MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 154/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 154         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Joi, 8 martie 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 1.482 din 8 noiembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c), art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

 

Decizia nr. 1.542 din 6 decembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. m) şi art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 119 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Decizia nr. 1.554 din 6 decembrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286 alin. (1), art. 2871-2876 şi art. 28716 din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi art. 725 alin. 2 din Codul de procedură civilă

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

110. - Hotărâre privind numirea unui consul general

 

111. - Hotărâre privind rechemarea unui consul general

 

112. - Hotărâre privind rechemarea unui consul general

 

113. - Hotărâre privind rechemarea şi numirea unui consul general

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

63. - Ordin al ministrului administraţiei şi internelor privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 131/2010 pentru aprobarea modelului certificatelor de atestare a absolvirii programelor de formare specializată şi a programelor de perfecţionare organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, precum şi pentru aprobarea modelului certificatului de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală

 

202. - Ordin al ministrului afacerilor externe pentru publicarea schimbului de scrisori, semnate la Bucureşti la 27 septembrie 2011 şi, respectiv, la Bucureşti la 21 decembrie 2011, care constituie Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene prin care se extinde până la 31 decembrie 2012 valabilitatea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 1992

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 1.482

din 8 noiembrie 2011

referitoare la excepţia de ne constituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c), art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocarii - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iul ia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c), art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Maria Luca în Dosarul nr. 5.423/97/2010 al Tribunalului Hunedoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale si care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 548D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul si în dosarele nr. 549D/2011-557D/2011, nr. 588D/201Î-590D/2011, nr. 625D/2011, nr. 648D/2011, nr. 649D/2011, nr. 655D/2011-661 D/2011 şi nr. 780D/2011, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică, excepţie ridicată de Niculina Iuga, Rodica Avram, Georgeta Florica Pârvu, Doina Pantilimon, Adina Gavrilă, Lucia Maria Josan, Dora Maria Roth, Viorica Bărbulescu, Iuliana Ferenţi, Elvira Elena Georgescu, Maria Mihuţoni, Ana Tâmpean, Elisabeta Balogh (Budai), Felicia Sidonia Oprea, Dorina Viorica Popa, Maria Avram, Elena Fica, Victoria Pavel, Rodica Biuca Leonhardt, Elena Ricu, Claudia Cucuian, Olimpia Orzan si Mariana Trandafir în dosarele nr. 5.350/97/2010, nr. 5.484/97/2010, nr. 5.851/97/2010, nr. 5.316/97/2010, nr. 5.315/97/2010, nr. 5.419/97/2010, nr. 5.487/97/2010, nr. 5.226/97/2010, nr. 5.485/97/2010, nr. 5.229/97/2010, nr. 5.232/97/2010, nr. 5.236/97/2010, nr. 5.525/97/2010, nr. 5.361/97/2010, nr. 5.667/97/2010, nr. 5.358/97/2010, nr. 5.314/97/2010, nr. 5.317/97/2010, nr. 5.231/97/2010, nr. 5.616/97/2010, nr. 5.227/97/2010, nr. 5.233/97/2010 şi nr. 5.235/97/2010 ale Tribunalului Hunedoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 549D/2011- 557D/2011, nr. 588D/2011-5 90 D/2011, nr. 625 D/2011, nr. 648D/2011, nr. 649D/2011, nr. 655D/2011-661 D/2011 si nr. 780D/2011 la Dosarul nr. 548D/2011.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 549D/2011- nr. 557D/2011, nr. 588D/2011-590D/2011, nr. 625D/2011, nr. 648D/2011, nr. 649D/2011, nr. 655D/2011-661 D/2011 şi nr. 780D/2011 la Dosarul nr. 548D/2011, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 871 din 25 iunie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierile din 22 martie 2011, 5, 11 şi 19 aprilie 2011, 3 si 10 mai 2011 si 9 iunie 2011, pronunţate în dosarele nr.5.423/97/2010, nr. 5.350/97/2010, nr. 5.484/97/2010, nr. 5.851/97/2010, nr. 5.316/97/2010, nr. 5.315/97/2010, nr. 5.419/97/2010, nr. 5.487/97/2010, nr. 5.226/97/2010, nr. 5.485/97/2010, nr. 5.229/97/2010, nr. 5,232/97/2010, nr. 5.236/97/2010, nr. 5.525/97/2010, nr. 5.361/97/2010, nr. 5.667/97/2010, nr. 5.358/97/2010, nr. 5.314/97/2010, nr. 5.317/97/2010, nr. 5.231/97/2010, nr. 5.616/97/2010, nr. 5.227/97/2010, nr. 5.233/97/2010 şi nr. 5.235/97/2010, Tribunalul Hunedoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c). art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Maria Luca, Niculina Iuga, Rodica Avram, Georgeta Florica Pârvu, Doina Pantilimon, Adina Gavrilă, Lucia Maria Josan, Dora Maria Roth, Viorica Bărbulescu, Iuliana Ferenţi, Elvira Elena Georgescu, Maria Mihuţoni, Ana Tâmpean, Elisabeta Balogh (Budai), Felicia Sidonia Oprea, Dorina Viorica Popa, Maria Avram, Elena Fica, Victoria Pavel, Rodica Biuca Leonhardt, Elena Ricu, Claudia Cucuian, Olimpia Orzan şi Mariana Trandafir în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiei de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul neretroactivităţii legilor, întrucât sunt aplicate retroactiv, respectarea principiului neretroactivităţii legii civile presupunând aplicarea dispoziţiilor noii legi doar în privinţa celor care se vor înscrie la pensie după intrarea în vigoare a legii menţionate, nu şi a celor deja pensionaţi. Totodată, se arată că drepturile câştigate sunt acele drepturi care au intrat definitiv în patrimoniul unei persoane, făcând parte din dreptul său de proprietate, iar pensia în sine constituie un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel încât reducerea pensiei echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate privată reglementat de art. 44 din Constituţie. De asemenea, recalcularea pensiilor speciale are un caracter discriminatoriu, aducând această categorie socială într-o situaţie dezavantajoasă în raport cu militarii şi chiar în raport cu pensionarii din sistemul public, cel puţin în privinţa celor care au fost pensionaţi fără îndeplinirea criteriului vârstei minime de pensionare şi care au obţinut un punctaj şi, respectiv, o pensie net inferioară, datorită stagiului de cotizare mult mai mic decât stagiul complet utilizat la recalculare, metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu trebuind să fie aceeaşi atât pentru militari, cât şi pentru auxiliarii din justiţie, fiind astfel încălcat principiul nediscriminării reglementat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Tribunalul Hunedoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este întemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul a trimis punctul său de vedere referitor la dosarele nr. 588D/2011-590D/2011, nr. 625D/2011, nr. 648D/2011, nr. 649D/2011 şi nr. 655D/2011-661 D/2011 şi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens se arată că, în momentul de faţă, este aplicabilă numai Legea nr. 263/2010 în privinţa sistemului de pensii publice, aspect subliniat şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.237 din 6 octombrie 2010. Pe fond, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 871 şi 873 din 25 iunie 2010, precum şi Decizia nr. 1.612 din 15 decembrie 2010. Guvernul nu a transmis punctul său de vedere în dosarele nr. 548D/2011- 557D/2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 lit. c), art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, care au următorul cuprins:

