MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 500/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 500         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 20 iulie 2012

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

651. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.388/2010 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi 2012

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

45. - Ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor

 

172. - Ordin al ministrului administraţiei şi internelor privind organizarea şi desfăşurarea programelor de reconversie profesională a poliţiştilor la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.388/2010 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi 2012

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 1.388/2010 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 30 decembrie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 7 alineatul (4), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) în baza contractelor negociate şi încheiate între furnizori şi casele de asigurări de sănătate, precum şi între furnizorii privaţi de servicii de dializa: hemodializă convenţionala, hemodiafiltrare intermitentă on-line, dializă peritoneală continuă, dializă peritoneală automată şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, după caz;”.

2. La articolul 8, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (31)-(33), cu următorul cuprins:

„(31) Creditele bugetare aferente acţiunilor multianuale reprezintă limita superioară a cheltuielilor care urmează a fi ordonanţate şi plătite în cursul exerciţiului bugetar. Plăţile respective sunt aferente angajamentelor efectuate în limita creditelor de angajament aprobate în exerciţiul bugetar curent sau în exerciţiile bugetare anterioare,

(32) Sumele nedecontate pentru medicamentele şi materialele sanitare utilizate în programele naţionale de sănătate în tratamentul ambulatoriu eliberate prin farmaciile cu circuit deschis, precum şi sumele nedecontate pentru servicii de dializă efectuate în luna decembrie a anului precedent, pentru care documentele justificative nu au fost înregistrate pe cheltuiala anului precedent, sunt considerate angajamente legale ale anului în curs şi se înregistrează atât la plăţi, cât şi la cheltuieli în anul curent din creditele bugetare aprobate.

(33) Angajamentele legale aferente medicamentelor şi materialelor sanitare utilizate pentru fiecare program naţional în tratamentul ambulatoriu eliberate prin farmaciile cu circuit deschis, precum şi pentru servicii de dializă, efectuate în luna decembrie, la nivelul casei de asigurări de sănătate/Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, după caz, nu pot depăşi media lunară a primelor 11 luni ale aceluiaşi an.”

3. După articolul 8 se introduc 8 noi articole, articolele 81- 88, cu următorul cuprins:

„Art. 81. - (1) Unităţile sanitare cu paturi aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate pentru finanţarea programelor/subprogramelor de sănătate din cadrul programului naţional cu scop curativ au următoarele obligaţii:

a) să utilizeze fondurile primite pentru fiecare program/ subprogram naţional de sănătate, potrivit destinaţiei acestora;

b) să dispună măsuri pentru gestionarea eficientă a mijloacelor materiale şi băneşti;

c) să organizeze evidenţa cheltuielilor pe fiecare program/subprogram şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare atât în prevederi, cât şi în execuţie;

d) să respecte criteriile de calitate a serviciilor medicale furnizate, inclusiv prescrierea şi eliberarea medicamentelor/materialelor sanitare din cadrul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate, potrivit prevederilor legale în vigoare;

e) să asigure bolnavilor tratamentul adecvat şi eficient, cu respectarea condiţiilor privind modalităţile de prescriere şi eliberare a medicamentelor, conform prevederilor legale în vigoare;

f) să achiziţioneze, în condiţiile legii, medicamente/materiale sanitare specifice în baza necesarului stabilit, ţinând cont de nevoile reale, consumurile realizate şi de stocurile cantitativ-valorice, în condiţiile legii;

g) să monitorizeze consumul total de medicamente eliberate prin farmaciile cu circuit închis în cadru! programelor/ subprogramelor de sănătate, cu evidenţe distincte, inclusiv pentru DCI-urile aprobate prin comisiile de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi de la nivelul caselor de asigurări de sănătate, în limita fondurilor stabilite cu această destinaţie;

h) să asigure acordarea serviciilor medicale şi tratamentul specific afecţiunilor cuprinse în programele naţionale de sănătate asiguraţilor fără nicio discriminare;

i) să transmită casei de asigurări de sănătate în primele 10 zile lucrătoare ale lunii următoare încheierii perioadei pentru care se face raportarea: raportări lunare, trimestriale (cumulat de la începutul anului) şi anuale privind sumele utilizate pe fiecare program, indicatorii realizaţi, precum şi evidenţa nominală în baza codurilor numerice personale, pentru bolnavii trataţi în cadrul programelor/subprogramelor de sănătate;

j) să depună lunar la casa de asigurări de sănătate, în vederea validării şi decontării contravalorii facturii/facturilor, documentele justificative, atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, în formatul solicitat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în limita sumei prevăzute în contract şi a sumelor disponibile cu această destinaţie;

k) să transmită caselor de asigurări de sănătate prescripţiile medicale in baza cărora s-au eliberat medicamentele specifice pentru tratamentul în ambulatoriu, însoţite de borderourile centralizatoare distincte;

l) să organizeze evidenţa electronică a bolnavilor care beneficiază de medicamentele şi/sau materialele sanitare specifice, precum şi de servicii de supleere renală, după caz, în cadrul programelor/subprogramelor, pe baza setului minim de date: CNP al bolnavului, diagnostic specific concordant cu programul, medicul curant (cod parafă), medicamentele eliberate, cantitatea şi valoarea de decontat, conform schemei terapeutice prescrise, cu respectarea protocoalelor;

m) să respecte confidenţialitatea tuturor datelor şi informaţiilor privitoare la asiguraţi, precum şi intimitatea şi demnitatea acestora;

n) să informeze asiguraţii cu privire la derularea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate;

o) să respecte dreptul la libera alegere de către asigurat a medicului şi a furnizorului; alegerea furnizorului se face dintre cei nominalizaţi în actele normative în vigoare;

p) să anunţe casa de asigurări de sănătate despre modificarea oricăreia dintre condiţiile care au stat la baza încheierii contractului de furnizare de servicii medicale, în maximum 5 zile calendaristice de la data producerii modificării, şi să îndeplinească în permanenţă aceste condiţii pe durata derulării contractelor;

q) să asigure respectarea prevederilor actelor normative referitoare la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, inclusiv la derularea programelor/subprogramelor de sănătate;

r) să asigure utilizarea formularului de prescripţie medicală pentru medicamentele ce se eliberează în cadrul programelor naţionale de sănătate aferente tratamentului ambulatoriu, după caz, care este formular cu regim special, unic pe ţară, dacă din motive justificate nu poate fi utilizată prescrierea medicală electronică; să asigure numai utilizarea formularului de prescripţie medicală electronică pentru medicamente ce se eliberează în cadrul programelor naţionale de sănătate aferente tratamentului ambulatoriu, de ia data la care prescrierea se face numai electronic; să furnizeze tratamentul adecvat şi să prescrie medicamentele corespunzătoare denumirilor comune internaţionale aprobate prin hotărâre a Guvernului, informând în prealabil asiguratul despre tipurile şi efectele terapeutice ale medicamentelor pe care urmează să i le prescrie;

s) să respecte protocoalele terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale conform dispoziţiilor legale;

ş) să utilizeze sistemul de raportare în timp real, începând cu data la care acesta va fi pus în funcţiune;

t) să utilizeze Sistemul informatic unic integrat. În situaţia în care se utilizează un alt sistem informatic, acesta trebuie să fie compatibil cu Sistemul informatic unic integrat, caz în care furnizorii sunt obligaţi să asigure confidenţialitatea în procesul de transmitere a datelor;

ţ) să solicite începând cu data implementării cârdului naţional de asigurări sociale de sănătate acest document titularilor acestuia, în vederea acordării medicamentelor/materialelor sanitare;

u) să raporteze consumul de medicamente/materiale sanitare ce se eliberează în cadrul programelor naţionale de sănătate, conform prevederilor legale în vigoare.

(2) Furnizorii de medicamente, respectiv farmaciile cu circuit deschis, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate pentru furnizarea de medicamente şi a unor materiale sanitare specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, au următoarele obligaţii:

a) să se aprovizioneze continuu cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor prevăzute în lista C - secţiunea C2 din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personala, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, cu prioritate cu medicamentele al căror preţ pe unitatea terapeutică este mai mic sau egal cu preţul de decontare, fără a încasa contribuţie personală pentru acest preţ de la asiguraţi;

b) să asigure acoperirea cererii de produse comerciale ale aceleiaşi denumiri comune internaţionale (DCI), cu prioritate la preţurile cele mai mici din Lista cu denumirile comerciale ale medicamentelor; să se aprovizioneze, la cererea scrisă a asiguratului şi înregistrată la furnizor, în maximum 48 de ore, cu medicamentele şi materiale sanitare specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ, dacă acestea nu există la momentul solicitării în farmacie;

c) să deţină documente justificative privind intrările şi ieşirile pentru medicamentele şi materialele sanitare eliberate în baza prescripţiilor medicale raportate spre decontare;

d) să verifice prescripţiile medicale în ceea ce priveşte datele obligatorii pe care acestea trebuie să le cuprindă, în vederea eliberării acestora şi a decontării de către casele de asigurări de sănătate a contravalorii medicamentelor şi a materialelor sanitare specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ;

e) să verifice dacă au fost respectate condiţiile prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.591/1.110/2010 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi 2012, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la prescrierea şi eliberarea medicamentelor şi materialelor sanitare specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ;

f) să transmită caselor de asigurări de sănătate datele solicitate, utilizând Sistemul informatic unic integrat. În situaţia în care se utilizează un alt sistem informatic, acesta trebuie să fie compatibil cu Sistemul informatic unic integrat, caz în care furnizorii sunt obligaţi să asigure confidenţialitatea în procesul de transmitere a datelor. Începând cu data implementării sistemului de raportare în timp real, acesta va fi utilizat de furnizorii de medicamente evaluaţi pentru îndeplinirea acestei obligaţii;

