MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 53/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 53         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 23 ianuarie 2013

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

 

2. - Hotărâre privind numirea în funcţie a preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului

 

3. - Hotărâre pentru numirea în funcţie a Avocatului Poporului

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 874 din 23 octombrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Decizia nr. 1.049 din 11 decembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) sintagma „vânzare silită” din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996

 

Decizia nr. 1 052 din 11 decembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

 

Decizia nr. 1.074 din 13 decembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite

 

Decizia nr. 1.093 din 18 decembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

1. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

7. - Ordonanţă privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmarea dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale

 

HOTĂRÂRI ALE PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

privind numirea în funcţie a preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului

În temeiul prevederilor art. 11 şi ale art. 14 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Doamna Georgescu Laura Corina se numeşte în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, începând din data de 22 ianuarie 2013.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 22 ianuarie 2013, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 22 ianuarie 2013.

Nr. 2.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

pentru numirea în funcţie a Avocatului Poporului

În temeiul prevederilor art. 58 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 6 şi 7 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Domnul Anastasiu Crişu se numeşte în funcţia de Avocat al Poporului, pe o durată de 5 ani.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 22 ianuarie 2013, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată,

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 22 ianuarie 2013.

Nr. 3.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 874

din 23 octombrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi ale art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Adrian Mircea Rus în Dosarul nr. 3.950/85/2011 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 560D/2012.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate personal şi asistat de avocatul Vasile Briciu, cu delegaţie la dosar, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, susţine că, deşi dispoziţiile art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 au fost abrogate, ele îşi produc efecte în continuare în speţă, astfel încât trebuie să se facă aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766/2011. Arată că în speţa de faţă, deşi a fost săvârşită o singură faptă, au fost luate două măsuri coercitive, o măsură de ordin contravenţional, urmată de una de ordin penal. Prin luarea celor două măsuri sunt afectate drepturile şi garanţiile constituţionale, fiind încălcat principiul non bis în idem. Deducerea paralelismului între conţinutul celor două articole criticate nu duce la aplicarea numai a unuia dintre ele, încălcându-se art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.

Reprezentantul Ministerului Public arată că dispoziţiile art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 au fost aplicate într-un dosar contravenţional soluţionat definitiv, iar dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt aplicate într-un dosar penal aflat în curs. Pentru început arată că, în condiţiile în care se consideră că dispoziţiile art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 reprezintă o măsură penală interdependentă de cealaltă dispoziţie criticată, excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă. În continuare, apreciază că autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită în esenţă pronunţarea unei decizii interpretative. În realitate, este vorba de o situaţie născută din modul concret în care au fost săvârşite şi din modul de aplicare a legii, nefiind vorba despre o problemă de constituţionalitate. Instanţele de judecată sunt cele în măsură să facă o apreciere asupra situaţiei de fapt, fără ca aceasta să constituie o problemă de constituţionalitate.

Având cuvântul în replică, avocatul autorului excepţiei arată că nu este vorba despre o problemă de interpretare şi aplicare a legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 15 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.950/85/2011, Tribunalul Sibiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Adrian Mircea Rus într-o cauză penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin aplicarea procedurilor contravenţionale în speţă s-a produs automat tergiversarea soluţionării cauzei, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil. În continuare, face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume la Cauza Tsonyo Tsonev împotriva Bulgariei.

Judecarea procesului într-un termen rezonabil are ca scop înlăturarea incertitudinii în care se găsesc părţile, prin restabilirea, cât mai curând posibil, a drepturilor încălcate şi prin reinstaurarea legalităţii, care trebuie să guverneze toate raporturile juridice într-un stat de drept, ceea ce constituie o garanţie a unui proces echitabil.

Tribunalul Sibiu - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei da neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 este neîntemeiată. Această dispoziţie reprezintă o normă de drept substanţial, care nu aduce atingere sub niciun aspect dreptului părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi de a beneficia de garanţiile care condiţionează desfăşurarea unui proces echitabil şi dreptul la apărare. Reglementarea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 reprezintă o opţiune de politică penală, de competenţa exclusivă a legiuitorului, care nu aduce atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 220 alin. (1) Iii k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, arată că acestea au fost abrogate prin art. I pct. 90 coroborate cu art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate ce priveşte aceste dispoziţii este, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, inadmisibilă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, şi art. 220 alin. (1) lit. k} din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, dispoziţii abrogate prin art. I pct. 90 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 2 septembrie 2011.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005: „Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.”

- Art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: „Constituie contravenţii următoarele fapte: (...)

k) transportul de produse accizabile care nu sunt însoţite de documentul administrativ de însoţire a mărfii - DAI - prevăzut la titlul VII din Codul fiscal sau pentru care documentul este completat cu date incorecte ori incomplete referitoare la cantitate, cod NC sau mijlocul de transport, precum şi transportul de produse accizabile efectuat prin cisterne ori recipiente care nu poartă sigiliile supraveghetorului fiscal oh au sigilii deteriorate,

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 4 din Protocolul nr. 7 la convenţie.

