MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 391/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 391         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marţi, 12 iunie 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 289 din 27 martie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IX din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi ale art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Decizia nr. 311 din 29 martie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 728 din Codul civil

 

Decizia nr. 317 din 29 martie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 şi 481 din Codul civil

 

Decizia nr. 353 din 24 aprilie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15, art. 16, art. 17 şi art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

 

Decizia nr. 399 din 26 aprilie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 4 si art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

531. - Ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii privind publicarea acceptării amendamentelor la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.308(88) a Comitetului de Siguranţă Maritima din 3 decembrie 2010

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 289

din 27 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IX din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi ale art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocarii - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Arcer Liviu-Daniel.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IX din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi ale art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Ilie Ionel Ciuclea în Dosarul nr. 656/284/2011 al Judecătoriei Răcari şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 516DV2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 776D/2011 şi nr. 1.3770/2011, care au ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Gina-Carmen Goieşteanu în Dosarul nr. 18.088/212/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal şi de Sergiu Vasile Bucătaru în Dosarul nr. 18.947/245/2010 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul parţial identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 776D/2011 şi nr. 1.377D/2011 la Dosarul nr. 516D/2011, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 30 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 656/284/2011, Judecătoria Răcari a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IX din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi ale art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de petentul Ilie Ionel Ciuclea într-o cauză civilă având ca obiect o plângere contravenţională, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa.

Prin Decizia civilă nr. 900/RCA din 4 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 18.088/212/2010, Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurentul-petent Gina-Carmen Goieşteanu cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 26.489 din 6 decembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Constanţa într-o cauză având ca obiect o plângere contravenţională, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa şa.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 18.947/245/2010, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurentul Sergiu Vasile Bucătaru cu ocazia soluţionării recursului formulat într-o cauză având ca obiect o plângere contravenţională, în contradictoriu cu intimatul M.A.I. - Secţia Regională de Poliţie Transporturi Iaşi.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, reglementând caracterul irevocabil al sentinţelor prin care se soluţionează plângeri îndreptate împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, contravin prevederilor constituţionale ale art. 11, 16, 20, 21, 53, art. 124 alin. (2) şi art. 129. De asemenea, consideră că reglementarea atacată înfrânge prevederile art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 2 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie şi art. 14 pct. 5 din Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice. În acest sens arată, în esenţă, că neconstituţionalitatea dispoziţiilor constă în aceea că prin excluderea dreptului la recurs împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care se soluţionează plângeri contravenţionale în materia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, hotărâri care potrivit art. 118 alin. (31) sunt definitive şi irevocabile, se creează o discriminare flagrantă faţă de o anumită categorie de persoane care nu pot ataca cu recurs hotărârile judecătoreşti pronunţate în această materie, spre deosebire de altă categorie de persoane care tot în materia contravenţiilor pot ataca cu recurs hotărârile judecătoreşti.

Judecătoria Răcari nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere referitoare la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 !it. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele dispoziţii de lege:

Art. IX din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, potrivit căruia alineatul (2) al articolului 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic a! contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

«(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii.»„

- Art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii introduse prin art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010, cu următorul cuprins: „Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea este definitivă şi irevocabilă.

Autorul excepţiei consideră că aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 care consacră egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 care consacră accesul liber la justiţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum şi prevederile art. 6,13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la un recurs efectiv şi interzicerea discriminării, art. 2 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie şi art. 14 pct. 5 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, referitoare la dreptul la două grade de jurisdicţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, stabilind regula conform căreia hotărârile judecătoreşti prin care judecătoria soluţionează plângerile contravenţionale formulate în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt definitive şi irevocabile, art. 118 alin. (31) din această ordonanţă de urgenţă nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate şi nu contravine dreptului la un proces echitabil şi nici dreptului la un recurs efectiv la o instanţă naţională, dar împiedică prelungirea excesivă a duratei procesului şi contribuie, prin aceasta, la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată în primă instanţă plângerea contravenţională nu înfrânge prevederile constituţionale ale art. 11 şi ale art. 20, prevederile convenţionale invocate consacrând posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie, care a şi fost exercitat de autorul excepţiei.

Astfel, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, a statuat că în sensul principiului constituţional instituit de art. 21 privind accesul liber la justiţie se înscrie posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Totodată, liberul acces la justiţie presupune şi accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului îh faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129.

De asemenea, Curtea a reţinut că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul în toate cazurile la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

În speţe, Curtea constată însă că autorii excepţiei critică, în esenţă, faptul că legiuitorul a reglementat modalitatea de soluţionare a plângerilor contravenţionale formulate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 deosebit de cea de soluţionare a plângerilor contravenţionale formulate în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic ai contravenţiilor, conform căreia hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs.

Or, asemenea susţineri, care vizează, practic, modificarea unor soluţii legislative în sensul dorit de autorul excepţiei, nu pot avea caracterul unor veritabile critici de neconstituţionalitate. Totodată, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IX din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi ale art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Ilie Ionel Ciuclea în Dosarul nr. 656/284/2011 al Judecătoriei Răcari, de Gina-Carmen Goleşteanu în Dosarul nr. 18.088/212/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal şi de Sergiu Vasile Bucătaru în Dosarul nr. 18.947/245/2010 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 martie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 311

din 29 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 728 din Codul civil

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocarii - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 728 din Codul civil, excepţie ridicată de Mircea Vlăduţ, Maria Vlăduţ, Mihai Vlăduţ şi Gheorghe Ciorogaru în Dosarul nr. 1.930/300/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 404D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.071D/2011, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Georgeta Dionisie şi Dumitru Dionisie în Dosarul nr. 7.775/212/2007 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având în vedere obiectul identic al excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor nr. 404D/2011 şi nr. 1.071 D/2011.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea acestor cauze.

Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.071 D/2011 la Dosarul nr. 404D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.930/300/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, şi încheierea din 9 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 7.775/212/2007 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 728 din Codul civil, excepţie ridicată de Mircea Vlăduţ, Maria Vlăduţ, Mihai Vlăduţ, Gheorghe Ciorogaru, Georgeta Dionisie şi Dumitru Dionisie în cauze având ca obiect ieşire din indiviziune şi, respectiv, succesiune - partaj judiciar.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 728 din Codul civil nu conţin suficiente mijloace de asigurare a respectării normelor constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, reprezentând, totodată, o aplicare defectuoasă şi abuzivă a principiului potrivit căruia „cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea”. Aşa fiind, apreciază că aceste prevederi legale sunt sumare, incomplete, precare şi abuzive, iar prin forţarea unui proprietar (coproprietar sau coindivizar) de a-şi vinde „cota-parte”, acest text legal „aduce repercusiuni asupra dreptului de proprietate”.

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi Tribunalul Constanţa - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că, prin art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, a fost abrogat Codul civil din 1864, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a art. 728 din Codul civil este inadmisibilă.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că soluţia imprescriptibilităţii acţiunii în partaj, consacrată prin textul de lege criticat, urmăreşte asigurarea liberei circulaţii a bunurilor si a fost edictată în interesul coproprietarilor, care, prin partaj, pot pune capăt oricând stării de coproprietate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 728 din Codul civil, potrivit cărora „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărţeala succesiunii, chiar când ar exista convenţii sau prohibiţii contrarii.

Se poate face învoire pentru suspendarea diviziunii pe termen de cinci ani. După trecerea acestui timp, învoirea se poate reînnoi.”

Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată.

Curtea constată că, ulterior sesizării Curţii, prin art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, a fost abrogat Codul civil şi, deci, şi art. 728, însă soluţia legislativă cuprinsă în acest articol a fost preluată, în esenţă, în art. 1.143 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, care prevede că „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi atunci când există convenţii sau clauze testamentare care prevăd altfel.”

Având în vedere că textul legal criticat şi-a produs efectele faţă de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, în cauzele concrete deduse judecăţii, Curtea va analiza constituţionalitatea prevederilor cu care a fost sesizată, potrivit principiului tempus regit actum. (în acest sens este Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.)

Examinând excepţia, Curtea constată că reglementarea criticată a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi norme din Legea fundamentală şi cu o motivare similară.

Astfel, prin Decizia nr. 1.139 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 3 noiembrie 2010, sau prin Decizia nr. 641 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 28 iulie 2009, Curtea a statuat că este de principiu că proprietatea, în majoritatea cazurilor, este pură şi simplă. Sunt situaţii, însă, când proprietatea este afectată de modalităţi şi prezintă forme speciale. O astfel de modalitate a proprietăţii o reprezintă proprietatea indiviză. Această situaţie, uneori, nu este avantajoasă pentru proprietari şi nici favorabilă pentru exploatarea economică a bunurilor, din cauza dificultăţii de a se exercita toate atributele dreptului de proprietate. De aceea, pentru asigurarea unei bune circulaţii a bunurilor şi în interesul coproprietarilor, legea prevede ca indiviziunea să poată lua sfârşit oricând şi în mod liber.

În consecinţă, art. 728 din Codul civil dispune că „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune”. Deşi acest articol se referă, în principiu, la partajul succesoral, el conţine o regulă ce se aplică la toate indiviziunile, oricare ar fi izvorul lor, astfel că orice proprietar poate cere ieşirea din indiviziune prin partaj, fără ca ceilalţi coproprietari să se poată opune, cu o singură excepţie, şi anume cea prevăzută la alin. 2, şi anume posibilitatea coproprietarilor de a conveni să rămână în indiviziune pe termen de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii acestei convenţii la expirarea termenului.

În acest context, Curtea a constatat că art. 728 din Codul civil conţine suficiente mijloace de asigurare a respectării normelor constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, reprezentând totodată o aplicare a principiului constituţional consacrat prin art. 15 alin. (1), potrivit căruia „Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea”.

În final, Curtea constată că autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică prevederile art. 728 din Codul civil şi din perspectiva faptului că acestea nu respectă criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate ale normelor juridice, prin faptul că acestea sunt „sumare, incomplete, precare şi abuzive”.

Faţade această critică, prin Decizia nr. 1.100 din 21 septembrie 2010. publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 17 noiembrie 2010, Curtea a reţinut că instanţa europeană a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvenyi contra Ungariei, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere unei rigidităţi excesive a reglementării. În Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni contra României, instanţa europeană a arătat că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune. Totodată, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât ia liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică (hotărârile din 25 mai 1993 şi din 20 mai 1999, pronunţate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei şi Cantoni contra Franţei). Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 728 din Codul civil, excepţie ridicată Mircea Vlăduţ, Maria Vlăduţ, Minai Vlăduţ şi Gheorghe Ciorogaru în Dosarul nr. 1.930/300/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, precum şi de către Georgeta Dionisie şi Dumitru Dionisie în Dosarul nr. 7.775/212/2007 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 martie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 317

din 29 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 şi 481 din Codul civil

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 şi 481 din Codul civil, excepţie ridicată de Camelia Vărăşteanu în Dosarul nr. 10.223/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 652D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 869D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 din Codul civil, ridicată de Voica Manac şi Gheorghe Manac în Dosarul nr. 13.864/4/2006 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă.

La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinita.

Având în vedere obiectul parţial identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor nr. 652D/2011 şi nr. 869D/2011.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea acestor cauze.

Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 869D/2011 la Dosarul nr. 652D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 10.223/299/2011, şi încheierea din 7 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 13.864/4/2006, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 şi 481 din Codul civil, excepţie ridicată de Camelia Vărăşteanu, Voica Manac şi Gheorghe Manac în cauze având ca obiect evacuare şi, respectiv, revendicare imobiliară.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale şi contravin art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 44 alin. (2) din Constituţie datorită „operaţiunii juridice a comparării titlurilor de proprietate ale părţilor de către instanţa de judecată”. Aceştia apreciază că art. 480 din Codul civil dă posibilitatea unor persoane al căror titlu a fost desfiinţat în conformitate cu Decretul nr. 134/1949 de a-şi redobândi proprietatea.

În continuare arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a exista o protecţie a unui drept subiectiv al persoanei îndreptăţite în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, „este necesar ca bunul să se afle în patrimoniul persoanei, calitatea de titular al dreptului fiindu-i recunoscută acesteia printr-o hotărâre judecătorească sau pe calea unei măsuri legislative de restituire, concretizând, în patrimoniul părţii, existenţa unei speranţe legitime de redobândire a bunului în materialitatea sa”. În acest context, fac referire la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în Cauza Constandache contra României, 2002, şi Cauza Jantner contra Slovaciei, 2003. Pierderea proprietăţii dobândite în baza unui titlu valabil, fără a se constata nevalabilitatea acestuia, echivalează cu o expropriere, dincolo de limitele permise de Constituţie, şi presupune încălcarea flagrantă a dreptului de proprietate, reglementat ca drept fundamental de art. 44 din Constituţie şi de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Totodată, susţin că prevederile de lege criticate nu îndeplinesc criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, pentru ca subiectul de drept vizat să îşi poată conforma conduita, astfel încât să evite consecinţele nerespectării lor, criterii ce constituie tot atâtea garanţii ale dreptului oricărui cetăţean la un proces echitabil. În acest sens, fac referire la hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Sunday Times contra Regatului Unit, 1979, şi Rotaru contra României, 2000.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar prevederile de lege criticate nu contravin niciuneia dintre normele constituţionale invocate. De asemenea, arată că, în argumentarea excepţiei, autorii acesteia au plecat de la o premisă greşită constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate, făcând abstracţie de dispoziţiile art. 44 potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, precum şi de cele ale art. 136 alin. (5) care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, „în condiţiile legii.”

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lît d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 480 şi 481 din Codul civil, care au următorul conţinut:

- Art. 480: „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.”;

- Art. 481: „Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.”

Curtea constată că, ulterior sesizării sale, prin art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, a fost abrogat Codul civil şi deci, implicit, şi art. 480 şi 481, însă soluţia legislativă cuprinsă în aceste articole a fost preluată, în esenţă, de actul abrogator, în art. 555 alin. (1), care prevede că „Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, Moşi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege.”, precum şi în cuprinsul art. 562 alin. (3), potrivit căruia „Exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu justă şi prealabilă despăgubire, fixată de comun acord între proprietar şi expropriator. În caz de divergenţă asupra cuantumului despăgubirilor, acesta se stabileşte pe cale judecătorească.”

Având în vedere, însă, că textele legale criticate îşi produc efectele faţă de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, în cauzele concrete deduse judecăţii, Curtea va analiza constituţionalitatea prevederilor cu care a fost sesizată, potrivit principiului tempus regii acium. (în acest sens, este Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.)

Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) potrivit căruia proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, precum şi ale art. 11 alin. (1) raportat la Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia, Curtea constată că s-a mai pronunţat în numeroase rânduri asupra prevederilor legale criticate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale, şi având critici similare.

În acest sens, este, de exemplu, Decizia nr. 1.100 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 16 noiembrie 2010, prin care Curtea a statuat că prevederile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale invocate.

Prin această decizie, Curtea a reţinut că prevederile art. 480 din Codul civil dau definiţia legală a proprietăţii, precizând că dreptul de proprietate este atât un drept absolut, ce rezultă din exercitarea celor trei atribute ale acestui drept real - usus, fructus şi abusus, cât şi un drept exclusiv, din punctul de vedere al titularului care îl poate exercita în mod liber, cu respectarea, însă, a ordinii publice şi a dispoziţiilor imperative ale legii. Astfel, textul de lege criticat este în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Pentru aceleaşi considerente, Curtea a constatat că textul de lege criticat este în acord cu dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la respectarea bunurilor.

Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 481 din Codul civil, Curtea a constatat că acestea reglementează regimul juridic al exproprierii, consacrat, de altfel, constituţional, în alin. (3) al art. 44 din Legea fundamentală.

Faţă de susţinerile autorilor excepţiei privind jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate şi previzibilitate ale normelor juridice, Curtea a constatat că aceeaşi instanţă europeană a statuat, de exemplu, prin hotărârea pronunţată în Cauza Rekvenyi contra Ungariei, 1999, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât ar da naştere unei rigidităţi excesive a reglementării.

De asemenea, în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni contra României, 2007, instanţa europeană a amintit că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune. Totodată, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive.

