MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 511/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 511         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marţi, 24 iulie 2012

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

153. - Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

 

523. - Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 410 din 3 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 210 alin. (1) lit. e), art. 215 alin. (3), art. 216, art. 217 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi k) şi art. 219 lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Decizia nr. 413 din 3 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 127 alin, (21)din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Decizia nr. 422 din 3 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2010 privind destinaţia sumelor provenite din recuperarea unor drepturi valutare ale României

 

Decizia nr. 473 din 8 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 497 din 10 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale

 

Opinie separată

 

Decizia nr. 546 din 24 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMANIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41 din 5 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 5 iulie 2012, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul I, punctul 1 se abrogă.

2. La articolul I punctul 2, articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 23. - Pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului, în termen de 5 zile de la data stabilirii zilei referendumului se înfiinţează, după caz: Biroul Electoral Central, birouri electorale de circumscripţie, oficii electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţării, precum şi birouri electorale ale secţiilor de votare.”

3. La articolul I punctul 4, alineatele (1) şi (2) ale articolului 26 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 26. - (1) în cazul referendumului naţional, birourile electorale de circumscripţie ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, oficiile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi biroul electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţârii se compun dintr-un preşedinte şi cel mult 6 delegaţi ai partidelor politice reprezentate în Parlament; în cazul referendumului local, birourile electorale de circumscripţie ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi birourile electorale ale secţiilor de votare se compun dintr-un preşedinte şi cel mult 6 delegaţi ai partidelor politice reprezentate în consiliul local sau judeţean.

(2) Preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, al biroului electoral pentru secţiile de votare organizate în afara tării, precum si cei ai oficiilor electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt stabiliţi de către preşedintele tribunalului judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz, în cel mult 3 zile de la stabilirea zilei referendumului, prin tragere la sorţi.”

4. La articolul I, după punctul 5 se introduc două noi puncte, punctele 51 şi S2, cu următorul cuprins:

„51. La articolul 32, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

«Art. 32. - (1) în ziua referendumului, la ora 6,00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în prezenţa celorlalţi membri, verifică urnele, existenţa listelor electorale, a buletinelor de vot şi a ştampilelor, după care închide şi sigilează urnele, aplicând ştampila de control a secţiei de votare.»

52. Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:

«Art. 34. - Scrutinul se va deschide la ora 7,00 şi se va încheia la ora 23,00.»„

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU ŞTEFAN ZGONEA

p. PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRU FILIP

 

Bucureşti, 24 iulie 2012.

Nr. 153

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

În temeiul prevederilor art. 77 alin. {3) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

- interimar -

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 24 iulie 2012.

Nr. 523.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 410

din 3 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 210 alin. (1) lit. e), art. 215 alin. (3), art. 216, art. 217 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi k) şi art. 219 lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 210 alin. (1) lit. e), art. 215 alin. (3), art. 216, art. 217 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi k) şi art. 219 lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Niculina Toader în Dosarul nr. 4.430/114/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 779D/2011,

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 30 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4.430/114/2009, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 210 alin. (1) lit. e), art. 215 alin. (3), art. 216, art. 217 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi k) şi art. 219 lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Niculina Toader.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât nu definesc în ce constă „pachetul de servicii minimale”, neexistând o contra echivalenţă a plăţilor solicitate de casele de asigurări pentru aceste servicii, ce ar trebui să echivaleze cu cotele de 6,5%, respectiv 5,5%.

Prin aplicarea acestor cote procentuale, liber-profesioniştilor li se impune o plată dublă; prin sistemul de copiată se impune o plată dublă şi se ajunge la o îmbogăţire fără just temei pentru casele de asigurări de sănătate, fiind încălcat dreptul de proprietate garantat de prevederile constituţionale ale art. 44. În continuare, arată că dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Ordonanţa

Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază că pretinsele critici de neconstituţionalitate susţinute de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate vizează obligaţia sa, în calitate de avocat, de a contribui la sistemul public de asigurări sociale de sănătate. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a mai fost sesizată cu excepţii de neconstituţionalitate a altor dispoziţii din Legea nr. 95/2006, ce au fost respinse prin deciziile nr. 125/2007, nr. 334/2009, nr. 428/2009, nr. 446/2009, nr. 775/2009 şi nr. 1.011/2009.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 210 alin. (1) lit. e), art. 215 alin. (3), art. 216, art. 217 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi k) şi art. 219 lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, şi art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007.

Aceste texte de lege au următorul conţinut:

- Art. 210 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006: „(1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii: [...]

e) pachetul minimal de servicii - se acordă persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat şi cuprinde servicii medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţai edemo-epidemic, inclusiv cele prevăzute în Programul naţional de imunizări, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, servicii de planificare familială, stabilite prin contractul-cadru;”,

- Art. 215 alin. (3) din Legea nr. 95/2006: „Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, venituri din agricultură şi silvicultură, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declaraţii privind obligaţiile faţă de fond.”;

- Art. 216 din Legea nr. 95/2006:”În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”;

- Art. 217 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi lit. k) din Legea nr. 95/2006; „(1) Asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de bază în condiţiile prezentei legi. (...)

