MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 50/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 50         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 23 ianuarie 2013

 

SUMAR

 

DECRETE

 

23. - Decret privind conferirea Ordinului Meritul Industrial şi Comercial în grad de Comandor

 

24. - Decret privind rechemarea unui ambasador

 

25. - Decret privind acreditarea unui ambasador

 

26. - Decret privind acreditarea unui ambasador

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 976 din 22 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2002 privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free

 

Decizia nr. 1.029 din 29 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile public

 

Decizia nr. 1.030 din 29 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor

 

Decizia nr. 1.031 din 29 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989

 

Decizia nr. 1.032 din 29 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

27. - Ordin al ministrului afacerilor externe privind publicarea schimbului de scrisori semnate la Bucureşti la 17 octombrie 2012 şi, respectiv, la Bucureşti la 17 decembrie 2012, care constituie Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene prin care se extinde până la 31 decembrie 2013 valabilitatea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 1992

 

Rectificări la:

 - Normele Băncii Naţionale a României nr. 2/2012

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Meritul Industrial şi Comercial în grad de Comandor

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 4 alin. (1), ale art. 7 lit. A şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare,

în semn de apreciere pentru implicarea sa activă şi de durată în impulsionarea relaţiilor economice româno-germane, îndeosebi prin derularea parteneriatului la nivel de întreprinderi mici şi mijlocii, pentru promovarea imaginii României în Landul Baden-Wurtemberg şi susţinerea arătată culturii româneşti,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă Ordinul Meritul Industrial şi Comercialii grad de Comandor domnului Manfred Schmitz-Kaiser, consul onorific al României la Stuttgart. Republica Federală Germania.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 21 ianuarie 2013.

Nr. 23.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind rechemarea unui ambasador

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Domnul Minai Ştefan Stuparu se recheamă din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Australia şi în Noua Zeelandă.

Art. 2. - Domnul Mihai Ştefan Stuparu îşi va încheia misiunea în termen de cel mult 90 de zile de la publicarea prezentului decret.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 22 ianuarie 2013.

Nr. 24.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind acreditarea unui ambasador

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Gruia Otiliu Jacotă se acreditează în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Thailandei.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 22 ianuarie 2013.

Nr. 25.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind acreditarea unui ambasador

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Gruia Otiliu Jacotă se acreditează în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Populară Democrată Laos.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 22 ianuarie 2013.

Nr. 26.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 976

din 22 noiembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2002 privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2002 privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Heinrig Impex” - S.R.L. - Filiala Bucureşti în Dosarul nr. 9.720/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 798D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierea din 31 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 9.720/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2002 privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Heinrig Impex” - S.R.L. - Filiala Bucureşti într-o cauză având ca obiect anulare act.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că prin stabilirea unei taxe anuale în cuantum de 100.000 euro pentru flecare magazin duty-free în parte se restrânge şi se limitează accesul liber al persoanei la o activitate economică. De asemenea, sunt afectate şi dispoziţiile art. 53 din Constituţie, având în vedere faptul că restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi dispusă numai în măsura în care este necesară într-o societate democratică, iar măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii.

