MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 293/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 293         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 4 mai 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 126 din 16 februarie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 46 şi 48 din Codul fiscal

 

Decizia nr. 146 din 21 februarie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 alin. 2, art. 399 alin. 21 si art. 515 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 307 din 28 martie 2012 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului

 

Opinie separată

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

38. - Ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru modificarea anexei nr. 9 la Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare şi autorizare sanitară veterinară a unităţilor şi activităţilor din domeniul farmaceutic veterinar, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 24/2008, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata inflaţiei din anul 2011

 

93. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru modificarea anexei ia Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 98/2010 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu

 

3.670. - Ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului privind comasarea prin absorbţie a unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Buna Vestire” din municipiul Iaşi de către unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala „Varlaam Mitropolitul” din municipiul Iaşi

 

3.672. - Ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului privind acordarea acreditării pentru nivelul de învăţământ „liceal”, profilul „tehnic”, domeniul „mecanică”, calificarea profesională „tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii”, domeniul „industria textilă şi pielărie”, calificarea profesională „tehnician în industria textilă” din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul UCECOM „Spiru Haret” din municipiul Iaşi

 

3.720. - Ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului privind comasarea prin absorbţie a unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal „Curcubeul” din localitatea Matca de către unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Adventistă „Matca” din localitatea Matca

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 126

din 16 februarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 46 şi 48 din Codul fiscal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. {2} lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin raportare la art. 46 şi 48 din Codul fiscal, excepţie ridicată de Mircea Ştefan Pop în Dosarul nr. 6.028/117/2009 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 338D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.028/117/2009, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin raportare la art. 46 şi 48 din Codul fiscal.

Excepţia a fost ridicată de Mircea Ştefan Pop cu prilejul soluţionării recursurilor formulate împotriva Sentinţei civile nr. 1.037 din 26 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.028/117/2009 al Tribunalului Cluj, având ca obiect anularea Deciziei nr. 85/2009 emise de Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Cluj.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât „conferă contribuţiilor la fondul de sănătate un caracter de impozit fiscal, şi nu de contribuţie.” în acest sens, arată că legea nu prevede un prag maxim al acestor contribuţii, deşi, în sistemul asigurărilor sociale, contribuţia la aceste asigurări trebuie limitată la un prag maxim, cu respectarea efectivă a principiului contributivităţii.

Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile delege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2. 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, dispoziţii potrivit cărora „Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: [.,.] b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;”.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică aceste dispoziţii de lege prin raportare la prevederile art. 46 şi 48 din Codul fiscal referitoare la definirea veniturilor din activităţi independente şi regulile generale de stabilire a venitului net anual din activităţi independente, determinat pe baza contabilităţii în partidă simplă.

Autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat contravine următoarelor texte din Constituţie: art. 44 privind dreptul de proprietate, art. 45 privind libertatea economică şi art. 56 cu referire la sarcinile fiscale.

Examinând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică inexistenţa unei dispoziţii de lege care să stabilească un maxim al contribuţiei la asigurările sociale de stat. Astfel, în opinia autorului excepţiei, această contribuţie devine un adevărat impozit.

Curtea apreciază că această critică este lipsită de temei, neexistând nicio reglementare constituţională care să prevadă necesitatea instituirii unei limite maximale a contribuţiei la asigurările sociale de stat.

Cât priveşte încălcarea dreptului de proprietate şi a libertăţii economice, autorul excepţiei nu arată decât că obligaţia de contribuţie afectează aceste drepturi. Or, prin Decizia nr. 476 din 17 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 25 iunie 2007, Curtea a reţinut că „art. 45 din Constituţie [...] garantează într-adevăr accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora, condiţionat însă de respectarea cadrului legal. Prin urmare, îndeplinirea obligaţiilor legale ce revin persoanelor care desfăşoară o activitate independentă nu poate fi privită ca o restrângere a liberei iniţiative.”

De asemenea, protecţia constituţională a dreptului de proprietate privată nu poate dobândi semnificaţia refuzului cetăţenilor de a contribui la obligaţiile financiare impuse prin lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin raportare la art. 46 şi 48 din Codul fiscal, excepţie ridicată de Mircea Ştefan Pop în Dosarul nr. 6.028/117/2009 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 februarie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 146

din 21 februarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 alin. 2, art. 399 alin. 21 si art. 515 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 alin. 2, art. 399 alin. 21 şi art. 515 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Sorohan în Dosarul nr. 6.603/314/2010 al Judecătoriei Suceava şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 260D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 9 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.603/314/2010, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 alin. 2, art. 399 alin, 21 şi art. 515 din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost invocată de Ana Sorohan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, sub aspect constituţional, dispoziţiile legale criticate reprezintă un impediment real ai accesului liber la justiţie, iar pentru partea din preţ care depăşeşte valoarea creanţei trebuie să existe şi acordul debitorului.

Judecătoria Suceava apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, deoarece raţiunea pentru care legiuitorul a înlăturat atât pentru creditor, cât şi pentru debitor calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silită este aceea a celerităţii, caracteristică a acestei etape procesuale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3731 alin. 2, art. 399 alin. 21 şi art. 515 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:

- Art. 3731 alin. 2: „Instanţa de executare încuviinţează executarea silită a obligatei stabilite prin titlul executoriu, printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviinţare a executării silite.”;

- Art. 399 alin. 21: „De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condiţiilor legale.”;

- Art. 515: „La cererea adjudecatarului, executorul judecătoresc, cu acordul creditorului, poate stabili plata preţului în rate, numărul acestora, cuantumul şi data scadenţei lor, precum şi suma care se plăteşte de îndată drept avans.”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 44 - Dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra prevederilor legale criticate s-a mai pronunţat, constatând că sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 1.063 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 28 octombrie 2011, sau prin Decizia nr. 812 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea lr nr. 530 din 29 iulie 2010, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate instituie reguli speciale de procedură privind exercitarea căilor de atac.

Raţiunea pentru care legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silită este aceea a celerităţii ce se justifică în această etapă procesuală. Astfel, creditorul este lipsit de interes să atace o hotărâre prin care i s-a admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile, în raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestaţiei la executare.

Curtea reţine că procedura încuviinţării executării silite este o procedură necontencioasă, în cadrul căreia instanţa de executare competentă verifică doar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 3731 din Codul de procedură civilă, fiind guvernată de regulile prevăzute de art. 331 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Prevederile art. 3731 din Codul de procedură civilă în integralitatea lor nu pot fî interpretate şi aplicate în mod izolat, ci numai coroborate cu celelalte dispoziţii procedurale privind executarea silită, astfel că, în cazul încuviinţării executării silite, debitorul are dreptul să formuleze contestaţie la executare, unde îşi poate formula toate apărările pe care înţelege să se sprijine.

