MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 407/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 407         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marţi, 19 iunie 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 344 din 10 aprilie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. a), b) şi e), precum şi ale art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 348 din 24 aprilie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal

 

Decizia nr. 354 din 24 aprilie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă

 

Decizia nr. 358 din 24 aprilie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

 

Decizia nr. 360 din 24 aprilie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (7) lit. I1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Decizia nr. 494 din 10 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

601.- Hotărâre privind aprobarea plăţii contribuţiei voluntare, în lei, a României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei pentru derularea Planului multianual de formare în limba franceză a funcţionarilor din administraţia publică română, în anul 2012

 

602. - Hotărâre pentru aprobarea plăţii contribuţiei voluntare în lei, a României la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare pe anul 2012

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.008. - Ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii pentru stabilirea modului de derulare a serviciului de pilotaj al navelor maritime

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 344

din 10 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. a), b) şi e), precum şi ale art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă

 

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1081 şi 1085 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Anghel în Dosarul nr. 4.039/280/2005 (număr în format vechi 4.045/2005) al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 645D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 1 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 4.039/280/2005 (număr în format vechi 4.045/2005), Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 şi 1085 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Anghel într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a unei amenzi judiciare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, din analiza prevederilor art. 108 pct. 1 lit. a), b) şi e) din Codul de procedură civilă, se deduce că expresia „rea-credinţ㔠poate fi găsită de judecător în orice moment, cu toate că dispoziţiile Codului civil prevăd că buna-credinţă se presupune întotdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce alege reaua-credinţă, astfel că judecătorul poate constata chiar din faza judecării fondului că o cerere este introdusă cu rea-credinţă. Or, dacă judecătorul poate aplica amenzi după o simplă apreciere a cererii, partea nu mai are dreptul la un proces echitabil, iar drepturile sale pot fi suprimate printr-o intimidare cu amenda.

De asemenea, art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă menţionează că cererea de reexaminare se soluţionează prin încheiere irevocabilă, nemaiputând fi contestată.

Judecătoria Piteşti - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare. Îl constituie dispoziţiile art. 1081 şi 1085 din Codul de procedură civilă. Însă, din motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi din considerentele încheierii de sesizare, Curtea constată că, în realitate, sunt criticate doar dispoziţiile art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. a), b) şi e), precum şi ale art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă, texte asupra cărora Curtea urmează a se pronunţa prin prezenta decizie.

Aceste prevederi au următorul cuprins:

- Art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. a), b) şi e); „Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:

1, cu amendă judiciară de la 50 lei la 700 lei:

a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri vădit netemeinice;

b) formularea, cu rea-credinţă, a unei cereri de recuzare sau de strămutare;

e) contestarea, cu rea-credinţă, a scrierii sau semnăturii unui înscris;”;

- Art. 1085 alin. 3: „Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi art. 30 privind libertatea de exprimare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

1. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că din analiza prevederilor art. 108 pct. 1 lit. a), b) şi e) din Codul de procedură civilă se deduce faptul că expresia „rea-credinţ㔠poate fi interpretată de judecător în orice moment, cu toate că dispoziţiile Codului civil prevăd că buna-credinţă se presupune întotdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce alege reaua-credinţă.

Curtea reţine că textul criticat are în vedere o situaţie cu caracter de excepţie şi urmăreşte să prevină şi să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, fie de natură să determine tergiversarea soluţionării cauzei, fie în scop şicanator, vexator etc.

De altfel, dispoziţiile art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă se referă la introducerea cu „rea-credinţ㔠a unei cereri vădit netemeinice, or sintagma „vădit netemeinice” sugerează faptul că cererea nu are niciun fel de fundament, aspect pe care autorul cererii îl cunoaşte. Evident că, după modul în care a fost formulată cererea, motivele invocate, eventualele cereri repetate de chemare în judecată etc, instanţa îşi poate forma o convingere şi poate aprecia dacă reclamantul introduce o cerere de chemare în judecată cu rea-credinţă, or textul de lege nu face altceva decât să legitimeze judecătorul care constată o astfel de situaţie să o şi sancţioneze.

Pentru valorificarea drepturilor şi intereselor legitime părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, iar nu în spirit abuziv, şicanatoriu, vexator pentru magistraţi ori pentru instanţă.

De asemenea, Curtea, prin Decizia nr. 1.403 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 30 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 32 din 19 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 8 martie 2012, a reţinut că activitatea procesuală a părţilor trebuie să se desfăşoare cu respectarea normelor prevăzute de lege, or stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, soluţie ce rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Legea fundamentală.

Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a statuat, de exemplu, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, că exercitarea de către o persoană a unui drept ce îi este recunoscut prin lege nu poate să justifice, prin ea însăşi, o prezumţie a relei-credinţe. De altfel, exercitarea abuzivă a unui drept se produce numai în situaţia în care acel drept se realizează în alt scop decât cel pentru care legea l-a recunoscut.

2. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate.

