MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 416/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 416         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 22 iunie 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 265 din 22 martie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale

 

Decizia nr. 272 din 22 martie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Decizia nr. 356 din 24 aprilie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991

 

Decizia nr. 390 din 26 aprilie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Decizia nr. 395 din 26 aprilie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

908. - Ordin al ministrului dezvoltării regionale şi turismului privind modificarea şi completarea Procedurii de evaluare şi desemnare a organismelor autorizate sa elibereze agremente tehnice europene pentru produse pentru construcţii, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 270/2005

 

ACTE ALE COMISIEI DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR

 

341. - Decizie privind aprobarea reluării activităţii SOCIETĂŢII DE ASIGURARE-REASIGURARE LIG INSURANCE - S.A.

 

347. - Decizie privind autorizarea funcţionării ca broker de asigurare a Societăţii Comerciale VERGLASER BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 265

din 22 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, excepţie ridicată de Nicuşor Daniel Constantinescu - preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa în Dosarul nr. 24.772/212/2010 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 254D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.105/2010.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 12 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 24.772/212/2010, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, excepţie ridicată de Nicuşor Daniel Constantinescu - preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 contravin prevederilor constituţionale ale art. 120, care reglementează principiul descentralizării, ca principiu de bază în organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale. Astfel, impunerea, prin textul de lege criticat, a obţinerii de către autorităţile administraţiei publice locale a unui aviz din partea autorităţii administraţiei publice centrale în cazul contractării sau garantării de împrumuturi interne ori externe pe termen scurt, mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale contravine prevederilor constituţionale invocate.

Judecătoria Constanţa - Secţia civilă nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, nici în urma intervenţiei Curţii Constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Principiul autonomiei locale nu presupune totală independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării şi adoptate pentru protejarea intereselor naţionale. Principiul autonomiei locale nu include şi absolvirea autorităţilor administraţiei publice locale de la obligaţia respectării legilor cu caracter general şi valabilitate pe întreg teritoriul ţării. În acelaşi sens sunt dispoziţiile art. 122 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Consiliul judeţean funcţionează în condiţiile legii”, precum şi prevederile constituţionale ale art. 138 alin. (4), care stabilesc că „Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii”.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Deşi instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, din motivarea autorului excepţiei reiese că acesta este nemulţumit de dispoziţiile art. 61 alin. (3). Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial a! României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie2006, cu următorul conţinut: „Autorităţile administraţiei publice locale pot contracta sau garanta împrumuturi în condiţiile alin. (1), potrivit legii, numai cu avizul comisiei de autorizare a împrumuturilor locale.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 120 referitor la principiile de bază ale administraţiei publice locale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 120 din Constituţie consacră principiile de bază ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, şi anume descentralizarea, autonomia locală şi deconcentrarea serviciilor publice, principii care se regăsesc atât în activitatea fiecărei autorităţi comunale, orăşeneşti sau judeţene, cât şi în raporturile dintre aceste autorităţi. Principiul autonomiei locale se realizează prin activitatea consiliilor locale, a primarilor, a consiliilor judeţene şi a preşedinţilor acestora, aleşi în condiţiile legii, potrivit atribuţiilor şi competenţelor stabilite prin Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. Astfel cum este definită autonomia publică locală prin legea specială în cuprinsul art. 3, aceasta constă în „dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii”.

Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, că principiul autonomiei locale „nu presupune totală independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării şi dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naţionale”. De asemenea, prin Decizia nr. 136 din 3 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 16 octombrie 2001, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 120-122 din Constituţie „se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, iar nu la existenţa unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu”. Aşa fiind, principiul autonomiei locale nu exclude obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a respecta legile cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul ţării, recunoscând existenţa unor interese locale specifice, distincte, dar care nu sunt în contradicţie cu interesele naţionale, în acest sens fiind prevederile art. 121 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe”, precum şi prevederile constituţionale ale art. 137 alin. (1), referitoare la formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale autorităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice, precum şi prevederile art. 138 alin. (4) din Constituţie, care stabilesc că „Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii”.

Astfel, Curtea constată că principiul autonomiei locale nu trebuie absolutizat, unităţile administrativ-teritoriale trebuind să îşi desfăşoare activitatea în limitele şi în condiţiile legii, neputându-se sustrage supravegherii autorităţilor centrale. Reglementarea prin textul de lege criticat a obligaţiei autorităţilor administraţiei publice locale de a obţine avizul comisiei de autorizare a împrumuturilor locale pentru a putea contracta sau garanta împrumuturi interne ori externe pe termen scurt, mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale vine să dea expresie dispoziţiilor constituţionale referitoare la autonomia locală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, excepţie ridicată de Nicuşor Daniel Constantinescu - preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa în Dosarul nr. 24.772/212/2010 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 272

din 22 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Cosmin Ionescu în Dosarul nr. 3.685/63/2010 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 676D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 677D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Andrei Rivelino Văsuică în Dosarul nr. 9.302/63/2010 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 676D/2011 şi nr. 677D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 677D/2011 la Dosarul nr. 676D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.424/2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 9 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.685/63/2010, şi prin încheierea din 20 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 9.302/63/2010, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Cosmin Ionescu şi Andrei Rivelino Văsuică în cauze având ca obiect anularea unor acte administrative.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 153 din Codul fiscal, prin faptul că permit organelor fiscale competente să înregistreze, din oficiu, în scopuri de TVA, toate persoanele care sunt obligate să solicite înregistrarea, fără existenţa unei cereri anterioare provenite de la persoana în cauză, sunt neconstituţionale, încălcând prevederile art. 40, 45 şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie.

Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Într-o economie de piaţă, statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Or, libertatea comerţului nu poate fi asigurată decât prin impunerea unui climat de disciplină economică la care operatorii economici trebuie să se conformeze şi, în consecinţă, legiuitorul are competenţa de a stabili sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea regulilor stabilite.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate TI constituie dispoziţiile art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Deşi dispoziţiile art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au fost modificate şi completate, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal aplicabile cauzei, astfel cum a fost sesizată prin încheiere.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „(6) Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol toate persoanele care, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sunt obligate să solicite înregistrarea, conform alin. (1), (2), (4) sau (5).

(7) în cazul in care o persoană este obligată să se înregistreze, in conformitate cu prevederile alin. (1), (2), (4) sau (5), şi nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 40 referitor la dreptul de asociere, art. 45 referitor la libertatea economică şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) referitor la economia României.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 1.424 din 25 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2012, răspunzând unei critici identice, a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Cu acel prilej, Curtea a reţinut, referitor la încălcarea art. 40 din Constituţie, că principiul libertăţii de asociere nu are în vedere constituirea de „asociaţii!care au ca obiect desfăşurarea de activităţi cu scop patrimonial, ceea ce legea califică drept societăţi comerciale, ci, aşa cum rezultă din formula redacţională a textului, se referă la constituirea unor subiecte colectiva de o altă natură juridică şi cu altă finalitate, cum sunt asociaţiile fără scop patrimonial, partidele politice sau sindicatele. Sub acest aspect, prin sintagma „şi în alte forme de asociere”, legiuitorul constituţional a avut în vedere, prin această formulă mai largă, entităţi colective cu naturi juridice şi finalităţi similare celor menţionate, iar nu societăţi comerciale. Aşa fiind, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 40 din Constituţie nu au incidenţă în cauza dedusă controlului.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 45 şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a), Curtea a constatat că libertatea economică reglementată de prevederile art. 45 din Constituţie nu este absolută; atât accesul liber al persoanei la o activitate economică, cât şi exercitarea acestuia se desfăşoară „în condiţiile legii”. De asemenea, prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (1), potrivit cărora economia Românie este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu cele ale alin. (2) lit. a) şi b) al aceluiaşi articol, care prevăd obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, precum şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economică.

Totodată, Curtea a constatat că înregistrarea în scopuri de TVA efectuată din oficiu, de către organele fiscale competente, nu este o operaţiune efectuată aleatoriu. Dispoziţiile art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal dispun în sensul că pot fi înregistrate, din oficiu, acele persoane impozabile care realizează sau intenţionează să realizeze o activitate economică ce implică operaţiuni taxabile şi/sau scutite de taxa pe valoare adăugată cu drept de deducere şi care nu au solicitat înregistrarea.

Astfel, critica potrivit căreia înregistrarea se poate realiza tară existenţa unei cereri anterioare provenite de la persoana în cauză nu poate fi reţinută, tocmai nerespectarea obligaţiei

prevăzute de textul de lege criticat în sarcina persoanelor impozabile ducând la acţiunea din oficiu a organelor fiscale.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Cosmin Ionescu în Dosarul nr. 3.685/63/2010 şi de Andrei Rivelino Văsuică în Dosarul nr. 9.302/63/2010, dosare ale Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 356

din 24 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991

 

Acsinte Gaspar - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, excepţie ridicată de Valeriu Ţurcan în Dosarul nr. 4.964/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 751 D/2011 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile de lege criticate, potrivit cărora cererea de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române se depune personal, reprezintă opţiunea legiuitorului, fără a încălca dispoziţiile art. 21 şi 24 din

Constituţie. Subliniază că, în condiţiile art. 19 din Legea nr. 21/1991, ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române poate fi atacat la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ, fiind astfel asigurat liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2.289 din 23 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4.964/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, excepţie ridicată de Valeriu Ţurcan într-o cauză având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie la primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române împreună cu dosarul personal, prin mandatarul avocat pe care l-a desemnat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat pune persoana interesată în imposibilitatea de a introduce cererea pentru acordarea sau redobândirea cetăţeniei, îngrădind accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, prin restrângerea dreptului de a fi reprezentată de un avocat. Susţine că dreptul la apărare trebuie privit ca un drept absolut, dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Constituţie referindu-se la tot parcursul procedurilor jurisdicţionale şi judecătoreşti, nu doar la un proces anume. Arată că prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 21/1991 instituie un tratament vădit inegal între diferitele categorii sociale care pot apela la serviciile de specialitate ale unui avocat şi cele care nu au posibilitatea de a-şi exercita diferitele drepturi prin persoane interpuse sau chiar personal. Mai susţine că este nesocotit art. 16 alin. (1) din Constituţie, care vizează cetăţenii, indiferent dacă aceştia sunt cetăţeni români sau foşti cetăţeni români „care au pierdut dreptul de a fi români prin diferite tratate”. Precizează că textul de lege criticat instituie obligaţia diferitelor categorii de cetăţeni de a depune, personal sau prin mandatar, o cerere ori petiţie adresată statului român, spre deosebire de alte situaţii, în care, pentru sesizarea unor instituţii, precum primării sau prefecturi, este suficientă o simplă procură notarială ori împuternicire avocaţială.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că nu se încalcă accesul liber la justiţie, deoarece în cauză este vorba despre depunerea unei cereri la o autoritate administrativă şi nu la o instanţă de judecată sau la o autoritate administrativ-jurisdicţională. Arată, totodată, că textul de lege criticat are în vederea depunerea unei cereri la o autoritate administrativă şi nu îngrădeşte în niciun caz dreptul persoanei de a-şi angaja un avocat. În opinia instanţei judecătoreşti, nu sunt încălcate nici prevederile art. 16 alin, (1) din Constituţie, deoarece nu este vorba despre situaţii identice sau asemănătoare pentru a se reţine existenţa discriminării, justificarea prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 21/1991 fiind dată de legătura ce se stabileşte de solicitant, deponentul cererii, cu statul român şi, implicit, cu autorităţile sale.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 21/1991 sunt constituţionale. Arată că textul de lege criticat nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece se aplică în mod egal faţă de persoanele care se află în situaţii identice, fără privilegii şi fără discriminări. Prevederile de lege criticate sunt norme care stabilesc o procedură specială, fără să îngrădească dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Prin urmare, persoana nemulţumită are posibilitatea să îşi facă toate apărările în cursul unui eventual proces şi să beneficieze de toate garanţiile care condiţionează dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, care au următorul cuprins: „Cererea de acordare sau, după caz, de redobândire a cetăţeniei române se formulează în limba română, se adresează Comisiei pentru cetăţenie şi se depune personal sau, în cazuri temeinic justificate, prin mandatar cu procură specială şi autentică la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fiind însoţită de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege ce formează obiect al acesteia contravine dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (1)şi (2) privind accesul liber la justiţie şi art. 24 care garantează dreptul la apărare.

