MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 182/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 182         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 2 aprilie 2013

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

72. - Lege privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante

 

340. - Decret pentru promulgarea Legii privind masurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plata a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 140 din 7 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (7) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare

 

Decizia nr. 141 din 7 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 teza finală din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

 

Decizia nr. 146 din 7 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997

 

Decizia nr. 171 din 19 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

125. - Hotărâre privind ocuparea posturilor vacantate după data de 1 ianuarie 2013 pentru personalul din sistemul de asistenţă socială

 

ACTE ALE PARTIDELOR POLITICE

 

Cuantumul total al sumelor provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2012, conform Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale - Forumul Democrat al Germanilor din România - Forumul Judeţean Sălaj

 

Cuantumul total al sumelor provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2012, conform Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale - Asociaţia Liga Albanezilor din România

 

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante

 

În vederea promovării competitivităţii mediului de afaceri şi pentru consolidarea funcţionalităţii pieţei româneşti, ca parte integrantă a pieţei interne a Uniunii Europene, se impune crearea unor mecanisme eficiente pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată rezultând din contractele încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante,

în scopul transpunerii Directivei 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale, denumită în continuare Directiva,

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generate

 

ARTICOLUL 1

Domeniul de aplicare

 

(1) Prezenta lege se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile, constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract încheiat între profesionişti sau între aceştia şi o autoritate contractantă, contractul având ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii, inclusiv proiectarea şi execuţia lucrărilor publice, a clădirilor şi a lucrărilor de construcţii civile.

(2) Nu sunt incluse în sfera de aplicare a prezentei legi:

a) creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă şi creanţele ce fac obiectul unui mandat ad-hoc, concordat preventiv ori al unei înţelegeri încheiate ca urmare a unei negocieri extrajudiciare de restructurare a datoriilor unei societăţi;

b) contractele încheiate între profesionişti şi consumatori,

 

ARTICOLUL 2

Definiţii

 

În sensul prezentei legi, expresiile şi termenii de mai jos au următorul înţeles:

1. autoritate contractantă:

a) orice autoritate publică a statului român, care acţionează la nivel central, regional sau local;

b) orice organism de drept public, altul decât cel prevăzut la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general, fără scop lucrativ, şi care se află în cel puţin una dintre următoarele situaţii:

(i) este finanţat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către alt organism de drept public;

(ii) se află în subordinea sau este supus controlului unei autorităţi contractante, astfel cum este definită la lit. a), sau unui alt organism de drept public;

(iii) în componenţa consiliului de administraţie ori, după caz, a consiliului de supraveghere şi directoratului, mai mult de jumătate din numărul membrilor sunt numiţi de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către alt organism de drept public;

c) orice asociere formată de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b);

2. profesionist - orice persoană fizică sau juridică care exploatează o întreprindere cu scop lucrativ;

3. Întârzierea în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani - neefectuarea plăţii la termenul stabilit prin contract sau prin lege, în condiţiile art. 3 alin. (1) şi ale art. 8 alin. (1);

4. suma datorată - suma care ar fi trebuit să fie plătită în termenul contractual sau legal de plată şi alte sume menţionate în factură sau în cererea echivalentă de plată.

 

CAPITOLUL II

Contracte între profesionişti

 

ARTICOLUL 3

Determinarea dobânzii

 

(1) în raporturile dintre profesionişti, creanţa constând în preţul bunurilor livrate sau tariful serviciilor prestate produce dobânzi penalizatoare în cazul în care:

a) creditorul, inclusiv subcontractaţii acestuia, şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale;

b) creditorul nu a primit suma datorată la scadenţă, cu excepţia cazului în care debitorului nu îi este imputabilă întârzierea.

(2) Dobânda penalizatoare curge de la scadenţă până la momentul plăţii, în condiţiile dispoziţiilor art. 1.535 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.

(3) Dacă termenul de plată nu a fost prevăzut în contract, dobânda penalizatoare curge de la următoarele termene:

a) după 30 de zile calendaristice de la data primirii de către debitor a facturii sau a oricărei altei asemenea cereri echivalente de plată;

b) dacă data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plată este incertă sau anterioară primirii bunurilor sau prestării serviciilor, după 30 de zile calendaristice de la recepţia mărfurilor sau prestarea serviciilor;

c) dacă legea sau contractul stabileşte o procedură de recepţie ori de verificare, permiţând certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori cererea echivalentă de plată la data recepţiei sau verificării ori anterior acestei date, după 30 de zile calendaristice de la această dată.

(4) Procedura de recepţie sau verificare prevăzută la alin. (3) lit. c) nu poate depăşi 30 de zile calendaristice de la data recepţiei bunurilor sau prestării serviciilor. Prin excepţie, părţile pot stipula în contract un termen mai mare de 30 de zile calendaristice, sub rezerva ca această clauză să nu fie abuzivă, potrivit art. 12.

 

ARTICOLUL 4

Dobânda legală penalizatoare

 

Dacă părţile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012. Rata de referinţă a dobânzii legale în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru.

 

ARTICOLUL 5

Termenul contractual de plată

 

(1) în raporturile dintre profesionişti, termenul de plată nu poate fi mai mare de 60 de zile calendaristice. Prin excepţie, părţile pot stipula în contract un termen de plată mai mare, sub rezerva ca această clauză să nu fie abuzivă, potrivit art. 12.

(2) Părţile pot conveni efectuarea plaţii în mod eşalonat, în acest caz, dobânzile penalizatoare şi celelalte despăgubiri prevăzute de prezenta lege se calculează prin raportare la suma scadentă.

(3) Părţile nu pot conveni cu privire la data emiterii/primirii facturii. Orice clauză prin care se stipulează un termen de emitere/primire a facturii este lovită de nulitate absolută.

