MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 296/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 296         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 23 mai 2013

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

 

24. - Hotărâre cu privire la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 577/98 al Consiliului privind organizarea unei anchete prin sondaj asupra forţei de muncă din Comunitate - COM (2013) 155 final

 

26. - Hotărâre privind modificarea art. 66 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 164 din 12 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în redactarea de la data intrării în vigoare a acestora şi până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

271. - Hotărâre pentru aprobarea Strategiei de securitate cibernetică a României şi a Planului de acţiune la nivel naţional privind implementarea Sistemului naţional de securitate cibernetică

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

66. - Ordin al ministrului afacerilor interne privind coordonarea activităţii şi delegarea unor competenţe în cadrul Ministerului Afacerilor Interne

 

1.897. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, privind anularea titlului de parc industrial acordat Societăţii Comerciale „Parc Industrial Feteşti” - S.A.

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

cu privire la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 577/98 al Consiliului privind organizarea unei anchete prin sondaj asupra forţei de muncă din Comunitate - COM (2013) 155 final

 

Având în vedere Raportul comun al Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială, respectiv al Comisiei pentru afaceri europene nr. XXXVII/425 din 5 martie 2013,

în temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale Protocolului nr. 2 anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Senatul constată că propunerea de regulament respectă principiul subsidiarităţii şi principiul proporţionalităţii.

(2) în ceea ce priveşte fondul documentului, în urma analizei realizate s-a constatat necesitatea amendării textului articolului 7B - Dispoziţii privind finanţarea, în sensul eliminării cuvântului „poate” din conţinutul acestuia.

Art. 2. - Opinia cuprinsă în prezenta hotărâre se transmite către instituţiile europene şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâre a fost adoptată de către Senat în şedinţa din 21 mai 2013, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 21 mai 2013.

Nr. 24.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

privind modificarea art. 66 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005

În temeiul prevederilor art. 64 alin. (1) şi ale art. 67 din Constituţia României, republicată.

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - La articolul 66 alineatul (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, punctul XI va avea următorul cuprins:

„XI. Comisia pentru cultură şi media;”.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 22 mai 2013, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 22 mai 2013.

Nr. 26.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 164

din 12 martie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în redactarea de la data intrării în vigoare a acestora şi până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. e) raportate la dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. a)-d) şi f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în forma anterioară modificării acestor dispoziţii prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Alexandra Cristina Pană în Dosarul nr. 74.649/3/CA/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 6D/2013.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5 martie 2013 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 12 martie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. e) raportate la dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. a)-d) şi f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în forma anterioară modificării acestor dispoziţii prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Excepţia a fost ridicată de Alexandra Cristina Pană cu prilejul soluţionării unei cauze în contencios administrativ având ca obiect anularea deciziei de impunere a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate emise de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt discriminatorii şi încalcă principiul constituţional al aşezării juste a sarcinii fiscale. În acest sens, arată că art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, în forma anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008, obligă la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit numai acele persoane care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d) din acelaşi articol de lege. Între persoanele exceptate de la plata contribuţiei prevăzute de art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 nu se regăsesc însă şi cele care obţin venituri din pensii. Astfel, titularii dreptului la pensie sunt discriminaţi în raport cu persoanele care realizează veniturile prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. a)--d) din Legea nr. 95/2006, întrucât, spre deosebire de aceştia, sunt obligaţi să plătească atât contribuţia aferentă veniturilor din pensii, cât şi cea aferentă veniturilor prevăzute la lit. e) din acelaşi articol.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, prevederile de lege criticate contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale. În acest sens, arată că tratamentul diferenţiat pe care îi instituie textul de lege criticat în ceea ce îi priveşte pe pensionari este nejustificat şi nu ţine cont de capacitatea contributivă a acestora, respectiv de necesitatea aşezării obligaţiilor fiscale în aşa fel încât să se ţină seama de necesitatea de protecţie a categoriilor sociale cele mai dezavantajate, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale contribuabililor. De asemenea, consideră că este încălcat principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, întrucât calitatea de pensionar nu reprezintă un criteriu obiectiv şi nici rezonabil pentru a considera că pensionarii se află într-o situaţie diferită faţă de celelalte categorii de persoane prevăzute de art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) raportate la dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. a)-d) şi f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, în forma anterioară modificării acestor dispoziţii prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ordonanţă de urgenţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 30 iunie 2008.

În realitate, Curtea constată că neconstituţionalitatea invocată de autorul excepţiei se referă doar la dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, în redactarea de la intrarea în vigoare a acestora şi până ia modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008. Celelalte texte de lege au fost invocate doar pentru a evidenţia categoriile de persoane în funcţie de ale căror venituri se creează o pretinsă discriminare.

Art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, în redactare criticată de autorul excepţiei, a^ea următorul cuprins: „(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:

a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit:

b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculata la un salariu de bază minim brut pe ţară. lunar;

c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit şi veniturilor clin silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b);

d) indemnizaţiilor de şomaj;

e) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la IU. a)-d), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar,

f) veniturilor realizate din pensii.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta priveşte dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 în redactarea avută de acestea de la intrarea în vigoare a acestei legi şi până la modificările suferite odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008.

Odată cu intrarea în vigoare a acestui din urmă act normativ, soluţia legislativă criticată a fost îndepărtată, art. I pct. 53 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 prevăzând că: „La articolul 257 alineatul (2), literele e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

«e) veniturilor din pensiile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit;

f) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-e), alin. 21 şi art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.»„

Astfel, în urma acestor modificări, persoanele care datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din pensii au fost incluse în categoria celor exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit.

În mod asemănător, în prezent, în urma modificărilor şi completărilor ulterioare aduse Legii nr. 95/2006 prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 8 mai 2012, art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 are următoarea redactare: „(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:

a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri realizate din desfăşurarea unei activităţi dependente;

b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;

c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b);

d) indemnizaţiilor de şomaj;

e) abrogată;

f) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d), alin. (21) şi (22) şi art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.”

Dispoziţiile din Legea nr. 95/2006 referitoare la contribuţiile datorate asupra veniturilor din pensii se regăsesc, în prezent, în cuprinsul alin. (22) al art. 257 în următoarea redactare: „Pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 lei datorează contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.”

Deşi soluţia legislativă criticată nu mai este în vigoare, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, precum şi împrejurarea că dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, în redactarea avută de acestea de la intrarea în vigoare a acestei legi şi până la modificările aduse odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008, sunt aplicabile în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, aşa cum a fost sesizata de instanţa de judecată.

Examinând dispoziţiile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, Curtea constată că acestea enumera veniturile asupra cărora se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Între acestea, art. 257 alin. (2) lit. e), în redactarea criticată prin excepţia de neconstituţionalitate, prevedea obligaţia de a plăti contribuţia asupra veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supuneau impozitului pe venit, dar numai în măsura în care contribuabilul nu plătea contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate asupra veniturilor realizate din salarii sau asimilate salariilor care se supuneau impozitului pe venit, veniturilor impozabile obţinute din desfăşurarea unor activităţi independente şi care se supuneau impozitului pe venit, veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit, veniturilor din silvicultură ori indemnizaţiilor de şomaj. Prin urmare, era exclusă plata cumulativă a contribuţiilor datorate în temeiul art. 257 alin. (2) lit. e), pe de o parte, şi a celor datorate potrivit dispoziţiilor lit. a)-d) din acelaşi articol, pe de altă parte

Dispoziţiile art. 257 alin. {2} lit. e) din Legea nr. 95/2006 nu excludeau însă de la acest cumul şi contribuţiile datorate asupra veniturilor din pensii, prevăzute la lit. f) din acelaşi articol de lege.

