MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 25/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 25         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 11 ianuarie 2013

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 948 din 13 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securităţii, precum şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

 

Decizia nr. 955 din 13 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin, (1) pct. 41 şi ale art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere

 

Decizia nr. 957 din 20 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, precum şi a prevederilor anexei nr. 3.35, cu referire la imobilul din Băneasa-Bucureşti, parcela 696

 

Decizia nr. 984 din 22 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele masuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

35. - Decizie privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Educaţiei Naţionale de către domnul Gabriel Leahu

 

36. - Decizie privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice vacante corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Educaţiei Naţionale de către domnul Gabriel Leahu

 

37. - Decizie privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Cristian Mihai Marinescu a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Transporturilor

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

22. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 4.189/2012 privind aprobarea modalităţii de desfăşurare a Programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici pentru anul 2012, seria a II-a de admitere

 

Lista cuprinzând asociaţiile şi fundaţiile cărora li s-au alocat subvenţii de la bugetul local al municipiului Petroşani pentru anul 2013, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 948

din 13 noiembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Ioan Grigoraş în Dosarul nr. 9.613/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.222D/2012.

La apelul nominal se prezintă, pentru Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, consilierul juridic Mihai Ionescu, lipsă fiind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.224D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, ridicată de Vasile Cerneştean în Dosarul nr. 285/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se prezintă, pentru Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, consilierul juridic Mihai Ionescu, lipsă fiind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul parţial identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.222D/2012 şi nr. 1.224D/2012, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul părţii prezente este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea cauzelor.

Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 1.224D/2012 la Dosarul nr. 1.222D/2012, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate cât priveşte sintagmele „indiferent sub ce formă” şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii” din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 şi, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi ale acestei ordonanţe, precum şi ale Legii nr. 293/2008.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 1.753 din 12 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 9.613/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Prin încheierea din 5 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 285/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Excepţiile au fost invocate de Ioan Grigoraş, respectiv Vasile Cerneştean în cauze de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea unor acţiuni în constatarea calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii formulate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată, în esenţă, că prevederile criticate încalcă prezumţia de nevinovăţie, astfel cum este consacrată prin dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie, deoarece creează premisele unei răspunderi juridice pentru lucrătorii Securităţii care au desfăşurat activităţi specifice atribuţiilor de serviciu, conforme actelor normative în vigoare la acea dată.

Mai susţin că actele normative criticate acordă atribuţii jurisdicţionale Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea

Arhivelor Securităţii, substituindu-se unei instanţe judecătoreşti, prin faptul că emite evaluări şi constatări care sunt de competenţa acesteia din urmă şi care pot produce efecte juridice.

De asemenea, prin introducerea acţiunilor în constatarea calităţii de lucrător/colaborator al fostei Securităţi, Consiliul se substituie atât în dreptul cetăţeanului de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, realizându-se o restrângere nepermisă a sferei titularilor acestui drept, cât şi atribuţiei Avocatului Poporului de a acţiona pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor persoanelor fizice, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie.

Mai mult, o astfel de atribuţie a acestei autorităţi administrative autonome este contrară scopului acesteia, şi anume asigurarea accesului oricărui cetăţean la propriul dosar existent în Arhivele fostei Securităţi, numai acesta fiind îndreptăţit să sesizeze instanţa de judecată în cazul în care se consideră vătămat în drepturile sau interesele sale legitime.

De asemenea, în opinia autorilor excepţiei, actul normativ criticat este neconstituţional, deoarece nu prevede posibilitatea persoanei verificate de a se apăra în faţa Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care emite nota de constatare a calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii, dreptul de apărare fiind recunoscut doar în faţa instanţei de judecată care se pronunţă în cadrul acţiunii în constatare.

Mai susţin că, în cazul acţiunii în constatarea calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii, competenţa de soluţionare aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, respectiv a Curţii de Apel Bucureşti» în timp ce adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă criticată pot fi contestate în faţa instanţei de contencios administrativ competente teritorial de către orice persoană interesată. În acest mod, persoanei verificate i se îngrădeşte posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare în faţa unei instanţe de judecată apropiată domiciliului său, ceea ce contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, exprimându-şi opinia în Dosarul nr. 1.222D/2012, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 267/2009 în care s-a reţinut că actele normative criticate au ca finalitate exclusiv deconspirarea persoanelor prin consemnare publică a activităţii acestora, iar nu stabilirea vreunei răspunderi juridice. S-a reţinut, de asemenea, că legiuitorul nu a urmărit atragerea răspunderii juridice faţă de persoanele verificate. Cât priveşte respectarea garanţiilor procesuale ale celor verificaţi, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin deciziile nr. 815/2009 şi nr. 600/2011, reţinând că prevederile criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, părţile având posibilitatea deopotrivă de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă. Totodată, instanţa arată că, în speţe similare, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi cu privire la aspectele referitoare ia competenţa exclusivă a curţii de apel în aceste litigii, pronunţând deciziile nr. 530/2009 şi nr. 557/2010.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, exprimându-şi opinia în Dosarul nr. 1.224D/2012, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, instanţa a reţinut că, prin exercitarea atribuţiilor consacrate legislativ, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu îşi arogă competenţe de instanţă de judecată, ci doar procedează la o evaluare a temeiniciei unei eventuale acţiuni, evaluează propriul material care ar putea susţine o astfel de acţiune, tocmai pentru a lua o decizie înainte de a sesiza instanţa pentru exercitarea acţiunii cu a cărei legitimare procesuală activă a fost învestită. Actul normativ criticat nu instituie premisele unei răspunderi morale şi juridice colective, fără existenţa unei fapte infamante şi fără vinovăţie, astfel cum susţine autorul excepţiei, ci reflectă doar o materializare a dreptului la informare al cetăţenilor cu privire la persoanele care ocupă funcţii sau demnităţi publice, dacă şi în ce măsură aceştia au suprimat ori îngrădit, prin acţiunile lor, drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, evaluare care se face de instanţa de judecată în concreto, în raport cu situaţia particulară a fiecăruia, prin evaluarea propriilor lor acţiuni.

