Curtea constată că aceeaşi concluzie se impune şi în acest dosar.

II. Sub aspectul competenţei Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra hotărârii în discuţie, Curtea constată că, în contextul cu totul special al circumstanţelor speţei, raportat la cadrul legislativ actual, se impune o analiză detaliată.

Atribuţia Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor Plenului Senatului şi hotărârilor Plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului a fost reglementată de art. I pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010. Această atribuţie a fost conferită prin lege organică, în temeiul art. 146 lit. I) din Constituţie, aflându-şi sediul în art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010. Prin Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Curtea Constituţională şi-a circumstanţiat noua atribuţie de control al constituţionalităţii hotărârilor Plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor Plenului Senatului şi hotărârilor Plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, reţinând, în acest sens, că „pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional”.

La data de 27 iunie 2012, Curtea Constituţională a fost sesizată cu obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 4//1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizare ce a constituit obiectul Dosarului nr. 1.155A/2012, cu termen de judecată stabilit pentru data de 9 iulie 2012. Modificarea legislativă reglementată de legea supusă controlului de constituţionalitate anterior promulgării viza eliminarea, din cuprinsul art. 27 alin. (1), a hotărârilor Plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor Plenului Senatului şi hotărârilor Plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, asupra cărora Curtea Constituţională avea competenţa a se pronunţa.

Totodată, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iulie 2012, sunt modificate prevederile alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992, în acelaşi sens în care dispuneau şi prevederile Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992, aflate pe rolul Curţii Constituţionale pentru exercitarea controlului de constituţionalitate apriori.

La şedinţa de plen din 9 iulie 2012, Curtea Constituţională a soluţionat, mai întâi, Dosarul nr. 1.155A/2012, având ca obiect sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, Curtea, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că „soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională”.

Potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie: „în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale, iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”

Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa, de pildă prin Decizia nr. 124 din 27 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 18 aprilie 2003, că deciziile pronunţate de instanţa de contencios constituţional îi sunt opozabile din momentul pronunţării lor, nu de la data publicării în Monitorul Oficial al României. Ar fi contrar înseşi raţiunii exercitării controlului de constituţionalitate de către o instanţă unică, specializată, ca aceasta, efectuând în concret acest tip de control, să procedeze altfel, întrucât s-ar putea ajunge la situaţii absurde, în care, de pildă, acelaşi act normativ sau aceleaşi dispoziţii dintr-un act normativ să fie declarate ca fiind neconstituţionale de două ori, punând sub semnul derizoriului efectele juridice ale deciziilor Curţii Constituţionale.

Aşa fiind, la momentul pronunţării prezentei decizii, moment ulterior pronunţării Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012, Curtea Constituţională urmează să-şi aprecieze propria competenţă de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor Plenului Senatului şi hotărârilor Plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, luând în considerare, pe de o parte, prevederile articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 şi, pe de altă parte, soluţia pronunţată prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012.

Astfel, Curtea constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 preiau aceeaşi soluţie legislativă reglementată de prevederile Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992.

Or, Curtea Constituţională, este, potrivit art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, garantul supremaţiei Constituţiei, ceea ce presupune, printre altele, rolul său activ ca instituţie fundamentală a statului de drept şi implicarea sa, în limitele Constituţiei, desigur, pentru asigurarea conformităţii întregului fond activ al legislaţiei cu normele şi principiile fundamentale.

Concluzia firească ce poate fi desprinsă în urma analizării întregului context juridic al momentului, astfel cum a fost expus mai sus, nu poate fi, în sens constituţional, decât aceea a interpretării şi aplicării normelor juridice în vigoare în acord cu deciziile Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unor prevederi legale şi în conformitate cu efectele juridice specifice acestor decizii.

Aşa fiind, pentru menţinerea stării de constituţionalitate a cadrului legislativ în vigoare şi incident în cauza de faţă, rezultă că instanţa de contencios constituţional se poate pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului „care afectează valori şi principii constituţionale”.

În consecinţă, Curtea Constituţională urmează să examineze dacă Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 iulie 2012, asupra neconstituţionalităţii căreia a fost legal sesizată să se pronunţe, se circumscrie, ca obiect, în sfera sa de competenţă, astfel cum aceasta este determinată prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, Curtea constată că revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor nu afectează, prin obiectul şi efectul juridic al unei asemenea hotărâri, valori şi principii constituţionale.

În virtutea principiului autonomiei regulamentare a Parlamentului, consacrat de art. 64 alin. (1) din Constituţie, fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului are dreptul de a-şi reglementa, prin regulament, propriile reguli de organizare şi funcţionare, care, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, sunt constituţionale în măsura în care respectă principiile constituţionale, îşi însuşesc cu fidelitate normele de organizare şi funcţionare stabilite expres în Constituţie şi privesc numai organizarea internă şi funcţionarea acestora. Hotărârile Parlamentului sunt acte juridice care exprimă voinţa parlamentarilor şi sunt adoptate în aplicarea şi cu respectarea prevederilor Regulamentului. Or, Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa în materie că nu se poate pronunţa asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât aceasta ar echivala nu numai cu pronunţarea unor soluţii fără fundament constituţional, ci şi cu încălcarea principiului autonomiei regulamentare a Parlamentului. (Ase vedea Decizia nr. 17 din 27 ianuarie2000 privind constituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 25 din 1 septembrie 1999 pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 31 ianuarie 2000, unde s-a reţinut: „Camera Deputaţilor este unica autoritate publică ce deţine competenţa ca, în virtutea principiului autonomiei regulamentare, prevăzut în art. 61 alin. (1) din Constituţie, text conform căruia «Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu [...]», să interpreteze, ea însăşi, conţinutul normativ al regulamentului propriu şi să decidă asupra modului de aplicare a acestuia, respectându-se de fiecare dată, desigur, normele constituţionale aplicabile.*) în aceeaşi ordine de idei, Curtea a mai arătat că pentru rezolvarea contestaţiilor senatorilor, deputaţilor sau ale grupurilor parlamentare în legătură cu măsurile concrete de aplicare a regulamentelor Parlamentului urmează să se recurgă la folosirea căilor şi procedurilor exclusiv parlamentare.

