MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 350/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 350         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Miercuri, 23 mai 2012

 

SUMAR

 

DECENALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 196 din 6 martie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (1) sintagma „nescadentă la data publicării” din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale

 

Decizia nr. 197 din 6 martie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

 

Decizia nr. 250 din 15 martie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi a prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

655/311. - Ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale si al ministrului afacerilor europene pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 79/384/2008 privind aprobarea Documentului-cadru de implementare a Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane” 2007-2013

 

714. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

7. - Regulament privind comisioanele practicate de Banca Naţională a României pentru efectuarea operaţiunilor de eliberare şi primire de numerar în relaţia cu instituţiile de credit şi Trezoreria Statului

 

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

 

DECIZIA Nr. 196

din 6 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (1) sintagma „nescadentă la data publicării” din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader -- judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (1) sintagma „nescadentă la data publicării” din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Smithfield Ferme” - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 6.349/108/2009 al Tribunalului Arad - Secţia comercială şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 511 D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât autoarea acesteia solicită extinderea sferei celor care beneficiază de dreptul de a face opoziţie, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 176/R din 27 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6 349/108/2009, Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (1) cu referire la sintagma „nescadentă la data publicării” din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, ca urmare a admiterii recursului declarat împotriva încheierii din 2 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Arad - Secţia comercială, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Smithfield Ferme” - S.R.L. din Timişoara într-o cauză având ca obiect opoziţie la divizare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prin includerea sintagmei „şi care nu este scadentă la data publicării” se aduce atingere dreptului de acces la justiţie a unui important segment al creditorilor - titularii creanţelor scadente la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare, neexistând o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru a nu permite creditorilor cu creanţe exigibile formularea opoziţiei. Cât timp legea instituie principiul răspunderii solidare a societăţilor rezultate în urma divizării, prezumând astfel caracterul nelegal al proiectului de divizare, elementul de nelegalitate trebuie să poată fi invocat de creditorii titulari de creanţe scadente, nu doar de creditorii unor creanţe nescadente. Principiul egalităţii presupune interzicerea acordării de privilegii şi interzicerea discriminărilor fără a exista un scop legitim, o justificare rezonabilă şi proporţionalitate în mijloacele aplicate. Art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocolul nr. 12 la Convenţie interzic discriminarea, or, prin dispoziţiile criticate se instituie un tratament diferit al creditorilor aflaţi în situaţii similare, elementele comune fiind dreptul de creanţă împotriva societăţii ce urmăreşte divizarea şi posibilitatea de a suferi un prejudiciu ca urmare a punerii în aplicare a proiectului de divizare. Nu există elemente substanţiale suficient de puternice pentru a justifica regimul diferenţiat.

De asemenea, arată că, „în fapt, se întâlnesc adesea situaţii în care proiectele de divizare nu fac nicio referire la distribuirea obligaţiilor între societăţile rezultate în urma divizării”, astfel cum este cazul şi în speţă, iar în „lipsa unui proiect de divizare întocmit cu respectarea strictă a cerinţelor legale, remediul subsidiar oferit de art. 243 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 poate pune serioase probleme în practică”.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială, cu ocazia soluţionării şi admiterii recursului declarat împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Arad prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că exceptarea creditorilor cu creanţe scadente la data publicării proiectului de divizare de la posibilitatea de a contesta divizarea în condiţiile art. 243 din Legea nr. 31/1990 se întemeiază pe posibilitatea acestor creditori de a solicita executarea silită, prerogativă ce nu se regăseşte în cazul creditorilor cu creanţe nescadente. Ar fi lipsită de interes exercitarea opoziţiei de către creditorii titulari ai creanţei scadente, cât timp admiterea opoziţiei determină chiar exigibilitatea creanţei - exigibilitate ce există în cazul creanţei scadente la data publicării proiectului de divizare, prin ipoteză, chiar la momentul sesizării instanţei. Prin urmare, „elementul substanţial” la care face referire însuşi autorul excepţiei îl constituie posibilitatea de a suferi un prejudiciu, posibilitate care, în cazul creditorului cu o creanţă scadentă, nu are o justificare obiectivă. Diferenţa de tratament juridic se justifică tocmai prin această posibilitate a creditorului titular al creanţei exigibile de a solicita executarea din partea debitorului ce intenţionează să se dividă.

Atitudinea omisivă a creditorului cu o creanţă scadentă nu justifică acordarea unor garanţii suplimentare pentru executarea silită viitoare a obligaţiei, în sensul art. 243 din Legea nr. 31/1990, modificată şi completată prin Legea nr. 441/2006, în acord cu prevederile Directivei a VI-a (82/891/CEE) privind societăţile comerciale pe acţiuni, care prevede obligaţia statelor membre de a realiza „un sistem adecvat de protecţie a intereselor creditorilor societăţilor implicate în divizare ale căror creanţe sunt anterioare datei publicării proiectului de divizare şi nu sunt scadente la data publicării”. De asemenea, arată că principiul egalităţii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite, astfel încât dispoziţiile criticate nu contravin art. 16 alin. (1)şi art. 21 din Constituţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 243 alin. (1) sintagma „nescadentă la data publicării” din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Dispoziţiile art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale au fost modificate prin art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 4 octombrie 2010, această modificare aplicându-se doar operaţiunilor de fuziune şi divizare pentru care proiectul de fuziune, respectiv proiectul de divizare va fi publicat după data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, potrivit prevederilor art. II din aceeaşi ordonanţă de urgenţă.

