MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 38/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 38         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 17 ianuarie 2013

 

SUMAR

 

DECRETE

 

18. - Decret privind acreditarea unui ambasador

 

19. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror.

 

20. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 1.023 din 29 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

Decizia nr. 1.034 din 29 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

 

Decizia nr. 1.036 din 29 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români

 

Decizia nr. 1.040 din 5 decembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. (7) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

 

ACTE ALE OFICIULUI ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

4. - Decizie privind regulile de acces al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor la sistemul informatic al organismelor de gestiune colectivă privind exercitarea funcţiei de citire

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

Hotărârea din 10 iulie 2012 în Cauza Vartic împotriva României

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind acreditarea unui ambasador

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale ari. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Ciprian Mihali se acreditează în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Mali, Republica Coasta de Fildeş şi Republica Capului Verde.

 

PREŞEDINTELE ROMANIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINSSTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2013.

Nr. 18.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ari. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.032/2012,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Bălan George, procuror cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, se eliberează din funcţie ca urmare a demisiei.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2013.

Nr. 19.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.120/2012,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Moraru Jean Gabriel, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2013.

Nr. 20.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.023

din 29 noiembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Niculina Carp, Maria Miron şi Maricica Leon, prin reprezentantul legal Sindicatul Liber „Educaţia” Galaţi, în Dosarul nr. 2.182/121/2012 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.019D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi păstrarea jurisprudenţei Curţii în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 827 din 24 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.182/121/2012, Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Excepţia a fost ridicată de Niculina Carp, Maria Miron şi Maricica Leon, prin reprezentantul legal Sindicatul Liber „Educaţia” Galaţi într-o cauză având ca obiect cererea de obligare a instituţiilor publice pârâte la plata premiului anual aferent anului 2010.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii şi ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi.

Astfel, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 reprezintă un drept câştigat, de vreme ce dispoziţiile care îl reglementau erau în vigoare în data de 31 decembrie 2010, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011. Este vorba, aşadar, de un raport juridic născut sub legea veche, care nu şi-a epuizat toate efectele juridice, astfel că legea nouă nu poate abroga efectul juridic nerealizat, fără a încălca principiul neretroactivităţii. Legea nouă, deşi are prioritate faţă de cea veche, nu poate reglementa asupra acelor efecte susceptibile a se produce sub imperiul legii vechi.

În determinarea sferei de aplicare a legii, prin art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 legiuitorul a respectat principiul egalităţii în faţa legii, astfel că pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului premiul anual se acordă proporţional cu perioada în care a lucrat. Spre deosebire de prevederile Legii nr. 330/2009, textul de lege criticat aduce atingere principiilor universalităţii şi egalităţii în faţa legii, deoarece se referă numai la salariaţii plătiţi din fonduri publice care îşi continuă activitatea pe tot parcursul anului 2011, fără ca de acest drept să beneficieze şi acei salariaţi care din diferite motive îşi întrerup activitatea înainte de data de 31 decembrie 2011 şi nu este respectat nici măcar parţial pentru salariaţii care, din diferite motive, îşi întrerup activitatea înainte de data de 31 decembrie 2010.

Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.655 din 28 decembrie 2010.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, deciziile nr. 15 din 9 februarie 2012 şi nr. 257 din 20 martie 2012.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, făcând referire la considerentele de principiu ale deciziilor Curţii Constituţionale nr. 74 din 2 februarie 2006 şi nr. 1 din 8 februarie 1994.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, care au următorul cuprins: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”

Autorii acesteia arata că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii şi art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea reţine următoarele:

1. Referitor la admisibilitatea excepţiei ridicate, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 5 aprilie 2012, şi Decizia nr. 686 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2012, reţinând, în esenţă, că Legea nr. 285/2010 reglementează, după cum indică însuşi titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, având deci aplicabilitate limitată doar la anul 2011. În legătură cu problematica examinării unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011. că „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare „.

Aşadar, deşi dispoziţiile de lege supuse examinării nu se mai încadrează în fondul activ al legislaţiei, Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii acestora, având în vedere că raportul juridic născut între angajat şi angajator nu s-a stins, în privinţa acordării premiului anual pe 2010, odată cu plata lunară a salariului în cursul anului 2011, tocmai datorită faptului că angajatul contestă, potrivit legii, o eventuală neexecutare de către angajator a obligaţiei sale privind premiul anual pe 2010, ceea ce califică situaţia în care se află autorii excepţiei ca fiind o facta pendentia.

2. În ceea ce priveşte încălcarea principiului neretroactivităţii legii, prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, anterior menţionată, Curtea s-a pronunţat în sensul în care nu se poate reţine încălcarea acestuia, deoarece textul de lege criticat nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţi legii.

3. În jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, făcând referire la Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Curtea a reţinut că „statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează, Acestea nu sunt drepturi fundamentale, «ci drepturi salariate suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula»„.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor anterior menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

De asemenea, Curtea observă, cu acest prilej, că textul de lege criticat nu aduce atingere nici principiului egalităţii, acesta aplicându-se în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar, legiuitorul condiţionând implicit acordarea sumelor aferente premiului anual de continuarea raporturilor de muncă cu angajatorul.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice., excepţie ridicată de Niculina Carp, Maria Miron şi Maricica Leon, prin reprezentantul legal Sindicatul Liber „Educaţia” Galaţi, în Dosarul nr. 2.182/121/2012 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.034

din 29 noiembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare în Dosarul nr. 1.709/83/CA/2011 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.271 D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.272D/2012 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare în Dosarul nr. 1.736/83/CA/2011 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează Obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.272D/2012.

La apelul nominal se prezintă pentru partea primarul municipiului Cărei consilierul juridic cu delegaţie la dosar, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.271D/2012 si nr. 1.272D/2012.

Consilierul juridic prezent şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.272D/2012 la Dosarul nr. 1.271 D/2012, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul consilierului juridic prezent, care solicită admiterea excepţiei, depunând în acest sens concluzii scrise la dosar.

