MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 436         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Sâmbătă, 30 iunie 2012

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

86. - Lege pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Croaţia privind aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană, semnat de România la Bruxelles la 9 decembrie 2011

 

431. - Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) si Republica Croaţia privind aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană, semnat de România la Bruxelles la 9 decembrie 2011

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 455 din 8 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

 

Decizia nr. 458 din 8 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991

 

Decizia nr. 539 din 24 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 lit. j) teza întâi din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

Decizia nr. 588 din 5 iunie 2012 referitoare ia excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 pct. 3 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 589 din 5 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 590 din 5 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. 2 din Codul de procedură penală

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

33. - Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru asigurarea furnizării serviciului public de televiziune

 

36. - Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României

 

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Croaţia privind aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană, semnat de România la Bruxelles la 9 decembrie 2011

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se ratifică Tratatul*) dintre Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Croaţia privind aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană, semnat de România la Bruxelles la 9 decembrie 2011.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 148 alin. (3) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI

VASILE BLAGA

 

Bucureşti, 29 iunie 2012.

Nr. 86.


*) Tratatul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul a Regiei Autonome .Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Croaţia privind aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană, semnat de România la Bruxelles la 9 decembrie 2011

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Croaţia privind aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană, semnat de România la Bruxelles la 9 decembrie 2011, şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 29 iunie 2012.

Nr. 431.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 455

din 8 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Dancil Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Paul Baciu în Dosarul nr. 6.200/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 1.028D/2011 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, doamna Mihaela Jugaru, consilier juridic cu delegaţie la dosar. Se constată lipsa autorului excepţiei, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.476D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi, ridicată de Moise Simedroni în Dosarul nr. 12.678/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, doamna Mihaela Jugaru, consilier juridic cu delegaţie !a dosar. Magistratul-asistent referă asupra faptului că citaţia trimisă autorului excepţiei a fost restituită Curţii cu menţiunea că acesta a decedat.

Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect a cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.

Consilierul juridic al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.476D/2011 la Dosarul nr. 1.028D/2011, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată, susţinând că cele statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: Prin Sentinţele civile nr. 3.617 din 23 mai 2011 şi nr. 5.974 din 18 octombrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 6.200/2/2010 şi,

respectiv, nr. 12.678/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Paul Baciu şi, respectiv, Moise Simedroni în cauze având ca obiect acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că ordonanţa de urgenţă criticată este neconstituţională, pentru următoarele motive: instanţele de contencios administrativ nu se pot pronunţa pe aspecte sau fapte ce ţin de regulamentele sau comandamentele specifice militare, acest lucru fiind interzis de art. 126 alin. (6) din Constituţie; se încalcă prezumţia de nevinovăţie în ceea ce îi priveşte pe lucrătorii Securităţii; se creează premisele unei forme de răspundere morală şi juridică pentru simpla participare la activitatea fostelor servicii de informaţii, fără a se stabili vreo formă de vinovăţie, prevederile ordonanţei de urgenţă neluând în considerare faptul că ofiţerii au desfăşurat activităţi în cadrul atribuţiilor de serviciu; se acordă Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii atribuţii jurisdicţionale, instanţa de contencios administrativ având doar un rol formal; Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se subrogă în dreptul de acces liber la justiţie cetăţeanului care se consideră vătămat prin eventualele acţiuni abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate; Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se substituie instituţiei Avocatului Poporului, care a fost creată special pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor persoanelor fizice; nu se prevede posibilitatea persoanei verificate de a se apăra în faţa Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; prin stabilirea competenţei Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea în primă instanţă a acţiunii în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, persoanei verificate i se îngrădeşte posibilitatea de a-şi exercita dreptul ia apărare la o instanţă de judecată apropiată de domiciliul său, pe când adeverinţele din care rezultă că persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia pot fi contestate la instanţa de judecată competentă teritorial în ţară, astfel că pentru celelalte persoane interesate se creează o situaţie privilegiată.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, ordonanţa de urgenţă criticata respectând garanţiile procesuale oferite celor verificaţi, iar scopul său nu este cel al stabilirii vreunei răspunderi juridice.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 contravine următoarele prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (3) care enumera caracteristicile statului român, art. 15 - „Universalitatea”, art. 16 - „Egalitatea în drepturi”, art. 21 - accesul liber la justiţie, art. 22 - „Dreptul Ia viaţă sila integritate fizică şi psihică”, art. 23 - „Libertatea individuală”, art. 30 - „Libertatea de exprimare”, art. 53 - „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi”, art. 54 -”Fidelitatea faţă de ţară”, art. 55 - „Apărarea ţării”, art. 57 - „Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor” şi art. 126-”Instanţele judecătoreşti”. Invocă, de asemenea, dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse la art. 6 - „Dreptul la un proces echitabil”, art. 7 - „Nicio pedeapsa fără lege”, art. 8 - „Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”, art. 9 - „Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie”, art. 10 - „Libertatea de exprimare”, art. 14 - „Interzicerea discriminării” şi art. 17 - „Interzicerea abuzului de drept”.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, atât în ansamblul său, cât şi pe articole, Curtea pronunţându-se, prin prisma unor critici similare, prin mai multe decizii. În acest sens pot fi menţionate, de exemplu, Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, Decizia nr. 815 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea f, nr. 394 din 11 iunie 2009, sau Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010, Decizia nr. 27 din 19 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 29 februarie 2012, Decizia nr. 64 din 31 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 7 martie 2012, sau Decizia nr. 276 din 22 martie 2012*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii.

Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, ordonanţa de urgenţa criticata a realizat o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuţii jurisdicţionale, ale cărei acte, privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii, sunt supuse controlului instanţelor de judecată.

Curtea a reţinut că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură a încălca dreptul la apărare, părţile având deopotrivă posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesuală civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept. Din analiza prevederilor art. 11 din ordonanţa de urgenţă, Curtea a constatat că acestea permit instanţei de contencios administrativ ca, în cadrul acţiunii în constatare cu care a fost sesizată, să uzeze de toate mijloacele procedurale în cadrul procesului, pentru stabilirea adevărului. Aşadar, într-o acţiune în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia. Constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii trebuie să fie rezultatul unei analize minuţioase din partea instanţei asupra întregului material depus de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Cu privire la critica referitoare la competenţa exclusivă a unei singure instanţe de soluţionare a cauzelor având ca obiect constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, şi anume Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, Curtea Constituţională a observat că, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege. Or, prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 corespund pe deplin exigenţelor constituţionale invocate, inclusiv celor prevăzute de art. 126 alin. (5) referitor la interdicţia înfiinţării de instanţe extraordinare.

De asemenea, Curtea s-a pronunţat în sensul netemeiniciei criticilor referitoare la nesocotirea dispoziţiilor constituţionale care statuează cu privire la rolul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Posibilitatea pe care o are Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a promova acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau de colaborator al Securităţii nu reprezintă o substituire în atribuţiile Avocatului Poporului. Această instituţie dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător şi detaliat în legea sa de organizare şi funcţionare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituţional.

Curtea a considerat că nu poate reţine nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului liberului acces la justiţie ca urmare a subrogării Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în dreptul cetăţeanului care se consideră vătămat prin acţiunile abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Curtea a observat că prevederile art. 1 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt edificatoare în acest sens, conferind persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum şi, după caz, soţului supravieţuitor şi rudelor până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorilor săi testamentari, dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi, de asemenea, de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Din cuprinsul acestor dispoziţii legale se desprinde concluzia potrivit căreia Consiliul Naţional pentru

Studierea Arhivelor Securităţii acţionează inclusiv la cererea persoanelor îndreptăţite, astfel că nu se pune problema nesocotirii dreptului acestora de liber acces la justiţie.

Curtea a constatat că este lipsită de fundament critica privind nerespectarea principiului egalităţii în drepturi, susţinută din perspectiva stabilirii instanţelor de contencios administrativ competente teritorial să judece contestaţiile formulate împotriva adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă, de vreme ce art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, astfel cum a fost modificat prin articolul unic pct. 16 din Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, stabileşte, fără echivoc, că .Adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 [...] pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţi de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor”.

În legătură cu susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Constituţie, pe motiv că ordonanţa de urgenţă criticată stabileşte competenţa instanţelor de contencios administrativ de a se pronunţa asupra unor acte de comandament cu caracter militar, care, în opinia autorului excepţiei, sunt specifice activităţii serviciilor de informaţii, Curtea a constatat că este, de asemenea, neîntemeiată. Promovarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii pe calea contenciosului administrativ nu reglementează controlul judecătoresc al unor acte de comandament militar. Controlul legalităţii sau temeiniciei unor astfel de acte excedează cadrului normativ al ordonanţei de urgenţă criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menţionat, şi anume „accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii”.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Paul Baciu în Dosarul nr. 6.200/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Moise Simedroni în Dosarul nr. 12.678/2/2010 al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 


*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 276 din 22 martie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficia al României, Partea I, nr. 331 din 16 mai 2012.