Însă dispoziţiile art. 243 alin. (1) au fost modificate prin articolul unic pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 2 martie 2012, care nu mai conţin o dispoziţie similară celei cuprinse în art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010. În consecinţă, Curtea, conform jurisprudenţei sale, prin prezenta decizie urmează să se pronunţe asupra acestor dispoziţii, care au următoarea redactare: „(1) Creditorii societăţilor care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protecţie adecvată a intereselor lor. În vederea obţinerii de garanţii adecvate, orice creditor care deţine o creanţă certă, lichidă şi anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, în una dintre modalităţile prevăzute la art. 242, nescadentă la data publicării, a cărei satisfacere este pusă în pericol prin realizarea fuziunii/divizării, poate face opoziţie, în condiţiile prezentului articol.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) - „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”, art. 20 - „Tratatele internaţionale privind drepturile omului”, art. 21 - accesul liber la justiţie” şi art. 53 - „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi”. De asemenea, sunt menţionate art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocolul nr. 12 la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

1. Curtea observă că soluţia legislativă criticată a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, în acest sens fiind Decizia nr. 684 din 5 mai 2009, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 3 iunie 2009 şi Decizia nr. 989 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 3 august 2010.

Curtea constată că, astfel cum reiese din motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta este nemulţumită de faptul că, potrivit art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, doar creditorii societăţilor care iau parte ia fuziune sau la divizare şi a căror creanţă este anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, care nu este scadentă la data publicării, pot face opoziţie, considerând că, astfel, se instituie o discriminare.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi la interzicerea discriminării, precum şi a celor privind accesul la justiţie, prin deciziile menţionate, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.

Astfel, Curtea a reţinut că prevederile art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 se referă la posibilitatea creditorilor unei societăţi comerciale care îşi încetează existenţa, prin fuziune sau divizare, de a face opoziţie, în scopul protejării intereselor lor. Dreptul la opoziţie aparţine numai creditorilor ale căror creanţe sunt anterioare şi nescadente la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare în Monitorul Oficial al României.

În ceea ce priveşte susţinerea existenţei unei inegalităţi de tratament juridic între creditorii unei societăţi comerciale supuse fuziunii sau divizării, în sensul că aceştia pot face sau nu opoziţie în funcţie de data scadenţei creanţei, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate sunt în deplin acord cu principiul constituţional al egalităţii în faţa legii, în măsura în care acesta nu presupune decât instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.

Aşadar, nu se poate susţine o egalitate de situaţii între creditorii ale căror creanţe nu sunt scadente la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare a societăţii comerciale debitoare, faţă de acei creditori care deţin creanţe scadente la această dată. Prin urmare, aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, principiul egalităţii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. E cuprins în partea a V-a din anexa la Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, prevederi conform cărora „O diferenţă de tratament întemeiată pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată ca discriminatorie.”

Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea a constatat că, dimpotrivă, legiuitorul a conferit creditorilor cu creanţe scadente la data publicării mijlocul procedural de a-şi valorifica creanţele în situaţia imposibilităţii recurgerii la opoziţie, în condiţiile art. 62 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, potrivit art. 243 alin. (3) din acelaşi act normativ, în cazul divizării, toate societăţile beneficiare sunt răspunzătoare pentru o obligaţie transferată în conformitate cu proiectul de divizare şi nerealizată, în limita activelor nete care le-au fost transferate prin divizare, cu excepţia societăţii căreia i-a fost transferată obligaţia respectivă, care răspunde nelimitat.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

2. În continuarea celor arătate mai sus, Curtea reţine că atâta timp cât legea instituie principiul răspunderii solidare a societăţilor rezultate în urma divizării, elementul de nelegalitate al proiectului de divizare trebuie să poată fi invocat de creditorii titulari de creanţe scadente, nu doar de creditorii unor creanţe nescadente. Legea nu prevede de plano caracterul nelegal al proiectului de divizare, aceasta fiind o susţinere personală a autorului excepţiei de neconstituţionalitate, ci, dimpotrivă, caracterul legal al acestuia se prezumă. Dacă s-ar accepta această concluzie, s-ar admite, implicit, că legiuitorul permite iniţierea de proiecte de divizare nelegale, ceea ce ar fi inadmisibil. Răspunderea solidară este instituită tocmai în consideraţia faptului că în mod excepţional ar putea exista şi proiecte de divizare nelegale, însă, în atare situaţie, caracterul nelegal al acestora trebuie dovedit, nicidecum prezumat.

Însă această ipoteză nu înlătură şi nu anulează caracterul constituţional al reglementării şi nu susţine inegalitatea de tratament juridic între cele două categorii de creditori, dintre care prima, creditorii cu creanţe scadente, se bucură de alt tip de protecţie, putând să îşi pună în executare creanţele, în timp ce cea de-a două categorie nu se bucură de această protecţie.

Din punctul de vedere al creditorilor ce deţin creanţe scadente s-ar putea ca proiectul de divizare chiar să îi avantajeze, iar acest caracter nelegal să fie dedus doar din perspectiva creditorilor cu creanţe nescadente.

În acest sens, în mod corect instanţa de judecată reţine că „elementul substanţial” la care face referire autorul excepţiei îl constituie posibilitatea de a suferi un prejudiciu, posibilitate care, în cazul creditorului cu creanţă scadentă, nu are o justificare obiectivă.

