MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 766/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 766         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 9 decembrie 2013

 

SUMAR

 

DECRETE

 

1.064. - Decret privind conferirea Ordinului Meritul Cultural în grad de Cavaler

 

1.065. - Decret privind conferirea Ordinului Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer

 

1.066. - Decret privind conferirea unor ordine

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 422 din 24 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ari. 9 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

 

Decizia nr. 427 din 24 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale

 

Decizia nr. 435 din 29 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

- Opinie separată

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

483. - Decizie privind constatarea încetării de drept a raportului de serviciu al domnului Sorin-Gabriel Arjoca, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului Generai al Guvernului

 

484. - Decizie privind numirea prin mobilitate a domnului Cornel Coman în funcţia publică de inspector guvernamental, în cadrul Secretariatului General al Guvernului

 

485. - Decizie pentru modificarea pct. 12 din anexa la Decizia prim-ministrului nr. 135/2013 privind stabilirea componenţei nominale a Consiliului consultativ al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Meritul Cultural în grad de Cavaler

 

În temeiul prevederilor ari 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 7 lit. A şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere propunerea ministrului culturii,

în semn de apreciere deosebită pentru întreaga sa activitate de promovare a culturii române, în calitate de cercetător şi traducător,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria F „Promovarea culturii”, doamnei Georgeta Ana Andreescu.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAI AN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 4 decembrie 2013.

Nr. 1.064.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere propunerea ministrului culturii,

în semn de apreciere deosebită pentru întreaga sa activitate de cercetare şi de cadru didactic, fiind un model pentru tânăra generaţie,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer domnului profesor universitar dr. Ion Toboşaru.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 4 decembrie 2013.

Nr. 1.065.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea unor ordine

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A, ale art. 7 lit. Aşi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere propunerea secretarului de stat pentru culte, în semn de apreciere pentru înalta ţinută morală şi profesională de care au dat dovadă de-a lungul întregii lor cariere, pentru contribuţia determinantă pe care au avut-o în conservarea moştenirii iudaice şi în îmbunătăţirea dialogului interreligios, precum şi pentru consolidarea legăturilor româno-israeliene şi promovarea imaginii României în lume,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Se conferă Ordinul Naţional Steaua României în grad de Ofiţer domnului dr. Aurel Vainer, deputat, preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Art. 2. - Se conferă Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Mare Cruce domnului Viatcheslav Moshe Kantor, preşedinte al Congresului European Evreiesc.

Art. 3. - Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria F „Promovarea culturii”, domnului inginer Baruch Tercatin, scriitor şi jurnalist.

 

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 4 decembrie 2013.

Nr. 1.066.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 422

din 24 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul Teritorial Profesional „Comunitatea”,

În numele membrilor de sindicat Nicolae Dica, Alexandru Andrei, Iulian Gabriel Baroană, Marian Baroană, Stelian Buga, Stelian Bunea, Iuri Ştefanei Ciobanu, Tache Costache, Marian Delcă, Cezar Dobrescu, Stelian Jumugă, Radian Leonte, Daniel Lupu, Gabriel Marinei, Alexandrina Marinescu, Traian Mihai, Florin Mirea, Marian Miu, Marian Nedelea, Leonard Niţu, Ionel Pereanu, Gheorghiţă Popescu, Iulian Radoslav, Lucian Trăilă Dobrescu, Claudiu Udroiu, Aurelian Voicu si Grigore Zâne în Dosarul nr. 1.837/87/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 242D/2013.

La apelul nominal răspunde pentru Sindicatul Teritorial Profesional, „Comunitatea” preşedintele Iulian Gabriel Baroană, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Sindicatului Teritorial Profesional „Comunitatea”, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că dispoziţiile de lege criticate contravin Codului muncii. Or, prin Decizia nr. 1.415/2009, Curtea Constituţională a statuat că „atât timp cât este în vigoare, Codul muncii trebuie respectat şi în mediul public, nu doar în cei privat”.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, deoarece legiuitorul poate stabili şi alt tip de compensare a muncii suplimentare, în afară de compensarea bănească sub forma unui spor la salariu. Cu privire la invocarea art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în faţa legii, consideră că autorul excepţiei critică în realitate dispoziţii cuprinse într-un ordin de miniştri, ordin care nu poate face obiect al controlului de constituţionalitate. Referitor la critica privind lipsa de previzibilitate a textelor de lege, susţine că aceasta este neîntemeiată, de vreme ce, potrivit art. 122 din Codul muncii, este precizat un termen în care se poate acorda compensarea cu timp liber corespunzător a muncii suplimentare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 807 din 20 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.837/87/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurentul - reclamant Sindicatul Teritorial Profesional „Comunitatea”,

În numele membrilor săi Nicolae Dica şi alţii, într-o cauză având ca obiect obligarea Primarului Municipiului Roşiorii de Vede la plata către poliţiştii locali - membri de sindicat a sporului de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 31 martie 2012.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece creează discriminări între categorii de salariaţi. Astfel, potrivit Codului muncii, sporul pentru muncă prestată în zilele libere şi în zilele de sărbători legale se acord sub forma unui adaos procentual la salariul de bază. Eliminare acestei compensaţii generează situaţii discriminatorii între salariaţii ce au un program de lucru obişnuit, de luni până vineri cu repaus în zilele de sâmbătă/duminică şi salariaţii care, prin specificul activităţii sub obligaţia continuităţii serviciului, lucrează frecvent sâmbăta/duminica. Mai mult, datorită lipsei de predictibilitate şi previzibilitate, textele de lege criticate creează premisele unei „discriminări directe”. Astfel, prin „anexa I Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 285/2010” se prevede că pentru personalul din cadrul familiei ocupaţional „Sănătate” se acordă plata unui spor de 100% a orelor lucrat în zilele de sâmbătă şi duminică şi sărbători legale. Or, acest lucru creează o discriminare directă între această categorie d salariaţi şi alte categorii de salariaţi bugetari, care, pentru asigurarea continuităţii serviciului, lucrează obligatoriu în acest zile.

Totodată, autorul excepţiei de neconstituţionalitate consider că dispoziţiile de lege criticate încalcă şi prevederile art. 4 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece textele de lege criticat derogă de la prevederile titlului III „Timpul de lucru şi timpul d odihnă” din Codul muncii, respectiv art. 137, ce reglementează, repausul săptămânal. Invocă în acest sens considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.415/2009.

De asemenea, consideră că textele de lege criticate încalc principiul securităţii juridice şi cel al calităţii legii. Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 şi „art. 7 alin. (1) din Lege; nr. 283/2011”, munca prestată în zilele de repaus săptămâna de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate ci reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se va compensa numai cu timp liber corespunzător.

