MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 206/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 206         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 11 aprilie 2013

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 97 din 28 februarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 114 din 5 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 lit. f) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

Decizia nr. 128 din 7 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 din Codul penal

 

Decizia nr. 142 din 7 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 149 din 7 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

 

Decizia nr. 150 din 7 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

35. - Ordin al ministrului afacerilor interne pentru completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 176/2012 privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Afacerilor Interne

 

REPUBLICĂRI

 

Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 97

din 28 februarie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iul ia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Petcu în Dosarul nr. 7.505/270/2011 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.426D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.427D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Traian Macovei în Dosarul nr. 1.764/270/2012 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.432D/2012, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Floare Erdei în Dosarul nr. 1.510/255/2012 al Judecătoriei Marghita.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.497D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristina Armăşelu în Dosarul nr. 7.443/288/2012 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.507D/2012, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală şi ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Oana Dămoc în Dosarul nr. 23.556/245/2011 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei Oana Dămoc şi partea Veronica Aneta au depus la Dosarul nr. 1.507D/2012 note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală şi ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.

Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.426D/2012, nr. 1.427D/2012, nr. 1.432D/2012, nr. 1.497D/2012 şi nr. 1.507D/2012, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.427D/2012, nr. 1.432D/2012, nr. 1.497D/2012 şi nr. 1.507D/2012 la Dosarul nr. 1.426D/2012, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin încheierea din 4 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 7.505/270/2011, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Constantin Petcu cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.

Prin încheierea din 4 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.764/270/2012, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Traian Macovei cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.

Prin încheierea din 11 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.510/255/2012, Judecătoria Marghita a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Floare Erdei cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unui act al procurorului de netrimitere în judecată.

Prin încheierea penală nr. 802 din 15 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 7.443/288/2012, Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Cristina Armăşelu cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei rezoluţii de scoatere de sub urmărire penală.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 23.556/245/2011, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală şi ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.

Excepţia a fost ridicată de Oana Dămoccu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă plângerea împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora soluţia pronunţată de judecător în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, nu este supusă niciunei căi de atac, încalcă principiul neretroactivităţii legii, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la informaţie, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dreptul la un recurs efectiv şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.

Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor constituţionale şi celor din convenţii internaţionale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Face trimitere în acest sens la deciziile Curţii Constituţionale nr. 242/2011, nr. 753/2011, nr. 1.131/2011, nr. 1.181/2011 şi nr. 1.456/2011.

Judecătoria Marghita consideră neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei. Plângerea formulată în temeiul art. 2781 din Codul de procedură penală are natura unei căi de atac prin care persoanele nemulţumite de soluţiile de netrimitere în judecată date de procuror se pot adresa instanţei, fiindu-le astfel asigurat liberul acces la justiţie, garantat prin prevederile art. 21 din Constituţie. Mai arată că dublul grad de jurisdicţie este obligatoriu doar în situaţia în care se pune problema condamnării unei persoane.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate.

Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu încalcă textele din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din

Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorii excepţiei.

Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 751/2011, nr. 1.232/2011, nr. 1.355/2011, nr. 62/2012, nr. 330/2012, nr. 568/2012, nr. 571/2012, nr. 589/2012, nr. 613/2012, nr. 711/2012 şi nr. 717/2012, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Potrivit încheierii de sesizare din 4 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 7,505/270/2011 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 2781 din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei Constantin Petcu, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte doar dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, modificate prin art. XVII! pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Având în vedere şi celelalte acte de sesizare, Curtea se va pronunţa numai asupra dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind valorile supreme ale statului de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 15 alin. (2) cu privire la principiul neretroactivităţii legii, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 31 alin. (1) cu privire la dreptul la informaţie, ale art. 53 privind condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, ale art. 131 alin. (1) privind rolul Ministerului Public şi ale art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, ale art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept şi ale art. 18 privind limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie, respectiv ale art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din actele normative internaţionale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că între dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Legea fundamentală şi din actele normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu poate fi reţinută nicio contradicţie. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la „condiţiile legii”atunci când reglementează exercitarea căilor de atac („împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii*), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai de lege” [a se vedea în acest sens Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004]. Dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.

Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a mai statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

Totodată, Curtea a reţinut că, pentru motivele arătate, dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale ale art. 1 şi 15.

De asemenea, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin textele de lege ce fac obiectul excepţiei a art. 53 din Constituţie, aceasta nu a fost reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu s-a constatat.

În fine, nu este aplicabil nici art. 148 din Constituţie, care vizează competenţa instanţelor de judecată de a se pronunţa asupra conformităţii legislaţiei naţionale cu cea europeană.