Reprezentantului Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că se impune păstrarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin deciziile nr. 2.760/CA/2012 şi nr. 2.761/CA/2012, pronunţate în dosarele nr. 1.709/83/CA/2011 şi nr. 1 736/83/CA/2011, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor împotriva sentinţelor prin care au fost respinse cererile autorului excepţiei de acordare a unor drepturi băneşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că, prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 118/2010, salariaţii din sectorul bugetar au fost discriminaţi faţă de salariaţii din celelalte sectoare de activitate şi faţă de toate celelalte categorii de cetăţeni, întrucât măsura reducerii salariilor bugetarilor cu 25% echivalează ca efecte cu o creştere a impozitului pe venit, stabilită numai pentru o parte a populaţiei. Consideră că sarcina stopării crizei economice, reprezentând un fenomen social global, şi a preîntâmpinării dezvoltării unor consecinţe grave, trebuia să intre în responsabilitatea tuturor cetăţenilor ţării, iar nu numai în cea a lucrătorilor din sectorul bugetar.

Diminuarea cuantumului salariilor personalului bugetar, motivată de criza economică şi apărarea securităţii naţionale, şi ulterior prin aplicarea altei politici de salarizare, a adus atingere existenţei dreptului de salarizare, prevăzut prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, încălcându-se astfel art. 53 din Constituţie.

Impunerea de către angajator a unui alt salariu decât cel iniţial stabilit prin acord şi modificarea contractului de muncă fără informarea şi obţinerea acordului de voinţă al salariatului constituie încălcări ale dreptului la informaţie şi ale dreptului la muncă.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul a transmis punctul său de vedere apreciind că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii în materie.

Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctele de vedere reţinute prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 595 din 5 iunie 2012, nr. 447 din 3 mai 2012, nr. 443 din 3 mai 2012 şi nr. 690 din 28 iunie 2012, în sensul că principiul egalităţii nu impune tratarea juridică uniformă a tuturor angajaţilor, ci impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale ari 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul excepţiei, îl constituie dispoziţiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă însă că autorul acesteia critică de fapt art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, care are următorul cuprins: „(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariate, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.”

Autorii arată că actul normativ criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 41 referitor la muncă şi protecţia socială a muncii şi aii. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şt a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

1. Prevederile de lege criticate referitoare la diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010. Cu toate acestea, prevederile Legii nr. 118/2010 continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, urmează a se analiza constituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010.

2. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie, sub aspectul apărării securităţii naţionale. Curtea a observat, de asemenea, că măsura criticată are un caracter limitat în timp, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat.

3. Raportat la critica de neconstituţionalitate cu privire la încălcarea art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât angajaţii din mediul public nu se află în aceeaşi situaţie juridică precum cei din mediul privat. Cei care sunt angajaţi în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legaţi, în mod esenţial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizaţiile sau soldele de bugetul public naţional, de încasările şi de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinţe în ceea ce priveşte diminuarea cheltuielilor din acest buget.

Or, salariile/indemnizaţiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli, mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat şi un angajator.

4. Cât priveşte critici le de neconstituţionalitate formulate din perspectiva încălcării dreptului de proprietate, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 591 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 6 august 2012, că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile.

De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la reducerea cu 25% a drepturilor salariale ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 118/2010, a arătat că măsurile criticate de reclamanţi nu i-au determinat pe aceştia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi că statul român nu a depăşit marja sa de apreciere şi nu a rupt justul echilibru între interesele generale ale colectivităţii şi cele individuale ale cetăţeanului (a se vedea Decizia pronunţată în 6 decembrie 2011, în cauzele conexate Feiicia Mihăieş şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 17-20).

5. Prin deciziile nr. 447 şi nr. 448 din 3 mai 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie 2012 şi nr. 514 din 25 iulie 2012 Curtea a statuat că modul de salarizare a personalului bugetar este stabilit prin lege, reflectând posibilităţile financiare ale statului de a susţine plata salariilor, fapt ce conduce la concluzia că la încheierea contractelor individuale de muncă nu a avut loc o negociere veritabilă a salariului, întrucât angajatul aderă la un contract de muncă în care salariul, ca element component al contractului, este predeterminat. Membrii de sindicat au calitatea de salariaţi în cadrul unităţilor intimate, făcând parte din categoria de personal bugetar ce are drepturile salariale stabilite în baza Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, astfel încât, la încheierea contractului de muncă, nu a avut loc o negociere a cuantumului salariului şi nu se poate susţine faptul că prin adoptarea Legii nr. 118/2010 s-au încălcat dispoziţiile din contractele de muncă ale salariaţilor din sectorul bugetar. Critica autorului potrivit căreia scăderea nivelului de salarizare constituie o condamnare la muncă forţată, membrilor sindicatului fiindu-le încălcat dreptul de a-şi exprima liber acordul asupra continuării muncii în noile condiţii impuse de Guvern, nu poate fi reţinută, deoarece salariatul poate solicita desfacerea contractului de muncă în căzui în care nu mai este mulţumit de condiţiile de muncă sau de cuantumul salariului ori din alte motive, fie ele imputabile angajatorului. Pentru toate aceste motive, nu se poate reţine încălcarea prevederilor referitoare la protecţia dreptului la muncă invocate de autorul excepţiei.

6. Cât priveşte critici le referitoare la încălcarea prevederilor art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea observă că autorul excepţiei nu motivează excepţia sub aspectul încălcării acestora, or, instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui autorului în formularea criticilor de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1902,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare în dosarele nr. 1.709/83/CA/2011 şi nr. 1.736/83/CA/2011 ale Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.

PREŞEDINTE,

PETRE LAZĂROIU

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.036

din 29 noiembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 din Legea nr. 243/2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, excepţie ridicată de Liviu Tăbăcaru în Dosarul nr. 5.309/103/2011 al Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civila, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.310D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că atât numele, cât şi identitatea reprezintă elemente ale vieţii intime a persoanei. În speţă însă se pune problema

stocării datelor personale, ce nu are legătură cu încălcarea dreptului la nume sau la identitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5.309/103/2011, Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 din Legea nr. 243/2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice.

Excepţia a fost ridicată de Liviu Tăbăcaru într-o cauză având ca obiect obligaţia de a face, respectiv obligarea pârâţilor la prelungirea valabilităţii buletinului său de identitate, precum şi obligarea la a monta fotografia recentă în spaţiul anume destinat acesteia, în cuprinsul buletinului de identitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin textul de lege criticat se introduce un singur nivel, central, de evidenţă informatizată a persoanelor şi a cărţilor electronice de identitate, ceea ce aduce atingere libertăţii sale de conştiinţă, deoarece datele personale aparţinând acestuia urmează a fi stocate în mediul electronic, asupra căruia nu deţine niciun control, aflat la dispoziţia unor persoane şi instituţii necunoscute, putând să-l expună unui „furt de identitate”. Mai mult, prin cartea de identitate care i s-ar putea elibera i se restrânge dreptul la muncă sau la exercitarea unei iniţiative private şi i se afectează viaţa privată şi libertatea religioasă. Sistemul de evidenţă centralizat informatic, arată autorul excepţiei, constituie premisa „implantării unor cipuri” de identificare şi supraveghere a persoanelor, ceea ce aduce atingere credinţei sale religioase. Autorul face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 4 decembrie 2008, pronunţată în Cauza S şi Marper împotriva Regatului Unit al Marii Britanii.

Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă datorită „lipsei rezonabile de legătură între textul criticat şi normele constituţionale pretins a fi încălcate”, acestea din urmă neavând incidenţă în cauză.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, deoarece realizarea reformei instituţionale privind administraţia publică a impus reorganizarea activităţii structurilor de stare civilă şi a structurilor de evidenţă informatizată a persoanelor, legiuitorul aducând o serie de modificări şi completări la actele normative în materie. Prin modificările şi completările aduse textului de lege criticat s-au avut în vedere o serie de aspecte legate de dinamica mişcării populaţiei, atât în ţară, cât şi peste hotare, schimbarea criteriilor privind domiciliul, reşedinţa şi intrarea în legalitate a cetăţenilor români, în interesul rezolvării operative şi corecte a tuturor situaţiilor existente, stabilirea unor noi termene de valabilitate a actelor de identitate, care să permită identificarea corectă a cetăţenilor, prevenind astfel tentativele de substituire a identităţii, precum şi diminuarea birocraţiei existente până în prezent în relaţiile autorităţilor cu cetăţenii. Prevederea reglementată de textul de lege criticat nu foloseşte decât din punct de vedere administrativ, pentru o mai eficientă evidenţă a persoanelor, fără a afecta într-un fel drepturile specifice persoanei care are calitatea de cetăţean al României.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1982, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. I pct. 1 din Legea nr. 243/2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 29 iunie 2009.

Curtea observă că, prin concluziile sale, autorul excepţiei a solicitat sesizarea acesteia cu prevederile art. 71 din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 20 iulie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 290/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 28 octombrie 2005, introduse prin art. I pct. 1 din Legea nr. 243/2009.

La momentul sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005fusese republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 12 octombrie 2011, textul de lege criticat fiind în prezent cuprins în art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, asupra căruia Curtea urmează a se pronunţa prin prezenta decizie, şi având următorul cuprins: „începând cu data de 1 iulie 2010, componentele informatice ale R.N.E.P. {Registrul naţional de evidenţă a persoanelor] se organizează pe un singur nivel, nivelul central. Începând cu această dată, serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor vor efectua activităţile de actualizare şi verificare direct pe componenta informatică constituită la nivel central.”

Autorul excepţiei arată că textul de lege criticat aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 22 alin. (1)şi (2) privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 alin. (1) şi (11) referitor la inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei şi la prezumţia de nevinovăţie, art. 26 alin. (1) şi (2) referitor la ocrotirea vieţii intime, familiale şi private, art. 29 referitor la libertatea conştiinţei, art. 30 alin. (i) privind inviolabilitatea libertăţii de exprimare, art. 34 alin. (1) privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 35 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul la mediu sănătos, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii şi art. 45 privind libertatea economică, precum şi prevederilor art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 legiuitorul a urmărit reorganizarea structurilor de stare civilă şi a structurilor de evidenţă informatizată a persoanelor, ţinând cont de importanţa pe care o au actele de identitate pentru cetăţenii români, precum şi de necesitatea cunoaşterii dinamicii populaţiei, identificarea corectă a cetăţenilor pentru prevenirea tentativelor de substituire a Identităţii şi sporirii gradului de siguranţă al actului de identitate. În acest sens, potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, reprezintă ansamblul datelor cu caracter personal ale cetăţenilor români rezultate în urma procesării automate, într-o concepţie unitară, în scopul cunoaşterii numărului, structurii şi mişcării populaţiei pe teritoriul ţării.

Curtea observă că prevederile textului de lege criticat reglementează organizarea pe un singur nivel, nivelul central, a componentelor informatice ale Registrului naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi obligaţia serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor să efectueze activităţile de actualizare şi verificare direct pe componenta informatica constituită la nivel central. Acestea reprezintă operaţiuni tehnice care nu sunt de natură să aducă atingere art. 26 alin. (1) şi (2) şi art. 29 din Constituţie şi nici art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Mai mult, nu poate fi reţinută nici critica autorului excepţiei privind încălcarea prin textul de lege criticat a drepturilor sale constituţionale anterior menţionate, datorită posibilităţii ca datele sale personale, stocate în mediul electronic, asupra căruia nu deţine niciun control, să poată fi folosite fără acordul său. Astfel, potrivit art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, datele cu caracter personal ale persoanelor fizice sunt protejate de legea specială, respectiv Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 12 decembrie 2001, şi nu pot fi prelucrate decât în condiţiile prevăzute de aceasta, condiţii extrem de restrictive.

Totodată, Curtea observă că autorul excepţiei nu motivează excepţia sub aspectul încălcării celorlalte articole din Constituţie invocate în susţinerea acesteia, or, instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui autorului în formularea criticilor de neconstitutionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, excepţie ridicată de Liviu Tăbăcaru în Dosarul nr. 5.309/103/2011 al Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.040

din 5 decembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 42 alin. (7) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea în şedinţa din data de 29 noiembrie 2012 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (7) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicată de Sindicatul Asistentul Personal din Aiud în Dosarul nr. 1.080/57/2011 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.045D/2012.

Dezbaterile au avut loc la termenul din 29 noiembrie 2012 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi  funcţionare a Curţii Constituţionale, adoptat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012, a amânat pronunţarea pentru data de 5 decembrie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 21 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.080/57/2011, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (7) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Excepţia de neconstitutionalitate a fost ridicată de Sindicatul Asistentul Personal din Aiud într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva hotărârii prin care s-a admis acţiunea autorului excepţiei ce avea ca obiect anularea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Aiud prin care a fost desfăcut contractul individual de muncă al unor asistenţi personali.

În motivarea excepţiei de neconstitutionalitate se arată că textul de lege criticat, introdus prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2010, aduce atingere dreptului persoanei cu handicap grav de a beneficia de asistenţă socială, respectiv de îngrijire şi supraveghere permanentă de către asistentul personal, şi de a beneficia de un nivel de trai decent.

