MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 199/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 199         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 9 aprilie 2013

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

80. - Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2012 pentru modificarea alin. (2) al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2007 privind unele măsuri pentru sprijinirea persoanelor afectate de prăbuşirea blocului situat în cartierul Dumbrava din municipiul Zalău, ca urmare a deflagraţiei produse în data de 14 septembrie 2007

 

353. - Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2012 pentru modificarea alin. (2) al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2007 privind unele măsuri pentru sprijinirea persoanelor afectate de prăbuşirea blocului situat în cartierul Dumbrava din municipiul Zalău, ca urmare a deflagraţiei produse în data de 14 septembrie 2007

 

81. - Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2011 pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

 

354. - Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2011 pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

 

82. - Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2011 pentru modificarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor administrate privat

 

355. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2011 pentru modificarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor administrate privat

 

83. - Lege privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2012 pentru modificarea art. II alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative

 

356. - Decret pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2012 pentru modificarea art. II alin, (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 62 din 21 februarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportat la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Decizia nr. 89 din 28 februarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare

 

Decizia nr. 95 din 28 februarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 230 lit. v) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

378. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind modificarea şi completarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.137/2011

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMANIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2012 pentru modificarea alin. (2) al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2007 privind unele măsuri pentru sprijinirea persoanelor afectate de prăbuşirea blocului situat în cartierul Dumbrava din municipiul Zalău, ca urmare a deflagraţiei produse în data de 14 septembrie 2007

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74 din 27 noiembrie 2012 pentru modificarea alin. (2} al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2007 privind unele măsuri pentru sprijinirea persoanelor afectate de prăbuşirea blocului situat în cartierul Dumbrava din municipiul Zalău, ca urmare a deflagraţiei produse în data de 14 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 3 decembrie 2012.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 5 aprilie 2013.

Nr. 80.

 

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2012 pentru modificarea alin. (2) al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2007 privind unele măsuri pentru sprijinirea persoanelor afectate de prăbuşirea blocului situat în cartierul Dumbrava din municipiul Zalău, ca urmare a deflagraţiei produse în data de 14 septembrie 2007

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2012 pentru modificarea alin. (2) al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2007 privind unele măsuri pentru sprijinirea persoanelor afectate de prăbuşirea blocului situat în cartierul Dumbrava din municipiul Zalău, ca urmare a deflagraţiei produse în data de 14 septembrie 2007 şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 4 aprilie 2013.

Nr. 353.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2011 pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85 din 5 octombrie 2011 pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 11 octombrie 2011, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul I, punctul 1 se abrogă.

2. La articolul I, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 11, cu următorul cuprins:

„11. La articolul 4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

«(2) Pentru investiţiile care se realizează pe amplasamente ce depăşesc limita administrativ-teritorială a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, în unităţi administrativ-teritoriale limitrofe, în vederea armonizării condiţiilor de autorizare pentru întreaga investiţie, autoritatea administraţiei publice centrale competente cu atribuţii de reglementare, potrivit legii, în domeniul din care face parte investiţia supusă autorizării, va emite un aviz coordonator, în baza căruia preşedinţii consiliilor judeţene implicate, respectiv primarul general al municipiului Bucureşti, după caz, vor emite autorizaţii de construire pentru executarea lucrărilor aferente părţilor din investiţie amplasate în unităţile administrativ-teritoriale din aria lor de competenţă.»„

3. La articolul I, după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 3, cu următorul cuprins:

„3. La articolul 4, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

«(6) Prin excepţie de la prevederile art. 2 alin. (1), executarea lucrărilor de foraje necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de gaze şi petrol, a altor exploatări subacvatice, precum şi a lucrărilor de construire a reţelelor submarine de transport energetic şi de comunicaţii, în marea teritorială, zona contiguă sau zona economică exclusivă a Mării Negre, după caz, este permisă în baza actului de autoritate al autorităţii competente desemnate prin legea specială, care ţine loc de autorizaţie de construire/desfiinţare şi se emite în condiţiile legislaţiei specifice din domeniul gazelor, petrolului, energiei electrice şi comunicaţiilor, din care fac parte lucrările, după caz.»„

 

Aceasta lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 5 aprilie 2013.

Nr. 81.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2011 pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2011 pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 4 aprilie 2013.

Nr. 354.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2011 pentru modificarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor administrate privat

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29 din 20 iunie 2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2011 pentru modificarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor administrate privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 21 iunie 2012.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 5 aprilie 2013.

Nr. 82.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2011 pentru modificarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor administrate privat

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2011 pentru modificarea Legii nr. 411/2004 privind fonduri/e de pensii administrate privat, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor administrate privat şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 4 aprilie 2013.

Nr. 355.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2012 pentru modificarea art. II alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se respinge Ordonanţa Guvernului nr. 11 din 7 august 2012 pentru modificarea art. II alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, adoptată în temeiul art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 127/2012 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 8 august 2012.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 5 aprilie 2013.

Nr. 83.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2012 pentru modificarea art. II alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2012 pentru modificarea art. II alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 4 aprilie 2013.

Nr. 356.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 62

din 21 februarie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportat la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. m), raportat la art. 54 lit. h) şi art. 86 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi la art. 50 lit. g) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Mariana Adelina Grecu în Dosarul nr. 2.796/63/2012 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.172D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.

