MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 684/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 684         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 7 noiembrie 2013

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 336 din 24 septembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului

 

Decizia nr. 367 din 24 septembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

Decizia nr. 382 din 25 septembrie 2013 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 41/2012 privind revocarea domnului Buzoianu Constantin din funcţia de membru şi preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

846. – Hotărâre privind trecerea unor suprafeţe dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C. în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, precum şi pentru modificarea unor acte normative

 

DECIZII ALE PRIMULUI-MINISTRU

 

444. - Decizie privind eliberarea domnului Horia Ion Irimia din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Mediului

 

445. – Decizie privind numirea domnului Horia Ion Irimia în funcţia de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

 

446. - Decizie privind exercitarea cu caracter temporar a funcţiei publice vacanţe din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism de către doamna Mihaela-Irina Ionescu

 

447. – Decizie privind prelungirea detaşării, începând cu dată de 1 decembrie 2013, a doamnei Romfeld Mária Magdolna, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, în funcţia publică vacanţă de director general în cadrul aparatului propriu al Consiliului Judeţean Harghita

 

448. – Decizie privind transferul în interesul serviciului al doamnei Iuliana Lascu din funcţia publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului în funcţia publică de execuţie vacanţă de consilier superior în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc

 

ACTE ALE CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII

 

1.080. – Hotărâre pentru modificarea şi completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005

 

Rectificare la:

 - Hotărârea Guvernului nr. 759/2013

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr.  336

din 24 septembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 321D/2013.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, doamna consilier Ecaterina Mirea, cu împuternicire depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În susţinerea excepţiei, acesta arată, pe de o parte, că Avocatul Poporului are interes în formularea prezentei excepţii având în vedere evenimentele petrecute în anul 2012, iar, pe de altă parte, că art. 58 din Constituţie consacră specializarea funcţională a Avocatului Poporului. De aceea, se consideră că Avocatul Poporului nu are competenţa constituţională de a apăra drepturile persoanei juridice, ci doar pe cele ale persoanelor fizice. Prin urmare, art. 146 lit. d) teza a două din Constituţie trebuie să fie interpretat prin raportare la art. 58 din Constituţie, iar concluzia logico-juridică ce se impune este aceea că legalitatea sesizării Curţii Constituţionale de către Avocatul Poporului este determinată de necesitatea respectării rolului şi statutului Avocatului Poporului.

Totodată, se mai arată că Avocatul Poporului, potrivit jurământului pe care îl depune, nu este un arbitru al disputelor dintre instituţiile şi autorităţile publice, ci apărătorul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu autorităţile administraţiei publice.

Având în vedere cele de mai sus, apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că Avocatul Poporului poate ridica excepţia de neconstituţionalitate şi în cazurile care nu vizează drepturile şi libertăţile persoanelor fizice.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, se apreciază că Avocatul Poporului, prin excepţia formulată, tinde la o limitare a atribuţiilor sale prin interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 58 şi art. 146 lit. d) teza a două din Constituţie. Or, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007, nu a dat o asemenea interpretare restrictivă prevederilor art. 146 lit. d) teza a două din Constituţie; mai mult, în jurisprudenţa acesteia se regăsesc mai multe cazuri în care Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate, fără ca aceasta să privească drepturi sau libertăţi fundamentale. Totodată, se mai apreciază că o departajare foarte strictă a competenţei Avocatului Poporului cu privire la posibilitatea acestuia de a formula excepţii de neconstituţionalitate care privesc sau nu direct sau indirect drepturi sau libertăţi fundamentale nu este benefică bunei funcţionări a societăţii.

În aceste condiţii, se apreciază că nu există niciun motiv pentru reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale consacrată prin Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Adresa nr. 4.135 din 14 mai 2013, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.840 din 15 mai 2013, în temeiul art. 146 lit. d) teza a două din Constituţie şi al art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă art. 58 din Constituţie „în măsura în care sunt interpretate în sensul că Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constituţională cu obiecţii sau excepţii de neconstituţionalitate şi în alte cazuri decât cele care privesc drepturile şi libertăţile persoanelor fizice“.

Se arată că art. 58 alin. (1) din Constituţie consacră specializarea funcţională a Avocatului Poporului, limitând competenţa acestuia la domeniul apărării drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Sesizarea Curţii Constituţionale pe calea unei obiecţii sau excepţii de neconstituţionalitate este o modalitate de îndeplinire a rolului său constituţional, respectiv apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. În consecinţă, Avocatul Poporului apreciază că obiecţia sau excepţia de neconstituţionalitate pe care o formulează, pe lângă condiţiile procedurale ce determină legalitatea sesizării, trebuie să se circumscrie rolului şi atribuţiilor sale specifice şi să respecte statutul acestuia.

Având în vedere cele de mai sus, Avocatul Poporului arată că în situaţia în care textul legal criticat s-ar interpreta în sensul recunoaşterii competenţei sale de a ridica obiecţii şi excepţii de neconstituţionalitate în toate cazurile, ar echivala cu încălcarea art. 58 şi 59 din Constituţie.

În fine, se susţine că jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu este constantă în ceea ce priveşte rolul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, invocându-se, în acest sens, considerentele Deciziei nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007, pe de o parte, în sensul recunoaşterii competenţei sale de a ridica excepţii de neconstituţionalitate în toate cazurile, şi cele din deciziile nr. 1.631 din 20 decembrie 2011 şi nr. 45 din 20 ianuarie 2011, pe de altă parte, în sens contrar.

