MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 637/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 637         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 7 septembrie 2012

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

899. - Hotărâre privind revocarea şi numirea unui membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială

 

DECIZII ALE PRIMULUI-MINISTRU

 

468. - Decizie privind modificarea şi completarea Deciziei primului-ministru nr. 270/2010 pentru constituirea Comitetului interministerial privind procesul de reformare a legislaţiei şi procedurilor din domeniul restituirii proprietăţilor

 

469. - Decizie pentru modificarea Deciziei primului-ministru nr. 364/2012 privind stabilirea atribuţiilor domnului Mircea Dragoş Valentin, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General ai Guvernului

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

150. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind aprobarea Regulamentului pentru aplicarea Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante

 

210. - Ordin al ministrului administraţiei şi internelor pentru modificarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 142/2010 privind condiţiile şi cerinţele de atribuire a codurilor numerice de identificare a numelor unităţilor de producţie a explozivilor de uz civil

 

213. - Ordin al ministrului administraţiei şi internelor pentru modificarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 156/2012 privind coordonarea activităţii si delegarea unor competenţe în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor

 

1.303. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind  modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.438/2009 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale

 

2.330. - Ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale pentru aprobarea Deciziei nr. 10/2012 privind modificările contractuale aferente rambursării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor care se află în implementare finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

 

ACTE ALE COMISIEI NAŢIONALE A VALORILOR MOBILIARE

 

99. - Ordin privind aprobarea Regulamentului nr. 6/2012 pentru aplicarea art. 41 din Regulamentul (UE) nr. 236/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 martie 2012 privind vânzarea în lipsă şi anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit

 

Regulamentul nr. 6/2012 pentru aplicarea art. 41 din Regulamentul (UE) nr. 236/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 martie 2012 privind vânzarea în lipsă şi anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit

 

ACTE ALE FONDULUI DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR

 

2. - Comunicat privind lista instituţiilor de credit participante la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar ai căror deponenţi beneficiază de garantarea, prin plata de compensaţii, a depozitelor constituite la acestea

 

Rectificări la:

 - Hotărârea Guvernului nr. 1.043/2010

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind revocarea şi numirea unui membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 14 alin. (2) şi al art. 15 alin. (2) din Legea nr. 129/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se revocă din funcţia de membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială domnul Iuliu Păcurariu - reprezentant al primului-ministru.

Art. 2. - Se numeşte în funcţia de membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială domnul Bogdan Alexandru Fătu - reprezentant al primului-ministru.

Art. 3. - Poziţia nr. 1 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.356/2009 privind revocarea şi numirea unor membri în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 19 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„1. Bogdan Alexandru Fătu - reprezentant al primului-ministru”.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 1 septembrie 2012.

Nr. 899.

 

DECIZII ALE PRIMULUI-MINISTRU

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIMUL-MINISTRU

 

DECIZIE

privind modificarea şi completarea Deciziei primului-ministru nr. 270/2010 pentru constituirea Comitetului interministerial privind procesul de reformare a legislaţiei şi procedurilor din domeniul restituirii proprietăţilor

 

Având în vedere Adresa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. 574/GBdîn10iulie2012,

în temeiul art. 18 şi 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

primul-ministru emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Decizia primului-ministru nr. 270/2010 pentru constituirea Comitetului interministerial privind procesul de reformare a legislaţiei şi procedurilor din domeniul restituirii proprietăţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 3 decembrie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 11, cu următorul cuprins:

„Art. 11. - Membrii Comitetului sunt desemnaţi, conform legii, de către conducătorii ministerelor, instituţiilor publice, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale şi ai structurilor prevăzute în anexă.”

2. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 6 septembrie 2012.

Nr. 468.

 

ANEXĂ

(Anexa la Decizia nr. 270/2010)

 

COMPONENŢA

Comitetului interministerial privind procesul de reformare a legislaţiei şi procedurilor din domeniul restituirii proprietăţilor

 

1. Reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor

2. Reprezentant al Ministerului Justiţiei

3. Reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice

4. Reprezentant al Ministerului Administraţiei şi Internelor

5. Reprezentant al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

6. Reprezentant al Ministerului Mediului şi Pădurilor

7. Reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe

8. Reprezentant al Cancelariei Primului-Ministru

9. Reprezentant al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIMUL-MINISTRU

 

DECIZIE

pentru modificarea Deciziei primului-ministru nr. 364/2012 privind stabilirea atribuţiilor domnului Mir ce a Dragoş Valentin, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului

 

Având în vedere propunerea formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor prin Adresa nr. 75.102/RS din 30 august 2012, precum şi prevederile art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

primul-ministru emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Articolul unic al Deciziei primului-ministru nr. 364/2012 privind stabilirea atribuţiilor domnului Mircea Dragoş Valentin, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 12 iunie 2012, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Mircea Dragoş Valentin, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, este desemnat să îndeplinească, la nivelul judeţului Buzău, atribuţii ce intră în sfera de competenţă a Ministerului Administraţiei si Internelor. Fisa de descriere a atribuţiilor si responsabilităţilor şi a modului de raportare a activităţii desfăşurate se stabileşte prin ordin al ministrului delegat pentru administraţie. Plata drepturilor salariale ale inspectorului guvernamental şi a celorlalte drepturi aferente se realizează de Secretariatul General al Guvernului, în condiţiile legii, pe bază de pontaj şi raport bilunar de urmărire a indicatorilor punctuali ai activităţii pe care o desfăşoară în teritoriu, aprobat de ordonatorul de credite şi/sau reprezentantul Ministerului Administraţiei şi Internelor la nivelul judeţului unde îşi desfăşoară activitatea. Evaluarea anuală se realizează, în condiţiile legii, pe baza raportărilor realizate în urma activităţii desfăşurate.”

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 6 septembrie 2012.

Nr. 469.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

privind aprobarea Regulamentului pentru aplicarea Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 4.955 din 19 iunie 2012 al Institutului de Stat pentru Testarea şi înregistrarea Soiurilor,

în baza prevederilor art. II alin. (4) din Legea nr. 204/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante şi a Legii nr. 186/2000 privind aderarea României la Convenţia internaţională pentru protecţia noilor soiuri de plante din 2 decembrie 1961, revizuită la Geneva la 10 noiembrie 1972, la 23 octombrie 1978 şi la 19 martie 1991,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Regulamentul pentru aplicarea Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, republicată, cu modificările ulterioare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 17 iulie 2012.

Nr. 150.

 

ANEXĂ

 

REGULAMENT

pentru aplicarea Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

ARTICOLUL 1

 

Regulamentul pentru aplicarea Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, republicată, cu modificările ulterioare, denumit în continuare Regulament, asigură cadrul organizatoric şi metodologia pentru desfăşurarea procedurilor în vederea acordării protecţiei noilor soiuri de plante.

 

ARTICOLUL 2

 

Acordarea protecţiei se face pe baza testului de distinctivitate, uniformitate şi stabilitate (iestul DUS), care constă în examinarea tehnică a soiurilor în condiţii de câmp în centrele de testare ale Institutului de Stat pentru Testarea şi înregistrarea Soiurilor (ISTIS) şi a verificării caracterului de noutate al soiului candidat.

 

ARTICOLUL 3

 

Prevederile prezentului regulament se referă la drepturile amelioratorilor asupra noilor soiuri de plante, persoane fizice sau juridice, care pot fi cetăţeni români sau străini, cu domiciliul în ţară sau în afara României.

 

ARTICOLUL 4

 

Orice soi care face obiectul unei protecţii comunitare acordat de Oficiul comunitar al soiurilor de plante nu mai poate face obiectul unei protecţii naţionale a soiurilor de plante şi nici al unui brevet, protecţia comunitară fiind valabilă şi pe teritoriul României.

 

ARTICOLUL 5

 

Definirea termenilor de specialitate utilizaţi în cuprinsul prezentului regulament este următoarea:

a) lege - Legea nr. 255/1998, republicată, cu modificările ulterioare;

b) soi candidat - soiul pentru care s-a depus la ISTIS o cerere de brevet pentru soi;

c) soi esenţial derivat - soiul derivat dintr-un alt soi iniţial, care reţine expresia caracterelor esenţiale, rezultate dintr-un genotip al soiului iniţial sau dintr-o combinaţie de genotipuri. Soiul esenţial derivat trebuie să se distingă clar de soiul iniţial printr-unul sau mai multe caractere care pot fi descrise precis;

d) soi similar - soiul declarat de solicitant în cerere ca fiind cel mai apropiat de soiul candidat;

e) reprezentant autorizat - consilier în protecţia soiurilor de plante, atestat de ISTIS şi împuternicit de solicitant sau de titular să îl reprezinte în procedurile în faţa ISTIS;

f) Buletin oficial - Buletinul oficial privind protecţia noilor soiuri de plante.

 

ARTICOLUL 6

Reprezentarea

 

(1) Solicitantul sau titularul unui brevet pentru soi poate fi reprezentat în procedurile în faţa ISTIS printr-un reprezentant autorizat, definit la art. 5 lit. e).

(2) Desemnarea reprezentantului autorizat se face printr-o procură, transmisă la ISTIS, în care sunt înscrise numele, prenumele şi semnătura solicitantului sau ale titularului, după caz.

(3) Procura se va referi la o singură cerere de brevet pentru soi sau la un brevet pentru soi.

(4) Orice act solicitat prin reprezentantul autorizat cu privire la retragerea cererii de brevet pentru soi, renunţarea la brevetul pentru soi, precum şi orice cerere vizând transferul de drepturi cu privire la un soi se vor face numai pe baza unei procuri speciale care trebuie să menţioneze expres actul retragerii, renunţării sau transmiterii.

(5) în cazul în care depunerea la ISTIS a cererii de brevet pentru soi se face prin reprezentant autorizat, acesta poate semna cererea de brevet pentru soi pe baza procurii date de solicitant. Procura se depune odată cu cererea de brevet pentru soi.

(6) Solicitantul sau titularul nu poate avea decât un singur reprezentant autorizat. În cazul în care sunt înscrişi în cerere sau într-un alt act, separat, mai mulţi reprezentanţi, nu va fi luat în considerare decât primul înscris.

 

CAPITOLUL II

Condiţiile care reglementează acordarea protecţiei naţionale a soiurilor

 

ARTICOLUL 7

Denumirea soiurilor

 

(1) Fiecare soi pentru care se solicită protecţie poartă o denumire propusă de solicitant în cerere.