Analizând criticile de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Prin Sentinţa civilă nr. 5.634 din 24 iunie 2010, Judecătoria Sibiu a respins plângerea contravenţională formulată de autorul excepţiei prin care acesta solicita anularea procesului-verbal prin care s-a reţinut săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs autorul excepţiei, recurs respins prin Decizia administrativă nr. 181/CA din 4 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Acestea au făcut obiectul Dosarului nr. 3.134/306/2010.

Ulterior, prin rechizitoriul din 5 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Cauza penală face obiectul Dosarului nr. 3.950/85/2011 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală, în cadrul căruia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

II. În continuare, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei penale în cadrul căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Pe cale de consecinţă, ţinând seama de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora aceasta decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate care au legătură cu soluţionarea cauzei, Curtea urmează a respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ca inadmisibilă.

III. În ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Dispoziţiile legale criticate constituie o expresie a prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, potrivit cărora „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii”, precum şi a celor ale art. 73 alin. (3) lit. h), care reglementează competenţa legiuitorului de a reglementa infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În temeiul dispoziţiilor constituţionale menţionate, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru acea faptă. Nu se aduce atingere prin aceasta principiului egalităţii în drepturi, care, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, nu are semnificaţia uniformităţii, reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de comportamentul făptuitorului fiind expresia acestui principiu constituţional, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferit.

În ceea ce priveşte invocarea prevederile art. 21 din Constituţie, Curtea constată, astfel cum a statuat Curtea şi în Decizia nr. 1.439 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 16 decembrie 2009, că acestea se referă la accesul liber la justiţie şi la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, fără a se putea extinde aplicarea lor la materii din cadrul dreptului substanţial. Chiar dacă prin aplicarea procedurilor contravenţionale ar rezulta o aparentă tergiversare a soluţionării cauzei, autorul excepţiei nu poate invoca acest aspect în scopul evitării sancţionării sale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Adrian Mircea Rus în Dosarul nr. 3.950/85/2011 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală.

II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 octombrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.049

din 11 decembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) sintagma „vânzare silită” din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie invocată de Banca Comercială Intesa Sanpaolo Bank România - S.A. din Arad - Sucursala Baia Mare în Dosarul nr. 1.573/307/2009* al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.238 D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Petru Botiş a depus la dosarul cauzei un înscris prin care învederează Curţii Constituţionale aspecte referitoare la fondul cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.573/307/2009*, Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie invocată de Banca Comercială Intesa Sanpaolo Bank România - S.A. din Arad - Sucursala Baia Mare într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind constatarea nulităţii unui contract de vânzare-cumpărare cu garanţie ipotecară.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat asigură o protecţie suplimentară drepturilor de proprietate dobândite prin adjudecare în cazul unei vânzări silite, instituind o discriminare bazată pe modul de dobândire a proprietăţii, în contradicţie cu dispoziţiile art. 44 alin. (2} teza întâi referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private în mod egal de lege, indiferent de titular.

Astfel, se arată că, potrivit textului de lege criticat, drepturile reale imobiliare provenite din vânzare silită sunt opozabile faţă de terţi, fără înscriere în cartea funciară. În aceste condiţii, dacă proprietarul tabular a înstrăinat, cu rea-credinţă, acelaşi bun unor terţi de bună-credinţă, actul juridic astfel încheiat poate fi anulat în temeiul prevederilor legale criticate, având în vedere că adevăratul proprietar poate opune dreptul său chiar dacă nu a fost înscris în cartea funciară. În aceste condiţii, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, terţelor persoane de bună-credinţă, care au dobândit un astfel de drept întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare, nu li se asigură o protecţie nediscriminatorie a dreptului lor de proprietate.

Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate. În acest sens, arată că, în temeiul textului de lege criticat, un drept real imobiliar provenit din vânzare silită este opozabil faţă de terţi fără înscriere în cartea funciară. Textul de lege criticat instituie însă o excepţie aparentă de la regula inopozabilităţii faţă de terţi a drepturilor reale imobiliare neînscrise în cartea funciară, dat fiind faptul că formalităţile de publicitate şi procedurale la care sunt supuse imobilele scoase la vânzare silită prin licitaţie sunt suficient de ample pentru a asigura terţilor o protecţie sporită.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens, arată că textul de lege criticat şi-a încetat aplicabilitatea, fiind abrogat prin dispoziţiile art. 87 pct. 4 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 26 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 3 martie 2006.

Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (1) sintagma „vânzare silită”din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, potrivit căruia: „(1) Dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită şi uzucapiune. Aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă titularul înţelege să dispună de ele.”