Referitor la pretinsa încălcare a art. 126 alin. (6) din Constituţie, reţine că, din cuprinsul actului normativ criticat, nu reiese că instanţa ar fi învestită cu cenzurarea unor acte de comandament militar.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată, în esenţă, că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 27/2012, nr. 64/2012 şi nr. 489/2012, exprimat în sensul constituţionalităţii prevederilor legale ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect ai excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie atât prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 10 martie 2008, precum şi prevederile Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie, art. 24 - Dreptul ia apăram, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 58 alin. (1) privind numirea şi rolul Avocatului Poporului şi art. 126 alin. (5) privind interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare şi alin. (6) referitor la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Cât priveşte prevederile art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a reţinut că sintagmele „indiferent sub ce formă” şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii” d\n cuprinsul acestora încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, întrucât nu oferă garanţiile procesuale adecvate pentru a evita arbitrariul şi pentru a consolida încrederea justiţiabilului în actul de justiţie, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

II. În ceea ce priveşte celelalte prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, precum şi prevederile Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, Curtea constată că acestea au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză.

Astfel, Curtea a stabilit că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt lucrători sau colaboratori ai Securităţii, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011, Decizia nr. 1.309 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011, şi Decizia nr. 159 din 23 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 27 aprilie 2012).

Pe de altă parte, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuţii jurisdicţionale, ale cărei acte privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată. Aşadar, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să confere Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii rolul de instanţă extraordinară (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, şi Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011).

Cu privire la critica referitoare la competenţa exclusivă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de soluţionare a cauzelor având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege. Or, prevederile legale criticate corespund pe deplin exigenţelor constituţionale invocate, inclusiv celor prevăzute de art. 126 alin. (5) referitor la interdicţia înfiinţării de instanţe extraordinare (a se vedea Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009).

De asemenea, Curtea a constatat netemeinicia criticilor referitoare la nesocotirea dispoziţiilor constituţionale care statuează cu privire la rolul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Posibilitatea pe care o are Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a promova acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia nu reprezintă o substituire în atribuţiile instituţiei Avocatului Poporului. Această instituţie dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător şi detaliat în legea sa de organizare şi funcţionare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.377 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 27 ianuarie 2011).

În acelaşi timp, Curtea nu a reţinut nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului liberului acces la justiţie ca urmare a subrogării Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în dreptul cetăţeanului care se consideră vătămat prin acţiunile abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, prevederile art. 1 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt edificatoare în acest sens, conferind persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum şi, după caz, soţului supravieţuitor şi rudelor până la gradul al patrulea, inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorilor săi testamentari, dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi, de asemenea, de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Din cuprinsul acestor dispoziţii legale, se desprinde concluzia potrivit căreia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii acţionează inclusiv la cererea persoanelor îndreptăţite, astfel că nu se pune problema nesocotirii dreptului acestora de liber acces la justiţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 608 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011).

Totodată, Curtea a constatat că este lipsită de orice fundament critica privind nerespectarea principiului egalităţii în drepturi, susţinută din perspectiva stabilirii instanţelor de contencios administrativ competente teritorial să judece contestaţiile formulate împotriva adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă, de vreme ce art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 242008, astfel cum a fost modificat prin articolul unic pct. 16 din Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, stabileşte, fără echivoc, că „Adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 [...] pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor” (a se vedea Decizia nr. 1.560 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2012).

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cât priveşte sintagmele "indiferent sub ce formă” şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii”, excepţie ridicată de Ioan Grigoraş şi, respectiv, de Vasile Cemeştean în dosarele nr. 9.613/2/2011 şi, respectiv, nr. 285/2/2011 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 955

din 13 noiembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 41 şi ale art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Mi nea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 41 şi ale art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepţie ridicată de Florian Dadiciu în Dosarul nr. 5.977/105/2011 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 859D/2012al Curţii Constituţionale.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 1 noiembrie 2012 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 9 noiembrie 2012. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, Curtea a amânat pronunţarea pentru 13 noiembrie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1.853 din 2 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5.977/105/2011, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 41 şi ale art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere.

Excepţia a fost ridicată de Florian Dadiciu cu prilejul soluţionării recursului împotriva Sentinţei nr. 961 din 29 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui act administrativ (procesul-verbal de reţinere a plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare).

