MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 414/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 414         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Joi, 21 iunie 2012

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

79. - Lege pentru ratificarea Tratatului privind extrădarea dintre România şi Republica Arabă Siriană, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010

 

Tratat privind extrădarea între România şi Republica Arabă Siriană

 

416. - Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Tratatului privind extrădarea dintre România şi Republica Arabă Siriană, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

 

18. - Hotărâre privind efectuarea unui control de către Curtea de Conturi

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 340 din 10 aprilie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (3) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

 

Decizia nr. 343 din 10 aprilie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (12) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

 

Decizia nr. 350 din 24 aprilie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Decizia nr. 352 din 24 aprilie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şt art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Decizia nr. 366 din 26 aprilie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeana privind protecţia consumatorilor

 

Decizia nr. 412 din 3 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2010 privind eşalonarea plătii indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei faţa de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţa de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

 

Decizia nr. 435 din 3 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

 

Decizia nr. 441 din 3 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

 

Decizia nr. 442 din 3 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

613. - Hotărâre privind rechemarea şi numirea unui consul general

 

614. - Hotărâre privind numirea unui consul general

 

617. - Hotărâre privind suspendarea executării silite a creanţelor fiscale administrate de Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală faţă de Societatea Română de Televiziune

 

DECIZII ALE PRIMULUI-MINISTRU

 

382. - Decizie privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice temporar vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de câtre domnul Octavian Teodor Deaconu

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII ELECTORALE PERMANENTE

 

7. - Lista partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi pentru care a fost depus până la data de 21 iunie 2012 raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale

 

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru ratificarea Tratatului privind extrădarea dintre România şi Republica Arabă Siriană, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se ratifică Tratatul privind extrădarea dintre România şi Republica Arabă Siriană, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor ari. 75 şi ale ari. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI

VASILE BLAGA

 

 

 

Bucureşti, 13 iunie 2012.

Nr. 79.

 

TRATAT

privind extrădarea între România şi Republica Arabă Siriană

 

România şi Republica Arabă Siriană, denumite în continuare părţi contractante, dornice să intensifice relaţiile bilaterale şi să stabilească o cooperare eficientă în domeniul extrădării, în conformitate cu principiile respectării suveranităţii naţionale, neimplicării în afacerile interne ale fiecărei părţi şi protejării intereselor comune,

au convenit după cum urmează:

 

ARTICOLUL 1

 

Fiecare dintre părţile contractante se angajează, la cererea celeilalte părţi contractante, să desfăşoare urmărirea penală şi judecata, în conformitate cu legislaţia proprie, împotriva cetăţenilor proprii care sunt acuzaţi de săvârşirea unei infracţiuni extrădabile pe teritoriul celeilalte părţi contractante. Aceasta va ataşa la cererea sa o descriere a tipului de infracţiune şi a tuturor mijloacelor de probă disponibile şi va notifica celeilalte părţi contractante rezultatele procedurilor penale, iar, dacă a fost pronunţată o hotărâre judecătorească. Îi va transmite celeilalte Părţi Contractante o copie certificată a acesteia.

 

ARTICOLUL 2

 

Fiecare parte contractantă se angajează, în conformitate cu prevederile prezentului tratat, să extrădeze către cealaltă parte, la cererea acesteia, persoanele aflate pe teritoriul acesteia şi care sunt căutate în vederea urmăririi penale, a judecării sau a executării unei pedepse.

 

ARTICOLUL 3

 

1. În sensul prezentului tratat, infracţiunile extrădabile sunt infracţiunile care sunt pedepsite potrivit legislaţiei ambelor părţi contractante cu o pedeapsă cu închisoarea de minimum un an sau cu o pedeapsă mai gravă. Dacă o cerere de extrădare se referă la o persoană condamnată, extrădarea se acordă numai dacă pedeapsa aplicată acesteia sau partea din pedeapsă rămasă de executat este de cel puţin 6 luni de închisoare.

2. Pentru efectuarea extrădării sunt necesare următoarele: a) partea solicitantă trebuie să aibă competenţa în ceea ce priveşte faptele care stau la baza cererii de extrădare, cu excepţia cazului în care partea solicitată deţine competenţa să judece infracţiunile potrivit legislaţiei proprii;

b) faptele trebuie să fie prevăzute ca infracţiuni în legislaţia ambelor părţi, indiferent de denumirea atribuită acestora, şi să fie pedepsite cu închisoarea cu o durată de minimum un an; şi

c) partea din pedeapsă rămasă de executat trebuie să fie de cel puţin 6 luni în cazul extrădării în scopul executării unei pedepse.

3. Dacă cererea de extrădare se referă la mai multe infracţiuni conexe, va fi suficient ca una dintre acestea să îndeplinească cerinţele prevăzute la literele a) şi b) din prezentul articol, pentru ca extrădarea să poată fi acordată atât pentru această infracţiune, cât şi pentru celelalte.

4. Extrădarea în condiţiile prevăzute de prezentul tratat este aplicabilă autorilor, coautorilor şi complicilor, indiferent de gradul de participare la săvârşirea infracţiunii.

5. Faptele prevăzute de acorduri multilaterale ratificate în mod corespunzător de către părţi vor da loc, de asemenea, la extrădare.

6. În ceea ce priveşte infracţiunile fiscale săvârşite împotriva bugetului de stat, precum şi cele referitoare la regimul schimbului valutar, extrădarea se acordă potrivit prezentului tratat şi potrivit legislaţiei părţii solicitate. Extrădarea nu poate fi refuzată pentru simplul motiv că legislaţia Părţii Solicitate nu percepe acelaşi tip de impozit sau taxă ori că acestea nu sunt reglementate în acelaşi mod în legislaţia părţilor.

 

ARTICOLUL 4

 

1. Dacă cererea de extrădare se referă la mai multe infracţiuni, aceasta se consideră ca fiind conformă şi corectă dacă una dintre aceste infracţiuni îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 3 din prezentul tratat.

2. Extrădarea se acordă dacă infracţiunea pentru care se solicită extrădarea a fost săvârşită pe teritoriul părţii solicitante sau, în cazul în care a fost săvârşită în afara teritoriului acesteia, dacă legislaţia părţii solicitate permite exercitarea jurisdicţiei în materie penală pentru o infracţiune săvârşită în afara teritoriului său în împrejurări similare. Dacă legislaţia părţii solicitate nu permite exercitarea jurisdicţiei penale pentru o infracţiune săvârşită în afara teritoriului său în împrejurări similare, extrădarea poate fi acordată, însă numai dacă toate celelalte condiţii pentru extrădare sunt îndeplinite.

 

ARTICOLUL 5

 

1. Extrădarea nu este admisibilă în următoarele cazuri:

a) dacă persoana solicitată în vederea extrădării este cetăţean al pârtii contractante căreia i se solicită extrădarea sau dacă acestei persoane i s-a acordat azil pe teritoriul acelei părţi. Dacă persoana solicitată în vederea extrădării deţine cetăţenia ambelor părţi, atunci partea solicitată o poate supune urmăririi penale sau judecăţii potrivit legilor sale interne ori o poate extrăda către partea solicitantă;

b) dacă urmărirea sau executarea pedepsei nu este admisibilă, potrivit legilor părţii contractante căreia i se solicită extrădarea, pentru că a intervenit prescripţia sau din alte motive de natură juridică;

c) dacă a fost pronunţată o hotărâre judecătorească prin care este declarată vinovată sau nevinovată ori a fost emisă o hotărâre judecătorească prin care se dispune punerea în libertate a acesteia sau dacă persoana a fost pedepsită ori achitată pentru aceeaşi infracţiune;

d) dacă fapta care face obiectul cererii de extrădare constituie, potrivit legislaţiei uneia dintre părţile contractante, o infracţiune ce nu poate fi urmărită decât în baza plângerii prealabile a părţii vătămate;

e) dacă infracţiunea pentru care se solicită extrădarea este o infracţiune politică sau o infracţiune cu caracter pur militar;

f) dacă există motive temeinice să se considere că cererea de extrădare a fost formulată în scopul urmăririi, judecării sau pedepsirii unei persoane pe motivul rasei, religiei, naţionalităţii, etniei ori convingerilor politice ale acesteia sau dacă există riscul ca situaţia persoanei să fie agravată din cauza oricăruia dintre aceste motive;

g) în cazul unei infracţiuni pentru care a fost înfiinţat un tribunal ad-hoc sau extraordinar după săvârşirea infracţiunii;

h) dacă există dovezi clare cu privire la faptul că persoana solicitată în vederea extrădării ar fi supusă la torturi sau alte tratamente crude, inumane sau degradante pe teritoriul părţii solicitante.

2. Extrădarea poate fi refuzată în următoarele cazuri:

a) dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul părţii contractante căreia i se solicită extrădarea;

b) dacă persoana solicitată în vederea extrădării face, la momentul primirii cererii, obiectul unei cercetări penale sau al unei judecăţi aflate în curs în statul căruia i se solicită extrădarea, pentru aceeaşi infracţiune;

c) autorităţile competente ale părţii solicitate au decis fie neînceperea, fie încetarea procedurilor penale împotriva persoanei solicitate, în legătură cu infracţiunea pentru care se solicită extrădarea.

3. Potrivit prevederilor legale în vigoare în ambele părţi contractante, referitoare la pedeapsa capitală, dacă infracţiunea pentru care se solicită extrădarea este pedepsită cu pedeapsa capitală, atunci fiecare caz va fi soluţionat în mod separat, cu acordul ambelor părţi contractante.

 

ARTICOLUL 6

 

1. Extrădarea poate fi amânată dacă persoana căutată în vederea extrădării a fost acuzată în cadrul unei acţiuni penale sau trebuie să execute o pedeapsă privativă de libertate aplicată de o autoritate judiciară a părţii contractante căreia i se solicită extrădarea; în cazul amânării, extrădarea nu va fi efectuată înainte de finalizarea acţiunii penale ori, dacă este pronunţată o hotărâre judecătorească de condamnare, înainte de executarea condamnării respective sau de punerea în libertate a acesteia în mod justificat din punct de vedere juridic.

2. În cazul în care amânarea ar duce la împlinirea termenului de prescripţie pentru infracţiune sau ar provoca dificultăţi în ceea ce priveşte dovedirea faptelor, extrădarea se acordă cu condiţia explicită a înapoierii persoanei a cărei extrădare se solicită, după îndeplinirea procedurilor corespunzătoare pentru care a fost acordată extrădarea.

3. Extrădarea poate fi de asemenea amânată dacă, ţinând cont de natura infracţiunii şi de interesele părţii solicitante, partea solicitată consideră că, date fiind împrejurările, este posibil ca extrădarea să aibă consecinţe deosebit de grave pentru persoana solicitată din cauza vârstei, stării de sănătate sau altei situaţii personale a acesteia. Totuşi, partea solicitată poate amâna extrădarea pe o perioadă de maximum 3 luni.

 

ARTICOLUL 7

 

Dacă extrădarea nu se efectuează, partea solicitată trebuie să notifice celeilalte părţi motivele refuzului de a acorda extrădarea, caz în care partea contractantă căreia i se solicită extrădarea se angajează să efectueze urmărirea penală împotriva acestei persoane, la cererea părţii solicitante, în conformitate cu prevederile prezentului tratat.

