MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 18/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 18         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 9 ianuarie 2013

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 748 din 20 septembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale

 

Decizia nr. 823 din 10 octombrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin.(31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Decizia nr. 826 din 11 octombrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Decizia nr. 877 din 23 octombrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Decizia nr. 878 din 23 octombrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120, art. 1201 şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 în ansamblu, precum şi ale art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

1. - Ordonanţă pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul impozitelor şi taxelor locale

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

21. - Decizie privind acordarea calităţii de consilier onorific al prim-ministrului domnului György Frunda

 

22. - Decizie pentru eliberarea domnului Florea Voinea din calitatea de consilier onorific al prim-ministrului

 

23. - Decizie privind numirea domnului Victor Socaciu în funcţia de secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989

 

24. - Decizie privind eliberarea domnului Ilie Dincă din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Romi

 

25. - Decizie privind numirea domnului Vasile Daniel în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Romi

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 748

din 20 septembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Ana Roman Livia în Dosarul nr. 10.355/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.016D/2012.

La apelul nominal, se prezintă, personal, Ana Roman Livia, autor al excepţiei de neconstituţionalitate. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar note scrise ce cuprind completări şi precizări referitoare la excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea criticii de neconstituţionalitate. În acest sens, arată, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional cu privire la modul de calcul al punctajului, deoarece, indiferent de valoarea stadiului de cotizare şi a modalităţii de stabilire a cuantumului total de cotizare, suma totală rezultată se împarte invariabil la un coeficient stabil de 12, asimilat celor douăsprezece luni ale anului, cu toate că, în multe cazuri, salariatul a lucrat efectiv perioade mai mici de timp, astfel încât, normal şi firesc, ar fi ca acel coeficient de împărţire să fie proporţional cu perioada de cotizare.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 10.355/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de reclamanta Ana Roman Livia cu ocazia soluţionării unei cauze civile având ca obiect „contestaţie decizie de pensie”.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat reglementează un regim special, favorizant, în privinţa modului de calculare a pensiei. În acest sens, arată că, indiferent de valoarea stadiului de cotizare şi a modalităţii de stabilire a cuantumului total de cotizare, suma totală rezultată se împarte, invariabil, la un coeficient stabil de 12, cu toate că, în multe cazuri, salariatul a lucrat efectiv perioade mai mici de timp, ca urmare a unor concedii fără plată, absolvire studii etc. Ca atare, apreciază că prin instituirea acestui mod de calcul se creează un dezavantaj major pentru întreaga masă de asiguraţi care beneficiază de dreptul la pensie, ceea ce contravine art. 16 alin. (2) din Legea fundamentală.

În final, arată că textul de lege criticat este nelegal şi neconstituţional, aducând atingere dreptului la pensie, prevăzut la art. 47 alin. (2) din Constituţie.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, limitându-se a se pronunţa cu privire la întrunirea condiţiilor de admisibilitate a acesteia şi de sesizare a Curţii Constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că Legea nr. 19/2000 3 fost abrogată prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, soluţia legislativă criticată fiind preluată în cuprinsul art. 96 din actul abrogator. În acest context, apreciază că nu poate fi reţinută critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) şi art. 47 din Constituţie, motiv pentru care prevederile art. 96 din Legea nr. 263/2010 sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, care, la data sesizării instanţei de contencios constituţional, aveau următorul conţinut: „Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile şi adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice.

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 19/2000 a fost abrogată prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, soluţia legislativă criticată fiind preluată, în esenţă, în cuprinsul art. 96 din actul abrogator, care prevede că: „(1) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv.

(2) Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salariat brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salariat mediu brut din luna respectivă, comunicat de institutul Naţional de Statistică.

(3) în situaţia asiguratului care contribuie la un fond de pensii administrat privat, punctajul lunar stabilit în condiţiile prezentei legi se corectează cu raportul dintre contribuţia datorată la sistemul public de pensii şi contribuţia prevăzută de lege pentru condiţii normale de lucru.

(4) Pentru lunile pentru care Institutul Naţional de Statistică încă nu a comunicat câştigul salarial mediu brut se utilizează, pentru întreaga lună, ultimul câştig salariat mediu brut comunicat.”

