MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 56/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 56         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 24 ianuarie 2013

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 1.053 din 11 decembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991

 

Decizia nr. 1.057 din 11 decembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996

 

Decizia nr. 1 062 din 11 decembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

 

Decizia nr. 1.070 din 13 decembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic ai contravenţiilor

 

Decizia nr. 1.071 din 13 decembrie 2012 referitoare ia excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

 

Decizia nr. 1.072 din 13 decembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 1.073 din 13 decembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

65. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.061/2011 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare de declaraţii informative

 

631. - Ordin al preşedintelui Oficiului Român pentru Adopţii privind documentele care se anexează cererii de evaluare în vederea eliberării unui nou atestat de persoană sau familie aptă să adopte, ca urmare a expirării atestatului anterior

 

ACTE ALE COMISIEI DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR

 

4. - Ordin pentru modificarea normelor privind condiţiile şi modalităţile de comunicare electronică a unor informaţii referitoare la contracte de asigurare, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2012

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.053

din 11 decembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie invocată de Vasile Andronic în Dosarul nr. 32.127/4/2011 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.2880/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 iulie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 32.127/4/2011, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie invocată de Vasile Andronic într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de retrocedare în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textul de lege criticat instituie o discriminare în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, respectiv aceea a cetăţenilor ale căror proprietăţi au fost preluate în mod abuziv de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada regimului comunist. Astfel, arată că, în cazul imobilelor care fac obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, unitatea deţinătoare a imobilului a cărui restituire se cere este obligată să se pronunţe în termen de 60 de zile asupra cererii de restituire în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, iar decizia respectivă poate fi atacată în justiţie în termen de 30 de zile de la comunicare. Pe de altă parte, potrivit Legii fondului funciar, textul de lege criticat prevede o soluţie legislativă similară, respectiv posibilitatea de a ataca în justiţie hotărârea comisiei judeţene, în termen de 30 de zile de la comunicare, fără ca legea să prevadă însă şi un termen în decursul căruia comisia judeţeană să fie obligată să se pronunţe, astfel încât, în lipsa unei hotărâri a comisiei judeţene, persoana îndreptăţită nu se poate adresa justiţiei, o astfel de acţiune fiind respinsă ca prematur introdusă.

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind în acord şi cu prevederile constituţionale privind accesul liber la justiţie, dat fiind faptul că prevederile legale criticate reglementează o cale de atac în justiţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost lega! sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 53 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: (2) împotriva hotărârii comisiei judeţene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul. În termen de 30 de zile de la comunicare.

În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în faţa legii şi la preeminenţa legii, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi în art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie.

De asemenea, sunt invocate prevederile art. 19 pct. 3 referitor la limitarea exerciţiului libertăţii de exprimare cuprins în Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, art. 14 - Interzicerea discriminării cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 - Interzicerea generală a discriminării cuprins în Protocolul nr. 12 adiţional la aceeaşi convenţie, art. 2 pct. 1 referitor la interzicerea discriminării şi art. 7 privind egalitatea în faţa legii cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 20 - Egalitatea în faţa legii şi art. 21 - Nediscriminarea cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Autorul excepţiei susţine, în esenţă, că, în lipsa unui termen legal în decursul căruia comisia judeţeană să fie obligată să se pronunţe asupra cererilor sau contestaţiilor formulate de către persoanele care au cerut reconstituirea ori constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, aceasta amână în mod nejustificat soluţionarea, astfel încât, în lipsa unei hotărâri a comisiei judeţene, persoana îndreptăţită nu se poate adresa justiţiei, o astfel de acţiune fiind respinsă ca prematur introdusă. Analizând aceste susţineri, Curtea constată că autorul excepţiei tinde să solicite Curţii Constituţionale completarea textului de lege criticat, solicitare care nu poate fi reţinută, fiind contrară dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că, în exercitarea atribuţiilor sale, Curtea Constituţională se pronunţă „numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. Acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit căruia „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării”.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie invocată de Vasile Andronic în Dosarul nr. 32.127/4/2011 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.057