Prevederea legală criticată a fost abrogată prin dispoziţiile art. 87 pct. 4 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, în prezent dispoziţia legală corespondentă fiind cuprinsă în art. 887 Dobândirea unor drepturi reale fără înscriere din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, potrivit căruia: „(1) Drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moştenire, accesiune naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de utilitate publică, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

(2) Cu toate acestea, în cazul vânzării silite, dacă urmărirea imobilului nu a fost în prealabil notată în cartea funciară, drepturile reale astfel dobândite nu vor putea fi opuse terţilor dobânditori de bună-credinţă.

(3) în cazurile prevăzute la alin. (1), titularul drepturilor astfel dobândite nu va putea însă dispune de ele prin cartea funciară decât după ce s-a făcut înscrierea.”

Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra prevederilor legale cu care a fost sesizată, respectiv asupra art. 26 alin. (1) sintagma „vânzare silită din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, deoarece, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, controlul de constituţionalitate priveşte textele de lege aplicabile direct cauzei deduse judecăţii, iar pronunţarea asupra altor dispoziţii legale, chiar dacă acestea din urmă ar conţine prevederi asemănătoare, ar echivala cu ridicarea din oficiu de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la alte texte decât cele criticate de către autorul excepţiei, ceea ce este inadmisibil, fiind contrar dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului şi alin. (2) teza întâi referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private în mod egal de lege, indiferent de titular şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi şi ai unor libertăţi.

De asemenea, sunt invocate prevederile art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la aceeaşi Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Potrivit textului de lege criticat, drepturile reale imobiliare provenite din vânzare silită sunt opozabile faţă de terţi, fără înscriere în cartea funciară, însă titularii acestor drepturi nu pot dispune de ele decât după ce s-a făcut înscrierea acestora în cartea funciară.

Autorul excepţiei susţine că această excepţie de la principiul opozabilităţii faţă de terţi a drepturilor reale înscrise în cartea funciară asigură o protecţie suplimentară drepturilor de proprietate dobândite prin adjudecare în cazul unei vânzări silite, instituind o discriminare bazată pe modul de dobândire a proprietăţii, în contradicţie cu dispoziţiile art. 44 alin. (2) teza întâi referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private în mod egal de lege, indiferent de titular.

Curtea reţine că excepţiile instituite de textul de lege criticat sunt justificate de modul de dobândire a dreptului tabular, astfel încât opozabilitatea erga omnas este asigurată prin însăşi natura publică a modului de dobândire. În acest sens Curtea s-a mai pronunţat, spre exemplu, prin Decizia nr. 73 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 22 martie 2007, statuând că aceste excepţii sunt justificate de natura modului de dobândire a dreptului real, nesusceptibilă de publicitate imediată.

În prezenta excepţie de neconstituţionalitate se invocă ipoteza adjudecării unui bun imobil prin licitaţie publică, ca modalitate de dobândire a unui drept real imobiliar nesusceptibil

de înscriere în cartea funciară în vederea asigurării opozabilităţii erga omnes a dreptului astfel dobândit.

În acord cu jurisprudenţa sa, Curtea constată că şi în această situaţie excepţia este justificată de natura specifică modului de dobândire, respectiv prin vânzare la licitaţie publică, ce presupune formalităţi procedurale suficient de ample pentru a încunoştiinţa terţii despre vânzarea imobilului/imobilelor în cauză. Astfel, potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) lit. C. c) din Legea nr. 7/1996, înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de proprietate şi sarcinile sunt efectuate în partea a III-a a cărţii funciare, legea instituind astfel obligativitatea înscrierii urmăririi silite a imobilului şi a veniturilor sale. În mod corespunzător, potrivit prevederilor art. 497 din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc ia măsuri ca somaţia prin care se pune în vedere debitorului vânzarea silită a imobilelor în caz de neplată să fie notată în cartea funciară, iar din momentul notării orice act de înstrăinare sau constituire de drepturi reale cu privire la imobilul urmărit este, în principiu, inopozabil.

Prin urmare, Curtea constată că aceste formalităţi de publicitate prealabile vânzării silite sunt de natură să asigure o reală protecţie a drepturilor terţilor, astfel încât nu sunt întemeiate susţinerile autorului excepţiei referitoare la protecţia discriminatorie acordată dreptului de proprietate dobândit prin adjudecare în cadrul vânzării silite.

De altfel, Curtea observă că art. 887 alin. (2) din noul Cod civil consacră în mod expres această regulă, prevăzând că, în cazul vânzării silite, dacă urmărirea imobilului nu a fost în prealabil notată în cartea funciară, drepturile reale astfel dobândite nu vor putea fi opuse terţilor dobânditori de bună-credinţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin, (1) sintagma „vânzare silită”din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie invocată de Banca Comercială Intesa Sanpaolo Bank România - SA. din Arad - Sucursala Baia Mare în Dosarul nr. 1.573/307/2009* al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.052

