MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 486/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 486         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 2 august 2013

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

540. - Hotărâre privind modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.627/2003

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.020/1.704. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, al ministrului delegat pentru buget, al ministrului economiei şi al ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice şi al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri nr. 2.479/3.525/2011 pentru aprobarea Convenţiei de implementare prevăzute la art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici si mijlocii, a Convenţiei de lucru prevăzute la art. 11 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 682/2011, a contractului de garantare, a contractului de fideiusiune, a contractului de garanţie reală mobiliară, precum şi a înscrisului prevăzut la art. 12 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011

 

1.049. - Ordin al ministrului delegat pentru buget privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii august 2013

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea Regulamentului de organizare şt funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.627/2003

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.627/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 9, alineatul (3) va avea următorul cuprins: „(3) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu este de 88, exclusiv preşedintele.”

2. Anexa nr. 1 „Structura organizatorică a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN)” se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. II. - (1) încadrarea personalului în numărul maxim de posturi se face cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, prin ordin al preşedintelui, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(2) Aplicarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor se realizează în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. III. - Hotărârea Guvernului nr. 1.627/2003 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a

Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare,

Daniel Bogdan Crăciunoiu

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaidch. Sevil,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

 

Bucureşti, 30 iulie 2013.

Nr. 540

 

AVEXĂ*)

(Anexa nr. 2 la regulament)

 

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare

 

Total posturi: 88, cu excepţia demnitarului


*) Anexa este reprodusă în facsimil.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Nr. 1.020 din 22 iulie 2013

MINISTERUL ECONOMIEI

Nr. 1.704 din 26 iulie 2013

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice şi al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri nr. 2.479/3.525/2011 pentru aprobarea Convenţiei de implementare prevăzute la art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, a Convenţiei de lucru prevăzute la art. 11 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 682/2011, a contractului de garantare, a contractului de fideiusiune, a contractului de garanţie reală mobiliară, precum şi a înscrisului prevăzut la art. 12 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011

 

În vederea reglementării condiţiilor necesare pentru aplicarea efectivă a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 218/2012,

în temeiul:

- art. 29 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 682/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 15 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 4 alin. (43) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, ministrul delegat pentru buget, ministrul economiei şi ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism emit următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului finanţelor publice şi al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri nr. 2.479/3.525/2011 pentru aprobarea Convenţiei de implementare prevăzute la art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, a Convenţiei de lucru prevăzute la art. 11 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 682/2011, a contractului de garantare, a contractului de fideiusiune, a contractului de garanţie reală mobiliară, precum şi a înscrisului prevăzut la art. 12 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 şi 629 bis din 2 septembrie 2011, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La anexa nr. 1, articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - (1) Programul Mihail Kogălniceanu este un program multianual pe perioada 2011-2013 de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (denumite în continuare I.M.M.) care are ca obiectiv acordarea facilităţilor aferente unei linii de credit cu dobândă total subvenţionată şi/sau cu garantarea creditului de către stat, care vizează sprijinirea accesului I.M.M.-urilor la obţinerea de finanţări pentru a suplini nevoile de lichiditate pe termen de un an în vederea desfăşurării activităţii, precum şi condiţiile în care acestea pot fi prelungite.

(2) Facilităţile care se acordă în cadrul Programului Mihail Kogălniceanu constau în acordarea unei linii de credit, în valoare maximă de 400.000 lei/I.M.M./an, cu dobândă total subvenţionată, dar nu mai mult de 9% pe an din soldul sumei utilizate din linia de credit acordată, şi/sau cu garantarea creditului de către stat.

(3) Perioada de rambursare a creditelor cu dobândă subvenţionată şi/sau cu garanţie de stat este de maximum un an de la data acordării liniei de credit. Linia de credit se poate prelungi pe o perioadă de maximum un an de la data scadenţei, pe perioada de valabilitate a Programului Mihail Kogălniceanu, în condiţiile în care, la data aprobării prelungirii, se constată că beneficiarul îndeplineşte cumulativ criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) şi respectă prevederile art. 3 alin. (3)-(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 218/2012, după caz, fără a fi necesară reîntregirea plafonului liniei de credit la scadenţă.”

2. În anexa nr. 1, la articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Valoarea garanţiei poate fi de maximum 80%, dar nu mai mult de 320.000 lei din valoarea creditului. Dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri generate de participarea la program nu sunt incluse în valoarea garanţiei. Garanţia în numele şi în contul statului se acordă numai în situaţia în care beneficiarul programului nu dispune de garanţii suficiente pentru accesarea liniei de credit.”

3. În anexa nr. 1, la articolul 4, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:

„(31) Plafonul garanţiilor ce pot fi acordate în anul 2013 este de 300 milioane lei.”

4. În anexa nr. 1, la articolul 4, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(4) în cadrul Programului Mihail Kogălniceanu pentru IMM-uri, independent de subvenţia de dobândă, se pot acorda garanţii până la data de 31 decembrie 2013, a căror valabilitate nu poate depăşi data de 2 octombrie 2014.”

5. În anexa nr. 1, la articolul 5, după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:

„ f) să pună la dispoziţia F.N.G.C.I.M.M. informaţii din baza de date privind situaţiile financiare depuse conform legii de operatorii economici solicitanţi în cadrul programului, în vederea verificării datelor şi elementelor necesare pentru analiza situaţiei economico-financiare a acestora, precum şi în scopuri statistice.”

6. În anexa nr. 1, la articolul 6, literele e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,e) Să semneze şi să transmită instituţiei de credit finanţatoare exemplarele contractului de garantare, ale contractului/contractelor de fideiusiune şi ale contractului de ipotecă mobiliară prevăzut la art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 218/2012;

f) Să comunice structurii specializate din domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii din cadrul Ministerului Economiei, în calitate de autoritate de implementare, datele şi elementele necesare pentru evaluarea anuală a condiţiilor de acordare a garanţiilor în cadrul mecanismului de garantare, în raport cu riscurile generate de operaţiune;”.

7. În anexa nr. 2, la articolul 1.1, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(5) Valoarea garanţiei - valoarea menţionată în contractul de garantare, al cărei nivel poate fi de maximum 80%, dar nu mai mult de 320.000 lei din valoarea creditului. Dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri generate de participarea la program nu sunt incluse în valoarea garanţiei;”.

8. În anexa nr. 2, articolul 2.2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2.2. - Valoarea unei garanţii individuale este de maximum 320.000 lei şi este aferentă unei linii de credit, în valoare maximă de 400.000 lei/I.M.M./an.”

9. În anexa nr. 2, la articolul 2.3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (I1). cu următorul cuprins:

„(11)în cazul în care se solicită exclusiv acordarea garanţiei, independent de subvenţia de dobândă, se pot acorda garanţii până la data de 31 decembrie 2013, a căror valabilitate nu poate depăşi data de 2 octombrie 2014.”

10. În anexa nr. 2, la articolul 2.4, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 2.4. - (1) în temeiul mandatului special legal, acordat conform prevederilor art. 14 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 682/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Finanţatorul, prin reprezentanţii săi, va efectua formalităţile de înscriere/radiere în/din Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a ipotecii mobiliare asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise de beneficiarul programului la instituţia de credit finanţatoare, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de acesta în baza contractului de garantare, în limita liniei de credit contractate, constituită conform prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.

(2) Ipoteca mobiliară se va constitui şi se va înscrie concomitent şi va avea acelaşi rang, atât în favoarea statului român, cât şi în favoarea Finanţatorului, şi va avea rang prioritar în raport cu celelalte garanţii constituite şi înscrise de alţi creditori asupra soldurilor creditoare ale conturilor curente deschise de Beneficiar la Finanţator. Instituţia de credit finanţatoare, fără a solicita consimţământul Beneficiarului, va urma instrucţiunile prin care statul român dispune de sumele aflate în cont.”

11. În anexa nr. 2, la articolul 3.1, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 3.1. - IMM-urile care au solicitat acordarea subvenţiei de dobândă şi a garanţiei de stat sau, după caz, acordarea subvenţiei de dobândă sunt eligibile în cadrul programului dacă, la data aprobării creditului, îndeplinesc cumulativ criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) şi respectă prevederile art. 3 alin. (3)-(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 218/2012, respectiv:”.

12. În anexa nr. 2, la articolul 3.1, litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,h) prezintă instituţiei de credit finanţatoare garanţii colaterale, în funcţie de normele proprii de creditare ale acesteia;”.