3. Distinct de acestea, Curtea reţine că modificările succesive aduse Legii nr. 31/1990 au fost făcute ca urmare a necesităţii alinierii legislaţiei româneşti la standardele impuse de acquis-ul comunitar, ţinând seamă de directivele Parlamentului European şi ale Consiliului, printre care şi a şasea Directivă a Consiliului nr. 82/891/CEE din 17 decembrie 1982, în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind divizarea societăţilor comerciale pe acţiuni, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene seria L nr. 378 tKn 31 decembrie 1982, care dispune că legislaţiile statelor membre trebuie să prevadă un sistem adecvat de protecţie a intereselor creditorilor societăţilor implicate în divizare ale căror creanţe sunt anterioare datei publicării proiectului de divizare şi nu sunt scadente la data publicării.

4. În ceea ce priveşte pretinsa înfrângere a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea observă că această critică nu poate fi primită, întrucât nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale.

5. În ceea ce priveşte susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la faptul că în practică se întâlnesc situaţii în care proiectele de divizare nu fac nicio referire la distribuirea obligaţiilor între societăţile rezultate în urma divizării, astfel cum este cazul şi în speţă, iar „remediul subsidiar oferit de art. 243 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 poate pune serioase probleme în practică”, în lipsa unui proiect de divizare întocmit cu respectarea strictă a cerinţelor legale, Curtea observă că acestea sunt probleme ce ţin de aplicarea legii, aspect ce nu intră în atribuţiile instanţei de contencios constituţional.

6. Într-o atare situaţie, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 243 alin. (1) sintagma „nescadentă la data publicării” din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţii/or art. 243 alin. (1) sintagma „nescadentă la data publicării” din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Smithfield Ferme” - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 6.349/108/2009 al Tribunalului Arad - Secţia comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 197

din 6 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Ilie Cristian Răzvan în Dosarul nr. 8.778/94/2010 al Judecătoriei Buftea si care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 535D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 1.058 din 14 iulie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea civilă din 20 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 8.778/94/2010, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Ilie Cristian Răzvan într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune în constatare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin timbrarea la valoare a cererilor neevaluabile în bani şi prin obligaţia achitării în prealabil a taxelor judiciare de timbru, proporţional cu valoarea obiectului cererii, se încalcă accesul liber la justiţie şi egalitatea în drepturi, creându-se şi o discriminare pe criterii de avere.

Judecătoria Buftea opinează în sensul că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţionala a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. I pct. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 276/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iulie2009.

Însă, din motivarea autorului excepţiei de neconstitu­ţionalitate reiese că acesta critică prevederile art. I pct. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008 prin care au fost modificate dispoziţiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Or, potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Astfel, Curtea observă că, în realitate, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:

- Art. 3 lit. c): Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxează astfel:

c) cereri pentru:

- stabilirea calităţii de moştenitor - 50 lei/moştenitor - stabilirea masei succesorale - 3% la valoarea masei succesorale;

- cereri de raport - 3% la valoarea bunurilor a căror raportare se solicită;

- cereri de reducţiune a liberalităţilor - 3% la valoarea rezervei care urmează a fi reîntregită prin reducţiunea liberalităţilor,

- cereri de partaj - 3% la valoarea masei partajabile. Separat de această taxă, dacă părţile contestă bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată în condiţiile ari, 2 alin. (1);”.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora „a) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări/, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 47 alin. (1) care prevede că „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. De asemenea, este invocat art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 1.058 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 27 septembrie 2011, sau Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010.

Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor constituţionale, accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului.

Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii.

Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut - Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57. Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.

De asemenea, Curtea a statuat că, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind autorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, justiţiabilii pot obţine scutiri, reduceri, amânări sau eşalonări de la plata taxelor judiciare de timbru, în acest sens fiind, spre exemplu Decizia nr. 722 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 2 august 2011.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la pretinsa discriminare, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât prevederile criticate se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza nomei respective, or, astfel cum a reţinut constant Curtea Constituţională, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării poate exista numai atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă.

Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 47 alin. {1), Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Ilie Cristian Răzvan în Dosarul nr. 8.778/94/2010 al Judecătoriei Buftea.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 250

din 15 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi a prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1)lit. b)din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi a prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani în Dosarul nr. 3.988/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului nr. l.547D/2011 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 24 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.988/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi a prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani în cauze având ca obiect plata diferenţei dintre salariul cuvenit conform contractelor individuale de muncă şi salariul efectiv încasat în perioada iulie-decembrie 2010, precum şi obligaţia angajatorului la reîncadrarea personalului didactic cu salariul nediminuat prin efectele Legii nr. 118/2010 şi ale Legii nr. 285/2010.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile Legii nr. 118/2010 sunt neconstituţionale sub aspect extrinsec, întrucât adoptarea acesteia s-a făcut cu încălcare prevederilor legale referitoare la promulgarea legilor, respectiv a dispoziţiilor art. 147 alin. (2) din Constituţie, coroborate cu acele ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 şi cu cele ale art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Se afirmă, astfel, că Legea nr. 118/2010 a fost promulgată în ziua în care a fost adoptată, fără ca proiectul acesteia să fi fost depus, anterior datei promulgării, la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului şi fără să fi fost comunicat Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Avocatului Poporului, în vederea exercitării de către aceste autorităţi, într-un termen de două zile, a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, conform prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Se face trimitere, în susţinerea acestui demers, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 874 din 25 iunie 2010 şi nr. 1.221 din 5 octombrie 2010.