(3) Contractul-cadru reglementează. În principal, condiţiile acordării asistenţei medicale cu privire la:

a) pachetul de servicii de bază la care au dreptul persoanele asigurate; (...)

k) copiata pentru unele servicii medicale.”;

- Art. 219 lit. g) din Legea nr. 95/2006: „Obligaţiile asiguraţilor pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute la art. 218 sunt următoarele: (...)

g) să achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând copiata, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru şi prin normele de aplicare a acestuia;”;

- Art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: „Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invoca prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată şi art. 139 alin. (3) referitoare la impozite, taxe şi alte contribuţii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta a fost ridicată într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Buzău prin care a fost admisă contestaţia autoarei excepţiei, fiind exonerată de plata sumei de 14.849 lei, reprezentând contribuţia de asigurare de sănătate şi dobânda aferentă.

De asemenea, Curtea reţine că dispoziţiile art. 210 alin. (1) lit. e) şi ale art. 217 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi k) din Legea nr. 95/2006 se referă la semnificaţia unor termeni şi noţiuni folosite în lege, precum pachetul minimal de servicii, şi la dreptul asiguraţilor la un pachet de servicii de bază în condiţiile legii.

Astfel, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 210 alin. (1) lit. e) şi ale art. 217 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi k) din Legea nr. 95/2006 nu respectă exigenţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că instanţa de contencios constituţional decide „asupra excepţiilor (...), care are legătură cu soluţionarea cauzei (...)”.

Aşa fiind, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 210 alin. (1) lit. e) şi ale art. 217 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi k) din Legea nr. 95/2006.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 215 alin. (3), art. 216 şi art. 219 lit. g) din Legea nr. 95/2006, Curtea constată că, în esenţă, autoarea acesteia este nemulţumită de obligaţia ce îi revine de a plăti contribuţia la fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Referitor la acest aspect, instanţa de contencios constituţional a reţinut că obligativitatea plăţii contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate.

Atât principiul obligativităţii, cât şi cel al solidarităţii reprezintă o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii, precum şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor.

Totodată, este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în funcţie de cuantumul veniturilor realizate. Această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate.

De asemenea, Curtea a reţinut că principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferenţa valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului.

În sfârşit, Curtea a statuat că legiuitorul, având în vedere situaţia specifică a diferitelor categorii de persoane asigurate, în funcţie de provenienţa veniturilor, a înţeles să instituie un tratament juridic diferenţiat sub aspectul veniturilor în raport cu care se stabileşte contribuţia lunară.

În acest sens s-a pronunţat Curtea, de exemplu, prin Decizia nr. 1.011 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 243 din 17 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 3 mai 2011.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că instanţa de contencios constituţional a statuat de nenumărate ori în sensul că aceste dispoziţii sunt constituţionale. Exemple în acest sens sunt Decizia nr. 838 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 11 august 2010, Decizia nr. 258 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010, şi Decizia nr. 248 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2010.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine o reconsiderare a acestei jurisprudenţe, atât considerentele acelei decizii, cât şi soluţia pronunţată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 210 alin. (1) lit. e) şi ale art. 217 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi k) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Niculina Toader în Dosarul nr. 4.430/114/2009 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (3), art. 216 şi art. 219 lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 413

din 3 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 127 alin. (21) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Andrei Rivelino Văsuică în Dosarul nr. 9.302/63/2010 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 849D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 29 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 9.302/63/2010, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Andrei Rivelino Văsuică într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 contravine prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4), deoarece nu a existat urgenţa necesară adoptării acestei ordonanţe. În continuare, arată că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 44, art. 45 şi art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a). Astfel, se permite organelor fiscale să încalce dreptul de proprietate privată prin îngrădirea dreptului de a dispune de bunurile imobile aflate în patrimoniul personal. Totodată, textul permite impunerea, în mod unilateral, de către organele fiscale a calităţii de persoană impozabilă unei persoane fizice.

Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului

Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Deşi instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorul excepţiei critică această ordonanţă în ansamblu, precum şi dispoziţiile art. 127 alin. (2”») din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 13 octombrie 2009, şi art. 127 alin. (21) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003.