din 11 decembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie invocată de Rozalia Gorea în Dosarul nr. 5.230/97/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.283D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţi acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5.230/97/2010, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie invocată de Rozalia Gorea într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de recalculare a unei pensii de serviciu, în temeiul Legii nr. 119/2010.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că actul normativ criticat contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, deoarece este în contradicţie cu normele de tehnică legislativă, respectiv cu prevederile art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care impun existenţa unei concordanţe între motivele şi/sau scopul actului normativ şi efectele acestuia. Or, în opinia autoarei excepţiei, prin adoptarea actului normativ criticat nu s-a realizat scopul propus, şi anume obţinerea unor economii semnificative la bugetul de stat. Astfel, se susţine că există o discrepanţă majoră între cele arătate în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010 şi previziunile Guvernului cu privire la impactul bugetar al acestei legi, pe de o parte, şi realitatea bugetară existentă la finalizarea procesului de recalculare a pensiilor, pe de altă parte, realitate care indică o creştere a cheltuielilor sistemului de pensii publice, iar nu o scădere, aşa cum s-a prevăzut, situaţie determinată de creşterea a 95% din pensiile din sistemul de apărare şi ordine publică, în urma recalculării acestora.

În opinia autoarei excepţiei, actul normativ criticat contravine şi dispoziţiilor constituţionale privind obligaţia statului de a asigura un nivel de trai decent, dat fiind faptul că recalcularea pensiilor de serviciu nu s-a dovedit a fi o măsură de dezvoltare economică şi de protecţie socială, ci, dimpotrivă, a accentuat într-un mod nerezonabil într-o societate democratică dezechilibrul preexistent în sistemul de pensii publice între venituri şi cheltuieli, cu consecinţe implicite pe termen mediu şi lung asupra nivelului de trai a cărui finanţare se asigură din bugetul de stat. Mai mult, arată că efectele produse de aplicarea Legii nr. 119/2010 afectează stabilitatea economică a ţării şi implicit securitatea naţională.

Legea nr. 119/2010 contravine şi dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, deoarece încalcă prevederile art. G pct. 2 din Partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite şi, în subsidiar, prevederile art. 12 pct. 2 din Partea a II-a a aceleiaşi Carte, raportat la art. 65 pct. 1 şi 2 din Partea a XI-a din Codul european de securitate socială al Consiliului Europei, întrucât, în majoritatea cazurilor, în urma recalculării pensiilor de serviciu, cuantumul ce a rezultat din această operaţiune nu este cel puţin egal cu 40% din totalul câştigului anterior al beneficiarului pensiei.

De asemenea, sunt încălcate şi prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dat fiind faptul că dreptul la pensie, ca drept fundamental, este un „bun” în sensul acestei norme internaţionale.

Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că măsura transformării pensiei de serviciu într-o pensie contributivă nu afectează obligaţia statului de a asigura un nivel de trai decent.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, potrivit cărora:

„Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare: (...)

c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.

În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 47 alin. (1) referitor la nivelul de trai decent.

De asemenea, sunt invocate prevederile art. G pct. 2 din Partea V-a a Cartei sociale europene revizuite şi, în subsidiar, prevederile art. 12 pct. 2 din Partea a II-a a aceleiaşi Carte, raportat la art. 65 pct. 1 şi 2 din Partea a XI-a din Codul european de securitate socială al Consiliului Europei, precum şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 47 alin. (1) referitor la nivelul de trai decent şi în raport de o motivare similară celei invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 1.590 din 13 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 6 februarie 2012 şi Decizia nr. 1.269 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 25 noiembrie 2011, Curtea a reţinut că aceste dispoziţii constituţionale sunt lipsite de relevanţă, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat.

Cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

De asemenea, prin Decizia nr. 705 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 9 august 2012, Curtea a examinat critici de neconstituţionalitate identice cu cele formulate în prezenta cauză, statuând că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, ci, mai degrabă, o previzionare inexactă a efectelor Legii nr. 119/2010, fapt care nu reprezintă un aspect de neconstituţionalitate.

Tot din perspectiva efectelor generate de actul normativ în discuţie, şi în prezenta cauză, autoarea excepţiei consideră că este încălcat art. 47 alin. (1) din Constituţie, referitor la dreptul la un nivel de trai decent.

Faţă de aceleaşi susţineri, în decizia menţionată, Curtea a apreciat că cele arătate în motivarea excepţiei sunt insuficiente pentru a evalua în mod concret efectele pe care dispoziţiile Legii nr. 119/2010 le-au avut asupra economiei. Astfel, împrejurarea că în anul 2011 deficitul sistemului public de pensii a fost superior celui din anii precedenţi trebuie raportată la ansamblul măsurilor pe care statutul Ie-a luat în această perioadă, precum şi la contextul social şi economic. Or, Curtea a constatat că Legea nr. 119/2010 nu a fost singurul act normativ adoptat în această perioadă în ceea ce priveşte materia dreptului la pensie, anul 2010 aducând după sine şi adoptarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. În acelaşi timp, contextul crizei economice pe care România a străbătut-o în această perioadă a produs efecte negative având multiple manifestări. Evoluţia socială, creşterea numărului de asiguraţi şi diminuarea numărului de contribuabili pot fi tot atâtea răspunsuri la problema creşterii deficitului sistemului de pensii publice.

