MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 317/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 317         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 11 mai 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 199 din 6 martie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

Decizia nr. 236 din 15 martie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 28, art. 29, art. 33 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

 

Decizia nr. 282 din 27 martie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, precum şi a dispoziţiilor art. 2781 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

360. - Ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii privind aprobarea certificării ca aeroport internaţional a Aeroportului Transilvania Târgu Mureş

 

3.779. - Ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.925/2010 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul Teoretic „Muntele de Foc” din localitatea Câmpeniţa

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

16. - Circulară privind punerea în circulaţie, în scop numismatic, a unei monede din argint dedicate aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Sergiu Celibidache

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 199

din 6 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Florin Cristea în Dosarul nr. 3.291/107/2011 al Tribunalului Alba - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi care formează obiectul Dosarului nr. 632D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 965D/2011 şi nr. 1.021 D/2011, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică, excepţie ridicată de Sindicatul Judeţean Sanitas din Vaslui şi Ana Maria Serea în dosarele nr. 1.057/89/2011 şi nr. 4.785/121/2011 ale Tribunalului Vaslui - Secţia civilă şi, respectiv, Tribunalului Galaţi - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 965D/2011 si nr. 1.021 D/2011 la Dosarul nr. 632D/2011.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 965D/2011 şi nr. 1.021 D/2011 la Dosarul nr. 632D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.655 din 28 decembrie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 12 aprilie 2011 şi 10 august 2011 şi Sentinţa civilă din 30 iunie 2011, pronunţate în dosarele nr. 3.291/107/2011, nr. 1.057/89/2011 şi nr. 4.785/121/2011, Tribunalul Alba - Secţia comercială şi de contencios administrativ, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă şi Tribunalul Galaţi - Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Florin Cristea, Sindicatul Judeţean Sanitas din Vaslui şi Ana Maria Serea şi alţii în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor introduse împotriva deciziilor de reîncadrare şi de stabilire a drepturilor salariale aferente potrivit dispoziţiilor Legii nr. 285/2010.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât măsura menţinerii diminuării drepturilor salariale este abuzivă. Se apreciază că menţinerea acestei diminuări a salariului constituie o restrângere atât a dreptului la muncă, cât şi a corolarului său, dreptul la salariu. Mai mult, salariul fiind un bun, se încalcă şi dreptul de proprietate al persoanei, ceea ce echivalează cu o veritabilă expropriere, fără însă a se obţine despăgubiri corespunzătoare pentru privarea de proprietate realizată.

Dispoziţiile criticate nu au readus drepturile salariale la nivelul celor existente înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, astfel încât s-a ajuns la situaţia ca pentru munca prestată să nu se plătească un salariu corespunzător. Or, în aceste condiţii, a fost încălcat dreptul constituţional la muncă.

Totodată, este invocată Cauza C-310/10, soluţionată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, arătându-se că, prin hotărârea pronunţată, această instanţă ar fi decis că dreptul primar al Uniunii Europene „se opune unei decizii a Curţii Constituţionale prin care li se interzice instanţelor naţionale să înlăture aplicarea unor dispoziţii interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii” şi că judecătorul naţional este obligat să înlăture, „dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispoziţiilor legislative naţionale sau a deciziilor Curţii Constituţionale care sunt contrare dreptului Uniunii”.

Tribunalul Aibă - Secţia comercială şi de contencios administrativ, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Tribunalul Vaslui - Secţia civilă şi Tribunalul Galaţi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată. În acest sens sunt invocate considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 1,655 din 28 decembrie 2010.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie

2010, care au următorul cuprins: „(1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.

(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(5) în salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv in solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca Sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariate, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.”

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 125 privind statutul judecătorilor şi art. 148 alin. (2) privind aplicarea cu prioritate a reglementărilor Uniunii Europene cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. De asemenea, sunt invocate în susţinerea excepţiei şi prevederile art. 17 privind dreptul la proprietate, art. 23 pct. 3 privind dreptul la o retribuire egală şi satisfăcătoare din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale Cartei sociale europene şi ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, art. 17 privind interzicerea abuzului de drept şi art. 18 privind limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, Curtea a arătat că, începând cu 1 ianuarie 2011, urmau să intre în vigoare dispoziţiile Legii-cadru nr. 330/2009 în privinţa modalităţii de calcul al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute. Intrarea în vigoare a acestor prevederi ar fi produs consecinţe negative în ceea ce priveşte salarizarea muncii în domeniul public, şi anume:

1. imposibilitatea aplicării practice a Legii-cadru nr. 330/2009 în cursul anului 2011, punându-se atât problema modalităţii de calcul al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute, cât şi cea a acordării acestora. O atare situaţie s-ar fi datorat lipsei prevederii unei valori a coeficienţilor de ierarhizare pentru anul 2011, aspect ce nu poate fi suplinit de existenţa unei prevederi legale care impune ca până în 2015 valoarea acestui coeficient să fie de 1.100 lei;

2. În cazul stabilirii unei valori a coeficientului de ierarhizare pentru anul 2011, aceasta ar fi fost mult sub nivelul de 1.100 lei ce trebuia atins de abia în 2015, nivel care nu ar fi asigurat un cuantum al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute comparativ cu cel existent la 31 decembrie 2009. O astfel de reglementare ar fi atras un cuantum în plată al salariilor/soldelor/ indemnizaţiilor brute mult mai scăzut decât cel din anul 2010, indiferent dacă este vorba despre perioada 1 ianuarie - 2 iulie 2010 sau de perioada 3 iulie-31 decembrie 2010.

