MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 110/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 110         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 25 februarie 2013

 

SUMAR

 

DECIZII ALE SENATULUI

 

4. - Decizie privind asigurarea conducerii Senatului în data de 25 februarie 2013

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2013 referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 125, art. 126, art. 127 şi art. 150 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. I pct. 25 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Decizia nr. 9 din 17 ianuarie 2013 referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă şi ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor

 

Decizia nr. 11 din 17 ianuarie 2013 referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

126. - Decizie pentru eliberarea domnului Victor Opaschi din funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii

 

127. - Decizie privind numirea domnului Victor Opaschi în funcţia de secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte

 

128. - Decizie pentru numirea domnului Manuel Marian Donescu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei

 

129. - Decizie pentru numirea domnului Măricel Popa în funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei

 

130. - Decizie pentru numirea doamnei Anca-Laura Ionescu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei

 

131. - Decizie pentru numirea domnului Ilie Botoş în funcţia de secretar de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru

 

132. - Decizie privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Tineretului şi Sportului de către domnul Ionuţ Sebastian Iavor

 

133. - Decizie privind eliberarea domnului Dumitru Nancu din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii

 

134. - Decizie privind eliberarea domnului Emil Popa din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii

 

135. - Decizie privind stabilirea componenţei nominale a Consiliului consultativ al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

25. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind desemnarea unui compartiment specializat în domeniul infrastructurilor critice naţionale/ infrastructurilor critice europene, condus de un ofiţer de legătură pentru securitate

 

Rectificări la:

 - Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 4.048/2012

 

DECIZII ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

DECIZIE

privind asigurarea conducerii Senatului în data de 25 februarie 2013

 

În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Preşedintele Senatului decide:

 

Articol unic. - în data de 25 februarie 2013, conducerea Senatului va fi asigurată de domnul senator Nicolae Moga, vicepreşedinte al Senatului.

 

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 25 februarie 2013.

Nr. 4.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 2

din 17 ianuarie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 125, art. 126, art. 127 şi art. 150 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. I pct. 25 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Acsinte Gaspar - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 771-773, art. 127 alin. (21), art. 141 alin. (2) lit. f), art. 125, art. 126, art. 127 şi art. 150 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Ioan Gancea şi de Maria Gancea în Dosarul nr. 821/57/2011 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.079D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.080D/2012 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii legale, excepţie ridicată de Ioan Liviu Şerbu în Dosarul nr. 822/57/2011/a2 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având în vedere identitatea de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.080D/2012 la Dosarul nr. 1.079D/2012.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.080D/2012 la Dosarul nr. 1.079D/2012, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin încheierile din 3 aprilie 2012, pronunţate în dosarele nr. 821/57/2011 şi nr. 822/57/2011/a2, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 771-773, art. 127 alin. (21), art. 141 alin. (2) lit. f), art. 125, art. 126, art. 127 şi art. 150 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Excepţia a fost invocată de Ioan Gancea, de Maria Gancea şi de Ioan Liviu Şerbu, în dosare având ca obiect anularea unor decizii de impunere fiscală.

În motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât prin intermediul unor ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă s-a reglementat în domeniul legii organice, afectându-se îndatoririle fundamentale (legate de contribuţiile financiare) prevăzute de Legea fundamentală.

După opinia autorului excepţiei de neconstitutionalitate, Guvernului nu îi este permis să reglementeze prin ordonanţe de urgenţă în materia obligaţiilor de plată a taxelor şi impozitelor, fiind vorba de afectarea în mod negativ a unei îndatoriri fundamentale, lucru interzis de art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală. Mai mult, aceste modificări aduse Codului fiscal şi de procedură fiscală nu puteau fi operate decât printr-o lege a Parlamentului, potrivit art. 139 din Constituţie.

De asemenea, în cazul ordonanţelor de urgenţă adoptate, nu a fost respectată condiţia existenţei unei situaţii extraordinare, iar faptul că există o lege de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă nu duce la înlăturarea viciului de neconstitutionalitate.

Pe de altă parte, art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie este foarte clar în a statua că legile ce reglementează în domeniul contenciosului administrativ sunt esenţialmente organice. Or, Codul de procedură fiscală (adoptat printr-o ordonanţă „simplă*) reglementează în domeniul legilor organice (prin titlul IX referitor la soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ-fiscale), iar Guvernul a încălcat, în acest fel, dispoziţiile art. 115 alin. (1) din Constituţie. Ca şi în cazul ordonanţelor de urgenţă, existenţa unei legi de aprobare nu înlătură viciul de neconstitutionalitate existent la data adoptării ordonanţei Guvernului.

