MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 30/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 30         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 14 ianuarie 2013

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 930 din 13 noiembrie 2012 asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

 

Decizia nr. 933 din 13 noiembrie 2012 asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

 

Decizia nr. 935 din 13 noiembrie 2012 asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

 

Decizia nr. 937 din 13 noiembrie 2012 asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale

 

Decizia nr. 939 din 13 noiembrie 2012 asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011

 

Decizia nr. 946 din 13 noiembrie 2012 asupra excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

38. - Decizie privind înfiinţarea Comitetului interministerial pentru monitorizarea organizării „Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) - ediţia de iarnă, 2013

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

2.563/2012. - Ordin al ministrului culturii şi patrimoniului naţional privind clasarea în Lista monumentelor istorice, grupa valorică „B”, a imobilului Clădirea „Olimpia” din str. G. Coşbuc nr. 2, municipiul Braşov

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 930

din 13 noiembrie 2012

asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Liga Sindicalelor din învăţământ Botoşani în Dosarul nr. 7.015/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 879D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 883D/2012, nr. 884D/2012, nr. 895D/2012, nr. 910D/2012, nr. 928D/2012, nr. 941-944D/2012, nr. 996D/2012, nr. 1.112D/2012 şi nr. 1.2450/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, şi de Constantin Pricop în dosarele nr. 3.000/40/2011, nr. 3.987/40/2011, nr. 3.982/40/2011 şi nr. 999/40/2011 ale Tribunalului Botoşani - Secţia civilă, de Sindicatul învăţământului Preuniversitar Botoşani în dosarele nr. 3.501/40/2011 şi nr. 3.749/40/2011ale Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare în dosarele nr. 3.848/83/2011, nr. 1.729/83/2011, nr. 1.740/83/2011 şi nr. 1.977/83/2011 ale Tribunalului Satu Mare - Secţia civilă şi dosarele nr. 4.843/83/2011 şi nr. 3.873/83/2011 ale Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul ari 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 883D/2012, nr. 884D/2012, nr. 895D/2012, nr. 910D/2012, nr. 928D/2012, nr. 941-944D/2012, nr. 996D/2012, nr. 1.112D/2012 şi nr. 1.245D/2012 la Dosarul nr. 879D/2012, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 19 ianuarie 2012, 25 ianuarie 2012, 15 decembrie 2011 si din 27 februarie 2012, pronunţate în dosarele nr. 7.015/40/2011, nr. 3.000/40/2011, nr. 3.987/40/2011, nr. 3.982/40/2011 şi nr. 999/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Excepţia a fost ridicată de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani, de instanţa judecătorească, din oficiu, şi de reclamantul Constantin Pricop în cauze având ca obiect acordare de drepturi băneşti.

Prin încheierile din 28 martie 2012 şi 24 aprilie 2012, pronunţate în dosarele nr. 3.501/40/2011 şi nr. 3.749/40/2011, Curtea de Apel Suceava - Secţia 1 civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul învăţământului Preuniversitar Botoşani în cauze având ca obiect acordare de drepturi băneşti.

Prin sentinţele civile nr. 1.462/CA, nr. 1.459/CA, nr. 1.460/CA si nr. 1.461/CA din 28 martie 2012, pronunţate în dosarele nr. 3.848/83/2011, nr. 1.729/83/2011, nr. 1.740/83/2011 şi nr. 1.977/83/2011, Tribunalul Satu Mare - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare în cauze având ca obiect acordare de drepturi băneşti.

Prin Decizia civilă nr. 2.367/2012-R, pronunţată în Dosarul nr. 4,843/83/2011, şi prin încheierea din 28 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.873/83/2011, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare în cauze având ca obiect acordare de drepturi băneşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată susţine că dispoziţiile Legii nr.118/2010 contravin prevederilor constituţionale ale art. 147 alin. (2) raportate la art. 146, art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (2) şi art. 77 alin. (3). În acest sens, arată că Legea nr. 118/2010 a fost adoptată de Parlament în procedură de urgenţă, la data de 29 iunie 2010, şi a fost trimisă spre promulgare Preşedinte/ui României în aceeaşi zi, fiind promulgată tot la data de 29 iunie 2010 prin Decretul nr. 603/2010.