Pentru a evita apariţia unor astfel de situaţii perturbatoare, legiuitorul a ales să permită ultraactivarea prevederilor legale anterioare adoptării Legii-cadru nr. 330/2009 în privinţa modului concret de calcul al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute lunare (a se vedea în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.073 din 16 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 11 octombrie 2010, şi Decizia nr. 1.114 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea J, nr. 711 din 26 octombrie 2010), însă cu un corectiv, respectiv prin creşterea cu 15% a bazei de calcul diminuate cu 25%. O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, respectiv c㠄începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Astfel, în urma aplicării măsurilor criticate se va menţine în plată acelaşi cuantum al salariilor/indemnizaţiilor şi al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticată. Este o obligaţie de rezultat pe care şi-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exerciţiului drepturilor”.

Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la „cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare”. Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010.

Desigur, atât timp cât drepturile salariale stabilite sunt inferioare celor existente în momentul iunie 2010, înseamnă că, în continuare, există o restrângere a exerciţiului unui drept fundamental, respectiv al dreptului la salariu, ca şi corolar al dreptului la muncă. Prin urmare, invocarea situaţiei economico-financiare a ţării de către legiuitor pentru a restrânge exerciţiul unui drept fundamental nu este suficientă, ci trebuie ca restrângerea operată să îndeplinească toate exigenţele prevăzute de art. 53 din Constituţie. În acest sens, Curtea a reţinut că:

1. Restrângerea dreptului la salariu este prevăzută printr-o lege, şi anume Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, adoptată ca urmare a angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului.

2. Restrângerea dreptului la salariu se impune în măsura în care este necesară reducerea cheltuielilor bugetare. Însă legiuitorul poate apela la o atare restrângere numai în ultimă instanţă, respectiv numai dacă anterior a mai luat şi alte măsuri de natură a revigora situaţia economico-financiară a statului. Or, au mai fost adoptate şi alte acte normative având ca scop reducerea cheltuielilor bugetare, creşterea veniturilor la bugetul de stat şi redresarea situaţiei economico-financiare a ţării.

3. Soluţia legislativă criticată a fost determinată de apărarea securităţii naţionale, concept care nu implică numai securitatea militară, ci are şi o componentă socială şi economică. Astfel, nu numai existenţa unei situaţii mânu militari atrage aplicabilitatea noţiunii de securitate naţională din textul art. 53, ci şi alte aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului.

În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională. Curtea a constatat că se menţine în continuare pe parcursul anului 2011 existenţa unei ameninţări la adresa stabilităţii economice a ţării, deci, implicit, la adresa securităţii naţionale, în acest sens având în vedere expunerea de motive la legea criticată, care prevede, în esenţă, următoarele:

A - În anul 2010, în pofida unor uşoare îmbunătăţiri ale stării economice, condiţiile financiare s-au dovedit a fi mai dificile decât s-a anticipat iniţial, activitatea economică din România înregistrată în ultimele luni fiind în continuare marcată de recesiune, atât din cauza cererii interne reduse, cât şi a unei reveniri lente a partenerilor comerciali ai României. Conform Strategiei fiscal-bugetare pe perioada 2011-2013, la finalul anului 2010 rata inflaţiei se apreciază că va ajunge faţă de sfârşitul anului 2009 la 8,1%, nivel superior cu 3,36 puncte procentuale faţă de anul anterior, în timp ce deficitul contului curent al balanţei de plăţi externe se aşteaptă să se menţină în limite sustenabile, reprezentând 5,7% din PIB.”.

B - „În acest context de criză economică efectele măsurilor stabilite prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar nu au fost absorbite la nivelul preconizat, necesitând pentru anul 2011 aplicarea în continuare a unor măsuri de corecţie.”

4. Măsura este necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situaţii de criză economică şi socială majoră a societăţii, care poate fi evitată doar prin adoptarea unor măsuri conjugate şi în alte domenii, astfel cum s-a arătat mai sus. Numai când celelalte măsuri luate nu au avut efectul scontat, măsura restrângerii unui drept fundamental devine necesară pentru protejarea, în final, a fiinţei statului, aşa cum rezultă din datele furnizate în expunerea de motive a legii.

5. Există un raport just de proporţionalitate între măsura criticată şi situaţia care a determinat-o, respectiv criza economică accentuată, păstrându-se un echilibru just între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.

6. Măsura prevăzută de art. 1 din legea criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, respectiv întregului personal plătit din fonduri publice.

7. Legea criticată nu aduce atingere substanţei dreptului, din moment ce condiţiile prevăzute la art. 53 din Constituţie, analizate anterior, sunt respectate. De asemenea, măsura criticată are un caracter temporar, aplicându-se pe parcursul anului 2011, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exerciţiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menţine ameninţarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.

Nu în ultimul rând, Curtea a observat că, prin Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneţia, dată la cererea preşedintelui Curţii Constituţionale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la a cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneţia din 17-18 decembrie 2010, s-a arătat că o situaţie de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicată nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice, statul având o anumită marja de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulenţe economice grave care afectează întregul său sistem economic şi financiar.

II. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, a stabilit că drepturile salariale constituie un bun care intră în sfera de protecţie a dreptului de proprietate. Desigur, acest lucru nu vizează drepturile salariale viitoare, ci numai cuantumul sumelor aferente salariilor care sunt certe, lichide şi exigibile (a se vedea în acelaşi sens, mutatis mutandis, consideraţiile Curţii Constituţionale referitoare la pensii, Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011).

De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia de admisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 16, a stabilit că salariile viitoare cu greu pot fi considerate ca fiind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Prin aceeaşi decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în privinţa reducerilor salariale operate prin Legea nr. 118/2010, că şi dacă salariile viitoare ar fi considerate bunuri, ingerinţa (reducerea) este prevăzută de lege, aceasta urmăreşte o cauză de utilitate publică (salvarea echilibrului bugetar al statului) şi respectă un just echilibru între interesele generale ale colectivităţii şi interesele individuale ale cetăţeanului (paragrafele 17-20). Totodată, Curtea a atras atenţia că autorităţile naţionale se află într-o poziţie mai favorabila decât judecătorul internaţional de a aprecia „utilitatea public㔠(paragraful 19).