De altfel, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică (cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, 1993, şi Cantorii contra Franţei, 1996). Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru motivele expuse, m temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 şi 481 din Codul civil, excepţie ridicată de Camelia Vărăşteanu în Dosarul nr. 10.223/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi de Voica Manac şi Gheorghe Manacîn Dosarul nr. 13.864/4/2006 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 martie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 353

din 24 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15, art. 16, art. 17 şi art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

 

Acsinte Gaspar - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15, art. 16, art. 17 şi art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Adina Elena Halas în Dosarul nr. 1.028/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 666D/2011 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.213 din 20 septembrie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2.009 din 18 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.028/301/2010, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor ari. 15, art. 16, art. 17 şi art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Adina Elena Halas într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva

unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate contravin dreptului la un proces echitabil, întrucât instituie o veritabilă prezumţie de adevăr (temeinicie) şi legalitate în ceea ce priveşte procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Precizează că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, contravenţiile sunt, în realitate, fapte de natură penală, fiind reglementate în regim de putere publică şi fiind supuse unui regim de represiune obligatoriu exercitat de către stat. Arată că sarcina probei este răsturnată, statul fiind dispensat de datoria de a proba. În schimb, contravenientul este expus abuzului agentului constatator, abuz pe care este obligat să îl înlăture prin probe.

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând, în esenţă, că textele de lege criticate nu instituie vreo regulă cu privire la puterea probantă a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, prevederile legale referitoare la regimul probator fiind conţinute în art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. De asemenea, consideră că nu se încalcă prezumţia de nevinovăţie, iar contravenientul are posibilitatea deplină de a-şi exercita dreptul la apărare.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1} din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, arătând că, în procedura privitoare la contestarea procesului-verbal de constatare şi stabilire a contravenţiei, instanţa poate aprecia probele în integralitatea lor şi se poate pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei petentului în funcţie de probele administrate, fără să fie ţinută să atribuie o anumită valoare probantă procesului-verbal. De asemenea, în virtutea rolului său activ, judecătorul poate solicita noi probe pentru aflarea adevărului, poate asculta depoziţiile părţilor interesate, iar partea poate fi asistată de un apărător pe tot parcursul procesului, reclamantului fiindu-i astfel asigurat dreptul la un proces echitabil, precum şi dreptul la apărare. Precizează că excepţia de neconstituţionalitate ar putea fi întemeiată numai în măsura în care instanţa ar fi împiedicată să aprecieze probele în integralitatea lor şi să solicite noi probe în vederea aflării adevărului. Dar felul în care instanţa exercită atributele rolului său activ este o problemă de aplicare, nu de constituţionalitate a legii, astfel că nu se poate susţine că procedura instituită de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este una neconstituţională.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,

prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 15, art. 16, art. 17 şi art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 272001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002. Textele de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 15: „(1) Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.

(2) Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.

(3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.”;

- Art. 16: „(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.

(11) în cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date: seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul emitent.

(2)-(4) abrogate;

(5) în cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia.

(6) în situaţia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă.

(7) în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte menţiuni», sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.”;

- Art. 17: „Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.”;

- Art. 19 alin. (1): „(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege ce formează obiect al acesteia contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie care consacră dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 844 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 12 septembrie 2011, s-a pronunţat asupra aceloraşi prevederi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, din perspectiva unor critici similare şi prin raportare la aceeaşi dispoziţie din Legea fundamentală invocată şi în cauza de faţă.

Cu acel prilej, în acord cu jurisprudenţa sa anterioară, reprezentată, spre exemplu, de Decizia nr. 421 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 25 mai 2011, Decizia nr. 608 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 16 iunie 2009, sau Decizia nr. 520 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare.

Totodată, referitor la obligaţia contravenientului de a-şi dovedi nevinovăţia în legătură cu fapta reţinută în sarcina sa de către organul constatator, Curtea a pronunţat Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, statuând că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului.

Instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei.

Întrucât nu au fost aduse elemente noi, care să conducă la reconsiderarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată prin deciziile citate, precum şi motivarea acestora îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15, art. 16, art. 17 şi art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Adina Elena Ha/as în Dosarul nr. 1.028/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012.

 

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 399

din 26 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 4 şi art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu -magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (4) şi art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială Centrul Internaţional pentru învăţământ Superior „Tehnoeconomia Europeană” din Bucureşti în Dosarul nr. 10.948/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.680D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât nu sunt încălcate normele constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 3.727 din 8 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 10.948/3/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (4) şi art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială Centrul Internaţional pentru învăţământ Superior „Tehnoeconomia Europeană” din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii a unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prin instituirea unor anumite facilităţi fiscale doar pentru instituţiile de învăţământ superior autorizate provizoriu sau acreditate se creează discriminări, în raport cu instituţiile de învăţământ superior particulare înfiinţate înainte de anul 1993 şi autorizate printr-o hotărâre judecătorească.

De asemenea, arată că, în speţă, prevederile criticate au fost greşit interpretate şi aplicate şi reprezintă o confiscare a proprietăţii private, întrucât operează un transfer de proprietate injust din patrimoniul particular în cel public.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal opinează că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că stabilirea prin lege a obligaţiei de piaţă a anumitor impozite sau taxe, precum şi eventualele scutiri de plata acestora ţin de opţiunea exclusivă a legiuitorului, cu condiţia ca aceste reglementări să se aplice în mod uniform pentru situaţii egale. Scopul acestor scutiri este tocmai acela de a facilita accesul la învăţătură. Totodată, stabilirea obligaţiei de plată a impozitelor şi taxelor locale, precum şi scutirea de la plată a unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiază tocmai pe principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut la art. 56 alin. (2) din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA.

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din actul de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 250 alin (4) şi art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. În realitate, având în vedere motivarea autoarei acesteia, Curtea reţine că obiect al exceptai de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 4 şi art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care au următorul cuprins:

- Art. 250 alin. (1) pct. 4: „(1) Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează:

[...]