De asemenea, sunt invocate dispoziţiile privind dreptul la un proces echitabil cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat stabileşte condiţiile pe care o cerere de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române trebuie să le întrunească pentru a fi admisibilă. Aceasta reprezintă o cerere cu natură pur administrativă, ce urmează a fi soluţionată de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, care, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 10 februarie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea f, nr. 405 din 17 iunie 2010, este o instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei.

În aceste condiţii, Curtea constată că, în ceea ce priveşte procedura de soluţionare a cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei, de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 ori cele ale art. 24 din Constituţie.

Astfel, Curtea constată că Legea fundamentală, prin art. 21, garantează accesul liber la justiţie în înţelesul de posibilitate a oricărei persoane de a se adresa unei instanţe judecătoreşti, în vederea apărării oricărui drept sau libertăţi şi a oricărui interes legitim. Norma constituţională amintită nu se referă, însă, la ipoteza accesului la o autoritate administrativă. Un asemenea drept este reglementat prin lege, iar garanţiile respectării sale sunt prevăzute în art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală.

De asemenea, Curtea nu poate reţine nici critica referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, de vreme ce situaţia avută în vedere de norma criticată nu implică existenţa unui proces în cadrul căruia să poată fi analizat caracterul său echitabil, ci reprezintă o etapă a unei proceduri administrative de acordare sau redobândire a cetăţeniei.

De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că raţiuni de flexibilitate şi eficienţă, care sunt deplin compatibile cu protecţia drepturilor omului, pot justifica o intervenţie prealabilă a unor organe administrative sau profesionale ori a unor organe jurisdicţionale care nu întrunesc în totalitate cerinţele impuse de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât decizia unui astfel de organ este supusă controlului unei instanţe care să asigure conformitatea cu acest articol (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte, van Leuven şi de Meyere împotriva Belgiei, paragraful 51, şi Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunţată în Cauza Albert şi Le Compte contra Belgiei, paragraful 29).

Or, Curtea observă că, în temeiul prevederilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ, a cărei hotărâre este definitivă şi poate fi supusă recursului la Secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Sunt asigurate astfel garanţiile care condiţionează, într-o societate democratică, dreptul la un proces echitabil.

Curtea reţine că, în privinţa incidentelor ce pot apărea în procedura de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim - în speţa de faţă, de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie -, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins ori a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Totodată, Curtea observă că nu sunt incidente în cauză nici dispoziţiile art. 24 din Legea fundamentală care garantează dreptul la apărare. În acest sens, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că dreptul la apărare este consacrat de art. 24 din Constituţie în sfera activităţii judiciare, iar alin. (2) al normei constituţionale invocate se referă chiar la „cursul procesului” (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 371 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 24 august 2005).

În plus, Curtea reţine că persoana interesată în acordarea ori redobândirea cetăţeniei române are deplina libertate de a apela la serviciile unui avocat, dar aceasta nu înlătură obligaţia depunerii personale a cererii, ţinând cont de specificul acestui tip de cerere. De altfel, prezentarea personală a solicitantului reprezintă o primă dovadă a interesului pe care acesta în mod real îl manifestă cu privire la obţinerea cetăţeniei, ca expresie a legăturii şi apartenenţei unei persoane fizice la statul român.

În fine, Curtea constată că nu poată fi primită critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece, contrar celor susţinute de autorul excepţiei, prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate nu instituie diferenţieri pe criterii arbitrare, ci sunt deopotrivă aplicabile tuturor celor care solicită acordarea sau redobândirea cetăţeniei române.

Totodată, Curtea reţine că cele două categorii de persoane între care autorul excepţiei face comparaţie, respectiv cetăţenii români şi foştii cetăţeni români care solicită redobândirea cetăţeniei române, nu se află în aceeaşi situaţie care să justifice un tratament juridic identic sau similar. Aceasta, deoarece o asemenea procedură este, prin însăşi natura sa, aplicabilă exclusiv cetăţenilor străini sau apatrizilor care solicită, după caz, acordarea ori redobândirea cetăţeniei române, fiind lipsită de interes pentru persoanele fizice care sunt cetăţeni români. De altfel, în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 215 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 242 din 10 aprilie 2009, Curtea a observat că stabilirea unei diferenţe de tratament juridic care să conducă la concluzia existenţei unei inegalităţi nu poate fi analizată prin compararea unor situaţii fundamental diferite, aşa cum sunt şi cele la care face referire autorul prezentei excepţii. De asemenea, Curtea a statuat că prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care reglementează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, au în vedere numai cetăţenii români, iar nu şi străinii sau apatrizii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 295 din 1 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2002).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, excepţie ridicată de Valeriu Ţurcan în Dosarul nr. 4.964/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012.