 

CAPITOLUL III

Contracte între profesionişti şi autorităţi contractante

 

ARTICOLUL 6

Termenul legal de plata

 

(1) Autorităţile contractante execută obligaţia de plată a sumelor de bani rezultând din contractele încheiate cu profesionişti cel târziu la;

a) 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii sau a oricărei altei cereri echivalente de plată;

b) 30 de zile calendaristice de la data recepţiei bunurilor sau prestării serviciilor, dacă data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plată este incertă sau anterioară recepţiei bunurilor sau prestării serviciilor;

c) 30 de zile calendaristice de la recepţie sau verificare, dacă prin lege sau prin contract se stabileşte o procedură de recepţie ori de verificare pentru certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar autoritatea contractantă a primit factura ori cererea echivalentă de plată la data recepţiei sau verificării ori anterior acestei date.

(2) Procedura de recepţie sau verificare prevăzută la alin. (1) lit. c) nu poate depăşi 30 de zile calendaristice de la data primirii bunurilor sau prestării serviciilor. Prin excepţie, în cazuri justificate în mod obiectiv de natura sau caracteristicile contractului, procedura de recepţie sau verificare poate avea o durată mai mare de 30 de zile calendaristice, dacă sunt stabilite expres în contract şi în documentaţia achiziţiei atât termenul de recepţie, cât şi motivele obiective, sub rezerva ca această clauză să nu fie abuzivă, în sensul art. 12.

(3) Părţile nu pot conveni cu privire la data emiterii/primirii facturii. Orice clauză prin care se stipulează un termen de emitere/primire a facturii este lovită de nulitate absolută.

(4) în cazul instituţiilor publice din domeniul sănătăţii şi entităţilor publice care furnizează servicii medicale de sănătate, termenul legal de plată pentru obligaţiile băneşti rezultând din contracte încheiate cu profesionişti este de cel mult 60 de zile calendaristice, care se calculează potrivit prevederilor alin. (1).

 

ARTICOLUL 7

Termenul contractual de plată

 

(1) Termenele de plată stabilite în contract pentru executarea obligaţiilor autorităţilor contractante nu pot fi mai mari decât termenele stabilite potrivit art. 6 alin. (1). În mod excepţional, părţile pot stipula un termen de plată de maximum 60 de zile calendaristice, dacă acesta este stabilit expres în contract şi în documentaţia achiziţie! şi este obiectiv justificat, ţinând cont de natura sau caracteristicile specifice ale contractului, sub rezerva ca această clauză să nu fie abuzivă, în sensul art. 12.

(2) Dispoziţiile art. 5 alin. (2), privitoare la plăţile eşalonate, se aplică în mod corespunzător.

 

ARTICOLUL 8

Dobânda penalizatoare

 

(1) În raporturile dintre autorităţile contractante şi profesionişti, creanţa de plată constând în preţul bunurilor livrate sau tariful serviciilor prestate produce dobânzi penalizatoare dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1).

(2) Dobânda penalizatoare pentru plata cu întârziere curge de la termenul stipulat în contract sau, în cazul în care nu a fost stipulat în contract, de la expirarea termenelor prevăzute la art. 6 alin. (1), în condiţiile dispoziţiilor art. 1.535 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare. Prevederile art. 4 se aplică în mod corespunzător.

 

CAPITOLUL IV

Costurile de recuperare a creanţei

 

ARTICOLUL 9

Cheltuieli pentru recuperarea creanţei

 

Creditorul poate pretinde daune-interese pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea creanţei, în condiţiile neexecutării la timp a obligaţiei de piaţă de către debitor.

 

ARTICOLUL 10

Daune-interese minimale

 

(1) Fără a aduce atingere drepturilor prevăzute la art. 9, dacă sunt întrunite condiţiile întârzierii la plată, creditorul poate pretinde debitorului plata contravalorii în lei la data plaţii a sumei de 40 euro, reprezentând daune-interese suplimentare minimale.

(2) Obligaţia de plată a sumei prevăzute la alin. (1) este scadentă de la data la care curge dobânda penalizatoare, potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) şi (3) sau, după caz, ale art. 8 alin. (2).

(3) Suma prevăzută la alin. (1)este suplimentară cheltuielilor aferente unei eventuale proceduri de executare silită.

 

ARTICOLUL 11

Contracte cu avansuri

 

În cazul acordării de avansuri de către autoritatea contractantă, potrivit legii, prevederile art. 8-10 se aplică pentru diferenţa dintre obligaţiile de plată şi avansurile acordate.

 

CAPITOLUL V

Clauze contractuale şi practici abuzive

 

ARTICOLUL 12

Noţiune

 

Practica sau clauza contractuală prin care se stabileşte în mod vădit inechitabil, în raport cu creditorul, termenul de plată, nivelul dobânzii pentru plata întârziată sau al daunelor-interese suplimentare este considerată abuzivă.

 

ARTICOLUL 13

Calificarea clauzelor şi a practicilor abuzive

 

În determinarea caracterului abuziv al unei clauze sau practici, instanţa ţine cont de toate circumstanţele cauzei, în special de:

a) abaterile grave de la practicile statornicite între părţi sau de la uzanţele conforme ordinii publice sau bunelor moravuri;

b) nerespectarea principiului bunei-credinţe şi a principiilor de diligentă în executarea obligaţiilor;

c) natura bunurilor sau serviciilor;

d) neprevederea motivelor obiective de derogare de la termenele de plată sau de la rata dobânzii, potrivit prezentei legi;

e) poziţia dominantă a cocontractantului în raport cu o întreprindere mică sau mijlocie.

