MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 347/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 347         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 12 iunie 2013

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 230 din 9 mai 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 pentru modificarea şi completarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabila

 

Opinie separată

 

Decizia nr. 231 din 9 mai 2013 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre puterea judecătorească, reprezentată prin Consiliul Superior al Magistraturii, si puterea executivă, reprezentată prin Guvernul României, formulată de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

58. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultura, silvicultură şi dezvoltare rurală şi pentru abrogarea art. II din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 230

din 9 mai 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 21/2013 pentru modificarea şi completarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 pentru modificarea şi completarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, excepţie ridicată, direct, de Avocatul Poporului şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 269D/2013.

La apelul nominal, pentru autorul excepţiei, răspunde consilierul Ecaterina Mirea, cu împuternicire la dosar.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. Astfel, arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013, prin eliminarea atribuţiei” Consiliului Superior al Magistraturii de a propune candidaţii în numele României pentru funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului - această competenţă fiind transferată în sarcina unei comisii din care face parte, alături de alte persoane, şi un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, desemnat de Plenul acestuia -, încalcă prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie potrivit cărora ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.189/2008 şi nr. 1.257/2009 şi susţine că eliminarea atribuţiei de a propune candidaţii pentru funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului afectează regimul juridic al Consiliului Superior al Magistraturii, ca instituţie fundamentală a statului, cu rol de garant al independenţei justiţiei, ceea ce atrage neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013. Mai arată că Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999, modificată prin ordonanţa de urgenţă criticată, a fost adoptată de Parlament ca lege ordinară, or, potrivit art. 134 alin. (4) din Legea fundamentală, „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.”

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece interdicţia prevăzută de art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală este totală şi necondiţionată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 738/2012. Consideră că Guvernul şi-a atras competenţe exclusive în desemnarea judecătorului român la Curtea de la Strasbourg, în toate etapele procedurii, deşi Memorandumul explicativ al Ghidului cu privire la selecţia candidaţilor pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului atrage atenţia că, dacă organismul care propune candidaţii este stabilit sub autoritatea guvernului şi conţine membri proveniţi din administraţie, nu poate fi considerat independent în sensul strict al cuvântului. Aşadar, lista candidaţilor nu trebuie să fie şi nici nu trebuie să pară rezultatul unui patronaj politic. Mai arată că rolul statelor părţi în ceea ce priveşte propunerea candidaţilor de cea mai înalta calitate posibilă este de o importanţă fundamentală pentru succesul continuu al Curţii, aşa cum se arată la punctul 21 din Declaraţia de la Brighton din 2012 privind angajamentul statelor părţi de a continua procesul de reformă a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Prin urmare, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013, întrucât aduce atingere prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Adresa nr. 3.371 din 17 aprilie 2013, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.515 din 17 aprilie 2013, în temeiul art. 146 lit. d) teza a două din Constituţie şi ai art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 pentru modificarea şi completarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Avocatul Poporului susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 încalcă prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie potrivit cărora ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, întrucât elimină atribuţia exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte propunerea candidaţilor în numele României pentru funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului, transferând această competenţă în sarcina unei comisii din care face parte, alături de alte persoane, şi un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, desemnat de Plenul acestuia. Arată că, prin Decizia nr. 1.189/2008, Curtea Constituţională a statuat că, în materie de instituţii fundamentale ale statului, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă „afectează”, dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin. Referitor la înţelesul sintagmei „afectare a regimului instituţii lor fundamentale ale statului”, prin Decizia nr. 1.257/2009, Curtea a reţinut că se au în vedere toate componentele care definesc regimul juridic al acestora - structura organizatorică, funcţionarea, competenţele, resursele materiale şi financiare, numărul şi statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptă etc. Totodată, Curtea a mai reţinut că sunt instituţii fundamentale ale statului acelea reglementate expres de Constituţie, în mod detaliat ori măcar sub aspectul existenţei lor, în mod explicit sau doar generic, respectiv instituţiile cuprinse în titlul III din Constituţie, precum şi autorităţile publice prevăzute în alte titluri ale Legii fundamentale. Având consacrare în titlul III din Constituţia României, Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă o instituţie fundamentală a statului, cu rol de garantai independenţei justiţiei.

Avocatul Poporului susţine că eliminarea atribuţiei Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte propunerea candidaţilor în numele României pentru funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului afectează regimul juridic al Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce atrage neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013, Guvernul intervenind într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie.

Autorul excepţiei mai observă că actul normativ supus modificării prin ordonanţa de urgenţă criticată este Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999, emisă de Guvern în temeiul Legii nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Ulterior, Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 a fost aprobată de Parlament cu modificări, inclusiv cu modificarea art. 5, ca lege ordinară (Legea nr. 87/2001), cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, revizuită [fostul art. 74 alin. (2) din Constituţie]. Potrivit prevederilor art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul poate emite ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare în domenii care nu fac obiectul legilor organice, or, potrivit art. 134 alin. (4) din Legea fundamentală, „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei”,

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi ale art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza a două din

Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 şi 32 din Legea  nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 pentru  modificarea şi completarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 4 aprilie 2013, dispoziţii care au următorul cuprins:

„Art. 1. - Articolul 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 31 august 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: «Art. 5. - (1) Desemnarea candidaţilor

În numele României pentru funcţia de judecător al Curţii se face de către Guvern, cu avizul comisiilor juridice şi pentru drepturile omului din Senat şi Camera Deputaţilor, reunite în şedinţă comună, la propunerea unei comisii formate din persoanele enumerate mai jos. care îşi exercită mandatul în mod individual şi independent şi îşi exprimă propria opinie:

a) ministrul justiţiei;

b) ministrul afacerilor externe:

c) agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

d) directorul Direcţiei afaceri europene şi drepturile omului din cadrul Ministerului Justiţiei;

e) un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, desemnat de Plenul acestuia;

f) un judecător la înalta Curie de Casaţie şi Justiţie, desemnat de Colegiul de conducere ai acesteia;

g) Avocatul Poporului;

h) două cadre didactice universitare de la facultăţile de drept din cadrul universităţilor de cercetare avansată şi educaţie, astfel cum acestea sunt clasificate potrivit art. 193 alin. (4) lit. c) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, desemnate, cu majoritate, de membrii prevăzuţi la lit. a)-g), în baza propunerilor facultăţilor de drept.»

2. După alineatul (1) se introduc nouă noi alineate, alineatele (11)-(19), cu următorul cuprins:

«(11) Comisia prevăzută la alin. (1) este convocată de ministrul justiţiei, care prezidează lucrările acesteia. Comisia este valabil întrunită în prezenţa a cel puţin 5 membri şi decide cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

(12) În termen de 5 zile de la convocare, comisia, prin grija secretariatului acesteia, asigurat de Ministerul Justiţiei, publică anunţul privitor Ia selecţia candidaţilor în numele României pentru funcţia de judecător al Curţii în Monitorul Oficial şi pe site-urile Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Externe, Consiliului Superior al Magistraturii şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, acesta poate fi afişat pe site-urile organismelor profesionale juridice. În anunţ sunt indicate cerinţele prevăzute pentru ocuparea acestei funcţii de legislaţia naţională, de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de instrumentele juridice adoptate la nivelul Consiliului Europei cu relevanţă În acest domeniu, documentaţia ce trebuie prezentată, data şi locul desfăşurării selecţiei candidaţilor, termenul până la care pot fi depuse candidaturile.

(13) Candidaţii vor fi desemnaţi din rândul persoanelor cu înaltă prestanţă morală şi civică, care întrunesc cerinţele exercitării unor înalte funcţii judiciara sau care sunt jurişti cu reputaţie profesională recunoscută şi care îndeplinesc criteriile pentru alegerea judecătorilor prevăzute în instrumentele juridice adoptate la nivelul Consiliului Europei cu relevanţă în acest domeniu.

(14) În termen de 3 zile de la expirarea termenului prevăzut în anunţ pentru depunerea dosarelor de candidatură, comisia organizează o audiere a candidaţilor.

(15) În termen 5 zile de la audiere, comisia selectează 3 candidaţi, care vor fi incluşi în lista de propuneri pe care o va înainta Guvernului. În măsura în care este posibil, comisia elaborează şi o listă de rezervă cu 3 candidaţi. Cele două liste sunt publicate pe site-ul Ministerului Justiţiei. Procesul-verbal încheiat ca urmare a procedurii de selecţie a candidaţilor şi de stabilire a conţinutului celor două liste se motivează.

(16) În termen de 5 zile de la primirea propunerilor comisiei, Guvernul, dacă este de acord cu propunerile acesteia, supune lista de candidaţi avizului comisiilor parlamentare prevăzute la alin. (1), care procedează la audierea candidaţilor. Avizul comisiilor parlamentare are valoare consultativă.

(17) În cazul în care Guvernul nu este de acord cu una sau mai multe dintre propunerile înaintate de comisie, solicită motivat acesteia formularea de noi propuneri. În acest scop, comisia poate înainta una sau mai multe, după caz, dintre propunerile reţinute pe lista de rezervă cu 3 candidaţi.

(1e) În cazul în care Guvernul nu este de acord cu niciuna dintre propunerile prezentate, luându-le în considerare inclusiv pe cele înaintate de comisie potrivit dispoziţiilor alin. (V), se reia procedura de selecţie, prevederile alin. (V)-(17) rămânând aplicabile.