În consecinţă, Avocatul Poporului apreciază că „dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că Avocatul Poporului poate ridica excepţia de neconstituţionalitate şi în cazurile care nu vizează drepturile şi libertăţile persoanelor fizice“.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că „excepţia de neconstituţionalitate a art. 13 alin. (1) lit. f) [din Legea nr. 35/1997 - s.n.] ar putea fi admisă, în măsura în care se interpretează că Avocatul Poporului poate ridica excepţii de neconstituţionalitate în orice procese, chiar dacă textul legal a cărui constituţionalitate se analizează nu afectează drepturi sau libertăţi ale unor persoane fizice“.

În acest sens, se arată că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor constituţionale ale art. 58 şi art. 146 lit. d) se ajunge la concluzia că atribuţia de rang constituţional care permite ridicarea din oficiu a excepţiilor de neconstituţionalitate trebuie să se circumscrie rolului Avocatului Poporului, în caz contrar, s-ar ajunge la o denaturare a rolului acestuia în sistemul constituţional şi instituţional românesc.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului Avocatului Poporului, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza a două din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10, 29 şi 32 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004, care au următorul cuprins: „(1) Avocatul Poporului are următoarele atribuţii: [...]

f) poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor“.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul legal criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 58 referitor la rolul Avocatului Poporului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

1. Curtea reţine că, deşi autorul excepţiei de neconstituţionalitate, în motivarea acesteia, face trimitere atât la posibilitatea Avocatului Poporului de a ridica obiecţie de neconstituţionalitate, cât şi excepţie de neconstituţionalitate, în realitate, conţinutul normativ al art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 vizează doar situaţia în care acesta „poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate“. În consecinţă, Curtea constată că, în realitate, Avocatul Poporului solicită constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 în măsura în care nu circumstanţiază posibilitatea sa de a sesiza Curtea Constituţională pe calea excepţiei de neconstituţionalitate exclusiv cu probleme care ţin de apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

2. Competenţa Avocatului Poporului de a ridica excepţii de neconstituţionalitate a fost introdusă prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003.

Soluţia legislativă criticată a fost introdusă în cuprinsul Legii nr. 35/1997 prin art. I pct. 10 din Legea nr. 233/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 22 iunie 2004, şi se regăsea la art. 13 lit. c3) din Legea nr. 35/1997. În urma republicării Legii nr. 35/1997, soluţia legislativă criticată se regăseşte la art. 13 alin. (1) lit. f).

3. Curtea constată că art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 reia la nivel infraconstituţional dispoziţiile art. 146 lit. d) teza a două din Constituţie, potrivit cărora „excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului“.

Prin Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 12 decembrie 2007, Curtea Constituţională a stabilit că „art. 146 din Constituţie nu condiţionează, în modul arătat de Guvern, cazurile în care Avocatul Poporului este abilitat să adreseze Curţii Constituţionale sesizări şi, respectiv, excepţii de neconstituţionalitate“.

Guvernul, în punctul de vedere transmis şi reţinut în decizia sus-menţionată, a apreciat că „din interpretarea sistematică a textelor legale care reglementează rolul şi atribuţiile Avocatului Poporului, precum şi a dispoziţiilor constituţionale ce reglementează sfera subiectelor de drept care pot sesiza Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate reiese că Avocatul Poporului are competenţa de a declanşa controlul de constituţionalitate prin sesizarea Curţii Constituţionale numai în ceea ce priveşte apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice“.

4. Aşadar, conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului poate declanşa controlul de constituţionalitate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate indiferent de problemele vizate prin aceasta (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 544 din 28 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 30 iunie 2006, Decizia nr. 567 din 11 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 14 iulie 2006, Decizia nr. 392 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15 mai 2007, Decizia nr. 742 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, Decizia nr. 365 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 9 aprilie 2009, Decizia nr. 1.555 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 28 decembrie 2009, sau Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2010), însă ridicarea directă a excepţiei de neconstituţionalitate este şi rămâne la aprecierea exclusivă a Avocatului Poporului, acesta neputând fi obligat sau împiedicat de nicio autoritate publică să ridice o atare excepţie.

În consecinţă, Curtea constată că Avocatul Poporului are exclusivitatea în privinţa deciziei de a ridica o excepţie de neconstituţionalitate, parte a independenţei instituţionale şi funcţionale de care acesta se bucură, astfel încât nu există niciun interes al Avocatului Poporului în promovarea unei asemenea excepţii de neconstituţionalitate, din moment ce, prin chiar modul său de acţiune, se poate conforma înţelesului constituţional al textului.

5. În aceste condiţii, Curtea reţine că, de fapt, prin excepţia formulată, Avocatul Poporului doreşte constatarea neconstituţionalităţii unei interpretări date normei respective, interpretare ce rezultă indirect dintr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007); întrucât norma legală criticată este o preluare aproape în terminis a textului constituţional al art. 146 lit. d) teza a doua, text căruia deja Curtea Constituţională i-a stabilit înţelesul, este inadmisibil a se constata neconstituţionalitatea unei interpretări date normei constituţionale chiar de Curtea Constituţională.

De altfel, a accepta punctul de vedere al Avocatului Poporului ar însemna că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de acesta ulterior anului 2003 şi care nu au privit drepturile şi libertăţile fundamentale să fi fost formulate cu încălcarea Constituţiei, iar Curtea Constituţională, dat fiind că le-a analizat pe fond, să fi încălcat ea însăşi Constituţia.