În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 16 august 2012, şi Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d> şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Petcu în Dosarul nr. 7.505/270/2011 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, de Traian Macovei în Dosarul nr. 1.764/270/2012 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, de Floare Erdei în Dosarul nr. 1.510/255/2012 al Judecătoriei Marghita, de Cristina Armăşelu în Dosarul nr. 7.443/288/2012 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia penală şi de Oana Dămoc în Dosarul nr. 23.556/245/2011 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 114

din 5 martie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 lit. f) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 lit. f) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Lioara Alexandriuc, Didina Balcan, Viorica Borş, Eugenia Burlacu, Ileana Costea, Valentin Cuciurean - tutore pentru Delia Cuciurean şi Claudiu Cuciurean -, Melentina Epure, Viorica Funduianu, Ileana Grămadă, Natalia Harabagiu, Ileana Holeiciuc, Aneta Jauca, Otilia Mihai, Maria Niculiţă, Maria Palade, Carmen Burduja, Eugenia Răţoi, Didina Sfichi şi Viola Văcuş în Dosarul nr. 11.446/86/2011 al Curţii de Ape! Suceava - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.573D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, dar şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin Cauza Frimu şi alţii contra României.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 11.446/86/2011, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 lit. f) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Excepţia a fost ridicată de Lioara Alexandriuc, Didina Balcan, Viorica Borş, Eugenia Burlacu, Ileana Costea, Valentin Cuciurean - tutore pentru Delia Cuciurean şi Claudiu Cuciurean, Melentina Epure, Viorica Funduianu, Ileana Grămadă, Natalia Harabagiu, Ileana Holeiciuc, Aneta Jauca, Otilia Mihai. Maria Niculiţă, Maria Palade, Carmen Burduja, Eugenia Răţoi, Didina Sfichi şi Viola Văcuş cu prilejul soluţionării recursului formulat de Casa Judeţeană de Pensii Suceava împotriva Sentinţei civile nr. 2.793 din 23 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Suceava - Secţia civilă în Dosarul nr. 11.446/86/2011.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că în temeiul Legii nr. 119/2010 s-a dispus recalcularea pensiilor de serviciu de care beneficia personalul auxiliar din justiţie, ceea ce a avut ca efect reducerea substanţială a cuantumului pensiei, fără a se prevedea însă plata unor despăgubiri. Astfel, această măsură a echivalat cu o naţionalizare interzisă de lege, în condiţiile în care dispoziţiile Legii nr. 567/2004 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 290/2005, care reglementau acordarea pensiilor de serviciu, nu fuseseră abrogate. Au existat, prin urmare, două reglementări paralele, total opuse. De asemenea, susţin că, în mod discriminatoriu, anumite categorii de persoane, precum cadrele militare sau poliţiştii, au beneficiat de o modalitate mai favorabilă de recalculare a pensiilor. Mai mult, discriminarea a fost extinsă ca urmare a Deciziei nr. 297 din 27 martie 2012, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale care dispuneau transformarea pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi în pensii contributive, reţinând că această categorie de persoane este asimilată ca statut magistraţilor şi trebuie să beneficieze de un tratament juridic asemănător. Or, autorii excepţiei consideră că personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor se află în aceeaşi situaţie, având aceleaşi interdicţii şi incompatibilităţii ca şi magistraţii. Mai arată că prin art. 196 lit. f) din Legea nr. 263/2010 s-a dispus abrogarea Legii nr. 567/2004, dar nu şi a Hotărârii Guvernului nr. 290/2005, care continuă să fie în vigoare.

Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, arată că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legai sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 196 lit. f) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora: „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: [...]

f) art. 68, art. 681 a/m. (2) şi art. 682-68* din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.”

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă încălcarea următoarelor texte din Constituţie: art. 14 privind capitala României, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile şi art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

Curtea, având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază că autorii acesteia au avut în vedere prevederile art. 44 din Constituţie, referitoare la dreptul de proprietate privată, iar nu prevederile constituţionale ale art. 14.

De asemenea, în mod indirect, invocă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie prin critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010.

Totodată, autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la interzicerea discriminării.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că unele dintre criticile invocate se referă la dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, iar nu la dispoziţiile art. 296 lit. f) din Legea nr. 263/2010. Astfel, aşa cum arată înşişi autorii excepţiei, recalcularea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate din justiţie s-a dispus prin dispoziţiile art. 1 lit. c), art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 119/2010, fiind reglementată în detaliu prin Hotărârea Guvernului nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 29 iulie 2010. Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniu! pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 30 iunie 2011, s-a dispus revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c}-h) din Legea nr. 119/2010, care au făcut obiectul recalculării. Asupra constituţionalităţii acestor prevederi de lege Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii, aşa cum sunt Decizia nr. 1.269 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 25 noiembrie 2011, ori Decizia nr. 215 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012.

Prin urmare, nu dispoziţiile art. 196 lit. f) din Legea nr. 263/2010 sunt cele care au dispus recalcularea pensiilor de serviciu potrivit principiului contributivităţii, astfel că nu poate fi reţinută critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare \a neretroactivitatea legii civile şi la dreptul de proprietate.