În continuare, autorul excepţiei de neconstitutionalitate semnalează neconcordanţe ale dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte termenii de taxă şi impozit. Esenţa criticii de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 125-127 şi art. 150 din Codul fiscal vizează, după opinia autorului excepţiei de neconstitutionalitate, contradicţia logică între tezele de reglementare a celor 4 articole, în sensul că persoana care efectuează operaţiuni economice ar fi persoană impozabilă (este obligată la plata T.V.A.), deşi art. 150 alin. (1) lit. a) califică operaţiunea în sine ca fiind taxabilă. Această contradicţie între sensurile de interpretare ale unor articole diferite ale aceluiaşi act normativ este de natură a crea confuzie cu privire la conţinutul obligaţiilor de natură fiscală, cu consecinţa posibilităţii abuzului de interpretare din partea autorităţii fiscale.

Or, acest lucru este de natură a încălca art. 16 din Constituţie, care obligă la asigurarea condiţiilor de egalitate a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. După opinia sa, dispoziţiile legale criticate nu introduc o nouă obligaţie fiscală, ci doar modifică textul de lege anterior, obiectul de reglementare rămânând acelaşi.

Acesta mai arată că nu poate fi reţinută critica de neconstitutionalitate extrinsecă referitoare la Codul de procedură fiscală, întrucât contestaţia este o cale de atac necontencioasă, care nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin contencios administrativ se înţelege acea modalitate prin care, prin intermediul justiţiei, cetăţenii sunt apăraţi de eventualele abuzuri ale autorităţilor administraţiei publice. În schimb, procedura contestaţiei, reglementată de titlul IX din Codul de procedură fiscală, nu este o procedură contencioasă, întrucât nu este soluţionată de instanţele judecătoreşti. Potrivit art. 206 alin. (3) coroborat cu art. 209 din Codul de procedură fiscală, contestaţia se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat şi este soluţionată de către structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, a municipiului Bucureşti sau de către Direcţia de soluţionare din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, după caz.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstitutionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 771-773, art. 125, art. 126, art. 127, art. 127 alin. (2^), art. 141 alin. (2) lit. f) şi art. 150 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Examinând excepţia de neconstitutionalitate, precum şi natura criticilor de neconstitutionalitate formulate, Curtea constată că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 125, art. 126, art. 127 şi art. 150 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, art. I pct. 25 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 1 iunie 2005, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 18 octombrie 2007, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007 precum şi ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 mai 2004.

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 56 privind contribuţiile financiare, art. 115 alin. (1), (4) şi (6) privind regimul ordonanţelor de urgenţă şi art. 139 alin. (1 j privind impozitele, taxele şi alte contribuţii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

I. Referitor la criticile aduse art. 125-127 şi art. 150 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea observă că, de fapt, autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci deduc contrarietatea textelor de lege criticate cu Legea fundamentală prin comparaţia dintre aceste articole.

În acest context, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 16 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 7 martie 2012), examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţii din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne.

II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 771-773 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal care au fost reţinute de instanţa de judecată ca fiind obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, prin prisma naturii criticilor de neconstituţionalitate, obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. I pct. 25 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. De altfel, autorii excepţiei de neconstituţionalitate au mai criticat aceleaşi dispoziţii legale, în cadrul aceloraşi procese, dar cu o motivare diferită.

Astfel, prin Decizia nr. 750 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 23 noiembrie 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 25 din Legea nr. 163/2005 invocată de Ioan Gancea, Maria Gancea şi de Ioan Liviu Şerbu; în esenţă Curtea, raportat la criticile de neconstituţionalitate, a stabilit că în cadrul procedurii de adoptare a Legii nr. 163/2005 au fost respectate prevederile art. 61 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţie, referitoare la principiul bicameralismului şi la votul majorităţii membrilor fiecărei Camere cu care sunt adoptate legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor.

În prezentul dosar, autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră, în esenţă, că dispoziţiile art. 771-773 au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fapt ce ar fi neconstituţional, având în vedere că, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituţie, printr-o ordonanţă de urgenţă nu poate fi afectat regimul îndatoririlor fundamentale. Curtea observă însă, din examinarea fişei legislative a Codului fiscal, că aceste dispoziţii au fost introduse prin art. I pct. 25 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Parlamentul având competenţa constituţională de a aduce modificări unei ordonanţe de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia.

Curtea constată, astfel, că respectiva critică de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută, ea urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

III. Referitor la criticile privind art. 127 alin. (21) din Codul fiscal, Curtea constată că, în realitate, ele privesc critici extrinseci ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate arată că se încalcă art. 115 alin. (6) coroborat cu art. 56 din Constituţie.