Dispoziţiile art. 127 alin. (21) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au următorul conţinut: „Situaţiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 45 referitoare la libertatea economică, art. 115 alin. (4) referitoare la delegarea legislativă şi art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) referitoare la economie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate din perspectiva criticii extrinseci formulate de autorul excepţiei, Curtea constată că Guvernul a motivat în preambulul ordonanţei de urgenţă situaţia extraordinară, astfel încât nu poate fi reţinută critica potrivit căreia dispoziţiile actului normativ contravin prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 45 şi art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), Curtea constată că libertatea economică reglementată de prevederile art. 45 din Legea fundamentală nu este absolută; atât accesul liber al persoanei la o activitate economică, cât şi exercitarea acestuia se desfăşoară „în condiţiile legii”. De asemenea, prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (1), potrivit cărora economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu cele ale alin. (2) lit. a) şi b) din acelaşi articol, care prevăd obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, precum şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economică.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, Curtea constată că persoanele fizice nu se consideră că realizează o activitate economică în sfera de aplicare a TVA-ului atunci când obţin venituri din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care au fost folosite de către acestea pentru scopuri personale. Persoana fizică se consideră că realizează o activitate economică din exploatarea bunurilor corporale sau necorporale numai dacă sunt îndeplinite anumite criterii, criterii avute în vedere de către organul fiscal la calificarea unei persoane fizice ca fiind persoană impozabilă. Astfel, persoana respectivă trebuie să acţioneze ca atare, de o manieră independentă, şi activitatea respectivă să fie desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Numai constatând îndeplinirea acestor cerinţe, persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile pot fi calificate ca fiind persoane impozabile. Or, este firesc ca organul fiscal să poată realiza această calificare, tocmai pentru a nu se permite eludarea dispoziţiilor legale referitoare la contribuţiile fiscale aplicabile.

Aşa fiind. Curtea va respinge excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 a!in. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 127 alin. (21) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Andrei Rivelino Văsuică în Dosarul nr. 9.302/63/2010 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 422

din 3 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2010 privind destinaţia sumelor provenite din recuperarea unor drepturi valutare ale României

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocarii - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2010 privind destinaţia sumelor provenite din recuperarea unor drepturi valutare ale României, excepţie ridicată de Societatea Comercială Prodexport - SA, din Bucureşti în Dosarul nr. 8.000/2/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.101D/2011.

La apelul nominal răspunde pentru autorul excepţiei consilierul juridic, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul consilierului juridic, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate porneşte de la o comparaţie între Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2010 şi Legea nr. 247/2005. afirmând că se operează o expropriere. Diferenţa de redactare provine din aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la denominare şi nu reprezintă o expropriere.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 16 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 8.000/2/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2010 privind destinaţia sumelor provenite din recuperarea unor drepturi valutare ale României, excepţie ridicată de Societatea Comercială Prodexport - SA. din Bucureşti într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unui recurs declarat împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantei ce viza anularea parţială a Hotărârii Guvernului nr. 1.638/2008.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că intervenţia statului prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2010 a urmărit reducerea valorii sumelor datorate de statul Irak către societăţile exportatoare din România. Astfel, dispoziţia legală criticată reprezintă o adevărată expropriere, o măsură de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri, încălcându-se prevederile art. 44 din Constituţie. Modul de calcul stabilit prin prevederea contestată introduce o măsură care încalcă regulile pieţei libere, încalcă dreptul societăţii la liberă concurenţă şi o pune într-o situaţie defavorizantă, discriminatorie faţă de ceilalţi operatori economici de pe piaţa liberă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal arată că, în preambulul actului normativ contestat, adoptarea măsurii prin ordonanţa de urgenţă se justifică prin prisma asigurării condiţiilor ca Fondul Proprietatea să devină operaţional într-o perioadă cât mai scurtă de timp. De asemenea, dispoziţiile art. 1 şi 2 din ordonanţa de urgenţă se subsumează dreptului de apreciere de care dispune statul din perspectiva necesităţii de a asigura un just echilibru între interesul privat al unor operatori economici şi un interes public superior, constând în asigurarea resurselor şi eficientizarea procesului de justă despăgubire a foştilor proprietari.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Apreciază că stabilirea cursului de 0,0015 lei pentru un dolar SUA, în locul cursului de 15 lei pentru un dolar SUA, stabilit iniţial prin Legea nr. 247/2005, reprezintă un efect al denominării monedei naţionale, iar nu o expropriere. În continuare, arată că nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a normelor şi principiilor fundamentale referitoare la libertatea economică, întrucât operatorii economici trebuie să se integreze cadrului constituţional creat în concordanţă cu interesul public pe care statul este obligat să îl vegheze.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Deşi instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2010, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea constată că aceasta vizează doar dispoziţiile art. 1 alin. (1) Iii a) din această ordonanţă de urgenţă. Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2010 privind destinaţia sumelor provenite din recuperarea unor drepturi valutare ale României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 20 octombrie 2010, cu următorul conţinut: „(1) Sumele rezultate din recuperarea creanţelor României provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, prevăzute în Legea nr. 29/1994 privind autorizarea Guvernului de a aproba negocierea în vederea recuperării creanţelor României provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, cu modificările ulterioare, şi sumele rezultate din recuperarea drepturilor care decurg din acordurile comerciale şi de plăţi guvernamentale şi aranjamente tehnice bancare corespunzătoare, prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 59/1994 privind reglementarea operaţiunilor de import-export care se derulează prin cliring, barter şi cooperare economică internaţională în baza acordurilor comerciale şi de plăţi guvernamentale, republicată, se fac venit la bugetul de stat după reţinerea următoarelor cheltuieli;”.