Acesta arată că textele de lege criticate nu contravin principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei respective. Totodată, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa în materie, de pildă Decizia nr. 1.593 din 13 decembrie 2011, că măsura suspendării raportului de serviciu a funcţionarului public, în cazurile reglementate de lege, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public. Pentru aceste motive, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 24 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.796/63/2012, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m), raportat la art. 54 lit. h) şi art. 86 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi la „art. 50 lit. h)” din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Mariana Adelina Grecu într-o cauză având ca obiect anularea dispoziţiei de suspendare din funcţia publică ocupată de aceasta.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece creează o stare de discriminare între un funcţionar public şi un alt salariat încadrat în temeiul unui contract individual de muncă la aceeaşi instituţie. Astfel, în situaţia în care ambele persoane sunt trimise în judecată pentru săvârşirea aceleiaşi fapte, în acelaşi dosar, numai funcţionarului public i se va suspenda raportul de serviciu, celuilalt salariat fiindu-i suspendat raportul de muncă numai în cazul în care este arestat preventiv. Autoarea excepţiei apreciază că deţinerea calităţii de funcţionar public, faţă de cea de funcţie contractuală, are deja o implicaţie în plan procesual penal, deoarece, pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul, funcţionarilor publici le sunt aplicabile pedepse mai mari în raport cu alţi funcţionari.

Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Textele de lege criticate oferă garanţiile cuprinse în Constituţia României, măsura suspendării din funcţie aplicându-se tuturor funcţionarilor publici aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, şi anume în cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru vreuna dintre infracţiunile enumerate de lege, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcţiei publice. Sancţiunea administrativă a suspendării funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public. Fiind o măsură de natură administrativă, nu sunt incidente normele constituţionale şi convenţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie, care va trebui însă respectată pe parcursul desfăşurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcţionar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Menţionează, totodată, că asupra textelor de lege criticate Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de pildă prin deciziile nr. 481 din 6 mai 2008, nr. 921 din 16 septembrie 2008 şi nr. 1.332 din 9 decembrie 2008.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Consideră ca fiind relevantă în cauză jurisprudenţa Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. m), raportat la art. 54 lit. h) şi art. 86 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, indicând, în acest sens, deciziile nr. 481 din 6 mai 2008, nr. 1.332 din 9 decembrie 2008 sau nr. 1.553 din 6 decembrie 2011.

În ce priveşte invocarea principiului egalităţii se arată că funcţionarii publici şi personalul contractual au statute diferite, reglementate de legi diferite, astfel că şi tratamentele juridice privind măsura suspendării de drept pot fi diferite, întrucât principiul menţionat presupune nu numai acelaşi tratament pentru aceeaşi situaţie, ci şi tratamente diferite pentru situaţii distincte.

Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior şi consemnat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 748 din 13 septembrie 2007, nr. 148 din 5 februarie 2009 sau nr. 1.593 din 13 decembrie 2011, potrivit căruia dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 lit. h) din Codul muncii [devenite prin republicare art. 50 lit. g)], faţă de art. 16 alin. (1) din Constituţie, apreciază că textul legal menţionat nu aduce atingere egalităţii cetăţenilor în faţa legii, aplicându-se tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie, pe de o parte, prevederile art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportat la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, având următorul cuprins:

- Art. 86 alin. (2): (2) în cazul în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.”;

- Art. 94 alin. (1) lit. m): „(1) Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: (...)

m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h).”;

- Art. 54 lit. h): „Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoare/e condiţii: (...)

h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.”

Pe de altă parte, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate 1 formează, potrivit încheierii de sesizare şi motivării autorului excepţiei, şi dispoziţiile „art. 50 lit. h)° din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. În motivarea autorului excepţiei se observă, însă, că acesta redă dispoziţiile art. 50 lit. g) din Legea nr. 53/2003, iar din examinarea conţinutului lor legal, rezultă că acesta este textul incident în speţa dedusă judecăţii, şi nu lit. h) a articolului, care a fost reţinut dintr-o eroare materială. Totodată, Curtea constată că, în urma republicării Legii nr. 53/2003, dispoziţiile iniţiale ale art. 50 lit. h) au fost preluate în mod identic de art. 50 lit. g) din aceeaşi lege, însă această renumerotare a textelor este anterioară momentului invocării excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile art. 50 lit. g) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii nu sunt obiectul unor critici distincte de neconstituţionalitate, ci autorul excepţiei le invocă cu scopul de a argumenta teza discriminării funcţionarilor publici faţă de ceilalţi angajaţi, ale căror raporturi de serviciu sunt reglementate de dreptul comun în materie, reprezentat de Codul muncii. Prin urmare, Curtea nu va examina aceste prevederi în calitate de obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

Normele fundamentale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Cetăţenii sunt egali în faţa legii, fără privilegii si fără discriminări.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textele de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, cu motivări asemănătoare şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză.

Exemplificative, în acest sens, sunt Decizia nr. 1.553 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 7 februarie 2012, sau Decizia nr. 1.593 din 13 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2012, prin care Curtea a analizat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999, prin raportare la prevederile art. 54 lit. h) din aceeaşi lege.