- Art. 1 lit. c): „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare:

c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate a! instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.”;

- Art. 2: „(1) Pensiile de serviciu anticipate şi anticipate parţiale dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Pensiile anticipate de serviciu dintre cele prevăzute la art. 1 lit. c) şi f) devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Pensiile de invaliditate şi pensiile de urmaş dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii de invaliditate, respectiv pensii de urmaş, în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Pensiile de serviciu, altele decât cele menţionate la alin. (1)-(3), dintre cele prevăzute la art. 1, devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.”;

- Art. 3: „(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) în situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.”

Autorii excepţiei susţin, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii în drepturi şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată. Totodată, sunt invocate în susţinerea excepţiei şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la protecţia proprietăţii

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. Textele legale criticate au mai format obiectul unor critici de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, cu titlu exemplificativ reţinându-se Decizia nr. 1.286 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011, şi Decizia nr. 1.264 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 25 noiembrie 2011, decizii prin care Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea textelor supuse controlului.

Astfel, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie2010, şi prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat, în mod principial, că textele de lege criticate, conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin, (2) din Constituţie, afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.

Având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă şi raţională, Curtea a considerat că acestea pot fi eliminate doar dacă există o raţiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât si cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea a observat că măsura nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, nu prevede diferenţieri procentuale pentru diversele categorii cărora li se adresează, pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult sau mai puţin măsura de reducere a venitului obţinut dintr-o atare pensie.

Curtea a statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de „bun”, ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.

II. Distinct de cele arătate prin deciziile menţionate, Curtea mai reţine că dispoziţiile legale criticate nu impietează cu nimic asupra calităţii de pensionar dobândite în temeiul reglementărilor legale în vigoare la momentul emiterii deciziei de pensionare. Astfel, această decizie reprezintă un element constitutiv al unei situaţii juridice existente înainte de o eventuală intrare în vigoare a prevederilor criticate. Rezultă că, sub aspectul cuantumului pensiei, efectele acestei decizii de pensionare rămân câştigate pe toată perioada cuprinsă între emiterea deciziei de pensionare şi momentul la care va intra în vigoare prezenta lege. Dacă prezenta lege ar fi diminuat sau crescut cuantumul pensiei aflate în plată pe perioada menţionată, aceasta cu siguranţa ar fi fost retroactivă, încălcând art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât ar fi desfiinţat o facta praeterita.

Prin urmare, ceea ce se subsumează, în mod evident, conceptului de facta praeterita este dobândirea calităţii de pensionar. În urma obţinerii acestei calităţi, drepturile rezultate din aceasta se constituie în veritabile efecte rezultante ale actului de pensionare, ceea ce nu înseamnă că actul de pensionare determină a priori şi ad aeternam cuantumul pensiei/drepturilor aflate în plată.

Astfel, prestaţiile de asigurări sociale, subsecvente actului de pensionare, nu pot fi considerate ab initio ca fiind facta praeterita. Ele devin facta praeterita pe măsura curgerii timpului. Insă cuantumul pensiei !a care este îndrituit pensionam! pentru perioada ce urmează unei luni încheiate este mai degrabă un efect viitor al unor raporturi juridice trecute, facta Mura, întrucât raportul juridic trecut, în speţa de faţă, se constituie chiar în dobândirea calităţii de pensionar şi toate prestaţiile succesive lunare sub forma pensiei sunt facta futura, care, pe măsura trecerii timpului, devin facta praeterita.