13. În anexa nr. 2, articolul 3.3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 3.3. - (1) Nu sunt eligibile pentru a beneficia de dobândă total subvenţionată în cadrul programului I.M.M.-urile din sectoarele/domeniile: intermedieri financiare şi asigurări, tranzacţii imobiliare, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, produse energetice, definite potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, activităţi de închiriere şi leasing, activităţi de investigare şi protecţie şi activităţile excluse de normele europene, pentru care nu se poate acorda ajutor de minimis în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratat ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 379 din 28 decembrie 2006, respectiv I.M.M.-urile care au desfăşurat şi/sau vor desfăşura activităţi cărora le corespund codurile CÂEN orientative prezentate în anexa nr. 6.

(2) în căzui în care Beneficiarul nu solicită subvenţionarea totală a dobânzii, criteriile de eligibilitate prevăzute la alin. (1) nu sunt aplicabile.

(3) Nu sunt eligibile pentru acordarea de garanţii în cadrul programului IMM-urile din sectoarele/domeniile: intermedieri financiare şi asigurări, tranzacţii imobiliare, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, produse energetice, definite potrivit Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, activităţi de închiriere şi leasing, activităţi de investigare şi protecţie, respectiv I.M.M.-urile care au desfăşurat şi/sau vor desfăşura activităţi cărora le corespund codurile CAEN orientative prezentate în anexa nr. 7.”

14. În anexa nr. 2, după articolul 5.1 se introduce un nou articol, articolul 5.2, cu următorul cuprins:

„Art. 5.2. - (1) Garanţia În numele şi în contul statului se acordă numai în situaţia în care Beneficiarul programului nu dispune de garanţii suficiente pentru accesarea liniei de credit.

(2) Linia de credit poate fi prelungită maximum un an, pe perioada de valabilitate a programului, în condiţiile în care, la data aprobării prelungirii, se constată că Beneficiarul îndeplineşte cumulativ criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 3.1 şi 3.3.”

15. În anexa nr. 2, articolul 6.4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 6.4. Informaţiile privind declanşarea procedurii insolvenţei împotriva Beneficiarului vor fi transmise F.N.G.C.I.M.M. În 5 zile lucrătoare de la data la care Finanţatorul a luat cunoştinţă de acestea. În termen de 5 zile lucrătoare de la primire, F.N.G.C.I.M.M. transmite Ministerului Finanţelor Publice comunicarea privind deschiderea procedurii insolvenţei.”

16. În anexa nr. 2, la articolul 7.1, litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„h) notificarea instituţiei de credit finanţatoare către Beneficiarul finanţării garantate conform contractului de credit, cu privire la trecerea la restanţă a finanţării garantate, însoţită de dovada transmiterii, în copii certificate de instituţia de credit finanţatoare pentru conformitate cu originalul; din documentele anexate trebuie să rezulte faptul că notificarea a fost transmisă Beneficiarului în termen de cel mult 15 zile de la data scadenţei liniei de credit,”.

17. În anexa nr. 2, articolul 8.10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 8.10. - Prezenta convenţie de lucru include următoarele anexe:

Anexa nr. 1 - Solicitarea de garantare

Anexa nr. 2 - înştiinţarea privind aprobarea garanţiei

Anexa nr. 3 - Cererea de plată

Anexa nr. 4 - Situaţia rambursării liniilor de credit garantate de F.N.G.C.I.M.M.M. Îh numele şi în contul statului

Anexa nr. 5 - Proces-verbal predare-primire

Anexa nr. 6 - Lista orientativă a codurilor CAEN ale activităţilor neeligibile pentru acordarea subvenţiei de dobândă

Anexa nr. 7 - Lista orientativă a codurilor CAEN ale activităţilor neeligibile pentru garantare.”

18. În anexa nr. 2, anexa nr. 6 la convenţia de lucru se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1, care face parte Integrantă din prezentul ordin.

19. În anexa nr. 2, după anexa nr. 6 la convenţia de lucru se introduce o nouă anexă, anexa nr. 7, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

20. Anexa nr. 3 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.

21 Anexa nr. 5 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentul ordin.

22. În tot cuprinsul ordinului, sintagmele „garanţie reală mobiliară” şi „contract de garanţie reală mobiliară” se înlocuiesc cu sintagmele „ipotecă mobiliară”, respectiv „contract de ipotecă mobiliară”.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

 

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul economiei,

Varujan Vosganian

p. Ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism,

Dumitru Dan Enache,

secretar de stat

 

ANEXA Nr.1

(Anexa nr. 6 la convenţia de  lucru)

 

Lista orientativă a codurilor CAEN ale activităţilor neeligibile pentru acordarea subvenţiei totale de dobândă

 

Potrivit art. 6 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi micişi mijlocii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 682/2011, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt eligibile pentru a beneficia de dobânda total subvenţionată în cadrul programului I.M.M.-urile care au desfăşurat şi/sau vor desfăşura activităţi din sectorul/domeniul:

a) intermedieri financiare şi asigurări:

1. 641 - Intermediere monetară;

2. 642 - Activităţi ale holdingurilor;

3. 643 - Fonduri mutuale şi alte entităţi financiare similare;

4. 649 - Alte activităţi de intermedieri financiare, exclusiv activităţi de asigurări şi fonduri de pensii;

5. 651 - Activităţi de asigurări;

6. 652 - Activităţi de reasigurare;

7.653 - Activităţi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale);

8. 661 - Activităţi auxiliare intermedierilor financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi fonduri de pensii;

9. 662 - Activităţi auxiliare de asigurări şi fonduri de pensii;

10. 663 - Activităţi de administrare a fondurilor;

b) tranzacţii imobiliare;

1. 681 - Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii;

2. 682 - închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate;

3. 683 - Activităţi imobiliare pe bază de comision sau contract;

c) 920 - Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri;

d) producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, produse energetice, definite potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare:

1. 110 - Fabricarea băuturilor (cu excepţia clasei 1107 - Producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice; producţia de ape minerale şi alte ape îmbuteliate);

2.1200 - Fabricarea produselor din tutun;

3.2540 - Fabricarea armamentului şi muniţiei;

4.2051 - Fabricarea explozivilor;

5.4635 - Comerţ cu ridicata al produselor din tutun;

6. 4639 - Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun;

7. 4725 - Comerţ cu amănuntul al băuturilor, în magazine specializate;

8. 4726 - Comerţ cu amănuntul al produselor din tutun, în magazine specializate;

9.191 - Fabricarea produselor de cocserie;

10. 192 - Fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului;

11. 351 - Producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice;

12. 352 - Producţia gazelor; distribuţia combustibililor gazoşi prin conducte;

e)activităţi de închiriere şi leasing:

771 - Activităţi de închiriere şi leasing cu autovehicule;

772 - Activităţi de închiriere şi leasing cu bunuri personale şi gospodăreşti;

773 - Activităţi de închiriere şi leasing cu alte maşini, echipamente şi bunuri tangibile;

774- Leasing cu bunuri intangibile (exclusiv financiare);

f) activităţi de investigare şi protecţie:

801 - Activităţi de protecţie şi gardă;

802 - Activităţi de servicii privind sistemele de securizare;

803 - Activităţi de investigaţii;

g) excluse de normele europene, pentru care nu se poate acorda ajutor de minimis în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul ajutoarelor de minimis, respectiv:

I. activităţi de pescuit şi acvacultura, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultura;

II. activităţi legate de producţia primară a produselor agricole, aşa cum sunt enumerate în anexa I la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;

III. activităţi de procesare şi marketing al produselor agricole, aşa cum sunt enumerate în anexa I la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în următoarele cazuri:

1. când cuantumul ajutorului este stabilit pe baza preţului sau a cantităţii produselor de acest tip cumpărate de la producătorii primari sau puse pe piaţă de operatorii economici respectivi;

2. când ajutorul este condiţionat de a fi parţial sau integral cedat producătorilor primari (fermieri);

IV. activităţi legate de export către state terţe sau state membre, şi anume ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, de crearea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;

V. ajutoarele destinate utilizării produselor naţionale în detrimentul celor importate;

VI. ajutoarele destinate operatorilor economici care activează în sectorul carbonifer, aşa cum sunt definite în Decizia Consiliului din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive (2010/787/UE);

VII. ajutoarele pentru achiziţionarea vehiculelor de transport rutier de marfă acordate operatorilor economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfă contra cost.”