În continuare, arată că o astfel de taxă de funcţionare nu este prevăzută decât pentru magazinele în regim duty-free, nu şi pentru alte magazine de pe teritoriul României.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că prevederile art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2002 nu instituie un tratament discriminatoriu, norma fiind aplicabilă tuturor magazinelor duty-free. În ceea ce priveşte eventuala încălcare a obligaţiei statului de a asigura libertatea economică, arată că reglementarea criticată este de natură a asigura realizarea veniturilor bugetare ale statului, cu consecinţa protejării unui interes general. Prevederile art. 53 din Constituţie nu sunt încălcate, în situaţia de faţă nefiind vorba despre restrângerea unor drepturi sau libertăţi, Stabilirea unei taxe datorate de către operatorii economici constituie o materializare a obligaţiei stabilite în cuprinsul art. 56 din Constituţie, conform căruia „cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice”.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel cum sunt formulate, prevederile legale criticate nu contravin principiului egalităţii în drepturi atât timp cât se aplică uniform pentru toţi cei cărora li se adresează, fără privilegii şi fără discriminări, şi nici nu restrâng exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, De asemenea, dispoziţiile criticate nu vin în contradicţie sub niciun aspect cu normele constituţionale care garantează exercitarea liberei iniţiative şi accesul persoanei la o activitate economică „în condiţiile legii” şi nici regulii fundamentale potrivit căreia economia României este o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, statul având obligaţia de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Instituirea unor taxe pentru anumite activităţi economice este apanajul fiecărui stat, care, cu respectarea principiului asigurării aşezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 din Legea fundamentală, are dreptul şi obligaţia de a stabili contribuţiile cetăţenilor, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2002 privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 11 septembrie 2002, cu următorul cuprins: „Pentru fiecare an de funcţionare a magazinelor duty-free se datorează o taxă anuală de 100.000 euro pentru fiecare magazin. Aceeaşi taxă se datorează şi în cazul comercializării mărfurilor în valută, în regim duty-free, prin magazinele diplomatice sau Ia bordul aeronavelor care efectuează curse directe având ca destinaţie un stat terţ.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 referitor la muncă şi protecţia socială a muncii, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 135 referitor la economia României. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi prevederile art. 7, art. 23 şi art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa constantă, de exemplu Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, a statuat că existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevăzută ia art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile sale faţă de cetăţeni şi operatorii economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie.

Totodată, Curtea constată că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate privind încălcarea prevederilor art. 45 din Constituţie, deoarece, potrivit acestei norme constituţionale, este garantată exercitarea „în condiţiile legii”a accesului liber al persoanelor la o activitate economică, iar textele de lege criticate impun asemenea cerinţe legale. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice. Prin urmare, statul, în temeiul art. 135 din Legea fundamentală, are obligaţia să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul are competenţa să stabilească sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora.

În legătură cu invocarea prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea reţine că principiul egalităţii în drepturi are în vedere dreptul cetăţenilor de a fi egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, sau Decizia nr. 891 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008, Curtea Constituţională a reţinut că „Principiul egalităţii cetăţenilor se aplică şi persoanelor juridice, în măsura în care prin intermediul acestora cetăţenii îşi exercită un drept constituţional [...]”. Or, în cauza de faţă, autoarea excepţiei invocă art. 16 din Constituţie prin prisma faptului că taxa de funcţionare în cuantum de 100.000 euro este prevăzută doar pentru magazinele în regim duty-free, nu şi pentru alte magazine de pe teritoriul României. Aşa fiind, este evident că dispoziţiile art. 16 din Constituţie nu au incidenţă în cauză, neurmărindu-se exercitarea de către persoana fizică, prin intermediul persoanei juridice, a unui drept fundamental, ci apărarea unor interese pur economice ale persoanei juridice.

Prin urmare, Curtea nu poate reţine pretinsa încălcare a prevederilor art. 53 din Constituţie, deoarece, astfel cum s-a arătat mai sus, nu a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, norma constituţională invocată nu are aplicabilitate în cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2002 privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Heinrig Impex” S.R.L. - Filiala Bucureşti în Dosarul nr. 9.720/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.029

din 29 noiembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Cristinel Marian Radu în Dosarul nr. 55.193/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.129D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi păstrarea jurisprudenţei Curţii în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 1 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 55.193/299/2011, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin/(2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Excepţia a fost ridicată de Cristinel Marian Radu într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii aplicate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că scopul art. 21 din Constituţie este de a garanta tuturor cetăţenilor dreptul de a se putea adresa justiţiei. Or, stabilirea judecătoriei „în raza căreia s-a produs fapta” ca instanţă competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei aduce atingere dreptului de acces liber ia justiţie al cetăţenilor care nu locuiesc în respectiva localitate. Aceştia sunt obligaţi să suporte cheltuieli considerabile şi să aloce un timp îndelungat prin deplasarea la sediul instanţei competente să soluţioneze plângerea contravenţionala.