Prin dispoziţiile legale criticate se face trimitere la explicitarea unor situaţii juridice prin norme, fapt care corespunde, în această situaţie, normelor de tehnică legislativă, ele neavând rolul de a modifica sau completa dispoziţiile legale din Codul fiscal referitoare la situaţiile în care persoanele fizice sunt calificate ca persoane impozabile, ci doar de a clarifica ipoteza normei legale, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „Textul articolelor trebuie să aibă caracter dispozitiv, să prezinte norma instituită fără explicaţii sau justificări.

În aceste condiţii, Curtea urmează să respingă ca neîntemeiată critica formulată faţă de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

IV. În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii legale criticate, Curtea reţine că nemulţumirea principală a autorilor excepţiei este datorată faptului că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dispoziţiile art. 141 alin. (2) lit. f) au fost modificate într-un sens nefavorabil lor. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2008, ei nu s-au mai putut prevala de aceste dispoziţii pentru a nu plăti T.V.A. pentru livrarea unor construcţii noi.

Pentru autori, soluţia a fost invocarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, argumentând, pe de o parte, că nu a fost respectată condiţia existenţei unei situaţii extraordinare cu ocazia emiterii ordonanţei de urgenţă şi, pe de altă parte, că printr-o ordonanţă de urgenţă nu pot fi modificate prevederile Codului fiscal care se referă la îndatoriri, cum este aceea de a contribui financiar la cheltuielile publice.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 a fost adoptată motivându-se în preambulul său că s-ar fi ajuns la nerespectarea obligaţiilor asumate faţă de Comisia Europeană referitoare la transpunerea directivelor comunitare în domeniu, precum şi la imposibilitatea respectării calendarului bugetar aşa cum este stabilit prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002. În nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă se menţionează, de asemenea, necesitatea combaterii evaziunii fiscale,

Referitor la justificarea unei situaţii extraordinare prin faptul că România ar risca declanşarea procedurii de infringement, Curtea s-a pronunţat (de exemplu, prin Decizia nr. 1,540 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 7 martie 2012), reţinând că atâta timp cât Comisia Europeană nu a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cadrul acestei proceduri, nu exista o situaţie extraordinară în sensul jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional.

În cazul de faţă, Guvernul a încercat luarea unor măsuri care să combată evaziunea fiscală într-un domeniu în care s-a înregistrat o activitate concertată, repetitivă şi speculativă de evaziune fiscală, activitate de natură să afecteze grav bugetul de stat. În concret, s-a ajuns la situaţia ca persoane fizice să preia din obiectul de activitate a unor persoane juridice construirea şi vânzarea pe scară largă de imobile pentru care nu încasau şi nu plăteau T.V.A. În aceste condiţii, Curtea constată că a existat o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată.

Referitor la critica bazată pe art. 115 alin. (6), Curtea constată că acest articol din Constituţie prevede că ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

Potrivit criticilor formulate, Curtea urmează să răspundă dacă prin eliminarea scutirii de la plata T.V.A. se încalcă sau nu regimul unei îndatoriri fundamentale, şi anume aceea de a contribui la plata cheltuielilor publice, precum şi dacă în acest domeniu se poate reglementa numai prin lege sau şi printr-o ordonanţă de urgenţă.

Curtea constată că nu este încălcat art. 115 alin. (6), întrucât instituirea obligaţiei de plată a T.V.A. În sarcina autorilor excepţiei nu i-a fost afectat în niciun fel, ei având obligaţia de a încasa T.V.A. de la cumpărătorii imobilelor şi de a transmite mai departe această taxă organelor fiscale competente. Cu alte cuvinte, taxa pe valoare adăugată este plătită, de fapt, de consumatorul final. Efortul celui obligat să verse la bugetul de stat T.V.A. constă doar în plata în amonte a taxei şi încasarea de la beneficiarul imobilului vânduta taxei aferente; diferenţa între cele două taxe fiind datorată bugetului, persoanei fizice obligate nu i se îngreunează sarcina fiscală şi deci nu îi sunt afectate îndatoririle prevăzute de Constituţie.

Curtea Constituţională a precizat, de altfel, în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008), sensul noţiunii de „a afecta”, reţinând sensul juridic ai acestei noţiunii, sub diferite nuanţe, cum ar fi: „a suprima”, „a aduce atingere”, „a prejudicia”, „a vătăma”, „a leza”, „a antrena consecinţe negative”.