Cu privire la pretinsa discriminare creată datorită aplicării unui tratament juridic diferit funcţionarilor publici faţă de celelalte categorii de funcţionari sub aspectul suspendării raportului de serviciu, Curtea a statuat, prin deciziile menţionate, că „măsura suspendării din funcţie se aplică tuturor funcţionarilor publici aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, şi anume în cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcţiei publice”, astfel că nu a putut fi reţinută critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 4 alin. (2) şi a art. 16 alin. (1) din Constituţie. Curtea a mai reţinut, de asemenea, că „sancţiunea administrativă a suspendării funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public”.

Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi ale art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportat la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Mariana Adelina Grecu în Dosarul nr. 2.796/63/2012 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 89

din 28 februarie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Dan c! Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Mureş - Secţia civilă în Dosarul nr. 5.751/102/2011 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.332D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens Decizia nr. 116/2012 a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 24 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5.751/102/2011, Tribunalul Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare.

Excepţia a fost ridicată din oficiu de către instanţa judecătorească în cadrul unui litigiu având ca obiect soluţionarea cererii reclamantului Avram Sălăgean în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Mureş, ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta la plata diferenţelor de pensie echivalente punctajului suplimentar pentru grupa II de muncă, începând cu luna noiembrie 2008 şi până în luna august 2011.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa judecătorească susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiile statului de drept şi ale art. 115 alin. (4) şi (6) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă.

În acest sens, arată că principiul constituţional al statului de drept implică asigurarea aplicării normelor juridice în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice. Acest principiu face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucţionaţi de a se bucura efectiv de drepturile reglementate în favoarea lor, astfel cum a fost statuat şi în Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aceasta „este şi situaţia reclamantului, al cărui drept a fost vidat de substanţa sa, devenind lipsit de orice valoare („nudum jus”).

Astfel, prin art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 se garantează dreptul la un număr suplimentar de puncte pentru fiecare an de spor („bonus*) de vechime aferent grupelor I şi II de muncă, deoarece, aşa cum se precizează în preambulul ordonanţei, acest „bonus” de stagiu „nu reprezintă perioadă contributivă”, deci este o perioadă pur teoretică, pentru care nu se acordau până atunci puncte de pensie.

La mai puţin de două luni a fost adoptată Legea nr. 218/2008, care, prin art. I pct. 3, introduce şi garantează dreptul la creşterea punctajului de pensie pentru perioadele (efective şi concrete) în care au fost desfăşurate activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi II de muncă. Deci, spre deosebire de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008, prin Legea nr. 218/2008 se acordă o creştere de punctaj pentru o perioadă efectivă (nu teoretică) în care s-a prestat munca (în grupele I şi II) şi pentru care şi înainte se acordau puncte, Legea nr. 218/2008 nefăcând altceva decât să „crească” punctajul anterior, pentru a recompensa munca grea depusă şi pentru faptul că în perioadele din grupele I şi II de muncă se plăteau contribuţii de asigurări sociale majorate substanţial faţă de grupa normală de muncă (conform Decretului nr. 389/1972, modificat prin Legea nr. 49/1992).

Potrivit art. II din Legea nr. 218/2008, creşterea punctajului de pensie trebuia realizată prin recalcularea din oficiu a pensiilor începând cu data de 1 septembrie 2009.

Însă, acest drept la creşterea punctajului de pensie garantat de Legea nr. 218/2008 a fost golit de orice conţinut prin ordonanţe de urgenţă ulterioare, care prevăd amânarea timp de 2 ani a punerii în aplicare a legii, şi prin diminuarea drastică a creşterii de punctaj garantate de lege. Astfel, prin art. IV teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008 a fost abrogat art. II din Legea nr. 218/2008, care statua până atunci aplicarea creşterii punctajului de pensie începând cu data de 1 ianuarie 2009. De asemenea, prin art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 a fost prorogată punerea în aplicare a dreptului la creşterea punctajului garantat de Legea nr. 218/2008, până la data de 1 ianuarie 2011.

Totodată, cuantumul dreptului la creşterea punctajului de pensie garantat de Legea nr. 218/2008 a fost diminuat drastic prin deducerea din acest cuantum a cuantumului dreptului suplimentar de pensie prevăzut distinct de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008. Aceasta, în condiţiile în care cele două drepturi sunt distincte, fiind acordate pentru perioade distincte şi pentru scopuri diferite.

În consecinţă, instanţa apreciază că dispoziţiile de lege criticate contravin, în primul rând, prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, neexistând nicio situaţie extraordinară care să permită golirea de conţinut a dreptului de pensie garantat de lege, prin amânarea aplicării timp de 2 ani, respectiv diminuarea drastică a cuantumului acestui drept în acest sens, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 104/2009, nr. 82/2009, nr. 1.221/2008, nr. 984/2009 şi nr. 109/2010.