din 11 decembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 alin. (1) fit. a) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 lit. a) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie invocată de Maria Belcin şi Victor Belcin în Dosarul nr. 10.185/233/2008 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.336D/2012.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, critica de neconstituţionalitate vizând aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 10.185/233/2008, Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 lit. a) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie invocată de Maria Belcin şi Victor Belcin într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unei încheieri de carte funciară.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat permite inclusiv folosirea de „acte false” în vederea intabulării unui drept de proprietate, dat fiind faptul că registratorul de la oficiul teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară nu are competenţa de a verifica pe fond legalitatea înscrisului în temeiul căruia dispune înscrierea provizorie sau intabularea, verificând doar respectarea condiţiilor de formă prevăzute de lege.

Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că registratorul de carte funciară nu are competenţa de a verifica îndeplinirea condiţiilor de fond ale actelor prezentate de petenţi, această competentă revenind instanţelor de judecată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. În acest sens, arată că autorul excepţiei vizează în fapt o problemă de omisiune legislativă, arătând că registratorul de carte funciară nu verifică şi respectarea condiţiilor de fond prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a înscrisului în baza căruia se solicită intabularea.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile 48 lit. a) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 3 martie 2006. În realitate, Curtea constată că obiect al excepţiei îl constituie prevederile art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, modificate prin art. I pct. 28 din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 24 iulie 2012.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: (1) în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplineşte următoarele condiţii limitative:

a) este încheiat cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de lege;”.

În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept, democratic şi social, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor şi în art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Textul de lege criticat este cuprins în cap. II - Procedura de înscriere în cartea funciară din titlul II - Publicitatea imobiliară, reglementând, în contextul procedurii de înscriere în cartea funciară, atribuţiile registratorului de la birourile teritoriale ale oficiului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară.

Astfel, potrivit acestor prevederi legale, cererea de înscriere în cartea funciară se depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial şi va fi însoţită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; cererile de înscriere se înregistrează în registrul de intrare, cu menţionarea datei şi a numărului care rezultă din ordinea cronologică a depunerii lor, iar copia legalizată se va păstra în mapa biroului de cadastru şi publicitate imobiliară.

Primind cererea de înscriere, registratorul este obligat să verifice dacă aceasta cuprinde toate elementele cerute de lege pentru legala ei înregistrare, şi anume, aşa cum prevede textul de lege criticat, dacă îndeplineşte condiţiile legale de formă, identifică corect numele sau denumirea părţilor şi menţionează codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală ori codul unic de înregistrare, după caz, atribuit acestora, individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară şi un număr cadastral sau topografic, după caz, şi altele, astfel cum sunt enumerate în cuprinsul art. 48 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 7/1996.

Or, Curtea constată că prevederile legale criticate sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi, fiind aplicabile în mod egal tuturor subiectelor de drept aflate în ipoteza normei legale, respectiv persoanelor care solicită înscrierea în cartea funciară.

Prin urmare, Curtea constată că registratorul de la biroul teritorial nu realizează un control din punctul de vedere al îndeplinirii condiţiilor de fond pentru a constata legalitatea actului sau a faptului juridic a cărui înscriere se cere, procedura de înscriere sau intabulare fiind una necontencioasă, astfel încât invocarea încălcării dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la apărare sau inviolabilitatea proprietăţii private nu este relevantă.

Este atributul instanţelor de judecată, respectiv al judecătoriei în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul sau al instanţei de apel, în cazul formulării acestei căi de atac împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie, în cadrul soluţionării plângerii persoanelor interesate împotriva încheierii de înscriere în cartea funciară, de a analiza condiţiile de fond ale actului a cărui înscriere se cere, prin administrarea oricăror probe concludente şi respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.