 

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIANr. 390

din 26 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Motoractive IFN” - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.728/306/2009 al Judecătoriei Avrig. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.342 D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 27 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 8.728/306/2009, Judecătoria Avrig a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Motoractive IFN” - S.A. din Bucureşti într-o cauză ce are ca obiect plângere contravenţională.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat instituie o sancţiune contravenţională complementară, a confiscării mijlocului de transport folosit la săvârşirea contravenţiei, fără a face vreo distincţie în ceea ce priveşte titularul dreptului de proprietate asupra bunului ori în ceea ce priveşte vinovăţia/lipsa de vinovăţie a proprietarului, ceea ce aduce atingere principiului constituţional al garantării dreptului de proprietate. În continuare, face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, arătând că orice limitare ori atingere adusă dreptului de proprietate, aşa cum acesta este reglementat de Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, va trebui să fie făcută astfel încât să existe un just echilibru între interesul general şi interesul individual.

Judecătoria Avrig apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Măsura confiscării bunurilor se aplică indiferent dacă acestea aparţin contravenientului sau sunt deţinute de acesta cu titlu precar. Desfăşurarea unor activităţi de natură comercială implică respectarea de către toţi comercianţii a obligaţiilor ce le revin în această calitate, dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza finală şi alin. (9) excluzând protecţia bunurilor folosite la săvârşirea unor fapte ilicite. De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin deciziile nr. 685/2006, nr. 69/2009, nr. 212/2010 şi nr. 894/2010, statuând că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu următorul conţinut: „Contravenţiile prevăzute Ia alin. (1) se sancţionează cu amendă de Ia 20.000 Iei la 100.000 Iei, precum şi cu: (...) b) confiscarea cisternelor, recipientelor şi a mijloacelor de transport utilizate în transportul produselor accizabile, în cazul prevăzut la alin. (1) lit k).

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei nu a fost menţinută în urma modificărilor aduse prin art. I pct. 90 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dispoziţiile de lege criticate fiind abrogate. Astfel, confiscarea bunului care a servit la săvârşirea contravenţiei nu mai este dispusă, în prezent. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională a constatat că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Aşadar, Curtea Constituţională poate analiza un text de lege care, în momentul pronunţării deciziei, nu mai este în vigoare, dar numai dacă acel text continuă să producă efecte juridice în raportul juridic dedus judecăţii în faţa instanţei care a sesizat Curtea cu soluţionarea excepţiei.

În lumina considerentelor de principiu cuprinse în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, Curtea urmează a analiza dacă textul legal criticat continuă să producă efecte juridice asupra situaţiei juridice a autorului excepţiei.

În cauza de faţă, Curtea constată că textul legal criticat a încetat să mai producă efecte juridice în privinţa situaţiei juridice a autorului excepţiei, întrucât textul modificator se constituie într-o veritabilă lege contravenţională mai favorabilă, lege care, în temeiul art. 15 alin. (2) din Constituţie, are caracter retroactiv. În plus, acelaşi sens îl au şi dispoziţiile art. 12 alin. (2) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care prevăd că „Dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoara se va apuca aceasta”.

Aplicarea retroactivă a legii contravenţionale mai favorabile are drept consecinţă încetarea efectelor juridice ale normei criticate, aceasta nemaiguvemând raportul juridic în care este implicat autorul excepţiei.

În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu mai au legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul că nu mai sunt aplicabile speţei. Astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Motoractive IFN” - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.728/306/2009 al Judecătoriei Avrig.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2012.

 

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZÂROIU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 395