 

ANEXAM. 2

(Anexa nr. 7 la convenţia de lucru)

 

Lista orientativa a codurilor CAEN ale activităţilor neeligibile pentru garantare

 

Nu sunt eligibile pentru acordarea de garanţii în cadrul programului I.M.M.-urile care desfăşoară activităţi în sectorul/domeniul:

a) intermedieri financiare şi asigurări:

1. 641 - Intermediere monetară;

2. 642 - Activităţi ale holdingurilor;

3. 643 - Fonduri mutuale şi alte entităţi financiare similare;

4. 649 - Alte activităţi de intermedieri financiare, exclusiv activităţi de asigurări şi fonduri de pensii;

5. 651 - Activităţi de asigurări;

6. 652 - Activităţi de reasigurare;

7. 653 - Activităţi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale);

8. 661 - Activităţi auxiliare intermedierilor financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi fonduri de pensii;

9. 662 - Activităţi auxiliare de asigurări şi fonduri de pensii;

10. 663 - Activităţi de administrare a fondurilor;

b) tranzacţii imobiliare:

1. 681 - Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii;

2. 682 - închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate;

3. 683 - Activităţi imobiliare pe bază de comision sau contract;

c) 920 - Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri;

d) producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, produse energetice, definite potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare:

1. 110 - Fabricarea băuturilor (cu excepţia clasei 1107 - Producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice; producţia de ape minerale şi alte ape îmbuteliate);

2. 1200 - Fabricarea produselor din tutun;

3. 2540 - Fabricarea armamentului şi muniţiei;

4. 2051 - Fabricarea explozivilor;

5. 4635 - Comerţ cu ridicata al produselor din tutun;

6. 4639 - Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun;

7. 4725 - Comerţ cu amănuntul al băuturilor, în magazine specializate;

8. 4726 - Comerţ cu amănuntul al produselor din tutun, în magazine specializate;

9.191 - Fabricarea produselor de cocserie;

10. 192 - Fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului;

11. 351 - Producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice;

12. 352 - Producţia gazelor; distribuţia combustibililor gazoşi prin conducte;

e) activităţi de închiriere şi leasing:

771 - Activităţi de închiriere şi leasing cu autovehicule;

772 - Activităţi de închiriere şi leasing cu bunuri personale şi gospodăreşti;

773 - Activităţi de închiriere şi leasing cu alte maşini, echipamente şi bunuri tangibile;

774 - Leasing cu bunuri intangibile (exclusiv financiare);

f) activităţi de investigare şi protecţie:

801 - Activităţi de protecţie şi gardă;

802 - Activităţi de servicii privind sistemele de securizare;

803 - Activităţi de investigaţii.

 

ANEXA Nr. 3

(Anexa nr. 3 la Ordinul nr. Z479/3.52&2Q11)

 

CONTRACT DE GARANTARE

Nr. K_xxxx/zz.ll.aaaa

 

Încheiat în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 218/2012, denumită în continuare OUG nr. 60/2011, şi în baza prevederilor Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 682/2011, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare norme metodologice, între:

1. Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, împuternicit conform OUG nr. 60/2011, în calitate de mandatar al statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul social în municipiul Bucureşti, str. Ştefan Iulian nr. 38, sectorul 1, înregistrat în registrul comerţului sub nr. J 40/10581/2001, în Registrul general al IFN sub nr. RG-PJR-41-110174 şi în Registrul special al IFN sub nr. RS-PJR-41-110030, cod unic de înregistrare 14367083, reprezentat de......................................., în calitate de ........................., denumit în continuare F.N.G.C.I.M.M.;

2. Instituţia de credit............................., cu sediul social în localitatea..................................., str. ..........................., nr. ......, bl........sc. ...., et. .....ap......Judeţul/sectorul............................, înregistrată la registrul comerţului sub nr. J....../....../.................... şi în Registrul bancar sub nr. ........................cod unic de înregistrare................................, reprezentată prin dl/dna............................ în calitate de........................cont nr. ........................., deschis la...............................denumită în continuare Finanţator,

şi

3. Beneficiarul......................................., cu sediul social în localitatea................................, str. ................................nr. ....... bl........sc. .... et. ...... ap ....... judeţul/sectorul ............................. telefon.....................fax.............,.......e-mai................................... înregistrat la registrul comerţului sub nr. J....../....../........................., cod  unic de înregistrare.....................................CAEN activitatea pentru care se acordă garanţia..........................., reprezentat prin dl/dna....................................., în calitate de........................... şi prin dl/dna................................., în calitate de.............................., cont nr. ...............................deschis la.................................

denumit în continuare Beneficiar,

în următoarele condiţii:

 

CAPITOLUL 1

Definiţii

 

Art. 1.1. - Termenii folosiţi în prezentul contract au următoarele semnificaţii:

a) Beneficiarul Programului - operatorul economic care se încadrează în categoria I.M.M. În condiţiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, şi care respectă condiţiile prevăzute de OUG nr. 60/2011 şi de normele metodologice;

b) contract de garantare - contractul încheiat între Beneficiarul Programului, Finanţator şi F.N.G.C.I.M.M., prin care statul, prin Ministerul Finanţelor Publice - F.N.G.C.I.M.M., se obligă să garanteze creditul acordat de instituţia de credit finanţatoare şi prin care Beneficiarul îşi asumă obligaţia să ramburseze statului sumele datorate ca urmare a executării garanţiei de către instituţia de credit finanţatoare:

c) garant - statul, prin Ministerul Finanţelor Publice - F.N.G.C.I.M.M.;

d) procent garantat - partea din credit care este acoperită de garanţia de stat, exprimată în valoare procentuală. Procentul garantat poate fi de maximum 80% din valoarea creditului;

e) valoarea garanţiei-valoarea menţionată în contractul de garantare, al cărei nivel poate fi de maximum 80%, dar nu mai mult de 320.000 lei din valoarea creditului. Dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri generate de participarea la Program nu sunt incluse în valoarea garanţiei;

f) riscul de credit - neplata parţială sau integrală a creditului şi/ori a dobânzilor aferente contractului de credit de către Beneficiarul Programului;

g) valoarea de executare a garanţiei - suma rezultată din aplicarea procentului garantat la soldul restant al creditului, sumă care urmează a fi plătită instituţiei de credit finanţatoare de către Ministerul Finanţelor Publice în cazul producerii riscului de credit;

h) primă de garantare - suma datorată de Beneficiarul Programului constituită din comisionul de risc cuvenit Ministerului Finanţelor Publice şi din comisionul de administrare cuvenit F.N.G.C.I.M.M., al cărei nivel se stabileşte anual prin ordin al ministrului finanţelor publice;

i) comision de risc - suma datorată de Beneficiarul Programului destinată acoperirii riscului de garantare şi finanţării anuale a capitalului necesar Programului;

j) comision de administrare - suma datorată de Beneficiarul Programului care acoperă costurile de evaluare, acordare şi administrare a garanţiilor acordate de F.N.G.C.I.M.M.;

k) dobândă integral subvenţionată - alocaţia financiară nerambursabilă acordată Beneficiarului I.M.M. de la bugetul de stat de către Ministerul Economiei, prin structura specializată din domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru plata integrală a dobânzii aferente creditului contractat, în condiţiile OUG nr. 60/2011.

 

CAPITOLUL 2

Obiectul contractului

 

Art. 2.1. - (1) Prin prezentul contract, F.N.G.C.I.M.M. garantează, în numele şi în contul statului, în mod direct, expres, irevocabil şi necondiţionat, rambursarea proporţională cu procentul de garantare a liniei de credit cu dobândă integral subvenţionată şi cu garanţie de stat, acordate Beneficiarului de către Finanţator în cadrul Programului Mihail Kogălniceanu pentru I.M.M.-uri, denumit în continuare Programul, obligându-se să plătească acestuia valoarea de executare a garanţiei la apariţia riscului de credit.

(2) Linia de credit este în valoare de....................lei şi se acordă Beneficiarului de către Finanţator în cadrul Programului, cu destinaţia...............................

(3) Linia de credit se acordă prin Contractul de credit nr. ...........................din data de...........................şi Aprobarea de finanţare nr. ............................din data de.......................... pe termen de.........luni, cu scadenţă la data de......................

(4) Tragerile din linia de credit se vor face în urma unei solicitări scrise a Beneficiarului adresate instituţiei de credit finanţatoare, fără sa depăşească în niciun moment plafonul maxim aprobat. Instituţia de credit finanţatoare autorizează tragerile din plafon cu respectarea destinaţiilor prevăzute la art. 3 alin. (2) din OUG nr. 60/2011. Rambursarea sau, după caz, reîntregirea plafonului se va putea face pe parcursul perioadei de derulare a contractului de credit. Toate sumele trase şi nerambursate devin scadente la data expirării valabilităţii liniei de credit.

Art. 2.2. - (1) Valoarea maximă a garanţiei este de .........................lei reprezentând...................% din plafonul liniei de credit, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de Beneficiarul Programului în baza contractului de credit.

(2) Valoarea garanţiei se reduce cu principalul rambursat de către Beneficiar, proporţional cu procentul de garantare.