Curtea observă că debitorul are posibilitatea să îşi apere drepturile în raport cu orice incident de executare silită pe calea contestaţiei la executare, care este o procedură contencioasă, în cadrul căreia se administrează probe cu respectarea principiului contradictorialităţii ce guvernează procesul civil.

De asemenea, prin Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, Curtea a reţinut că „executarea silită nu trebuie privită unilateral, numai din perspectiva creditorului şi a drepturilor acestuia, ci şi din perspectiva debitorului, căruia deopotrivă trebuie să îi fie asigurate garanţiile ce caracterizează dreptul la un proces echitabil, prin înlăturarea oricăror posibilităţi de abuz şi a eventualelor demersuri şicanatorii. Accesul la o instanţă de judecată, prin posibilitatea contestării actelor de executare făcute cu încălcarea legii, nu constituie întotdeauna un remediu suficient oferit persoanei împotriva căreia s-a procedat în mod nelegal la începerea executării silite. Este necesară o garanţie procesuală a debitorului pentru prevenirea oricărui abuz în exercitarea dreptului de către creditorul urmăritor”. Or, dispoziţiile de lege criticate, reglementând controlul judecătoresc al începerii executării silite, constituie o asemenea garanţie, adecvată şi eficientă, a dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate în această procedură.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia pentru partea din preţ care depăşeşte valoarea creanţei trebuie să existe şi acordul debitorului referitor la plata preţului în rate, numărul acestora, cuantumul şi scadenţa lor. Curtea reţine că, în conformitate cu prevederile art. 562 din cod, „Suma de bani realizată prin executarea silită se eliberează creditorului urmăritor până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului.” Prin urmare, la cererea adjudecatarului, executorul judecătoresc poate stabili plata preţului în rate, numărul acestora, cuantumul şi data scadenţei lor, precum şi suma care se plăteşte de îndată drept avans în ceea ce priveşte creanţa datorată creditorului, suma rămasă disponibilă în urma vânzării la licitaţie a bunului supus executării silite urmând a fi predată debitorului. Însă, în condiţiile în care respectivul debitor are posibilitatea de a lua cunoştinţă despre modalitatea de efectuare a plăţii, textul de lege criticat nu lezează în niciun fel accesul liber la justiţie sau dreptul persoanei la apărare. Astfel, în temeiul art. 399 din Codul de procedură civilă, care prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, debitorul beneficiază de toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi, supunând cenzurii instanţei măsura dispusă, în cadrul unei proceduri contradictorii. Aşa fiind, susţinerea autorului excepţiei, conform căreia textul de lege dedus controlului ar contraveni art. 21 din Constituţie, este neîntemeiată.

Pe de altă parte, Curtea reţine că exercitarea drepturilor şi libertăţilor consacrate de Constituţie trebuie să se realizeze cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept. Prin textul de lege criticat nu numai că nu se încalcă această îndatorire fundamentală, ci, dimpotrivă, se dă expresie dispoziţiei constituţionale consacrate de art. 57, astfel încât debitorul nu are decât să îşi execute voluntar şi cu bună-credinţă obligaţia certă, lichidă şi exigibilă constatată prin titlul executoriu, pentru a nu leza dreptul legal recunoscut al titularului creanţei.

Aşadar, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 21 şi art. 44 din Constituţie şi nici a celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, excepţia de neconstituţionalitate urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 alin. 2, art. 399 alin. 21 şi art. 515 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Sorohan în Dosarul nr. 6.603/314/2010 al Judecătoriei Suceava.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Sen ia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 307

din 28 martie 2012

referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului

 

Cu Adresa nr. 51/881 din 6 martie 2012, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată de 67 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi de 42 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. I) din Constituţie şi ale art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru exercitarea controlului de constituţionalitate asupra Hotărârii Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1.753 din 6 martie 2012 şi constituie Obiectul Dosarului nr. 601 L/2/2012.

La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile celor 67 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi ale celor 42 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Potrivit acestei liste, autorii sesizării de neconstituţionalitate sunt următorii: Gheorghe Ana, Gheorghe Antochi, Eugen Bejinariu, Vasile Bleotu, Dumitru Boabeş, Marin Bobeş, Matei Radu Brătianu, Doina Burcău, Ion Burnei, Ion Călin, Dumitru Chiriţă, Ioan Cindrea, Gheorghe Ciocan, Radu Eugeniu Coclici, Dorel Covaci, Victor Cristea, Ioan Damian, Andrei Dolineaschi, Mircea Gheorghe Drăghici, Sonia Maria Drăghici, Ileana-Cristina Dumitrache, Ion Dumitru, Mircea Dusa, Filip Georgescu, Marian Ghiveciu, Horia Grama, Viorel Hrebenciuc, Florin Iordache, Cornel Itu, Ciprian Florin Luca, Costică Macaleţi. Antonella Marinescu, Manuela Mitrea, Vasile Mocanu, Ion Mocioalcă, Carmen Ileana Moldovan, Rodica Nassar, Marian Neacşu, Robert Sorin Negoiţă, Nicolae Ciprian Nica, Bogdan-Nicolae Niculescu-Duvăz, Laurenţiu Nistor, Iuliu Nosa, Tudor Panţîru, Florin Costin Pâslaru, Victor Viorel Ponta, Georgian Pop, Florian Popa, Vasile Popeangă, Neculai Răţoi, Cornel Cristian Resmeriţă, Lucreţia Roşea, Victor Socaciu, Adrian Solomon, Ioan Stan, Ion Stan, Nicolae Stan, Anghel Stanciu. Sorin Constantin Stragea, Mugurel Surupăceanu, Viorel Ştefan, Florin-Cristian Tătaru, Angel Tîlvăr, Petru Gabriel Vlase, Aurel Vlâdoiu, Mâdălin-Ştefan Voicu, Valeriu Ştefan Zgonea, respectiv Cristian Minai Adomniţei, Marin Almajanu, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Octavian Bot, Viorel Vasile Buda, Daniel Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihăiţă Calimente, Mircea Vasile Cazan, Daniel Chiţoiu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitrică, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Dominic Andrei Gerea, Alina Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Mihai Lupu, Dan Ştefan Motreanu, Ionel Palăr, Viorel Palaşcă, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiaşu, Cristina Ancuţa Pocora, Marius Octavian Popa, Nini Săpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ Marian Stroe, Radu Stroe, Sorinei Gigei Ştirbu, Gheorghe Mirel Taloş, Ioan Ţintean, Adriana Diana Tuşa, Horea Dorin Uloreanu, Ana Lucia varga şi Mihai Alexandru Voicu.

1. Autorii sesizării consideră neconstituţională Hotărârea Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, deoarece contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) coroborate cu prevederile art. 64 alin. (1), (4) şi (5) şi ale art. 65 alin. (2).