din 26 aprilie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Elena Albu, Cecilia Adela Alexandru, Liana Anton, Florin Eugeniu Antonescu, Eusebiu Barbu, Raluca Bejan, Antoaneta Bucur, Roxana Bugeac, Ion Bughez, Alice Manuela Burciu, Eleonora Căpăţână, Cornelia Cernat, Roxana Cireşnea, Mihaela Cîrstocea, Cristina Corcodel, Georgeta Costache, Mirela Costache, Mihaela Florica Costea, Georgiana Creţu, Daniela Crişte, Bogdan Dobrogeanu, Viorel Drăghiciu, Mărioara Drugă, Liana Ducan, Dorina Dumitrescu, Adriana Dumitru, Ioana Dumitru, Maria Enache, Maria Fava, Elena Fronea, Petruţa Gavriliu, Florin Ciprian Gheorghe, Marilena Ghiţă, Alexe Cătălina Goicea, Iambu Ionuţ, Ilie Liliana, Ionescu Florin, Ionescu Mariana, Ionescu T. Mariana, Irimia Mihaela, Manolache Adriana, Manole Viorica, Manolică Claudia Mirela, Manta Carmen, Marin Monica, Matache Adriana, Meer Luciu Ana Maria, Medoiu Vica, Mihalache Nicoleta, Militaru Carmen, Minea Gabriel, Mocanu Ioana, Naum Carmen, Neagu Constantina, Olteanu Cristina, Peptănaru Marilena Dana, Petre Mirela, Pîrcălăbescu Jeni, Postolache Maria, Răduţ Constanţa, Samoilă Niculina, Saulea Lucia, Smărăndoiu Cristina, Stan Vasilica, Streche Ana Eiza, Ştefan Steluţa, Tănăsescu Emilia, Tărăgrădeanu Delia, Tutu Angela Valentina, Vasile Daniela, Vitregu Gabriela, Vlaicu Elena, Zafiu Nora, prin reprezentant Ştefan Steluţa, în Dosarul nr. 2.849/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.478D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 115 din 9 februarie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 25 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2.849/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Elena Albu şi alţii, prin reprezentant Ştefan Steluţa, într-o cauză având ca obiect „refuz acordare drepturi”.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dispoziţiile art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care prevedeau acordarea premiului anual pentru activitatea desfăşurată în timpul anului 2010, au fost abrogate de art. 39 pct. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ în vigoare din data de 1 ianuarie 2011. De asemenea, prin Legea nr. 285/2010, în vigoare tot de la 1 ianuarie 2011, s-a prevăzut în mod expres, la art. 8, că premiul anual corespunzător anului 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011. Se încalcă, astfel, dreptul de proprietate, dreptul la măsurile de protecţie socială garantate constituţional, principiul neretroactivităţii, dar şi statutul profesiei, aşa cum acesta rezultă din prevederile art. 124 şi 125 din Legea fundamentală. Autorii excepţiei consideră că premiul anual corespunzător anului 2010 reprezintă un drept câştigat, de vreme ce dispoziţiile care îl reglementau erau în vigoare în data de 31 decembrie 2010, acest premiu cu venind u-se pentru activitatea profesională desfăşurată pe parcursul întregului an 2010 - încheiat -, chiar dacă sumele de bani se acordă în concret, potrivit legii, începând cu luna ianuarie a anului următor. Este vorba, aşadar, de un raport juridic născut sub legea veche, care nu şi-a epuizat toate efectele juridice, astfel că legea nouă nu poate abroga efectul juridic nerealizat, fără a încălca principiul neretroactivităţii. Legea nouă, deşi are prioritate fată de cea veche, nu poate reglementa asupra acelor efecte susceptibile a se produce sub imperiul legii vechi. Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în nenumărate rânduri, chiar şi împotriva României, că şi dreptul de creanţa reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale, dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puţin o „speranţă legitimă” de a-l vedea concretizat. Or, lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câştigat constituie o ingerinţă neconformă cu principiul protecţiei proprietăţii. Invocând şi Directiva Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, autorii excepţiei amintesc jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi concluziile Comisiei Europene cu privire la obligaţia judecătorului naţional de a înlătura din oficiu aplicarea unei reglementări interne sau a deciziilor Curţii Constituţionale care sunt contrare dreptului Uniunii (cauza C-310/10}.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului” şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3r 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, care au următorul cuprins: „Art. 8. - Sumete corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii, art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 - Munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi ale art. 125 - Statutul judecătorilor. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii, şi prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.

I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Legea nr. 285/2010 reglementează salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, având, deci, aplicabilitate limitată doar la anul 2011. În legătură cu problematica examinării unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a statuat că „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare”. Aşadar, deşi dispoziţiile de lege supuse examinării nu mai sunt în vigoare, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestora, având în vedere că raportul juridic născut între angajat şi angajator nu s-a stins în privinţa acordării premiului anual pe

2010, odată cu plata lunară a salariului în cursul anului 2011, tocmai datorită faptului ca angajatul contestă, potrivit legii, o eventuală neexecutare de către angajator a obligaţiei sale privind premiul anual pe 2010, ceea ce califică situaţia în care se află autorii excepţiei ca fiind o facta pendentia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012).

II. În continuare, Curtea constată că dispoziţia de lege criticată a mai format obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în prezenta cauză. Astfel, instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012*), nepublicată la data redactării raportului, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor criticate.

Cu acel prilej. Curtea a statuat, în esenţă, că art. 8 din Legea nr. 285/2010 dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi incluse în creşterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispoziţiile legii.

Cu privire la natura premiilor în bani acordate, conform legii, angajaţilor, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile şi alte stimulente, acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Aşadar, Curtea a statuat că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, astfel că nu este incident art. 41 din Constituţie, care garantează salariaţilor dreptul la salariu.

În ceea ce priveşte susţinerile autorilor excepţiei potrivit cărora neplata premiului anul aferent anului 2010 a conclus la naşterea unui drept de creanţă, creanţă ce reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Constituţională reţine că, într-adevăr,obligaţia de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanţă al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă, în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ţine de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaţilor săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând, în acest sens, modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziţie legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condiţiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autorităţile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.

Curtea a constatat că legiuitorul, prin aceleaşi dispoziţii de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 -,a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege. Aşadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, şi anume eşalonat şi succesiv, respectiv prin creşterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizaţiei de bază.

Totodată, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată, cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creşterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.

În concluzie, Curtea a constatat că nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă pe care angajatul o are asupra angajatorului public şi constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, dar dispoziţiile de lege criticate prevăd, în acelaşi timp, doar modalitatea prin care statul urmează să îşi execute întru totul această obligaţie financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanţe.