Art. 2.3. - (1) Beneficiarul garantează îndeplinirea obligaţiei de rambursare a liniei de credit Finanţatorului, în temeiul prezentului contract, cu ipoteca mobiliară prevăzută la art. 9 alin. (2) din OUG nr. 60/2011 şi cu garanţia personală a fideiusorului/fideiusorilor......................

(2) Garanţiile colaterale acoperă................% din valoarea liniei de credit.

Art. 2.4. - (1) Beneficiarul Programului se obligă să constituie, conform prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la instituţia de credit finanţatoare, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de acesta în baza contractului de garantare, în limita liniei de credit contractate.

(2) Finanţatorul, prin reprezentanţii săi, va efectua formalităţile de înscriere şi de radiere în/din Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a ipotecii mobiliare asupra tuturor conturilor curente deschise de Beneficiarul Programului la instituţia de credit finanţatoare, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de acesta în baza contractului de garantare, în limita liniei de credit contractate, constituită conform Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.

(3) Ipoteca mobiliară se va constitui şi se va înscrie concomitent atât în favoarea statului român, cât şi în favoarea Finanţatorului şi va avea rang prioritar în raport cu celelalte garanţii constituite şi înscrise de alţi creditori asupra soldurilor creditoare ale conturilor curente deschise de Beneficiar la Finanţator.

(4) Sumele realizate în urma executării garanţiei prevăzute la alin. (3) se vor distribui de către Finanţator proporţional cu procentul de garantare.

Art. 2.5. - (1) Fideiusorul/Fideiusorii ............................. va/vor garanta creanţele rezultate din plata garanţiilor acordate de F.N.G.C.I.M.M., în numele şi în contul statului, cu renunţarea la beneficiul de discuţiune şi diviziune.

(2) Contractele de fideiusiune sunt titluri executorii şi au valoare de înscrisuri autentice.

 

CAPITOLUL 3

Prima de garantare

 

Art. 3.1. - Beneficiarii Programului care obţin aprobarea garantării liniei de credit de către F.N.G.C.I.M.M., în numele şi în contul statului, datorează o primă de garantare, constituită din comisionul de risc cuvenit Ministerului Finanţelor Publice şi din comisionul de administrare cuvenit F.N.G.C.I.M.M., pentru fiecare perioadă de valabilitate a garanţiei.

Art. 3.2. - Comisionul de risc se calculează flat, prin aplicarea procentului de 1,6% la valoarea garanţiei aprobate de F.N.G.C.I.M.M. şi se plăteşte de Beneficiar după obţinerea aprobării garantării liniei de credit de către F.N.G.C.I.M.M.

Art. 3.3. - Plata comisionului de risc se face de către Beneficiar, în contul IBAN RO24TREZ999650101XXXXXXX, deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la Trezoreria Operativă Centrală, cod de identificare fiscală 8609468, integral, înainte de semnarea contractului de garantare transmis de către F.N.G.C.I.M.M. instituţiei de credit.

Art. 3.4. - Comisionul de administrare se calculează flat, prin aplicarea procentului de............% la valoarea garanţiei, şi se plăteşte de Beneficiar după comunicarea aprobării garantării liniei de credit de către F.N.G.C.I.M.M.

Art. 3.5- - (1) Obligaţiile de virare a comisionului de administrare datorat F.N.G.C.I.M.M., precum şi de calculare şi verificare a plăţii comisionului de risc datorat de Beneficiar îi revin Finanţatorului.

(2) Virarea comisionului de administrare se face de către Finanţator, în contul F.N.G.C.I.M.M. S.A.-I.F.N. nr. R081 SRDE 445S V678 1026 4450, deschis la BRD., Agenţia Banu Manta, integral, în baza comunicării valorii comisionului de administrare din înştiinţarea de aprobare întocmită de F.N.G.C.I.M.M., urmând ca factura emisă pentru comision să fie transmisă ulterior, împreună cu cefe 3 contacte, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la încasarea comisionului de administrare. Finanţatorul are obligaţia de a transmite copia ordinului de plată privind achitarea comisionului de administrare la adresa de e-mail opkogalniceanu@fngcimm.ro.

(3) F.N.G.C.I.M.M. transmite Finanţatorului, odată cu cele 3 contracte semnate de F.N.G.C.I.M.M., şi factura privind plata comisionului de administrare datorat la acordarea garanţiei, emisă pe numele Finanţatorului.

(4) în cazul prelungirii termenului de valabilitate a garanţiei deja acordate, calculul şi plata comisionului de administrare se efectuează potrivit prevederilor art. 3.2.-3.4.

(5) Finanţatorul datorează comisionul de administrare menţionat în înştiinţarea de aprobare a solicitării de garantare şi în situaţia în care F.N.G.C.I.M.M. a transmis Finanţatorului contractele de garantare şi, ulterior, acesta a renunţat la garanţia solicitată.

Art. 3.6. - În cazul în care Finanţatorul nu virează comisionul de administrare datorat F.N.G.C.I.M.M. de către Beneficiar până la data de 15 a lunii următoare celei în care F.N.G.C.I.M.M. a comunicat înştiinţarea de aprobare a garanţiei, valabilitatea aprobării încetează de drept şi în mod automat.

Art. 3.7. - Contractele care nu au fost returnate de Finanţator prin procesul-verbal de predare/primire aferent lunii calendaristice următoare celei în care trebuia efectuată predarea/primirea în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (4) din normele metodologice se anulează, iar valabilitatea aprobării garanţiei încetează de drept şi în mod automat după expirarea acestui termen.

 

CAPITOLUL 4

Obligaţiile părţilor

 

Art. 4.1. - Beneficiarul se obligă:

a) să ramburseze finanţarea garantată conform contractului de credit şi eventualelor acte adiţionale la acesta;

b) să utilizeze sumele din linia de credit numai pentru:

b1) cheltuieli privind aprovizionarea, producţia, desfacerea;

b2) cheltuieli privind executarea de lucrări şi/sau prestarea de servicii;

b3) cheltuieli privind constituirea, prelucrarea, valorificarea stocurilor;

b4) alte tipuri de cheltuieli necesare desfăşurării activităţii curente;

b5) cheltuieli cu salariile si alte cheltuieli asimilate;

b6) plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;

b7) alte costuri de operare;

c) Să achite comisionul de administrare cuvenit F.N.G.C.I.M.M. şi comisionul de risc cuvenit Ministerului Finanţelor Publice;

d) să plătească lunar partea din dobândă care îi revine în baza contractului de credit, urmând ca, în baza convenţiei de colaborare dintre structura specializată din domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii şi instituţia de credit parteneră, structura specializată din domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii să vireze lunar instituţiei de credit partenere subvenţia de dobândă aferentă creditului contractat de către Beneficiar în condiţiile stabilite prin OUG nr. 60/2011, în cazul în care structura specializată din domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii nu va plăti din orice motiv Finanţatorului subvenţia de dobândă, Beneficiarul se obligă să achite din surse proprii la prima şi simpla cerere a Finanţatorului întreaga dobândă datorată conform contractului de credit.

e) să prezinte Finanţatorului garanţii colaterale conform normelor interne ale Finanţatorului;

f) să constituie, conform prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la instituţia de credit finanţatoare, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de acesta în baza contractului de garantare, în limita liniei de credit contractate. Ipoteca mobiliară se va constitui şi se va înscrie concomitent atât în favoarea statului român, cât şi în favoarea Finanţatorului şi va avea rang prioritar în raport cu celelalte garanţii constituite şi înscrise de alţi creditori asupra soldurilor creditoare ale conturilor curente deschise de Beneficiar la Finanţator, iar sumele realizate în urma executării ipotecii mobiliare se vor distribui de către Finanţator proporţional cu procentul de garantare;

g) cel puţin unul dintre administratorii, acţionarii sau asociaţii Beneficiarului Programului, precum şi întreprinzătorul persoană fizică ce desfăşoară activităţi economice în mod independent, autorizată potrivit legii, după caz, în calitate de fideiusor, să garanteze prin cel puţin un angajament personal creanţele rezultate din plata garanţiilor acordate de F.N.G.C.I.M.M. În numele şi în contul statului, cu renunţarea la beneficiul de discuţiune şi diviziune. Contractele de fideiusiune sunt titluri executorii şi au valoare de înscrisuri autentice;

h) să suporte din surse proprii costurile aferente operaţiunilor prevăzute la art. 2.4;

i) să restituie statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, suma achitată în contul garanţiei acordate prin prezentul contract; în caz contrar, acest debit va ti recuperat în mod silit de către organele teritoriale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

j) să plătească dobânzi şi penalităţi de întârziere conform dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu ziua următoare datei plăţii sumei rezultate din executarea garanţiei şi până la data stingerii inclusiv, calculate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi aplicate creanţelor rezultate din plata garanţiilor în cadrul Programului;

k) să ţină o evidenţă specifică a ajutoarelor primite conform Programului, a altor scheme de minimis şi a altor ajutoare de stat; să arhiveze evidenţa specifică şi să o păstreze o perioadă de 10 ani;

l) să raporteze, în calitate de beneficiar de ajutor de minimis, efectele participării la Program către oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie (O.T.LM.M.C.) de care aparţină judeţul în care este înregistrat, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu anul următor acordării ajutorului financiar nerambursabil.