Se susţine, de asemenea, neconstituţionalitatea intrinsecă a textelor criticate, arătându-se că acestea încalcă dreptul de proprietate asupra salariului şi a celorlalte drepturi băneşti prevăzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, ce reprezintă bunuri conform dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fără a exista una dintre cauzele prevăzute la art. 53 din Constituţie, stabilind o diminuare sine die a acestor drepturi, fără acordarea unor despăgubiri proporţionale. Se arată că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, salariul este o componentă a dreptului la muncă, reprezentând contraprestaţia angajatorului în raport cu munca efectuată, şi că diminuarea acestuia, prin textele criticate, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 53. Se susţine, totodată, că prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 încalcă dispoziţiile art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Sunt invocate, în acest sens, hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 noiembrie 2002, 28 septembrie 2004, 8 noiembrie 2005 şi 23 octombrie 2007, pronunţate în cauzele Buchen împotriva Cehiei, Kopecky impotriva Slovaciei, Kechko împotriva Ucrainei şi Cazacu împotriva Moldovei.

Tribunalul Botoşani - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1} lit. b) din Legea nr. 118/2010 şi prevederile art. 1 din Legea nr. 285/2010 sunt constituţionale. Sunt invocate Deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010, nr. 874 din 25 iunie 2010, nr. 975 din 7 iulie 2010 şi nr. 1.655 din 28 decembrie 2010.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului susţine că textele criticate sunt constituţionale, arătând că în situaţii economice grave, de natură să afecteze întregul sistem economic şi financiar al statului, legiuitorul are dreptul, dar şi obligaţia să adopte temporar măsuri de reducere a salariilor întregului personal plătit din fonduri publice.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b)din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, şi prevederile art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010.

Textele criticate au următorul cuprins:

- Art. 1 din Legea nr. 118/2010: „(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariate, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri in domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

(2) în situaţia în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mica decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei. .

- Art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010: „(1) Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare al acestora:

b) drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările si completările ulterioare

[…]

- Art. 1 din Legea nr. 285/2010: (1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili in anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea in muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.

(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(5) în salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariate, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.”

Se susţine, în esenţă, că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 136 alin. (1) şi (5)referitor la proprietate, art. 147 alin. (2) cu privire la deciziile Curţii Constituţionale şi art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederilor art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind dreptul de proprietate şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Cu privire la constituţionalitatea extrinseca a textelor criticate, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, reţinând că Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, şi Decretul nr. 603/2010, au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, decretul de promulgare fiind emis la data de 29 iunie 2010, deci în interiorul termenului de două zile prevăzut de Legea nr. 47/1992. Natura juridică a acestui termen este una de protecţie a titularilor dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, spre a se evita promulgarea intempestivă a legii şi eludarea, în acest fel, a controlului de constituţionalitate a priori. Pentru a întări finalitatea urmărită prin instituirea acestui termen, Curtea, prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, a stabilit că, în măsura în care titularii dreptului de sesizare şi-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituţionalitate a priori va fi exercitat chiar dacă decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceştia să îşi fi exercitat dreptul prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituţie. Astfel, chiar dacă Preşedintele a promulgat legea criticată pentru neconstituţionalitate, aceştia aveau dreptul şi posibilitatea să sesizeze Curtea Constituţională în termenul de două zile prevăzut de lege cu privire la textele care au făcut obiectul reexaminării. Încălcarea acestui termen nu se poate converti într-un motiv de neconstituţionalitate a legii, lege care a fost adoptată de către Parlament, cu respectarea tuturor exigenţelor de ordin constituţional referitoare la procedura de legiferare.

Promulgarea este un act ulterior adoptării legii şi exterior voinţei emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituţionalitate în legătură cu acesta nu afectează constituţionalitatea extrinsecă a legii. De altfel, Curtea a arătat indiferent de forma de exercitare a controlului de constituţionalitate pe cale a priori sau a posteriori, acesta se va putea realiza, întotdeauna, numai prin respectarea strictă a Legii nr. 47/1992, republicată, precum şi a dispoziţiilor regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului de către autorităţile publice implicate, lipsirea de substanţă a uneia dintre cele două forme de control constituţional fiind de neconceput într-un stat de drept, ceea ce demonstrează clar că respectarea termenului de două zile este o obligaţie a autorităţilor publice implicate în procedura de promulgare, fiind deci o condiţie exterioară legii. Nu în ultimul rând, Curtea a reţinut că obiectul controlului de constituţionalitate reglementat la art. 146 lit. d) din Constituţie îl constituie legile şi ordonanţele Guvernului şi nu decretul de promulgare sau modul în care instituţiile publice înţeleg să îşi exercite competenţele constituţionale sau legale. (A se vedea Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011)

II. Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii intrinseci a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar prin deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, şi Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011.

Cu acele prilejuri, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010, statuând că prevederile legale criticate referitoare la diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010. Cu toate acestea, prevederile art. 1 din Legea nr. 118/2010 continuă să îsi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în lumina jurisprudenţei sale recente (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează a analiza constituţionalitatea prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010. Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie.

Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea „securităţii naţionale”, noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.

Cu privire Sa proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit {reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.

De asemenea, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi în acelaşi mod. Curtea a observat, totodată, că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat.

Totodată, prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, Curtea a arătat că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la „cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare”. Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterior referite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de cele arătate, Curtea reţine că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile. Curtea observă că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietăţii. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 939 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 16 septembrie 2011. Totodată, în Decizia de admisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11, Felicia Mihăieş şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 17-20, aceeaşi instanţă europeană, referitor la reducerea cu 25% a drepturilor salariale ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 118/2010, a arătat că măsurile criticate de reclamanţi nu i-au determinat pe aceştia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi că statul român nu a depăşit marja sa de apreciere şi nu a rupt justul echilibru între interesele generale ale colectivităţii şi cele individuale ale cetăţeanului.