În cele mai multe cazuri asistenţii personali reprezintă singurul sprijin al persoanelor cu handicap grav, astfel că art. 42 alin. (7) din Legea nr. 448/2006, în temeiul căruia au fost desfăcute contractele de muncă ale asistenţilor personali, aduce atingere protecţiei speciale de care persoanele cu handicap ar trebui să se bucure, potrivit art. 50 din Constituţie.

Prin textul de lege criticat se modifică şi competenţa de a hotărî asupra acordării indemnizaţiilor, aceasta trecând de la comisiile de evaluare socio-psiho-medicale la primării. Astfel, persoanei cu handicap grav care este evaluată de către comisie i se elibera, pe lângă certificatul de încadrare în gradul grav de handicap, certificat care se dă cu drept la indemnizaţie ori la asistent personal, şi un plan de recuperare sau orientare caracteristic dizabilităţii de care suferă. Asistentul personal se obliga să aplice acest plan la recomandarea medicală a comisiei, care este singura competentă în materie de a hotărî asupra nevoii de dependenţă a persoanei cu handicap grav.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul este liber să stabilească modalitatea de realizare a măsurilor sociale conform voinţei sale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiata, prin textul de lege criticat realizându-se chiar o măsură de protecţie sporită pentru copiii cu handicap grav, adulţii cu handicap grav, inclusiv pentru cei cu handicap vizual grav, şi anume dreptul de a primi indemnizaţie în situaţia în care nu beneficiază de asistent personal, independent de opţiunea iniţială. Aspectele învederate de autorul excepţiei sunt mai degrabă aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii, ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, deoarece dreptul persoanelor cu handicap grav care au şi calitatea de pensionari de invaliditate gradul întâi de a opta pentru indemnizaţia pentru însoţitor sau pentru asistent personal nu trebuie absolutizat, astfel că dispoziţiile legale criticate, care reglementează situaţiile în care nu este posibilă asigurarea unui însoţitor, nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate. Legiuitorul este liber să stabilească modalitatea de realizare a măsurilor sociale conform voinţei sale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizata şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 42 alin. (7) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, introduse prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 22 septembrie 2010, care aveau următorul cuprins: „7)În  situaţia în care angajatorul nu poate asigura angajarea asistentului personal, se acordă indemnizaţia prevăzută la alin. (4), indiferent de opţiunea exprimată potrivit prevederilor alin. (1) şi (4).”

Textul de lege criticat a fost abrogat expres prin prevederile art. I pct. 2 din Legea nr. 136/2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 23 iulie 2012.

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 50 privind protecţia persoanelor cu handicap.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că !a momentul pronunţării acestei decizii, în prezenta cauză, efectele textului de lege criticat nu mai continuă să se producă, astfel încât excepţia a rămas fără obiect. Aceasta, deoarece litigiul a fost deja soluţionat prin Decizia nr. 3.367/2012, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care sunt menţinute dispoziţiile Sentinţei nr. 1.268/CAF/2011, pronunţată de Tribunalul Alba - Secţia comercială şi contencios administrativ. Prin această sentinţă s-a admis acţiunea formulată de autorul excepţiei şi s-a anulat Hotărârea nr. 37 din 31 ianuarie 2011, adoptată de Consiliul Local Aiud, prin care se dispusese încetarea contractelor individuale de muncă pentru asistenţii personali ai unor persoane cu handicap grav.

Pentru aceste motive şi având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, excepţia va fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus. În temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. (7} din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicată de Sindicatul Asistentul Personal din Aiud în Dosarul nr. 1.080/57/2011 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 decembrie 2012.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

ACTE ALE OFICIULUI ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

DECIZIE

privind regulile de acces al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor la sistemul informatic al organismelor de gestiune colectivă privind exercitarea funcţiei de citire

 

În conformitate cu prevederile art. 138 alin. (1)lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2010 pentru modificarea unor acte normative în vederea reducerii sau simplificării administrative a unor autorizaţii/avize/proceduri ca urmare a măsurilor asumate de Guvernul României în cadrul Planului de simplificare aferent memorandumului de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România, semnat la Bucureşti şi la Bruxelles la 23 iunie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 99/2011,

având în vedere:

- consultările publice avute de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu organismele de gestiune colectivă la datele de 27, 29 noiembrie şi 6 decembrie 2012, având ca temă informatizarea organismelor de gestiune colectivă şi regulile de acces al Oficiul Român pentru Drepturile de Autor la sistemele informatice ale acestora;

- prezentarea către organismele de gestiune colectivă, la întâlnirea din data de 10 ianuarie 2013, a formei finale a regulilor de acces al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor la sistemul informatic al organismelor de gestiune colectivă privind exercitarea funcţiei de citire;

- Referatul Direcţiei registre, gestiune colectivă şi reiaţii publice nr. RG li/225 din 10 ianuarie 2013,

în baza prevederilor art. 7 alin. 3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare,

directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite prezenta decizie.

Art. 1. - Pentru organizarea evidenţei şi simplificarea plăţii drepturilor de autor şi a drepturilor conexe de către utilizatori, precum şi a repartiţiei remuneraţiilor colectate, organismul de gestiune colectivă este obligat să se informatizeze.

Art. 2. - Oficiul Român pentru Drepturile de Autor verifică activitatea organismului de gestiune colectivă prin intermediul sistemului informatic al acestuia, verificarea implicând doar o funcţie de citire şi nu de intervenţie în sistem.

Art. 3. - Prin funcţie de citire se înţelege acordarea unui drept de acces Oficiului Român pentru Drepturile de Autor la sistemul informatic al organismelor de gestiune colectivă, în condiţiile prevăzute de art. 1, asupra modului de evidenţiere a încasărilor pe categorii de utilizatori şi a repartiţiilor către titularii de drepturi, la rapoartele informatice cuprinzând evidenţa remuneraţiilor colectate şi repartizate de organismul de gestiune colectivă, la rezultatele prelucrării acestor date fără a exista posibilitatea de a şterge, modifica sau descărca datele existente ori de a adăuga date noi.

Art. 4. - Accesul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor la sistemul informatic ai organismelor de gestiune colectivă pentru exercitarea funcţiei de citire se face de la sediul Oficiului, prin intermediul reţelei internet, în timpul programului legal de lucru, de la o singură unitate IT dedicată, pe bază de user şi parolă furnizate de către organismul de gestiune colectivă.

Art. 5. - În scopul asigurării protecţiei accesului la sistemul informatic al organismelor de gestiune colectivă, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor comunică acestora adresa IP utilizată de Oficiu.