 

ARTICOLUL 8

 

1. Cererea de extrădare se depune în scris, însoţită da:

a) originalul sau o copie certificată în mod oficial a rechizitoriului, a hotărârii judecătoreşti de condamnare care a rămas definitivă sau a mandatului de arestare ori a mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a oricărui alt document cu acelaşi efect, emis sub formele prevăzute de legislaţia părţii contractante care solicită extrădarea;

b) o expunere detaliată a faptelor pentru care se solicită extrădarea, data şi locul săvârşirii acestora, încadrarea juridică, articolele de lege aplicabile, precum şi perioada din pedeapsă care nu a fost executată;

c) o copie a prevederilor aplicate în cauza care face obiectul cererii;

d) descrierea cât mai precis posibil a persoanei căutate, toate informaţiile care ar putea fi utile în stabilirea identităţii şi cetăţeniei acesteia, precum şi informaţii cu privire la reşedinţa sau domiciliul acesteia.

2. Dacă informaţiile transmise de către partea contractantă care solicită extrădarea sunt insuficiente, atunci partea căreia i se solicită extrădarea poate solicita completarea informaţiilor necesare, iar cealaltă parte are obligaţia de a răspunde la această solicitare în termen de 30 de zile, care poate fi prelungit cu 15 zile din motive justificate şi prin coordonare între părţile contractante.

3. Dacă partea care solicită extrădarea nu depune o anexă cu informaţiile necesare în termenul menţionat la alineatul 2 din prezentul articol, atunci partea căreia i se solicită extrădarea va pune în libertate persoana deţinută.

4. Partea contractantă căreia i se solicită extrădarea va pune de îndată în libertate persoana deţinută dacă partea solicitantă îi notifică în scris faptul că nu mai este interesată de cererea de extrădare.

5. Cererile de extrădare şi documentele justificative vor fi transmise ministerelor justiţiei român şi sirian. Cele două ministere vor comunica direct sau pe canale diplomatice.

 

ARTICOLUL 9

 

Dacă condiţiile necesare pentru extrădare sunt îndeplinite, partea contractantă căreia i se solicită extrădarea va iniţia, fără întârziere şi în conformitate cu legislaţia proprie, procedura de arestare provizorie a persoanei solicitate, cu excepţia cazurilor în care este posibil ca extrădarea să nu fie admisibilă în conformitate cu prezentul tratat.

 

ARTICOLUL 10

 

1. Dacă partea contractantă căreia i se solicită extrădarea este de acord, partea solicitantă informează cu privire la locul şi data la care persoana solicitată urmează să fie extrădată.

2. Persoana cu privire la care a fost obţinută aprobarea pentru extrădare va fi pusă în libertate dacă partea contractantă care solicită extrădarea nu primeşte această persoană în termen de 30 de zile de la data stabilită pentru extrădare.

3. În caz de forţă majoră care împiedică extrădarea sau primirea persoanei extrădabile, partea interesată va informa despre aceasta cealaltă parte contractantă; ulterior, ambele părţi contractante se vor pune de acord asupra unei noi date pentru extrădare, iar dispoziţiile alineatului 2 al prezentului articol vor fi aplicabile.

 

ARTICOLUL 11

 

1. Persoana solicitată poate fi arestată provizoriu înainte de primirea cererii de extrădare, în caz de necesitate, la cererea autorităţilor competente ale părţii contractante care solicită extrădarea, iar cererea de arestare provizorie trebuie să precizeze prezenţa unuia dintre documentele prevăzute la alineatul 1 din articolul 8 al prezentului tratat, precum şi că o cerere de extrădare va fi transmisă ulterior; de asemenea, trebuie să se precizeze infracţiunea la care se referă cererea de extrădare, data şi locui săvârşirii acesteia, descrierea persoanei solicitate, precum şi orice informaţii posibile referitoare la persoana solicitată.

2. Cererea de arestare provizorie va fi transmisă de îndată autorităţilor competente ale părţii contractante căreia i se soiicită extrădarea, în scris, prin poştă, fax sau pe orice altă cale care lasă o urmă scrisă, iar partea solicitată va informa imediat partea solicitantă cu privire la măsurile luate în legătură cu cererea formulată de aceasta.

3. Arestarea provizorie încetează dacă cererea de extrădare şi documentele prevăzute la articolul 8 din prezentul tratat nu sunt primite de către partea contractantă căreia i se solicită extrădarea în termen de 30 de zile de la data începerii detenţiei, termen ce poate fi prelungit cu 10 zile, la cererea părţii contractante care solicită extrădarea.

 

ARTICOLUL 12

 

1. Persoana extrădată nu poate fi urmărită, judecată, arestată în vederea executării unei pedepse sau obligată să execute o pedeapsă privativă de libertate, pentru nicio faptă săvârşită anterior extrădării sale, alta decât fapta care face obiectul cererii de extrădare, cu excepţia următoarelor cazuri:

a) dacă se obţine acordul prealabil al părţii contractante căreia i se solicită extrădarea;

b) dacă persoana extrădată nu părăseşte teritoriul părţii contractante care a solicitat extrădarea în termen de 30 de zile de la încetarea executării pedepsei sau de la punerea sa definitivă în libertate, deşi a avut posibilitatea să îl părăsească sau, după ce l-a părăsit, a revenit pe acest teritoriu; totuşi, perioada în care aceasta nu a putut să părăsească teritoriul părţii contractante care a solicitat extrădarea, din motive pe care nu le putea influenţa, nu va fi luată în considerare.

2. Persoana extrădată poate fi arestată de autorităţile competente ale părţii solicitante pe o perioadă ce corespunde prevederilor legislaţiei sale interne.

3. Partea solicitantă poate extrăda persoana care a fost extrădată către aceasta, dacă persoana respectivă este solicitată de un stat terţ în legătură cu infracţiuni săvârşite înaintea extrădării sale, numai cu acordul părţii contractante căreia i se solicită extrădarea.

 

ARTICOLUL 13

 

Dacă mai multe state, inclusiv state membre ale Uniunii Europene, solicită în concurs extrădarea, fie pentru aceeaşi faptă, fie pentru diverse fapte, partea contractantă căreia i se solicită extrădarea va fi cea care va stabili către care stat va fi efectuată extrădarea.

 

ARTICOLUL 14

 

Dacă una dintre părţile contractante primeşte din partea unui stat terţ o cerere de extrădare a unui cetăţean al celeilalte părţi contractante care este localizat pe teritoriul său, aceasta va notifica acest fapt imediat celeilalte părţi contractante. Dacă această parte contractantă transmite o cerere de extrădare (bazată pe acelaşi motiv sau pe alte motive) în termen de 60 de zile de la data primirii notificării, atunci partea contractantă căreia i se solicită extrădarea poate să extrădeze persoana către cealaltă parte contractantă, ţinând cont de condiţiile prevăzute de legislaţia sa internă. Dacă cererea de extrădare nu este primită în termenul menţionat, atunci partea contractantă căreia i se solicită extrădarea va putea să o extrădeze către statul terţ.

 

ARTICOLUL 15

 

Dacă persoana solicitată în vederea extrădării reuşeşte să se sustragă urmăririi penale sau să nu se prezinte în instanţă ori să nu execute pedeapsa, iar apoi revine pe teritoriul părţii căreia i se solicită extrădarea, ea va putea fi extrădată din nou. În asemenea cazuri, nu va mai fi obligatorie ataşarea la cererea de extrădare a documentelor justificative prevăzute de articolul 8 din prezentul tratat.

 

ARTICOLUL 16

 

1. La cererea părţii contractante care solicită extrădarea, partea contractantă căreia i se solicită extrădarea va reţine şi va remite, în măsura permisă de legislaţia sa, obiectele:

a) care pot fi folosite ca elemente doveditoare în sprijinul acuzării în cadrul acţiunii penale;

b) care provin direct din săvârşirea infracţiunii sau au fost folosite la săvârşirea acesteia.

2. Obiectele prevăzute la alineatul 1 al prezentului articol vor fi predate în schimbul unei chitanţe, iar predarea lor va avea loc chiar şi în cazul în care extrădarea persoanei a fost decisă, însă extrădarea nu are loc ca urmare a decesului sau a evadării persoanei solicitate.

3. Partea contractantă căreia i se solicită extrădarea are dreptul să reţină temporar obiectele menţionate la alineatul 1 din prezentul articol, dacă sunt necesare unei alte proceduri penale aflate în curs pe teritoriul său.

4. Niciun drept al unui terţ în legătură cu obiectele menţionate la alineatul 1 din prezentul articol nu va fi afectat, iar partea contractantă către care au fost predate obiectele are obligaţia să le restituie, fără compensaţie, părţii care Ie-a predat, la finalul procedurii penale,

 

ARTICOLUL 17

 

1. Fiecare dintre părţile contractante acordă, la cererea celeilalte părţi contractante, tranzitul prin teritoriul său în legătură cu persoane care sunt extrădate acesteia de către un stat terţ, iar cererea de tranzit va fi transmisă şi soluţionată potrivit regulilor aplicabile cererilor de extrădare.

2. Partea contractantă căreia i se solicită tranzitul persoanelor pe teritoriul său va avea dreptul să desfăşoare tranzitul în modul pe care îl consideră drept cel mai adecvat.

3. Tranzitul poate fi refuzat în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile de extrădare prevăzute de prezentul tratat.

 

ARTICOLUL 18

 

Cheltuielile de extrădare se suportă de către partea contractantă pe teritoriul căreia au fost efectuate, iar cheltuielile de tranzit se suportă de către partea contractantă care solicită extrădarea.

 

ARTICOLUL 19

 

Părţile contractante se informează reciproc cu privire la rezultatul urmăririi sau acţiunii penale începute împotriva persoanelor solicitate în vederea extrădării, la cererea oricăreia dintre părţile contractante.

 

ARTICOLUL 20

 

Dacă extrădarea a fost solicitată în vederea executării unei pedepse privative de libertate, partea solicitată va executa, la cererea părţii solicitante, hotărârea judecătorească pronunţată pe teritoriul părţii solicitante.

 

ARTICOLUL 21

 

În vederea aplicării eficiente a prezentului tratat, părţile contractante se pot consulta reciproc în legătură cu soluţionarea cazurilor individuale. De asemenea, părţile se pot consulta şi în scopul soluţionării eventualelor divergenţe apărute în legătură cu interpretarea şi aplicarea prezentului tratat.

 

ARTICOLUL 22

 

Prevederile prezentului tratat referitoare la extrădare sunt aplicabile şi infracţiunilor săvârşite anterior intrării în vigoare a prezentului tratat.

 

ARTICOLUL 23

 

La cererea uneia dintre părţile contractante, cealaltă parte contractantă va transmite informaţii cu privire la condamnările penale anterioare ale persoanelor urmărite penal pe teritoriul părţii solicitante, precum şi ia hotărârile judecătoreşti de condamnare pronunţate împotriva cetăţenilor părţii solicitante de către instanţele părţii contractante căreia i se solicită extrădarea şi care au dobândit autoritatea lucrului judecat.