Mai susţine instanţa că Guvernul a intervenit prin ordonanţe de urgenţă pentru a contracara o politică legislativă a Parlamentului în materie de pensii, încălcând astfel prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 115 alin. (6) din Constituţie şi afectând dreptul fundamental la pensie garantat de art. 47 alin. (2) din Constituţie. Susţine că a fost afectat, de asemenea, şi dreptul de proprietate asupra creanţelor rezultând din pensii şi care erau garantate prin lege, încălcându-se astfel şi prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate stabilesc doar decalarea termenului de aplicare a măsurilor de creştere a punctului de pensie în situaţia persoanelor care au desfăşurat activităţi în grupele I şi II de muncă. O atare decalare nu afectează conţinutul dreptului la pensie sau al dreptului de proprietate privată, deoarece legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziţii legale printr-un act de acelaşi nivel, în cazul în care condiţiile economice, financiare sau sociale o impun.

În final, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.278/2010, nr. 1.541/2010, nr. 1.653/2010, nr. 1.300/2010 şi nr. 116/2012.

Avocatul Poporului apreciază, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, deoarece plafonarea punctajului de pensie, precum şi a cuantumului pensiei se aplică tuturor categoriilor de cetăţeni înscrişi în sistemul public de pensii, fiind impusă de limitele fondurilor financiare existente pentru plata pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unde măsuri financiar-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 29 decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 240/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 864 din 3 decembrie2011, care au următorul cuprins:

„Articolul II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficia! al României, Partea I, nr. 826 din 9 decembrie 2008, aprobată prin Legea nr. 155/2009, se modifică şi va avea următorul cuprins:

«Art. II. - (1) Prevederile art. 1651 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, prin acordarea diferenţei dintre punctajul mediu anual rezultat în urma majorării efectuate conform prevederilor Legii nr. 218/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare, şi cel acordat conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009.

(2) Punctajul mediu anual calculat conform prevederilor alin. (1) se adaugă la punctajul mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2010.

(3) în situaţia în care cuantumul pensiei aferent punctajului mediu anual rezultat în urma aplicării prevederilor alin. (2) este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menţine cuantumul cuvenit ori aflat în plată până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de lege, se va obţine un cuantum al pensiei mai mare.

(4) Drepturile de pensie rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) şi (2) se acordă beneficiarilor începând cu luna ianuarie 2011.»„

Anterior sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie2000, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Având în vedere însă cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, urmează a se analiza constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate, aplicabile cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Prevederile art. 1651 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, la care fac referire dispoziţiile de lege criticate, aveau următorul cuprins: „(1) Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I şi/sau grupa II de muncă, beneficiază de o creştere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:

a) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă;

b) cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter specia!.

(3) De creşterea punctajelor anuale prevăzută Ia alin. (1) beneficiază şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001 - 2 noiembrie 2008 inclusiv, cu respectarea condiţiilor prevăzute la ari. 782 alin. (2).”

Instanţa de judecată - autor al excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi principiul respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi ale art. 115 alin. (4) şi (6) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege care suspendă începerea termenului de recalculare a pensiei pentru pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I şi/sau grupa II de muncă.

Astfel, prin Decizia nr. 116 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 5 mai 2012, prin Decizia nr. 1.254 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 3 noiembrie 2010, şi prin Decizia nr. 1.278 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 3 decembrie 2010, Curtea a arătat că „emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008 - prin care se amâna aplicarea dispoziţiilor art. 1651 din Legea nr. 19/2000 - nu poate fi catalogată ca afectând dreptul fundamental la pensie, întrucât, faţă de Legea nr. 218/2008, care recunoştea drepturi suplimentare faţă de cuantumul pensiei aflate în plată, nu aduce reglementări de drept substanţial noi, deci nici nu afectează într-un sens negativ dreptul constituţional la pensie. [...] Abrogându-se textul art. II din Legea nr. 218/2008, recalcularea pensiilor potrivit art. 1651 din Legea nr. 19/2000, cu modificările operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008, se va face, potrivit art. II alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2008, începând cu luna ianuarie 2010, termen prorogat ulterior prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009, până în luna ianuarie 2011”.

În consecinţă, Curtea a statuat că „În aceste condiţii nu se poate susţine că textul legal criticat ar fi afectat în mod negativ dreptul substanţial la pensie, doar termenul pentru recalcularea acesteia fiind amânat pentru luna ianuarie 2011, astfel încât Curtea constată că nu au fost încălcate prevederile art. 115 alin. (6) coroborate cu art. 47 alin. (2) din Constituţie.”

Totodată, Curtea a reţinut că legiuitorul este suveran să decidă momentul intrării în vigoare a unei măsuri reparatorii, însă „prorogarea repetată a intrării în vigoare a prevederilor art. 1651 din Legea nr. 19/2000 nu este de dorit, întrucât ar putea înfrânge, în final, chiar esenţa dreptului la pensie, ceea ce este inadmisibil”.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la inexistenţa situaţiei extraordinare pentru adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009, Curtea reţine că, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Astfel, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, şi prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Curtea a reţinut implicaţiile deosebirii terminologice dintre noţiunea de „caz excepţional”, utilizat în concepţia art. 114 alin. (4) din Constituţie anterior revizuirii, şi cea de „situaţie extraordinară”, arătând că, deşi diferenţa dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obişnuit sau comun căruia îi dau expresie, este evidentă, acelaşi legiuitor a simţit nevoia să o pună la adăpost de orice interpretare de natură să minimalizeze o atare diferenţă, prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată”, consacrând astfel în terminis imperativul urgenţei reglementării.