Art. 6. - Oficiul Român pentru Drepturile de Autor va exercita funcţia de citire prin intermediu! funcţionarilor publici desemnaţi de conducere.

Art. 7. - Oficiul Român pentru Drepturile de Autor comunică organismului de gestiune colectivă, cu cel puţin 24 de ore înainte, începerea exercitării funcţiei de citire.

Art. 8. - Pentru evidenţa activităţii de verificare prin exercitarea funcţiei de citire, Oficiul Român pentru Drepturile de

Autor constituie un registru special intern în care se menţionează cel puţin următoarele date: numele funcţionarului public, data, denumirea organismului de gestiune colectivă, intervalul orar în care a fost desfăşurată verificarea, observaţii.

Art. 9. - Oficiul Român pentru Drepturile de Autor comunică organismului de gestiune colectivă încheierea exercitării funcţiei de citire.

Art. 10. - În cazul în care prin exercitarea funcţiei de citire sunt constatate posibile nereguli referitoare la activitatea organismului de gestiune colectivă, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor solicită, în scris, clarificări, documente etc.

Art. 11. - În situaţia în care apar întreruperi cu privire la posibilitatea de exercitare de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a funcţiei de citire, cauzate de nefuncţionarea sistemului informatic al organismelor de gestiune colectivă, acestea sunt obligate să anunţe Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în cel mai scurt timp cu privire la respectiva situaţie şi să ia toate măsurile necesare în vederea remedierii urgente a disfuncţionalităţilor apărute.

Art. 12. - Organismele de gestiune colectivă vor asigura accesul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor la sistemul informatic, fiind răspunzătoare ca acesta să fie posibil numai pentru exercitarea funcţiei de citire, pe bază de user şi parolă furnizate de către organisme Oficiului, precum şi de corectitudinea datelor din sistem.

Art. 13. - În termen de 15 zile de la publicarea prezentei decizii, organismele de gestiune colectivă au obligaţia să asigure accesul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor la sistemul informatic, să comunice userul, parola de acces, precum şi persoana responsabilă de funcţionarea sistemului informatic în raport cu Oficiul,

Art. 14. - Prezenta decizie poate fi atacată la instanţele judecătoreşti de contencios administrativ.

Art. 15. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,

Adriana Donţu

 

Bucureşti, 14 ianuarie 2013.

Nr. 4.

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIA A TREIA

 

HOTĂRÂREA

din 10 iulie 2012

în Cauza Vartic împotriva României

(Cererea nr. 12.152/05)

DEFINITIVĂ

10 octombrie 2012

 

Hotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Vartic împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ján Sikuta, Ineta Ziemele. Luis Lopez Guerra, Krisfma Pardalos, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie.

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 19 iunie 2012,

pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află Cererea nr. 12.152/05 îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean moldovean, domnul Ghennadii Vartic (reclamantul) a sesizat Curtea la 30 martie 2005, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale {Convenţia).

2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de Agentul guvernamental, doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantul s-a plâns în special cu privire la condiţiile materiale de detenţie din două penitenciare diferite din România.

4. La 8 iulie 2010, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea. La aceeaşi dată, Guvernul Moldovei a fost informat cu privire la dreptul său de a interveni în procedură, conform art. 36 § 1 din Convenţie şi art. 44 alin. 1 lit. (b) din Regulament, dar acesta nu a comunicat că ar dori să se prevaleze de acest drept.

Curtea a hotărât ca admisibilitatea şi fondul cauzei să fie examinate împreună (art. 29 § 1).

5. Având în vedere că domnul Corneliu Bîrsan, judecătorul ales să reprezinte România, s-a abţinut de la judecarea cauzei (art. 28 din Regulamentul Curţii), preşedintele Camerei a desemnat-o pe doamna Kristina Pardalos să statueze în calitate de judecător ad hoc (art. 26 § 4 din Convenţie şi art. 29 § 1 din Regulament).

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

6. Reclamantul s-a născut în anul 1973, iar în prezent este deţinut la Penitenciarul Jilava.

A. Arestarea şi condamnarea reclamantului

7. La 30 ianuarie 1996, reclamantul a fost arestat preventiv, fiind suspectat de comiterea infracţiunii de omor.

8. La 3 noiembrie 1998, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 20 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

9. La 14 aprilie 1999, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de parchet şi a majorat pedeapsa reclamantului la 25 de ani de închisoare.

10. La 28 octombrie 1999, în faţa Curţii Supreme (în prezent, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), reclamantul şi-a retras verbal recursul, după cum se poate observa din decizia instanţei.

Conform acelei decizii, reclamantul a fost asistat de un avocat din oficiu, dar nu şi de un interpret. Hotărârea din 14 aprilie 1999 a rămas definitivă.

B Condiţiile de detenţie ale reclamantului în penitenciarele Jilava şi Rahova

11. Reclamantul s-a aflat în detenţie în următoarele penitenciare:

- în perioada 19 mai 1996 - 19 aprilie 1998 a fost deţinut în Penitenciarul Jilava;

- în perioada 19 aprilie - 30 aprilie 1998 a fost deţinut în Penitenciarul-spital Jilava;

- în perioada 30 aprilie - 12 mai 1998 a fost deţinut în Penitenciarul Rahova;

- în perioada 12 mai 1998 - 9 februarie 1999 a fost deţinut în Penitenciarul Jilava;

- în perioada 9 februarie 1999 - 21 februarie 2009 a fost deţinut în Penitenciarul Rahova;

- din 21 februarie 2009 până în 2011 a fost deţinut în Penitenciarul Giurgiu;

- din 2011 se află în detenţie în Penitenciarul Jilava.

12. Părţile nu au fost de acord în privinţa condiţiilor de detenţie din penitenciarele Jilava şi Rahova.

1. Versiunea reclamantului

13. Reclamantul pretinde că, în timp ce se afla în Penitenciarul Jilava, erau 60 de persoane într-o celulă şi câte două sau 3 persoane erau nevoite să împartă un pat. Acesta a fost mutat de multe ori în celule diferite, toate fiind supraaglomerate.

Apa era contaminată şi avea viermi în ea, iar mâncarea era de o calitate foarte slabă. Aceasta a cauzat spitalizarea reclamantului pentru 10 zile în aprilie 1998, pentru enterocolită.

Încălzirea era foarte slaba în timpul iernii şi nu exista ventilaţie în timpul verii. Jumătate dintre duşuri nu funcţionau şi din această cauză, precum şi din cauza supraaglomerării, era foarte dificil să facă duş.