g) să întocmească şi să prezinte caselor de asigurări de sănătate, în condiţiile stabilite în Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.591/1.110/2010, cu modificările şi completările ulterioare, documentele necesare în vederea decontării medicamentelor şi a materialelor sanitare specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ: factură şi alte documente justificative prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.591/1.110/2010, cu modificările şi completările ulterioare; sumele prevăzute în factură şi medicamentele şi materialele sanitare din documentele justificative însoţitoare, prezentate caselor de asigurări de sănătate de furnizorii de medicamente în vederea decontării acestora, trebuie să corespundă cu datele raportate conform prevederilor lit. u);

h) să respecte modul de eliberare a medicamentelor şi a materialelor sanitare specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ, în condiţiile reglementărilor legale în vigoare;

i) să funcţioneze cu personal farmaceutic autorizat, conform legii;

j) să informeze asiguraţii cu privire la drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de asigurat privind eliberarea medicamentelor, precum şi a materialelor sanitare specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ, precum şi la modul de utilizare a acestora, conform prescripţiei medicale; să afişeze la loc vizibil materialele informative realizate sub egida CNAS şi puse la dispoziţie de către aceasta;

k) să respecte prevederile Codului deontologic al farmacistului, aprobat prin Decizia Adunării Generale Naţionale a Colegiului Farmaciştilor din România nr. 2/2009 privind aprobarea Statutului Colegiului Farmaciştilor din România şi a Codului deontologic al farmacistului, în relaţiile cu asiguraţii;

l) să îşi stabilească programul de funcţionare, pe care să îl afişeze la loc vizibil în farmacie, să participe la sistemul organizat pentru asigurarea continuităţii privind furnizarea medicamentelor în tratamentul ambulatoriu, în zilele de sâmbătă, duminică şi de sărbători legale, precum şi pe timpul nopţii, şi să afişeze la loc vizibil lista farmaciilor care asigură continuitatea furnizării de medicamente, publicată pe pagina de web a casei de asigurări de sănătate. Acest program se stabileşte potrivit prevederilor legale în vigoare;

m) să elibereze asiguraţilor medicamentele din prescripţiile medicale, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă asiguratul, în condiţiile în care furnizorul de medicamente are contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate cu care medicul care a eliberat prescripţia medicală a încheiat contract;

n) să anuleze DCI-urile/medicamentele şi/sau materialele sanitare care nu au fost eliberate, prin tăiere cu o linie sau prin înscrierea menţiunii «anulat», în faţa primitorului, pe toate exemplarele prescripţiei medicale, nefiind permisă eliberarea altor medicamente/materiale sanitare din farmacie în cadrul sumei respective;

o) să nu elibereze medicamentele şi materialele sanitare din prescripţiile medicale care şi-au încetat valabilitatea;

p) să păstreze la loc vizibil în farmacie condica de sugestii şi reclamaţii; condica va fi numerotată de farmacie şi ştampilată de casa/casele de asigurări de sănătate cu care furnizorul se află în relaţie contractuală;

q) să asigure prezenţa unui farmacist în farmacie pe toată durata programului de lucru declarat şi prevăzut în contractul încheiat cu casa de asigurări de sănătate;

r) să depună, în luna următoare celei pentru care s-au eliberat medicamentele şi materialele sanitare specifice ce se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ, documentele necesare în vederea decontării pentru luna respectivă, până la termenul prevăzut în contract. Pentru medicamentele eliberate decontarea se face cu încadrarea în bugetul aprobat la nivelul casei de asigurări de sănătate şi afişat de aceasta pe site;

s) să se informeze asupra condiţiilor de furnizare a medicamentelor şi a materialelor sanitare specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ;

ş) să elibereze medicamentele şi materialele sanitare care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ, la nivelul preţului de decontare aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, fără a încasa contribuţie personală pentru acest preţ de la asiguraţi; în cazul în care preţul cu amănuntul maximal cu TVA calculat pe unitatea terapeutică al medicamentului prescris este mai mare decât preţul de decontare, farmaciile cu circuit deschis aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate pot încasa de la asiguraţi, numai cu acordul şi la solicitarea acestora, diferenţa de preţ rezultată dintre preţul medicamentului prescris şi preţul de decontare al acestuia; în acest sens, farmacia trebuie să obţină acordul informat şi scris al asiguratului/primitorului pe versoul prescripţiei;

t) să respecte confidenţialitatea tuturor datelor şi informaţiilor privitoare la asiguraţi, precum şi intimitatea şi demnitatea acestora;

ţ) să anunţe casa de asigurări de sănătate despre modificarea oricăreia dintre condiţiile care au stat la baza încheierii contractului de furnizare de medicamente în tratamentul ambulatoriu, precum şi de materiale sanitare specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ, în maximum 5 zile calendaristice de la data producerii modificării, şi să îndeplinească în permanenţă aceste condiţii pe durata derulării contractelor;

u) să transmită zilnic caselor de asigurări de sănătate, în format electronic, situaţia medicamentelor şi materialelor sanitare eliberate conform formularelor de raportare aprobate prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;

v) să nu elibereze prescripţiile medicale care nu conţin toate datele obligatorii pe care acestea trebuie să le cuprindă, conform prevederilor legale în vigoare;

w) să utilizeze sistemul de raportare în timp real, începând cu data la care acesta va fi pus în funcţiune;

x) să se afle pe toată perioada de derulare a contractului de furnizare de medicamente şi a unor materiale sanitare specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ, în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate, pentru furnizare de medicamente cu şi fără contribuţie personală;

y) să respecte dreptul asiguraţilor de a-şi alege farmacia care derulează programele naţionale de sănătate, conform prevederilor legale în vigoare;

z) să reînnoiască pe toată perioada de derulare a contractului dovada de evaluare a farmaciei şi dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical pentru furnizor - farmacii/oficine, precum şi dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical pentru personalul farmaceutic (farmaciştii şi asistenţii de farmacie) care îşi desfăşoară activitatea la furnizor într-o formă prevăzută de lege şi care urmează să fie înregistrat în contract şi să funcţioneze sub incidenţa acestuia;

aa) să solicite, începând cu data implementării cârdului naţional de asigurări sociale de sănătate, acest document titularilor acestuia, în vederea acordării medicamentelor/ materialelor sanitare în cadrul programelor de sănătate cu scop curativ; medicamentele/materialele sanitare menţionate anterior, eliberate în alte condiţii, nu se decontează furnizorilor de către casele de asigurări de sănătate;

ab) să pună la dispoziţia organelor de control ale caselor de asigurări de sănătate toate documentele justificative care atestă furnizarea de medicamente/materiale sanitare eliberate şi raportate în relaţia contractuală cu casele de asigurări de sănătate, respectiv toate documentele justificative privind sumele decontate din bugetul alocat programelor/ sub­programelor naţionale de sănătate.

(3) Furnizorii de servicii medicale paraclinice aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate pentru furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile paraclinice în cadrul unor programe naţionale de sănătate au următoarele obligaţii:

a) să respecte criteriile de calitate a serviciilor medicale paraclinice furnizate potrivit prevederilor legale în vigoare;

b) să informeze asiguraţii cu privire la obligaţiile furnizorului de servicii medicale paraclinice în cadrul unor programe/ subprograme naţionale de sănătate şi ale asiguratului referitoare la actul medical;

c) să respecte confidenţialitatea tuturor datelor şi informaţiilor privitoare la asiguraţi, precum şi intimitatea şi demnitatea acestora;

d) să factureze lunar, în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate, activitatea realizată conform contractului de furnizare de servicii medicale în cadrul unor programe naţionale de sănătate; factura este însoţită de documentele justificative privind activităţile realizate, atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, în formatul solicitat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate;

e) să raporteze caselor de asigurări de sănătate datele necesare pentru urmărirea desfăşurării activităţii în asistenţa medicală, potrivit machetelor de raportare a indicatorilor specifici, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;

f) să completeze corect şi la zi formularele utilizate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, respectiv pe cele privind evidenţele obligatorii, cele cu regim special şi cele tipizate, inclusiv lunar, trimestrial şi anual, machetele de raportare a indicatorilor specifici, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;

g) să respecte dreptul la libera alegere de către asigurat a furnizorului, conform prevederilor legale în vigoare;

h) să respecte programul de lucru şi să îl comunice caselor de asigurări de sănătate, în baza unui formular, al cărui model este cel utilizat în cadrul contractului de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile paraclinice, program asumat prin contractul încheiat şi care se depune la casa de asigurări de sănătate, la dosarul de contractare;

i) programul de lucru va avea avizul conform al direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, care se depune la casa de asigurări de sănătate în termen de maximum 30 de zile de la data semnării contractului;

j) să anunţe casa de asigurări de sănătate despre modificarea oricăreia dintre condiţiile care au stat la baza încheierii contractului de furnizare de servicii medicale în maximum 5 zile calendaristice de la data producerii modificării şi să îndeplinească în permanenţă aceste condiţii pe durata derulării contractului;

k) să asigure respectarea prevederilor actelor normative referitoare la programele naţionale de sănătate;

l) să asigure serviciile medicale paraclinice care se acordă asiguraţilor în cadrul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate fără nicio discriminare;

m) să afişeze într-un loc vizibil programul de lucru, numele casei de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală, precum şi datele de contact ale acesteia; adresă, telefon, fax, e-mail, pagină web;

n) să utilizeze Sistemul informatic unic integrat. În situaţia în care se utilizează un alt sistem informatic, acesta trebuie să fie compatibil cu Sistemul informatic unic integrat, caz în care furnizorii sunt obligaţi să asigure confidenţialitatea în procesul de transmitere a datelor;

o) să transmită rezultatul investigaţiilor paraclinice pentru dozarea hemoglobinei glicozilate la bolnavi cu diabet zaharat medicului care a făcut recomandarea; transmiterea rezultatelor se poate face şi prin intermediul asiguratului;

p) să transmită rezultatul investigaţiilor paraclinice pentru investigaţiile PET-CT medicului care a făcut recomandarea; transmiterea rezultatelor se poate face şi prin intermediul asiguratului şi, periodic, cel puţin o dată pe lună, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;

q) să întocmească liste de prioritate pentru serviciile medicale programabile, dacă este cazul;

r) să utilizeze sistemul de raportare în timp real, începând cu data la care acesta va fi pus în funcţiune;

s) să efectueze dozarea hemoglobinei glicozilate numai în baza biletului de trimitere, care este formular cu regim special utilizat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, cu condiţia ca medicul diabetolog care a eliberat biletul de trimitere să se afle în relaţie contractuală cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală furnizorul de servicii medicale paraclinice;