Mai mult, Curtea constată că Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 iulie 2012, având ca obiect revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, este un act juridic cu caracter individual, care nu afectează valori şi principii constituţionale. Or, asemenea tipuri de acte juridice nu pot fi supuse controlului exercitat de Curtea Constituţională. Astfel de acte reprezintă manifestări politice care nu au caracter normativ, în sensul că nu conţin reglementări juridice de largă aplicabilitate şi cu efect juridic general sau circumscris unei categorii determinate de subiecte de drept, ci sunt acte juridice cu caracter individual şi cu scop politic, având ca obiect numiri, alegeri sau validări în funcţii. De altfel, înlocuirea unei persoane cu alta, cu respectarea procedurilor regulamentare, nu poate reprezenta o problemă de constituţionalitate.

În lumina tuturor considerentelor expuse, Curtea constată că Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 iulie 2012 nu poate fi supusă controlului de constituţionalitate, deoarece, prin obiectul său de reglementare, nu se încadrează în sfera actelor parlamentare asupra căreia Curtea Constituţională se poate pronunţa.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. I) din Constituţie, al art. 1,3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 25 din 3 iulie 2012 privind revocarea doamnei Roberta Alma Anastase din funcţia de preşedinte şi de membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 9 iulie 2012 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán şi Tudorel Toader, judecători.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 732

din 10 iulie 2012

referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului

 

I. Cu Adresa nr. 16/407 din 4 iulie 2012, liderul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnul Mircea-Nicu Toader a trimis Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate formulată de 58 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, pentru exercitarea controlului de constituţionalitate asupra Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului, în conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. I) din Constituţie şi ale art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.54B din 4 iunie 2012, formând obiectul Dosarului nr. 1.179/L/2/2012.

La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile autorilor sesizării de neconstituţionalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizării de neconstituţionalitate sunt următorii: Roberta Alma Anastase, Daniel Buda, Cristian Alexandru Boureanu, Raluca Turcan, Ioan Oltean, Mircea-Nicu Toader, Sever Voinescu-Cotoi, Marius-Sorin Gondor, George Ionescu, William Gabrief Brînză, Lucian Nicolae Bode, Alin Silviu Trăşculescu, Iosif Ştefan Drăgulescu, Gheorghe Ialomiţianu, Mihai Stroe, Valeriu Tabără, Nicuşor Păduraru, Constantin Severus Militaru, Costică Canacheu, Adrian Bădulescu, Mihai Cristian Apostolache, Daniel Florian Geantă, Dan-Radu Zătreanu, Samoil Vîlcu, Cristian Petrescu, Mihai Surpăţeanu, Valeriu Alecu, Gabriel Andronache, Maria Stavrositu, Cristina Elena Dobre, Doiniţa-Mariana Chircu, Răzvan Mustea-Şerban, Theodor Paleologu, Valerian Vreme, Constantin Dascălu, Iulian Vladu, Clement Negruţ, Adrian Gurzău, Constantin Chirilă, Carmen Axenie, Ioan-Nelu Botiş, Sorin Ştefan Zamfirescu, Petru Călian, Viorel Balcan, Gelu Vişan, Tinel Gheorghe, Dan Mihai Marian, Adrian Rădulescu, Vasile Gherasim, Cristian-Ion Burlacu, Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf, Ioan Bălan, Marius Dugulescu, Mihai Doru Oprişcan, Florin Postolachi, Dănuţ Liga, Eugen Bădălan şi Teodor Marius Spînu.

Autorii sesizării consideră neconstituţională Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012, susţinând că, în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţie, Avocatul Poporului are competenţa constituţionala de a formula excepţii de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele adoptate de autorităţile competente.

Prin sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, şi cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 27/2012 privind unele măsuri în domeniul cultural, Avocatul Poporului a exercitat una dintre competenţele sale constituţionale şi, ca urmare, nu se poate reţine că ar fi avut o atitudine partizană în cauzele respective. Mai mult, în ambele cazuri au fost invocate drepturi fundamentale care erau încălcate de Guvern prin adoptarea ordonanţelor de urgenţă ce au făcut obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate.

De asemenea, autorii arată că din activitatea Avocatului Poporului nu a rezultat vreo atitudine partizană, având în vedere că a exprimat puncte de vedere şi a formulat sesizări către Curtea Constituţională şi către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără să ţină cont de orientările politice ale celor care au adoptat actele normative criticate. De altfel, din analiza activităţii Avocatului Poporului, care se regăseşte prezentată pe site-ul instituţiei, rezultă că aceasta a fost desfăşurată doar în scopul apărării drepturilor şi a libertăţilor persoanelor fizice.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Constituţie, Avocatul Poporului este numit pentru un mandat constituţional de 5 ani, mandat care nu poate fi întrerupt decât în cazul existenţei unor încălcări concrete ale Constituţiei şi ale legii, încălcări care nu au fost dovedite.

Simpla afirmare a faptului că Avocatul Poporului a fost numit de către fosta putere politică nu poate avea şi nu trebuie să aibă nicio importanţă în legătură cu revocarea Avocatului Poporului.

În fine, autorii sesizării susţin constatarea neconstituţionalităţii hotărârii criticate, care nu se fundamentează pe niciun fapt concret prin care să fie încălcat vreun text din Constituţie sau legi,

II. Potrivit dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 47/1992, sesizarea de neconstituţionalitate a fost înaintată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, pentru a avea posibilitatea comunicării punctelor de vedere ale birourilor permanente.

Preşedintele Senatului, prin Adresa nr. XXXV/2.494 din 6 iulie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.695 din 6 iulie 2012, a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este inadmisibilă, motiv pentru care solicită respingerea acesteia. În acest sens, arată că, drept urmare a modificării art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012, Curtea Constituţională nu este competentă să se pronunţe asupra constituţionalităţii hotărârilor Senatului, a hotărârilor Camerei Deputaţilor, precum şi a hotărârilor celor două Camere ale Parlamentului, cu excepţia regulamentelor Parlamentului.