Prin nerespectarea termenelor şi condiţiilor impuse de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale s-au încălcat atât dispoziţiile art. 146, cât şi cele ale art. 1* alin. (3) şi (5) şi art. 16 alin. (2)din Constituţie. Astfel, în acord cu prevederile menţionate, Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar trebuia depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului şi comunicată Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului. După expirarea unui termen de două zile, actul adoptat de Parlament putea fi trimis Preşedintelui României în vederea exercitării dreptului constituţional de a sesiza Curtea Constituţională în vederea verificării modalităţii de punere de acord cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 872/2010 şi nr. 874/2010 ori pentru a promulga actul respectiv. Această procedură, precum şi termenul de două zile nu au fost respectate atât timp cât legea a fost trimisă Preşedintelui şi promulgată în aceeaşi zi în care a fost adoptată, adică la 29 iunie 2010. Termenul de două zile stabilit pentru procedura de urgenţă nu a început să curgă atât timp cât actul normativ nu a fost depus la secretarul general şi nici nu a fost comunicat celor două instituţii amintite.

Totodată, arată că în sistemul de drept românesc se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, doar forma de lege adoptată de către Parlament în legătură cu care Curtea Constituţională s-a pronunţat în măsura în care a fost sesizată a priori. Nu există nicio obligaţie legală de a publica proiectele de legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv proiectele de legi puse de acord cu decizia Curţii Constituţionale privind o obiecţie de neconstituţionalitate admisă, înainte de promulgarea acestora. Cu alte cuvinte, singura modalitate de comunicare spre opozabilitate a actului normativ adoptat în primă instanţă sau pus de acord cu decizia Curţii Constituţionale este cea reglementată de art. 15 din Legea nr. 47/1992.

Prin necomunicarea proiectului de text normativ Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Avocatului Poporului, aceste instituţii au fost lipsite de dreptul de a formula obiecţii de neconstituţionalitate, fiind încălcate astfel prevederile art. 15 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 146 din Constituţie. Faptul necomunicării proiectului celor două instituţii reprezintă un viciu de procedură care nu poate fi înlăturat sub nicio formă, în România fiind edictate principiile potrivit cărora „respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie” şi „nimeni nu este mai presus de lege”.

Totodată, în raport cu considerentele Deciziei nr. 975/2010, instanţa de judecată consideră că Legea nr. 118/2010 nu putea să intre în vigoare la 3 iulie 2010, atât timp cât a fost înregistrată în termen legal o obiecţie de neconstituţionalitate. Conform art. 77 alin. (3) din Constituţie, atât timp cât s-a formulat o obiecţie de neconstituţionalitate, actul normativ putea fi promulgat doar după primirea deciziei Curţii Constituţionale prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.

Ceilalţi autori ai excepţiei de neconstituţionalitate susţin, în esenţă, că Legea nr. 118/2010 contravine următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 44 alin. (1)-(6) privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 136 alin. (1) şi (5) privind proprietatea, art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, coroborat cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului din care s-ar deduce că reducerea salariilor cu 25% reprezintă o privare de proprietate, astfel încât statul român trebuia să îi despăgubească pentru atingerea adusă dreptului de proprietate. În plus, arată că, deşi în cadrul controlului de constituţionalitate a priori s-a reţinut o aplicare limitată în timp a efectelor actului normativ, în fapt acesta îşi produce efectele şi în prezent, ca urmare a perpetuării măsurii de diminuare a salariilor.

De asemenea, invocă şi nerespectarea art. 41 alin. (5) din Constituţie, text care consfinţeşte obligativitatea contractului colectiv de muncă la nivel naţional şi a contractului colectiv la nivel de ramură.

În ceea ce priveşte art. 147 alin. (2) din Constituţie, raportat la art. 15 din Legea nr. 47/1992 şi la art. 133 alin. (3) din

Regulamentul Camerei Deputaţilor, menţionează că Legea nr. 118/2010 a fost promulgată în aceeaşi zi în care a fost adoptată, deci fără a se respecta textele menţionate.

Tribunalul Botoşani - Secţia civilă şi-a exprimat opinia în sensul neconstituţionalităţii Legii nr. 118/2010.

Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă, Tribunalul Satu Mare - Secţia civilă şi Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, în punctul său de vedere transmis în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 996D/2012, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind nemotivată, iar, în punctul său de vedere transmis în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.245D/2012, consideră, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului apreciază, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.

Prevederile de lege criticate referitoare la diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010. Cu toate acestea, prevederile Legii nr. 118/2010 continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 549 din 3 august 2011), urmează a se analiza constituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr. 118/2010.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 44 alin. (1)-(6) privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 136 alin. (1) şi (5) privind proprietatea, art. 146 privind atribuţiile Curţii Constituţionale, art. 147 privind deciziile Curţii Constituţionale, art. 143 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, coroborat cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 256 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 21 mai 2012, reţinând că natura juridică a termenului de două zile prevăzut de art. 15 din Legea nr. 47/1992 este una de protecţie a titularilor dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, spre a se evita promulgarea intempestivă a legii şi eludarea, în acest fel, a controlului de constituţionalitate a priori. Pentru a întări finalitatea urmărită prin instituirea acestui termen, Curtea, prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, a stabilit că, în măsura în care titularii dreptului de sesizare şi-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituţionalitate a priori va fi exercitat chiar dacă decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceştia să îşi fi exercitat dreptul prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituţie.