Art. 4.2. - Finanţatorul se obligă:

a) să verifice, la acordarea finanţării, îndeplinirea de către Beneficiara criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) din OUG nr. 60/2011;

b) să acorde linia de credit cu facilităţile prevăzute la art. 7 din OUG nr. 60/2011;

c) să aprobe tragerile din linia de credit acordată Beneficiarului numai pentru destinaţiile precizate la art. 3 alin. (2) din OUG nr. 60/2011, cu respectarea prevederilor cap. III din normele metodologice;

d) să asigure respectarea obligaţiei Beneficiarului de a constitui o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la Finanţator pe numele Beneficiarului, la momentul acordării finanţării, conform prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de Beneficiar în baza contractului de garantare;

e) să acorde finanţările în cadrul Programului pe o perioadă de maximum un an, cu posibilitatea prelungirii în condiţiile Programului;

f) să efectueze pe cheltuiala Beneficiarului formalităţile de înscriere/modificare/stingere la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a ipotecii mobiliare asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la Finanţator pe numele Beneficiarului;

g) să prevadă în mod expres în contractele de credit separat costurile cu dobânda, evidenţiindu-se distinct dobânda subvenţionată;

h) să prezinte, odată cu cererea de piaţă, documentele prevăzute la art. 7.1 din Convenţia de lucru;

i) să efectueze predarea/primirea a câte unui exemplar original al contractelor de garantare, al contractelor de fidejusiune, precum şi al contractelor de ipotecă mobiliară, semnate de către părţi, lunar, centralizat, până cel mai târziu la data de 15 a fiecărei luni calendaristice pentru luna precedenta, pe bază de proces-verbal de predare/primire încheiat între instituţia de credit finanţatoare şi F.N.G.C.IMM;

j) lunar, până la data de 7 a lunii curente pentru luna anterioară, unitatea centrală a Finanţatorului transmite F.N.G.C.I.M.M informaţii referitoare la liniile de credit garantate de acesta, pe toată durata Programului;

k) să transmită o informare către F.N.G.C.I.M.M în cazul în care aprobă modificări ale clauzelor contractului de credit (altele decât prelungirea valabilităţii liniei de credit şi, respectiv, a garanţiei), în termen de 10 zile lucrătoare de la aprobarea modificărilor respective.

Art. 4.3. - F.N.G.C.I.M.M. se obliga:

a) să solicite Finanţatorului informaţii suplimentare, atunci când elementele cuprinse în solicitarea de garantare şi în documentaţia furnizată nu sunt suficiente pentru efectuarea analizei;

b) să verifice îndeplinirea criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) din OUG nr. 60/2011 şi să efectueze analiza situaţiei economico-financiare a solicitantului pe baza informaţiilor furnizate de Finanţator, în conformitate cu normele proprii;

c) să urmărească şi să verifice îndeplinirea de către Finanţator a obligaţiilor asumate prin prezentul contract de garantare, la termenele şi în condiţiile prevăzute de acesta;

d) să monitorizeze garanţiile acordate prin urmărirea periodică a stadiului derulării liniei de credit garantate, pe baza situaţiilor furnizate de Finanţator, conform prevederilor Convenţiei de lucru;

e) să verifice încadrarea cererii de plată în termenii şi în condiţiile OUG nr. 60/2011, ale normelor metodologice, ale Convenţiei de lucru şi ale prezentului contract de garantare;

f) să aprobe, în maximum 10 zile calendaristice, cererea de plată a garanţiei în condiţiile transmiterii de către Finanţator a tuturor documentelor care însoţesc cererea de plată, prevăzute la art. 23 alin. (1) din normele metodologice, în perioada de valabilitate a garanţiei, asumării de către Finanţator a verificării îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. f), h), i) şi j) din OUG nr. 60/2011, respectării de către Beneficiar a obligaţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) şi g) din acelaşi act normativ, precum şi în condiţiile achitării primei de garantare;

g) să respingă, în maximum 10 zile calendaristice, cererea de plată a garanţiei, în condiţiile transmiterii unor documente care însoţesc cererea de plată incomplete/care nu respectă prevederile legale sau în afara perioadei de valabilitate a garanţiei, neasumării de către instituţia de credit finanţatoare a verificării îndeplinirii oricărora dintre obligaţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. f), h), i) şi j) din OUG nr. 60/2011, nerespectării de către Beneficiar a oricărora dintre obligaţiile prevăzute la art. 3 alin, (1) Ut. e) şi g) din acelaşi act normativ, precum şi în condiţiile neachitării primei de garantare;

h) să restituie cererea de plată şi documentaţia însoţitoare în cazul în care aceasta a fost transmisă înainte ca Beneficiarul să înregistreze cel puţin 30 de zile de restanţă la plata principalului;

i) să comunice Finanţatorului decizia cu privire la plata garanţiei cel târziu în ziua următoare adoptării, precum şi faptul că decizia s-a transmis Ministerului Finanţelor Publice în vederea efectuării plăţii;

j) să transmită debitorului beneficiar al garanţiei, în termen de 15 zile calendaristice de la data efectuării de către Ministerul Finanţelor Publice a plăţii garanţiei către Finanţator, înscrisul prin care se individualizează creanţa bugetară rezultată prin plată şi data scadenţei acesteia. Procedura de transmitere se efectuează prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire;

k) să transmită, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dovezii privind efectuarea procedurii de transmitere, organelor fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în vederea recuperării creanţei în condiţiile legii, următoarele documente:

- înscrisul prevăzut la lit. i), împreună cu dovada efectuării procedurii de transmitere către debitorul beneficiar al finanţării garantate;

- contractul de garantare în original;

- contractul/contractele de fideiusiune în original, însoţit/însoţite de copia documentului de identitate al fideiusorului; şi

- contractul de ipoteca mobiliară, însoţit de copia avizului de înscriere a contractului de ipotecă mobiliară în Arhiva Electronică de Garanţii Reale;

l) să garanteze pentru securitatea transmiterii informaţiilor şi a documentelor referitoare la Program, prin intermediul aplicaţiei web ce este pusă la dispoziţia Finanţatorului, şi, de asemenea, pentru remedierea oricărei disfuncţionalităţi tehnice sau de orice natură care poate apărea în utilizarea acesteia. Finanţatorul nu este răspunzător în faţa Beneficiarului sau a F.N.G.C.I.M.M dacă întârzierea transmiterii documentelor către F.N.G.C.I.M.M sau transmiterea acestora într-un mod defectuos s-a datorat unei disfuncţionalităţi a aplicaţiei web;

m) să soluţioneze, în termen de 10 zile lucrătoare, solicitările Finanţatorului privind modificarea unor clauze ale prezentului contract.

 

CAPITOLUL 5

Plata garanţiei

 

Art. 5.1. - (1) în cazul în care Beneficiarul Programului nu îşi îndeplineşte obligaţiile de plată care fi revin în baza contractului de credit, instituţia de credit poate solicita executarea garanţiei emise de F.N.G.C.I.M.M., în numele şi în contul statului, prin transmiterea cererii de plată. Cererea de plată se transmite F.N.G.C.I.M.M. În perioada de valabilitate a garanţiei, ulterior trecerii la restanţă a întregii finanţări garantate, fără însă a depăşi 75 de zile calendaristice de la data înregistrării restanţei la plata principalului, însoţită de documentele prevăzute la art. 7.1 din Convenţia de lucru.

(2) Documentaţia care trebuie să însoţească cererea de plată se depune la sediul social al F.N.G.C.I.M.M. Într-un singur exemplar, îndosariat, paginat şi opisat.

Art. 5.2. - (1) în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la primirea cererii de plată, F.N.G.C.I.M.M. aprobă sau respinge plata.

(2) F.N.G.C.I.M.M. aprobă cererea de plată a garanţiei în condiţiile prevăzute la art. 7.3 din Convenţia de lucru.

(3) F.N.G.C.I.M.M. respinge cererea de plată a garanţiei în condiţiile prevăzute la art. 7.4 din Convenţia de lucru.

(4) Decizia referitoare la cererea de plată se comunică Finanţatorului şi Ministerului Finanţelor Publice cel mai târziu în ziua lucrătoare imediat următoare adoptării acesteia.