În consecinţă, Curtea nu poate reţine încălcarea textelor constituţionale şi a celor din actele internaţionale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Referitor la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010, Curtea retine că drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, la care textele criticate fac trimitere, nu sunt drepturi de natură constituţională, legiuitorul având o marjă de apreciere mult mai mare în reglementarea lor, şi că, în privinţa diminuării acestor drepturi, nu sunt incidente dispoziţiile art. 53 din Constituţie. De altfel, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Curtea a reţinut că sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. (Ase vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, Decizia nr. 693 din 17 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10 noiembrie 2006, Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, sau Decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi a prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani în Dosarul nr. 3.988/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din 15 martie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

Nr. 655 din 11 aprilie 2012

MINISTERUL AFACERILOR EUROPENE

Nr. 311 din 23 aprilie 2012

 

ORDIN

pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 79/384/2008 privind aprobarea Documentului-cadru de implementare a Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane” 2007-2013

În temeiul art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 9 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 967/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Europene, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul muncii, familiei si protecţiei sociale si ministrul afacerilor europene emit următorul ordin:

Art. 1. - Anexa la Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 79/384/2008*) privind aprobarea Documentului-cadru de implementare a Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane” 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa**) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Europene vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Claudia Boghicevici

Ministrul afacerilor europene,

Leonard Orban

 


*) Ordinul ministrului muncii, familiei ş egalităţii de şanse şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 79/384/2008 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

**) Anexa se publică în Montorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome .Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA

 

ORDIN

pentru aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii

În temeiul art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 72 alin. (8) şi al art. 228 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Procedura de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii, prevăzută în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă modelul şi conţinutul următoarelor formulare:

a) „Decizie privind înregistrarea fiscală din oficiu”, cod M.F.P. 14.13.02.10;

b) „Notificare privind înregistrarea fiscală din oficiu”, cod M.F.P. 14.13.07.10.

prevăzute în anexele nr. 2a) şi 2b).

Art. 3. - Caracteristicile de tipărire, modul de utilizare şi de arhivare a formularelor menţionate la art. 2 sunt prevăzute în anexa nr. 3.

Art. 4. - Înregistrarea fiscală a unui contribuabil, din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, se consideră valabilă începând cu data comunicării deciziei privind înregistrarea fiscală din oficiu.

Art. 5. - Referirile la Codul de procedură fiscală reprezintă trimiteri la Ordonanţa Guvernului nr. 9272003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 6. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 7. - Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de tehnologia informaţiei şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, precum şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Art. 8. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Şerban Pop

 

Bucureşti, 16 mai 2012.

Nr. 714.

 

ANFXANr.1

 

PROCEDURA

de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii

 

A. Dispoziţii generale

1. Prezenta procedură se aplică de către compartimentul cu atribuţii în domeniul înregistrării fiscale din cadrul organului fiscal competent, denumit în continuare compartiment de specialitate.

2. Prin organ fiscal competent, în sensul prezentei proceduri, se înţelege:

a) organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal contribuabilul - În cazul contribuabililor care au domiciliu fiscal;

b) organul fiscal în a cărui rază teritorială se face constatarea actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale - în cazul contribuabililor care nu au domiciliu fiscal;

c) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul permanent în cazul contribuabililor nerezidenţi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României prin sedii permanente;

d) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul secundar - în cazul sediilor secundare care au obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii;

e) organul fiscal stabilit prin ordin al ministrului finanţelor publice - pentru contribuabilii nerezidenţi care nu au pe teritoriul României un sediu permanent.

3. Prezenta procedură se aplică persoanelor fizice, persoanelor juridice, precum şi entităţilor fără personalitate juridică care au obligaţia depunerii declaraţiei de înregistrare fiscală, conform legii, precum şi sediilor secundare care au obligaţia înregistrării ca plătitori de impozit pe venituri din salarii, conform legii, denumite în continuare contribuabili.

4. Prezenta procedură nu se aplică persoanelor fizice care deţin cod numeric personal şi sunt supuse impozitului pe venit.

B. Procedura privind înregistrarea, din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, a unul contribuabil care nu şl-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii

1. Înregistrarea fiscală din oficiu a contribuabililor se realizează de către organul fiscal competent:

a) pe baza constatărilor proprii;

b) la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale.

2. Dacă înregistrarea fiscală din oficiu se realizează pe baza constatărilor unor compartimente cu atribuţii de administrare fiscală, aceste compartimente transmit compartimentului de specialitate o solicitare motivată, însoţită de copii de pe documentele care au stat la baza formulării solicitării. Solicitarea se semnează de conducătorul compartimentului solicitant.

3. Dacă înregistrarea fiscală din oficiu se realizează pe baza constatărilor organelor de inspecţie fiscală, acestea transmit compartimentului de specialitate o solicitare motivată, însoţită de copii de pe actele care au stat la baza formulării solicitării. Solicitarea se semnează de coordonatorul organului de inspecţie fiscală.