De asemenea, Curtea mai constată că în jurisprudenţa sa a reţinut că este dreptul legiuitorului, inclusiv derivat, de a stabili cuantumul taxelor şi impozitelor. Astfel, prin Decizia nr. 607 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 23 iulie 2012, Curtea a statuat că, în ceea ce priveşte raportarea la dispoziţiile constituţionale ale art. 44 şi 56, Curtea reţine că regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”, iar potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor fa cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reţine, de principiu, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit sau majorarea acestuia s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane.

Din aceste reglementări constituţionale rezultă că stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective.

Întrucât stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, precum şi a condiţiilor de impozitare intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, adoptând reglementarea criticată, Guvernul, în calitatea sa de legiuitor delegat, a acţionat în limitele acestei competenţe, neputându-se reţine că astfel ar fi contravenit principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale.

În ceea ce priveşte invocarea încălcării prevederilor art. 139 din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Sintagma „numai prin lege” din cuprinsul art. 139 alin. (1) din Constituţia nu are o semnificaţie absolută, în sensul art. 73 din Constituţie.

A condiţiona adoptarea unor prevederi referitoare la bugetul de stat numai prin dezbatere parlamentară ar însemna a nu ţine cont de realităţile concrete ale derulării procedurilor parlamentare, astfel încât, pe perioada vacanţei parlamentare, să nu poată fi adoptate astfel de reglementări, în condiţiile prevederilor constituţionale referitoare la delegarea legislativă.

Sintagma „numai prin lege” urmăreşte, aşadar, să interzică stabilirea unor impozite şi taxe pentru bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat prin acte inferioare legii, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor etc, sintagma nefiind aplicabilă în cazul adoptării ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului în acest domeniu.

Mai mult, prin Decizia nr. 261 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 31 mai 2012, Curtea a statuat că termenul de „lege” folosit în prevederile constituţionale ale art. 139 alin. (1) desemnează acte normative ce au forţa juridică a legii, fiind incluse aici şi ordonanţele Guvernului.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

V. În ceea ce priveşte reglementarea prin Codul de procedură fiscală, adoptat printr-o ordonanţă a Guvernului, a procedurii soluţionării contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, Curtea constată că susţinerile autorilor excepţiei sunt neîntemeiate.

Aceştia afirmă că o astfel de procedură face parte din contenciosul administrativ; drept urmare, ea ar fi trebuit să fie reglementată, potrivit dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, prin prevederi de natura legii organice. Procedura respectivă, deşi litigioasă, nu face parte din contenciosul administrativ în sensul dispoziţiilor constituţionale coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin aceste din urmă prevederi se defineşte ca fiind „activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică”, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Cu alte cuvinte, contenciosul administrativ este activitatea de soluţionare a unui litigiu de către instanţa competentă, litigiu în care cel puţin o parte este o autoritate publică.

Curtea mai reţine că respectivul Cod de procedură fiscală a fost adoptat prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003. Emiterea acestui act normativ a fost posibilă în baza legii de abilitare a Guvernului de a emite diverse ordonanţe, printre care şi cea privind Codul de procedură fiscală, Legea nr. 559/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 19 decembrie 2003. Prin Legea nr. 174/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 mai 2004, Parlamentul a aprobat, potrivit dispoziţiilor constituţionale, ordonanţa Guvernului referitoare la Codul de procedură fiscală.

În aceste condiţii, se observă şi faptul că prin legea de aprobare nu s-a procedat la acoperirea vreunui viciu de neconstituţionalitate.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 125, art. 126, art. 127 şi art. 150 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Ioan Gancea, de Maria Gancea şi de Ioan Liviu Şerbu în dosarele nr. 822/57/2011/a2 şi nr. 821/57/2011 ale Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 25 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2013.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 9

din 17 ianuarie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă şi ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor

 

Acsinte Gaspar - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin,

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă şi ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Maria Şutaru (Gheorghe) în Dosarul nr. 15.491/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.499D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Acesta arată că o cale de atac este o calitate imanentă a hotărârii, dată de momentul pronunţării acesteia şi nu de data introducerii acţiunii în instanţă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 19 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 15.491/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă şi ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.

Excepţia a fost invocată de Maria Şutaru (Gheorghe) într-un dosar având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat într-o cauză având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi masurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât se ajunge la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile. Astfel, raportat la situaţia concretă din dosar, dispoziţiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010 permit ca unui proces început în data de 25 martie 2010, sub imperiul Legii nr. 221/2009 în forma de la data începerii procesului ce prevedea - prin raportare la dispoziţiile art. 3 pct. 2 din Codul de procedură civilă - ca împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal calea de atac este apelul, să se pronunţe o hotărâre supusa dispoziţiilor modificate ulterior ale Legii nr. 221/2009 prin Legea nr. 202/2010 ce prevede că singura cale de atac este recursul.

Dispoziţiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010 permit ca hotărârile pronunţate după intrarea în vigoare a legii noi într-un proces început sub imperiul legii vechi să nu fie supuse căilor de atac prevăzute de legea veche, sub care s-a iniţiat procesul, ci de legea nouă, ceea ce duce la situaţia ca o acţiune supusă la două căi de atac (apel şi, implicit, recurs) la momentul înregistrării acţiunii să fie supusă „doar unei singure căi de atac (recursul) datorită eliminării căii de atac a apelului de către legea nouă.

De asemenea, dispoziţiile legale criticate sunt discriminatorii între persoanele care au obţinut o hotărâre înainte de data de 26 noiembrie 2010, data intrării în vigoare a modificărilor Legii nr. 221/2009 aduse prin Legea nr. 202/2010, şi persoanele care au introdus o cerere sub imperiul legii vechi, fără ca această cerere să fie judecată până la data intrării în vigoare a modificărilor.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, menţionând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că principiul aplicării imediate a normei procesuale este de sorginte legală, iar nu constituţională, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la acesta în anumite situaţii particulare, fără ca o atare soluţie să fie calificată ca neconstituţională. Mai mult decât atât, în această materie, aplicarea imediată a legii noi, în măsura în care s-ar referi şi la hotărâri anterior pronunţate, care altfel ar fi supuse căilor de atac potrivit noii reglementări sau sustrase incidenţei unei căi de atac prevăzute de reglementarea în vigoare la data pronunţării lor, dar abrogate prin reglementarea ulterioară, ar avea caracter retroactiv şi, deci, neconstituţional.

Pentru evitarea acestei consecinţe negative, legiuitorul a adoptat, cu caracter tranzitoriu, prin derogare de !a regula generală a aplicării imediate a normei procedurale, soluţia supravieţuirii legii vechi, care, deşi abrogată, continuă să guverneze regimul juridic al căilor de atac ce urmează să fie exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate sub imperiul ei, soluţie pe care Constituţia nu o interzice.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile dispoziţiilor art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă şi ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, dispoziţii ce au următoarea redactare:

- Art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă: „Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate”:

- Art. XXVI din Legea nr. 202/2010: „Dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta  lege, ale art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele prin prezenta lege, precum şi ale art. 4 alin. (6) şi art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările si completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, precum şi în art. 16 privind principiul egalităţii în faţa legii. De asemenea, se mai invocă încălcarea art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, raportat la art. 20 privind egalitatea şi art. 21 privind nediscriminarea din Carta drepturi lor fundamentale a Uniunii Europene, art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor criticate din Codul de procedură civilă, pe baza unor critici similare, constatând constituţionalitatea acestora.

Astfel, prin Decizia nr. 141 din 15 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 13 iunie 2005, Curtea a statuat că egalitatea de tratament în faţa legii presupune egalitatea de situaţii, diferenţele pe acest plan antrenând în mod necesar diferenţe pe planul regimului juridic. Totodată, trebuie subliniat că principiul aplicării imediate a normei procesuale este de sorginte legală, iar nu constituţională, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la acesta în anumite situaţii particulare, aşa cum a procedat şi în prezenta cauză, fără ca o atare soluţie să poată fi calificată ca neconstituţională.

Mai mult decât atât, aplicarea imediată a legii noi, în măsura în care s-ar referi şi la hotărâri anterior pronunţate, care astfel ar fi supuse căilor de atac potrivit noii reglementări sau sustrase incidenţei unei căi de atac, prevăzute de reglementarea în vigoare la data pronunţării lor, dar abrogate prin reglementarea ulterioară, ar avea caracter retroactiv şi, deci, neconstituţional.

Pentru evitarea acestei consecinţe negative, legiuitorul a adoptat, cu caracter tranzitoriu, prin derogare de la regula generală a aplicării imediate a normei procedurale, soluţia supravieţuirii legii vechi, care, deşi abrogată, continuă să guverneze regimul juridic al căilor „de atac ce urmează a fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate sub imperiul ei, soluţie pe care Constituţia nu o prohibeşte.

Întrucât în cauza de faţă nu au fost aduse elemente noi, de natură să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010, Curtea constată că, în realitate, acestea urmează soluţia dată de prevederile art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cele arătate mai sus fiindu-le aplicabile în mod corespunzător.