Având în vedere însă că prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 sunt aplicabile în cauza concretă dedusă judecăţii şi îşi produc efectele faţă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să examineze constituţionalitatea textului de lege cu care a fost sesizată.

Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (2), potrivit cărora „nimeni nu este mai presus de lege”, şi art. 47 alin. (2), care prevăd că „Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege”.

Examinând excepţia, Curtea constată că prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi norme constituţionale invocate şi în prezenta cauză.

Astfel, prin Decizia nr. 457 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 octombrie 2005, Curtea a reţinut că, „prin conţinutul său, textul legal criticat, care stabileşte norme cu caracter tehnic privind modul de determinare a punctajului mediu anual al asiguratului, ce va sta la baza stabilirii cuantumului pensiei cuvenite celui în cauză, nu conţine în sine nicio dispoziţie de natură să încalce prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie”.

De asemenea, prin Decizia nr. 500 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 19 ianuarie 2005, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 ar înfrânge norma constituţională cuprinsă în art. 47 alin. (2), care consacră, printre altele, dreptul la pensie pentru toţi cetăţenii, în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, criteriile şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru beneficiul efectiv al dreptului la pensie, criteriile de acordare a pensiei şi modul de calcul al cuantumului acesteia, precum şi toate celelalte norme de drept substanţial ori de procedură privind funcţionarea sistemului public de asigurări sociale trebuie reglementate prin lege. Legiuitorul are, în consecinţă, competenţa exclusivă şi opţiunea liberă pentru stabilirea modalităţii de determinare a punctajului anual al asiguratului, a punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare, a modului de majorare a punctajului realizat după îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă, precum şi a modului de determinare a cuantumului drepturilor de asigurări sociale.

Prin Decizia nr. 684 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, Curtea a reţinut că interpretarea pretins neconstituţională a textului de lege este generată de premisa greşită de la care pleacă autorul excepţiei, care are în vedere doar calculul punctajului anual, făcând abstracţie de faptul că, în final, punctajul mediu anual se va împărţi la numărul de ani care reprezintă stagiu! complet de cotizare potrivit legii, iar nu la numărul de ani înăuntrul cărora s-a contribuit pentru a fi realizat stagiul de cotizare obligatoriu, număr care, în cazul celor care au realizat o contribuţie fracţionată, este mai mare decât numărul de ani care reprezintă stagiul de cotizare legal.

Astfel, punctajul anual rezultat într-un an în care s-a cotizat fracţionat se va completa în final cu punctajul anual dintr-un alt an în care s-a cotizat, de asemenea, parţial, pentru a se completa stagiul de cotizare cerut de lege.

Din această perspectivă de ansamblu rezultă că modalitatea de calcul instituită de art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000duce, în final, la rezultate identice pentru cei care au avut contribuţii identice şi un stagiu de cotizare egal, chiar dacă unii au contribuit în fracţiuni de an şi alţii fără întrerupere.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Ana Roman Livia în Dosarul nr. 10.355/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 823

din 10 octombrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iul ia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea în şedinţa din data de 4 octombrie 2012 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Dănut Ungureanu, Carol Josif Lukács si Gheorghe Pleşca în dosarele nr. 1.495/330/2011, nr. 32.860/211/2010 şi nr. 2.144/206/2010 ale Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă, Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 727D/2012, nr. 802D/2012 şi nr. 975D/2012 şi a prevederilor art. 118 alin. (31) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Radu-Alin Dobra, Aurel Mătanie şi Marius Ciprian Buda în dosarele nr. 9.669/211/2010, nr. 2.501/302/2010 şi nr. 11.826/299/CV/2011 ale Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 759D/2012, nr. 842D/2012 şi nr. 1.087D/2012, precum şi a prevederilor art. 118 alin. (3) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Cătălin Constantin Ursărescu în Dosarul nr. 17.732/245/2011 al Tribunalului laşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 849D/2012.