Legiuitorul, fie el originar sau derivat, nu poate modifica pentru trecut - crescând sau diminuând - cuantumul pensiilor legal primite şi încasate lunar. Deci drepturi legal câştigate sunt cele care sunt deja legal încasate, cu condiţia să fi fost şi legal stabilite. De asemenea, drept legal dobândit este, bineînţeles, şi calitatea de pensionar.

De altfel, prin Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, Curtea a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.

Curtea observă că pensia de serviciu este compusă, principial, din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Obligaţia statului este aceea de a nu reduce cuantumul pensiei sub nivelul stabilit în sistemul general de pensionare, întrucât, prin calitatea de asigurat la sistemul de asigurări sociale, persoana în cauză şi-a garantat dreptul la pensia ordinara tocmai prin plata contribuţiilor. Este un drept pe care l-a obţinut şi realizat prin plata contribuţiilor legal datorate. De asemenea, nu există un drept constituţional la pensie de serviciu, astfel încât cu privire la suplimentul acordat de stat nu se poate susţine că este un drept viitor câştigat ad aeternam, din moment ce este sub condiţie.

Mai mult, Curtea observă că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotărârile din 8 decembrie 2009 şi 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, şi hotărârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în cauzele Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecký împotriva SIovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plăţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificată (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarităţii societăţii în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial, pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) şi că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să ştirbească esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă şi proporţională (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţiile vărsate, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiţii, pierderea parţială a unei părţi din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63).

Curtea constată că eliminarea pensiilor de serviciu reglementată de Legea nr. 119/2010 nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură (spre deosebire de cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei). Ajustarea dictată de principiul contributivităţii nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajaţi, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr. 872 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţă, nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă.

III. Cu privire la discriminarea invocată de autorii excepţiei, creată prin modalitatea diferită de recalculare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea faţă de modalitatea de recalculare a pensiilor militare de stat, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 119/2010 stipulează că pensiile prevăzute la art. 1 din aceeaşi lege „se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare”.

Metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 este în prezent reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 30 iunie 2011.

Astfel cum se arată şi în preambulul ordonanţei de urgenţă, scopul acesteia este instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivităţii şi egalităţii, în vederea stabilirii în mod just şi echitabil a drepturilor de pensie pe care persoanele vizate de prezenta ordonanţă de urgenţă sunt îndreptăţite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice şi să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activităţi profesionale.

Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, anexă la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011, prevede la art. 8 alin, (2) şi (3) că „stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel prevăzut în anexa nr. 1 [Vârste standard de pensionare, stagii complete şi stagii minime de cotizare]. Prin excepţie de la prevederile alin. (2), la determinarea punctajului mediu anual se ia în considerare stagiul de cotizare utilizat la deschiderea drepturilor iniţiale de pensie, astfel cum a fost acesta reglementat în legislaţia în vigoare la data stabilirii acestora, în măsura în care acesta este mai favorabil beneficiarului”.

Pentru categoriile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 19/2000, Curtea constată că prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 prevăd că: „Pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) sau b), punctajul mediu anual realizat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale persoanelor la 20 de ani reprezentând stagiul complet de cotizare.”Alin. (4) al aceluiaşi articol dispune că:”În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu pot fi dovedite venituri de natură salariată, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.

Art. 77 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale stabilea, la momentul adoptării Legii nr. 119/2010, că: „Punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 3.”

Anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000 prevedea, ca regulă generală, un stagiu complet de cotizare de 25 de ani pentru femei, respectiv 30 de ani pentru bărbaţi şi care va creşte până la 30 de ani pentru femei, respectiv 35 de ani pentru bărbaţi până în anul 2015.

Din analiza textelor de lege aplicabile în vederea recalculării pensiilor militare de stat. a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, pe de o parte, şi a textelor aplicabile recalculării celorlalte categorii de pensii menţionate de art. 1 din Legea nr. 119/2010, de cealaltă parte, reiese voinţa legiuitorului de a prevedea modalităţi distincte de recalculare a diferitelor categorii de pensii, tocmai datorită modului diferit în care acestea erau calculate şi acordate anterior recalculării dispuse în temeiul Legii nr. 119/2010 şi situaţilor specifice în care se află diversele categorii socioprofesionale care beneficiază de pensie de serviciu.

Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie impune legiuitorului instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul lor, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. (Ase vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.)

Împrejurări diferite, care plasează diferitele categorii de persoane în situaţii obiectiv diferite, justifică însă, iar uneori chiar impun instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalităţii în drepturi.

În situaţia actului normativ analizat, Curtea constată că obiectivul acestuia este acela de a converti anumite tipuri speciale de pensii, în al căror cuantum se regăsea o semnificativă componentă necontributivă, în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, întemeiate pe principiul contributivităţii.

Din această perspectivă, Curtea observă că Legea nr. 119/2010 nu face nicio deosebire între diferitele categorii de pensii supuse acestui proces, componenta necontributivă a pensiei speciale fiind deopotrivă eliminată pentru toate categoriile de pensii menţionate la art. 1,

Ceea ce diferă sunt condiţiile de recalculare a pensiilor în sistemul public de pensii, respectiv stagiile de cotizare în funcţie de care se calculează punctajul mediu anual şi cuantumul veniturilor care se ia în calcul la stabilirea pensiilor.