6. Curtea mai reţine că art. 146 lit. d) teza a două din Constituţie a fost interpretat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în sensul că Avocatul Poporului nu este limitat la a sesiza Curtea Constituţională pe cale de excepţie numai la aspecte ce vizează drepturile şi libertăţile fundamentale; în consecinţă, din moment ce textul constituţional nu a fost revizuit, o atare interpretare a Curţii Constituţionale nu mai poate fi pusă în discuţie.

De altfel, orice reviriment jurisprudenţial presupune existenţa unor elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei, în cazul de faţă, celei a Curţii Constituţionale. Or, în cauza de faţă, Avocatul Poporului nu a adus astfel de elemente.

7. În concluzie, Curtea constată că, în realitate, se solicită constatarea neconstituţionalităţii interpretării date unei dispoziţii constituţionale chiar printr-o decizie a Curţii Constituţionale. Or, având în vedere art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, o atare solicitare excedează competenţei Curţii Constituţionale şi, în consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), ale art. 29 şi art. 32 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

 

DECIZIA Nr. 367

din 24 septembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Mariana-Felicia Apahidean, Viorica Boca, Arcadie Botnar, Ioana Lucia Bozeşan, Sandu Cătinean, Laura Persida Chiorean, Delia Rodica Farcaş, Cristina Georgeta Fodor, Tudoriţa Grigoreanu, Cristina Iuşan, Gabriela Mihaela Matedan, Mihaela Matei, Ioan Pop, Monica Cecilia Pop, Maria Lucia Racoviţă, Anica Silaghi şi Nicoleta Mihaela Vădean în Dosarul nr. 1.561/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 280D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 286D/2013, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Liliana Serghie în Dosarul nr. 870/105/2013 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 307D/2013, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Delia Codrean, Viorica Dacin, Dumitru Popa, Maria Popa, Dana Olcean, Alina Meşter, Gabriela Narcisa Şerb, Daniela Ferche, Crina Teodora Bogdan şi Claudia Gavriluţ în Dosarul nr. 1101/111/CA/2011* al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 280D/2013, nr. 286D/2013 şi nr. 307D/2013, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 286D/2013 şi nr. 307D/2013 la Dosarul nr. 280D/2013, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 4.665 din 3 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.561/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Mariana-Felicia Apahidean, Viorica Boca, Arcadie Botnar, Ioana Lucia Bozeşan, Sandu Cătinean, Laura Persida Chiorean, Delia Rodica Farcaş, Cristina Georgeta Fodor, Tudoriţa Grigoreanu, Cristina Iuşan, Gabriela Mihaela Matedan, Mihaela Matei, Ioan Pop, Monica Cecilia Pop, Maria Lucia Racoviţă, Anica Silaghi şi Nicoleta Mihaela Vădean în cadrul unui litigiu având ca obiect „anulare act administrativ“.

Prin Sentinţa civilă nr. 823 din 15 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 870/105/2013, Tribunalul Prahova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Liliana Serghie în cadrul unui litigiu având ca obiect drepturi băneşti.

Prin Încheierea din 22 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.101/111/CA/2011*, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Delia Codrean, Viorica Dacin, Dumitru Popa, Maria Popa, Dana Olcean, Alina Meşter, Gabriela Narcisa Şerb, Daniela Ferche, Crina Teodora Bogdan şi Claudia Gavriluţ cu prilejul soluţionării recursului formulat în contencios administrativ având ca obiect „litigiu privind funcţionarii publici“.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care încalcă dreptul de proprietate al persoanelor din sectorul bugetar, întrucât nu permit plata premiului anual pe anul 2010, drept cu caracter salarial apreciat ca fiind câştigat pe perioada de timp în care norma juridică în baza căreia a fost recunoscut era în vigoare şi activă.

Autorii criticii consideră că o normă juridică nu poate fi decât retroactivă atunci când neagă acordarea unui drept salarial legal pentru activitatea deja desfăşurată, deoarece legiuitorul a adus modificări unei situaţii juridice definitiv stabilite sub aspectul executării unei obligaţii aferente unui raport de muncă încheiat. Or, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, aceasta trebuind să respecte suveranitatea legii anterioare.

Autorii excepţiei apreciază că premiul anual corespunzător anului 2010 reprezintă un drept câştigat, deoarece dispoziţiile care îl reglementau erau în vigoare în data de 31 decembrie 2010. Acest premiu se acordă pentru activitatea profesională desfăşurată pe parcursul întregului an 2010. Doar plata sumelor băneşti a fost amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, astfel că orice prevedere contrară este de natură a încălca principiul neretroactivităţii legii.

În continuare, arată că potrivit art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa constantă că dreptul de creanţă reprezintă un „bun“, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puţin o „speranţă legitimă“ de a-l vedea concretizat. Or, lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câştigat constituie o ingerinţă neconformă cu principiul protecţiei proprietăţii.

Invocând Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, autorii excepţiei amintesc jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi concluziile Comisiei Europene cu privire la obligaţia judecătorului naţional de a înlătura din oficiu aplicarea unei reglementări interne sau a deciziilor Curţii Constituţionale care sunt contrare dreptului Uniunii (Cauza C-310/10).