 

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 458

din 8 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române

nr. 21/1991, excepţie ridicată de Alexandr Buga în Dosarul nr. 4.963/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.144D/2011 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Consideră că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate şi precizează că există proiecte de cooperare bilaterală intensificată între România şi Republica Moldova, astfel că nu se pot reţine criticile formulate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 239 din 17 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4.963/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, excepţie ridicată de Alexandr Buga într-o cauză având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie la primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române împreună cu dosarul personal prin mandatarul avocat pe care l-a desemnat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat pune persoanele interesate în imposibilitatea de a introduce cererea pentru acordarea sau redobândirea cetăţeniei, acestora fiindu-le astfel îngrădit accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, prin restrângerea dreptului de a fi reprezentate de un avocat. Susţine că dreptul la apărare trebuie privit ca un drept absolut, dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Constituţie referindu-se „la tot parcursul procedurilor jurisdicţionale şi judecătoreşti, nu numai la un proces anume”. Arată că prevederile art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 instituie „un tratament vădit inegal în ceea ce priveşte raporturile juridice dintre diferitele categorii sociale care pot apela la serviciile de specialitate ale unui avocat şi cele care nu au posibilitatea de a-şi exercita diferitele drepturi prin persoane interpuse sau chiar personal”. Mai susţine că este nesocotit art. 16 alin. (1) din Constituţie, care nu face distincţie între cetăţenii români şi foştii cetăţeni români „care au pierdut dreptul de a fi români prin diferite tratate”. Precizează că textul de lege criticat instituie obligaţia diferitelor categorii de cetăţeni de a depune personal sau prin mandatar o cerere sau petiţie adresată Statului român, spre deosebire de alte instituţii, precum primării sau prefecturi, unde este suficientă o simplă procură notarială sau împuternicire avocaţială.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege ce formează obiectul acesteia nu conţine restrângeri nejustificate ale exerciţiului dreptului de a se adresa autorităţii competente să decidă asupra redobândirii cetăţeniei române, toate criticile de neconstituţionalitate ţinând, de fapt, de interpretarea şi aplicarea concretă a acestora şi de exercitarea competenţelor autorităţii în limitele legale, supuse cenzurii instanţelor de contencios administrativ. Apreciază că cerinţa depunerii personale a cererii de redobândire a cetăţeniei române este justificată de finalitatea acestei proceduri, restrângerea nefiind absolută, în condiţiile în care se permite mandatarea, în anumite situaţii.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, care au următorul cuprins: „Cererea de acordare sau, după caz, de redobândire a cetăţeniei române se formulează în limba română, se adresează Comisiei pentru cetăţenie şi se depune personal sau, în cazuri temeinic justificate, prin mandatar cu procură specială şi autentică la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fiind însoţită de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege. *

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, la art. 21 alin. (1) şi (2) care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi care prevede că nicio lege nu poate îngrădi exerciţiul acestuia şi la art. 24 care garantează dreptul la apărare. Invocă, totodată, şi art. 6 - „Dreptul la un proces echitabil” din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat stabileşte condiţiile pe care o cerere de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române trebuie să le întrunească pentru a fi admisibilă. Aceasta reprezintă o cerere cu natură pur administrativă, ce urmează a fi soluţionată de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, care, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 10 februarie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010, este o instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei.

În aceste condiţii, Curtea constată că, în ceea priveşte procedura de soluţionare a cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei, de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (3) sau cele ale art. 24 din Constituţie.

Astfel, Curtea constată că Legea fundamentală, prin art. 21, garantează accesul liber la justiţie în înţelesul de posibilitate a oricărei persoane de a se adresa unei instanţe judecătoreşti, în vederea apărării oricărui drept sau libertăţi şi a oricărui interes legitim. Norma constituţională amintită nu se referă, însă, la ipoteza accesului la o autoritate administrativă. Un asemenea drept este reglementat prin lege, iar garanţiile respectării sale sunt prevăzute în art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală.

De asemenea, Curtea nu poate reţine nici incidenţa prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care garantează dreptul la un proces echitabil, de vreme ce situaţia avută în vedere de norma criticată nu implică existenţa unui proces în cadrul căruia să poată fi analizat caracterul său echitabil, ci reprezintă o etapă a unei proceduri administrative de acordare sau redobândire a cetăţeniei.

De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că raţiuni de flexibilitate şi eficienţă, care sunt deplin compatibile cu protecţia drepturilor omului, pot justifica o intervenţie prealabilă a unor organe administrative sau profesionale sau a unor organe jurisdicţionale care nu întrunesc în totalitate cerinţele impuse de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât decizia unui astfel de organ este supusă controlului unei instanţe care să asigure conformitatea cu acest articol (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte, van Leuven şi de Meyere împotriva Belgiei, paragraful 51, şi Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunţată în Cauza Albert şi Le Compte împotriva Belgiei, paragraful 29).

Or, Curtea observă că, în temeiul prevederilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ, a cărei hotărâre este definitivă şi poate fi supusă recursului la Secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Sunt asigurate astfel garanţiile care condiţionează, într-o societate democratică, dreptul la un proces echitabil.