De asemenea, în ceea ce priveşte susţinerile privind contrarietatea actului normativ criticat cu prevederile Cărţii sociale europene revizuite şi ale Codului european de securitate socială al Consiliului Europei, motivate de o pretinsă nerespectare a cuantumurilor prestaţiilor sociale arătate în

aceste acte internaţionale, prin decizia menţionată, s-a reţinut că, în sistemul public de pensii întemeiat pe principiul contributivităţii cuantumul pensiei este raportat nu doar la veniturile obţinute imediat înainte de deschiderea dreptului la pensie, ci la veniturile obţinute pe întreaga perioadă de contribuţie. Prevederile internaţionale invocate nu stabilesc nici ele că veniturile în funcţie de care se apreciază cuantumul la pensie sunt numai acelea aferente ultimilor ani de contribuţie, astfel că apar ca lipsite de temei criticile de neconstituţionalitate invocate.

În ceea ce priveşte invocarea încălcării prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin mai multe decizii Curtea, reiterând cele statuate în jurisprudenţa sa anterioară (spre exemplu, deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010r nr. 38 din 24 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficia! al României, Partea I, nr. 144 din 5 martie 2012, şi nr. 213 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 2 mai 2012), a constatat că, şi din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătându-se că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de „bun”, ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar eliminarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.

Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aspecte identice cu cele relevate în deciziile anterior menţionate şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi1,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie invocată de Rozalia Gorea în Dosarul nr. 5.230/97/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 


1 A se vedea opinia separată de la Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.074

din 13 decembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepţie ridicată de Awwad Jamal în Dosarul nr. 8.148/117/2010 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.077D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, arătând că art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră dreptul la două grade de jurisdicţie doar în materie penală, iar art. 129 din Constituţie reglementează exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti „în condiţiile legii”.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8.148/117/2010, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepţie ridicată de Awwad Jamal într-o cauză având ca obiect constatarea aprobării tacite a cererii de eliberare a unei autorizaţii de construire.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că este neconstituţională îngrădirea dreptului la verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei instanţei de fond de către cel puţin încă o jurisdicţie. Arată că din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului rezultă că o procedură judecătorească trebuie să respecte accesul la justiţie şi elementele care conferă unui proces caracter echitabil (publicitate, contradictorialitate şi judecarea de către un magistrat independent, într-un termen rezonabil), precum şi dublul grad de jurisdicţie. Consideră, totodată, că restabilirea egalităţii de tratament juridic dintre reclamant şi stat, prin autorităţile publice, nu poate avea loc decât prin readucerea procedurii aprobării tacite pe făgaşul dreptului procesual civil ca drept comun în materie şi, în consecinţă, supunerea acestei proceduri dublului sau triplului grad de jurisdicţie.

Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie nu instituie obligativitatea dublului grad de jurisdicţie, iar din art. 129 din Legea fundamentală rezultă că regulile de procedură sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care este liber să aprecieze justul raport dintre celeritatea impusă de anumite proceduri şi importanţa verificării drepturilor de mai multe structuri judecătoreşti. De asemenea, precizează că obligaţia reglementării unor căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti nu se regăseşte printre garanţiile procedurale prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Consideră că nu se încalcă nici principiul egalităţii în drepturi, atâta vreme cât hotărârea judecătorească pronunţată în primă instanţă în cazul aprobării tacite este irevocabilă pentru toate părţile din proces, fără discriminare. În ce priveşte invocarea art. 53 din Constituţie, precizează că acesta nu este incident în cauză. Menţionează, totodată, că dreptul la dublul grad de jurisdicţie este recunoscut de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional fa Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale doar în materie penală.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 $< 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie prevederile art. 11 alin. (3) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 aprilie 2003, al căror conţinut este următorul: „Hotărârile [...] sunt irevocabile”. Textul de lege criticat se referă la hotărârile pronunţate de instanţa chemată să constate aprobarea tacită, ca modalitate alternativă de emitere sau reînnoire a autorizaţiilor de către autorităţile administraţiei publice.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi prevede că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept şi art. 53 care stabileşte condiţiile în care este permisă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, se invocă şi prevederi din următoarele documente internaţionale: art. 6 - „Dreptul la un proces echitabil” din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 14 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice care se referă la dreptul tuturor oamenilor de acces liber la justiţie, în condiţii de egalitate şi cu respectarea unor garanţii specifice unui proces echitabil şi art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care consacră dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege ce formează obiectul acesteia, din perspectiva unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi convenţionale.

Astfel, prin Decizia nr. 251 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2005, Curtea a constatat că textul de lege criticat, potrivit căruia hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în materia aprobării tacite sunt irevocabile, nu încalcă prevederile Constituţiei sau pe cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceasta, deoarece Legea fundamentală nu cuprinde norme care să stabilească tipul sau numărul căilor de atac ce pot fi introduse împotriva hotărârilor judecătoreşti, statuând, în art. 129, că acestea se exercită „în condiţiile legii”.