În aceste condiţii, autorii excepţiei susţin că prin prevederile legale criticate se încalcă dreptul de proprietate, dreptul la măsurile de protecţie socială garantate constituţional, principiul neretroactivităţii, dar şi statutul profesiei, aşa cum acesta rezultă din prevederile art. 124 şi 125 din Constituţie.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Prahova - Secţia I civilă şi Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului consideră că reglementarea de lege criticată este constituţională şi nu aduce atingere normelor de referinţă invocate. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile

Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, care au următorul cuprins: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.“

Autorii excepţiei susţin că prevederile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 41 privind dreptul la muncă, art. 44 privind dreptul de proprietate, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 125 privind statutul judecătorilor.

De asemenea, invocă încălcarea art. 20 din Constituţie, raportat la dispoziţiile art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi la prevederile Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 303 din 2 decembrie 2000.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 au mai fost examinate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi internaţionale.

Astfel, prin Decizia nr. 257 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 16 mai 2012, Curtea a reţinut că Legea nr. 285/2010 reglementează, după cum indică însuşi titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, având deci aplicabilitate limitată doar la anul 2011. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, Curtea Constituţională, prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a statuat că „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“.

Aşadar, deşi prevederile de lege supuse examinării nu se mai încadrează în fondul activ al legislaţiei, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestora, având în vedere că raportul juridic născut între angajat şi angajator nu s-a stins în privinţa acordării premiului anual pe 2010, odată cu plata lunară a salariului în cursul anului 2011, tocmai din cauza faptului că angajatul contestă, potrivit legii, o eventuală neexecutare de către angajator a obligaţiei sale privind premiul anual pe 2010, ceea ce califică situaţia în care se află autorii excepţiei ca fiind o facta pendentia.

Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţii legii.

De asemenea, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar şi că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, aşa încât nu este incident art. 41 din Constituţie, care garantează salariaţilor dreptul la salariu.

Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, legiuitorul a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege. Premiul anual pe anul 2010, având în vedere faptul ca Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public şi constituie un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar prevederile de lege criticate prevăd în acelaşi timp doar modalitatea prin care statul urmează să îşi execute întru totul această obligaţie financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanţe. Aşadar, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată.

Prin Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, făcând referire la Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Curtea a reţinut că „statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, «ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula»“.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Cu privire la invocarea dispoziţiilor art. 124 şi 125 din Constituţie, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece se referă la statutul constituţional al judecătorilor. Or, în cauza de faţă, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată din perspectiva altor categorii socioprofesionale.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mariana-Felicia Apahidean, Viorica Boca, Arcadie Botnar, Ioana Lucia Bozeşan, Sandu Cătinean, Laura Persida Chiorean, Delia Rodica Farcaş, Cristina Georgeta Fodor, Tudoriţa Grigoreanu, Cristina Iuşan, Gabriela Mihaela Matedan, Mihaela Matei, Ioan Pop, Monica Cecilia Pop, Maria Lucia Racoviţă, Anica Silaghi şi Nicoleta Mihaela Vădean în Dosarul nr. 1.561/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Liliana Serghie în Dosarul nr. 870/105/2013 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă şi de către Delia Codrean, Viorica Dacin, Dumitru Popa, Maria Popa, Dana Olcean, Alina Meşter, Gabriela Narcisa Şerb, Daniela Ferche, Crina Teodora Bogdan şi Claudia Gavriluţ în Dosarul nr. 1.101/111/CA/2011* al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Prahova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

DECIZIA Nr. 382

din 25 septembrie 2013

referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 41/2012 privind revocarea domnului Buzoianu Constantin din funcţia de membru şi preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

I. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului României nr. 41/2012 privind revocarea domnului Buzoianu Constantin din funcţia de membru şi preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, sesizare formulată de domnul Constantin Buzoianu.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 2771 din 14 iunie 2013, formând obiectul Dosarului nr. 447L/2/2013.

II. În motivarea sesizării, autorul acesteia precizează că, prin Hotărârea Parlamentului României nr. 20/2011, a fost numit pentru un mandat de 5 ani în funcţia de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor - în prezent, Autoritatea de Supraveghere Financiară. După numai un an de la acordarea mandatului, a fost revocat din funcţie, înainte de expirarea termenului legal de 5 ani, prin hotărârea pe care o contestă în cauza de faţă din punctul de vedere al legalităţii şi constituţionalităţii.

Arată că a formulat plângere prealabilă împotriva acesteia, potrivit art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicitând revocarea hotărârii menţionate. Parlamentul a refuzat să soluţioneze favorabil plângerea, motivând că hotărârea de revocare a mandatului nu are caracterul unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci este un act specific autorităţii legiuitoare, care face parte din categoria celor prevăzute de art. 67 din Constituţie, fiind adoptat în exercitarea prerogativelor Parlamentului de a numi şi revoca membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, conform art. 4 alin. (7) şi (9) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor. În continuare, a sesizat instanţa de contencios administrativ pentru suspendarea executării hotărârii de revocare, cerere formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Învestită şi cu exercitarea unui control de legalitate şi oportunitate a hotărârii de revocare, instanţa de contencios administrativ a respins cererea ca inadmisibilă şi a apreciat, în esenţă, că respectiva hotărâre a Parlamentului nu este un act administrativ, ci are caracter de act juridic de drept constituţional, în raport cu dispoziţiile art. 67 din Constituţie, iar prin exercitarea atribuţiei de numire şi revocare a preşedintelui Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Parlamentul României nu devine o autoritate administrativă.