a) cheltuielile cuvenite operatorilor economici exportatori, stabilite pe baza cursului de 0,0015 lei pentru un dolar SUA, ale căror credite nu au fost preluate la datoria publică în baza Legii nr. 7/1992 privind acoperirea financiară a obligaţiilor statului rămase neregularizate la 31 decembrie 1990 şi preluarea de către stat şi băncile comerciale a pierderilor înregistrate în anii 1989 şi 1990 de agenţii economici cu capital de stat, precum şi a creditelor bancare neperformante;”.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 45 referitoare la libertatea economică si art. 135 referitoare la economie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra Proiectului de lege privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, Guvernul a decis să îşi angajeze răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului, în temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţia României. Astfel, birourile permanente reunite au stabilit şedinţa comună în data de 14 iunie 2005. La data de 16 iunie 2005 a fost depusă o moţiune de cenzură iniţiată, iar la data de 6 iulie 2005 Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii legii în cadrul controlului apriori.

La momentul înregistrării proiectului de lege la Cameră pentru dezbatere - 6 iunie 2005 - nu erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, care prevedeau că moneda naţională a României va fi denominată la data de 1 iulie 2005.

Astfel, Curtea constată că referirea din textul de lege criticat la „cursul de 0,0015 lei pentru un dolar SUA” nu vine decât să reducă valoarea nominală prevăzută de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, în acord cu Legea nr. 348/2004, fără a reprezenta o expropriere, o măsură de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri.

De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia prevederea contestată introduce o măsură care încalcă regulile pieţei libere, încalcă dreptul societăţii la liberă concurenţă şi o pune într-o situaţie defavorizantă, discriminatorie faţă de ceilalţi operatori economici de pe piaţa liberă. Dispoziţia de lege criticată se aplică numai operatorilor economici prevăzuţi în Hotărârea Guvernului nr. 732/2011 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.638/2008 pentru aprobarea cuantumului sumelor ce urmează a fi virate Fondului „Proprietatea” şi al celor decontate operatorilor economici ca urmare a îndeplinirii prevederilor Acordului bilateral dintre Guvernul României, acţionând prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Republica Irak, acţionând prin Ministerul Finanţelor, semnat la Amman la 18 august 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 27 iulie 2011, fără a determina o situaţie defavorizantă a acestora faţă de alţi operatori economici de pe piaţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2010 privind destinaţia sumelor provenite din recuperarea unor drepturi valutare ale României, excepţie ridicată de Societatea Comercială Prodexport - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.000/2/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 473

din 8 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Victoria Şarpe în Dosarul nr. 7.798/299/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 338D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, menţionând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.411 din 20 octombrie 2011, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 3.193R din 23 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 7.798/299/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost invocată de Victoria Şarpe într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este în contradicţie atât cu prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor, cât şi cu cele ale art. 284 din Codul muncii care stabilesc competenţa pentru soluţionarea conflictelor de muncă în favoarea tribunalului în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul. La stabilirea acestei competenţe legiuitorul a avut în vedere înlesnirea liberului acces la justiţie al salariatului. Or, în condiţiile în care titlul executoriu este emis de instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul, este nedrept ca executarea acestuia să se facă la sediul debitorului sau al terţului poprit. Întrucât în speţă sediul debitorului este unic, în municipiul Bucureşti, textul criticat limitează liberul acces la justiţie al salariaţilor creditori, care sunt nevoiţi să se deplaseze la Bucureşti pentru a-şi obţine drepturile.

Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate mai consideră că prin prevederile legale criticate sunt favorizate organele de executare silită de la sediul debitorilor, adică din Bucureşti, având în vedere că Societatea Comercială Petrom - S.A. nu are în ţară decât subunităţi fără personalitate juridică. În aceste condiţii, nici organele de executare silită nu beneficiază de egalitate în faţa legii.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră principiul egalităţii în drepturi şi în art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. De asemenea, se apreciază a fi încălcate şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate prin raportare la critici similare, constatând constituţionalitatea acestora.