Prin aceleaşi decizii, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa pronunţată anterior revizuirii Legii fundamentale şi a precizat că de esenţa cazului excepţional este caracterul său obiectiv, în sensul că „existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă” (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998).

Având în vedere acestea, Curtea reţine că - în cazul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 - este descrisă în preambulul acesteia situaţia extraordinară care a condus la adoptarea ei, şi anume „evoluţia crizei economice în anul 2009, precum şi extinderea acesteia în cursul anului 2010”, care „impune luarea de urgenţă a unor măsuri pentru a se putea asigura respectarea angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaţionale, acorduri absolut necesare pentru stabilitatea economică a României, pentru atingerea ţintelor de deficit ale bugetului general consolidat în anul 2010”. Totodată, în preambul se menţionează că „se impune adoptarea în regim de urgenţă a unor măsuri cu caracter excepţional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare şi în anul 2010” şi că „neadoptarea acestor măsuri în regim de urgenţă ar duce la pierderea acordurilor cu instituţiile financiare internaţionale, cu consecinţa creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice.”

Pe cale de consecinţă, Curtea constată că a existat o situaţie extraordinară - în sensul celor reţinute în jurisprudenţa sa cu privire la această noţiune - care a impus adoptarea dispoziţiilor criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009, fiind astfel respectate prevederile art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală.

Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, Curtea constată că principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat nu are semnificaţia interzicerii Guvernului de a interveni, pe cale legislativă delegată, în sensul modificării, completării sau al abrogării unor legi adoptate de Parlament.

Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor,

Curtea constată că, din perspectiva celor mai sus arătate, nu se poate reţine o încălcare a acestor principii constituţionale.

pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d şi al art. 147 alin. (4) din constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Mureş - Secţia civilă în Dosarul nr. 5.751/102/2011.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 95

din 28 februarie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 230 lit. v) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 230 lit. v) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată de Gavrilă Stan şi Rodica Stan în Dosarul nr. 14.694/211/2011 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.403D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că aspectele referitoare la aplicarea legii în timp ţin de voinţa legiuitorului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 14.694/211/2011, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 230 lit. v) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată de Gavrilă Stan şi Rodica Stan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de evacuare dintr-un spaţiu cu destinaţia de locuinţă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate, potrivit cărora, de la data intrării în vigoare a noului Cod civil, se abrogă dispoziţiile referitoare la posibilitatea reînnoirii contractului de închiriere a locuinţei, inclusiv a celui aflat în curs de executare, contravin principiului constituţional al neretroactivităţii legii, deoarece afectează drepturi deja câştigate.

Se arată, în acest sens, că dreptul de a cere reînnoirea contractului de închiriere a locuinţei a intrat în patrimoniul chiriaşului la data încheierii contractului, în temeiul dispoziţiilor supletive cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, respectiv art. 14 din acest act normativ, astfel încât abrogarea dispoziţiilor legale referitoare la posibilitatea reînnoirii contractelor de închiriere are efecte retroactive.

Se mai susţine că textul de lege criticat contravine şi dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii, deoarece creează o discriminare între titularii contractelor de închiriere care au inserat în mod expres în contract o clauză prin care au dobândit dreptul de a solicita prelungirea duratei contractului şi titularii contractelor de închiriere în privinţa cărora, în lipsa inserării exprese a unei astfel de clauze, erau aplicabile dispoziţiile corespunzătoare ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999. Astfel, în situaţia abrogării dispoziţiilor legale supletive, aceştia din urmă sunt privaţi de dreptul de a mai solicita prelungirea duratei contractelor de închiriere aflate în curs de executare.

Tribunalul Cluj - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu este retroactiv, deoarece legiuitorul a avut în vedere perioada ulterioară finalizării contractelor de închiriere aflate în curs de executare.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, deoarece dispun pentru viitor şi se aplică unor situaţii juridice aflate în curs de derulare, astfel încât nu este înfrânt principiul neretroactivităţii legii. Se mai apreciază că determinarea situaţiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum şi a celor care vor fi guvernate de noua reglementare nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii în timp, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti. De asemenea, textul de lege criticat se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele;

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate,

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 230 lit. v) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: „La data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă: (...)

v) art. 12, 14-25, art. 32 alin. (2), art. 43 şi 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare; de la aceeaşi dată, dispoziţiile art. 12 şi 14-25 nu se mai aplică nici contractelor de închiriere a locuinţei în curs de executare;”.

Textul de lege criticat face referire la dispoziţiile art. 12, art. 14-25, art. 32 alin. (2), art. 43 şi 44 cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, însă, din motivarea excepţiei, rezultă că autorii acesteia se referă la prevederile art. 14 şi 15 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, potrivit cărora:

- Art. 14: „(1) La expirarea termenului de închiriere stabilit conform prezentei ordonanţe de urgenţă chiriaşul are dreptul la reînnoirea contractului, pentru aceeaşi perioadă, dacă părţile nu modifică prin acord expres durata închirierii

(2) Proprietarul poate refuza reînnoirea contractului de închiriere numai pentru următoarele motive:

a) locuinţa este necesară pentru a satisface nevoile sale de locuit, ale soţului, părinţilor ori copiilor oricăruia dintre aceştia, numai dacă sunt cetăţeni români cu domiciliul în România;

b) locuinţa urmează să fie vândută în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;

c) chiriaşul nu a achitat chiria cel puţin 3 luni consecutive în executarea contractului de închiriere;

d) în cazurile prevăzute la art. 13 lit. f)-i).