(19) În termen de 3 zile de la primirea avizului comisiilor parlamentare, Guvernul adoptă şi transmite Consiliului Europei lista cuprinzând cei 3 candidaţi în numele României pentru funcţia de judecător al Curţii.»

Art. II. - Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 31 august 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea /, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.”

Anterior acestei modificări, alin. 1 al art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 31 august 1999, avea cuprinsul dat prin Legea de aprobare nr. 87/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 23 martie 2001: „Desemnarea candidaţilor în numele României pentru funcţia de judecător al Curţii se face de Guvern, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în urma audierii persoanelor propuse de membrii acestuia din rândul juriştilor cu mare prestanţă morală şi civică, cu reputaţie profesională recunoscută, cu avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale ale Camerei Deputaţilor şi al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, al Comisiei pentru drepturile omului şi minorităţi ale Senatului. Comisiile reunite vor audia candidaţii propuşi, în şedinţă comună. Convocarea Consiliului Superior al Magistraturii se face de ministrul justiţiei, care va prezida lucrările acestuia, fără a participa la vot.”

Prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 115 alin. (6), potrivit cărora: „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Critica formulată priveşte un aspect de neconstituţionalitate extrinsecă, constând în încălcarea exigenţelor constituţionale instituite de art. 115 alin. (6) în materie de delegare legislativă. Astfel, autorul excepţiei consideră că eliminarea atribuţiei exclusive a Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte propunerea candidaţilor în numele României pentru funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului afectează regimul juridic al Consiliului Superior al Magistraturii ca instituţie fundamentală a statului, ceea ce atrage neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013, Guvernul intervenind într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială.

Cu privire la sensul dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea a statuat că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală si necondiţionată atunci când menţionează că _nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale şi că „nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”. În celelalte domenii prevăzute de text, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă „afectează”, dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin.

Referitor la înţelesul sintagmei „regimul instituţiilor fundamentale ale statului”, prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, Curtea a reţinut că se au în vedere toate componentele care definesc regimul juridic al acestora - structura organizatorică, funcţionarea, competenţele, resursele materiale şi financiare, numărul şi statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptă etc. Atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în doctrină s-a considerat că sunt instituţii fundamentale ale statului acelea reglementate expres de Constituţie, în mod detaliat ori măcar sub aspectul existenţei lor, în mod explicit sau doar generic [instituţiile cuprinse în titlul III din Constituţie, precum şi autorităţile publice prevăzute în alte titluri ale Legii fundamentale].

Reglementat de Constituţie în secţiunea a 3-a din capitolul VI [„Autoritatea judecătorească”] al titlului III [„Autorităţile publice], articolele 133 şi 134, care consacră rolul, structura, componenţa, atribuţiile şi hotărârile pe care le adoptă, Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă o instituţie fundamentală a statului, având rolul de garant al „independenţei justiţiei”. Art. 126 alin. f1) din Constituţie prevede că „Justiţia se realizează prin înalta Curte de Casaţie şi Justiţie si prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”. Astfel fiind, potrivit art. 134 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, şi îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor.

În realizarea rolului său constituţional de garant al independenţei justiţiei, ca valoare esenţială a statului de drept, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte, în temeiul art. 134 alin. (4) din Legea fundamentală, pe lângă atribuţiile prevăzute expres de Constituţie,.,[...] şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică [...]”. Revine Curţii Constituţionale, în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei şi de unică autoritate de jurisdicţie constituţională în România, misiunea de a stabili în ce măsură o an urnim atribuţie prevăzută în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii este legată de îndeplinirea rolului constituţional al acestuia.

Actul normativ supus modificării prin ordonanţa de urgenţă criticată este Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999, emisă în temeiul Legii nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, respectiv aprobată de Parlament, cu modificări, prin Legea nr. 87/2001, care a fost adoptată ca lege ordinară, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţie [art. 76 alin. (2) din Constituţia României, revizuită].

Atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii de a propune candidaţii în numele României pentru funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost introdusă în Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 prin Legea de aprobare nr. 87/2001, în condiţiile prevăzute de art. 114 alin. (1) din Constituţie [devenit art. 115 alin. (1) după revizuire], potrivit căruia Guvernul poate emite ordonanţe, în temeiul unei legi speciale de abilitare, în domenii care nu fac obiectul legilor organice, având în vedere că actualul art. 134 alin. (4) a fost inserat în Constituţie cu prilejul revizuirii din 2003.

România, în calitate de parte contractantă la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, a recunoscut dreptul la recursul individual în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi jurisdicţia obligatorie a acestei instanţe în privinţa drepturilor cuprinse în Convenţie şi în protocoalele adiţionale la aceasta, pentru cauzele în care violarea drepturilor garantate de aceste texte a intervenit după intrarea lor în vigoare pentru România. Numărul judecătorilor Curţii Europene a Drepturilor Omului este egal cu numărul părţilor contractante, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei alegând, în numele fiecăreia, un judecător de pe o listă de 3 candidaţi propuşi de aceasta. Judecătorii trebuie să se bucure de cea mai înaltă reputaţie morală şi să întrunească condiţiile cerute pentru exercitarea unor înalte funcţiuni judiciare sau să fie jurişti având o competenţă recunoscută. În cursul mandatului lor, judecătorii nu pot exercita nicio activitate incompatibilă cu cerinţele de independenţă, de imparţialitate sau de disponibilitate impuse de o activitate cu caracter permanent, problemele în această materie fiind rezolvate de către Curtea de la Strasbourg.

Procedura de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului este lăsată la latitudinea statelor membre ale Consiliului Europei. În majoritatea acestor state - de exemplu, în Regatul Unit, Republica Cehă, Letonia, Ţările de Jos, Finlanda, Republica Moldova, Norvegia, Irlanda, Suedia şi Estonia - selecţia candidaţilor se face de către o comisie în alcătuirea căreia intră, de regulă, şi reprezentanţi ai instituţiilor din sfera guvernamentală, iar în Polonia, Austria, Luxemburg, Spania, Germania, Ungaria şi Federaţia Rusă, alegerea candidaţilor este în sarcina guvernului. Consiliul Judiciar are atribuţii în selecţia candidaţilor pentru funcţia de judecători în cadrul instanţelor internaţionale în Slovacia şi Slovenia. În Franţa, verificarea candidaturilor este realizată de Grupul Naţional Francez al Curţii Permanente de Arbitraj.

În concluzie, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei în România, în timp ce judecătorul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu face parte din sistemul naţional al instanţelor judecătoreşti, fiind ales de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de pe^o listă de 3 candidaţi nominalizaţi din partea statului român. În plus, în majoritatea statelor membre ale Consiliului Europei, selecţia candidaţilor pentru funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului se face fie de o comisie - în alcătuirea căreia intră, de regulă, şi reprezentanţi ai instituţiilor din sfera guvernamentală -, fie, direct, de guvern.

Curtea constată că atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Guvernului candidaţii din partea României la funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului nu intră în sfera competenţelor sale stabilite de Constituţie şi de legea organică în vederea realizării rolului său constituţional de garant al independenţei justiţiei în România, motiv pentru care eliminarea acestei atribuţii, prin ordonanţa de urgenţă criticată, nu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora: „Ordonanţele de urgenţă [... ] nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului [... ]”.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) teza a două şi al ari 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi al art. 32 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, direct, de Avocatul Poporului şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 pentru modificarea şi completarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

OPINIE SEPARATĂ

 

Nu împărtăşim soluţia pronunţată în dosarul sus-menţionat, apreciind că excepţia de neconstituţionalitate trebuia admisă, pentru următoarele motive:

1. Este indiscutabil că Parlamentul [în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare a ţării - potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie] poate să modifice/înlăture competenţe şi atribuţii ale unor instituţii fundamentale ale statului [competenţe ori atribuţii pe care tot el Ie-a reglementat sau pe care Ie-a confirmat - ca în cazul din speţă - prin adoptarea actului normativ reglementator, Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999]. Şi Guvernul poate să legifereze, fie printr-o ordonanţă simplă adoptată în temeiul şi limitele unei legi de abilitare [conform dispoziţiilor art. 115 alin. (1)-(3) din Constituţie], fie prin ordonanţe de urgenţă [cu respectarea prevederilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Legea fundamentală].

2. În cauza de faţă, problema nu o reprezintă înlăturarea - în sine - a atribuţiei exclusive a Consiliului Superior al Magistraturii de a propune candidaţii pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ci modalitatea (ne)constituţională utilizată de Guvern în acest demers. Dacă se apreciază benefică trecerea acestei competente în seama unei comisii special instituite în acest scop - aşa cum este şi în alte state - modificarea legislativă poate fi făcută fără ezitare, dar numai în condiţiile respectării Constituţiei.

3. Prevederile art. 115 alin. (6) teza a două din Constituţie interzic însă - de o manieră categorică - adoptarea ordonanţelor de urgentă care pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului. Or, Consiliul Superior al Magistraturii este, neîndoielnic, o asemenea instituţie; concluzia se desprinde firesc din statutul său constituţional (prin art. 133 şi 134 din Legea fundamentală fiindu-i stabilite rolul, structura şi atribuţiile).

4. Prin eliminarea de către Guvern, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 21/2013, a atribuţiei Consiliului Superior al Magistraturii de a propune candidaţii în numele României pentru funcţia de judecător a! Curţii Europene a Drepturilor Omului1 a fost afectat2 regimul juridic3 al organului menit să garanteze independenţa justiţiei, ceea ce atrage neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă menţionate. În acest caz, Guvernul a nesocotit atât dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, cât şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ceea ce - după părerea noastră - nu este de acceptat.