Se susţine că această hotărâre este neconstituţională, întrucât adoptarea sa a fost realizată cu încălcarea normelor constituţionale referitoare la procedura instituită pentru numirea membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului. În acest sens, se arată că dispoziţiile art. 12 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului impuneau audierea candidaţilor la funcţiile de membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului în comisiile de specialitate ale celor două Camere în vederea obţinerii unui aviz consultativ. Existenţa avizului, fie el pozitiv sau negativ, este absolut obligatorie pentru validitatea şi constituţionalitatea hotărârii adoptate de plenul celor două Camere reunite ale Parlamentului. În consecinţă, inexistenţa avizului sau obţinerea acestuia în mod neprocedural antrenează nulitatea hotărârii Parlamentului. În acest sens, autorii sesizării fac o analogie cu procedura suspendării Preşedintelui, procedură în care Curtea Constituţională emite, de asemenea, un aviz consultativ, în lipsa acestuia, Parlamentul neputând să continue procedura de suspendare.

Or, candidaţii propuşi pentru funcţia de membru titular sau membru supleant au obţinut avizul consultativ al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor şi al Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă a Senatului întrunite în şedinţă comună în condiţiile în care la această ultimă comisie nu a fost întrunit cvorumul legal, fiind prezenţi doar 5 din cei 11 membri ai acesteia. Prin urmare, lucrările comisiilor permanente întrunite în şedinţă comună nu s-au desfăşurat în condiţii de conformitate cu prevederile Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, încălcându-se, astfel, normele constituţionale mai înainte referite.

Aşadar, avizul consultativ nu a fost emis în mod valabil, ceea ce antrenează neconstituţionalitatea întregii hotărâri adoptate de Parlament.

2. În temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 7 martie 2012, Curtea Constituţională a solicitat punctele de vedere ale birourilor permanente al Senatului şi al Camerei Deputaţilor asupra sesizării de neconstituţionalitate.

Preşedintele Senatului a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.252 din 22 martie 2012.

Se consideră că hotărârea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu respectarea procedurii parlamentare instituite pentru numirea membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului, inclusiv a etapei procedurale privind audierea candidaţilor pentru aceste funcţii. În absenţa unor dispoziţii regulamentare exprese referitoare la această situaţie, normele regulamentare invocate în susţinerea sesizării nu pot fi interpretate în sensul că procedura de numire a membrilor Consiliului ar urma să fie blocată până la momentul la care ar fi depuse avizele referitoare la audierea viitorilor membri ai acestei instituţii. O atare conduită a Parlamentului nu poate fi susţinută de dispoziţiile regulamentare invocate, întrucât s-ar ajunge la încălcarea principiului separaţiei puterilor.

În conformitate cu art. 64 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul, în întregul său şi fiecare dintre cele două Camere ale acestuia, se bucură de deplină autonomie în ceea ce priveşte stabilirea normelor juridice ce-i guvernează organizarea şi funcţionarea; în ansamblul sistemului normativ românesc, regulamentele sau hotărârile Parlamentului sunt acte juridice cu forţă juridică inferioară legii şi Constituţiei. Chiar dacă au un conţinut normativ unic, acestea trebuie să se supună Constituţiei, iar interpretarea şi aplicarea regulilor procedurale nu poate fi făcută în sensul blocării Parlamentului, ci trebuie realizată întotdeauna cu bună-credinţă, în spiritul unui comportament loial al instituţiei faţă de Constituţie şi al respectării conduitei tradiţionale a acestei autorităţi publice, reflectate prin practica parlamentară.

Mai mult decât atât, omisiunea în reglementare nu poate conduce la imposibilitatea Parlamentului de a-şi îndeplini funcţiile şi atribuţiile, ci din contră la obligaţia plenului fiecărei Camere de a decide direct asupra problematicii aflate în dezbatere.

Comisiile permanente, fiind organe de lucru ale Parlamentului constituite pe criteriul reprezentativităţii politice a fiecărei Camere, au rolul de a pregăti şi uşura desfăşurarea lucrărilor Camerelor prin dezbaterile specializate care au loc în cadrul şedinţelor acestora. Actele întocmite de aceste comisii nu sunt obligatorii pentru plenul fiecărei Camere; de aceea, spre exemplu, în procesul legislativ, dacă o comisie nu elaborează raportul din varii motive asupra iniţiativei legislative cu care a fost sesizată, proiectul sau propunerea legislativă urmează a fi dezbătută direct de către plen. Aşadar, inexistenţa unor dispoziţii regulamentare exprese referitoare la situaţia în care - din orice motive - o comisie permanentă nu îşi îndeplineşte rolul şi misiunea pentru care a fost creată conduce la obligaţia fiecărei Camere de a decide direct asupra problematicii aflate în dezbatere. Orice altă concluzie ar duce la golirea de conţinut a prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie.

Neîntocmirea de către comisiile permanente a avizului consultativ prevăzut de art. 11 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 nu poate constitui un impediment de natură constituţională pentru desfăşurarea şedinţei comune a celor două Camere consacrate numirii de către Parlament a unor membri ai autorităţilor sau instituţiilor publice, întrucât avizul are caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării sale de către Birourile permanente reunite, dispoziţiile regulamentare referitoare la desfăşurarea activităţii comisiilor permanente trebuie înţelese ca mijloace minimale de protecţie în scopul respectării drepturilor tuturor membrilor Camerelor, şi nu ca instrumente de împiedicare a funcţionării Camerelor, iar analiza realizată de comisiile permanente este supusă aprobării Parlamentului.

Având în vedere argumentele expuse, Biroul permanent al Senatului consideră că Hotărârea Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului a fost adoptată cu respectarea normelor constituţionale referitoare la procedura instituită pentru numirea membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului şi, în consecinţă, solicita respingerea, ca neîntemeiată, a sesizării formulate de un număr de 67 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi de 42 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.928 din 12 martie 2012, a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, în care se apreciază că Hotărârea Parlamentului nr. 5 din 26 februarie 2012 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului este conformă Constituţiei.

În acest sens, arată că niciunul dintre textele constituţionale invocate în motivarea sesizării nu are legătură cu obiectul acesteia, întrucât principala susţinere a autorilor sesizării se referă la faptul că, în cadrul procedurii de avizare a numirii unor membri ai Consiliului Naţional Audiovizualului, în unele comisii permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului nu a fost întrunit cvorumul de lucru regulamentar. Motivarea autorilor sesizării în legătură cu eventuala încălcare a dispoziţiilor constituţionale are doar un caracter teoretic şi, pe cale de consecinţă, nu poate fi considerată o motivare în sensul Legii nr. 47/1992.

Niciuna dintre prevederile din Constituţie nu se referă la procedura de acordare a unor asemenea avize, care sunt date sau nu de către comisiile permanente reunite ale Camerelor.