Dacă pentru orele suplimentare, art. 122 alin. (1) din Codi muncii prevede compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite în următoarele 60 zile calendaristice dup; efectuarea acesteia, pentru orele lucrate în zile nelucrătoare art. 142 alin. (1) din aceeaşi lege prevede compensarea muncii prestate în zilele declarate nelucrătoare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Nerespectarea aceste termene atrage sancţionarea angajatorului.

Pentru zilele lucrate sâmbăta şi duminica, art. 137 din Codi muncii nu reglementează substituirea sporului cu timp liber corespunzător, din acest motiv neexistând sancţiuni pentru angajator.

Aşadar, dispoziţiile de lege criticate sunt insuficient de precis formulate în a determina modalitatea de înlocuire a sporului ci timp liber corespunzător, fără a se preciza şi un termen-limită de acordare a lui, aşa cum este prevăzut pentru orele suplimentare şi orele lucrate în zile de sărbători legale. Astfel textele de lege criticate nu respectă criteriile de claritate precizie, previzibilitate şi predictibilitate pe care un text de lege trebuie să le îndeplinească. Lipsa unei sancţiuni şi a unui termen limită de acordare a acestuia poate conduce la pierderea acestui drept de către salariaţi, în cazul în care angajatorul refuz; acordarea timpului liber corespunzător, acest lucru neputând 1 câştigat nici pe calea justiţiei.

Referitor la principiul stabilităţii/securităţii raporturilor juridice autorul excepţiei invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit cărora, odată ce statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare ci claritate şi coerenţă rezonabile pentru a evita insecuritate; juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate d( către măsurile de aplicare a acestei soluţii. În acest sens sun Hotărârea din 6 iunie 2005, pronunţată în Cauza Andront împotriva României, Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunţat; în Cauza Stanca Popescu împotriva României, Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Beian împotriva României, Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotam împotriva României, Hotărârea din 23 septembrie 1998, pronunţată în Cauza Petra împotriva României, precum şi Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit.

În final, autorul excepţiei invocă dispoziţiile art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că - în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie - măsura avută în vedere se aplică, fără discriminare, întregului personal din sectorul bugetar.

În ceea ce priveşte eliminarea posibilităţii de compensare a muncii suplimentare prin acordarea unui spor la salariu, consideră că textele de lege criticate nu prevăd nicio excepţie de la obligativitatea aplicării măsurilor întregului personal din sectorul bugetar.

Referitor la eventuala încălcare a art. 41 din Constituţie, consideră că textul constituţional nu prevede modalitatea concretă de stabilire a măsurilor de protecţie socială, compensarea orelor suplimentare cu timp liber fiind o opţiune legitimă în acest sens a legiuitorului.

Avocatul Poporului apreciază, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, forma de compensare admisă de lege în anii 2011 şi 2012 pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar, precum şi pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi de sărbători legale, a fost compensarea cu timp liber corespunzător, legiuitorul nefăcând nicio excepţie de la această regulă.

Consideră că, în realitate, autorul excepţiei critică o situaţie de fapt, prin raportare la persoanele care, prin specificul activităţii, asigură continuitatea serviciului. Aceste persoane nu execută muncă suplimentară în zilele de sâmbătă şi duminică, dat fiind natura activităţii desfăşurate care presupune prezenţa la locul de muncă. Activitatea desfăşurată de aceste persoane se încadrează în durata normală a timpului de lucru şi nu constituie muncă efectuată suplimentar peste această durată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actul de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, si ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011.

Art. 9 alin. (1) din Legea nr. „285/2010 are următorul cuprins: „în anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.

În ceea ce priveşte celălalt text de lege criticat, Curtea reţine că Legea nr. 283/2011 aproba, cu modificări şi completări, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, ordonanţă de urgenţă publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010.

Astfel, Legea nr. 283/2011, prin articolul său unic, pe de-o parte, modifică titlul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, titlu care va avea următorul cuprins: „Ordonanţă de urgenţă pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar”, iar, pe de altă parte, introduce un nou articol, art. II, în Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 80/2010, cu următorul conţinut:

„Art. II. - Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează

Art. 7 - (1) în anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.”

Prin urmare, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 9 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 283/2011.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii şi ale art. 41 alin. (1) şi (2) privind munca şi protecţia socială a muncii, precum şi principiilor securităţii juridice şi calităţii legii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. Cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate limitată în timp, după cum urmează:

- Art. 9 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 prevede - pentru anul 2011 - că munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător;

- Art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 are acelaşi conţinut normativ, dar cu aplicabilitate pentru anul 2012.

Cu toate acestea, prevederile de lege criticate continuă să îşi producă efectele juridice în cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, astfel încât, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea acestora.

II. Referitor la cadrul legal relevant în speţă, Curtea reţine că, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, „Pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se aplică prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.”

Pentru anul 2011 şi pentru anul 2012, prevederile de lege criticate instituie - pentru personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere - regula potrivit căreia munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt funcţionari publici care ocupă funcţii publice specifice de poliţist local, încadraţi la Direcţia poliţie locală din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Roşiorii de Vede, prin reorganizarea poliţiei comunitare, potrivit Legii poliţiei locale nr. 155/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 15 iulie 2010. Potrivit art. 16 alin. (1) din aceeaşi lege, „Raporturile de serviciu ale poliţiştilor locali şi ale funcţionarilor publici care ocupă funcţii publice generale se stabilesc, se modifică, se suspendă şi încetează în condiţiile stabilite potrivit prevederilor prezentei legi şi ale Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, iar art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, prevede că „Pentru orele lucrate din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu poate depăşi 360 într-un an.”

Totodată, potrivit art. 17 alin. (2) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 299 din 18 noiembrie 2003; pot fi admise derogări de la perioadele obligatorii de repaus, derogări ce „pot fi adoptate prin acte cu putere de lege şi acte administrative sau prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali, cu condiţia ca lucrătorii în cauză să beneficieze de perioade de repaus echivalente compensatorii sau dacă, în cazuri excepţionale în care nu este posibil, din motive obiective, să se acorde asemenea perioade de repaus echivalente compensatorii, lucrătorii să beneficieze de protecţie adecvată”. O astfel de derogare se poate face, potrivit alin. (3) lit. b) al aceluiaşi articol, „în cazul activităţilor de securitate şi supraveghere care necesită prezenţa permanentă în scopul de a proteja bunuri şi persoane, în special gardieni, paznici sau firme de pază şi securitate.”

III. Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate raportate la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele:

1. Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie privind egalitatea în faţa legii prin eliminarea compensaţiei băneşti a muncii suplimentare şi a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, eliminare care, în opinia autorilor excepţiei, generează situaţii discriminatorii între salariaţii ce au un program de lucru obişnuit, de luni până vineri, cu repaus în zilele de sâmbătă/duminică, şi salariaţii care, prin specificul activităţii sub obligaţia continuităţii serviciului, lucrează frecvent sâmbăta/duminica, Curtea reţine că, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În acest sens este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.

Or, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, în anii 2011 şi 2012, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere beneficiază de compensarea munci suplimentare şi a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, numai cu timp liber corespunzător, iar nu de o compensare bănească sub forma unui spor. Aceste prevederi fac parte din legi anuale de salarizare - pentru anii 2011 şi 2012 - şi se aplică întregului personal bugetar încadrat în funcţii de execuţie şi de conducere în cadrul schimbului normal de lucru.

Este adevărat că art. 18 alin. (1) din Legea-cadru. nr. 284/2010 prevede că pentru munca suplimentară şi muncă prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, st aplică prevederile Legii. nr. 53/2003, însă aceste prevederi ale legii-cadru de salarizare nu s-au aplicat în anii 2011 şi 2012 întrucât au fost adoptate legile anuale de salarizare, şi anume Legea nr. 285/2010 pentru anul 2011 şi Ordonanţa de urgent; a Guvernului nr. 80/2010 pentru anul 2012, legi anuale care derogă de la prevederile legii-cadru.

Curtea constată că atâta vreme cât această modalitate de compensare a muncii suplimentare şi a muncii prestate în zilei de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile îi care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se aplic; întregului personal bugetar, fără privilegii sau discriminări, nu si încalcă principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 11 alin. (1) din Constituţie.

2. Cu privire la susţinerea referitoare la lipsa de predictibilitate şi claritate a textelor de lege criticate, prin faptul că „Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 285/2010 prevăd că pentru personalul din cadrul familiei ocupaţionali „Sănătate” se acordă plata unui spor de 100% a orelor lucraţi în zilele de sâmbătă şi duminică şi sărbători legale, ceea ce în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate - „creează premisele unei discriminări directe”, aceasta nu poate fi primite

Astfel, prin această susţinere, autorul excepţiei critică, în realitate, prevederile cuprinse în pct. II lit. G) pct. 9 - „Stabilirea salariilor personalului din cadrul familiei ocupaţionale «sănătate»„ din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice nr. 42/77/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 19 ianuarie 2011, care se referă la persoana care lucrează în 3 ture, iar nu în cadrul schimbului normal de lucru şi care îşi desfăşoară activitatea în vederea asigurării continuităţii activităţii.

Or, această critică vizează în realitate prevederi din Normele metodologice şi, ca atare, nu poate fi analizată de Curtea Constituţională, întrucât ar fi contrar dispoziţiilor art. 146 din Constituţie şi celor ale art. 2 alin. (1) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea neputând asigura controlul constituţionalităţii ordinelor miniştrilor.

După cum s-a arătat mai sus, prevederile de lege criticate, şi anume art. 9 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 şi art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, nu instituie prin conţinutul lor normativ privilegii sau discriminări care să încalce art. 16 din Constituţie.

3. Referitor la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate sunt „insuficient de precis formulate în a determina modalitatea de înlocuire a sporului cu timp liber corespunzător”, întrucât nu precizează şi un termen-limită de acordare a timpului liber corespunzător şi nici sancţiunile pentru neacordarea acestuia, Curtea nu poate reţine această critică, întrucât autorul excepţiei invocă, în realitate, o situaţie de fapt constând în neacordarea de către angajator a timpului liber corespunzător pentru munca suplimentară prestată, ceea ce reprezintă o problemă de aplicare a textelor de lege criticate, a cărei soluţionare nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, ci în competenţa instanţelor judecătoreşti.

4. Referitor la pretinsa încălcare a art. 41 alin. (1) şi (2) privind munca şi protecţia socială a muncii, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar şi că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui spor, aşa încât nu este incident art. 41 din Constituţie, care garantează dreptul la salariu.

În jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, făcând referire la Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a reţinut că statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, „ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula”.

Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, un stat poate introduce, suspenda sau elimina plata unor remuneraţii, prin intermediul unor modificări legislative. În acest sens este Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Ketchko Împotriva Ucrainei, paragraful 23.

Pe de altă parte, Curtea reţine că nu există obligaţia constituţională a statului de a asigura personalului bugetar compensare bănească pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

De asemenea, nici Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 nu prevede compensarea bănească a muncii suplimentare şi a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, ci compensare cu timp liber corespunzător.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Teritorial Profesional Comunitatea,

În numele membrilor de sindicat Nicolae Dica, Alexandru Andrei, Iulian Gabriel Baroană, Marian Baroană, Stelian Buga, Stelian Bunea, Iuri Ştefanei Ciobanu, Tache Costache, Marian Delcă, Cezar Dobrescu, Stelian Jumugă, Radian Leonte, Daniel Lupu, Gabriel Marinei, Alexandrina Marinescu, Traian Mihai, Florin Mirea, Marian Miu, Marian Nedelea, Leonard Niţu, Ionel Pereanu, Gheorghiţă Popescu, Iulian Radoslav, Lucian Trăilă Dobrescu, Claudiu Udroiu, Aurelian Voicu şi Grigore Zâne în Dosarul nr. 1.837/87/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 427

din 24 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, excepţie ridicată de Dana Pop, Cristina Vlad, Angelo Bulboacă, Ioana Stănescu, Ioan Onac, Rodica Ungur, Ioana Borda, Viorela Ciortea, Irsay Laszlo, Dana Vasilescu, Dan Cosma, Alexandru Georgescu, Komjatzegi Csaba, Stelian Petcu, Radu Roşu şi Adriana Bulboacă în Dosarul nr. 11.013/117/2012 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 386D/2013.

La apelul nominal răspunde avocatul Mihaela Elena Burzo pentru autorii excepţiei, cu împuternicire avocaţială la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicită admiterea acesteia. Astfel, susţine că dispoziţiile art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 sunt în vigoare, iar Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii unor dispoziţii similare din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 prin Decizia nr. 385/2007. De asemenea, arată că prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate nu se invocă neconstituţionalitatea unei dispoziţii din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, ci Se critică un text dintr-o ordonanţă a Guvernului.

Pe de altă parte, avocatul autorilor excepţiei de neconstituţionalitate arată că excepţia nu vizează o simplă interpretare a legii, deoarece art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 obligă la aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 250/1992.