ş) să efectueze investigaţia PET-CT numai în baza deciziei de aprobare emise de comisia de experţi de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;

t) să verifice biletele de trimitere/decizia de aprobare în ceea ce priveşte datele obligatorii pe care acestea trebuie să le cuprindă potrivit prevederilor legale în vigoare;

ţ) să utilizeze numai reactivi care au declaraţii de conformitate CE emise de producători şi să practice o evidenţă de gestiune cantitativ-valorică corectă şi la zi pentru reactivi în cazul furnizorilor de investigaţii medicale paraclinice - analize medicale de laborator;

u) să facă mentenanţă şi să întreţină aparatele din laboratoarele de investigaţii medicale paraclinice, conform specificaţiilor tehnice, iar controlul intern şi înregistrarea acestuia să se facă conform standardului de calitate SR EN ISO 15189;

v) să depună la casa de asigurări de sănătate cu care încheie contract o declaraţie pe propria răspundere cu privire la contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate;

w) să întocmească evidenţe distincte şi să raporteze distinct serviciile realizate, conform contractelor încheiate cu fiecare casă de asigurări de sănătate, după caz;

x) să pună la dispoziţia organelor de control ale caselor de asigurări de sănătate documentele justificative - facturi, certificate de conformitate UE, fişe tehnice - cu privire la tipul şi cantitatea reactivilor achiziţionaţi şi care au fost utilizaţi pentru investigaţiile medicale paraclinice efectuate în perioada pentru care se efectuează controlul - investigaţii medicale paraclinice raportate conform contractului încheiat cu casa de asigurări de sănătate, precum şi pentru orice alte investigaţii efectuate în perioada pentru care se efectuează controlul;

y) să asigure prezenţa unui medic specialist în medicină de laborator în fiecare laborator de analize medicale/punct de lucru, care să acopere cel puţin o normă/zi (7 ore), respectiv a unui medic de radiologie şi imagistică medicală în fiecare laborator de radiologie şi imagistică medicală/punct de lucru din structura furnizorului, pe toată durata programului de lucru declarat şi prevăzut în contractul încheiat cu casa de asigurări de sănătate pentru respectivul laborator/punct de lucru;

z) să prezinte la contractare, respectiv pe parcursul derulării contractului de furnizare de servicii medicale: avizul de utilizare sau buletinul de verificare periodică, emise conform prevederilor legale în vigoare, pentru aparatura din dotare, după caz;

aa) să consemneze în buletinele care cuprind rezultatele dozărilor hemoglobinei glicozilate efectuate şi limitele de normalitate ale acestora;

ab) să consemneze rezultatele şi să stocheze în arhiva proprie imaginile rezultate ca urmare a investigaţiilor PGT-CT, în conformitate cu specificaţiile tehnice ale aparatului;

ac) să transmită lunar, odată cu raportarea, documentele necesare în vederea decontării prevăzute în Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi 2012, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.591/1.110/2010, cu modificările şi completările ulterioare;

ad) să solicite începând cu data implementării cârdului naţional de asigurări sociale de sănătate acest document titularilor acestuia în vederea acordării serviciilor medicale; serviciile medicale acordate în alte condiţii decât cele menţionate anterior nu se decontează furnizorilor de către casele de asigurări de sănătate;

ae) să nu încheie contracte cu alţi furnizori de servicii medicale paraclinice pentru efectuarea investigaţiilor medicale paraclinice contractate cu casele de asigurări de sănătate;

af) să reînnoiască pe toată perioada de derulare a contractului dovada de evaluare a furnizorului, dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical pentru furnizor, dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea la furnizor.

(4) Furnizorii de servicii de dializă aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate/Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, după caz, pentru furnizare de servicii de dializă au următoarele obligaţii:

a) să furnizeze servicii le în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de dializă publice şi private, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.718/2004, cu modificările ulterioare, precum şi cu standardele privind evaluarea, certificarea sau licenţierea medicală a furnizorilor de servicii medicale pentru operarea centrelor de dializă ori furnizarea serviciilor şi să utilizeze numai medicamente şi materiale sanitare, aparatură şi echipament aferent autorizate pentru a fi utilizate în România; normele de evaluare, certificare sau licenţiere medicală ulterioare datei semnării contractului se vor aplica furnizorului;

b) să furnizeze serviciile pacienţilor asiguraţi cuprinşi în Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică, care optează pentru efectuarea tratamentului în centru, fără niciun fel de discriminare, folosind metodele cele mai eficiente de tratament, în limita numărului de bolnavi pe tipuri de dializă şi a valorii de contract;

c) să furnizeze serviciile pacienţilor titulari ai cârdului european de asigurări de sănătate, ai certificatului provizoriu de înlocuire a acestuia, emise în aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii şi a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu salariaţii şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunităţii de unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, în perioada de valabilitate a cârdului şi în aceleaşi condiţii ca pentru persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, urmând a evidenţia şi raporta distinct caselor de asigurări sociale de sănătate serviciile medicale acordate acestei categorii de persoane;

d) să solicite documente care să ateste că pacienţii sunt asiguraţi în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

e) să pregătească şi să depună la autorităţile relevante rapoartele cerute de normele de dializă potrivit prevederilor legale în vigoare;

f) să angajeze personalul de specialitate în proporţie cu cerinţele minimale de personal prevăzute în normele de dializa şi să asigure instruirea tehnică corespunzătoare a acestuia pentru utilizarea echipamentelor din dotare;

g) să respecte atât criteriile medicale de calitate prevăzute în normele de dializă, cât şi criteriile de calitate a serviciilor de dializă, în conformitate cu art. 238 şi 239 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;

h) să ofere relaţii asiguraţilor despre serviciile acordate, precum şi despre modul în care vor fi furnizate acestea şi să acorde consiliere în scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi al păstrării sănătăţii;

i) să respecte confidenţialitatea prestaţiei medicale;

j) să respecte normele de raportare a bolilor, conform prevederilor legale în vigoare;

k) să stabilească şi să respecte programul de activitate, să îl afişeze la loc vizibil şi să stabilească programul de activitate şi sarcinile de serviciu pentru personalul angajat;

l) să anunţe casele de asigurări de sănătate/Casa Naţională de Asigurări de Sănătate despre modificările oricăreia dintre condiţiile obligatorii care au stat la baza încheierii contractului de servicii de dializă, în maximum două zile lucrătoare da la data producerii modificării, şi să îndeplinească în permanenţă aceste condiţii pe durata derulării contractului, precum şi la modificarea datelor de identificare, declarate la data încheierii contractului;

m) să informeze pacienţii cu privire la pachetul de servicii de bază şi la obligaţiile sale în relaţie contractuală cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, precum şi la obligaţiile pacienţilor referitoare la actul medical;

n) să permită personalului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi caselor de asigurări de sănătate verificarea scriptică şi faptică a modului de îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate de acesta în baza contractului, inclusiv a documentelor justificative privind medicamentele şi materialele sanitare achiziţionate şi utilizate în efectuarea serviciilor de dializă;

o) să răspundă de efectuarea şi de calitatea transportului nemedical al pacienţilor pentru hemodializă: hemodializă convenţională sau hemodiafiltrare intermitentă on-line, prevăzuţi în contract, precum şi de transportul lunar al medicamentelor şi materialelor sanitare pentru pacienţii cu dializă peritoneală: continuă sau automată, prevăzuţi în contract;

p) să organizeze evidenţa indicatorilor de performanţă ai tratamentului elaboraţi de comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii şi să raporteze datele on-line Registrului renal român în formatul cerut de acesta;

q) să transmită lunar caselor de asigurări de sănătate, în original, în două exemplare, şi în format electronic, în formatul solicitat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, CU respectarea confidenţialităţii datelor, declaraţia de servicii lunară, în primele 3 zile lucrătoare ale lunii următoare celei pentru care se face raportarea;

r) să transmită caselor de asigurări de sănătate raportări lunare, trimestriale, cumulat de la începutul anului şi anuale privind indicatorii realizaţi, în primele 10 zile lucrătoare ale lunii următoare încheierii perioadei pentru care se face raportarea;

s) să respecte prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legislaţiei subsecvente în acest domeniu;

ş) să anunţe în scris, în termen de 5 zile lucrătoare, centrul de dializă de la care a plecat pacientul. Includerea de pacienţi noi în cadrul programului pentru tratament specific se realizează conform prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de dializă publice şi private, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.718/2004, cu modificările ulterioare;

t) să îndeplinească condiţiile suspensive în termenul prevăzut în contractul încheiat cu casa de asigurări de sănătate, respectiv cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Art. 82. - (1) Nerespectarea oricăreia dintre obligaţiile prevăzute la art. 81 alin. (1) şi în contractele încheiate de unităţile sanitare cu paturi cu casa de asigurări de sănătate pentru finanţarea programelor/subprogramelor de sănătate din cadrul programului naţional cu scop curativ atrage aplicarea unor sancţiuni pentru luna în care s-au înregistrat aceste situaţii, după cum urmează:

a) la prima constatare, reţinerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 1% la valoarea de contract aferentă lunii respective;

b) la a două constatare, reţinerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea de contract aferentă lunii respective;

c) la a treia constatare şi la următoarele constatări după aceasta, reţinerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 9% la valoarea de contract aferentă lunii respective;

d) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 81 alin. (1) lit. u) atrage reţinerea unei sume calculate după încheierea fiecărei luni, prin aplicarea unui procent de 3%, pentru fiecare lună neraportată în cadrul fiecărui trimestru, la valoarea de contract aferentă lunii respective;

e) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 81 alin. (1) lit. u) atrage reţinerea unei sume calculate după încheierea fiecărui trimestru, prin aplicarea unui procent suplimentar de 7% faţă de procentul prevăzut la lit. d), pentru fiecare lună neraportată în cadrul trimestrului respectiv, la valoarea de contract aferentă lunii respective.