Prin urmare, se crea o diferenţă de tratament juridic între persoanele care realizau veniturile enumerate în art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006 faţă de cele care realizau venituri din pensii.

Aşa cum a arătat în mod constat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, „principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite”. Instanţa de contencios constituţional a precizat însă că „un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice”. În acest sens este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de asemenea, că nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la interzicerea discriminării. Astfel, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, „trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nicio justificare obiectivă sau rezonabilă”. Această justificare presupune existenţa unui „scop legitim” şi a unui „raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru utilizarea lui”. În acest sens pot fi amintite Hotărârea din 18 februarie 1991, pronunţată în Cauza Fredin contra Suediei, Hotărârea din 23 iunie 1993, pronunţată în Cauza Hoffman contra Austriei, Hotărârea din 28 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Spadea şi Scalabrino contra Italiei, ori Hotărârea din 23 iulie 1968, pronunţată în Cauza Affaire liguistique belge contra Belgiei.

Prin urmare, pentru a aprecia dacă în cauză a fost încălcat principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, Curtea urmează a stabili dacă tratamentul juridic diferenţiat instituit de textul de lege ce face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate avea o justificare obiectivă sau rezonabilă, altfel spus, dacă se întemeia pe un scop legitim şi respecta un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.

Curtea constată că diferenţa de tratament juridic instituită de dispoziţiile de lege analizate a avut în vedere tipul de venit asupra căruia se datora contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Astfel, persoanele care realizau venituri din salarii sau orice alte venituri realizate din desfăşurarea unei activităţi dependente ori independente supuse impozitului pe venit, venituri din agricultură oh silvicultură sau obţineau indemnizaţii de şomaj erau scutite de la plata contribuţiei asupra veniturilor prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006. De această scutire nu beneficiau însă şi persoanele care realizau venituri din pensii.

Desigur, în anumite circumstanţe, provenienţa veniturilor ar putea justifica instituirea unui tratament juridic diferit. Din perspectiva dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 însă Curtea apreciază că diferenţa de tratament juridic nu a fost justificată decât parţial.

Astfel, dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, m redactarea avută în vedere de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prevedeau că „Pentru pensionari contribuţia datorată de aceştia se aplică numai la veniturile din pensiile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit, se calculează pentru diferenţa intre cuantumul pensiei şi această limită şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi.”

Legea făcea, astfel, o diferenţă între pensionari sub aspectul obligaţiei de plată a contribuţiei la asigurările sociale de sănătate, stabilind că erau ţinuţi de această obligaţie doar acei pensionari care realizau venituri „care depăşesc limita supusă impozitului pe venit”. Prin urmare, persoanele care realizau venituri sub această limită nu datorau contribuţia de asigurări sociale de sănătate, suma aferentă acestei contribuţii fiind suportată de la bugetul de stat, începând cu 1 ianuarie 2007.

Pentru aceste din urmă persoane, Curtea apreciază că diferenţa de tratament juridic instituită de art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 era justificată.

Astfel, sistemul asigurărilor sociale de sănătate reglementat de Legea nr. 95/2006 asigură persoanelor accesul la un pachet de servicii medicale în temeiul contribuţiei pe care acestea o realizează la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Există, aşadar, o strânsă legătură între obligaţia de contribuţie la acest sistem de asigurări şi dreptul de a beneficia de serviciile pe care acesta le oferă. În acest sens, art. 208 alin. (3) lit. e) din legea amintită enumera printre principiile care stau la temeiul acestui sistem „participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”.

În acelaşi timp, Curtea a arătat că „obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minim de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate”. Prin urmare, această obligaţie reprezintă „o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor”. În acest sens, pot fi amintite Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Decizia nr. 775 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 459 din 2 iulie 2009, ori Decizia nr. 343 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011.

Cu toate acestea, legiuitorul, având în vedere situaţia deosebită în care se găsesc anumite persoane, a prevăzut dreptul acestora de a beneficia de pachetul de servicii medicale fără plata contribuţiei ori cu plata contribuţiei din alte surse. În acest caz se încadrează, spre exemplu, persoanele enumerate la art. 213 din lege. Această situaţie reprezintă însă o excepţie. regula fiind aceea a obligaţiei de a contribui.

Această regulă a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a prevăzut obligaţia de plată a contribuţiei asupra veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supuneau impozitului pe venit, dar doar în măsura în care persoana nu realiza veniturile prevăzute de dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006, în redactarea criticată de autorul excepţiei. Altfel spus. În măsura în care o persoană nu realiza venituri constante, de tipul celor menţionate în aceste din urmă dispoziţii de lege, ea putea totuşi contribui la sistemul asigurărilor de sănătate prin plata contribuţiei asupra veniturile prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, care nu aveau caracter constant, dar care justificau şi îndreptăţeau accesul acesteia la pachetul de servicii medicale oferit de acest sistem, dându-se expresie principiilor contributivităţii şi solidarităţii pe care acesta este întemeiat.

Pe de altă parte, legiuitorul a urmărit ca obligaţia de contribuţie instituită prin textul de lege analizat să nu dobândească un caracter împovărător şi a dispus ca aceasta să nu se cumuleze cu contribuţia pentru celelalte tipuri de venit. Astfel, obligaţia prevăzută la art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, în redactarea criticată de autorul excepţiei, poate fi privită ca având, mai degrabă, un caracter subsidiar, intervenind numai în măsura în care nu se datora contribuţia asupra altor venituri, caracter pe care îl păstrează şi art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 în actuala reglementare.

În concluzie, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte titularii dreptului la pensie care nu plăteau contribuţia de asigurări sociale de sănătate, diferenţa de tratament juridic criticată a fost justificată în mod obiectiv, întrucât pensionarii care realizau venituri sub limita supusă impozitului pe venit nu plăteau contribuţia de asigurări sociale de sănătate, fiind într-o situaţie diferită faţă de cei care plăteau contribuţii aferente veniturilor prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006, dar într-o situaţie identică celor care se încadrau în ipoteza lit. e) din acelaşi articol. În acelaşi timp, măsura impusă de legiuitor a avut un caracter rezonabil, respectiv a urmărit respectarea principiilor de bază ale sistemului de asigurări sociale de sănătate: participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pe de o parte, şi solidaritatea şi subsidiaritatea în constituirea şi utilizarea fondurilor, pe de altă parte.

Nu aceleaşi concluzii pot fi reţinute şi în ceea ce priveşte situaţia persoanelor care, în perioada în care soluţia legislativă criticată a fost în vigoare, au realizat venituri din pensii asupra cărora au plătit contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Astfel, din perspectiva acestor persoane, diferenţa de tratament juridic dintre pensionari, pe de o parte, şi celelalte persoane care au realizat veniturile prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006, de cealaltă parte, apare nu doar ca fiind contrară principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, dar şi principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale.

Astfel, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că „fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. Prin urmare, aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice şi să ţină cont, în acelaşi timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale acestora”. În acest sens sunt Decizia nr. 176 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 iunie 2003, Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994, Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 23 decembrie 2010, sau Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012.