(2) Cerinţele pentru eligibilitatea denumirii unui soi se referă la mai multe cazuri:

a) în cazul unui drept anterior al unei părţi terţe care ia forma unei mărci înregistrate, folosirea acestei denumiri pentru un soi nu se ia în considerare de către ISTIS dacă produsul, marcă înregistrată, este identic sau similar cu soiul în cauză;

b) în cazul indicaţiei geografice sau a indicaţiei produselor de origine agricolă ca drept aprioric a unei părţi terţe, denumirea unui soi pe teritoriul Uniunii Europene şi, implicit, al României se consideră a fi imposibilă când denumirea soiului încalcă prevederile art. 13 ale Regulamentului (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecţia indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine ale produselor agricole şi alimentare, în ceea ce priveşte indicaţia geografică sau indicaţia originii protejate într-un stat membru sau în Uniunea Europeană; c) acceptarea pentru eligibilitatea denumirii datorate dreptului aprioric la care se referă lit. b) poate fi remediată prin acordul scris al titularului dreptului anterior în ceea ce priveşte folosirea denumirii pentru soiul obţinut, cu condiţia ca acest acord să nu fie susceptibil de a induce publicul în eroare despre adevărata origine a produsului.

(3) La prezentarea propunerii pentru denumirea soiului în formularul de cerere, solicitantul trebuie să indice dacă denumirea propusă este prezentată sub forma unui „nume” sau a unui „cod”.

(4) Numele soiului se consideră dificil de recunoscut sau de reprodus dacă:

a) constă într-o singură literă;

b) este alcătuit sau conţine ca entitate separată o serie de litere care formează un cuvânt care nu se poate pronunţa; totuşi, atunci când această serie este o abreviere consacrată, aceasta trebuie să se limiteze la două grupe de câte 3 caractere, cel mult, situate la fiecare extremitate a denumirii;

c) conţine o cifră, exceptând cazul în care aceasta face parte integrantă din nume;

d) este alcătuit din mai mult de 3 cuvinte sau elemente;

e) conţine sau este alcătuit dintr-un cuvânt sau element foarte lung;

f) conţine un semn de punctuaţie sau alt simbol.

(5) Când denumirea se prezintă sub forma unui „cod”, aceasta nu corespunde dacă:

a) este alcătuită doar dintr-unul sau mai multe numere, cu excepţia cazului în care este vorba despre o linie consangvinizată sau despre tipuri de soiuri similare;

b) este alcătuită dintr-o singură literă;

c) conţine mai mult de 10 litere sau litere şi numere;

d) conţine mai mult de 4 grupuri diferite, formate dintr-o literă sau mai multe litere şi dintr-un număr sau mai multe numere;

e) conţine un semn de punctuaţie sau un alt simbol, un indice, un exponent sau un desen.

(6) Când se evaluează dacă o denumire este identică cu aceea a altui soi sau dacă există riscul de a fi confundată cu aceasta, se aplică următoarele dispoziţii:

a) prin „poate fi confundată cu” se înţelege în special o denumire de soi care diferă doar printr-o literă sau unul ori mai multe accente de denumirea soiului unei specii înrudite, oficial autorizată pentru a fi comercializată în cadrul Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau în cadrul unei părţi contractante la Convenţia Uniunii Internaţionale pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante (UPOV), ori este subiectul unui drept de denumire a unui soi în cadrul teritoriilor menţionate anterior. Cu toate acestea, prezenta dispoziţie nu se aplică în cazul unei diferenţe de o singură literă într-o abreviere consacrată care constituie o entitate separată de cea a denumirii soiului;

b) în cazul codurilor, o diferenţă de un singur caracter, de o singură literă sau de o singură cifră este considerată a fi o distincţie suficientă.

(7) Pentru speciile înrudite există mai multe cazuri:

a) în cazul în care există mai mult de o clasă în cadrul unui gen, se aplică lista claselor din tabelul 1;

b) în cazul în care clasele cuprind mai mult de un gen, se aplică lista claselor din tabelul 2;

c) pentru genurile şi speciile care nu sunt acoperite de lista claselor enumerate în tabelele 1 şi 2, un gen este considerat a fi o clasă.

 

Tabelul 1

Clase în cadrul unui gen

 

Clase

Denumirile ştiinţifice

Clasa 1.1

Brassica oleracea L.

Clasa 1.2

Brassica, altele decât Brassica oleracea L.

Clasa 2.1

Beta vulgaris L. - sfeclă de zahăr, sfeclă furajeră

Clasa 2.2

Beta vulgaris - sfeclă roşie, inclusiv sfeclă Cheltenham, sfeclă de peţiol sau mangold

Clasa 2.3

Beta, altele decât clasele 2.1 şi 2.2

Clasa 3.1

Cucumis sativus L.

Clasa 3.2

Cucumis melo L.

Clasa 3.3

Cucumis, altele decât clasele 3.1 şi 3.2

Clasa 4.1

Solanum tuberosum L.

Clasa 4.2

Solanum, altele decât clasa 4.1

 

Tabelul 2

Clase cuprinzând mai mult decât un gen

 

Clase

Denumirile ştiinţifice

Clasa 201

Secale, Thticale, Triticum

Clasa 203*)

Agrostis, Dactylis, Festuca, Festulolium, Lolium, Phalahs, Phleum şi Poa

Clasa 204*)

Lotus, Medicago, Ornithopus, Onobrychis, Trifolium

Clasa 205

Cichorium, Lactuca

 

*) Clasele 203 şi 204 nu sunt stabilite exclusiv pe baza speciilor înrudite.

 

(8) O denumire de soiuri poate să inducă în eroare sau să producă confuzie dacă:

a) creează falsa impresie că soiul posedă caracteristici speciale sau o valoare specială;

b) creează falsa impresie că soiul este înrudit sau derivă dintr-un alt soi;

c) conţine comparative sau superlative ori denumirea botanică sau denumirea comună a unei specii.

 

CAPITOLUL III

Etapele de parcurs pentru acordarea protecţiei unui nou soi

 

ARTICOLUL 8

 

Procesul de verificare a soiului în vederea brevetării presupune parcurgerea următoarelor etape:

a) depunerea cererii de brevet pentru soi;

b) examinarea formală a cererii de brevet pentru soi;

c) examinarea pe fond a cererii de brevet pentru soi;

d) examinarea tehnică a noului soi;

e) hotărârile ISTIS;

f) protecţia provizorie;

g) eliberarea brevetului şi înregistrarea denumirii soiului; h) revocarea brevetului pentru soi.

 

ARTICOLUL 9

Conţinutul cererii de brevet pentru soi

 

(1) Cererea de brevet pentru soi se depune în limba română, în două exemplare, pe formulare tip nr. 1, modelul fiind prevăzut în anexa nr. 1, şi trebuie să cuprindă:

a) numele solicitantului (persoană fizică sau juridică) şi datele lui de identificare;

b) reprezentantul autorizat (mandatarul), dacă este cazul;

c) denumirea speciei;

d) denumirea propusă soiului;

e) denumirea provizorie a soiului {denumirea de referinţă dată de ameliorator);

f) menţiunea dacă soiul este modificat genetic;

g) amelioratorul/amelioratorii (numele şi adresa);

h) dacă amelioratorii nu sunt aceiaşi cu solicitantul, modul cum a fost transferat soiul solicitantului;

i) informaţii despre orice alte solicitări făcute într-un stat membru al Uniunii Europene sau UPOV;

j) dreptul la prioritate;

k) exploatarea comercială a soiului;

l) examinarea tehnică oficială.

(2) Cererea trebuie să fie însoţită de:

a) chestionarul tehnic elaborat de Oficiul Comunitar al Soiurilor de Plante (CPVO) sau de UPOV sau ghid naţional, completat de ameliorator;

b) chestionarul tehnic partea confidenţială, numai pentru liniile parentale ale soiurilor hibride (formularul-tip nr. 2, prevăzut în anexa nr. 2);

c) dovada de plată a tarifului de înregistrare a cererii;

d) procura de reprezentare a solicitantului în limba română sau însoţită de traducerea autentificată în limba română, dacă este cazul;

e) formularul pentru desemnarea reprezentantului (mandatarului) completat de solicitant, unde este cazul (formularul-tip nr. 3, prevăzut în anexa nr. 3);

f) numele amelioratorului şi o declaraţie din partea solicitantului din care să rezulte că după propria sa cunoştinţă nicio altă persoană nu a mai fost implicată în munca de creare, descoperire şi dezvoltare a noului soi;

g) actul de cesiune a dreptului la acordarea brevetului pentru soi, dacă solicitantul nu este aceeaşi persoană cu amelioratorul;

h) documente care confirmă dreptul de prioritate dintr-un alt stat;

i) alte documente şi informaţii cu privire la provenienţa şi condiţiile de cultură pentru soiul candidat.

(3) Odată cu cererea pot fi depuse raportul de examinare tehnică şi certificatul de înregistrare a soiurilor, dacă acestea au fost emise până la data solicitării protecţiei.

(4) Propunerea de denumire a soiului se face de către solicitant pe un formular-tip separat (formularul-tip nr. 4, prevăzut în anexa nr. 4).

(5) Cererea poate fi însoţită de orice alte documente ce dau indicaţii despre o primă cerere de protecţie pentru soiul în cauză, depusă dintr-un alt stat.

(6) La punctul 7 al cererii, în cazul în care există mai mulţi amelioratori, numele şi adresele lor se înscriu în rubrica „Continuarea rubricii nr. ...” de la sfârşitul cererii.

 

ARTICOLUL 10

Examinarea formală a cererii

 

(1) Examinarea formală a cererii se face în termen de o lună de la data achitării tarifului pentru înregistrarea cererii de brevet pentru soi şi constă în analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 10 alin. (1)-(4) din lege şi la art. 9 din prezentul regulament.

(2) Se examinează:

a) dacă solicitantul este persoana îndreptăţită la brevetul pentru soi;

b) dacă dreptul la brevetul pentru soi aparţine unuia sau mai multor amelioratori;

c) numele amelioratorilor declaraţi care trebuie să coincidă cu numele amelioratorilor înscrişi în raportul de examinare tehnică a soiului candidat, dacă acesta a fost realizat până la data cererii;

d) actul de cesiune a dreptului la brevetul pentru soi, acolo unde este cazul;

e) dacă rubricile din cererea de brevet pentru soi şi din formularul privind denumirea soiului sunt completate corect.

(3) Chestionarul tehnic tip UPOV sau CPVO ori ghid naţional trebuie completat exclusiv de către ameliorator. Dacă acesta nu este complet, solicitantului i se acordă două luni pentru completare.

(4) Formularul de cerere se completează obligatoriu la rubrica prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu a comercializat soiul, în conformitate cu prevederile art. 6 din lege, sau că l-a comercializat, de la ce dată şi în ce state.

