MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 201/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 201         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 9 aprilie 2013

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

84. - Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 89/2012 privind finanţarea din bugetul alocat Ministerului Afacerilor Externe a unor compensaţii financiare pentru pierderile materiale suferite de personalul Ambasadei României la Tripoli, în contextul evacuării precipitate în ţară după izbucnirea conflictului intern armat şi al jefuirii ulterioare a bunurilor proprii

 

357. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2012 privind finanţarea din bugetul alocat Ministerului Afacerilor Externe a unor compensaţii financiare pentru pierderile materiale suferite de personalul Ambasadei României la Tripoli, în contextul evacuării precipitate în ţară după izbucnirea conflictului intern armat şi al jefuirii ulterioare a bunurilor proprii

 

85. - Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2008 privind modificarea art. III alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”

 

358. - Decret privind promulgarea Legii pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2008 privind modificarea art. III alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea si funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare si a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”

 

86. - Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II alin. (1) din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală

 

359. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II alin. (1) din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultura, silvicultură şi dezvoltare rurală

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 48 din 12 februarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice

 

Decizia nr. 49 din 12 februarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare

 

Decizia nr. 60 din 21 februarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 lit. i) şi ale art. 82 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

141. - Hotărâre privind suplimentarea bugetului Curţii de Conturi pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind piaţa unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

323. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor din unitatea administrativ-teritorială Livezile, judeţul Timiş

 

478. - Ordin al ministrului sănătăţii privind desfăşurarea activităţilor în domeniul transplantului

 

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2012 privind finanţarea din bugetul alocat Ministerului Afacerilor Externe a unor compensaţii financiare pentru pierderile materiale suferite de personalul Ambasadei României la Tripoli, în contextul evacuării precipitate în ţară după izbucnirea conflictului intern armat şi al jefuirii ulterioare a bunurilor proprii

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89 din 12 decembrie 2012 privind finanţarea din bugetul alocat Ministerului Afacerilor Externe a unor compensaţii financiare pentru pierderile materiale suferite de personalul Ambasadei României la Tripoli, în contextul evacuării precipitate în ţară după izbucnirea conflictului intern armat şi al jefuirii ulterioare a bunurilor proprii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 decembrie 2012, cu următoarea modificare:

- Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - Se aprobă suportarea din bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Externe de compensaţii băneşti în vederea despăgubirii personalului Ambasadei României la Tripoli pentru pierderile materiale suferite în urma conflictului armat din Libia.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 5 aprilie 2013.

Nr. 84.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2012 privind finanţarea din bugetul alocat Ministerului Afacerilor Externe a unor compensaţii financiare pentru pierderile materiale suferite de personalul Ambasadei României la Tripoli, în contextul evacuării precipitate în ţară după izbucnirea conflictului intern armat şi al jefuirii ulterioare a bunurilor proprii

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2012 privind finanţarea din bugetul alocat Ministerului Afacerilor Externe a unor compensaţii financiare pentru pierderile materiale suferite de personalul Ambasadei României la Tripoli, în contextul evacuării precipitate în ţară după izbucnirea conflictului intern armat şi al jefuirii ulterioare a bunurilor proprii şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 4 aprilie 2013.

Nr. 357.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2008 privind modificarea art. III alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se respinge Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96 din 24 iunie 2008 privind modificarea art. III alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 485 din 30 iunie 2008.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale ari. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 5 aprilie 2013.

Nr. 85.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2008 privind modificarea art. III alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2008 privind modificarea art. III alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 4 aprilie 2013.

Nr. 358.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II alin. (1) din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 10 octombrie 2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II alin. (1) din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 12 octombrie 2012, cu următoarea modificare:

- Articolul unic se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Articol unic. - Termenul prevăzut la art. II alin. (1) din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 11 iulie 2012, cu privire la organizarea desfăşurării primelor alegeri pentru constituirea camerelor pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultura, silvicultură şi dezvoltare rurală se prorogă cu 8 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 5 aprilie 2013.

Nr. 86.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II alin. (1) din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II alin. (1) din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 4 aprilie 2013.

Nr. 359.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 48

din 12 februarie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, excepţie ridicată de unitatea administrativ-teritorială Judeţul Botoşani în Dosarul nr. 500/39/2012 al Curţii de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.502D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

În acest sens face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 558/2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 23 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 500/39/2012, Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, excepţie ridicată de unitatea administrativ-teritorială Judeţul Botoşani.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. Motivarea care se regăseşte în preambulul ordonanţei de urgenţă criticate nu reprezintă o justificare pertinentă, care să determine Guvernul să adopte acest act normativ cu respectarea Constituţiei. În continuare, face referire la Decizia nr. 255/2005, prin care Curtea a statuat asupra condiţiilor ce trebuie respectate în momentul adoptării unei ordonanţe de urgenţă.

Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 558/2012.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost lega! sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 8 mai2012, cu următorul conţinut: „(1) Sumele defalcate din taxe pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale acordate unităţilor administrativ-teritoriale în anul 2012 prin Hotărârea Guvernului nr. 255/2012 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale, pentru plata unor arierate aferente cheltuielilor curente şi de capital, precum şi pentru cofinanţarea unor proiecte cu finanţare externă nerambursabilă, neutilizate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se restituie de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale la bugetul de stat, în contul din care acestea au fost încasate. Restituirea sumelor neutilizate se efectuează pe bază de ordine de plată pentru Trezoreria Statului, întocmite distinct, în care la rubrica «Explicaţii» se va preciza obligatoriu «Restituire sume defalcate din TVA încasate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 255/2012, rămase neutilizate».

(2) Regularizarea cu bugetul de stat a sumelor prevăzute la alin. (1) se realizează în termen de 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Cu sumele restituite potrivit alin. (2) se reîntregeşte Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, potrivit instrucţiunilor emise de Ministerul Finanţelor Publice.