(3) Proprietarul este obligat să îi notifice chiriaşului refuzul de a reînnoi contractul de închiriere cu cel puţin un an înainte de expirarea acestuia, pentru situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b). În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d) notificarea se face cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea contractului.

(4) Sunt permise mai multe reînnoiri succesive.

(5) Chiriaşul este obligat să părăsească locuinţa în termen de 60 de zile de la expirarea termenului contractual, dacă locaţiunea nu s-a reînnoit. Chiriaşul este obligat să plătească întreaga chirie, precum şi toate cheltuielile pentru servicii şi întreţinere aferente perioadei în care a ocupat efectiv locuinţa.”;

- Art. 15: „(1) m cazul chiriaşilor care au primit notificarea pentru motivele prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a) şi b), consiliile locale sunt obligate să le pună la dispoziţie, cu prioritate, o locuinţă din fondul destinat închirierii, inclusiv din fondul de locuinţe sociale, în termen de un an de la data cererii chiriaşului; locuinţele se pun la dispoziţie numai celor care îndeplinesc criteriile de acces stabilite în conformitate cu prevederile Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Chiriaşul este obligat să înregistreze cererea de locuinţă la consiliul local în termen de 30 de zile de la data notificării.

(3) Sunt interzise, sub sancţiunea nulităţii absolute, contractele de închiriere pentru suprafeţele cu destinaţia de locuinţă, încheiate de consiliile locale cu persoane fizice sau juridice cu nerespectarea ordinii de prioritate prevăzute la alin. (1).

(4) în cazul în care consiliile locale nu au putut pune la dispoziţie chiriaşului o locuinţă corespunzătoare în termenul prevăzut la alin. (1) contractul de închiriere se prelungeşte pentru o perioadă de 6 luni de la data expirării sale, fiind aplicabile şi prevederile cap. II privind schimbul de locuinţă.

În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile şi art. 16 alin. (1} referitor la egalitatea în drepturi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

în cauza dedusă judecătorului a quo, la data intrării în vigoare a noului Cod civil, contractul de închiriere a locuinţei era în curs de executare, acesta încetând de drept, prin ajungerea la termen, la data de 5 octombrie 2011, dată la care, în temeiul textului de lege criticat în prezenta cauză, erau abrogate dispoziţiile art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999. Totodată, acest contract nu cuprindea o clauză similară acestei din urmă prevederi legale, referitoare la dreptul la reînnoirea contractului, la expirarea termenului contractual.

Autorii excepţiei, locatari, susţin, în esenţă, că prevederea legală care abrogă dispoziţiile referitoare la posibilitatea reînnoirii contractelor de închiriere a locuinţei şi la obligaţia consiliilor locale de a le pune la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare chiriaşilor ale căror venituri medii nete lunare pe membru de familie sunt sub nivelul salariului mediu net pe economie, precum şi acelora care au dreptul la locuinţe sociale potrivit Legii nr. 114/1996, republicată, are efecte retroactive, deoarece se aplică şi celor aflate în curs de executare.

Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte dreptul la reînnoirea contractului de închiriere la expirarea termenului contractual, este necesar a distinge între situaţia în care părţile au convenit asupra prelungirii duratei locaţiunii, la data încheierii contractului, pe de o parte, şi situaţia în care, în lipsa unei clauze contractuale exprese în acest sens, dreptul la reînnoirea contractului putea fi exercitat la expirarea termenului locaţiunii, în temeiul dispoziţiilor imperative cuprinse în art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999.

Astfel, Curtea observă că, în prima situaţie, drepturile şi obligaţiile corelative în privinţa cărora părţile au convenit la date realizării acordului de voinţe îşi păstrează întinderea, durata şi modalităţile de exercitare, respectiv de executare, cu privire la care părţile au convenit încă de la data încheierii actului juridic, cadrul contractual fiind guvernat de regula tempus regit actum. De aceea, art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 prevede: „(1) Contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa,”

Pe de altă parte, autonomia de voinţă a părţilor contractante este limitată chiar de cadrul legal existent la data încheierii contractului, dar includerea în cuprinsul contractului a unor clauze care reiau în mod expres dispoziţii legale în materie este, de asemenea, o exprimare a autonomiei de voinţă a părţilor, care, în acest mod, înţeleg să supună pe viitor contractul unor clauze specifice. Acestea îşi menţin caracterul obligatoriu chiar şi după ce legea iese din vigoare, ele continuând, de principiu, să guverneze contractul în cauză, în speţă, însă, având în vedere datele dosarului, Curtea reţine că în contractul încheiat de autorul excepţiei o atare clauză nu a fost inclusă, astfel încât locatarul nu a înţeles să reînnoiască contractul de locaţiune, renunţând expres la dreptul la prelungirea acestuia,

Chiar în situaţia lipsei inserării unei clauze contractuale exprese privind reînnoirea contractului de închiriere sau a unei clauze care exclude expres posibilitatea reînnoirii contractului, la expirarea termenului contractual, chiriaşul avea, încă de la data încheierii contractului potrivit prevederilor art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, dreptul la reînnoirea aceluiaşi contract pentru o perioadă egală sau pentru o durată diferită, convenită de părţi, în temeiul art. 14 din acelaşi act normativ. Desigur, acest drept există cât timp temeiul legal este în vigoare.