Curtea reţine că, în privinţa incidentelor ce pot apărea în procedura de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim - în speţa de faţă, de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie - printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Totodată, Curtea observă că nu sunt incidente în cauză nici dispoziţiile art. 24 din Legea fundamentală care garantează dreptul la apărare. În acest sens, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că dreptul la apărare este consacrat de art. 24 din Constituţie în sfera activităţii judiciare, iar alin. (2) ai normei constituţionale invocate se referă chiar la „cursul procesului” (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 371 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 24 august 2005).

În plus, Curtea reţine că persoana interesată în acordarea ori redobândirea cetăţeniei române are deplina libertate de a apela la serviciile unui avocat, dar aceasta nu înlătură obligaţia depunerii personale a cererii, ţinând cont de specificul acestui tip de cerere. De altfel, prezentarea personală a solicitantului reprezintă o primă dovadă a interesului pe care acesta în mod real îl manifestă cu privire la obţinerea cetăţeniei, ca expresie a legăturii şi apartenenţei unei persoane fizice la statul român.

În fine, Curtea constată că nu poate fi primită critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece, contrar celor susţinute de autorul excepţiei, prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate nu instituie diferenţieri pe criterii arbitrare, ci sunt deopotrivă aplicabile tuturor celor care solicită acordarea sau redobândirea cetăţeniei române. Totodată, Curtea reţine că cele două categorii de persoane între care autorul excepţiei face comparaţie, respectiv cetăţenii români şi foştii cetăţeni români care solicită redobândirea cetăţeniei române, nu se află în aceeaşi situaţie care să justifice un tratament juridic identic sau similar. Aceasta, deoarece o asemenea procedură este, prin însăşi natura sa, aplicabilă exclusiv cetăţenilor străini sau apatrizilor care solicită, după caz, dobândirea ori redobândirea cetăţeniei române, fiind lipsită de interes pentru persoanele fizice care sunt cetăţeni români. De altfel, în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 215 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 10 aprilie 2009, Curtea a observat că stabilirea unei diferenţe de tratament juridic care să conducă la concluzia existenţei unei inegalităţi nu poate fi analizată prin compararea unor situaţii fundamental diferite, aşa cum sunt şi cele la care face referire autorul prezentei excepţii. De asemenea, Curtea a statuat că prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care reglementează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, au în vedere numai cetăţenii români, iar nu şi străinii sau apatrizii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 295 din 1 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2002).

Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, prin Decizia nr. 356 din 24 aprilie 2012*), nepublicată în Monitorul Oficial al României până la data pronunţării prezentei decizii. Întrucât în cauza de faţă criticile formulate sunt identice, iar argumentarea acestora se raportează la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, considerentele şi soluţia deciziei citate îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, excepţie ridicată de Alexandr Buga în Dosarul nr. 4.963/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 


*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 356 din 24 aprilie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2012.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 539

din 24 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 lit. j) teza întâi din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 lit. j) teza întâi din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată, în mod direct, de Avocatul Poporului şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 508D/2011.

La apelul nominal se prezintă personal domnul Gheorghe Iancu, Avocat al Poporului, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care lasă soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate !a aprecierea instanţei.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată a devenit inadmisibilă, întrucât textul legal criticat a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din 27 martie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Adresa nr. 2.851 din 18 aprilie 2011, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie şi art. 11 alin. (1) lit. A.d) din Legea nr. 47/1992, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 lit. j) teza întâi din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că art. 196 lit. j) teza întâi din Legea nr. 263/2010 este neconstituţional, fiind contrar art. 16 şi art. 140 alin. (4) din Constituţie. În acest sens, se susţine că textul legal criticat creează un tratament juridic diferit faţă de persoane aflate în situaţii analoage, respectiv judecătorii, fără ca diferenţa de tratament să aibă o justificare obiectivă şi rezonabilă. Se consideră că dispoziţiile legale şi constituţionale impun consilieri lor de conturi interdicţii şi incompatibilităţi severe, ceea ce justifică în mod obiectiv şi rezonabil stabilirea unei egalităţi de tratament în privinţa regimului juridic de pensionare al acestora raportat la regimul juridic de pensionare al judecătorilor. Se invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.094 din 15 octombrie 2008.

Se mai susţine că, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea a statuat că atât timp cât pensiile magistraţilor atât ca natură, cât şi cuantum intră sub incidenţa legii generale, acelaşi lucru urmează să se întâmple cu pensiile consilierilor de conturi - accesorium sequitur principale. Rezultă, pe cale de consecinţă, că, în momentul de faţă, întrucât pensiile magistraţilor nu au intrat sub incidenţa legii generale, nici pensiile consilierilor de conturi nu trebuie reglementate prin legea generală.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate

CURTEA,

examinând sesizarea Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost lega! sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 196 lit. j) teza întâi din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins;

„La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: [...]

j) art. 49 alin. (4) [...] din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată în Monitorul Oficial a! României, Partea I, nr. 282 din 29 aprilie 2009”.