De altfel, Curtea observă că, în speţă, autorii excepţiei au solicitat constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare în temeiul căruia s-a făcut înscrierea dreptului tabular, formulând, la instanţa de judecată competentă, plângere împotriva încheierii emise de oficiul teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţia invocată du Maria Belcin şi Victor Belcin în Dosarul nr. 10.165/233/2008 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.062

din 11 decembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Livru Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie invocată de Emilian Nicolae în Dosarul nr. 4.551/243/2011 al Judecătoriei Hunedoara şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.376D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că reglementările juridice pot prezenta diferenţe, în raport de condiţii obiective, fără ca acestea să fie considerate discriminatorii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin încheierea din 24 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4.551/243/2011, Judecătoria Hunedoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie invocată de Emilian Nicolae într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în tăgada paternităţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat creează o inegalitate juridică între titularii acţiunii în tăgada paternităţii, în funcţie de data naşterii copilului a cărui prezumţie de paternitate se contestă. Astfel, potrivit textului de lege criticat, prevederile legale referitoare la acţiunea în tăgada paternităţii, cuprinse în art. 430 din noul Cod civil, potrivit cărora soţul mamei poate introduce acţiunea în termen de 3 ani, care curge fie de la data la care soţul a cunoscut prezumţia de paternitate, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumţia de paternitate nu corespunde realităţii, se aplică doar copiilor născuţi după intrarea în vigoare a noului Cod civil, iar nu copiilor născuţi anterior acestei date, în privinţa cărora acţiunea în tăgada paternităţii este reglementată prin dispoziţiile art. 55 din Codul familiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Judecătoria Hunedoara apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că nicio situaţie juridică nu poate genera alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data naşterii lui, astfel încât respectarea principiilor privind aplicarea în timp a legii civile asigură un climat de ordine, indispensabil exercitării drepturilor constituţionale, prevenindu-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii raporturilor juridice, în general, şi a raporturilor juridice de familie, în special.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că acestea sunt expresia aplicării legii civile în timp, astfel încât ele dispun numai pentru viitor şi se aplică tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii noi, în speţă noul Cod civil. Mai mult, prevederile legale criticate nu creează discriminări faţă de părinţii copiilor care au introdus acţiuni în justiţie privitoare la filiaţie, tratamentul juridic diferit fiind deplin justificat de actele normative diferite aplicabile la data existenţei situaţiilor juridice reglementate. Prin stabilirea expresă, în chiar cuprinsul normei criticate, a situaţiilor cărora se aplică norma legală criticată, legiuitorul a urmărit asigurarea stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, echitatea şi legalitatea aplicării normei juridice în viaţa socială, prevenirea eventualelor abuzuri şi protecţia drepturilor celorlalte părţi.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare.

În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului.

De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi ale art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

În ceea ce priveşte sfera de determinare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat în mod constant că acest principiu presupune eo ipso că la aceleaşi situaţii juridice tratamentul aplicat nu poate fi decât identic, iar situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, bazată pe un criteriu obiectiv şi rezonabil (a se vedea, cu titlu exemplificativ, deciziile nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, nr. 107 din 13 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 202 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2005, nr. 82 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 13 aprilie 2012).

Aplicând aceste considerente de principiu la analiza prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea constată că situaţia diferită în care se află titularii dreptului la acţiunea în tăgada paternităţii, în funcţie de data naşterii copilului a cărui paternitate se contestă, derivă din succesiunea în timp a actelor normative în materie, mai concret, din aplicarea principiului general de drept tempus regit actum.

Privită din această perspectivă, deosebirea de tratament juridic apare ca fiind întemeiată pe un criteriu obiectiv şi rezonabil, fiind astfel de neconceput, în acord cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, ca legea nouă să se aplice şi copiilor născuţi înainte de intrarea ei în vigoare, respectiv efectele juridice ale legii noi să fie aplicabile şi unei situaţii trecute, şi anume naşterea copilului.

În legătură cu acest aspect, Curtea a reţinut în mod constant că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări. În acest sens sunt deciziile nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, şi nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, prin care Curtea Constituţională a statuat că respectarea egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.