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin asimilarea faptei de a se deplasa cu un autovehicul fără încărcătură cu fapta de a se deplasa cu un autovehicul care are încărcătură se aduce o gravă atingere dreptului de a folosi bunul respectiv, drept ce reprezintă un atribut al dreptului de proprietate privată. În acest sens arată că art. 62 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 sancţionează cu suspendarea dreptului de a utiliza un autovehicul pe cel care utilizează bunul respectiv fără a deţine o licenţă de transport valabilă. Or, prin coroborarea prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 41 cu cele ale art. 62 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, se ajunge la situaţia bizară ca o persoană care deţine un autovehicul (în cazul de faţă, o autoutilitară) şi care nu efectuează transporturi de marfă sau de pasageri, ci se deplasează cu autovehiculul în interes personal, să nu poată utiliza respectivul bun, dacă nu deţine licenţa de transport. Astfel, este încălcat dreptul de proprietate privată al proprietarului autovehiculului, prin lipsirea acestuia de atributul folosinţei bunului respectiv.

Referitor la prevederile art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, autorul excepţiei arată că acestea instituie dreptul persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său de a contesta actul sancţionator printr-o plângere adresată „instanţelor de contencios administrativ*, or, o astfel de plângere adresată direct instanţei de contencios va fi respinsă ca inadmisibilă pe motivul că petentul nu a formulat o plângere prealabilă la organul care l-a sancţionat contravenţional. Din formularea art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 nu rezultă faptul că petentul trebuie să formuleze plângere prealabilă chiar la organul care l-a sancţionat contravenţional, iar nu la instanţa de judecată.

Prin urmare, formularea echivocă în cauză lasă loc unei confuzii foarte grave sub aspectul organului la care trebuie introdusă plângerea, în condiţiile în care orice plângere adresată instanţei de judecată fără îndeplinirea procedurii prealabile va fi respinsă de judecător fără a se mai analiza fondul cauzei, iar în felul acesta actul de justiţie devine o formă goală de conţinut.

În susţinerea celor de mai sus, sub aspectul cerinţelor de accesibilitate şi previzibilitate care trebuie să caracterizeze normele juridice, sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Rekvânyi împotriva Ungariei, 1999, Rotaru împotriva României, 2000, şi Dammann împotriva Elveţiei, 2006) şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (spre exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Paoia Faccini Dori împotriva Recrch. Srl, 1994, şi Foto-Frost împotriva Hauptzollamt Lubeck-Ost, 1987).

Totodată, arată că rigorile legiferării îşi găsesc expresia în normele de tehnică legislativă, care trebuie respectate de legiuitorul român la elaborarea oricărui act normativ, astfel cum este stabilit în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativa pentru elaborarea actelor normative. De asemenea, precizează că, spre deosebire de prevederile legale criticate, în alte cazuri (spre exemplu, „art. 284 din Codul muncii*), legiuitorul a reglementat în mod foarte clar procedura care trebuie îndeplinită pentru contestarea unui act.

Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nu există o încălcare a dispoziţiilor constituţionale invocate. În acest sens, instanţa judecătorească arată că este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili anumite reguli în cadrul cărora trebuie să se desfăşoare activităţile de transport rutier, precum şi sancţiuni corelative nesocotirii acestora, tocmai datorită importanţei deosebite a activităţii analizate şi a impactului acesteia asupra mai multor valori sociale ocrotite de legiuitor. De asemenea, arată că, prin condiţionarea exercitării plângerii de respectarea prevederilor Legii contenciosului administrativ şi implicit a celor care reglementează obligativitatea plângerii prealabile, nu este afectat dreptul de acces liber la justiţie ori dreptul la un proces echitabil al cetăţenilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că art. 3 alin. (1) pct. 41 şi art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 sunt constituţionale, sens în care menţionează că prevederile art. 3 alin. (1) pct. 41 din ordonanţa de urgenţă definesc termenul de „transport rutier”, fără a încălca dreptul de proprietate privată, în timp ce instituirea unei proceduri prealabile prin prevederile art. 64 din acelaşi act normativ nu este de natură să contravină accesului liber la justiţie. Referitor la instituirea procedurii prealabile sesizării instanţei judecătoreşti, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.355 din 11 decembrie 2008 şi nr. 96 din 13 februarie 2007.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 alin. (1) pct. 41 şi ale art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006. publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 9 mai 2006.

Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 a fost abrogată la data de 4 decembrie 2011, potrivit art. 92 şi 93 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 2 septembrie 2011, care în prezent se află la Parlament pentru a fi aprobată prin lege, conform art. 115 alin. (3) din Constituţie.

Întrucât prevederile legale criticate sunt cele aplicabile în cauza dedusă judecăţii, potrivit jurisprudenţei sale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 41 şi art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, cu următorul cuprins:

- Art. 3 alin. (1) pct. 41: „În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (...)

41. transport rutier - operaţiune prin care se realizează deplasarea persoanelor sau a mărfurilor cu un autovehicul ori cu un ansamblu de vehicule rutiere, pe un drum deschis circulaţiei publice, chiar dacă vehiculele respective sunt, pe o anumită porţiune a traseului, transportate ia rândul lor pe sau de alte vehicule ori dacă autovehiculele se deplasează fără încărcătura. Operaţiunile de încărcare/descărcare şi de întocmire/distribuire a documentelor însoţitoare transportului, realizate sau supravegheate de conducătorul vehiculului ori al ansamblului de vehicule, sunt operaţiuni incluse în activitatea de transport;”;

- Art. 64: „Împotriva măsurii de retragere sau suspendare a unuia dintre documentele prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă sau de respingere a cererii de eliberare a unuia dintre documentele respective operatorul de transport rutier sau întreprinderea, după caz, se poate adresa cu plângere instanţelor de contencios administrativ, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile art. 3 alin. (1) pct. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 contravin art. 44 alin. (1) din Constituţie, privind dreptul de proprietate privată, şi că prevederile art. 64 din acelaşi act normativ încalcă art. 21 alin. (1) din Constituţie, privind accesul liber la justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, Curtea reţine că această reglementare nu este contrară dreptului de proprietate privată pentru următoarele motive:

Normele de lege criticate stabilesc semnificaţia termenului de „transport rutier”, definindu-l ca operaţiunea prin care se realizează deplasarea persoanelor sau a mărfurilor cu un autovehicul ori cu un ansamblu de vehicule rutiere, pe un drum deschis circulaţiei publice, chiar dacă autovehiculele se deplasează fără încărcătură.