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 140 alin. (4) privind membrii Curţii de Conturi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea observă că, prin Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, dispoziţiile art. 196 lit. j) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice au fost constatate ca fiind neconstituţionale în măsura în care se aplică şi consilierilor de conturi. Întrucât textul legal criticat a fost constatat ca fiind neconstituţional ulterior sesizării Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate formulată urmează să fie respinsă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, ca devenită inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 lit. j) teza întâi din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată, în mod direct, de Avocatul Poporului.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 588

din 5 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 pct. 3 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 pct. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Petruţ Vâlcu în Dosarul nr. 5.058/337/2008 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.545D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 5.058/337/2008, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Ionel Petruţ Vâlcu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe penate pronunţate de judecătorie într-o cauză în care s-au făcut cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 129 referitor la Folosirea căilor de atac, precum şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la aceeaşi Convenţie, deoarece, odată cu eliminarea căii de atac a apelului în procesele penale judecate la fond de judecătorie, părţile se văd puse în situaţia de a avea parte de un tratament juridic diferit faţă de ipoteza în care persoana vătămată ar fi ales să se adreseze instanţei civile, ori faţă de cazurile în care competenţa revine în primă instanţă tribunalelor. O astfel diferenţă de tratament în exercitarea dreptului la o cale de atac constituie o formă de discriminare care nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă.

Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţional itate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. Insă, ţinând seama de art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficia! al Românei, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea reţine ca obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 281 pct. 3 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conţinut: „Curtea de Apel: [,..]

3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 129 referitor la Folosirea căilor de atac, precum şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la aceeaşi Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, urmare dispoziţiilor legale criticate, hotărârile pronunţate în materie penală în primă instanţă de judecătorii, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege (respectiv recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege), pot fi contestate numai pe calea recursului fa curtea de apel.

Autorul excepţiei susţine că soluţia legislativă introdusă prin Legea nr. 202/2010 afectează principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, precum şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, întrucât a fost eliminată calea de atac a apelului în materia sentinţelor pronunţate de judecătorii.

Curtea constată că anterior acestor modificări era posibilă atacarea cu apel a sentinţelor pronunţate de judecătorii numai în cazurile prevăzute de lege. De data aceasta legiuitorul a instituit o normă generală potrivit căreia orice hotărâre pronunţată la nivelul judecătoriei va putea fi contestată uzând de o singură cale de atac, respectiv a recursului.

Prin urmare, normele de reglementare a competenţei instanţelor judecătoreşti, a gradelor de jurisdicţie, precum şi a căilor de atac, constituie reguli de procedură, a căror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, se poate face numai prin lege. Legea procesual penală română promovează, ca regulă generală, judecarea procesului penal în trei grade de jurisdicţie: prima instanţă, apel şi recurs. În acelaşi timp, pentru anumite cazuri speciale, determinate de natura infracţiunilor care constituie obiectul procesului penal ori de calitatea făptuitorului, legea prevede, cu deplină justificare constituţională, ca excepţie, şi existenţa a doar două grade de jurisdicţie: primă instanţă şi recurs.

Reglementarea unei singure căi ordinare de atac nu este de natură să îngrădească dreptul de acces liber la justiţie. Persoanele interesate se pot adresa atât primei instanţe, cât şi celei de recurs, cu orice cerere procedurală prevăzută de lege, indiferent de numărul gradelor de jurisdicţie. Părţile îşi pot exercita dreptul la apărare în tot cursul procesului penal, inclusiv în faza de urmărire penală, în primă instanţă ori în calea de atac.

Prin urmare, nu poate fi primită critica autorului, deoarece stabilirea competenţei, precum şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la „condiţiile legii”, atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai prin lege”.

Referitor la încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, nu este contrară principiului egalităţii atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor.

Totodată, părţile au posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unul proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor în primă instanţă de către judecătorii. De asemenea, este asigurat şi dreptul la două grade de jurisdicţie (judecata în primă instanţă şi judecata în recurs) în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Aşa fiind, câtă vreme sunt respectate aceste limite, legiuitorul naţional poate introduce sau elimina, în funcţie de nevoile sociale care impun o anumită politică penală, gradele de jurisdicţie pe care le consideră necesare. Altfel spus, reglementările internaţionale nu impun un anumit număr maxim al gradelor de jurisdicţie sau al căilor de atac, ci numai un număr minim, exigenţă care este deplin respectată.