4. Dacă înregistrarea fiscală din oficiu se realizează la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, aceste autorităţi transmit organului fiscal competent o solicitare motivată, însoţită de copii de pe documentele care au stat la baza formulării solicitării. Solicitarea se semnează de conducătorul autorităţii solicitante şi trebuie să conţină atât dovada faptului că persoana a cărei înregistrare fiscală este solicitată este subiect al unui raport juridic fiscal, cât şi toate elementele de identificare ale acestei persoane: denumirea/numele şi prenumele, adresa şi, după caz, codul de identificare fiscală. Dacă se solicită înregistrarea fiscală a unor sedii secundare trebuie comunicate şi datele de identificare ale contribuabilului care Ie-a înfiinţat, şi anume: denumirea, codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal.

5. În cazul în care autoritatea care administrează creanţe fiscale nu transmite dovada că persoana a cărei înregistrare fiscală este solicitată este subiect al unui raport juridic fiscal şi/sau transmite datele de identificare incomplete, organul fiscal competent respinge cererea. Organul fiscal competent comunică autorităţii solicitante respingerea motivată a cererii.

6. Compartimentul de specialitate întocmeşte notificări, care se semnează de conducătorul unităţii fiscale şi se comunică contribuabililor potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, în cazul în care înregistrarea fiscală din oficiu are la bază:

a) constatări proprii ale organelor de administrare fiscală;

b) solicitări ale altor organe care administrează creanţe fiscale.

7. Nu se emit notificări în cazul în care înregistrarea fiscală din oficiu are la bază:

a) constatări ale organelor de inspecţie fiscală;

b) hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile transmise de instanţele judecătoreşti, prin care se dispune înscrierea unor fapte în cazierul fiscal al persoanelor fizice nerezidente, neînregistrate fiscal în România.

8. În cazul în care, în termenul prevăzut de notificare, contribuabilul depune declaraţia de înregistrare fiscală, procedura se sistează prin referat motivat, înregistrarea fiscală efectuându-se în baza declaraţiei contribuabilului. Referatul se aprobă de conducătorul organului fiscal competent.

9. În cazul în care, în termenul prevăzut de notificare, contribuabilul prezintă organului fiscal competent documente din care să rezulte că nu are obligaţia de a solicita înregistrarea fiscală, compartimentul de specialitate analizează documentaţia depusă şi întocmeşte un referat prin care propune sistarea procedurii de înregistrare din oficiu a contribuabilului. Referatul se aprobă de conducătorul organului fiscal competent. Sistarea procedurii de înregistrare din oficiu se aduce de îndată la cunoştinţa contribuabilului.

10. După expirarea termenului prevăzut de notificare, compartimentul de specialitate, în baza datelor deţinute, întocmeşte un referat prin care propune înregistrarea fiscală din oficiu a contribuabilului respectiv dacă:

a) contribuabilul nu se prezintă în urma notificării;

b) documentele prevăzute la pct. 9, prezentate de contribuabil, ca urmare a notificării, nu justifică sistarea procedurii de înregistrare fiscală;

c) contribuabilul se încadrează în una dintre situaţiile prevăzute la pct. 7.

11. Referatul trebuie să conţină, în mod obligatoriu, toate datele de identificare ale persoanei care urmează să fie înregistrată fiscal, motivaţia înregistrării din oficiu şi, după caz, obligaţiile declarative care vor fi înscrise în vectorul fiscal.

12. În baza referatului, compartimentul de specialitate întocmeşte decizia privind înregistrarea fiscală din oficiu, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2a) la ordin. Referatul şi decizia privind înregistrarea fiscală din oficiu, însoţite de documentaţia care a stat la baza înregistrării din oficiu, se înaintează spre aprobare conducătorului unităţii fiscale. Decizia se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se comunică contribuabilului, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, iar al doilea exemplar se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului.

13. Data înregistrării din oficiu a contribuabilului este data comunicării deciziei privind înregistrarea fiscală din oficiu.

14. Înainte de comunicarea deciziei privind înregistrarea fiscală din oficiu, compartimentul de specialitate verifică dacă respectivul contribuabil a depus declaraţie de înregistrare fiscală, după expirarea termenului prevăzut în notificare.

15. În cazul contribuabililor care depun declaraţie de înregistrare fiscală până la data comunicării deciziei privind înregistrarea fiscală din oficiu, procedura se sistează prin referat motivat, înregistrarea fiscală efectuându-se în baza declaraţiei contribuabilului. Referatul se aprobă de conducătorul organului fiscal competent.

16. În termen de două zile lucrătoare de la data comunicării deciziei privind înregistrarea din oficiu, compartimentul de specialitate întocmeşte certificatul de înregistrare fiscală, care se semnează de către conducătorul unităţii fiscale şi care se comunică contribuabilului, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală.

17. Odată cu înregistrarea contribuabilului se aplică şi sancţiunile pentru nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiei de înregistrare fiscală, conform prevederilor legale în vigoare.

18. Dacă înregistrarea fiscală s-a realizai ia solicitarea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, după comunicarea deciziei privind înregistrarea fiscală din oficiu, compartimentul de specialitate comunică şi autorităţii solicitante codul de înregistrare fiscală atribuit respectivului contribuabil, precum şi data înregistrării fiscale.

19. Documentele care au stat la baza înregistrării fiscale, precum şi actele administrative şi procedurale emise de organul fiscal în aplicarea procedurii se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului.

 

ANEXA Nr. 2a)

 

SIGLA MFP

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Agenţia Naţională de Administrarea Fiscală

SIGLA ANAF

 

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a.....................................................

Administraţia Finanţelor Publice a...............................................................

Nr. ............................/.......................