Faptul că, potrivit legii, situaţia în care autovehiculele respective se deplasează fără încărcătură se integrează în noţiunea de „transport rutier” nu echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate privată, ci se subscrie preocupării legiuitorului de a asigura organizarea şi asigurarea desfăşurării transporturilor rutiere în condiţii de siguranţă, de calitate şi de protecţie a mediului.

Curtea reţine, totodată, că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări. Aceasta este concluzia ce se desprinde din dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Constituţie conform căruia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate privată sunt stabilite de lege.

În aceste condiţii, în cazul de faţă, nu se pune problema unei privări de proprietate, ci doar a limitării exercitării unuia dintre atributele dreptului de proprietate, şi anume folosinţa, rămânând neafectată prerogativa dispoziţiei, care este de esenţa dreptului de proprietate. Mai mult, această limitare a folosinţei bunului este doar temporară, încetând de îndată ce proprietarul autoutilitarei, autovehicul conceput şi construit pentru transportul de marfă, se conformează exigenţelor legale. De altfel, orice autovehicul care circulă pe drumurile publice trebuie utilizat conform destinaţiei sale.

În fine, Curtea reţine că încadrarea unei operaţiuni de transport cu un autovehicul, în funcţie de circumstanţele în care este efectuată, în categoriile şi tipurile de „transport rutier” şi sancţionarea faptei de nerespectare a exigenţelor legale ţin de aplicarea legii, aspect care excedează competenţei Curţii Constituţionale, fiind de resortul organelor abilitate prin lege în acest scop.

În continuare, analizând critica de neconstituţionalitate a art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 faţă de dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate nu încalcă liberul acces la justiţie, de vreme ce, prin chiar cuprinsul lor, acestea consacră posibilitatea celui interesat de a se adresa instanţei judecătoreşti pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime.

Totodată, Curtea observă că prevederile de lege criticate, potrivit cărora persoana interesată „se poate adresa cu plângere instanţelor de contencios administrativ, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004” reprezintă norme de trimitere.

Curtea precizează că trimiterea de la un text de lege la altul este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală, în care sunt stabilite expres anumite prescripţii normative. Efectul dispoziţiei de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conţinutul normei care face trimitere. Se produce astfel o împlinire a conţinutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripţiile celuilalt text (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996).

În aceste condiţii, Curtea reţine că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată şi completată, reglementează, prin art. 7, procedura plângerii prealabile, care presupune ca, anterior să se adreseze instanţei judecătoreşti competente, persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ individual să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

Cu privire la problema compatibilităţii unor proceduri speciale sau a particularităţilor procedurale pentru exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor cu principiul liberului acces la justiţie, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituţională a statuat că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.

Pe cale de consecinţă, legiuitorul poate stabili, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli specia e de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.

De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că nicio dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic. Instituirea recursului prealabil sau graţios reprezintă o modalitate simplă, rapidă şi scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte, protecţia persoanei vătămate şi a administraţiei, iar pe de altă parte, degrevarea instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluţionate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerităţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 382 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007).

În lumina acestor considerente, Curtea constată că textele de lege criticate de autorul excepţiei dau expresie dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, fără a putea fi considerate contrare art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală.

În ceea ce priveşte aspectele invocate de autorul excepţiei referitoare la lipsa de previzibilitate şi accesibilitate a reglementării cuprinse în art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, Curtea reţine că aceasta este redactată într-o manieră clară, fiind de natură să îndeplinească criteriile de claritate şi previzibilitate a normelor.

De altfel, astfel cum a reţinut în mod constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o normă este „previzibilă” atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 41 şi ale art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepţie ridicată de Florian Dadiciu în Dosarul nr. 5.977/105/2011 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 957

din 20 noiembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, precum şi a prevederilor anexei nr. 3.35, cu referire la imobilul din Băneasa-Bucureşti, parcela 696

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 20 din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, precum şi a prevederilor anexei nr. 3.35, cu referire la imobilul din Băneasa-Bucureşti, parcela 696, excepţie invocată de Petru Bleancă în Dosarul nr. 13.954/299/2007/a1 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 902D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei şi partea Subcomisia de aplicare a Legilor fondului funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti au depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că, în ceea ce priveşte raportarea criticii de neconstituţionalitate la dispoziţiile art. 44 din Legea

fundamentală, referitor la dreptul de proprietate privată, este în competenţa instanţe^ de judecată să stabilească validitatea unui titlu de proprietate. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 79 alin. (1) privind atribuţiile Consiliului Legislativ, arată că avizarea amendamentelor aduse unui proiect de lege nu este obligatorie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 116R din 23 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 13.954/299/2007/a1, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 20 din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, precum şi a prevederilor anexei nr. 3.35, cu referire la imobilul din Băneasa-Bucureşti, parcela 696, excepţie invocată de Petru Bleancă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind constatarea nulităţii absolute a unui titlu de proprietate asupra unui imobil-teren.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că asupra imobilului-teren situat în Băneasa-Bucureşti, parcela 696, categoria de folosinţă livadă, în suprafaţă de 2,8600 ha, a fost reconstituit un drept de proprietate privată, potrivit Titlului de proprietate nr. 100.401/22.12.2006, emis de Comisia municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. În aceste condiţii, includerea acestui imobil în anexa nr. 3.35, parte integrantă din Legea nr. 72/2011, referitoare la datele de identificare a suprafeţelor minime de teren, din domeniul public al statului, aflate în administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, contravine principiilor constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate, a proprietăţii private, la expropriere şi la inviolabilitatea proprietăţii private.