(5) în situaţia în care după examinarea cererii se constată că sunt îndeplinite prevederile prevăzute la alin. (2)-(4), cererea se înregistrează în Registrul naţional al cererilor de brevete pentru soiuri şi în interval de o lună se notifică solicitantului acceptarea cererii.

(6) Cererile se publică în următorul Buletin oficial editat în maximum 3 luni de la data înregistrării în Registrul naţional al cererilor de brevete pentru soiuri.

(7) Pentru fiecare soi candidat se publică specia din care face parte şi denumirea propusă sau denumirea provizorie a soiului, data de depozit a cererii, prioritatea revendicată, dacă este cazul, şi datele de identificare ale solicitantului.

(8) în situaţia în care se constată că solicitantul nu este persoana îndreptăţită la acordarea brevetului şi/sau că stabilirea paternităţii noului soi face obiectul unui litigiu în curs de judecare, ISTIS suspendă procedura de examinare a cererii de brevet pentru soi până când hotărârea judecătorească rămâne definitivă şi irevocabilă. Persoana interesată va comunica la ISTIS această hotărâre.

(9) în situaţia în care cererea este incompletă, incorectă sau conţine neclarităţi, se notifică solicitantului şi i se acordă un termen de 30 de zile de la primirea notificării pentru remedierea rezultatelor.

(10) în situaţia în care solicitantul nu răspunde şi nici nu solicită o prelungire a termenului acordat la alin. (9) sau nu completează chestionarul tehnic în termenul de două luni acordat, conform alin. (3), cererea este respinsă de Comisia de examinare din cadrul ISTIS.

(11) Comisia de examinare din cadrul ISTIS este constituită din 3 membri, responsabili cu acordarea protecţiei soiurilor în cadrul institutului.

 

ARTICOLUL 11

Examinarea pe fond a cererii

 

(1) în conformitate cu art. 17 alin. (1) din lege, documentaţia prezentată de solicitant la înscrierea pentru acordarea protecţiei va fi examinată în ceea ce priveşte noutatea şi denumirea soiului candidat.

(2) Cererea care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 16 alin. (1) din lege va fi examinată pe fond dacă:

a) are ca obiect un soi, în înţelesul art. 2 lit. a) din lege;

b) soiul se încadrează în taxonul botanic declarat;

c) soiul este nou, conform prevederilor art. 6 din lege;

d) dreptul de prioritate al soiului este menţionat, conform art. 14 din lege, unde este cazul;

e) denumirea propusă de solicitant este corectă şi îndeplineşte prevederile art. 15 din lege şi ale art. 7 din prezentul regulament.

(3) Denumirea este verificată de către experţii ISTIS în bazele de date ale Oficiului Comunitar al Soiurilor de Plante, ale Organizaţiei Internaţionale pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante şi ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, pentru a corespunde prevederilor art. 7 alin. (6) lit. a) şi b) şi alin. (7).

(4) în cazul în care ISTIS va lua hotărârea de respingere a cererii de brevet pentru soi pentru neîndeplinirea cerinţelor privind noutatea sau denumirea ori prin nerespectarea termenului-limită de 6 luni pentru examinarea pe fond datorită solicitantului, care nu a achitat tariful privind această examinare, notifică această hotărâre solicitantului, inclusiv motivele de respingere a cererii, acordându-i un termen de maximum 3 luni pentru răspuns.

(5) La cererea expresă a solicitantului, termenul pentru răspuns prevăzut la alin. (4) poate fi prelungit cu încă două luni, conform prevederilor art. 17 alin. (3) din lege şi cu plata tarifului legal.

(6) în cazul în care solicitantul nu răspunde în termenul acordat, ISTIS respinge cererea de brevet pentru soi.

(7) în situaţia în care cererea îndeplineşte cumulativ prevederile art. 6, 10, 12 şi 16 din lege, Comisia de examinare din cadrul ISTIS hotărăşte începerea examinării tehnice a soiului candidat.

(8) Condiţiile în care se efectuează examinarea tehnică a soiului candidat la ISTIS sau de către o altă autoritate naţională, cu care ISTIS a încheiat un acord administrativ bilateral, sau dacă această examinare a fost deja efectuată de către ISTIS sau de o altă ţară membră a Uniunii Europene şi a rezultat un raport de examinare tehnică favorabil, sunt stipulate în art. 17 alin. (4) din lege.

(9) Raportul de examinare tehnică, eliberat de ISTIS sau de o altă autoritate din statele membre ale Uniunii Europene, dacă există la data depunerii cererii, poate fi predat odată cu cererea de acordare a brevetului pentru soi.

 

ARTICOLUL 12

Examinarea tehnică a noului soi

 

(1) Examinarea tehnică se organizează şi se execută de către ISTIS, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante, republicată, ţinând seama de reglementările CPVO şi UPOV în domeniu.

(2) în sensul art. 18 alin. (2) din lege, examinarea tehnică a soiului poate fi efectuată şi de către o autoritate similară dintr-un stat membru al Uniunii Europene cu care ISTIS are contract administrativ bilateral.

(3) Datele-limită de înregistrare a cererilor de testare, de transmitere a seminţelor şi cantităţile de seminţe şi material săditor necesare pentru testare şi păstrare în colecţia de referinţă se regăsesc în anexa nr. 4 la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.348/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea şt înregistrarea soiurilor de plante agricole, cu modificările şi completările ulterioare, şi în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.349/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea şi înregistrarea soiurilor de legume, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) în urma examinării tehnice prin teste în vegetaţie pentru soiul care îndeplineşte condiţiile de distinctivitate, uniformitate şi stabilitate se eliberează un raport de examinare tehnică.

(5) în vederea desfăşurării corecte a testelor în vegetaţie, amelioratorul va furniza materiale informative cu privire la modul de cultură a soiului candidat.

(6) După primul an de testare se va transmite solicitantului un raport interimar în care vor fi înscrise şi caracterele care nu corespund normelor, unde este cazul.

(7) În cazuri excepţionale, durata de testare se poate prelungi de către ISTIS sau la cererea solicitantului, cu plata tarifului legal.

(8) în urma examinărilor în câmp, dacă soiul a îndeplinit condiţiile de distinctivitate, uniformitate şi stabilitate, ISTIS eliberează raportul tehnic de examinare care cuprinde şi descrierea soiului, în conformitate cu cerinţele UPOV, CPVO sau ghidul naţional.

(9) în situaţia în care rezultatele testului sunt negative, aceasta se notifică solicitantului, căruia i se acordă un termen de 3 luni pentru răspuns. La expirarea acestui termen, dacă solicitantul nu răspunde, ISTIS ia hotărârea de respingere a cererii de brevet pentru soi, care se publică în Buletinul oficial.

 

ARTICOLUL 13

Hotărârile ISTIS

 

(1) în urma examinării formale şi pe fond a cererii şi a raportului de examinare tehnică, ISTIS acordă soiului candidat brevetul pentru soi sau respinge cererea în conformitate cu art. 20 din lege.

(2) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 6-9 şi 15 din lege şi s-a eliberat un raport de examinare tehnică favorabil, ISTIS ia hotărârea de acordare a brevetului pentru soi şi publică menţiunea acordării în primul număr al Buletinului oficial, care apare după luarea hotărârii.

(3) Soluţionarea contestaţiilor se face de către comisia de reexaminare în termen de 90 de zile de la depunerea contestaţiei, conform art. 41 alin. (2) din lege.

(4) Hotărârile comisiei de reexaminare pot fi atacate cu apel la Tribunalul Bucureşti, iar hotărârea Tribunalului Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti, cu recurs, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (3) şi (4) din lege.

 

ARTICOLUL 14

Protecţia provizorie

 

(1) Protecţia provizorie se acordă unui soi în condiţiile art. 22 alin. (1) din lege.

(2) Solicitantul cererii de brevet pentru soi poate cere oprirea drepturilor prevăzute la art. 30 din lege, numai după publicarea cererii de brevet pentru soi.

 

ARTICOLUL 15

Prelungirea termenului-limită

 

În aplicarea art. 23 alin. (1) din lege, prelungirea termenului de examinare se face printr-o cerere motivată transmisă la ISTIS, care va fi însoţită de plata tarifului legal, în funcţie de procedura la care se referă.

 

ARTICOLUL 16

Retragerea cererii de brevet pentru soi

 

(1) Pentru aplicarea art. 24 din lege, retragerea cererii se face numai la cererea expresă a solicitantului sau a reprezentantului acestuia, pe baza procurii, conform art. 4 din lege.

(2) Data primirii cererii de retragere la ISTIS este şi data de la care cererea se consideră retrasă.

 

ARTICOLUL 17

Revocarea brevetului pentru soi

 

(1) în sensul art. 25 alin. (1) din lege, în termen de 3 luni de la data publicării hotărârii acordării brevetului pentru soi în Buletinul oficial, orice persoană poate formula în scris şi motivat la ISTIS o cerere de revocare a brevetului dacă:

a) soiul nu este nou, în conformitate cu art. 6 din lege;

b) soiul nu este distinct, în conformitate cu art. 7 din lege;

c) soiul nu este uniform, în conformitate cu art. 8 din lege;

d) soiul nu este stabil, în conformitate cu art. 9 din lege;

e) solicitantul nu este persoana îndreptăţită la acordarea brevetului pentru soi, în conformitate cu art. 10 din lege;

f) denumirea soiului nu este corespunzătoare sau încalcă unele drepturi anterioare, în conformitate cu art. 15 din lege.

(2) Cererea de revocare va fi însoţită de documente justificative şi de dovada de plată a tarifului de examinare a cererii de revocare prevăzut, iar persoana care a solicitat revocarea are acces la documentaţia care a dus la acordarea protecţiei.

(3) în vederea luării hotărârii de revocare, comisia de reexaminare desemnată poate solicita persoanei care solicită revocarea informaţii suplimentare cu privire la soiul în cauză.

(4) în cazul în care cererea de revocare se întemeiază pe neîndeplinirea uneia dintre condiţiile de distinctivitate, uniformitate şi/sau stabilitate, comisia de reexaminare poate solicita repetarea testelor în vegetaţie de către ISTIS, cu plata tarifelor în vigoare, sau să folosească un expert de cultură care să participe la examinarea în câmp a soiului în cauză.

(5) ISTIS va informa solicitantul despre formularea unei cereri de revocare a brevetului şi va acorda un termen pentru transmiterea observaţiilor.

(6) în cazul repetării testelor în vegetaţie, conform alin. (4), solicitantul va putea inspecta experienţele de câmp pentru a-şi putea susţine soiul.