(2) În cazul în care se constată nerespectarea nejustificată a programului de lucru comunicat casei de asigurări de sănătate şi prevăzut în contract de către furnizorii de medicamente, respectiv farmaciile cu circuit deschis, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate pentru furnizarea de medicamente şi a unor materiale sanitare specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate se aplică următoarele măsuri:

a) avertisment la prima constatare;

b) la a două constatare, diminuarea cu 10% a sumei cuvenite pentru luna în care s-au înregistrat aceste situaţii;

c) la a treia constatare, diminuarea cu 16% a sumei cuvenite pentru luna în care s-au înregistrat aceste situaţii.

(3) în cazul în care se constată nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 81 alin. (2) lit. a)-c), e)-h), j)-w) şi y)-aa), se aplică următoarele măsuri:

a) avertisment la prima constatare;

b) la a două constatare, diminuarea cu 10% a sumei cuvenite pentru luna în care s-au înregistrat aceste situaţii;

c) la a treia constatare, diminuarea cu 16% a sumei cuvenite pentru luna în care s-au înregistrat aceste situaţii.

(4) Pentru nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 81 alin. (2) lit. b) nu se aplică diminuări ale sumei cuvenite pentru luna în care s-a înregistrat această situaţie, dacă vina nu este exclusiv a farmaciei, fapt adus la cunoştinţa casei de asigurări de sănătate printr-o declaraţie scrisă.

(5) în cazul în care se constată nerespectarea programului de lucru stabilit de către furnizorii de servicii medicale paraclinice, precum şi pentru nerespectarea de către aceştia a obligaţiilor prevăzute la art. 81 alin. (3) lit. b), e)-g), k)-m) şi q)-r), se va diminua contravaloarea serviciilor medicale aferente lunii în care s-au produs aceste situaţii după cum urmează:

a) la prima constatare, cu 10%;

b) la a două constatare, cu 20%;

c) la a treia constatare, cu 30%.

(6) în cazul în care în derularea contractului se constată nerespectarea de către furnizorii de servicii medicale paraclinice a obligaţiilor prevăzute la art. 81 alin. (3) lit. a), c), j), n), s) şi ş), precum şi faptul că serviciile raportate de către aceşti furnizori conform contractului, în vederea decontării acestora, nu au fost efectuate, se diminuează cu 30% contravaloarea serviciilor medicale paraclinice aferente lunii în care s-au înregistrat aceste situaţii.

(7) în cazul în care se constată nerespectarea de către furnizorii de servicii de dializă a obligaţiilor prevăzute la art. 81 alin. (4) lit. c)-f), h)-j), l)-m) şi p)-ş), se va diminua contravaloarea serviciilor de dializă după cum urmează:

a) la prima constatare, reţinerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 1% la valoarea de contract aferentă lunii respective;

b) la a două constatare, reţinerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea de contract aferentă lunii respective;

c) la a treia constatare şi la următoarele constatări după aceasta, reţinerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 9% la valoarea de contract aferentă lunii respective.

(8) Reţinerea sumelor conform alin. (1)-(7) se face din prima plată care urmează a fi efectuată pentru furnizorii care sunt în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate/Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, după caz, pentru finanţarea programelor/subprogramelor de sănătate din cadrul programului naţional cu scop curativ. În cazul furnizorilor de medicamente, reţinerea sumei conform alin. (2)-(4) se aplică la nivel de farmacie.

(9) Recuperarea sumelor conform prevederilor alin. (1)-(7) se face prin plata directă sau prin executare silită pentru furnizorii care nu mai sunt în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate/Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, după caz, pentru finanţarea programelor/subprogramelor de sănătate din cadrul programului naţional cu scop curativ.

(10) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1)-(7), casele de asigurări de sănătate/Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, după caz, ţin evidenţa distinct pe fiecare furnizor.

(11) Casele de asigurări de sănătate, prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, anunţă Ministerul Sănătăţii, respectiv ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, odată cu prima constatare, despre situaţiile prevăzute la alin. (1)-(7).

Art. 83. - (1) Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, respectiv casele de asigurări de sănătate, după caz, aflate în relaţii contractuale cu furnizori de servicii de dializă, au următoarele obligaţii:

a) încheie contracte cu furnizorii de dializă autorizaţi şi evaluaţi, în condiţiile legii;

b) monitorizează activitatea şi calitatea serviciilor efectuate de furnizor, incluzând, dar fără a se limita la monitorizarea sistemului de control intern al calităţii şi evidenţele furnizorului;

c) urmăreşte derularea contractului şi modul de îndeplinire a obligaţiilor asumate de furnizor;

d) decontează furnizorului serviciile contractate şi prestate, pe baza facturii însoţite de declaraţia de servicii lunară privind activitatea realizată, în urma verificării şi validării acestora de către casa de asigurări de sănătate/Casa Naţională de Asigurări de Sănătate;

e) monitorizează numărul serviciilor medicale furnizate; trimestrial se reevaluează volumul serviciilor, ţinându-se cont de serviciile furnicate în trimestru respectiv, proporţional cu perioada de contract rămasă de executat, cu încadrarea în bugetul aprobat;

f) verifică scriptic şi faptic modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate de furnizor în baza contractului;

g) efectuează controlul serviciilor de dializă efectuate de furnizori.

(2) Casele de asigurări de sănătate aflate în relaţii contractuale cu furnizorii pentru finanţarea programelor/ subprogramelor de sănătate din cadrul programului naţional cu scop curativ, denumiţi furnizori, au obligaţiile prevăzute la alin. (1), precum şi următoarele obligaţii:

a) să încheie contracte numai cu furnizorii autorizaţi şi evaluaţi, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate pentru furnizare de medicamente cu şi fără contribuţie personală pentru tratamentul ambulatoriu/furnizare de servicii medicale paraclinice/fumizare de servicii spitaliceşti, în condiţiile legii, şi să facă publice în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încheierii contractelor, prin afişare pe pagina web şi la sediul casei de asigurări de sănătate, lista nominală a acestora, pentru informarea asiguraţilor, precum şi valoarea de contract a fiecăruia, în cazul contractelor care au prevăzută o sumă ca valoare de contract, şi să actualizeze permanent această listă în funcţie de modificările apărute, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data operării acestora, conform legii;

b) să deconteze furnizorilor, la termenele prevăzute în contract, pe baza facturii însoţite de documente justificative prezentate atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, în formatul solicitat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate şi validate conform Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi 2012, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.591/1.110/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în limita valorii de contract;

c) să informeze furnizorii cu privire la condiţiile de contractare pentru finanţarea programelor/subprogramelor de sănătate din cadrul programului naţional cu scop curativ suportate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi la eventualele modificări ale acestora survenite ca urmare a apariţiei unor noi acte normative, prin publicare pe pagina web a caselor de asigurări de sănătate;

d) să informeze în prealabil furnizorii cu privire la derularea programelor/subprogramelor de sănătate şi cu privire la orice intenţie de schimbare în modul de derulare a acestora, prin intermediul paginii web a casei de asigurări de sănătate, precum şi prin e-mail la adresele comunicate oficial de către furnizori, cu excepţia situaţiilor impuse de actele normative;

e) să efectueze prin structurile de specialitate şi, după caz, cu participarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate controlul derulării programelor/subprogramelor de sănătate, respectiv respectarea obligaţiilor contractuale de către furnizorii cu care se află în relaţie contractuală, conform prevederilor Normelor tehnice de realizare a programelor/subprogramelor de sănătate pentru anii 2011 şi 2012, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.591/1.110/2010, cu modificările şi completările ulterioare;

f) să înmâneze furnizorilor, ta momentul finalizării controlului, procesele-verbale de constatare sau, după caz, să le comunice acestora notele de constatare întocmite în termen de maximum o zi lucrătoare de la data prezentării în vederea efectuării controlului; în cazul în care controlul este efectuat de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sau cu participarea acesteia, notificarea privind masurile dispuse se transmite furnizorului de către casele de asigurări de sănătate în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data primirii raportului de control de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la casa de asigurări de sănătate;

g) să recupereze de la furnizorii care derulează programe/ subprograme naţionale de sănătate sumele reprezentând contravaloarea medicamentelor/materialelor sanitare/ investigaţiilor paraclinice, în situaţia în care nu au fost îndeplinite condiţiile pentru ca asiguraţii să beneficieze de acestea, precum şi sumele reprezentând contravaloarea medicamentelor/ materialelor sanitare expirate;

h) să ducă spre soluţionare organelor abilitate situaţiile în care constată neconformitatea documentelor depuse de către furnizori, pentru a căror corectitudine furnizorii depun declaraţii pe propria răspundere.