De altfel, prin Decizia nr. 755 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei şi a constatat că sintagma „Dispoziţiile prezentei legi privind acţiunea în tăgăduirea paternităţii, [...], sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată” este neconstituţională, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 15 din Legea fundamentală, în condiţiile în care legea nouă se aplică unui drept născut sub imperiul legii vechi.

Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit aspecte noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1--3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie invocată de Emilian Nicolae în Dosarul nr. 4.551/243/2011 al Judecătoriei Hunedoara.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.070

din 13 decembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Toma - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Mircea Pavel Dorin Mircea în Dosarul nr. 2.312/281/2012 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.011 D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că modalităţile de comunicare a procesului-verbal se pot efectua alternativ, nefiind subsidiare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.312/281/2012, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Mircea Pavel Dorin Mircea într-o cauză având ca obiect o plângere împotriva unui proces-verbal de constatare a contravenţiei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 536 din 28 aprilie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Nu motivează însă în niciun fel excepţia de neconstituţionalitate ridicată, limitându-se la a aprecia că dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 21, 24 şi 52 din Constituţie, fără a arăta în ce constă această contrarietate.

Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21,24 şi 52 din Constituţie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Consideră că acestea nu îngrădesc accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, întrucât art. 31 din ordonanţă recunoaşte oricărei persoane, identificată ca autor al unei contravenţii şi sancţionată ca atare printr-un proces-verbal încheiat de organul competent, posibilitatea de a se plânge împotriva acestuia instanţei judecătoreşti, declanşând în acest mod faza judiciară a acţiunii administrative, în care beneficiază de toate garanţiile care condiţionează dreptul la un proces echitabil.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu următorul cuprins: „Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişam la domiciliul sau ia sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor”.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Curtea constată că autorul nu motivează în niciun fel excepţia de neconstituţionalitate invocată, limitându-se la a aprecia ca fiind neconstituţionale dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, fără a arăta în ce mod acestea contravin prevederilor art. 21, 24 şi 52 din Constituţie. Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Curtea observă că asupra dispoziţiilor de lege criticate s-a pronunţat, de exemplu, prin deciziile nr. 467 din 6 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 28 iunie 2006, şi nr. 1.254 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, constatând că acestea sunt constituţionale în raport cu prevederile constituţionale invocate şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Mircea Pavel Dorin Mircea în Dosarul nr. 2.312/281/2012 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Toma

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.071

din 13 decembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Toma - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Biroul Notarial Public Chiru Maria Dana în Dosarul nr. 9.854/1.748/2011 al Judecătoriei Găeşti şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.026D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.146D/2012, având ca obiect excepţia de neconstitu­ţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Nicolamar” - S.R.L. din laşi în Dosarul nr. 8.369/94/2011 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.146D/2012 !a Dosarul nr. 1.026D/2012, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 1.087 din 5 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 9.854/1.748/2011, Judecătoria Găeşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) şi (€) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Biroul Notarial Public Chiru Maria Dana într-o cauză având ca obiect o plângere contravenţională.

Prin Decizia civilă nr. 708/R din 11 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8.369/94/2011, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Nicolamar” - S.R.L. din laşi într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 este neconstituţională, deoarece obligă contravenientul atât la plata tarifului de despăgubire, cât şi la plata rovinietei, pentru a putea circula în continuare pe drumurile din România. Arată că nu se acordă dreptul de circulaţie pe un interval de timp cel mult egal cu plata contravalorii rovinietei, atâta vreme cât cuantumul despăgubirii prevăzute de art. 8 din ordonanţă este egal cu valoarea rovinietei pe un an. Susţine că despăgubirea şi rovinieta au acelaşi scop, şi anume acoperirea cheltuielilor de finanţare a lucrărilor de construcţie, modernizare, întreţinere şi reparaţie a drumurilor naţionale.