Precizează că Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iulie 2012, în acelaşi număr al Monitorului Oficial fiind publicată şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012. În conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (5) din Constituţie, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 a intrat în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

Precizează că Hotărârea privind revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului reprezintă o hotărâre cu caracter individual, categorie în rândul căreia se includ cele privind alegerea sau numirea într-o funcţie, revocarea din funcţie, precum şi cele referitoare la validarea în funcţii. Invocă opinia separată formulată de unul dintre judecătorii Curţii Constituţionale la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.631 din 20 decembrie 2011 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 54/2011 pentru alegerea Preşedintelui Senatului, exprimată în sensul că, dacă legiuitorul ar fi dorit să consacre competenţa Curţii de a efectua controlul de constituţionalitate al unor hotărâri cu caracter individual, ar fi reglementat-o „expres şi direct”. Totodată, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu este de competenţa instanţei de contencios constituţional să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare regulamentele parlamentare. Camera este unica autoritate publică deţinătoare a competenţei de a interpreta conţinutul normativ a) regulamentului propriu şi de a decide asupra modului de aplicarea acestuia, cu respectarea prevederilor constituţionale.

Consideră, de asemenea, că aprecierea în concret a existenţei unor încălcări ale Constituţiei şi legilor, încălcări de natură să plaseze mandatul Avocatului Poporului dincolo de exigenţele obiectivităţii şi imparţialităţii, nu se poate face decât de către Parlament, autoritatea care a realizat numirea sa în funcţie.

Curtea Constituţională nu are competenţa de a aprecia caracterul partizan al exercitării atribuţiilor de către Avocatul Poporului, această atribuţie aparţinând doar autorităţii care l-a numit, şi anume Parlamentului. Per a contrario, s-ar putea ajunge la cenzurarea de către Curte a actelor de numire, acest lucru presupunând, de fapt, şi o cenzurare a criteriilor de numire, criterii care ţin exclusiv de competenţa Parlamentului şi, astfel, la o denaturare a rolului pe care îl au instituţiile fundamentale ale statului de drept, în fapt, la un transfer mascat al atribuţiilor de numire a unor autorităţi, de la Parlament către alte instituţii.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, prin Adresa nr. 1/1.039/vz din 6 iulie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4,704 din 7 iulie 2012, a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, prin care arată că sesizarea de neconstituţionalitate trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât, în urma modificării art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012, sfera de competenţă a Curţii Constituţionale nu mai cuprinde hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului Camerelor reunite ale Parlamentului.

Referitor la motivele sesizării de neconstituţionalitate, remarcă faptul că, potrivit Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen în cazuri expres şi limitativ prevăzute. Astfel, în conformitate cu art. 9 alin. (2) din lege, revocarea din funcţie a Avocatului Poporului are loc potrivit unei proceduri parlamentare prestabilite, „ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor”. Competenţa de revocare aparţine Camerei Deputaţilor şi Senatului în şedinţă comună, cu respectarea principiului simetriei juridice. De asemenea, motivele de legalitate şi de oportunitate ale revocării sunt la latitudinea celor două Camere ale Parlamentului, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 35/1997, fără ca aceste aspecte să constituie obiect de analiză a Curţii Constituţionale.

Cât priveşte posibilitatea de a ridica, în faţa Curţii Constituţionale, excepţii de neconstituţionalitate privind ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, arată că această prerogativă a fost conferită instituţiei Avocatul Poporului pentru a-şi îndeplini cu eficienţă mandatul de apărător al drepturilor cetăţenilor împotriva unor abuzuri ale autorităţilor administrative, şi nu în scopuri politice, partizane, aşa cum rezultă din preambulul Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012.

III. În temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992, la data de 5 iulie 2012, Curtea Constituţională a solicitat secretarului general al Camerei Deputaţilor comunicarea, în copie, a stenogramei dezbaterilor care au avut loc în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 3 iulie 2012 cu privire la revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului, a propunerii birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului privind revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului şi a raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului, cu acelaşi obiect. Totodată, în temeiul aceloraşi dispoziţii de iege, s-au solicitat secretarului general al Camerei Deputaţilor şi Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal informaţii privind depunerea sesizării Grupului parlamentar menţionat, referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012, la secretarul general al Camerei Deputaţilor în vederea trimiterii acesteia la Curtea Constituţională, astfel cum rezultă din art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Prin Adresa nr. 16/414 din 5 iulie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.655 din 5 iulie 2012, Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal a arătat, în esenţă, că sesizarea de neconstituţionalitate a fost depusă direct la Curtea Constituţională întrucât s-a considerat că, pentru a putea ataca o hotărâre la Curtea Constituţională, este suficientă aprobarea hotărârii în plenul reunit al Parlamentului, înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial al României, cunoscând faptul că Guvernul intenţionează să emită o ordonanţă de urgenţă de modificare a atribuţiilor Curţii Constituţionale, potrivit căreia hotărârile Parlamentului nu mai erau supuse controlului de constituţionalitate. Pe de altă parte, s-a considerat că depunerea direct la Curtea Constituţională a sesizării de neconstituţionalitate permite autorilor acesteia să uzeze de principiul potrivit căruia examinarea sesizării urma să fie realizată în temeiul legii existente la data depunerii sale, şi nu al ordonanţei de urgenţă menţionate.

Secretarul general al Camerei Deputaţilor nu a comunicat documentele şi informaţiile solicitate.

La dosarul cauzei a fost înregistrată, cu nr. 2.977 din 5 iulie 2012, petiţia domnului Niculae Arsene, prin care, în esenţă, solicită Curţii Constituţionale realizarea unei analize imparţiale a Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012, numai pe baza dovezilor concrete.

De asemenea, la dosar au fost înregistrate, cu nr. 4.666 din 6 iulie 2012, precizările formulate de domnul Gheorghe Iancu, prin care expune punctual argumentele sale împotriva motivelor de revocare din funcţia de Avocat al Poporului, susţinând, în esenţă, că toate acţiunile întreprinse în exercitarea acestei funcţii au fost efectuate în limitele Constituţiei şi ale legilor. În fine, solicită Curţii Constituţionale constatarea neconstituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, documentele depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012, dispoziţiile Constituţiei şi prevederile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Obiectul sesizării îl constituie Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iulie 2012, având următorul cuprins:

,Art. 1

Domnul Gheorghe Iancu se revocă din funcţia de Avocat al Poporului.