În ceea ce priveşte invocarea, în sprijinul criticii de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a reţinut că acestea consacră, într-adevăr, dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut însă doar în materie penală. Având în vedere că obiectul cauzei care se judeca de către instanţa de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate soluţionată prin decizia mai sus citată - cauză similară celei de faţă - nu era de natură penală, Curtea a constatat că nu sunt incidente prevederile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7.

De asemenea, prin Decizia nr. 84 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007, Curtea a observat, în legătură cu invocarea încălcării principiului egalităţii în drepturi prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica având un atare obiect nu este întemeiată.

Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În acest sens este, de exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.

Întrucât în cauza de faţă nu au fost relevate elemente de noutate care să conducă la reconsiderarea jurisprudenţei prezentate, soluţia pronunţată prin deciziile mai sus citate şi motivarea acesteia îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Concluzia enunţată mai sus nu intră în contradicţie nici cu jurisprudenţa recentă prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea eliminării controlului judiciar al hotărârii pronunţate de judecătorie în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, care reprezintă „acuzaţii în materie penală” în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012), nici cu cea prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că eliminarea oricărei căi de atac împotriva hotărârilor pronunţate asupra fondului de către judecătorii în cauze al căror obiect îl constituie obligarea la plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv instituie în mod nejustificat un tratament juridic diferit în privinţa exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate asupra fondului cauzei, pentru aceleaşi categorii de litigii, şi anume cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani (Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) teza a două din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, excepţie ridicată de Awwad Jamal în Dosarul nr. 8.148/117/2010 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.093

din 18 decembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Patricia Mari lena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă în Dosarul nr. 9.853/100/2011 şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.473D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Alexandru Ioan Iuga a depus la dosar note scrise prin care solicită judecarea în lipsă şi admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

În acest sens, arată că procedura administrativă prealabilă reglementată de textul de lege criticat nu este contrară dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, acestea interzicând doar procedurile administrative jurisdicţionale cu caracter obligatoriu. În plus, arată că partea interesată are posibilitatea de a ataca în justiţie actele emise de organele administrative în cadrul acestei proceduri.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 9.853/100/2011, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată cu prilejul soluţionării recursului formulat de Alexandru Ioan Iuga împotriva Sentinţei civile nr. 533 din 26 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 9.853/100/2011, având ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de pensionare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că procedura administrativă prealabilă reglementată de art. 149 din Legea nr. 263/2010 încalcă dreptul de acces liber la justiţie. În acest sens, arată că, în situaţia în care această procedură nu este urmată, instanţa va respinge acţiunea ca inadmisibilă. De asemenea, formularea contestaţiilor împotriva deciziilor de pensionare peste termenul stabilit de lege face ca aceste decizii să devină definitive. În plus, aceste contestaţii sunt soluţionate de o comisie de contestaţii, unică la nivel naţional, astfel că termenul legal de soluţionare nu poate fi respectat. Astfel, se prelungeşte starea de incertitudine asupra legalităţii deciziilor de pensie emise pe durata nefinalizării unei prime proceduri prealabile eventual declanşate, aşa încât se vor formula noi contestaţii înainte de a se finaliza prima, parţial suprapuse. Totodată, arată că procedura prealabilă amintită are, în realitate, un caracter jurisdicţional, contravenind, astfel, dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţie. În acest sens, invocă prevederile din Regulamentul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din 2 mai 2011 privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei Centrale de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice care reglementează în art. 13 şi 14 procedura de soluţionare a contestaţiilor de către această comisie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 149 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora:

- Art. 149: „(1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.

(2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional.

(3) Comisia Centrală de Contestaţii funcţionează în cadrul CNPP.

(4) Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textul de lege criticat contravine art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat face parte din cap. VIII al Legii nr. 263/2010 - „Jurisdicţia asigurărilor sociale”. Prevederile acestui capitol stabilesc că persoanele nemulţumite de modul de stabilire a pensiei pot contesta deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii. Termenul de soluţionare a acestor contestaţii este de 45 de zile de la data înregistrării acestora. Această procedură are caracterul unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional.

Art.151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 prevede posibilitatea atacării în instanţă a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv ale comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii într-un termen de 30 de zile de la comunicare.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând că sunt încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie, are în vedere faptul că, deşi art. 149 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 caracterizează aceasta procedura ca fiind una „administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional”, în realitate, din cuprinsul art. 13 şi 14 din Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei centrale de contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, ministrului apărării naţionale, ministrului administraţiei şi internelor şi al directorului Serviciului Român de Informaţii nr. 1.453/M34/18.769/10.161/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 9 mai 2011, reiese că această procedură are caracter jurisdicţional şi, prin urmare, caracterul obligatoriu al acesteia este neconstituţional.