Or, Curtea constată că, în ceea ce priveşte titularii dreptului la pensie care au plătit contribuţia de asigurări de sănătate datorată asupra acestui venit, diferenţa de tratament juridic instituită de textul de lege criticat nu mai poate fi justificată de aceleaşi raţiuni avute în vedere în situaţia pensionarilor care nu plăteau această contribuţie. Astfel, spre deosebire de aceştia din urmă, situaţia pensionarilor contribuabili poate fi asimilată mai degrabă celei a persoanelor care au plătit contribuţia asupra veniturilor prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 95/2006, impunând un regim juridic asemănător.

Desigur, legiuitorul are libertatea de a stabili contribuţiile datorate de cetăţeni şi de a prevedea excepţii de la aceste obligaţii de contribuţie, având în vedere situaţia obiectiv diferită în care se găsesc anumite categorii de persoane. De asemenea, legiuitorul poate modifica aceste dispoziţii de lege, în funcţie de necesităţile economico-sociale care se impun la un anumit moment. De altfel, astfel a procedat atunci când, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008, a prevăzut exceptarea pensionarilor de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate asupra veniturilor obţinute din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit, dar a instituit, pe de altă parte, obligaţia acestora de a plăti cumulat contribuţia datorată asupra veniturilor din pensii cu cea datorată asupra celorlalte tipuri de venituri prevăzute la alin. (2) lit. a)-d), alin. (21) şi la art. 213 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 95/2006, îndepărtând astfel diferenţele de tratament juridic anterioare stabilite în funcţie de tipul de venit avut în vedere.

Cu toate acestea, stabilirea obligaţiilor de contribuţie ori a scutirilor de la acestea trebuie să nu se facă în mod diferenţiat între persoane aflate în mod obiectiv în situaţii analoage.

Or, Curtea, raportându-se la cete reţinute mai sus cu privire la caracterul subsidiar al obligaţiei stabilite de art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 pentru persoanele care datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate asupra altor tipuri de venituri prevăzute de lege, apreciază că instituirea unui tratament juridic diferit pentru pensionarii care au plătii

contribuţia asupra veniturilor din pensii încalcă această exigenţă de reglementare şi aduce atingere dispoziţiilor art. 16 alin. (1)şi art. 56 alin. (2) din Constituţie, sursa veniturilor obţinute nereprezentând în contextul avut în vedere o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru instituirea unui tratament juridic diferit.

În sfârşit, Curtea statuează că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanţele judecătoreşti vor aplica decizia Curţii Constituţionale numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, în redactarea de la data intrării în vigoare a acestora şi până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008, sunt aplicabile, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus menţionată, în această ultimă ipoteză deciziile pronunţate de Curtea Constituţională constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 11 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545din 3 august 2012, după caz.

Aşadar, raporturile juridice stabilite între asigurat şi stat în legătură cu contribuţiile la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate deja reţinute până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale constituie, din perspectiva prezentei decizii, facta praeterita şi nu pot face obiectul unor cereri de restituire formulate ulterior publicării acesteia. O interpretare contrară ar echivala cu aplicarea retroactivă a deciziilor Curţii Constituţionale, ceea ce este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4} din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandra Cristina Pană în Dosarul nr. 74.649/3/CA/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 257 alin, (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în redactarea de la intrarea în vigoare a acestora şi până la modificările ce le-au fost aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, sunt neconstituţionale în măsura în care obligă persoanele ce datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din pensii la plata acestei contribuţii cumulat cu cea datorată asupra veniturilor obţinute din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 martie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Strategiei de securitate cibernetică a României şi a Planului de acţiune la nivel naţional privind implementarea Sistemului naţional de securitate cibernetică

În temeiul ari. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă Strategia de securitate cibernetică a României, prevăzută în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Planul de acţiune la nivel naţional privind implementarea Sistemului naţional de securitate cibernetică prevăzut în anexa nr. 2*).

Art. 3. - Ministerul pentru Societatea Informaţională şi celelalte autorităţi publice responsabile au obligaţia de a duce la îndeplinire obiectivele şi direcţiile de acţiune prevăzute în Strategia de securitate cibernetică a României şi în Planul de acţiune la nivel naţional privind implementarea Sistemului naţional de securitate cibernetică, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art. 4. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru,

Gabriel Oprea

Ministrul pentru societatea informaţională,

Dan Nica

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

Ministrul educaţiei naţionale,

Remus Pricopie

Ministrul afacerilor externe,

Titus Corlăţean

Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu

Directorul Serviciului Român de Informaţii,

George-Cristian Maior

Directorul Serviciului de Informaţii Externe,

Teodor Viorel Meleşcanu

Directorul Serviciului de Protecţie si Pază,

Lucian-Silvan Pahonţu

Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale,

Marcel Opriş

Directorul Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat,

Marius Petrescu

 

Bucureşti, 15 mai 2013.

Nr. 271.


*) Anexa nr. 2 se comunică instituţiilor interesate, fiind clasificată potrivit legii.

 

ANEXA Nr. 1

 

STRATEGIA

de securitate cibernetică a României

 

I. Introducere

1. Context

Dezvoltarea rapidă a tehnologiilor modeme de informaţii şi comunicaţii - condiţie sine qua non a edificării societăţii informaţionale - a avut un impact major asupra ansamblului social, marcând adevărate mutaţii în filozofia de funcţionare a economicului, politicului şi culturalului, dar şi asupra vieţii de zi cu zi a individului. Practic, în prezent, accesul facil la tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor reprezintă una dintre premisele bunei funcţionări a societăţii modeme.

Spaţiul cibernetic se caracterizează prin lipsa frontierelor, dinamism şi anonimat, generând deopotrivă oportunităţi de dezvoltare a societăţii informaţionale bazate pe cunoaştere, dar şi riscuri la adresa funcţionarii acesteia (la nivel individual, statal şi chiar cu manifestare transfrontalieră).

Alături de beneficiile incontestabile pe care informatizarea le induce la nivelul societăţii moderne, aceasta introduce şi vulnerabilităţi, astfel că asigurarea securităţii spaţiului cibernetic trebuie Să constituie o preocupare majoră a tuturor actorilor implicaţi, mai ales la nivel instituţional, unde se concentrează responsabilitatea elaborării şi aplicării de politici coerente în domeniu.

România urmăreşte atât dezvoltarea unui mediu informaţional dinamic bazat pe interoperabilitate şi servicii specifice societăţii informaţionale, cât şi asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a intereselor de securitate naţională, într-un cadru legal adecvat. Din această perspectivă se resimte necesitatea dezvoltării culturii de securitate cibernetică a utilizatorilor sistemelor informatice şi de comunicaţii, adesea insuficient informaţi în legătură cu potenţialele riscuri, dar şi cu soluţiile de contracarare a acestora. Cunoaşterea pe scară largă a riscurilor şi ameninţărilor derivate din activităţile desfăşurate în spaţiul cibernetic, precum şi a modului de prevenire şi contracarare a acestora necesită o comunicare şi cooperare eficiente între actorii specifici în acest domeniu.

Statul român îşi asumă rolul de coordonator al activităţilor desfăşurate la nivel naţional pentru asigurarea securităţii cibernetice, în concordanţă cu demersurile iniţiate la nivelul UE şi NATO. Problematica securităţii cibernetice a devenit prioritară pentru aceste organisme, care derulează demersuri reglementare necesare dezvoltării mecanismelor de apărare cibernetică.