Rezultă că în cauză autorii excepţiei nu pot invoca protecţia dreptului de proprietate din moment ce salariile viitoare nu pot fi considerate bunuri şi, prin urmare, textele constituţionale şi convenţionale referitoare ia dreptul de proprietate privată şi protecţia proprietăţii nu au incidenţă în cauză.

III. Prevederile criticate respectă cerinţele art. 16 din Constituţie, aplicându-se tuturor persoanelor plătite din fonduri publice, persoane care se află într-o situaţie juridică diferită faţă de cele care lucrează în mediul privat (a se vedea Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011).

În privinţa art. 47 referitor la nivelul de trai, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.594 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 21 decembrie 2011, a statuat că nivelul de trai decent este un concept relativ, ceea ce înseamnă că, în stabilirea sau definirea acestuia, legiuitorul are un rol preponderent în funcţie de capacitatea economică şi financiară a ţării; or, salariile plătite din fonduri publice respectă un atare nivel, ele neputând coborî sub salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 670 lei pentru anul 2011 (a se vedea în acest sens Hotărârea

Guvernului nr. 1.193/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010), fiind deci, de principiu, superioare din punctul de vedere al cuantumului acestui nivel apreciat ca minim al decenţei.

Curtea mai reţine că dispoziţiile art. 124 şi 125 din Constituţie invocate în susţinerea excepţiei nu au incidenţă în cauză, autorii excepţiei neavând calitatea de judecător.

IV. Referitor la invocarea Cauzei C-310/10, soluţionată prin Hotărârea din 7 iulie 2011, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea observă că autorii excepţiei, în mod eronat, trag anumite concluzii care nu rezultă din considerentele acestei hotărâri. Paragrafele 46 şi 47 ale hotărârii abordează chestiuni care ţin de repartizarea unor competenţe între Uniune şi statul membru, fără a aduce în discuţie efectele unei decizii ale instanţei constituţionale române. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că, „deşi necesitatea de a asigura interpretarea uniformă a normelor dreptului Uniunii poate, astfel cum s-a amintit anterior, să justifice extinderea competenţei Curţii în materie de interpretare la conţinutul unor astfel de norme, inclusiv în ipoteza în care acestea sunt aplicabile numai indirect unei situaţii date, în considerarea faptului că o normă de drept naţional face trimitere la acestea, nu este în schimb posibil ca, pe baza aceleiaşi consideraţii şi fără a fi încălcată repartizarea competenţelor între Uniune şi statele sale membre, să se confere supremaţie normei respective a dreptului Uniunii în raport cu normele interne de rang superior, care ar impune, într-o astfel de situaţie, înlăturarea aplicării respectivei norme de drept naţional sau a interpretării date acesteia”. Rezultă aşadar că domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice ţine de competenţa statului membru, şi nu a Uniunii, ceea ce înseamnă că acesta nu intră sub incidenţa reglementărilor Uniunii Europene.

Astfel, Curtea reţine că susţinerile autorilor excepţiei referitoare la încălcarea generică a reglementărilor Uniunii Europene în cauza de faţă sunt mai degrabă nişte afirmaţii subiective, fără a ridica probleme de constituţionalitate, iar salarizarea personalului din fonduri publice este şi va rămâne o competenţă exclusivă a statelor membre.

V. În fine, Curtea constată că celelalte prevederi invocate din actele internaţionale nu au incidenţă în cauză; de altfel, autorii excepţiei nici nu motivează în vreun fel încălcarea acestora, ci fac o trimitere generală la textele acestor tratate internaţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salar zarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Florin Cristea în Dosarul nr. 3.9V\0772011 al Tribunalului Alba - Secţia comercială şi de contencios administrativ, de Sindicatul Judeţean Sanitas din Vaslui în Dosarul nr. 1.057/89/2011 al Tribunalului Vaslui - Secţia civilă şi de Ana Maria Serea în Dosarul nr. 4.785/121/2011 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 236

din 15 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 28, art. 29, art. 33 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 28, art. 29, art. 33 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Călin Gheorghe în Dosarul nr. 6.824/204/2010 al Judecătoriei Câmpina şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 343D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din data de 4 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.824/204/2010, Judecătoria Câmpina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18. art. 19 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 28, art. 29, art. 33 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Excepţia a fost ridicată de petentul Călin Gheorghe într-o cauză civilă având ca obiect o plângere contravenţională în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale menţionate încalcă art. 23 alin. (11) din Constituţie. Astfel, utilizarea în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 a noţiunii de „contravenient” determină încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, principiu înfrânt şi prin aceea că textele de lege criticate instituie o prezumţie legală absolută privind legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, stabilind în sarcina contravenientului obligaţia răsturnării probei, şi nicidecum în sarcina agentului constatator care a stabilit vinovăţia.

Totodată, susţine că sunt încălcate şi prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. k) şi art. 115 alin. (1), deoarece materia contravenţională aparţine domeniului

contenciosului administrativ, reglementat exclusiv prin lege organică, având în vedere „raporturile stabilite între cetăţean şi autorităţile publice prin acte administrative, iar nu raporturi constatate unilateral, ca un liber arbitru, de un organ constatator, de al cărui subiectivism depinde măsura prezumtivei încălcări a conduitei prescrise printr-un act normativ”.

Instanţa de judecată consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile da lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 28, art. 29, art. 33 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea J, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următoarea redactare:

- Art. 16 alin. (1) şi (7): „(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde in mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a Fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea. [...]

(7) în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte menţiuni», sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal. *

- Art. 17: „Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu,”;

- Art. 18: „Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac menţiunile prevăzute la art. 16 alin. (3). În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiţeri de polipe, jandarmi sau gardieni publici”;

- Art. 19 alin. (1) şi (3): „(1) Procesul-verbal se semnează pe Fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia. [...]