Prin numeroase decizii, spre exemplu Decizia nr. 308 din 3 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2011, Decizia nr. 848 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 5 septembrie 2011, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi a statuat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, iar „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.

Astfel, Curtea a constatat că legiuitorul prin reglementarea art. 1085 din Codul de procedură civilă a dorit instituirea unei căi de atac particulare, care se califică drept o cale specifică de retractare. Întrucât aplicarea amenzii constituie un incident procedural, ea va fi aplicată de către judecătorii învestiţi cu acţiunea principală. Cenzurarea încheierii de stabilire a amenzii de către instanţa care a dispus sancţiunea este firească, deoarece aplicarea amenzii nu implică o judecată de fond.

Dacă cererea de reexaminare este admisă ca urmare a constatării faptului că sancţiunea a fost aplicată fără temei sau cu încălcarea unor dispoziţii legale, amenda aplicată poate fi revocată sau poate fi redusă în situaţia în care se apreciază ca fiind disproporţionat cuantumul amenzii aplicate în raport cu abaterea săvârşită.

Prin urmare, în atare situaţie, există doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a uşura situaţia persoanei obligate la plata acesteia, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 aţin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiata, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor an. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. a), b) şi e), precum şi ale art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Anghel în Dosarul nr. 4.039/280/2005 (număr în format vechi 4.045/2005) al Judecătoriei Piteşti Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 348

din 24 aprilie 2012

referitoare la excepţia de ne constituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal

 

Acsinte Gaspar - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Lacul Albastru” - S.R.L. în Dosarul nr. 8.335/107/2010 al Tribunalului Alba - Secţia comercială şi contencios administrativ. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 462D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că dispoziţiile de lege criticate statuează scoaterea din cazierul fiscal a unor date, fără a contraveni prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Totodată, contribuabilii se pot adresa tribunalului - secţia de contencios administrativ în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul sau sediul aceştia, fără procedura prealabilă, beneficiind astfel de toate garanţiile procesuale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 28 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 8.335/107/2010, Tribunalul Alba - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională CU excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Lacul Albastru” - S.R.L. într-o cauză ce are ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat permite doar radierea de drept a înscrierii inactivităţii fiscale, iar nu şi pe cea la cererea contribuabilului, ceea ce contravine prevederilor art. 40, 45, 52 şi 53 din Constituţie.

Tribunalul Alba - Secţia comercială şi contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că prin instituirea procedurii de înscriere a datelor în cazierul fiscal şi de radiere a acestora se asigură cadrul legal necesar desfăşurării, de către persoanele fizice sau juridice, a unei activităţi economice, cu respectarea legii şi a disciplinei financiare.

Totodată, Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 prevede suficiente garanţii în vederea asigurării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică, prin reglementarea, în cuprinsul art. 10 şi 11, a posibilităţii de a introduce contestaţie la instanţa de contencios administrativ de către contribuabilul căruia i s-a respins cererea de rectificare a datelor înscrise în cazierul fiscal.

Referitor la critica de neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 53 din Constituţie, arată că dispoziţiile de lege criticate nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Din motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate reiese că aceasta se referă la radierea înscrierii inactivităţii fiscale, astfel încât obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, care au următorul conţinut: „(1) Contribuabilii care au înscrise date în cazierul fiscal se scot din evidenţă dacă se află în următoarele situaţii: [...] g) contribuabilul declarat inactiv a fost reactivat. Data scoaterii din evidenţă este data reactivării contribuabilului în situaţia în care acesta a fost declarat inactiv pentru cazul prevăzut fa art. 78 alin. (5) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau data împlinirii unui termen de 3 luni de la data reactivării contribuabilului în situaţia în care acesta a fost declarat inactiv pentru cazurile prevăzute la art. 78 alin. (5) lit. b) sau c) din ordonanţa mai sus menţionată;”.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 40 referitor la dreptul de asociere, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, a statuat că principiul libertăţii de asociere nu are în vedere constituirea de „asociaţi” care au ca obiect desfăşurarea de activităţi cu scop patrimonial, ceea ce legea califică drept societăţi comerciale, ci, aşa cum rezultă din formula redacţională a textului, se referă la constituirea unor subiecte colective de o altă natură juridică şi cu altă finalitate, cum sunt asociaţiile fără scop patrimonial, partidele politice sau sindicatele. Sub acest aspect, prin sintagma „şi în alte forme de asociere”, legiuitorul constituţional a avut în vedere, folosind această formulă mai largă, entităţi colective cu natură juridică şi finalităţi similare celor menţionate, iar nu societăţi comerciale. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 40 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauza dedusă controlului.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 45 din Constituţie, Curtea constată că libertatea economică reglementată de prevederile art. 45 din Legea fundamentală nu este absolută; atât accesul liber al persoanei la o activitate economică, cât şi exercitarea acestuia se desfăşoar㠔În condiţiile legii”.