 

CAPITOLUL IV

Tarifele pentru acordarea protecţiei noului soi

 

ARTICOLUL 18

Tarifele pentru eliberarea brevetului pentru soi şi înregistrarea denumirii soiului

 

(1) Tarifele pentru înregistrarea cererii de brevet şi examinarea denumirii soiului se plătesc odată cu depunerea cererii la ISTIS.

(2) Tarifele pentru revendicarea priorităţii se pot plăti odată cu depunerea cererii sau în maximum 3 luni de la depunerea cererii.

(3) Tarifele pentru examinarea pe fond a cererii de brevet pentru soi se plătesc până la publicarea cererii de brevet pentru soi.

(4) în situaţia în care solicitantul omite să plătească tariful de examinare pe fond până la data publicării cererii, ISTIS notifică aceasta solicitantului şi percepe o majorare de 50%. Plata ulterioară a examinării pe fond va fi făcută de solicitant în termen de maximum 6 luni de la data înregistrării cererii.

(5) Tarifele pentru testul de distinctivitate, uniformitate şi stabilitate (testul DUS) se plătesc la ISTIS, conform Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 84/2011 privind aprobarea tarifelor pentru efectuarea lucrărilor de examinare a soiurilor pentru care se solicită înscrierea în Catalogul oficial naţional al soiurilor de plante de cultură din România şi în Lista recomandată a soiurilor, precum şi pentru verificarea purităţii varietate a soiurilor multiplicate, în vigoare.

(6) Pentru examinările tehnice efectuate de către o autoritate dintr-un stat membru al Uniunii Europene până la data depunerii cererii de brevet pentru soi, solicitantul nu mai plăteşte tarifele pentru examinarea tehnică a soiului, dar trebuie să cumpere raportul tehnic.

(7) Tariful de cumpărare a raportului tehnic de la o altă autoritate competentă a unui stat membru UE se achită de către solicitant la autoritatea care a testat soiul şi a elaborat raportul de examinare tehnică.

(8) Tarifele pentru eliberarea brevetului pentru soi se achită în termen de 3 luni de la data publicării hotărârii de acordare, dacă în acest interval nu se depune o contestaţie la hotărârea de acordare sau o cerere de renunţare la brevetul pentru soi.

(9) în cazul unei cereri de anulare a brevetului, tariful de examinare a cererii de anulare se achită odată cu solicitarea anulării brevetului pentru soi, potrivit legii.

(10) Tariful de menţinere în vigoare a brevetului pentru soi se plăteşte anual şi devine scadent în prima zi a fiecărui an de protecţie, ce decurge de la data acordării brevetului pentru soi.

(11) în cazul în care tariful de menţinere în vigoare nu a fost achitat până la începerea anului următor de protecţie, acesta se poate plăti în termen de 6 luni, cu o majorare de 50% din tariful anual cuvenit.

 

CAPITOLUL V

Protecţia juridică a soiului

 

ARTICOLUL 19

Durata de protecţie a soiului

 

Protecţia unui soi durează 25 sau 30 de ani şi este stabilită în funcţie de specie, în conformitate cu prevederile art. 29 din lege.

 

ARTICOLUL 20

Drepturile titularului de brevet pentru soi

 

(1) Drepturile titularului de brevet pentru soi sunt stipulate în art. 30 alin. (1) din lege.

(2) Fără a aduce atingere art. 31 şi 32 din lege, titularul acordă autorizaţie pentru activităţile prevăzute la art. 30 alin. (1) din lege în legătură cu constituenţii soiului sau cu materialul recoltat aparţinând soiului protejat.

(3) Exercitarea drepturilor conferite de protecţia prin brevetul pentru soi nu poate încalcă nicio prevedere legală referitoare la moralitatea publică, ordine şi siguranţă publică, protecţia vieţii şi sănătăţii oamenilor, animalelor şi plantelor, protecţia mediului, protecţia proprietăţii industriale sau comerciale ori în vederea salvgardării concurenţei, comerţului şi producţiei agricole.

 

ARTICOLUL 21

Privilegiul fermierului

 

(1) Micii fermieri care cultivă plante din speciile de plante agricole, prevăzute în anexa la lege, au dreptul să folosească seminţe şi să cultive soiuri protejate în conformitate cu prevederile art. 32 din lege.

(2) Valoarea remuneraţiei, modul de plată şi data se vor stabili prin contract încheiat între părţi, respectiv între titular şi fermier sau reprezentanţii acestora.

 

CAPITOLUL VI

Încetarea efectelor brevetului pentru soi

 

ARTICOLUL 22

Anularea brevetului pentru soi

 

ISTIS declară brevetul pentru soi nul, în condiţiile art. 34 alin. (1) din lege.

 

ARTICOLUL 23

Decăderea din drepturi a titularului de brevet pentru soi

 

Titularul de brevet pentru soi decade din drepturile care decurg din acesta, în condiţiile art. 35 alin. (1) din lege.

 

ARTICOLUL 24

Renunţarea la brevetul pentru soi

 

Renunţarea la brevetul pentru soi se face potrivit art. 36 alin. (1) din lege, printr-o declaraţie scrisă, depusă la ISTIS şi însoţită de dovada transmiterii prin poştă a intenţiei de renunţare către ameliorator.

 

CAPITOLUL VII

Exploatarea soiului protejat

 

ARTICOLUL 25

Menţinerea soiului protejat

 

(1) Pentru verificarea menţinerii soiului protejat, titularul este obligat să furnizeze la cererea ISTIS-ului, la intervale de timp prestabilite, în funcţie de specie, eşantioane din soiul protejat şi din componentele acestuia, pe toată perioada de valabilitate a brevetului pentru soi.

(2) în situaţia în care titularul nu dă curs cererii de furnizare de informaţii şi material de înmulţire, conform alin. (1), şi nu achită tarifele de menţinere, în vigoare, este decăzut din drepturile conferite de brevetul pentru soi.

 

ARTICOLUL 26

Transmiterea drepturilor asupra soiului

 

Transmiterea drepturilor asupra soiului se face în conformitate cu prevederile art. 38 din lege.

 

ARTICOLUL 27

Contractul de licenţă

 

Licenţa exclusivă şi licenţa neexclusivă se acordă în condiţiile art. 39 din lege.

 

ARTICOLUL 28

Licenţa obligatorie

 

Licenţa obligatorie, neexclusivă, se acordă pentru motive de interes public de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu respectarea prevederilor art. 40 din lege.

 

CAPITOLUL VIII

Apărarea drepturilor privind noile soiuri de plante

 

ARTICOLUL 29

Căile de atac împotriva hotărârilor ISTIS

 

(1) Contestaţiile la hotărârile ISTIS, cererile de revocare, anulare sau revalidare a brevetului pentru soi trebuie să fie formulate la ISTIS, în scris şi motivat, însoţite de acte doveditoare şi de dovada plăţii tarifului în vigoare.

(2) Pentru cazuri speciale, justificate, care necesită eventuale repetări ale testelor de distinctivitate, uniformitate şi stabilitate în vegetaţie în vederea soluţionării lor, termenul de luare a hotărârilor se poate prelungi.

 

ARTICOLUL 30

Competenţele instanţelor judecătoreşti

 

(1) Litigiile care sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti sunt menţionate în art. 42 din lege.

(2) în urma rezolvării litigiilor privind protecţia soiului de către instanţele judecătoreşti, persoanele interesate vor comunica la ISTIS în termen de 30 de zile hotărârea definitivă pentru a fi înscrisă, după caz, în Registrul naţional al cererilor de brevete pentru soiuri sau în Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri şi publicată în Buletinul oficial.

 

ARTICOLUL 31

Menţinerea registrelor

 

(1) Registrul naţional al cererilor de brevete pentru soiuri şi Registrul naţional al brevetelor pentru soiuri se completează şi se păstrează la ISTIS.

(2) Registrele menţionate la alin. (1) vor cuprinde rubricile specificate în art. 48 şi 49 din lege.

 

ARTICOLUL 32

Publicaţiile periodice

 

Cel puţin o dată la 3 luni, ISTIS publică Buletinul oficial, care va cuprinde următoarele informaţii:

a) cererile de protecţie ale soiurilor de plante, cu precizarea taxonului botanic, a denumirii provizorii a soiului, a datei de depunere, precum şi a numelui şi adresei solicitantului, ale amelioratorului şi ale oricărui reprezentant autorizat în cauză;

b) toate cazurile de încetare a procedurii privind cererile de protecţie comunitară a soiurilor de plante, cu menţionarea datelor prevăzute la lit. a);

c) propunerile de denumire a soiului;

d) modificările privind persoana titularului sau a mandatarului;

e) data începerii şi încetării protecţiei, precum şi motivele încetării acesteia;

f) hotărârile instanţelor judecătoreşti, atunci când este cazul.

 

ARTICOLUL 33

 

Datele referitoare la un soi pe toată perioada în care acesta beneficiază de protecţie provizorie şi protecţie definitivă, publicate în buletinele oficiale, se transmit spre informare CPVO.

 

ARTICOLUL 34

 

(1) Prevederile prezentului regulament se adresează ISTIS, amelioratorilor persoane fizice şi juridice, precum şi titularilor de brevete pentru soi, care vor aplica prevederile prezentului regulament.

(2) Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul regulament.

 

ANEXA Nr. 1

la regulament

 

Formularul-tip nr. 1

 

CERERE DE BREVET PENTRU SOI

 

SIGLA ISTIS

Nr. referinţă solicitant

(dacă este persoană juridică):

Registratura ISTIS

(numărul şi data primirii):

 

Registrul naţional:

Număr depozit:

Data de depozit:

 

Ase completa de solicitant

 

Specia:

Subspecia:

Denumirea provizorie a soiului:

 

1. Solicitantul (persoană fizică sau juridică):

Dacă solicitantul este persoană fizică

Adresa:

 

Telefon:

Fax:

E-mail:

 

Dacă solicitatul este persoană juridică (firmă sau companie), se indică adresa sediului central

Adresa:

 

Telefon:

Fax:

E-mail:

 

Numele şi adresa persoanei fizice, angajat al persoanei juridice, autorizată să reprezinte persoana juridică (directorul companiei sau un asociat)

 

Numele:

 

Adresa:

 

Telefon:

Fax:

 

E-mail:

 

2. Dacă a fost desemnat un mandatar:

Numele:

 

Adresa:

 

 

3. Adresa la care se va trimite corespondenţa, dacă diferă de cea de la pct. 1 sau 2:

Telefon:

Fax:

E-mail:

 

4. Specia:

Subspecia:

 

Denumirea comună a speciei:

 

5. Denumirea propusă a soiului:

(cu majuscule)

 

 

Denumirea provizorie a soiului (denumirea de referinţă a amelioratorului):

(cu majuscule)

 

 

 

6. Soiul este organism modificat genetic (OMG)

(se va anexa autorizaţia de introducere deliberată în mediu)

Da 

Nu 

 

7. Amelioratorul/Amelioratorii este/sunt:

 

 solicitantul

 persoanele de mai jos

 

Numele şi adresele, dacă sunt diferite de cele ale solicitantului:

Telefon:

Fax:

E-mail:

(Dacă este necesar, continuaţi pe o pagină separată)

 

Dacă amelioratorul/amelioratorii nu este/sunt solicitantul, cum a fost soiul transferat solicitantului ?

 prin cesiune

 prin succesiune

 în alt mod (specificaţi)

Vă rugăm să depuneţi documentele justificative corespunzătoare în original sau în copie legalizată.