(3) în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.”;

- Art. 26 alin. (3): „în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii”;

- Art. 28: „(1) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravenţiilor această posibilitate trebuie menţionată în mod expres, Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopţii zilei următoare, iar termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.

(2) Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. - SA. sau la unităţile Trezoreriei Statului, iar amenzile cuvenite bugetelor locale se achită la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A. sau la casieriile autorităţilor administraţiei publice locale ori ale altor instituţii publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale, indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea funcţionează, de cetăţenia, domiciliul sau de reşedinţa contravenientului ori de locul săvârşirii contravenţiei, precum şi la ghişeul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României. O copie de pe chitanţă se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştă organului din care acesta face parte, potrivit dispoziţiilor alin. (1).

(3) Amenzile contravenţionale pot fi achitate şi prin intermediul instrumentelor de plată electronică în cadrul Ghişeului virtual de plăţi, proiect-pilot coordonat de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, parte a Sistemului e-guvemare, din cadrul Sistemului Electronic Naţional.

În acest caz:

a) achitarea unei amenzi contravenţionale se dovedeşte prin prezentarea extrasului de cont al plătitorului sau a dovezii de plată emise de Ghişeul virtual de plăţi, aceasta specificând data şi ora efectuării plăţii;

b) se elimină obligativitatea pentru plătitor de a preda o copie de pe extrasul de cont sau de pe dovada de plată emisă de

Ghişeul virtual de plăţi către agentul constatator sau organul din care acesta face parte.”;

- Art. 29: „Dispoziţiile art. 28 se aplică şi în cazurile prevăzute la art. 10 alin. (2), dacă contravenientul achită jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ pentru fiecare dintre contravenţiile constatate, fără ca prin totalizate să se depăşească maximul prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă.”;

- Art. 33 alin. (1): „Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei”;

- Art. 34 alin. (1): „Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare În vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie, art. 73 alin. (3) lit. k} potrivit cărora domeniul contenciosului administrativ se reglementează prin lege organică şi art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativă.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a pronunţat în numeroase cazuri asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză.

Astfel, prin mai multe decizii, de exemplu, Decizia nr. 1B3 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, Decizia nr. 317 din 9 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 705 din 8 octombrie 2003, sau Decizia nr. 490 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 28 mai 2008, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, statuând că utilizarea de către legiuitor a noţiunii de „contravenient” nu are semnificaţia înfrângerii prezumţiei de nevinovăţie consacrate de art. 23 alin. (11) din Constituţie. De asemenea, Curtea a reţinut că din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare; în acest sens, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, s-a statuat c㠄procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. [...] Instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei”.

Tot astfel, prin Decizia nr. 787 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 4 august

2008, Curtea a reţinut că, „deşi în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor există şi prevederi specifice materiei contenciosului administrativ, aceasta nu conduce la transformarea tuturor dispoziţiilor ordonanţei menţionate în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel s-ar ajunge la completarea Constituţiei, care reglementează expres şi limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi, printre care nu figurează dispoziţiile legale privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor. În sensul art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, prin contencios administrativ se înţelege acea modalitate prin care, prin intermediul justiţiei, cetăţenii sunt apăraţi de eventualele abuzuri ale autorităţilor administraţiei publice, adică ale primarilor, consiliilor locale, prefecţilor, miniştrilor şi ale Guvernului însuşi. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. În schimb, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 cuprinde reglementări al căror scop îl constituie sancţionarea unor comportamente care aduc atingere acelor valori sociale care, deşi nu se bucură de protecţia legii penale, trebuie apărate prin mijloace extrapenale. Aşa cum arată şi autorul excepţiei în critica de neconstituţionalitate extrinsecă a ordonanţei, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, că «contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa legii penale şi au fost supuse unui regim administrativ». Scoaterea acestora din domeniul ilicitului penal nu echivalează însă cu introducerea lor sub cupola Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Aceasta este o lege care, aşa cum s-a precizat mai sus, are în vedere raporturile stabilite între cetăţean şi autorităţile publice prin acte administrative, iar nu prin încălcarea conduitei prescrise printr-un act normativ”.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate de Curte în jurisprudenţa invocată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fată.

Faţă de motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 28, art. 29, art. 33 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Călin Gheorghe în Dosarul nr. 6.824/204/2010 al Judecătoriei Câmpina.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 martie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 282

din 27 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, precum si a dispoziţiilor art. 2781 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 34/2006

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel Liviu Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, precum şi a dispoziţiilor art. 2781 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Vel Pitar- S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 9.805/86/2010 al Tribunalului Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, de Societatea

Comercială Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri - S.A. din laşi în Dosarul nr. 9.197/99/2010 al Tribunalului laşi - Secţia comercială şi contencios administrativ şi de Societatea Comercială Gironap Prod - S.A. din Oneşti în Dosarul nr. 11/32/2011 al Curţii de Apel Bacău - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

Dosarele Curţii Constituţionale nr. 7D/2011, nr. 194D/2011 şi nr. 286D/2011 au fost conexate în şedinţa publică din 21 februarie 2012, când, având nevoie de timp pentru deliberare, Curtea a amânat cauza pentru datele de 23 februarie, 28 februarie, 6 martie şi 7 martie 2012, dată la care s-a dispus redeschiderea dezbaterilor în şedinţă publică pentru data de 27 martie 2012.