Arată că fapta săvârşită (contravenţia) este sancţionată de două ori, prin aplicarea amenzii contravenţionale, dar şi prin obligarea la plata despăgubirii, în condiţiile în care nu există în fapt o pagubă, ci numai o taxă pentru folosirea drumurilor. Mai arată că, prin comunicarea cu întârziere a procesului-verbal de contravenţie, se creează posibilitatea săvârşirii mai multor contravenţii de acelaşi fel, fapt ce duce la îmbogăţirea fără justă cauză a statului, încălcându-se, în acelaşi timp, prevederile art. 47 din Constituţie.

Consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, precum şi celui la libera circulaţie, deoarece contravenientul plăteşte, în plus faţă de cetăţeanul care nu a săvârşit contravenţia, şi o amendă contravenţională.

Arată că, prin plata dublă (a despăgubirii, respectiv a rovinietei), se încalcă prevederile constituţionale potrivit cărora sunt interzise orice prestaţii impuse în afara celor prevăzute de legea fiscală.

În acelaşi timp, autorii excepţiei susţin că prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 nu îndeplinesc cerinţele de previzibilitate impuse de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu reglementează, într-o manieră clară şi previzibilă, natura juridică a tarifului de despăgubire, şi nici modalitatea de aplicare a dispoziţiilor privind plata acestuia, astfel încât persoanele împuternicite şi autorităţile publice chemate să aplice norma criticată sunt puse în situaţia de a stabili în mod aleatoriu aceste aspecte.

Ca urmare a examinării prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, destinatarul normei juridice, respectiv utilizatorul drumurilor naţionale, ar putea trage concluzia că tariful de despăgubire reprezintă contravaloarea rovinietei pe 12 luni şi că, odată achitat acest tarif, va avea o rovinieta valabilă pentru această perioadă. Obligativitatea achitării de către contravenient a tot atâtor amenzi şi tarife de despăgubire câte fapte contravenţionale se presupune că acesta ar fi săvârşit apare astfel ca fiind excesivă, în sensul că ar putea conduce la plata unor sume disproporţionate în raport cu pericolul social al faptei.

În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, autorii nu arată în ce mod acestea contravin prevederilor constituţionale invocate.

Judecătoria Găeşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 este neîntemeiată. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 57/2012.

Avocatul Poporului şi-a exprimat punctul de vedere în Dosarul nr. 100D/2011 ai Curţii Constituţionale, ocazie cu care a apreciat că prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 sunt constituţionale, prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 instituindu-se tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România pentru toate vehiculele înmatriculate şi pentru toţi utilizatorii români şi străini, structurat în funcţie de perioada de parcurs şi staţionare, încadrarea în clasa de emisii poluante, masa totală maximă autorizată şi numărul de axe. De asemenea, textul de lege criticat nu conţine elemente de natură să determine un tratament inegal sau discriminatoriu între utilizatorii de vehicule.

În acelaşi timp, precizează că a ridicat direct în faţa Curţii excepţia de neconstituţionalitate a textului criticat, apreciind că acesta contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 11 şi 20 din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 8 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 8/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010, cu următorul cuprins: „(3): Contravenientul are obligaţia de a achita, pe lângă amenda contravenţională, ou titlu de tarif de despăgubire, în funcţie de tipul vehiculului folosit fără a deţine rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4. [...)

(6) Odată cu aplicarea amenzii contravenţionale, utilizatorilor români care folosesc reţeaua de drumuri naţionale din România fără a avea o rovinieta valabilă li se reţine certificatul de înmatriculare al vehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de despăgubire conform prevederilor alin. (3)”.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 25 alin. (1) referitor la libera circulaţie, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 56 privind contribuţiile financiare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu excepţia de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 8 alin, (3) şi alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 au fost abrogate prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 24 iulie 2012. Acest aspect, însă, nu ar putea conduce la inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere Decizia nr. 786 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. În acelaşi timp, însă, art. II din Legea nr. 144/2012 prevede: „Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicate şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”, astfel încât dispoziţiile art. 8 alin. (3) şi alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, astfel cum ele au fost reglementate anterior abrogării prin Legea nr. 144/2012, nu îşi mai produc efectele în cauza de faţă.