În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 115 alin. (4) referitor la competenţa Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă în situaţii extraordinare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Astfel, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, şi prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Curtea a reţinut implicaţiile deosebirii terminologice dintre noţiunea de „caz excepţional”, utilizată în accepţiunea art. 114 alin. (4) din Constituţie anterior revizuirii, şi cea de „situaţie extraordinară”, arătând că, deşi diferenţa dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obişnuit sau comun căruia îi dau expresie, este evidentă, acelaşi legiuitor a simţit nevoia să o pună la adăpost de orice interpretare de natură să minimalizeze o atare diferenţă, prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată”, consacrând, astfel, în terminis imperativul urgenţei reglementării.

Prin aceleaşi decizii, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa pronunţată anterior revizuirii Legii fundamentale şi a precizat că de esenţa cazului excepţional este caracterul său obiectiv, în sensul că „existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă” (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998).

Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 a fost adoptată - astfel cum reiese din preambulul acesteia - avându-se în vedere:

- presiunile şi riscurile determinate de evoluţiile economice interne şi externe, necesitatea susţinerii creşterii economice şi a reducerii inflaţiei, precum şi cerinţa asigurării cu prioritate a sumelor destinate finanţării proiectelor de infrastructură şi a cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri europene şi a contribuţiei României la bugetul comunitar;

- necesitatea evitării acestor riscuri prin adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare;

- Hotărârea Guvernului nr. 255/2012 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale, care nu poate fi aplicată de acestea, deoarece nu înregistrează arierate şi nu au în derulare proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile care să necesite cofinanţare.

Totodată, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 558 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 7 iunie 2012, dacă prin Hotărârea Guvernului nr. 255/2012 au fost alocate astfel de sume fără a exista o justificare reală, Guvernul este îndreptăţit să dispună restituirea acestora fără a mai aştepta închiderea exerciţiului bugetar, întrucât, pe de o parte, sursa din care au fost alocate aceste sume o reprezintă Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, ce reprezintă o finanţare extraordinară, iar, pe de altă parte, Guvernul are obligaţia de a adopta măsuri care să prevină folosirea acestor sume în alte scopuri decât cele stabilite. Astfel, Curtea a statuat că aceste două elemente justifică urgenţa adoptării măsurii restituirii prevăzute de dispoziţiile actului normativ criticat.

Aşa fiind, Curtea constată, pe de-o parte, că aceste împrejurări se încadrează în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa sa, iar, pe de alta parte, că urgenţa a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, excepţie ridicată de unitatea administrativ-teritorială Judeţul Botoşani în Dosarul nr. 500/39/2012 al Curţii de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 februarie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 49

din 12 februarie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Advanced Bingo System - S.R.L. din Snagov în Dosarul nr. 6.671/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.512D/2012.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocatul Ionuţ Şerban, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 a fost emisă în temeiul unei legi de abilitare, fără ca aceasta din urmă să prevadă abilitarea Guvernului de a reglementa în domeniul jocurilor de noroc. Este, astfel, încălcat art. 108 alin. (3) din Constituţie. Interzicerea jocului de noroc de tip bingo televizat fără respectarea prevederilor constituţionale ale art. 53, astfel cum ele au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, echivalează cu încălcarea prevederilor art. 45 şi 135 din Constituţie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că dispoziţiile criticate aduc atingere modalităţii de exercitare a acestei activităţi, iar nu substanţei dreptului prevăzut la art. 45 din Constituţie. În final, face referire la Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 24 ianuarie 2013 pronunţată în cauzele conexate C-186/11 şi C-209/11.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierea din 19 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6.671/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Advanced Bingo System - S.R.L. din Snagov cu ocazia soluţionării unei cauze de contencios administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia consideră că Legea nr. 127/2012 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe nu abilitează executivul să modifice Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 în sensul eliminării jocului bingo televizat din categoria jocurilor de noroc ce pot fi autorizate conform legii, ceea ce contravine prevederilor art. 108 alin. (3) din Constituţie. În continuare, arată că libertatea economică implică atât începerea propriu-zisă a unei activităţi economice, cât şi exercitarea activităţilor comerciale într-un mediu de afaceri nedistorsionat, acest drept trebuind înţeles în corelare cu alte drepturi şi libertăţi fundamentale, precum dreptul de proprietate. Accesul liber la o activitate economică presupune implicit stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice. Însă, astfel de limite nu pot fi impuse în mod arbitrar şi abuziv, ci cu respectarea condiţiilor imperative stabilite de Legea fundamentală prin art. 53. Contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, prin textele de lege criticate nu sunt stabilite limite de exercitare a activităţii de organizare şi desfăşurare a jocului de noroc de tip bingo televizat, ci însuşi dreptul de a desfăşura această activitate este interzis.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Din moment ce legea specială de abilitare indică doar domeniu! în care poate fi emisă ordonanţa, şi anume măsuri fiscal-bugetare, nu şi conţinutul reglementării, modificarea adusă Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 nu contravine prevederilor art. 108 alin. (3) din Constituţie. Având în vedere că, potrivit Legii nr. 31/1996, organizarea şi exploatarea sistemelor de joc cu miză, directe sau disimulate, constituie monopol de stat, acesta din urmă are dreptul de a stabili regimul de acces al agenţilor economici la activitatea de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc, precum şi condiţiile de exercitare a acestei activităţi şi implicit interzicerea unor tipuri de jocuri de noroc care se dovedesc prejudiciabile pentru societate sau pentru anumite persoane. Referitor la pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, arată că aceasta nu îşi găseşte incidenţă în cazul de faţă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile egale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 24 august 2012, cu următorul conţinut: „Ordonanţa de urgenţi a

Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 10 alineatul (1), litera f) se abrogă.

2. La articolul 15 alineatul (2), litera h) se abrogă.

3. La articolul 15 alineatul (6), literele i) şi j) se abrogă.

4. La articolul 19, alineatul (3) se abrogă.

5. La articolul 21, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

«(5) Se interzice comercializarea biletelor sau taloanelor pentru jocul de noroc tip bingo, pentru care extragerea biletelor/taloanelor sau premierea participanţilor se realizează prin intermediul reţelelor de televiziune ori radio.»