Or, cu privire la viitoarea Lege nr. 118/2010, titularii dreptului de sesizare prevăzuţi la art. 146 lit. a) din Constituţie şi-au exercitat acest drept (a se vedea chiar Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010). Astfel, chiar dacă Preşedintele a promulgat legea criticată pentru neconstituţionalitate, aceştia aveau dreptul şi posibilitatea să sesizeze Curtea Constituţională în termenul de două zile prevăzut de lege cu privire la textele care au făcut obiectul reexaminării, ceea ce s-a şi întâmplat.

Încălcarea acestui termen nu se poate converti într-un motiv de neconstituţionalitate a legii, lege care a fost adoptată de către Parlament, din punct de vedere extrinsec, cu respectarea tuturor exigenţelor de ordin constituţional.

Promulgarea este un act ulterior adoptării legii şi exterior voinţei emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituţionalitate în legătură cu acesta nu afectează constituţionalitatea extrinsecă a legii, în acest sens fiind Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011.

De asemenea, Curtea, în deciziile citate, a subliniat că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cele ale art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt aplicabile şi în cazul în care obiecţia de neconstituţionalitate este formulată împotriva unei legi pe care Parlamentul a pus-o de acord cu o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, în conformitate cu art. 147 alin. (2) din Constituţie. Numai în aceste condiţii Curtea are posibilitatea de a verifica punerea de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia_ Curţii Constituţionale în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie. Întrucât şi acest control al Curţii este o formă a controlului a priori de constituţionalitate, prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi ale art. 15-18 din Legea nr. 47/1992 se aplică în mod corespunzător.

Curtea a mai reţinut, prin Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, că obiectul controlului de constituţionalitate reglementat la art. 146 lit. d) din Constituţie îl constituie legile şi ordonanţele Guvernului, iar nu decretul de promulgare sau modul în care instituţiile publice înţeleg să îşi exercite competenţele constituţionale sau legale.

II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea s-a mai pronunţat în numeroase cauze asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale ca şi cele invocate în cauza de faţă. de exemplu, prin Decizia nr. 256 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 21 mai 2012, respingând excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.

Totodată, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie. Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare.

De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea „securităţii naţionale”, noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului.

În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.

Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.

De asemenea, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat totodată că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat.

Totodată, prin Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, Curtea a statuat că, în contextul legislativ actual, prin art. 1 alin. (1] din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, Cu acele prilejuri, Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la „cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, ta rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare”. Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariate la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010.

De asemenea, prin Decizia nr. 939 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 16 septembrie 2011, Curtea a statuat că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile.

De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia de admisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României (paragraful 16), a stabilit că se pot considera cu greu ca fiind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie sumele de bani neîncasate ca urmare a intrării în vigoare a legii criticate. Prin aceeaşi decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în privinţa reducerilor salariale operate prin Legea nr. 118/2010, că, şi dacă salariile viitoare ar fi considerate bunuri, ingerinţa (reducerea) este prevăzută de lege, urmăreşte o cauză de utilitate publică (salvarea echilibrului bugetar al statului) şi respectă un just echilibru între interesele generale ale colectivităţii şi interesele individuale ale cetăţeanului (paragrafele 17-20). Totodată, Curtea a atras atenţia că autorităţile naţionale se află într-o poziţie mai favorabilă decât judecătorul internaţional de a aprecia «utilitatea publică” (paragraful 19).

Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de faţă.

În final, Curtea observă că, potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 25 octombrie 2012, „Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:

a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012;

b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012”.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani, de instanţa judecătorească, din oficiu, şi de Constantin Pricop în dosarele nr. 7.015/40/2011, nr. 3.000/40/2011, nr. 3.987/40/2011, nr. 3.982/40/2011 şi nr. 999/40/2011 ale Tribunalului Botoşani - Secţia civilă, de Sindicatul învăţământului Preuniversitar Botoşani în dosarele nr. 3.501/40/2011 şi nr. 3.749/40/2011 ale Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare în dosarele nr. 3.848/83/2011, nr. 1.729/83/2011, nr. 1.740/83/2011 şi nr. 1.977/83/2011 ale Tribunalului Satu Mare - Secţia civilă şi dosarele nr. 4.843/83/2011 şi nr. 3.873/83/2011 ale Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 933*)

din 13 noiembrie 2012

asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu – judecător

Mircea Ştefan Minea – judecător

Ion Predescu – judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Dan Burlacu în Dosarul nr. 6.255/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 968D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.076D/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Aurel Andrioae în Dosarul nr. 4.933/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.076D/2012 la Dosarul nr. 968D/2012, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 7 martie 2012 şi 6 februarie 2012, pronunţate în dosarele nr. 6.255/40/2011 şi nr. 4.933/40/2011. Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Excepţia a fost ridicată de contestatorul Dan Burlacu şi de contestatorul Aurel Andrioae în cadrul unor litigii de asigurări sociale având ca obiect soluţionarea contestaţiilor la deciziile de pensionare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 din Constituţie şi principiul egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 din Legea fundamentală.