De asemenea, criticile referitoare la existenţa unui paralelism între reglementarea Legii nr. 119/2010 şi a Hotărârii Guvernului nr. 737/2010, pe de o parte, şi dispoziţiile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, şi Hotărârea Guvernului nr. 290/2005 privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 20 aprilie 2005, pe de altă parte, nu se referă la conţinutul textului de lege care face obiectul controlului de constituţionalitate, astfel că nu pot fi supuse acestui control în prezenta cauză.

Totodată, criticile referitoare la existenţa unui tratament juridic mai favorabil aplicabil anumitor categorii de persoane sub aspectul recalculării pensiilor de serviciu, aşa cum sunt cadrele militare şi poliţiştii, au în vedere conţinutul dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, ale Hotărârii Guvernului nr. 737/2010, ale Hotărârii Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 28 iulie 2010, respectiv ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 31 ianuarie 2011. Prin urmare, nici această critică nu poate fi supusă analizei instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte textul de lege care constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, autorii excepţiei arată că acesta nu abrogă şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 290/2005, astfel că există în continuare două reglementări paralele, contradictorii. De asemenea, susţin că dispoziţiile de lege criticate instituie un tratament mai favorabil diferit între două categorii de persoane aflate în situaţii identice, respectiv magistraţii şi personalul auxiliar din justiţie.

Referitor la prima critică de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta pune în discuţie, în realitate, conformitatea prevederilor de lege criticate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1)şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispoziţii potrivit cărora (1) în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere.

(2) în cazul existenţei unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.”

Curtea apreciază că această critică nu este întemeiată. Astfel, aplicabilitatea normelor secundare emise în aplicarea legilor se află într-o strânsă legătură cu perioada de activitate a legii, neputându-se concepe supravieţuirea normei subordonate după abrogarea ori încetarea aplicabilităţii celei superioare. Pentru a evita însă orice confuzie cu privire la legislaţia în vigoare aplicabilă unei anumite materii, legiuitorul a prevăzut în art. 64 alin. (5) din Legea nr. 24/2000, că „Dacă o normă de nivel inferior, cu acelaşi obiect, nu a fost abrogată expres de actul normativ de nivel superior, această obligaţie îi revine autorităţii care a emis prima actul”. Chiar dacă abrogarea actelor normative secundare nu are loc în acelaşi timp cu abrogarea celor superioare, în aplicarea cărora au fost emise, nu se poate considera că ele continuă să îşi producă efectele, menţinând o reglementare paralelă, diferită de cea instituită prin noile prevederi în vigoare.

În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei, a Deciziei nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, în considerentele acesteia Curtea a avut în vedere următoarele aspecte:

a) după adoptarea Deciziei nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, din punct de vedere constituţional, s-a deschis posibilitatea de a aprecia dacă există o similitudine între statutul constituţional şi legal al magistraţilor şi cel al altor categorii socioprofesionale, fapt ce le-ar îndritui pe acestea din urmă sau unele dintre acestea la încasarea unei pensii de serviciu similar magistraţilor;

b) autorul excepţiei a fost o persoană care a exercitat funcţia de consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi şi, în consecinţă, Curtea a analizat dacă există o similitudine între statutul constituţional şi legal al consilierilor de conturi şi cel al

magistraţilor; în cazul constatării existenţei unei asemenea similitudini, consilierii de conturi urmează a beneficia de un tratament juridic similar cu magistraţii în privinţa acordării beneficiului pensiei de serviciu;

c) Curtea, observând că atât consilierii de conturi, cât şi judecătorii sunt independenţi în exercitarea funcţiei, respectiv a mandatului lor, şi inamovibili pe durata exercitării acestora, a concluzionat că statutul consilierilor de conturi este similar cu cel al judecătorilor, fapt care justifică acordarea unei pensii de serviciu consilierilor de conturi similar judecătorilor.

Or, situaţia din prezenta cauză nu este similară şi cu atât mai puţin identică cu cea din decizia invocată de autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate în susţinerea acesteia, Curtea neputând reţine considerentele respective în cauza de faţă. Astfel, statutul consilierilor de conturi este diferit de cel al personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi

parchetelor, aspect ce decurge în mod expres din prevederile constituţionale ale art. 140 alin. (1).

Chiar dacă personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor este supus anumitor interdicţii şi incompatibilităţi, aceştia nu beneficiază de statutul magistraţilor în calitate de categorie generică, fapt ce rezultă din dispoziţiile Legii nr. 567/2004.