6. La articolul 29 alineatul (8), litera e) se abrogă.

7. În anexă, la punctul 1 «Taxe anuale percepute pentru activităţile din domeniul jocurilor de noroc» subpunctul I, litera G se abrogă.

8. În anexă, la punctul 1 subpunctul II, litera G se abrogă.

9. În anexă, la punctul 2 «Valoarea minimă a capitalului social subscris şi vărsat la data solicitării cererii de obţinere a licenţei de organizare a jocurilor de noroc», litera G se abrogă.

10. Din cuprinsul ordonanţei de urgenţă a Guvernului se elimină sintagma «jocurile bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune».”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 45 referitor la libertatea economică, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau ai unor libertăţi, art. 108 alin. (3) referitor la emiterea ordonanţelor în temeiul unei legi de abilitare şi art. 135 referitor la economia României.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în nota de fundamentare a ordonanţei criticate. Guvernul precizează că:

- de la apariţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 şi până în prezent, au fost eliberate de către Comisia de autorizare a jocurilor de noroc din cadrul Ministerului Finanţelor Publice un număr de 2 licenţe de organizare a jocurilor de noroc tip bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune;

- operatorii economici deţinători ai acestor licenţe au intrat în insolvenţă ca urmare a acumulării de datorii, atât către bugetul de stat, cât şi către alţi operatori economici sau participanţi la joc;

- aceste activităţi de tipul jocurilor bingo nu creează valoarea adăugată, ci doar transferuri, cel mai adesea slab fiscalizate (din cauza dificultăţii de control), de la populaţia săracă către administratorii jocurilor respective;

- statul are pierderi bugetare din jocurile de noroc de tip bingo;

- statul nu poate superviza eficient vânzarea tichetelor de participare la jocul de tip bingo televizat, acestea fiind tranzacţii în numerar, implicit nici corectitudinea colectării taxelor aferente. Mai mult, statul nu poate asigura corectitudinea organizării jocului de tip bingo televizat, respectiv verificarea conformităţii dintre tichetele vândute cu tichetele efectiv participante.

În continuare, Curtea reţine că Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi al art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 127/2012, dispoziţii de lege care abilitează Guvernul să emită ordonanţe în domeniul finanţelor publice şi economiei pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare. Totodată, Curtea apreciază că, de regulă, legea specială de abilitare indică doar domeniul în care poate fi emisă ordonanţa, nu şi conţinutul reglementării. Având în vedere toate aceste elemente, Curtea constată că dispoziţiile Ordonanţei

Guvernului nr. 17/2012 se încadrează în domeniul precizat de art. 1 pct. I.3 din legea specială de abilitare, astfel că modificarea adusă Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 nu contravine prevederilor art. 108 alin. (3) din Constituţie.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 45 şi 135, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită.

Astfel, Curtea observă că, prin Decizia nr. 205 din 15 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 6 iunie 2003, a reţinut că domeniul jocurilor de noroc ridică serioase probleme pe planul ordinii şi al moralei publice, ceea ce justifică adoptarea unor măsuri restrictive.

De asemenea, prin Decizia nr. 1.344 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, Curtea a luat în considerare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în domeniul libertăţii de a presta servicii. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că jurisprudenţa europeană statuează, în esenţă, următoarele:

- în domeniul reglementării jocurilor de noroc, statele membre dispun de o marjă toarte largă de acţiune;

- obiectivul principal urmărit de reglementarea naţională trebuie să fie lupta împotriva criminalităţii, mai precis protecţia consumatorilor de jocuri de noroc împotriva fraudelor săvârşite de operatori;

- o legislaţie naţională destinată să limiteze activitatea operatorilor de jocuri de noroc, în scopul limitării dependenţei de jocurile de noroc şi pentru a preveni frauda, este în principiu compatibilă cu dreptul comunitar;

- art. 46 alin. (1) din Tratatul CE permite restricţii ale libertăţii de a presta servicii, justificate de motive de ordine publică, de siguranţă publică sau de sănătate publică, cum ar fi obiectivele de protecţie a consumatorilor, de prevenire a fraudei şi a incitării cetăţenilor la o cheltuială excesivă legată de joc, precum şi de prevenire a tulburărilor ordinii sociale în general;

- statele membre sunt libere să stabilească, potrivit propriei scări de valori, obiectivele politicii lor în materie de jocuri de noroc şi, eventual, să definească cu precizie nivelul de protecţie urmărit. De asemenea, trebuie ca restricţiile pe care le impun să îndeplinească cerinţele care reies din jurisprudenţa Curţii, în special în ceea ce priveşte proporţionalitatea lor.

În continuare, Curtea reţine că piaţa jocurilor de noroc este o piaţă restrictivă, dreptul de a organiza jocuri de noroc, precum şi condiţiile de exploatare şi practicare a acestora constituie monopol de stat, potrivit art. 1 alin, (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o interdicţie de principiu a jocurilor de noroc, interdicţie de la care numai statul poate acorda derogări, impunând în acest sens obligaţia respectării unor criterii şi condiţii pe care le consideră necesare (cum ar fi condiţiile acordării ori reînnoirii licenţei pe care o poate suspenda, anula sau retrage pentru nerespectarea condiţiilor pe care Ie-a fixat beneficiarului ei).

Plecând de la aceste premise, rezultă că domeniul jocurilor de noroc reprezintă o excepţie de la principiul libertăţii economice, fiind o piaţa închisă, în care statul are dreptul de a restrânge, de a restricţiona sau de a interzice anumite jocuri de noroc.

Îngrădirile ce apar pe o astfel de piaţă sunt justificate şi de aspectele ce ţin de asocierea domeniului jocurilor de noroc cu cel al activităţilor care intră în sfera penalului, de influenţa negativă pe care acest domeniu o poate avea asupra cetăţenilor, precum şi de necesitatea prelevării fondurilor la bugetul de stat în scopul folosirii lor în interes public.