Art. 84. - (1) Contractul încheiat de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de medicamente, respectiv farmacii cu circuit deschis, pentru furnizarea de medicamente şi a unor materiale sanitare specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, se reziliază de plin drept printr-o notificare scrisă a casei de asigurări de sănătate, în termen de maximum 5 zile calendaristice de la data aprobării acestei măsuri, conform prevederilor legale în vigoare, ca urmare a constatării următoarelor situaţii:

a) dacă farmacia nu începe activitatea în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data semnării contractului pentru furnizarea de medicamente/materiale sanitare în cadrul unor programe/subprograme naţionale de sănătate cu scop curativ;

b)dacă din motive imputabile farmaciei aceasta îşi întrerupe activitatea pentru o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice;

c) în cazul expirării perioadei de 30 de zile calendaristice de la retragerea de către organele în drept a autorizaţiei de funcţionare;

d) la expirarea perioadei de 30 de zile calendaristice de la revocarea de către organele în drept a dovezii de evaluare a farmaciei;

e) dacă farmacia evaluată înlocuieşte medicamentele şi/sau materialele sanitare neeliberate din prescripţia medicală cu orice alte medicamente sau produse din farmacie;

f) odată cu prima constatare după aplicarea de 3 ori în cursul unui an a măsurilor prevăzute la art. 82 alin. (2); pentru societăţile comerciale farmaceutice în cadrul cărora funcţionează mai multe farmacii, odată cu prima constatare după aplicarea la nivelul societăţii a măsurilor prevăzute la art. 82 alin. (2) de câte 3 ori pe an, pentru nerespectarea programului de lucru de către fiecare farmacie din structura societăţii farmaceutice; dacă la nivelul societăţii comerciale se aplică de 3 ori în cursul unui an măsurile prevăzute la art. 82 alin. (2), pentru nerespectarea programului de lucru de către aceeaşi farmacie din structura sa, la a patra constatare rezilierea contractului operează numai pentru farmacia la care se înregistrează aceste situaţii şi se modifică corespunzător contractul;

g) în cazul nerespectării termenelor de depunere a facturilor însoţite de borderouri şi prescripţii medicale privind eliberarea de medicamente şi conform contractului, în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate, pentru o perioadă de două luni consecutive în cadrul unui trimestru, respectiv 3 luni într-un an;

h) la a patra constatare a nerespectării în cursul unui an a oricăreia dintre obligaţiile prevăzute la art. 81 alin. (2) lit. a)-c), e)-h), j)-w) şi y)-aa); pentru nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 81 alin. (2) lit. b), nu se reziliază contractul în situaţia în care vina nu este exclusiv a farmaciei, adusă la cunoştinţa casei de asigurări de sănătate de către aceasta printr-o declaraţie scrisă;

i) în cazul refuzului furnizorului de medicamente/materiale sanitare de a pune la dispoziţia organelor de control ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ale caselor de asigurări de sănătate actele de evidenţă financiar-contabilă a medicamentelor şi/sau materialelor sanitare eliberate în cadrul programelor/subprogramelor de sănătate conform contractelor încheiate şi documentele justificative privind sumele decontate din bugetul alocat programelor/subprogramelor naţionale de sănătate, conform solicitării scrise a organelor de control în ceea ce priveşte documentele şi termenele de punere la dispoziţie a acestora;

j) eliberarea de medicamente în cadrul programelor/ subprogramelor de sănătate cu scop curativ de către farmaciile excluse din contractele încheiate între societăţile comerciale farmaceutice şi casa de asigurări de sănătate, după data excluderii acestora din contract.

(2) Contractul încheiat de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii medicale paraclinice pentru furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile paraclinice în cadrul unor programe naţionale de sănătate se reziliază de plin drept printr-o notificare scrisă a casei de asigurări de sănătate, în termen de maximum 5 zile calendaristice de la data aprobării acestei măsuri, conform prevederilor legale în vigoare, ca urmare a constatării următoarelor situaţii:

a) dacă furnizorul de servicii medicale paraclinice nu începe activitatea în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data semnării contractului de furnizare de servicii medicale;

b) dacă din motive imputabile furnizorului acesta îşi întrerupe activitatea pe o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice.

c) expirarea perioadei de 30 de zile calendaristice de la revocarea de către organele în drept a autorizaţiei sanitare de funcţionare sau a documentului similar, respectiv de la încetarea valabilităţii acestora;

d) expirarea perioadei de 30 de zile calendaristice de la revocarea de către organele În drept a dovezii de evaluare a furnizorului;

e) nerespectarea termenelor de depunere a facturilor însoţite de documentele justificative privind activităţile realizate conform contractului, în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate a serviciilor realizate, pentru o perioadă de două luni consecutive în cadrul unui trimestru, respectiv 3 luni într-un an;

f) la a două constatare a nerespectării oricăreia dintre obligaţiile contractuale prevăzute la art. 8i alin. (3) lit. a), c), j), n), s) şi ş), precum şi a faptului că serviciile raportate conform contractului în vederea decontării acestora nu au fost efectuate - cu recuperarea contravalorii acestor servicii;

g) la a patra constatare a nerespectării oricăreia dintre obligaţiile prevăzute la art. 81 alin. (3) lit. b), e)-h), k)- m) şi r);

h) în cazul nerespectării obligaţiei prevăzute la art. 81 alin. (3) lit. y), pentru furnizorii de servicii medicale paraclinice cu mai multe laboratoare, puncte de lucru (prin punct de lucru nu se înţelege punct extern de recoltare) în raza administrativ-teritorială a unei case de asigurări de sănătate, pentru care au încheiat contract cu aceasta, rezilierea contractului operează numai pentru laboratorul, respectiv numai pentru punctul de lucru la care se înregistrează această situaţie şi se modifică corespunzător contractul;

i) refuzul furnizorului de servicii medicale paraclinice de a pune la dispoziţia organelor de control ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ale casei de asigurări de sănătate actele de evidenţă financiar-contabilă a serviciilor furnizate conform contractelor încheiate şi documentele justificative privind sumele decontate pentru serviciile medicale paraclinice în cadrul programului/subprogramului naţional de sănătate;

j) furnizarea de servicii medicale paraclinice în cadrul programelor/subprogramelor naţionale de sănătate de către filialele/punctele de lucru excluse din contractele încheiate între furnizorii de servicii medicale paraclinice şi casa de asigurări de sănătate, după data excluderii acestora din contract;

k) refuzul furnizorului de a pune la dispoziţia organelor de control ale casei de asigurări de sănătate documentele justificative menţionate la art. 81 alin. (3) lit. x);

l) în cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute la art. 81 alin. (3) lit. o), ţ)-u), w), aa)-ab) şi ae);

m) odată cu prima constatare după aplicarea de 3 ori a măsurilor prevăzute la art. 82 alin. (5), precum şi la prima constatare după aplicarea măsurii prevăzute la art. 82 alin. (6); pentru furnizorii de servicii medicale paraclinice cu mai multe filiale, puncte de lucru (prin punct de lucru nu se înţelege punct extern de recoltare) în raza administrativ-teritorială a unei case de asigurări de sănătate, pentru care au încheiat contract cu aceasta, odată cu prima constatare după aplicarea la nivelul furnizorului a măsurilor prevăzute la art. 82 alin. (5) de câte 3 ori pe an pentru nerespectarea programului de lucru de către fiecare filială, respectiv punct de lucru din structura furnizorului; dacă la nivelul furnizorului de servicii medicale paraclinice se aplică de 3 ori în cursul unui an măsurile prevăzute la art. 82 alin. (5), pentru nerespectarea programului de lucru de către aceeaşi filială sau de către acelaşi punct de lucru din structura sa, la a patra constatare rezilierea contractului operează numai pentru filiala, respectiv numai pentru punctul de lucru la care se înregistrează aceste situaţii şi se modifică corespunzător contractul.

(3) Contractul încheiat de casele de asigurări de sănătate/Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, după caz, cu furnizorii de servicii de dializă se reziliază de plin drept printr-o notificare scrisă a casei de asigurări de sănătate/Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, după caz, în termen de maximum 5 zile calendaristice de la data aprobării acestei măsuri, conform prevederilor legale în vigoare, ca urmare a constatării următoarelor situaţii:

a) dacă furnizorul de servicii de dializă nu începe activitatea în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data semnării contractului de furnizare de servicii de dializă;

b) expirarea perioadei de valabilitate a autorizaţiei sanitare de funcţionare sau a documentului similar sau expirarea dovezii de evaluare;

c) nerespectarea termenelor de depunere a facturilor însoţite de documentele justificative privind activităţile realizate conform contractului, în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate/Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a serviciilor realizate, pentru o perioadă de două luni consecutive în cadrul unui trimestru, respectiv 3 luni într-un an;

d) în cazul în care se constată că serviciile raportate conform contractului în vederea decontării acestora nu au fost efectuate - cu recuperarea contravalorii acestor servicii;

e) refuzul furnizorului de servicii de dializă de a pune la dispoziţia organelor de control ale casei de asigurări de sănătate/Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate actele de evidenţă financiar-contabilă a serviciilor furnizate conform contractelor încheiate şi documentele justificative privind sumele decontate pentru serviciile de dializă în cadrul programului naţional de sănătate;

f) refuzul furnizorului de a pune la dispoziţia organelor de control ale casei de asigurări de sănătate/Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate documentele menţionate la art. 81 alin. (4) lit. n);

g) în cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute la art. 81 alin. (4) lit. a), b), g), k), o) şi t).

(4) Contractul încheiat de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de medicamente, respectiv cu furnizorii de servicii medicale paraclinice pentru derularea programelor naţionale de sănătate se reziliază de plin drept ca urmare a rezilierii contractului de furnizare de medicamente cu şi fără contribuţie

personală în tratamentul ambulatoriu, respectiv a contractului de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile paraclinice, încheiate între aceleaşi părţi în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Art. 85. - (1) Contractul de furnizare de medicamente/ materiale sanitare/servicii medicale paraclinice încetează de drept la data la care a intervenit una dintre următoarele situaţii:

a) furnizorul îşi încetează activitatea în raza administrativ-teritorială a casei de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală;

b) încetarea prin faliment, dizolvare cu lichidare, lichidare, desfiinţare sau reprofilare a furnizorului, după caz;

c) încetarea definitivă a activităţii casei de asigurări de sănătate.