 

ARTICOLUL 14

Clauze calificate de lege ca abuzive

 

Sunt calificate ca abuzive, nefiind necesară verificarea existenţei circumstanţelor prevăzute la art. 13 sau a altor circumstanţe specifice cauzei, clauzele contractuale care:

a) exclud posibilitatea aplicării de dobânzi penalizatoare sau stabilesc dobânzi penalizatoare inferioare dobânzii legale penalizatoare;

b) fixează o obligaţie de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor;

c) prevăd un termen mai mare de la care creanţa produce dobânzi decât cel prevăzut la art. 3 alin. (3) sau, după caz, la art. 6 şi art. 7 alin. (1);

d) fixează, în contractele dintre profesionişti şi autorităţi contractante, un termen de plată mai mare decât cel prevăzut la art. 7 alin. (1);

e) elimină posibilitatea plăţii de daune-interese suplimentare;

f) stabilesc un termen pentru emiterea/primirea facturii.

 

ARTICOLUL 15

Sancţiuni

 

(1) Clauzele abuzive sunt lovite de nulitate absolută.

(2) Răspunderea patrimonială pentru prejudiciile cauzate de clauzele şi practicile abuzive este atrasă potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare.

 

CAPITOLUL VI

Dispoziţii procedurale

 

ARTICOLUL 16

Ordonanţa de plată

 

Dacă debitorul întârzie în efectuarea plăţii, creditorul poate obţine un titlu executoriu prin procedura ordonanţei de plată, prevăzută de dispoziţiile art. 1.013-1.024 din cadrul titlului IX al Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

ARTICOLUL 17

Tratament egal

 

Dispoziţiile art. 1.013-1.024 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică, în aceleaşi condiţii, tuturor creditorilor stabiliţi în Uniunea Europeană.

 

CAPITOLUL V!l

Cadrul organizatoric al organizaţiilor neguvernamentale ale profesioniştilor

 

ARTICOLUL 18

Rolul organizaţiilor patronale

 

(1) Organizaţiile patronale reprezentative, potrivit legii, şi membrii acestora veghează la respectarea drepturilor conferite de prezenta lege.

(2) Autorităţile publice colaborează cu organizaţiile patronale reprezentative pentru promovarea drepturilor conferite prin prezenta lege.

 

ARTICOLUL 19

Drepturi

 

Organizaţiile patronale reprezentative, potrivit legii, au următoarele drepturi:

a) de a fi consultate, cu ocazia elaborării proiectelor de acte normative din domeniul achiziţiilor publice şi actelor normative ce au ca scop sau efect încurajarea disciplinei contractuale;

b) de a introduce acţiuni în justiţie pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor lor, în special acţiuni în anularea clauzelor abuzive şi în constatarea practicilor abuzive;

c) de a informa opinia publică, prin mass-media, cu privire la practicile şi clauzele abuzive identificate;

d)de a elabora, singure sau în colaborare cu instituţii publice, coduri de promovare a disciplinei contractuale, de dezvoltare a uzanţei plăţii la termen;

e) de a organiza, singure sau în colaborare cu instituţii publice, campanii de informare a mediului de afaceri asupra drepturilor şi obligaţiilor instituite de prezenta lege şi cu privire la remediile judiciare pentru protecţia drepturilor prevăzute de prezenta lege.

 

CAPITOLUL VIII

Completarea unor acte normative incidente

 

ARTICOLUL 20

 

După alineatul (2) al articolului 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 29 august 2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

„(21) În raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale.”

 

CAPITOLUL IX

Dispoziţii tranzitorii şi finale

 

ARTICOLUL 21

 

Dispoziţiile prezentei legi, cu excepţia prevederilor ari 15, nu sunt aplicabile obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi.

 

ARTICOLUL 22

 

Termenul profesionist prevăzut la art. 3 alin. (21) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările aduse prin prezenta lege, va avea sensul prevăzut la art. 2 pct. 2 din prezenta lege.

 

ARTICOLUL 23

 

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Justiţiei informează Comisia Europeană cu privire la opţiunea României de a face uz de dispoziţiile art. 4 alin. (4) lit. b) din Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale.

 

ARTICOLUL 24

 

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

a) art. 1.017 alin. (2) pct. 1 şi 2 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cu modificările şi completările ulterioare;

b) orice alte dispoziţii contrare.

*

Prezenta lege transpune Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 48 din 23 februarie 2011.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 28 martie 2013.

Nr. 72.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 27 martie 2013.

Nr. 340.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 140

din 7 martie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (7) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Florom Prodimpex” - S.R.L. din Voluntari în Dosarul nr. 1.171/93/2012 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.557D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat reprezintă opţiunea legiuitorului, de natură a nu afecta organizarea cercetării ştiinţifice în acest domeniu şi fără a afecta exercitarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.171/93/2012, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Florom Prodimpex” - S.R.L. din Voluntari într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în pretenţii formulate de către o staţiune de cercetare-dezvoltare în domeniul pomiculturii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că interpretarea dispoziţiilor de lege criticate în sensul scutirii de la plata taxei judiciare de timbru şi a staţiunilor de cercetare-dezvoltare, pe lângă cele menţionate expres în cuprinsul prevederii legale criticate, şi anume unităţile de cercetare-dezvoltare aflate în subordinea sau în coordonarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă. Se mai arată că interpretarea textului de lege criticat în sensul menţionat mai sus contravine finalităţii urmărite de legiuitor la edictarea normei legate, având în vedere făptui că operaţiunea juridică a interpretării unei norme de drept trebuie să aibă în vedere scopul urmărit de legiuitor la edictarea acesteia, iar, pe de altă parte, în aplicarea metodei de interpretare logice nu se poate folosi în mod exclusiv argumentul per a contrario.

Tribunalul Ilfov - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul poate institui scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru pentru anumite părţi din proces, fără a aduce vreo atingere principiului constituţional al egalităţii în drepturi, iar această scutire nu conduce în mod automat la încălcarea normei constituţionale privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor cu bună-credinţă.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece motivarea excepţiei de neconstituţionalitate vizează exclusiv aspecte referitoare la aplicarea şi interpretarea legii în cauza dedusă judecăţii instanţei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele;

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 9 din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 şi 399 bis din 7 iunie 2011.

Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate şi în temeiul art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea urmează să reţină ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 6 alin. (7) din Legea nr. 45/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 30 martie 2009, astfel cum acestea au fost introduse prin art. I pct. 9 din Legea nr. 72/2011.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(7) Cererile şi acţiunile în justiţie adresate instanţelor de către ASAS şi de către unităţile de cercetare-dezvoltare sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor,

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Autorul excepţiei susţine, în esenţă, că interpretarea şi aplicarea prevederilor legale criticate în sensul în care permit scutirea de la plata taxei judiciare de timbru şi a staţiunilor de cercetare-dezvoltare, pe lângă entităţile menţionate expres în cuprinsul prevederii legale criticate, şi anume unităţile de cercetare-dezvoltare aflate în subordinea sau în coordonarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” (denumită în continuare ASAS), sunt neconstituţionale.

În acest sens, arată că scutirea de la plata taxei judiciare de timbru se aplică numai ASAS şi unităţilor de cercetare-dezvoltare care, potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi înfiinţate de ASAS, şi nu staţiunilor de cercetare-dezvoltare menţionate la art. 26 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 45/2009.

Examinând aceste susţineri, Curtea constată că autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci este nemulţumit, în realitate, de modul în care instanţa de judecată ar putea interpreta norma legală criticată, în vederea aplicării acesteia în cadrul litigiului dedus judecăţii. Or, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă „numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată”, iar aspectele referitoare la determinarea sferei subiectelor de drept scutite de plata taxei de timbru nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (7) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Florom Prodimpex” - S.R.L. din Voluntari în Dosarul nr. 1.171/93/2012 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 141

din 7 martie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 teza finală din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

 

Augustin Zegrean preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 teza finală din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.983/118/2012 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.581 D/2012.

La apelul nominal se prezintă, pentru partea Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, consilier juridic Cristina Sârbu, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul părţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat respectă principiul interesului superior al copilului, precum şi egalitatea în drepturi a copiilor, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 24 paragraful 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Arată că, deşi titularul drepturilor de asistenţă socială este copilul, acestea se exercită prin părinţii săi ca reprezentanţi legali, exercitare care în cazul de faţă se realizează prin delegarea către persoana ori instituţia ce asigură protecţia socială. Astfel, în situaţia copilului lipsit de ocrotire părintească, pentru care comisia pentru protecţia copilului sau instanţa de judecată a instituit măsura de protecţie socială a plasamentului, părinţii acestuia îşi păstrează drepturile şi obligaţiile părinteşti, însă acestea sunt îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti. Prin urmare, este firească soluţia legislativă potrivit căreia sumele vărsate cu titlu de contribuţie lunară a părinţilor la întreţinerea copilului în privinţa căruia s-a dispus măsura plasamentului se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureşti de unde provine copilul. Pe de altă parte, arată că această soluţie legislativă are în practică un impact social amplu, descurajând părinţii de la abandonarea copiilor. Depune concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, arată că situaţiile prezentate de instanţa de judecată, respectiv cea a copilului în privinţa căruia a fost instituită măsura plasamentului, pe de o parte, respectiv cea a copilului aflat sub ocrotirea părinţilor săi. pe de altă parte, nu sunt analoage. Arată că, în situaţia în care a fost dispusă măsura plasamentului, părinţii copilului îşi păstrează drepturile şi obligaţiile părinteşti, care sunt exercitate de instituţia de protecţie socială prin intermediul familiei sau al persoanei care a luat în plasament copilul. În acest caz, contribuţia părintelui la întreţinerea copilului nu se varsă în contul asistentului maternal, acesta fiind în raporturi de muncă cu Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului. De altfel, soluţia legislativă criticată este în interesul superior al copilului, contribuind la creşterea şi dezvoltarea lui armonioasă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 3 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.983/118/2012, Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 teza finală din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de instanţa de judecată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind instituirea măsurii de plasament.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată susţine că prevederile legale criticate, potrivit cărora sumele stabilite cu titlu de contribuţie lunară a părinţilor la întreţinerea copilului în privinţa căruia a fost instituită măsura plasamentului se constituie ca venituri la bugetul autorităţii publice locale din cadrul unităţii administrativ-teritoriale de unde provine copilul, nefiind un drept personal al acestuia, ca în cazul minorului aflat sub ocrotirea părinţilor săi, contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi, precum şi dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 49 alin. (1) şi (2), potrivit cărora statul este garantul respectării principiului interesului superior al copilului.

Se arată în acest sens că, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 272/2004, scopul urmărit de legiuitor a fost crearea unui cadru legislativ care să contribuie la respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului, prin raportarea autorităţilor publice, a organismelor private autorizate, precum şi a persoanelor fizice şi juridice responsabile de protecţia copilului la drepturile acestuia, astfel cum ele sunt stabilite prin Constituţie şi legile interne, precum şi prin actele internaţionale în materie la care România este parte.

De asemenea, art. 2 din acelaşi act normativ statuează că orice act decizional trebuie să se subordoneze cu prioritate interesului superior al copilului, iar intervenţia statului trebuie să fie complementară celei principale, care revine părinţilor [art. 5 alin. (4) şi art. 45 alin. (2) din acelaşi act normativ].

Prin urmare, arată instanţa de judecată care a invocat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, în temeiul cadrului legal astfel instituit, copilul aflat în dificultate, fiind lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi, nu poate fi supus, în privinţa drepturilor sale, unui tratament discriminatoriu în raport cu cel aflat sub autoritatea părintească şi faţă de care părinţii îşi exercită benevol obligaţiile legale. Procedându-se în acest mod se realizează o restrângere a exerciţiului unui drept al minorului, ca efect al unei măsuri disproporţionate şi care nu este necesară într-o societate democratică, creându-se o situaţie de inegalitate juridică între minori, după cum se află sau nu în întreţinerea părinţilor, ceea ce contravine şi principiului respectării interesului superior al copilului.