Având în vedere şi dispoziţiile art. 725 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă. Curtea reţine că persoanele care au formulat cereri în vederea acordării unor despăgubiri potrivit dispoziţiilor Legii nr. 221/2009 şi ale căror dosare nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 vor beneficia de doar două niveluri de jurisdicţie în exercitarea propriilor drepturi procedurale. În consecinţă, textul criticat nu este de natură a contraveni principiului constituţional al egalităţii în drepturi, reglementat la art. 4 şi art. 16 din Legea fundamentală, sau celui al accesului liber la justiţie şi al dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 din Constituţie (ad similis, a se vedea Decizia nr. 1.253 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 13 ianuarie 2012).

Aşadar, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale, precum şi a celorlalte dispoziţii convenţionale invocate.

Întrucât Curtea a constatat conformitatea textelor criticate cu drepturile şi libertăţile fundamentale, rezultă că nici dispoziţiile art. 1 alin. (5) nu au fost încălcate.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă si ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Maria Şutaru (Gheorghe) în Dosarul nr. 15.491/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2013.

PREŞEDINTE, ACSINTE GAS PAR

Magistrat-asistent, Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 11

din 17 ianuarie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori

 

Acsinte Gaspar - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Societatea Comerciala „Volksbank România” - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.169/303/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.532D/2012.

La apelul nominal se prezintă pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate domnul avocat Minai Kehaiyan din Baroul Bucureşti, precum şi partea Adrian Vasile Boeru, lipsind cealaltă parte.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente care formulează o cerere prealabilă, solicitând conexarea prezentului dosar la Dosarul nr. 28D/2013 de pe rolul Curţii Constituţionale, dosar aflat în stadiu de raport.

Având cuvântul pentru a se pronunţa asupra acestei cereri prealabile, atât cealaltă parte prezentă, cât şi reprezentantul Ministerului Public se opun admiterii acesteia,

Analizând cererea, Curtea respinge cererea prealabilă formulată. Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conexarea dosarelor aflate pe rolul Curţii Constituţionale se dispune atunci când obiectul excepţiei este identic. Obiectul Dosarului nr. 28D/2013 se referă la dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, fiind diferit de cel din Dosarul nr. 1.532D/2012. Astfel, cererea prealabilă nu poate fi soluţionată favorabil.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia arătând că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 135 din Constituţie, libertatea economică şi libertatea contractuală, inclusiv prin încălcarea autonomiei de voinţă a părţilor contractante.

În continuare, preşedintele acordă cuvântul părţii Adrian Vasile Boeru, care arată că dispoziţiile legale criticate sancţionează, de fapt, atitudinile abuzive, astfel încât se impune respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Acesta arată că prevederile legale criticate reglementează, de fapt, o formă specială de leziune, ele nefiind de natură să încalce libertatea economică sau pe cea contractuală.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 19 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 10.169/303/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ari. 7 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială „Volksbank România” - SA, din Bucureşti într-un dosar având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe civile a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti prin care s-a anulat un act.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticata sunt neconstituţionale, întrucât conferă doar consumatorului, deci unei singure părţi, dreptul de a dispune rezilierea unui contract sinalagmatic, în condiţiile în care acesta încalcă interesele sale, în timp ce agentul economic este privat de posibilitatea de a face acelaşi lucru atunci când interesele sale ar fi afectate. În concret, ca urmare a acestor dispoziţii legale, banca ce figurează ca parte la o convenţie de credit nu va putea modifica sub niciun aspect clauzele contractuale (în raport cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 193/2000), dar, mai mult decât atât, va trebui să le accepte pur şi simplu pe acestea, fără a avea măcar posibilitatea rezilierii contractului.

Un alt aspect criticabil este dat de sfera intereselor consumatorului, care nu este delimitată în niciun fel, textul de lege lăsând la libera apreciere a acestuia stabilirea situaţiilor în care interesele sale sunt încălcate sau nu, banca neputând interveni sub nicio formă.

Tribunalul Bucureşti - Secţia VI-a comercială apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. După opinia instanţei, Legea nr. 193/2000 sancţionează introducerea unor clauze abuzive în contractele standard preformulate, cum sunt şi convenţiile de credit, sau formularea unor condiţii generale acceptate de consumatori fără a putea fi negociate. Prin urmare, banca nu avea de ce să solicite modificarea vreunei clauze contractuale stabilite chiar de ea în cadrul convenţiei. Art. 7 din Legea nr. 193/2000 reglementează posibilitatea rezilierii în ipoteza în care convenţia nu-şi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor abuzive, ceea ce profită ambelor părţi contractante.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că prin acestea se sancţionează clauzele abuzive cuprinse în contract, care creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Eliminarea unor astfel de clauze din contract este impusă de însăşi natura abuzivă a acestora, iar faptul că legiuitorul a statuat doar pentru consumator posibilitatea de a solicita rezilierea contractului nu este de natură a aduce atingere vreunui principiu constituţional.