Lipsa cvorumului regulamentar în cadrul unor comisii permanente s-a datorat lipsei intenţionate a parlamentarilor din cadrul celor două grupuri parlamentare care au sesizat Curtea Constituţională, ceea ce se constituie într-o culpă evidentă a

acestora. Potrivit principiului conform căruia propria turpitudine nu apără de răspundere, nici parlamentarii în cauză nu pot să invoce un eventual caracter neregulamentar al lucrărilor din cadrul unor comisii permanente, întrucât o asemenea situaţie a fost provocată de aceştia.

În cauza de faţă, autorii sesizării invocă încălcarea prevederilor art. 12 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, iar nu a unor prevederi constituţionale. Or, Curtea Constituţională are competenţa de a verifica hotărârile Parlamentului pentru neconformitatea lor doar cu Constituţia, iar nu cu vreun regulament.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, se arată că acestea cuprind două importante principii: obligaţia constituţională de respectare a Constituţiei şi a supremaţiei ei, a cărei garanţie principală este reprezentată de controlul de constituţionalitate efectuat de Curtea Constituţională, respectiv obligaţia de a respecta legea, la care veghează instanţele judecătoreşti, pentru că se aplică în raporturile legii cu actele juridice subsecvente acesteia şi cu care acestea din urmă trebuie să se conformeze. Or, regulamentele Camerelor Parlamentului nu fac parte din niciuna dintre categoriile de acte normative la care se referă textul constituţional. Astfel, potrivit art. 64 şi 67 din Constituţie, Parlamentul adoptă legi, hotărâri, regulamente şi moţiuni. Toate aceste acte juridice sunt diferite, de sine stătătoare, iar între ele nu există niciun raport de ierarhizare. Prin urmare, hotărârile nu pot fi atacate decât pentru neconstituţionalitate, iar în lipsa ierarhizării, acestea nu pot fi controlate nici în raport cu regulamentele Camerelor Parlamentului.

Totodată, se arată că cele expuse mai sus au fost confirmate şi de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 209 pronunţată la data de 7 martie 2012 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la Hotărârea Parlamentului nr. 1 din 9 februarie 2012 pentru acordarea încrederii Guvernului.

3. În temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 7 martie 2012, Curtea Constituţională a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor o copie după stenograma dezbaterilor care au avut loc în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 28 februarie 2012 cu privire la numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Documentaţia solicitată în vederea soluţionării sesizării de neconstituţionalitate a fost comunicată Curţii Constituţionale prin Adresa înregistrata cu nr. 1.816 din 8 martie 2012.

CURTEA,

examinând sesizarea, punctele de vedere ale birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, lucrările şi documentele depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, Hotărârea Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională, în temeiul prevederilor art. 146 lit. I) din Constituţie şi al dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost sesizată să se pronunţe asupra constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012.

Înainte de a proceda la analiza criticilor de neconstituţionalitate, Curtea urmează să constate că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. I) din Constituţie şi art. 27 din Legea nr. 47/1992 sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta, astfel cum rezultă din listele anexate sesizării de neconstituţionalitate, a fost semnată de un număr de 109 deputaţi.

Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie Hotărârea Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, potrivit căreia:

„În temeiul art. 11 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere propunerile grupurilor parlamentare PDL şi UDMR din Senat,

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. - Se numesc membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului după cum urmează:

- domnul Jucan Valentin-Alexandru, membru titular, şi domnul Badea Marius Mihail, membru supleant, pentru un mandat de 6 ani, începând cu data de 28 februarie 2012;

- domnul Turos Loránd, membru titular, până la expirarea mandatului, începând cu data de 13 martie 2012, până la data de 19 decembrie 2012, în locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Szász Attila.

Această hotărâre a fost adoptată de Parlamentul României, în şedinţa din 28 februarie 2012, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale ari. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.”

Prevederile constituţionale invocate expres în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt:

- Art.1 alin. (5): „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”;

- Art. 64 alin. (1), (4) şi (5): „(1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea. (...)

(4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.

(5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.”;

- Art. 65 alin. (2) lit. k): „(2) Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru: (...)

k) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită în şedinţă comună.”

Mai mult, critica de neconstituţionalitate vizează implicit încălcarea prin hotărârea adoptată a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, sugerându-se că plenul reunit al celor două Camere nu ar fi putut adopta hotărârea criticată. Acest text constituţional are următorul cuprins:

„(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.

De asemenea, sunt invocate ca temei al criticilor formulate şi dispoziţiile art. 12 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 4 din 3 martie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992, modificat şi completat prin Hotărârea Parlamentului nr. 13/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 5 iulie 1995, potrivit cărora „Comisiile permanente sesizate în fond lucrează legal, în şedinţe comune, în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu atât din numărul deputaţilor, cât şi din numărul senatorilor care le compun; hotărârile se adoptă cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi.”

I. În privinţa admisibilităţii sesizărilor de neconstituţionalitate care vizează hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, hotărârile plenului Senatului şi hotărârile plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, Curtea reţine că textul art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferenţiere între hotărârile care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate - ubi lex non distinguit nec nos distingere debemus. În consecinţă, sesizările de neconstituţionalitate care vizează asemenea hotărâri sunt de plano admisibile.

Curtea reţine că, prin deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, a statuat că „pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional”. Prin deciziile menţionate, Curtea a făcut o distincţie clară între hotărârile care sunt criticate din perspectiva valorilor, regulilor şi principiilor constituţionale, pe de o parte, şi hotărârile care prin obiectul lor vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional, pe de altă parte.

În privinţa hotărârilor care sunt criticate din perspectiva valorilor, regulilor şi principiilor constituţionale, instanţa constituţională a stabilit, în mod expres, că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate astfel formulată, norma de referinţă trebuie să fie de rang constituţional pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicţie între hotărârile menţionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin dispoziţiile Constituţiei, pe de altă parte; aşadar, criticile trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu legală sau regulamentară.

Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Desigur, invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă.

În privinţa hotărârilor care prin obiectul lor vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional, Curtea reţine că norma de referinţă, în cadrul controlului de constituţionalitate exercitat, poate fi atât o dispoziţie de rang constituţional, cât şi una infraconstituţională, ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. O atare orientare a Curţii este dată de domeniul de maximă importanţă în care intervin aceste hotărâri - autorităţi şi instituţii de rang constituţional -, astfel încât şi protecţia constituţională oferită autorităţilor sau instituţiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecinţă. Prin urmare, hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional pot fi supuse controlului de constituţionalitate chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infraconstituţională.

Raportând considerentele de mai sus ce rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale la cauza de faţă, instanţa constituţională reţine că autoritatea publică vizată prin hotărârea criticată, şi anume Consiliul Naţional al Audiovizualului, nu este una de rang constituţional. Prin urmare, Curtea constată că, nereferindu-se la o instituţie de rang constituţional, hotărârea criticată poate fi cenzurată numai din punctul de vedere al exigenţelor procedurale şi substanţiale stabilite expres prin textul Constituţiei.