În final, Curtea constată că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Advanced Bingo System - S.R.L. din Snagov în Dosarul nr. 6.671/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 februarie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 60

din 21 februarie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţional Etate a dispoziţiilor art. 54 lit. i) şi ale art. 82 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 lit. i) şi ale art. 82 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.133D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se prezintă, pentru Avocatul Poporului, doamna consilier Ecaterina Mirea, cu împuternicire depusă la dosar.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care reiterează susţinerile prezentate în motivarea scrisă, arătând, în esenţă, următoarele:

Prevederile art. 54 lit. i) şi ale art. 82 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 restrâng în mod nejustificat şi discriminatoriu dreptul la muncă, prin aceea că impun interdicţia potrivit căreia o persoană nu mai poate ocupa o funcţie publică dacă a fost destituită dintr-o funcţie publică sau i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani. Libertatea alegerii locului de muncă, consacrată de art. 41 alin. (1) din Constituţie, este incompatibilă cu stabilirea unor condiţii care împiedică în mod efectiv, prin natura lor, accesul la o anumită funcţie. În considerarea acestei norme fundamentale, statul are obligaţia corelativă de a garanta condiţii de acces bazate pe criterii de egalitate de şanse, transparenţă, competenţă, merite profesionale etc, fără a institui discriminări sau privilegii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.039 din 9 iulie 2009). Instituirea unui termen de 7 ani în care persoana aflată în ipoteza normei juridice criticate nu poate accede la o funcţie publică echivalează cu o decădere din dreptul de a accede la acea funcţie. Această măsură este mult mai severă prin comparaţie cu cea aplicată în dreptul comun - dreptul muncii - sau cu sancţiunea aplicată persoanelor care au săvârşit faptele penale prevăzute de art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 şi care sunt foarte grave. Discriminarea este cu atât mai evidentă şi excesivă în cazul persoanelor care au fost destituite din funcţia publică pentru un motiv legal de incompatibilitate.

Pe de altă parte, măsura legislativă criticată nu este nici proporţională, nici rezonabilă şi nici nu vizează protejarea unor drepturi şi interese colective, superioare, astfel încât nu se justifică sub aspectul condiţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie. Întrucât nu există predeterminări legala ale principiului proporţionalităţii, este de competenţa Curţii Constituţionale a stabili respectarea acestui principiu. Având în vedere argumentele prezentate, reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Consacrarea la nivel constituţional a dreptului la muncă nu împiedică instituirea unor condiţii legale pentru exercitarea efectivă a acestui drept, condiţii aplicabile în aceeaşi măsură tuturor subiectelor de drept ce se încadrează în ipoteza normei juridice, fără privilegii şi fără discriminări. Întinderea termenului de reabilitare, în prezent de 7 ani, reprezintă totodată opţiunea legiuitorului şi nu poate constitui o problemă de constitu­ţionalitate a textelor legale examinate. Măsura legală se justifică prin necesitatea ocrotirii interesului instituţiei publice şi asigurarea credibilităţii acesteia prin impunerea unor condiţii de moralitate a funcţionarilor săi.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Adresa nr. 6.794 din 21 iunie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.231 din 21 iunie 2012, în temeiul art. 146 lit. d) teza a două din Constituţie şi al art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 lit. i) şi ale art. 82 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Avocatul Poporului susţine că textele de lege criticate constituie o îngrădire a dreptului la muncă şi instituie discriminări în privinţa accederii persoanei la o funcţie publică, având loc totodată şi o restrângere nepermisă a exerciţiului unor drepturi si al unor libertăţi.

Astfel, textele de lege criticate reglementează interdicţia potrivit căreia o persoană nu mai poate ocupa o funcţie publică dacă a fost destituită dintr-o funcţie publică sau i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani.

O atare condiţie de accedere la funcţia publică este excesivă, nejustificată şi incompatibilă cu libertatea alegerii profesiei, a meseriei şi a locului de muncă, conducând la îngrădirea dreptului de muncă, reglementat de art. 41 din Constituţie. Libertatea alegerii profesiei presupune, înainte de toate, pregătirea şi calificarea corespunzătoare în vederea exercitării acesteia şi poate fi condiţionată sau limitată de criterii legale, justificate constituţional, precum starea sănătăţii, aptitudinea sau alte criterii determinate de specificul profesiei, al meseriei sau al locului de muncă. Este adevărat că însăşi Curtea Constituţională a stabilit în jurisprudenţa sa că instituirea prin lege a unor condiţii pentru ocuparea unor funcţii sau exercitarea unor profesii nu reprezintă o încălcare a dreptului la muncă şi la alegerea profesiei, însă, în speţă, instituirea acestei interdicţii, precum şi impunerea unui termen de radiere a sancţiunii disciplinare de 7 ani de la aplicare sunt contrare art. 41 alin. (1) din Constituţie. Finalitatea interdicţiei impuse nu este nici realizabilă şi nici verosimilă, mai ales că, teoretic, în unele cazuri, persoanele care au săvârşit fapte de natură penală pot accede la o funcţie publică într-un termen relativ mai scurt decât termenul de 7 ani prevăzut pentru cei ce au săvârşit abateri disciplinare. Mai mult, persoanele care au săvârşit faptele penale prevăzute de art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 şi care sunt foarte grave (săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice) au posibilitatea să participe la concurs, dacă a intervenit reabilitarea.

Textele de lege criticate contravin şi principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, garantat de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. Cerinţa reglementată de art. 54 lit. t) din Legea nr. 188/1999 este esenţialmente subiectivă, deşi recrutarea şi selecţia funcţionarilor publici trebuie să se facă exclusiv pe criteriul competenţei şi al meritelor profesionale. În practică, persoanele vizate de norma legală criticată pot fi profesionişti de valoare, cu un bagaj de cunoştinţe suficient de bogat pentru a ocupa oricând o funcţie publică, dar care nu pot participa la concurs din cauza faptului că au fost destituite dintr-o funcţie publică sau Ie-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani.