Curtea constată că în sistemul public de pensii există mai multe categorii socioprofesionale care se bucură de un regim juridic mai favorabil în ceea ce priveşte calculul pensiilor, fără ca aceasta să aibă semnificaţia unei discriminări. În acest sens, pot fi amintite persoanele care au desfăşurat activitatea în condiţii deosebite ori speciale de muncă şi care beneficiază de vârste de pensionare şi stagii de cotizare mai reduse. Factorul determinant în instituirea tratamentului juridic diferenţiat îl constituie condiţiile specifice în care aceste categorii socio­profesionale au desfăşurat activitatea.

În ceea ce priveşte persoanele care se încadrează în ipoteza dispoziţiilor art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010, o relevanţă deosebită o au considerentele Deciziei nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea lr nr. 785 din 24 noiembrie 2010, în care Curtea, analizând din perspectiva criticii raportate la art. 16 alin. (1) din Constituţie prevederile Legii privind sistemul unitar de pensii publice, arăta că dispoziţiile mai favorabile aplicabile cadrelor militare în activitate, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale sub aspectul acordării dreptului la pensie sunt justificate de „natura activităţii desfăşurate, care creează condiţiile unei uzuri corporale accentuate prin expunere la pericole de vătămare corporală şi chiar de ameninţare a vieţii”.

Aceleaşi raţiuni impun şi în prezenta cauză respingerea ca neîntemeiată a criticilor raportate la principiului constituţional al egalităţii în drepturi, categoriile socioprofesionale comparate aflându-se în situaţii obiectiv diferite, care justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat.

IV. În fine, Curtea observă că dispoziţiile procedurale cuprinse la art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 119/2010 nu încalcă cu nimic dispoziţiile constituţionale invocate, ele reprezentând prevederi de natură tehnică, legiuitorul fiind îndrituit să stabilească modul de conversie a pensiilor de serviciu în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 şi modalitatea concretă de calcul a noilor pensii prin trimiterea generală pe care o face la principiile fostei Legi nr. 19/2000 - în prezent trimiterea, desigur, vizează Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c), art. 2 şi art. 3 din Lega nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Maria Luca, Niculina Iuga, Rodica Avram, Georgeta Florica Pârvu, Doina Pantilimon, Adina Gavrilă, Lucia Maria Josan, Dora Maria Roth, Viorica Bărbulescu, Iuliana Ferenţi, Elvira Elena Georgescu, Maria Mihuţoni, Ana Tâmpean, Elisabeta Balogh (Budai), Felicia Sidonia Oprea, Dorina Viorica Popa, Maria Avram, Elena Fica, Victoria Pavel, Rodica Biuca Leonhardt, Elena Ricu, Claudia Cucuian, Olimpia Orzan şi Mariana Trandafir în dosarele nr. 5.423/97/2010, nr. 5.350/97/2010, nr. 5.484/97/2010, nr. 5.851/97/2010, nr. 5.316/97/2010, nr. 5.315/97/2010, nr. 5.419/97/2010, nr. 5.487/97/2010, nr. 5.226/97/2010, nr. 5.485/97/2010, nr. 5.229/97/2010, nr. 5.232/97/2010, nr. 5.236/97/2010, nr. 5.525/97/2010, nr. 5.361/97/2010, nr. 5.667/97/2010, nr. 5.358/97/2010, nr. 5.314/97/2010, nr. 5.317/97/2010, nr. 5.231/97/2010, nr. 5.616/97/2010, nr. 5.227/97/2010, nr. 5.233/97/2010 şi nr. 5.235/97/2010 ale Tribunalului Hunedoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2011.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.542

din 6 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. m) şi art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 119 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. m) şi art. 145 alin. (2} lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 119 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială Par Rom - S.R.L. din Ploieşti în Dosarul nr. 673/42/2010 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. IOD/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 30 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 673/42/2010, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. m) şi art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 119 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială Par Rom - S.R.L. din Ploieşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. m) şi art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal stabilesc o ingerinţă nejustificată şi inadmisibilă a statului în viaţa economică a persoanelor private, ceea ce contravine prevederilor art. 135 din Constituţie. Dispoziţiile criticate, prin faptul că impun drept criteriu de deductibilitate „necesitatea prestării în scopul activităţilor desfăşurate a serviciilor de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii”, dau naştere la arbitrariu şi discriminare. Astfel, sunt încălcate prevederile art. 56 din Legea fundamentală. În continuare, arată că se instituie un tratament inegal pentru comercianţii care cumpără „produse” în exercitarea comerţului lor şi cei care cumpără „servicii”.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 119 din Codul de procedură fiscală, autoarea excepţiei arată că acestea contravin prevederilor art. 56 din Constituţie, deoarece nu se face nicio diferenţiere între persoanele care cu bună-ştiinţă au încercat fraudarea sistemului de impunere şi acele persoane care cu bună-credinţă au considerat deductibile anumite cheltuieli.

Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate constituie reguli instituite de legiuitor pentru reglementarea condiţiilor în care pot fi deductibile sau nu cheltuielile contribuabililor şi plata dobânzilor pentru obligaţii fiscale restante. Or, în materie fiscală statul are deplină legitimitate constituţională, în temeiul art. 56 şi art. 139 din Constituţie, să stabilească impozite şi taxe. Totodată, în condiţiile economiei de piaţă, stabilirea de dobânzi în cazul neîndeplinirii la termenul scadent a obligaţiei de plată reprezintă o măsură justificată şi necesară pentru a preveni prejudicierea creditorului. De asemenea, impunerea de către stat a unui climat de disciplină economică, reflectat în stabilirea de către legiuitor a unor reguli privind deductibilităţile şi dobânzile aplicate contribuabililor, sunt în concordanţă cu prevederile art. 135 din Constituţie. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, se arată că acestea nu au incidenţă în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. m) şi art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, şi art. 119 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007.

Textele de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 21 alin. (4) fit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:

„Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: (...) m) cheltuielile cu serviciile de management consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităţilor desfăşurate şi pentru care nu sunt încheiate contracte;”;

- Art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:

„Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:

a) operaţiuni taxabile;”;

- Art. 119 din Ordonanţa Guvernului nr. 9272003 privind Codul de procedură fiscală: „(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.

(2) Nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.

(3) Dobânzile şi penalităţile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală.

(4) Dobânzile şi penalităţile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al preşedintelui Agentei Naţionale de Administrare Fiscală, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 142 alin. (6).

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 56 referitor la contribuţii financiare şi ale art. 135 referitor la economia României.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevăd posibilitatea deductibilităţii cheltuielilor efectuate de către contribuabili cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, numai dacă au fost îndeplinite cumulativ anumite condiţii. Astfel, serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părţi sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lega, iar contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţilor desfăşurate.

Dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată este supus, de asemenea, îndeplinirii anumitor condiţii prevăzute de lege, dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal dispunând că orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile. Astfel, persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată au dreptul să beneficieze de deducerea taxei aferente prestărilor de servicii (servicii care au fost prestate) dacă acestea sunt destinate în folosul operaţiunilor sale taxabile.

Aşa fiind, Curtea reţine că cele două dispoziţii criticate dispun asupra condiţiilor care trebuie respectate de către contribuabili pentru a putea beneficia de dreptul de deducere, condiţii a căror reglementare intră în competenţa legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili atât cuantumul impozitelor şi taxelor, cât şi eventualele scutiri sau deduceri de la plata acestor obligaţii.

Condiţionarea dreptului de a beneficia de deducerea cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată de îndeplinirea unor condiţii legale nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 56 şi art. 135, o astfel de reglementare fiind necesară administrării eficiente a impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat şi reprezentând, totodată, o detaliere a drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raporturile juridice fiscale. Dacă s-ar reglementa posibilitatea de a beneficia de deducerea cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată fără a fi respectate anumite condiţii legale imperative, s-ar crea posibilitatea diminuării profitului impozabil a! contribuabililor şi, implicit, o eludare a prevederilor legale fiscale şi a celor constituţionale care dispun asupra obligaţiilor fiscale ale contribuabililor.

Referitor la invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea constată că dispoziţiile criticate se aplică calculului profitului impozabil al tuturor contribuabililor, astfel cum aceştia sunt definiţi prin art. 13 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fără privilegii şi fără discriminări.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 119 alin. {1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că textul legal criticat reprezintă o măsură de politică fiscală pe care legiuitorul a instituit-o în vederea sancţionării conduitei culpabile pe care contribuabilii o au prin neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor de plată (Decizia nr. 889 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010).

Stabilirea printr-o dispoziţie legală expresă a unor sancţiuni cu caracter fiscal pentru neîndeplinirea la termen a obligaţiilor bugetare se circumscrie sferei de aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 şi art. 139, care reprezintă regula generală în materia impozitelor şi taxelor, legiuitorul fiind îndreptăţit inclusiv la a adopta reglementări care să reprezinte un mijloc suplimentar care să asigure executarea obligaţiilor fiscale.

Atât timp cât nivelul dobânzii calculate pentru fiecare zi de întârziere are o valoare stabilită într-un cuantum rezonabil, dar suficient de disuasiv pentru a nu îşi pierde raţiunea pentru care a fost instituită, nu poate fi reţinută nicio încălcare a prevederilor constituţionale invocate.

În continuare, Curtea observă că, potrivit principiilor generale de conduită în administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat cuprinse în cap. II din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, organul fiscal va identifica şi va avea în vedere toate circumstanţele edificatoare ale fiecărui caz, incumbându-i şi obligaţia să examineze în mod obiectiv starea de fapt a contribuabilului.

Nemulţumit fiind de constatările organului fiscal concretizate într-un act administrativ fiscal, contribuabilul poate formula contestaţie potrivit legii, iar ulterior se poate adresa instanţei judecătoreşti de contencios administrativ competente, în condiţiile legii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. m) şi art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 119 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială Par Rom - S.R.L. din Ploieşti în Dosarul nr. 673/42/2010 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 decembrie 2011