Astfel, prin Decizia nr. 273 din 21 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 aprilie 2006, şi Decizia nr. 102 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 5 aprilie 2011, Curtea a statuat că textul de lege criticat stabileşte competenţa materială şi teritorială pentru soluţionarea cererii creditorului de înfiinţare a popririi. Astfel, legea atribuie competenţa materială de a dispune înfiinţarea popririi executorului judecătoresc, creditorul având a alege între două birouri execuţionale deopotrivă competente, cel de la domiciliul sau sediul debitorului, respectiv cel de la domiciliul sau sediul terţului poprit.

Reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuţiilor sale, astfel cum sunt determinate prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora competenţa, procedura de judecata, inclusiv procedura executării silite, precum şi căile de atac sunt prevăzute numai prin lege.

Curtea a constatat că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distincţie sau în considerarea altor criterii, şi anume creditorii deţinători ai unui titlu executoriu care solicită executorului judecătoresc înfiinţarea popririi.

De asemenea, Curtea a considerat că este neîntemeiată şi critica autorilor excepţiei potrivit căreia reglementarea dedusa controlului îngrădeşte accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care art. 399 din Codul de procedură civilă prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, oferind toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi.

Pentru motivele expuse mai sus, Curtea nu a putut reţine nici încălcarea prevederilor internaţionale cuprinse în art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Victoria Şarpe în Dosarul nr. 7.798/299/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 497

din 10 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocarii - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente Petrom din Bucureşti în Dosarul nr. 10.112/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 964D/2011.

Dezbaterile au avut loc la data de 3 mai 2012 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea data, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 10 mai 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierea din 21 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Excepţia a fost invocată de Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente Petrom din Bucureşti într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect pretenţii (plata unor despăgubiri).

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate afectează liberul acces la justiţie al salariaţilor care se văd privaţi de calea de atee a opoziţiei la fuziune/divizare, în condiţiile în care ei sunt titularii unor creanţe certe, lichide, dar neexigibile. Potrivit autorului excepţiei, eliminarea salariaţilor din rândul acelor persoane care pot formula opoziţie s-a făcut pe baza unor criterii discriminatorii. Mai mult, prin afectarea dreptului la acces liber la justiţie, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 încalcă prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (6) care dispun că acestea nu pot afecta drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie.

Totodată, dispoziţiile de lege criticate, prin aceea că prevăd soluţiile pe care judecătorul urmează să le pronunţe, sunt neconstituţionale, încălcând dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, autorul excepţiei mai susţine că ordonanţa de urgenţă a fost adoptată cu nerespectarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul neputând demonstra existenţa unei situaţii extraordinare care să justifice urgenţa adoptării acesteia. Astfel, nu a fost demonstrată nici măcar legătura de cauzalitate dintre procedurile de diviziune/fuziune şi redresarea economiei naţionale.

În opinia autorului excepţiei, Guvernul a intervenit cu o măsură legislativă în condiţiile în care Parlamentul se exprimase deja prin intermediul unei legi care le permitea salariaţilor să exercite dreptul de opoziţie. Acest lucru este de natură să submineze rolul Parlamentului, care este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

De asemenea, autorul mai susţine că în momentul adoptării ordonanţei de urgenţă nu a fost solicitat avizul Consiliului Legislativ şi nici cel al Consiliului Economic şi Social.

Curtea de Apei Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Totuşi, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea constată că aceasta vizează atât o critică de neconstituţionalitate extrinsecă privind ordonanţa de urgenţă în ansamblul său, sub aspectul procedurii de adoptare, cât şi o critică de neconstituţionalitate intrinsecă ce priveşte, în special, art. I pct. 4 care modifică art. 243 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins: „Articolul 243 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 243 [...]

(9) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică creanţelor de natura drepturilor salariale derivând din contractele individuale de muncă sau contractele colective de muncă aplicabile, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), a căror protecţie se realizează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora, precum şi potrivit altor legi aplicabile.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 61 privind rolul Parlamentului, art. 79 privind Consiliul Legislativ, art. 115 alin. (4) şi (6) privind adoptarea ordonanţelor de urgenţă şi art. 141 privind Consiliul Economic şi Social.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că situaţiile extraordinare exprima un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întărit şi prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate îi amânată (Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005). Curtea a mai arătat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public.

Cu privire la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situaţiei extraordinare, Curtea a reţinut, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, că „invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficienţă contributivă determinantă a urgenţei., ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însă asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenţei situaţiei extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situaţie, conferă acesteia un caracter arbitrar, de natură să creeze dificultăţi insurmontabile în legitimarea delegării legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituţionalitate - situaţia extraordinară -, a cărui respectare este prin definiţie supusă controlului Curţii, să fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil”.