Această interdicţie contravine principiului accesului egal la funcţiile publice, ce trebuie înţeles atât ca o egalitate de tratament a titularilor funcţiei publice din partea legiuitorului, cât şi ca o egalitate de şanse acordate în vederea ocupării acestora.

Durata excesivă a termenului de 7 ani prevăzut pentru radierea interdicţiei are efect prohibitiv asupra persoanelor în cauză faţă de celelalte persoane care pot accede la o funcţie publică prin participarea şi promovarea concursului organizat în acest scop. În acest sens se arată că, în legislaţia muncii, termenul de radiere de drept a sancţiunii disciplinare, prevăzut de art. 248 alin. (3) din Codul muncii, este de „12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancţiune disciplinară în acest termen”.

Interdicţia în discuţie are natura juridică a unei decăderi din dreptul de a ocupa o funcţie publică, iar termenul de 7 ani este excesiv şi disproporţionat, având în vedere că, în materie penală, unele infracţiuni ce reprezintă cele mai grave fapte antisociale pot fi radiate în termen de 3 ani. Astfel, se poate ajunge în situaţia paradoxală ca persoanele care au săvârşit fapte de natură penală - condamnate şi reabilitate - care, sub aspectul gravităţii, nu pot fi comparate cu abaterile disciplinare să poată ocupa o funcţie publică. Caracterul excesiv al acestui termen este cu atât mai evident în cazul persoanelor care au fost destituite din funcţia publică pentru un motiv legal de incompatibilitate.

În sfârşit, se arată că deosebirea de tratament instituită prin textele de lege criticate nu se bazează pe un criteriu obiectiv şi rezonabil, întrucât se consideră că, „faţă de specificul funcţiei publice, şi anume al responsabilităţilor, atribuţiilor de serviciu şi al rigorilor impuse, persoanele care au fost destituite dintr-o funcţie publică sau Ie-a încetat contractul de muncă pentru motive disciplinare nu se află într-o situaţie diferită de cea a celorlalţi cetăţeni care acced la o funcţie publică”.

Având în vedere că prevederile de lege criticate împiedică liberul acces la ocuparea funcţiilor publice, Avocatul Poporului susţine şi că această restrângere nu se încadrează în limitele prevăzute de art. 53 din Constituţie.

Dreptul de acces la o funcţie publică nu este unul absolut, însă limitarea sa poate fi admisă în măsura în care urmăreşte un scop legitim şi există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Restrângerea se justifică, în general, prin existenţa unor drepturi diverse şi în unele situaţii chiar contradictorii, respectiv interesul subiectivai titularilor drepturilor fundamentale, pe de o parte, iar, pe de altă parte, interesul public sau necesitatea de a garanta drepturile fundamentale ale altor persoane. Raţionamentul şi proporţionalitatea presupun compararea intereselor, în aşa fel încât limitarea exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi fundamentale să nu depăşească ceea ce este strict necesar pentru satisfacerea unui interes public sau apărarea drepturilor altor persoane. În acest sens se susţine că interdicţia reglementată de textele de lege criticate nu se justifică în mod obiectiv ca o măsură ce se impune pentru salvgardarea unui alt drept care, în absenţa acestei restricţii, ar fi grav compromis.

Proporţionalitatea este un alt criteriu de determinare a respectării cadrului constituţional de restrângere a exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi şi reprezintă relaţia de echilibru între situaţii, valori şi interese diferite, care să permită coexistenţa libertăţilor, armonizarea intereselor individuale cu interesul social. De aceea, principiul proporţionalităţii constituie o garanţie a drepturilor omului, în situaţia în care exercitarea acestora este restrânsă prin măsuri (arbitrare sau abuzive) impuse de autorităţile statului. Restrângerea drepturilor trebuie să fie adecvată şi necesară pentru realizarea obiectivului său şi nu poate să impună sarcini excesive asupra persoanei, astfel că, în consecinţă, trebuie să fie proporţională în efectul său asupra acesteia. Or, în speţa de faţă, măsura restrictivă a ocupării funcţiei publice nu respectă condiţia de proporţionalitate, întrucât scopul pentru care a fost dispusă este generic şi nu indică un anumit drept sau o libertate ca scop legitim. Prevederile de lege criticate instituie o condiţie de accedere la o funcţie publică ce nu asigură un just echilibru între interesul individual şi interesul general şi sunt de natură să restrângă în mod disproporţionat acest drept, aducându-i atingeri grave în mod substanţial. Desigur, întrucât nu există predeterminări legale ale principiului proporţionalităţii, sarcina de a stabili conţinutul acestui principiu revine instanţei de contencios constituţional.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) şi ale art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere prin care susţine că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se susţine, în esenţă, că impunerea unor condiţii la ocuparea unei funcţii publice nu poate fi asimilată îngrădirii dreptului la muncă. Cerinţa ca cetăţenii români care au fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau care au avut contractul individual de muncă desfăcut din motive disciplinare să nu poată face parte din corpul funcţionarilor publici o anumită perioadă este justificată de necesitatea ca toţi membrii aparatului administraţiei publice să fie de o moralitate neîndoielnică, asigurându-se în acest mod credibilitatea acestora şi a aparatului administrativ. Această interdicţie a fost introdusă de legiuitor ca sancţiune, având în vedere că şi demiterea dintr-o funcţie publică se face, conform legii, din raţiuni disciplinare.

Cât priveşte durata de 7 ani a radierii sancţiunii disciplinare, aceasta este apreciată ca fiind cel mult o problemă de legalitate, în raport cu prevederile similare cuprinse în Codul muncii, ori de interpretare sau de aplicare a Legii nr. 188/1999. Prin urmare, această prevedere nu poate fi reţinută ca încălcând norme constituţionale, fiind la latitudinea legiuitorului să stabilească astfel de termene.