Autorul sesizării precizează că, faţă de considerentele Parlamentului şi motivele invocate de instanţa de contencios administrativ, s-a adresat şi instanţei civile - Judecătoria Sectorului 5 - cu o acţiune în anularea actului juridic emis de Parlament şi o cerere de suspendare a executării hotărârii nelegale, în conformitate cu art. 1324-1326 raportate la art. 1246 din Codul civil şi art. 112-114 din Codul de procedură civilă. Aceasta şi-a declinat, însă, competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ, adică aceeaşi instanţă care soluţionase cererea precedentă, şi care, la reînvestirea sa în acest mod, a pronunţat, de asemenea, o sentinţă prin care a respins acţiunea în anulare a actului, precum şi cererea de suspendare a executării hotărârii Parlamentului.

În acest context, autorul sesizării arată că, în opinia sa, singura autoritate din România abilitată să se pronunţe asupra legalităţii, oportunităţii şi constituţionalităţii hotărârii de revocare a mandatului său este Curtea Constituţională, prin raportare la respectarea obligaţiilor Parlamentului prevăzute de Legea nr. 32/2000.

În acest sens, arată că hotărârea contestată a fost emisă de Parlament invocându-se ca temei de drept dispoziţiile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 32/2000, potrivit cărora „Revocarea din funcţie a unui membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se face la propunerea comisiilor reunite ale Parlamentului, respectiv Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, în şedinţa comună a celor două Camere, dacă acesta încetează să îndeplinească condiţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale sau dacă se face vinovat de abateri grave, incompatibile funcţiei sale“.

Autorul sesizării precizează că, potrivit stenogramei şedinţei, la baza adoptării hotărârii a stat însă un alt temei juridic, eronat invocat în cadrul dezbaterilor parlamentarilor în plenul celor două Comisii reunite ale Parlamentului, şi anume art. 9 alin. (9) din Legea nr. 32/2000, text care nu figurează în legea menţionată şi, deci, nu poate fi aplicabil în speţă. De asemenea, autorul sesizării critică faptul că în cuprinsul actului de revocare nu se indică în vreun mod - deşi legea obliga la aceasta - împrejurările şi faptele care au condus la încetarea îndeplinirii condiţiilor de exercitare a funcţiei şi/sau actele sau faptele personale incompatibile acesteia care i-au fost imputate, nici motivele care, pe bază de dovezi indubitabile, ar fi putut să susţină pe deplin temeinicia şi legalitatea măsurii de revocare a mandatului înainte de expirarea termenului legal.

Autorul sesizării susţine că hotărârea de revocare este un act vădit nelegal, abuziv, cu un profund caracter neconstituţional, fiind adoptat de Parlament cu încălcarea gravă a drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale, consacrate de art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 53 din Constituţie.

Apreciază că hotărârea a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, respectiv ale art. 5, potrivit cărora „Materialele ce urmează a fi înscrise pe ordinea de zi se transmit birourilor permanente cu cel puţin 10 zile înainte de dezbaterea acestora în plen, în afară de cazurile în care, potrivit Constituţiei şi prezentului regulament, este necesară dezbaterea cu procedură de urgenţă în plenul Camerelor reunite“. Or, în cauză, acestea nu au fost comunicate în termenul prevăzut de regulament, iar revocarea mandatului nu impunea adoptarea hotărârii cu o procedură de urgenţă. De asemenea, la lucrările celor două comisii permanente nu au fost prezenţi cel puţin jumătate plus unu din numărul deputaţilor şi senatorilor care le compun, deşi prezenţa este obligatorie, potrivit art. 21 din Regulament, iar în conformitate cu art. 12 din acelaşi regulament, „comisiile permanente sesizate în fond lucrează legal, în şedinţe comune, în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu atât din numărul deputaţilor, cât şi din numărul senatorilor care le compun; hotărârile se adoptă cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi“.

Autorul sesizării susţine că a considera hotărârea Parlamentului irefragabilă, intangibilă, prezumată în mod absolut ca temeinică şi legală şi că, în consecinţă, a accepta că ea nu poate fi cenzurată sau contestată în justiţie de nicio instanţă din România reprezintă o gravă încălcare a prevederilor constituţionale şi a drepturilor consacrate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege şi art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv.

În final, solicită Curţii Constituţionale să admită sesizarea, să declare neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului nr. 41 din 16 octombrie 2012 şi să constate că aceasta i-a produs o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor legitime, precum şi a libertăţilor consacrate de Legea fundamentală, prin încălcarea de către Parlament a Constituţiei, a Legii nr. 32/2000 şi a Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

III. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru a exprima punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului şi al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor asupra acesteia.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor prin adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2/4.649 din 4 septembrie 2013, în care se apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi neîntemeiată.

În ceea ce priveşte admisibilitatea, se arată că domnul Constantin Buzoianu nu are calitatea procesuală de autor al sesizării conferită de art. 146 lit. c) din Constituţie şi de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Sub aspectul obiectului controlului de constituţionalitate, se susţine că hotărârea atacată nu face parte din sfera hotărârilor ce pot fi supuse jurisdicţiei constituţionale. Aceasta, deoarece autoritatea publică vizată, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, nu este reglementată de Legea fundamentală, iar procedura de revocare a membrilor Consiliului acesteia este de rang legal, nu constituţional, fiind reglementată prin Legea nr. 32/2000.