După opinia Avocatului Poporului, culpa pentru introducerea unor clauze contractuale care, ulterior, s-au dovedit a fi abuzive nu revine consumatorului, acesta de cele mai multe ori fiind nevoit să adere la un astfel de contract, ci celeilalte părţi contractante, în speţă o unitate bancară, care a întocmit şi redactat actul cu inserarea unor astfel de clauze.

Pe de altă parte, motivele invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate în sprijinul acesteia nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci evidenţiază probleme legate de modul de aplicare a normelor legale criticate. Principalele argumente se referă la lipsa reglementării de către legiuitor a posibilităţii de modificare de către unitatea bancară a clauzelor contractuale constatate ca abuzive, or, clarificarea acestor aspecte nu tine de competenţa instanţei de contencios constituţional. În plus, se apreciază că o astfel de reglementare ar crea un beneficiu unităţii bancare, care şi aşa deţine un control asupra clauzelor ce pot fi inserate în contract, fiind normală sancţionarea utilizării unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, prin rezilierea acestora.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate ia prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al Romanei, Partea I, nr. 543 din 3 august 2012, dispoziţii ce au următoarea redactare: „În măsura în care contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, şi daune-interese."

În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 135 alin. (2) lit. a) privind libertatea comerţului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului, care a adoptat aceste măsuri ca urmare a constatării faptului că foarte multe dintre contractele încheiate între profesionişti şi consumatori sunt contracte de adeziune, în care consumatorii nu au, în realitate, decât posibilitatea de a accepta sau nu semnarea unui contract (din cauze care ţin, în general, de poziţia pe piaţă a respectivilor profesionişti), fără o negociere a clauzelor contractuale care sunt impuse de către profesionişti.

Legea nr. 193/2000 conţine în anexa sa şi o listă a clauzelor considerate ca fiind abuzive. Aşadar, profesioniştii au la dispoziţie un instrument legal care le oferă posibilitatea să îşi adapteze în timp util conduita în cazul în care propun bunuri şi servicii unor consumatori.

Art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie prevede că statul trebuie să asigure libertatea comerţului, dar acest lucru nu echivalează cu lipsa unui cadru normativ adecvat care să reglementeze exercitarea activităţilor specifice în condiţii care să asigure funcţionarea unei economii de piaţă viabile în care consumatorii să fie protejaţi în faţa unor abuzuri ale agenţilor economici aflaţi, din diferite motive, pe poziţii de forţă.

Dispoziţiile legale criticate reprezintă atât o sancţiune la adresa acelor profesionişti care înţeleg să profite de situaţia unor consumatori aflaţi, de multe ori, pe poziţii de inegalitate faţă de aceştia, cât şi o măsură de protecţie a debitorilor (în ipoteza din dosarul de faţă) care, altfel, ar fi puşi în situaţia de a suporta o sarcină disproporţionată. Dacă s-ar recunoaşte creditorilor dreptul de a cere, în această ipoteză, rezilierea contractului, s-ar putea ajunge la atitudini şicanatorii din partea acestora la adresa debitorilor.

Aşadar, aceste prevederi stabilesc cadrul legal în care aceşti profesionişti îşi pot desfăşura activitatea, având drept scop restabilirea unui just echilibru între interesele profesioniştilor care furnizează bunuri şi servicii şi cele ale consumatorilor.

Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) privind libertatea comerţului din Constituţie şi, prin urmare, va respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Volksbank România" S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.169/303/2011 al Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţata în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2013.

 

PREŞEDINTE, ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru eliberarea domnului Victor Opaschi din funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Victor Opaschi se eliberează din funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 25 februarie 2013.

Nr. 126.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Victor Opaschi în funcţia de secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 44/2013 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Culte,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Victor Opaschi se numeşte în funcţia de secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte.  l 31 32<

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 25 februarie 2013.

Nr. 127.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru numirea domnului Manuel Marian Donescu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Manuel Marian Donescu se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 25 februarie 2013.

Nr. 128.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru numirea domnului Măricel Popa în funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Măricel Popa se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 25 februarie 2013.

Nr. 129.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru numirea doamnei Anca-Laura Ionescu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Anca-Laura Ionescu se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 25 februarie 2013.