Pentru aceste considerente, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Biroul Notarial Public Chiru Maria Dana în Dosarul nr. 9.854/1.748/2011 al Judecătoriei Găeşti şi de Societatea Comercială „Nicolamar” - S.R.L. din laşi în Dosarul nr. 8.369/94/2011 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Toma

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.072

din 13 decembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Filica Berdilă în Dosarul nr. 18.074/180/2011 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi care formează Obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1 050D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, ia\ă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 24 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 18.074/180/2011, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Filica Berdilă cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva unui act al procurorului de netrimitere în judecată.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora soluţia pronunţată de judecător în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, nu este supusă niciunei căi de atac, încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv.

Curtea de Apel Bacău - Secţia penală apreciază că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu sunt contrare prevederilor constituţionale şi celor din actele normative internaţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 242/2011, nr. 753/2011, nr. 1.131/2011, nr. 1.181/2011 şi nr. 1.456/2011.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 62/2012, nr. 188/2012, nr. 233/2012, nr. 234/2012 şi nr. 324/2012, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, având următorul cuprins: „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi a prevederilor art. 6 privind dreptul ia un proces echitabil şi ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că intre dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Legea fundamentală şi din actele normative internaţionale invocate nu poate fi reţinută nicio contradicţie. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la „condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac („împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii*), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai de lege” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004).

Dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării ori urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul ia două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu are aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.

Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, şi Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Filica Berdilă în Dosarul nr. 18.074/180/2011 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.073

din 13 decembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aurel Moga şi Asociaţia de Locatari din bd. Corneliu Coposu nr. 1D, sectorul 3, Bucureşti, în Dosarul nr. 6.226/302/2012 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.054D/2012.

La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei Asociaţia de Locatari din bd. Corneliu Coposu nr. 1D, sectorul 3, Bucureşti, a depus ia dosar note scrise prin care aduce la cunoştinţa Curţii faptul că a formulat cerere de repunere în termen şi recurs împotriva Sentinţei penale nr. 951 din 24 aprilie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 6.226/302/2012.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Sentinţa penală nr. 951 din 24 aprilie 2012, aşa cum a fost îndreptată prin încheierea din 29 mai 2012, ambele pronunţate în Dosarul nr. 6.226/302/2012, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Aurel Moga şi Asociaţia de Locatari din bd. Corneliu Coposu nr. 1D, sectorul 3. Bucureşti, cu ocazia soluţionării contestaţiei în anulare împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă o cerere de revizuire.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv, precum şi condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire nu are loc în şedinţă publică, ci presupune o activitate unilaterală, iar nu contradictorie, părţile fiind, astfel, în imposibilitate de a-şi susţine punctul de vedere în faţa instanţei.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Legea fundamentală invocate de autorii excepţiei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 325/2012 şi nr. 518/2012, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, modificate prin art. XVIII pct. 53 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi a prevederilor art. 1 privind obligaţia de a respecta drepturile omului, ale art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul !a un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la principiile accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 518 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 20 iunie 2012, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând că revizuirea este o cale extraordinară de atac împotriva hotărârilor penale definitive şi poate fi exercitată numai în condiţiile reglementate în art. 393 şi următoarele din Codul de procedură penală.

Anterior modificării dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală prin art. XVIII pct. 53 din Legea nr. 202/2010, instanţa de judecată examina cererea de revizuire ascultând concluziile procurorului şi ale părţilor. În prezent, cererea se examinează în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

Aşa fiind, Curtea a constatat că, în cadrul acestor din urmă reglementări, partea interesată se adresează procurorului cu o cerere prin care solicită revizuirea unei hotărâri penale definitive, iar acesta va fi obligat să efectueze o seamă de acte de cercetare, care vor fi înaintate împreună cu concluziile sale instanţei competente. Prin art. 403 din Codul de procedură penală a fost instituită procedura prealabilă a admiterii în principiu, stabilindu-se în alin. 1 că instanţa, pe baza materialului primit de la procuror, examinează, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