Se precizează, de asemenea, că, în jurisprudenţa sa referitoare la atribuţia de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, Curtea Constituţională şi-a circumstanţiat competenţa de control, reţinând că „pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional“ (Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011). De asemenea, instanţa de control constituţional a respins ca inadmisibile sesizările cu privire la hotărâri ale Parlamentului ce reprezintă acte juridice cu caracter individual (Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012). Or, hotărârea criticată în prezenta cauză reprezintă un act juridic cu caracter individual, vizând revocarea domnului Constantin Buzoianu din funcţia de membru şi preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care nu afectează, prin obiectul şi efectul său juridic, valori şi principii constituţionale, în sensul reţinut de instanţa de contencios constituţional (prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012).

În ceea ce priveşte temeinicia sesizării, se apreciază că critica de neconstituţionalitate nu vizează încălcarea unor exigenţe procedurale şi substanţiale impuse prin dispoziţiile

Constituţiei, de vreme ce aceasta nu conţine norme privind propunerea, numirea şi revocarea membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Astfel, nu se poate reţine nerespectarea prevederilor art. 16 şi art. 53 din Legea fundamentală invocate de autorul sesizării, deoarece nu suntem în prezenţa unei îngrădiri a exerciţiului unui drept sau a accesului la o funcţie publică, ci la exercitarea de către Parlament a unor prerogative constituţionale.

Se precizează, totodată, că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 32/2000, competenţa de revocare din funcţie a preşedintelui Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor aparţine exclusiv Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţă comună, cu respectarea principiului paralelismului formelor şi competenţelor. Se menţionează că revocarea din funcţie a domnului Constantin Buzoianu s-a realizat cu respectarea tuturor prevederilor legale şi regulamentare, statuate prin Legea nr. 32/2000 şi prin Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Se susţine că, potrivit documentelor înregistrate în cadrul procedurii parlamentare, forul legislativ a respectat toate etapele şi termenele reglementate în textele de lege incidente în procedura de revocare.

Se mai arată că, în ceea ce priveşte competenţa de a aprecia modul de exercitare a atribuţiilor de către preşedintele Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, aceasta aparţine doar autorităţii care l-a numit, şi anume Parlamentului, întrucât, per a contrario, s-ar putea ajunge la cenzurarea de către Curtea Constituţională a actelor de numire sau de revocare, acest lucru presupunând, de fapt, o cenzurare a criteriilor de numire, respectiv de revocare, criterii care ţin exclusiv de competenţa Parlamentului şi, astfel, la o denaturare a rolului pe care îl are această instituţie fundamentală a statului.

În concluzie, se arată că invocarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 53 din Constituţie este pur formală, iar nu efectivă şi relevantă din punct de vedere constituţional. Din cauza acestui caracter pur formal al criticii de neconstituţionalitate, susţinerile autorului sesizării sunt lipsite de temeinicie.

Preşedintele Senatului nu a transmis Curţii Constituţionale punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului asupra prezentei sesizări.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor,

Hotărârea Parlamentului României nr. 41/2012 privind revocarea domnului Buzoianu Constantin din funcţia de membru şi preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin raportare la prevederile Constituţiei şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi ale art. 1, 3, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să se pronunţe asupra constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului României nr. 41/2012 privind revocarea domnului Buzoianu Constantin din funcţia de membru şi preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Obiectul sesizării îl constituie Hotărârea Parlamentului României nr. 41/2012 privind revocarea domnului Buzoianu Constantin din funcţia de membru şi preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 17 octombrie 2012, care are următorul conţinut:

„Art. 1. - Domnul Buzoianu Constantin se revocă din funcţia de membru şi preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Art. 2. - Până la numirea preşedintelui Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, domnul vicepreşedinte Baltă Tudor asigură interimatul funcţiei de preşedinte.

În opinia autorului sesizării, hotărârea contestată contravine următoarelor prevederi din Legea fundamentală: art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi care consacră principiul potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, art. 53 referitor la condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi. Mai invocă, în motivarea criticii de neconstituţionalitate, prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse la art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege şi art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv. Autorul sesizării îşi raportează critica şi la următoarele dispoziţii din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului: art. 5 care reglementează termenul în care trebuie transmise birourilor permanente materialele ce urmează a fi înscrise pe ordinea de zi, art. 12 privind cvorumul legal de lucru şi de vot în comisiile permanente şi art. 21 care impune obligativitatea prezenţei deputaţilor şi senatorilor la şedinţa comună.

Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională reţine, în ceea ce priveşte legalitatea sesizării, că, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost completat prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori“.

Textul de lege mai sus reprodus, care consacră competenţa Curţii de a se pronunţa inclusiv asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, cuprinde o enumerare expresă şi limitativă a persoanelor care pot sesiza Curtea Constituţională în vederea exercitării acestei atribuţii. Prin urmare, niciun alt subiect de drept nu poate solicita Curţii Constituţionale să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea unei hotărâri a Parlamentului sau a uneia dintre Camerele acestuia.

Curtea constată că domnul Constantin Buzoianu, autor al prezentei sesizări, nu se încadrează în niciuna dintre categoriile precizate, nefiind nici senator, nici deputat.

Prin urmare, în condiţiile în care sesizarea Curţii Constituţionale a fost formulată de o persoană care nu are, potrivit legii, calitatea de a învesti instanţa de control constituţional cu verificarea constituţionalităţii unei hotărâri a Parlamentului, Curtea urmează să o respingă ca inadmisibilă.