Totodată, Curtea observă că dreptul la pensie este reglementat şi cuprins în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional la pensie specială rezultat din art. 47 alin. (2) din Constituţie, aspect reţinut şi în jurisprudenţa sa anterioară, spre exemplu în Decizia nr. 533 din 22 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 24 iulie 2012.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,1

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 lit. f) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Lioara Alexandriuc, Didina Balcan, Viorica Borş, Eugenia Burlacu, Ileana Costea, Valentin Cuciurean - tutore pentru Delia Cuciurean şi Claudiu Cuciurean -, Melentina Epure, Viorica Funduianu, Ileana Grămadă, Natalia Harabagiu, Ileana Holeiciuc, Aneta Jauca, Otilia Minai, Maria Niculiţă, Maria Palade, Carmen Burduja, Eugenia Răţoi, Didina Sfichi şi Viola Văcuş în Dosarul nr. 11.446/86/2011 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 martie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 


1 A se vedea opinia separată de la Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 128

din 7 martie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 din Codul penal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocarii - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 259 din Codul penal, excepţie ridicată de Anna Cobelea în Dosarul nr. 3.168/314/2012 al Judecătoriei Suceava şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.461 D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar precizări scrise.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece se critică modul de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor legale contestate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.168/314/2012, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 259 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anna Cobelea în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus o sancţiune cu caracter administrativ pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece dosarul cauzei deduse judecăţii a fost format ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de urmărire penală.

Judecătoria Suceava opinează că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece criticile autorului vizează modul de interpretare şi aplicare a prevederilor legale contestate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului şi considerentelor încheierii de sesizare, prevederile art. 259 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Cuprinsul referatului întocmit de organul de cercetare penală. În realitate, din documentele anexate rezultă că s-a strecurat o eroare materială, autorul excepţiei criticând, în fapt, prevederile art. 259 din Codul penal (şi nu din Codul de procedură penală) referitor la Denunţarea calomnioasă, care au următorul conţinut:

„Învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Dacă cel care a săvârşit fapta declară mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana în contra căreia s-a făcut denunţul sau plângerea, ori împotriva căreia s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt mincinoase, pedeapsa se reduce potrivit art. 76.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 22 alin. (2) referitor la interzicerea torturii ori a pedepselor şi tratamentelor inumane sau degradante, art. 23 alin. (1) şi (2) referitor la inviolabilitatea libertăţii individuale şi la condiţiile în care poate fi dispusă reţinerea, percheziţia şi arestarea unei persoane şi art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 3, 5r 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Interzicerea torturii, la Dreptul la libertate şi la siguranţă, la Dreptul la un proces echitabil şi la Interzicerea discriminării.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aspectele relevate de autorul excepţiei cu privire la modul de aplicare şi de interpretare a normelor criticate ţin de fondul soluţionării litigiului în faţa instanţei de drept comun şi nu pot fi convertite în vicii de constituţionalitate menite să justifice contrarietatea acestora cu dispoziţiile din Legea fundamentală invocate.

În plus, nemulţumirea autorului excepţiei nu vizează conţinutul reglementărilor criticate, ci absenţa unor alte dispoziţii a căror încorporare în textele contestate ar fi fost oportună. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organ zarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţă „fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, şi, pe cale de consecinţă, urmează ca prezenta excepţie de neconstituţionalitate să fie respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 din Codul penal, excepţie ridicată de Anna Cobelea în Dosarul nr. 3.168/314/2012 al Judecătoriei Suceava.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 142

din 7 martie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Mitică Dincă în Dosarul nr. 21.296/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.585 D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 875 din 12 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 21.296/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Mitică Dincă în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire în materie penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, în măsura în care se interpretează că partea prezentă în sala de şedinţă, chiar dacă nu a fost citată, nu poate pune concluzii în susţinerea cererii sale de revizuire a cărei admisibilitate în principiu este examinată.

Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 1 - Admiterea în principiu a cererii de revizuire din Codul de procedură penală, aşa cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 53 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conţinut: „Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (1) referitor la universalitatea legii, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la Dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale contestate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 518 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 20 iunie2012, Curtea Constituţională a arătat că, anterior modificării dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală prin art. XVIII pct. 53 din Legea nr. 202/2010, instanţa de judecată examina cererea de revizuire ascultând concluziile procurorului şi ale părţilor. În prezent, cererea se examinează în cămara de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

Aşa fiind, Curtea a constatat că, în cadrul acestor din urmă reglementări, partea interesată se adresează procurorului cu o cerere prin care solicită revizuirea unei hotărâri penale definitive, iar acesta va fi obligat să efectueze o serie de acte de cercetare, care vor fi înaintate împreună cu concluziile sale instanţei competente. Prin art. 403 din acelaşi cod a fost instituită procedura prealabilă a admiterii în principiu, stabilindu-se în alin. 1 că instanţa, pe baza materialului primit de la procuror, examinează, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

Or, prin natura şi conţinutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a revizuirii sub aspectul admisibilităţii în principiu, nu vizează însăşi soluţionarea căii extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii condiţiilor de exercitare a acesteia referitoare la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute de lege şi depunerea ori invocarea mijloacelor de probă în dovedirea cazului de revizuire. Altfel spus, instanţa se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei, ca şi în cazul judecării recuzării sau al strămutării pricinilor. Or, aşa cum a stabilit în repetate rânduri instanţa de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenţiei, „drepturi civile” şi, deci, nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunţat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (cererea nr. 11.826/85); examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y şi Z împotriva Elveţiei (cererea nr. 6.916/75).