Nr. 130.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru numirea domnului Mie Botoş în funcţia de secretar de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru

 

Având în vedere prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori nr. 54 din 13 februarie 2013,

în temeiul art. 15 lit. c) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Mie Botoş se numeşte în funcţia de secretar de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 25 februarie 2013.

Nr. 131.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Tineretului şi Sportului de către domnul Ionuţ Sebastian Iavor

 

Având în vedere propunerea Ministerului Tineretului şi Sportului formulată prin Adresa nr. 1.075 din 18 februarie 2013, precum şi avizul favorabil nr. 6.783/2013 al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru exercitarea cu caracter temporar de către domnul Ionuţ Sebastian Iavor a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Tineretului şi Sportului,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi al art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Ionuţ Sebastian Iavor exercită, cu caracter temporar, funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Tineretului şi Sportului.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 25 februarie 2013.

Nr. 132.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind eliberarea domnului Dumitru Nancu din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Dumitru Nancu se eliberează din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 25 februarie 2013.

Nr. 133.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind eliberarea domnului Emil Popa din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Emil Popa se eliberează din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 25 februarie 2013.

Nr. 134.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind stabilirea componenţei nominale a Consiliului consultativ al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei

 

Având în vedere prevederile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, precum şi propunerea preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei formulată prin adresele nr. 58.350 din 14 decembrie 2012 şi nr. 5.312 din 4 februarie 2013,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Art. 1. - Se aprobă componenţa nominală a Consiliului consultativ al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta decizie.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, Decizia prim-ministrului nr. 183/2007 privind stabilirea componenţei nominale a Consiliului consultativ al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 18 iunie 2007, cu modificările ulterioare, se abrogă.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 25 februarie 2013.

Nr. 135.

 

ANEXĂ

 

COMPONENŢA NOMINALA

a Consiliului consultativ al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei

 

Nr. crt.

Numele şi prenumele

Instituţia pe care o reprezintă

1.

Alexandru Săndulescu

Ministerul Economiei

2.

Corneliu Condrea

Ministerul Economiei

3.

Silvia Vlăsceanu

Federaţia Patronală a Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie - „ACUE”

4.

Răzvan Nicolescu

Federaţia Patronală Petrol şi Gaze

5.

Petrică Pohrib

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate - Univers

6.

Gheorghe Bueşteanu

Sindicatul Liber Romgaz Mediaş

7.

Tudor Pendiuc

Asociaţia Municipiilor din România

8.

Ion Lungu

Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România - „AFEER”

9.

Ioan ignat

Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei - „CNR - CME”

10.

Ion Dobroiu

Asociaţia Naţională a Consumatorilor de Energie din România - „ANCER”

11.

Costel Stanciu

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România

12.

Elena Georgeta Gavriloiu

Consiliul Concurenţei

13.

Bogdan Marcel Pandelică

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

privind desemnarea unui compartiment specializat în domeniul infrastructurilor critice naţionale/infrastructurilor critice europene, condus de un ofiţer de legătură pentru securitate

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 228.049, întocmit de Centrul operativ pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în temeiul:

- art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 18/2011;

- art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Centrul operativ permanent pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este desemnat compartiment specializat în domeniul infrastructurilor critice naţionale/infrastructurilor critice europene, aflat în directa subordonare a ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.

Art. 2. - Centrul operativ permanent pentru situaţii de urgenţă, prevăzut la art. 1, va fi condus de Radu Timofte, consilier, în calitate de ofiţer de legătură pentru securitate.

Art. 3. - Centrul operativ permanent pentru situaţii de urgenţă va comunica prezentul ordin tuturor celor implicaţi, în termen de 3 zile de la data aprobării acestuia.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 21 februarie 2013.

Nr. 25.

 

RECTIFICĂRI

 

În anexa la Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 4.048/2012 privind desemnarea centrelor de Instruire şi evaluare a personalului care desfăşoară activităţile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor minime şi a condiţiilor de recunoaştere reciprocă în vederea certificării societăţilor comerciale şi a personalului în ceea ce priveşte echipamentele staţionare de refrigerare, de climatizare şi pentru pompe de căldură care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră şi a personalului care desfăşoară activitatea prevăzută de art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 307/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor minime pentru programele de formare şi a condiţiilor pentru recunoaşterea reciprocă a certificatelor de formare pentru personal, în ceea ce priveşte sistemele de climatizare ale unor autovehicule care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2013, se face următoarea rectificare:

- la nr. crt. 1, în coloana „Datele de identificare”, la rândul 4, în loc de: „Website: http://www.rosoos.rose va citi: „Website: http://www.agfro.ro„.