Este adevărat că, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (3) din actul normativ criticat, răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine, în subsidiar faţă de părinţi, colectivităţii locale din care fac parte copilul şi familia sa şi, în acest sens, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a sprijini părinţii sau reprezentantul legal al copilului în realizarea obligaţiilor ce le revin. Sumele de bani avansate în acest scop pot face obiectul unei acţiuni în regres faţă de părinţi, însă nu pot justifica o executare silită a drepturilor cuvenite copilului, prin impunerea pe cale judecătorească a obligaţiei părintelui de întreţinere în favoarea copilului, în condiţiile dreptului comun, însă a cărei executare nu se face în patrimoniul debitorului obligaţiei, ci în cel al bugetului local.

În consecinţă, se apreciază că, prin „confiscarea” sumei reprezentând obligaţia de întreţinere stabilită în favoarea minorului pentru care a fost instituită măsura plasamentului de către bugetul autorităţii publice locale, se tinde la o confuziune în sens juridic între drepturile patrimoniale ale copilului aflat în dificultate şi patrimoniul autorităţilor publice locale din care sunt suportate cheltuielile generate de plata alocaţiilor şi sumele necesare întreţinerii lui, dar şi la o inechitate în aplicarea legii, având în vedere că suma stabilită cu titlu de contribuţie a părinţilor la întreţinerea copilului aflat în plasament excedează prin cuantum cheltuielilor suportate în mod corelativ de către autoritatea locală.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arata că situaţia juridică a unui copil aflat sub autoritatea părintească este diferită de situaţia celui în privinţa căruia s-a dispus o măsură specială de protecţie, astfel încât este justificată instituirea unui tratament juridic diferit. Soluţia legislativă criticată urmăreşte tocmai acordarea unei protecţii speciale drepturilor copilului lipsit de autoritatea părintească, în deplin acord cu dispoziţiile art. 49 din Constituţie, iar împrejurarea că sumele încasate cu titlu de contribuţie lunară a părinţilor se fac venit la bugetul local nu poate fi calificată drept confiscare, în condiţiile în care subzistă obligaţia părinţilor de întreţinere a copilului faţă de care a fost instituită măsura plasamentului, iar sumele respective sunt utilizate pentru a se asigura creşterea, educarea şi dezvoltarea acestuia.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că acestea se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată prin ipoteza normei legale, iar minorii în privinţa cărora a fost instituită o măsură de protecţie specială nu sunt în aceeaşi situaţie juridică cu cei care se află sub autoritatea părintească. Nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia încasarea sumelor cu titlu de contribuţie lunară a părinţilor la întreţinerea copilului faţă de care a fost instituită măsura plasamentului de către bugetul autorităţii publice locale ar reprezenta o confiscare, având în vedere că prevenirea separării copilului de familia sa, precum şi măsurile de protecţie specială a acestuia se finanţează şi din bugetele locale ale judeţelor sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti, potrivit prevederilor art. 118 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 272/2004.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 63 teza finală din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004.

Art. 63 din Legea nr. 272/2004 are următorul cuprins: „Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa care a dispus plasamentul copilului va stabili, dacă este cazul, si cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea acestuia, în condiţiile stabilite de Codul familiei. Sumele astfel încasate se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureşti de unde provine copilul.”

Instanţa de judecată care a invocat din oficiu excepţia apreciază că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (1) referitor la universalitatea drepturilor, libertăţilor şi a obligaţiilor, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 49 alin. (1) privind protecţia socială a copiilor şi a tinerilor şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Potrivit prevederilor art. 50 şi art. 55 lit. a) din Legea nr. 272/2004, una dintre măsurile de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi ori a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate 1 lăsat în grija acestora este plasamentul. Potrivit art. 58 alin. (1) şi art. 60 alin. (3), măsura are caracter temporar şi ocrotitorii pot fi o persoană sau familie, un asistent maternal sau un serviciu de tip rezidenţial, cum sunt cele prevăzute la art. 110 alin. (2) din acelaşi act normativ, urmărindu-se plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă, menţinerea fraţilor împreună, precum şi facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a-şi vizita copilul şi de a menţine legătura cu acesta.

De asemenea, art. 62 coroborat cu art. 56 lit. b) şi e) din acelaşi act normativ stabileşte că drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului, în cazul copilului care nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora sau a celui care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.

În situaţia copilului ai căror părinţi au fost decăzuţi sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti şi în privinţa cărora nu a putut fi instituită tutela, fiind dispusă măsura plasamentului, drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt exercitate de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti [art. 62 alin. (2) din Legea nr. 272/2004].

În acest context, prevederile art. 63 teza ultimă din Legea nr. 272/2004, textul de lege criticat în prezenta cauză, dispun că sumele încasate cu titlu de contribuţie lunară a părinţilor la întreţinerea copilului faţă de care instanţa de judecată a dispus măsura plasamentului se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureşti de unde provine copilul.

În acelaşi sens, şi art. 510 din noul Codul civil prevede că decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti nu scuteşte părintele de obligaţia de a da întreţinere copilului.

Curtea constată că această soluţie legislativă este pe deplin justificată de atribuţia autorităţii administraţiei publice locale de a asigura protecţia specială a copilului aflat în dificultate, sens în care, potrivit prevederilor art. 112 din actul normativ criticat, are obligaţia să organizeze, în mod autonom sau prin asociere, servicii de tip familial şi de tip rezidenţial, potrivit nevoilor identificate.