În opinia autorului excepţiei, aceste principii constituţionale constituie garanţii ale dreptului de proprietate care nu pot fi eludate de către legiuitor, în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept şi în art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 234 din 20decembrie 1999 şi nr. 923 din 23 iunie 2009, prin care s-a statuat că imobilele prevăzute la poziţiile 11, respectiv 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România constituie proprietatea privată (...) şi beneficiază de protecţia acesteia, instituită prin art. 41 alin. (1) şi (2) [devenit art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţia revizuită în 2003], precum şi prin art. 135 alin. (6) din Constituţie [devenit art. 136 alin. (5) din Constituţie]. De aceea, Guvernul nu poate să dispună prin ordonanţă de urgenţă de acest bun care nu se mai află în proprietatea statului. În acelaşi sens, invocă şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 21 februarie 1986 şi din 23 septembrie 1982, pronunţate în cauzele James şi alţii împotriva Marii Britanii şi, respectiv, Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei.

De asemenea, în opinia autorului excepţiei, sunt încălcate şi dispoziţiile art. 79 alin. (1) din Constituţie referitor la competenţele Consiliului Legislativ, deoarece nu a fost solicitat avizul Consiliului Legislativ pentru amendamentele adoptate cu ocazia adoptării Legii nr. 72/2011, atât de Senat, ca primă Cameră sesizată, cât şi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, care erau substanţial diferite de proiectul de lege avizat de acest organ consultativ. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, prin care s-a statuat că, în situaţia în care o propunere legislativă este diferită de proiectul de lege adoptat de Parlament, în această situaţie trebuie solicitat un nou aviz al Consiliului Legislativ.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Astfel, se arată că, anterior adoptării Legii nr. 72/2011, pentru terenul situat în Băneasa-Bucureşti, tarlaua 696, categoria de folosinţă livadă, în suprafaţă de 2,8600 ha, menţionat în anexa nr. 3.35 din Legea nr. 72/2011, a fost emis titlul de proprietate nr. 100.401/22.12.2006, în temeiul Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997. Prin urmare, terenul în cauză nu se afla în proprietatea statului la data intrării în vigoare a actului normativ criticat, ci se afla în proprietatea unei persoane fizice, beneficiind de protecţia constituţională a proprietăţii private, în conformitate cu art. 44 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 136 alin. (5) din Legea fundamentală.

În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din Constituţie, se apreciază că aceste susţineri nu sunt întemeiate, deoarece avizarea de către Consiliul Legislativ a amendamentelor depuse la Senat şi la Camera Deputaţilor nu este reglementată prin aceste dispoziţii constituţionale, astfel încât lipsa unui asemenea aviz nu poate afecta constituţionalitatea actului normativ adoptat în aceste condiţii.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în parte, deoarece includerea terenului situat în Băneasa-Bucureşti, tarlaua 696, categoria de folosinţă livadă, în anexa nr. 3.35 din Legea nr. 72/2011, aduce atingere dreptului de proprietate privată. Astfel, la data adoptării actului normativ criticat, terenul menţionat în anexa nr. 3.35 nu aparţinea statului, ci se afla în proprietatea privată a unei persoane fizice, căreia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate privată, fiind emis un titlu de proprietate în temeiul Legii nr. 1/2000, situaţie în care legiuitorul nu mai putea dispune de acest bun, fără încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) şi referitoare la expropriere. Se mai apreciază că normele legale supuse controlului de constituţionalitate sunt imprecise, deoarece nu rezultă cu claritate care sunt terenurile exceptate de la includerea în domeniul public al statului, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, dat fiind faptul că legiuitorul trebuie să asigure calitatea legislaţiei de a fi accesibilă şi previzibilă, adică enunţată cu suficientă precizie pentru a-i permite persoanei să-şi adapteze comportamentul. Invocă Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 3 februarie 2005, pronunţată în Cauza Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu împotriva României, Consideră că sunt încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul securităţii raporturilor juridice, în condiţiile în care terenurile retrocedate nu pot face obiectul Legii nr. 72/2011 şi ar fi trebuit exceptate de la aplicarea acesteia.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl reprezintă prevederile art. I pct. 20 din Legea nr. 72/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, precum şi a prevederilor anexei nr. 3.35, care face parte integrantă din această lege, cu referire la imobilul din Băneasa-Bucureşti, parcela 696, categoria de folosinţă - livadă, în suprafaţă de 2,8600 ha.

Legea nr. 72/2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 7 iunie 2011, iar anexa nr. 3.35 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 bis din/iunie 2011.