 


8. Informaţii despre orice alte solicitări făcute într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Uniunii Internaţionale pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante (UPOV) pentru:

 Protecţia soiurilor de plante

 Catalogul oficial al soiurilor

 Brevet

Depunere: Data:

Statul:

Instituţia:

Cererea nr.:

Stadiul:

Denumirea de referinţă a amelioratorului:

(Dacă este necesar, continuaţi pe o pagină separată)

 

9. Dreptul la prioritate se solicită ţinând cont de cererea de acordare a dreptului de proprietate, depusă cel mai devreme:

în (ţara):

la (data la care a fost depusă cererea):

cu numărul:

 

10. Exploatarea comercială a soiului:

10.1. Soiul a fost vândut sau cedat spre exploatare într-un alt mod

în România sau

Da



la data:

cu denumirea:

Nu



în alte ţări

(dacă da, se indică data la care şi ţara în care soiul a fost cedat pentru prima oară şi denumirea folosită)

Da



în ţara:

la data:

cu denumirea:

Nu



 

10.2. Se foloseşte soiul în mod repetat pentru producerea unuia sau mai multor soiuri hibride:

Da 

Nu 

 

Dacă da, vă rugăm să furnizaţi pentru fiecare soi hibrid informaţiile cerute la pct. 10.1.

Data

Ţara

Denumirea

 

 

 

10.3. Soiul a fost folosit de către ameliorator sau cu acordul acestuia în alte circumstanţe decât cele menţionate la pct. 10.1 sau 10.2:

Da 

Nu 

 

Detalii:

 


11. Examinarea tehnică oficială:

 

11.1. A fost deja efectuată

 ţara

11.2. Este în curs de efectuare

 ţara

11.3. Nu a fost încă efectuată



11.4. Dacă soiul candidat este linia parentală a unui hibrid şi este (a fost) examinat odată cu examinarea hibridului, se indică denumirea hibridului şi ţara în care examinarea este (a fost) realizată:

 

 

 

 

12. Declaraţie:

Subsemnatul/Subsemnaţii declară următoarele:

- Subsemnatul/Subsemnaţii declar/declarăm prin prezenta că solicităm acordarea protecţiei soiului menţionat.

- Autorizăm ISTIS să schimbe cu autorităţile de examinare toate informaţiile necesare si tot materialul referitor la soi atât timp cât drepturile arnelioratorului sunt asigurate.

- Subsemnatul/Subsemnaţii declar/declarăm prin prezenta cerere că, după cunoştinţele mele/noastre, informaţiile necesare pentru examinarea cererii, furnizate în prezenta cerere şi în anexe, sunt complete şi corecte.

- Declarăm că nicio persoană în afara celor menţionate în această cerere nu a fost implicată în ameliorarea sau descoperirea şi dezvoltarea soiului.

- Declarăm că soiul nu a fost vândut şi nici nu a fost pus, într-un alt mod, la dispoziţia terţilor de către ameliorator sau cu acordul acestuia pe teritoriul României cu mai mult de un an înaintea depunerii cererii de brevet pentru soi şi pe teritoriul altor state, cu mai mult de 6 ani înaintea depunerii cererii pentru soiurile de pomi şi viţă-de-vie şi cu mai mult de 4 ani pentru celelalte specii.

 Da

 Nu

 

Semnături:

Data:

 

13. Semnături solicitant/mandatar:

 

 

 

 

 

LS


14. Formulare şi documente depuse la ISTIS de solicitant/mandatar odată cu cererea:

 

15. Documente primite la ISTIS:

 

14.1. Formular de cerere (F 7.10-01) în.......exemplare, a........file



in.....exemplare, a.....file



14.2. Chestionarul tehnic (tip CPVO sau UPOV sau ghid naţional), completat de ameliorator*



 



14.3. Chestionarul tehnic, partea confidenţială (pentru hibrizi)



 



14.4. Propunerea de denumire a soiului (F 7.10-02)



 



14.5. Autorizaţia de introducere deliberată în mediu pentru soiurile modificate genetic (OMG), eliberată de autoritatea stabilită de legislaţia în vigoare



 



14.6. Document privind dreptul la acordarea brevetului pentru soi



 



14.7. Formular de desemnare a unui mandatar* (F 7.10-03)



 



14.8. Actul de cesiune a dreptului la eliberarea brevetului de soi



 



14.9. Document de plată a tarifului de înregistrare a cererii



 



14.10. Document privind prioritatea (o copie certificată a primei cereri) a ……… file



a ……… file



14.11. Fotografii (pentru pomii fructiferi şi plantele ornamentale)



 



14.12. Alte documente

Specificaţi:

 

a ……… file



 

 

 

a ……… file



 

Semnătura

 

* Chestionarul tehnic şi formularul de desemnare a unui mandatar fac parte din cerere.

 

 

Semnătura

 

 

Continuarea rubricii nr.....

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

Continuarea rubricii nr.....

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………..

 

Instrucţiuni de completare a rubricilor formularului de cerere de brevet pentru soi

 

Cererea de brevet pentru soi se întocmeşte în două exemplare pe formularul-tip nr. 1, în limba română, electronic sau de mână.

Depunerea cererii se poate face:

a) direct la Registratura Institutului de Stat pentru Testarea şi înregistrarea Soiurilor ţ/ST/S);

b) prin poştă, trimisă recomandat cu confirmare de primire;

c) în formă electronică, dacă există semnătură electronică.

Dacă spaţiul alocat unei rubrici din formularul de cerere nu este suficient pentru completarea unor date, se va continua scrierea în rubrica „Continuarea rubricii nr. ...” de la sfârşitul cererii.

1. Se indică numele şi prenumele sau denumirea, adresa (stradă, număr, oraş, judeţ, ţară) ori sediul solicitantului, inclusiv codul poştal, telefon şi fax cu prefixul zonei, e-mail. Dacă sunt mai mulţi solicitanţi, pentru fiecare dintre aceştia se va aplica aceeaşi regulă.

2. Se completează când solicitantul este reprezentat prin mandatar autorizat, indicând numele şi prenumele sau denumirea şi adresa ori sediul mandatarului, inclusiv codul poştal, telefon şi fax, e-mail, precum şi numărul de înregistrare la registrul comerţului. Odată cu cererea se depune şi formularul-tip nr. 3 de desemnare a mandatarului.

Procura se va depune odată cu cererea de brevet pentru soi.

3. Dacă sunt mai mulţi solicitanţi, iar aceştia nu sunt reprezentaţi în faţa ISTIS printr-un mandatar autorizat, în această rubrică se va indica unul din solicitanţi care este desemnat pentru corespondenţa cu ISTIS. În caz contrar, ISTIS va purta corespondenţă cu primul solicitant înscris în cerere.

4. Se completează cu denumirea taxonului botanic în limba latină (gen, specie, subspecie, varietate) şi denumirea comună a speciei.

5. Se completează cu denumirea soiului propusă de solicitant, scrisă cu majuscule, care se va înscrie şi în formularul-tip nr. 4 pentru denumire. Se completează şi denumirea provizorie a soiului (denumirea de referinţă dată de ameliorator) cu majuscule.

6. Se specifică prin „Da” sau „Nu” dacă soiul este modificat genetic. Dac㠄Da”, se va anexa autorizaţia de introducere deliberată în mediu.

7. Se completează numele şi adresele amelioratorilor. Dacă amelioratorul/amelioratorii nu este/sunt solicitantul, se specifică modul în care soiul a fost transferat solicitantului (cesiune, succesiune sau în alt mod) şi se confirmă cu documentul original sau copia legalizată, anexată cererii.

8. Se completează numai de către solicitanţii care au cereri depuse în alte state membre ale UE sau Uniunii Internaţionale pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante (UPOV), care vor da indicaţii privitoare la protecţia soiului printr-un certificat, dacă este înscris într-un catalog oficial sau dacă este protejat printr-un brevet de invenţie. Pentru fiecare din aceste situaţii se indică ţara, numărul şi data depozitului, oficiul, stadiul şi denumirea soiului sau denumirea de referinţă dată de ameliorator.

9. În cazul în care se revendică una sau mai multe priorităţi din cereri anterioare, întâi se va indica statui, data şi numărul primei cereri anterioare. Actele de confirmare a priorităţii revendicate se pot depune odată cu cererea sau în termen de 3 luni de la data de depozit a cererii.

10.1. Se indică data, ţara şi denumirea sub care soiul a fost vândut sau exploatat în cazul în care, la data înregistrării cererii de brevet sau la data invocării priorităţii, materialul de înmulţire sau recoltat a fost exploatat comercial în sensul prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, republicată, cu modificările ulterioare.

10.2. În cazul în care soiul a fost utilizat în mod repetat pentru producerea unor soiuri hibride, solicitantul va indica pentru fiecare dintre acestea data, ţara şi denumirea soiului.

10.3. În cazul în care soiul a fost pus la dispoziţia terţilor de către ameliorator sau cu acordul acestuia în alte circumstanţe decât cele menţionate la rubrica 10.1 sau rubrica 10.2 se vor preciza care sunt acestea.

11. Solicitantul va da indicaţii exacte privitoare la testul de distincţi vita te, uniformitate şi stabilitate (testul DUS), în conformitate cu normele Oficiului Comunitar al Soiurilor de Plante (CPVO), UPOV sau ghidul naţional. Dacă un asemenea examen a fost deja efectuat sau este în curs de efectuare, este obligatorie indicarea ţării respective (rubricile 11.1-11.3). La rubrica 11.4, dacă soiul candidat este linia parentală a unui hibrid şi este (a fost) examinat odată cu examinarea hibridului, se indică denumirea hibridului şi ţara în care examinarea este (a fost) realizată.