Curtea constată însă că această critică nu vizează conţinutul prevederilor Legii nr. 263/2010, ci pe cel al Regulamentului aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, al ministrului apărării naţionale, al ministrului administraţiei şi internelor şi al directorului Serviciului Român de Informaţii nr. 1.453/M34/18.769/10.161/2011. Or, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este competentă a se pronunţa doar cu privire la „neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare”. Aceste dispoziţii se referă la lege stricto sensu, ca act adoptat de Parlament şi promulgat de Preşedintele României, astfel că nu acoperă şi sfera actelor administrative emise în aplicarea legilor, ce pot fi contestate însă în faţa instanţelor de contencios administrativ.

Pentru cele arătate, Curtea nu poate analiza această critică de neconstitutionalitate.

În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia existenţa în sine a procedurii administrative prealabile ar reprezenta un obstacol pentru accesul liber la justiţie, Curtea reţine că instituirea acestei proceduri a urmărit degrevarea instanţelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale prin interpunerea comisiilor de contestaţii în procedura de soluţionare a contestaţiilor. Astfel, pensionarii pot supune deciziile de pensii reexaminării de către comisia de contestaţii fără a mai parcurge procedura în faţa instanţelor de judecată şi numai în situaţia când nu sunt mulţumiţi de hotărârea acestei comisii pot să o supună analizei instanţei de judecată. O astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând atingere dreptului de acces liber la justiţie, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată. Prevederile art. 21 din Constituţie nu interzic existenţa unei astfel de proceduri administrative prealabile şi nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicţional.

Mai mult, pentru a îndepărta orice interpretare a dispoziţiilor legale ce ar fi putut aduce atingere dreptului consacrat de art. 21 din Constituţie. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, a statuat că nesoluţionarea contestaţiilor şi necomunicarea acestora în termenul legal nu pot reprezenta piedici pentru accesul liber la justiţie a celui interesat.

Faptul că, prin neparcurgerea procedurii administrative prealabile ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiţie nu este nici el de natură să demonstreze neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 149 din Legea nr. 263/2010. Aşa cum Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, „liberul acces Sa justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări.

De altfel, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are legitimarea constituţională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică şi reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă.” în acest sens este Decizia nr. 1.033 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 29 octombrie 2010.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 149 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă în Dosarul nr. 9.853/10072011

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 decembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

Având în vedere reglementările potrivit cărora valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat pe anul precedent,

având în vedere că Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuprinde reglementări potrivit cărora pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data de 1 ianuarie 2011, data intrării în vigoare a actului normativ, la punctajul mediu anual al acestei categorii de pensionari se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată,

ţinând cont de faptul că indicatorii în raport cu care se majorează anual valoarea punctului de pensie şi se calculează indicele de corecţie, realizaţi pe anul precedent, nu sunt cunoscuţi la începutul anului calendaristic,

în vederea corelării prevederilor Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, cu data la care instituţiile competente fac publice valorile unor indicatori utilizaţi la stabilirea valorii punctului de pensie şi a indicelui de corecţie şi pentru acordarea drepturilor prevăzute de lege,

luând în considerare că unul dintre obiectivele importante ale construcţiei bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 1 constituie aplicarea prevederilor Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând seama că elementele sus-menţionate constituie premisele unei situaţii extraordinare care impune adoptarea de măsuri de urgenţă în vederea stabilirii cadrului normativ adecvat şi că neadoptarea acestor măsuri ar avea drept consecinţe negative afectarea unui interes public, respectiv cel al pensionarilor sistemului public de pensii, categorii sociale vulnerabile,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I. - Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 102, alineatele (2)-(4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) Valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

(3) în situaţia în care unul dintre indicatorii prevăzuţi la alin. (2) are valoare negativă, la stabilirea valorii punctului de pensie se utilizează indicatorul cu valoare pozitivă.

(4) În situaţia în care indicatorii prevăzuţi la alin. (2) au valori negative, se păstrează ultima valoare a punctului de pensie.”

2. La articolul 102, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

„(21) Începând cu anul 2013, indicatorii prevăzuţi la alin. (2), utilizaţi la stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul următor, sunt cei definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.”

3. Articolul 170 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 170. - (1) Pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual determinat în condiţiile art. 95 se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie, actualizată cu rata medie anuală a inflaţie^ pe anul 2011.

(2) începând cu anul 2013, câştigul salarial mediu brut realizat, prevăzut la alin. {1), este cel definitiv, cunoscut în anul precedent celui în care se deschide dreptul la pensie pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

(3) Indicele de corecţie se aplică o singură dată, la înscrierea iniţială la pensie.

(4) Punctajul mediu anual rezultat în urma aplicării indicelui de corecţie reprezintă punctajul mediu anual realizat de asigurat, care se utilizează la determinarea cuantumului pensiei.”

Art. II. - În anul 2013 valoarea punctului de pensie este de 762,1 lei.