Aşadar, cât timp procedura admiterii în principiu nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii de revizuire - o atare procedură fiind reglementată cu caracter exclusiv în art. 405 din acelaşi cod -, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se ocupă de fondul cauzelor, de drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai de aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor.

De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare şi a celor extraordinare de atac, legiuitorul, în virtutea rolului sau constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac. Aceste prevederi constituţionale dau expresie principiului consacrat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunţată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33, a stabilit că .statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.”

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mal sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d}şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Mitică Dincă în Dosarul nr. 21.296/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 149

din 7 martie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Liviu Herghelegiu în Dosarul nr. 5.500/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 56D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepţiei a depus note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât autorul acesteia solicită modificarea dispoziţiilor Legii nr. 317/2004, în sensul reglementării dreptului de recurs al persoanei în favoarea căreia se pronunţă hotărârea de respingere a sesizării cu privire la abaterile disciplinare săvârşite de către judecători şi procurori.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 31 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5.500/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Liviu Herghelegiu într-o cauză având ca obiect o cerere de anulare a unei rezoluţii prin care s-a dispus respingerea sesizării formulate în vederea exercitării acţiunii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele criticate încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, întrucât dau dreptul de a contesta rezoluţia de respingere a sesizării numai persoanei care a formulat-o, nu şi celei împotriva căreia a fost formulată, aceasta din urmă neavând astfel posibilitatea de a ataca conţinutul motivării rezoluţiei de respingere, care, chiar dacă este pronunţată în favoarea sa, poate conţine afirmaţii incorecte, de natură a afecta evoluţia profesională viitoare a celui în cauză.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prin textele criticate nefiind încălcate dispoziţiile art. 21 şi 52 din Constituţie.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că magistratul în favoarea căruia a fost pronunţată rezoluţia de respingere nu are un interes în contestarea acesteia, întrucât soluţia îi este favorabilă. Se susţine că, pe de altă parte, faptul că judecătorul sau procurorul în favoarea căruia a fost pronunţată soluţia de respingere a sesizării nu are dreptul de a formula contestaţie împotriva considerentelor acesteia nu exclude controlul unei astfel de rezoluţii pe calea dreptului comun, respectiv prin aplicarea prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Avocatul Poporului apreciază că textele criticate sunt constituţionale. Se susţine că magistratul în favoarea căruia este pronunţată rezoluţia de respingere a sesizării nu poate justifica un interes în promovarea unei căi de atac împotriva acestei rezoluţii, motiv pentru care nu poate fi reţinută încălcarea prin dispoziţiile criticate a prevederilor art. 21 şi 52 din Constituţie. Se arată, în subsidiar, că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică o omisiune legislativă, aceea de a nu fi fost conferit dreptul de a contesta rezoluţia de respingere anterior arătată şi magistratului în favoarea căreia a fost pronunţată, aspect ce nu este de competenţa Curţii Constituţionale, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor normative cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale

Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 317/2004. Prin republicarea Legii nr. 317/2004 şi renumerotarea corespunzătoare a textelor, art. 46 alin. (5) a devenit art. 47 alin. (5), astfel încât Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, care au următorul cuprins: „(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.”

Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 52 cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică, în realitate, o omisiune legislativă, aceea de a nu fi incluse printre titularii dreptului de a contesta rezoluţia de respingere a sesizării ce are ca obiect săvârşirea unor abateri disciplinare de către un judecător sau procuror şi alte persoane interesate, în afara autorului acestei sesizări. Or, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Liviu Herghelegiu în Dosarul nr. 5.500/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 150

din 7 martie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Aurora”- S.R.L. din Botoşani în Dosarul nr. 4.359/193/2012 al Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 62D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi arătând că nu există elemente noi, de natură a determina modificarea acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.359/193/2012, Judecătoria Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Aurora” - S.R.L. din Botoşani într-o cauză având ca obiect obligarea la plata chiriei restante aferente folosinţei unui spaţiu comercial.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 încalcă normele constituţionale invocate, întrucât cuantumul taxelor de timbru, calculat potrivit textelor criticate, poate avea valori foarte mari, ce constituie obstacole în calea accesului liber la justiţie şi a exercitării dreptului la apărare.