Adresa:

Tel.:

Fax:

E-mail:

 

DECIZIE PRIVIND ÎNREGISTRAREA FISCALĂ DIN OFICIU

 

Denumire/Nume, prenume....................................................................................................................

Adresa:

localitatea.................................. str. ................................nr. ..............bl..........ap........et. ................ judeţul/sectorul...........................................

În baza prevederilor art. 72 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Referatului privind înregistrarea fiscală nr. ......... din data...............................................................vă comunicăm următoarele:

Potrivit informaţiilor şi documentelor deţinute de organul fiscal/comunicate de................................., (altă autoritate) aveaţi obligaţia să vă înregistraţi fiscal, potrivit dispoziţiilor art. 72 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 72 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aţi fost înregistrat fiscal din oficiu şi vi s-a atribuit codul de identificare fiscală ...................................... .  Înregistrarea fiscală produce efecte începând cu data comunicării prezentei decizii.

De la data înregistrării fiscale, aveţi următoarele obligaţii declarative înscrise în vectorul fiscal:

…………………………………………………………………………………………………………………………………..

Obligaţiile declarative înscrise în vectorul fiscal pot fi modificate şi completate prin depunerea, la organul fiscal competent, a unei declaraţii de menţiuni.

Motivaţia înregistrării fiscale din oficiu: ……………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………………………………………..

Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie la organul fiscal emitent, în conformitate cu dispoziţiile art. 209 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării, potrivit art. 207 alin. (1) din acelaşi act normativ.

 

Conducătorul unităţii fiscale

Numele şi prenumele..................................

Semnătura şi ştampila unităţii......................

Întocmit

Numele si prenumele........................................

Semnătura...........................................................

 

Cod M.F.P. 14.13.02.10

 

ANEXA Nr. 2b)

 

 

SIGLA MFP

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Agenţia Naţională de Administrarea Fiscală

SIGLA ANAF

 

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a.....................................................

Administraţia Finanţelor Publice a...............................................................

Nr. ............................/.......................

Adresa:

Tel.:

Fax:

E-mail:

 

NOTIFICARE PRIVIND ÎNREGISTRAREA FISCALĂ DIN OFICIU

 

Către: Denumire/Nume, prenume...................................................................................................

Adresa:

localitatea.................................. str. ....................................nr. ..............bl........., ap........, et. ...............Judeţul/sectorul.................................................................................................

Având în vedere că, potrivit prevederilor art. 72 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aveaţi obligaţia să solicitaţi înregistrarea fiscală, vă rugăm ca, în termen de 5 zile de la primirea prezentei notificări, să vă prezentaţi la sediul nostru pentru a depune declaraţia de înregistrare fiscală sau pentru a ne prezenta documente din care să rezulte că nu aveţi obligaţia înregistrării fiscale.

În cazul în care nu depuneţi declaraţia de înregistrare fiscală sau nu prezentaţi organului fiscal documentele care să justifice că nu aveţi obligaţia de înregistrare fiscală, organul fiscal va proceda la înregistrarea fiscală din oficiu, conform legii.

 

Conducătorul unităţii fiscale

Numele şi prenumele.......................................................

Semnătura şi ştampila unităţii..........................................

Întocmit

Numele şi prenumele........................................

Funcţia...............................................................

Semnătura...........................................................

 

Cod M.F.P. 14.13.07.10

 

 

ANEXA Nr. 3

 

Caracteristicile de tipărire, modul de utilizare şi de arhivare a formularelor

 

1. Decizie privind înregistrarea fiscală din oficiu

1.1. Denumire: „Decizie privind înregistrarea fiscală din oficiu”

1.2. Cod MFP: 14.13.02.10

1.3. Format: A4/t1

1.4. Caracteristici de tipărire:

- pe o singură faţă;

- se utilizează echipament informatic pentru editare.

1.5. U/M: set (2 file)

1.6. Se difuzează: gratuit.

1.7. Se utilizează: pentru înregistrarea fiscală.

1.8. Se întocmeşte

- în: două exemplare;

- de: organul fiscal competent.

1.9. Circulă:

- originalul la contribuabil;

- copia la organul fiscal.

1.10. Se arhivează: la dosarul fiscal al contribuabilului.

2. Notificare privind înregistrarea fiscală din oficiu

2.1. Denumire: „Notificare privind înregistrarea fiscală din oficiu”

2.2. Cod MFP: 14.13.07.10

2.3. Format: A4/t1

2.4. Caracteristici de tipărire:

- pe o singură faţă;

- se utilizează echipament informatic pentru editare.

2.5. U/M: set (2 file)

2.6. Se difuzează: gratuit.

2.7. Se utilizează: pentru notificarea contribuabililor care au obligaţia înregistrării fiscale.

2.8. Se întocmeşte

- în: două exemplare;

- de: organul fiscal competent.

2.9. Circulă:

- originalul la contribuabil;

- copia la organul fiscal.

2.10. Se arhivează: la dosarul fiscal al contribuabilului.

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

REGULAMENT

privind comisioanele practicate de Banca Naţională a României pentru efectuarea operaţiunilor de eliberare şi primire de numerar în relaţia cu instituţiile de credit şi Trezoreria Statului

 

Având în vedere art. 21 alin. (3) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, în temeiul prevederilor art. 48 din Legea nr. 312/2004,

Banca Naţională a României emite următorul regulament:

Art. 1. - Pentru serviciile prestate de Banca Naţională a României instituţiilor de credit şi Trezoreriei Statului, aferente operaţiunilor cu numerar, se percep comisioane.