 

ARTICOLUL 24

 

1. Documentele care poartă ştampila Ministerului român al Justiţiei sau pe aceea a Ministerului sirian al Justiţiei ori pe

aceea a Ministerului Afacerilor Externe al părţii solicitante sau pe aceea a misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare ale părţii solicitante vor fi admisibile în cadrul procedurii de extrădare, fără a mai fi necesară o altă certificare, autentificare sau legalizare.

2. Cererile de extrădare şi documentele justificative vor fi întocmite în limba părţii solicitante şi vor fi însoţite de traduceri în limba engleză. Traducerile vor fi certificate de către un traducător oficial sau de către misiunea diplomatică ori oficiul consular al uneia dintre părţi.

 

ARTICOLUL 25

 

1. Prevederile prezentului tratat nu afectează drepturile şi obligaţiile părţilor contractante ce rezultă din convenţiile internaţionale la care acestea sunt părţi şi nici obligaţiile pe care partea română le are faţă de Uniunea Europeană.

2. Prezentul tratat este valabil pe o perioadă nedeterminată şi va intra în vigoare după data primirii ultimei notificări, pe cale diplomatică, din partea oricăreia dintre părţile contractante, prin care se comunică finalizarea procedurilor de ratificare, în conformitate cu legislaţia internă a fiecărei părţi contractante.

3. Fiecare dintre părţile contractante poate solicita modificarea prevederilor prezentului tratat printr-o notificare scrisă transmisă celeilalte părţi contractante, pe canale diplomatice. Asemenea modificări se elaborează sub forma unor protocoale separate şi vor produce efecte potrivit procedurilor de intrare în vigoare prevăzute de prezentul articol.

4. Prezentul tratat îşi încetează valabilitatea la 6 luni de la data la care oricare dintre părţile contractante notifică celeilalte, pe canale diplomatice, intenţia sa de a denunţa prezentul tratat.

5. Încetarea efectelor prezentului tratat nu afectează eventualele cereri de extrădare formulate în cadrul perioadei de valabilitate a acestuia.

6. Prezentul tratat înlocuieşte prevederile referitoare la extrădare cuprinse în Convenţia dintre Republica Socialistă România şi Republica Arabă Siriană privind asistenţa judiciară în materie civilă, familială şi penală, semnată la Damasc la 2 decembrie 1978.

Întocmit în dublu exemplar la Bucureşti la 10 noiembrie 2010, în limbile română, arabă şi engleză, toate exemplarele fiind egal autentice. În caz de divergenţă de interpretare, textul în limba engleză va prevala.

 

Pentru România

Cătălin Marian Predoiu,

ministrul justiţiei

Pentru Republica Arabă Siriană

Walid Al-Moalem,

ministrul de externe

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru ratificarea Tratatului privind extrădarea dintre România şi Republica Arabă Siriană, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010

În temeiul prevederilor art. 77 alin. {1) şi ale aii. 100 alin. {1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru ratificarea Tratatului privind extrădarea dintre România şi Republica Arabă Siriană, semnat la Bucureşti la IO noiembrie 2010, şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 12 iunie 2012.

Nr. 416.

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

HOTĂRÂRE

privind efectuarea unui control de către Curtea de Conturi

În temeiul dispoziţiilor art. 140 alin. (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Senatul solicită Curţii de Conturi includerea în Programul de audit aferent trimestrelor III şi IV din anul 2012 a următoarelor administraţii publice locale, pentru efectuarea auditului financiar:

- Consiliul Judeţean Suceava;

- Consiliul Judeţean Dâmboviţa;

- Primăria Municipiului Deva;

- Primăria Municipiului Craiova;

- Primăria Municipiului Ploieşti;

- Primăria Oraşului Haţeg.

Art. 2. - Raportul Curţii de Conturi cu privire la rezultatele controlului solicitat potrivit art. 1 urmează să fie înaintat Senatului.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 21 iunie 2012, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE SENATULUI

VASILE BLAGA

 

Bucureşti, 21 iunie 2012.

Nr. 18.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 340

din 10 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (3) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (3) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Dragoş Marian Ene în Dosarul nr. 18.935/300/2011 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.543D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât autorul excepţiei de neconstituţionalitate doar menţionează prevederile constituţionale, fără a motiva pretinsa încălcare a acestora.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin încheierea din 5 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 18.935/300/2011, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (3) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele Judiciare de timbru, excepţie ridicată de Dragoş Marian Ene într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate sunt neconstituţionale şi contravin dispoziţiilor art. 15,16,21,24,124,126,127 şi art. 146 lit. d) din Constituţie.

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (3) şi art. 20 alin. (3), din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:

- Art. 18 alin. (1) şi alin. (3): „(1) Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată sau, după caz, de Ministerul Justiţiei.

[…]

(3) Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere irevocabilă.”;

- Art. 20 alin. (3): „(3) Neîndeplinirea obligatei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii,

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 124 - înfăptuirea justiţiei, art. 126 - Instanţele judecătoreşti, art. 127 - Caracterul public al dezbaterilor şi ale art. 146 lit. d) privind atribuţiile Curţii Constituţionale, cu referire la excepţiile de neconstituţionalitate,

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul excepţiei nu motivează în ce constă contrarietatea prevederilor criticate cu dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea acesteia, limitându-se doar a le menţiona. Or, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să îndeplinească anumite exigenţe de ordin structural, respectiv autorul acesteia trebuie să indice textul legal criticat, prevederile constituţionale considerate a fi încălcate şi motivarea în concret a pretinsei contrarietăţi a textului dedus controlului de constituţionalitate.

În aceste condiţii, Curtea constată că textele de referinţă invocate nu sunt suficient de precise şi clare, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, cum, de altfel, a statuat şi prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012.

Simpla enumerare a textelor constituţionale nu satisface exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”, Curtea neputând formula propriile critici, la care, ulterior, să şi răspundă, astfel că excepţia urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d} şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1)şi (3) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele Judiciare de timbru, excepţie ridicata de Dragoş Marian Ene m Dosarul nr. 18.935/300/2011 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 343

din 10 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (12) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iul ia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (12) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială Dumagas Transport - S.A. din comuna Podari în Dosarul nr. 4.942/223/2011 al Judecătoriei Drăgăşani şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 335D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4.942/223/2011, Judecătoria Drăgăşani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (12) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială Dumagas Transport - S.A. din comuna Podari într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva procesului-verbal de constatare a unei contravenţii, reglementată prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale deoarece instituie o taxa pe care utilizatorul de drumuri naţionale, deţinător al unei roviniete, trebuie să o achite cu ocazia înştiinţării Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., ca urmare a faptului că şi-a schimbat numărul de înmatriculare al autovehiculului, ceea ce contravine prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de petiţionare. Totodată, consideră că se creează şi o discriminare între cetăţenii utilizatori ai drumurilor naţionale care deţin o rovinietă valabilă şi îşi păstrează numărul de înmatriculare şi cei care din diferite motive îşi schimbă numărul de înmatriculare.

Judecătoria Drăgăşani nu îşi exprimă opinia cu privirea la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate, însă menţionează că solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale este justificată, având în vedere că motivarea prezentată de autoarea excepţiei este una pertinentă.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şt exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, din examinarea prevederilor legale criticate, nu rezultă nicio dispoziţie de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale ale art. 16, deoarece se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza normei legale. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 51 din Constituţie, arată că acestea nu au incidenţă în cauză.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, întrucât acestea nu instituie discriminări, aplicându-se tuturor celor prevăzuţi în ipoteza normei legale. Taxa achitată în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului pentru păstrarea rovinietei reprezintă tariful de modificare a numărului de înmatriculare în baza de date a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România -S.A., şi nu o taxă percepută pentru adresarea unei petiţii.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (12) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „(12) începând cu data de 1 octombrie 2010, în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului, rovinietă îşi menţine valabilitatea numai în condiţiile în care utilizatorul informează în scris Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare, în vederea operării modificării în baza de date.

Documentele necesare si condiţiile de efectuare a modificării, precum şi tarifele aferente se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 51 alin. (3): „Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă”.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Din motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, reiese că aceasta este nemulţumită de faptul că pentru informarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. se percepe un tarif, ceea ce încalcă dreptul de petiţionare prevăzut de Constituţie şi creează, totodată, şi o discriminare între cetăţenii utilizatori ai drumurilor naţionale care deţin o rovinietă valabilă şi îşi păstrează numărul de înmatriculare şi cei care, din diferite motive, îşi schimbă numărul de înmatriculare.

Textul legal criticat prevede posibilitatea ca, în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului, rovinietă să îşi menţină valabilitatea, cu condiţia ca utilizatorul să informeze în scris Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - SA. cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare, în vederea operării modificării numărului de înmatriculare în baza de date a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. De asemenea, prevede că documentele necesare şi condiţiile de efectuare a modificării, precum şi tarifele aferente se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.

Din economia prevederilor criticate, precum şi ale art. 9 din Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 769/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 1 octombrie 2010, reiese faptul că tarifele percepute sunt destinate operaţiunilor materiale de efectuare a modificării numărului de înmatriculare în baza de date a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A, în urma verificărilor necesare, reprezentând astfel contravaloarea unei prestaţii, şi nu o taxă pentru a adresa o petiţie.

Aşadar, nu poate fi reţinută critica autoarei excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la gratuitatea exercitării dreptului de petiţionare, întrucât aceasta nu se află într-o astfel de ipoteză. Tariful contestat nu vizează exercitarea dreptului de petiţionare, ci constituie contravaloarea unui serviciu, respectiv înştiinţarea persoanei juridice, prevăzută de lege, care operează în baza de date modificarea numărului de înmatriculare.

În ceea ce priveşte critica referitoare la presupusa discriminare, Curtea reţine că prevederile legale criticate se aplică tuturor celor prevăzuţi în ipoteza normei criticate, respectiv tuturor celor care îşi schimbă numărul de înmatriculare al vehiculului şi doresc menţinerea valabilităţii rovinietei, cu respectarea condiţiilor prevăzute de aceste prevederi, fără a fi încălcat principiul egalităţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d}şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (12) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială Dumagas Transport - S.A. din comuna Podari în Dosarul nr. 4.942/223/2011 al Judecătoriei Drăgăşani.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 350

din 24 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Acsinte Gaspar - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială Unicarm - S.R.L. din Satu Mare în Dosarul nr. 1.028/35/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 526D/2011 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent arată că autorul excepţiei a transmis la dosar o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Precizează că termenul de 60 de zile, prevăzut de textul de lege criticat pentru introducerea acţiunii în anularea actului administrativ, se calculează de la momentul admiterii cererii de suspendare de către instanţa de judecată, fără a se aduce atingere normelor din Constituţie invocate. Menţionează, în acest sens, Decizia nr. 5.283 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pe de altă parte, arată că, astfel cum sunt formulate, criticile de neconstituţionalitate vizează interpretarea şi aplicarea legii, aspecte de competenţa instanţei judecătoreşti.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 1 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.028/35/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor aii. 14 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială Unicarm - S.R.L din Satu Mare într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe pronunţate de Curtea de Apel Oradea - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admisă cererea de suspendare a executării unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că din redactarea textului de lege criticat nu rezultă care este momentul de la care începe să curgă termenul de 60 de zile în care persoana vătămată trebuie să introducă acţiunea în anularea actului administrativ a cărui suspendare a obţinut-o: data comunicării răspunsului la procedura prealabilă, data pronunţării hotărârii prin care s-a admis cererea de suspendare a actului administrativ în primă instanţă, data comunicării hotărârii de admitere a cererii de suspendare sau data la care hotărârea de admitere a cererii de suspendare a devenit definitivă. Redactarea ambiguă a textului permite judecătorilor să adauge la lege, în timp ce partea interesată este pusă în situaţia de a nu putea cunoaşte momentul de la care începe să curgă termenul de 60 de zile, pentru a evita încetarea de drept a măsurii suspendării executării actului administrativ. Ca urmare, aceasta este obligată să introducă acţiunea în contencios administrativ fără să existe timpul necesar pentru o pregătire temeinică a apărării. Pe de altă parte, persoana vătămată nu are un reper sigur al termenului în care trebuie să introducă acţiunea în contencios administrativ pentru a evita încetarea de drept a suspendării, ceea ce face ca accesul la justiţie să fie incert şi aleatoriu, adică limitat.