În temeiul art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea urmează să reţină ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 30 martie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „(1) Institutele naţionale, institutele, centrele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, instituţiile de învăţământ agricol şi silvic, unităţile de cercetare-dezvoltare aflate în structura unor regii din domeniul agricol administrează bunuri din domeniul public, identificate prin hotărâre a Guvernului de reorganizare a unităţilor de cercetare-dezvoltare, bunuri din domeniul privat al statului, precum şi bunuri proprii dobândite în condiţiile legii, fiind destinate exclusiv activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare şi multiplicării materialului biologic vegetal şi animal.

(2) Suprafeţele de teren cu destinaţie agricolă prevăzute în anexele la prezenta lege sunt bunuri aparţinând domeniului public al statului, indispensabile cercetării-dezvoltării şi multiplicării materialului biologic, cu excepţia terenurilor retrocedate potrivit legii, iar construcţiile deţinute de unităţile de cercetare-dezvoltare sunt bunuri aparţinând domeniului public sau privat al statului şi bunuri proprii, după caz, şi se dau în administrarea instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare de drept public care le deţin în prezent şi care au ca obiect de activitate cercetarea-dezvoltarea în agricultură, pe toată durata existenţei unităţilor, cu condiţia păstrării obiectului de activitate.

Între imobilele prevăzute la anexa nr. 3.35 - Datele de identificare a suprafeţelor minime de teren, din domeniul public al statului, aflate în administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, indispensabile activităţi de cercetare-dezvoltare-inovare şi multiplicării materialului biologic, se află terenul la oare face referire autorul excepţiei de neconstituţionalitate, cu următoarele menţiuni: locul unde este situat terenul - Băneasa-Bucureşti, parcela - 696, categoria de folosinţă - livadă, suprafaţa - 2,8600 ha.

În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1) teza întâi, alin. (2) teza întâi şi alin. (3) referitor la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private şi la expropriere, art. 79 alin. (1) privind atribuţiile Consiliului Legislativ şi în art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private.

De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 17 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitor la dreptul de proprietate.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Potrivit celor reţinute de instanţa de judecată în cuprinsul actului de sesizare a Curţii Constituţionale, autorului excepţiei de neconstituţionalitate i-a fost reconstituit, prin hotărâre a comisiei locale de fond funciar, dreptul de proprietate asupra unui teren agricol care s-a aflat în proprietatea publică a statului,

teren ce era concesionat Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, în scopul realizării obiectivelor cercetării.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cadrul soluţionării recursului împotriva Sentinţei civile nr. 5.117 din 16 martie 2011, prin care Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate aparţinând autorului excepţiei, cu privire la terenul respectiv, situat în Băneasa-Bucureşti, parcela 696, categoria de folosinţă - livadă, în suprafaţă de 2,8600 ha.

Aşadar, Curtea observă că, pe fondul cauzei, este contestat chiar dreptul de proprietate al autorului excepţiei de neconstituţionalitate, iar prima instanţă s-a pronunţat deja în sensul anulării titlului de proprietate emis de Comisia municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Astfel, din moment ce în speţă este criticată însăşi validitatea actului juridic care consfinţeşte dreptul de proprietate pretins a fi încălcat, Curtea reţine că, numai după clarificarea situaţiei juridice a terenului în cauză, mai precis, dacă la data intrării în vigoare a Legii nr. 72/2011, autorul excepţiei era titular legitim al dreptului de proprietate asupra terenului care figurează în anexa la acest act normativ, se va putea pune în discuţie constituţionalitatea unei asemenea măsuri legislative.

Prin urmare, Curtea constată că, în esenţă, aspectele invocate de autorul excepţiei vizează probleme de interpretare şi aplicare a reglementării legale criticate, în litigiul dedus judecăţii, fiind atribuţia instanţei de judecată competente de a verifica validitatea titlului de proprietate asupra imobilul din Băneasa-Bucureşti, parcela 696, şi de a dispune cu privire la legalitatea procedurii de trecere a terenurilor din proprietatea publică a statului în proprietatea persoanelor fizice îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate, motiv pentru care, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.

De altfel, prin Decizia nr. 345 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 1 iunie2012, Curtea s-a mai pronunţat în legătură cu problema posibilităţii trecerii unor terenuri proprietate publică a statului către persoane fizice îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate, statuând că revine instanţelor judecătoreşti să dispună cu privire la legalitatea unor astfel de proceduri.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, precum şi a prevederilor anexei nr. 3.35, cu referire la imobilul din Băneasa-Bucureşti, parcela 696, excepţie invocată de Petru Bleancă în Dosarul nr. 13.954/299/2007/a1 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 984

din 22 noiembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocarii - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, excepţie invocată de Societatea Comercială „Rodexim Company” - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 11.977/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.102D/2012.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Corina Popescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, procedura de citare fiind legal îndeplinită atât pentru autorul excepţiei, cât şi pentru partea lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că, potrivit textului de lege criticat, astfel cum acesta este aplicat în speţă, la stabilirea cuantumului despăgubirii pentru un imobil supus exproprierii, instanţa se referă la data raportului de expertiză, iar nu la momentul transferului dreptului de proprietate, astfel încât proprietarul expropriat suportă riscul deprecierii valorii bunului, supus fluctuaţiilor pieţei imobiliare. În aceste condiţii, despăgubirea astfel stabilită nu este dreaptă şi nu concordă cu principiul constituţional cuprins în art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 910 din 23 iunie 2009 şi nr. 617 din 12 iunie 2012. Arată că, potrivit prevederilor art. 26 alin. (2) coroborate cu art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, la calcularea cuantumului despăgubirii, instanţa şi experţii se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 11.977/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, excepţie invocată de Societatea Comercială „Rodexim Company” - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect contestarea unei proceduri de expropriere.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, spre deosebire de legea generală în materie, şi anume Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, actul normativ criticat derogă de la regula concomitentei între data transferului dreptului de proprietate asupra bunului expropriat în patrimoniul expropriatorului, pe de o parte, şi data plăţii despăgubirii, pe de altă parte, transferul dreptului de proprietate operând înainte de data plăţii efective a despăgubirii. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 8 şi 9 din Legea nr. 198/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care expropriatul contestă cuantumul despăgubirii propuse de către expropriator, acesta din urmă are obligaţia să consemneze despăgubirea propusă într-un cont bancar deschis pe numele expropriatului, despăgubirea urmând a fi eliberată după pronunţarea hotărârii judecătoreşti de stabilire a cuantumului acesteia.