 

Prof. univ. dr. Mircea Ştefan Minea,

Judecător

 

1 Apreciem că nu prezintă importanţă faptul că atribuţia privind propunerea candidaţilor pentru postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a fost acordată Consiliului Superior ai Magistraturii printr-o lege ordinară (şi nu prin Constituţie), întrucât dispoziţiile art. 115 alin. (6) teza a doua din Legea fundamentala interzic adoptarea ordonanţelor de urgenţa care pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, tara a face vreo distincţie - în ceea ce priveşte regimul juridic al respectivelor instituţii - între atribuţiile lor constituţionale (în cazul de faţă, stabilite prin dispoziţiile art. 134 din Constituţie) şi cele legale (prevăzute în Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, sau în alte acte normative, precum Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999).

2 Cu privire la înţelesul constituţional al verbului .a afecta” din cuprinsul dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat că ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă afectează, respectiv dacă produc consecinţe negative asupra regimului instituţiilor fundamentale ale statului. În schimb pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin (a se vedea Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008). Or, este evident că înlăturarea unei atribuţii din competenţele unei instituţii fundamentale a statului nu poate fi - în niciun caz - apreciată ca având consecinţe pozitive.

3 Referitor la înţelesul sintagmei .afectare a regimului Instituţiilor fundamentale ale statului”. Curtea Constituţională a reţinut că sunt avute în vedere toate componentele care definesc regimul juridic al acestora: structura organizatorică, funcţionarea, competenţele, resursele materiale şi financiare, numărul şi statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptă etc. (a se vedea Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009).

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 231

din 9 mai 2013

asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre puterea judecătorească, reprezentată prin Consiliul Superior al Magistraturii, şi puterea executivă, reprezentată prin Guvernul României, formulată de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Mi nea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Maneta Safta - prim-magistrat-asistent

 

I. Pe rol se află cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre puterea judecătorească, reprezentată prin Consiliul Superior al Magistraturii, şi puterea executiva, reprezentată prin Guvernul României, transmisă Curţii Constituţionale prin Adresa nr. 9.645/1.154 din 15 aprilie 2013 a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A e) şi art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.516 din 17 aprilie 2013 si constituie obiectul Dosarului nr. 270 E/2013.

Autorul sesizării solicită Curţii Constituţionale constatarea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între puterea judecătorească, reprezentată prin Consiliul Superior al Magistraturii, şi puterea executivă, reprezentată prin Guvernul României, constând în împiedicarea Consiliului Superior al Magistraturii de a-şi îndeplini atribuţiile prevăzute de normele constituţionale, determinată de modificarea, printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a procedurii de desemnare a judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, se solicită Curţii Constituţionale dispunerea unor măsuri pentru restabilirea ordinii constituţionale care trebuie să existe între autorităţile publice prevăzute în titlul III din Constituţie.

Prevederile constituţionale „asupra cărora poartă conflictul” sunt cele ale art. 1 - Statul român, art. 115 - Delegarea legislativă, art. 133 - Roiul şi structura (Consiliului Superior al Magistraturii), art. 134 - Atribuţii (ale Consiliului Superior al Magistraturii).

II. În motivarea cererii se susţine, în esenţă, că Guvernul a schimbat procedura de numire a judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 pentru modificarea şi completarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 4 aprilie 2013, „reducându-se în mod considerabil atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte propunerea de candidatură.”

Potrivit art. I pct. 1 din actul normativ menţionat, „Desemnarea candidaţilor În numele României pentru funcţia de judecător al Curţii se face de către Guvern, cu avizul comisiilor juridice şi pentru drepturile omului din Senat şi Camera Deputaţilor, reunite în şedinţă comună, la propunerea unei comisii formate din persoanele enumerate mai jos, care îşi exercită mandatul în mod individual şi independent şi îşi exprimă propria opinie:

a) ministrul justiţiei;

b) ministrul afacerilor externe;

c) agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului;

d) directorul Direcţiei afaceri europene şi drepturile omului din cadrul Ministerului Justiţiei;

e) un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, desemnat de Plenul acestuia;

f) un judecător la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnat de Colegiul de conducere al acesteia;

g) Avocatul Poporului;

h) două cadre didactice universitare de la facultăţile de drept din cadrul universităţilor de cercetare avansată şi educaţie, astfel cum acestea sunt clasificate potrivit art. 193 alin. (4) lit. c) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, desemnate, cu majoritate, de membrii prevăzuţi la lit. a)-g), în baza propunerilor facultăţilor de drept”

Anterior modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013, art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi regresul statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 31 august 1999, stabilea următoarea procedură: „Desemnarea candidaţilor în numele României pentru funcţia de judecător al Curţii se face de Guvern, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, m urma audierii persoanelor propuse de membrii acestuia din rândul juriştilor cu mare prestanţă morală si civică, cu reputaţie profesională recunoscută, cu avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale ale Camerei Deputaţilor şi al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, al Comisiei pentru drepturile omului şi minorităţi ale Senatului. Comisiile reunite vor audia candidaţii propuşi, în şedinţă comună. Convocarea Consiliului Superior al Magistraturii se face de ministrul justiţiei, care va prezida lucrările acestuia, fără a participa la vot.”

Invocând, în continuare, o serie de dispoziţii apreciate ca fiind relevante din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (art. 19 - Înfiinţarea Curţii, art. 20 - Numirea judecătorilor, art. 21 - Condiţiile exercitării funcţiilor, art. 22 - Alegerea judecătorilor), precum şi din Regulamentul Curţii (art. 4 - Incompatibilităţi), autorul sesizării susţine că „statutul judecătorilor Curţii este similar, în multe privinţe, statutului judecătorilor români, atât în ceea ce priveşte condiţiile impuse sub aspectul reputaţiei morale ori al competenţei profesionale, cât şi al interdicţiilor şi incompatibilităţilor”, cea mai importantă dintre acestea fiind „independenţa de care se bucură judecătorii internaţionali în exercitarea mandatului lor.” în acest context, propunerea candidaţilor la funcţia de judecător la Curte din partea României de către Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum stabilea vechea formă a Ordonanţei Guvernului nr. 94/1999, „corespundea atât rolului constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, de garant al independenţei justiţiei, cât şi cerinţei de independenţă a viitorului judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”. Modificarea acestei proceduri reprezintă „o intervenţie nejustificată din perspectiva aplicării principiului constituţional care consacră echilibrul puterilor în stat.”

Astfel, „propunerea candidaţilor de către o comisie formată din 9 membri, în care Guvernul este reprezentat de nu mai puţin de 4 membri, iar aceşti 4 reprezentanţi ai executivului pot lua decizia doar ei, în condiţiile în care cvorumul de luare a deciziilor este de cel puţin 3 voturi [...], cumulat cu faptul că tot Guvernul este cel care decide cu privire la aceste propuneri, rupe echilibrul între cele trei puteri ale statului, deplasând nejustificat centrul de influenţă, inclusiv în etapa formulării propunerilor, spre puterea executivă.”

Se mai arată că acest proiect de act normativ nu a fost supus dezbaterii publice şi nu a fost transmis în timp util spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii sau Consiliului Legislativ.

În motivarea cererii se invocă Declaraţia de la Brighton din aprilie 2012, adoptată la finalul Conferinţei privind viitorul Curţii Europene a Drepturilor Omului, organizată de Preşedinţia britanică a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, Ghidul cu privire la selecţia candidaţilor pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum şi Avizul nr. 5 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni în atenţia Comitetului de Miniştri, referitor la regulile şi practicile privind desemnările la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. apreciindu-se că instituţia Consiliului Superior al Magistraturii întruneşte cerinţele conturate în aceste documente cu privire la selecţia candidaţilor pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind „singura autoritate independentă constituţional şi funcţional, recunoscută ca reprezentând garanţia independenţei judecătorilor”.

Se susţine, totodată, că preluarea atribuţiei de propunere a candidaţilor de către comisia prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013, în care Guvernul, angajat politic, alături de alte persoane pentru care nu există vreo garanţie de neimplicare politică, joacă un rol important, ar putea ridica unele probleme din perspectiva apartenenţei de independenţă şi imparţialitate de care trebuie să se ţină cont în procedura de desemnare a judecătorilor Curţii. Se invocă în acest sens Memorandumul explicativ al Ghidului cu privire la selecţia candidaţilor pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut că, dacă organismul care propune candidaţii este stabilit sub autoritatea Guvernului şi cuprinde membri proveniţi din administraţie, nu poate fi considerat independent.

Se arată că demersul Guvernului de a modifica o procedură atât de importantă pe calea ordonanţei de urgenţă trebuie analizat critic şi din perspectiva definiţiei date conflictului juridic de natură constituţională în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cu referire la Decizia nr. 53/2005 a acestei Curii. Astfel, prin actul normativ menţionat, Guvernul a golit de substanţă o atribuţie care aparţine Consiliului Superior al Magistraturii, afectând astfel regimul unei instituţii fundamentale a statului, ceea ce înseamnă o încălcare a art. 115 alin. (6) din Constituţie.