Curtea observă, de asemenea, că o situaţie asemănătoare a existat în cauza soluţionată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 822 din 10 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 16 noiembrie 2012, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea hotărârii prin care Camera Deputaţilor a constatat încetarea mandatului de deputat al domnului Sergiu Andon, sesizare formulată de acesta în mod individual, ulterior încetării calităţii sale de deputat ca urmare chiar a hotărârii contestate. Considerentele reţinute în decizia pronunţată cu acel prilej îşi menţin, mutatis mutandis, valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie, al art. 1, 3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate a

Hotărârii Parlamentului României nr. 41/2012 privind revocarea domnului Buzoianu Constantin din funcţia de membru şi preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, formulată de domnul Constantin Buzoianu.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din 25 septembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind trecerea unor suprafeţe dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C. În administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, precum şi pentru modificarea unor acte normative

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 867 alin. (1) şi al art. 868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - (1) Se aprobă trecerea unor suprafeţe dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C. În administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

(2) Predarea-preluarea suprafeţelor din imobilul prevăzut la alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(3) Patrimoniul Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C. se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor imobile, transmise potrivit alin. (1).

Art. II. - Art. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 8 ianuarie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice are sediul în municipiul Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, latura nord, sectorul 5, şi îşi desfăşoară activitatea în spaţii din următoarele sedii: str. Apolodor nr. 17, latura nord, sectorul 5, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, şi Bd. Libertăţii nr. 12, sectorul 5, în condiţiile legii.”

Art. III. - Alineatul (1) al articolului 1 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 525/2013 pentru aprobarea atribuţiilor generale şi specifice, a structurii organizatorice şi a numărului maxim de posturi, precum şi a normării parcului auto şi a consumului de carburanţi ale Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 2 august 2013, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C., denumit în continuare I.S.C., se organizează şi funcţionează ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. C.F. Robescu nr. 23, sectorul 3.”

Art. IV. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea anexei nr. 10 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

 

Bucureşti, 30 octombrie 2013.

Nr. 846.

 

ANEXĂ

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale suprafeţelor din imobilul aflat în domeniul public al statului care se trec din administrarea Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C. În administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

 

Nr. crt.

Locul unde este situat imobilul

Persoana juridică de la

transmite bunul imobil

Persoana juridică la care se transmite bunul imobil

Denumirea bunului

imobil/Indicativul drumului

Caracteristicile tehnice ale suprafeţelor din imobil supuse transmiterii şi valoarea de inventar

Nr. MFP

Codul de clasificare

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Municipiul Bucureşti,

str. Apolodor nr. 17, sectorul 5

Statul român, în administrarea Inspectoratul de Stat în Construcţii

CUI 14234699

Statul român, Ministerul Dezvoltării

Regionale şi Administraţiei Publice

CUI 26369185

Imobil, clădire - parţial

Etaj I - tronsoanele 5 şi 6 = 261,27 m2

Etaj V - tronsoanele 5 şi 6 = 1.005 m2

Valoarea de inventar = 6.052.800 lei

149.190

8.29.06

 

DECIZII ALE PRIMULUI-MINISTRU

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIMUL-MINISTRU

 

DECIZIE

privind eliberarea domnului Horia Ion Irimia din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Mediului

 

Având în vedere propunerea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 6 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia, cu modificările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. -  La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Horia Ion Irimia se eliberează din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Mediului.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 6 noiembrie 2013.

Nr. 444.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIMUL-MINISTRU

 

DECIZIE

privind numirea domnului Horia Ion Irimia în funcţia de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

 

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Horia Ion Irimia se numeşte în funcţia de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 6 noiembrie 2013.

Nr. 445.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIMUL-MINISTRU

 

DECIZIE

privind exercitarea cu caracter temporar a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Departamentului pentru Întreprinderi M ici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism de către doamna Mihaela-Irina Ionescu

 

Având în vedere propunerea ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism formulată prin Adresa nr. 24.411 din 22 octombrie 2013, precum şi Avizul favorabil nr. 40.173/2013 al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici privind exercitarea cu caracter temporar a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Departamentului pentru Întreprinderi M ici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism de către doamna Mihaela-Irina Ionescu,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Mihaela-Irina Ionescu exercită cu caracter temporar funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 6 noiembrie 2013.

Nr. 446.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIMUL-MINISTRU

 

DECIZIE

privind prelungirea detaşării, începând cu data de 1 decembrie 2013, a doamnei Romfeld Mária Magdolna, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, în funcţia publică vacantă de director general în cadrul aparatului propriu al Consiliului Judeţean Harghita

 

Având în vedere solicitarea Consiliului Judeţean Harghita, formulată prin Adresa nr. 20.834 din 29 octombrie 2013, privind prelungirea detaşării doamnei Romfeld Mária Magdolna, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, în funcţia publică vacantă de director general în cadrul aparatului propriu al Consiliului Judeţean Harghita, înregistrată la Cabinetul primului-ministru cu nr. 5/6.864 din 30 octombrie 2013, precum şi acordul scris al doamnei Romfeld Mária Magdolna cu privire la prelungirea detaşării,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi al art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data de 1 decembrie 2013, doamnei Romfeld Mária Magdolna, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, i se prelungeşte detaşarea în funcţia publică vacantă de director general în cadrul aparatului propriu al Consiliului Judeţean Harghita pe o perioadă de 6 luni.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 6 noiembrie 2013.