(2) Contractul de furnizare de medicamente/materiale sanitare/servicii medicale paraclinice încetează în următoarele situaţii:

a) din motive imputabile furnizorului, prin reziliere;

b) acordul de voinţă al părţilor;

c) denunţarea unilaterală a contractului de către reprezentantul legal al furnizorului sau al casei de asigurări de sănătate, printr-o notificare scrisă, cu 30 de zile calendaristice anterioare datei de la care se doreşte încetarea contractului, cu indicarea motivului şi a temeiului legal.

(3) Contractul încheiat de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de medicamente/materiale sanitare/servicii medicale paraclinice pentru derularea programelor naţionale de sănătate încetează în condiţiile încetării contractului de furnizare de medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, respectiv a contractului de furnizare de servicii medicale în asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialităţile paraclinice, încheiate între aceleaşi părţi în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Art. 86. - (1) Contractul pentru finanţarea de medicamente şi/sau materiale sanitare specifice care se acordă în cadrul unor programe/subprograme din cadrul programului naţional cu scop curativ, încheiat de casa de asigurări de sănătate cu unităţile sanitare cu paturi, se suspendă printr-o notificare scrisă în următoarele situaţii:

a) una sau mai multe secţii nu mai îndeplinesc condiţiile de asigurare a serviciilor medicale, respectiv nu mai pot asigura tratamentul specific bolnavilor incluşi în cadrul programelor/ subprogramelor de sănătate cu scop curativ; suspendarea se face până la îndeplinirea condiţiilor obligatorii pentru reluarea activităţii;

b) încetarea termenului de valabilitate, la nivelul secţiei/secţiilor care derulează programe/subprograme de sănătate cu scop curativ, a autorizaţiei sanitare de funcţionare sau a documentului similar; suspendarea se face până la obţinerea noii autorizaţii sanitare de funcţionare sau a documentului similar;

c) pentru cazurile de forţă majoră confirmate de autorităţile publice competente, până la încetarea cazului de forţă majoră, dar nu mai mult de 6 luni, sau până la data ajungerii la termen a contractului;

d) la solicitarea furnizorului, pentru motive obiective, pe bază de documente justificative prezentate casei de asigurări de sănătate;

e) suspendarea contractului de furnizare de servicii medicale spitaliceşti, încheiat de acelaşi furnizor cu casa de asigurări de sănătate, altul decât cel încheiat pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate cu scop curativ; suspendarea contractului pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate cu scop curativ operează pe perioada suspendării contractului de furnizare de servicii medicale spitaliceşti;

(2) în cazul reorganizării unităţilor sanitare cu paturi, prin desfiinţarea lor şi înfiinţarea concomitentă a unor noi unităţi sanitare cu paturi distincte, cu personalitate juridică, contractele pentru finanţarea de medicamente şi/sau materiale sanitare specifice care se acordă în cadrul unor programe/subprograme din cadrul programului naţional cu scop curativ, încheiate cu casele de asigurări de sănătate şi aflate în derulare, se preiau de drept de către noile unităţi sanitare înfiinţate, corespunzător drepturilor şi obligaţiilor aferente noilor structuri.

Art. 87. - Contractul încheiat de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de medicamente/materiale sanitare (farmacii cu circuit deschis) se suspendă la data la care a intervenit una dintre următoarele situaţii:

a) suspendarea contractului de furnizare de medicamente/materiale sanitare încheiat de acelaşi furnizor cu casa de asigurări de sănătate, altul decât cel încheiat pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate cu scop curativ; suspendarea contractului de furnizare de medicamente/ materiale sanitare în cadrul programelor naţionale de sănătate cu scop curativ operează pe perioada suspendării contractului de furnizare de medicamente/materiale sanitare încheiat cu casa de asigurări de sănătate;

b) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 81 alin. (2)lit. z), în condiţiile în care furnizorul de medicamente/materiale sanitare face dovada demersurilor întreprinse pentru actualizarea dovezii de evaluare a farmaciei şi dovezii asigurării de răspundere civilă în domeniul medical; suspendarea operează pentru o perioadă de maximum 30 de zile lucrătoare;

c) în cazurile de forţă majoră confirmate de autorităţile publice competente, până la încetarea cazului de forţă majoră, dar nu mai mult de 6 luni, sau până la data ajungerii la termen a contractului;

d) la solicitarea furnizorului, pentru motive obiective, pe bază de documente justificative prezentate casei de asigurări de sănătate.

Art. 88. - Contractul încheiat de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii medicale paraclinice se suspendă la data la care a intervenit una dintre următoarele situaţii:

a) suspendarea contractului de furnizare de servicii medicale paraclinice, încheiat de acelaşi furnizor cu casa de asigurări de sănătate, altul decât cel încheiat pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate cu scop curativ; suspendarea operează pe perioada suspendării contractului de furnizare de servicii medicale, încheiat cu casa de asigurări de sănătate, altul decât cel încheiat pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate cu scop curativ;

b) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 81 alin. (3)lit. af), în condiţiile în care furnizorul de servicii medicale paraclinice face dovada demersurilor întreprinse pentru actualizarea dovezii de evaluare a furnizorului, actualizarea dovezii asigurării de răspundere civilă în domeniul medical, precum şi a dovezii asigurării de răspundere civilă în domeniul medical pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea la furnizor; suspendarea operează pentru o perioadă de maximum 30 de zile lucrătoare;

c) în cazurile de forţă majoră confirmate de autorităţile publice competente, până la încetarea cazului de forţă majoră, dar nu mai mult de 6 luni, sau până la data ajungerii la termen a contractului;

d) la solicitarea furnizorului, pentru motive obiective, pe bază de documente justificative prezentate casei de asigurări de sănătate.”

4. La articolul 11, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(5) Pentru asigurarea accesului la tratament al bolnavilor cuprinşi în cadrul programelor naţionale de sănătate, farmaciile cu circuit deschis aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate au obligaţia de a elibera medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea la nivelul preţului de decontare prevăzut la alin. (4), fără a încasa contribuţie personală pentru acest preţ de la asiguraţi.”

5. La articolul 11, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (51), cu următorul cuprins:

„(51) În cazul în care preţul cu amănuntul maximal cu TVA calculat pe unitatea terapeutică al medicamentului prescris este mai mare decât preţul de decontare, farmaciile cu circuit deschis aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate pot încasa de la asiguraţi, numai cu acordul şi la solicitarea acestora, diferenţa de preţ rezultată dintre preţul medicamentului prescris şi preţul de decontare al acestuia. În acest sens farmacia trebuie să obţină acordul informat şi scris al asiguratului/primitorului pe versoul prescripţiei.”

6. La articolul 11, alineatul (10) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(10) Medicamentele care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor cu HIV/SIDA, tuberculoză, unele boli rare, boli endocrine, cuprinşi în unele programe naţionale de sănătate, se eliberează prin farmaciile cu circuit închis aparţinând unităţilor sanitare prin care se derulează aceste programe, pe bază de prescripţie medicală/condică medicală. În vederea decontării contravalorii medicamentelor specifice acordate în cadrul programelor, aceste prescripţii/file de condică se depun la casele de asigurări de sănătate împreună cu borderoul centralizator şi rapoartele de gestiune ale farmaciei cu circuit închis.”

7. După articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 111, cu următorul cuprins:

„Art. 111. - (1) Prescripţia medicală electronică este un formular utilizat în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru prescrierea în tratamentul ambulatoriu a medicamentelor cu şi fără contribuţie personală, precum şi a medicamentelor/materialelor sanitare specifice ce se asigură bolnavilor cuprinşi în programele naţionale de sănătate; modelul prescripţiei medicale electronice şi normele metodologice privind utilizarea şi modul de completare a acesteia se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

(2) Modalităţile de prescriere, eliberare şi decontare a medicamentelor/materialelor sanitare ce se asigură bolnavilor cuprinşi în programele naţionale de sănătate, utilizând prescrierea electronică, se stabilesc prin Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi 2012, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. i.591/1.110/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Prescrierea electronică a medicamentelor/materialelor sanitare ce se asigură bolnavilor cuprinşi în programele naţionale de sănătate se face on-line şi numai în situaţii justificate prescrierea se face off-line. Prescrierea electronică off-line se face de la data prevăzută în norme.

(3) începând cu data de 1 iulie 2012 toţi furnizorii de servicii medicale şi medicamente/materiale sanitare specifice, aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, sunt obligaţi să utilizeze prescripţia medicală electronică pentru medicamente/materiale sanitare specifice ce se asigură bolnavilor cuprinşi în programele naţionale de sănătate, în tratamentul ambulatoriu, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare. Prin excepţie, până la data prevăzută în normele metodologice menţionate la alin. (1), în situaţii justificate, prescrierea medicamentelor/materialelor sanitare specifice se poate face utilizând formularul de prescripţie medicală cu regim special - off-line.

(4) Un medic nu poate prescrie unui asigurat în tratamentul ambulatoriu medicamente/materiale sanitare specifice ce se asigură bolnavilor cuprinşi în programele naţionale de sănătate, utilizând în acelaşi timp prescripţia medicală electronică şi prescripţia medicală cu regim special.

(5) Asumarea prescripţiei electronice de către medicii prescriptori se face prin semnătură electronică extinsă potrivit dispoziţiilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică. În situaţia în care medicii prescriptori nu deţin semnătură electronică, prescripţia medicală seva lista pe suport hârtie şi va fi completată şi semnată de medicul prescriptor m condiţiile prevăzute în normele metodologice menţionate la alin. (1).