În sprijinul celor susţinute sunt invocate hotărârile din 4 mai 2000 şi 26 aprilie 1979, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Rotaru împotriva României şi Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 189 din 2 martie 2006.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că textul de lege criticat este constituţional, îndeplinind condiţiile de accesibilitate, previzibilitate şi claritate.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind că textul de lege criticat stabileşte cu precizie atât condiţiile în care judecătorul poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, cât şi obligaţiile părţii care a obţinut suspendarea executării actului administrativ unilateral, anterior sesizării instanţei judecătoreşti cu o acţiune în anulare. Arată că din redactarea normei juridice rezultă că termenul respectiv începe să curgă de la momentul admiterii cererii de suspendare de către instanţa judecătorească.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 14 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate şi completate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textul de lege criticat are următoarea redactare: „(...) în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.*

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege menţionat contravine dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) care garantează dreptul la apărare, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului şi unică autoritate legiuitoare a ţării şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate instituie reguli procedurale în legătură cu suspendarea executării actului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte termenul pentru introducerea acţiunii în anularea actului administrativ. Astfel, în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate. O asemenea reglementare a fost adoptată de legiuitor în concordanţă cu dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie, pentru a determina, pe de o parte, ieşirea din pasivitate a persoanei vătămate, în favoarea căreia operează suspendarea executării actului administrativ, şi, pe de altă parte, clarificarea cu celeritate a problemei legalităţii actului administrativ. De altfel, stabilirea procedurii de judecată reprezintă atributul legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

În aceste condiţii, Curtea reţine că textul de lege criticat nu este de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, persoana care se consideră vătămată prin actul administrativ a cărui legalitate se contestă având posibilitatea de a accede la instanţa judecătorească în vederea suspendării efectelor actului contestat şi a anulării acestuia.

Curtea nu poate să achieseze nici la argumentele autorului excepţiei referitoare la ambiguitatea şi imprecizia textului de lege criticat pentru faptul că acesta nu stabileşte în mod expres care este momentul de la care curge termenul de 60 de zile.

Astfel, în jurisprudenţa sa. Curtea a statuat că teza a două a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a reglementat obligaţia persoanei care se consideră vătămată de actul administrativ unilateral de a introduce acţiune în anularea actului în termen de 60 de zile de la soluţionarea cererii de suspendare a executării acestuia, în caz contrar suspendarea încetând de drept şi fără nicio formalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 259 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 27 martie 2009).

De altfel, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, norma este „previzibilă” numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, şi Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 27 ianuarie 2011).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în mai multe cauze, că previzibilitatea legii nu trebuie neapărat să fie însoţită de certitudini absolute, precum şi faptul că certitudinea, chiar dacă este de dorit, este însoţită câteodată de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să ştie să se adapteze schimbărilor de situaţie. Aceeaşi instanţă a mai reţinut că există multe legi care se servesc, prin forţa lucrurilor, de formule mai mult sau mai puţin vagi ale căror interpretare şi aplicare depind de practică (a se vedea Hotărârea din 25 august 1998, pronunţată în Cauza Harţei împotriva Elveţiei, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, paragraful 34).

În aceste condiţii, Curtea constată că, astfel cum este redactat şi integrat în ansamblul reglementării privind suspendarea executării actului administrativ, textul de lege în discuţie nu este susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară, oferind suficiente repere pentru persoanele interesate, astfel încât acestea să îşi poată conforma conduita exigenţelor respectării termenului de 60 de zile prevăzut pentru introducerea acţiunii în anulare, odată ce a fost admisă cererea de suspendare a actului administrativ. Sunt respectate astfel garanţiile care condiţionează, într-o societate democratică, dreptul părţilor la un proces echitabil în faţa instanţei de contencios administrativ.

În fine, Curtea constată că celelalte critici de neconstituţionalitate formulate în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (4} şi art. 129 din Legea fundamentală nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială Unicarm - S.R.L. din Saîu Mare în Dosarul nr. 1.028/35/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012.

 

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 352

din 24 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Acsinte Gaspar preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială Genei Internaţional - S.R.L. din localitatea Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud, în Dosarul nr. 2.582/112/2009 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 605D/2011 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu încalcă dreptul persoanelor vătămate în drepturile şi interesele lor legitime de a beneficia de controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea contenciosului administrativ. Subliniază că actul administrativ beneficiază de prezumţia de legalitate, care poate fi răsturnată doar în cadrul unui proces de către persoana care pretinde că drepturile sale sau interesele legitime au fost vătămate prin acel act.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2.582/112/2009, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepţie ridicată de Societatea Comercială Genei Internaţional - S.R.L. din localitatea Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 restrâng sfera controlului pe calea contenciosului administrativ numai la acele situaţii în care persoanele sunt sau se consideră vătămate. Arată că autorităţile publice ar putea să emită acte administrative care sunt vădit ilegale, dar care nu ar putea fi anulate, întrucât nu produc sau nu se consideră că produc vătămări. Or, dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (6) garantează controlul tuturor actelor administrative, inclusiv al celor care nu produc vătămări.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale

criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 2 şi 3 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, care au următoarea redactare:

- Art. 1: (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

(2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

(3) Avocatul Poporului, în urma controlului realizat, potrivit legii sale organice, dacă apreciază că ilegalitatea actului sau refuzul autorităţii administrative de a-şi realiza atribuţiile legale nu poate fi înlăturat decât prin justiţie, poate sesiza instanţa competentă de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate. Dacă petiţionarul nu îşi însuşeşte acţiunea formulată de Avocatul Poporului la primul termen de judecată, instanţa de contencios administrativ anulează cererea.

(4) Ministerul Public, atunci când, în urma exercitării atribuţiilor prevăzute de legea sa organică, apreciază că încălcările drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor se datorează existenţei unor acte administrative unilaterale individuale ale autorităţilor publice emise cu exces de putere, cu acordul prealabil al acestora, sesizează instanţa de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vătămate Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate.

(5) Când Ministerul Public apreciază că prin emiterea unui act administrativ normativ se vatămă un interes legitim public, sesizează instanţa de contencios administrativ competenta de la sediul autorităţii publice emitente,

(6) Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. În cazul admiterii acţiunii, instanţa se pronunţă, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, şi asupra validităţii actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor juridice produse de acestea. Acţiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului.

(7) Persoana vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului neconstituţionale se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile prezentei legi.

(8) Prefectul, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi orice subiect de drept public pot introduce acţiuni în contencios administrativ, în condiţiile prezentei legi şi ale legilor speciale.

(9) La soluţionarea cererilor în contencios administrativ, reprezentantul Ministerului Public poate participa, în orice fază a procesului, ori de câte ori apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.”;

- Art. 2 alin. (1) lit. a): (1) în înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;”.

Autorul excepţiei susţine că textele de lege menţionate contravin prevederilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin art. 1 alin, (1) din Legea nr. 554/2004, se prevede dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică într-un drept al său ori într-un interes legitim de a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Justificarea constituţională a unui asemenea text apare cu claritate din dispoziţiile art. 52 din Constituţie, care, constituind baza constituţională a contenciosului administrativ, consacră „Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică”, în virtutea căruia persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.

Totodată, Curtea reţine că prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 stabilesc semnificaţia noţiunii de „persoană vătămată”, în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Constituţie, care lasă la nivelul de reglementare al legii organice stabilirea condiţiilor şi limitelor exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei, reprezintă reglementarea constituţională a garantării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ.

Astfel, din coroborarea celor două dispoziţii din Legea fundamentală, art. 52 şi art. 126 alin. (6), Curtea constată că nu poate fi primită critica de neconstituţionalitate potrivit căreia prevederile de lege în discuţie restrâng sfera controlului pe calea contenciosului administrativ numai la acele situaţii în care persoanele sunt sau se consideră vătămate, de vreme ce chiar Legea fundamentală condiţionează dreptul persoanei de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei de existenţa unei vătămări într-un drept al său ori într-un interes legitim, produse printr-un act administrativ.

În acest sens Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că, potrivit art. 52 alin. (1) din Constituţie, pentru introducerea unei acţiuni în contencios administrativ, persoana vătămată trebuie să demonstreze încălcarea de către o autoritate publică a unui drept al său sau a unui interes legitim. Totodată, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 52 alin. (1} din Constituţie se referă în mod expres la un drept al persoanei vătămate ca o condiţie a introducerii unei acţiuni în contencios administrativ, iar în ceea ce priveşte interesul legitim, în concepţia Constituţiei, acesta poate fi atât privat, cât şi public (a se vedea Decizia nr. 256 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006).

În fine, Curtea observă că în susţinerea sa, în sensul ca un act administrativ să poată fi atacat chiar dacă nu i-a produs vătămări, autorul excepţiei face abstracţie de faptul că acţiunea în faţa instanţei judecătoreşti de contencios administrativ, pentru realizarea controlului asupra unui act administrativ, presupune, printre altele, ca persoana care promovează o astfel de acţiune să justifice un interes în acest sens.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială Genei Internaţional - Q.R.L. din localitatea Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud, în Dosarul nr. 2.582/112/2009 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012.

 

PREŞEDINTE,

ACSINTE GAS PAR

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 366

din 26 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. în Dosarul nr. 23.359/325/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 293D/2011.