Art. III. - (1) în anul 2013, indicele de corecţie care se aplică punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010, cu modificările si completările ulterioare, este 1,06.

(2) Indicele de corecţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011.

(3) în situaţia persoanelor prevăzute la alin. (2), indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgentă.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale si persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

Ministrul delegat pentru dialog social,

Adriana Doina Pană

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul apărării naţionale,

Mircea Dusa

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

 

Bucureşti, 22 ianuarie 2013.

Nr. 1.

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ

privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a de reglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 1/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

 

Art. 1. - (1) În sensul prezentei ordonanţe, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) investiţii în segmentul upstream reprezintă investiţii de dezvoltare şi extindere a zăcămintelor existente, explorarea şi dezvoltarea de noi zone de producţie;

b) perioada de referinţă reprezintă luna pentru care se calculează impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale;

c) dereglementarea preţurilor din sectorul gazelor naturale reprezintă procesul de eliminare treptată a preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale la clienţii finali, potrivit calendarelor stabilite în conformitate cu reglementările în vigoare.

(2) Grupul de interes economic are înţelesul prevăzut de art. 118 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - (1) Operatorii economici, inclusiv filialele acestora şi/sau operatorii economici aparţinând aceluiaşi grup de interes economic, care desfăşoară efectiv atât activităţi de extracţie, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase din România pe teritoriul naţional, în marea teritorială, în zona contiguă şi/sau zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, sunt obligaţi la calcularea, declararea şi plata impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, impozit stabilit în condiţiile prezentei ordonanţe.

(2) Impozitul prevăzut la alin. (1) este de 60% din veniturile suplimentare, aşa cum acestea sunt determinate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanţă, din care se deduc redevenţele aferente acestor venituri, precum şi investiţiile în segmentul upstream.

(3) Limita maximă a deducerii investiţiilor în segmentul upstream nu poate depăşi 30% din totalul veniturilor suplimentare.

(4) Valoarea investiţiilor din segmentul upstream luate în calcul pentru stabilirea deducerii reprezintă valoarea investiţiilor din fiecare perioadă de referinţă, la care se adaugă valoarea investiţiilor reportate din perioadele de referinţă anterioare, înregistrate în evidenţa contabilă potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Art. 3. - Toate investiţiile în segmentul upstream se amortizează potrivit regulilor fiscale prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - Impozitul asupra veniturilor suplimentare, calculat în condiţiile prezentei ordonanţe, reprezintă, pentru operatorii economici din sectorul gazelor naturale, cheltuială deductibilă la stabilirea profitului impozabil, în condiţiile prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5. - (1) Operatorii economici prevăzuţi la art. 2 alin. (1) calculează, declară şi plătesc lunar impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care datorează impozitul.

(2) - Modelul şi conţinutul declaraţiei privind impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.

Art. 6. - Impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, stabilit potrivit prezentei ordonanţe, reprezintă venit la bugetul de stat şi se administrează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 7. - Impozitul asupra veniturilor suplimentare stabilit prin prezenta ordonanţă se aplică pentru veniturile suplimentare obţinute până la data de 31 decembrie 2014, inclusiv.

Art. 8. - Prezenta ordonanţă intră în vigoare la data de 1 februarie 2013.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul economiei,

Varujan Vosganian

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

Gheorghe Duţu

 

Bucureşti, 23 ianuarie 2013.

Nr. 7.

 

ANEXĂ

 

Formula de calcul pentru veniturile suplimentare

Impozitul asupra veniturilor suplimentare datorat = 0,60*(VS - redevenţa*VS - VI) VS = [(PCC - PRCC)*VGCC + (PCNC - PRCNC)*VGCNC],

unde

VS - venitul suplimentar;

VI- valoarea investiţiilor în segmentul upstream în perioada pentru care impozitul asupra veniturilor suplimentare este datorat;

PCC- preţul gazelor naturale din producţia internă proprie destinate revânzării consumatorilor casnici potrivit prevederilor hotărârii Guvernului privind preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru piaţa reglementată de gaze naturale;

PRCC - preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru consumatorii casnici în anul 2012, respectiv 495 lei/1.000 m3, ajustat cu ratele IPC în anii următori anului 2013 până la data aplicării;

VGCC - volumele de gaze din producţia internă vândute pentru consumatorii casnici;

PCNC - preţul gazelor naturale din producţia internă proprie destinate revânzării consumatorilor noncasnici potrivit prevederilor hotărârii Guvernului privind preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru piaţa reglementată de gaze naturale;

PRCNC - preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă proprie pentru consumatorii noncasnici în anul 2012, respectiv 495 lei/1.000 m3, ajustat cu ratele IPC în anii următori anului 2013 până la data aplicării;

VGCNC - volumele de gaz din producţia internă vândute consumatorilor noncasnici;

IPC - indicele preţurilor de consum publicat de Institutul Naţional de Statistică din România.