12. Se bifează căsuţa corespunzătoare referitoare la caracterul de noutate al soiului şi se semnează declaraţia.

13. Se semnează cererea de către solicitant/mandatar.

14. Se bifează rubricile corespunzătoare pentru documentele anexate la cerere, indicând numărul de file/exemplare.

15. Se completează şi se semnează de persoana desemnată de către ISTIS.

 

ANEXA Nr. 2

la regulament

 

Formularul-tip nr. 2

 

SIGLA ISTIS

 

Nr. cerere de brevet....................................

 

 

CHESTIONAR TEHNIC

Partea confidenţială (numai pentru liniile parentale ale soiurilor hibride)

 

1. Solicitant:

 

Nume:

 

Adresa:

 

 

2. Denumirea provizorie a soiului:

 

 

3. Informaţii legate de componentele soiurilor hibride, inclusiv date legate de cultivarea lor (data semănatului):

 

 

Schema (se indică în primul rând mama)

 

 

Solicit ca informaţiile de mai sus să rămână confidenţiale.

 

Data:...........................

Semnătura:...........................

 

 

 

 

ANEXA Nr. 3

la regulament

 

Formularul-tip nr. 3

 

SIGLA ISTIS

 

Nr. cerere de brevet....................................

 

 

DESEMNAREA MANDATARULUI

 

Subsemnatul/Subsemnaţii:

 

Adresa:

 

Desemnez/Desemnăm pe:

 

Adresă:

 

Telefon:

Fax:

E-mail:

ca mandatar al meu/nostru pentru:

A.

 cererea mea/noastră de protecţie a soiurilor de plante;

 

 titularul protecţiei soiurilor de plante,

pentru următorul soi:

denumire......................................................................

denumirea de referinţă a amelioratorului......................

specie (denumirea latină}:............................................

specie (denumirea comună):........................................

B.

 alte proceduri (ex. obiecţii, apeluri)

Se precizează:

 

Dacă prezenta desemnare se referă la o cerere sau acordare de protecţie existentă, vă rugăm să precizaţi numărul dosarului.

 

DATA

NUMELE

SEMNĂTURA/SEMNĂTURILE

 

ANEXA Nr. 4

la regulament

 

Formularul-tip nr. 4

 

SIGLA ISTIS

Nr. referinţă solicitant

(dacă este persoană juridică):

Registratura ISTIS

(numărul şi data primirii):

 

PROPUNERE DE DENUMIRE A SOIULUI

 

1. Solicitantul

 

Numele:

 

Adresa:

 

2. Denumirea provizorie a soiului (denumirea de referinţă a amelioratorului):

3. Specia:

Subspecia:

 

Denumirea comună a speciei:                                      

4. Numărul dosarului/data (dacă se cunoaşte deja):

5. Propunerea de denumire a soiului (se indică unul sau mai multe nume, scrise cu majuscule):

 

Denumirea este sub forma:

 

 Cod

 Nume

6. Dacă este cazul, propunerea anterioară pentru denumirea soiului, adresată ISTIS:

7. Denumiri propuse sau denumiri reţinute pentru a fi înregistrate oficial într-un stat membru al UE sau UPOV:

Depozitul

Statul membru

Denumirea

(dacă diferă de pct. 5)

 

 

 

8.  Denumirea propusă a fost depusă sau înregistrată în beneficiul solicitantului ca marcă înregistrată în Uniunea Europeană sau într-un stat membru al UPOV sau la Biroul Internaţional al Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală (OMP1), pentru produse identice sau similare în accepţiunea legii mărcilor înregistrate.

Statul şi/sau OMPI

Data solicitării

Data înregistrării

Număr de înregistrare

 

 

 

 

Prin prezenta propunere declar/declarăm că, după cunoştinţa mea/noastră, informaţiile furnizate în acest formular sunt complete şi corecte.

 

Locul:

Data:

Semnătura:

 

 

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 142/2010 privind condiţiile şi cerinţele de atribuire a codurilor numerice de identificare a numelor unităţilor de producţie a explozivilor de uz civil

În temeiul art. III din Hotărârea Guvernului nr. 718/2012 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 519/2009 privind instituirea unui sistem de identificare unică şi trasabilitate a explozivilor de uz civil şi al art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul administraţiei şi internelor emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 142/2010 privind condiţiile şi cerinţele de atribuire a codurilor numerice de identificare a numelor unităţilor de producţie a explozivilor de uz civil, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 8 iulie 2010, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

„Art. 6. - Operatorii economici prevăzuţi la art. 4 alin. (1) au obligaţia ca, până la data de 5 aprilie 2013, să ia măsurile necesare în vederea obţinerii codurilor numerice de identificare a numelor unităţilor de producţie a explozivilor de uz civil, în condiţiile prezentului ordin.”

2. Menţiunea privind transpunerea normelor de drept european va avea următorul cuprins:

„*

Prezentul ordin transpune art. 3 alin. (4) şi (5) din Directiva 2008/43/CE a Comisiei din 4 aprilie 2008 de instituire, în temeiul Directivei 93/15/CEE, a unui sistem de identificare şi trasabilitate a explozivilor de uz civil, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) seria L nr. 94 din 5 aprilie 2008, modificată şi completată prin Directiva 2012/4/UE a Comisiei din 22 februarie 2012 de modificare a Directivei 2008/43/CE de instituire, în temeiul Directivei 93/15/CEE, a unui sistem de identificare şi trasabilitate a explozivilor de uz civil, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 50 din 23 februarie 2012.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul administraţiei şi internelor,

Ioan-Nicolae Căbulea,

secretar de stat

 

Bucureşti, 28 august 2012.

Nr. 210.

 

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 156/2012 privind coordonarea activităţii şi delegarea unor competenţe în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor

În temeiul art. 7 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul administraţiei si internelor emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 156/2012 privind coordonarea activităţii şi delegarea unor competenţe în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 27 iunie 2012, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - Ministrul administraţiei şi internelor coordonează:

a) Direcţia generală audit intern;

b) Corpul de control al ministrului;

c) Direcţia Generală Anticorupţie;

d) Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă.”

2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

„Art. 3. - Ministrul delegat pentru administraţie coordonează:

a) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici;

b) Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, pentru realizarea atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) pct. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare.”

3. La articolul 5, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 5. - (1) Secretarul de stat (pentru relaţia cu

comunităţile locale) coordonează:

a) Direcţia generală pentru relaţia cu comunităţile locale;

b) Unitatea centrală pentru reforma administraţiei publice;

c) Direcţia pentru dezvoltarea capacităţii administrative;

d) Direcţia pentru politici fiscale şi bugetare locale;

e) Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice;

f) Centrul Informatic Naţional al Ministerului Administraţiei şi Internelor (e-administraţie);

g) Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, pentru realizarea atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) pct. 23 şi 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare;

h) Arhivele Naţionale.”

4. La articolul 6 alineatul (1), litera d) se abrogă.

5. La articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 8. - (1) Secretarul general coordonează:

a) Direcţia generală management resurse umane;

b) Direcţia generală financiară;

c) Direcţia generală logistică;

d) Direcţia generală pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei;

e) Direcţia medicală;

f) Secretariatul General;

g) Institutul pentru Studii de Ordine Publică;

h) Academia de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza»;

i) Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administraţiei şi Internelor;

j) Clubul Sportiv «Dinamo» Bucureşti;

k) Societatea Comercială COMICEX - S.A.;

l) structura de securitate.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul administraţiei şi internelor,

Mircea Dusa

Contrasemnează:

Ministrul delegat pentru administraţie,

Radu Stroe

 

Bucureşti, 31 august 2012.

Nr. 213.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.438/2009 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale

 

Având în vedere prevederile art. 228 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.438/2009 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 25 august 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, după punctul 4 se introduc trei noi puncte, punctele 5-7, cu următorul cuprins:

„5. Adresă de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, prevăzută în anexa nr. 5;

6. Adresă de înştiinţare privind înfiinţarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti, prevăzută în anexa nr. 6;

7. Decizie de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităţilor băneşti, prevăzută în anexa nr. 7.”

2. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezentul ordin.”

3. După anexa nr. 4 se introduc trei noi anexe, anexele nr. 5-7, al căror conţinut este prevăzut în anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Şerban Pop

 

Bucureşti, 4 septembrie 2012.

Nr. 1.303.

 

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 5 la Ordinul nr. 1.438/2009)

 

SIGLA

A.F.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

UNITATEA FISCALĂ 1).........................

Str. ............................nr. ......, localitatea..............

 

 

 

 

COD DE BARE

 

 

Nr. ………… din …………

Către 2) ................................................................................,

str.........................nr. ..... bl....... sc...... et........ap.......

sectorul....., localitatea....................., judeţul....................,

codul poştal ……..

 

ADRESĂ

de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti

În temeiul art. 149 alin. (11) şi (12) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se indisponibilizează de îndată, în măsura în care este necesar pentru stingerea obligaţiilor fiscale, sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi/sau valută deschise la unitatea dumneavoastră de către debitorul)...........................................................

Sumele vor fi reţinute şi virate în contul 50.67.02 deschis la unitatea de Trezorerie a Statului.............................................,

după cum urmează:

 

Natura obligaţiei fiscafe4)

Titlul executoriu nr./data5)

Cuantumul sumei datorate (lei)

 

 

 

 

 

 

total:

 

 

 

Poprirea se consideră înfiinţată din momentul primirii adresei de înfiinţare. În acest sens, aveţi obligaţia să înregistraţi atât ziua, cât şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi.

Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data şi ora primirii prezentei adrese, nu veţi proceda la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorului, şi nu veţi accepta alte plăţi din conturile acestuia până la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale, cu excepţia sumelor prevăzute la art. 149 alin. (12) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru stingerea obligaţiilor fiscale aferente bugetelor administrate de organul fiscal care a înfiinţat poprirea.

Despre aceste măsuri se va înştiinţa organul de executare.

Împotriva prezentului înscris, cel interesat poate introduce contestaţie la instanţa judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 172 şi 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) Ut. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului.

Vă mulţumim pentru cooperare.

Conducătorul organului de executare,

………………………………………………

Document editat prin sistemul informatic, valabil fără semnătură şi ştampilă, conform prevederilor Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.107/2012 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masivă a unor acte administrative şi procedurale

Număr de operator de date cu caracter personal: 759

 

1) Se va menţiona denumirea organului fiscal emitent al prezentului act administrativ.

2) Se vor menţiona denumirea şi sediul băncii.

3) Se vor menţiona numele, prenumele/denumirea şi domiciliul fiscal, codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz, alte date de identificare a debitorului.

4) Se va preciza denumirea creanţei fiscale principale: impozit, taxă, contribuţie, amendă sau altă sumă ori a creanţei fiscale accesorii sau alte sume, după caz, gestionate şi administrate de Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale teritoriale.

5) În cazul în care s-au emis mai multe titluri executorii se vor indica pentru toate numărul şi data emiterii.