Mai mult, dată fiind conduita părintelui care, din cauza purtării abuzive ori a neglijenţei grave în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, a fost decăzut din drepturile sale fireşti faţă de copil, este puţin probabil că acesta îşi va executa de bunăvoie obligaţia legală de întreţinere, astfel încât. În aplicarea principiului interesului superior al copilului, potrivit art. 118 şi 119 din Legea nr. 272/2004, finanţarea sistemului de protecţie specială a copilului se face din bugetul local al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi. respectiv, de la bugetul de stat, în cazul acordării alocaţiei lunare de plasament persoanei sau reprezentantului familiei care a luat în plasament copilul. De asemenea, potrivit art. 121 din acelaşi act normativ, primarii acordă prestaţii financiare excepţionale în situaţia în care familia care îngrijeşte copilul se confruntă temporar cu probleme financiare determinate de o situaţie excepţională şi care pune în pericol dezvoltarea armonioasă a acestuia, precum şi ca urmare a necesităţii suportării unor cheltuieli particulare destinate menţinerii legăturii copilului cu familia sa.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 49 alin. (1) privind protecţia socială a copiilor şi a tinerilor, precum şi în art. 15 alin. (1) referitor la universalitatea drepturilor, libertăţilor şi a obligaţiilor.

În ceea ce priveşte invocarea încălcării principiului constituţional al egalităţii în drepturi, Curtea constată că situaţia juridică în care se află copilul lipsit de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora nu este identică cu situaţia juridică a aceluia care se bucură pe deplin de ocrotirea părintească, astfel încât este pe deplin justificat un regim juridic diferit.

În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi rezonabil.  (A se vedea, cu titlu exemplificativ, deciziile nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, nr. 107 din 13 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 202 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2005, nr. 82 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 13 aprilie 2012.)

În fine, Curtea reţine, referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, că, întrucât nu s-a constatat încălcarea niciunui drept fundamental, pentru aceleaşi considerente, acest text constituţional nu are incidenţă în cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 teza finală din Legea nr. 272/2004 privind protecţia si promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Constanta - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.983/118/2012.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 146

din 7 martie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008 privind modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Dâmboviţa în Dosarul nr. 2.621/262/2011 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 31 D/2013.

La apelul nominal răspund, pentru partea Arhiepiscopia Bucureştilor, consilieri juridici Paul Valerie Chiru şi Silviu-Andrei Vlădăreanu. Lipsesc celelalte părţi, precum şi autorul excepţiei de neconstituţionalitate, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentanţii părţii Arhiepiscopia Bucureştilor solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, în aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, terenurile cu vegetaţie forestieră au fost restituite prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestora, cu anumite excepţii, respectiv a unor terenuri situate în judeţele Prahova şi Ilfov. Spre deosebire de Legea nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din ţară cu întinderi de păduri şi alte terenuri, în cuprinsul căreia noţiunea de „înzestrare” avea semnificaţia de „folosinţă veşnică şi perpetuă”, prin Legea nr. 261/2008 privind modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, legiuitorul a clarificat înţelesul acestei noţiuni, statuând în mod expres că terenurile forestiere se dobândesc în proprietate. Invocă cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.654 din 15 decembrie 2009.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiata, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.621/262/2011, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008 privind modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Dâmboviţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de pădure.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (3) teza finală şi alin. (4) din Constituţie, bunurile care, în temeiul legii organice, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.

Potrivit legii organice, respectiv art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, bunurile de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege, fac parte din domeniul public al statului. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, terenurile forestiere proprietate publică a statului nu pot face obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia. În opinia autorului excepţiei, rezultă din coroborarea acestor texte legale şi constituţionale că legiuitorul putea să dispună asupra unui teren forestier, care făcea parte din domeniul public al statului, în favoarea unei persoane juridice de utilitate publică, astfel cum este, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, şi structura de cult religios, numai prin darea lui în folosinţă gratuită, iar nu prin dobândirea în proprietate, astfel cum dispune textul de lege criticat.

Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că reglementarea condiţiilor şi a modalităţilor în care operează reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate de fostele cooperative agricole de producţie către foştii proprietari sau către moştenitorii acestora constituie opţiuni ale legiuitorului şi au la bază exercitarea dreptului statului de a decide asupra modului în care sunt reparate abuzurile săvârşite în trecut cu privire la proprietatea funciară.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă prevederile art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008 privind modificarea şi completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 10 noiembrie 2008.

Analizând acest act normativ, Curtea constată că art. I din Legea nr. 261/2008 cuprinde două puncte, astfel încât, în realitate, în conformitate şi cu motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, referirea la art. I alin. (1) din Legea nr. 261/2008 este făcută la dispoziţiile art. I pct. 1 din acelaşi act normativ, care are un conţinut identic, şi care a modificat şi completat dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi în temeiul art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 261/2008, potrivit cărora: „Structurile de cult prevăzute ia aţin. (2), care au avut în folosinţă sau în înzestrare terenuri cu destinaţie forestieră, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1937 pentru înzestrarea unor mănăstiri ortodoxe din ţară cu întinderi de păduri şi alte terenuri, publicată în Monitorul Oficial, nr. 66 din 20 martie 1937, astfel cum a fost modificată prin Decretul-lege nr. 47/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 74 din 30 martie 1938, cu modificările şi completările ulterioare, dobândesc în proprietate respectivele suprafeţe.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 136 alin. (3) şi (4) referitor la proprietatea publică şi la bunurile proprietate publică.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală, şi cu o motivare identică.