Referitor la argumentul invocat de Avocatul Poporului, potrivit căruia persoanele care au săvârşit fapte penale de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 pot participa la un concurs organizat pentru ocuparea unei funcţii publice, mai devreme de 7 ani, cât este condiţia pentru radierea sancţiunii disciplinare, se apreciază că, în condiţiile în care intervine reabilitarea, aceasta este o prevedere corectă, deoarece reabilitarea presupune revenirea la situaţia anterioară momentului în care a intervenit motivul care a dus la condiţionare, respectiv acuzaţia privind comiterea unor fapte de natură penală.

Se mai susţine că pretinsa neconcordanţă a prevederilor de lege criticate cu unele acte internaţionale invocate, care reglementează dreptul la muncă, precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, nu poate fi reţinută, deoarece însăşi Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 41 din 24 ianuarie 2006, la fel ca şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, că „dreptul unei persoane de a fi admisă într-o funcţie publică nu este recunoscut nici de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nici de protocoalele sale. Aşadar, în acest domeniu statul are o mai largă marjă de apreciere”.

Nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 16 şi 53 din Constituţie invocate, deoarece condiţionarea accederii la o funcţie publică nu reprezintă o îngrădire a dreptului la muncă, iar aceasta îi priveşte, în egală măsură, pe toţi cetăţenii care vor să ocupe o funcţie publică. Totodată, statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organică, iar dreptul de a stabili condiţii pentru exercitarea funcţiei publice aparţine legiuitorului, care este singurul în măsură să le modifice. În plus, domeniul de competenţă al Curţii Constituţionale îl constituie doar drepturile fundamentale, şi nu orice drepturi subiective, indiferent că acestea izvorăsc din acte normative sau din acte consensuale.

Guvernul a transmis punctul său de vedere prin care consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie invocate, referitoare la alegerea liberă a profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă, nu pot fi interpretate în sensul că orice persoană, oricând, poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricărui loc de muncă fără a avea pregătirea şi calificarea corespunzătoare ori fără a îndeplini condiţiile legate de probitatea profesională, în cazul în care pentru exercitarea unei profesii sau meserii se cere, pe lângă absolvirea studiilor ori calificarea necesară, şi acest lucru. Exercitarea oricăror drepturi trebuie să se facă într-un cadru legal adecvat şi specific fiecărui drept în parte, iar legiuitorul este îndreptăţit să reglementeze anumite condiţii, pentru anumite profesii, care să asigure un astfel de cadru pentru fiecare categorie de funcţii în parte.

În speţă, legiuitorul a reglementat interdicţiile stabilite de art. 54 lit. i) din Legea nr. 188/1999, apreciind că pentru o persoană care a fost destituită dintr-o funcţie publică sau căreia i-a încetat contractul individual de muncă din motive disciplinare este nevoie de o perioadă de 7 ani în care aceasta să nu mai poată ocupa o funcţie publică, tocmai pentru a atrage atenţia asupra rolului şi importanţei acestui gen de funcţii şi pentru a încerca să împiedice săvârşirea faptelor vizate de acest text. Simpla supoziţie a autorului excepţiei în sensul că o persoană care a săvârşit o faptă de natură penală poate accede într-o funcţie publică într-un termen mai scurt decât termenul de 7 ani, aplicabil în materia abaterilor disciplinare săvârşite de funcţionarii publici, nu este un argument de natură a justifica neconstituţionalitatea textelor legale criticate.

Cât priveşte pretinsa încălcare a principiului egalităţii şi al nediscriminării, reglementat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, se arată, în esenţă, că săvârşirea unor abateri disciplinare repetate sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave, respectiv ivirea unui motiv legal de incompatibilitate pentru a cărui încetare funcţionarul public nu acţionează în termen de 10 zile reprezintă, în contextul importanţei funcţiei publice pentru întreaga societate, motive obiective şi rezonabile care să justifice un statut juridic aparte pentru această categorie profesională. Totodată, textele legale criticate se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normelor legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.

Date fiind argumentele care demonstrează respectarea drepturilor fundamentale pretins încălcate, Guvernul apreciază, în final, că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu sunt incidente în cauză, concluzionând că nu poate fi vorba, în speţă, despre nicio restrângere a exerciţiului vreunui drept fundamental, ci despre opţiunea legiuitorului în ceea ce priveşte reglementarea condiţiilor de acces la ocuparea unei Funcţii publice.

Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată direct de Avocatul Poporului, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 32 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, prevederile art. 54 lit. i) şi ale art. 82 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, care au următorul conţinut:

- Art. 54 lit. i): „Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: [...]

i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani.”

- Art. 82 alin. (1) lit. c): „(1) Sancţiunile disciplinare se radiază de drept, după cum urmează: [...]

c) în termen de 7 ani de la aplicare, sancţiunea prevăzută la art. 77 alin. (3) lit. e).”

Textul de lege la care prevederile mai sus redate fac trimitere are următorul conţinut:

- Art. 77 alin. (3) lit. e): „(3) Sancţiunile disciplinare sunt:[...] e) destituirea din funcţia publică.”

Potrivit art. 101 alin. (1) din actul normativ menţionat, destituirea din funcţie se dispune în următoarele cazuri:

„(1) Destituirea din funcţia publică se dispune, în condiţiile art. 78, prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică, ca sancţiune disciplinară aplicată pentru motive imputabile funcţionarului public, în următoarele cazuri:

a) pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave;

b) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenim cazului de incompatibilitate”

Normele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin, (1) şi (2) care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în drepturi, art. 41 alin. (1) referitoare la dreptul la muncă şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, autorul excepţiei invocă o serie de norme juridice din acte internaţionale care reglementează dreptul muncii, şi anume: art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 6 din Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale şi Convenţia nr. 122/1964 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind politica de ocupare a forţei de muncă.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Autorul sesizării de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că interdicţia ocupării timp de 7 ani a unei funcţii publice de către o persoană care a fost destituită dintr-o funcţie publică anterior deţinută ori căreia i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare contravine principiului fundamental al egalităţii şi nediscriminării şi îngrădeşte în mod nejustificat şi disproporţionat libertatea alegerii profesiei şi a locului de muncă.