În acest sens arată că textul de lege criticat creează discriminare între pensionarii încadraţi în „condiţii speciale” şi cei încadraţi la „alte condiţii”, întrucât, deşi este vorba despre condiţii de muncă şi risc diferite, totuşi procentul de majorare a punctajului lunar realizat este identic pentru cele două categorii de grupe de muncă.

Totodată, susţin că recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice, nu se poate face decât prin încălcarea principiului neretroactivităţii legii şi prin încălcarea principiului drepturilor câştigate, consacrat în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, chiar dacă procentul de majorare a punctajului lunar realizat este de 50% atât pentru grupa „condiţii speciale”, cât şi pentru grupa „alte condiţii”, perioadele suplimentare luate în considerare la vechimea în muncă/serviciu sunt diferite, potrivit art. 8 lit. b) şi c) din aceeaşi lege, astfel încât nu se poate reţine că persoanele aflate în situaţii diferite au fost tratate în mod similar din punct de vedere juridic.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului menţionează că îşi păstrează punctul de vedere precizat în deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.579/2011 şi nr. 873/2010.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, care au următorul cuprins: „Beneficiarii pensiilor prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează:

[...] c) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în alte condiţii de muncă, potrivit legii.”

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 privind neretroactivitatea legii şi ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Referitor la critica privind încălcarea art. 15 din Constituţie, Curtea s-a mai pronunţat în numeroase cauze, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, s-a statuat, în esenţă, că „pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială”. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, „ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia”.

Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială „nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. [...] Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie fada praeterita”.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (de exemplu, prin Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, şi prin Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit al Marii Britanii). Totodată, prin Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în Cauza Thlimmenos contra Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a exista justificări obiective şi rezonabile, dar şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără a exista justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite.

Aplicând aceste principii la speţa de faţă, Curtea constată că procentul de majorare a punctajelor lunare realizate în perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi II de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de munca încadrate în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii, este acelaşi, de 50%.

Însă, trebuie avut în vedere că - astfel cum prevăd dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 119/2010 - pentru pensiile militare de stat şi pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, prevăzute la art. 1 lit. a) şi b), pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, potrivit legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă „se acordă perioade suplimentare ia vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale, după cum urmează:

a) 3 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă;

b) 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii speciale de muncă;

c) 12 luni pentru fiecare an lucrat în alte condiţii de muncă, aşa cum sunt reglementate în domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, pe baza criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările ulterioare, şi de Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă si activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, cu modificările ulterioare.”

Aşadar legiuitorul a ţinut cont de munca desfăşurată în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă, adoptând soluţii diferite pentru situaţii diferite.

Faptul că dispoziţiile de lege criticate stabilesc că beneficiarii pensiilor prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi II de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, cu acelaşi procent de 50%, stabilit pentru toate situaţiile, nu contravine principiului egalităţii în faţa legii, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, atâta vreme cât acest procent se aplică unor punctaje lunare realizate în perioade care se calculează diferenţiat, ţinându-se cont de munca desfăşurată în condiţii deosebite, speciale sau în alte condiţii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Dan Burlacu şi de Aurel Andrioae în dosarele nr. 6.255/40/2011 şi nr. 4.933/40/2011 ale Tribunalului Botoşani Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 


*) A se vedea opinia separată de la Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 26 iunie 2010.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 935*)

din 13 noiembrie 2012

asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Ştefania Nada în Dosarul nr. 53.736/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 991 D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 454 din 17 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 53.736/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Excepţia a fost ridicată de contestatoarea Ştefania Nada în cadrul unui litigiu având ca obiect soluţionarea contestaţiei la decizia de pensionare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi din Constituţie: art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, aii. 44 privind dreptul de proprietate şi art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private.