Dispoziţiile legale criticate se abat de la principiul legislaţiei contenciosului administrativ, care prevede posibilitatea alegerii competenţei de către persoana contestatoare între domiciliul/sediul acesteia şi sediul instituţiei intimate. Procesul-verbal de stabilire a unei fapte contravenţionale este un act administrativ întocmit de un agent al unei instituţii administrative, în exerciţiul funcţiunii, astfel că plângerea formulată împotriva acestuia are un caracter juridic contencios, fiind aplicabile în cauză dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care dau posibilitatea petentului să opteze între instanţa de la domiciliul/sediul acestuia şi cea de la sediul pârâtului (instituţia intimată).

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată prin raportare la prevederile art. 21 din Constituţie, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Legea fundamentală, deoarece toţi contravenienţii beneficiază de acelaşi tratament juridic. Cât priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Constituţie, instanţa arată că „potenţii nu au obligaţia de a se deplasa în vederea susţinerii plângerii contravenţionale, prezenţa personală în faţa instanţei fiind doar un drept”.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată prin raportare la prevederile art. 21 din Constituţie, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Totodată, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă prin raportare la prevederile art. 16 şi 26 din Constituţie, autorul acesteia neindicând motivele pe care se întemeiază critica sa.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional, făcând referire la punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 94 din 4 februarie 2010, nr. 347 din 25 martie 2010 şi nr. 1.219 din 29 septembrie 2009.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost lega! sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:

- Art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.”;

- Art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.”

Autorul excepţiei apreciază că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea reţine următoarele:

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a mai examinat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi a celor ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe a rumurile publice, în raport cu prevederile art. 21 din Legea fundamentala şi faţă de critici similare.

În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 513 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 25 iulie 2012, prin care Curtea a statuat că art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu îngrădeşte dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. Prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiţii optime, a acestor drepturi constituţionale. De altfel, Curtea a constatat că, potrivit art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii poate fi atacată cu recurs la secţia de contencios administrativ a tribunalului, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Totodată, Curtea a statuat că art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate şi nu contravine dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie prin care se constată încălcări ale dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este menită să dea expresie garanţiilor constituţionale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere.

Neintervenind elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei, considerentele de principiu reţinute de Curtea Constituţională îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Referitor la problema existenţei unei contradicţii între dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precum şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi normele care reglementează contenciosul administrativ, Curtea reţine că aceasta excedează controlului de constituţionalitate.

Totodată, Curtea observă că autorul excepţiei nu motivează excepţia sub aspectul încălcării prevederilor art. 16 şi 26 din Constituţie, or, instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui acestuia în formularea criticilor de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Cristinel Marian Radu în Dosarul nr. 55.193/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.030

din 29 noiembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Si mina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, excepţie ridicată de Asociaţia Experţilor Veterinari Oficiali şi a Laboratoarelor Autorizate pentru Siguranţa Alimentelor în Dosarul nr. 715/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.189D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a transmis note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece critica de neconstituţionalitate vizează aspecte de aplicare a legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 715/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 62 din Legea nr. 215/2004.

Excepţia a fost ridicată de Asociaţia Experţilor Veterinari Oficiali şi a Laboratoarelor Autorizate pentru Siguranţa Alimentelor într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece încalcă regulile constituţionale privind economia bazată pe concurenţă loială. În acest sens, arată că, în temeiul acestor prevederi, a fost emis Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 17/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor,ovinelor şi caprinelor pentru anul 2011, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor pentru anul 2011. Astfel, art. 3 din ordin prevede că „Pentru asigurarea prin analize de laborator pentru realizarea acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, precum şi a unui autocontrol privind sănătatea animală şi siguranţa alimentelor conform prevederilor legale în vigoare, operatorii economici pot încheia, în condiţiile legii, contracte cu laboratoarele centrale, zonale şi judeţene ale autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor pentru efectuarea de analize pentru produsele supuse supravegherii şi controlului, cuprinse în programele prevăzute la art. 1.” în aceste condiţii se încalcă regulile privind concurenţa, aşa cum acestea sunt consacrate în art. 9 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996. Astfel, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor nu asigură imparţialitatea şi echidistanţa obligatorii, deoarece laboratoarele de stat din subordinea acestei autorităţi sunt în acelaşi timp arbitru şi jucător pe piaţa efectuării contra cost a examenelor de laborator din cadrul programelor de autocontrol. Se încalcă în acest mod şi dispoziţiile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

În susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate Regulamentul (CE) nr. 88272004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale si produsele alimentare si cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor şi Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu sunt de natură să aducă atingere concurenţei loiale, iar problemele sesizate pot apărea doar în legătură cu modul în care aceste norme sunt puse efectiv în aplicare.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47f1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 48 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 sunt constituţionale, reţinând că stabilirea modalităţii de realizare a veniturilor proprii pentru anumite categorii de unităţi cu atribuţii în domeniul sanitar-veterinar este în acord cu dispoziţiile art. 135 din Constituţie şi că funcţionarea şi dezvoltarea economiei de piaţă se realizează în condiţiile în care piaţa îndeplineşte un rol deosebit în reglarea activităţii, a comportamentului operatorilor economici, în alocarea şi utilizarea resurselor.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale autorului excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate ia dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 48 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 31 ianuarie 2004, modificate prin art. I pct. 62 din Legea nr. 215/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 14 iunie 2004. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: „Veniturile proprii pentru instituţiile prevăzute la art. 5 lit. b) şi c) se constituie din exercitarea activităţii de inspecţie şi control sanitar-veterinar, din tarife pentru activităţi sanitar-veterinare şi de laborator, din consultanţă şi din alte prestaţii specifice, acţiuni de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare, examene şi lucrări de laborator, precum şi din alte activităţi din domeniul sanitar-veterinar. „

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 20 alin. (2) privind prioritatea reglementărilor internaţionale în cazul existenţei unor neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului şi art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) privind economia României şi obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia îşi argumentează critica prevederilor art. 48 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, referitoare la sursa veniturilor proprii ale institutelor veterinare şi ale direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin prisma modului în care aceste norme au fost puse în executare prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 17/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de

identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor pentru anul 2011, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor pentru anul 2011, ordin publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 6 aprilie 2011.

În aceste condiţii, Curtea constată că în cauza de faţă autorul nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci învederează aspecte care, ţinând de interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice abilitate în acest scop, nu intră în sfera contenciosului constituţional.

Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, astfel cum a fost formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3 al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, excepţie ridicată de Asociaţia Experţilor Veterinari Oficiali şi a Laboratoarelor Autorizate pentru Siguranţa Alimentelor în Dosarul nr. 715/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.031

din 29 noiembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în Dosarul nr. 29.074/3/2010 (1.061/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.191 D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal răspund părţile Maria Obancea, Niculaie Obancia, Anica Paraschiv şi Doinita Marcu, prin avocatul Antoniu Obancia, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului părţilor, care solicită respingerea criticii de neconstituţionalitate. În acest sens, susţine că prevederile legale atacate reglementează, în acord cu art. 1 alin. (3) şi art. 16 din Constituţie, dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic de a obţine, în condiţiile legii, despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, indiferent dacă este vorba de bunuri mobile sau imobile. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 29.074/3/2010 (1.061/2012), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Excepţia a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cu prilejul soluţionării recursului împotriva Deciziei civile nr. 2.297 A din 21 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă într-o cauză având ca obiect cererea de acordare a unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dreptul la restituire sau la acordarea unor despăgubiri nu este un drept absolut şi poate fi supus unor condiţii sau limitări. Prin urmare, nu se poate afirma că în materia despăgubirilor pentru daunele materiale suferite de foştii deţinuţi politici în perioada comunistă ar exista o obligaţie a statului de a le acorda. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, prin care s-a reţinut că nu poate exista decât o obligaţie „morală”a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă, precum şi aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune materiale este la libera apreciere a legiuitorului, care, în temeiul art. 61 din Constituţie, are competenţa de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestui drept. Însă Parlamentul este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluţii legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptăţiţi pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor şi principiilor Constituţiei.

În continuare, autorul excepţiei arată că, în materia acordării de despăgubiri pentru daunele materiale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, există norme juridice cu aceeaşi finalitate: art. 7 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, art. 1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 şi art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.