La apelul nominal se prezintă Societatea Comercială Gironap Prod - S.A. din Oneşti, prin avocatul Amelia Teis, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care susţine admiterea criticilor formulate, arătând că reţinerea unei cote-părţi din garanţia de participare în raport cu valoarea estimată a contractului contravine caracterului gratuit al procedurii administrativ-jurisdicţionale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, dispoziţiile criticate având ca scop sancţionarea comportamentelor necorespunzătoare în cadrul procedurilor de achiziţii publice.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin încheierea nr. 4.259 din 4 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 9.805/86/2010, Tribunalul Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, precum şi a dispoziţiilor art. 27S1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Vel Pitar - S.A. din Râmnicu Vâlcea într-o cauză având ca obiect anularea dispoziţiei emise de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava prin care s-a dispus reţinerea unei sume din garanţia de participare depusă de contestator.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 9.197/99/2010, Tribunalul laşi - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice ţi a contractelor de concesiune de servicii.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri - S.A. din laşi într-o cauză având ca obiect anularea adresei prin care se reţine o parte din garanţia de participare constituită de autoarea excepţiei, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006.

Prin Decizia nr. 117 din 31 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 11/32/2011, Curtea de Apel Bacău - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat

Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Gironap Prod - S.A. din Oneşti într-o cauză având ca obiect o plângere formulată împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor prin care s-a respins ca nefondată o contestaţie privind procedura de atribuire în materia achiziţiilor publice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Societatea Comercială Vel Pitar - S.A. din Râmnicu Vâlcea apreciază că prevederile art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 contravin dispoziţiilor constituţionale care consacră principiile nediscriminării şi neretroactivităţii legii civile.

Dispoziţiile criticate creează discriminări între persoanele care au formulat contestaţii ce sunt supuse soluţionării Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, indiferent de data la care au fost introduse, şi persoanele care au formulat contestaţii în faţa instanţelor judecătoreşti. Astfel, dacă în ceea ce priveşte prima categorie de justiţiabili, ordonanţa de urgenţă criticată instituie aplicabilitatea imediată a normelor noi, în ceea ce priveşte a două categorie, ordonanţa prevede ultraactivitatea legii vechi.

Prevederile art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010, care prevăd aplicarea dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă tuturor contestaţiilor soluţionate de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, indiferent de data la care au fost introduse, încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. Normele urmează să se aplice inclusiv unor contestaţii ce privesc proceduri de licitaţie începute înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei, deci se răsfrâng asupra unor acte şi unor raporturi juridice anterioare noilor norme, ceea ce este de natură a contraveni principiului neretroactivităţii.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 2781 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, autorul excepţiei susţine că reţinerea unei părţi din garanţia de participare pentru simplul fapt al respingerii unei contestaţii, indiferent de motivul respingerii, de exercitarea cu rea-credinţă sau de producerea unui prejudiciu creat autorităţii contractante, constituie o veritabilă expropriere, fără a fi întrunite condiţiile de declarare a utilităţii publice. Reţinerea unei părţi din garanţia de participare, pe motivul respingerii contestaţiei promovate înaintea jurisdicţiei speciale administrative, contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora aceste jurisdicţii sunt facultative şi gratuite, iar reţinerea proporţională cu valoarea contractului printr-un sistem similar celui prin care se calculează taxele judiciare de timbru înlătură caracterul gratuit al jurisdicţiei speciale administrative, transformând-o într-un serviciu prestat cu titlu oneros.

Societatea Comercială Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri - S.A. din laşi apreciază că prevederile art. 27B1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 instituie o răspundere materială independentă de producerea unui prejudiciu, ceea ce constituie de fapt o amendă cu funcţie de descurajare a accesului la justiţie şi de afectare nejustificată a patrimoniului patentului. Dispoziţiile criticate restrâng abuziv accesul la justiţie sub forma aplicării unei sancţiuni pecuniare în cuantum predeterminat patenţilor care se adresează Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Această restrângere contravine prevederilor constituţionale, deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. (2) al art. 53 şi nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o, aducând atingere înseşi existenţei liberului acces la justiţie.

Societatea Comercială Gironap Prad - S.A. din Oneşti apreciază că prevederile art. 2781 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 relevă fără putinţă de tăgadă caracterele de sancţiune şi de obstacol în calea liberului acces la justiţie. Conform dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă, pentru a te adresa justiţiei, este necesară parcurgerea prealabilă a procedurii de contestare a actelor autorităţii contractante în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Rezultă fără îndoială că dispoziţiile criticate au un caracter descurajator, acţionând şi în acest caz ca o veritabilă piedică în calea justiţiei. Inhibarea în exercitarea dreptului de a contesta, determinată de o astfel de prevedere legală, nu este susceptibilă de a fi înlăturată nicicum, rezultatul soluţionării unei cauze nefiind predictibil, depinzând de apărările, probele şi circumstanţele relevate. A cere operatorilor economici să evalueze corect şansele de câştig este un deziderat imposibil şi periculos.

Pe de altă parte, reţinerea garanţiei de participare ar putea fi calificată drept judicioasă şi constituţională dacă este asimilată unei sancţiuni procedurale pentru partea aflată în culpă procesuală. Or, potrivit art. 278 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă la plata cheltuielilor efectuate în cursul soluţionării contestaţiei. Aşadar, partea care nu obţine o soluţie favorabilă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor va fi sancţionată de două ori pentru aceeaşi faptă, respectiv pentru culpa procesuală, fiind obligată atât la plata cheltuielilor efectuate cu soluţionarea contestaţiei, cât şi la plata cotei corespunzătoare din garanţia de participare.

Tribunalul Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire fa excepţia de neconstituţionalitate.

Tribunalul laşi - Secţia comercială şi contencios administrativ apreciază că excepţia este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile criticate nu restrâng exerciţiul unor drepturi sau libertăţi, ci reglementează reguli procedurale cu privire la judecarea contestaţiei în materia achiziţiilor publice.