Raportat la cauza de faţă, Curtea observă că Guvernul a motivat urgenţa ca fiind determinată de:

- nevoia stringentă de redresare economică în condiţiile crizei economice mondiale, resimţite în mod drastic şi la nivelul economiei naţionale;

- procesele de reorganizare corporativă, precum fuziunea sau divizarea, presupun parcurgerea unor etape specifice, conform prevederilor în vigoare ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, care reclamă respectarea unui calendar de timp apreciabil;

- actualmente, durata operaţiunilor de reorganizare a societăţilor comerciale prin fuziune internă şi transfrontalieră sau divizare este considerabilă, întârzierile fiind generate, în special, de efectul suspensiv de drept al opoziţiei;

- o procedură prelungită în timp limitează interesul investitorilor de a face uz de aceste mecanisme importante de reorganizare a societăţilor comerciale, care în foarte multe cazuri pot revitaliza nu numai societăţile implicate în fuziune sau divizare, ci un întreg circuit comercial în care acestea sunt angrenate;

- gradul ridicat de încărcare a instanţelor judecătoreşti, ce determină soluţionarea litigiilor aflate pe rolul acestora, inclusiv a opoziţiilor introduse în cadrul proceselor de fuziune sau divizare, într-un interval de timp mult prea mare faţă de cel optim, care ar fi consonant cu principiul judecării cu celeritate a proceselor comerciale;

- salvgardarea deciziilor economice de reorganizare luate la nivelul societăţilor comerciale, cu respectarea în acelaşi timp a dreptului la o protecţie adecvată a intereselor creditorilor societăţilor comerciale supuse proceselor de fuziune sau divizare.

Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituţie, precum şi motivele invocate de Guvern, Curtea constată că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă şi independentă de voinţa Guvernului. Pentru aceste motive, Curtea constată că reglementarea criticată îndeplineşte exigenţele urgenţei prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie. În aceste condiţii nu se poate reţine nici încălcarea art. 61 din Constituţie.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia ordonanţa de urgenţă este neconstituţională, încălcând prevederile art. 79 din Constituţie, deoarece nu are avizul Consiliului Legislativ, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, prin Adresa nr. 1.118 din 9 septembrie 2010, Consiliul Legislativ a emis avizul favorabil referitor la proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 141 din Constituţie, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 nu conţine dispoziţii care pot fi încadrate în domeniile de competenţă ale Consiliului Economic şi Social, astfel cum acestea erau prevăzute de art. 5 din Legea nr. 109/1997. Totodată, Curtea observă că, potrivit art. 141 din Constituţie, „Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare”, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 109/1997, „Consiliul Economic şi Social este consultat obligatoriu de către iniţiatorii proiectelor de acte normative şi ai proiectelor de programe şi strategii nematerializate în proiecte de acte normative, din domeniul său de competenţă”. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că în ceea ce priveşte proiectul ordonanţei de urgenţă criticate nu era necesară solicitarea avizului Consiliului Economic şi Social. Aşa fiind, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 contravine prevederilor art. 141 din Legea fundamentală.

II. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinseci, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 oferă mijloace procedurale în vederea realizării creanţelor de natura drepturilor salariale derivând din contractele individuale de muncă sau contractele colective de muncă aplicabile, această protecţie realizându-se potrivit dispoziţiilor Legii nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora. Dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 67/2006 prevăd imperativ că drepturile şi obligaţiile cedentului, care decurg din contractele individuale de muncă şi din contractul colectiv de muncă aplicabil, existente la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului, acesta având şi obligaţia de a respecta prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil. Astfel, noua persoană juridică este obligată la prestarea tuturor drepturilor de natură salarială sau de altă natură pe care salariaţii le aveau anterior momentului fuziunii.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1} lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente Petrom din Bucureşti în Dosarul nr. 10.112/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

OPINIE SEPARATĂ

 

În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că soluţia corectă era admiterea în parte a excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 115 alin. (6) şi art. 21 alin. (1) din Constituţie, pentru următoarele considerente:

1. Dreptul salariaţilor de a formula, ca oricare alţi creditori ai societăţii, opoziţie la fuziunea sau la divizarea entităţii juridice cu care au încheiate contracte individuale de muncă a fost instituit prin dispoziţiile art. 243 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Acest drept, acordat prin lege de către forul legislativ suprem, poate fi înlăturat - simetric - tot printr-o lege, fiind în puterea Parlamentului de a modifica o lege pe care tot el a adoptat-o, chiar şi în condiţiile în care cea din urmă măsură legislativă ar avea ca obiect înlăturarea unor drepturi anterior conferite.