Curtea constată că dreptul la reînnoirea contractului de locaţiune nu mai poate fi exercitat la expirarea termenului contractual, după intrarea în vigoare a normei abrogatoare cuprinse în noul Cod civil, pentru că legea nouă nu face altceva decât să reglementeze un efect viitor al unei situaţii juridice trecute, fără a fi însă retroactivă.

Prin urmare, Curtea constată că în prezenta cauză abrogarea prevederilor art. 12, 14-25, art. 32 alin. (2), art. 43 şi 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, nu produce efecte retroactive, legiuitorul fiind suveran în a stabili conţinutul juridic al situaţiilor legale de generală aplicabilitate.

De altfel, în legătură cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, Curtea Constituţională a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004).

Curtea constată că este neîntemeiată şi susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat creează o discriminare faţă de persoanele care au intrat, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, sub incidenţa dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999.

Astfel, în legătură cu acest aspect, sunt incidente cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, şi nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, potrivit cărora situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări.

Mai mult, s-a statuat prin deciziile menţionate că respectarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei corelative de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 230 lit. v) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată de Gavrilă Stan şi Rodica Stan în Dosarul nr. 14.694/211/2011 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.137/2011

În temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 48, art. 1051 alin. (4), art. 206 alin. (2), art. 207 alin. (4), art. 209 alin. (1) şi (31) şi art. 228 alin. (21) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. I. - Instrucţiunile pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.137/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 31 mai 2011, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La punctul 1, după subpunctul 1.2 se introduce un nou subpunct, subpunctul 1.21, cu următorul cuprins:

„1.21. Prin organ ierarhic superior se înţelege structura condusă de persoana ce are competenţă de decizie faţă de care conducătorul organului fiscal care refuză în mod nejustificat emiterea actului administrativ fiscal se subordonează în mod direct.”

2. La punctul 3, subpunctul 3.2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„3.2. Dosarul contestaţiei va cuprinde: contestaţia în original, care trebuie să poarte semnătura persoanei îndreptăţite, precum şi amprenta ştampilei, în cazul contestatorului persoană juridică, împuternicirea avocaţială în original sau în copie legalizată, după caz, actul prin care se desemnează administratorul special/administratorul judiciar/lichidatorul, actul administrativ fiscal atacat, în copie, precum si anexele acestuia, dovada comunicării actului administrativ fiscal atacat din care să reiasă data la care acesta a fost comunicat, copii ale documentelor care au legătură cu cauza supusă soluţionării, documentele depuse de contestator si sesizarea penală în copie, dacă este cazul.

3. La punctul 3 subpunctul 3.10, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,b) Termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat (de exemplu, zile de repaus săptămânal) se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.

De exemplu: în situaţia în care data de 30 iulie prezentată la exemplul anterior este sâmbătă, ultima zi de depunere a contestaţiei este luni, 1 august.”

4. La punctul 3, după subpunctul 3,11 se introduce un nou subpunct, subpunctul 3.111, Cu următorul cuprins:

„3.111. prin majorare de pretenţie se înţelege diferenţele de obligaţii fiscale contestate suplimentar, altele decât cele împotriva cărora s-a introdus iniţial contestaţie, cu excepţia accesoriilor aferente obligaţiilor fiscale contestate iniţial, potrivit principiului de drept «accesoriul urmează principalul».”

5. La punctul 3, subpunctul 3.12 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„3.12. Contestaţia poate fi depusă în termenul de 3 luni de la data comunicării actului administrativ în situaţia în care actul administrativ atacat nu cuprinde unul dintre elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) lit. i) din Codul de procedură fiscală.”

6. La punctul 4, după subpunctul 4.2 se introduce un nou subpunct, subpunctul 4.21, cu următorul cuprins:

„4.21. Retragerea contestaţiei poate fi făcută în tot sau în parte. În situaţia în care cererea de retragere are ca obiect doar anumite capete de cerere din contestaţia iniţială, despre aceasta se va face menţiune în decizia emisă în soluţionarea cauzei, contestaţia şi cererea de retragere parţială vor fi conexate, pentru o mai bună soluţionare a cauzei.

7. La punctul 4, după subpunctul 4.3 se introduce un nou subpunct, subpunctul 4.4, cu următorul cuprins:

„4.4. Decizia prin care se ia act de renunţare la contestaţii urmează procedura emiterii şi comunicării deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor.”

8. La punctul 5, subpunctele 5.2 şi 5.3 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„5 2. Prin organe centrale cu atribuţii de inspecţie fiscală prevăzute la art. 209 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală se înţelege atât organele din aparatul central al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care au potrivit titlului VII din Codul de procedură fiscală competenţă în efectuarea inspecţiei fiscale pe întregul teritoriu naţional, cât şi structura din aparatul central al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care are competenţă în efectuarea verificării persoanelor fizice pe întregul teritoriu naţional.