Judecătoria Botoşani - Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că persoanele juridice pot beneficia de reduceri, eşalonări sau amânări la plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 21 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997, motiv pentru care nu poate fi reţinută critica potrivit căreia textele criticate încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 21 din Constituţie nu instituie interdicţii în privinţa taxelor judiciare, fiind legal şi echitabil ca persoanele care se adresează justiţiei să contribuie la acoperirea cheltuielilor generate de soluţionarea acţiunilor pe care le promovează. Se arată totodată că în situaţia în care există disproporţii între taxele judiciare datorate de justiţiabili şi veniturile acestora, instanţele pot acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări la plata acestor taxe, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind actorul public judiciar în materie civilă. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 210 din 10 iulie 2002 si nr. 814 din 17 septembrie 2007.

Avocatul Poporului apreciază că textele criticate sunt constituţionale. Se arată că liberul acces la justiţie nu înseamnă gratuitate şi că legiuitorul are libertatea de a stabili taxe ce urmează a fi plătite de către justiţiabili în schimbul serviciilor de care beneficiază în realizarea actului de justiţie. Se mai arată că justiţiabilii care fac dovada unor venituri mici pot beneficia de reduceri, scutiri sau eşalonări la plata acestor taxe, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 722 din 2 iunie 2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi aia art. 1 alin. (2), alo art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, care au următorul cuprins: „(1) Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel:

a) până la valoarea de 50 lei - 6 lei;

b) între 51 lei şi 500 lei - 6 lei + 10% pentru ce depăşeşte

50 lei;

c) între 501 lei şi 5.000 lei - 51 lei + 8% pentru ce depăşeşte 500 iei;

d) între 5.001 lei şi 25.000 lei -411 lei +. 6% pentru ce depăşeşte 5.000 lei;

e) între 25.001 lei şi 50.000 lei - 1.611 lei +. 4% pentru ce depăşeşte 25.000 lei;

f) între 50.001 lei şi 250.000 lei - 2.611 lei + 2% pentru ce depăşeşte 50.000 Iei;

g) peste 250.000 lei - 6.611 lei + 1% pentru ce depăşeşte 250.000 lei.

Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 cu privire la dreptul la apărare, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 prin numeroase decizii, ca, de exemplu, deciziile nr. 569 şi nr. 570 din 3 mai 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 4 iulie 2011, şi Decizia nr. 667 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 6 august 2012, prin care a reţinut că accesul liber la justiţie nu înseamnă gratuitate şi că nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru Injustiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Curtea a mai reţinut că regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor.

Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut - Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57. Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.

Plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, obligaţia la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecătorească) este justificată, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora.

De asemenea, la finalul procesului judiciar sarcina suportării cheltuielilor judiciare, inclusiv a celor constând în plata taxelor de timbru, revine persoanei care a căzut în pretenţii sau care, în cauzele nelitigioase, a beneficiat de prestaţiile efectuate, în condiţiile legii, de organele de justiţie.

Având în vedere cele de mai sus, prin aceleaşi decizii, Curtea a stabilit că nu sunt încălcate nici prevederile art. 24 din Constituţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Aurora” - S.R.L. din Botoşani în Dosarul nr. 4.359/193/2012 al Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTJN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

ORDIN

pentru completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 176/2012 privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Afacerilor Interne

În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 176/2012 privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 24 iulie 2012, se completează după cum urmează:

1. La articolul 1 alineatul (1), după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 3, cu următorul cuprins:

„3. «Sublocotenent Ionuţ-Cristian Ungureanu» pentru Grupul de Intervenţie nr. 2 din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Dealu Spirii» al Municipiului Bucureşti”.

2. La articolul 2 alineatul (1), după punctul 7 se Introduc trei noi puncte, punctele 8-10, cu următorul cuprins:

„8. Ziua Şcolii de Agenţi de Poliţie «Septimiu Mureşan» în data de 1 mai

9. Ziua auditului public intern în data de 1 iulie

10. Ziua Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Dealu Spirii» al Municipiului Bucureşti în data de 18 august”.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

 

Bucureşti, 8 aprilie 2013.

Nr. 35.

 

REPUBLICĂRI

 

LEGEA Nr. 202/1998*)

privind organizarea Monitorului Oficial al României

 


*) Republicată în temeiul art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea Legi nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al Românei, publicată m Monitorul Oficial a României, Partea l, nr. 436 din 30 iunie 2012, aprobată prin Legea nr. 74/2013, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I. nr. 176 din 1 aprilie 2013.

Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 8 iulie 2009.

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - Monitorul Oficia! al României este publicaţia oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituţie, de prezenta lege şi de alte acte normative.

Art. 2. - Editorul Monitorului Oficial al României este Guvernul României.

Art. 3. - (1) Editarea Monitorului Oficial al României constituie un serviciu public asigurat de către Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, care funcţionează sub autoritatea Guvernului României, exercitată prin Secretariatul General al Guvernului.

(2) Imaginea şi formatul, consacrate, ale publicaţiei „Monitorul Oficial al României” cuprinse în anexa la prezenta lege sunt protejate de lege.

 

CAPITOLUL II

Structura Monitorului Oficial al României

 

Art. 4. - Monitorul Oficial al României cuprinde 7 părţi, structurate în funcţie de natura actelor supuse publicării.