(5) Plata garanţiei se face de către Ministerul Finanţelor Publice într-un cont unic al Finanţatorului, pe baza deciziei F.N.G.C.I.M.M, de aprobare a cererii de plată, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data primirii de către F.N.G.C.I.M.M. a cererii de plată, fără însă a depăşi 90 de zile calendaristice de restanţă la plata principalului de către Beneficiar.

(6) Sumele garantate de F.N.G.C.I.M.M. se plătesc instituţiei de credit finanţatoare de către Ministerul Finanţelor Publice de la fondul de risc şi se recuperează de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de la Beneficiar, în condiţiile legii.

(7) în termen de 5 zile lucrătoare de la data plăţii valorii de executare a garanţiei, Ministerul Finanţelor Publice transmite F.N.G.C.I.M.M. dovada efectuării plăţii.

(8) F.N.G.C.I.M.M. restituie cererea de plată şi documentaţia însoţitoare în cazul în care a fost transmisă înainte ca Beneficiarul să înregistreze cel puţin 30 de zile de restanţă la plata principalului.

Art. 5.3. - (1) După plata garanţiei, F.N.G.C.I.M.M. Întocmeşte un înscris prin care se individualizează creanţa bugetară rezultată prin plată, precum şi data scadenţei acesteia, care se transmite Beneficiarului, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii de la Ministerul Finanţelor Publice a dovezii efectuării plăţii garanţiei.

(2) înscrisul prevăzut la alin. (1) împreună cu dovada efectuării procedurii de transmitere către debitorul beneficiar al finanţării garantate, însoţit de contractul de garantare în original, contractul/contractele de fideiusiune în original însoţit/însoţite de copia documentului de identitate al fideiusorului şi contractul de ipotecă mobiliară însoţit de copia avizului de înscriere a contractului de ipotecă mobiliară în Arhiva Electronică de

Garanţii Reale, se înaintează, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dovezii privind efectuarea procedurii de transmitere, organelor fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării, în condiţiile legii.

 

CAPITOLUL 6

Răspunderea părţilor

 

Art. 6.1. - Părţile răspund conform legii în cazul neîndeplinirii, îndeplinirii necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiilor ce le revin potrivit prezentului contract şi legislaţiei corespunzătoare aplicabile acestuia, cu excepţia cazurilor în care nerespectarea se datorează forţei majore, faptului celeilalte părţi ori îndeplinirii unei activităţi impuse de lege.

 

CAPITOLUL 7

Litigii

 

Art. 7.1. - Orice neînţelegere apărută între părţile semnatare în legătură cu încheierea, interpretarea sau executarea prezentului contract va fi soluţionată de părţi pe cale amiabilă. În cazul în care nu se va putea ajunge la un acord pe această cale, părţile convin ca neînţelegerile să fie soluţionate de instanţele judecătoreşti competente de Sa sediul social al Ministerului Finanţelor Publice.

 

CAPITOLUL 8

Dispoziţii finale

 

Art. 8.1. - Prezentul contract intră în vigoare la data semnării sale de către părţi, cu condiţia plăţii comisionului de risc.

Art. 8.2. - Modificarea prezentului contract se poată face numai prin acordul părţilor, materializat în acte adiţionale, numai după transmiterea exemplarului original al contractului de garantare valabil semnat, în conformitate cu prevederile art. 6.1 alin. (5) din Convenţia de lucru încheiată cu Finanţatorul.

Art. 8.3. - Răspunderea asumată de F.N.G.C.I.M.M. În temeiul prezentului contract încetează în următoarele situaţii:

a) la data îndeplinirii de către Beneficiar a tuturor obligaţiilor faţă de Finanţator;

b) la data la care Ministerul Finanţelor Publice plăteşte valoarea de executare a garanţiei;

c) la data primirii cererii de renunţare la garanţie din partea Finanţatorului;

d) la data încetării valabilităţii aprobării garanţiei conform prevederilor art. 3.6 şi 3.7.

Art. 8.4. - Prezentul contract de garantare este valabil până la data de.................., sub rezerva dispoziţiilor art. 8.3.

Art. 8.5. - Dispoziţiile prezentului contract se completează cu cele din legislaţia generală aplicabilă, respectiv din OUG nr. 60/2011 şi din normele metodologice.

Art. 8.6. - În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (10) din OUG nr. 60/2011, prezentul contract constituie titlu executoriu.

Art. 8.7. - Părţile sunt de acord ca, în vederea recuperării sumei achitate în contul garanţiei acordate prin prezentul contract, Finanţatorul, fără a solicita consimţământul Beneficiarului, să urmeze instrucţiunile prin care organele fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală dispun de sumele aflate în contul Beneficiarului.

Prezentul contract a fost redactat şi încheiat astăzi,................., în 3 exemplare originale, câte unul pentru Finanţator şi Beneficiar şi două pentru F.N.G.C.I.M.M.

 

F.N.G.C.I.M.M – S.A. – IFN

....................................................

FINANŢATOR,

....................................................

BENEFICIAR,

....................................................

 

ANEXA Nr. 4

(Anexa nr. 51a Ordinul nr. 2479/3.525/2011)

 

CONTRACT DE IPOTECĂ MOBILIARĂ

Programul Mihail Kogălniceanu

Nr. ............/............

Încheiat între:

Statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. (denumit în continuare F.N.G.C.I.MM), cu sediul social în Bucureşti, str. Ştefan Iulian nr. 38, sectorul 1, înregistrat în registrul comerţului sub nr. J40/10581/21.12.2001, cod unic de înregistrare 14367083, reprezentat de dl........................................., având funcţia de..........................., denumit în continuare Creditor,

şi

I.M.M....................................................cu sediul social în......................................, str. .......................................nr. ........ bl.......sc. ......ap......,et. .....Judeţul/sectorul................................telefon.....................fax.......................e-mail............................. înmatriculată la registrul comerţului sub nr. ..........................., cod unic de înregistrare.............................., reprezentată legal prin dl/dna.....................................domiciliară) în localitatea............................judeţul............................str. ...........................nr. ...... bl......, sc. .......ap......, identificară) cu B.I./C.I. seria......nr. ......................., eliberat(ă) de...................la data de..................... CNP................................., în calitate de............................................., cont nr. ..................................................., deschis la instituţia de credit finanţatoare.....................................Sucursala/Agenţia.....................................denumit în continuare Garant;

şi

............................................, cu sediul în.............................., str. .........................., nr. ......, bl......, sc. ......, ap......., et. ...... judeţul/sectorul ..........................., telefon.............................., fax.............................., e-mail................................................. înregistrată la registrul comerţului sub nr. .........................................., CUI...................................., înregistrată în Registrul instituţiilor de credit sub nr. ......................,......., cont nr. ..........................., deschis la Banca Naţională a României - Centrală, reprezentată prin dl/dna.....................................având funcţia de.................................., în calitate de instituţie de credit finanţatoare în cadrul Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderile mici şi mijlocii, denumită în continuare Finanţator.

Întrucât:

a) potrivit prevederilor art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, IMM-ul se obligă să constituie, conform prevederilor cărţii a Va titlul XI cap. III secţiunea a 3-a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare (Codul civil), în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor corturilor deschise la instituţia de credit finanţatoare, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de acesta în baza contractului de garantare, în limita liniei de credit contractate; şi

b) având în vedere Contractul de garantare nr. ................................. Încheiat între F.N.G.C.I.M.M., Finanţator şi I.M.M,, care prevede obligaţia I.M.M-ului de a constitui în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor nr. ............................................................şi nr. ........................................ deschis/deschise la.........................................., Sucursala/Agenţia........................................în vederea asigurării îndeplinirii de către I.M.M. a obligaţiei de plată a sumelor ce vor rezulta din executarea de către Finanţator a garanţiei de stat acordate de F.N.G.C.I.M.M., în numele şi în contul statului, în cadrul Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii (denumit în continuare Programul),

a intervenit prezentul contract de ipotecă mobiliară.

 

CAPITOLUL I

Asigurări şi garanţii

 

Art. 1.1. - Garantul asigură şi garantează Creditorului următoarele:

1. se încadrează în categoria I.M.M.-urilor conform prevederilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, si îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii române;

2. semnarea şi executarea prezentului contract nu contravin vreunei prevederi din actele sale constitutive şi niciunei legi sau reglementări aplicabile Garantului sau vreunui angajament la care acesta este parte, prin care bunurile sale sunt angajate ori grevate de alte sarcini;

3. este singurul proprietar al sumelor de bani asupra cărora se constituie prezenta garanţie;

4. Împotriva sa nu există înregistrată pe rolul instanţelor judecătoreşti, la data încheierii prezentului contract, nicio cerere având ca temei prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare.