Având în vedere faptul că autorii sesizării invocă, în mod efectiv, prevederile Constituţiei ca norme de referinţă, din moment ce critica acestora vizează încălcarea unor valori, reguli sau principii constituţionale expres menţionate, înseamnă că sesizarea de neconstituţionalitate formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate stabilite de Curtea Constituţională pe cale jurisprudenţială.

II. Cu privire la aspectele care ţin de fondul sesizării de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Consiliul Naţional al Audiovizualului este autoritate publică autonomă sub control parlamentar şi garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale [art. 10 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 22 iulie 2002], fiind compus, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, din 11 membri numiţi de Parlament la propunerea Senatului (3 membri), Camerei Deputaţilor (3 membri), Preşedintelui României (2 membri) şi Guvernului (3 membri).

Procedura de numire a membrilor este prevăzută de art. 11 alin. (2)-(5) din Legea nr. 504/2002 şi se desfăşoară după cum urmează:

- autorităţile publice sus-menţionate nominalizează candidatul pentru postul de titular, precum şi candidatul pentru postul de supleant, aceste propuneri înaintându-se birourilor permanente ale celor două Camere, în termen de 15 zile de la data declanşării procedurii de numire;

- birourile permanente ale celor două Camere înaintează propunerile comisiilor permanente de specialitate, în vederea audierii candidaţilor în şedinţă comună;

- în urma audierii, comisiile permanente de specialitate întocmesc un aviz comun, pe care îl prezintă în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. De asemenea, potrivit art. 83 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, dezbaterea, în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului, a propunerilor de numiri şi alegeri în funcţiile prevăzute la art. 1 pct. 21 din regulament se face pe baza raportului comun întocmit de comisiile permanente de specialitate ale celor două Camere;

- candidaturile se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în condiţiile întrunirii cvorumului celor două Camere.

Potrivit art. 12 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, comisiile permanente sesizate în fond lucrează legal, în şedinţe comune, în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu atât din numărul deputaţilor, cât şi din numărul senatorilor care le compun.

În speţă, cu privire la cele două comisii permanente întrunite în şedinţa comună din 27 februarie 2012, se constată că, potrivit procesului-verbal al şedinţei, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor a întrunit cvorumul legal, fiind prezenţi 10 din cei 19 membri ai săi.

În ceea ce priveşte, însă, Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă a Senatului, aceasta nu a avut cvorum, fiind prezenţi doar 5 din cei 11 membri ai săi.

Pentru a-şi desfăşura legal activitatea în şedinţă comună, cele două comisii permanente ar fi trebuit să lucreze în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu atât din numărul deputaţilor, cât şi din numărul senatorilor care le compun, ceea ce nu s-a întâmplat. Prin urmare, neavând cvorum, nu puteau emite nici un act, aviz în accepţiunea Legii nr. 504/2002 sau raport în accepţiunea Regulamentului şedinţelor comune.

Legea fundamentală nu consacră existenţa avizului/raportului comun al comisiilor permanente drept criteriu de constituţionalitate al hotărârii prin care Parlamentul numeşte membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului. În cazul în care legiuitorul constituant ar fi dorit condiţionarea numirii în funcţie de îndeplinirea unei anumite condiţii, precum existenţa unui act procedural, ar îi reglementat în mod expres în acest sens. Or, în privinţa numirilor în funcţii ce intră în competenţa Parlamentului, legiuitorul constituant nu a prevăzut o atare exigenţă.

De altfel, o atare optică a legiuitorului constituant are în vedere faptul că aceste comisii permanente sunt organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului, a căror activitate are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994, Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012). Necesitatea creării acestor organe de lucru a fost impusă de asigurarea eficienţei activităţii unui corp deliberativ numeros. Din această perspectivă, rolul comisiilor în activitatea parlamentară este unul foarte important, ele asigurând pregătirea deciziilor plenului în scopul exercitării prerogativelor ce decurg din dreptul de informare, dreptul de control sau dreptul de anchetă ale Parlamentului (Decizia nr. 209 din 7 martie 2012).

Însă, dat fiind caracterul de organ de lucru intern al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este aceea a unui act preliminar, de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele şi avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, iar nu şi din perspectiva soluţiilor pe care la propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale.

Cu privire la cerinţa de cvorum, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, că, potrivit dispoziţiilor art. 67 din Constituţie, aceasta constituie un criteriu de constituţionalitate, condiţionând constituţionalitatea externă a actului, numai în ceea ce priveşte adoptarea legilor, hotărârilor şi moţiunilor de către Camera Deputaţilor şi Senat, iar nu şi în ceea ce priveşte adoptarea actelor în cadrul procedurilor desfăşurate de organele de lucru ale Camerelor. Aşa fiind, problemele legate de organizarea şi desfăşurarea şedinţelor comisiilor permanente nu sunt probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a dispoziţiilor Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Cu referire la activitatea comisiilor permanente, Curtea a mai statuat că în situaţia în care o comisie parlamentară, din diverse motive, nu-şi poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de natură a împiedica plenul fiecărei Camere de a dezbate şi de a decide direct asupra problemelor care intră în atribuţiile lor. În fond, specificul activităţii unei Camere a Parlamentului este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activează, şi, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni. Or, aceste ipoteze sunt cu totul inacceptabile din perspectiva principiilor constituţionale pe care Curtea este chemată să le garanteze.

Curtea a mai reţinut că atât în procesul legislativ, cât şi în activitatea de control a Guvernului sau în realizarea celorlalte atribuţii constituţionale, parlamentarii, în exercitarea mandatului, sunt, potrivit prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea fundamentală, „în serviciul poporului”. Aceasta implică reprezentarea în lupta politică din Parlament a dezbaterilor politice din societate, a opiniilor, a ideilor ce au ca sursă diferitele categorii sociale, politice, economice sau culturale. În această manieră, poporul, titularul suveranităţii naţionale, îşi exercită suveranitatea nu numai cu prilejul procesului electiv, ci pe întreaga durată a mandatului oferit parlamentarului aflat în serviciul său.

Dezbaterea parlamentară a problemelor importante ale naţiunii asigură respectarea valorilor supreme consacrate de Legea fundamentală, precum statul de drept, pluralismul politic şi democraţia constituţională. Acesta este motivul pentru care Curtea Constituţională a recomandat, prin decizia citată, exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi obligaţiilor constituţionale atât de către majoritatea, cât şi de minoritatea parlamentară, precum şi cultivarea unei conduite a dialogului politic, care să nu excludă aprioric consensul, chiar dacă motivaţiile sunt diferite, atunci când miza este interesul majorai naţiunii.