Se susţine că art. 134 alin. (1) din Constituţie este principiul general care reglementează dreptul Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, iar textul constituţional nu restrânge sfera atribuţiilor Consiliului numai la numirea în funcţii a judecătorilor şi procurorilor de la instanţele şi parchetele naţionale, ci se referă ,implicit, şi la candidaţii pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Prin actul normativ adoptat, Guvernul a înfrânt voinţa legiuitorului exprimată prin Legea nr. 87/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi regresul statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, care a ţinut seama de rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii atunci când a reglementat aceeaşi procedură-cadru în etapa propunerilor, pentru desemnarea unor candidaţi pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului: Consiliul propune, şi o altă autoritate din sfera executivului desemnează (preşedintele ţării - pentru judecătorii naţionali sau Guvernul - pentru judecătorul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului), iar cele două autorităţi publice care au competenţe conjuncte în realizarea obiectivului constituţional conlucrează în spiritul interpretării loiale a Constituţiei. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 destabilizează astfel binomul propunere-numire şi încalcă principiul echilibrului puterilor în stat în cadrul unei proceduri ce implică două autorităţi publice.

Invocându-se în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 98/2008 si nr. 1.221/2008, se apreciază că procedura desemnării unor candidaţi la funcţia de judecător din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului trebuie să se supună aceluiaşi principiu general al exercitării atribuţiilor constituţionale: cele două autorităţi implicate trebuie să colaboreze, respectându-şi una alteia prerogativele şi neintervenind una în prerogativele celeilalte. Or, Guvernul a intervenit prin actul normativ menţionat, anulând prerogativa „propunerii” ce aparţinea Consiliului Superior al Magistraturii.

Se mai susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 goleşte de substanţă o atribuţie fundamentală a Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece încalcă art. 134 alin. (1) din Constituţie, afectează regimul unei instituţii fundamentale a statului şi încalcă art. 115 alin. (6) din Constituţie. Actul normativ menţionat nu a fost adoptat pentru reglementarea unei situaţii urgente, ci pentru a contracara o lege adoptată de Parlament în anul 2001 şi pentru a reveni la un cadru legislativ care să excludă Consiliul Superior al Magistraturii din procedura propunere şi numire.

În concluzie, se solicită admiterea cererii şi pronunţarea unei decizii prin care să se constate existenţa conflictului juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi puterea executivă, precum şi a existenţei blocajului instituţional ce poate fi înlăturat numai prin statuarea unei modalităţi concrete de soluţionare a conflictului juridic care produce în continuare efecte, respectiv prin recunoaşterea competenţei Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea în funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

III. În conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cererea a fost comunicată părţilor aflate în conflict pentru a-şi exprima în scris punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia.

Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 9.783/1.154 din 22 aprilie 2013, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.574 din 22 aprilie 2013, prin care arată că la soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională „urmează a fi avute în vedere argumentele prezentate în cuprinsul cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională”.

Pe lângă aceste argumente, se fac şi o serie de precizări suplimentare. Astfel, potrivit autorului sesizării, faptul că în alte state europene propunerea candidaţilor naţionali la funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului este atributul executivului sau al unor organisme constituite în acest scop, cu componenţă mixtă, nu poate reprezenta un contraargument definitoriu, în lipsa unor dispoziţii ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sau ale altor instrumente juridice care să oblige la o anumită componenţă a organului ce propune candidaţii. Se arată că există şi alte state europene în care consiliile judiciare ori magistraţii sunt implicaţi în procedura de desemnare a candidaţilor la Curte, de exemplu Belgia, Croaţia, Cehia, Finlanda, Grecia, Lituania, Republica Moldova, Norvegia, Polonia, Portugalia. Se apreciază ca fiind cel mai relevant exemplul Slovaciei, unde procedura de desemnare a judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului este foarte apropiată de cea anterioară din România.

Varietatea modalităţilor de constituire a comisiilor trebuie înţeleasă şi din perspectiva particularităţilor specifice fiecărui stat în parte, iar în România, din perspectiva rolului său de garant al independenţei justiţiei, consacrat constituţional, Consiliului Superior al Magistraturii prezentând garanţiile cele mai potrivite pentru o propunere a candidaţilor naţionali la funcţia de judecător al Curţii nu doar liberă de orice influenţe, ci şi care să inducă o asemenea aparenţă.

Guvernul a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/2.619/2013, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.625 din 25 aprilie 2013.

În punctul de vedere exprimat se arată, mai întâi, că cererea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii este inadmisibilă, întrucât în cauză nu a fost declanşat un conflict juridic de natură constituţională, criticile formulate vizând, de fapt, neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013. Se opinează că dispoziţiile Constituţiei nu consacră atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea judecătorului din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Mai mult, judecătorii din partea statelor membre nu trebuie să aibă calitatea de judecător în statul membru. Or, Consiliul Superior al Magistraturii, la nivel naţional, este autoritatea care decide cu privire la cariera judecătorilor, şi nu şi a altor persoane care exercită profesii juridice. În consecinţă, nu se poate susţine că Guvernul şi-a arogat o competenţă care nu îi aparţine potrivit Constituţiei, acţiune de natură a determina un conflict juridic de natură constituţională între cele două autorităţi publice, Consiliul Superior al Magistraturii şi Guvern. Se apreciază că nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia Guvernul şi-ar fi arogat competenţa de a modifica prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă procedura de numire a judecătorului din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, golind de substanţă rolul Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât Guvernul poate legifera în acest domeniu, prin intermediul ordonanţei de urgenţă, în măsura în care sunt respectate condiţiile constituţionale privind emiterea ordonanţelor de urgenţă. Se mai susţine că este inadmisibilă solicitarea de recunoaştere a competenţei Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea în funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Curtea Constituţională nu este competentă să modifice acte normative.

Întrucât nu are calitatea de legiuitor pozitiv, neputând să recunoască astfel competenţa Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea în funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Sub aspectul fondului cauzei, se apreciază că norma de modificare a procedurii de selectare a candidaţilor, din partea României, la funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu aduce atingere atribuţiilor constituţionale ale Consiliului Superior al Magistraturii, prin urmare nu este susceptibilă de a crea premisele unui conflict juridic de natură constituţională. Prin norma criticată nu au fost atrase de către puterea executivă competenţe exclusive, determinând astfel. cum se susţine în cerere, limitarea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii. Ordonanţa de urgenţă, menţinând rolul Guvernului deja consacrat în forma anterioară a reglementării, creionează o procedură de selecţie în sensul recomandărilor cuprinse în Ghidul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind selecţia candidaţilor la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Modificarea adusă asigură o componenţă echilibrată a structurii colegiale care gestionează procedura de selecţie a candidaţilor, prin cooptarea unor instituţii cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor omului, a celei mai înalte instanţe naţionale şi a mediului academic juridic, fără a leza implicarea Consiliului Superior al Magistraturii şi, mai ales, fără a aduce atingere competenţei sale de garant al independenţei justiţiei. Criticând configuraţia comisiei, Consiliul Superior al Magistraturii se pronunţă, în fapt, asupra oportunităţii soluţiei legislative, or, legiuitorul naţional poate să promoveze modificări ale cadrului normativ, în limitele stabilite de Constituţie, de tratatele la care România este parte, şi ţinând seama de recomandările organismelor internaţionale al căror membru este România.

IV. Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, preşedintele Curţii Constituţionale a fixat termenul şedinţei de judecată pentru data de 9 mai 2013, cu citarea părţilor implicate în conflict.

La termenul de judecată, preşedintele Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 216 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declară deschise lucrările şedinţei de judecată şi invită prim-magistratul-asistent să facă referatul cauzei.

Sunt prezenţi, pentru autorul sesizării, doamna procuror Oana Andrea Schmidt Hăineală, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, iar pentru Guvern, prim-ministrul, domnul Victor-Viorel Ponta, împreună cu ministrul justiţiei, domnul Robert Marius Cazanciuc, Agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, doamna Catrinel Brumar, şi consilierul onorific al prim-ministrului, domnul Gyorgy Frunda.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 216 alin. (2) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, acordă cuvântul doamnei procuror Oana Andrea Schmidt Hăineală, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, pentru susţinerea cererii formulate.

Doamna procuror Oana Andrea Schmidt Hăineală reiterează motivele expuse pe larg în cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională. Mai arată că actul normativ emis de Guvern determină împiedicarea Consiliului Superior al Magistraturii să îşi exercite rolul de garant al independenţei justiţiei. Prin natura litigiilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în faţa Curţii este chemat statul român prin intermediul Guvernului. În această situaţie, este necesar să se asigure aparenţa de imparţialitate a magistraţilor Curţii, aceştia neputând fi desemnaţi de aceeaşi autoritate care este chemată ulterior în judecată. Consideră că în cauză există un conflict juridic de natură constituţională şi solicită Curţii să constate existenţa blocajului instituţional care impune statuarea unei modalităţi concrete de rezolvare, respectiv recunoaşterea competenţei Consiliului Superior al Magistraturii de a propune candidaţii naţionali la funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În continuare, preşedintele Curţii Constituţionale acordă cuvântul prim-ministrului, domnul Victor-Viorel Ponta.

Acesta arată că în cauză nu există un conflict juridic de natură constituţională. Propunerea judecătorilor din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu figurează în Constituţie ca fiind în competenţa Consiliului Superior al Magistraturii. Este însă necesar rolul de arbitru al

Curţii Constituţionale având în vedere că Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013. Prim-ministrul invocă şi reglementarea în materie din alte state europene, în majoritatea (23 din 30 exemple analizate), competenţa de propunere a judecătorilor naţionali la Curtea Europeană a Drepturilor Omului revenind autorităţii executive. Mai arată că este adevărat că judecătorul român numit la Curtea Europeană a Drepturilor Omului va judeca şi cauze împotriva statului român, însă acele cauze sunt finalizate de justiţia română. Subliniază că instituţia Consiliului Superior al Magistraturii nu este eliminată din procedura de selecţie a judecătorilor din partea României pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cât priveşte justificarea urgenţei pentru adoptarea actului normativ în cauză, arată că pe data de 16 iulie 2013 trebuie finalizată această procedură de selecţie.