Art. 2. - Retragerile, respectiv depunerile de numerar ale instituţiilor de credit/Trezoreriei Statului se realizează prin casieriile sucursalelor Băncii Naţionale a României în conformitate cu prevederile Normelor Băncii Naţionale a României nr. 8/2006 privind operaţiunile cu numerar ale instituţiilor de credit şi Trezoreriei Statului în relaţia cu Banca Naţională a României şi decontarea acestor operaţiuni.

Art. 3. - (1) Asupra numerarului, sub formă de bancnote şi/sau monede metalice, retras în ziua (z), care a fost anunţat a se retrage în ziua anterioară (z-1), se percepe un comision de 0,30% aplicat la suma retrasă.

(2) Asupra numerarului, sub formă de bancnote şi/sau monede metalice, anunţat şi retras în aceeaşi zi (z), se percepe un comision de 1 % aplicat la valoarea retrasă.

(3) Asupra numerarului, sub formă de bancnote şi/sau monede metalice, anunţat a se retrage şi neridicat se percepe un comision de 1%.

(4) în cazul în care în ziua (z), instituţia de credit/Trezoreria Statului renunţă parţial la numerarul solicitat iniţial, comisionul de 1 % se aplică doar la numerarul neridicat.

Art. 4. - (1) Asupra numerarului sub formă de bancnote, anunţat a se retrage în ziua anterioară (z-1), pentru care se solicită o structură pe cupiuri preferenţială, diferită de structura stabilită de Banca Naţională a României, se percepe un comision de 1%.

(2) Asupra numerarului sub formă de bancnote, anunţat a se retrage în aceeaşi zi (z), pentru care se solicită o structură pe cupiuri preferenţială, dar care vine în completarea unei alte cereri anunţate în ziua anterioară (z-1), se percepe un comision de1%.

(3) Asupra numerarului sub formă de bancnote, anunţat a se retrage în aceeaşi zi (z), pentru care se solicită o structură pe cupiuri preferenţială, se percepe un comision de 2%.

Art. 5. - Pentru constatarea unor diferenţe între conţinutul declarat al coletului depus la Banca Naţională a României şi cupiura existentă efectiv în colet, se percepe un comision de 500 lei/colet pentru bancnote şi 100 lei/colet pentru monede.

Art. 6. - (1) Pentru bancnotele/monedele metalice fără putere circulatorie pe teritoriul României sau de altă valoare nominală decât restul bancnotelor/monedelor dintr-un pachet/săculeţ, precum şi pentru alte obiecte, bilete sau jetoane, ce nu reprezintă contrafaceri, constatate la procesarea numerarului depus, se percepe un comision de 1%, aplicat la valoarea pachetului/săculeţului în care acestea au fost depistate.

(2) Pentru fiecare bancnotă/monedă metalică falsificată constatată la procesarea numerarului depus, se percepe un comision de 0,5%, aplicat la valoarea pachetului/săculeţului în care aceasta a fost depistată.

Art. 7. - (1) Pentru efectuarea operaţiunilor de schimb între bancnote şi monede aflate în circulaţie (monede metalice cu bancnote şi invers, monede metalice tot cu monede metalice, dar din cupiuri diferite, bancnote tot cu bancnote dar din cupiuri diferite), se percepe un comision de 2% asupra sumei schimbate. Operaţiunea de schimb se efectuează în aceeaşi zi.

(2) Pentru schimbul de bancnote deteriorate prin macularea cu cerneală specială (roşie) în urma declanşării accidentale a dispozitivelor antifurt, ca efect al manevrării necorespunzătoare de către personalul de specialitate a numerarului ambalat în dispozitive antifurt, se percepe un comision de 0,5 lei/bancnotă, cu respectarea tuturor normelor de preschimbare în vigoare, emise de Banca Naţională a României.

(3) Pentru schimbul de bancnote şi monede aflate în circulaţie, uzate şi deteriorate în procesul circulaţiei monetare, cu bancnote şi monede noi sau bune din aceeaşi cupiură nu se percepe comision.

Art. 8. - (1) Pentru fiecare mesaj sub formă de fişier XML, finalizat, transmis de instituţiile de credit/Trezoreria Statului la Banca Naţională a României, pentru retragerile sau depunerile de numerar se percepe un comision fix de 20 de lei.

(2) Pentru consultarea bazei de date a sistemului Cash-ReGIS cu privire la decontarea diferenţelor de numerar constatate la procesare şi a comisioanelor aferente operaţiunilor cu numerar, se percepe un comision fix, lunar, în valoare de 1.500 lei.

Art. 9. - (1) Comisioanele percepute potrivit art. 3, 4, 7 şi 8 alin. (1) se vor calcula şi încasa de Banca Naţională a României în ziua efectuării operaţiunilor respective.

(2) Comisionul prevăzut la art. 5 şi 6 se încasează în ziua confirmării conţinutului coletelor cu numerar, respectiv în ziua procesării numerarului.

(3) Comisionul prevăzut la art. 8 alin. (2) se încasează în ultima zi lucrătoare a lunii,

Art. 10. - (1) Prevederile prezentului regulament se aplică începând cu data de 1 iunie 2012.

(2) La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă Regulamentul nr. 3/2010 privind comisioanele practicate de Banca Naţională a României pentru efectuarea operaţiunilor de eliberare şi primire de numerar în relaţia cu instituţiile de credit şi Trezoreria Statului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 22 martie 2010.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 21 mai 2012.

Nr. 7.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.