În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 2 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001, în cazierul fiscal al persoanelor fizice şi juridice se înscrie şi inactivitatea fiscală, declarată potrivit legii. Totodată, Curtea reţine că persoanele fizice/juridice - contribuabili declaraţi inactivi se reactivează dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: îşi îndeplinesc toate obligaţiile declarative prevăzute de lege; îşi îndeplinesc toate obligaţiile de plată; organele fiscale au constatat că funcţionează la domiciliul fiscal declarat. Astfel, nimic nu împiedică persoana interesată să îndeplinească aceste condiţii pentru a putea determina reactivarea fiscală.

În continuare, Curtea reţine că persoana fizică sau juridică ce figurează în evidenţa cazierului fiscal poate cere, potrivit dispoziţiilor art. 10 din ordonanţa menţionată, rectificarea datelor înscrise, dacă acestea nu corespund situaţiei reale ori înregistrarea lor nu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.

În continuare, prevederile art. 11 dispun că persoanele cărora li s-a respins cererea de rectificare pot introduce contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare. Contestaţia se poate introduce şi în cazul în care eroarea înregistrării în cazierul fiscal nu se datorează organelor fiscale. Contestaţia se soluţionează de către tribunal - secţia de contencios administrativ în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul sau sediul contribuabilii, fără procedura prealabilă. Astfel, Curtea constată că dispoziţiile ordonanţei conţin suficiente garanţii în vederea asigurării dreptului persoanei îndreptăţite de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, potrivit prevederilor art. 52 din Legea fundamentală.

Întrucât nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale, nu se poate reţine nici pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Lacul Albastru” - S.R.L. în Dosarul nr. 8.335/107/2010 al Tribunalului Alba - Secţia comercială şi contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012.

 

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 354

din 24 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă

 

Acsinte Gaspar - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, excepţie ridicată de Euroconturi SPRL Suceava în Dosarul nr. 1.049/86/2009/a2 al Tribunalului Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 678D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că Societatea Comercial㠄ABC Construct 2010” - S.R.L din Bucureşti şi Euroconturi SPRL Suceava au depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 24 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.049/86/2009/a2, Tribunalul Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, excepţie ridicată de Euroconturi SPRL Suceava într-o cauza referitoare la procedura insolvenţei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin reglementarea instituită de dispoziţiile de lege criticate sunt excluşi din dreptul de a-şi exercita profesia de practician în insolvenţă cei care îşi exercită calitatea de executor judecătoresc sau notar public. Astfel, se realizează o discriminare între cetăţeni, ceea ce contravine prevederilor art. 16 din Constituţie Totodată, este îngrădit şi dreptul la muncă.

Tribunalul Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate cuprind prevederi care stabilesc anumite incompatibilităţi cu exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, fără a indica sau a determina criteriile avute în vedere la stabilirea acestora. Astfel, în cuprinsul art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 sunt stabilite profesiile compatibile a fi exercitate în paralel cu cea de practician în insolvenţă, cu toate că persoanele care le exercită pot participa în egală măsură la îndeplinirea unor atribuţii în cadrul procedurii insolvenţei.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că legiuitorul poate adopta incompatibilităţi diferite în ce priveşte exercitarea unei profesii, în considerarea unor situaţii deosebite, având în vedere faptul că nu suntem în prezenţa unor situaţii comparabile care să impună aceeaşi soluţie legislativă. Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 41, arată că dreptul la muncă cuprinde libertatea alegerii profesiei, a locului de muncă şi protecţia socială a muncii, iar Constituţia, consacrând aceste drepturi şi libertăţi, conferă fiecărei persoane fizice posibilitatea de a-şi alege locul muncii în funcţie de aptitudini, dorinţe şi de anumite coordonate de ordin economic şi social. Enumerarea cazurilor în care un practician în insolvenţă nu îşi poate exercita profesia, fiind într-o stare de incompatibilitate, nu reprezintă o îngrădire a dreptului la muncă. Totodată, se arată că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 53.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

După sesizarea instanţei de contencios constituţional, ordonanţa de urgenţă a guvernului a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 13 octombrie 2011, dându-se textelor o nouă numerotare. Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, cu următorul conţinut: „Exercitarea profesiei de practician în insolvenţă este incompatibilă cu: (...) d) exercitarea calităţi de notar public sau executor judecătoresc.”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la statul român, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (1) referitor la dreptul la muncă şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că formula redacţională a textului legal dedus controlului nu oferă temei unei atare critici, întrucât nu conţine în sine nicio dispoziţie cu caracter retroactiv, textul urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a legii modificatoare.

Referitor la invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea constată că reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate reprezintă o obligaţie legală care se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.

Principiul egalităţii în faţa legii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune un tratament juridic identic numai în situaţii egale, iar situaţiile în mod obiectiv diferite justifică chiar şi din punct de vedere constituţional un tratament juridic diferit, instituirea unei astfel de reglementări este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către practicianul în insolvenţă a atribuţiilor prevăzute de lege.