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.554

din 6 decembrie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286 alin. (1), art. 2871-2876 şi art. 28716 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi art. 725 alin. 2 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Mi nea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286 alin. (11), art. 2871-2876 şi art. 28716 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi art. 725 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Saero” - S.R.L. (în prezent Societatea Comercială „Muroetal” - S.R.L.) din Giroc, jjdeţul Timiş, în Dosarul nr. 2.326/102/2009 al Tribunalului Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 513D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierea din 6 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.326/102/2009, Tribunalul Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286 alin. (V), art. 2871-2876 şi art. 28716 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi art. 725 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Saero”-S.R.L. (în prezent Societatea Comercială „Muroetal”- S.R.L.) din Giroc, judeţul Timiş.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile art. 286 alin. (11)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 şi cele ale art. 725 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece creează posibilitatea ca litigiile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a unor modificări legislative privind competenţa materială a instanţei de judecată să rămână în competenţa instanţei iniţial învestite. În esenţă, autoarea excepţiei susţine că, deşi dispoziţiile art. 286 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 au fost abrogate prin art. 1 pct. 36 din Legea nr. 278/2010, procesele şi cererile privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică soluţionându-se, potrivit noilor modificări, de către secţia comercială a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, speţa sa este judecată de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, deoarece la data introducerii acţiunii aceasta era competentă potrivit reglementărilor în vigoare. Astfel, faptul că procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite continuă să fie judecate de acele instanţe contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 21 şi ale art. 24.

În continuare, susţine că dispoziţiile art. 2871-287s din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 sunt neconstituţionale, deoarece impun termene scurte pentru depunerea întâmpinării şi pentru fixarea termenului” de judecată, fapt ce contravine prevederilor art. 21 şi art. 24 din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 28716 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, susţine că acestea contravin prevederilor art. 21, art. 45 şi art. 135 din Constituţie, deoarece se instituie termene deosebit de scurte pentru comunicarea hotărârii pronunţate şi pentru exercitarea căii de atac a recursului. În final, arată că toate dispoziţiile criticate încalcă şi prevederile art. 124 alin, (2) din Constituţie.

Tribunalul Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arata că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. Astfel, legiuitorul este în drept să stabilească regulile de procedură cu aplicabilitate generală, dar şi unele reguli speciale, derogatorii, în considerarea unor situaţii deosebite, fără ca acestea să poată fi contrare liberului acces la justiţie, dreptului la apărare sau dispoziţiilor fundamentale referitoare la statul de drept. Prevederile criticate constituie norme de procedură, prin care se reglementează soluţionarea contestaţiilor privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, stabilind obligaţiile judecătorului, termenul de depunere a întâmpinării şi a răspunsului la aceasta şi la cererea reconvenţională, precum şi stabilirea primului termen de judecată şi a celor ulterioare. Cu privire la dispoziţiile art. 725 alin. 2 din Codul de procedură civilă,

arată că acestea instituie regula de drept comun ce constă în aplicarea imediată a legii procesuale noi, aceeaşi instanţă putând fi învestită cu soluţionarea a două căi de atac în aceeaşi cauză, ceea ce nu relevă însă ni ci un fine de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Prin încheierea de sesizare, instanţa <ie judecată a sesizat instanţa de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286 alin. (1), astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 278/2010, dispoziţiile art. 2871-2876 şi art. 28716 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi art. 725 alin. 2 din Codul de procedură civilă,

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, iar Legea nr. 278/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 31 decembrie 2010.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2} privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 45 privind libertatea economică, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 135 privind economia.

I. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Curtea constată că la momentul introducerii acţiunii, de către RA. Aeroport Transilvania Târgu Mureş, referitoare la rezoluţiunea unui contract de achiziţie publică, competentă pentru a soluţiona în primă instanţă această cerere era, potrivit dispoziţiilor art. 286 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante. Ulterior acestei date şi până la sesizarea Curţii Constituţionale, prin art. I pct. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 2 iulie 2010), la articolul 286, după alineatul (1) s-a introdus un nou alineat, alineatul (11), care prevedea că „procesele şi cererile privind {...), rezoluţiunea, (...) contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia comercială a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante”.

După sesizarea Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 286 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 au fost abrogate prin articolul unic pct. 36 din Legea nr. 278/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, dar soluţia legislativă a fost menţinută prin dispoziţiile pct. 35 din lege, care a modificat alineatul (1) al articolului 286 şi care prevăd că „procesele şi cererile privind (...), rezoluţiunea, (...) contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia comercială a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante”.

Având în vedere evenimentele legislative ce au survenit şi observând critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la neaplicarea noii soluţii legislative şi cazului său, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl formează dispoziţiile art. 286 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 278/2010.

În continuare, Curtea constată că autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că, introducând o nouă soluţie legislativă, legiuitorul a omis a reglementa dispoziţii tranzitorii care să permită aplicarea acestei soluţii şi speţei sale. Aşa fiind, Curtea constată că autorul excepţiei solicită, în realitate, completarea textului de lege criticat, în sensul de a reglementa o dispoziţie tranzitorie care să permită aplicarea noii soluţii legislative şi cauzei sale. O asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 278/2010, este inadmisibilă.

II. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2871- 2876 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, Curtea constată că dispoziţiile art. 2871-2876 au fost introduse prin art. II pct. 60 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2009 privind unele măsuri în domeniul legislaţiei referitoare la achiziţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 12 martie 2009.

Dispoziţiile art. 2873 au fost abrogate prin articolul unic pct. 37 din Legea nr. 278/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 31 decembrie 2010.

Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, nepublicată încă la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.

În continuare, Curtea constată că norma supusă controlului de constituţionalitate reprezintă o normă de procedură, care obligă autoritatea contractantă ca, în termen de o zi lucrătoare de la primirea citaţiei, să îi înştiinţeze pe ceilalţi participanţi implicaţi în procedura de atribuire despre existenţa unui litigiu privind procedura de atribuire respectivă.