(6) Furnizorii de servicii medicale, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate pentru derularea programelor naţionale de asigurări de sănătate, au obligaţia să introducă în sistemul informatic toate prescripţiile medicale prescrise off-line până cel târziu în ultima zi a lunii în care s-a făcut prescrierea off-line; în situaţia în care nu a putut fi pusă în aplicare obligaţia prevăzută anterior, aceştia au obligaţia să raporteze la casa de asigurări de sănătate în format electronic, la data prevăzută în contract, prescripţiile off-line prescrise în luna pentru care se face raportarea.

(7) în situaţia în care nu a fost îndeplinită obligaţia prevăzută la alin. (6), furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate pentru derularea programelor naţionale de asigurări de sănătate au obligaţia să introducă în sistemul informatic toate prescripţiile medicale prescrise off-line până cel târziu în ultima zi a fiecărui trimestru în care s-a făcut prescrierea off-line sau au obligaţia să raporteze la casa de asigurări de sănătate, la data prevăzută în contract, în format electronic, prescripţiile off-line prescrise în trimestrul anterior. Această prevedere se aplică începând cu data de 1 iulie 2012.

(8) în cazul în care, în derularea contractului, se constată nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (6), se aplică următoarele sancţiuni:

a) avertisment - pentru prima lună pentru care se constată nerespectarea obligaţiei din cadrul unui trimestru;

b) diminuarea cu 10% a valorii de contract aferente lunii respective exprimate în lei pentru a două lună pentru care se constată nerespectarea obligaţiei din cadrul unui trimestru.

(9) în cazul în care, în derularea contractului, se constată nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (7), se reţine o sumă egală cu contravaloarea prescripţiilor medicale electronice off-line neintroduse sau neraportate prescrise în cadrul unui trimestru.

(10) Reţinerea sumei conform prevederilor alin. (â) şi (9) S6 face din prima plată care urmează a fi efectuată, pentru furnizorii care sunt în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate. În situaţia în care suma prevăzută la alin. (8) lit. b) şi alin. (9) depăşeşte prima plată, recuperarea sumelor se realizează prin plată directă sau executare silită, în condiţiile legii.

(11) Recuperarea sumei conform prevederilor alin. (8) şi (9) se face prin plată directă sau executare silită pentru furnizorii care nu mai sunt în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate pentru derularea programelor naţionale de asigurări de sănătate în tratamentul ambulatoriu.

(12) Pentru cazurile prevăzute la alin. (8) şi (9), casele de asigurări de sănătate ţin evidenţa distinct pe fiecare program/subprogram naţional de sănătate şi pe fiecare medic prescriptor.”

8. La articolul 12, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Testele de automonitorizare a bolnavilor cu diabet zaharat insulinotrataţi se asigură în baza contractelor de furnizare de medicamente şi a unor materiale sanitare specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate cu scop curativ, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, încheiate de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de medicamente.”

9. La articolul 18, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (1), precum şi a celor din cadrul Programului naţional de sănătate a femeii şi copilului finanţate de Sa bugetul de stat şi/sau din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii, pentru care se organizează achiziţii publice la nivel naţional, furnizorii de servicii medicale autorizaţi şi evaluaţi, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, alte instituţii publice şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale pot primi produsele achiziţionate în baza contractelor încheiate cu direcţiile de sănătate publică.”

10. La articolul 20, litera c) se abrogă.

11. La anexă, ta litera A „Programe naţionale de sănătate de evaluare, profilactice şi cu scop curativ finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii” punctul IV „Programele naţionale privind bolile netransmisibile” punctul 2 „Programul naţional de oncologie”, nota de subsol a subpunctului 2.1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„*) Se derulează până la epuizarea stocurilor.”

12. La anexă, la litera A „Programe naţionale de sănătate de evaluare, profilactice şi cu scop curativ finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii” punctul IV „Programele naţionale privind bolile netransmisibile” punctul € „Programul naţional de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă”, după subpunctul 6.5 se introduce un nou subpunct, subpunctul 6.6, cu următorul cuprins:

„6.6. Subprogramul de diagnostic şi tratament al epilepsiei rezistente la tratamentul medicamentos”.

13. La anexă, la litera B „Programe naţionale de sănătate de evaluare, profilactice şi cu scop curativ, finanţate din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate” titlul „Structură” punctul I „Programele naţionale de sănătate cu scop curativ1, subpunctul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„6- Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare

Obiectiv:

Tratamentul bolnavilor cu boli rare prevăzute în normele tehnice”.

14. În anexă, la litera B „Programe naţionale de sănătate de evaluare, profilactice şi cu scop curativ, finanţate din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate” titlul „Structură” punctul I „Programele naţionale de sănătate cu scop curativ” subpunctul 9 „Programul naţional de ortopedie”, după litera c) se introduce o nouă litera, litera d), cu următorul cuprins:

„d) bolnavilor cu patologie tumorală, degenerativa sau traumatică prin chirurgie spinală.”

Art. II, - În tot cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 1,388/2010 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi 2012, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „cod numeric personal” se înlocuieşte cu sintagma „cod numeric personal/cod unic de asigurare, după caz”.

Art. III. - (1) Prevederile art. I pct. 3 se aplică contractelor ce vor fi încheiate de către furnizori cu casele de asigurări de sănătate/Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, după caz, pentru finanţarea programelor/subprogramelor de sănătate, după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(2) Contractele pentru finanţarea programelor/ subprogramelor de sănătate încheiate de către furnizori cu casele de asigurări de sănătate/ Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se pot modifica în mod corespunzător cu obligaţiile şi sancţiunile prevăzute la art. I pct. 3, prin încheierea de acte adiţionale, cu acordul părţilor.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul sănătăţii,

Vasile Cepoi

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 27 iunie 2012.

Nr. 651.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AUTORITATEA NAŢIONALA SANITARA VETERINARĂ ŞI

PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

 

ORDIN

pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 2.893 din 30 mai 2012, întocmit de către Direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa lanţului alimentar din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

având în vedere prevederile art. 2 şi 24 din Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, republicată,

ţinând cont de prevederile art. 63 şi ale art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 341/2012 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor maximale aferente acestora pentru anul 2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 30 octombrie 2009, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şt pentru Siguranţa Alimentelor, institutele veterinare centrale şi direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Mihai Ţurcanu

 

Bucureşti, 15 iunie 2012.

Nr. 45.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1 214/2009)

 

LISTA

cuprinzând bolile pentru care se acordă despăgubiri

 

1. Tuberculoza bovină

2. Febra aftoasă

3. Leucoza enzootică bovină

4. Turbarea*

5. Paratuberculoza**

6. Bruceloza bovină

7. Encefalopatiile spongiforme transmisibile ale rumegătoarelor; encefalopatia spongiformă a bovinelor, scrapia

8. Pesta porcină clasică

9. Anemia infecţioasă ecvină

10. Boala Aujeszky***

11. Salmonelozele aviare

12. Loca americană si bolile virotice ale albinelor

13. Varooza albinelor

14. Pesta porcină africană

15. Pesta bovină

16- Pesta ecvină

17. Pesta rumegătoarelor mici

18. Pesta aviară (influenţa aviară)

19. Stomatita veziculoasă

20. Pleuropneumonia contagioasă a bovinelor

21. Boala veziculoasă a porcului

22. Dermatoza nodulară contagioasă a bovinelor

23. Variola ovină şi caprină

24. Bluetongue****

25. Febra Văii de Rift

26. Furunculoza salmonidelor

27. Iersinioza salmonidelor

28. Septicemia hemoragică virală a salmonidelor

29. Necroza hematopoietică infecţioasă

30. Trichineloza*****


* În caz de confirmare a unui focar de rabie se acorda despăgubiri pentru animale de interes economic ucise şi animalele receptive la rabie din grădinile zoologice autorizate sanitar-veterinar, altele decât carnasiere sălbatice.

** Cu excepţia animalelor din comerţ intracom unitar/import din ţări terţe cu reacţii pozitive la testele efectuate pe perioada de aşteptare sau carantină.

*** Doar specia porcină.

**** Bluetongue denumită boala limbii albastre şi febra catarală ovină.

***** În cazul sacrificărilor pentru consum familial.

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

 

ORDIN

privind organizarea şi desfăşurarea programelor de reconversie profesională a poliţiştilor la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor

 

Având în vedere prevederile art. 71 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul administraţiei şi internelor emite următorul ordin:

Art. 1. - Reconversia profesională a poliţiştilor constituie procesul instituţionalizat prin care se realizează, la cerere, consilierea, recalificarea şi sprijinul pentru dobândirea unor competenţe sau/şi calificări necesare pentru schimbarea profesiei sau ocupaţiei, în vederea facilitării accesării unui nou loc de muncă pe piaţa muncii.

Art. 2. - Beneficiar al măsurilor de reconversie profesională este poliţistul al cărui raport de serviciu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) încetează fără a îndeplini condiţiile legale pentru a i se acorda pensie în sistemul public de pensii, denumit în continuare personal beneficiar, aflat în una dintre următoarele situaţii:

a) în urma reorganizării activităţii MAI sau a unei unităţi de poliţie ori a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de poliţistul respectiv, nu există posibilitatea de a fi încadrat într-o funcţie similară în aceeaşi unitate sau în alte unităţi;

b) şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă în perioada cât a avut calitatea de poliţist în structurile MAI, devenind inapt pentru serviciul poliţienesc.

Art. 3. - (1) Programele de reconversie profesională constau, după caz, în:

a) cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare sau alte forme de pregătire profesională, pentru care sunt obţinute autorizaţiile necesare, organizate în cadrul instituţiilor de învăţământ ale MAI, respectiv în centrele de perfecţionare a pregătirii personalului MAL denumite în continuare instituţii de formare profesională ale MAI;

b) cursuri de formare de scurtă durată şi alte servicii specializate în vederea reorientării profesionale, organizate de către MAI în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Munca, pe baza protocoalelor încheiate în acest sens;

c) cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare sau alte forme de pregătire profesională organizate de alte ministere, instituţii ori persoane juridice de drept privat autorizate, pe baza convenţiilor încheiate în acest sens.