De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia stabilirea unei incompatibilităţi în exercitarea unei profesii încalcă dreptul la muncă, existenţa anumitor incompatibilităţi fiind impusă în unele cazuri, avându-se în vedere specificul profesiei. Prin instituirea incompatibilităţii prevăzute de textele de lege criticate nu se îngrădeşte alegerea profesiei, deoarece orice activitate ce se circumscrie dreptului la muncă trebuie să respecte regulile pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcţionare a acestora.

În final, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 53, având în vedere că nu s-a constatat încălcarea vreunui drept.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) lit. d)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, excepţie ridicată de Euroconturi SPRL Suceava în Dosarul nr. 1.049/86/2009/a2 al Tribunalului Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012.

 

PREŞEDINTE,

ACSINTE GAS PAR

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 358

din 24 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

 

Acsinte Gaspar - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^ alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Alien Concept” - S.R.L din Oradea în Dosarul nr. 9.074/112/2010 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 764D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 12 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 9.074/112/2010, Tribunalul Bistriţa-Năsăud – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Alien Concept” - S.R.L. din Oradea într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unui litigiu privind achiziţiile publice,

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că dispoziţiile de lege criticate sancţionează însăşi exercitarea dreptului şi nu exercitarea sa abuzivă. Modalitatea de a reţine un procent din garanţia de participare reprezintă o sancţionare a contestatorilor, ceea ce echivalează cu o îngrădire a accesului liber la justiţie.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 2781 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, cu următorul conţinut: „(1) În măsura în care Consiliul respinge contestaţia ca nefondată, autoritatea contractantă va reţine contestatorului din garanta de participare în raport cu valoarea estimată a contractului următoarele sume: (...) c) între 4.200.001 lei şi 42.000.000 lei inclusiv - 7.980 lei .+ 0,01% din ceea ce depăşeşte 4.200.001 lei.”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (4) referitor la jurisdicţiile speciale administrative.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii. Astfel, prin Decizia nr. 282 din 27 martie 2012*), nepublicată la data pronunţării acestei decizii, Curtea a statuat că dispoziţiile legale referitoare la constituirea unei garanţii în vederea participării la procedura de atribuire a contractului au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

În continuare, Curtea a reţinut că garanţia de participare se constituie de către ofertant, adică de persoana care şi-a manifestat voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziţie publică, iar scopul constituirii acestei garanţii este acela de a proteja autoritatea contractantă faţă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al acestuia. Potrivit dispoziţiilor art. 255 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, pot formula contestaţie în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor persoanele care au un interes legitim cu privire la contractul de achiziţie (în mod evident este vorba despre ofertanţii prevăzuţi de art. 431 din ordonanţa de urgenţă) şi care au suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu, ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante (în favoarea căreia au constituit garanţia de participare)

Analizând, în continuare, dispoziţiile art. 2781 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, Curtea a constatat că, respingând contestaţia, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu are competenţa legală de a dispune prin decizie cu privire la garanţia de participare constituită în favoarea autorităţii contractante. Prin urmare, actul de dispoziţie cu privire la sumele cote-părţi din garanţia da participare nu poate fi calificat drept un act al autorităţii administrativ-jurisdicţionale.

Reţinerea sumelor prevăzute de ordonanţa de urgenţă de către autoritatea contractantă operează de drept, în temeiul art. 2781 alin. (1), ca urmare a pronunţării de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a deciziei de respingere a contestaţiei ca nefondată.

În cazul în care respingerea contestaţiei se întemeiază pe motivele că aceasta a fost tardiv introdusă, lipsită de interes, lipsită de obiect, introdusă de o persoană fără calitate sau neîmputernicită să formuleze contestaţia, precum şi pe orice altă excepţie de procedură sau de fond, autoritatea contractantă nu poate reţine suma.

Reţinerea sumelor prevăzute de ordonanţa de urgenţă de către autoritatea contractantă operează indiferent de poziţia subiectivă a contestatorului în exercitarea dreptului de a formula contestaţia împotriva actului administrativ. Aşa cum se arată în preambul, ordonanţa de urgenţă instituie o veritabilă sancţiune aplicabilă persoanei care atacă în contencios administrativ-jurisdicţional actul autorităţii contractante care a determinat sau riscă să determine producerea unui prejudiciu. Exercitarea dreptului material la acţiune se circumscrie astfel în sfera „comportamentului necorespunzător” prevăzut de art. 431 din ordonanţa de urgenţă.

Reţinerea sumelor nu este condiţionată de producerea unui prejudiciu autorităţii contractante. O posibilă cauză a producerii prejudiciului ar fi fost suspendarea procedurii de atribuire odată cu introducerea contestaţiei în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, fapt ce ar fi determinat tergiversarea procedurii, cu implicaţii asupra gradului de cheltuire a fondurilor publice alocate. Or, măsura suspendării poate fi dispusa, aşa cum s-a arătat mai sus, în condiţii restrictive, după evaluarea consecinţelor acestei măsuri asupra tuturor categoriilor de interese ce ar putea fi lezate, inclusiv asupra interesului public [art. 2751 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă]. Mai mult, în condiţiile în care, respingând contestaţia, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor poate obliga contestatorul în culpă la plata cheltuielilor efectuate în cursul soluţionării contestaţiei, la cererea autorităţii contractante [art. 278 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă], apare cu evidenţă că aceste cheltuieli nu mai pot constitui obiectul unui prejudiciu pe care autoritatea să şi-l acopere prin reţinerea sumelor din garanţia de participare la procedura de atribuire.