În opinia autorului excepţiei, potrivit textului de lege criticat, raportat la norma de trimitere din cuprinsul acestuia, şi anume prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la stabilirea cuantumului judiciar al despăgubirii, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Or, între momentul transferului dreptului de proprietate şi momentul întocmirii raportului de expertiză, preţul este supus fluctuaţiilor pieţei şi poate fi mai mic decât cel existent pentru acelaşi imobil la data transferului dreptului de proprietate. Astfel, în această situaţie, expropriatul trebuie să suporte riscul deprecierii valorii imobilului între momentul transferului dreptului de proprietate şi momentul efectuării expertizei, ceea ce reprezintă o sarcină excesivă, cu atât mai nejustificată cu cât valoarea despăgubirii este menită să înlocuiască în patrimoniul expropriatului valoarea imobilului expropriat.

În concluzie, în opinia autorului excepţiei, raportarea, în cadrul determinării cuantumului despăgubirii pentru un imobil supus exproprierii, la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel, la data întocmirii raportului de expertiză, iar nu la data transferului dreptului de proprietate, este neconstituţională, fiind în contradicţie cu principiul unei despăgubiri drepte, în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că, în ceea ce priveşte procedura exproprierii, cauza de utilitate publică este definită prin lege, iar despăgubirile sunt stabilite în baza unui raport de evaluare şi pot fi suplimentate la cererea expropriatului. Această dublă condiţionare a despăgubirii asigură caracterul ei previzibil şi echitabil, conferindu-i trăsături indispensabile securităţii juridice ce trebuie respectată într-o societate guvernată de principiile justiţiei şi dreptăţii. Invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3r 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 31 mai 2004, modificat prin dispoziţiile art. I pct. 12 din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 31 octombrie 2008.

Legea nr. 198/2004 a fost abrogată prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010.

Curtea constată însă că Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, continuă să îşi producă efectele juridice în cauza dedusă judecăţii, constituind unul dintre temeiurile legale ale desfăşurării procedurii de expropriere a unor imobile aflate în proprietatea autorului excepţiei, astfel încât, în acord cu jurisprudenţa Curţii (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare”, Curtea urmează a se pronunţa asupra excepţiei de neconstitu­ţionalitate, astfel cum a fost formulată.

Textul de lege criticat, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 184/2008, are următorul conţinut: J3) Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. La calcularea cuantumului despăgubirii, experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condiţiile art. 15 din prezenta lege.”

Prevederile art. 15 din Legea nr. 198/2004, la care face trimitere textul de lege criticat, au următorul cuprins: „Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi.”

De asemenea, textul de lege criticat face trimitere la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 5 iulie 2011, potrivit cărora:

- Art. 21: „(1) Soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean sau a Tribunalului Bucureşti în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.

(2) Tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunţa cu privire la expropriere, în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condiţiile art. 18-20.”;

- Art. 22: „Preşedintele instanţei va fixa termen şi va dispune citarea proprietarilor sau, după caz, a posesorilor, a altor titulari de drepturi reale sau a oricăror persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate.”;

- Art. 23: „(1) Soluţionarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului.

(2) Instanţa va verifica dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege pentru expropriere şi va stabili cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită fiecărei părţi din cele menţionate la art. 22. Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege.”;

- Art. 24: (1) în cazul în care părţile se învoiesc în faţa instanţei asupra exproprierii şi asupra despăgubirii, aceasta va lua act de învoială şi va pronunţa o hotărâre definitivă.

(2) Atunci când părţile sau numai unele dintre acestea se învoiesc doar cu privire la expropriere, dar nu şi asupra despăgubirii, instanţa va lua act de învoială şi va stabili despăgubirea.

(3) în cazul în care una sau mai multe părţi titulare de drepturi asupra imobilelor, deşi legal citate, nu s-au prezentat, instanţa va putea hotărî în lipsă.

(4) în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală.”;

- Art. 25: „Pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.”;

- Art. 26: „(1) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.

(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

(3) Experţii vor defalca despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale.

(4) în cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii, ţinând seamă de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor.”;

- Art. 27: „(1) Primind rezultatul expertizei, instanţa îi va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî.

(2) Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) referitor la expropriere.

De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirii de către instanţă, în cazul în care despăgubirea consemnată în condiţiile art. Salin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, cu modificările şi completările ulterioare, este contestată în justiţie, textul de lege criticat conţine două prevederi aparent contradictorii.