Incidentele de securitate cibernetică şi atacurile cibernetice majore cu care s-au confruntat în ultimii ani unele state şi organizaţii internaţionale au determinat conştientizarea, la nivel internaţional, a necesităţii adoptării unor strategii şi politici în domeniul securităţii cibernetice. Astfel, există în prezent strategii naţionale de securitate cibernetică, precum cele ale Estoniei, Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Germaniei şi Franţei, care fundamentează necesitatea demersurilor pentru dezvoltarea capabilităţilor proprii de contracarare a atacurilor cibernetice şi stabilesc cadrul de acţiune şi cooperare între diverse entităţi guvernamentale şi nonguvemamentale pentru limitarea consecinţelor. Conform acestor strategii, eforturile naţiunilor vizează implementarea unor măsuri de securitate care să conducă la creşterea nivelului de protecţie a infrastructurilor cibernetice, în special a celor care susţin infrastructurile critice naţionale.

Evoluţia rapidă a naturii ameninţărilor cibernetice a necesitat adoptarea, şi de către Organizaţia Nord-Atlantică, a unui nou concept şi a unei noi politici în domeniul apărării cibernetice. În acest sens, NATO şi-a redefinit rolul şi perimetrul de acţiune în domeniu şi a elaborat un plan de acţiune pentru dezvoltarea unor capabilităţi necesare protejării infrastructurilor cibernetice proprii, precum şi a unor mecanisme de consultare a statelor membre şi de asigurare a asistenţei în cazul unor atacuri cibernetice majore.

La nivelul UE sunt întreprinse demersuri în privinţa adoptării unei strategii europene pentru securitatea cibernetică, care să armonizeze eforturile statelor membre în abordarea provocărilor de securitate din spaţiul cibernetic şi protecţia infrastructurilor informatice critice.

Totodată, la nivelul UE, s-a conturat necesitatea adoptării unei politici privind lupta împotriva criminalităţii informatice. Iniţiativele subsecvente au pornit de la constatarea creşterii numărului de infracţiuni informatice, a tot mai amplei implicări a grupurilor de criminalitate organizată în criminalitatea informatică, precum şi a necesităţii unei coordonări a eforturilor europene în direcţia combaterii acestor acte. Având în vedere că atacurile cibernetice pe scară largă, bine coordonate şi direcţionate către infrastructurile cibernetice critice ale statelor membre, constituie o preocupare crescândă a UE, întreprinderea de acţiuni pentru combaterea tuturor formelor de criminalitate informatică, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, a devenit o necesitate stringentă.

Creşterea capacităţii de luptă împotriva criminalităţii informatice la nivel naţional, european şi internaţional implică, printre altele:

- creşterea gradului de cooperare şi coordonare între unităţile responsabile cu combaterea criminalităţii informatice, alte autorităţi şi experţi din cadrul Uniunii Europene;

- dezvoltarea unui cadru de reglementare coerent, la nivelul UE, privind lupta împotriva criminalităţii informatice, în coordonare cu statele membre, precum şi cu autorităţile europene şi internaţionale cu relevanţă în domeniu;

- creşterea nivelului de conştientizare a costurilor şi pericolelor pe care le implică criminalitatea informatică.

În acest context, România recunoaşte existenţa unor astfel de ameninţări şi susţine o abordare comună, integrată şi coordonată, atât la nivelul NATO, cât şi la nivelul UE, pentru a putea oferi un răspuns oportun la atacurile cibernetice.

2. Scop şi obiective

Scopul Strategiei de securitate cibernetică a României este de a defini şi de a menţine un mediu virtual sigur, cu un înalt grad de rezilienţă şi de încredere, bazat pe infrastructurile cibernetice naţionale, care să constituie un important suport pentru securitatea naţională şi buna guvernare, pentru maximizarea beneficiilor cetăţenilor, mediului de afaceri şi ale societăţii româneşti, în ansamblul ei.

Strategia de securitate cibernetică a României prezintă obiectivele, principiile şi direcţiile majore de acţiune pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi riscurilor la adresa securităţii cibernetice a României şi pentru promovarea intereselor, valorilor şi obiectivelor naţionale în spaţiul cibernetic.

În scopul asigurării coerenţei şi eficienţei acţionale, Strategia de securitate cibernetică a României, denumită în continuare strategie, urmăreşte îndeplinirea obiectivului naţional de securitate privind „asigurarea securităţii cibernetice”, cu respectarea principiilor şi caracteristicilor Strategiei naţionale de apărare şi Strategiei naţionale de protecţie a infrastructurilor critice.

Pentru asigurarea securităţii cibernetice a României, strategia stabileşte următoarele obiective:

a) adaptarea cadrului normativ şi instituţional la dinamica ameninţărilor specifice spaţiului cibernetic;

b) stabilirea şi aplicarea unor profile şi cerinţe minime de securitate pentru infrastructurile cibernetice naţionale, relevante din punct de vedere al funcţionării corecte a infrastructurilor critice;

c) asigurarea rezilienţei infrastructurilor cibernetice;

d) asigurarea stării de securitate prin cunoaşterea, prevenirea şi contracararea vulnerabilităţilor, riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii cibernetice a României;

e) valorificarea oportunităţilor spaţiului cibernetic pentru promovarea intereselor, valorilor şi obiectivelor naţionale în spaţiul cibernetic;

f) promovarea şi dezvoltarea cooperării între sectorul public şi cel privat în plan naţional, precum şi a cooperării internaţionale în domeniul securităţii cibernetice;

g) dezvoltarea culturii de securitate a populaţiei prin conştientizarea faţă de vulnerabilităţile, riscurile şi ameninţările provenite din spaţiul cibernetic şi necesitatea asigurării protecţiei sistemelor informatice propriii

h) participarea activă la iniţiativele organizaţiilor internaţionale din care România face parte în domeniul definirii şi stabilirii unui set de măsuri destinate creşterii încrederii la nivel internaţional privind utilizarea spaţiului cibernetic.

3. Concepte, definiţii şi termeni

În înţelesul prezentei strategii, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

infrastructuri cibernetice - infrastructuri de tehnologia informaţiei şi comunicaţii, constând în sisteme informatice, aplicaţii aferente, reţele şi servicii de comunicaţii electronice;

spaţiul cibernetic - mediul virtual, generat de infrastructurile cibernetice, incluzând conţinutul informaţional procesat, stocat sau transmis, precum şi acţiunile derulate de utilizatori în acesta;

securitate cibernetică - starea de normalitate rezultată în urma aplicării unui ansamblu de măsuri proactive şi reactive prin care se asigură confidenţialitatea, integritatea, disponibilitatea, autenticitatea şi nonrepudierea informaţiilor în format electronic, a resurselor şi serviciilor publice sau private, din spaţiul cibernetic. Măsurile proactive şi reactive pot include politici, concepte, standarde şi ghiduri de securitate, managementul riscului, activităţi de instruire şi conştientizare, implementarea de soluţii tehnice de protejare a infrastructurilor cibernetice, managementul identităţii, managementul consecinţelor;

apărare cibernetică - acţiuni desfăşurate în spaţiul cibernetic în scopul protejării, monitorizării, analizării, detectării, contracarării agresiunilor şi asigurării răspunsului oportun împotriva ameninţărilor asupra infrastructurilor cibernetice specifice apărării naţionale;

operaţii în reţele de calculatoare - procesul complex de planificare, coordonare, sincronizare, armonizare şi desfăşurare a acţiunilor în spaţiul cibernetic pentru protecţia, controlul şi utilizarea reţelelor de calculatore în scopul obţinerii superiorităţii informaţionale, concomitent cu neutralizarea capabilităţilor adversarului;

ameninţare cibernetică - circumstanţă sau eveniment care constituie un pericol potenţial la adresa securităţii cibernetice;