De asemenea, menţionează că textul de lege criticat instituie un tratament juridic diferit al beneficiarilor săi în raport cu persoanele îndreptăţite care au urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi cea prevăzută de titlul VII al

Legii nr. 247/2005, nejustificat în condiţiile în care, prin listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti la data de 25 ianuarie 2011, posibilitatea valorificării acţiunilor acordate în baza Legii nr. 247/2005 a devenit efectivă.

Pe cale de consecinţă, acordarea de despăgubiri pentru daunele materiale suferite de foştii deţinuţi politici, astfel cum este reglementată prin prevederile de lege criticate, contravine regulilor constituţionale privind statul de drept, democratic şi social, în care dreptatea este o valoare supremă şi încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate. În acelaşi timp, se încalcă şi regulile referitoare la precizia şi claritatea normei juridice, deoarece legiuitorul nu a indicat în mod expres natura bunurilor pentru care s-a prevăzut acordarea despăgubirilor.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia este neîntemeiată, deoarece Parlamentul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea dreptului de proprietate, având posibilitatea de a institui şi limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat de Constituţie. De asemenea, textul de lege criticat permite instanţelor judecătoreşti să acorde celor îndreptăţiţi despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâri de condamnare cu caracter politic sau ca efect al unor măsuri administrative asimilate acestora, doar dacă persoanele respective nu au beneficiat de măsuri reparatorii instituite printr-o altă lege specială. În plus, textul de lege criticat se aplică îi mod egal persoanelor care se încadrează în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 846D/2012, formulat în sensul constituţionalităţii prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009. Cu acel prilej, Avocatul Poporului a arătat că prevederile de lege criticate fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii care se acordă persoanelor privind condamnările cu caracter politic şi masurile administrative asimilate acestora. Legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa măsurilor reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a persoanelor îndreptăţite de a beneficia de aceste despăgubiri. Referitor la critica privind existenţa unor reglementări paralele în domeniul măsurilor reparatorii care se acordă persoanelor care au fost supuse condamnărilor cu caracter politic sau măsurilor administrative asimilate acestora, precizează că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, şi nu compararea mai multor prevederi legale între ele.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului părţilor, concluziile procurorului,

prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, astfel cum au fost modificate prin art. XIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Acestea au următorul cuprins:

„(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: [...]

b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect ai măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare;”.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în: art. 1 alin. (3) si (5) privind statul de drept, democratic şi social şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009. Curtea reţine că această reglementare a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare celor invocate în cauză [a se vedea Decizia nr. 796 din 27 septembrie 2012*), nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii].

Cu acei prilej, Curtea, examinând criticile de neconstituţionalitate formulate de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a reţinut că acestea se bazează, în esenţă, pe argumentele ce au fundamentat soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

În acelaşi timp, Curtea a constatat că această decizie nu se poate aplica ad similis prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, întrucât obiectul de reglementare al acestor norme este distinct de cel al art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi. Astfel, dispoziţiile legale declarate neconstituţionale stabileau „acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare”, în timp ce art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 vizează „acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative”. Aşadar, natura despăgubirilor reglementate de cele două texte este diferită, în sensul că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 reglementează acordarea despăgubirilor pentru prejudicii morale, în timp ce la art. 5 alin. (1) lit. b) din lege sunt prevăzute despăgubiri pentru prejudicii materiale. Această distincţie este esenţială sub aspectul regimului juridic specific şi determină lipsa de incidenţă a considerentelor referitoare la încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.

De asemenea, examinând prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, Curtea a reţinut că acestea reglementează acordarea de despăgubiri pentru prejudicii materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare cu caracter politic sau ca efect al măsurii administrative asimilate acesteia. Legea nr. 221/2009 este un act normativ cu caracter reparatoriu ce completează cadrul juridic preexistent în momentul adoptării sale în materia reparaţiilor pentru suferinţele cauzate de regimul comunist. Caracterul complementar al acestui act normativ rezultă din normele de trimitere la celelalte acte normative în vigoare din domeniu, cuprinse în art. 5 alin. (4) din lege.