14. Reclamantul pretinde că celulele din Penitenciarul Rahova erau supraaglomerate. Tot timpul erau câte 10 paturi pentru 12 sau 13 persoane deţinute şi unii dintre ei dormeau uneori pe jos. Acesta susţine că, pentru a avea un pat în celulă, persoanele deţinute erau nevoite să plătească sau să folosească forţa.

2. Declaraţii ale colegilor de celulă ai reclamantului

15. Într-o declaraţie scrisă, semnată de domnul T.X.L., un coleg de celulă al reclamantului în perioada 1996-1997 în Penitenciarul Jilava, domnul T.X.L. a scris că deţinuţii erau înfometaţi şi că el şi reclamantul mâncaseră şerpi, pisici şi câini.

16. O declaraţie semnată de B.S.A. susţinea că în apa de băut şi în mâncarea din Penitenciarul Jilava erau viermi, iar în celule erau gândaci.

3. Versiunea Guvernului

17. Guvernul a susţinut că, în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie din Penitenciarul Jilava, nu poate oferi nicio informaţie privind dimensiunile celulelor, numărul de paturi şi spaţiul disponibil.

18. Guvernul a prezentat o declaraţie scrisă din partea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor*(în continuare, ANP), în care aceasta a susţinut că mâncarea asigurată în Penitenciarul Jilava era proaspătă şi respecta normele de igienă şi standardele cu privire la aportul de calorii.

19. Guvernul a confirmat că deţinuţii erau percheziţionaţi cu regularitate pentru a îndepărta lucruri interzise, precum şerpi, pisici sau câini. Guvernul a susţinut, însă, că reclamantul nu a introdus niciodată astfel de lucruri în celula sa.

20. Guvernul a susţinut că apa de băut era asigurată tot timpul, cu excepţia zilelor în care sistemul se afla în reparaţie sau în timpul verii, când nu funcţiona corespunzător. În aceste situaţii, furnizarea de apă era întreruptă pentru o scurtă perioadă de timp.

Conform Guvernului, rapoartele au arătat că apa era de calitate bună.

21. Deţinuţii puteau să facă duş în fiecare săptămână, într-o încăpere cu 19 până la 23 de duşuri. Pentru fiecare celulă erau alocate de la 15 până la 30 de minute.

22. Încălzirea era furnizată conform unui program pre-aprobat, cu excepţia zilelor când sistemul de încălzire s-a aflat în reparaţie. Începând cu anul 1999, încălzirea se asigura de la 1 noiembrie până la 31 martie.

Datorită unor defecţiuni ale sistemului de încălzire, temperatura apei care trecea prin boiler era de 30°C.

23. Guvernul a susţinut că reclamantul putea participa la activităţi sportive, culturale şi de divertisment şi că avea posibilitatea să muncească.

24. Guvernul a declarat, referitor la condiţiile de detenţie din Penitenciarul Rahova, că celula reclamantului era de 26,5 mp, din care toaleta avea 1,78 mp; zona băii era de 6,48 mp, zona de depozitat bagaje de 0,6 mp şi spaţiul pentru mâncare de 1,2 mp.

Camera reclamantului avea o fereastră care măsura 1,44 mp şi două ferestre de 0,72 mp, fiecare în zona toaletei şi în zona pentru mâncare.

Existau becuri pentru a asigura iluminatul în timpul nopţii.

Fiecare cameră avea zece paturi, o masă, scaune, o masă pentru televizor, un spaţiu pentru cuier, o zonă de depozitat bagaje şi o zonă pentru mâncare.

Nu s-au aflat niciodată mai mult de 10 oameni într-o celulă.

25. Conform Guvernului, în timpul detenţiei în Penitenciarul Rahova, reclamantul a fost diagnosticat cu hepatită. În urma acestui diagnostic, dieta acestuia a fost prescrisă de medici, iar carnea de porc a fost înlocuită cu cea de vită.

26. O cameră alăturată celulei furniza constant apă rece şi caldă conform unui program. Apa caldă era disponibilă de două ori pe săptămână, câte două ore, între orele 12,00-14,00 şi 17,00-19,00.

Accesul la apa potabilă şi la toaletă nu era limitat.

27. Celula era încălzită timp de 8 ore pe zi, menţinându-se o temperatură de 18°C.

28. Guvernul a susţinut că din 2007 persoanele deţinute aveau posibilitatea să facă exerciţii fizice timp de o jumătate de oră în fiecare zi şi să se bucure de activităţi sportive în aer liber. Programul acestor activităţi era aprobat de directorul penitenciarului.

Nu s-a prezentat nicio dovadă cu privire la natura exactă a exerciţiilor sau a sporturilor în aer liber de care a beneficiat reclamantul.

29. Guvernul a afirmat că reclamantul a luat parte la activităţi culturale. Acesta a furnizat documente din care reieşea că acesta fusese înscris în 2007 şi 2008 la cursuri de calculator, cursuri de limba română şi tenis de masă, timp de mai multe luni în cursul unui an.

30. Guvernul a susţinut că nu s-au identificat incidente cu privire la dreptul reclamantului la corespondenţă ulterior anului 2002.

II. Dreptul intern relevant

31. În Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2003 (OUG nr. 56/2003) privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate se specifică, la art. 3, că împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor lor, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate pot face plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul. OUG nr. 56/2003 a fost abrogată şi înlocuită cu Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, îi care art. 3 menţionat anterior a fost reformulat la art. 38, care prevede că împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate (a se vedea şi Petrea împotriva României, nr. 4792/03, pct. 2-23, 29 aprilie 2008).

III. Documente privind situaţia din penitenciarele Jilava şi Rahova

32. Constatările relevante şi recomandările Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT) sunt descrise în Bragadireanu împotriva României (nr. 22.088/04, pct. 73-76, 6 decembrie 2007) şi Artimenco împotriva României (nr. 12.535/04, pct. 22-23, 30 iunie 2009). În special, Curtea reţine că, în raportul cu privire la vizitele din 2002-2003, CPT şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la spaţiul individual limitat, disponibil pentru persoanele deţinute, şi spaţiul insuficient prevăzut în reglementările în vigoare la acea data. De asemenea, a observat că persoanele deţinute erau uneori obligate să doarmă în acelaşi pat şi că toaletele nu erau suficient separate de spaţiul de locuit.