atac cibernetic - acţiune ostilă desfăşurată în spaţiul cibernetic de natură să afecteze securitatea cibernetică;

incident cibernetic-eveniment survenit în spaţiul cibernetic ale cărui consecinţe afectează securitatea cibernetică;

terorism cibernetic - activităţile premeditate desfăşurate în spaţiul cibernetic de către persoane, grupări sau organizaţii motivate politic, ideologic ori religios ce pot determina distrugeri materiale sau victime, de natură să determine panică ori teroare;

spionaj cibernetic-acţiuni desfăşurate în spaţiul cibernetic, cu scopul de a obţine neautorizat informaţii confidenţiale în interesul unei entităţi statale sau nonstatale;

criminalitatea informatică - totalitatea faptelor prevăzute de legea penală sau de alte legi speciale care prezintă pericol social şi sunt săvârşite cu vinovăţie, prin intermediul ori asupra infrastructurilor cibernetice;

vulnerabilitatea în spaţiul cibernetic - slăbiciune în proiectarea şi implementarea infrastructurilor cibernetice sau a măsurilor de securitate aferente care poate fi exploatată de către o ameninţare;

riscul de securitate în spaţiul cibernetic - probabilitatea ca o ameninţare să se materializeze, exploatând o anumită vulnerabilitate specifică infrastructurilor cibernetice;

managementul riscului - un proces complex, continuu şi flexibil de identificare, evaluare şi contracarare a riscurilor la adresa securităţii cibernetice, bazat pe utilizarea unor tehnici şi instrumente complexe, pentru prevenirea pierderilor de orice natură;

managementul identităţii - metode de validare a identităţii persoanelor când acestea accesează anumite infrastructuri cibernetice;

rezilienţa infrastructurilor cibernetice - capacitatea componentelor infrastructurilor cibernetice de a rezista unui incident sau atac cibernetic şi de a reveni la starea de normalitate;

entităţi de tip CERT- structuri specializate în înţelesul art. 2 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 494/2011 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică - CERT-RO.

4. Principii

Asigurarea securităţii cibernetice trebuie să constituie rezultatul unor abordări bazate pe evaluarea riscurilor, prioritizarea resurselor, implementarea şi monitorizarea eficienţei măsurilor de securitate identificate prin aplicarea managementului de risc şi respectarea următoarelor principii:

- coordonarea - activităţile se realizează într-o concepţie unitară, pe baza unor planuri de acţiune convergente destinate asigurării securităţii cibernetice, în conformitate cu atribuţiile şi responsabilităţile fiecărei entităţi;

- cooperarea - toate entităţile implicate (din mediul public sau privat) colaborează, la nivel naţional şi internaţional, pentru asigurarea unui răspuns adecvat la ameninţările din spaţiul cibernetic;

- eficienţa - demersurile întreprinse vizează managementul optim al resurselor disponibile;

- prioritizarea - eforturile se vor concentra asupra securizării infrastructurilor cibernetice ce susţin infrastructurile critice naţionale şi europene;

- diseminarea - asigurarea transferului de informaţii, expertiză şi bune practici în scopul protejării infrastructurilor cibernetice;

- protejarea valorilor - politicile de securitate cibernetică vor asigura echilibrul între nevoia de creştere a securităţii în spaţiul cibernetic şi prezervarea dreptului la intimitate şi alte valori şi libertăţi fundamentale ale cetăţeanului;

- asumarea responsabilităţii - toţi deţinătorii şi utilizatorii de infrastructuri cibernetice trebuie să întreprindă măsurile necesare pentru securizarea infrastructurilor proprii şi să nu afecteze securitatea infrastructurilor celorlalţi deţinători sau utilizatori;

- separarea reţelelor - reducerea probabilităţii de manifestare a atacurilor cibernetice, specifice reţelei internet, asupra infrastructurilor cibernetice care asigură funcţiile vitale ale statului, prin utilizarea unor reţele dedicate, separate de internet.

 

II. Provocări şi oportunităţi

1. Ameninţări, vulnerabilităţi şi riscuri

Ameninţările specifice spaţiului cibernetic se caracterizează prin asimetrie şi dinamică accentuată şi caracter global, ceea ce le face dificil de identificat şi de contracarat prin masuri proporţionale cu impactul materializării riscurilor.

România se confruntă, în prezent, cu ameninţări provenite din spaţiul cibernetic, la adresa infrastructurilor critice, având în vedere interdependenţa din ce în ce mai ridicată între infrastructuri cibernetice şi infrastructuri precum cele din sectoarele financiar-bancar, transport, energie şi apărare naţională. Globalitatea spaţiului cibernetic este de natură să amplifice riscurile la adresa acestora, afectând deopotrivă cetăţenii, mediul de afaceri şi cel guvernamental.

În general, infrastructurile cibernetice pot fi afectate de ameninţări de natură tehnică (de exemplu deficienţe sau defecţiuni tehnice), umană (de exemplu erori de operare, acţiuni voluntare) ori naturale (de exemplu fenomene meteo extreme, catastrofe naturale).

Ameninţările la adresa spaţiului cibernetic se pot clasifica în mai multe moduri, dar cele mai frecvent utilizate sunt cele bazate pe factorii motivaţionali şi impactul asupra societăţii. În acest sens, pot fi avute în vedere criminalitatea informatică, terorismul cibernetic şi războiul cibernetic, având ca sursă atât actori statali, cât şi actori nonstatali.

Ameninţările din spaţiul cibernetic se materializează - prin exploatarea vulnerabilităţilor de natură umană, tehnică şi procedurală - cei mai adesea în:

- atacurile cibernetice împotriva infrastructurilor care susţin funcţii de utilitate publică ori servicii ale societăţii informaţionale a căror întrerupere/afectare ar putea constitui un pericol la adresa securităţii naţionale;

- accesarea neautorizată a infrastructurilor cibernetice;

- modificarea, ştergerea sau deteriorarea neautorizată de date informatice ori restricţiona rea ilegală a accesului la aceste date;

- spionajul cibernetic;

- cauzarea unui prejudiciu patrimonial, hărţuirea şi şantajul persoanelor fizice şi juridice, de drept public şi privat.

Principalii actori care generează ameninţări în spaţiul cibernetic sunt:

- persoane sau grupări de criminalitate organizată care exploatează vulnerabilităţile spaţiului cibernetic în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale;

- terorişti sau extremişti care utilizează spaţiul cibernetic pentru desfăşurarea şi coordonarea unor atacuri teroriste, activităţi de comunicare, propagandă, recrutare şi instruire, colectare de fonduri etc, în scopuri teroriste;

- state sau actori nonstatali care iniţiază sau derulează operaţiuni în spaţiul cibernetic, în scopul culegerii de informaţii din domeniile guvernamental, militar, economic ori al materializării altor ameninţări la adresa securităţii naţionale.

2. Oportunităţi

În acelaşi timp, spaţiul cibernetic, devenit un nou domeniu de interacţiune în cadrul societăţii modeme, oferă o serie de oportunităţi generate de însăşi specificitatea acestuia. Astfel, au fost identificate următoarele oportunităţi pe care România le poate exploata prin intermediul spaţiului cibernetic:

- susţinerea politicilor şi promovarea intereselor naţionale;

- dezvoltarea şi susţinerea mediului de afaceri;

- creşterea calităţii vieţii prin dezvoltarea serviciilor oferite de societatea informaţională;

- îmbunătăţirea cunoaşterii şi susţinerea deciziilor strategice naţionale în era informaţională prin asigurarea capacităţilor şi instrumentelor cibernetice adecvate;

- creşterea nivelului de cunoaştere şi a capacităţii de predicţie în scopul avertizării timpurii privind riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale;

- creşterea capacităţilor tehnice şi a competenţelor resursei umane pentru realizarea obiectivelor de securitate naţională.