Având în vedere cele expuse, Curtea nu a putut reţine nici încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul lor normativ nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţi legii. Curtea s-a pronunţat constant în acest sens, de pildă, prin Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 11 decembrie 2006, sau Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13[anuarie2004.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 124 şi 125 din Constituţie, cu trimitere la afectarea statutului profesional al autorilor excepţiei ca urmare a încetării acordării premiului anual corespunzător anului 2010, Curtea Constituţională observă că aceste norme nu au incidenţă în cauză, de vreme ce autorii excepţiei fac parte din categoria socioprofesională a personalului auxiliar de specialitate şi a personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti, precum şi a funcţionarilor publici, şi nu din cea a magistraţilor. Oricum, dispoziţiile da lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Lege nr. 285/2010 privind saiarzarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Elena Albu, Cecilia Adela Alexandru, Liana Anton, Florin Eugeniu Antonescu, Eusebiu Barbu, Raluca Bejan, Antoaneta Bucur, Roxana Bugeac, Ion Bughez. Alice Manuela Burciu, Eleonora Căpăţânâ, Cornelia Cernat, Roxana Cireşnea, Mihaela Cîrstocea, Cristina Corcodel, Georgeta Costache, Mirela Costache, Mihaela Florica Costea, Georgiana Creţu, Daniela Criste, Bogdan Dobrogeanu, Viorel Drăghiciu, Mărioara Drugă, Liana Ducan, Dorina Dumitrescu, Adriana Dumitru, Ioana Dumitru, Maria Enache, Maria Fava, Elena Fronea, Petruţa Gavriliu, Florin Ciprian Gheorghe, Marilena Ghiţă, Alexe Cătălina Goicea, Iambu Ionuţ, Ilie Liliana, Ionescu Florin, Ionescu Mariana, Ionescu T. Mariana, Irimia Mihaela Manolache Adriana, Manole Viorica, Manolică Claudia Mirela, Manta Carmen, Marin Monica, Matache Adriana, Meer Luciu Ana Maria, Medoiu Vica, Mihalache Nicoleta, Militam Carmen, Minea Gabriel, Mocanu Ioana, Naum Carmen, Neagu Constantina, Olteanu Cristina, Peptănaru Marilena Dana, Petre Mirela, Pîrcălăbescu Jeni, Postolache Maria, Răduţ Constanţa, Samoilă Niculina, Saulea Lucia, Smărăndoiu Cristina, Stan Vasilica, Streche Ana Eiza, Ştefan Steluţa, Tănăsescu Emilia, Tărâgrădeanu Delia, Ţuţu Angela Valentina, Vasile Daniela, Vltregu Gabhela, Vlalcu Elena, Zafiu Nora, prin reprezentant Ştefan Steluţa, nr. Dosarul nr. 2.849/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2012.

 

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 


*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 115 din 9 februarie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 5 aprilie 2012

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Procedurii de evaluare şi desemnare a organismelor autorizate să elibereze agremente tehnice europene pentru produse pentru construcţii, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 270/2005

 

În aplicarea prevederilor art. 19 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 13 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.631/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul dezvoltării regionale şi turismului emite prezentul ordin.

Art. I. - Procedura de evaluare şi desemnare a organismelor autorizate să elibereze agremente tehnice europene pentru produse pentru construcţii, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 270/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 3 martie 2005, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 7. - (1) în cazul în care sunt notificate mai multe organisme ETA, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nominalizează ca purtător de cuvânt al României în cadrul EOTA, prin ordin al ministrului, acel organism ETA care cumulează cel maî mare punctaj în urma evaluării criteriilor prevăzute la alin. (2).

(2) Criteriile de evaluare a organismelor ETA în vederea nominalizării purtătorului de cuvânt al României în cadrul EOTA sunt:

a) numărul de agremente tehnice noi în construcţii elaborate de către organismul ETA şi avizate, pentru fiecare categorie de produse şi procedee pentru construcţii, în ultimele 36 de luni anterioare lunii în care se emite declaraţia prevăzută la art. 71;

b) numărul de specialişti angajaţi în activitatea de elaborare de agremente tehnice în construcţii, pentru fiecare categorie de produse şi procedee pentru construcţii, la data întocmirii declaraţiei prevăzute ia art. 71;

c) numărul de laboratoare proprii cu certificate de acreditare emise de către Asociaţia de Acreditare din România şi/sau autorizaţii emise de către Inspectoratul de Stat în Construcţii valabile la data întocmirii declaraţiei prevăzute la art. 71;

d) totalul veniturilor din activitatea de agrement tehnic în construcţii (elaborare de agremente tehnice noi, prelungiri de agremente tehnice/avize tehnice, modificări şi completări ale agrementelor tehnice) obţinute în ultimele 36 de luni anterioare lunii în care se emite declaraţia prevăzută la art. 71.

(3) Punctajul pentru fiecare criteriu se stabileşte prin aplicarea următorului algoritm:

a) organismul ETA care, prin cuantificarea criteriului, obţine cea mai mare valoare notată în cele ce urmează cu N primeşte un număr de 10 puncte;

b) punctajul pentru celelalte organisme se calculează cu formula (Ni x 10)/N, unde Ni este valoarea obţinută prin cuantificarea criteriului aferentă organismul căruia i se calculează punctajul.

{4) Evaluarea prevăzută la alin. (1) se realizează de către direcţia cu atribuţii în domeniul liberei circulaţii a produselor pentru construcţii din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.”

2. După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 71, cu următorul cuprins:

„Art. 71. - Organismele ETA, la solicitarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru nominalizarea purtătorului de cuvânt al României în cadrul EOTA, transmit acestuia declaraţia întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta procedură.”

3. La articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 8. - (1) Organismele interesate transmit autorităţii competente o cerere de desemnare ETA, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta procedură.”

4. După articolul 15 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 1, cuprinzând modelul declaraţiei pentru nominalizarea purtătorului de cuvânt al României în cadrul EOTA, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

5. Anexa cuprinzând modelul cererii de desemnare ETA devine anexa nr. 2 la procedură.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,

Iulian Matache,

secretar de stat

 

Bucureşti, 15 iunie 2012.

Nr. 908.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 1 la procedură)

 

Organismul ETA

Denumirea:.............................................................................................

Datele de identificare:

- Adresa sediului social:.......................................................................

- Numărul de ordine în registrul comerţului:.........................................

- Codul unic de înregistrare:..........................din data.......................