Or, prin natura şi conţinutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a revizuirii sub aspectul admisibilităţii în principiu, nu vizează însăşi soluţionarea căii extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii condiţiilor de exercitare a acesteia referitoare la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute de lege şi depunerea ori invocarea mijloacelor de probă în dovedirea cazului de revizuire. Altfel spus, instanţa se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei, ca şi în cazul judecării recuzării sau al strămutării pricinilor. Or, aşa cum a stabilit în repetate rânduri instanţa de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenţiei, „drepturi civile” şi, deci, nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunţat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (Cererea nr. 11.826/85); examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, V şi Z împotriva Elveţiei (Cererea nr. 6.916/75).

Aşadar, cât timp procedura admiterii în principiu nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii de revizuire - o atare procedură fiind reglementată cu caracter exclusiv în art. 405 din Codul de procedură penală -, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se ocupă de fondul cauzelor, de drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai de aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor.

De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare şi a celor extraordinare de atac, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac. Aceste prevederi constituţionale dau expresie principiului consacrat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunţată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33, a stabilit că „statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe. soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele arătate, dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Referitor la invocarea, ca temei al excepţiei de neconstituţionalitate, a art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea constată că o atare încălcare nu poate fi reţinută, întrucât principiul egalităţii cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă ia situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul de lege ce face obiectul excepţiei, a art. 53 din Constituţie, aceasta nu poate fi reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu s-a constatat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aurel Moga şi Asociaţia de Locatari din bd. Corneliu Coposu nr. 1D, sectorul 3, Bucureşti, în Dosarul nr. 6.226/302/2012 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

ORDIN

privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.081/2011 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare de declaraţii informative

 

Având în vedere dispoziţiile art. 1563 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 228 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru a se asigura informaţiile necesare determinării bazei TVA pentru resursa proprie a României, potrivit prevederilor Regulamentului (CEE, EURATOM) nr. 1.553/89 al Consiliului din 29 mai 1989 privind regimul unitar definitiv de colectare a resurselor proprii provenite din taxa pe valoarea adăugată,

în temeiul art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.081/2011 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare de declaraţii informative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 103 din 9 februarie 2011, se modifică după cum urmează:

1. La anexa nr. 4, la „Instrucţiuni pentru completarea formularului (392 A) «Declaraţie informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în anul ....»„, primul paragraf va avea următorul cuprins:

„Formularul «Declaraţie informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în anul....» se completează de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, potrivit dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, CU modificările şi completările ulterioare, a căror cifră de afaceri, efectiv realizata la finele anului calendaristic, este inferioară sumei de 220.000 lei.”

2. La anexa nr. 4, la „Instrucţiuni pentru completarea formularului (392 A) «Declaraţie informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în anul ....»„, precizările de la secţiunea „Cifra de afaceri” vor avea următorul cuprins:

„Se înscrie cifra de afaceri realizată la finele anului de raportare, care trebuie să fie inferioară sumei de 220.000 lei.

3. La anexa nr. 4, la „Instrucţiuni pentru completarea formularului (392 B) «Declaraţie informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile efectuate în anul....»„, primul paragraf va avea următorul cuprins:

„Formularul «Declaraţie informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile efectuate în anul ....» se completează de către persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA, potrivit dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, a căror cifră de afaceri realizată la finele anului calendaristic, excluzând veniturile obţinute din vânzarea de bilete de transport internaţional rutier de persoane, este inferioară sumei de 220.000 lei.”

4. La anexa nr. 4, la „Instrucţiuni pentru completarea formularului (392 B) «Declaraţie informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile efectuate în anul....»„, precizările de la secţiunea „Cifra de afaceri” vor avea următorul cuprins:

„Se înscrie cifra de afaceri realizată la finele anului de raportare, care trebuie să fie inferioară sumei de 220.000 lei.”