Preşedintele Curţii Constituţionale, având în vedere dispoziţiile art. 216 alin. (5) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, dă cuvântul judecătorilor care au pus întrebări pârtilor.

Doamna judecător Iulia Antoanella Motoc întreabă care este autoritatea competentă să decidă asupra numirii judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Domnul Victor-Viorel Ponta arată că această autoritate este Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei.

Domnul judecător Petre Lăzăroiu întreabă dacă judecătorul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă statul român sau se integrează în structura în care a fost numit.

Doamna procuror Oana Andrea Schmidt Hăineală arată că judecătorii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statut de magistraţi independenţi, subliniind că acest considerent fundamentează interpretarea dată în cauză art. 134 din Constituţie.

Domnul Victor-Viorel Ponta arată că doar în procedura de selecţie a candidaţilor există criteriul naţional; de la momentul numirii, judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului devin imparţiali.

Preşedintele Curţii Constituţionale, domnul Augustin Zegrean, solicită opinia Guvernului cu privire la posibilitatea alegerii, până la data de 16 iulie 2013, a celor două cadre didactice universitare de la facultăţile de drept din cadrul universităţilor de cercetare avansată şi educaţie care vor fi membri ai comisiei ce va realiza desemnarea candidaţilor în numele României pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Domnul Victor-Viorel Ponta asigură că imediat după decizia Curţii Constituţionale, comisia va fi înfiinţată. Subliniază şi existenţa unei condiţii de cvorum prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013, care acoperă acele situaţii în care ar lipsi vreunui dintre membrii comisiei.

Doamna judecător Aspazia Cojocaru întreabă dacă reglementarea actuală privind propunerile de numire a judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului reflectă un echilibru între cele trei puteri ale statului.

Domnul Victor-Viorel Ponta arată că procedura implică o comisie, existând un echilibru între puterile statului în cadrul acesteia.

Doamna procuror Oana Andrea Schmidt Hăineală arată că mecanismul checks and balances era asigurat doar prin procedura precedentă, în prezent decizia fiind deplasată în zona puterii executive.

Nemaifiind alte întrebări, preşedintele Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 216 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declară dezbaterile închise şi ridică şedinţa.

CURTEA,

examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională formulată de Consiliul Superior al Magistraturii, punctele de vedere ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor autorităţilor publice aflate în conflict, dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

V. Curtea este competentă potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice.

VI. Cu privire la cererea formulată, Curtea reţine următoarele:

1. Izvorul conflictului juridic de natură constituţională, potrivit sesizării, îl constituie exclusiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 pentru modificarea şi completarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 4 aprilie 2013.

Prin actul normativ menţionat s-a modificat procedura de desemnare a candidaţilor în numele României pentru funcţia de judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, anterior modificării intervenite prin actul normativ menţionat, desemnarea acestora se realiza de Guvern, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale ale Camerei Deputaţilor şi al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, al Comisiei pentru drepturile omului şi minorităţi ale Senatului. În prezent, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013, desemnarea se realizează de către Guvern cu avizul comisiilor parlamentare, însă la propunerea unei comisii formate din: ministrul justiţiei; ministrul afacerilor externe; agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului; directorul Direcţiei afaceri europene şi drepturile omului din cadrul Ministerului Justiţiei; un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, desemnat de Plenul acestuia; un judecător de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie desemnat de Colegiul de conducere al acesteia; Avocatul Poporului; două cadre didactice universitare de la facultăţile de drept din cadrul universităţilor de cercetare avansată şi educaţie, desemnate, cu majoritate, de membrii prevăzuţi la lit. a)-g), în baza propunerilor facultăţilor de drept.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 este apreciată de Consiliul Superior al Magistraturii ca stabilind o reglementare a desemnării judecătorului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului contrară principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat principiului constituţional care consacră supremaţia Constituţiei şi a legilor, precum şi dispoziţiilor constituţionale referitoare la delegarea legislativă şi celor referitoare la rolul şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii. Din întreaga motivare transpare faptul că esenţa criticii vizează acţiunea Guvernului de a împiedica Consiliul Superior al Magistraturii să îşi îndeplinească atribuţiile constituţionale şi, din această perspectivă, afectarea acestuia ca instituţie fundamentală a statului în sensul art. 115 alin. (6) din Constituţie. Se mai invocă faptul că actul normativ ce constituie izvorul conflictului juridic de natură constituţională nu a fost supus dezbaterii publice şi nu a fost transmis în timp util spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii. Înlăturarea blocajului instituţional cu privire la care se afirmă că a fost creat se poate realiza, potrivit sesizării, numai prin recunoaşterea competenţei Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea în funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşadar prin revenirea la procedura anterioară adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013.

2. În ceea ce priveşte noţiunea de conflict juridic de natură constituţională dintre autorităţi publice, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, că acesta presupune „acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor”. De asemenea, prin Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, Curtea a reţinut: „conflictul juridic de natură constituţională există între două sau mai multe autorităţi şi poate privi conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor decurgând din Constituţie, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competenţă, pozitive sau negative, şi care pot crea blocaje instituţionale.” Curtea a mai statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituţie „stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de natură constituţională ivit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de competenţă născute între acestea”. (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008). Noţiunea de conflict juridic de natură constituţională „nu se limitează numai la conflictele de competenţă, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituţionale, ci vizează orice situaţii juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009).

3. Având în vedere definiţiile jurisprudenţiale ale sintagmei cuprinse în art. 146 lit. e) din Constituţie, Curtea urmează să se pronunţe dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 a produs, în sine, un conflict juridic de natură constituţională între Consiliul Superior al Magistraturii şi Guvern prin netransmiterea „în timp util” a actului normativ, spre avizare, Consiliului Superior al Magistraturii şi, respectiv, prin stabilirea unei proceduri de desemnare a judecătorului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în care Consiliul Superior al Magistraturii nu mai are atribuţii exclusive în ceea ce priveşte propunerile de candidatură. Aceste critici vizează o examinare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 în raport cu normele constituţionale invocate de autorul sesizării, aşadar verificarea constituţionalităţii acestui act normativ atât din punctul de vedere al soluţiei legislative pe care o consacră, cât şi din punctul de vedere al procedurii de adoptare.

4. Până în prezent, Curtea Constituţională nu a statuat asupra existenţei unor conflicte juridice de natură constituţională ale Căror izvoare să rezide în chiar conţinutul unor acte normative, distinct de orice act de aplicare a lor, respectiv de conduite comisive sau omisive ale autorităţilor publice prevăzute de Constituţie.

Cât priveşte procedura de adoptare a actelor normative, există precedente în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, când, prin cererile de soluţionare a unor conflicte juridice de natură constituţională, au fost formulate şi astfel de critici, apreciate de Curte ca vizând neconstituţionalitatea actelor normative în cauză. Astfel, prin Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, pronunţându-se asupra criticii referitoare la adoptarea unor ordonanţe de urgenţă ale Guvernului fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Curtea a statuat că „în speţă nu suntem în prezenţa unui astfel de conflict [n.a - de natură constituţională], ci în prezenţa neîndeplinirii de către Guvernul României a unei obligaţii legale în cadrul unei proceduri de legiferare”. Dezvoltând aceste considerente prin Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, în care analiza Curţii a purtat cu privire la lipsa unui aviz al Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea a reţinut că „aspectele semnalate de către preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii ar viza o eventuală neconstituţionalitate a unor acte normative, şi nu un conflict juridic de natură constituţională”. Or, „neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe poate fi stabilită numai în condiţiile art. 146 lit. a) şi d) din Constituţie, şi nu în temeiul textului constituţional al art. 146Ht.e).H

5. Această viziune restrictivă a Curţii Constituţionale, în sensul posibilităţii de a se stabili neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe numai în condiţiile art. 146 lit. a) şi d) din Constituţie, a fost nuanţată, cu raportare însă la atribuţia prevăzută de art. 146 lit. i) din Constituţie („veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia*). Astfel, de exemplu, prin Hotărârea nr. 2 din 24 iulie 2012 asupra cererii referitoare la constatarea inaplicabilităţii la referendumul din 29 iulie 2012 a prevederilor articolului unic pct. 4 [referitor la art. I pct. 52 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012] din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi ale articolului unic pct. 2 din Legea pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 25 iulie 2012, Curtea a statuat că, pentru a fi calificată ca fiind o contestaţie care să se circumscrie atribuţiei Curţii Constituţionale prevăzute de art. 146 lit. i) din Constituţie, cererea formulată trebuie să îndeplinească următoarele condiţii alternative: „să antameze probleme de constituţionalitate, respectiv să se solicite Curţii Constituţionale exercitarea unui control de constituţionalitate a posteriori asupra actelor normative incidente în cadrul procedurii referendumului: să vizeze contestarea legalităţii unor acte (inclusiv cele emise de Biroul Electoral Central) sau fapte îndeplinite pe parcursul desfăşurării procedurii referendumului, cu condiţia ca soluţionarea unei asemenea cereri să nu intre în competenţa birourilor electorale sau a instanţelor judecătoreşti.” Curtea a acceptat aşadar posibilitatea verificării constituţionalităţii unor acte normative în exercitarea unei alte atribuţii decât cele prevăzute la lit. a) şi d) ale art. 146 din Constituţie, însă numai în situaţia în care această verificare este subsumată atribuţiei esenţiale în care se solicită controlul de constituţionalitate. Este o viziune constantă, reflectată şi în jurisprudenţa mai veche în aceeaşi materie, de exemplu Hotărârea nr. 1 din 15 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 17 octombrie 2003, prin care Curtea a realizat un control de constituţionalitate a posteriori cu privire la Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 92/2003 pentru modificarea şi completarea unor reglementări referitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 10 octombrie 2003. În considerentele hotărârii menţionate, Curtea a reţinut că „are atribuţia de a veghea la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi de a confirma rezultatele acestuia. În înţelesul prevederii constituţionale menţionate, soluţionarea contestaţiilor care îi sunt adresate cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional, inclusiv cele referitoare la legile şi ordonanţele prin care se stabilesc norme cu caracter procedural de organizare şi desfăşurare a acestuia, aparţin sferei sale de competenţă, în măsura în care soluţionarea contestaţiilor nu intră în atribuţiile birourilor electorale sau ale instanţelor judecătoreşti.