Consideră că dispoziţiile criticate contravin art. 41 alin. (2), art. 47 alin. (2), art. 53 şi art. 108 alin. (2) din Constituţie, deoarece obligă înlocuirea concediului de odihnă cu concediul fără plată, or, potrivit Constituţiei, orice angajat are dreptul la concediu de odihnă plătit.

Totodată, arată că dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 au preluat dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, în condiţiile în care aceasta din urmă a fost adoptată în executarea Legii nr. 6/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor, care a fost abrogată prin Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Or, odată cu abrogarea Legii nr. 6/1992, a prelua în textul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2008 prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 afectează art. 108 alin. (2) din Constituţie.

De asemenea, susţine că textul de lege criticat restrânge dreptul la concediu de odihnă şi afectează dreptul fundamental la muncă, neexistând proporţionalitate între această măsură şi situaţia care a determinat-o.

Întrucât Legea nr. 53/2003 - Codul muncii a permis oricărui angajat să desfăşoare activităţi pe baza mai multor contracte de muncă (chiar şi la acelaşi angajator), indemnizaţia pentru concediu trebuie acordată pentru toate contractele de muncă, neexistând raţiunea pentru care legiuitorul să interzică acordarea concediului de odihnă cu plată la funcţia cumulantă.

Totodată, dispoziţiile de lege criticate contravin şi dreptului la pensie, prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, deoarece contribuţiile pentru determinarea stagiului de cotizare sunt calculate şi în funcţie de indemnizaţiile pentru concediul de odihnă.

Pentru toate aceste argumente, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, dată fiind construcţia normei juridice criticate, referirile la Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 sunt inevitabile, iar criticile de neconstituţionalitate se transpun asupra acestei hotărâri a Guvernului, dar, totuşi, acest lucru nu face ca excepţia de neconstituţionalitate să fie inadmisibilă.

Pe fond, arată că, din moment ce Ordonanţa Guvernului nr. 10 a fost adoptată în anul 2008, este evident că Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, la care face referire, este încă în vigoare. Această hotărâre a Guvernului a fost atacată pe calea excepţiei de nelegalitate, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ pronunţându-se asupra legalităţii sale prin Decizia nr. 1.044/2010, prin care a constatat că Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 este conformă atât cu Codul muncii din 2003, cât şi cu art. 41 alin. (2) din Constituţie. Prin urmare, o dispoziţie de lege care declară că Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 este încă în vigoare nu conţine nicio prevedere neconstituţională. Cu privire la art. 53 din Constituţie, consideră că acesta nu este încălcat prin dispoziţiile criticate, deoarece - în căzut cumulului de funcţii - atunci când de la funcţia de bază angajatul beneficiază de concediu de odihnă .plătit, acesta îşi poate continua activitatea la cel de-al doilea angajator, fără a solicita concediu fără plată. În final, arată că art. 47 din Constituţie nu este incident în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 11.013/117/2012, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Dana Pop, Cristina Vlad, Angelo Bulboacă, Ioana Stănescui Ioan Onac, Rodica Ungur, Ioana Borda, Viorela Ciortea, Irsay Laszlo, Dana Vasilescu, Dan Cosma, Alexandru Georgescu, Komjatzegi Csaba, Stelian Petcu, Radu Roşu şi Adriana Bulboacă într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a Hotărârii din 11 iulie 2012 a Spitalului de Recuperare Cluj şi obligarea acestuia la acordarea concediului de odihnă cuvenit şi a indemnizaţiei pentru munca desfăşurată în spital.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 „prin care se menţin ca dispoziţii în vigoare prevederile din art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992” încalcă prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (2) în ceea ce priveşte dreptul la concediu de odihnă plătit, ale art. 47 alin. (2) privind formele de asigurări sociale publice sau private, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 108 alin. (2) potrivit cărora hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.

În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, în primul rând, pentru faptul că instituie pentru salariatul bugetar care desfăşoară munca în condiţiile unui cumul de funcţii obligaţia de a accepta ca pentru munca depusă în temeiul unuia dintre aceste contracte de muncă (cei de la funcţia cumulată) să beneficieze de repausul de refacere a forţei sale de muncă printr-o altă formă de concediu, şi anume concediul fără plată. Acest lucru obligă la nesocotirea şi încălcarea atât a prevederilor legale referitoare la scopul şi sensul concediului de odihnă, cât şi al concediului fără plată, acesta din urmă fiind reglementat expres „pentru rezolvarea unor situaţii personale ale salariaţilor”.

Dispoziţiile de lege criticate atrag transformarea concediului de odihnă într-o întrerupere, prin opţiune personală, a activităţii de muncă. Or, în niciun caz nu poate fi pus semn de egalitate între asigurarea unui drept, mai ales a unui drept fundamental, şi situaţia de întrerupere a activităţii de muncă, realizată practic prin recurgerea la instituţia concediului fără plată în cu totul alt scop decât cel prevăzut de legiuitor.

În al doilea rând, arată că dreptul la concediu de odihnă, drept fundamental înscris în Constituţie, este restrâns nu prin lege, cum prevăd dispoziţiile art. 53 din Constituţie, ci doar printr-un act al Guvernului, respectiv ordonanţă.

Mai mult, autorii excepţiei consideră că ii se impune ca, pentru exercitarea muncii prin activitatea de integrare medicală din spital, să renunţe practic cu totul la concediul de odihnă plătit, ca formă de refacere a capacităţii de muncă, pentru a beneficia doar de un concediu fără plată. În mod vădit, o atare restrângere afectează însăşi existenţa dreptului la concediu de odihnă în substanţa sa, constituind în egală măsură si o situaţie de discriminare faţă de ceilalţi medici salariaţi ai spitalului cu contracte individuale de muncă.

Cu privire la încălcarea art. 108 alin. (2) din Constituţie, arată că la data adoptării Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 s-a avut în vedere punerea în aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 6/1992, lege abrogată prin Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Odată cu abrogarea acestui act normativ, hotărârea Guvernului menţionată şi-a încetat aplicabilitatea, iar norma de trimitere din cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2008 nu este de natură a duce la înlăturarea abrogării implicite a acestei hotărâri a Guvernului.

Mai arată că prevederile de lege care au justificat, pe planul dreptului la concediu de odihnă, distincţia între funcţia de bază şi cea desfăşurată prin cumul şi pentru a căror executare a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 au fost abrogate. Din această perspectivă, dispoziţiile de lege criticate au ca efect o restrângere a exerciţiului dreptului la concediu de odihnă, care nu este însă proporţională cu situaţia care a determinat-o si care aduce atingere însăşi existenţei acestui drept, ca si altor drepturi fundamentale.