La apelul nominal răspunde pentru autorul excepţiei avocatul Cristi Secrieru, cu delegaţie depusă la dosar, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 21 şi art. 23. Dispoziţiile criticate impun instituţiilor bancare să facă dovada nevinovăţiei, această sarcină apărând ca fiind neconstituţională şi contravenind prezumţiei de nevinovăţie. În continuare, face referire la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Anghel împotriva României şi Ozturk împotriva Germaniei

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, dispoziţiile de lege criticate nefiind de natură a contraveni prevederilor constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierea din 11 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 23.359/325/2009, Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. într-o cauză ce are ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că legea instituie o prezumţie de culpă în sarcina comercianţilor supuşi controlului ANPC cu privire la posibile practici incorecte, sens în care comercianţii ar avea obligaţia juridică de a-şi proba nevinovăţia. Or, această interpretare contravine principiului prezumţiei de nevinovăţie. Întocmirea procesului-verbal de constatare/ sancţionare a contravenţiei reprezintă în acelaşi timp un act de acuzare şi un act de sancţionare, iar, din punctul de vedere al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicarea art. 6 din Convenţie, prin proces ui-verbal atacat persoana este expusă unei sancţiuni penale. Jurisprudenţa europeană consideră că prezumţia de nevinovăţie, ca garanţie fundamentală pentru dreptul la un proces echitabil în materie penală, este încălcată prin obligaţia impusă persoanei acuzate de a face dovada nevinovăţiei sale. Totodată, norma criticată, care obligă comerciantul să facă dovada propriilor afirmaţii privind corectitudinea practicilor comerciale aplicate în relaţia cu consumatorii, sub sancţiunea considerării acestor afirmaţii ca inexacte, încalcă principiul constituţional al dreptului la un proces echitabil în materie civilă prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie. În continuare, se arată că noţiunea de proces echitabil utilizată de art. 21 alin. (3) din Constituţie include garantarea tuturor principiilor recunoscute în mod tradiţional drept fundamentale în procesul civil, printre acestea fiind şi cel exprimat prin adagiul ei incumbit probatio qui dicit. non qui negat, principiu potrivit căruia sarcina procesuală a probei incumbă părţii care face o afirmaţie.

Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile de lege criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei şi de a se prevala neîngrădit de toate garanţiile pe care le presupune dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, mai ales că, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 363/2007, ordinul sau decizia emisă de ANPC pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prevederile legale criticate nu instituie o răsturnare a sarcinii probei, ci, dimpotrivă, asigură exercitarea dreptului la apărare pentru comercianţii care, prin prezentarea dovezilor privind exactitatea informaţiilor în legătură cu practica comercială întreprinsă, au posibilitatea de a combate temeinicia susţinerilor părţii adverse.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele;

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, cu următorul cuprins:

- Art. 11: „(1) Comercianţii trebuie să furnizeze dovezi privind exactitatea afirmaţiilor în legătură cu practica comercială întreprinsă şi sunt obligaţi, la solicitarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau a instanţelor judecătoreşti, să le pună acestora la dispoziţie documente care să probeze cele afirmate.

(2) în cazul în care documentele nu sunt furnizate în termenul stabilit de solicitanţi sau dacă sunt considerate insuficiente, afirmaţiile în cauză se consideră inexacte.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.093 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 7 noiembrie 2011, a reţinut că scopul declarat al Legii nr. 363/2007 este acela de a asigura o mai bună funcţionare a pieţei şi un nivel înalt de protecţie a consumatorilor, prin

reglementarea practicilor comerciale ce pot aduce atingere intereselor economice ale consumatorilor. Astfel, reglementarea în cuprinsul acesteia a măsurilor necesare combaterii practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii determină responsabili za rea operatorilor economici implicaţi în comercializarea produselor şi serviciilor şi, drept consecinţă, se asigură un nivel superior de protecţie a consumatorului.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată de autorul excepţiei, Curtea constată că dispoziţiile criticate nu pot fi privite în mod singular, ci ele trebuie coroborate cu prevederile art. 10 din acelaşi act normativ.

Astfel, dispoziţiile art. 10 pun la dispoziţia persoanelor sau organizaţiilor care, potrivit legii, au un interes legitim, precum şi a operatorilor economici concurenţi căile necesare pentru a întreprinde o acţiune împotriva practicilor comerciale incorecte ale unui operator economic, fie în faţa instanţei judecătoreşti, fie în faţa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, după caz.

În acest context, prevederile criticate de autorul excepţiei dispun în sensul că instanţa judecătorească sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, după caz, pot solicita comercianţilor care uzează de dispoziţiile art. 10 să furnizeze dovezi privind exactitatea afirmaţiilor în legătură cu practica comercială întreprinsă şi sunt obligaţi să pună la dispoziţie documente care să probeze cele afirmate. Astfel, cel care face o afirmaţie este chemat, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, să facă dovada celor afirmate, potrivit principiului actori incumbit onus probandi. Totodată, comercianţii împotriva cărora au fost înregistrate sesizări au posibilitatea de a aduce toate dovezile pe care le consideră necesare pentru a arăta că cele afirmate nu sunt corecte.

În ceea ce priveşte ordinul sau decizia emise de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pentru a se dispune măsuri conform Legii nr. 363/2007, Curtea constată că acestea pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei actelor respective. Astfel, revine instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului şi de a manifesta un rol activ pentru aflarea adevărului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. în Dosarul nr. 23.359/325/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2012.

 

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZÂROIU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 412

din 3 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 53/2010 privind eşalonarea plăţii indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocarii - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi „a celorlalte dispoziţii” ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2010 privind eşalonarea plăţii indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, excepţie ridicată de Gheorghe Coroianu în Dosarul nr. 29.230/118/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 833D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 990D/2011 şi nr. 1.397D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2010 privind eşalonarea plăţii indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, excepţie ridicată de Alexandru Vlaicu în Dosarul nr. 12.134/118/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă şi de Gheorghe Tone în Dosarul nr. 44.172/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şt asigurări sociale.

La apelul nominal se prezintă, în Dosarul nr. 990D/2011, personal autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 990D/2011 şi nr. 1.397D/2011 la Dosarul nr. 833D/2011.

Partea prezentă, precum şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 990D/2011 şi nr. 1.397D/2011 la Dosarul nr. 833D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 990D/2011, care arată că măsura legală criticată constituie un abuz de drept şi îl lipseşte de beneficiile ce decurg din obţinerea certificatului de revoluţionar. Se arată că sunt încălcate astfel prevederile art. 54 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitor la abuzul de drept, precum şi art. 11 şi art. 148 din Constituţie.

Reprezentantului Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate prevăd instituirea unui calendar de executare eşalonată a indemnizaţiilor acordate în temeiul Legii nr. 341/2004. Se susţine că plata sumelor restante se asigură în conformitate cu criterii obiective, iar norma criticată este clară şi previzibilă. Se invocă în acest sens si jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 714 din 31 mai 2011 şi Decizia nr. 90 din 7 februarie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 13 aprilie, 9 mai şi 28 octombrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 29.230/118/2010, nr. 12.134/118/2010 şi nr. 44.172/3/2010, Tribunalul Constanţa - Secţia civilă şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale au sesizat Curtea Constituţională CU excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi „a celorlalte dispoziţii” ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2010 privind eşalonarea plăţii indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, respectiv ale art. 1-3 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, excepţie ridicată de Gheorghe Coroianu, Alexandru Vlaicu şi Gheorghe Tone în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de eşalonare a plăţii sumelor restante cu titlu de indemnizaţii acordate în temeiul Legii nr. 341/2004.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul legal criticat este retroactiv, întrucât dispune cu privire la cererile de plată depuse anterior intrării sale în vigoare. Or, plata sumelor de bani aferente deciziilor corespunzătoare emise ca urmare a depunerii acestor cereri, indiferent de data la care au fost emise aceste decizii, nu poate fi eşalonată printr-un act normativ ulterior datei de depunere.

Se mai apreciază că este încălcat şi art. 16 din Constituţie, întrucât efectuarea plăţilor restante datorate persoanelor îndreptăţite se realizează în mod diferenţiat, respectiv în funcţie de momentul obţinerii deciziei de plată a indemnizaţiilor, şi anume înainte sau după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2010.

Totodată, se arată că, prin eşalonarea prevăzută de actul normativ criticat, este încălcat şi dreptul de proprietate privată.

Tribunalul Constanţa - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Se susţine că eşalonarea dispusă nu are caracter retroactiv, nu afectează dreptul subiecţilor îndrituiţi la plata indemnizaţiei prevăzute de lege şi că discriminarea invocată nu este reală, categoriile de persoane comparate aflându-se în situaţii diferite.

Avocatul Poporului, în dosarele nr. 990D/2011 şi nr. 1.397D/2011, consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se apreciază că legiuitorul este în drept să modifice şi să completeze legislaţia în materia indemnizaţiilor restante şi să stabilească data de la care operează producerea efectelor, cu respectarea principiului neretroactivităţii legilor. Totodată, se arată că normele legale contestate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza sa şi nu instituie privilegii sau discriminări. În fine, apreciază că art. 78 din Constituţie, invocat în susţinerea excepţiei, nu este incident în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 3 şi „celelalte dispoziţii” ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2010 privind eşalonarea plăţii indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, respectiv art. 1-3 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine ca obiect al excepţiei dispoziţiile întregii Ordonanţe de urgenţă a Guvernului nr. 53/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 25 iunie 2010, dispoziţii asupra cărora urmează a se pronunţa prin prezenta decizie. Acestea vizează eşalonarea pe o perioadă de până la 3 ani a indemnizaţiilor menţionate în titlul ordonanţei de urgenţă.

Autorii excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată. Totodată, sunt invocate şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

Prin Decizia nr. 714 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, instanţa constituţională a statuat că dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2010 stabilesc perioada concretă în care urmează să fie executate indemnizaţiile restante ce se achită beneficiarilor Legii nr. 341/2004. Este de competenţa exclusivă a legiuitorului a stabili procedura şi măsurile necesare pentru executarea acestora, ţinând seama de realităţile economico-financiare cu care se confruntă statul. De asemenea, Curtea a constatat că, departe de a nega dreptul beneficiarilor Legii nr. 341/2004 la plata acestor indemnizaţii, textul stabileşte un calendar unitar de executare, iar eşalonarea dispusă pe parcursul anilor 2012-2014, după caz, nu vizează în mod evident trecutul, ci executarea pe viitor a efectelor unui raport juridic născut în temeiul Legii nr. 341/2004. Aşadar, art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2010 nu modifică niciun raport de drept substanţial stabilit anterior intrării sale în vigoare, ci doar eşalonează piaţa indemnizaţiilor aferente perioadei cuprinse între luna următoare celei în care a fost depusă la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 documentaţia care a stat la baza preschimbării certificatului doveditor prevăzut de Legea nr. 341/2004 şi luna în care se solicită efectuarea plăţii acestora la instituţiile competente. În consecinţă, Curtea a reţinut conformitatea textului criticat cu art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Cu privire la critica de neconstituţionalitate care vizează încălcarea art. 16 din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 90 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 5 aprilie 2012, a constatat că actul normativ se aplică în egală măsură persoanelor beneficiara ale indemnizaţiei acordate în temeiul Legii nr. 341/2004, nu stabileşte excepţii de la reeşalonarea dispusă, iar aspectul că unele persoane şi-au încasat drepturile anterior emiterii ordonanţei de urgenţă ţine de faptul că în acea perioadă era în vigoare o altă normă ce reglementa modalitatea de plată a acestora. Or, a nega posibilitatea legiuitorului de a modifica sau a abroga o normă ar însemna negarea competenţei sale legislative, ceea ce este inadmisibil. Din contră, legiuitorul, fie el originar, fie delegat, trebuie să vegheze la asigurarea stabilităţii economice a ţării şi să ia măsuri în consecinţă.