Într-adevăr, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul primar este îndreptăţit să înlăture un drept pe care tot el l-a acordat, dacă găseşte oportună o asemenea măsură legislativă şi dacă nu se înfrânge niciun principiu constituţional. În cazul de faţă, modificarea dispoziţiilor art. 243 din Legea nr. 31/1990, concretizată în excluderea salariaţilor de la dreptul de a formula opoziţie la fuziune sau divizare, poate fi justificată de necesitatea asigurării - printr-un cadru legal adecvat - a posibilităţii realizării rapide a operaţiunilor juridice respective, în condiţiile crizei economice care impune adesea restructurarea întreprinderilor în scopul eficientizării activităţii lor şi dacă printr-o altă reglementare (Legea nr. 67/2006, menţionată în considerentele deciziei) este asigurată protecţia creanţelor salariaţilor. Or, din moment ce fuziunea sau divizarea, hotărâtă de organul colectiv de conducere al unei societăţi comerciale, se realizează în scopul salvării întreprinderii sau pentru asigurarea relansării activităţii ei (operaţiunea juridică urmărind - implicit - şi apărarea drepturilor salariaţilor), eliminarea dreptului acestei categorii de creditori de a formula opoziţia reglementată de art. 243 din Legea nr. 31/1990 nu afectează interesele salariaţilor, ci - dimpotrivă - este de natură a asigura atingerea cu o mai mare rapiditate a obiectivului propus (fuziunea sau divizarea, care profită şi salariaţilor).

Dar, în situaţia pe care o analizăm, Guvernul a intervenit prin Ordonanţa de urgenţă nr. 90/2010, în condiţiile în care Parlamentul reglementase deja - prin intermediul unei legi - posibilitatea ca salariaţii să exercite dreptul de opoziţie. Acest fapt este de natură să submineze rolul Parlamentului [organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, conform art. 61 alin. (1) din Constituţie], care a conferit, prin lege, anumite drepturi salariaţilor, or, prevederile art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală nu permit o asemenea legiferare pe calea ordonanţelor de urgenţă.

2. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 4 octombrie 2010) s-a modificat textul art. 243 [care a fost completat cu alineatul (9)] în sensul că salariaţii au fost excluşi din categoria creditorilor care pot formula opoziţie la fuziunea sau dizolvarea societăţii ai cărei angajaţi sunt.

Înainte de această modificare operată prin ordonanţa de urgenţă, dispoziţiile art. 243 alin. (1) stipulau că: „Oricare creditor al societăţi care fuzionează sau se divide, având o creanţă anterioară publicării proiectului de fuziune sau de divizare, poate face opoziţie în condiţiile art. 621.”

Dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 31/1990 prevăd că opoziţia formulată va fi înaintată instanţei de judecată, care este singura competentă să o soluţioneze. Aşadar, din textul de lege menţionat rezultă că oficiul registrului comerţului este doar un intermediar care primeşte opoziţia (formulată de un creditor) şi o înaintează instanţei judecătoreşti.

Prin urmare, instanţa fiind cea care se pronunţă asupra opoziţiei, eliminarea dreptului salariaţilor de a formula opoziţie la fuziune sau divizare are drept consecinţă directă afectarea dreptului acestora de a avea acces liber la justiţie, pentru apărarea drepturilor, (...) şi a intereselor legitime [conform art. 21 alin. (1) din Constituţie], drept care nu se poate înlătura printr-o ordonanţă de urgenţă, pentru că art. 115 alin. (6) din Constituţie prevede în mod clar că: Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile si îndatoririle prevăzute de Constituţie. drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.(subl. ns).

Este de observat că drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale constituie obiectul de reglementare al titlului II din Constituţie, titlu din care face parte şi art. 21, potrivit căruia „orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime”. Accesul liber la justiţie constituind un drept garantat de Constituţie (un drept caracterizat în doctrină ca fundamental2), afectarea lui (prin restrângere sau înlăturare directă ori indirectă3) nu poate fi produsă printr-o ordonanţă de urgenţă, ci doar printr-o lege (aşa cum am arătat mai sus).

Cu privire la sensul juridic al verbului „a afecta”, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 1,189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, că acesta - sub diferite nuanţe, poate semnifica; „a suprima”, „a aduce atingere”, „a prejudicia”, „a vătăma”, „a leza”, „a antrena consecinţe negative”4.

3. Prin urmare, înlăturarea dreptului de a formula opoziţia la fuziune sau divizare, închizând practic accesul liber la justiţie al salariaţilor, afectează dreptul constituţional garantat de art. 21 alin. (1).

Pentru considerentele expuse, apreciem că soluţia corectă era aceea de admitere - în parte, în sensul arătat - a excepţiei de neconstituţionalitate formulate de Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente Petrom, întrucât Guvernul nu poate să elimine - pe calea unei ordonanţe de urgenţă - dreptul salariaţilor de a formula opoziţia la fuziunea sau divizarea societăţii ai cărei angajaţi sunt, drept care reprezintă, în această situaţie, expresia liberului acces la justiţie.