În privinţa acordării despăgubirilor pentru prejudicii materiale, Curtea a constatat că, deşi textul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu prevede expressis verbis natura acestora, respectiv bunuri mobile sau imobile, aceasta nu reprezintă un argument suficient pentru constatarea neconstituţionalităţii normei juridice. În acest sens, Curtea a observat că, potrivit prevederilor de lege examinate, acordarea acestor despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate acţionează în condiţiile în care bunurile respective nu au fost restituite ori nu s-au obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Totodată, conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, „Acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluţionare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

În fine, Curtea a reţinut că identificarea textelor de lege în vigoare, incidente într-un anumit domeniu la un moment dat, şi coroborarea acestora în funcţie de aprecierea rangului actului normativ din care norma juridică incidenţă face parte, urmate de interpretarea şi aplicarea acestora în cazuri concrete, caracterizate prin împrejurări de fapt proprii, reprezintă operaţiuni ce intră în competenţa judecătorului a quo.

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în Dosarul nr. 29.074/3/2010 (1.061/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 


*) Decizia nr. 796 din 27 septembrie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al Românie, Partea I, nr. 832 din 11 decembrie 2012.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.032

din 29 noiembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, excepţie ridicată de Virgil-Ioan Ogrean în Dosarul nr. 7.650/102/2011 (număr în format vechi 10.464/2011) al Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.204D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale (concretizată în deciziile nr. 544 din 24 mai 2012 şi nr. 1.149 din 28 septembrie 2010), precum şi aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 10 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 7.650/102/2011 (număr în format vechi 10.464/2011), Tribunalul Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Excepţia a fost ridicată de Virgil-Ioan Ogrean într-o cauză având ca obiect piaţa pensiei într-un anumit cuantum.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 17 din Legea nr. 329/2009 sunt neconstituţionale, deoarece creează inechitate şi nedreptate între pensionari.

Astfel, dacă pensionarilor (indiferent de sistemul de pensii din care provin) care au dobândit dreptul la pensie într-un cuantum mai mic sau egal cu câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, li se permite în continuare cumulul pensiei cu veniturile realizate, celor care au o pensie cu un cuantum mai mare decât câştigul salarial mediu boit utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat nu li se mai permite acest cumul.

Potrivit autorului excepţiei, crearea unei echităţi între pensionari presupune fie interzicerea cumulului pensiei cu veniturile salariale în toate situaţiile, fie permiterea în cazul tuturor pensionarilor a cumulului veniturilor salariale cu pensia până la limita câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale.

Or, prin interzicerea totală a cumulului veniturilor salariale cu pensia până la limita câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat numai în cazul pensionarilor care au o pensie mai mare decât acest cuantum, se creează o mare inechitate între cetăţenii români, o discriminare între două categorii de pensionari şi privilegii doar pentru cei care au o pensie mai mică decât limita arătată mai sus. Totodată, este îngrădit dreptul fundamental la muncă.

De asemenea, autorul excepţiei arată că, odată ce a fost stabilit dreptul la pensie, acesta reprezintă un „bun” asupra căruia există un drept de proprietate, conţinutul şi limitele acestuia fiind clar stabilite prin decizia de pensionare. Dacă s-a apreciat că în condiţiile crizei economice se impunea luarea unor măsuri de restricţionară a cheltuielilor bugetare, concretizate în restrângerea dreptului de a cumula pensia cu veniturile salariale până la un anumit nivel, de acel nivel trebuiau să beneficieze toţi pensionarii, nu numai cei cu pensii mici. În acest fel, se produce, practic, o expropriere, fără a exista o cauză de utilitate publică şi fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Tribunalul Mureş - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, sens în care invocă Decizia din 20 martie 2012, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ionel Panfile împotriva României, prin care s-a statuat că regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare, nu încalcă art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. De asemenea, prin stabilirea unui prag al cuantumului pensiei se creează o discriminare între asiguraţi, însă această diferenţiere are o motivare obiectivă şi rezonabilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1} din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 17 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu următorul cuprins;

„(1) Beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariate sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care:

a) la data intrării în vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi;

b) după data intrării în vigoare a prezentului capitol devin pensionari cumularzi.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă şi art. 44 alin. (1) şi (3) privind dreptul de proprietate privată şi condiţiile exproprierii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 17 din Legea nr. 329/2009 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.149 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 26 octombrie 2010, Decizia nr. 297 din 1 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 20 iulie 2011, Decizia nr. 368 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficia! al României, Partea I, nr. 468 din 4 iulie 2011, Decizia nr. 378 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 4 iulie 2011, Decizia nr. 544 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 15 iunie 2012).

Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament să aibă o raţiune licită.

Curtea a constatat că nivelul pensiei nete până la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat (devenit, în prezent, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2011 privind utilizarea indicatorului de referinţă câştigul salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii şi protecţiei sociale, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 111 din 11 februarie 2011) respectă condiţiile de obiectivitate (este expres prevăzut de lege, previzibil şi determinabil} şi rezonabilitate (nivelul salariului mediu brut pe economie constituie o opţiune justă şi echilibrată) impuse de principiul nediscriminării. Totodată, Curtea a reţinut că măsura adoptată este proporţională cu situaţia care a determinat-o, respectiv situaţia de criză economică în care se regăseşte statul, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii şi mijloacele folosite în realizarea lui, şi este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.

Totodată, Curtea a reţinut că prestaţiile cu titlu de pensie pentru perioadele viitoare nu intră în sfera de incidenţă a dreptului de proprietate, acest drept putând fi invocat numai cu privire la perioadele pentru care pensia a fost în plată.

De asemenea, Curtea a mai arătat că soluţia legislativă care instituie un anumit cuantum sau prag valoric, apreciat ca rezonabil, corespunde unei opţiuni exclusive a legiuitorului, nefiind deci o problemă de resortul contenciosului constituţional.

De altfel, prin Decizia din 20 martie 2012, pronunţată în Cauza Ionel Panfile împotriva României (paragrafele 17-25), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că măsura interzicerii cumulului pensiei cu salariul este prevăzută de lege, urmăreşte un scop legitim, respectă justul echilibru între interesele generale ale comunităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale indivizilor, precum şi faptul că, în domeniul social, statul dispune de o marjă largă de apreciere.

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de acestea, Curtea reţine că susţinerea autorului excepţiei în sensul de a se permite tuturor pensionarilor cumulul veniturilor salariale cu pensia până la limita câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale, vizează, în realitate, o modificare a prevederilor de lege criticate, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. În acest sens, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 stabilesc regula conform căreia „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, excepţie ridicată de Virgil-Ioan Ogrean în Dosarul nr. 7.650/102/2011 (număr în format vechi 10.464/2011) al Tribunalului Mureş - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.

PREŞEDINTE,

PETRE LÂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

 

ORDIN

privind publicarea schimbului de scrisori semnate la Bucureşti la 17 octombrie 2012 şi, respectiv, la Bucureşti la 17 decembrie 2012, care constituie Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene prin care se extinde până la 31 decembrie 2013 valabilitatea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 1992

 

În baza art. 38 alin. (4) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

în temeiul art. 46 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin,

Articol unic. - Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 17 octombrie 2012 şi, respectiv, la Bucureşti la 17 decembrie 2012, care constituie Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene prin care se extinde până la 31 decembrie 2013 valabilitatea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 1992. Scrisorile sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

 

p. Ministrul afacerilor externe,

George Ciamba,

secretar de stat

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2013.

Nr. 27.

 

ANEXĂ

 

H2-1/4213

Bucureşti, 17 decembrie 2012

 

Domnului Jean-Hubert Lebet,

ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Confederaţiei Elveţiene în România

 

Excelenţă,

 

Am onoarea să confirm primirea scrisorii dumneavoastră din 17 octombrie 2012 cu privire la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 1992, cu următorul conţinut:

„Am onoarea să mă refer la Acordul dintre Guvernul Confederaţiei Elveţiene şi Guvernul României privind acordarea asistenţei financiare (Acordul*), semnat la 26 noiembrie 1992 la Bucureşti, a cărui valabilitate a fost prelungita până la 31 decembrie 2012, prin acordul din 21 decembrie 2011 dintre cele două guverne.

Conform articolului 10 din Acordul menţionat, Guvernul elveţian confirmă:

(i) acordul său pentru extinderea valabilităţii Acordului (art. 12.2 al Acordului) până la 31 decembrie 2013 sau până la o altă dată ce va fi agreată de părţile contractante.