Sub aceste aspecte, reţinerea sumelor menţionate nu poate fi calificată drept cauţiune, funcţia acestei instituţii juridice fiind, pe lângă aceea de a constitui o garanţie a seriozităţii petentului, şi cea de sursă de despăgubire a persoanei prejudiciate. Mai mult, consemnarea sumei stabilite drept cauţiune se face într-un cont distinct la dispoziţia instanţei, iar nu la dispoziţia părţii susceptibil a fi prejudiciate, aşa cum prevede art. 2781 din ordonanţa de urgenţă criticată. Instanţa va dispune cu privire la despăgubirea persoanei prejudiciate; în caz contrar cauţiunea se restituie celui ce a consemnat-o, prin aceeaşi hotărâre prin care se respinge cererea de despăgubiri.

Prin urmare, analizând dispoziţiile care reglementează procedura soluţionării contestaţiilor în faţa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, Curtea a constatat că nu există nicio normă care să ateste existenţa vreunei taxe sau cauţiuni care să se facă venit la bugetul de stat sau la bugetul autorităţii administrativ-jurisdicţionale. Curtea a reţinut că gratuitatea consacrată de norma constituţională cuprinsă în art. 21 alin. (4) vizează lipsa oricărei contraprestaţii pecuniare din partea persoanei care, alegând calea contenciosului administrativ-jurisdicţional, beneficiază de serviciul prestat de autoritatea administrativ-jurisdicţională. Or, sub acest aspect, dispoziţiile ordonanţei criticate respectă cerinţa constituţională referitoare la caracterul neoneros al procedurii administrativ-jurisdicţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Alien Concept” - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 9.074/112/2010 al Tribunalului Bistriţa Năsăud - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012.

 

PREŞEDINTE,

ACSINTE GAS PAR

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu


 


*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 282 din 27 martie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficia al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 360

din 24 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (7) lit. I1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Acsinte Gaspar - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de Cabinet Avocat Vernica Constantin Adrian în Dosarul nr. 212/103/2011 al Tribunalului Neamţ - Secţia comercială şi contencios administrativ. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 805D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 16 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 212/103/2011, Tribunalul Neamţ - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de Cabinet Avocat Vernica Constantin Adrian într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva unui act administrativ fiscal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată c㠄folosirea autoturismului din dotare exclusiv pentru deplasarea avocatului la locul de muncă era pe deplin dovedită de actele aflate în contabilitate. Prin modificările aduse Codului fiscal se aduce atingere dreptului la muncă prin îngrădirea efectivă a acestuia, activitatea de avocatură fiind una complexă şi nu poate fi corelată cu programul mijloacelor de transport în comun şi nici nu poate fi compatibilă cu folosirea serviciilor de taximetrie.”

Tribunalul Neamţ - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului

Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstitu­ţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009. Prin aceste dispoziţii a fost introdusă lit. I1) la art. 48 alin. 7 din Codul fiscal. În aceste condiţii, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 48 alin. (7) lit. |1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, care, la data publicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, aveau următorul cuprins:

„(7) Nu sunt cheltuieli deductibile: [...]

(1) În perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2011 inclusiv, cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv transportului rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg şi care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, cu excepţia situaţiei în care vehiculele se înscriu în oricare dintre următoarele categorii: 1. vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenţie, reparaţi, pază şi protecţie, curierat, transport de personal la şi de la locul de desfăşurare a activităţii, precum şi vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenţi de vânzări şi de agenţi de recrutare a forţei de muncă; 2. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cuplată, inclusiv pentru activitatea de taxi; 3. vehiculele utilizate pentru închirierea către alte persoane, inclusiv pentru desfăşurarea activităţii de instruire în cadrul şcolilor de şoferi.” în susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 41 referitor la munca şi protecţia socială a muncii.

I. Curtea constată că dispoziţiile criticate în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 îşi produc în continuare efectele juridice. Ca atare, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că are competenţa de a se pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 48 alin. (7) lit. M) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

II. Examinând excepţia de neconstituţionalitate Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, acesta fiind, în realitate, nemulţumit de modul de aplicare a legii de către organele fiscale. Astfel, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate nu respectă dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Aşa fiind, Curtea va respinge excepţia de neconstitu­ţionalitate ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (7) lit. V) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Cabinet Avocat Vernica Constantin Adrian în Dosarul nr. 212/103/2011 al Tribunalului Neamţ - Secţia comercială şi contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012.