 

 

COD DE BARE

 

Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare şi păstrare ale formularului „Adresă de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti”

 

1. Denumire: Adresă de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti

2. Format: A4/t1

3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistem informatic.

4. Se utilizează în baza art. 149 alin. (11) şi (12) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

5. Se întocmeşte:

- de compartimentul cu atribuţii de executare silită, în format electronic pentru tipărire, transmitere şi arhivare;

- de unitatea de imprimare rapidă, într-un exemplar, pe suport hârtie.

6. Circulă:        - un exemplar la unitatea de imprimare rapidă, în format electronic;

- un exemplar la unitatea bancară, pe suport hârtie.

7. Se arhivează în format electronic la unitatea de imprimare rapidă.

 

ANEXA Nr. 2

(Anexa nr. 6 la Ordinul nr. 1.438/2009)

 

SIGLA

A.F.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

UNITATEA FISCALĂ 1).........................

Str.............................nr......., localitatea..............

 

 

 

 

COD DE BARE

 

 

Nr. ………… din …………

Către..................................................................

cod de identificare fiscală 2)................................

Adresă*): str. ...............................nr. ......., bl. ... ..., sc. .....,

et. ......, ap......, sectorul......., localitatea..........

judeţul.............................., codul poştal ...........

 

ADRESĂ

de înştiinţare privind înfiinţarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti

 

În baza art. 149 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă comunicăm că s-a luat măsura executării silite prin poprire a sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în lei sau în valută, pentru următorii terţi popriţi....................................................................... 3).

Sumele vor fi reţinute şi virate în contul 50.67.02 deschis la unitatea de Trezorerie a Statului................................................

după cum urmează:

 

Natura obligaţiei fiscale4)

Titlul executoriu nr./data5)

Cuantumul sumei datorate (lei)

 

 

 

 

 

 

TOTAL:

 

 

 

Conducătorul organului de executare,

…………………………………………..

 

Document editat prin sistemul informatic, valabil fără semnătură şi ştampilă, conform prevederilor Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.107/2012 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masivă a unor acte administrative şi procedurale

Număr de operator de date cu caracter personal: 759


1) Se va menţiona denumirea organului fiscal emitent al prezentului act administrativ.

2) Se vor menţiona codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz, alte date de identificare a debitorului (sediu principal/sediu secundar, după caz).

*) Se va menţiona adresa sediului principal.

3) Se vor menţiona denumirea băncii la care se află deschis contul debitorului, numele, prenumele/denumirea, codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare a terţului poprit, după caz,

4) Se va preciza denumirea creanţei fiscale principale: impozit, taxă, contribuţie, amendă sau altă sumă ori a creanţei fiscale accesorii sau alte sume, după caz, gestionate şi administrate de Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale teritoriale.

s) În cazul în care s-au emis mai multe titluri executorii se vor indica pentru toate numărul si data emiterii.

 

 

COD DE BARE

 

Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare şi păstrare ale formularului „Adresă de înştiinţare privind înfiinţarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti”

 

1. Denumire: Adresă de înştiinţare privind înfiinţarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti

2. Format: A4/t1

3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistem informatic.

4. Se utilizează în baza art. 149 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

5. Se întocmeşte:

- de compartimentul cu atribuţii de executare silită, în format electronic pentru tipărire, transmitere şi arhivare;

- de unitatea de imprimare rapidă, într-un exemplar, pe suport hârtie.

6. Circulă:        - un exemplar la unitatea de imprimare rapidă, în format electronic;

- un exemplar la debitor, pe suport hârtie.

7. Se arhivează în format electronic la unitatea de imprimare rapidă.

 

ANEXA Nr. 3

(Anexa nr. 7 la Ordinul nr. 1.438/2009)

 

SIGLA

A.F.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

UNITATEA FISCALĂ 1).........................

Str.............................nr......., localitatea..............

 

 

COD DE BARE

 

 

Nr. ………… din …………

Către 2) ................................................................................,

str.........................nr. ..... bl....... sc...... et........ap.......

sectorul....., localitatea....................., judeţul....................,

codul poştal ……..

 

DECIZIE

de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităţilor băneşti

 

În baza art. 148 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se ridică măsurile de executare silită aplicate la debitorul3)......................................................, întrucât au fost îndeplinite dispoziţiile art. 148 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la încetarea executării silite.

Având în vedere aceste motivaţii, urmează a se ridica măsurile de executare silită, respectiv se va ridica poprirea înfiinţată prin Adresa nr. ...........din................asupra disponibilităţilor din conturile bancare ale debitorului.

 

Conducătorul organului de executare,

…………………………………………...

 

Document editat prin sistemul informatic, valabil fără semnătură şi ştampilă, conform prevederilor Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.107/2012 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masivă a unor acte administrative şi procedurale

Număr de operator de date cu caracter personal: 759

 

1) Se va menţiona denumirea organului fiscal emitent al prezentului înscris.

2) Se vor menţiona denumirea şi sediul băncii.

3) Se vor menţiona numele, prenumele/denumirea şi domiciliul fiscal, codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz, alte date de identificare a debitorului.

 

 

COD DE BARE

 

Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare şi păstrare ale formularului „Decizie de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităţilor băneşti”

 

1. Denumire: Decizie de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităţilor băneşti

2. Format: A4/t1

3. Caracteristici de tipărire: se editează din sistem informatic.

4. Se utilizează în baza art. 148 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

5. Se întocmeşte:

- de compartimentul cu atribuţii de executare silită, în format electronic pentru tipărire, transmitere şi arhivare;

- de unitatea de imprimare rapidă, într-un exemplar, pe suport hârtie.

6. Circulă:        - un exemplar la unitatea de imprimare rapidă, în format electronic;

- un exemplar la unitatea bancară, pe suport hârtie.

7. Se arhivează în format electronic la unitatea de imprimare rapidă.

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

 

ORDIN

pentru aprobarea Deciziei nr. 10/2012 privind modificările contractuale aferente rambursării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor care se află în implementare finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

 

Având în vedere:

. Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, aprobat prin Decizia CE nr. 5811/2007;

. Regulamentul (CE) nr. 1.081/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul Social European şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.784/1999;

- Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune, şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, cu modificările şi completările ulterioare;

- Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională;

- Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 1.605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene;

. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă;

- Hotărârea Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse nr. 600/2008 pentru aprobarea unor acorduri de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministerului finanţelor publice nr. 1.117/2.170/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”;

- Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 31/2010 privind aprobarea Manualului de identitate vizuală pentru instrumentele structurale 2007-2013 în România;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare;

- Celelalte reglementări comunitare şi naţionale aplicabile,

ministrul muncii, familiei si protecţiei sociale emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Decizia nr. 10/2012 privind modificările contractuale aferente rambursării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor care se află în implementare finanţate prin POSDRU 2007-2013, care aprobă modelul cadru de notificare către beneficiarii de finanţare nerambursabilă pentru modificarea contractului de finanţare de tip strategic/de tip grant privind modificările contractuale aferente rambursării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor care se află în implementare finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Decizia prevăzută la art. 1 va fi adaptată corespunzător de către organismele intermediare la nivelul tuturor contractelor de finanţare în implementare şi pentru toate proiectele care au finalizat implementarea la 31 iulie 2012.

Art. 3. - Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, precum şi organismele intermediare responsabile cu implementarea lui vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mariana Câmpeanu

 

Bucureşti, 31 august 2012.

Nr. 2.330.

 

ANEXĂ

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL OPERAŢIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE

DECIZIA Nr. 10/2012

privind modificările contractuale aferente rambursării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor care se află în implementare finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

 

Având în vedere:

- Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare;

. Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.321/2010*) privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Direcţiei Generale Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane;

. Hotărârea Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare;

.Articolul 60 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European si Fondul de coeziune si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999;

. Decizia (CE) nr. 5.811/2007 de adoptare a Programului Operaţional de ajutor comunitar din partea Fondului Social European, în conformitate cu obiectivul „Convergenţ㔠în România;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă;

- Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse nr. 600/2008 pentru aprobarea unor acorduri de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice nr. 1.117/2.170/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”;

- Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.527/2010 pentru aprobarea unor precizări suplimentare aplicabile contractelor de tip strategic sau de grant semnate de beneficiarii de finanţare nerambursabilă din Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane” în perioada 2008-2010;

- Decizia directorului general al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane nr. 53/2010 cu privire la modificarea contractului de finanţare strategi c/g rant ca urmare a modificărilor legislative, precum şi notificarea pentru modificarea bugetului proiectului - anexa la contractul de finanţare urmare a implementării mecanismelor prevăzute în Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.527/2010;

- Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.168/2011 privind aprobarea modelului Contractului de finanţare a proiectelor strategice pentru Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”;

- Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.183/2011 privind aprobarea modelului Contractului de finanţare de tip grant pentru Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”, în vederea aplicării acestui model contractelor de grant ce urmează a fi semnate de organismele intermediare pentru Programul operaţional sectorial dezvoltarea resurselor umane;

- Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.184/2011 privind aprobarea modelului Contractului de finanţare de tip grant pentru Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”, în vederea aplicării acestui model contractelor de grant ce urmează a fi semnate de Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane”;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.995/2011 pentru aprobarea modificărilor aplicabile contractelor de finanţare de tip strategic şi contractelor de finanţare de tip grant semnate de beneficiarii de finanţare nerambursabilă din Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013” (POSDRU) ca urmare a intrării în vigoare a Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.359/2011 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.548/2009, şi a Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.370/2011 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.548/2009;

în baza pct. 1 lit. rr) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Direcţiei Generale Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane,

directorul general al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane emite următoarea decizie:

Art. 1. - Se aprobă modelul cadru de notificare către beneficiarii de finanţare nerambursabilă pentru modificarea contractului de finanţare de tip strategic/de tip grant privind modificările contractuale aferente rambursării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor care se află în implementare finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, conform anexei care face parte integrantă din prezenta decizie.

Art. 2. - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane/ Organismele intermediare pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane delegate vor transmite notificarea către beneficiarii contractelor de finanţare.

Art. 3. - Direcţia Generală a Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Organismele intermediare pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane delegate vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.

 

Directorul general al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane,

Cristian Ababei

 

*) Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.321/2010 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

ANEXĂ

la Decizia nr. 10/2012

 

Investeşte în oameni !

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Axa prioritară..........................................

Domeniul major de intervenţie...............

În atenţia:............................................

(denumirea beneficiarului)

 

NOTIFICARE AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat........................

privind modificările contractuale aferente rambursării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor care se află în implementare finanţate prin POSDRU 2007-2013

 

 

Nr. de înregistrare AMPOSDRU/OIPOSDRU

delegat..........................................:

 

Numărul de identificare al contractului:............