 

DECLARAŢIE

- model -

 

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din Procedura de evaluare şi desemnare a organismelor autorizate să elibereze agremente tehnice europene pentru produse pentru construcţii, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 270/2005, cu modificările şi completările ulterioare, subsemnaţii declarăm pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicabile faptei de fals în acte publice, că datele prezentate în tabelul următor şi în anexele la prezenta declaraţie cu privire la activitatea de agremente tehnic în construcţii a organismului menţionat mai sus sunt reale şi complete:

 

Denumirea criteriului

Cantitatea

Observaţii

A. Criterii tehnice

 

 

1. Numărul de agremente tehnice noi în construcţii elaborate şi avizate în ultimii 5 ani, pentru categoria de produse şi procedee pentru construcţii

 

 

1.1. Elemente structurale şi fundaţii; elemente de închidere, compartimentare, pereţi nestructurali, tâmplărie şi vitraje; protecţii la foc, termotehnică, acustică, protecţii hidrofuge şi învelitori; finisaje, protecţii anticorosive şi speciale, tencuieli, placaje şi pardoseli

 

 

1.2. Produse, procedee şi echipamente pentru instalaţii aferente construcţiilor pentru: încălziri, climatizări, ventilaţii, sanitare, gaze, electrice; domotică, produse şi echipamente înglobate în construcţii; produse, procedee şi echipamente pentru irigaţii, drenaje, foraje, alimentări cu apă, recuperări; baraje şi acumulări de apă; lucrări de gospodărie comunală, alimentări cu apă, canalizări, staţii de tratare şi de epurare, transport urban şi salubritate

 

 

1.3. Drumuri, poduri rutiere, porturi rutiere, porturi şi aeroporturi; căi ferate, poduri pentru căi ferate, lucrări de artă şi materiale de cale

 

 

2. Numărul de specialişti angajaţi în activitatea de elaborare de agremente tehnice în construcţii, pentru categoria de produse şi procedee pentru construcţii

 

 

2.1. Elemente structurale şi fundaţii; elemente de închidere, compartimentare, pereţi nestructurali, tâmplărie şi vitraje; protecţii la foc, termotehnică, acustică, protecţii hidrofuge şi învelitori; finisaje, protecţii anticorosive şi speciale, tencuieli, placaje şi pardoseli

 

 

2.2. Produse, procedee şi echipamente pentru instalaţii aferente construcţiilor pentru: încălziri, climatizări, ventilaţii, sanitare, gaze, electrice; domotică, produse şi echipamente înglobate în construcţii; produse, procedee si echipamente pentru irigaţii, drenaje, foraje, alimentări cu apă, recuperări; baraje şi acumulări de apă; lucrări de gospodărie comunală, alimentări cu apă, canalizări, staţii de tratare şi de epurare, transport urban şi salubritate

 

 

2.3. Drumuri, poduri rutiere, porturi rutiere, porturi şi aeroporturi; căi ferate, poduri pentru căi ferate, lucrări de artă si materiale de cale

 

 

3. Numărul de laboratoare proprii cu certificate de acreditare emise de către Asociaţia de Acreditare din România şi/sau autorizaţii emise de către Inspectoratul de Stat în Construcţii valabile la data întocmirii prezentei declaraţii, după cum este prezentat detaliat în anexa nr. 3 la prezenta declaraţie.

 

 

B. Criterii financiare

 

 

1. Totalul veniturilor (în lei) obţinute în ultimii 5 ani din activitatea de agrement tehnic în construcţii (elaborare de agremente tehnice noi, prelungiri de agremente tehnice/avize tehnice, modificări si completări de agremente tehnice)

 

 

 

ANEXE:

Anexa nr. 1 - Lista agrementelor tehnice noi în construcţii elaborate şi avizate în ultimii 5 ani, pe categorii de produse şi procedee pentru construcţii*)

Anexa nr. 2 - Lista specialiştilor angajaţi în activitatea de elaborare de agremente tehnice în construcţii, la data întocmirii declaraţiei, pentru categoria de produse şi procedee pentru construcţii**)

Anexa nr. 3 Lista laboratoarelor proprii acreditate/autorizate la data întocmirii declaraţiei ***)

 

Preşedinte/Director general,

………………………………………………

Director economic/Contabil-şef,

………………………………………………

 

Data:.....................


*) Se întocmeşte conform modelului prezentat în anexa nr. 1 la prezenta declaraţie.

**) Se întocmeşte conform modelului prezentat în anexa nr. 2 la prezenta declaraţie.

***) Se întocmeşte conform modelului prezentat în anexa nr. 3 a prezenta declaraţie.

 

ANEXA Nr. 1

la declaraţie

 

Organismul ETA

Denumirea:.....................................................................

Datele de identificare:

- Adresa sediului social:................................................

- Numărul de ordine în registrul comerţului:.................

- Codul unic de înregistrare:..........................din data

 

Lista agrementelor tehnice noi în construcţii elaborate şi avizate în ultimii 5 ani, pe categorii de produse şi procedee pentru construcţii

 

Nr. crt.

Codul/Numărul agrementului tehnic

Denumirea produsului/procedeului

Producător

Titularul agrementului tehnic

Categoria: Elemente structurale şi fundaţii; elemente de închidere, compartimentare, pereţi nestructurali, tâmplărie şi vitraje; protecţii la foc, termotehnică, acustică, protecţii hidrofuge şi învelitori; finisaje, protecţii anticorosive şi speciale, tencuieli, placaje şi pardoseli:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Categoria: Produse, procedee şi echipamente pentru instalaţii aferente construcţiilor pentru: încălziri, climatizări, ventilaţii, sanitare, gaze, electrice; domotică, produse şi echipamente înglobate în construcţii; produse, procedee şi echipamente pentru irigaţii, drenaje, foraje, alimentări cu apă, recuperări; baraje şi acumulări de apă; lucrări de gospodărie comunală, alimentari cu apă, canalizări, staţii de tratare şi de epurare, transport urban şi salubritate:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Categoria: Drumuri, poduri rutiere, porturi rutiere, porturi şi aeroporturi; căi ferate, poduri pentru căi ferate, lucrări de artă şi materiale de cale:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ANEXA Nr. 2

la declaraţie

 

Organismul ETA

Denumirea:.............................................................................................