4. clădirile care constituie patrimoniul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;;

- Art. 257 lit. d): „Impozitul pe teren nu se datorează pentru:

d) orice teren al unei instituţii de învăţământ preuniversitar si universitar, autorizată provizoriu sau acreditată;

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 32 privind dreptul la învăţătură, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi art. 135 alin. (2) privind economia.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Prin dispoziţiile legale criticate, clădirile care constituie patrimoniul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice, precum şi orice teren al unei instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar, autorizată provizoriu sau acreditata, sunt exceptate de la plata impozitului pe clădiri şi pe teren.

Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că exceptarea prin lege de la plata unor impozite şi taxe a unor categorii de persoane fizice oi juridice sau a anumitor activităţi ori bunuri nu poate să fie considerată, prin ea însăşi, ca neconstituţională. Dimpotrivă, astfel cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999, exceptarea de la impozite şi taxe ori stabilirea unor reduceri în această materie reprezintă o practică legislativă curentă care corespunde fie necesităţii de ocrotire a unor subiecte de drept, fie unor raţiuni economice.

În cazul de faţă, Curtea observă că stabilirea obligaţiei de plată a impozitelor şi taxelor locale, precum şi scutirea de la plată a unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiază tocmai pe principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie, astfel dându-se posibilitatea instituţiilor de învăţământ menţionate în textul criticat de a-şi îndrepta efectiv resursele financiare spre îmbunătăţirea procesului de învăţământ.

Curtea nu poate reţine nici critica autorului prezentei excepţii, potrivit căruia textele criticate duc la o confiscare a proprietăţii private, nefiind efectuat niciun transfer de proprietate injust din patrimoniul particular în patrimoniul public. Textele criticate stabilesc doar scutirile de la obligaţiile legale de plată a impozitului pe clădiri şi pe teren pentru instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar autorizate provizoriu sau acreditate, fără să afecteze în vreun fel patrimoniul persoanei juridice care intră sub incidenţa acestora.

În ceea ce priveşte pretinsa discriminare, respectiv încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constatată că, astfel cum a reţinut constant în jurisprudenţa sa, în măsura în care reglementările deduse controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Or, dispoziţiile criticate nu creează o situaţie discriminatorie între instituţiile de învăţământ superior autorizate provizoriu sau acreditate şi aşa-zisele instituţii de învăţământ superior neautorizate sau neacreditate, întrucât, potrivit Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, posibilitatea de a funcţiona ca instituţie de învăţământ superior este permisă numai acelora autorizate sau acreditate, nu şi celor înfiinţate prin hotărâre judecătorească şi care sunt obligate să parcurgă procedura autorizării şi, respectiv, acreditării.

Prin dispoziţiile Codului fiscal, aceste facilităţi se aplică numai instituţiilor de învăţământ superior autorizate sau acreditate, astfel încât nu se poate reţine situaţia de egalitate între aceste instituţii şi cele neautorizate sau neacreditate.

Având în vedere finalitatea urmărită, prin textele de lege criticate, respectiv protejarea şi încurajarea dreptului la învăţătură, Curtea observă că nu se aduce atingere nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 32 privind dreptul la învăţătură.

În aceste condiţii nu poate fi primită nici invocarea dispoziţiilor art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale.

De asemenea, în ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) din Constituţie, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 4 şi art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială Centrul Internaţional pentru învăţământ Superior „Tehnoeconomia Europeană” din Bucureşti în Dosarul nr. 10.948/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia â IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2012.

 

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

 

ORDIN

privind publicarea acceptării amendamentelor la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.308(88) a Comitetului de Siguranţă Maritimă din 3 decembrie 2010

 

Având în vedere prevederile art. VIII(b)(vi)(2)(bb) şi ale art. VIII(b)(vii)(2) din Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare {SOLAS 1974),

în temeiul prevederilor art. 2 pct. 18 şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:

Art. 1. - Se publică amendamentele la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.308(88) a Comitetului de Siguranţă Maritimă din 3 decembrie 2010, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Autoritatea Navală Română va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii.

Răducu Valentin Preda,

secretar de stat

 

Bucureşti, 1 iunie 2012.

Nr. 531.

 

ANEXĂ

 

REZOLUŢIA MSC.308(88)

(adoptată la 3 decembrie 2010)

 

Adoptarea amendamentelor la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată

 

Comitetul de Siguranţă Maritimă,

amintind art. 28(b) din Convenţia privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţiile Comitetului,

amintind, de asemenea, art. VIII(b) din Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS), (denumită în continuare Convenţie), referitor la procedura de amendare a anexei la Convenţie, cu excepţia cap. I,

luând în considerare, la cea de-a optzeci şi opta sesiune a sa, amendamentele la Convenţie, propuse şi difuzate în conformitate cu art. VIII (b)(i) din Convenţie,

1. adoptă, în conformitate cu art. VIII(b)(iv) din Convenţie, amendamentele la Convenţie, al căror text este prezentat în anexa la prezenta rezoluţie;

2. stabileşte, în conformitate cu art. VIII(b)(vi)(2)(bb) din Convenţie, că amendamentele se vor considera ca fiind acceptate la 1 ianuarie 2012, cu excepţia cazului în care înainte de această dată, mai mult de o treime din guvernele contractante la Convenţie sau guvernele contractante ale căror flote comerciale reprezintă în total cel puţin 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale vor fi notificat obiecţiile lor la aceste amendamente;

3. invită guvernele contractante la Convenţie să noteze că, în conformitate cu art. VIII(b)(vii)(2) din Convenţie, amendamentele vor intra în vigoare la 1 iulie 2012 după acceptarea lor în conformitate cu paragraful 2 de mai sus;

4. solicită secretarului general, în conformitate cu art. VIII(b)(v) din Convenţie, să transmită tuturor guvernelor contractante la Convenţie copii certificate ale prezentei rezoluţii şi ale textului amendamentelor conţinute în anexă;

5. solicită în plus secretarului general să transmită copii ale acestei rezoluţii şi ale anexei sale membrilor Organizaţiei care nu sunt guverne contractante la Convenţie.