POSDRU/Call/DMI/(S/G)/ID proiect

Titlul proiectului:.................................................

 

Având în vedere:

- Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.995/2011 pentru aprobarea modificărilor aplicabile contractelor de finanţare de tip strategic şi contractelor de finanţare de tip grant semnate de beneficiarii de finanţare nerambursabilă din Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013” (POSDRU) ca urmare a intrării în vigoare a Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.359/2011 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.548/2009, şi a Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.370/2011 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.548/2009,

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice nr. 1.117/2.170/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”;

- Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 31/2010 privind aprobarea Manualului de identitate vizuală pentru instrumentele structurale 2007-2013 în România;

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor de finanţare nerambursabilă prin POSDRU şi pentru a asigura o abordare unitară a condiţiilor privind termenul de depunere a cererilor de rambursare finale, pentru toate contractele de finanţare, pentru proiectele care seaflă în implementare finanţate prin POSDRU 2007-2013, se întreprind următoarele măsuri: în temeiul art. 7 alin. (10), respectiv art. 7 alin. (12) din contractul de finanţare, vă notificăm prin prezenta următoarele modificări la contractul mai sus menţionat: n

1. În cazul proiectelor pentru care beneficiarii depun la AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat cereri de rambursare finale, se vor aplica prevederile prezentei notificări la contractul de finanţare, care vor avea ca obiect următoarele modificări/completări:

- La articolul 7 - Rambursarea cheltuielilor efectuate în cadrul Proiectului şi rambursarea finală, alineatul (10) şi/sau alineatul (12) va avea următorul cuprins:

„Cererea de rambursare finală va fi transmisă la AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat, în termen de 120 de zile de la finalizarea perioadei de implementare a Proiectului aşa cum a fost definită în cadrul art. 2.”

- La capitolul II - Aspecte privind implementarea proiectelor, articolul 9 din Instrucţiunea nr. 44 privind clarificarea unor aspecte privind implementarea proiectelor finanţate prin POSDRU 2007-2013, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Cheltuielile angajate pe perioada de implementare a Proiectului pot fi plătite de către beneficiar/partener într-o perioadă de maximum 120 de zile de la data finalizării implementării Proiectului.”

 

ACTE ALE COMISIEI NAŢIONALE A VALORILOR MOBILIARE

 

COMISIA NAŢIONALA A VALORILOR MOBILIARE

 

ORDIN

privind aprobarea Regulamentului nr. 6/2012 pentru aplicarea art. 41 din Regulamentul (UE) nr. 236/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 martie 2012 privind vânzarea în lipsă şi anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit

 

În conformitate cu prevederile art. 1, 2 şi ale art. 7 alin. (3), (5) şi (15) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 514/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a hotărât, în şedinţa din data de 3 septembrie 2012, emiterea următorului ordin:

Art. 1. - Se aprobă Regulamentul nr. 6/2012 pentru aplicarea art. 41 din Regulamentul (UE) nr. 236/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 martie 2012 privind vânzarea în lipsă şi anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit.

Art. 2. - Regulamentul menţionat la art. 1 intră în vigoare la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va fi publicat şi în Buletinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi pe site-ul acesteia (www.cnvmr.ro).

 

Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare,

Gabriela Anghelache

 

Bucureşti, 3 septembrie 2012.

Nr. 99.

 

REGULAMENTUL Nr. 6/2012

pentru aplicarea art. 41 din Regulamentul (UE) nr. 236/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 martie 2012 privind vânzarea în lipsă şi anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit

 

Art. 1. - Prezentul regulament stabileşte norme în vederea aplicării art. 41 din Regulamentul (UE) nr. 236/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 martie 2012 privind vânzarea în lipsă şi anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 236/2012.

Art. 2. - Termenii şi expresiile utilizate în prezentul regulament au semnificaţia prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 236/2012, în Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 297/2004, şi în reglementările emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) în aplicarea acesteia.

Art. 3. - C.N.V.M. exercită competenţele şi ia măsurile necesare în calitate de autoritate competentă în sensul Regulamentului (UE) nr. 236/2012, responsabilă pentru supravegherea aplicării prevederilor acestuia în cazul acţiunilor admise la tranzacţionare într-un loc de tranzacţionare din România, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 236/2012, precum şi ale Statutului C.N.V.M., adoptat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 514/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - C.N.V.M. aplică sancţiuni şi măsuri administrative eficiente, proporţionale şi descurajante în cazul nerespectării următoarelor obligaţii prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 236/2012:

a) notificarea C.N.V.M. În legătură cu poziţiile scurte (short) nete semnificative pe acţiuni, conform art. 5 si 9 din Regulamentul (UE) nr. 236/2012;

b) publicarea informaţiilor privind poziţiile scurte (short) nete semnificative pe acţiuni, în conformitate cu art. 6 si 9 din Regulamentul (UE) nr. 236/2012;

c) păstrarea, pentru o perioadă de 5 ani, a înregistrărilor poziţiilor brute care compun o poziţie short netă semnificativă, conform art. 9 din Regulamentul (UE) nr. 236/2012;

d) încheierea de tranzacţii de vânzare în lipsă cu acţiuni tranzacţionate într-un loc de tranzacţionare cu respectarea condiţiilor prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 236/2012 şi a reglementărilor emise în aplicarea acestuia;

e) instituirea de proceduri, conform art. 15 din Regulamentul (UE) nr. 236/2012, de către contrapartea centrală care oferă servicii de compensare pentru acţiuni;

f) notificarea C.N.V.M. a intenţiei de a beneficia de derogarea prevăzută la art. 17 alin. (1)din Regulamentul (UE) nr. 236/2012, conform alin. (5) şi, după caz, conform alin. (8) al aceluiaşi articol;

g) notificarea C.N.V.M. În cazul în care intervin schimbări care afectează dreptul de a beneficia de derogare sau dacă nu mai intenţionează să beneficieze de derogare, conform art. 17 alin. (9) din Regulamentul (UE) nr. 236/2012;

h) transmiterea către C.N.V.M., în cel mult 4 zile calendaristice de la primirea cererii, a informaţiilor în legătură cu poziţiile short deţinute sau activităţile desfăşurate care beneficiază de derogări, conform art. 17 alin. (11) din Regulamentul (UE) nr. 236/2012.

Art. 5. - Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 4 se sancţionează de către C.N.V.M. conform art. 272 alin. (2) lit. a) şi g) şi art. 273 din titlul X din Legea nr. 297/2004.

Art. 6. - Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 4 se constată de către C.N.V.M. conform Legii nr. 297/2004.

Art. 7. - C.N.V.M. face publice toate sancţiunile aplicate în temeiul prezentului regulament, cu excepţia cazurilor în care publicarea lor ar perturba grav pieţele financiare sau ar aduce un prejudiciu disproporţionat părţilor implicate. Informaţiile astfel divulgate nu conţin date cu caracter personal în sensul Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile şi organele comunitare şi privind libera circulaţie a acestor date.

Art. 8. - Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării acestuia şi a ordinului de aprobare în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va fi publicat şi în Buletinul C.N.V.M. şi pe site-ul www.cnvmr.ro

 

Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare,

Gabriela Anghelache

 

 

ACTE ALE FONDULUI DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR

 

FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR

 

COMUNICAT

privind lista instituţiilor de credit participante la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar ai căror deponenţi beneficiază de garantarea, prin plata de compensaţii, a depozitelor constituite la acestea

 

Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar aduce la cunoştinţă lista instituţiilor de credit participante la Fond ai căror deponenţi beneficiază de garantarea, prin plata de compensaţii, a depozitelor constituite la acestea, în condiţiile şi limitele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Nr. crt.

Denumirea instituţiei de credit

Nr. crt.

Denumirea instituţiei de credit

 

I. Bănci - persoane juridice române

18.

LIBRA INTERNET BANK - S.A.

1.

Banca Comercială Română - S.A.

19.

Banca C.R. Firenze România – S.A.

2.

RAIFFEISENBANK –S.A.

20.

ROMANIAN INTERNATIONAL BANK - S.A.

3.

BRD - Groupe Societe Generale – S.A.

21.

MARFIN BANK (ROMÂNIA) - S.A.

4.

ATE BANK ROMÂNIA-S.A.

22.

Banca Comercială CARPATICA- S.A.

5.

UniCredit Tiriac Bank – S.A.

23.

BANK LEUMI ROMÂNIA- S.A.

6.

Bancpost - S.A.

24.

VOLKSBANK ROMÂNIA-S.A.

7.

Banca de Export-lmport a României EXIMBANK - S.A.

25.

ProCreditBank –S.A.

8.

Banca Româneasc㠖 S.A. membră a Grupului National Bank of Greece

26.

Raiffeisen Banca pentru Locuinţe - S.A.

9.

Credit Europe Bank (România) – S.A.

27.

PORSCHE BANK ROMÂNIA- S.A.

10.

Banca Transilvania - S.A.

28.

CEC BANK -S.A.

11.

Nextebank -S.A.

29.

BANCA MILLENNIUM – S.A.

12.

ALPHA BANK ROMÂNIA- S.A.

30.

BCR BANCA PENTRU LOCUINŢE – S.A.

13.

PIRAEUS BANK ROMÂNIA- S.A.

31.

GARANŢI BANK - S.A.

14.

RBS BANK (ROMÂNIA) - S.A.

32.

Banca Comercială FEROVIARA- S.A.

15.

OTP BANK ROMÂNIA- S.A.

 

 

16.

BANCA COMERCIALĂ INTESASANPAOLO ROMÂNIA- S.A.

 

II. Cooperative de credit - Case centrale

17.

CREDIT AGRICOLE BANK ROMÂNIA- S.A.

1.

Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP

 

NOTĂ;

De la data publicării prezentului comunicat îşi încetează valabilitatea Comunicatul Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar nr. 1/2012 privind lista instituţiilor de credit participante la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar ai căror deponenţi beneficiază de garantarea, prin plata de compensaţii, a depozitelor constituite la acestea, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 24 mai 2012.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar,

Lia Tase

 

Bucureşti, 27 august 2012.

Nr. 2.

 

RECTIFICĂRI

 

La Hotărârea Guvernului nr. 1.043/2010 privind actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului ca urmare a modificării valorii de inventar şi schimbării unităţii de administrare a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 18 noiembrie 2010, se fac următoarele rectificări:

- la art. 1, în loc de: „... Înregistrat la nr. 28.456 (parţial)...”se va citi: „... Înregistrat la nr. 28.456...”;

- în anexa nr. 1, la coloana „Nr. M.F.P.”, în loc de: „28.456 (parţial)” seva citi: „28.456”.