Ari. 2

Până la numirea unui nou Avocat al Poporului, domnul Valer Dorneanu, adjunct al Avocatului Poporului, va îndeplini atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului.”

Autorii sesizării susţin că Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 încalcă următoarele dispoziţii din Constituţie: art. 58 alin. (1) referitor la numirea şi rolul Avocatului Poporului şi art. 146 lit. d) referitor la atribuţia Curţii Constituţionale de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, care pot fi ridicate şi direct de Avocatul Poporului.

Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

1. Pentru ca orice sesizare adresată Curţii Constituţionale să poată fi supusă controlului de constituţionalitate in una dintre formele prevăzute la art. 146 din Constituţie, aceasta trebuie să îndeplinească două condiţii preliminare şi obligatorii: să respecte cerinţele procedurale ce determină legalitatea sesizării şi să se circumscrie uneia dintre atribuţiile specifice Curţii Constituţionale, conferite de Legea fundamentală.

Sub aspectul legalităţii sesizării, Curtea constată că, deşi sesizarea de neconstituţionalitate formulată de 58 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal a fost depusă direct la Curtea Constituţională, contrar art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „în cazul în care sesizarea se face de parlamentari, ea se trimite Curţii Constituţionale de secretarul general al Camerei din care aceştia fac parte, în ziua depunerii”, aceasta nu este o cauză de inadmisibilitate, ci una de neregularitate (a se vedea, ad similis, Decizia Curţii Constituţionale nr. 305 din 12 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 20 martie 2008, şi Decizia nr. 729 din 9 iulie 2012, nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii). În consecinţă, Curtea consideră că a fost legal învestită cu sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012.

2. Sub aspectul competenţei Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârii criticate, Curtea constată următoarele:

Atribuţia Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului a fost reglementată de art. I pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010. Această atribuţie a fost conferită prin lege organică, în temeiul art. 146 lit. I) din Constituţie, aflându-şi sediul în art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională şi-a circumstanţiat atribuţia de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, reţinând, în acest sens, că „pot Ti supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional” (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011).

Prin Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992, adoptată de Parlament şi nepromulgată de Preşedintele României, a fost eliminată atribuţia Curţii de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului.

După sesizarea Curţii cu neconstituţionalitatea legii sus-menţionate, şi înainte ca instanţa de contencios constituţional să se pronunţe asupra acesteia, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iulie 2012, care consacră o soluţie legislativă identică, având exact acelaşi conţinut normativ cu cel al Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992.

Soluţionând sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992, prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii, Curtea, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea şi a constatat că „soluţia legislativă care exclude de ia controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională”.

Totodată, prin considerentele aceleiaşi decizii, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, actele de reglementare primară ulterioare nu pot păstra conţinutul normativ al unei norme legale neconstituţionale şi să se constituie astfel într-o prelungire a existenţei acesteia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012).

Curtea precizează că, potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie, „în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale”, iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”

De asemenea, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că deciziile sale îi sunt opozabile din momentul pronunţării lor, iar nu de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 124 din 27 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 18 aprilie 2003).

Aşa fiind, la momentul pronunţării prezentei decizii, Curtea Constituţională, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, urmează să hotărască asupra competenţei sale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012, luând în considerare, pe de o parte, dispoziţiile articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 şi, pe de altă parte, considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012.

Astfel, Curtea reţine că hotărârea criticată reprezintă un act juridic cu caracter individual, vizând revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului.

Din examinarea dispoziţiilor din Constituţie referitoare la Avocatul Poporului şi a celor cuprinse în Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea reţine, referitor la conducătorul instituţiei Avocatul Poporului, că acesta se află în raporturi constituţionale şi legale directe cu Parlamentul.

Astfel, din coroborarea dispoziţiilor art. 58 alin. (1) şi ale art. 65 alin. (2) IR. i) din Constituţie, Curtea reţine că Avocatul Poporului este numit în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe o perioadă de 5 ani.

De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, mandatul de Avocat al Poporului se exercită de la data depunerii jurământului în faţa preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.

Totodată, în condiţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 35/1997, mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen, printre altele, în caz de revocare din funcţie, iar revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.

Pe de altă parte, Curtea reţine că, în conformitate cu art. 60 din Constituţie, Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora, iar rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.

Aşadar, Avocatul Poporului răspunde numai în faţa Parlamentului, activitatea sa fiind supusă controlului parlamentar. Ca urmare, Parlamentul este singura autoritate în măsură să aprecieze dacă activitatea desfăşurată de Avocatul Poporului, în calitatea sa de conducător al instituţiei, s-a realizat în limitele stabilite de Constituţie şi lege sau, dimpotrivă, cu încălcarea acestora, şi în consecinţă, printr-o evaluare obiectivă în cadrul căilor şi procedurilor exclusiv parlamentare, să dispună măsurile legale.

A decide altfel ar însemna să se recunoască Curţii Constituţionale posibilitatea de a se substitui Parlamentului, de a invalida evaluările făcute de acesta şi de a le înlocui cu evaluările proprii ale Curţii, ceea ce ar exceda, în mod evident, atribuţiilor instanţei de contencios constituţional.

În lumina tuturor considerentelor expuse, Curtea constată că revocarea din funcţia de Avocat al Poporului a domnului Gheorghe Iancu nu vizează, prin natura juridică a hotărârii criticate, valori şi principii constituţionale, în sensul reţinut de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012 şi, ca atare, această hotărâre nu poate fi supusă controlului de constituţionalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. I) din Constituţie, al art. 1,3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului, sesizare formulată de 58 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului si se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterile au avut loc la data de 10 iulie 2012 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, iun Predescu, Puskás Valentin Zoltán şi Tudorel Toader, judecători.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

OPINIE SEPARATĂ

 

În dezacord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012, cu majoritate de voturi, considerăm că sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului trebuia admisă şi considerată întemeiată.

I. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Apreciem faptul că prin Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012 Curtea şi-a însuşit critica pe care am formulat-o prin opiniile separate la deciziile nr. 728 şi nr. 730 din 9 iulie 2012.

Astfel, prin Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012 Curtea a admis că avea competenţa de a constata neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012, având în vedere dispozitivul Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012.

Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului se încadrează în categoria hotărârilor Parlamentului rămase în sfera controlului de constituţionalitate, potrivit dispozitivului Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012.

II. Cu privire la temeinicia sesizării observăm următoarele:

Hotărârea nr. 32 din 3 iulie 2012, adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat, vizează funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, instituţie fundamentală a statului, prevăzută în titlul II al Constituţiei „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale”, cap. IV Avocatul Poporului”, art. 58-60.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, care detaliază normele constituţionale cuprinse în art. 58-60, Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică [art. 2 alin. (1) din lege]; în exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice [art. 2 alin. (2) din lege]; Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ şi nimeni nu îl poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale [art. 2 alin. (3) din lege]; activitatea sa are caracter public [art. 3 alin. (1) din lege].

Referitor la răspunderea Avocatului Poporului, dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 35/1997 prevăd că „Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu răspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc, cu respectarea legii, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege”.

Astfel cum rezultă chiar din preambulul Hotărârii nr. 32 din 3 iulie 2012, revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului este motivată în drept prin invocarea art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, în aceste condiţii, analizând Hotărârea nr. 32 din 3 iulie 2012, se constată că aceasta conţine şi o prezentare a modului apreciat ca fiind neconstituţional, în care şi-a exercitat atribuţiile, după cum urmează:

- Astfel, i s-a imputat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. V alin. (1) teza I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, deoarece această reglementare avea un caracter financiar-bugetar şi nu avea o legătură cu drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Demersul Avocatului Poporului, s-a apreciat prin Hotărârea nr. 32 din 3 iulie 2012, a avut scopul contracarării unei măsuri de redresare a bugetului de stat luate de Guvernul Ponta, pentru a menţine efectele unei măsuri politice discriminatorii şi partizane luate de Guvernul Ungureanu.

De asemenea, i s-a mai imputat şi ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2012 prin care s-au luat unele măsuri cu privire la organizarea Institutului Cultural Român, măsuri care nu afectau în vreun fel drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

Considerăm că, în cazurile reţinute, Avocatul Poporului şi-a exercitat atribuţia reglementată prin art. 146 lit. d) din Constituţie şi art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, potrivit căreia poate ridica excepţii în mod direct.

De exemplu, în cazul ridicării excepţiei referitoare la Institutul Cultural Român, Avocatul Poporului a fost sesizat de mai mult de 2.000 de oameni de cultură români şi străini, inclusiv trei laureaţi ai Premiului Nobel. În plus faţă de petiţiile semnate în sensul sesizării pe care a făcut-o la Curtea Constituţională oamenii de cultură au organizat mai multe manifestaţii.

Cât priveşte situaţiile în care Avocatul Poporului poate ridica excepţia de neconstituţionalitate, considerăm relevantă reiterarea considerentelor reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 12 decembrie 2007.

Cu acel prilej, Curtea nu a reţinut cauza de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate invocată în punctul de vedere al Guvernului, în sensul că din interpretarea sistematică a textelor legale care reglementează rolul şi atribuţiile Avocatului Poporului, precum şi a dispoziţiilor constituţionale ce reglementează sfera subiectelor de drept care pot sesiza Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate reiese că Avocatul Poporului are competenţa de a declanşa controlul de constituţionalitate prin sesizarea Curţii Constituţionale numai în ceea ce priveşte apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, deoarece art. 146 din Constituţie nu condiţionează, în modul arătat de Guvern, cazurile în care Avocatul Poporului este abilitat să adreseze Curţii Constituţionale sesizări şi, respectiv, excepţii de neconstituţionalitate.

Aplicând aceleaşi considerente, apreciem că sesizarea Curţii Constituţionale de către Avocatul Poporului cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, la care se face referire în preambulul Hotărârii nr. 32 din 3 iulie 2012, S-a realizat în temeiul şi în limitele dispoziţiilor constituţionale şi legale. Astfel, soluţionând această excepţie de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 558 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 7 iunie 2012, în cuprinsul căreia Curtea a reţinut că „a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10, 29 şi 32 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate”.

În plus, analizând Decizia Curţii Constituţionale nr. 558 din 24 mai 2012, se observă că autorităţile publice care au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate (Preşedintele Camerei Deputaţilor, Preşedintele Senatului şi Guvernul) nu au invocat o cauză de inadmisibilitate a excepţiei în raport cu un eventual exces al Avocatului Poporului în exercitarea atribuţiei de a sesiza Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate.

Cât priveşte exercitarea din oficiu a atribuţiei Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate, se observă că această modalitate de acţiune îşi găseşte temei constituţional în dispoziţiile art. 59 alin. (1), potrivit cărora: avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi libertăţile lor, în limitele stabilite de lege”, şi în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, potrivit căruia „Instituţia Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor fizice, a societăţilor comerciale, a asociaţiilor sau a altor persoane juridice.”

Ca urmare, în raport cu cele prezentate, nu poate fi reţinut că, acţionând din oficiu, Avocatul Poporului a încălcat Constituţia sau legile.

De asemenea, faţă de motivele invocate în hotărâre în sensul că „actualul Avocat al Poporului, domnul Gheorghe Iancu, a demonstrat prin acţiunile sale că utilizează prerogativele sale constituţionale şi legale în scopuri politice, mai ales pentru a servi interesele acelei forţe politice care l-a promovat în această funcţie, respectiv Partidul Democrat Liberal, atacând la Curtea Constituţională acte normative adoptate de actualul Guvern învestit după demiterea printr-o moţiune de cenzură a Guvernului Ungureanu”, considerăm că aprecierea acestor acţiuni ale Avocatului Poporului nu poate fi realizată izolat, ci ţinând cont de ansamblul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului în perioada 28 septembrie 2011 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Parlamentului nr. 16/2011, potrivit căreia domnul Gheorghe Iancu a fost numit în funcţia de Avocat al Poporului) şi 4 iulie 2012 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii nr. 32/2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului). Astfel, în perioada de referinţă au fost înregistrate pe rolul Curţii Constituţionale 12 excepţii de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului, acestea având ca obiect diverse dispoziţii din legi adoptate de Parlament sau din ordonanţe emise de Guvern, adoptate în conjuncturi legislative diferite în timp.