 

III. Direcţii de acţiune

 

România îşi propune asigurarea stării de normalitate în spaţiul cibernetic reducând riscurile şi valorificând oportunităţile, prin îmbunătăţirea cunoştinţelor, a capabilităţilor şi a mecanismelor de decizie. În acest sens, eforturile se vor focaliza pe următoarele direcţii de acţiune:

1. Stabilirea cadrului conceptual, organizatoric şi acţionai necesar asigurării securităţii cibernetice

- constituirea şi operaţionalizarea unui sistem naţional de securitate cibernetică;

- completarea şi armonizarea cadrului legislativ naţional în domeniu, inclusiv stabilirea şi aplicarea unor cerinţe minimale de securitate pentru infrastructurile cibernetice naţionale;

- dezvoltarea cooperării între sectorul public şi cel privat, inclusiv prin stimularea schimbului reciproc de informaţii, privind ameninţări, vulnerabilităţi, riscuri, precum şi cele referitoare la incidente şi atacuri cibernetice.

2. Dezvoltarea capacităţilor naţionale de management al riscului în domeniul securităţii cibernetice şi de reacţie la incidente cibernetice în baza unui program naţional, vizând:

- consolidarea, la nivelul autorităţilor competente potrivit legii, a potenţialului de cunoaştere, prevenire şi contracarare a ameninţărilor şi minimizarea riscurilor asociate utilizării spaţiului cibernetic;

- asigurarea unor instrumente de dezvoltare a cooperării dintre sectorul public şi cel privat, în domeniul securităţii cibernetice, inclusiv pentru crearea unui mecanism eficient de avertizare şi alertă, respectiv de reacţie la incidentele cibernetice;

- stimularea capabilităţilor naţionale de cercetare-dezvoltare şi inovare în domeniul securităţii cibernetice;

- creşterea nivelului de rezilienţă a infrastructurilor cibernetice;

- dezvoltarea entităţilor de tip CERT, atât în cadrul sectorului public, cât şi în sectorul privat.

3. Promovarea şi consolidarea culturii de securitate în domeniul cibernetic

- derularea unor programe de conştientizare a populaţiei, a administraţiei publice şi a sectorului privat, cu privire la

ameninţările, vulnerabilităţile şi riscurile specifice utilizării spaţiului cibernetic;

- dezvoltarea de programe educaţionale, în cadrul formelor obligatorii de învăţământ, privind utilizarea sigură a internetului şi a echipamentelor de calcul;

- formarea profesională adecvată a persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul securităţii cibernetice şi promovarea pe scară largă a certificărilor profesionale în domeniu;

- includerea unor elemente referitoare la securitatea cibernetică în programele de formare şi perfecţionare profesională a managerilor din domeniul public şi privat.

4. Dezvoltarea cooperării internaţionale în domeniul securităţii cibernetice

- încheierea unor acorduri de cooperare la nivel internaţional pentru îmbunătăţirea capacităţii de răspuns în cazul unor atacuri cibernetice majore;

- participarea la programe internaţionale care vizează domeniul securităţii cibernetice;

- Promovarea intereselor naţionale de securitate cibernetică în formatele de cooperare internaţională la care România este parte.

 

IV. Sistemul naţional de securitate cibernetică

 

Sistemul naţional de securitate cibernetică (SNSC) reprezintă cadrul general de cooperare care reuneşte autorităţi şi instituţii publice, cu responsabilităţi şi capabilităţi în domeniu, în vederea coordonării acţiunilor la nivel naţional pentru asigurarea securităţii spaţiului cibernetic, inclusiv prin cooperarea cu mediul academic şi cel de afaceri, asociaţiile profesionale şi organizaţiile neguvernamentale.

Misiunea SNSC constă în asigurarea elementelor de cunoaştere, prevenire şi contracarare a ameninţărilor. vulnerabilităţilor şi riscurilor specifice spaţiului cibernetic care pot afecta securitatea infrastructurilor cibernetice naţionale, inclusiv managementul consecinţelor.

Pentru îndeplinirea obiectivelor prezentei strategii, SNSC funcţionează ca un mecanism unitar şi eficient de relaţionare şi cooperare interinstituţională, în vederea adoptării şi aplicării cu celeritate a deciziilor

SNSC acţionează pe următoarele componente:

Componenta de cunoaştere - furnizează suportul informaţional necesar elaborării măsurilor proactive şi reactive în vederea asigurării securităţii cibernetice.

Componenta de prevenire - este principalul mijloc de asigurare a securităţii cibernetice prin crearea şi dezvoltarea capabilităţilor necesare analizei şi prognozei evoluţiei stării acesteia.

Componenta de cooperare şi coordonare - asigură mecanismul unitar şi eficient de relaţionare în cadrul SNSC.

Componenta de contracarare - asigură reacţia eficientă la ameninţările sau atacurile cibernetice, prin identificarea şi blocarea manifestării acestora. Aceasta se realizează în scopul menţinerii sau restabilirii securităţii infrastructurilor cibernetice vizate, precum şi pentru identificarea şi sancţionarea autorilor, potrivit legii.

Funcţiile principale ale SNSC se realizează prin informare, monitorizare, diseminare, analizare, avertizare, coordonare, decizie, reacţie, refacere şi conştientizare, precum şi prin adoptarea de măsuri proactive şi reactive.

Măsurile proactive vizează:

- actualizarea şi armonizarea cadrului naţional de reglementare în domeniul securităţii cibernetice în concordanţă cu evoluţiile mediului de referinţă;

- implementarea de politici, concepte, standarde şi ghiduri de securitate;

- colectarea de date şi informaţii referitoare la ameninţări, vulnerabilităţi şi riscuri identificate în spaţiul cibernetic;

- analiza, anticiparea şi prognoza evoluţiei stării de securitate cibernetică;

- realizarea şi eficientizarea cooperării între sectorul public şi cel privat între deţinătorii infrastructurilor cibernetice şi autorităţile statului abilitate să întreprindă măsuri de prevenire şi contracarare a ameninţărilor, precum şi de minimizare a efectelor unui atac cibernetic;

- ridicarea nivelului de instruire şi conştientizare a populaţiei asupra riscurilor derivate din utilizarea spaţiului cibernetic;

- interoperabilitatea cu alte sisteme naţionale şi internaţionale cu atribuţii în domeniul securităţii;

- protejarea infrastructurilor cibernetice naţionale şi a celor aparţinând NATO sau UE aflate în administrarea unor instituţii ori autorităţi publice;

- implementarea unui mecanism de management al riscului;

- asigurarea unui grad ridicat de autoadaptabilitate, în funcţie de evoluţiile spaţiului cibernetic;

- asigurarea confidenţialităţii, integrităţii, disponibilităţii, autenticităţii şi nonrepudierii informaţiilor din spaţiul cibernetic;

- asigurarea managementului identităţii în spaţiul cibernetic;

- operaţionalizarea capabilităţilor destinate managementului incidentelor de securitate cibernetică, inclusiv managementul consecinţelor;

- dezvoltarea mecanismelor pentru creşterea nivelului de cultură de securitate.