 

CAPITOLUL II

Obiectul contractului

 

Art. 2.1. - În scopul garantării îndeplinirii obligaţiilor de stingere a creanţelor rezultate din plata garanţiei acordate de către Creditor în favoarea Garantului în cadrul Programului, în baza Contractului de garantare nr. ..........................., prin prezentul contract, cu respectarea prevederilor cărţii a V-a titlul XI cap. III secţiunea a 3-a din Codul civil, Garantul, în calitate de proprietar, constituie în favoarea Creditorului o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare, respectiv asupra sumelor de bani prezente şi viitoare din contul său nr. .................................................., deschis la............................. Sucursala/Agenţia ...................................., şi care se vor deschide la Finanţator.

Art. 2.2. - Obligaţia maximă garantată prin prezentul contract este în valoare de...........................lei, reprezentând .....................% din principalul liniei de credit garantate conform Contractului de garantare nr. ........................................ contractată de Garant în cadrul Programului.

 

CAPITOLUL III

Obligaţiile Garantului

 

Art. 3.1. - Prin prezentul contract, Garantul se obligă:

a) să suporte toate cheltuielile aferente înscrierii şi radierii în/din Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a prezentului contract;

b) să nu constituie nicio altă sarcină asupra conturilor ce reprezintă obiectul ipotecii mobiliare, cu excepţia garanţiei constituite în favoarea Finanţatorului, proporţional cu procentul de garantare. Ipoteca mobiliară se va constitui şi înscrie concomitent având acelaşi rang, atât în favoarea statului român, cât şi în favoarea Finanţatorului, şi va avea rang prioritar în raport cu celelalte garanţii constituite şi înscrise de alţi creditori asupra soldurilor creditoare ale conturilor curente deschise de Beneficiar la Finanţator. Sumele realizate în urma executării garanţiei se vor distribui de către Finanţator proporţional cu procentul de garantare;

c) să nu transfere sau să nu dispună în niciun alt mod de dreptul de proprietate asupra sumelor de bani;

d) să nu se opună urmăririi şi executării silite;

e) să recunoască dreptul Finanţatorului de a debita soldurile creditoare ale conturilor sale curente identificate la art. 2.1, în vederea recuperării de către Creditor a creanţei rezultate din plata garanţiei.

Art. 3.2. - Garantul, prin reprezentanţii săi legali, acordă Finanţatorului un mandat necondiţionat şi irevocabil pentru a debita soldurile creditoare ale conturilor curente identificate la art. 2.1, în vederea recuperării creanţei rezultate din plata garanţiei şi accesoriilor acestora, înţelegând şi acceptând ca debitarea conturilor curente să se efectueze direct şi fără alte formalităţi prealabile.

 

CAPITOLUL IV

Alte asigurări

 

Art. 4.1- - Garantul va semna şi va da toate asigurările, actele, înscrisurile şi va îndeplini toate procedurile pe care Finanţatorul le poate cere pentru:

a) perfectarea sau protejarea garanţiei constituite prin acest contract;

b) menţinerea sau protejarea oricăruia dintre drepturile Creditorului conform prezentului contract sau oricărui alt contract încheiat între Finanţator, Creditor şi Garant în cadrul Programului;

c) exercitarea oricărei puteri, autorităţi sau libertăţi cu care Creditorul şi Finanţatorul sunt investiţi prin legislaţia aplicabilă Programului.

 

CAPITOLUL V

Alte clauze

 

Art. 5.1. - Creditorul acceptă constituirea acestei garanţii pentru garantarea obligaţiilor asumate de statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin F.N.G.C.I.M.M., conform Contractului de garantare nr. ...............................încheiat între Creditor, Finanţator şi Garant.

Art. 5.2. - Creditorul mandatează reprezentanţii legali ai Finanţatorului în vederea efectuării formalităţilor de înscriere a prezentului contract în Arhiva Electronică de Garanţii Mobiliare.

Art. 5.3. - Finanţatorul se obligă ca, în cazul în care Garantul va deschide alte conturi, să înştiinţeze în scris Creditorul în termen de 5 zile de la data deschiderii contului, în vederea încheierii unui act adiţional la prezentul contract.

Art. 5.4. - De la data transmiterii cererii de plată a garanţiei în conformitate cu prevederile art. 23 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 682/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Finanţatorul are obligaţia de a indisponibiliza orice sume existente în contul afectat ipotecii mobiliare până la concurenţa soldului garanţiei solicitat la plată.

Art. 5.5. - Garantul se obligă să suporte costurile aferente pentru transferul sumelor din contul asupra căruia s-a constituit garanţia reală mobiliară în contul Creditorului.

Art. 5.6, - Prezentul contract constituie titlu executoriu în conformitate cu dispoziţiile art. 2.431 din Codul civil. În temeiul acestuia, Creditorul este îndreptăţit, în cazul în care va trece la executarea silită a prezentei garanţii, să se îndestuleze direct din suma de bani afectată garanţiei.

Art. 5.7. - Clauzele prezentului contract se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile Codului civil, referitoare la regimul juridic al ipotecilor mobiliare, precum şi cu cele ale legislaţiei aplicabile Programului. În cazul unor modificări ale contractului de credit, respectiv ale contractului de garantare, care vor face obiectul unor acte adiţionale la acestea, efectele prezentului contract de ipotecă mobiliară se extind şi asupra acestora.

Art. 5.8. - Orice litigiu născut din prezentul contract este de competenţa instanţelor în a căror rază teritorială se află sediul Ministerului Finanţelor Publice.

Art. 5.9. - În cazul îndeplinirii integrale a obligaţiei garantate, Finanţatorul va solicita operatorului de la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare să facă menţiune despre stingerea garanţiei în arhivă.

Art. 5.10. - Prezentul contract încetează odată cu îndeplinirea integrală a obligaţiilor garantate, respectiv la data comunicării de către Creditor a deciziei de respingere a cererii de plată a Finanţatorului, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2011 privind aprobarea Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 682/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Încheiat astăzi...................................., în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare parte contractantă.

 

CREDITOR,

....................................................

FINANŢATOR,

....................................................

GARANT,

....................................................

 

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii august 2013

În temeiul:

- art. 15 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

- Regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată, aprobat prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.509/2008, al Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 11/2012 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României şi al Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 12/2005 privind piaţa secundară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României şi al Convenţiei nr. 184.575/13/2005, încheiate între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României,

ministrul delegat pentru buget emite următorul ordin:

Art. 1. - În vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice în luna august 2013, se aprobă prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark, în valoare nominală totală de 1.980 milioane lei, din care 80 milioane lei alocate sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul delegat pentru buget,

Enache Jiru,

secretar de stat

 

Bucureşti, 31 iulie 2013.

Nr. 1.049.

 

ANEXA Nr. 1

 

PROSPECT DE EMISIUNE

a certificatelor de trezorerie cu discont lansate în luna august 2013

 

Art. 1. - În vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice în luna august 2013, Ministerul Finanţelor Publice anunţă lansarea de emisiuni de certificate de trezorerie cu discont, astfel:

 

Codul ISIN

Data licitaţiei

Dala emisiunii

Dala scadenţei

Nr. de zile

Valoarea emisiunii - lei -

RO1314CTN0B3

5.08.2013

7.08.2013

6.08.2014

364

300.000.000

 

Art. 2. - Valoarea nominală individuală a unui certificat de trezorerie cu discont este de 10.000 lei.

Art. 3. - Metoda de vânzare este licitaţia şi va avea toc la datele menţionate în tabelul de mai sus, iar adjudecarea se va face după metoda cu preţ multiplu.

Art. 4. - Certificatele de trezorerie cu discont pot fi cumpărate de către dealerii primari, care vor depune oferte atât în cont propriu, cât şi în contul clienţilor persoane fizice şi juridice.

Art. 5. - (1) Ofertele de cumpărare sunt competitive şi necompetitive.

(2) în cadrul ofertei de cumpărare competitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 5.1 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 2/2012 în aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 11/2012 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României.

(3) Numărul de tranşe valorice, la rate diferita ale randamentului, nu este restricţionat.

(4) Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse de persoane fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor de credit, astfel cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de clienţi ai dealerilor primari.

(5) În cadrul ofertei de cumpărare necompetitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 4.1 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 2/2012. Se admit oferte de cumpărare necompetitive într-o pondere de 25% din totalul valorii aferente fiecărei emisiuni anunţate. Oferta necompetitivă depusă de dealerul primar în contul unui singur client nu va putea depăşi valoarea calculată prin aplicarea ponderii anterior menţionate. Executarea acestora se va efectua la nivelul mediu ponderat al randamentului la care s-au adjudecat ofertele competitive.