Ca urmare, tocmai diversitatea obiectului excepţiilor de neconstituţionalitate în discuţie şi a momentelor în care au fost adoptate legile şi ordonanţele criticate pentru neconstituţionalitate reprezintă argumente suficiente pentru care nu poate fi reţinut motivul revocării din funcţie întemeiat pe faptul că acţiunile domnului Gheorghe Iancu, Avocatul Poporului, au fost îndreptate împotriva „actelor normative adoptate de actualul Guvern învestit după demiterea printr-o moţiune de cenzură a Guvernului Ungureanu”.

În plus, deblocarea conflictelor dintre persoanele fizice şi autorităţile administraţiei publice, care i s-a imputat prin Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012, ţine de esenţa rolului constituţional şi legal al Avocatului Poporului de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, în condiţii de independenţă şi imparţialitate. Astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 45 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 10 martie 2011). această instituţie dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător şi detaliat în legea sa de organizare şi funcţionare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituţional.

De aceea, faptul că Avocatul Poporului s-a adresat autorităţilor administraţiei publice menţionate în preambulul Hotărârii nr. 32 din 3 iulie 2012 nu reprezintă o încălcare a Constituţiei sau a legilor, ci, dimpotrivă, într-o corectă receptare a rolului său fundamental, aceste sesizări trebuie privite prin prisma activităţii sale de a îmbunătăţi calitatea administraţiei publice şi a serviciilor publice, de a încuraja autorităţile administraţiei publice să privească sesizările drept o oportunitate de a comunica eficient cu petiţionarii şi de a corecta orice lipsuri din serviciile lor, astfel încât dreptul la bună administrare, consacrat de art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniuni Europene, să nu rămână unul teoretic şi iluzoriu. În acest sens este şi Declaraţia Reţelei Europene a Ombudsmanilor adoptată la cel de-al şaselea seminar al ombudsmanilor naţionali din statele membre ale UE şi din ţările candidate, Strasbourg 14-16 octombrie 2007.

Din examinarea prevederilor constituţionale sau legale din alte state referitoare la revocarea din funcţie a Avocatului Poporului (Ombudsman) rezultă că aceasta poate interveni pentru diferite motive, precum: neîndeplinirea condiţiilor necesare exercitării funcţiei sau comiterea unei abateri grave (în cazul Ombudsman ui ui European), pierderea/retragerea încrederii Parlamentului (în cazul Ombudsmanului danez şi Avocatului Parlamentar din Republica Moldova), neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor şi îndatoririlor de serviciu (Apărătorul Poporului din Spania), neîndeplinirea îndatoririlor sale şi încălcarea Constituţiei şi a legilor sau a regulilor etice de obicei acceptate (Ombudsmanul din Bulgaria), acţiuni sau omisiuni prin care a subminat grav încrederea acordată (Ombudsmanul din Olanda). În cazul Ombudsmanulji din Portugalia, Constituţia Portugaliei consacră independenţa şi inamovibilitatea Ombudsmanului.

Cât priveşte autoritatea competentă să dispună revocarea din funcţie, aceasta este reprezentată, de regulă, de Parlament.

Având în vedere importanţa instituţiei Avocatului Poporului într-un stat de drept, instituţie menită să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, considerăm că sesizarea trebuia admisă.

În mod evident revocarea Avocatului Poporului, prin Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012, afectează valori şi principii constituţionale în sensul reţinut de Curte prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012.

Dacă revocarea Avocatului Poporului nu ar afecta principii şi valori constituţionale fundamentale sensul dispozitivului din Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012 ar fi lipsit de conţinut.

Considerăm că Avocatul Poporului şi-a exercitat cu bună-credinţă atribuţiile reglementate de Constituţie şi a respectat dispoziţiile Legii nr. 35/1997.

Sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului trebuia admisă şi considerată întemeiată.

În acest context revocarea sa nu a fost decât începutul unei suite de acte petrecute într-un interval de timp foarte scurt, respectiv trei zile, care au dus la suspendarea Preşedintelui României.

Aşa cum am arătat în opinia separată ia Decizia nr. 730 din 9 iulie 2012, aceste acte au constituit încălcări grave ale principiului statului de drept prevăzut de art. 1 alin. (3) şi al respectării supremaţiei Constituţiei, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.

 

Judecător-raportor,

prof. univ. dr. Iulia Antoanella Motoc

 

OTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 972/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Braşov, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Braşov

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 972/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Braşov, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Braşov, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 şi 697 bis din 24 septembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- La anexa nr. 1 „Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Judeţului Braşov”:

a) la secţiunea I „Bunuri imobile” se abrogă poziţiile nr. 3, 4, 13, 22,24, 54, 59,108, 123,124,125,127,184,188-192, 200, 204, 207 şi 447;

b) la secţiunea a II-a „Bunuri mobile” se abrogă poziţiile nr. 641-730, 877, 1168-1210, 1225-1235 şi 1237-3976.

 

PRIM-MINISTRU,

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul administraţiei şi internelor,

Ioan Rus

Ministrul delegat pentru administraţie,

Victor Paul Dobre

 

Bucureşti, 4 iulie 2012.

Nr. 664.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Planului de cooperare în domeniile sănătăţii şi medicinei între Ministerul Sănătăţii din România şi Ministerul Sănătăţii al Statului Israel, semnat la Ierusalim la 24 noiembrie 2011

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre:

 

Articol unic. - Se aprobă Planul*) de cooperare în domeniile sănătăţii şi medicinei între Ministerul Sănătăţii din România şi Ministerul Sănătăţii al Statului Israel, semnat la Ierusalim la 24 noiembrie 2011.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează: Ministrul sănătăţii,

Vasile Cepoi

Viceprim-ministru,

ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 4 iulie 2012.

Nr. 673.


*) Traducere.

 

PLAN DE COOPERARE

în domeniile sănătăţii şi medicinei între Ministerul Sănătăţii din România şi Ministerul Sănătăţii al Statului Israel

 

În conformitate cu prevederile articolului 5 din Acordul de cooperare dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Israel privind cooperarea în domeniul sănătăţii şi medicinei, semnat la Ierusalim la 24 aprilie 1991, care corespunde cu 10 Lyyar, 5751, Ministerul Sănătăţii al României şi Ministerul Sănătăţii al Statului Israel (denumite în continuare Părţi) au convenit următorul plan de cooperare pentru 5 ani de la intrarea în vigoare a acestuia:

 

ARTICOLUL 1

 

Părţile vor dezvolta şi vor sprijini cooperarea în domeniile sănătăţii şi ştiinţelor medicale. Părţile se vor sprijini reciproc pentru a îmbunătăţi calitatea asistenţei medicale şi furnizarea acesteia în ambele ţări.