Astfel, pe de o parte, potrivit art. 9 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 198/2004, cu modificările şi completările ulterioare, acţiunea având ca obiect contestarea hotărârii expropriatorului de stabilire a cuantumului despăgubirii se soluţionează, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii, potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Analizând prevederile acestor norme la care face trimitere teza întâi cuprinsă în textul de lege criticat, Curtea constată că, în ceea ce priveşte calcularea cuantumului despăgubirii, prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 stabilesc că experţii şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel, în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Pe de altă parte, teza a două a textului de lege criticat statuează în mod expres că, la calcularea cuantumului despăgubirii, instanţa şi experţii se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului.

În realitate însă, Curtea constată că trimiterea pe care o face textul de lege criticat, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii, la dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, nu trebuie înţeleasă că se referă şi la modul de calcul al despăgubirii, cuprins în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cu atât mai mult cu cât teza a două cuprinsă în art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 derogă în mod expres de la acest mod specific de calcul.

Da altfel, sub imperiul Legii nr. 33/1994, raportarea modului de calcul al despăgubirii la preţul imobilelor de la data realizării raportului de expertiză este corectă, având în vedere că, potrivit art. 28 coroborat cu art. 31 din acelaşi act normativ, transferul dreptului de proprietate este întotdeauna ulterior îndeplinirii obligaţiilor privind despăgubirea.

Legea nr. 198/2004 reglementează însă o procedură specială, derogatorie de la procedura de drept comun instituită prin Legea nr. 33/1994, procedură în cadrul căreia, în caz de contestare a despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi art. 6 alin. (2)din Legea nr. 198/2004, cuantumul acesteia este stabilit în instanţă, ulterior transferului dreptului de proprietate către expropriator.

Este şi motivul pentru care legiuitorul a prevăzut expres, potrivit dispoziţiilor tezei a două din textul de lege criticat, ca modul de calcul al despăgubirii să se raporteze la momentul transferului dreptului de proprietate, astfel încât expropriatul să nu suporte riscul deprecierii valorii imobilului între momentul transferului dreptului de proprietate şi momentul efectuării expertizei, în deplină conformitate cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) referitor la expropriere.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, excepţie invocată de Societatea Comercială „Rodexim Company” - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 11.977/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Educaţiei Naţionale de către domnul Gabriel Leahu

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi al art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii încetează exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Educaţiei Naţionale de către domnul Gabriel Leahu.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 11 ianuarie 2013.

Nr. 35.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice vacante corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Educaţiei Naţionale de către domnul Gabriel Leahu

 

Având în vedere propunerea Ministerului Educaţiei Naţionale formulată prin Adresa nr. 8.005 din 3 ianuarie 2013, precum şi Avizul favorabil nr. 552/2013 al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru exercitarea cu caracter temporar a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Educaţiei Naţionale de către domnul Gabriel Leahu,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României si a ministerelor, cu modificările si completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi al art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Gabriel Leahu exercită, cu caracter temporar, funcţia publică vacantă corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Educaţiei Naţionale.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 11 ianuarie 2013.

Nr. 36.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Cristian Mihai Marinescu a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Transporturilor

 

Având în vedere solicitarea Ministerului Transporturilor, precum şi Avizul favorabil nr. 685/2013 al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Cristian Mihai Marinescu a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Transporturilor,

în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 89 alin. (21) şi al art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Cristian Mihai Marinescu exercită, cu caracter temporar, prin detaşare, funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Transporturilor.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 11 ianuarie 2013.

Nr. 37.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 4.189/2012 privind aprobarea modalităţii de desfăşurare a Programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici pentru anul 2012, seria a II-a de admitere

 

Având în vedere:

- prevederile art. 6 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- prevederile art. 26 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 83272007, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 59/2012 privind aprobarea cifrei anuale de şcolarizare, a numărului comisiilor de concurs şi al comisiilor de soluţionare a contestaţiilor, a componenţei nominale a acestora, a tematicii pentru concurs, a calendarului de desfăşurare a concursului naţional de admitere la Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici pentru anul 2012, precum şi a modalităţilor privind plata taxei de participare la program, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici emite prezentul ordin.

Art. I. - Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 4.189/2012 privind aprobarea modalităţii de desfăşurare a Programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici pentru anul 2012, seria a II-a de admitere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 18 octombrie 2012, se modifică după cum urmează:

1. Titlul ordinului va avea următorul cuprins:

„ORDIN

privind aprobarea modalităţii de desfăşurare a Programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici pentru anul 2012, seriile a II-a şi a III-a de admitere”

2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - Se aprobă modalitatea de desfăşurare a Programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici pentru anul 2012, seriile a II-a şi a III-a de admitere, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.”

3. Titlul anexei va avea următorul cuprins:

„MODALITATEA DE DESFĂŞURARE

a Programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici pentru anul 2012, seriile a II-a şi a III-a de admitere”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici,

Eugen Coifan

 

Bucureşti, 7 ianuarie 2013.

Nr. 22.

 

ROMÂNIA

JUDEŢUL HUNEDOARA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROŞANI

SERVICIUL PUBLIC LOCAL DE ASISTENTA SOCIALA

 

LISTA

cuprinzând asociaţiile şi fundaţiile cărora li s-au alocat subvenţii de la bugetul local al municipiului Petroşani pentru anul 2013, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială

 

Nr. crt.

Denumirea asociaţi ei/fund aţi ei

Judeţul/Municipiul

Cuantumul sumelor alocate pentru 2013

- lei -

1

Asociaţia de Voluntariat „Casa Pollicino”

Hunedoara/Municipiul Petroşani

147.000

 

TOTAL

 

147.000