(6) Fiecare tranşă a ofertei de cumpărare competitive sau necompetitive va fi de minimum 10.000 lei.

Art. 6. - Preţul şi randamentul se vor determina utilizând următoarele formule:

 

P = 1 – (d x r / 360)

Y = r/P, în care:

 

P = preţul titlului cu discont, exprimat cu patru zecimale; d = număr de zile până la scadenţă; r = rata discontului, exprimată cu două zecimale; Y = randamentul, exprimat cu două zecimale.

Art. 7. - Ofertele de cumpărare se transmit Băncii Naţionale a României, ce acţionează în calitate de administrator al pieţei primare şi secundare a titlurilor de stat şi al sistemului de înregistrare/depozitare, în ziua licitaţiei, până la ora 12,00.

Art. 8. - Rezultatul licitaţiei se va stabili în aceeaşi zi la sediul Băncii Naţionale a României de către comisia de licitaţie constituită în acest scop şi va fi dat publicităţii.

Art. 9. - Evenimentele de plată aferente certificatelor de trezorerie cu discont se gestionează în conformitate cu Regulile Sistemului de înregistrare şi decontare a operaţiunilor cu titluri de stat - SaFIR.

Art. 10. - Dacă data la care trebuie efectuată una dintre plăţile aferente titlurilor de stat este o zi de sărbătoare sau o zi nelucrătoare, plata se va face în următoarea zi lucrătoare, fără obligarea la dobânzi moratorii. Titlurile de stat care se regăsesc în această situaţie rămân în proprietatea deţinătorului înregistrat şi nu pot fi tranzacţionate.

Art. 11. - Regimul fiscal al titlurilor de stat prevăzute la art. 1 este reglementat de legislaţia în vigoare.

 

ANEXA Nr. 2

 

PROSPECT DE EMISIUNE

a obligaţiunilor de stat de tip benchmark lansate în luna august 2013

 

Art. 1. - În vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice în luna august 2013, Ministerul Finanţelor Publice anunţă redeschiderea emisiunilor de obligaţiuni de stat de tip benchmark cu scadenţă la 3, 5 şi 10 ani, precum şi organizarea de sesiuni suplimentare de oferte necompetitive (SSON), astfel:

 

Codul ISIN*)

Data licitaţiei

Data SSON

Data emisiunii

Data scadenţei

Maturitate

Nr. de ani

Rata cuponului %

Dobânda acumulată

- lei/titlu -

Valoarea nominală licitaţie de referinţă

- lei -

Valoarea nominală

SSON

- le -

RO1323DBN018

8.08.2013

-

12.08.2013

26.04.2023

10

5,85

173,10

300.000.000

-

RO1116DBN024

12.08.2013

13.08.2013

14.08.2013

30.04.2016

5

6,00

174,25

300.000.000

30.000.000

RO1316DBN053

19.08.2013

20.08.2013

21.08.2013

29.08.2016

3

4,75

464,59

500.000.000

50.000.000

RO1318DBN034

22.08.2013

-

26.08.2013

28.11.2018

5

5,60

415,78

500.000.000

-


*) În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.231/2008 privind titlurile de stat ce urmează a fi tranzacţionate şi pe piaţa reglementată administrată de Societatea Comercială „Bursa de Valori Bucureşti” - S.A., aceste serii se tranzacţionează simultan pe piaţa secundară administrată de Banca Naţională a României şi pe piaţa reglementată administrată de Societatea Comercială „Bursa de Valori Bucureşti” - S.A.

 

Art. 2. - Valorile nominale totale ale emisiunilor de obligaţiuni de stat de tip benchmark pot fi majorate prin redeschideri ulterioare ale acestora.

Art. 3. - Valoarea nominală individuală a unei obligaţiuni de stat de tip benchmark este de 10.000 lei.

Art. 4. - (1) Pentru obligaţiunile de stat de tip benchmark specificate la art. 1, dobânda (cuponul) se plăteşte la datele specificate în prospectele de emisiune aferente, după cum urmează:

- pentru cod ISIN RO1116DBN024, prospectul de emisiune aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.823/2011 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii aprilie 2011;

- pentru cod ISIN RO1318DBN034, prospectul de emisiune aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 410/2013 privind prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii aprilie 2013;

- pentru cod ISIN RO1316DBN053, prospectul de emisiune aprobat prin Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 740/2013 privind prospectele de emisiune a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii iunie 2013;

- pentru cod ISIN RO1323DBN018, prospectul de emisiune aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.750/2012 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii ianuarie 2013.

(2) Dobânda se determină conform formulei:

D = VN* r/frecvenţa anuală a cuponului (1),

în care:

D = dobânda (cupon);

VN = valoarea nominală;

r= rata cuponului.

Art. 5. - (1) Pentru licitaţiile de referinţă, metoda de vânzare este licitaţia şi va avea loc la datele menţionate în tabelul de la art. 1, iar adjudecarea se va efectua după metoda cu preţ multiplu. Cotaţia de preţ va fi exprimată sub formă procentuală, cu 4 zecimale.

(2) Pentru SSON, metoda de vânzare este subscripţia şi va avea loc la datele menţionate în tabelul de la art. 1, preţul de vânzare fiind preţul mediu de adjudecare stabilit în licitaţia de referinţă.

Art. 6. - (1) La licitaţia de referinţă, obligaţiunile de stat de tip benchmark pot fi cumpărate de către dealerii primari, care vor transmite oferte atât în cont propriu, cât şi în contul clienţilor, persoane fizice şi juridice.

(2) în cadrul SSON, obligaţiunile de stat de tip benchmark pot fi cumpărate exclusiv de dealerii primari, care vor transmite oferte în nume şi cont propriu.

Art. 7. - La licitaţia de referinţă:

1. Ofertele de cumpărare sunt competitive şi necompetitive.

2. În cadrul ofertei de cumpărare competitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 5.3 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 2/2012 în aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 11/2012 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României.

3. Numărul cotaţiilor de preţ nu este restricţionat.

4. Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse de persoane fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor de credit, aşa cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de clienţi ai dealerilor primari.

5. În cadrul ofertei de cumpărare necompetitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 4.2 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 2/2012. Se admit oferte de cumpărare necompetitive într-o pondere de 25% din totalul valorii nominale totale a licitaţiei de referinţă aferente fiecărei emisiuni anunţate. Oferta necompetitivă depusă de dealerul primar în contul unui singur client nu va putea depăşi valoarea calculată prin aplicarea ponderii anterior menţionate. Executarea acestora se va efectua la nivelul mediu ponderat al preţului la care s-au adjudecat ofertele competitive.

6. Fiecare tranşă a ofertei de cumpărare competitive sau necompetitive va fi de minimum 10.000 lei.

Art. 8. - Pentru SSON:

1. Ofertele de cumpărare sunt necompetitive.

2. Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse exclusiv de dealerii primari, conform prevederilor din secţiunea a 2-a „Sesiunea de oferte necompetitive adresată dealerilor primari” a cap. III „Plasarea titlurilor de stat pe piaţa primară” din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 11/2012 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României.

3. În cadrul ofertei de cumpărare necompetitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 4.3 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 2/2012.

4. Valoarea ofertei necompetitive transmise în cadrul SSON va fi de minimum 10.000 lei, plafonul maxim fiind, după caz, cel prevăzut în art. 24 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 11/2012.

Art. 9. - Ofertele de cumpărare se transmit Băncii Naţionale a României, ce acţionează în calitate de administrator al pieţei primare şi secundare a titlurilor de stat şi al sistemului de înregistrare/depozitare, în ziua licitaţiei de referinţă până la ora 12,00, respectiv în ziua SSON până la ora 11,00.

Art. 10. - Rezultatele licitaţiei de referinţă/SSON se vor stabili în ziua desfăşurării, la sediul Băncii Naţionale a României, de către comisia de licitaţie constituită în acest scop şi vor fi date publicităţii.

Art. 11. - Evenimentele de plată aferente obligaţiunilor de stat de tip benchmark se gestionează în conformitate cu Regulile sistemului de depozitare şi decontare a instrumentelor financiare - SaFIR.

Art. 12. - Dacă data la care trebuie efectuată una dintre plăţile aferente titlurilor de stat este o zi de sărbătoare sau o zi nelucrătoare, plata se va face în următoarea zi lucrătoare, fără obligarea la dobânzi moratorii. Titlurile de stat care se regăsesc în această situaţie rămân în proprietatea deţinătorului înregistrat şi nu pot fi tranzacţionate.

Art. 13. - Regimul fiscal al titluri lor de stat prevăzute la art. 1 este reglementat de legislaţia în vigoare.