Astfel, prin Decizia nr. 983 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că, potrivit art. 1 din Legea nr. 61/1937, noţiunea de „înzestrare” din titlul Legii nr. 61/1937 avea semnificaţia de atribuire”În deplină şi perpetuă folosinţă”. Mai mult, acest articol precizează şi scopul atribuirii acestor suprafeţe de pădure si alte terenuri, şi anume ca veniturile obţinute din exploatarea acestora să servească „exclusiv pentru conservarea şi restaurarea clădirilor monumentelor istorice aparţinând acestor mănăstiri, precum şi pentru întreţinerea diferitelor şcoli-ateliere, tipografii, aziluri, orfelinate, instituţii de asistenţă socială şi sanitare etc.”

Curtea a statuat că mănăstirile înzestrate de către stat cu astfel de terenuri dobândeau, potrivit legii, „folosinţă deplină şi perpetuă”, precum şi dreptul de a culege fructele, dar aceste bunuri cu care au fost înzestrate unele mănăstiri ortodoxe astfel cum sunt nominalizate expres în anexa la Decretul-lege nr. 47/1938 (care a modificat Legea nr. 61/1937), intitulată „Tabloul mănăstirilor înzestrate şi al suprafeţelor de pădure atribuite fiecăreia”, au fost atribuite în proprietate acestora, întrucât numai dreptul de proprietate este perpetuu, nu şi folosinţa.

Prin decizia menţionată, Curtea a mai reţinut că, sub imperiul actualului regim constituţional, legiuitorul român a adoptat o serie de legi reparatorii în domeniul funciar, între care se numără şi Legea nr. 1/2000.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, text de lege criticat şi în prezenta cauză, centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filialele şi alte structuri ale unităţilor de cult îndreptăţite să solicite, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere dobândesc în proprietate respectivele suprafeţe de teren. Prin urmare, în concepţia legiuitorului primar din anul 2008, dată la care a fost adoptată legea de modificare a Legii nr. 1/2000, noţiunea juridică de „înzestrare” echivala cu dobândirea unui drept de proprietate, ceea ce, în consecinţă, îndreptăţeşte structurile de cult să solicite reconstituirea acestuia.

De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra acestei soluţii legislative (spre exemplu, Decizia nr. 1.654 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2010), statuând că reglementarea modalităţilor de reconstituire a dreptului de proprietate în cazul structurilor de cult constituie opţiuni ale legiuitorului, în acord cu politica economică a statului în materie şi cu finalitatea reparatorie a legii.

Atât soluţia pronunţată în deciziile menţionate, cât şi considerentele pe care acestea s-au întemeiat îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 171

din 19 martie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de Cristina Ivan în Dosarul nr. 24.122/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 92D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că indemnizaţia pentru creşterea copilului nu reprezintă un drept constituţional, fiind instituită de legiuitor ca o măsură de sprijin pentru familia în care se nasc unul sau mai mulţi copii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 5.368 din 21 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 24.122/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Excepţia a fost ridicată de Cristina Ivan cu ocazia soluţionării acţiunii în contencios administrativ şi fiscal formulate în contradictoriu cu Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, într-o cauză având ca obiect anulare act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că indemnizaţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 sunt destinate creşterii copiilor, aşadar reprezintă un drept care se raportează la interesul superior al acestora, deci al fiecăruia dintre copiii născuţi din sarcini gemelare sau multiple. În acest context, arată că după naşterea celor doi copii ai săi, proveniţi dintr-o sarcină gemelară, a depus la Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale Bucureşti cerere pentru acordarea indemnizaţiilor de creştere a copiilor, pentru o perioadă de 1 an. În timp ce pentru primul copil s-a acordat o indemnizaţie de creştere în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni anterioare naşterii, pentru cel de-al doilea copil s-a acordat, în mod greşit, în opinia autorului excepţiei, o indemnizaţie de 600 de lei.

În acest context, arată că, potrivit art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, „cuantumul indemnizaţiilor lunare prevăzute la art. 2 alin. (2)-(4) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere”. Aceasta nu înseamnă însă că indemnizaţia pentru al doilea copil provenit dintr-o sarcină gemelară este de 600 de lei, deoarece, dacă aceasta ar fi fost voinţa legiuitorului, textul ar fi prevăzut că „cuantumul indemnizaţiilor lunare pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere, este de 600 lei”, ceea ce, în opinia autoarei excepţiei ar fi neconstituţional, ambii copii trebuind să beneficieze de acelaşi cuantum al indemnizaţiei.

Aşa fiind, apreciază că, în măsura în care textul art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 se interpretează în sensul că pentru cel de-al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară cuantumul indemnizaţiei lunare este de 600 de lei, acest text de lege este neconstituţional şi discriminatoriu, fiind în contradicţie cu art. 16 din Constituţie.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Instanţa consideră că art. 5 alin. (1)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 este neconstituţional în măsura în care se interpretează că începând cu al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multiplă, indemnizaţia de creştere se majorează cu un anumit cuantum, fără ca toţi copiii să beneficieze de aceeaşi indemnizaţie, întrucât se creează o situaţie discriminatorie între copiii născuţi dintr-o sarcină multiplă şi cei născuţi dintr-o sarcină simplă, fiind încălcate dispoziţiile art. 16 din Constituţie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin, (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, ordonanţă de urgenţă aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 28 iunie 2011.

Textul de lege criticat a fost modificat prin art. IV pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011.

Având în vedere însă că aplicabile în cauza concretă dedusă judecăţii şi care îşi produc efectele faţă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate sunt prevederile art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, în forma lor iniţială, anterior modificării acestora prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2011, în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să examineze constituţionalitatea acestui text de lege, care are următorul conţinut: „Cuantumul indemnizaţiilor lunare prevăzute la art. 2 alin. (2)-(4) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere,

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care prevăd că „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări,”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că neconstituţionalitatea art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 a fost invocată din perspectiva cuantumului acordat pentru cel de-al doilea copil provenit dintr-o sarcină gemelară (multiplă). Astfel, autorul excepţiei susţine că prin stabilirea unui cuantum de 600 de lei pentru al doilea copil provenit dintr-o sarcină gemelară s-a creat o discriminare între acest copil şi ceilalţi copii, întrucât prin lege s-a stabilit un cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni anterioare naşterii pentru orice copil.