În acest sens, arată că dreptul la pensie a fost asimilat dreptului de proprietate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce îi conferă titularului său atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunului, atribute care pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv şi perpetuu, cu respectarea limitelor materiale şi a limitelor juridice. „Caracterul absolut al dreptului de proprietate se referă la eficacitatea şi opozabilitatea puterilor din care el se compune, în raport cu orice persoană şi în raport cu întreaga societate, acest caracter nu se referă însă nicidecum la cuprinsul şi întinderile dreptului puterilor, care, constituind atributele unui drept subiectiv, sunt prin natura lor juridică reglementate”.

Mai arată că posesia este stăpânirea de fapt a unui bun care apare ca manifestarea exterioară a unui drept real. Elementele care trebuie întrunite cumulativ pentru ca stăpânirea unui lucru să poată fi calificată drept posesie sunt: corpus (elementul material) şi animus sibi habendi (elementul psihologic, intenţional).Astfel, dreptul la pensie poate fi considerat având ca elemente componente atât elementul material, cât şi cel psihologic. Prin prevederile sale, art. 3 din Legea nr. 119)2010 aduce atingere elementului material, întrucât elementul psihologic există indiferent de modalitatea de calcul al pensiei.

De asemenea, invocă art. II-77 din Constituţia Europei, care sintetizează determinările arătate cu privire la dreptul de proprietate.

În concluzie, arată că dreptul la pensie odată câştigat, cuantificat, calculul acestuia stabilindu-se prin lege, nu poate fi sub nicio formă atins de vreo dispoziţie de lege ulterioară decât pentru o cauză de utilitate publică.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie2010, dispoziţii potrivit cărora:

„(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) în situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condicile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare,

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată şi art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private. De asemenea, consideră că textele de lege criticate contravin şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea respingând excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, de exemplu, prin Decizia nr. 706 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 21 august 2012.

Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, prin deciziile nr. 871 şi nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, s-a statuat, în esenţă, că „pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială”. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, „ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia”. Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială „nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. (...) Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita”.

Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că „partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţiona! la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de «bun», ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii”.

În plus faţă de cele constatate în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut faptul că prin Hotărârea din 15 mai 2012, pronunţată în Cauza Abăluţă şi alţii contra României, paragrafele 13-20, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, deşi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie garantează plata prestaţiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.

De asemenea, Curtea de la Strasbourg a amintit că statele părţi la Convenţie dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Astfel, dată fiind cunoaşterea directă a propriei societăţi şi a nevoilor sale, autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepţia cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.

Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, şi anume contextul economic actual şi corectarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii.

În această privinţă, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanţilor a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate.

De asemenea, Curtea a reţinut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv şi nu a adus atingere drepturilor la prestaţii sociale, dobândite în temeiul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părţi din pensie, care era susţinută integral de la bugetul de stat şi care reprezenta un avantaj de care reclamanţii beneficiaseră mulţumită naturii profesiei lor.

În ceea ce priveşte diferenţa de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferenţă este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenţie, în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă.

În speţă, Curtea a reţinut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ţine, de asemenea, de marja de apreciere a statului.

Având în vedere aceste considerente, Curtea de la Strasbourg a reţinut că măsurile criticate de reclamanţi nu i-au determinat pe aceştia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate şi nu au fost în mod nejustificat discriminaţi în raport cu alţi pensionari.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Ştefania Nada în Dosarul nr. 53.736/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 


*) A se vedea opinia separată de la Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 937

din 13 noiembrie 2012

asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Dumitru Drăguţoiu în Dosarul nr. 1.585/83/2011 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.081 D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.585/83/2011, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Excepţia a fost ridicată de recurentul-reclamant Dumitru Drăguţoiu în cadrul unui litigiu având ca obiect recalcularea pensiei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 50 din Constituţie, referitor la protecţia persoanelor cu handicap.

În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate impun ca - pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă - starea de handicap să fie preexistentă calităţii de asigurat. În acelaşi timp, art. 11 din Legea nr. 19/2000 prevede că stagiul complet de cotizare este de 30 de ani. Faţă de aceste prevederi legale, persoanele care au efectuat un stagiu mai mare de cotizare decât cel complet sunt dezavantajate faţă de cei care au cotizat doar 30 de ani sau chiar faţă de cei care au cotizat stagiul minim de 15 ani. Astfel, cei care au cotizat stagiul minim de 15 ani şi

pot dovedi că starea de handicap a fost preexistentă stagiului beneficiază de acordarea pensiei pentru limită de vârstă în condiţiile art. 47 din Legea nr. 19/2000. În schimb, persoanele care au cotizat mai mult de 30 de ani, dar în cazul cărora starea de handicap a intervenit (sau au fost eliberate acte doveditoare ale acesteia) după ce au început să cotizeze, sunt împiedicate de dispoziţiile de lege criticate „să dobândească pensie de invaliditate”.