Curtea de Apel Bacău - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal apreciază că, faţă de principiile ce guvernează materia achiziţiilor publice, faţă de caracterul şi termenele impuse de aceste proceduri, este de dorit să fie evitate situaţiile în care s-ar promova contestaţii prin abuz de drept, iar sancţiunea prevăzută de norma în discuţie vizează tocmai aceste situaţii. O atare concluzie rezultă din dispoziţiile art. 278 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, care prevăd că suma reţinută contestatorului în situaţia în care instanţa admite plângerea împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor se restituie acestuia.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire ia excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că prevederile art. 2781 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorii excepţiei, ci constituie expresia dreptului recunoscut legiuitorului de a institui, în considerarea unor situaţii speciale, reguli de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 nu contravin dispoziţiilor constituţionale care consacră principiile nediscriminării şi neretroactivităţii legii civile, întrucât situaţiile procesuale pe care le reglementează art. II din ordonanţă sunt obiectiv diferite, pe de o parte, şi îşi găsesc aplicarea exclusiv de la data intrării lor în vigoare, pe de altă parte.

Cât priveşte dispoziţiile art. 2781 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, acestea încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (4) privind jurisdicţiile speciale administrative, art. 44 alin. (3) referitor la expropriere şi ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private. Situaţia reglementată este aplicabilă în materia jurisdicţiei speciale administrative, care, potrivit Constituţiei, ar trebui să fie facultativă şi gratuită. Or, măsura reţinerii unei părţi din garanţia constituită contravine caracterului gratuit al jurisdicţiei şi aduce atingere în mod evident patrimoniului contestatorului, fără ca această ingerinţă să respecte un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele folosite.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 2 iulie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 278/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 31 decembrie 2010, precum şi prevederile art. 2781 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, prevederi care au următorul conţinut:

- Art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010: „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, contestaţiilor soluţionate de prima instanţă, respectiv Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau tribunalul în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, li se aplică prevederile acesteia.”,

- Art. 2781 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006: „fi) în măsura în care Consiliul respinge contestaţia, autoritatea contractantă va reţine contestatorului din garanţia de participare în raport cu valoarea estimată a contractului următoarele sume:

a) între 63.000 lei şi 420.000 lei inclusiv - 1% din această valoare;

b) între 420.001 lei si 4.200.000 lei inclusiv - 4.200 lei + 0,1% din ceea ce depăşeşte 420.001 lei;

c) între 4.200.001 lei şi 42.000.000 lei inclusiv - 7.980 lei + 0,01% din ceea ce depăşeşte 4.200.001 lei;

d) între 42.000.001 lei şi 420.000.000 lei inclusiv - 11.760 lei + 0,001% din ceea ce depăşeşte 42,000.001 lei;

e) între 420,000,001 lei şi 4.200.000.000 lei inclusiv - 15.540 lei + 0,0001% din ceea ce depăşeşte 420.000.001 lei;

f) peste 4.200.000.001 lei - 19.320 lei + 0,00001% din ceea ce depăşeşte 4.200.000.001 lei.

(2) în măsura în care instanţa competentă admite plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului de respingere a contestaţiei, autoritatea contractantă are obligaţia de a returna contestatorului sumele prevăzute la alin. (1), în cel mult 5 zile lucrătoare de la data pronunţării deciziei instanţei de judecată.”

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (4) privind liberul acces la justiţie şi regimul jurisdicţiilor speciale administrative, art. 44 alin. (3) referitor la expropriere, art. 53 alin. (2) referitor la condiţiile de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi în art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private.

I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010, s-au instituit norme cu caracter tranzitoriu cu privire la soluţionarea proceselor şi cererilor în materia achiziţiilor publice aflate în curs de derulare în faţa instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010, stabilindu-se că acestea vor continua să se judece în condiţiile şi după procedura prevăzută de legea în vigoare la data la care au fost începute. Pentru contestaţiile soluţionate de prima instanţă - Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau tribunalul în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante - legiuitorul a statuat că acestea se supun prevederilor ordonanţei de urgenţă de la data intrării ei în vigoare.

Această opţiune a legiuitorului nu este contrară principiului neretroactivităţii legii civile şi nici principiului egalităţii în drepturi, întrucât instituie aplicarea imediată a normei procesuale, iar situaţiile procesuale reglementate sunt obiectiv diferite, regulile stabilite aplicându-se în egală măsură tuturor celor aflaţi în ipotezele normelor criticate. În acest sens Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 152 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 11 mai 2004, statuând c㠄în ceea ce priveşte rezolvarea conflictului în timp al legilor de procedură, prin determinarea situaţiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum şi a celor care sunt guvernate de noua reglementare, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1982, republicată, ci una de aplicare a legii în timp, care este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti”.

Curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Prin urmare, critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010, care vizează interpretarea şi aplicarea acestora de către instanţele de judecată, este inadmisibilă.

II. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, Curtea reţine următoarele:

Dispoziţiile legale referitoare la constituirea unei garanţii în vederea participării la procedura de atribuire a contractului au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. În preambulul ordonanţei de urgenţă, legiuitorul delegat îşi motivează intervenţia astfel:

Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice, în caz contrar existând riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor publice alocate, inclusiv a fondurilor comunitare, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu împaci social şi economic la nivel naţional sau local,

ţinând seama de faptul că în prezent procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică sunt îngreunate de utilizarea abuzivă a căilor de atac, respectiv a contestaţiilor, de existenţa prevederilor legale potrivit cărora autoritatea contractantă nu are posibilitatea de a încheia contractul dacă decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau hotărârea primei instanţe de judecată a fost atacată, cu consecinţa afectării procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, este necesară scurtarea duratei acestora.

Totodată, pentru evitarea unui comportament necorespunzător din partea operatorilor economici care, constatând că nu au şanse de câştig, tergiversează aplicarea procedurii, este necesară sancţionarea acestora în vederea diminuării numărului foarte mare de contestaţii care îngreunează procesul de atribuire a contractelor de achiziţie publică.”