De altfel, la o concluzie similară a ajuns recent şi Curtea Constituţională Federală Germană, care prin Decizia 2BvE 8/11 din 28 februarie 2012 a reţinut că Bundestag-ul este de principiu îndrituit în cadrul autonomiei sale organizatorice şi funcţionale, să creeze subcomisii pentru a facilita îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor sale. Astfel, îi este permis să înfiinţeze comisii cărora să le transfere sarcini individuale, cum ar fi pregătirea deciziilor pentru plen sau exercitarea prerogativelor ce decurg din dreptul de informare, de control şi de anchetă.

Chiar dacă o mare parte din activităţile Bundestagului se desfăşoară în comisii, şi nu în plen, acestea sunt de fapt limitate ia a pregeţi dezbaterile şi deciziile plenului, în consecinţă ele lucrează în vederea adoptării unei decizii finale de către plen. O atare orientare se explică prin faptul că Bundestagul constituie organul reprezentativ nemijlocit al poporului, fiind alcătuit din deputaţii aleşi ca reprezentanţi ai întregului popor, care împreună formează reprezentarea populară. Statutul reprezentativ al deputaţilor, garantat de art. 38 alin. 1 fraza a 2-a din Legea fundamentală, constituie temei pentru poziţia de reprezentare a Bundestag-ului, care exercită, astfel, puterea statală ce emană de la popor.

Aşadar, Curtea reţine că, în cauza de faţă, lipsa avizului/raportului prevăzut la art. 11 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, respectiv la art. 83 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nu se poate constitui într-un impediment de natură constituţională care să antreneze neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012. Aşa fiind, Curtea constată că, în cadrul şedinţei comune a celor două Camere, competenţa numirii în funcţie a fost exercitată de Parlament, care a decis cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (2) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. I) din Constituţie, al art. 1, 3,10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Camerei Deputaţilor şi Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea 1.

Deliberarea a avut loc la data de 28 martie 2012 şi la ea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltăn şi Tudorel Toader, judecători.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

OPINIE SEPARATĂ*)

 

În dezacord cu soluţia adoptată de Curte, cu majoritate de voturi, consider că sesizarea trebuia respinsă, ca inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, nu toate hotărârile adoptate de Plenul Camerei Deputaţilor, de Plenul Senatului ori de Plenul celor două Camere reunite ale Parlamentului pot forma obiectul controlului de constituţionalitate, iar, pe de altă parte, problemele legate de organizarea şi desfăşurarea şedinţelor comisiilor permanente nu sunt probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a dispoziţiilor Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

1. Controlul Curţii Constituţionale, aşa cum se poate deduce din dispoziţiile art. 146 lit. a)- d) din Legea fundamentală, priveşte controlul constituţionalităţii unor acte normative, în care se includ: legile, iniţiativele de revizuire a Constituţiei, tratatele sau alte acorduri internaţionale, regulamentele Parlamentului şi ordonanţele. La acestea se adaugă şi hotărârile Parlamentului, ca urmare a modificării art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, atribuţie conferită Curţii în temeiul art. 146 lit. I) din Constituţie, potrivit căruia „îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.

În opinia noastră, chiar dacă textul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu distinge cu privire la categoriile de hotărâri adoptate de plenul Camerelor Parlamentului care pot forma obiectul controlului exercitat de Curtea Constituţională, este evident că legiuitorul a avut în vedere numai hotărârile cu caracter normativ.

Din moment ce norma care stabileşte competenţa Curţii este prevăzută în art. 27 cuprins în secţiunea a 2-a „Procedura jurisdicţională” subsecţiunea 4 „Controlul constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului”, printr-o interpretare sistematică a textului nu se poate ajunge decât la concluzia că, în exercitarea noii atribuţii, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra hotărârilor cu caracter normativ, sfera actelor supuse controlului este limitată la controlul hotărârilor normative ale Camerelor Parlamentului şi, pe cale de consecinţă, hotărârile individuale sunt excluse controlului.

În măsura în care legiuitorul ar fi dorit să consacre competenţa Curţii de a efectua controlul de constituţionalitate al unor hotărâri cu caracter individual, ar fi reglementat-o expres şi distinct, iar nu prin completarea unui text al legii care se referă la controlul de constituţionalitate a unei categorii de acte normative - regulamentele Parlamentului.

Aşa cum s-a mai arătat, în categoria „hotărârilor individuale” se includ hotărârile privind numiri şi alegeri în funcţii, precum şi cele referitoare la validarea în funcţii, categorie în care se încadrează şi hotărârea din cauza de faţă. Aceste hotărâri, având caracter individual, nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate.

Textul art. 27 modificat nu reglementează efectele deciziilor Curţii privitoare la constituţionalitatea hotărârilor, dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se referă doar la efectele deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale regulamentelor Parlamentului, fără să facă nicio referire la celelalte hotărâri.

În situaţia în care s-ar admite că orice hotărâre a Parlamentului poate fi supusă controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională, al cărei rol este de a asigura supremaţia Constituţiei, s-ar transforma într-un arbitru al tuturor conflictelor politice, inerente raporturilor dintre majoritate şi opoziţie, respectiv dintre partidele politice reprezentate în Parlament.

Este de semnalat că modificarea ambiguă a art. 27 din cuprinsul Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în sensul în care Curtea Constituţională poate verifica şi constituţionalitatea hotărârilor Parlamentului, impune o intervenţie din partea legislativului pentru a clarifica: care sunt categoriile de hotărâri ce pot fi supuse controlului de constituţionalitate, care este procedura ce urmează a fi aplicată, specifică noii reglementări, efectele deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului.

2. În mod corect, Curtea a reţinut în decizie că „rapoartele şi avizele (comisiilor parlamentare n.n.) au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, iar nu şi din perspectiva soluţiilor pe care le propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale”. Cu privire la cerinţa de cvorum, aceasta constituie un criteriu de constituţionalitate, potrivit art. 67 din Constituţie, „numai în ceea ce priveşte adoptarea legilor, hotărârilor şi moţiunilor de către Camera Deputaţilor şi Senat, iar nu şi în ceea ce priveşte adoptarea actelor în cadrul procedurilor desfăşurate în faţa organelor de lucru ale Camerelor. Aşa fiind, problemele legate de organizarea şi desfăşurarea şedinţelor comisiilor permanente nu sunt probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a dispoziţiilor Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

De altfel, autorii sesizării nu au contestat constituţionalitatea art. 12 şi 83 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, ci a nerespectării dispoziţiilor acestora în procedura de numire a membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Cu privire la aceste aspecte, aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, „Curtea Constituţională, printr-o jurisprudenţă constantă (de exemplu, prin Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009), a statuat că nu este de competenţa sa «analizarea eventualelor încălcări ale Regulamentului şedinţelor comune. Curtea Constituţională nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuşi principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. Analiza Curţii este una în drept, fără a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare»„.