 

PREŞEDINTE,

ACSINTE GAS PAR

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 494

din 10 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere

 

Acsinte Gaspar - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu -magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Diana PA” - S.R.L. din Câmpina în Dosarul nr. 534/310/2011 al Judecătoriei Sinaia şi care constituie obiectul Dosarului nr. 647D/2011 a! Curţii Constituţionale.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24 aprilie 2012, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 10 mai 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 12 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 534/310/2011, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄Diana PA” - S.R.L. din Câmpina într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 58 iit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat, lipsit de un conţinut explicit, este ambiguu şi derutant, atât pentru parte, cât şi pentru judecătorul chemat să analizeze o situaţie de fapt, raportată la această normă. Acest aspect poate conduce la paralelisme sau la aplicarea a două sancţiuni pentru aceeaşi faptă, mai ales că obligaţiile operatorilor de transport sunt cuprinse nu numai în Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 109/2005, ci şi în alte acte normative cu aceeaşi valoare juridică, în care sunt, de asemenea, prevăzute sancţiuni pentru încălcarea acestora.

Totodată, autorul susţine că prevederile de lege criticate îngrădesc „accesul direct la justiţie”, întrucât, de vreme ce nu prevăd în ce constau obligaţiile a căror neîndeplinire este sancţionată, acestea nu permit formularea unor apărări şi verificarea legalităţii sancţiunii. Arată, de asemenea, că nu se poate respecta prezumţia de nevinovăţie şi nu poate fi evitat arbitrariul aplicării sancţiunii contravenţionale, încălcându-se dreptul la un proces echitabil.

Judecătoria Sinaia consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, apreciind că textul de lege criticat are o formulare ambiguă, care nu clarifică elementele constitutive ale contravenţiei pe care o reglementează, spre deosebire de restul actului normativ, în care sunt prevăzute în mod expres obligaţiile ce revin operatorilor de transport rutier. Arată că se încalcă dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât „echitatea se referă nu numai la desfăşurarea procesului, ci şi la tehnica juridică a incriminării”.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 sunt constituţionale. În acest sens, arată că prevederile legale criticate reflectă dreptul legiuitorului de a aprecia cu privire la modalitatea de reglementare a condiţiilor în care anumite fapte să fie sancţionate contravenţional. Aceleaşi prevederi conţin suficiente repere pentru asigurarea previzibilităţii şi clarităţii normei, astfel ca destinatarul lor să înţeleagă că încălcarea dispoziţiilor care constituie cadrul general pentru transporturile rutiere de mărfuri şi persoane şi activităţile conexe acestora se sancţionează în funcţie de gradul de pericol social şi să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. De asemenea, consideră că enumerarea limitativă a faptelor care constituie contravenţii în această materie ar putea avea consecinţe nefavorabile, întrucât s-ar limita posibilităţile de interpretare ale autorităţii judiciare chemate să efectueze clarificarea şi încadrarea juridică a faptelor.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legai sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 9 mai 2006, prevederi introduse în cuprinsul ordonanţei de urgenţă prin art. I pct. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 17 iunie 2008 şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 218/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Constituie contravenţii următoarele fapte: (...)

ad) neîndeplinirea obligaţiilor ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier şi operatorilor de activităţi conexe transportului rutier,”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege menţionat contravine dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil desfăşurat într-un termen rezonabil. Totodată, analizând motivele de neconstituţionalitate invocate în susţinerea excepţiei, Curtea reţine incidenţa în cauză şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit cărora „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.

De asemenea, în susţinerea excepţiei de neconstitu­ţionalitate sunt invocate dispoziţiile privind dreptul la un proces echitabil cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale prin încheierea din 12 mai 2011, pronunţată de Judecătoria Sinaia, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere a fost abrogată expres, în integralitatea ei, prin dispoziţiile art. 93 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 2 septembrie 2011.

Cu toate acestea, având în vedere că prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 au continuat să producă efecte juridice în cauza dedusă judecăţii, aceasta fiind soluţionată definitiv prin Sentinţa civilă nr. 897 din 2 august 2011, pronunţată de Judecătoria Sinaia, în sensul anulării în parte a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi înlocuirii sancţiunii amenzii aplicate cu sancţiunea avertismentului, Curtea, în lumina jurisprudenţei sale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), urmează a analiza constituţionalitatea acestor prevederi.

II. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată, urmând să o admită pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează.

Astfel, Curtea reţine că prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 califică drept contravenţie neîndeplinirea obligaţiilor ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier şi operatorilor de activităţi conexe transportului rutier. Săvârşirea acestei contravenţii se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 5.000 lei, aplicată întreprinderilor sau operatorilor de transport rutier români sau străini, potrivit art. 59 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţă, şi cu amendă de la 7.000 lei la 9.000 lei, aplicată întreprinderilor care efectuează activităţi conexe transportului rutier, potrivit art. 59 alin () lit. a) din acelaşi act normativ.