Curtea a constatat şi că sumele reprezentând indemnizaţii restante ce se achită beneficiarilor Legii nr. 341/2004 constituie într-adevăr un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Aceste tipuri de indemnizaţii au caracter reparatoriu, fără consacrare constituţională, astfel încât legiuitorul le poate acorda sau nu, dar, în momentul în care a decis acordarea unor astfel de indemnizaţii pe o anumită perioadă, are de asemenea dreptul de a alege frecvenţa şi modalitatea concretă de acordare a acestora. Nefiind drepturi constituţionale, legiuitorul poate opta şi pentru retragerea lor viitoare (a se vedea, în acest sens, art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, astfel cum a fost aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011). Însă în cauză se pune o problemă ce priveşte numai modalitatea de executare pentru drepturi legale datorate, situaţie în care legiuitorul are, de asemenea, o largă marjă de apreciere şi va ţine seama atât de interesul persoanei fizice, cât şi de cel al statului (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011). Or, amploarea cuantumului acestor indemnizaţii, precum şi numărul mare de persoane cărora li se datorează indemnizaţii restante afectează în mod esenţial latura de cheltuieli a bugetului de stat, astfel încât statul a fost nevoit să prevadă plata eşalonată a acestora. Mai mult, indemnizaţiile restante nu se datorează culpei exclusive a statului, ci, în mare măsură, şi persoanelor care s-au adresat cu întârziere autorităţilor competente, iar acestea au constatat îndrituirea lor de a beneficia de aceste drepturi de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 341/2004.

Curtea a mai reţinut că reglementarea criticată priveşte numai indemnizaţiile restante, nu şi plata în sine a indemnizaţiilor care se datorau lunar - până la 31 decembrie 2011.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 privind eşalonarea plăţii indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, excepţie ridicată de Gheorghe Coroianu şi Alexandru Vlaicu în dosarele nr. 29.230/118/2010 şi nr. 12.134/118/201 Oale Tribunalului Constanţa - Secţia civilă şi de Gheorghe Tone în Dosarul nr. 44.172/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 435

din 3 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri in domeniul pensiilor, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 12.890/63/2010 şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.385D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 12.890/63/2010, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată cu prilejul soluţionării unor contestaţii privind decizii de pensionare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale arată, în esenţă, că legea criticată aduce atingere modalităţii în care reglementarea anterioară a constituit dreptul la pensie, cu consecinţe drastice asupra cuantumului pensiei. Aşa fiind, este încălcat principiul neretroactivităţii legii civile. De asemenea, susţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, pensia reprezintă un „bun”, intrând astfel în sfera de protecţie a art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest context, arată că pensia specială are, într-adevăr, două componente: pensia contributivă ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale şi o pensie suplimentară ce se suportă din bugetul de stat, însă, odată stabilită, capătă caracter definitiv şi indivizibil, reprezentând în întregul ei un drept de proprietate. Prin urmare, nu mai există regimuri juridice distincte în raport cu sursa de finanţare. În sfârşit, susţine că Legea nr. 119/2010 creează o discriminare între categoriile socioprofesionale prevăzute de art. 1. În acest sens, arată că persoanele prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din aceeaşi lege se bucură de un mod de recalculare a pensiei mai avantajos în raport cu celelalte categorii de persoane prevăzute de art. 1, întrucât punctajul mediu anual realizat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale persoanelor la 20 de ani, reprezentând stagiul complet de cotizare, iar pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective. Din contră, pentru celelalte categorii socioprofesionale stagiul complet de cotizare este calculat în funcţie de data naşterii, aşa cum se prevede în anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, iar pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi nu pot fi dovedite se utilizează salariul minim pe ţară, aşa cum prevede art. 161 alin. (2) din Legea nr. 19/2000.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.

Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că prevederile de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 44 privind proprietatea privată. De asemenea, invocă dispoziţiile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunţată în Cauza Kjartan Âsmundsson contre Islandei, Hotărârea din 5 martie 2009, pronunţată în Cauza Sandra Jankoviâ contra Croapei, Hotărârea din 28 aprilie 2009, pronunţată în Cauza Rasmussen contra Poloniei, Hotărârea din 15 iunie 1999, pronunţată în Cauza Domalewski contra Poloniei, Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Abdulaziz, Cabales and Balkandali contra

Regatului Unit, şi Hotărârea din 26 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Buchen contra Cehiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, s-a mai pronunţat cu privire la conformitatea actului normativ criticat în raport cu prevederile Constituţiei referitoare la dreptul de proprietate şi principiul neretroactivităţii legii civile. Astfel, prin deciziile nr. 871 şi 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reţinut, în esenţă, că „pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială”. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, „ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia”. Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială „nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aelemum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita”.

Cu acelaşi prilej Curtea a statuat că „partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adiţiona! la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de «bun», ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.”

Răspunzând criticilor de neconstituţionalitate ale căror argumente se sprijină pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea, prin Decizia nr. 1.285 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 23 noiembrie 2011, a reţinut că şi Curtea de la Strasbourg, în hotărârile din 8 decembrie 2009 şi din 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, „a reiterat jurisprudenţa sa cu privire ia faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, si hotărârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plăţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificată {Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarităţii societăţii în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) şi că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să ştirbească esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă şi proporţională (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţiile vărsate, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiţii, pierderea parţială a unei părţi din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63)”.

Curtea Constituţională a constatat că „eliminarea pensiilor de serviciu reglementată de Legea nr. 119/2010 nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură (spre deosebire de cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, 2005, precitată ). Ajustarea dictată de principiul contributivităţii nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajaţi ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contritbutivă (a se vedea Decizia nr. 872 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţă, nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă”.

Totodată, Curtea a observat că, prin Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, a statuat: „cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil”.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte critica referitoare la existenţa unui tratament juridic diferenţiat între diversele categorii socio-profesionale, de natură să creeze o situaţie privilegiată militarilor, precum şi poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, Curtea constată că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 prevăd că: „Pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) sau b), punctajul mediu anual realizat se determina prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale persoanelor la 20 de ani reprezentând stagiul complet de cotizare.” Alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că: „În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu pot fi dovedite venituri de natură salariată, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.”

Din contră, pentru celelalte categorii socioprofesionale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 119/2010, art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că: „Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate in plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 77 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 stabilea în acest sens că: „Punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 3.”

Anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2010 prevedea, ca regulă generală, un stagiu complet de cotizare de 25 de ani pentru femei, respectiv 30 de ani pentru bărbaţi şi care creşte până la 30 de ani, respectiv 35 de ani pentru bărbaţi până în anul 2015.

De asemenea, art. 161 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 stabilea că: „în condiţiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariate, asiguratul poate prezenta acte doveditoare ale acestora, în caz contrar, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe ţară, în vigoare în perioada respectivă.”

Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, a fost abrogată prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010.

Potrivit celor statuate însă prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate şi care sunt aplicabile litigiului în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, în virtutea principiului tempus regit actum, pot constitui obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, chiar dacă acestea au fost abrogate sau şi-au încetat aplicarea.

Prin urmare, Curtea urmează să analizeze critica de neconstituţionalitate în raport cu dispoziţiile de lege aplicabile în cauză, respectiv dispoziţiile Legii nr. 19/2000, în temeiul cărora s-a procedat ia recalcularea pensiilor speciale.

Din analiza textelor de lege aplicabile în vederea recalculării pensiilor militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, pe de o parte, şi a textelor aplicabile recalculării celorlalte categorii de pensii menţionate de art. 1 din Legea nr. 119/2010, de cealaltă parte, reiese voinţa legiuitorului de a crea un regim juridic distinct între categoriile de pensii comparate, regim ce tinde să creeze condiţii mai favorabile privind recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din legea amintită.

Aşa fiind, urmează ca instanţa de contencios constituţional să analizeze dacă o astfel de diferenţă de tratament juridic are semnificaţia încălcării principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor.

În vederea acestui demers, trebuie amintit că, potrivit celor statuate în mod constant în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, art. 16 alin. (1) din Constituţie impune legiuitorului instituirea unui tratament juridic identic pentru situaţii obiectiv identice, împrejurări diferite, care plasează diferitele categorii de persoane în situaţii obiectiv diferite, justifică însă, iar uneori chiar impun instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalităţii în drepturi.

În situaţia actului normativ analizat, obiectivul acestuia este acela de a transforma anumite tipuri speciale, preferenţiale de pensii, în al căror cuantum se regăsea o semnificativă componentă necontributivă, în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, întemeiate pe principiul contributivităţii.

Din aceasta perspectivă, Curtea constată că Legea nr. 119/2010 nu face nicio deosebire între diferitele categorii de pensii supuse acestui proces, componenta neconcontributivă a pensiei speciale fiind deopotrivă eliminată pentru toate categoriile de pensii menţionate în art. 1.

Ceea ce diferă sunt condiţiile de recalculare a pensiilor în sistemul public de pensii, respectiv stagiile de cotizare în funcţie de care se calculează punctajul mediu anual şi cuantumul veniturilor care se ia în calcul la stabilirea pensiilor, dar care nu pot fi dovedite.

Curtea reţine că în sistemul public de pensii există mai multe categorii socioprofesionale care se bucură de un regim juridic mai favorabil în ceea ce priveşte calculul pensiilor, fără ca aceasta să aibă semnificaţia unei discriminări. În acest sens, pot fi amintite persoanele care au desfăşurat activitatea în condiţii deosebite ori speciale de muncă şi care beneficiază de vârste de pensionare şi stagii de cotizare mai reduse. Factorul determinant în instituirea tratamentului juridic diferenţiat îl constituie condiţiile specifice în care aceste categorii socio­profesionale au desfăşurat activitatea.