În concret, cadrul legal în vigoare la data adoptării dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, dispoziţii ce sunt păstrate ca norme în vigoare prin art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008, era format din: Codul muncii din 1972, abrogat în prezent de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihnă si alte concedii ale salariaţilor, abrogată în prezent de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 2/1991 privind cumulul de funcţii, abrogată în prezent de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi care prevedea că persoanele care cumulează mai multe funcţii sunt obligate să îşi aleagă o unitate unde vor avea funcţia de bază, care îi achită şi celelalte drepturi de personal. Prin urmare, numai această unitate era îndreptăţită/obligată să achite/să suporte toate drepturile de personal, precum şi toate contribuţiile de asigurări sociale. Salariul astfel obţinut nu era corelat şi cu alte drepturi din muncă, inclusiv cu alte drepturi patrimoniale şi, cu atât mai puţin, cu cele de asigurări sociale si de pensie.

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii permite a se face corelarea raţională a drepturilor salariale şi a celorlalte drepturi generate de desfăşurarea activităţii prin încheierea mai multor contracte individuale de muncă. Totodată, potrivit art. 39, dreptul la concediul de odihnă anual plătit tuturor salariaţilor nu poate face obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări. Totodată, potrivit Codului muncii în vigoare, indemnizaţia de concediu este media unor drepturi salariale, sensul fiind acela că este vorba despre toate drepturile salariale corespunzătoare categoriei salariu de bază, indemnizaţii şi sporuri cu caracter permanent care sunt obţinute pe baza tuturor contractelor individuale de muncă pe care o persoană le-a încheiat.

De asemenea, din corelarea dispoziţiilor Codului muncii cu cele ale Codului fiscal reiese că toate drepturile ce sunt recunoscute în raporturile de muncă sunt corelate cu obligaţiile de plată a impozitelor şi contribuţiilor sociale stabilite de Codul fiscal. Astfel, nu sunt exceptate de la plata acestor contribuţii veniturile obţinute din munca depusă pentru îndeplinirea funcţiei considerate cumulate.

În ultimul rând, autorii excepţiei de neconstituţionalitate menţionează că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie referitoare la dreptul la pensie, deoarece perioada de concediu de odihnă a oricărui salariat este luată în calcul ca stagiu de cotizare pentru determinarea drepturilor fa pensie, pe când durata concediului fără plată este exclusă din stagiul de cotizare la care ar fi îndreptăţiţi. Totodată, acest lucru atinge dreptul de pensie în substanţa sa, deoarece punctajul lunar în vederea stabilirii pensiei se determină prin raportarea câştigului salarial brut tunar/soldei brute lunare sau, după caz, a venitului brut lunar care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă.

Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 385/2007.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Astfel, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2008 au fost abrogate în întregime prin prevederile art. 48 alin. (1) pct. 12 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, abrogată la rândul ei prin art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât în realitate autorii excepţiei critică menţinerea unei soluţii legislative reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/1992.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum si Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar si a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu următorul cuprins: „Celelalte prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, rămân în vigoare.”

Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările şi completările ulterioare a fost abrogată, cu excepţia art. 23, art. 25 şi art. 302, prin art. 48 alin. (1) pct. 12 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, lege-cadru abrogată la rândul ei prin art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 877 din 28 decembrie 2010.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 alin. (2) în ceea ce priveşte dreptul la concediu de odihnă plătit, ale art. 47 alin. (2) privind formele de asigurări sociale publice sau private, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 108 alin. (2) potrivit cărora hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică, pe de-o parte, soluţia legislativă potrivit căreia, în cazul cumulului de funcţii, salariaţii au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază, iar, pe de altă parte, susţin că aceste prevederi cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 ar fi abrogate implicit ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 53/2003 - Codul muncii.

Cu privire la prima critică, Curtea reţine că, în realitate, prevederile de care sunt nemulţumiţi autorii excepţiei sunt cuprinse în art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit cărora „Salariaţii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, o altă funcţie, au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază. Unitatea în care salariaţii cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate.”

Pe de altă parte, autorii excepţiei susţin că Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 nu s-ar mai putea aplica, fiind abrogată implicit ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, întrucât s-a schimbat cadrul legislativ care a fost avut în vedere la data adoptării acesteia.

Referitor la această susţinere, Curtea constată că autorii excepţiei invocă o problemă de interpretare şi aplicare a normelor care reglementează situaţia salariaţilor care cumulează mai multe funcţii, în cadrul unor angajatori diferiţi.

Or, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 444 din 8 septembrie 2000, „interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite. În acest sens, interpretarea este faza indispensabila procesului de aplicare a legii. «Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale - se arată într-o hotărâre a Curţii Europene c Drepturilor Omului (cauza „C.R. contra Regatului Unit”, 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [...]». Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanţelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicare; unitară a legii în practica tuturor instanţelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituţia recursului în interesul legii.”

De altfel, prin Decizia nr. 1.044 din 25 februarie 2010, înalt; Curte de Casaţie şi Justiţiei - Secţia de contencios administrativ a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 şi < constatat că acestea nu contravin prevederilor legale în vigoare în prezent, respectiv celor ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii care a abrogat Legea nr. 6/1992, şi nici celor ale art. 41 alin. (2 din Legea fundamentală.

Aşadar, Curtea constată că aspectele invocate de autor excepţiei cu privire la acordarea concediului de odihnă numai la unitatea în care au funcţia de bază, în situaţia salariaţilor cumularzi, si la aplicarea sau neaplicarea Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 reprezintă probleme de aplicare a legii care nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, ci în competenţi instanţelor judecătoreşti.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, excepţie ridicată de Dana Pop, Cristina Vlad, Angelo Bulboacă, Ioana Stănescu, Ioan Onac, Rodica Ungur, Ioana Borda, Viorela Ciortea, Irsay Laszlo, Dana Vasilescu, Dan Cosma, Alexandru Georgescu, Komjatzegi Csaba, Stelian Petcu, Radu Roşu şi Adriana Bulboacă în Dosarul nr. 11.013/117/2012 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I,

Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 435

din 29 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Sindicatul Liber Nitramonia-Rompiro Făgăraş.

În numele membrului de sindicat Ioan Burlea, în Dosarul nr. 11.527/62/2012 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 346D/2013.

La apelul nominal se prezintă consilierul juridic Elvira Georgescu pentru Sindicatul Liber Nitramonia-Rompiro Făgăraş. Lipsesc Ioan Burlea şi partea Casa Naţională de Pensii Publice, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Sindicatului Liber Nitramonia-Rompiro Făgăraş, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât creează o diferenţă de tratament juridic nejustificată între persoanele care au lucrat în grupa I de muncă şi aduc atingere drepturilor câştigate de acestea ca urmare a desfăşurării activităţii în această grupă.