Dezbaterile au avut loc la termenul din 4 octombrie 2012 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus conexarea dosarelor nr. 759D/2012, nr. 802D/2012, nr. 842D/2012, nr. 849D/2012, nr. 975D/2Q12 şi nr. 1.087D/2012 la Dosarul nr. 727D/2012, care este primul înregistrat. Totodată, în temeiul art. 24 din Constituţie, Curtea a admis cererea autorului excepţiei prezent în Dosarul nr. 842D/2012, Aurel Mătanie, de a amâna pronunţarea cu o săptămână, în vederea depunerii de concluzii scrise. Luând act de concluziile scrise depuse de autorul excepţiei, Curtea s-a pronunţat asupra acesteia la data de 10 octombrie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin deciziile civile nr. 271/R din 19 martie 2012, nr. 805 din 23 februarie 2012 şi nr. 1.355 din 30 aprilie 2012, precum şi prin încheierile din 14 decembrie 2011,15 februarie 2012,11 aprilie 2012, 8 februarie 2012 pronunţate în dosarele nr. 1.495/330/2011, nr. 2.501/302/2010, nr. 11.826/299/CV/2011, nr. 9.669/211/2010, nr. 32.860/211/2010, nr. 17.732/245/2011 şi nr. 2.144/206/2010, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (31) din Legea nr. 202/2010, şi Tribunalul laşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3) din Legea nr. 202/2010.

Excepţia a fost ridicată de Dănuţ Ungureanu, Radu-Alin Dobra, Carol Iosif Lukács, Aurel Mătanie, Cătălin Constantin Ursărescu, Gheorghe Pleşca şi Marius Ciprian Buda în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor declarate împotriva unor sentinţe civile prin care s-au respins plângerile formulate împotriva unor procese-verbale de constatare şi sancţionare a unor contravenţii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dispoziţiile art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 elimină posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la regimul circulaţiei pe drumurile publice, ceea ce aduce atingere dreptului la un proces echitabil, accesului liber la justiţie şi dreptului la apărare.

Totodată, textul de lege criticat este discriminatoriu, deoarece în temeiul său se vor pronunţa hotărâri definitive şi irevocabile în cauzele care se aflau pe rolul instanţelor de judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Se creează, de asemenea, o situaţie inegală pentru contravenienţii sancţionaţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi alte categorii de contravenienţi ce beneficiază de calea de atac a recursului.

Sunt încălcate şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie referitor la principiul neretroactivităţii legii, deoarece textul de lege criticat este de aplicare imediată, inclusiv în procesele în curs de soluţionare, lipsind autorii de calea de ataca recursului, deşi, la momentul săvârşirii faptelor contravenţionale, beneficiau de această cale de atac.

Mai mult, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului asimilează contravenţiile „acuzaţiilor în materie penală”, impunând asigurarea dreptului la apărare şi aplicarea prezumţiei de nevinovăţie în conformitate cu rigorile normei penale.

Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul laşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului, în dosarele nr. 727D/2012, nr. 759D/2011, nr. 802D/2011, nr. 842D/2012, nr. 849D/2012 şi nr. 975D/2012, apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, deoarece eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată, în primă instanţă, plângerea contravenţională nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, care nu are semnificaţia, în toate cazurile, a accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. De asemenea, reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa instanţei naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.

Mai mult, prevederile legale criticate constituie norme de procedură, or, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, stabilirea competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi modalităţile instituite de lege.

În Dosarul nr. 1.087D/2012, ţinând seama de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, precum şi de faptul că excepţia a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 500 din 15 mai 2012, constată că excepţia a devenit inadmisibilă, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii textului de lege criticat.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile autorului prezent Aurel Mătanie şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în actele de sesizare a Curţii, îl constituie prevederile art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010, art. 118 alin. (3) şi (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

În Dosarul nr. 849D/2012 Curtea a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, însă, în realitate, astfel cum se observă din motivarea încheierii de sesizare şi din concluziile autorului excepţiei, obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

Având în vedere art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea constată că obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, introduse prin art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Acestea au următorul cuprins: „(31) Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea este definitivă şi irevocabilă.”