6. În cauză nu subzisă însă o situaţie asemănătoare, care să susţină posibilitatea examinării, cu caracter subsecvent în cadrul conflictului juridic de natură constituţională, a constituţionalităţii unui act normativ.

Unicul scop al cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională formulate în prezenta cauză, distinct de orice acte comisive sau omisive ale autorităţilor implicate sau alte situaţii care ar putea fi circumscrise sintagmei de conflict juridic de natură constituţională, este acela de constatare a neconstituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 şi a lipsirii de efecte juridice a acesteia. Or, neconstituţionalitatea unei ordonanţe, cu circumstanţierea enunţată, poate fi stabilită numai în condiţiile art. 146 lit. d) din

Constituţie [şi, prin intermediul legii de aprobare, în condiţiile art. 146 lit. a) din Constituţie], iar nu în temeiul textului constituţional al art. 146 lit. e), atât timp cât neconstituţionalitatea invocată se identifică chiar cu obiectul cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională. Atribuţia Curţii Constituţionale de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice nu a fost concepută de legiuitorul constituant ca o a treia cale distinctă de examinare a constituţionalităţii actelor normative.

De altfel, asupra constituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2013 Curtea Constituţională s-a pronunţat cu prilejul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului şi care formează obiectul Dosarului nr. 269 D/2013 al Curţii Constituţionale. Prin Decizia nr. 230 din 9 mai 2013, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge cererea formulată de Consiliul Superior al Magistraturii şi constată că nu există conflict juridic de natură constituţională între Consiliul Superior al Magistraturii şi Guvernul României.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Consiliului Superior al Magistraturii şi Guvernului României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din 9 mai 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultura, silvicultură şi dezvoltare rurală şi pentru abrogarea art. II din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală

 

Luând în considerare prevederile Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industria alimentară, piscicultura, silvicultură şi dezvoltare rurală, republicată, care de la data intrării în vigoare şi până în prezent nu a putut fi pusă în aplicare, având în vedere:

- resursele financiare necesare transferurilor către bugetele locale în vederea finanţării camerelor agricole judeţene din subordinea consiliilor judeţene, înfiinţate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.609/2003 privind înfiinţarea camerelor agricole judeţene, prin reorganizarea oficiilor/centrelor de consultanţă agricolă judeţene, aflate în subordinea Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă, care au fost dimensionate în conformitate cu prevederile Legii nr. 283/2010, republicată, până la finele trimestrului I al anului 2013, dată până la care trebuiau să fie constituite noile structuri;

- ca urmare a faptului că până la această dată nu au fost înfiinţate camerele agricole, structurile înfiinţate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.609/2009, aflate în subordinea Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă, îşi continuă activitatea, fără a li se putea asigura resursele financiare necesare completării veniturilor proprii pentru acoperirea cheltuielilor;

- disfuncţionalităţile constatate în ultima perioadă privind organizarea şi desfăşurarea efectivă a proceselor şi etapelor premergătoare înfiinţării camerelor agricole la nivel judeţean, în special cu privire la neîndeplinirea formalităţilor referitoare la înscrierea acestor camere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi au sediul;

- că legislaţia actuală conferă drepturi ce decurg nemijlocit din statutul de utilitate publică, fără să acorde explicit acest statut camerelor agricole, ceea ce face neaplicabile aceste prevederi;

- că în prezent camerele agricole au statut de interes public, fără a fi menţionat şi statutul de utilitate publică, fapt care nu permite aplicarea dispoziţiilor legale privind facilităţile care se acordă organizaţiilor de utilitate publică, în sensul întăririi capacităţii logistice a acestor structuri pentru a asigura operativ scopul pentru care se organizează;

- că menţinerea prevederilor Legii nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, cu modificările ulterioare, referitoare la asigurarea resurselor financiare necesare primelor alegeri de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2012 nu mai este posibilă în acest moment;

- că alocarea de resurse bugetare pentru organizarea primelor alegeri ale camerelor agricole judeţene nu se mai justifică, în condiţiile în care acestea dobândesc statut de utilitate publică, cu avantajele şi facilităţile, inclusiv de natură financiară, care decurg din acest statut;

- că actualele structuri cu atribuţii în organizarea primelor alegeri ale camerelor agricole judeţene nu demonstrează capacitatea organizatorică necesară realizării acestui scop, fapt pentru care se impune eficientizarea acestora prin reorganizare la nivelul judeţelor şi transfer implicit de atribuţii de la nivel centralizat, la nivel local;

- că atribuţiile camerelor agricole prevăzute de legislaţia în vigoare nu sunt corelate cu atribuţiile care decurg din noul statut de utilitate publică al camerelor agricole, care sunt reţele naţionale de structuri autonome private ce promovează interesul public general, prin acţiune la nivel local şi prin integrarea specificului local în procesul de elaborare a politicilor diferenţiate pe sectoare de agricultură,

ţinând cont de faptul că neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă are un Impact social şi economic semnificativ şi există riscul să slăbească încrederea populaţiei care desfăşoară activităţi în domeniile agricultură şi dezvoltare rurală, piscicultura, silvicultură, industrie alimentară, în sistemul camerelor agricole şi în importanţa rolului acestora,

în condiţiile menţionate mai sus se impune modificarea urgentă şi armonizarea în consecinţă a dispoziţiilor legale existente care reglementează acest domeniu,

ţinând cont de faptul că această măsură vizează interesul public şi reprezintă situaţie extraordinară şi de urgenţă a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I. - Legea nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultura, silvicultură şi dezvoltare rurală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 7 august 2012, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

«Art. 2. - (1) Camerele agricole sunt organizaţii neguvemamentale deschise, apolitice, fără scop patrimonial, cu personalitate juridică, cu statut de utilitate publică dobândit în condiţiile prezentei legi, şi create în scopul:

a) promovării intereselor fermierilor, persoane fizice/juridice din agricultură, cu toate ramurile ei, industrie alimentară, silvicultură, piscicultura, turism rural şi agroturism, denumite în continuare domenii ale agriculturii şi conexe, în funcţie de competenţele acestora;

b) promovării în rândul fermierilor a politicii agricole comune, a programelor naţionale de dezvoltare rurală, a strategiei şi politicilor României de susţinere financiară a agriculturii, a cercetării fundamentale şi aplicate;

c) intensificării absorbţiei fondurilor europene în agricultură, industrie alimentară, silvicultură, pescuit şi acvacultura;

d) formării profesionale şi consultanţei, care se acordă fermierilor persoane fizice şi/sau juridice din domenii ale agriculturii şi conexe.

(2) Camerele agricole sunt organizate şi funcţionează în fiecare judeţ, având sediul în municipiul reşedinţă de judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti.

(3) La nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti poate funcţiona o singură cameră agricolă.

(4) Camerele agricole judeţene pot înfiinţa camere agricole locale, fără personalitate juridică.

(5) Camera agricolă naţională poate înfiinţa camere agricole regionale, cu personalitate juridică.

(6) Camerele agricole sunt partener de dialog al autorităţilor publice cu competenţe în domeniile agriculturii şi conexe, precum şi al celorlalte autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, pe domeniile de competenţă.”

2. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 4. - Autorităţile publice centrale şi locale, precum şi asociaţiile profesionale, cooperativele, sindicatele, patronatele sau orice alte forme de asociere ale producătorilor agricoli şi proprietarilor de fond forestier conlucrează, prin reprezentanţi, în vederea asigurării cadrului adecvat de înfiinţare, organizare şi funcţionare a camerei agricole la nivel judeţean şi naţional, în condiţiile legii.”

3. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 6. - (1) La nivel judeţean, prin ordin al prefectului, se constituie comitetul judeţean de iniţiativă, format din maximum 11 membri, din care fac parte:

a) un reprezentant desemnat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la nivel teritorial;

b) un reprezentant al consiliului judeţean;

c) un reprezentant al instituţiei prefectului;

d) 7 reprezentanţi propuşi de formele asociative din domeniile agricultură şi conexe;

e) un reprezentant al Asociaţiei Comunelor din România.

(2) Modul de constituire şi funcţionare a comitetelor judeţene de iniţiativă este prevăzut în anexa nr. 2.