Ministerul Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 este contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, arată că se creează o discriminare între persoanele care au lucrat în grupa I de muncă, întrucât cei care după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale beneficiază de o reducere mai mare a vârstei de pensionare în raport cu cei care au fost încadraţi în condiţii deosebite.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 11.527/62/2012, Tribunalul Braşov - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Liber Nitramonia-Rompiro Făgăraş,

În numele membrului de sindicat Ioan Burlea, cu prilejul soluţionării unei acţiuni civile având ca obiect obligaţia de a face.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este retroactiv şi creează inechităţi sociale. Astfel, consideră că dispoziţiile art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 creează o discriminare în privinţa reducerii vârstei de pensionare între persoanele care au lucrat în grupa I de muncă. În acest sens arată că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, activitatea desfăşurată de Ioan Burlea a fost încadrată în grupa I de muncă, însă, ulterior, deşi activitatea pe care a desfăşurat-o se regăseşte între activităţile încadrate în condiţii speciale de muncă - echivalente fostelor locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă -, întreprinderea unde şi-a desfăşurat această activitate nu a fost inclusă între unităţile care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările si completările ulterioare. Aşa fiind, potrivit art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 teza întâi, stagiul de cotizare realizat până la data de 1 aprilie 2001 a fost asimilat stagiului de cotizare în condiţii deosebite, creându-se o diferenţă de tratament nejustificată în raport cu celelalte persoane care au lucrat în grupa I de muncă, dar au fost încadrate în condiţii speciale ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 şi care beneficiază de o reducere mai mare a vârstei de pensionare..

Tribunalul Braşov - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia este inadmisibilă, autorul acesteia urmărind, în realitate, modificarea textului de lege criticat.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 nu retroactivează, ci doar modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior. De asemenea, consideră că aceste dispoziţii de lege nu contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi, atâta vreme cât se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Totodată, apreciază că nu instituie discriminări între asiguraţii care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupe superioare de muncă potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 şi cei care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale sau deosebite, ci a fost recunoscută vechimea în muncă realizată în fostele grupe I şi/sau II de muncă până la data de 1 aprilie 2001. Faptul că legiuitorul a ţinut cont de munca desfăşurată în aceste condiţii, adoptând soluţii diferite pentru situaţii diferite nu reprezintă o încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie. Totodată subliniază că cetăţenii au dreptul la pensie, dar în condiţiile stabilite de lege, legiuitorul având libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, modul de calcul şi cuantumul lor valoric, în raport cu posibilităţile create de resursele financiare disponibile, şi să le modifice în concordanţă cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice,,publicată în Monitorul Oficial al României, Partea. I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora „Perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I şi a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare, cu excepţia celor realizate în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiţii speciale”.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste dispoziţii de lege sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia este nemulţumit de diferenţa de tratament juridic privind vârsta de pensionare care se creează între persoanele care au fost încadrate în grupa I de muncă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, diferenţă pe care o consideră nejustificată. În acest sens, a arătat că persoanele care au lucrat în grupa I de muncă şi după anul 2001 au fost încadrate în condiţii speciale de muncă beneficiază de reducerea mai avantajoasă a vârstei de pensionare, potrivit tabelului nr. 2 din art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, în timp ce persoanele care au lucrat în grupa I de muncă, dar ulterior nu au fost încadrate în locuri de muncă în condiţii speciale sunt încadrate în ipoteza tabelului nr. 1 din acelaşi articol de lege, care prevede o reducere mai mică a vârstei de pensionare.

Analizând aceste critici, Curtea constată că legislaţia anterioară Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a clasificat locurile de muncă în funcţie de gradul de expunere la risc şi de solicitare la care era supusă persoana care efectua acea muncă.

Astfel, dispoziţiile succesive ale art. 10 din Decretul 292/1959 privind dreptul la pensie în cadrul Asigurărilor Sociale de Stat, publicat în Buletinul Oficial al României nr. 20 din 10 august 1959, ale art. 6 din Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară, publicată în Buletinul Oficial al României nr. 17-18 din 1 februarie 1969, şi ale Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, publicată în Buletinul Oficial al României nr. 82 din 6 august 1977, au stabilit o divizare a locurilor de muncă pe grupe de muncă, grupele superioare referindu-se la activităţi cu un grad sporit de solicitare şi de risc.

În acest sens, de exemplu, art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 3/1977 a prevăzut că „pensia se stabileşte în raport de contribuţia adusă de fiecare om al muncii la dezvoltarea societăţii, potrivit principiului socialist al retribuirii după cantitatea, calitatea şi importanţa socială a muncii şi se diferenţiază în funcţie de vechimea în muncă, retribuţia avută şi grupa de muncă”, precum şi că, „în raport de condiţiile, complexitatea şi importanţa muncii, locurile de muncă se încadrează în grupa I, II sau III de muncă, prin decret al Consiliului de Stat.”

Aplicând aceste principii, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 a prevăzut că „pensia integrală pentru munca depusă şi limita de vârstă se determină în procente din retribuţia tarifară, diferenţiate pe tranşe de retribuţii şi grupe de muncă, stabilite potrivit legii”.

De asemenea, art. 14 din Legea nr. 3/1977 prevedea beneficiul acordării unor sporuri la vechimea în muncă, dar şi pe cel al reducerii vârstelor de pensionare pentru persoanele care au lucrat în grupele I şi II de muncă, astfel: „(1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel puţin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupai de muncă, sau cel puţin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:

a) un an şi şase luni pentru grupa I de muncă;

b) un an şi trei luni pentru grupa II de muncă.

(2) Pe această bază persoanele care au lucrat în grupele I şi II de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de:

a) 52 ani, pentru grupa I şi 57 ani pentru grupa II, bărbaţii;

b) 50 ani pentru grupa I şi 52 ani pentru grupa II, femeile.

(3) Persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere, şi la 50 de ani, atât bărbaţii cât şi femeile din grupa I de muncă, şi la 55 ani bărbaţii sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă.

(4) Pentru persoanele cu vechime integrală în muncă care au lucrat mai puţin de 20 ani în grupa I ori mai puţin de 25 ani în grupa a ii-a, vârstele de pensionare arătate la alin. 2 şi 3 se reduc cu câte:

a) 6 luni pentru fiecare an efectiv lucrat în grupa I;

b) 3 luni pentru fiecare an efectiv lucrat în grupa a II-a.

(5) Vârstele de pensionare se reduc numai cu ani întregi, fără a putea fi mai mici-de 50 de ani.”

Abrogând Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, a propus o nouă clasificare a locurilor de muncă în funcţie de condiţiile în care s-a desfăşurat activitatea, reglementând astfel în art. 19 şi art. 20 locurile de muncă în condiţii deosebite şi cele în condiţii speciale, distinct de locurile de muncă în condiţii normale.