Art. 5. - În Partea I se publică următoarele categorii de acte: A. actele juridice ale Parlamentului:

a) legile, hotărârile şi moţiunile;

b) hotărârile şi moţiunile celor două Camere ale Parlamentului;

B. actele cu caracter politic ale Parlamentului şi ale celor două Camere;

C. actele birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, potrivit legii;

D. decizii ale preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului;

E. actele Preşedintelui României:

a) decretele;

b) mesajele şi alte acte adresate Parlamentului; R actele Guvernului:

a) hotărârile, cu excepţia celor care au caracter militar;

b) ordonanţele emise în temeiul unei legi speciale de abilitare;

c) ordonanţele de urgenţă;

d) declaraţiile de politică generală şi alte asemenea declaraţii;

G. deciziile prim-ministrului, potrivit legii;

H. actele normative ale organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, potrivit competenţei lor stabilite prin lege, adoptate în vederea organizării executării legii;

J. actele normative adoptate de autorităţile administrative autonome şi de alte autorităţi publice, potrivit competenţei lor conferite prin lege, în vederea organizării executării legii;

J. deciziile, hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale;

K. acte ale plenului Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit legii;

L. deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, ca urmare a soluţionării recursurilor în interesul legii;

M. deciziile şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţate în cazurile în care statul român are calitatea de pârât;

N. actele normative adoptate de persoane juridice - altele decât autorităţile publice - care au fost abilitate prin lege să asigure executarea unor legi;

O. alte acte care, potrivit unor dispoziţii legale, se publică în Partea I a Monitorului Oficial al României.

Art. 6. - În Partea a II-a se publică:

A. stenogramele şedinţelor Camerei Deputaţilor şi Senatului;

B. stenogramele şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului;

C. sintezele lucrărilor comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului;

D. rapoartele şi dările de seamă prezentate Parlamentului de către autorităţile publice, potrivit Constituţiei sau altor legi, după dezbaterea acestora de către Parlament;

E. Întrebări adresate de deputaţi, respectiv de senatori Guvernului, miniştrilor sau altor conducători ai organelor administraţiei publice la care nu s-a răspuns;

F. alte acte prevăzute de lege.

Art. 7. - În Partea a III-a se publică, în temeiul unor dispoziţii legale, acte juridice, înscrisuri, comunicări, anunţuri şi altele asemenea

Art. 8. - În Partea a IV-a se publică, în temeiul unor dispoziţii legale, acte juridice referitoare la operatori economici şi la alte categorii de persoane juridice, precum şi alte acte stabilite prin dispoziţii legale.

Art. 9. - În Partea a V-a se publică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional şi de ramură, convenţiile şi recomandările Organizaţiei Internaţionale a Muncii, precum şi alte acte stabilite prin dispoziţii legale.

Art. 10. - În Partea a VI-a se publică anunţurile privind atribuirea contractelor de achiziţie publică şi a contractelor de concesiune de lucrări şi servicii publice, a contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, precum şi alte anunţuri stabilite prin dispoziţii legale.

Art. 11, - în Partea a VII-a se publică, în temeiul unor dispoziţii legale, acte juridice referitoare la societăţi cooperative şi la alte categorii de persoane juridice înfiinţate de societăţile cooperative, precum şi alte acte referitoare la cooperaţie, stabilite prin dispoziţii legale.

 

CAPITOLUL III

Procedura publicării actelor în Monitorul Oficial al României

 

SECŢIUNEA 1

Publicarea

 

Art. 12. - (1) Actele care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I şi Partea a II-a, se înaintează Secretariatului General al Guvernului pe suport hârtie, în copie certificată, de către autorităţile emitente, sub semnătura conducătorului acestora sau a locţiitorului său, şi pot fi transmise şi prin e-mail, în fişier electronic certificat prin semnătură electronică de către emitenţi.

(2) Secretariatul Generai al Guvernului transmite Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, spre publicare, actele prevăzute la alin. (1).

Art. 13. - Autorităţile emitente au obligaţia de a comunica neîntârziat, în scris, Secretariatului General al Guvernului date, informaţii şi precizări, solicitate de această instituţie publică sau de Regia „Autonomă „Monitorul Oficial”, necesare îndeplinirii cerinţelor de publicare.

Art. 14. - Retragerea actelor de la publicare se poate face numai de către cel care a solicitat publicarea, cu încuviinţarea Secretariatului General al Guvernului şi cu suportarea de către solicitant a cheltuielilor aferente, efectuate de Regia Autonomă „Monitorul Oficial” în procesul de editare şi publicare.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Republicarea şi rectificarea actelor

 

Art. 15. - (1) Actul normativ modificat şi/sau completat se republică numai în temeiul expres al dispoziţiei cuprinse în actul de modificare şi/sau de completare.