 

ANEXĂ

(la Rezoluţia MSC.308f88)

 

AMENDAMENTE

la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată

 

CAPITOLUL II-1

CONSTRUCŢIA - STRUCTURA, COMPARTIMENTARE ŞI STABILITATE, MAŞINI ŞI INSTALAŢII ELECTRICE

 

PARTEA D

Instalaţii electrice

 

Regula 41 - Sursa principală de energie electrică şi sisteme de iluminat

1 La paragraful 6, cuvintele „construite la 1 iulie 2010 sau după această dată” se inserează după cuvintele „la navele de pasageri”.

 

CAPITOLUL II-2

CONSTRUCŢIE - PROTECŢIA CONTRA INCENDIULUI, DETECTAREA ŞI STINGEREA INCENDIULUI

 

PARTEA A

Generalităţi

 

Regula 1 - Aplicare

2 La paragraful 1.1, data de „1 iulie 2002” se înlocuieşte cu data de „1 iulie 2012”.

3 La paragraful 1.2.2, data de „1 iulie 2002” se înlocuieşte cu data de „1 iulie 2012”.

4 Paragraful existent 2.1 se înlocuieşte cu următorul text: „2.1 Cu excepţia cazului prevăzut în mod expres altfel, pentru

navele construite înainte de 1 iulie 2012 Administraţia se asigură că cerinţele care sunt aplicabile în temeiul cap. II-2 din Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, astfel cum a fost modificată prin rezoluţiile MSC.1 (XLV), MSC.6(48)t MSC.13(57), MSC.22(59), MSC.24(60), MSC.27(61), MSC.31(63), MSC.57(67), MSC.99(73), MSC. 134(76), MSC.194(80). MSC.201(81), MSC.216(82), MSC.256(84), MSC.269(85) şi MSC.291(87) sunt respectate.”

5 La paragraful 3.1, data de „1 iulie 2002” se înlocuieşte cu data de 1 iulie 2012”.

6 La paragraful 3.2, data de „1 iulie 2002” se înlocuieşte cu data de 1 iulie 2012”.

Regula 3 - Definiţii

7 Paragraful existent 23 se înlocuieşte cu următorul text: „23 Codul metodelor de încercare la foc este Codul

internaţional din 2010 pentru aplicarea metodelor de încercare la foc (Codul FTP 2010), aşa cum a fost adoptat de Comitetul de Siguranţă Maritimă al Organizaţiei prin rezoluţia MSC.307(88) şi care poate fi modificat de Organizaţie, cu condiţia ca aceste amendamente să fie adoptate, să intre în vigoare şi să producă efecte în conformitate cu dispoziţiile art. VIII al prezentei Convenţii privind procedurile de amendare aplicabile la anexă, altele decât cap. I.”

 

PARTEA

Stingerea incendiului

 

Regula 7 - Detectare şi alarmă

8 La paragraful 4.1, la sfârşitul alineatului .1, cuvântul „şi” se elimină; la sfârşitul alineatului.2.2, punctul „.” se înlocuieşte cu cuvântul „; şi”; şi se adaugă următorul nou alineat .3 după alineatul existent .2.2:

„.3 spaţiile închise care conţin incineratoare.”.

 

CAPITOLUL V

SIGURANŢA NAVIGAŢIEI

 

Regula 18 - Omologare, inspecţii şi standarde de performanţă a sistemelor de navigaţie, şi echipament de înregistrare a datelor de voiaj

9 Următorul paragraf nou 9 se adaugă după paragraful 8 existent:

„9 Sistemul de identificare automată (AIS) trebuie supus unui test anual. Testul se efectuează de către un inspector autorizat sau printr-o încercare aprobată sau de service aprobai Testul trebuie să asigure că datele statice cu privire la navă au fost în mod corespunzător programate şi că schimbul de date cu senzorii conectaţi se face fără erori, precum şi verificarea funcţionării echipamentului radio prin măsurarea frecvenţelor şi prin efectuarea unui test în direct utilizând, de exemplu, un serviciu de trafic maritim (STM). O copie a raportului de încercare trebuie păstrată la bord.”

Regula 23 - Dispozitive pentru transferul pilotului

10 Textul existent al regulii 23 se înlocuieşte cu următorul text:

„1 Aplicaţie

1.1 Navele angajate în voiaje, în cursul cărora se pot angaja piloţi trebuie să fie prevăzute cu dispozitive pentru transferul piloţilor.

1.2 Echipamentul şi dispozitivele pentru transferul piloţilor instalate1 la sau după 1 iulie 2012 trebuie să fie conforme cu cerinţele din prezenta regulă şi să ia în considerare standardele adoptate de Organizaţie2.

1.3 Sub rezerva unor dispoziţii contrare, echipamentul şi dispozitivele pentru transferul pilotului instalate la bordul navelor înainte de 1 iulie 2012 trebuie să îndeplinească cel puţin cerinţele regulii 173 sau 23, după caz, ale Convenţiei internaţionale din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, care erau aplicabile înainte de această dată şi trebuie luate în considerare în mod corespunzător standardele adoptate de Organizaţie înainte de această dată.

1.4 Echipamentul şi dispozitivele instalate la 1 iulie 2012 sau după această dată pentru a înlocui echipamentul şi dispozitivele instalate la bordul navelor înainte de 1 iulie 2012, trebuie să respecte cerinţele de la această regulă, în măsura în care acest lucru este rezonabil şi practic posibil.