În ceea ce priveşte persoanele care se încadrează în ipoteza dispoziţiilor art. 1 lit. a) şi b)din Legea nr. 119/2010, o relevanţă deosebită o au considerentele Deciziei nr. 1.237 din 6 octombrie

2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, în care Curtea, analizând din perspectiva criticii raportate la art. 16 alin. (1) din Constituţie prevederile Legii privind sistemul unitar de pensii publice, arăta că dispoziţiile mai favorabile aplicabile cadrelor militare în activitate, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, sub aspectul acordării dreptului la pensie, sunt justificate de „natura activităţii desfăşurate, care creează condiţiile unei uzuri corporale accentuate prin expunere la pericole de vătămare corporală şi chiar de ameninţare a vieţii.” Curtea apreciază că aceleaşi raţiuni impun şi în prezenta cauză respingerea ca neîntemeiată a criticilor raportate la principiul constituţional al egalităţii în drepturi, categoriile socio­profesionale comparate aflându-se în situaţii obiectiv diferite, care justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. „1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,1

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiata, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 12.890/63/2010.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea


1 A se vedea Opinia separată de la Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri in domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 441

din 3 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Cristina Toma - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani în Dosarul nr. 7.457/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 533D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 534D/2012 şi nr. 586D/2012-589D/2012, având obiectul excepţiei de neconstituţionalitate identic, excepţie ridicată de

acelaşi autor în dosarele nr. 7.473/40/2011, nr. 7.448/40/2011, nr. 7.482/40/2011, nr. 7.472/40/2011 şi nr. 7.454/40/2011 ale Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 534D/2012, nr. 586D/2012, nr. 587D/2012, nr. 588D/2012 şi nr. 589D/2012 la Dosarul nr. 533D/2012, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 11 ianuarie 2012 şi din 17 ianuarie 2012, pronunţate în dosarele nr. 7.473/40/2011, nr. 7.457/40/2011, nr. 7.448/40/2011, nr. 7.482/40/2011, nr. 7.472/40/2011 şi nr. 7.454/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani în cauze ce au ca obiect drepturi băneşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 încalcă dreptul de proprietate reprezentat de salariul cuvenit pentru munca prestată, fără a acorda o despăgubire proporţională cu privarea de acest bun, precum şi faptul că nu se conturează premisele modului în care, la încetarea ameninţării pentru siguranţa naţională, cei vătămaţi vor putea recupera bunul de care au fost privaţi sau echivalentul lui valoric. Arată că, deşi termenul de aplicabilitate a Legii nr. 118/2010 s-a împlinit ia data de 31 decembrie 2010, actul normativ nu poate fi considerat ca nefiind în vigoare, întrucât, prin preluarea dispoziţiilor sale de către art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea personalului bugetar pentru anul 2011, acesta este încă în actualitate, iar, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, pot face obiect al excepţiei de neconstituţionalitate şi acele acte normative care sunt de actualitate prin prisma efectelor juridice produse, chiar dacă termenul de aplicare enunţat în cuprinsul lor s-a împlinit. Se mai arată că măsura dispusă în cuprinsul dispoziţiilor considerate a fi neconstituţionale nu a încetat, iar salariile nu au revenit la cuantumul iniţial, ci Guvernul a permanentizat diminuarea salarială, deoarece Legea nr. 285/2010 foloseşte ca referinţă pentru calcularea drepturilor salariale salariul brut pentru luna octombrie 2010.

În continuare, arată că, după pronunţarea Deciziei nr. 874/2010 de către Curtea Constituţională, proiectul de lege privind diminuarea drepturilor salariale ale bugetarilor a fost retrimis Parlamentului pentru punerea de acord cu decizia Curţii. Actul normativ a fost adoptat de către Parlament în şedinţa comună din data de 29 iunie 2010, iar legea a fost promulgată în aceeaşi zi în care a fost adoptată. Legea nr. 118/2010 putea fi promulgată de Preşedintele României doar după expirarea celor două zile stabilite de prevederile art. 15 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care nu a fost invocată o obiecţie de neconstituţionalitate. Odată publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, aceasta produce efecte erga omnes, astfel încât nimeni nu poate refuza aplicarea legii pe motiv că nu au fost îndeplinite cerinţele pentru adoptarea sa. Prin urmare, Legea nr. 118/2010 încalcă prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţie şi art. 15 din Legea nr. 47/1992, precum şi dispoziţiile art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Tribunalul Botoşani - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 1.409D/2011 al Curţii Constituţionale, cauză în care apreciază că dispoziţiile de lege criticate constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional de proprietate ce afectează dreptul la salariu, în sensul de „bun”, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv deciziile nr. 872/2010, nr. 874/2010 şi nr. 1.655/2010.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficia! al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, cu următorul conţinut:

- Art. 1: „(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii ă unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

(2) în situaţia în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei.”;

- Art. 2 alin. (1) lit. b): „(1) Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare al acestora: [..,]

b) drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 136 alin. (1) şi (5) referitor la proprietate, art. 147 alin. (2) privind deciziile Curţii Constituţionale şi art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010. Cu toate acestea, dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în lumina jurisprudenţei sale recente, şi anume Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, urmează a se analiza constituţionalitatea prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010. Soluţiile legislative criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în prezenta cauză.

Astfel, prin deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie. Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea „securităţii naţionale”, noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului, precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului.

În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.

Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului

De asemenea, Curtea a statuat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat, totodată, că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat.

În acelaşi timp, prin Decizia nr. 939 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 16 septembrie 2011, Curtea a statuat că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile.

Curtea a observat că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietăţii.

Totodată, prin Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, Curtea a statuat că, în contextul legislativ actual, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la „cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare”. Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010.

Referitor la pretinsa neconstituţionalitate extrinsecă a Legii nr. 118/2010, prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, Curtea a statuat că legea criticată este constituţională, arătând că: „în procedura reexaminării reglementată de art. 147 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul nu are competenţa constituţională de a modifica prevederile legale constatate ca fiind constituţionale, ci va putea numai să pună de acord prevederile neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale; desigur, [...] Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale. Prin urmare, «alte îmbunătăţiri» ce ar viza legea criticată se pot face numai prin alte legi sau ordonanţe de modificare şi completare”.

Astfel, în condiţiile în care critica autorului vizează un text de lege care nu a făcut obiectul reexaminării în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, şi anume aceea de a se limita la modificările ce au fost aduse legii în procesul de reexaminare.

În final, Curtea constată că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 47/1992, precum şi cele ale art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt aplicabile şi în cazul în care critica este formulată împotriva unei legi pe care Parlamentul a pus-o de acord cu o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, în conformitate cu art. 147 alin. (2) din Constituţie. Numai în aceste condiţii Curtea are posibilitatea de a verifica punerea de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie. Întrucât şi acest control al Curţii este o formă a controlului a priori de constituţionalitate, prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi ale art. 15-18 din Legea nr. 47/1992 se aplică în mod corespunzător.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În fine, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că măsura reducerii salariilor prevăzută de Legea nr. 118/2010 nu a determinat suportarea unei sarcini disproporţionate şi excesive, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţă, instanţa de contencios european al drepturilor omului a considerat că statul român nu a depăşit marja sa de apreciere şi nu a rupt justul echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea Decizia pronunţată în 6 decembrie 2011, în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 21).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. P) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani în dosarele nr. 7.473/40/2011, nr. 7.457/40/2011, nr. 7.448/40/2011, nr. 7.482/40/2011, nr. 7.472/40/2011 şi nr. 7.454/40/2011 ale Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Toma

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 442

din 3 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Cristina Toma - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani în Dosarul nr. 6.544/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 535D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul si în dosarele nr. 536D/2012, nr. 552D/2012-554D/2012, nr. 562D/2012 şi nr. 596D/2012, având obiectul excepţiei de neconstituţionalitate identic, excepţie ridicată de acelaşi autor în dosarele nr. 4.717/40/20îl, nr. 4.714/40/2011, nr. 4.719/40/2011, nr. 4.823/40/2011, nr. 6.580/40/2011 şi nr. 7.326/40/2011 ale Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la Dosarul nr. 536D/2012, partea Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a depus note de şedinţă prin care solicită respingerea excepţiei şi judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, la Dosarul nr. 554D/2012, autorul excepţiei a depus note scrise prin care solicită admiterea excepţiei, iar partea Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a depus note de şedinţă prin care solicită respingerea excepţiei şi judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie problema conexării.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 536D/2012, nr. 552D/2012 - nr. 554D/2012, nr. 562D/2012 şi nr. 596D/2012 la Dosarul nr. 535D/2012, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 11 ianuarie 2012, 5 ianuarie 2012, 23 noiembrie 2011, 6 decembrie 2011 şi 7 decembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 6.544/40/2011, nr. 4.717/40/2011, nr. 4.714/40/2011, nr. 4.719/40/2011. nr. 4.823/40/2011, nr. 6.580/40/2011 şi nr. 7.326/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani în cauze ce au ca obiect drepturi băneşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 încalcă dreptul de proprietate reprezentat de salariul cuvenit pentru munca prestată, fără a acorda o despăgubire proporţională cu privarea de acest bun, precum şi faptul că nu se conturează premisele modului în care, la încetarea ameninţării pentru siguranţa naţională, cei vătămaţi vor putea recupera bunul de care au fost privaţi sau echivalentul lui valoric. Arată că, deşi termenul de aplicabilitate a Legii nr. 118/2010 s-a împlinit ia data de 31 decembrie 2010, actul normativ nu poate fi considerat ca nefiind în vigoare, întrucât, prin preluarea dispoziţiilor sale de către art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea personalului bugetar pentru anul 2011, acesta este încă în actualitate, iar. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, pot face obiect al excepţiei de neconstituţionalitate şi acele acte normative care sunt de actualitate prin prisma efectelor juridice produse, chiar dacă termenul de aplicare enunţat în cuprinsul lor s-a împlinit.

Mai susţine că, având în vedere controlul de constituţionalitate al Legii nr. 118/2010, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile acestei legi sunt constituţionale, deşi afectează dreptul la respectarea bunurilor în sensul prevăzut în cuprinsul art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În continuare, arată că, după pronunţarea Deciziei nr. 874/2010 de către Curtea Constituţională, proiectul de lege privind diminuarea drepturilor salariale ale bugetarilor a fost retrimis Parlamentului pentru punerea de acord cu decizia Curţii. Actul normativ a fost adoptat de către Parlament în şedinţa comună din data de 29 iunie 2010, iar legea a fost promulgată în aceeaşi zi în care a fost adoptată. Legea nr. 118/2010 putea fi promulgată de Preşedintele României doar după expirarea celor două zile stabilite de prevederile art. 15 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care nu a fost invocată o obiecţie de neconstituţionalitate. Odată publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, aceasta produce efecte erga omnes, astfel încât nimeni nu poate refuza aplicarea legii pe motiv că nu au fost îndeplinite cerinţele pentru adoptarea sa. Prin urmare, Legea nr. 118/2010 încalcă prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţie şi art. 15 din Legea nr. 47/1992, precum şi dispoziţiile art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Consideră că măsura dispusă în cuprinsul dispoziţiilor considerate a fi neconstituţionale nu a încetat, iar salariile nu au revenit la cuantumul iniţial, ci Guvernul a permanentizat diminuarea salarială (deşi a înapoiat 15% din cuantumul salariului micşorat), deoarece Legea nr. 285/2010 foloseşte ca referinţă pentru calcularea drepturilor salariale salariul brut pentru luna octombrie 2010.

Tribunalul Botoşani - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Instanţa consideră ca fiind întemeiată excepţia privind constituţionalitatea extrinsecă a prevederilor Legii nr. 118/2010.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 1.409D/2011 al Curţii Constituţionale, cauză în care apreciază că dispoziţiile de lege criticate constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional de proprietate ce afectează dreptul la salariu, în sensul de „bun”, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 872/2010, nr. 874/2010 şi nr. 1.655/2010.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosare, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, şi art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, cu următorul conţinut:

- Art. 1 din Legea nr. 118/2010: „(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

(2) În situaţia în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei.*

- Art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010: „(1) Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare al acestora: [...]

b) drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare.”;

- Art. 1 din Legea nr. 285/2010: (1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili in anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.