Dat fiind că la data formulării excepţiei, dispoziţiile criticate şi-au epuizat efectele juridice, fără să impieteze asupra drepturilor materiale sau procesuale ale autoarei, precum şi faptul că aceste dispoziţii nu mai sunt în vigoare nemaiavând incidenţă în cauză, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2873 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 a devenit inadmisibilă.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2871, art. 2872 şi art. 2874-2876 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, Curtea constată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestora. Astfel, prin Decizia nr. 1.544 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 17 din 7 ianuarie 2011, Curtea a statuat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. Astfel, legiuitorul este în drept să stabilească regulile de procedură cu aplicabilitate generală, dar şi unele reguli speciale, derogatorii, în considerarea unor situaţii deosebite, fără ca acestea să poată fi contrare liberului acces la justiţie, dreptului la apărare sau dispoziţiilor fundamentale referitoare la statul de drept. Prevederile criticate constituie norme de procedură, prin care se reglementează soluţionarea contestaţiilor privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, stabilind obligaţiile judecătorului, termenul de depunere a întâmpinării şi a răspunsului la aceasta şi la cererea reconvenţională, precum şi stabilirea primului termen de judecată şi a celor ulterioare, fără a aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea principiului celerităţii procedurilor judiciare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că, prin impunerea respectării unui termen rezonabil, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale subliniază importanţa faptului că „justiţia trebuie să fie administrată fără întârzieri de natură a-i compromite eficacitatea şi credibilitatea (Hotărârea din 27 octombrie 1994, pronunţată în Cauza Katte Klitsche de la Grange împotriva Italiei, paragraful 61), statul fiind responsabil pentru activitatea ansamblului serviciilor sale, nu numai pentru aceea a organelor judiciare (Hotărârea din 23 octombrie 1990, pronunţată în Cauza Moreira de Azsvedo împotriva Portugaliei, paragraful 73).

Aşa fiind, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2871, art. 2872 şi art. 2874-2876 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

III. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.671 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 23 februarie 2010, Curtea a statuat că aceste dispoziţii legale instituie regula de drept comun ce constă în aplicarea imediată a legii procesuale noi, aceeaşi instanţă putând fi învestită cu soluţionarea a două căi de atac în aceeaşi cauză, ceea ce nu relevă însă niciun fine de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Saero” - S.R.L. {în prezent Societatea Comercială „Muroetal” - S.R.L.) din Giroc, judeţul Timiş în Dosarul nr. 2.326/102/2009 al Tribunalului Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2873 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2871, art. 2872, art. 2874-2876 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi a dispoziţiilor art. 725 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 decembrie 2011.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind numirea unui consul general

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Domnul Iulian Niţu se numeşte consul general, şef al Consulatului General al României la Zajecar, Republica Serbia.

PRIM-MINISTRU

MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe,

Cristian Diaconescu

 

Bucureşti, 6 martie 2012.

Nr. 110.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind rechemarea unui consul general

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Domnul Lucian Valeriu Rosenfeld se recheamă din calitatea de consul general, şef al Consulatului General al României la Vancouver, Canada.

PRIM-MINISTRU

MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe,

Cristian Diaconescu

 

Bucureşti, 6 martie 2012.

Nr. 111.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind rechemarea unui consul general

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Domnul Emil Călin Cămărăşan se recheamă din calitatea de consul general, şef al Consulatului General al României la Gyula, Republica Ungară.

Art. 2. - Domnul Emil Călin Cămărăşan îşi va încheia misiunea în termen de cel mult 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU

MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe,

Cristian Diaconescu

 

Bucureşti, 6 martie 2012.

Nr. 112.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind rechemarea şi numirea unui consul general

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Domnul Dumitru Hriţuleac se recheamă din calitatea de consul general, şef al Consulatului General al României la Salonic, Republica Elenă.

Art. 2. - Domnul Dumitru Hriţuleac îşi va încheia misiunea în termen de cel mult 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri,

Art. 3. - Începând cu data încheierii misiunii domnului Dumitru Hriţuleac, domnul Martin-Ladislau Salamon-Paven se numeşte consul general, şef al Consulatului General al României la Salonic, Republica Elenă.

PRIM-MINISTRU

MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe,

Cristian Diaconescu

 

Bucureşti, 6 martie 2012.

Nr. 113.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 131/2010 pentru aprobarea modelului certificatelor de atestare a absolvirii programelor de formare specializată şi a programelor de perfecţionare organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, precum şi pentru aprobarea modelului certificatului de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală

 

Având în vedere:

- prevederile ari. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2008 privind statutul funcţionarului public denumit manager public, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 135/2009, cu modificările ulterioare;

- prevederile art. 5 lit. a), art. 6 alin. (1} şi art. 9 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.066/2008 pentru aprobarea normelor privind formarea profesională a funcţionarilor publici;

- prevederile art. 6 alin. (2) şi art. 24 din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, republicată,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul administraţiei şi internelor emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 131/2010 pentru aprobarea modelului certificatelor de atestare a absolvirii programelor de formare specializată şi a programelor de perfecţionare organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, precum şi pentru aprobarea modelului certificatului de atestare a absolvirii programelor de perfecţionare organizate de centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 iunie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează;

1. La articolul 1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31). cu următorul cuprins:

„(31) Se aprobă modelul certificatului de atestare a absolvirii programului de formare specializată în administraţia publică organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru obţinerea statutului de manager public, prevăzut în anexa nr. 3V

2. La articolul 1, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(4) Certificatele prevăzute la alin. (1)-(31) sunt imprimate-tip, pe hârtie

specială, având elementele de securizare prevăzute în anexa nr. 4.”