1.5 în cazul navelor construite înainte de 1 ianuarie 1994, paragraful 5 se aplică nu mai târziu de data primei inspecţii4 prevăzute la 1 iulie 2012 sau după această dată.

1.6 Paragraful 6 se aplică la toate navele.

2 Generalităţi

2.1 Toate dispozitivele folosite pentru transferul pilotului trebuie să fie eficiente pentru a permite îmbarcarea şi debarcarea în siguranţă a piloţilor. Dispozitivele vor fi păstrate curate, întreţinute şi stocate în mod corespunzător şi vor fi verificate cu regularitate pentru a avea garanţia că pot fi utilizate în siguranţă. Acestea se vor utiliza numai pentru îmbarcarea şi debarcarea personalului.


1 Se referi la interpretarea uniformă a regulii V/23 din Convenţia SOLAS (MSC.1/Circ.1375).

2 Se referă la Rezoluţia Adunării privind Dispozitive pentru transferul pilotului, care urmează să fie adoptată de către Organizaţie.

3 Se referă la Rezoluţia MSC.99(73), prin care regula 17 devine regula 23, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2002.

4 Se referă la interpretarea uniformă a termenului .prima inspecţie”, menţionată în regulile SOLAS (MSC. 1/Circ. 1290).

 

2.2 Instalarea dispozitivelor pentru transferul şi îmbarcarea pilotului vor fi supravegheate de un ofiţer desemnat care dispune de mijloace de comunicare cu puntea de comandă şi care trebuie să asigure însoţirea pilotului pe o rută sigură spre şi dinspre puntea de comandă. Personalul desemnat pentru instalarea şi exploatarea oricărui echipament mecanic trebuie să fie instruit în procedurile de siguranţă adoptate şi echipamentul trebuie să fie testat înainte de utilizare.

2.3 O scară de pilot trebuie să fie certificată de către producător ca fiind conformă cu prezenta regulă sau cu un standard internaţional acceptabil Organizaţiei5. Scările trebuie să fie inspectate în conformitate cu dispoziţiile regulilor 1/6, 7 şi 8.

2.4 Toate scările de pilot folosite pentru transferul pilotului trebuie să fie clar identificate cu o etichetă sau alt marcaj permanent, astfel încât să permită identificarea fiecăreia dintre ele în scopul verificării, inspecţiei şi evidenţei. O înregistrare privind identificarea scării, punerea ei în exploatare şi orice reparaţie suferită trebuie păstrată la bordul navei.

2.5 Scara de acces la care se referă prezenta regulă poate fi o scară înclinată în cazul în care aceasta face parte din dispozitivul de transfer al pilotului.

3 Dispozitive de transfer

3.1 Dispozitive pentru îmbarcarea şi debarcarea în siguranţă a pilotului trebuie prevăzute în fiecare bord al navei.

3.2 La toate navele la care distanţa de la nivelul mării până la punctul de acces la bord este mai mare de 9 m, iar îmbarcarea şi debarcarea piloţilor este prevăzută a se face cu ajutorul scării de acces6 sau prin alte mijloace echivalente sigure şi comode utilizate împreună cu scara de pilot, se vor prevedea în flecare bord astfel de echipamente, cu excepţia cazului în care echipamentul poate fi transferat dintr-un bord în altul.

3.3 Accesul sigur şi convenabil la şi de la navă se face prin una dintre următoarele metode:

.1 o scară de pilot de cel puţin 1,5 m şi cel mult 9 m deasupra nivelului mării, poziţionată şi asigurată astfel încât:

.1 să se evite eventuale resturi aruncate de la bordul navei;

.2 să fie amplasată paralel cu bordul navei şi în măsura în care este posibil la jumătatea navei;

.3 fiecare treaptă să fie sprijinită ferm de bordul navei;

dacă caracteristicile constructive, cum ar fi brâurile de acostare, împiedică respectarea acestei cerinţe se vor lua măsuri speciale, în conformitate cu acordul Administraţiei, pentru ca persoanele să poată fi îmbarcate şi debarcate în deplină siguranţă;

.4 scara de pilot trebuie să fie dintr-o singură bucată şi să poată atinge apa din punctul de acces la bordul navei sau de ieşire şi trebuie să se ţină cont de toate condiţiile de încărcare şi asietă ale navei şi de o înclinare în bordul opus de 15°; punctele de fixare, cheile şi parâmele de legare trebuie să aibă o rezistenţă cel puţin egală cu rezistenţa parâmelor laterale; sau

.2 o scară de acces folosită împreună cu scara de pilot (adică un dispozitiv combinat) sau cu alte mijloace echivalente sigure şi convenabile, când distanţa de la nivelul mării la punctul de acces la bordul navei este mai mare de 9 m. Scara de acces trebuie să fie orientată în direcţia pupa. Atunci când este utilizată, trebuie prevăzută cu mijloace care să permită asigurarea platformei inferioare a scării de acces, astfel încât să fie bine fixată de partea rectilinie a bordajului şi, în măsura în care este posibil, în jumătatea navei dinspre pupa, departe de toate căile de evacuare.

.1 dacă este folosit un dispozitiv combinat pentru îmbarcarea pilotului, trebuie să existe un dispozitiv care să permită asigurarea scării de pilot şi şoca re de control la bordul navei la o distanţă nominală de 1,5 m deasupra platformei inferioare a scării de acces. În cazul folosirii unui dispozitiv combinat, care include o scară de acces cu trapă în platforma inferioară (de exemplu platforma de îmbarcare), scara de pilot şi socarele de control trebuie să treacă prin trapă şi să se extindă până la înălţimea balustradei.