Totodată, din examinarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, aflat la dosar, Curtea observă, că, în cauza de faţă, operatorul de transport a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 4.000 lei pentru neîndeplinirea „obligaţiei ce îi revine operatorului de transport rutier conform OMTCT (Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului), actualizat, art. 38 lit. u), respectiv nu s-a asigurat existenţa la bordul vehiculului a legitimaţiilor de serviciu valabile ale conducătorilor auto, conform modelului din anexa 32 la OMTCT nr. 1892/2006”.

În aceste condiţii, Curtea constată că descrierea faptei ce constituie contravenţie nu se regăseşte în conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, ci în cuprinsul art. 38 lit. u) din Normele privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.892/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 şi 919 bis din 13 noiembrie 2006, şi completate prin art. I pct. 13 din Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.172/2009, publicat în Monitorul Oficial âl României, Partea I, nr. 799 din 24 noiembrie 2009. Prevederile art. 38 lit. u) din norme au următorul cuprins: „întreprinderile/operatorii de transport care efectuează operaţiuni de transport rutier au următoarele obligaţii: [...] u) să asigure existenţa la bordul vehiculelor cu care efectuează operaţiuni de transport rutier a legitimaţiei de serviciu valabile a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajai al operatorului de transport rutier/întreprinderii. Modelul legitimaţiei de serviciu este prevăzut în anexa nr. 32 la prezentele norme.”

În continuare. Curtea reţine că, potrivit art. 8 alin, (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce”, iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege, „Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie”.

De asemenea, Curtea reţine că prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 nu pot fi considerate norme de trimitere. În absenţa indicării cu exactitate a dispoziţiilor legale la care se face trimiterea, nu sunt respectate regulile de tehnică legislativă, cuprinse în art. 50 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia, „în cazul în oare o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conţine”. Dimpotrivă, redactarea art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 are un caracter de maximă generalitate, care, într-o tehnică legislativă corectă, ar fi trebuit să figureze ca normă-cadru, detaliată subsecvent de toate celelalte prevederi care stabilesc contravenţiile şi sancţiunile corespunzătoare.

Pe de altă parte, Curtea observă că norma legală criticată diferă, sub aspectul tehnicii de reglementare, de celelalte norme din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, prin care sunt instituite contravenţii, deoarece acestea stabilesc în mod concret faptele a căror săvârşire atrage răspunderea contravenţională.

Prin urmare, Curtea constată că stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, în condiţiile în care obligaţiile ce trebuie a fi respectate de întreprinderi, operatorii de transport rutier sau de operatorii de activităţi conexe transportului rutier se regăsesc în tot cuprinsul Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 109/2005.

Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contravenţia, judecătorul însuşi nu dispune de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii, cu prilejul soluţionării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.

În aceeaşi ordine de idei, Curtea constată că tehnica de reglementare ce se regăseşte în cazul prevederilor legale criticate nu corespunde nici regulilor instituite prin art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia” Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dinte acestea”. Totodată, potrivit art. 1 teza a două din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, „Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti”,

În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate sunt deficitare, întrucât nu stabilesc distinct, precis, explicit şi cu claritate obligaţiile ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier şi operatorilor de activităţi conexe transportului rutier, a căror neîndeplinire atrage răspunderea contravenţională.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în repetate rânduri că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din data de 14 noiembrie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea si modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. În plus, nu poate fi considerat㠄lege” decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).

În lumina celor enunţate mai sus, Curtea constată că, în mod evident, prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, caracterizate printr-o tehnică legislativă inadecvată, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Aşa fiind, Curtea reţine că imprecizia textului de lege supus controlului de constituţionalitate, constând în lipsa stabilirii cu suficientă claritate a obligaţiilor ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier şi operatorilor de activităţi conexe transportului rutier, a căror neîndeplinire atrage răspunderea contravenţională şi în absenţa descrierii faptei a cărei săvârşire constituie contravenţie, afectează, pe cale de consecinţă, şi garanţiile constituţionale şi convenţionale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în esenţă, că nerespectarea garanţiilor fundamentale, care protejează presupuşii autori ai unor fapte ilicite, în faţa posibilelor abuzuri ale autorităţilor desemnate să-i urmărească şi să-i sancţioneze, reprezintă un aspect ce trebuie examinat în temeiul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 68).

Pentru ca dreptul la un proces echitabil să nu rămână teoretic şi iluzoriu, Curtea reaminteşte că normele juridice trebuie să fie clare, precise şi explicite, astfel încât să îl poată avertiza în mod inechivoc pe destinatarul acestora asupra gravităţii consecinţelor nerespectării enunţurilor legale pe care le cuprind. Or, prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 ignoră aceste exigenţe esenţiale de redactare.

Faţă de cele de mai sus, Curtea constată că deficienţele de redactare evidenţiate în ceea ce priveşte prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 sunt de natură să încalce dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

De aceea, revine legiuitorului sarcina ca pe viitor, în reglementarea domeniului contravenţional, să adopte norme care să întrunească, aşa cum s-a arătat, criteriile de precizie, claritate şi, implicit, previzibilitate, impuse de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

De altfel, Curtea observă că, în contextul legislativ actual, sancţiunile şi măsurile aplicabile în cazul încălcării dispoziţiilor privind transporturile rutiere sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum şi a sancţiunilor şi măsurilor aplicabile în cazul constatării acestor încălcări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 14 februarie 2012.