În concluzie, arată că dispoziţiile de lege criticate creează discriminări între persoanele cu handicap care au contribuit o perioadă de timp egală la bugetul de stat, pentru simplul fapt că nu pot prezenta acte medicale cu care să dovedească condiţia impusă inechitabil de art. 47 din Legea nr. 19/2000.

Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat se aplică în aceleaşi condiţii pentru toate categoriile de persoane asigurate, aflate în aceeaşi situaţie, fără a determina privilegii sau discriminări.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie2000, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora: „Persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, în funcţie de gradul handicapului, beneficiază de reducerea stagiilor de cotizare şi a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3, astfel:

a) cu 15 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap grav;

b) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap accentuat;

c)cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap mediu.”

Deşi prevederile de lege criticate nu mai sunt în vigoare, Legea nr. 19/2000 fiind abrogată în întregime de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, totuşi acestea continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), urmează a se analiza constituţionalitatea dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000.

De altfel, art. 58 din Legea nr. 263/2010 are un conţinut normativ similar cu cel al art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 50 privind protecţia persoanelor cu handicap.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea respingând excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.

Astfel, prin Decizia nr. 565 din 25 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.052 din 25 noiembrie 2005, Curtea a reţinut că prevederile de lege criticate nu epuizează nicidecum măsurile luate pe plan legislativ pentru realizarea protecţiei speciale a persoanelor cu handicap. Astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 519/2002, prevedea numeroase măsuri de protecţie în folosul tuturor categoriilor de persoane cu handicap.

Textul de lege supus controlului de constituţionalitate are în vedere doar exercitarea dreptului la pensie al persoanelor cu handicap, iar din cadrul acestei categorii, numai a acelor persoane care au dobândit handicapul înainte de a fi devenit asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale, respectiv înainte de a fi încadrate în muncă. Este evident că această categorie de persoane se află într-o situaţie diferită de cea a persoanelor care au dobândit handicapul în timp ce erau încadrate în muncă, fapt ce justifică în mod rezonabil instituirea unui tratament juridic diferenţiat. Astfel, în timp ce persoanele la care se referă art. 47 din Legea nr. 19/2000 au dreptul de a obţine pensie pentru limită de vârstă, cu beneficiul reducerii stagiului de cotizare şi a vârstei de pensionare, persoanele care au dobândit handicapul în timp ce erau încadrate în muncă beneficiază de o altă categorie de pensie, anume pensia de invaliditate, prevăzută de art. 53 şi următoarele din aceeaşi lege. Aceasta constituie, de asemenea, o reglementare favorabilă, corespunzătoare situaţiei specifice acestei din urmă categorii de persoane. Potrivit acestor prevederi legale, şi persoanele care au dobândit handicapul în timp ce erau încadrate în muncă se pot înscrie la pensie înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, cu reducerea sau chiar eliminarea perioadei necesare pentru realizarea stagiului de cotizare, în raport cu gradul de invaliditate, ce se stabileşte prin expertiză medicală.

Prin urmare, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu contravine principiului constituţional care consacră egalitatea în drepturi şi care permite instituirea unui tratament juridic diferenţiat, atât timp cât situaţiile de fapt avute în vedere sunt în mod obiectiv diferite.

De asemenea, în lumina argumentelor expuse, Curtea nu a putut reţine nici criticile privind încălcarea obligaţiei statului de a proteja persoanele cu handicap.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, cu precizarea că, în prezent, este în vigoare Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Dumitru Drăguţoiu în Dosarul nr. 1.585/83/2011 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 939

din 13 noiembrie 2012

asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepţie ridicată de Sindicatul „Speranţa” din Orăştie în Dosarul nr. 1284/272/2011 al Tribunalului Hunedoara - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.104D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece autorul solicită modificarea textului de lege criticat. În subsidiar, susţine că excepţia este neîntemeiată, deoarece reprezentarea unui sindicat nu se confundă cu libertatea de asociere.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.284/272/2011, Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011. Excepţia a fost ridicată de recurentul Sindicatul „Speranţa” din Orăştie în cadrul soluţionării unui recurs civil.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin art. 53 din Legea fundamentală, întrucât permit înfiinţarea unui sindicat cu un număr de 15 salariaţi şi se impune stabilirea unor condiţii mai restrictive pentru înfiinţarea unui sindicat

Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece stabilirea numărului minim de angajaţi din aceeaşi unitate care pot constitui un sindicat este la libera apreciere a legiuitorului, în condiţiile în care Constituţia nu prevede un anumit număr de salariaţi.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 574/2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, care au următorul cuprins; „Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puţin 15 angajaţi din aceeaşi unitate.”