33. În ceea ce priveşte Penitenciarul Jilava, extrase din constatările CPT în urma vizitelor din 1999 şi 2006 sunt prezentate în Cauza Eugen Gabriel Radu împotriva României (nr. 3.036/04, pct. 14-17, 13 octombrie 2009). În special, CPT şi-a exprimat îngrijorarea privind spaţiul individual restrâns, întrucât numărul de persoane private de libertate era mai mult decât dublu faţă de capacitatea penitenciarului, privind faptul că nu erau destule paturi, lipsa unei separări adecvate între toaletele şi spaţiul de locuit în celule şi a considerat condiţiile ca fiind caracterizate de „lipsă de intimitate” şi „un afront pentru demnitatea umană”.

34. În ceea ce priveşte Penitenciarul Rahova nu există un raport al CPT. Cu toate acestea, o organizaţie nonguvernamentală din România, APADOR-CH (Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki), a vizitat această instituţie la 13 februarie 2009. Raportul elaborat după această vizită indica, pe baza informaţiilor prezentate de autorităţi, că spaţiul personal mediu pentru deţinuţi era de 2,77 mp. Supraaglomerarea era evidentă la vizitarea celulelor individuale: în una dintre celulele vizitate, măsurând 18 mp, se aflau 11 deţinuţi, deşi erau doar 10 paturi. În ceea ce priveşte mâncarea acordată în închisoare, raportul indica că doar un singur deţinut s-a plâns de calitatea acesteia şi că mulţi deţinuţi preferau să mănânce mâncarea pe care o primeau de acasă sau pe care o cumpărau de la magazin.

35. În urma unor vizite în iunie 2006 la mai multe penitenciare din România, CPT a publicat un raport la 11 decembrie 2008, în care a declarat, între altele:

„70. (...) Comitetul este deosebit de îngrijorat că lipsa paturilor este încă o problemă, nu doar în instituţiile vizitate, ci şi la nivel naţional, fiind o problemă încă de la prima vizită în România în 1995. Este timpul să se adopte măsuri radicale pentru ca această situaţie inacceptabilă să înceteze. CPT face apel la autorităţile române să acţioneze decisiv şi cu prioritate pentru a se asigura că fiecare persoană deţinută din penitenciare are un pat.

Cu toate acestea, Comitetul apreciază faptul că, la scurt timp după vizita din iunie 2006, standardul oficial privind spaţiul fiecărei persoane deţinute în celulă a fost ridicat de la 6 mc (ceea ce însemna o suprafaţă în jur de 2 mp pentru fiecare persoană deţinută) la 4 mp sau 8 mc. CPT recomandă ca autorităţile române să ia măsurile necesare pentru a respecta standardul de 4 mp pentru spaţiul de locuit al fiecărei persoane deţinute în celulele colective, în toate penitenciarele din România.”

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie

36. Reclamantul s-a plâns de condiţiile detenţiei sale în penitenciarele Jilava şi Rahova, care încălcau art. 3 din Convenţie, formulat după cum urmează:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A. Cu privire la admisibilitate

37. Guvernul a declarat că plângerea cu privire la condiţiile de detenţie din penitenciarele Jilava şi Rahova înainte de 9 februarie 1999 ar trebui respinsă ca fiind tardivă.

38. Curtea reiterează că art. 35 § 1 din Convenţie îi permite să analizeze o cauză numai dacă cererea a fost depusă în termen de 6 luni de la data deciziei definitive în procedura de epuizare a căilor de atac interne. Aceasta reaminteşte, de asemenea, că în cauzele în care există o situaţie continuă termenul de 6 luni curge de la data încetării situaţiei respective [a se vedea Koval împotriva Ucrainei (dec.) nr. 65.550/01, 30 martie 2004]. În prezenta cauză, în timpul detenţiei sale, reclamantul a fost deţinut în două penitenciare şi a fost transferat între acestea de mai multe ori.

39. Curtea reţine în continuare faptul că, anterior, a statuat că dacă transferul reclamatului de la un stabiliment la altul nu i-a schimbat în niciun fel circumstanţele, este vorba de o situaţie continuă (Seleznev împotriva Rusiei, nr. 15.591/03, pct. 36, 26 iunie 2008).

40. Curtea observă că reclamantul s-a plâns în mod constant de condiţiile de detenţie din penitenciarele Jilava şi Rahova, care par să fie în esenţă identice. Plângerile lui nu sunt legate de un eveniment anume, ci privesc tot ansamblul de probleme referitoare la condiţiile sanitare, temperatura din celule, supraaglomerarea şi aşa mai departe, care l-au afectat în cursul întregii perioade de detenţie. Rezultă că detenţia reclamantului în penitenciarele Jilava şi Rahova poate fi privită ca o situaţie continuă. În consecinţă, Curtea respinge excepţia Guvernului.

41. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 a) din Convenţie. De asemenea, constată că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

42. Făcând referire la descrierea condiţiilor de detenţie conform informaţiilor fu mizate de ANP (pct. 18-30 de mai sus), Guvernul a susţinut că autorităţile naţionale au luat toate măsurile necesare pentru a asigura condiţii adecvate de detenţie. Acesta a contestat, în continuare, susţinerea că reclamantul fusese ţinut în celule supraaglomerate. A subliniat că apa şi mâncarea din penitenciare au fost de calitate adecvată, astfel cum s-a arătat de către autorităţile relevante.

43. Reclamantul a susţinut că celulele au fost întotdeauna foarte aglomerate, că era foarte puţină apă potabilă şi pentru duş şi că mâncarea era de calitate slabă şi neigienică.

44. Curtea reiterează că art. 3 stabileşte una dintre valorile fundamentale ale societăţilor democratice. Convenţia interzice în termeni absoluţi tortura sau tratamentele şi pedepsele inumane sau degradante, indiferent de comportamentul victimei [a se vedea Labifa împotriva Italiei (MC), nr. 26.772J95, pct. 119, CEDO 2000-IV].

45. La evaluarea condiţiilor de detenţie trebuie să se ţină cont de efectele cumulate ale acestor condiţii, precum şi de acuzaţiile specifice făcute de reclamant (a se vedea Dougoz împotriva Greciei, nr. 40.907/98, pct. 46, CEDO 2001-11). Trebuie luată în considerare şi durata perioadei de detenţie în condiţiile respective (a se vedea, printre altele, Aiver împotriva Estoniei, nr. 64.812/01, 8 noiembrie 2005).