 

ARTICOLUL 2

 

Părţile vor face schimb de informaţii actualizate referitoare la următoarele aspecte:

- sisteme de acordare a asistenţei medicale;

- finanţarea asistenţei medicale;

- epidemiologia bolilor prevalente în ţările respective;

- programe naţionale prioritare de sănătate;

- prevenirea bolilor transmisibile (în special SIDA);

- conferinţe internaţionale, reuniuni şi alte evenimente care vor avea loc în cele două ţări.

 

ARTICOLUL 3

 

1. Părţile vor face schimb de experţi şi de informaţii în diferite ramuri ale ştiinţelor medicale si profesiilor medicale convenite de comun acord, cu accent pe următoarele domenii:

- asistenţă medicală de urgenţă, pregătire şi răspuns al sistemului spitalicesc şi prespitalicesc de urgenţă în caz de calamităţi şi victime multiple;

- cardiologie invazivă şi chirurgie cardiovasculară;

- terapie intensivă şi anesteziologie;

- oftalmologie şi neurochirurgia ochiului;

- chirurgie generală şi transplant de organe, ţesuturi şi celule;

- nursing;

- management sanitar;

- asistenţă medicală;

- controlul şi monitorizarea SIDA;

- prevenirea şi controlul tuberculozei.

2. Enumerarea acestor domenii este orientativă şi nu exclude schimbul de informaţii şi experienţă în alte domenii convenite de comun acord.

 

ARTICOLUL 4

 

Părţile vor promova dezvoltarea colaborării directe dintre institutele de cercetare ştiinţifică din cele două ţări. Astfel de proiecte comune de cercetare vor fi finanţate de către institutele care colaborează şi vor fi coordonate şi aprobate de ministerele

sănătăţii din cele două ţări în conformitate cu legislaţia internă a fiecărei părţi.

 

ARTICOLUL 5

 

Părţile vor evalua anual progresele colaborării în baza acestui plan de cooperare.

 

ARTICOLUL 6

 

1. Cheltuielile aferente schimburilor de experţi în baza articolului 3 vor fi suportate astfel:

- partea trimiţătoare va suporta cheltuielile de călătorie dus-întors între cele două capitale;

- partea primitoare va acoperi costurile astfel încât să asigure masa, cazarea şi transportul intern pe durata vizitei, în conformitate cu reglementările financiare în vigoare ale celor două ţări.

2. Partea trimiţătoare se va asigura că o persoană care este delegată în cadrul Planului de cooperare are o poliţă de asigurare care îndeplineşte criteriile prevăzute în reglementările în vigoare pe teritoriul statului părţii primitoare, care acoperă costurile tratamentului necesar în caz de urgenţă sau de accidente, precum şi costurile de transport medical în ţara de reşedinţă.

 

ARTICOLUL 7

 

Toate activităţile desfăşurate în cadrul prezentului plan de cooperare vor fi efectuate cu respectarea legilor şi reglementărilor interne ale fiecărei părţi şi în limitele bugetelor lor

disponibile,

 

ARTICOLUL 8

 

1. Prezentul plan de cooperare va intra în vigoare la data la care partea română notifică pe canale diplomatice îndeplinirea formalităţilor interne necesare pentru intrarea acestuia în vigoare şi va rămâne în vigoare pentru o perioadă de 5 ani.

2. Prezentul plan de cooperare poate fi amendat, în scris, de comun acord. Amendamentele vor intra în vigoare în conformitate cu paragraful 1 al acestui articol.

3. Fiecare parte poate să înceteze valabilitatea prezentului plan de cooperare înaintea datei de expirare, printr-o notificare scrisă adresată celeilalte părţi, în scris, pe canale diplomatice.

Semnat la Ierusalim la data de 24 noiembrie 2011, care corespunde cu 5772, în două exemplare originale, în limba engleză.

 

Pentru Ministerul Sănătăţii din România,

Ritli Ladislau,

ministrul sănătăţii

Pentru Ministerul Sănătăţii al Statului Israel

Yakov Litzman,

ministrul adjunct al sănătăţii

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

 

ORDIN

privind aprobarea criteriilor de prioritate pentru alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară pe secţiile cu capacitate saturată, precum şi pentru asigurarea transparenţei

În temeiul prevederilor art. 22 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 89/2003 privind alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară şi tarifarea utilizării infrastructurii feroviare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 8/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (1) pct. 1 şi 12 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă criteriile de prioritate pentru alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară pe secţiile cu capacitate saturată, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - (1) Criteriile de prioritate prevăzute la art. 1 se aplică de către Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A. în situaţia declarării de către aceasta a unei secţii ca infrastructură cu capacitate saturată, în condiţiile prevăzute de art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 89/2003 privind alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară şt tarifarea utilizării infrastructurii feroviare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 8/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A. va aplica prevederile alin. (1) în mod nediscriminatoriu şi transparent tuturor operatorilor de transport feroviar care solicită alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară pe secţia cu capacitate saturată.

Art. 3. - Asigurarea transparenţei activităţilor de alocare a capacităţilor de infrastructură feroviară pe secţia cu capacitate saturată se realizează de către Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A. prin:

a) publicarea tuturor informaţiilor necesare pe site-ul www.cfr.ro;

b) organizarea periodică, de regulă săptămânal, pentru perioada/săptămâna următoare, a unei prezentări şi analize a capacităţii infrastructurii feroviare împreună cu părţile interesate stabilite potrivit legii.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Septimiu Buzaşu.

secretar de stat

 

Bucureşti, 10 iulie 2012.

Nr. 1.165.