4 Accesul pe puntea navei

Trebuie prevăzute dispozitive care să permită oricărei persoane îmbarcarea sau debarcarea în condiţii sigure, comode şi neobstrucţionate la şi de la capătul scării de pilot sau orice scară de acces ori alt dispozitiv pe puntea navei. Un astfel de acces se face prin intermediul:

.1 unei deschideri în balustradă sau în parapet, prevăzută cu mână curentă;

.2 unei scări de parapet prevăzute cu doi pontili fixaţi rigid de structura navei sau în aproprierea bazei lor, asiguraţi şi la punctele superioare. Scara de parapet trebuie să fie bine fixată de navă pentru a preveni răsturnarea.

5 Uşi laterale

Uşile laterale utilizate pentru transferul piloţilor nu trebuie să se deschidă spre exterior.

6 Dispozitive de ridicare a pilotului

Este interzis a se utiliza dispozitive de ridicare a pilotului.

7 Accesorii

7.1 Accesoriile de mai jos trebuie păstrate la îndemână, fiind gata pentru a fi folosite imediat pentru transferul unor persoane:

. 1 două socare cu un diametru de cel puţin 28 mm, dar nu mai mult de 32 mm, bine asigurate de navă dacă pilotul o cere; aceste socare trebuie să aibă ataşat la extremitatea lor un inel pentru fixare în punte şi să fie gata pentru a fi utilizate atunci când pilotul debarcă sau la cererea unui pilot când se apropie de îmbarcare (socarele trebuie să fie până la înălţimea pontililor sau a parapetului de la nivelul de acces al punţii, înainte de fixarea lor în inelul din punte);

,2 un colac de salvare prevăzut cu lumină cu autoaprindere;

.3 o bandulă.

7.2 în cazurile specificate la paragraful 4 de mai sus, navele vor fi prevăzute cu pontili şi scări de parapet.

8 Iluminarea

Trebuie asigurată o iluminare adecvată a dispozitivelor de transfer a pilotului şi a zonelor de pe punte destinate îmbarcării sau debarcării.”

 

APENDICE

CERTIFICATE

 

Model de Certificat de siguranţă pentru nava de pasageri

 

11 Următoarele paragrafe noi, paragrafele 2.10 şi 2.11, se adaugă după paragraful 2.9 existent:

„2.10 nava a făcut/nu a făcut1 obiectul unor metode de proiectare şi dispozitive alternative în conformitate cu cerinţele regulii/regulilor 11-1/55/11-2/17/111/381 din Convenţie;


5 Se referă la recomandările Organizaţie Internaţionale de Standardizare, în specia publicaţia ISO 799:2004, Nave şi tehnologie maritimă Scări de pilot.

6 Se referă la regula 11-1/3-9 privind mijloacele de îmbarcare şi debarcare, adoptată prin rezoluţia MSC256(84), împreună cu Liniile directoare asociate (MSC.1/Orc. 1331).

 

2.11 un document de aprobare a unor metode de proiectare şi dispozitive alternative pentru maşini şi instalaţii electrice/protecţie contra incendiului/instalaţii şi mijloace de salvare1 este/nu este1 anexat prezentului certificat.


1 Ştergeţi, după caz.”

 

Model de Certificat de siguranţă a construcţiei pentru nava de marfă

12 Următoarele paragrafe noi, paragrafele 4 şi 5, se adaugă după paragraful 3 existent:

„4 nava a făcut/nu a făcut* obiectul unor metode de proiectare şi dispozitive alternative în conformitate cu cerinţele regulii/regulilor 11-1/55/11-2/174 din Convenţie;

5 un document de aprobare a unor metode de proiectare şi dispozitive alternative pentru maşini şi instalaţii electrice/ protecţie contra incendiului4 este/nu este4 anexat prezentului certificat.


4 Ştergeţi, după caz.”

 

Model de Certificat de siguranţă a echipamentului pentru nava de marfă

13 Următoarele paragrafe noi, paragrafele 2.7 şi 2.8, se adaugă după paragraful 2.6 existent:

„2.7 nava a făcut/nu a făcut4 obiectul unor metode de proiectare şi dispozitive alternative în conformitate cu cerinţele regulii/regulilor 11-2/17/III/384 din Convenţie;

2.8 un document de aprobare a unor metode de proiectare şi dispozitive alternative pentru protecţie contra incendiului/ instalaţii şi mijloace de salvare4 este/nu este4 anexat prezentului certificat.


4 Ştergeţi, după caz.”

 

Model de Certificat de siguranţă pentru nava nucleară de pasageri

14 Paragrafele existente, 2.11 şi 2.12, se înlocuiesc cu următorul text:

„2.11 nava a făcut/nu a făcut1 obiectul unor metode de proiectare şi dispozitive alternative în conformitate cu cerinţele regulii/regulilor II-1/55/II-2/17/III/381 din Convenţie;

2.12 un document de aprobare a unor metode de proiectare şi dispozitive alternative pentru maşini şi instalaţii electrice/protecţie contra incendiului/instalaţii şi mijloace de salvare1 este/nu este1 anexat prezentului certificat.


1 Ştergeţi, după caz.”

 

Model de Certificat de siguranţă pentru nava nucleară de marfă

15 Paragrafele existente, 2.10 şi 2.11, se înlocuiesc cu următorul text:

„2,10 nava a făcut/nu a făcut3 obiectul unor metode de proiectare şi dispozitive alternative în conformitate cu cerinţele regulii/regulilor 11-1/55/11-2/17/1 M/383 din Convenţie;

2.11 un document de aprobare a unor metode de proiectare şi dispozitive alternative pentru maşini şi instalaţii electrice/protecţie contra incendiului/instalaţii şi mijloace de salvare3 este/nu este3 anexat prezentului certificat.


3 Ştergeţi după caz.”


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.