46. Lipsa acută a spaţiului într-o celulă de penitenciar are o pondere mare ca factor de luat în considerare pentru a stabili dacă condiţiile de detenţie sunt „degradante” în sensul art. 3 (a se vedea Karalevidius împotriva Lituaniei, nr. 53.254/99, 7 aprilie 2005).

47. Un rezumat al jurisprudenţei Curţii în temeiul art. 3 din Convenţie în legătură cu condiţiile de detenţie se poate regăsi în mai multe hotărâri privind România (a se vedea, în special, Măciucă împotriva României, nr. 25.763/03, 26 mai 2009; AH împotriva României, nr. 20.307/02, 9 noiembrie 2010; Goh împotriva României, nr. 9.643/03, 21 iunie 2011; Bădiţă împotriva României, nr. 31.725/04, 4 octombrie 2011).

48. Punctul-cheie în prezenta cauză este evaluarea de către Curte a spaţiului de care a dispus reclamantul în cele două stabilimente în cauză. Curtea notează că reclamantul nu a contrazis informaţiile oferite de Guvern cu privire la dimensiunea celulelor. Ceea ce este contestat între părţi este gradul real de ocupare a celulelor respective: în timp ce Guvernul a susţinut că numărul persoanelor deţinute într-o celulă a fost întotdeauna mai mic sau corespunzător numărului de ocupanţi desemnat, reclamantul a pretins că în Penitenciarul Jilava au fost 60 de persoane deţinute într-o singură celulă şi că, foarte des, două sau 3 persoane erau nevoite să doarmă în acelaşi pat. Situaţia era aceeaşi şi la Penitenciarul Rahova, unde 12 sau 13 persoane trebuiau să doarmă în 10 paturi.

49. Curtea observă că Guvernul nu a putut furniza nicio informaţie privind anii petrecuţi de reclamant în Penitenciarul Jilava. Curtea are în vedere constatările CPT în această privinţă (a se vedea pct. 33).

În ceea ce priveşte cei 11 ani petrecuţi de reclamant în Penitenciarul Rahova, reiese că acesta a avut la dispoziţie, în medie, o suprafaţă în jur de 2,9 mp.

Curtea concluzionează, astfel, că spaţiul personal al reclamantului pare să fi fost constant sub 3 mp, ceea ce nu corespunde standardelor impuse de jurisprudenţa Curţii [a se vedea Marian Stoicescu împotriva României, nr. 12.934/02, pct. 13 si 24, 16 iulie 2009, si Orchowski împotriva Poloniei, nr. 17.885/04, pct. 122, CEDO 2009-... (extrase)].

50. Situaţia reclamantului a fost agravată de faptul că nu putea să facă duş suficient de des şi trebuia să împartă acelaşi pat cu alte persoane deţinute, dormind cu rândul.

51. Curtea a constatat frecvent o încălcare a art. 3 din Convenţie prin lipsa de spaţiu personal alocat persoanelor private de libertate şi pentru condiţiile sanitare nesatisfăcătoare (a se vedea, în special, Ciorap împotriva Moldovei, nr. 12.066/02, pct. 70, 19 iunie 2007; Kalashnikov împotriva Rusiei, nr. 47.095/99, pct. 97 şi următoarele, CEDO 2002-VI, şi Răcăreanu împotriva României, nr. 14.262/03, pct. 49,1 iunie 2010).

În speţă, Guvernul nu a prezentat argumente care să permită Curţii să ajungă la o concluzie diferită.

52. Cu toate că, în cazul de faţă, nu există niciun indiciu că a existat o intenţie de a-l umili sau înjosi pe reclamant, Curtea concluzionează că suferinţa cauzată acestuia de condiţiile de detenţie a depăşit nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi a atins nivelul tratamentului degradant interzis la art. 3.

53. Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenţie datorită condiţiilor de detenţie ale reclamantului în penitenciarele Jilava şi Rahova.

54. Având în vedere această constatare, Curtea nu considera necesar să se continue examinarea capătului de cerere privind calitatea slabă a mâncării şi a apei.

II. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenţiei

55. Reclamantul a formulat capete de cerere în temeiul art. 3, art. 5 § 1 (c), art. 5 § 3, art. 6 §§ 1-3, art. 13, art. 8, art. 14, art. 34 şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

56. Cu toate acestea, având în vedere toate elementele de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe în legătură cu aspectele vizate de plângere, Curtea constată că acestea nu indică nicio încălcare a drepturilor şi a libertăţilor stabilite în Convenţie sau în protocoalele la aceasta.

Rezultă că această parte a cererii este în mod vădit nefondată şi trebuie respinsă în temeiul art. 35 § 3 şi art. 35 § 4 din Convenţie.

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

57. Art. 41 din Convenţie prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

A. Prejudiciu

58. Reclamantul a solicitat 61.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material şi 1.540.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

59. Guvernul a considerat că nu există nicio legătură de cauzalitate între sumele solicitate pentru prejudiciul material şi fondul prezentei cauze. De asemenea, Guvernul a considerat că suma solicitată cu titlu de prejudiciu moral este exagerată.

60. Curtea observă că a constatat o încălcare a art. 3 în prezenta cauză. În aceste circumstanţe, aceasta consideră că reclamantul trebuie să fi suportat o suferinţă importantă. Prin urmare, îi acordă 12.000 EUR pentru prejudiciul moral.

B. Cheltuieli de judecată

61. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 2.500 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate în faţa instanţelor naţionale şi a Curţii.

62. Guvernul a contestat aceste sume.

63. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care s-a stabilit caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În prezenta cauză, ţinând seama de elementele pe care le deţine şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea consideră rezonabil să acorde suma de 350 EUR pentru toate cheltuielile.

C. Dobânda moratorie

64. Curtea consideră necesar ca rata dobânzii moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA:

1. declară admisibile capetele de cerere privind art. 3, în măsura în care se referă la condiţiile materiale de detenţie în penitenciarele Jilava şi Rahova, iar celelalte capete de cerere, inadmisibile;

2. hotărăşte că a fost încălcat art. 3 din Convenţie; 3 hotărăşte:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitivă a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume care trebuie convertite în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:

(i) 12.000 EUR {douăsprezece mii euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(ii) 350 EUR (trei sute cincizeci euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;

b) că, de la expirarea termenului de 3 luni menţionat anterior şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu 3 puncte procentuale;

4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba engleză, ulterior fiind comunicată în scris, la 10 iulie 2012, în temeiul art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.

 

Josep Casadevall,

preşedinte

Santiago Quesada,

grefier