(2) Republicarea actelor normative se face în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija autorităţii publice care a emis actul de modificare şi/sau de completare. Republicarea se face potrivit legii.

(3) Republicarea actelor normative modificate şi/sau completate prin ordonanţe ale Guvernului se face numai după aprobarea acestora din urmă de către Parlament.

Art. 16. - Republicarea actelor normative se face cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului, pe baza avizului prealabil al Consiliului Legislativ.

Art. 17. - (1) în cazul în care, după publicarea actului normativ, se descoperă erori materiale, la cererea organului emitent, adresată Secretariatului General al Guvernului, se procedează la publicarea unei rectificări.

(2) Rectificarea se face cu avizul prealabil al Consiliului Legislativ.

(3) Se interzice, sub sancţiunea nulităţii, modificarea prevederilor unor acte normative prin recurgerea la operaţiunea rectificării.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Accesul la publicaţia Monitorul Oficial al României

 

Art. 18. - Regia Autonomă „Monitorul Oficial” editează Monitorul Oficial al României atât în format tipărit, cât şi în format electronic, pe care îl pune la dispoziţia tuturor categoriilor de utilizatori contra cost.

Art. 19. - Regia Autonomă „Monitorul Oficial” realizează un produs electronic conţinând actele publicate, care poate fi accesat gratuit pe internet şi este disponibil, în varianta pentru citire, timp de 10 zile de la publicarea respectivelor acte. Sumarele monitoarelor oficiale sunt accesibile permanent.

 

SECŢIUNEA a 4-a

Cheltuielile de publicare

 

Art. 20. - (1) Cheltuielile determinate de publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, părţile I, III-VII, şi a celor prevăzute la art. 6 lit. D se suportă de către emitenţi, pe baza tarifelor aprobate anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Secretariatului General al Guvernului.

(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) actele a căror publicare este prevăzută de Constituţie, deciziile prim-ministrului şi actele care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, ale căror cheltuieli aferente publicării se suportă de Regia Autonomă „Monitorul Oficial” din bugetul propriu.

 

CAPITOLUL IV

Dispoziţii finale

 

Art. 21. - Monitorul Oficial al României, Partea I, se editează, în traducere, şi în limba maghiară. Pentru Partea I în limba maghiară, cheltuielile de publicare se suportă din bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Art. 22. Procedura publicării în părţile IVII, procedura republicării şi a rectificării, precum şi cea a publicării unor acte normative în numere speciale, cu tiraj limitat, se stabilesc prin ordin*) al secretarului general al Guvernului.

Art. 23. - Reproducerea legilor şi a celorlalte acte normative se face numai după textele publicate în Monitorul Oficial al României.

Art. 24. - Prevederile legale privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii se aplică Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, cu excepţia achiziţiilor de materii prime, materiale şi servicii destinate în exclusivitate operaţiunilor contractuale] altele decât cele necesare pentru realizarea obiectului principal de activitate, care serveşte interesului public.

Art. 25. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Pe aceeaşi dată se abrogă art. 3 alin. 1-3 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 privind înfiinţarea şi organizarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial” şi cap. IV „Organizarea regiei” din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, anexă la hotărâre, republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 13 aprilie 1994, precum şi orice alte dispoziţii contrare, iar art. 3 lit. a) din regulament se modifică în mod corespunzător.


*) A se vedea Ordinul secretarului general al Guvernului nr. 591/2012 privind procedurile publicării, republicării şi rectificării, precum şi ale publicării în numere speciale, cu tiraj limitat, a actelor în Monitorul Oficial al României, publicat în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 437 din 30 iunie 2012.

 

 

ANEXĂ*)

 


*) Anexa este reprodusă în facsimil.

 

NOTĂ:

Reproducem mai jos prevederile art. I, III şi IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 202/1998 si care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale actului modificator:

„Art. I. - (1) Regia Autonomă «Monitorul Oficial», care funcţionează sub autoritatea Camerei Deputaţilor, se reorganizează ca regie autonomă sub autoritatea Guvernului României, exercitată prin Secretariatul General al Guvernului.

(2) Regia Autonomă «Monitorul Oficial» este persoană juridică care desfăşoară activitate de interes public naţional şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.

Art. III. - {1) Până la aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, prin ordin al secretarului general al Guvernului se numeşte Consiliul de administraţie al Regiei Autonome «Monitorul Oficial», compus din 9 membri, dintre care unul este directorul generai al Regiei şi preşedinte al consiliului de administraţie.

(2) Din Consiliul de administraţie al Regiei Autonome «Monitorul Oficial» fac parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al Secretariatului General al Guvernului, un reprezentant al Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice.

Art. IV. - (1) în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin hotărâre a Guvernului se aprobă organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome «Monitorul Oficial».

(2) La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1) se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 privind înfiinţarea şi organizarea Regiei Autonome «Monitorul Oficial», republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 14 septembrie 2011.”