În sfârşit, Curtea mai constată că limitele instituite de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pot constitui obiectul unor restrângeri în sensul art. 2 paragraful 2 din acelaşi protocol, potrivit căruia dreptul oricărei persoane declarate vinovate de o infracţiune de către o instanţă de judecată de a cere examinarea condamnării sale de o jurisdicţie superioară poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 pct. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Petruţ Vâlcu în Dosarul nr. 5.058/337/2008 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iunie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 589

din 5 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Petcu în Dosarul nr. 4.756/270/2011 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.592 D/2011.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 8D/2012 şi nr. 9D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vergică Neculăescu în Dosarul nr. 4.636/315/2011 şi de Doru George Popa în Dosarul nr. 1.840/284/2011 ale Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul George Doru Popa, soţia acestuia, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Autorul excepţiei prezent la dezbateri nu se opune conexării dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 8D/2012 şi nr. 9D/2012 la Dosarul nr. 1.592D/2011, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului Constantin Petcu, care arată că este nemulţumit de împrejurarea că la dosar nu au sosit încă punctele de vedere solicitate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Totodată, solicită admiterea excepţiei aşa cum a fost formulată.

Soţia autorului George Doru Popa precizează că soţul ei nu s-a putut prezenta în faţa Curţii din motive de sănătate. Totodată, depune un memoriu şi un set de documente.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 decembrie 2011 şi deciziile nr. 1.764 din 7 decembrie 2011 şi nr. 1.782 din 28 noiembrie 2011, pronunţate în dosarele nr.4.756/270/2011, nr. 4.636/315/2011 şi nr. 1.840/284/2011, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedura penală.

Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Constantin Petcu, Vergică Neculăescu şi Doru George Popa, având ca obiect soluţionarea unor cauze în recurs.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale deoarece prin înlăturarea căii de control judiciar a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a menţinut soluţia de netrimitere în judecată este afectat liberul acces la dublul grad de jurisdicţie al cetăţenilor care sunt egali în faţa legii, părţile fiind private de dreptul legitim de a beneficia de o corectă apreciere a probatoriului administrat într-o cauză. Restrângerea posibilităţii părţii de a solicita şi obţine administrarea de probatorii în recurs contravine şi dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice a cetăţenilor.

În opinia acestora, refuzul de a afla adevărul în cauză reprezintă denegare de dreptate şi solidaritate negativă a instanţei cu făptuitorii.

Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1} din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3r 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, aşa cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conţinut: „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.”

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii a cetăţenilor, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare şi art. 129 - Folosirea căilor de atac, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului său, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia invocată.

Astfel, prin Decizia nr. 242 din 17 februarie 201*1, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, reţinând că, potrivit art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Prin urmare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 125 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, respectiv Decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Petcu în Dosarul nr. 4.756/270/2011 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală, de Vergică Neculăescu în Dosarul nr. 4.636/315/2011 şi de Doru George Popa în Dosarul nr. 1.840/284/2011 ale Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iunie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 590

din 5 iunie 2012

referitoare la excepţia de ne constituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. 2 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocarii - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iul ia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, prin preşedinte fondator Ioan Antonescu, în Dosarul nr. 1.781/2/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală si care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.602D/2011,

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită,

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece textul legal criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.781/2/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, prin preşedinte fondator Ioan Antonescu, în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe penale a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a respins ca inadmisibilă o cerere de revizuire a unei sentinţe care a avut ca obiect plângerea întemeiata pe dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate sunt constituţionale, deoarece „Ministerul Justiţiei se amestecă - contrar legii - în treburile autorităţii judecătoreşti pentru acoperirea, pe faţă, a actelor şi faptelor de corupţie”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile legale criticate fiind conforme cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Legea fundamentală. Celelalte dispoziţii din

Constituţie invocate de autorul excepţiei nu au, în opinia Avocatului Poporului, incidenţă în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele depuse de autor după încheierea dezbaterilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate II constituie dispoziţiile art. 57 alin. 2 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Procedura de informare, care au următorul conţinut: „Când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa ierarhic superioară, informaţiile se cer Ministerului Justiţiei.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) - Statul român, art. 11 alin. (1)şi(2) - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 52 alin. (1) şi (2) - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 54 - Fidelitatea faţă de ţară, art. 57 - Exercitarea drepturilor şi libertăţilor, art. 124 alin. (1) şi (2) - înfăptuirea justiţiei, art/131 alin. (1) - Rolul Ministerului Public, art. 132 alin. (1) - Statutul procurorilor, art. 148 alin. (1), (2) şi (4) - Integrarea în Uniunea Europeană, precum şi ale art. 41 - Dreptul la bună administrare şi art. 44 - Dreptul de petiţionare din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost invocată în Dosarul nr. 1.781/2/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, care are ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe penale pronunţate de curtea de apel prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a unei sentinţe penale pronunţate în cadrul procedurii prevăzute de art. 2781 din Codul de procedură penală referitoare la plângerea în faţa judecătorului împotriva soluţiilor de netrimitere în jucecată dispuse de procuror.

Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate referitoare la procedura de informare în cazul în care se solicită strămutarea unei cauze penale nu are legătură cu soluţionarea dosarului în care a fost invocată excepţia de neconstituţional itate.

Pe cale de consecinţă, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta „decide asupra excepţiilor [...] care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”, sens în care prezenta excepţie urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, prin preşedinte fondator Ioan Antonescu, în Dosarul nr. 1.781/2/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iunie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

privind unele măsuri pentru asigurarea furnizării serviciului public de televiziune

 

Având în vedere obligaţia constituţională de asigurare a serviciului public de televiziune,

luând în considerare dificultăţile financiare cu care se confruntă Societatea Română de Televiziune,

ţinând cont că neluarea unor măsuri de urgenţă care să asigure funcţionarea Societăţii Române de Televiziune poate conduce la imposibilitatea furnizării acestui serviciu,

întrucât aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Articol unic. - (1) în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Consiliul de administraţie al Societăţii Române de Televiziune are obligaţia de a aproba un program de redresare economică.

(2) Programul de redresare economică va cuprinde măsuri privind structura organizatorică a societăţii, precum şi restructurările economice şi de personal necesare pentru funcţionarea eficientă a acesteia, în vederea plăţii în termen de 6 luni a datoriilor fiscale şi a reeşalonării prin negociere a celorlalte datorii.

(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (2), Consiliul de administraţie al Societăţii Române de Televiziune are obligaţia de a prezenta un raport Parlamentului cu privire la rezultatele programului de redresare economică.

(4) Membrii Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune răspund, în condiţiile legii, civil, penal sau administrativ pentru nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul culturii şi patrimoniului naţional,

Puiu Haşotti

Viceprim-ministru,

ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 27 iunie 2012.

Nr. 33.

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României

 

Prin Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, Monitorul Oficial al României este publicaţie oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituţia României, republicată, şi de alte acte normative, iar editarea Monitorului Oficial al României constituie un serviciu public asigurat de către Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, care funcţionează sub autoritatea Camerei Deputaţilor.

Potrivit art. 74 din Constituţia României, republicată, Guvernul are drept de iniţiativă legislativă, pe care o exercită prin transmiterea proiectului de lege către Camera parlamentară competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.

Conform art. 108 din Legea fundamentală, Guvernul are rolul esenţial în organizarea executării legilor, adoptând hotărâri în acest sens.

Totodată, Guvernul adoptă ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.

De asemenea, conform art. 115 din Constituţia României, republicată, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.

În baza rolului său constituţional, Guvernul desfăşoară o foarte amplă activitate de adoptare a hotărârilor necesare organizării executării legilor adoptate de Parlament.

Totodată, în virtutea delegării legislative, Guvernul este abilitat periodic, în timpul vacanţelor parlamentare, să legifereze în anumite domenii, asigurând permanenţa şi coerenţa acestei activităţi esenţiale pentru funcţionarea statului român.

Potrivit normelor Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, primul-ministru, în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, emite decizii care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nepublicarea atrăgând inexistenţa deciziilor.

Conform prevederilor aceleiaşi legi, ministerele sunt organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, care realizează politica guvernamentală în domeniile respective de activitate şi care sunt conduse de miniştri, membri ai Guvernului.

În exercitarea atribuţiilor ce le revin, miniştrii emit ordine şi instrucţiuni, cele cu caracter normativ, foarte numeroase, fiind publicate în Monitorul Oficial al României.

Prezentarea prevederilor constituţionale şi legale, precum şi conţinutul publicaţiei oficiale a statului român conturează amploarea deosebită a activităţii de legiferare, lato sensu, realizată de structurile puterii executive din România.

Pentru a ilustra această situaţie, menţionăm că în ultimii 2 ani au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, anual, aproximativ 3.000 de acte emise de Guvern (hotărâri, ordine, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă) şi aproximativ 400 da acte ale Parlamentului (hotărâri, legi).

Potrivit celor prezentate reiese fără echivoc că o mare parte a actelor publicate în Monitorul Oficial ai României aparţin Guvernului, ceea ce impune o responsabilizare a acestuia în organizarea şi funcţionarea instituţiei care asigură serviciul public în domeniu.

Dat fiind rolul Guvernului în realizarea politicii interne şi exercitării conducerii generale a administraţiei publice, acesta este primul responsabil de garantarea dreptului la informaţie consacrat de art. 31 din Constituţia României, republicată.

Concluzia care se impune, de urgenţă, este aceea că trebuie să existe o legătură directă, nemijlocită, exercitată prin Secretariatul General al Guvernului, în calitatea sa de structură care asigură derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, între instituţiile publice executive, care aplică legile adoptate de Parlament, şi entitatea care asigură editarea publicaţiei oficiale a statului român, respectiv Regia Autonomă „Monitorul Oficial”.