 

ANEXĂ

 

CRITERII DE PRIORITATE

pentru alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară pe secţiile cu capacitate saturată

 

I. În alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară vor avea prioritate capacităţile necesare satisfacerii obligaţiilor de serviciu public social­ii. După satisfacerea criteriului I vor fi aplicate următoarele criterii:

1. Transportul feroviar de călători

1.1. Trenurile de călători vor avea prioritate în utilizarea de capacitate, în ordinea rangurilor, fiind destinate transportului de persoane.

1.2. Este interzisă utilizarea traselor pentru circulaţia locomotivelor izolate, acestea fiind admise în circulaţie numai ca mijloc de ajutor la trenuri rămase defecte.

1.3. Circulaţia locomotivelor implicate în procese tehnologica de reparaţii, alimentare şi altele de acest fel va fi admisă numai cu trenurile în circulaţie.

1.4. Îndrumarea vagoanelor defecte care au necesitat scoaterea din trenuri într-o staţie de pe această secţie se face la cererea operatorului de transport feroviar, denumit în continuare OTF, cu aprobarea Direcţiei trafic din cadrul Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A., denumită în continuare Direcţia trafic, numai după analizarea posibilităţilor de înscriere în grafic în cursă izolată.

1.5. Pentru o utilizare cât mai eficientă a traselor programate şi a îndeplinirii contractelor de transport, trenurile vor circula la tonajul şi lungimea maxime solicitate de către OTF şi admise de secţia cu capacitate saturată.

1.6. În funcţie de fazele de execuţie a lucrărilor, Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A. va pune la dispoziţia OTF variante de grafic, cu respectarea alocării numărului de trase şi cu abateri minime de la orarele anterioare.

1.7. În cazuri fortuite, justificate printr-un incident sau accident feroviar, care face ca una dintre liniile curente să fie închisă, pentru redresarea circulaţiei nu se va mai ţine seama de rangul trenurilor de călători pentru intervalul de staţie afectat.

2. Transporţi*/ feroviar da marfa

2.1. Capetele de secţie vor fi considerate puncte de influenţă pentru programarea circulaţiei trenurilor pe secţia cu capacitate saturată. În acest sens programarea trenurilor la frontierele regionale se va efectua în mod informativ - lunar şi decadal, cantitativ - zilnic, iar pe secţia cu capacitate saturată, între punctele de influenţă numai cantitativ - zilnic.

2.2. Pentru o mai bună fluidizare a traficului feroviar, în staţiile de pe secţia cu capacitate saturată nu vor fi admise acumulări de vagoane, cu excepţia cazului în care acestea sunt destinate

beneficiarilor de pe această secţie şi când staţia deserveşte şi alte secţii.

2.3. Programarea circulaţiei trenurilor de marfă pe secţia cu capacitate saturată se va efectua de către Direcţia trafic, utilizându-se trasele aflate la dispoziţia administratorului de infrastructură publică. În funcţie de evoluţia lucrărilor de reabilitare şi a distanţelor de circulaţie care se închid pentru aceste lucrări, trasele se pot suplimenta până la limita noii capacităţi practice.

2.4. Programarea utilizării traselor pe tronsonul respectiv se va efectua numai pentru 24 de ore, prin programul zilnic de circulaţie, indiferent de tarifele de rezervare existente.

2.5. Trasa rămasă neutilizată poate fi alocată de către Direcţia trafic în mod operativ altui OTF, dacă există o solicitare pentru aceasta.

2.6. Dacă un OTF constată că prin programul zilnic nu poate utiliza o trasă alocată, acesta va aviza în mod operativ Direcţia trafic în vederea atribuirii acesteia altui OTF.

2.7. Modul de utilizare a traselor disponibile de către Direcţia trafic va ţine cont de importanţa mărfurilor transportate, care va avea următoarea ordine de prioritate:

2.7.1. transporturi militare;

2.7.2. mărfuri perisabile;

2.7.3. trenuri internaţionale de marfă;

2.7.4. transporturi în interesul lucrărilor de reabilitare;

2.7.5. trenuri aflate în circulaţie, plecate de pe alte regionale în programul de circulaţie anterior;

2.7.6. mărfuri transportate „via mare”;

2.7.7. combustibil solid sau lichid pentru populaţie şi pentru operatorii economici;

2.7.8. alte tipuri de mărfuri, inclusiv alte mărfuri petroliere. Pentru a se putea ţine cont de acest criteriu, OTF vor preciza în solicitarea de programare felul mărfii, iar pentru exportul „via mare”, numărul acceptului portuar.

În cazul în care exportul „via mare” se va realiza cu depozitarea mărfurilor în port, transportul respectiv se va încadra la nivelul criteriului 2.7.6 de prioritate.

2.8. Circulaţia locomotivelor implicate în procese tehnologice de reparaţii, alimentare şi altele va fi admisă numai cu trenurile în circulaţie.

2.9. Nu vor fi admise în circulaţie locomotive izolate, decât ca mijloc de ajutor la trenurile rămase defecte.

2.10. Îndrumarea vagoanelor defecte care au necesitat scoaterea din trenuri într-o staţie de pe această secţie se face la cererea OTF, cu aprobarea Direcţiei trafic, numai după analizarea posibilităţilor de înscriere în grafic în cursă izolată sau cu condiţia ca aceste vagoane să nu limiteze viteza de circulaţie a trenului, în cazul introducerii acestora în corpul trenului.

2.11. Pentru o utilizare cât mai eficientă a traselor programate şi îndeplinirea contractelor de transport, trenurile vor circula la tonajul şi lungimea maxime admise de secţia cu capacitate saturată.

2.12. În caz de urgenţă sau de necesitate absolută, justificată printr-o defectare, incident sau accident feroviar ori forţă majoră, care face ca infrastructura să fie momentan inutilizabilă, trenurile programate pot fi anulate fără preaviz, pe durata necesară restabilirii circulaţiei.

2.13. În funcţie de fazele de execuţie a lucrărilor, Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A. va pune la dispoziţia OTF variante de grafic.

Pe secţia de circulaţie cu capacitate saturată, Direcţia trafic poate acorda în mod operativ, la cererea operatorilor de transport feroviar de marfă şi în condiţii de exploatare bine justificate, derogări de la prevederile art. 22 alin. (1) din Instrucţiunile pentru programarea şi analiza tehnico-operativă a circulaţiei trenurilor nr. 099, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.122/2005.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.