Toate celelalte prevederi ale Acordului şi amendamentele subsecvente ale Acordului rămân În vigoare.

Conform Acordului, această scrisoare, împreună cu răspunsul dumneavoastră care va confirma aprobarea de către Guvernul dumneavoastră a amendamentului de mai sus, va produce efecte juridice.

V-aş fi recunoscător dacă aţi putea confirma faptul că Guvernul României este de acord cu conţinutul acestei scrisori.”

Am onoarea ca în numele Guvernului României să confirm că prevederile cuprinse în scrisoarea dumneavoastră din 17 octombrie 2012 sunt acceptabile şi că scrisoarea dumneavoastră împreună cu această scrisoare de răspuns constituie un Acord între cele două guverne, prin care se extinde până la 31 decembrie 2013 valabilitatea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, semnat la Bucureşti, la 26 noiembrie 1992, şi care intră în vigoare la data acestei scrisori de răspuns.

 

Vă rog să primiţi, Excelenţă, asigurarea Înaltei mele consideraţiuni.

 

Pentru Guvernul României,

Titus Corlăţean,

ministrul afacerilor externe

 

Traducere în limba română

Scrisoarea părţii elveţiene

 

Bucureşti, 17 octombrie 2012

 

Ministerului Afacerilor Externe Domnului

Titus Corlăţean,

Ministru

 

Excelenţă,

Am onoarea să mă refer la Acordul dintre Guvernul Confederaţiei Elveţiene şi Guvernul României privind acordarea asistenţei financiare („Acordul), semnat !a 26 noiembrie 1992 la Bucureşti, a cărui valabilitate a fost prelungită până la 31 decembrie 2012, prin acordul din 21 decembrie 2011 dintre cele două guverne.

Conform articolului 10 din Acordul menţionat, Guvernul elveţian confirmă:

(i) acordul său pentru extinderea valabilităţii Acordului (art. 12.2 al Acordului) până la 31 decembrie 2013 sau până la o altă dată ce va fi agreată de părţile contractante.

Toate celelalte prevederi ale Acordului şi amendamentele subsecvente ale Acordului rămân în vigoare.

Conform Acordului, această scrisoare, împreună cu răspunsul dumneavoastră care va confirma aprobarea de către Guvernul dumneavoastră a amendamentului de mai sus, va produce efecte juridice.

V-aş fi recunoscător dacă aţi putea confirma faptul că Guvernul României este de acord cu conţinutul acestei scrisori.

Vă rog să primiţi, Excelenţă, asigurarea Înaltei mele consideraţiuni.

 

Pentru Guvernul Confederaţiei Elveţiene,

Jean-Hubert Lebet,

ambasador

 

RECTIFICĂRI

 

În cuprinsul Normelor Băncii Naţionale a României nr. 2/2012 în aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 11/2012 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 21 noiembrie 2012, se fac următoarele rectificări:

- la anexele la norme nr. 3.2, la lit. C pct. 2, nr. 4.1, la lit. C pct. 2, nr. 5.1, la lit. C pct. 2, şi nr. 5.3, la lit. C pct. 2, în loc de: „valoarea nominală aferentă titlurilor de stat denominate în...” se va citi: „costul titlurilor de stat denominate în...”;

- la anexa la norme nr. 4.2, la lit. C pct. 2, în loc de: „valoarea nominală aferentă titlurilor de stat denominate în...” se va citi: „valoarea nominală/costul titlurilor de stat denominate în...”;

- la anexa nr. 5.2 la norme, în cadrul tabelului prevăzut la lit. B, în loc de:

 

„TOTAL GENERAL

*****

 

*********”

 

se va citi:

 

„TOTAL GENERAL

*****

*********”

 

 

În anexa la Ordinul ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri nr. 2.458/2012 pentru aprobarea formularului de prezentare a informaţiilor privind cantităţile totale de benzina şi motorină introduse pe piaţa, detaliate pe sortimente şi regiuni de dezvoltare ale României, de către producătorii, importatorii şi distribuitorii finali de benzina şi motorină, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 21 noiembrie 2012, se face următoarea rectificare:

- la nota de subsol1) lit. A-D, în loc de: „lei” se va citi: „COR”.