(3) Comitetul judeţean de iniţiativă soluţionează sesizările şi contestaţiile, validează alegerile şi face publice, în termen de 10 zile, rezultatele alegerilor. Comitetele judeţene de iniţiativă se dizolvă de drept după validarea alegerilor pentru funcţiile de conducere ale camerelor agricole judeţene.

(4) Comitetele judeţene de iniţiativă sunt mandatate pentru înscrierea camerelor agricole judeţene în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie

teritorială îşi au sediul. Prin derogare de la prevederile art. 17 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de înscriere va fi însoţită de ordinul prefectului, prevăzut la alin. (1), pentru camerele agricole judeţene, statutul-cadru, prevăzut în anexa nr. 4, şi dovada sediului social.”

4. La articolul 8, alineatul (2) se abrogă.

5. La articolul 9, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,(2) Dreptul de vot este conferit în mod egal, fără privilegii sau discriminări, tuturor membrilor camerei agricole judeţene.”

6. După alineatul (5) al articolului 9 se Introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

„(6) Membrii camerelor agricole judeţene pot fi:

a) Membri individuali: fermieri, persoane fizice sau juridice care desfăşoară activităţi în agricultură, industrie alimentară, piscicultura, silvicultură, indiferent de domeniul de activitate, cu domiciliul/sediul în judeţul respectiv.

b) Membri colectivi: asociaţiile profesionale din domeniul agricol, forestier şi conexe înregistrate la nivel judeţean, precum şi grupuri de producători legal constituite; patronate din domeniul agricol, forestier şi conexe reprezentate în teritoriu; sindicate din domeniul agricol, forestier şi conexe reprezentate în teritoriu; cooperative agricole; ocoalele silvice care administrează/asigură servicii silvice pentru fondul forestier, altul decât proprietatea publică a statului; colegiul medicilor veterinari; instituţii de învăţământ şi/sau cercetare agricolă.”

7. La articolul 10 alineatul (1), literele h) şi i) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„h) fermierii înscrişi în listele electorale; i) fermierii tineri cu vârsta până la 35 de ani înscrişi în listele electorale.”

8. La articolul 10, alineatul (2) se abrogă.

9. La articolul 10 alineatul (6), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„d) secţia de votare se organizează la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, aparţinătoare colegiilor judeţene. Fiecare secţie de votare are arondaţi un număr de electori care va fi stabilit la nivelul fiecărui judeţ de către comitetul judeţean de iniţiativă, în baza listelor cu membrii camerelor agricole judeţene. La propunerea comitetului judeţean de iniţiativă, prin ordin al prefectului, vor fi stabilite numărul şi locul secţiilor de votare. Responsabil de amenajarea secţiei de votare este primarul.”

10. La articolul 10, alineatele (7) şi (10) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(7) Listele electorale se pun la dispoziţia birourilor electorale ale secţiilor de votare şi se afişează cu 45 de zile înainte de data alegerilor.

(10) Comitetul judeţean de iniţiativă acreditează reprezentanţii prevăzuţi la alin. (1) în calitate de observatori ai procesului electoral.”

11. La articolul 11 alineatul (1), literele a), g) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,a) 8 locuri pentru reprezentanţi aleşi dintre cei propuşi pe liste de către asociaţiile profesionale din domeniul agricol, forestier şi conexe, înregistrate la nivel judeţean;

g) 4 locuri pentru reprezentanţii aleşi ai fermierilor; h) 4 locuri pentru reprezentanţii aleşi ai fermierilor cu vârstă până la 35 de ani;”.

12. La articolul 12, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 12. - (1) Colegiul Camerei Agricole Naţionale se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor prezentei legi şi statutului propriu şi este forumul decizional constituit din membrii birourilor permanente ale colegiilor camerelor agricole judeţene şi cei 9 membri ai Biroului permanent al Camerei Agricole Naţionale.”

13. La articolul 12, alineatul (7) se abrogă.

14. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 14. - Serviciul operaţional administrativ, denumit în continuare SOA, al Camerei Agricole Naţionale şi al camerelor agricole judeţene este constituit din personal contractual angajat potrivit legislaţiei în vigoare.”

15. Articolul 15 se abrogă. 16 Articolul 17 se abrogă.

17. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 18. - Camerele agricole judeţene au următoarele atribuţii:

a) oferă asistenţă tehnică şi consiliere producătorilor agricoli în vederea absorbţiei fondurilor europene;

b) organizează activităţi de popularizare şi asistenţă tehnică de specialitate prin înfiinţarea de loturi demonstrative, demonstraţii practice, târguri, expoziţii, festivaluri, seminare, simpozioane, dezbateri şi mese rotunde;

c) asigură asistenţă tehnică de specialitate, economică şi managerială persoanelor care desfăşoară activităţi în domeniile agricole şi conexe în aplicarea tehnologiilor agricole modeme şi a metodelor noi de conducere a fermelor în scopul eficientizării activităţilor la nivel de fermă;

d) realizează activităţi de formare profesională continuă în domeniul agricol şi conexe, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ţinând cont de nevoile şi oportunităţile existente;

e) colaborează cu instituţiile de învăţământ şi cercetare agricolă în scopul realizării transferului tehnologic şi diseminarea rezultatelor cercetării aplicative în agricultură prin elaborarea şi distribuirea gratuită de tehnologii de cultură şi de creşterea animalelor, materiale de specialitate, proiecte-model, altele;

f) realizează fluxul informaţional către fermieri prin materiale audio-vizuale, emisiuni radio-TV, editarea, multiplicarea şi distribuirea de materiale informative, reviste, cărţi, broşuri, pliante, tehnologii de cultură a plantelor şi de creştere a animalelor, proiecte tehnico-economice şi alte materiale de specialitate;

g) îndeplinesc şi alte atribuţii, conform prevederilor legale şi statutului-cadru.”

18. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 19. - Camera Agricolă Naţională are următoarele atribuţii:

a) promovează iniţiativele camerelor agricole judeţene;

b) aprobă nivelul cotizaţiei membrilor;

c) colaborează cu instituţiile administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniu pentru identificarea nevoilor de formare profesională continuă;

d) colaborează cu institute, staţiuni ori companii cu obiect de activitate în cercetarea agricolă fundamentală/aplicată şi inovare;

e) încheie contracte de cercetare şi inovare cu institute, staţiuni şi companii de cercetare din domeniul agricol din România şi din străinătate;

f) participă la proiecte cu finanţare europeană, naţională sau internaţională în domeniul cercetării, inclusiv proiecte în cascadă, în vederea sporirii competitivităţii sectorului agricol din România;

g) elaborează şi aplică planul propriu de formare profesională continuă prin cursuri de iniţiere, calificare, specializare şi perfecţionare a fermierilor;

h) organizează seminare, simpozioane, târguri, expoziţii şi manifestări ştiinţifice de profil, în ţară şi în străinătate;

i) promovează produsele şi serviciile româneşti din domeniu, în ţară şi în străinătate;

j) îndeplineşte şi alte competenţe stabilite prin lege sau prin statut.”

19. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 20. - Finanţarea Camerei Agricole Naţionale şi a camerelor agricole judeţene se asigură din:

a) cotizaţii ale membrilor camerelor agricole;

b) dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţii legale;

c) dividendele societăţilor comerciale înfiinţate în condiţiile art.3;

d) veniturile din activităţile realizate prevăzute la art. 19, precum şi din alte activităţi economice directe;

e) donaţii şi/sau sponsorizări;

f) comisioane;

g) prestări de servicii de consultanţă sau asistenţă către fermieri, contra cost;

h) alte venituri prevăzute de lege.”

20. Titlul capitolului VII se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Statutul de utilitate publică al camerelor agricole”

21. Articolul 21 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 21. - (1) Ulterior dobândirii personalităţii juridice, camerele agricole solicită acordarea statutului de utilitate publică.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 38-40 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2004, cu modificările şi completările ulterioare, camerele agricole legal constituite sunt, potrivit legii, de utilitate publică.”

22. Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 22. - (1) în vederea dobândirii personalităţii juridice, membrii încheie actul constitutiv şi statutul camerei agricole, în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.

(2) Actul constitutiv cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute:

a) datele de identificare a membrilor: numele sau denumirea şi, după caz, domiciliul sau sediul acestora;

b) exprimarea voinţei de asociere şi a scopului propus;

c) denumirea camerei agricole;

d) sediul camerei agricole;

e) durata de funcţionare a camerei agricole, pe termen nedeterminat;

f) patrimoniul iniţial al camerei agricole; activul patrimonial, în valoare de cel puţin dublul salariului minim brut pe economie, la data constituirii camerei agricole, este alcătuit din aportul în natură şi/sau în bani al membrilor;

g) componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale camerei agricole;

h) persoana sau persoanele împuternicite să desfăşoare procedura de dobândire a personalităţii juridice;

i) semnăturile membrilor.

(3) Statutul cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute:

a) elementele prevăzute la alin. (2), cu excepţia celor de la lit. g) şi h);

b) explicitarea scopului şi a obiectivelor camerei agricole;

c) modul de dobândire şi de pierdere a calităţii de membru;

d) drepturile şi obligaţiile membrilor;

e) categoriile de resurse patrimoniale ale camerei agricole;

f) atribuţiile organelor de conducere, administrare şi control ale camerei agricole;

g) destinaţia bunurilor, în cazul dizolvării camerei agricole, cu respectarea prevederilor legale.