Măsurile reactive urmăresc:

- aplicarea planurilor de contingenţă în vederea minimizării efectelor unui atac cibernetic;

- aplicarea măsurilor cu privire la asigurarea continuităţii fluxurilor informaţionale şi decizionale;

- aplicarea unui plan de măsuri cu privire la asigurarea funcţionalităţii sistemelor în condiţii de securitate a serviciilor publice sau private;

- recuperarea şi restaurarea datelor;

- identificarea şi implementarea lecţiilor învăţate, rezultate în urma aplicării procedurilor de management al incidentelor, management al consecinţelor unui atac cibernetic, precum şi de continuitate a activităţilor.

Eficienţa activităţilor desfăşurate în SNSC depinde în mod esenţial de cooperarea, inclusiv între sectorul public şi cel privat, între deţinătorii infrastructurilor cibernetice şi autorităţile statului abilitate să întreprindă măsuri de prevenire şi contracarare a ameninţărilor, de investigare a atacurilor cibernetice, precum şi de minimizare a efectelor acestora.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este autoritatea ce coordonează, la nivel strategic, activitatea SNSC. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării avizează Strategia de securitate cibernetică a României şi aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului operativ de securitate cibernetică.

Consiliul operativ de securitate cibernetică (COSC) reprezintă organismul prin care se realizează coordonarea unitară a SNSC. Din COSC fac parte, în calitate de membri permanenţi, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe,

Ministerului pentru Societatea Informaţională, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Oficiului Registrului Naţional pentru Informaţii Secrete de Stat, precum şi secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Conducerea COSC este asigurată de un preşedinte (consilierul prezidenţial pe probleme de securitate naţională) şi un vicepreşedinte (consilierul prim-ministrului pe probleme de securitate naţională). Coordonatorul tehnic al COSC este Serviciul Român de Informaţii, în condiţiile legii.

Guvernul României, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, asigură coordonarea celorlalte autorităţi publice care nu sunt reprezentate în COSC, în vederea realizării coerenţei politicilor şi implementarea strategiilor guvernamentale în domeniul comunicaţiilor electronice, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor societăţii informaţionale şi societăţii bazate pe cunoaştere, iar prin Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică - CERT-RO - asigură elaborarea şi diseminarea politicilor publice de prevenire şi contracarare a incidentelor din cadrul infrastructurilor cibernetice, potrivit ariei de competenţă.

Guvernul României va elabora proiectul legii privind securitatea cibernetică, pe care îl va supune aprobării Parlamentului, potrivit legii.

Fiecare dintre instituţiile reprezentate în COSC cooperează cu organismele internaţionale ale UE, NATO, OSCE etc., fiecare pe domeniul său de competenţă.

 

V. Cooperarea între sectorul public şi cel privat

 

Dezvoltarea cooperării dintre mediul public şi cel privat, în scopul asigurării securităţii cibernetice, reprezintă o direcţie prioritară de acţiune la nivelul organismelor internaţionale sau alianţelor la care România este parte, având în vedere că spaţiul cibernetic reuneşte deopotrivă infrastructuri cibernetice deţinute şi administrate de stat, precum şi de entităţi private.

Principalele linii directoare de asigurare a securităţii cibernetice, în cadrul cooperării între sectorul public şi cel privat, trebuie să urmărească:

- cooperarea bazată pe încredere între stat şi mediul de afaceri, la toate nivelurile;

- creşterea nivelului de protecţie al infrastructurilor cibernetice prin corelarea măsurilor întreprinse cu resursele disponibile în sectorul public şi privat.

Responsabilitatea asigurării securităţii cibernetice revine tuturor actorilor implicaţi, ţinând cont de interesele complementare în acest domeniu pentru asigurarea legalităţii operaţiunilor desfăşurate, combaterea fenomenului criminalităţii informatice şi protecţia infrastructurilor critice interconectate cu spaţiul cibernetic şi se bazează pe sporirea încrederii reciproce.

Principalele obiective ale cooperării între sectorul public şi cel privat vizează:

- schimbul de informaţii privind ameninţări, vulnerabilităţi şi riscuri specifice;

- dezvoltarea capabilităţilor de avertizare timpurie şi de răspuns la incidente şi atacuri cibernetice;

- desfăşurarea de exerciţii comune privind securitatea spaţiului cibernetic;

- dezvoltarea de programe educaţionale şi de cercetare în domeniu;

- dezvoltarea culturii de securitate;

- reacţia comună în cazul unor atacuri cibernetice majore.

Realizarea obiectivelor menţionate presupune conlucrarea dintre sectorul public şi sectorul privat, inclusiv prin măsuri de prevenţie, conştientizare şi promovare a oportunităţilor în domeniul cibernetic.

 

VI. Concluzii

 

Asigurarea securităţii cibernetice se bazează pe cooperarea la nivel naţional şi internaţional pentru protejarea spaţiului cibernetic, prin coordonarea demersurilor naţionale cu orientările şi măsurile adoptate la nivel internaţional, în formatele de cooperare la care România este parte.

Având în vedere dinamismul evoluţiilor globale în spaţiul cibernetic, precum şi obiectivele României în procesul de dezvoltare a societăţii informaţionale şi implementare pe scară largă a serviciilor electronice este necesară elaborarea unui program naţional detaliat, care - pe baza reperelor oferite de prezenta strategie - să asigure elaborarea şi punerea în practică a unor proiecte concrete de securitate cibernetică.

Măsurile destinate operaţionalizării SNSC trebuie armonizate cu eforturile pe dimensiunea protecţiei infrastructurilor critice, respectiv cu evoluţia procesului de dezvoltare a capabilităţilor de tip CERT. În varianta optimă, SNSC trebuie să dispună de o structură flexibilă şi adaptivă care să înglobeze capabilităţi de identificare şi anticipare, resurse şi proceduri operaţionale de prevenire, reacţie şi contracarare, precum şi instrumente pentru documentare şi sancţionare a autorilor atacurilor cibernetice.

Este necesară implementarea, la nivel naţional, a unor standarde minimale procedurale şi de securitate pentru infrastructurile cibernetice, care să fundamenteze eficienţa demersurilor de protejare faţă de atacuri cibernetice şi să limiteze riscurile producerii unor incidente cu potenţial impact semnificativ.

Autorităţile publice cu responsabilităţi în acest domeniu vor aloca resursele financiare necesare asigurării securităţii cibernetice prin intermediul politicilor de planificare. Pentru asigurarea unei capacităţi sporite de identificare, evaluare şi proiectare a măsurilor adecvate de management al riscului sau de răspuns ia incidente şi atacuri cibernetice este prioritară dezvoltarea schimburilor de informaţii şi transferului de expertiză între autorităţile cu responsabilităţi în domeniu, dezvoltarea cooperării între sectorul public şi cel privat şi extinderea cooperării cu mediile neguvernamentale şi comunitatea academică.

SNSC va constitui platforma de cooperare şi armonizare a capabilităţilor de tip CERT existente la nivel naţional, valorificând instrumentele oferite de acestea, şi va acţiona pentru consolidarea expertizei în domeniul riscurilor cibernetice, prin stimularea sinergiilor între diferitele planuri de acţiune în domeniul securităţii cibernetice (militar-civil, public-privat, guvernamental-neguvernamental).

Dat fiind ritmul rapid de evoluţie a problematicii, prezenta strategie va fi testată şi revizuită permanent, inclusiv în contextul mai larg al Strategiei de apărare, în vederea adaptării continue la provocările şi oportunităţile generate de un mediu de securitate în permanentă schimbare.