1. O primă modificare în sensul celor expuse este introducerea în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 a dispoziţiilor art. 431, potrivit cărora: „(1) Garanţia de participare se constituie de către ofertant în scopul de a proteja autoritatea contractantă faţă de riscul unui eventual comportament necorespunzător ai acestuia pe întreaga perioadă derulată până la încheierea contractului.

(2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertanţilor constituirea garanţiei de participare, în vederea participării la procedura de atribuire a contractului. Documentaţia de atribuire trebuie să conţină următoarele informaţii:

a) cuantumul garanţiei de participare, menţionat şi în anunţul/invitaţia de participare, în sumă ftxă de până la 2% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai puţin decât sumele prevăzute la art. 2781 alin. (1);

b) perioada de valabilitate a garanţiei de participare va fi cel puţin egală cu perioada minimă de valabilitate a ofertei, la stabilirea acesteia fiind avute în vedere dispoziţiile art. 276 alin. (1), astfel cum a fost solicitata prin documentaţia de atribuire.”

Curtea reţine că garanţia de participare se constituie de către ofertant, adică de persoana care şi-a manifestat voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziţie publică, iar scopul constituirii acestei garanţii este acela de a proteja autoritatea contractantă faţă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 255 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, pot formula contestaţie în faţa

Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor persoanele care au un interes legitim cu privire la contractul de achiziţie (în mod evident este vorba despre ofertanţii prevăzuţi de art. 431 din ordonanţă) şi care au suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu, ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante (în favoarea căreia au constituit garanţia de participare).

2.0 altă modificare operată asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 este aceea prevăzută de art. 2751, potrivit căruia: „(1) în cazuri temeinic justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, Consiliul, până la soluţionarea fondului cauzei, poate să dispună, în termen de 3 zile, la cererea părţii interesate, prin decizie, măsura suspendării procedurii de achizipe publică.

(2) Consiliul soluţionează cererea de suspendare luând în considerare consecinţele acestei măsuri asupra tuturor categoriilor de interese ce ar putea fi lezate, inclusiv asupra interesului public.

(3) Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi atacată la instanţa competentă, în mod separat, în termen de 5 zile de ia comunicare.”

Reglementarea anterioară prevedea suspendarea de drept a procedurii de atribuire până ia data soluţionării contestaţiei de către Consiliu.

În prezent, măsura suspendării poate fi dispusă numai ca urmare a întrunirii cumulative a următoarelor condiţii: partea interesată trebuie să justifice temeinic necesitatea adoptării acestei măsuri, măsura se impune pentru prevenirea unei pagube iminente şi măsura nu lezează alte interese, inclusiv interesul public.

3. Potrivit dispoziţiilor art. 278 din ordonanţă, soluţiile pe care le poate pronunţa Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în urma examinării, din punctul de vedere al legalităţii şi temeiniciei, a actului atacat sunt limitativ prevăzute de lege. Consiliul nu poate dispune alte măsuri în afara celor legal stabilite. Consiliul se pronunţă prin decizie astfel:

- admite contestaţia şi anulează în tot sau în parte actul atacat, obligă autoritatea contractantă să emită un act sau poate dispune orice altă măsură necesară pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire; cu privire la aceste aspecte Consiliul poate să dispună şi din oficiu;

- respinge contestaţia ca fiind nefondată, tardivă, lipsită de interes, lipsită de obiect, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate sau neîmputernicită să formuleze contestaţia, precum şi pe orice altă excepţie de procedură sau de fond:

- dispune continuarea sau anularea procedurii de achiziţie publică;

- ia act de renunţarea la soluţionarea contestaţiei de către contestator;

- obligă partea în culpă la plata cheltuielilor efectuate în cursul soluţionării contestaţiei, la cererea părţii interesate.

4. Analizând dispoziţiile art. 2781 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, Curtea constată că, respingând contestaţia, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu are competenţa legală de a dispune prin decizie cu privire la garanţia de participare constituită în favoarea autorităţii contractante. Prin urmare, actul de dispoziţie cu privire la sumele cote-părţi din garanţia de participare nu poate fi calificat drept un act al autorităţii administrativ-jurisdicţionale.

Reţinerea sumelor prevăzute de ordonanţa de urgenţă de către autoritatea contractantă operează de drept, în temeiul art. 2781 alin. (1), ca urmare a pronunţării de către Consiliu a deciziei de respingere a contestaţiei ca nefondată.

În cazul în care respingerea contestaţiei se întemeiază pe motivele că aceasta a fost tardiv introdusă, lipsită de interes, lipsită de obiect, introdusă de o persoană fără calitate sau neîmputemicită să formuleze contestaţia, precum şi pe orice altă excepţie de procedură sau de fond, autoritatea contractantă nu poate reţine suma.

Reţinerea sumelor prevăzute de ordonanţă de către autoritatea contractantă operează indiferent de poziţia subiectivă a contestatorului în exercitarea dreptului de a formula contestaţia împotriva actului administrativ. Aşa cum se arată în preambul, ordonanţa de urgenţă instituie o veritabilă sancţiune aplicabilă persoanei care atacă în contencios administrativ-jurisdicţional actul autorităţii contractante care a determinat sau riscă să determine producerea unui prejudiciu. Exercitarea dreptului material la acţiune se circumscrie astfel în sfera „comportamentului necorespunzător” prevăzut de art. 431 din ordonanţă.

Reţinerea sumelor nu este condiţionată de producerea unui prejudiciu autorităţii contractante. O posibilă cauză a producerii prejudiciului ar fi fost suspendarea procedurii de atribuire odată cu introducerea contestaţiei în faţa Consiliului, fapt ce ar fi determinat tergiversarea procedurii, cu implicaţii asupra gradului de cheltuire a fondurilor publice alocate. Or, măsura suspendării poate fi dispusă, aşa cum s-a arătat mai sus, în condiţii restrictive, după evaluarea consecinţelor acestei măsuri asupra tuturor categoriilor de interese ce ar putea fi lezate, inclusiv asupra interesului public [art. 2751 alin. (2)].