Autorii arată că textul de lege criticat aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, ari. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţiilor art. 2 paragraful 1 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie, precum şi art. 8 referitor la dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor juridice naţionale din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă următoarele:

1. Solicitarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 842D/2012, referitoare la extinderea obiectului acesteia şi la dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. XVII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în plus faţă de cele ale art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cu care instanţa de judecată a fost sesizata şi pe care Ie-a reţinut în actul de sesizare a Curţii Constituţionale, nu poate fi primită. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...)”, iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi (...)”. Cadrul procesual specific al excepţiei de neconstituţionalitate este, aşadar, cel fixat prin actul de sesizare a Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată în faţă căreia a fost invocată excepţia. Prin urmare, în faţa Curţii Constituţionale obiectul excepţiei nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia, ca urmare a admiterii cererii făcute în faţa Curţii de către o parte, excedează cadrului stabilit prin Legea nr. 47/1992. În acest sens Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 528 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 15 iunie 2012.

2. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea reţine că, ulterior sesizării sale prin actele menţionate, prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că acestea sunt neconstituţionale.

Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”.

Prin urmare, reţinând că acest caz de în admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizării Curţii Constituţionale şi momentul pronunţării instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Dănuţ Ungureanu în Dosarul nr. 1.495/330/2011 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă, de Radu-Alin Dobra şi Carol Iosif Lukács în dosarele nr. 9.669/211/2010 şi nr. 32.860/211/2010 ale Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Aurel Mătanie şi Marius Ciprian Buda în dosarele nr. 2.501/302/2010 şi nr. 11.826/299/CV/2011 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, de Cătălin Constantin Ursărescu în Dosarul nr. 17.732/245/2011 al Tribunalului laşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal şi de Gheorghe Pleşca în Dosarul nr. 2.144/206/2010 al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 826

din 11 octombrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) pct. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Aurel Şerban Anghelescu şi Elena Anghelescu în Dosarul nr. 13.028/63/2011 al Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 425D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.526/2011 şi nr. 224/2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierea din 8 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 13.028/63/2011, Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) pct. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Aurel Şerban Anghelescu şi Elena Anghelescu într-o cauză privind asigurările sociale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate, prin stabilirea impozitului asupra pensiilor, contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 47 alin. (2) şi art. 56 alin. (1). În acest sens, arată, în esenţă, că, deşi sunt beneficiari ai Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, şi ai Legii nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretul ui-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, iar veniturile lor, inclusiv acelea provenite din pensii, nu trebuie impozitate, acest lucru nu este respectat, ci, dimpotrivă, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, se realizează contrariul.

Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Prin încheierea de sesizare, Curtea a fost sesizată cu art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010. Analizând dispoziţiile de lege criticate, Curtea reţine că, în realitate, este vorba despre dispoziţiile art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010, care se referă la modificarea prevederilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006. În aceste condiţii, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, şi art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003.

Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:

- Art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006: „Contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei.”;

- Art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: „Categorii de venituri supuse impozitului pe venit: (...)

e) venituri din pensii, definite conform art. 68.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la statul român, art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (2) referitor la nivelul de trai şi art. 56 alin. (1) referitor la contribuţii financiare.

Examinând excepţia de neconstitutionalitate, Curtea constată că autorii excepţiei de neconstituţionalitate pun în discuţie modul de interpretare şi aplicare a textelor de lege criticate. Asemenea aspecte nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului. Astfel, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este inadmisibilă.

De altfel, prin Decizia nr. 1.526 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2012, Curtea a reţinut că stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective.

Totodată, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin, (2) din Legea nr. 95/2006, Curtea constată că, prin Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, a statuat că aceste dispoziţii sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentajul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Aurel Şerban Anghelescu şi Elena Anghelescu în Dosarul nr. 13.028/63/2011 al Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 877

din 23 octombrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Ştefan Solomon în Dosarul nr. 9.357/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 844D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierea din 2 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 9.357/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Ştefan Solomon într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, potrivit prevederilor art. 115 alin. (1) din Constituţie, se interzice emiterea de ordonanţe simple în domeniul legilor organice. Or, Codul de procedură fiscală reglementează, prin titlul IX, procedura de contencios fiscal, un

caz particular al procedurii contenciosului administrativ. Astfel, prin dispoziţiile Codului de procedură fiscală s-au adus modificări în materia contenciosului administrativ, ceea ce contravine Legii fundamentale.