Curtea reţine că obiectul de reglementare al Legii nr. 188/1999 îl constituie statutul funcţionarilor publici, legiuitorul exprimându-şi astfel opţiunea de a distinge această categorie profesională faţă de altele, în considerarea importanţei pe care o deţine instituţia funcţiei publice în cadrul aparatului administrativ al statului. Pentru crearea şi dezvoltarea unui corp de funcţionari publici profesionist, stabil şi imparţial, legea reglementează înfiinţarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu atribuţii legale în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici. Plecând de la această premisa, a statutului diferit al funcţionarilor publici faţă de alţi salariaţi, legiuitorul a instituit atât condiţii generale, cât şi condiţii speciale pentru accesul într-o funcţie publică şi apartenenţa unei persoane la corpul funcţionarilor publici.

Dispoziţiile de lege criticate - art. 54 lit. i) şi a art. 82 alin. (1) lit. c) - conţin o astfel de condiţie specială de acces la o funcţie publică, referitoare la interdicţia aplicabilă timp de 7 ani unei persoane care a fost destituită din funcţia publică anterior deţinută sau căreia i-a încetat contractul individual de muncă din motive disciplinare.

Potrivit art. 77 alin. (3) lit. e), art. 78, art. 97 lit. d) şi art. 101 din Legea nr. 188/1999, destituirea din funcţia publică reprezintă sancţiunea disciplinară ce are drept consecinţă încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public şi intervine în două situaţii: a) pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave şi b) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate; această sancţiune se radiază de drept în termen de 7 ani de la aplicarea sa. Abaterile disciplinare atrag răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici care încalcă cu vinovăţie îndatoririle corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi normele de conduită profesională şi civică prevăzute de Legea nr. 188/1999.

Contractul individual de muncă poate înceta, în temeiul art. 55, art. 58, art. 61 lit. a) şi al art. 247-252 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ca urmare a concedierii intervenite pentru motive ce ţin de persoana salariatului, constând în săvârşirea unor abateri disciplinare sancţionate ca atare de către angajator, în condiţiile legii.

Prin urmare, cele două teze ale art. 54 lit. i) determină cele două categorii de destinatari ai acestei dispoziţii, şi anume: o persoană care, în calitatea sa de funcţionar public, a fost destituită, în ultimii 7 ani, din această funcţie, pentru motivele mai sus arătate, respectiv orice alt angajat în temeiul unui contract individual de muncă ce a încetat pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani. Dat fiind caracterul de normă specială a prevederilor criticate din Legea nr. 188/1999, în cazul încetării contractului individual de muncă pentru motive disciplinare nu se aplică dispoziţiile de drept comun, cuprinse la art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora „sancţiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancţiune disciplinară în acest termen”, ci cele cuprinse la art. 54 lit. i) din Legea nr. 188/1999, care reglementează un termen diferit, de 7 ani, pentru ridicarea interdicţiei de accedere la o funcţie publică.

Curtea constată că cerinţa specială prevăzută de art. 54 lit. i) din Legea nr. 188/1999 are natura unei interdicţii temporare de acces la o funcţie publică, impuse de legiuitor în considerarea rolului esenţial pe care funcţia publică o are în cadrul funcţionării statului. Funcţionarii publici au în competenţa lor atribuţii legale ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică, astfel că asupra lor nu trebuie să planeze nicio urmă de îndoială sub aspectul onestităţii, moralităţii şi profesionalismului. În acest sens, Curtea observă că Legea nr. 188/1999 conţine şi alte dispoziţii ce urmăresc acelaşi scop, cel al protejării intereselor instituţiei publice şi al ocrotirii statutului funcţionarilor publici. Astfel, dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. m), coroborate cu ale art. 54 lit. h), reglementează sancţiunea administrativă a suspendării de drept a funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie. Prin Decizia nr. 539 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Curtea Constituţională a statuat că finalitatea acestei măsuri constă în protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public.

Curtea nu poate reţine critici le de neconstituţionalitate potrivit cărora dispoziţiile legale criticate restrâng în mod nejustificat exercitarea dreptului la muncă sub aspectul libertăţii alegerii profesiei şi a locului de muncă.

Cu privire la implicaţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat în mod constant (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 513 din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 iulie 2006) că dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, în anumite condiţii stabilite de legiuitor, şi nu vizează obligaţia statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile.

În cazul de faţă, legea examinată reglementează, aşa cum s-a arătat mai sus, o condiţie specială de acces la o funcţie publică, determinată de caracterul funcţiei şi al locului de muncă vizat. Din perspectiva acestei condiţionări, b funcţie publică este accesibilă oricărei persoane care, pe lângă faptul că îndeplineşte condiţiile generale prevăzute de lege, nu a fost destituită dintr-o altă funcţie publică anterior deţinută (pentru motive ce ţin de săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave sau pentru că nu a intervenit în termenul legal pentru îndepărtarea motivului de incompatibilitate) sau căreia nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani.

Apare aşadar firească preocuparea legiuitorului de a impune, pentru ocuparea unei funcţii din aparatul administrativ al statului, condiţia trecerii unui timp suficient de la data săvârşirii abaterilor disciplinare sau. după caz, a constatării incompatibilităţii funcţionarului public, pentru a demonstra faptul că persoana respectivă s-a îndreptat. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate nu afectează dreptul la muncă în sensul afirmat de autorul excepţiei, acela de a restrânge exerciţiul libertăţii de alegere a locului de muncă şi a profesiei, ci supun acest drept unei condiţii speciale, determinate de natura funcţiei publice.