(4) Statutul camerei agricole se elaborează cu respectarea prevederilor prezentei legi şi a statutului-cadru, prevăzut în anexa nr. 4. Statutul camerei agricole se elaborează cu respectarea prevederilor prezentei legi şi a statutului-cadru, anexat la prezenta lege.

(5) Camerele agricole de utilitate publică se supun prevederilor art. 41-43 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(6) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale elaborează proceduri specifice de control privind aplicarea prevederilor alin. (5).”

23. Articolul 24 se abrogă.

24. Articolul 25 se abrogă.

25. Articolul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 28. - Mandatul persoanelor alese în cadrul camerelor agricole este de 4 ani, cu excepţia mandatului primelor organe de conducere a cărui durată este de un an.”

26. Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 29. - Anexele nr. 1, 2, 4 şi 5 fac parte integrantă din prezenta lege.”

27. La anexa nr. 1, punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„4. fermier - persoană fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi în unul din următoarele domenii: agricultură şi dezvoltare rurală, industrie alimentară, silvicultură, piscicultura, turism rural şi agroturism.”

28. Anexa nr. 2 - Comitete de iniţiativă se modifica şi va avea următorul cuprins:

 

„ANEXA Nr. 2

 

COMITETE JUDEŢENE DE INIŢIATIVĂ

- mod de funcţionare -

 

A. Comitetele judeţene de iniţiativă se înfiinţează prin grija prefectului. Prefectul solicită autorităţilor locale şi formelor asociative din domeniile agricultură şi conexe să nominalizeze reprezentanţii în comitetul judeţean de iniţiativa. În situaţia în care se înregistrează mai mult de 7 nominalizări din partea formelor asociative din domeniile agricultură şi conexe, desemnarea membrilor se face prin tragere la sorţi, de către o comisie numită de prefect. Comitetele judeţene de iniţiativă îşi încep activitatea în termen de 3 zile de la data înfiinţării.

B. În prima şedinţă a comitetului judeţean de iniţiativă membrii acestuia îşi vor alege preşedintele prin vot secret.

C. Comitetul judeţean de iniţiativă se întruneşte în şedinţe ordinare, la convocarea preşedintelui, ori de câte ori este nevoie.

Deciziile se iau cu votul majorităţii membrilor comitetului judeţean de iniţiativă. În prima şedinţă îşi desemnează preşedintele.

Comitetul judeţean de iniţiativă:

a) în termen de 10 zile de la data numirii, delimitează circumscripţiile electorale pentru alegerea colegiilor judeţene ale camerelor agricole;

b) desemnează, în termen de 20 de zile de la data delimitării circumscripţiilor electorale, membrii comisiilor electorale de circumscripţie şi ai birourilor electorale de secţie;

c) preia de la comisiile electorale de circumscripţie, în termen de 24 de ore de la finalizarea alegerilor, procesele-verbale cu rezultatele alegerilor pe circumscripţiile electorale ale camerelor agricole.”

 

29. Anexa 3 se abrogă.

30. La anexa nr. 4, la articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - (1) Camerele agricole sunt organizaţii neguvemamentale, deschise, apolitice, fără scop patrimonial, cu personalitate juridică, cu statut de utilitate publică dobândit în condiţiile prezentei legi, şi create În scopul:

a) promovării intereselor fermierilor, persoane fizice/juridice din agricultură, cu toate ramurile ei, industrie alimentară, silvicultură, piscicultura, turism rural şi agroturism, denumite în continuare domenii ale agriculturii şi conexe, în funcţie de competenţele acestora;

b) promovării în rândul fermierilor a politicii agricole comune, a programelor naţionale de dezvoltare rurală, a strategiei şi politicilor României de susţinere financiară a agriculturii, a cercetării fundamentale şi aplicate;

c) intensificării absorbţiei fondurilor europene în agricultură, industrie alimentară, silvicultură, pescuit şi acvacultura;

d) formării profesionale şi consultanţei, care se acordă fermierilor persoane fizice şi/sau juridice din agricultură şi dezvoltare rurală, industrie alimentară, silvicultură, piscicultura, denumite în continuare domenii ale agriculturii şi conexe.”

31. La anexa nr. 4, la articolul 1, alineatul (3) se abrogă.

32. La anexa nr. 4, articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - Camerele agricole sunt partener de dialog al autorităţilor publice cu competenţe în domeniile agriculturii, industriei alimentare, silviculturii şi conexe, precum şi al celorlalte autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, pe domeniile de competenţă,”

33. La anexa nr. 4,9a articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,Art. 3. - (1) Membrii camerelor agricole judeţene pot fi:

a) Membri individuali: fermieri, persoane fizice sau juridice care desfăşoară activităţi în agricultură, industrie alimentară, piscicultura, silvicultură, indiferent de domeniul de activitate, cu domiciliul/sediul în judeţul respectiv;

b) Membri colectivi: asociaţiile profesionale din domeniul agricol, forestier şi conexe înregistrate la nivel judeţean, precum şi grupuri de producători legal constituite; patronate din domeniul agricol, forestier şi conexe reprezentate în teritoriu; sindicate din domeniul agricol, forestier şi conexe reprezentate în teritoriu; cooperative agricole; ocoalele silvice care administrează/asigură servicii silvice pentru fondul forestier, altul decât proprietatea publică a statului; colegiul medicilor veterinari; instituţii de învăţământ şi/sau cercetare agricolă.”

34. La anexa nr. 4, articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 6. - Camerele agricole judeţene au următoarele atribuţii:

a) oferă asistenţă tehnică şi consiliere producătorilor agricoli în vederea absorbţiei fondurilor europene;

b) organizează activităţi de popularizare şi asistenţă tehnică de specialitate prin înfiinţarea de loturi demonstrative, demonstraţii practice, târguri, expoziţii, festivaluri, seminare, simpozioane, dezbateri şi mese rotunde;

c) asigură asistenţă tehnică de specialitate, economică şi managerială persoanelor care desfăşoară activităţi în domeniile agricole şi conexe în aplicarea tehnologiilor agricole modeme şi a metodelor noi de conducere a fermelor în scopul eficientizării activităţilor la nivel de fermă;

d) realizează activităţi de formare profesională continuă în domeniul agricol şi conexe, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ţinând cont de nevoile şi oportunităţile existente;

e) colaborează cu instituţiile de învăţământ şi cercetare agricolă în scopul realizării transferului tehnologic şi al diseminării rezultatelor cercetării aplicative în agricultură prin elaborarea şi distribuirea gratuită de tehnologii de cultură şi de creşterea animalelor, materiale de specialitate, proiecte model, altele;

f) realizează fluxul informaţional către fermieri prin materiale audio-vizuale, emisiuni radio-TV, editarea, multiplicarea şi distribuirea de materiale informative, reviste, cărţi, broşuri, pliante, tehnologii de cultură a plantelor şi de creştere a animalelor, proiecte tehnico-economice şi alte materiale de specialitate;

g) îndeplinesc şi alte atribuţii, conform prevederilor legale şi statutului-cadru.”

35. La anexa nr. 4, articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 7. - Camera Agricolă Naţională are următoarele atribuţii:

a) promovează iniţiativele camerelor agricole judeţene;

b) aprobă nivelul cotizaţiei membrilor;

c) colaborează cu instituţiile administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniu pentru identificarea nevoilor de formare profesională continuă;

d) colaborează cu institute, staţiuni ori companii cu obiect de activitate în cercetarea agricolă fundamentală/aplicată şi inovare;

e) încheie contracte de cercetare şi inovare cu institute, staţiuni şi companii de cercetare din domeniul agricol din România şi din străinătate;

f) participă la proiecte cu finanţare europeană, naţională sau internaţională în domeniul cercetării, inclusiv proiecte în cascadă în vederea sporirii competitivităţii sectorului agricol din România;

g) elaborează şi aplică planul propriu de formare profesională continuă prin cursuri de iniţiere, calificare, specializare şi perfecţionare a fermierilor;

h) organizează seminare, simpozioane, târguri, expoziţii şi manifestări ştiinţifice de profil, în ţară şi în străinătate;

i) promovează produsele şi serviciile româneşti din domeniu, în ţară şi în străinătate;

j) îndeplineşte şi alte competenţe stabilite prin lege sau prin statut.”

36. La anexa nr. 4, la articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 8. - (1) Organele de conducere ale camerelor agricole judeţene constituite în urma alegerilor organizate la nivelul fiecărui judeţ sunt: colegiul judeţean şi biroul permanent al colegiului judeţean.”

37. La anexa nr. 4, articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 10. - Colegiul Naţional al Camerei Agricole Naţionale este forumul decizional constituit din membrii birourilor permanente ale colegiilor camerelor agricole judeţene şi 9 membri ai Biroului permanent al Camerei Agricole Naţionale.”

38. La anexa nr. 4, la articolul 11, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Preşedintele Camerei Agricole Naţionale este preşedintele Prezidiului şi al Biroului permanent.”

39. La anexa nr. 4, articolul 13 se abrogă.

40. La anexa nr. 4, la articolul 14, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 14. - (1) Directorii camerelor agricole judeţene vor fi desemnaţi din rândul personalului angajat.”

Art. II. - Art. II din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 11 iulie 2012, se abrogă.

Art. III. - Comitetul Naţional de Iniţiativă şi comitetele judeţene de iniţiativă ale camerelor agricole vor organiza primele alegeri pentru constituirea camerelor agricole în termen de maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale si administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

 

Bucureşti, 12 iunie 2013.

Nr. 58.