Activitatea concretă, de zi cu zi, a publicării în Monitorul Oficial al României a actelor emise de Guvern şi de către organele de specialitate ale administraţiei publice centrale a evidenţiat, în timp, necesitatea organizării şi funcţionării Regiei Autonome „Monitorul Oficial” sub autoritatea Guvernului, exercitată prin Secretariatul General al Guvernului.

Neadoptarea măsurilor organizatorice sus-menţionate poate conduce la disfuncţionalităţi majore în activitatea de editare a publicaţiei oficiale a statului român, cu consecinţe deosebit de negative asupra întregii societăţi.

În considerarea faptului că aspectele sus-arătate constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I. - (1) Regia Autonomă „Monitorul Oficial, care funcţionează sub autoritatea Camerei Deputaţilor, se reorganizează ca regie autonomă sub autoritatea Guvernului României, exercitată prin Secretariatul General al Guvernului.

(2) Regia Autonomă „Monitorul Oficial este persoană juridică care desfăşoară activitate de interes public naţional şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.

Art. II. - Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 8 iulie 2009, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - Editorul Monitorului Oficial al României este Guvernul României.”

2. La articolul 3, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 3. - (1) Editarea Monitorului Oficial al României constituie un serviciu public asigurat de către Regia Autonomă «Monitorul Oficial», care funcţionează sub autoritatea Guvernului României, exercitată prin Secretariatul General al Guvernului.”

3. Articolul 12 va avea următorul cuprins:

„Art. 12. - (1) Actele care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I şi Partea a II-a, se înaintează Secretariatului General al Guvernului pe suport hârtie, în copie certificată, de către autorităţile emitente, sub semnătura conducătorului acestora sau a locţiitorului său, şi pot fi transmise şi prin e-mail, în fişier electronic certificat prin semnătură electronică de către emitenţi.

(2) Secretariatul General al Guvernului transmite Regiei Autonome «Monitorul Oficial», spre publicare, actele prevăzute la alin. (1).”

4. Articolul 13 va avea următorul cuprins:

„Art. 13. - Autorităţile emitente au obligaţia de a comunica neîntârziat, în scris, Secretariatului General al Guvernului date, informaţii şi precizări, solicitate de această instituţie publică sau de Regia Autonomă «Monitorul Oficial», necesare îndeplinirii cerinţelor de publicare.”

5. Articolul 14 va avea următorul cuprins:

„Art. 14. - Retragerea actelor de la publicare se poate face numai de către cel care a solicitat publicarea, cu încuviinţarea Secretariatului General al Guvernului şi cu suportarea de către solicitant a cheltuielilor aferente, efectuate de Regia Autonomă «Monitorul Oficial» în procesul de editare şi publicare.”

6. Articolul 16 va avea următorul cuprins:

„Art. 16. - Republicarea actelor normative se face cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului, pe baza avizului prealabil al Consiliului Legislativ.”

7. La articolul 17, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 17. - (1) în cazul în care, după publicarea actului normativ, se descoperă erori materiale, la cererea organului emitent, adresată Secretariatului General al Guvernului, se procedează la publicarea unei rectificări.”

8. La articolul 20, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 20. - (1) Cheltuielile determinate de publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, părţile I, III-VII, şi a celor prevăzute la art. 6 lit. D se suportă de către emitenţi, pe baza tarifelor aprobate anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Secretariatului General al Guvernului.”

9. Articolul 21 va avea următorul cuprins:

„Art. 21. - Monitorul Oficial al României, Partea I, se editează, în traducere, şi în limba maghiară. Pentru Partea I în limba maghiară, cheltuielile de publicare se suportă din bugetul Secretariatului General al Guvernului.”

10. Articolul 22 va avea următorul cuprins:

,Art. 22. - Procedura publicării în părţile I-VII, procedura republicării şi a rectificării, precum şi cea a publicării unor acte normative în numere speciale, cu tiraj limitat, se stabilesc prin ordin al secretarului general al Guvernului.”

Art. III. - (1) Până la aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, prin ordin al secretarului general al Guvernului se numeşte Consiliul de administraţie al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, compus din 9 membri, dintre care unul este directorul general al Regiei şi preşedinte al consiliului de administraţie.

(2) Din Consiliul de administraţie al Regiei Autonome „Monitorul Oficial” fac parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al Secretariatului General al Guvernului, un reprezentant al Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice.

Art. IV. - (1) în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin hotărâre a Guvernului se aprobă organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”.

(2) La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1) se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 privind înfiinţarea şi organizarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 14 septembrie 2011.

Art. V. - Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 8 iulie 2009, cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul,

Mircea Dusa

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 27 iunie 2012.

Nr. 36.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.