5. La anexa nr. 5, la punctul 3,2, literele a) şi b), sintagma „cu cifra de afaceri mai mică de 35.000 euro, calculată în echivalent lei, potrivit legii, respectiv inferioară sumei de 119.000 lei” se înlocuieşte cu sintagma „cu cifra de afaceri mai mică de 220.000 lei”.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. III. - Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, precum şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

 

p. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Constantin Mihail

 

Bucureşti, 22 ianuarie 2013.

Nr. 65.

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE

OFICIUL ROMAN PENTRU ADOPŢII

 

ORDIN

privind documentele care se anexează cererii de evaluare în vederea eliberării unui nou atestat de persoană sau familie aptă să adopte, ca urmare a expirării atestatului anterior

În temeiul art. 8 alin. (3) din Legea nr. 274/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Oficiului Român pentru Adopţii emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) în cazul în care nu au trecut mai mult de 6 luni de la încetarea de drept a valabilităţii atestatului de persoană sau familie aptă să adopte ca urmare a expirării, persoana ori familia care solicită evaluarea în vederea eliberării unui nou atestat formulează o cerere scrisă adresată direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază administrativ-teritorială domiciliază şi anexează documentele prevăzute de prezentul ordin.

(2) în situaţia prevăzută la alin. (1) nu este necesară realizarea informării prealabile iniţierii procedurii de adopţie prevăzute de art. 9 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 350/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de coordonare de pe lângă Oficiul Român pentru Adopţii.

Art. 2. - (1) Cererea prevăzută la art. 1 alin. (1) este însoţită numai de documentele prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. b), f)-h), j), I), m)din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 350/2012. În acest caz, consilierul juridic din cadrul Compartimentului adopţii şi postadopţii ataşează la cerere şi celelalte documente din dosarul iniţial de evaluare.

(2) Documentele prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. a), c), d), e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 350/2012 se anexează de către solicitant/solicitanţi la cererea de obţinere a unui nou atestat numai dacă au survenit modificări în situaţia acestuia/acestora şi dacă documentele din dosarul iniţial de evaluare nu mai sunt valabile.

(3) Documentul prevăzut la art. 11 alin. (1) lit. k) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 350/2012 se anexează de către solicitant/solicitanţi la cererea de obţinere a unui nou atestat numai în situaţia în care solicitantul/solicitanţii are/au copii care nu au dobândit capacitate deplină de exerciţiu.

(4) în situaţia în care nu este necesară depunerea documentelor menţionate la alin. (2) şi (3), solicitantul/solicitanţii va/vor anexa la cererea de evaluare o declaraţie pe propria răspundere cu privire la menţinerea valabilităţii datelor/ informaţiilor din respectivele documente.

(5) Dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi (3) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 350/2012 se aplică în mod corespunzător.

Art. 3. - Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi Oficiul Român pentru Adopţii vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Oficiului Român pentru Adopţii,

Bogdan Adrian Panait

 

Bucureşti, 21 ianuarie 2013.

Nr. 631.

ACTE ALE COMISIEI DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR

 

COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR

 

ORDIN

pentru modificarea normelor privind condiţiile şi modalităţile de comunicare electronică a unor informaţii referitoare la contracte de asigurare, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2012

 

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 lit. a) şi ale art. 4 alin. (26) şi (27) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare,

potrivit hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 20 decembrie 2012, prin care s-a decis desfiinţarea bazei de date pentru evidenţa evenimentelor rutiere REVER,

preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emite următorul ordin:

Art. I. - Normele privind condiţiile şi modalităţile de comunicare electronică a unor informaţii referitoare la contracte de asigurare, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 18 mai 2012, se modifică după cum urmează:

- La articolul 1, alineatul (2) se abrogă.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.

Art. III. - Asigurătorii, precum şi direcţiile de specialitate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

 

Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,

Daniel George Tudor

 

Bucureşti, 17 ianuarie 2013.

Nr. 4.