În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei strategii, COSC va elabora Programul naţional destinat managementului riscului în domeniul securităţii cibernetice.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

ORDIN

privind coordonarea activităţii şi delegarea unor competenţe în cadrul Ministerului Afacerilor Interne

 

Având în vedere prevederile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 48 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 1 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:

Art. 1. - Activitatea structurilor şi unităţilor aflate în aparatul central şi a unităţilor, instituţiilor şi structurilor aflate în subordinea/în coordonarea/în cadrul Ministerului Afacerilor Interne este coordonată de persoanele stabilite de prezentul ordin.

Art. 2. - Ministrul afacerilor interne coordonează:

a) Corpul de control al ministrului;

b) Departamentul de informaţii şi protecţie internă;

c) Direcţia audit public intern:

d) Direcţia generală anticorupţie;

e) Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale;

f) Oficiul responsabilului cu protecţia datelor personale. Art. 3. - (1) Secretarul de stat pentru ordine publică coordonează:

a) Direcţia generală management operaţional;

b) Centrul de coordonare a protecţiei infrastructurilor critice;

c) Agenţia Naţională Antidrog;

d) Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane;

e) Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, cu privire la activităţile care presupun realizarea atribuţiilor în domeniul ordinii publice;

f) Inspectoratul General pentru Imigrări;

g) Poliţia Română;

h) Jandarmeria Română;

i) Poliţia de Frontieră Română;

j) Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, cu privire la activităţile care presupun realizarea atribuţiilor în domeniul ordinii publice.

(2) Secretarul de stat pentru ordine publică semnează, în numele şi pentru ministrul afacerilor interne, documentele promovate de structurile pe care le coordonează, cu excepţia documentelor care se prezintă Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, precum şi a celor din domeniul planificării misiunilor/resurselor şi al protecţiei infrastructurilor critice promovate de Direcţia generală management operaţional şi de Centrul de coordonare a protecţiei infrastructurilor critice.

Art. 4. - (1) Secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi Guvernul coordonează:

a) Direcţia generală juridică;

b) Direcţia afaceri europene şi relaţii internaţionale;

c) Direcţia Schengen;

d) Unitatea de politici publice;

e) Centrul naţional SIS.

(2) Secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi Guvernul poate susţine în Parlament răspunsurile scrise ale ministrului afacerilor interne şi semnează, în numele şi pentru ministrul afacerilor interne, documentele promovate de structurile pe care le coordonează, cu următoarele excepţii:

a) documente prin care se stabilesc soluţii şi măsuri în domeniul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) documente prin care se aprobă promovarea unor acţiuni în justiţie, cum ar fi; acţiuni în regres, anularea unor acte administrative emise de Ministerul Afacerilor Interne şi altele asemenea;

c) dovezi de citare, de comunicare a hotărârilor judecătoreşti, în dosare în care este citat personal ministrul afacerilor interne.

Art. 5. - (1) Secretarul de stat pentru situaţii de urgenţă şi prefecturi coordonează:

a) Direcţia generală pentru îndrumarea şi controlul instituţiei prefectului;

b) Direcţia informare şi relaţii publice;

c) Arhivele Naţionale

d) instituţia prefectului (42);

e) Direcţia Generală de Paşapoarte;

f) Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor;

g) Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;

h) Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, cu privire la activităţile referitoare la punerea în aplicare a legislaţiei în vigoare în domeniul stării civile şi al evidenţei persoanelor, precum şi a organizării şi coordonării acestora;

i) Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, cu privire la activităţile care presupun realizarea atribuţiilor în domeniul situaţiilor de urgenţă.

(2) Secretarul de stat pentru situaţii de urgenţă şi prefecturi semnează, în numele şi pentru ministrul afacerilor interne, documentele promovate de structurile pe care le coordonează.

Art. 6. - (1) Secretarul general coordonează:

a) Direcţia generală management resurse umane;

b) Direcţia generală logistică;

c) Direcţia generală financiară;

d) Direcţia pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei;

e) Direcţia medicală;

f) Direcţia secretariat general şi protocol;

g) Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”; h) Institutul de Studii pentru Ordine Publică;

i) Centrul de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne;

j) Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne;

k) Clubul Sportiv „Dinamo” Bucureşti;

l) Societatea Comercială COMICEX - S.A.

(2) Secretarul general semnează, în numele şi pentru ministrul afacerilor interne, documentele promovate de structurile pe care le coordonează, cu excepţia:

a) statelor de organizare;

b) numărului de posturi şi indicatorilor aflaţi în finanţare ai tuturor unităţilor Ministerului Afacerilor Interne.

Art. 7. - Activitatea structurilor prevăzute la lit. A pct. 25 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, este coordonată de şefii unităţilor centrale în subordinea cărora se află.

Art. 8. - (1) Delegarea dreptului de a semna în numele şi pentru ministrul afacerilor interne, prevăzută de prezentul ordin, nu aduce atingere prevederilor Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 600/2005 pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului afacerilor interne, secretarilor de stat, secretarului general şi şefilor/comandanţilor unităţilor Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare1, şi ale Ordinului ministrului afacerilor interne privind împuternicirea ordonatorilor de credite în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare2, a căror aplicare are întâietate.

(2) Delegarea dreptului de a semna în numele şi pentru ministrul afacerilor interne, prevăzută de prezentul ordin, nu se aplică pentru:

a) însuşirea proiectelor de acte normative pentru care ministrul afacerilor interne are, potrivit reglementărilor în vigoare, calitatea de emitent sau drept de contrasemnare;

b) instrumentele de prezentare şi motivare a proiectelor de legi, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă şi hotărâri ale Guvernului, pentru care ministrul afacerilor interne are, potrivit reglementărilor în vigoare, calitatea de iniţiator sau avizator;

c) memorandumuri, note, informări şi rapoarte care se prezintă/transmit Guvernului, prim-ministrului, Parlamentului sau preşedintelui României/Administraţiei Prezidenţiale;

d) răspunsuri la sarcinile stabilite pentru Ministerul Afacerilor Interne în cadrul şedinţelor Guvernului;

e) însuşirea documentelor programatice şi documentelor de politici publice ale Ministerului Afacerilor Interne sau care vizează competenţe ale acestuia;

f) convenţii, protocoale, înţelegeri şi alte asemenea documente care se încheie la nivel interinstituţional şi la care Ministerul Afacerilor Interne este parte.

Art. 9. - În baza şi în executarea ordinelor şi instrucţiunilor emise de ministrul afacerilor interne, secretarii de stat şi secretarul general emit dispoziţii, potrivit art. 1 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 416/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 10. - (1) Prezentul ordin intră în vigoare la data de 31 mai 2013.

(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 156/2012 privind coordonarea activităţii şi delegarea unor competenţe în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 27 iunie 2012, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 11. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial la României, Partea I.

 

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

 

Bucureşti, 20 mai 2013.

Nr. 66.


1 Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 600/2005 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

2 Ordinul constituie act normativ clasificat, potrivit legii, nefiind publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

 

ORDIN

privind anularea titlului de parc industrial acordat Societăţii Comerciale „Parc Industrial Feteşti” - S.A.

 

Având în vedere prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările ulterioare, ale art. 10 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 8 din Instrucţiunile de acordare şi anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 264/2002,

în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice,

viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite următorul ordin:

Articol unic. - (1) Se anulează titlul de parc industrial acordat Societăţii Comerciale „Parc Industrial Feteşti” - S.A. prin Ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 357/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 13 noiembrie 2002.

(2) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Sevil Shhaideh,

secretar de stat

 

Bucureşti, 16 mai 2013.

Nr. 1.897.