Nr. 447.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIMUL-MINISTRU

 

DECIZIE

privind transferul în interesul serviciului al doamnei Iuliana Lascu din funcţia publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului în funcţia publică de execuţie vacantă de consilier superior în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc

 

Având în vedere solicitarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc privind transferul în interesul serviciului al doamnei Iuliana Lascu din funcţia publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului în funcţia publică de execuţie vacantă de consilier superior în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/17.781/I.M. din 4 noiembrie 2013, precum şi acordul scris al doamnei Iuliana Lascu cu privire la acest transfer,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi al art. 90 alin. (1) lit. a) şi alin. (2)-(4) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Art. 1. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Iuliana Lascu, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, se transferă în interesul serviciului în funcţia publică de execuţie vacantă de consilier superior în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc.

Art. 2. - Numirea în funcţia publică de execuţie vacantă de consilier superior în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a doamnei Iuliana Lascu se face prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică, în condiţiile legii.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 6 noiembrie 2013.

Nr. 448.

 

ACTE ALE CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII

 

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

PLEN

 

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005

 

Având în vedere dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:

Art. I. - Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. După articolul 34 se introduce un nou paragraf, paragraful 9 , care va conţine un nou articol, articolul 341, cu următorul cuprins:

„§.9. Judecătorii cu atribuţii privind activitatea de notificare sau comunicare în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială

Art. 341. - (1) Judecătorii desemnaţi de preşedinţii instanţelor pentru realizarea activităţii de notificare sau comunicare în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială soluţionează cererile având acest obiect.

(2) Pentru exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), judecătorii desemnaţi pot lua legătura cu membrii Reţelei Europene de Cooperare Judiciară.”

2. La articolul 53 alineatul (1), după litera v) se introduce o nouă literă, litera x) , cu următorul cuprins:

„x) ţine registrul privind persoanele ocrotite.”

3. La articolul 88, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) Programul de lucru al instanţelor este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână; programul începe de regulă la ora 8,00 şi se încheie la ora 16,00. Programul de lucru al judecătorului este flexibil şi poate să difere de programul de lucru al instanţei. Judecătorul este obligat să fie prezent la ora stabilită pentru şedinţele de judecată şi la alte activităţi în care este planificat sau pe care şi le-a stabilit.”

4. La articolul 99, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(5) Repunerea pe rol a cauzei după suspendare, pentru continuarea judecăţii, pentru perimare sau pentru pronunţarea hotărârii ca urmare a încheierii acordului de mediere, se va realiza de completul iniţial învestit cu soluţionarea cauzei, dacă judecătorul care a compus completul respectiv îşi desfăşoară activitatea şi la data apariţiei acestor situaţii în cadrul secţiei sau, după caz, al instanţei. În cazul în care suspendarea cauzei a fost dispusă de un alt judecător decât cel din compunerea completului iniţial învestit, ca urmare a absenţei temporare a acestuia, la repunerea pe rol cauza va fi repartizată judecătorului iniţial învestit, indiferent de numărul completului în care funcţionează la data respectivă.”

5. La articolul 99, după alineatul (5) se introduc trei noi alineate, alineatele (51) - (53) , cu următorul cuprins:

„(51 ) Dispoziţiile alin. (5) se vor aplica şi în cazul completelor colegiale, care se vor reuni chiar dacă membrii care au compus completul nu mai fac parte, împreună, din acelaşi complet. Dacă la data apariţiei oricăreia dintre situaţiile menţionate numai unul sau unii dintre respectivii judecători îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei, completul va fi întregit cu unul ori, după caz, 2 judecători din lista de permanenţă de la data înregistrării sesizării de repunere pe rol a cauzei după suspendare, pentru continuarea judecăţii, pentru perimare sau pentru pronunţarea hotărârii ca urmare a încheierii acordului de mediere. Completul astfel format va păstra cauza până la soluţionare.

(52 ) Cererile de îndreptare a erorilor materiale şi cererile de completare sau lămurire a hotărârii se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită. Aceeaşi rezolvare se va da şi contestaţiilor la executare prevăzute de art. 461 lit. c) teza I din Codul de procedură penală şi de art. 711 alin. (2) din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul completelor colegiale, judecătorii care au pronunţat hotărârea se vor reuni chiar dacă nu mai fac parte, împreună, din acelaşi complet. Dacă la data apariţiei oricăreia dintre situaţiile menţionate numai unul sau unii dintre respectivii judecători îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei, completul va fi întregit cu unul ori, după caz, 2 judecători din lista de permanenţă de la data înregistrării cererii de îndreptare a erorilor materiale sau cererii de completare ori lămurire a hotărârii, respectiv a contestaţiei la executare.

(53 ) În cazurile prevăzute la alin. (5)-(52), dacă judecătorul sau, după caz, niciunul dintre judecătorii care au compus completul nu mai funcţionează în cadrul secţiei ori, după caz, al instanţei, cauza se va repartiza aleatoriu.”

Art. II. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii,

procuror Oana Andrea Schmidt-Hăineală

 

Bucureşti, 8 octombrie 2013.

Nr. 1.080.

 

RECTIFICĂRI

 

În anexa la Hotărârea Guvernului nr. 759/2013 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 pentru Societatea Comercială GERMISARA - S.A. Hunedoara, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 14 octombrie 2013, se fac următoarele rectificări:

– după titlul „Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2013“, deasupra tabelului, în partea dreaptă, se va citi: „- mii lei - “;

– la „Nr. rând“ 7, în coloana 5 „Propuneri“, în loc de: „95“ se va citi: „84“;

– la „Nr. rând“ 48 şi 49, în coloana 5 „Propuneri“, în loc de: „900“ se va citi: „896“;

– la „Nr. rând“ 53, în coloana 5 „Propuneri“, în loc de: „800,00“ se va citi: „803“ .