În continuare, arată că Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost aprobată prin Legea nr. 174/2004, lege adoptată cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţie, referitor la adoptarea legilor organice. Or, astfel cum a statuat şi instanţa de contencios constituţional, aprobarea unei ordonanţe de guvern prin lege nu este de natură a înlătura viciul de neconstituţionalitate, ci, dimpotrivă, acesta se strămută şi asupra legii de aprobare.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Titlul IX al Codului de procedură fiscală se referă la „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”. Or, contestaţia este o cale de atac necontencioasă. care nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Procedura contestaţiei, reglementată de titlul IX al Codului de procedură fiscală, nu este o procedură contencioasă, întrucât nu este soluţionată de instanţele judecătoreşti. Aşa fiind, se apreciază că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în integralitatea sa, precum şi dispoziţiile Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea acesteia sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la

prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, şi ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (1) referitor la adoptarea de către Parlament a unei legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.063 din 16 noiembrie 2004, şi Decizia nr. 927 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, a statuat că dispoziţiile cuprinse în titlul IX „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale” al Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate. Asemenea proceduri, în care soluţionarea plângerilor şi a contestaţiilor este atribuita însuşi organului care a emis actul atacat sau organului ierarhic superior acestuia, nu întrunesc elementele definitorii ale activităţii de jurisdicţie - caracterizată prin soluţionarea de către un organ independent şi imparţial a litigiilor privind existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective -, ele fiind specifice funcţiei administrative.

În continuare, Curtea reţine că sfera de cuprindere a noţiunii de „contencios administrativ” este cea reglementată de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel, contenciosul administrativ reprezintă „activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”. Curtea constată că un element esenţial al contenciosului administrativ este reprezentat de implicarea instanţei de contencios administrativ competente potrivit legii organice în activitatea de soluţionare a conflictului existent, în cazul dispoziţiilor cuprinse în titlul IX al Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a instituit o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, menită să realizeze tocmai degrevarea instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluţionate pe cale administrativă, dispoziţii care nu pot fi incluse în sfera noţiunii de „contencios administrativ”.

Aşa fiind, Curtea constată că nu poate fi primită critica autorului excepţiei referitoare la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (1), dispoziţiile criticate nereglementând în sfera contenciosului administrativ.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Ştefan Solomon în Dosarul nr. 9.357/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 octombrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 878

din 23 octombrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120, art. 1201 şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 în ansamblu, precum şi ale art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120, art. 1201 şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 în ansamblu, precum şi ale art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, excepţie ridicată de Societatea Comercială Techno Konsult România - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.035/299/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 854D/2012.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocatul Modan Janette Raluca, cu delegaţie depusă ia dosar, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Susţine că efectele juridice ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 au încetat prin nedepunerea acesteia spre aprobare de către Parlament. Termenul de „lege” utilizat de dispoziţiile constituţionale ale art. 139 alin. (1) determină adoptarea taxelor şi impozitelor numai prin lege organică, şi nu prin alte acte normative, cum ar fi ordonanţele Guvernului. Totodată, dobânzile prevăzute de dispoziţiile art. 120, art. 1201 şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 intră tot în categoria taxelor şi impozitelor, trebuind a fi adoptate numai prin lege organică.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că ordonanţa criticată a fost aprobată prin Legea nr. 174/2004, iar termenul de”lege”se referă la acte normative cu putere de lege, inclusiv ordonanţele Guvernului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 11 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 7.035/299/2012, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120, art. 1201 şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 în ansamblu, precum şi ale art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, excepţie ridicată de Societatea Comercială Tachno Konsult România - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine următoarele:

- dispoziţiile Codului de procedură fiscală sunt neconstituţionale deoarece acesta nu a fost aprobat prin lege;

- dispoziţiile art. 120, art. 1201 şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale ordonanţei în ansamblu sunt neconstituţionale, contravenind prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) din Constituţie; deşi art. 139 alin. (1) din Constituţie dispune că impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, Codul de procedură fiscală, care este o ordonanţă simplă, reglementează în acest domeniu;

- art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe este neconstituţional deoarece abilitează Guvernul să emită ordonanţe într-un domeniu rezervat în exclusivitate legii organice.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost aprobată prin Legea nr. 174/2004. În continuare face referire la noţiunea de „lege” cuprinsă în art. 139 din Constituţie, astfel cum ea a fost definită în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 120, art. 1201 şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală arată că acestea nu afectează principiul egalităţii în materie fiscală, fiind măsuri aplicate tuturor persoanelor aflate în situaţiile descrise. În final, arată că procedura fiscală nu face parte din categoriile reglementate prin lege organică, astfel cum acestea sunt menţionate în Legea fundamentală, astfel că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe încalcă prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (1).