(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(5) în salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariate, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 136 alin. (1) şi (5) referitor la proprietate, art. 147 alin. (2) privind deciziile Curţii Constituţionale şi art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţi lor fundamentale şi cele ale art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, prevederile legale criticate au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010. Cu toate acestea, dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în lumina jurisprudenţei sale recente, şi anume Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, urmează a se analiza constituţionalitatea prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010. Soluţiile legislative criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în prezenta cauză.

Astfel, prin Decizia nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie. Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea „securităţii naţionale”, noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului, precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului.

În acest sens. prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.

Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.

De asemenea. Curtea a statuat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat, totodată, că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat.

În acelaşi timp, prin Decizia nr. 939 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 16 septembrie 2011, Curtea a statuat că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat.

Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile.

Curtea a observat că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietăţii.

Totodată, prin Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, Curtea a statuat că, în contextul legislativ actual, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la „cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare”. Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010.

Referitor la pretinsa neconstituţionalitate extrinsecă a Legii nr. 118/2010, prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, Curtea a statuat că legea criticată este constituţională, arătând că: „în procedura reexaminării reglementată de art. 147 alin. (2} din Constituţie, Parlamentul nu are competenţa constituţională de a modifica prevederile legale constatate ca fiind constituţionale, ci va putea numai să pună de acord prevederile neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale; desigur, [...]

Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale. Prin urmare, «alte îmbunătăţiri» ce ar viza legea criticată se pot face numai prin alte legi sau ordonanţe de modificare şi completare.

Astfel, în condiţiile în care critica autorului obiecţiei de neconstituţionalitate vizează un text de lege care nu a făcut obiectul reexaminării în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, şi anume aceea de a se limita la modificările ce au fost aduse legii în procesul de reexaminare. Întrucât obiecţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, Curtea nu va mai proceda la examinarea criticilor formulate pe fondul reglementării.

În final, Curtea constată că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cele ale art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt aplicabile şi în cazul în care obiecţia de neconstituţionalitate este formulată împotriva unei legi pe care Parlamentul a pus-o de acord cu o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, în conformitate cu art. 147 alin. (2) din Constituţie. Numai în aceste condiţii Curtea are posibilitatea de a verifica punerea de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie. Întrucât şi acest control al Curţii este o formă a controlului a priori de constituţionalitate, prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi ale art. 15-18 din Legea nr. 47/1992 se aplică în mod corespunzător.”

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În fine, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că măsura reducerii salariilor prevăzută de Legea nr. 118/2010 nu a determinat suportarea unei sarcini disproporţionate şi excesive, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţă, instanţa de contencios european al drepturilor omului a considerat că statul român nu a depăşit marja sa de apreciere şi nu a rupt justul echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea Decizia pronunţată în 6 decembrie 2011, în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 21).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani în dosarele nr. 6.544/40/2011, nr. 4.717/40/2011, nr. 4.714/40/2011, nr. 4.719/40/2011, nr. 4.823/40/2011, nr. 6.58074072011 şi nr. 7.326/40/2011 ale Tribunalului Botoşani Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Toma

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind rechemarea şi numirea unui consul general

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Domnul Radu Octavian Dobre se recheamă din calitatea de consul general, şef al Consulatului General al României la Trieste, Republica Italiană.

Art. 2. - Domnul Radu Octavian Dobre îşi va încheia misiunea în termen de cel mult 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 3. - Începând cu data încheierii misiunii domnului Radu Octavian Dobre, domnul Cosmin Dumitrescu se numeşte consul general, şef al Consulatului General al României la Trieste, Republica Italiană.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe,

Andrei Marga

 

Bucureşti, 20 iunie 2012.

Nr. 613.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind numirea unui consul general

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Domnul Gabriel George Stănescu se numeşte consul general, şef al Consulatului General al României la Marsilia, Republica Franceză.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe,

Andrei Marga

 

Bucureşti, 20 iunie 2012.

Nr. 614.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind suspendarea executării silite a creanţelor fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală faţă de Societatea Română de Televiziune

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 148 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se suspendă executarea silită a creanţelor fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală faţă de Societatea Română de Televiziune, pe o perioadă de 6 luni.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul culturii şi patrimoniului naţional,

Mircea Diaconu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 20 iunie 2012.

Nr. 617.

 

DECIZII ALE PRIMULUI-MINISTRU

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIMII L-MINISTRU

 

DECIZIE

privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice temporar vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de către domnul Octavian Teodor Deaconu

 

Având în vedere propunerea formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Adresa nr. 801.579 din 19 iunie 2012, precum şi Avizul favorabil nr.1.641.674din 15 iunie 2012 al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice temporar vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de către domnul Octavian Teodor Deaconu,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art.19 alin. (1) lit. b) şi al art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

primul-ministru emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Octavian Teodor Deaconu exercită, cu caracter temporar, funcţia publică temporar vacanta din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 21 iunie 2012.

Nr. 382.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII ELECTORALE PERMANENTE

 

AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ

 

LISTA

partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi pentru care a fost depus până la data de 21 iunie 2012 raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale

 

1. ALIANŢA CIVICĂ DEMOCRATĂ A ROMILOR

2. PARTIDUL ECOLOG IST ROMÂN

3. CANDIDAŢI INDEPENDENŢI, conform tabelului următor:

 

Nr. crt.

Judeţul

Localitatea

Numele şi prenumele

Funcţia

1

Alba

Câmpeni

Morcan Dragomir

consilier local

2

Arad

Şicula

Constantinescu Simion

consilier local

3

Argeş

Budeasa

Oprescu Gilica Emil

consilier local

4

Argeş

Căteasca

Mihai Aurelian

consilier local

5

Argeş

Coşeşti

Tincescu Ion

consilier local

6

Argeş

Rucăr

Duruian I. Nicolae

consilier local

7

Argeş

Hirseşti

Marinica Ionel

primar, consilier local

8

Argeş

Albeştii de Argeş

Pangrate Vasile

consilier local

9

Argeş

Rucăr

Tuluca Mihai

consilier local

10

Argeş

Ştefăneşti

Niculae Florin

consilier local

11

Braşov

Victoria

Ionuţ Eugen

consilier local

12

Braşov

Ghimbav

Stanciu Emima

consilier local

13

Braşov

Săcele

Stoea Gheorghe

consilier local

14

Buzău

Stâlpu

Gavrilă Nicolae

primar, consilier local

15

Călăraşi

Fundulea

Minculete Viorel

primar, consilier local

16

Constanţa

Medgidia

Militam Ionel

consilier local

17

Constanţa

Mangalia

Săli Dogan

consilier local

16

Constanţa

Costineşti

Tănase Paul

consilier local

19

Constanţa

Cernavodă

Chivu Dumitru

consilier local

20

Covasna

Bixad

Ciucă Ovidiu-Constantin

consilier local

21

Covasna

Baraolt

Jozsa Jozsef

consilier local

22

Covasna

Boroşneu Mare

Kocsis Denes

consilier local

23

Galaţi

Matca

Ciocan Florinei

consilier local

24

Galaţi

Galaţi

Ciumacenco Nicuşor

primar

25

Galaţi

Drăgăneşti

Marin Aurel

consilier local

26

Giurgiu

Bolintin-Deal

Roşea Ioana

consilier local

27

Gorj

Glogova

Răcănel Loreta

primar, consilier local

26

Harghita

Gălăuţaş

Roandă-Arcălean Gavril

consilier local

29

Hunedoara

Orăştie

Popa Gheorghe-Gabriel

primar

30

Ilfov

Voluntari

Prună Marius-Cristel

primar

31

Ilfov

Voluntari

Petri Ion

consilier local


32

Mureş

Voivodeni

Balint Csaba

consilier local

33

Mureş

Stânceni

Bicăjan Silvestru

consilier local

34

Mureş

Sântana de Mureş

Cazan-Sabadi Viorel

primar

35

Mureş

Sântana de Mureş

Cazan-Sabadi Viorel

consilier local

36

Mureş

Vătava

Cioată Pantelimon

primar

37

Mureş

Vătava

Cioată Pantelimon

consilier local

36

Mureş

Lunca

Cotoi Zaharie

consilier local

39

Mureş

Apold

Frandes Vasile Codin

consilier local

40

Mureş

Vânători

Laslo Antonie

primar

41

Mureş

Vânători

Negru Gheorghe Ioan

consilier local

42

Prahova

Blejoi

Pavel Constantin

primar, consilier local

43

Prahova

Brazi

Radu P. Constantin

consilier local

44

Prahova

Predeal Sărari

Antonescu Adrian Gheorghe

consilier tocai

45

Prahova

Măgureni

Nita A. Ion

consilier local

46

Prahova

Cosminele

Micu I. Dumitru

primar, consilier local

47

Prahova

Vălenii de Munte

Margaritescu Iulia

primar, consilier local

48

Prahova

Cosminele

Petrescu Ion

primar, consilier local

49

Sibiu

Avrig

Frunteanu Marian

consilier local

50

Sibiu

Avrig

Lăzăroaie Lazăr

primar

51

Sibiu

Avrig

Lăzăroaie Lazăr Teodor

consilier local

52

Sibiu

Avrig

Stoica Adrian Ionel

consilier local

53

Sibiu

Răşinari

Văcariu Nicolae

consilier local

54

Teleorman

Beuca

Gherghe Gheorghita

consilier local

55

Tulcea

Babadag

Timiş Nicoară

primar

56

Tulcea

Valea Nucarilor

Ghenea Daniela-Adriana

primar, consilier local

57

Tulcea

Valea Nucarilor

Costandache Antoniu

consilier local

56

Tulcea

Valea Nucarilor

Botezatu Dumitru

consilier local

59

Tulcea

Valea Nucarilor

Unitu Marcela

consilier local

60

Tulcea

Valea Nucarilor

Dănilâ Costel

consilier local

61

Tulcea

Valea Nucarilor

Egorov Daniela

consilier local

62

Tulcea

Valea Nucarilor

Moţ Dumitru

consilier local

63

Tulcea

Valea Nucarilor

Petcu Luca

consilier local

64

Vâlcea

Ştefăneşti

Bucă Ilie

consilier local

65

Vâlcea

Berbeşti

Manea Petre

consilier local

66

Vâlcea

Măciuca

Floroiu Ion

consilier local

67

Vâlcea

Băbeni

Cimpoieru Ilie Robert

consilier local

68

Vâlcea

Mihăeşti

Traşcă Nicolae

consilier local

69

Vrancea

Rugineşti

Lungu Constantin

primar, consilier local

70

Vrancea

Slobozia Ciorăşti

Coşoreanu Silvia-Dorina

primar, consilier local

71

Vrancea

Sihlea

Gurbet Costică

primar, consilier local

72

Vrancea

Focşani

Petrea Petrea

primar, consilier local

73

Vrancea

Homocea

Trăistaru Iorgu

primar, consilier local

74

Vrancea

Gura Caliţei

Munteanu Angelica

primar, consilier local

75

Vrancea

Păuneşti

Mania Gabriel-Claudiu

consilier local

 

Bucureşti, 21 iunie 2012.

Nr. 7.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.