Or, spre deosebire de prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, prin art. 4 pct. 57.2 şi 77.2 din Hotărârea Guvernului nr. 69/2012 sunt reglementate cu claritate contravenţiile constând în fapta operatorului de transport rutier sau a întreprinderii de transport rutier în cont propriu de nerespectare a obligaţiei de a asigura existenţa la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost, respectiv în cont propriu, a legitimaţiei de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al acestora.

În fine, în privinţa invocării dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu au relevanţă în cauză, întrucât nu vizează situaţia criticată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, ci posibilitatea acestuia de a se adresa neîngrădit justiţiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercial㠄Diana PA” - S.R.L. din Câmpina în Dosarul nr. 534/310/2011 al Judecătoriei Sinaia şi constată că prevederile art. 58 lit. ad) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2012.

 

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea plăţii contribuţiei voluntare, în lei, a României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei pentru derularea Planului multianual de formare în limba franceză a funcţionarilor din administraţia publică română, în anul 2012

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă plata contribuţiei voluntare, în lei, a României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei, în anul 2012, în sumă totală de 130 mii lei, pentru derularea Planului multianual de formare în limba franceză a funcţionarilor din administraţia publică română.

Art. 2. - Suma necesară plăţii contribuţiei prevăzute la art. 1 se suportă din fondurile aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2012.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe,

Andrei Marga

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 13 iunie 2012.

Nr. 601.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea plăţii contribuţiei voluntare, în lei, a României la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare pe anul 2012

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă plata contribuţiei voluntare, în lei, a României la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare pe anul 2012 în sumă de 1.259 mii lei.

Art. 2. - Suma necesară plăţii contribuţiei prevăzute la art. 1 se suportă din fondurile aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2012.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe,

Andrei Marga

Viceprim-ministru,

ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 13 iunie 2012.

Nr. 602.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

 

ORDIN

pentru stabilirea modului de derulare a serviciului de pilotaj al navelor maritime

 

În conformitate cu prevederile art. 50 alin. (1) lit. b) şi alin. (5), precum şi ale art. 51 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi b) şi alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, republicată,

în temeiul prevederilor art. t»u alin. (6) şi art. t»i alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999, republicata, şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor şi Infrastructurii emite următorul ordin:

Art. 1. - Serviciul de pilotaj al navelor maritime şi fluvio-maritime, denumite în continuare nave maritime, se asigură de către administraţiile portuare, prin intermediul

operatorilor economici specializaţi, autorizaţi în condiţiile legii, astfel:

a) Compania Naţional㠄Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa, în porturile aflate în administrarea sa;

b) Compania Naţională .Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Galaţi, în porturile aflate în administrarea sa;

c) Compania Naţională .Administraţia Canalelor Navigabile” - S.A. Constanţa, pe canalele navigabile şi în porturile aflate în administrarea sa.

Art. 2. - (1) Serviciul de pilotaj al navelor maritime, pe sectorul de Dunăre cuprins între rada portului Sulina şi Brăila, portul Sulina, precum şi manevrele de sosire şi plecare din porturile Sulina, Tulcea, Galaţi şi Brăila se asigură de către Regia Autonom㠄Administraţia Fluvială a Dunării de Jos” Galaţi.

(2) Serviciul de pilotaj al navelor maritime prevăzut la alin. (1) se desfăşoară în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Belgrad din 1948 privind regimul navigaţiei pe Dunăre prin piloţi autorizaţi de către Regia Autonom㠄Administraţia Fluvială a Dunării de Jos” Galaţi şi se asigură pe bază de contract de prestări de servicii, în baza criteriilor impuse prin contractul-cadru, încheiat în mod nediscriminatoriu între Regia Autonomă Administraţia Fluvială a Dunării de Jos” Galaţi şi respectivii piloţi ca persoane fizice sau ca operatori economici autorizaţi în condiţiile legii.

Art. 3. - Serviciul de pilotaj al navelor maritime se asigură pe bază de contract de prestări de servicii, în baza criteriilor impuse prin contractul-cadru, încheiat în mod nediscriminatoriu între administraţiile portuare şi respectivii operatori economici autorizaţi în condiţiile legii.

Art. 4. - (1) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.162/2009*) îşi încetează aplicabilitatea.

(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor nr. 264/1995 privind stabilirea sectoarelor de navigaţie în care pilotajul este obligatoriu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 24 august 1995, şi Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 862/2005 privind pilotajul navelor maritime şi fluvio-maritime pe sectorul românesc al Dunării cuprins între rada Sulina şi Brăila şi în porturile situate pe acest sector, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 15 iunie 2005, se abrogă.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Răducu Valentin Preda,

secretar de stat

 

Bucureşti, 12 iunie 2012.

Nr. 1.008.


*) Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.162/2009 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.