 

Judecător,

prof. univ. dr. Mircea Ştefan Minea

 


1 Potrivii ari. 62 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale:,.(1) Opoziţia se face în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaţilor sau a actului adiţionai modificator în Monitorul Oficial al României. Partea a IV-a. dacă prezenţa lege nu prevede un alt termen. Ea se depune la oficiul registrului comerţului care, în termen de 3 zile de Ia data depunerii, o va menţiona în registru şi o va înainta instanţei judecătoreşti competente.

(2) Dispoziţiile art. 133 din Legea nr. 31/1990 referitoare la suspendare se aplică în mod corespunzător. Opoziţia se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor, iiind «p/iuaii«fe dispvtiţiiia ori. 114 alin. 5 din Gvvvi de prvwdură civilă.

(3) Hotărârea pronunţată asupra opoziţiei este supusă numai recursului.”

 

2) A se vedea T. Drăganu, Liberul acces a justiţie, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 2003, p.16-19, precum şi autorii acolo citaţi; R Ionea, Liberul acces la justiţie - aspecte deosebite desprinse din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în revista „Buletinul Curţii Constituţionale” nr. 7/2004.

3) A se vedea M. ConstantJnescu, A. Iorgovan, I. Muraru, E. S. Tănăsescu, Constituţia României revizuită. Comentarii şi explicaţii, Edtura „Al Beck”, Bucureşti. 2004, p. 33-34.

4 De asemenea, prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut că din interpretarea textului constituţional se poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că respectivele ordonanţe de urgenţă „nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale” şi că „nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”. În celelalte domenii prevăzute de text, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă afectează ori dacă pot produce consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 546

din 24 mal 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Dumitru Oprisan în Dosarul nr. 17.593/3/2010 (nr. vechi 3.200/2011) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 903D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. În acest sens, arată că aspectele invocate de autorul excepţiei nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci probleme de interpretare şi aplicare a legii, de competenţa instanţei de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 17.593/3/2010 (nr. vechi 3.200/2011), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Excepţia a fost ridicată de Dumitru Oprişan cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de pensionare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege sunt discriminatorii în măsura în care se interpretează că drepturile prevăzute de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 se cuvin de la datele prevăzute în art. III, iar nu de la data intrării în vigoare a ordonanţei amintite.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu mai sunt în vigoare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele;

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 4 septembrie 2008, dispoziţii potrivit cărora: (1) în situaţia persoanelor prevăzute la art. II, plata sumelor rezultate în urma aplicării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se face eşalonat, în etape, astfel:

a) octombrie 2008, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis până în anul 1990 inclusiv;

b) februarie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1991-1996 inclusiv;

c) iunie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1997-31 martie 2001;

d) octombrie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-30 septembrie 2008.

(2) Punctajul mediu anual corespunzător sporului la vechimea în muncă acordat, în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, pentru activităţi desfăşurate în grupele I şi/sau II de muncă se adaugă la punctajul mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna anterioară etapei de plată prevăzute la alin. (1).

(3) în situaţia în care cuantumul pensiei aferent punctajului mediu anual majorat conform prevederilor alin. (2) este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menţine cuantumul cuvenit sau aflat în plată până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de lege, se va obţine un cuantum al pensiei mai mare decât acesta.”

Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu excepţia de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate au fost abrogate prin prevederile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010.

Având în vedere însă cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a se pronunţa asupra prevederilor de lege cu care a fost sesizată, aplicabile cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Autorul excepţiei consideră că prevederile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate prevăd că plata sumelor care se cuvin potrivit art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 se face eşalonat, pe etape, la datele prevăzute de art. III din aceeaşi ordonanţă. Aplicarea acestor prevederi are ca efect modificarea pentru viitor a modului de calcul al pensiei, cu consecinţe asupra cuantumului acesteia.

Dispoziţiile art. V din actul normativ amintit dispun că „Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă intră în vigoare la data de 1 octombrie 2008.”

Autorul excepţiei consideră că art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 este neconstituţional în măsura în care se interpretează în sensul că drepturile prevăzute de art. II din acelaşi act normativ se acordă de la datele prevăzute de textul de lege criticat, iar nu de la intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Or, Curtea apreciază că o astfel de interpretare nu poate fi primită de vreme ce textul de lege criticat se referă la plata drepturilor, iar nu la acordarea lor, Astfel, coroborând aceste dispoziţii cu cele ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, Curtea constată că noţiunea de „plată”are în vedere acordarea efectivă a sumelor rezultate în urma recalculării, iar nu stabilirea momentului din care acestea se cuvin şi care trebuie apreciat în funcţie de data intrării în vigoare a reglementării.

Aşa fiind, Curtea consideră că criticile de neconstituţionalitate invocate sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Dumitru Oprişan în Dosarul nr. 17.593/3/2010 (nr. vechi 3.200/2011) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.