De asemenea, prin Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, Curtea a statuat că, deşi legea a fost adoptată după o procedură parlamentară discutabilă, „nu este de competenţa instanţei constituţionale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului în procesul legislativ.”

Mai mult, prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Curtea a stabilit, în acelaşi sens, că, „potrivit art. 146 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Camerelor Parlamentului, controlul exercitat de Curte fiind un control de conformitate cu dispoziţiile Legii fundamentale. Dacă, ignorând prevederile art. 146 lit. c) din Constituţie şi pe cele ale art. 27 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională şi-ar extinde competenţa şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, ea nu numai că ar pronunţa soluţii fără temei constituţional, dar ar încălca astfel şi principiul autonomiei regulamentare a Camerei Deputaţilor, reglementat de art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuţie a Camerei Deputaţilor, aşa încât contestaţiile deputaţilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenţa exclusivă a Camerei Deputaţilor, aplicabile, în acest caz, fiind căile şi procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, după cum şi desfăşurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotărâtor de prevederile aceluiaşi regulament, care, evident, trebuie să concorde cu normele şi principiile fundamentale.

Ca atare, competenţa conferită Curţii Constituţionale de art. 146 lit. c) din Legea fundamentală nu poate privi decât controlul conformităţii regulamentelor Parlamentului cu dispoziţiile Constituţiei, control declanşat la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori; Curtea Constituţională nu este competentă a se pronunţa şi asupra modului de aplicare a regulamentelor. În sensul celor arătate a statuat Curtea Constituţională în deciziile sale nr. 44/1993, nr. 68/1993, nr. 22/1995 şi nr. 98/2005”.

Prin urmare. Curtea constată că, şi atunci când a analizat sesizări iniţiate în temeiul art. 146 lit. c) din Constituţie, acestea priveau exclusiv controlul constituţionalităţii prevederilor regulamentelor Parlamentului, iar nu controlul constituţionalităţii hotărârilor şi măsurilor adoptate de Camerele Parlamentului în aplicarea regulamentelor proprii. Rezolvarea problemelor ridicate de hotărârile adoptate şi de măsurile dispuse de Camerele Parlamentului se poate face exclusiv pe căi şi prin proceduri parlamentare.

Prin urmare, situaţia în care o comisie parlamentară, din diverse motive, nu îşi poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de natură a împiedica plenul fiecărei Camere de a dezbate şi de a decide direct asupra problemelor care intră în atribuţiile sale, inclusiv al reluării procedurilor în cadrul comisiilor permanente.

În acest sens, s-a procedat si în speţa de faţă când s-a constatat lipsa raportului comun al comisiilor permanente de specialitate prevăzut la art. 83 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi când, în baza votului exprimat în plenul celor două Camere, s-a decis continuarea procedurii de numire a membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului.

În raport cu cele învederate, Curtea trebuia să constate că, sub ambele aspecte, sesizarea de neconstituţionalitate era inadmisibilă.


*) A se vedea şi Opinia separată la Decizia Curţi Constituţionale nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011.

 

Judecător,

Acsinte Gaspar

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

 

ORDIN

pentru modificarea anexei nr. 9 la Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare şi autorizare sanitară veterinară a unităţilor şi activităţilor din domeniul farmaceutic veterinar, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 24/2008, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata inflaţiei din anul 2011

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 716 din 7 martie 2012, întocmit de Direcţia juridică, litigii şi resurse umane din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

având în vedere prevederile art. 10 lit. b), ale art. 18 alin. (5), precum şi ale art. 48 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa nr. 9 la Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare şi autorizare sanitară veterinară a unităţilor şi activităţilor din domeniul farmaceutic veterinar, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 24/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 24 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata inflaţiei din anul 2011.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Roatiş Cheţan Radu

 

Bucureşti, 19 aprilie 2012.

Nr. 38.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 9 la norma sanitara veterinară)

 

TARIFE

pentru autorizarea unităţilor din domeniul farmaceutic veterinar

 

Unitatea/Activitatea

U.M.

Tipul de autorizaţie

Tariful de evaluare în vederea autorizării

- lei/U. M.-

Punct farmaceutic veterinar

Obiectiv

Autorizaţie sanitar-veterinară de funcţionare

244

Farmacie veterinară

Obiectiv

Autorizaţie sanitar-veterinară de funcţionare

365

Unitate pentru producerea/importul/ambalarea/ divizarea/condiţionarea materiilor prime farmaceutice de uz veterinar - substanţe active şi de bază, sterile/nesterile

Obiectiv

Autorizaţie de fabricaţie/import

3.638

Unitate pentru producerea/importul/ambalarea/ divizarea/condiţionarea unor biopreparate, produse medicinale veterinare sterile/nesterile

Obiectiv

 

Autorizaţie de fabricaţie/import

3.638

Distribuţie

Punct de lucru

(se eliberează pentru flecare punct de lucru)

Autorizaţie de distribuţie

852

 

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 98/2010 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu

 

Văzând Referatul Direcţiei generale politici în zootehnie şi industrie alimentară nr. 86.561 din 23 aprilie 2012, în temeiul art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. I. - Anexa la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 98/2010 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, publicat Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 27 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatul (1), partea introductivă va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - (1) Prima pe cap de animal se acordă o singură dată pe an producătorilor agricoli prevăzuţi la art. 1, înscrişi în evidenţa Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu cod unic de identificare, pentru femele ovine şi/sau femele caprine identificate conform legislaţiei în domeniu, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:”.

2. La articolul 4 alineatul (3), litera a) va avea următorul cuprins:

„a) existenţa reală a animalelor identificate conform legislaţiei în domeniu, pentru care se solicită prima;”.

3. La articolul 4 alineatul (3), literele c) şi d) se abrogă.

4. La anexa nr. 1 capitolul III „Angajamente şi declaraţii”, la punctul 1 prima liniuţă, literele b) şi c) vor avea următorul cuprins:

,,b) efectivul de femele ovine pentru care se solicită prima să fie identificat conform legislaţiei în domeniu şi să fie înscris în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei;

c) efectivul de femele ovine pentru care se solicită prima să fie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere până la data de 20 august 2012;”.

5. La anexa nr. 2 capitolul III „Angajamente şi declaraţii”, la punctul 1 prima liniuţă, literele b) şi c) vor avea următorul cuprins:

,,b) efectivul de femele caprine pentru care se solicită prima să fie identificat conform legislaţiei în domeniu şi să fie înscris în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei;

c) efectivul de femele caprine pentru care se solicită prima să fie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere până la data de 20 august 2012;”.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Stelian Fuia

 

Bucureşti, 25 aprilie 2012.

Nr. 93.