Interdicţia ocupării timp de 7 ani a unei funcţii publice are caracter temporar şi nu afectează persoana în cauză în ceea ce priveşte exercitarea dreptului la muncă, aceasta fiind liberă a opta pentru orice alt loc de muncă, în condiţiile legii.

Totodată, Curtea constată că măsura în cauză respectă exigenţele principiului egalităţii prevăzut de art. 16 din Constituţie.

Cu privire la semnificaţia acestui principiu, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că „principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea, art. 16 din Constituţie „vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui” (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002).

În lumina acestor considerente, Curtea constată că persoanele vizate de dispoziţiile art. 54 lit. i) şi art. 82 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 se află într-o situaţie distinctă în mod obiectiv de cea a celorlalte persoane care au vocaţia de a accede la o funcţie publică - foşti funcţionari publici sau foşti angajaţi în temeiul unui contract individual de muncă -, împrejurare ce justifică un tratament juridic deosebit. Antecedentele acestora sub aspectul conduitei profesionale dovedite în calitatea anterioară de angajaţi - într-o instituţie publică sau nu, după caz - reprezintă elementul obiectiv de diferenţiere în cadrul aceleiaşi categorii de persoane cu vocaţie generală de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii publice şi constituie totodată un motiv suficient pentru legiuitor de a institui o condiţie suplimentară, adaptată acestei situaţii, pentru a le permite (din nou, în cazul foştilor funcţionari publici) accesul la o funcţie publică.

Cât priveşte întinderea termenului de 7 ani, Curtea constată că acesta se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului, de liberă opţiune a sa, fără a putea fi supus cenzurii instanţei de contencios constituţional. Totuşi, având în vedere imperativul descurajării săvârşirii de către funcţionarii publici a unor fapte penale grave sau a unor abateri disciplinare cu grave consecinţe şi necesitatea, înregistrată în societatea românească contemporană, de responsabilizare a funcţiei publice, întinderea acestui termen nu este disproporţionată cu scopul urmărit. De asemenea, consecinţele acestei interdicţii asupra persoanelor vizate au un caracter rezonabil, în sensul că nu afectează în mod grav sau irevocabil exercitarea drepturilor şi libertăţilor lor legitime, acestea având deschise variate posibilităţi sub aspectul ocupării unui loc de muncă în funcţie de pregătirea profesională.

Aşa fiind, Curtea constată că tratamentul juridic diferit aplicabil persoanelor aflate în ipoteza normelor art. 54 lit. i) şi ale art. 82 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 este corespunzător unor situaţii distincte şi este justificat sub aspectul obiectivităţii şi al rezon abilităţii, fără ca interdicţia examinată să poată fi calificată drept un factor de discriminare.

Date fiind cele constatate de Curte cu privire la respectarea normelor fundamentale ale art. 16 şi ale art. 41 alin. (1) din Constituţie, rezultă că nu se poate reţine nici restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi în afara Unitelor permise de art. 53 din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi al art. 32 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 lit. i) şi ale art. 82 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind suplimentarea bugetului Curţii de Conturi pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 52 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă suplimentarea bugetului Curţii de Conturi, pe anul 2013, la capitolul 51.01 „Autorităţi şi acţiuni externe”, titlul „Cheltuieli de personal”, cu suma de 2.000 mii lei, din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - .Acţiuni generale”.

Art. 2. - Sumele alocate potrivit prezentei hotărâri vor fi utilizate numai pentru plata titlurilor executorii care intră sub incidenţa prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Art. 3. - Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Curţii de Conturi pe anul 2013.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Preşedintele Curţii de Conturi,

Nicolae Văcăroiu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

 

Bucureşti, 3 aprilie 2013.

Nr. 141.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

GUVERNUL ROMÂNIEI

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARA

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor din unitatea administrativ-teritorială Livezile, judeţul Timiş

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin, (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, îh temeiul art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru si Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor situate pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale Livezile, judeţul Timiş.

(2) Teritoriul unităţii administrativ-teritoriale Livezile, judeţul Timiş, este împărţit în 110 sectoare cadastrale, potrivit anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Marius Arthur Ursu

 

Bucureşti, 2 aprilie 2013.

Nr. 323.

 

ANEXĂ*)

 

Schiţa cu sectorizarea cadastrală comuna Livezile, judeţul Timiş

 


*) Anexa este reprodusă în facsmil.

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind desfăşurarea activităţilor în domeniul transplantului

 

Având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei asistenţă medicală şi politici publice nr. E.N. 3.487/2013,

ţinând cont de titlul VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

luând în considerare Decizia Comisiei Europene din 3 august 2010 de stabilire a orientărilor referitoare la modalităţile de inspecţie şi măsurile de control, precum şi la formarea şi calificarea agenţilor, în domeniul ţesuturilor şi al celulelor umane, prevăzute în Directiva 2004/23/CE a Parlamentului European şi a Consiliului,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. 1. - Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor Bucureşti poate desfăşura activitatea de bancă de ţesuturi şi de utilizator de ţesut osos, dar nu mai mult de 2 ani calendaristici de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, cu îndeplinirea angajamentelor asumate.

Art. 2. - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti poate desfăşura activitatea de bancă de ţesuturi şi de utilizator de piele, dar nu mai mult de 2 ani calendaristici de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, cu îndeplinirea angajamentelor asumate.

Art. 3. - Spitalul Clinic Colentina Bucureşti poate desfăşura activitatea de bancă de ţesuturi si de utilizator de ţesut osos, dar nu mai mult de 2 ani calendaristici de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, cu îndeplinirea angajamentelor asumate.

Art. 4. - Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi Agenţia Naţională de Transplant Bucureşti verifică îndeplinirea măsurilor adoptate, la termenele asumate de către unităţile sanitare cu paturi prevăzute la art. 1-3.

Art. 5. - Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională de Transplant Bucureşti şi unităţile sanitare vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe-Eugen Nicolăescu

 

Bucureşti, 5 aprilie 2013,

Nr. 478.