Analizând critica de neconstituţionalitate, Curtea apreciază că un prim aspect care trebuie evidenţiat este acela că indemnizaţia pentru creşterea copiilor reprezintă o prestaţie minimală de asistenţă socială cu caracter universal, care nu este supusă sistemului contributiv, ci se constituie într-o modalitate de susţinere a familiei ori a persoanelor ce iau în plasament sau adoptă copii, iar nu ca o măsură de protecţie a copilului, ca să se poată pune problema unei discriminări în situaţia scăderii cuantumului pentru al doilea şi/sau următorii copii născuţi din sarcini multiple în aceeaşi familie.

Nu se poate acorda, deci, o altă indemnizaţie pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină multiplă, începând cu cel de-al doilea, dat fiind că indemnizaţia se acordă raportat la naştere, iar nu la numărul de copii rezultaţi din aceasta. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată, de exemplu, în Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2007, prin care Curtea a statuat că „apare ca firească acordarea unei singure indemnizaţii lunare, indiferent de numărul de copii rezultaţi în urma unei naşteri, întrucât aceasta este aferentă concediului pentru creşterea copilului, de care persoana îndreptăţită beneficiază în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă”.

De asemenea, prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, Curtea a reţinut că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un drept constituţional, ci constituie una dintre măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor.

Totodată, prin Decizia nr. 455 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, Curtea a statuat că „indemnizaţia pentru creşterea copilului constituie o măsură concretă de protecţie socială, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a aduce atingere existenţei dreptului în sine”.

De altfel, Curtea reţine că scopul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 a fost acela de a susţine familia în vederea creşterii copilului, indemnizaţia nefiind un drept al copilului, ci al părintelui, suplinindu-se astfel veniturile pe care părintele nu le mai poate realiza din exercitarea unei profesii, pe durata concediului pentru creşterea copilului.

Faţă de susţinerea autorului excepţiei ce vizează pretinsa discriminare între copii, Curtea constată faptul că, potrivit Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2012, copiii beneficiază, fără discriminare, de o alocaţie lunară, ca formă de ocrotire din partea statului.

Având în vedere cele menţionate, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

În subsidiar, Curtea apreciază că aspectele criticate nu privesc o problemă de control al constituţionalităţii legii, ci de politică legislativă. Organul legislativ poate hotărî, în limitele prevăzute în Constituţie, asupra conţinutului reglementărilor legale şi oportunităţii adoptării acestora. Aşa fiind, Parlamentul, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, ţinând seama de realităţile social-economice şi demografice ale ţării, este singurul îndreptăţit să stabilească acordarea unui alt cuantum reprezentând indemnizaţia lunară.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicata de Cristina Ivan în Dosarul nr. 24.122/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 martie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind ocuparea posturilor vacantate după data de 1 ianuarie 2013 pentru personalul din sistemul de asistenţă socială

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 alin. (2) al art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare, şi al art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene de acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacantate după data de 1 ianuarie 2013 pentru personalul din sistemul de asistenţă socială, cu condiţia încadrării în cheltuielile de personal aprobate.

Art. 2. - Prevederile art. 1 se aplică autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi serviciilor sociale administrate şi acordate de acestea, după cum urmează:

a) posturile vacantate din cadrul serviciilor sociale organizate conform prevederilor art. 41 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, respectiv instituţii şi unităţi de asistenţă socială;

b) posturile vacantate din cadrul serviciilor publice de asistenţă socială din subordinea consiliilor judeţene/consiliilor locale/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi din compartimentele din aparatul de specialitate al primarului, organizate conform prevederilor art. 113 alin (2)-(4) din Legea nr. 292/2011.

Art. 3. - În limita posturilor vacantate în condiţiile art. 1, nominalizarea posturilor pe categorii profesionale, în vederea ocupării prin concurs sau examen, este de competenţa ordonatorului de credite, cu aprobarea ordonatorului principal de credite.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

Ministrul delegat pentru dialog social,

Adriana Doina Pană

Viceprim-ministru ministrul finanţelor publice,

Daniei Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

 

Bucureşti, 27 martie 2013.

Nr. 125.

 

ACTE ALE PARTIDELOR POLITICE

 

CUANTUMUL TOTAL

al sumelor provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2012, conform Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale - Forumul Democrat al Germanilor din România - Forumul Judeţean Sălaj

 

1. Persoanele juridice care au făcut în anul 2012 donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii de bază minime brute pe ţară: nu este cazul.

Alte venituri:

2. Cuantumul total al veniturilor din cotizaţii: 300 lei

3. Nu s-au înregistrat în anul 2012 situaţii în care persoane fizice să fi făcut donaţii a căror valoare însumată să depăşească 10 salarii minime brute pe ţară.

4. Cuantumul veniturilor provenite din alte surse - total 228,91 lei, din care:

a) venituri din dobânzi 0,91 lei

b) alte venituri 228,00 lei

c) nu s-au realizat venituri economice în anul 2012 Total venituri: (1+2+3): 528,91 lei

 

CUANTUMUL TOTAL

al sumelor provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2012, conform Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale - Asociaţia Liga Albanezilor din România

 

1. Lista persoanelor fizice care au făcut în anul fiscal 2012 donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii de bază minime brute pe ţară

 

Nume

CNP

Cetăţenie

Valoare

Data

Oana Manolescu

2410526163197

română

8.382

20.11.2012

 

2. Cuantumul total al veniturilor din cotizaţii - 0 lei

3. Cuantumul total al veniturilor din donaţii - 8.382 lei

4. Cuantumul total al veniturilor din alte surse (dobânzi bancare) - 5 lei