3. După anexa nr. 3 se Introduce o nouă anexă, anexa nr. 31, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul administraţiei şi internelor,

Gabriel Berea

 

Bucureşti, 2 martie 2012.

Nr. 63.

 

ANEXĂ*)

(Anexa nr. 3* la Ordinul nr. 131/2010)

 

 

 

CERTIFICAT DE MANAGER PUBLIC

 


 

*) Anexa este reprodusă în facsimil.

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

 

ORDIN

pentru publicarea schimbului de scrisori, semnate la Bucureşti la 27 septembrie 2011 şi, respectiv, la Bucureşti la 21 decembrie 2011, care constituie Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene prin care se extinde până la 31 decembrie 2012 valabilitatea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 1992

 

În baza art. 38 alin. (4) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

în temeiul art. 46 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.

Articol unic. - Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, schimbul de scrisori, semnate la Bucureşti la 27 septembrie 2011 şi, respectiv, la Bucureşti la 21 decembrie 2011, care constituie Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene prin care se extinde până la 31 decembrie 2012 valabilitatea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 1992. Scrisorile sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

 

Ministrul afacerilor externe,

Cristian Diaconescu

 

Bucureşti, 27 februarie 2012.

Nr. 202.

 

ANEXĂ

 

H2-1/4880

 

Bucureşti, 21 decembrie 2011

 

Domnului Jean-Hubert Lebet,

ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Confederaţiei Elveţiene în România

 

Excelenţă,

Am onoarea să confirm primirea scrisorii dumneavoastră din 27 septembrie 2011 cu privire la Acordul dintre Gu/emul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 1992, cu următorul conţinut:

„Am onoarea să mă refer la Acordul dintre Guvernul Confederaţiei Elveţiene şi Guvernul României privind acordarea asistenţei financiare («Acordul»), semnat la 26 noiembrie 1992 la Bucureşti, a cărui valabilitate a fost prelungită până la 31 decembrie 2011, prin Acordul din 20 octombrie 2009 dintre cele două guverne.

Conform articolului 10 din Acordul menţionat, Guvernul elveţian confirmă:

(î) acordul său pentru extinderea valabilităţii Acordului (art. 12.2 al Acordului) până la 31 decembrie 2012 sau până la o altă dată ce va fi agreată de părţile contractante.

Toate celelalte prevederi ale Acordului şi amendamentele subsecvente ale Acordului rămân în vigoare.

Conform Acordului, această scrisoare, împreună cu răspunsul dumneavoastră care va confirma aprobarea de către Guvernul dumneavoastră a amendamentului de mai sus, va produce efecte juridice.

V-aş fi recunoscător dacă aţi putea confirma faptul că Guvernul României este de acord cu conţinutul acestei scrisori.”

Am onoarea ca în numele Guvernului României să confirm că prevederile cuprinse în scrisoarea dumneavoastră din 27 septembrie 2011 sunt acceptabile şi că scrisoarea dumneavoastră împreună cu această scrisoare de răspuns constituie un Acord între cele două guverne prin care se extinde până la 31 decembrie 2012 valabilitatea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 1992, şi care intră în vigoare la data acestei scrisori de răspuns.

Vă rog să primiţi, Excelenţă, asigurarea celei mai înalte consideraţii.

 

Pentru Guvernul României,

 

Teodor Baconschi,

ministrul afacerilor externe

 

Traducere în limba română

 

 

Ambasadorul Elveţiei

 

Bucureşti, 27 septembrie 2011

 

Ministerului Afacerilor Externe Domnului Teodor Baconschi,

ministru

 

Excelenţă,

Am onoarea să mă refer la Acordul dintre Guvernul Confederaţiei Elveţiene şi Guvernul României privind acordarea asistenţei financiare (.Acordul*), semnat la 26 noiembrie 1992 la Bucureşti, a cărui valabilitate a fost prelungită până la 31 decembrie 2011, prin Acordul din 20 octombrie 2009 dintre cele două guverne.

Conform articolului 10 din Acordul menţionat, Guvernul elveţian confirmă:

(i) acordul său pentru extinderea valabilităţii Acordului (art. 12.2 al Acordului) până la 31 decembrie 2012 sau până la o altă dată ce va fi agreată de părţile contractante.

Toate celelalte prevederi ale Acordului şi amendamentele subsecvente ale Acordului rămân în vigoare.

Conform Acordului, această scrisoare, împreună cu răspunsul dumneavoastră care va confirma aprobarea de către Guvernul dumneavoastră a amendamentului de mai sus, va produce efecte juridice.

V-aş fi recunoscător dacă aţi putea confirma faptul că Guvernul României este de acord cu conţinutul acestei scrisori.

Vă rog să primiţi, Excelenţă, asigurarea celei mai înalte consideraţii.

 

Pentru Guvernul Confederaţiei Elveţiene,

Jean-Hubert Lebet


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.