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 574 din 4 mai 201 î, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, s-a pronunţat asupra constituţionalităţii Legii dialogului social în cadrul controlului de constituţionalitate a priori.

Cu acel prilej, Curtea a reţinut că art. 40 alin, (1) din Constituţie prevede dreptul cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. Acest drept fundamental, social-politic, care nu este însă un drept absolut, se exercită prin participare la constituirea asociaţiilor sau prin aderare la asociaţii existente. Înseşi prevederile constituţionale stabilesc anumite limite ale dreptului de asociere, care privesc 3 aspecte: a) scopurile şi activitatea; b) membrii; c) caracterul asociaţiei, rezultând din modul său de constituire. Legea poate institui anumite condiţii obligatorii privind constituirea şi desfăşurarea activităţii asociaţiilor.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut - în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind eliminarea unor măsuri ce asigurau exerciţiul liber şi neconstrâns al libertăţii sindicale-că soluţiile legislative anterioare nu sunt de relevanţă constituţională, cu alte cuvinte ele reprezintă mai degrabă garanţii suplimentare de nivel legal în sprijinul activităţii sindicale, fără ca prin eliminarea lor să fie pusă în discuţie sau afectată în vreun fel oh altul substanţa art. 9 sau art. 40 din Constituţie.

Cu privire la impunerea prin lege a unui număr minim de membri pentru constituirea unui sindicat, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 147 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 11 mai 2004, constatând că această prevedere se încadrează în condiţiile pe care legea le poate impune potrivit prevederilor art. 9 din Constituţie. Stabilirea numărului minim de membri constituanţi se impune pentru a se asigura organizaţiei sindicale constituite o reprezentativitate minimă în vederea desfăşuram activităţilor specifice de apărare a drepturilor şi intereselor membrilor săi.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Având în vedere toate acestea, Curtea observă că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepţie ridicată de Sindicatul „Speranţa” din Orăştie în Dosarul nr. 1.284/272/2011 al Tribunalului Hunedoara - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 946

din 13 noiembrie 2012

asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocarii - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor şi Personalului Contractual din cadrul Inspectoratului de Poliţie Botoşani în Dosarul nr. 10.371/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ si fiscal si care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1183D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.184-1.188D/2012 şi nr. 1.226D/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Sindicatul Poliţiştilor şi Personalului Contractual din cadrul Inspectoratului de Poliţie Botoşani în dosarele nr. 10.372/40/2011, nr. 10.374/40/2011, nr. 10.375/40/2011, nr. 10.377/40/2011, nr. 10.378/40/2011 şi nr. 10.373/40/2011 ale Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.184-1.188D/2012 şi nr. 1.226D/2012 la Dosarul nr. 1.183D/2012, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 20 iunie 2012, din 30 mai 2012 şi din 13 iunie 2012, pronunţate în dosarele nr. 10.371/40/2011, nr. 10.372/40/2011, nr.10.374/40/2011, nr. 10.375/40/2011, nr. 10.377/40/2011, nr. 10.378/40/2011 şi nr. 10.373/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de reclamanţi prin Sindicatul Poliţiştilor şi Personalului Contractual din cadrul Inspectoratului de Poliţie Botoşani în cadrul unor litigii având ca obiect drepturi salariale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prin Legea nr. 285/2010, în vigoare de la 1 ianuarie 2011, s-a prevăzut în mod expres la art. 8 - criticat că premiul anual corespunzător anului 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011. Susţin că aceste prevederi ar trebui aplicate retroactiv în situaţia celor caro şi-au încetat activitatea înainte de 31 decembrie 2010 din diferite motive, cum ar fi pensionare, demisie, încetare a raporturilor de muncă prin acordul părţilor, lucrând totuşi o perioadă de timp în anul 2010.

Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal apreciază că legiuitorul este cel care poate stabili sub ce formă trebuie plătit premiul reglementat de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, chiar prin acordarea unor majorări de salarii. Dar textul criticat ar putea produce consecinţe retroactive pentru cei ce au părăsit sistemul bugetar înainte de 31 decembrie 2010 după o perioadă deja lucrată în anul 2010, în condiţiile în care aceştia nu mai beneficiază de majorările salariale tocmai ca urmare a părăsirii sistemului bugetar.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, legiuitorul nefăcând altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare. Totodată, apreciază că premiul anual reprezintă un drept salarial suplimentar care poate fi dimensionat în funcţie de resursele bugetare existente.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3r 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, care au următorul cuprins: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”

Prevederile Legii nr. 285/2010 reglementează, după cum indică însuşi titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, având deci aplicabilitate limitată doar la anul 2011. Cu toate acestea, prevederile legale criticate continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în lumina jurisprudenţei sale, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea prevederilor ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea respingând excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.