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

 

ORDIN

privind comasarea prin absorbţie a unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Buna Vestire” din municipiul Iaşi de către unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala „Varlaam Mitropolitul” din municipiul Iaşi

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar {ARACIP), cu modificările ulterioare,

luând în considerare prevederile Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.349/2006*) privind autorizarea unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Buna Vestire” din municipiul Iaşi, pentru nivelul de învăţământ „preşcolar”,

ţinând cont de dispoziţiile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.763/2010 privind autorizarea unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala „Varlaam Mitropolitul” din municipiul Iaşi, pentru nivelul de învăţământ „primar”,

ţinând cont de prevederile art. 232 şi art. 233 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată (Codul civil),

luând în considerare dispoziţiile art. 234 şi 235 din Codul civil, precum şi solicitarea Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul” din municipiul Iaşi, înregistrată la ARACIP cu nr. 400 din 23 februarie 2012, privind demararea procedurilor pentru comasarea prin absorbţie a unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Buna Vestire” din municipiul Iaşi de către unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala „Varlaam Mitropolitul” din municipiul Iaşi,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării. Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă comasarea prin absorbţie a unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Buna Vestire” din municipiul Iaşi, cu sediul în str. Costache Negri nr. 48, judeţul Iaşi, de către unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala „Varlaam Mitropolitul” din municipiul Iaşi, cu sediul în Str. Lascăr Catargiu nr. 33, judeţul Iaşi, persoane juridice de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ.

Art. 2. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala „Varlaam Mitropolitul” din municipiul Iaşi preia toate drepturile şi obligaţiile unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Buna Vestire” din municipiul Iaşi, autorizată potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.763/2010 pentru nivelul de învăţământ „primar”, respectiv autorizată potrivit dispoziţiilor Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.349/2006*) pentru nivelul de învăţământ „preşcolar”.

Art. 3. - (1) Patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Buna Vestire” din municipiul Iaşi este preluat de unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala „Varlaam Mitropolitul” din municipiul Iaşi, pe bază de protocol de predare-primire.

(2) în cazul desfiinţării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala „Varlaam Mitropolitul” din municipiul Iaşi, patrimoniul acestei unităţi de învăţământ revine fondatorilor.

Art. 4. - Personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Buna Vestire” din municipiul Iaşi este preluat de unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala „Varlaam Mitropolitul” din municipiul Iaşi, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin.

Art. 5. - Unităţile de învăţământ preuniversitar particular menţionate la art. 1, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 6. - Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,

Cătălin Ovidiu Baba

 

Bucureşti, 3 aprilie 2012.

Nr. 3.670.


*) Ordinul ministrului educaţie şi cercetări nr. 5.349/2006 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

 

ORDIN

privind acordarea acreditării pentru nivelul de învăţământ „liceal”, profilul „tehnic”, domeniul „mecanică”, calificarea profesională „tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii”, domeniul „industria textilă şi pielărie”, calificarea profesională „tehnician în industria textilă” din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul UCECOM „Spiru Haret” din municipiul Iaşi

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,

luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,

luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 2 din 28 februarie 2012 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular evaluată în perioada 8-9 decembrie 2011,

îh temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se acordă acreditarea pentru nivelul de învăţământ „liceal”, profilul „tehnic”, domeniul „mecanică”, calificarea profesională „tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii”, domeniul „industria textilă şi pielărie”, calificarea profesională „tehnician în industria textilă”, limba de predare „română”, forma de învăţământ „zi” din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul UCECOM „Spiru Haret”, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Constantin. A. Rosetti nr. 12-14, judeţul Iaşi, începând cu anul şcolar 2012-2013.

Art. 2. - Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul nedidactic angajat conform prevederilor legii la calificările profesionale „tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii” şi „tehnician în industria textilă” se preia la calificările profesionale acreditate „tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii”, „tehnician în industria textilă” din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul UCECOM „Spiru Haret” din municipiul Iaşi.

Art. 3. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul UCECOM „Spiru Haret” din municipiul Iaşi este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării,

Art. 4. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Liceul UCECOM „Spiru Haret” din municipiul Iaşi, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,

Cătălin Ovidiu Baba

 

Bucureşti, 3 aprilie 2012.

Nr. 3.672.

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

 

ORDIN

privind comasarea prin absorbţie a unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal „Curcubeul” din localitatea Matca de către unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Adventistă „Matca” din localitatea Matca

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,

luând în considerare prevederile Deciziei Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi nr. 1.217 din 18 octombrie 2005 privind autorizarea unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal „Curcubeul” din localitatea Matca, pentru nivelul de învăţământ „preşcolar”,

ţinând cont de dispoziţiile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 4.764/2009*) privind autorizarea unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Adventistă „Matca” din localitatea Matca, pentru nivelul de învăţământ „primar”, şi de prevederile art. 232 şi art. 233 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată (Codul civil),

luând în considerare dispoziţiile art. 234 şi 235 din Codul civil, precum şi solicitarea Filialei Asociaţiei „Bambi” din localitatea Matca nr. 51 din 6 decembrie 2011, înregistrată la ARACIP cu nr. 5.624 din 23 februarie 2012, privind demararea procedurilor pentru comasarea prin absorbţie a unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal „Curcubeul” din localitatea Matca de către unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Adventistă „Matca” din localitatea Matca,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul educaţiei, cercetării, tineretului si sportului emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă comasarea prin absorbţie a unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal „Curcubeul” din localitatea Matca, cu sediul în drumul judeţean 251 nr. 3.038, judeţul Galaţi, de către unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Adventistă „Matca” din localitatea Matca, cu sediul în drumul judeţean 251 nr. 3.038, judeţul Galaţi, persoane juridice de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ.

Art. 2. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Adventistă „Matca” din localitatea Matca preia toate drepturile şi obligaţiile unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal „Curcubeul” din localitatea Matca, autorizată potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 4.764/2009*) pentru nivelul de învăţământ „primar”, respectiv autorizată potrivit dispoziţiilor Deciziei Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi nr. 1.217 din 18 octombrie 2005 pentru nivelul de învăţământ „preşcolar”.

Art. 3. - (1) Patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal „Curcubeul” din localitatea Matca este preluat de unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Adventistă „Matca” din localitatea Matca, pe bază de protocol de predare-primire.

(2) în cazul desfiinţării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Adventistă „Matca” din localitatea Matca, patrimoniul acestei unităţi de învăţământ revine fondatorilor.

Art. 4. - Personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal „Curcubeul” din localitatea Matca este preluat de unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Adventistă „Matca” din localitatea Matca, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin.

Art. 5. - Unităţile de învăţământ preuniversitar particular menţionate la art. 1, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Judeţului Galaţi vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 6. - Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,

Cătălin Ovidiu Baba

 

Bucureşti, 13 aprilie 2012.

Nr. 3.720.


*) Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. 4.764/2009 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.