(2)în instituţiile de formare profesională ale MAI, reconversia profesională se realizează prin cursuri de scurtă durată, organizate în conformitate cu oferta instituţională cuprinsă în Planul anual de reconversie profesională şi în raport cu opţiunile personalului beneficiar a programelor de reconversie profesională privind calificarea/recalificarea profesională.

(3) Organizarea programelor de reconversie profesională se realizează de către MAI astfel:

a) în următoarele 6 luni după adoptarea măsurilor de reorganizare instituţională, pentru situaţiile prevăzute la art. 2 lit. a);

b) după apariţia situaţiei prevăzute la art. 2 lit. b).

Art. 4. - Activităţile preliminare organizării programelor de reconversie profesională se asigură de către MAI prin structurile de resurse umane din unităţile în care a fost încadrat personalul beneficiar sau, după caz, prin structurile de resurse umane care asigură activitatea de gestiune a resurselor umane pentru unităţile în care a fost încadrat personalul beneficiar şi constau în:

a) informarea asupra prevederilor existente în actele normative de nivel superior şi în reglementările în vigoare aplicabile MAI referitoare la reconversia profesională;

b) consilierea şi orientarea cu privire Sa alegerea programului şi a formei de pregătire profesională;

c) susţinerea pentru calificarea/recalificarea/perfecţionarea/ specializarea în alte profesii/ocupaţii, precum şi orientarea pentru dobândirea cunoştinţelor şi deprinderilor necesare desfăşurării unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, potrivit opţiunilor individuale şi în raport cu cerinţele pieţei muncii.

Art. 5. - (1) La nivelul MAI, pentru realizarea programelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) se elaborează anual, până la data de 15 noiembrie, prin grija Direcţiei generale management resurse umane (DGMRU), Planul anual de reconversie profesională.

(2) Planul anual de reconversie profesională cuprinde cursurile de calificare, recalificare, perfecţionare sau, după caz, alte forme de pregătire profesională organizate în cadrul instituţiilor de formare profesională ale MAI care constituie oferta instituţională în cadrul procesului de reconversie profesională pentru anul viitor celui în care se elaborează respectivul document.

(3) Documentul prevăzut la alin. (1) se întocmeşte pe baza propunerilor instituţiilor de formare profesională ale MAI, ţinând seama de resursele umane şi materiale disponibile, dar şi de oferta locurilor de muncă existentă pe piaţa muncii.

Art. 6. - (1) Structurile implicate în procesul de reconversie profesională cu atribuţii privind gestionarea personalului beneficiar, denumite în continuare structuri desemnate, sunt următoarele:

a) DGMRU pentru unităţile aparatului central al MAI, structurile subordonate acestora şi Oficiul Responsabilului cu Protecţia Datelor Personale;

b) structurile de resurse umane care asigură gestionarea personalului din cadrul inspectoratelor generale/similare şi subordonate ori, după caz, aflate în coordonarea acestora, precum şi pentru structurile/instituţiile din subordinea MAI.

(2) DGMRU elaborează, cu sprijinul structurilor MAI cu atribuţii în domeniu, proiectele protocoalelor de colaborare, respectiv ale convenţiilor ce urmează să fie încheiate cu autorităţile şi instituţiile publice menţionate la art. 3 alin. (1), denumite în continuare parteneri de reconversie profesională.

(3) Structurile desemnate pot iniţia demersuri, în limita fondurilor alocate unităţilor în cadrul cărora funcţionează, pentru încheierea convenţiilor având ca obiect furnizarea serviciilor de pregătire profesională prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) cu autorităţile, instituţiile publice ori persoanele juridice de drept privat autorizate.

Art. 7. - (1) Structurile desemnate au, în principal, următoarele atribuţii:

a) iau în evidenţă personalul care urmează să beneficieze sau care a beneficiat de reconversia profesională şi completează Centralizatorul privind evidenţa personalului beneficiar al programelor de reconversie profesională, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin;

b) aduc la cunoştinţa personalului beneficiar condiţiile accesării dreptului la reconversie profesională, precum şi oferta instituţională cuprinsă în Planul anual de reconversie profesională;

c) centralizează solicitările de calificare/recalificare profesională a personalului beneficiar;

d) orientează personalul beneficiar către instituţiile de formare profesională ale MAI sau, după caz, partenerii de reconversie profesională cu care s-au încheiat protocoale ori, după caz, convenţii;

e) înaintează instituţiilor de formare profesională ale MAI sau, după caz, partenerilor de reconversie profesională lista cu opţiunile personalului beneficiar pentru urmarea programelor de reconversie profesională;

f) desemnează persoanele responsabile pentru menţinerea legăturii cu instituţiile de formare profesională ale MAI, respectiv cu partenerii de reconversie profesională cu care s-au încheiat protocoale sau, după caz, convenţii;

g) colaborează cu partenerii de reconversie profesională în vederea asigurării realizării serviciilor prevăzute în protocoalele, respectiv convenţiile încheiate cu aceştia;

h) colaborează cu partenerii de reconversie profesională în vederea soluţionării eventualelor probleme identificate pe parcursul derulării protocoalelor, respectiv a convenţiilor încheiate;

i) organizează împreună cu partenerii de reconversie profesională întâlniri de lucru în vederea realizării obiectivelor protocoalelor, respectiv ale convenţiilor încheiate;

j) primesc de la personalul desemnat solicitările personalului beneficiar care a fost încadrat în unităţi teritoriale fără structuri de resurse umane;

k) urmăresc finalizarea cursurilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) şi obţinerea documentelor de absolvire.

(2) Personalul responsabil pentru gestionarea procesului de reconversie profesională se desemnează prin dispoziţie a şefului structurii desemnate sau superioare, cu modificarea în mod corespunzător a atribuţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului.

(3) Structurile desemnate sau, după caz, persoanele desemnate potrivit alin. (2) au obligaţia de a aduce la cunoştinţa personalului beneficiar perioada de organizare şi instituţia organizatoare a programului de reconversie profesională şi a formei de pregătire profesională aleasă.

(4) Semestrial, structurile desemnate prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b) transmit DGMRU situaţia nominală a personalului care a beneficiat de programe de reconversie profesională, precum şi modalitatea de finalizare a acestora.

Art. 8. - (1) Pentru a beneficia de programele de reconversie profesională organizate de MAI, personalul beneficiar trebuie să îşi exprime intenţia de a urma o formă de pregătire profesională printr-o solicitare scrisă adresată structurilor desemnate. În cazul prevăzut la art. 2 lit. a), solicitarea trebuie depusă în interiorul termenului prevăzut la art. 3 alin. (3) lit. a).

(2) Opţiunile exprimate în condiţiile alin. (1) se transmit de către structura desemnată instituţiilor de formare profesională care organizează respectivele programe de reconversie profesională, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii acestora, împreună cu următoarele informaţii:

a) data formulării solicitării privind urmarea programului de reconversie profesională;

b) data încetării raporturilor de serviciu.

(3) în termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea opţiunilor exprimate în condiţiile alin. (2), instituţiile de formare profesională ale MAI au obligaţia să informeze structura desemnată solicitantă cu privire la disponibilităţile de organizare a programelor de reconversie profesională pentru care personalul beneficiara optat, perioadele în care vor fi organizate respectivele programe şi numărul de locuri alocate.

(4) După primirea comunicării prevăzute la alin. (3), structura desemnată comunică personalului beneficiar programul de reconversie profesională, instituţia de formare profesională a MAI organizatoare, precum şi datele relative la perioada şi locaţia organizării programului de reconversie profesională şi la forma de pregătire profesională.

(5) în cazul în care numărul solicitărilor depăşeşte numărul de locuri alocate programului de reconversie profesională organizat de instituţiile de formare profesională ale MAI, selecţia se face în ordinea cronologică a:

a) datei de încetare a raporturilor de serviciu;

b) datei formulării solicitării privind urmarea unui program de reconversie profesională;

c) datei transmiterii către instituţia de formare profesională organizatoare a solicitărilor în condiţiile alin. (2).

(6) în cazul în care, după aplicarea criteriilor prevăzute la alin. (5), personalul beneficiar prevăzut la art. 2 lit. a) care a optat pentru un program de reconversie profesională organizat în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. a) nu poate participa, acesta va fi îndrumat către agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, potrivit arondării, respectiv către partenerii de reconversie profesională cu care s-au încheiat protocoale ori convenţii.

(7) La finalizarea programelor de reconversie profesională, instituţiile de formare profesională ale MAI comunică structurilor desemnate situaţia absolvirii respectivelor programe de către personalul beneficiar.

Art. 9. - MAI poate atrage pentru susţinerea reconversiei profesionale a poliţiştilor şi alte surse de finanţare interne sau externe, în cadrul unor programe dezvoltate în acest scop.

Art. 10. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, prevederile Ordinul ministrului de interne nr. 323/2002 privind reconversia profesională a personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor1 îşi încetează aplicabilitatea în ceea ce priveşte categoria de personaj reprezentată de poliţişti.

Art. 11. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul administraţiei şi internelor,

Ioan Rus

 

Bucureşti, 13 iulie 2012.

Nr. 172.


1 Ordinul ministrului de interne nr. 323/2002 privind reconversia profesională a personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece are ca obiect reglementări din sectorul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

 

ANEXA

 

CENTRALIZATOR

privind evidenţa personalului beneficiar al programelor de reconversie profesională

 

Nr. crt.

Datele de identificare ale personalului beneficiar al programelor de reconversie profesională

Gradul profesional deţinut la încetarea raporturilor de serviciu

Opţiunea pentru urmarea programelor de reconversie profesională

Programul de reconversie profesională ales

Perioada organizării programului de reconversie

profesională

Modalitatea de finalizare a programului de reconversie profesională

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.