Astfel, prin Decizia nr. 257 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 16 mai 2012, Curtea a statuat că dispoziţiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar şi că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, aşa încât nu este incident art. 41 din Constituţie, care garantează salariaţilor dreptul la salariu.

Totodată, prin aceeaşi decizie s-a arătat că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază al/a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege. Premiul anual pe anul 2010, având în vedere faptul ca Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 9 noiembrie 2009, a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă pe care angajatul o are asupra angajatorului public şi constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar dispoziţiile de lege criticate prevăd în acelaşi timp doar modalitatea prin care statul urmează să îşi execute întru totul această obligaţie financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanţe.

Curtea a mai reţinut că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului ne retroactivi taţii legii.

Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor şi Personalului Contractual din cadrul Inspectoratului de Poliţie Botoşani în dosarele nr. 10.371/40/2011, nr. 10.372/40/2011, nr. 10.374/40/2011, nr. 10.375/40/2011, nr. 10.377/40/2011, nr. 10.378/40/2011 şi nr. 10.373/40/2011 ale Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

DECIZII ALE PRIM- MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind înfiinţarea Comitetului interministerial pentru monitorizarea organizării „Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) - ediţia de iarnă, 2013”

În temeiul art. 18 alin. (1) şi art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

prim-ministrul emite prezenta decizie.

Art. 1. - (1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, se constituie Comitetul interministerial pentru monitorizarea organizării „Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) - ediţia de iarnă, 2013”, denumit în continuare Comitetul.

(2) Comitetul este condus de domnul Gabriel Oprea, viceprim-ministru al Guvernului României, care are calitatea de preşedinte, şi are componenţa prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.

(3) La lucrările Comitetului participă reprezentanţi ai Asociaţiei „Comitetul de organizare a Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) - ediţia de iarnă, 2013”, precum şi, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ai federaţiilor sportive şi altor asemenea structuri cu atribuţii în domeniu.

Art. 2. - (1) Comitetul are ca obiectiv principal monitorizarea organizării şi desfăşurării în condiţii optime a „Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) - ediţia de iarnă, 2013”, la nivelul impus de Asociaţia Comitetelor Olimpice Europene (E.O.C.).

(2) Comitetul prezintă informări săptămânale Guvernului cu privire la îndeplinirea obiectivului prevăzut la alin. (1).

Art. 3. - Secretariatul tehnic al Comitetului este asigurat de Ministerul Tineretului si Sportului.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 14 ianuarie 2013.

Nr. 38.

 

ANEXĂ

 

Componenţa Comitetului interministerial pentru monitorizarea organizării „Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) - ediţia de iarnă, 2013”

 

1. Gabriel Oprea, viceprim-ministru al Guvernului României - preşedinte

2. Nicolae Bănicioiu, ministrul tineretului şi sportului - membru

3. Maria Grapini, ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism - membru

4. Anghel Andreescu, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne - membru

5. Secretar de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii - membru

6. Secretar de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - membru

7. General-locotenent Ştefan Dănilă, şeful Statului Major General al Armatei - membru

8. Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român - membru

9. Mihai Mohaci, prefectul judeţului Braşov - membru

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL CULTURII ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL

 

ORDIN

privind clasarea în Lista monumentelor istorice, grupa valorică „B”, a imobilului Clădirea „Olimpia” din str. G. Coşbuc nr. 2, municipiul Braşov

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 5.316/CM din 15 octombrie 2012,

în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 11 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul culturii şi patrimoniului naţional emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Imobilul Clădirea „Olimpia” din str. G. Coşbuc nr. 2, municipiul Braşov, se clasează ca monument istoric, grupa valorică „B”, cod în Lista monumentelor istorice BV-II-m-B-21054.

(2) Coordonatele punctelor de contur ale zonei de protecţie a monumentului istoric sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Direcţia patrimoniu cultural din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional comunică prezentul ordin Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a Judeţului Braşov pentru ducerea la îndeplinire.

Art. 3. - Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a Judeţului Braşov va îndeplini procedurile de comunicare în termen de cel mult 30 de zile de la data publicării prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul culturii şi patrimoniului naţional,

Puiu Haţotti

 

Bucureşti, 23 octombrie 2012.

Nr. 2.563.

 

ANEXĂ

 

Zona de protecţie a imobilului monument istoric Clădirea „Olimpia” din str. G. Coşbuc nr. 2, municipiul Braşov

 

Coordonatele punctelor de contur

 

Nr. pct.

Coordonate stereo 70

-

X(m)

Y(m)

1.

545899,22

459886,46

2.

546030,91

459821,49

3.

546025,96

459993,08

4.

546097,06

459902,60