Datele de identificare:

- Adresa sediului social:.......................................................................

- Numărul de ordine în registrul comerţului:.........................................

- Codul unic de înregistrare:..........................din data.......................

 

Lista specialiştilor angajaţi în activitatea de elaborare de agremente tehnice în construcţii, la data întocmirii declaraţiei, pentru categoria de produse şi procedee pentru construcţii

 

Nr. crt.

Numele şi prenumele

Profesia

Specializarea

Categoria: Elemente structurale şi fundaţii; elemente de închidere, compartimentare, pereţi nestructurali, tâmplărie şi vitraje; protecţii la foc, termotehnică, acustică, protecţii hidrofuge şi învelitori; finisaje, şi pardoseli;protecţii anticorosive şi speciale, tencuieli, placaje

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Categoria: Produse, procedee şi echipamente pentru instalaţii aferente construcţiilor pentru: încălziri, climatizări, ventilaţii, sanitare, gaze, electrice; domotică, produse şi echipamente înglobate în construcţii; produse, procedee şi echipamente pentru irigaţii, drenaje, foraje, alimentări cu apă, recuperări; baraje şi acumulări de apă; lucrări de gospodărie comunală, alimentări cu apă, canalizări, staţii de tratare şi de epurare, transport urban şi salubritate:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Categoria: Drumuri, poduri rutiere, porturi rutiere, porturi şi aeroporturi; căi ferate, poduri pentru căi ferate, lucrări de artă şi materiale de cale:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ANEXA Nr. 3

la declaraţie

 

Organismul ETA

Denumirea:.............................................................................................

Datele de identificare:

- Adresa sediului social:.......................................................................

- Numărul de ordine în registrul comerţului:.........................................

- Codul unic de înregistrare:..........................din data.......................

 

Lista laboratoarelor proprii acreditate/autorizate la data întocmirii declaraţiei

 

 

ACTE ALE COMISIEI DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR

 

COMISIA DE SUPRAVEGHEREA ASIGURĂRILOR

 

DECIZIE

privind aprobarea reluării activităţii SOCIETĂŢII DE ASIGURARE-REASIGURARE LIG INSURANCE -S.A.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 6 iunie 2012, prin care s-a aprobat reluarea activităţii SOCIETĂŢII DE ASIGURARE-REASIGURARE LIG INSURANCE- S.A,

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor decide:

Art. 1. - Se aprobă reluarea activităţii SOCIETĂŢII DE ASIGURARE-REASIGURARE LIG INSURANCE - S.A., ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor impuse prin Decizia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 160/2012 privind sancţionarea Societăţii de Asigurare-Reasigurare LIG INSURANCE S.A. cu interzicerea temporară a exercitării activităţii.

Art. 2. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.

 

Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,

Constantin Buzoianu

 

Bucureşti, 13 iunie 2012.

Nr. 341.

 

COMISIA DE SUPRAVEGHEREA ASIGURĂRILOR

 

DECIZIE

privind autorizarea funcţionării ca broker de asigurare a Societăţii Comerciale VERGLASER BROKER DE ASIGURARE - S.R.L

 

În conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor emise în aplicarea acesteia,

în baza Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 6 iunie 2012, prin care s-a aprobat cererea Societăţii Comerciale VERGLASER BROKER DE ASIGURARE-S.R.L. de obţinere a autorizaţiei de funcţionare ca broker de asigurare,

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor decide:

Art. 1. - Societatea Comercială VERGLASER BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în municipiul Ploieşti, str. Duca Vodă nr. 23 (camera 3), judeţul Prahova, număr de ordine în registrul comerţului J29/30/13.01.2011, cod unic de înregistrare 27896507/13.01.2011, este autorizată să funcţioneze ca broker de asigurare, având ca obiect de activitate activitatea de broker de asigurare, conform prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - Societatea comercială prevăzută la art. 1 are obligaţia ca, în termen de 3 luni de la data comunicării prezentei decizii, să transmită certificatul de calificare profesională pentru conducătorul executiv - domnul Ciofu Andrei, sub sancţiunea retragerii aprobării.

Art. 3. - Societatea are obligaţia ca, în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei decizii, să transmită dovada înscrierii domnului Ciofu Andrei la cursul de calificare profesională pentru conducătorul executiv.

Art. 4. - În cazul în care, în termen de 3 luni de la data comunicării prezentei decizii, societatea nu va transmite certificatul de calificare profesională pentru conducătorul executiv, aceasta va fi sancţionată, potrivit Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5. - Societatea comercială prevăzută la art. 1 are dreptul de a practica activitatea de broker de asigurare începând cu data înregistrării în Registrul brokerilor de asigurare.

Art. 6. - Societatea are obligaţia de a raporta Direcţiei autorizări şi avizări pe adresa de e-mail: autorizari@csa-isc.ro copia scanată a contractului de asigurare/poliţei de asigurare de răspundere civilă profesională şi a condiţiilor de asigurare, în termen de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a acestuia/acesteia, precum şi, trimestrial, copia scanată a documentelor care atestă plata ratelor primei de asigurare aferente contractului de asigurare de răspundere civilă profesională, să deschidă Jurnalul asistenţilor în brokeraj şi să înscrie în Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări personalul propriu, conform Ordinului preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,

Constantin Buzoianu

 

Bucureşti, 13 iunie 2012.

Nr. 347.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.