Prin dispoziţiile art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 martie 2001, s-a prevăzut că Jocurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale încadrate în grupele I şi a II-a de muncă până la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri sunt considerate activităţi desfăşurate în condiţii deosebite, cu excepţia celor care, conform prevederilor Legii nr. 19/2000, sunt prevăzute ca fiind activităţi desfăşurate în locuri de muncă în condiţii speciale.”

În ceea ce priveşte condiţiile speciale de muncă, art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 645 din 10 septembrie 2003, a prevăzut că „(1) Criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiţii speciale sunt următoarele:

a) încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001;

b) desfăşurarea activităţii în condiţii speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la art. 1 Ut. a);

c) existenţa la locurile de muncă în condiţii speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturaţi, în condiţiile în care s-au luat măsurile tehnice şi organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislaţia de protecţie a muncii în vigoare;

d) efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale şi înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani;

e) efecte asupra capacităţii de muncă şi stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacităţii de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani.

(2) încadrarea persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale se va realiza în condiţiile îndeplinirii tuturor criteriilor menţionate la alin. (1).”

Curtea reţine că, deşi încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale sau deosebite a avut ca temei raţiuni asemănătoare divizării activităţii în grupele I şi a II-a de muncă, raţiuni ce ţin de gradul de solicitare, precum şi de factorii de risc prezenţi şi expunerea la aceştia, totuşi, în urma aplicării metodologiilor de încadrare stabilite prin hotărârile Guvernului mai sus amintite nu s-a realizat o suprapunere perfectă între locurile de muncă încadrate anterior Legii nr. 19/2000 în grupele I şi a Il-a de muncă cu cele încadrate ulterior în condiţii speciale ori deosebite. Astfel, unele activităţi şi unităţi care anterior se regăseau în grupa I de muncă au fost încadrate în activităţi şi unităţi în care se desfăşoară activitatea în condiţii speciale, în timp ce altele au fost încadrate în condiţii deosebite dacă au îndeplinit condiţiile stabilite de art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001.

Legea nr. 263/2010 a preluat clasificarea Legii nr. 19/2000, definind în cuprinsul art. 3 alin, (1) lit. g) şi h) locurile de muncă în condiţii deosebite şi cele în condiţii speciale. Art. 55 alin. (1) din această lege instituie un regim juridic diferit pentru persoanele aflate în aceste situaţii sub aspectul reducerii vârstelor de pensionare. Astfel, tabelul nr. 1 din acest articol de lege prevede reducerea vârstelor de pensionare pentru persoanele care au desfăşurat munca în condiţii deosebite în mod diferit faţă de dispoziţiile mai favorabile ale tabelului nr. 2, aplicabile persoanelor care au desfăşurat munca în condiţii speciale.

Cât priveşte textul de lege criticat, Curtea constată că, reglementând vârsta de pensionare a persoanelor care au lucrat în grupele I şi a II-a de muncă, acesta dă expresie evoluţiei pe care a avut-o legislaţia în această materie. Astfel, prin art. 158 alin. (1)din Legea nr. 263/2010 s-a prevăzut că persoanele care au prestat activităţi încadrate în grupa de muncă, încadrate ulterior în condiţii speciale, vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare prevăzută pentru persoanele care au lucrat în condiţii speciale. Din contră, persoanele care au lucrat în locuri de muncă încadrate în grupa I care ulterior nu au fost încadrate în condiţii speciale sunt asimilate condiţiilor deosebite de muncă sub aspectul vârstei de pensionare.

Analizând conformitatea textului de lege criticat cu textele din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei, Curtea reţine că dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie au fost interpretate în jurisprudenţa sa în sensul că acordă legiuitorului competenţa exclusivă „să stabilească şi să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condiţiile şi criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul şi cuantumul acestora, având în vedere nevoia de a asigura un nivel de trai decent şi dreptul la protecţie socială, dar şi posibilităţile economico-financiare existente în diferite intervale de timp”. În acest sens este Decizia nr. 223 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 25 aprilie 2007, ori Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007.

Una dintre condiţiile esenţiale pentru obţinerea dreptului la pensie pe care legiuitorul este liber să o reglementeze şi să o modifice în funcţie de factorii mai sus arătaţi este vârsta legală de pensionare, aşa cum de altfel reiese din cuprinsul Deciziei nr. 20 din 2 februarie 2000, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000.

Curtea reţine totodată că vârsta de pensionare, precum şi celelalte condiţii ale obţinerii dreptului la pensie aplicabile unei persoane sunt cele prevăzute de legea în vigoare la momentul deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum. De altfel, în acest sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007.

Or, raportându-se la cele reţinute mai sus, Curtea apreciază că tratamentul juridic diferenţiat instituit de art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, criticat pe calea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, este justificat de situaţia obiectiv diferită în care se plasează diferitele categorii de persoane care anterior anului 2001 au desfăşurat munca în grupa I de muncă, în funcţie de criteriile de clasificare a condiţiilor de muncă în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie. Astfel, împrejurarea că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 şi apoi a Legii nr. 263/2010, anumite activităţi şi unităţi care fuseseră încadrate în gradul I au îndeplinit sau nu condiţiile pentru a fi încadrate în condiţii speciale de muncă, potrivit reglementărilor ulterioare datei de 1 aprilie 2001, nu poate fi lipsită de relevanţă asupra condiţiilor de obţinere în prezent a dreptului la pensie, permiţând legiuitorului să instituie o reglementare diferenţiată.

Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că „principiul egalităţii în faţa legii presupune un tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, ei nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.” în acest sens sunt Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, dar şi Decizia nr. 6 din 24 ianuarie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, ori Decizia nr. 49 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998.

Pentru aceleaşi raţiuni reţinute mai sus, Curtea constată că vârsta de pensionare prevăzută în actele normative care s-au succedat pe tot parcursul activităţii profesionale a unei persoane nu reprezintă un drept câştigat, aşa încât este lipsită de temei şi critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie.