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, susţinerile părţii prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 120, art. 1201 şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 în ansamblu, precum şi ale art. 1 pct. 5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.

Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, iar Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 19 decembrie 2003. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 120 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „(1) Dobânzile se calculează pentru Fiecare zi de întârziere. Începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv,

(2) Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia inclusiv.

(3) în situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea declaraţilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite iniţial, se datorează dobânzi pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până ta data stingerii acesteia inclusiv.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se datorează dobânzi după cum urmează:

a) pentru impozitele, taxele şi contribuţiile stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plăţii preţului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, dobânzile sunt datorate de către cumpărător;

b) pentru impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului generai consolidat de către debitorul declarai insolvabil care nu are venituri şi bunuri urmăribile, până la data trecerii în evidenţa separată, potrivit prevederilor art. 176.

(5) Modul de calcul al dobânzilor aferente sumelor reprezentând eventuale diferenţe între impozitul pe profit plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere şi impozitul pe profit datorat conform declaraţiei de impunere întocmite pe baza situaţiei financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin ai preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(6) Pentru obligaţiile fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentând impozitul pe venit, se datorează dobânzi după cum urmează:

a) pentru anul fiscal de impunere, dobânzile pentru plăţile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plăţi anticipate se calculează până la data plăţii debitului sau, după caz, până la data de 31 decembrie;

b) dobânzile pentru sumele neachitate în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora inclusiv;

c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plăţi anticipate, dobânzile se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzilor în mod corespunzător.

(7) Nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale”;

- Art. 1201 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „(1) Plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale.

(2) Nivelul penalităţii de întârziere se stabileşte astfel:

a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datorează şi nu se calculează penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse;

b) dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalităţii de întârziere este de 5% din obligaţiile fiscale principale stinse;

c) după împlinirea termenului prevăzut la fii b), nivelul penalităţii de întârziere este de 15% din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse.

(3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.”;

- Art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „(1) Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare.

(11) Sunt supuse sechestrării şi valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta şi/sau identificate de către organul de executare, în următoarea ordine:

a) bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit;

b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie principala sursă de venit;

c) bunurile mobile şi imobile ce se află temporar în deţinerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing şi altele;

d) ansamblu de bunuri în condiţiile prevederilor art. 158;

e) maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobile, precum şi bunuri imobile ce servesc activităţii care constituie principala sursă de venit;

f) produse finite.

(12) Organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din următoarea categorie din cele prevăzute la alin. (11) ori de câte ori valorificarea nu este posibilă.

(2) Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) în cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalităţile de executare silită prevăzute de prezentul cod,

(4) Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează.

(5) Executarea silită se desfăşoară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare.

(6) în cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.

(7) Faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.”;

- Art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003: „în temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ce de la data intrării în vigoare a prezentei legi] dar nu înainte de încheierea celei de-a două sesiuni ordinare a anului 2003 şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2004, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează: (...)

II. Economia şi finanţele publice: (...)

5. Codul de procedură fiscală.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (1) referitor Ia adoptarea de către Parlament a unei legi speciale de abilitarea Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice şi ale art. 139 alin. (1) referitor la stabilirea impozitelor, taxelor şi a oricăror altor venituri ale bugetului de stat numai prin lege.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că în jurisprudenţa sa constantă cu privire la art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor

sociale se stabilesc numai prin lege, a statuat că termenul de „lege” folosit în aceste prevederi constituţionale desemnează acte normative ce au forţa juridică a legii, fiind incluse aici şi ordonanţele Guvernului. Astfel, prin Decizia nr. 5/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992, Curtea a reţinut că, „Pentru a se înlătura posibilitatea proliferării actelor normative de ordin administrativ în această materie, Constituţia a consacrat regula după care impozitele şi taxele pentru bugetul de stat (bugetul asigurărilor sociale de stat) se stabilesc numai prin act ce are forţa juridică a legii [...]. Cuvântul numai doreşte să bareze posibilitatea stabilirii de impozite şi taxe pentru bugetul de stat, prin acte inferioare, ca forţă juridică, legii, cum sunt hotărârile Guvernului”. Aşa fiind, Curtea nu poate reţine critica potrivit căreia dispoziţiile art. 120, art. 1201 şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale ordonanţei în ansamblu contravin prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) din Constituţie.

Curtea observă, totodată, că au fost respectate şi prevederile art. 115 alin. (3) din Constituţie, deoarece Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost aprobată de Parlament prin Legea nr. 174/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 mai 2004.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003, Curtea reţine că autorul excepţiei critică faptul că prin acest text legal se prevede abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în domeniul economiei şi finanţelor publice, şi anume „Codul de procedură fiscală”. Faţă de această susţinere, Curtea constată că, potrivit sistemului Legii fundamentale, calificarea legilor ca fiind organice se face expres prin textele constituţionale, iar nu pe cale de interpretare. Art. 73 alin. (3) din Constituţie prevede majoritatea domeniilor care sunt supuse reglementării prin lege organică. Atât în acest text, cât şi în celelalte articole ale Constituţiei, în care se specifică necesitatea adoptării de legi organice, nu se prevede că procedura fiscală este supusă reglementării prin asemenea legi. Aşa fiind, este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legii de abilitare au încălcat prevederile art. 115 alin. (1) din Constituţie, care exclud posibilitatea Guvernului de a reglementa prin ordonanţă, în baza unei legi de abilitare, în domeniul legilor organice.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120, art. 1201 şi art. 142 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 în ansamblu, precum şi ale art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, excepţie ridicată de Societatea Comercială Techno Konsult România - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.035/299/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 octombrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ

pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul impozitelor şi taxelor locale

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.3. din Legea nr. 1/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

 

Articol unic. - (1) Pentru anul 2013, prin derogare de la prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice locale pot adopta hotărâri privind reducerea nivelurilor valorilor impozabile, impozitelor şi taxelor locale prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.309/2012 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicabile începând cu anul 2013, cel mult până la nivelurile prevăzute prin hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale respective, adoptate de către acestea pentru anul 2012.

(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) pot fi adoptate în termen de cel mult 20 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.

(3) Sumele achitate de contribuabili peste nivelurile impozitelor şi taxelor locale aprobate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative conform alin. (1) se compensează cu obligaţii de plată către bugetele locale cu termene de plată viitoare sau se restituie la cererea contribuabililor.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

 

Bucureşti, 9 ianuarie 2013.

Nr. 1.

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind acordarea calităţii de consilier onorific al prim ministrului domnului György Frunda

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Art. 1. - Se acordă calitatea de consilier onorific al prim-ministrului domnului György Frunda.

Art. 2. - Activitatea domnului György Frunda este neremunerată.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 9 ianuarie 2013.

Nr. 21.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru eliberarea domnului Florea Voinea din calitatea de consilier onorific al prim-ministrului

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Florea Voinea se eliberează din calitatea de consilier onorific al prim-ministrului.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 9 ianuarie 2013.

Nr. 22.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Victor Socaciu în funcţia de secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 760/2003 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu modificările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Victor Socaciu se numeşte în funcţia de secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 9 ianuarie 2013.

Nr. 23.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind eliberarea domnului Mie Dincă din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Romi

În temeiul art. 15 lit. a) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Romi, aprobată cu modificări prin Legea nr. 7/2005, precum şi al art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.703/2004 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Romi, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Ilie Dincă se eliberează din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Romi.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 9 ianuarie 2013.

Nr. 24.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Vasile Daniel în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Romi

În temeiul art. 15 lit. a) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Romi, aprobată cu modificări prin Legea nr. 7/2005, precum şi al art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.703/2004 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Romi, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Vasile Daniel se numeşte în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Romi.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 9 ianuarie 2013.

Nr. 25.