5.3. Alte acte administrative fiscale pot fi: dispoziţia de măsuri, decizia privind stabilirea răspunderii, reglementată de art. 28 din Codul de procedură fiscală, decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale, înştiinţări de plată, procesul-verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului, declaraţiile vamale de punere în liberă circulaţie, procesul-verbal încheiat ca urmare a unui control încrucişat/inopinat, proces-verbal/notă de restituire întocmit/întocmită ca urmare a cererii de restituire accize etc.”

9. La punctul 5, după subpunctul 5.3 se introduce un nou subpunct, subpunctul 5.31, cu următorul cuprins:

„5.31. În situaţia în care obiectul unei contestaţii îl reprezintă raportul de inspecţie fiscală fără ca contestatarul să se îndrepte şi împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală/deciziei de nemodificare a bazei de impunere emise în baza raportului de inspecţie fiscală contestat, competenţa de soluţionare a contestaţiei este cea prevăzută !a art. 209 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.”

10. La punctul 5, după subpunctul 5.8 se introduce un nou subpunct, subpunctul 5.9, cu următorul cuprins:

„5.9. Competenţa de soluţionare a contestaţiilor se poate delega altui organ de soluţionare în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, contestatarul şi persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei fiind informaţi în acest sens.”

11. La punctul 7, după subpunctul 7.4 se introduce un nou subpunct, subpunctul 7.4.1, cu următorul cuprins:

„7.4.1. În cazul în care, de la data formulării contestaţiei şi până la data soluţionării contestaţiei, competenţa de administrare a contestatarului s-a schimbat, organul care a emis actul atacat are obligaţia transmiterii exemplarului original al deciziei de soluţionare a contestaţiei noului organ fiscal în administrarea căruia se află contribuabilul, în vederea punerii în executare a acesteia.”

12. La punctul 9.1, paragraful (2) se abrogă.

13. Punctul 9.4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„9.4. În soluţionarea contestaţiilor, excepţiile de procedură şi de fond pot fi următoarele: excepţia de nerespectare a termenului de depunere a contestaţiei, excepţia de necompetenţă a organului care a încheiat actul contestat, excepţia lipsei semnăturii sau a ştampilei de pe contestaţie, excepţia lipsei de interes, excepţia lipsei de calitate procesuală, prescripţia, puterea de lucru judecat etc.”

14. Punctul 9.5 se abrogă.

15. La punctul 10, după subpunctul 10.7 se introduc două noi subpuncte, subpunctele 10.8 şi 10.9, cu următorul cuprins:

„10.8. La reluarea procedurii administrative, organul de soluţionare competent va solicita organului fiscal emitent al actului administrativ atacat, printr-o adresă, să facă menţiuni referitoare la starea juridică a contestatarei la data reluării procedurii.

10.9. În situaţia în care, la data reluării procedurii administrative, contestatara se află în procedură de insolvenţă/reorganizare/faliment/lichidare, organul de soluţionare competent va solicita administratorului judiciar sau lichidatorului, după caz, să precizeze dacă menţine contestaţia formulată de societate, direct sau prin împuternicit.”

16. La punctul 13, după subpunctul 13.1 se Introduce un nou subpunct, subpunctul 13.2, cu următorul cuprins:

„13.2. Retururile corespondenţei purtate de organul de soluţionare, altele decât ale deciziilor de soluţionare, vor fi transmise organului fiscal emitent al actului atacat, fiind cel mai în măsură să efectueze comunicarea către contestator.”

17. La punctul 14, subpunctul 14.4se modificaşi va avea următorul cuprins:

„14.4. În situaţiile în care procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei a fost suspendată până la soluţionarea laturii penale, iar instanţa judecătorească se pronunţă definitiv, precum şi în situaţia în care, deşi latura penală nu a fost definitivată, instanţa de judecată obligă irevocabil la soluţionarea pe fond a cauzei, competenţa de soluţionare aparţine organului de soluţionare competent la data rămânerii irevocabile a respectivei sentinţe.”

18. La punctul 15, subpunctul 15.3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„15.3. Prin erori materiale se înţelege orice greşeli de redactare, omisiuni sau menţiuni greşite din actele administrative fiscale, cu excepţia acelora care atrag nulitatea actului administrativ fiscal, potrivit legii, sau care privesc fondul actului administrativ fiscal.”

19. La punctul 15, după subpunctul 15.4 se introduce un nou subpunct, subpunctul 15.4.1, cu următorul cuprins:

„15.4.1. Prevederile subpunctului 15.4 nu se aplică deciziilor de soluţionare a contestaţiilor pentru care s-au exercitat căile de atac prevăzute de lege, iar soluţia este irevocabilă.”

20. La punctul 15, subpunctul 15.7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„15,7, Decizia de soluţionare a contestaţiei prin care s-au corectat erorile materiale din decizia de soluţionare a contestaţiei iniţială va fi comunicată atât organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat, cât şi contestatarului sau altor persoane direct interesate. Întocmirea şi comunicarea deciziei de soluţionare a contestaţiei care corectează erori materiale se fac conform subpunctului 7.4.”

Art. II. - Dispoziţiile prezentului ordin se aplică de toate organele fiscale implicate în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Bucureşti, 1 aprilie 2013.

Nr. 378.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Şerban Pop