Mai mult, în condiţiile în care, respingând contestaţia, Consiliul poate obliga contestatorul în culpă la plata cheltuielilor efectuate în cursul soluţionării contestaţiei, la cererea autorităţii contractante [art. 278 alin. (8)], apare cu evidenţă că aceste cheltuieli nu mai pot constitui obiectul unui prejudiciu pe care autoritatea să şi-l acopere prin reţinerea sumelor din garanţia de participare la procedura de atribuire.

Sub aceste aspecte, reţinerea sumelor menţionate nu poate fi calificată drept cauţiune, funcţia acestei instituţii juridice, fiind, pe lângă aceea de a constitui o garanţie a seriozităţii petentului, şi cea de sursă de despăgubire a persoanei prejudiciata. Mai mult, consemnarea sumei stabilite drept cauţiune se face într-un cont distinct la dispoziţia instanţei, iar nu la dispoziţia părţii susceptibil a fi prejudiciate, aşa cum prevede art. 2781 din ordonanţa criticată. Instanţa va dispune cu privire la despăgubirea persoanei prejudiciate; în caz contrar cauţiunea se restituie celui ce a consemnat-o, prin aceeaşi hotărâre prin care se respinge cererea de despăgubiri.

Prin urmare, analizând dispoziţiile care reglementează procedura soluţionării contestaţiilor în faţa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, Curtea constată că nu există nicio normă care să ateste existenţa vreunei taxe sau cauţiuni care sa se facă venit ia bugetul de stat sau ia bugetul autorităţii administrativ-jurisdicţionale. Curtea reţine că gratuitatea consacrată de norma constituţională cuprinsă în art. 21 alin. (4) vizează lipsa oricărei contraprestaţii pecuniare din partea persoanei care, alegând calea contenciosului administrativ-jurisdicţional, beneficiază de serviciul prestat de autoritatea administrativ-jurisdicţională. Or, sub acest aspect, dispoziţiile ordonanţei criticate respectă cerinţa constituţională referitoare la caracterul neonerosal procedurii administrativ-jurisdicţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Comercială Vel Pitar - S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 9.805/86/2010 al Tribunalului Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, excepţie ridicată de Societatea Comercială Vel Pitar - S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 9.805/86/2010 al Tribunalului Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, de Societatea Comercială Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri - S.A. din laşi în Dosarul nr.  9.197/99/2010 al Tribunalului laşi - Secţia comercială şi contencios administrativ şi de Societatea Comercială Gironap Prad - S.A. din Oneşti în Dosarul nr. 11/32/2011 al Curţii de Apel Bacău - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 martie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

 

ORDIN

privind aprobarea certificării ca aeroport internaţional a Aeroportului Transilvania Târgu Mureş

 

Având în vedere Raportul nr. 12.798 din 6 aprilie 2012 privind îndeplinirea condiţiilor de certificare ca aeroport internaţional a Aeroportului Transilvania Târgu Mureş, întocmit de comisia de evaluare numită prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 595/2011*),

în temeiul art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 791/2009 privind condiţiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaţionale sau deschise traficului aerian internaţional, precum şi al art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă certificarea ca aeroport internaţional a Aeroportului Transilvania Târgu Mureş.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Alexandru Nazare

 

Bucureşti, 4 mai 2012.

Nr. 360.


*) Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 595/2011 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al Românie, Partea I.

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.925/2010 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ p reuni verşi tar particular Liceul Teoretic „Muntele de Foc” din localitatea Câmpeniţa

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,

luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,

ţinând cont de Adresa Asociaţiei „Educaţie pentru o viaţă sănătoas㔠nr. 2.327 din 15 martie 2012, înregistrată la ARACIP cu nr. 1.375 din 4 aprilie 2012,

luând în considerare Decizia Adunării generale a Asociaţiei „Educaţie pentru o viaţă sănătoasă”, întrunită la data de 7 decembrie 2011,

având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Ceuaşu de Câmpie nr. 13 din 29 martie 2012,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.

Art. I. - Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.925/2010 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul Teoretic „Muntele de Foc” din localitatea Câmpeniţa, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 17 ianuarie 2011, se modifică după cum urmează:

- În tot cuprinsul ordinului, denumirea unităţii de învăţământ preuniversitar particular se modifică din „Liceul Teoretic «Muntele de Foc» din localitatea Câmpeniţa”, în „Liceul Teoretic «Dr. Lind» din localitatea Câmpeniţa”.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,

Cătălin Ovidiu Baba

 

Bucureşti, 24 aprilie 2012.

Nr. 3.779.

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

CIRCULARĂ

privind punerea în circulaţie, în scop numismatic, a unei monede din argint dedicate aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Sergiu Celibidache

 

Art. 1. - În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 9 mai 2012, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Sergiu Celibidache.

Art. 2. - Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele:

valoare nominală 10 lei

Metal argint

Titlu 999%o

Formă rotundă

Diametru 37 mm

Greutate 31,103 g

Calitate proof

Cant zimţat

Aversul prezintă o compoziţie sugerând arta dirijorală; stema României, valoarea nominal㠄10 LEI”, anul de emisiune „2012” şi inscripţia în arc de cerc „ROMÂNIA”.

Reversul prezintă portretul dirijorului Sergiu Celibidache, anii între care a trăit „1912-1996” şi inscripţia în arc de cerc „SERGIU CELIBIDACHE”.

Art. 3. - Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Art. 4. - Monedele din argint dedicate aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Sergiu Celibidache au putere circulatorie pe teritoriul României.

Art. 5. - Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, laşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

 

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 2 mai 2012.

Nr. 16.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.