De altfel. Curtea reţine că, dincolo de diferenţa de tratament juridic obiectiv justificată a art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, celelalte prevederi ale acestei legi recunosc drepturile câştigate de persoanele care au desfăşurat activitatea în grupa I de muncă. Astfel, art. 17 prevede că perioada suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu acordată în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I sau a II-a de muncă sunt luate în calculul stagiului de cotizare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Liber Nitramonia-Rompiro Făgăraş,

În numele membrului de sindicat Ioan Burlea, în Dosarul nr.11.527/62/2012 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă si general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea l.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluţia adoptată - cu majoritate de voturi - prin Decizia nr. 435 din 29 octombrie 2013, considerăm că sunt întemeiate criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iar excepţia de neconstituţionalitate s-ar fi impus a fi admisă pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate este o persoană care a prestat o muncă încadrată, potrivit legislaţiei anterioare datei intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în grupa I şi al cărui drept la pensie s-a deschis după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Ulterior datei de 1 aprilie 2001, ca urmare a dispoziţiilor art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 19/2000, din care rezultă clasificarea locurilor de muncă după noi criterii, respectiv condiţii normale, condiţii deosebite şi condiţii speciale, activitatea desfăşurată de autorul excepţiei a fost recunoscută ca încadrându-se în condiţii speciale. Este vorba de activităţile reglementate de dispoziţiile pct. 1, liniuţele a treia şi a patra din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, respectiv de cele ale pct. 1 lit. c) şi d) din anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010, activităţi care vizează fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor, dar şi fabricarea muniţiilor şi a elementelor de muniţii. De asemenea, sunt avute în vedere locurile de muncă în care se execută operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv ci caracteristică de sensibilitate mare, precum şi locurile de muncă în care se execută operaţii cu explozivi aromatici, la care angajaţii vin în contact direct cu aceştia.

Cu toate acestea, unitatea în care autorul excepţiei a desfăşurat aceste activităţi nu a îndeplinit condiţiile pentru a f încadrată în categoria unităţilor care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale.

Această din urmă împrejurare a creat în mod obiectiv c diferenţă între persoanele care, anterior intrării în vigoare a Legi nr. 19/2000, lucraseră în grupa I de muncă, diferenţă creată de întrunirea sau nu, potrivit legislaţiei ulterioare intrării în vigoare a legii mai sus amintite, a condiţiilor cumulative de încadrare în condiţii speciale a activităţii, dar şi a unităţii în care se desfăşoară activitatea.

Spre deosebire de argumentele reţinute de Curte prin Decizia nr. 435/2013, apreciem însă că această diferenţă era susceptibilă de a justifica un tratament juridic diferenţiat numai pentru viitor, respectiv după ce activităţile şi unităţile încadrate anterior în grupa I de muncă au fost încadrate în condiţii speciale ori deosebite, după caz, potrivit legislaţiei ulterioare datei de 1 aprilie 2001.

A interpreta altfel, în sensul reţinut de Curte prin decizia amintită, potrivit căreia diferenţa obiectivă de situaţii în care se găsesc după data de 1 aprilie 2001 persoanele care au desfăşurat munca în grupa I îşi extinde efectele şi pentru trecut, anterior acestei date, apreciem că este de natură să aducă atingere atât principiului neretroactivităţii legii civile, cât şi celui al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, principii consacrate de ari. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Este adevărat că, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 435/2013, condiţiile de pensionare sunt cele în vigoare la data naşterii dreptului la pensie, dar considerăm că principiul tempus regit actum nu poate avea ca efect ignorarea unei situaţii stabilite în trecut, respectiv încadrarea în grupa I de muncă la data desfăşurării activităţii în aceste condiţii.

Mai mult, a supune persoanele care au desfăşurat munca în grupa I de muncă unui tratament juridic identic cu cel aplicabil persoanelor care au fost încadrate în grupa a II-a de muncă, aflate în mod evident într-o situaţie diferită sub aspectul condiţiilor în care s-a desfăşurat activitatea, este de natură să aducă atingere prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

În acest sens, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 1.359 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, că instituirea unui tratament juridic egal pentru persoane aflate în situaţii diferite poate dobândi semnificaţia încălcării principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor.

De altfel, opinia noastră, potrivit căreia diferenţa de tratament juridic instituită de art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 între persoanele care au fost încadrate în grupa I de muncă sub aspectul vârstei de pensionare este nejustificată, este întărită de faptul că celelalte dispoziţii ale legii care stabilesc condiţiile de pensionare pentru persoanele care au lucrat în grupa I de muncă nu păstrează această distincţie în cadrul acestei categorii de persoane, dar diferenţiază în mod clar regimul celor care au fost încadraţi în grupa I, faţă de cei care au fost încadraţi în grupa a II-a. În acest sens sunt dispoziţiile art. 100 şi art. 169 alin. (1), referitoare la majorarea punctajelor realizate în perioada când activitatea a fost desfăşurată în grupa I, respectiv grupa a II-a de muncă.

În plus faţă de cele arătate mai sus, apreciem că se impune a fi subliniat că tratamentul discriminator criticat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate ce a fost soluţionată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 435/2013 are efecte cu atât mai grave cu cât, alături de stagiul, de cotizare, vârsta legală de pensionare reprezintă una dintre condiţiile esenţiale pe care Legea nr. 263/2010 le prevede pentru obţinerea dreptului la pensie, iar reducerea ei una dintre motivaţiile principale pentru care anumite persoane şi-au asumat riscul de a presta o muncă susceptibilă de a produce vătămări ireversibile asupra organismului.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Judecători,

Mona-Maria Pivniceru

Valer Dorneanu

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind constatarea încetării de drept a raportului de serviciu al domnului Sorin-Gabriel Arjoca, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 19 alin. (1) lit. b) şi art. 98 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Se constată încetarea de drept a raportului de serviciu al domnului Sorin-Gabriel Arjoca, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 9 decembrie 2013.

Nr. 483.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea prin mobilitate a domnului Cornel Coman în funcţia publică de inspector guvernamental, în cadrul Secretariatului General al Guvernului

 

Având în vedere prevederile art. 33 alin. (1) lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici managementul carierei si mobilitatea înalţilor funcţionari publici, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare şi al art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Cornel Coman se numeşte în funcţia publică de inspector guvernamental, în cadrul Secretariatului General ai Guvernului, în aplicarea mobilităţii înalţilor funcţionari publici.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 9 decembrie 2013.

Nr. 484.

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru modificarea pct. 12 din anexa la Decizia prim-ministrului nr. 135/2013 privind stabilirea componentei nominale a Consiliului consultativ al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei

 

Având în vedere prevederile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea ş funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012 precum si propunerea preşedintelui Consiliului Concurenţei, formulata prin Adresa nr. 13.985 din 2 decembrie 2013

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic - Punctul 12 din anexa „Componenţa nominală a Consiliului consultativ al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei” la Decizia prim-ministrului nr. 135/2013 privind stabilirea componentei nominale a Consiliului consultativ al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 25 februarie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

 

„12. Mihaela Violeta Toader

Consiliul Concurenţei”

 

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 9 decembrie 2013.

Nr. 485.