MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 699/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 699         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 14 noiembrie 2013

 

SUMAR

 

LEGI SI DECRETE

 

290. - Lege pentru completarea Legii nr. 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române

 

860. - Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române

 

293. - Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2013 privind prorogarea termenului prevăzut la art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică

 

863. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2013 privind prorogarea termenului prevăzut la art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică

 

294. - Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare referitoare la premierea elevilor care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat 2013

 

864. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare referitoare la premierea elevilor care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat 2013

 

296. - Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

879. - Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi ale art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor

 

Decizia nr. 384 din 1 octombrie 2013  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

Decizia nr. 391 din 1 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

 SENATUL

 

LEGE

pentru completarea Legii nr. 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. I. - După articolul 2 din Legea nr. 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 19 martie 2013, se introduce un nou articol, articolul 3, cu următorul cuprins:

”Art. 3. - Ministerul Culturii elaborează norme metodologice de punere în aplicare a prezentei legi, cu consultarea comisiilor pentru cultură din cele două Camere ale Parlamentului.”

Art. II. - În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Culturii va elabora nomele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române, astfel cum a fost completată prin prezenta lege.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 13 noiembrie 2013

Nr. 290.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru completarea Legii nr. 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 11 noiembrie 2013

Nr. 860.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

 SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2013 privind prorogarea termenului prevăzut la art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 22 din 14 august 2013 privind prorogarea termenului prevăzut la art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, adoptată în temeiul art. 1 pct. X din Legea nr. 182/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 21 august 2013.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 13 noiembrie 2013

Nr. 293.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2013 privind prorogarea termenului prevăzut la art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2013 privind prorogarea termenului prevăzut la art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 11 noiembrie 2013

Nr. 863.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

 SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare referitoare la premierea elevilor care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat 2013

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 13 din 17 iulie 2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare referitoare la premierea elevilor care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat 2013, adoptată în temeiul art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 182/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 24 iulie 2013.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 13 noiembrie 2013

Nr. 294.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare referitoare la premierea elevilor care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat 2013

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare referitoare la premierea elevilor care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat 2013 şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 11 noiembrie 2013.

Nr. 864.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

 SENATUL

LEGE

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 37, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care funcţionează.”

2. La articolul 37, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

„(4) Cauzele aflate în curs de judecată la data începerii funcţionării tribunalelor specializate, potrivit art. 142 alin. (1), se vor trimite acestora, pe cale administrativă, din oficiu, spre soluţionare. Tribunalul specializat este competent şi în caz de trimitere spre rejudecare.”

3. La articolul 142, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 142. - (1) Datele la care vor începe să funcţioneze tribunalele specializate, judeţele şi localităţile în care vor începe să funcţioneze, denumirea acestora, precum şi domeniile în care vor funcţiona se stabilesc, în mod eşalonat, prin ordin al ministrului justiţiei, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii.”

4. La anexa nr. 1, titlul literei B se modifică şi va avea următorul cuprins:

„B. TRIBUNALELE, TRIBUNALELE SPECIALIZATE, PARCHETELE DE PE LÂNGĂ TRIBUNALE ŞI TRIBUNALE SPECIALIZATE ŞI LOCALITĂŢILE DE REŞEDINŢĂ”

5. La anexa nr. 1 litera B, denumirea coloanei a două din tabel se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Tribunalul şi tribunalul specializat”

6. La anexa nr. 1 litera C, denumirea coloanei a două din tabel se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Tribunalele şi tribunalele specializate cuprinse în circumscripţia curţii de apel”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

p. PREŞEDINTELE SENATULUI

CRISTIAN-SORIN DUMITRESCU

 

Bucureşti, 14 noiembrie 2013.

Nr. 296.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. -  Se promulgă Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 13 noiembrie 2013.

Nr. 879.

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 338

din 24 septembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi ale art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar – judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi ale art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, excepţie ridicată de Sergiu Andon în Dosarul nr. 7.040/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 154D/2013.

La apelul nominal răspunde consilierul Florentina Pop, pentru partea Camera Deputaţilor, cu împuternicire depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Camerei Deputaţilor, care solicită respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, deoarece art. 29 alin (1) din Legea nr. 47/1992 enumeră strict şi limitativ actele ce pot fi supuse controlului de constituţionalitate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, şi anume numai legi sau ordonanţe ale Guvernului Cu privire la dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006, susţine că excepţia de neconstituţionalitate a acestora este neîntemeiată, deoarece autorul excepţiei a epuizat toate căile de atac prevăzute de lege, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 822/2012.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, având în vedere dispoziţiile art. 146 din Constituţie şi ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, şi de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 822/2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 7.040/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi ale art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Sergiu Andon într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 30/2012 privind constatarea încetării unui mandat de deputat al cărui exerciţiu a început prin validarea rezultatelor alegerilor generale din noiembrie 2008 în Colegiul uninominal nr. 16 din Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate, prin conţinutul lor eliptic şi lacunar, nu asigură liberul acces la justiţie al persoanei care poate suferi o încălcare gravă a unui drept fundamental, cum este, în cazul de faţă, dreptul de a fi ales, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, criticând excesul de autonomie regulamentară de care se prevalează Camera Deputaţilor, a statuat, prin Decizia nr. 822/2012, că „ar fi necesară o distincţie a subiectelor de drept ce au calitatea de a se adresa instanţei constituţionale pe calea contenciosului constituţional, în raport cu categoria actelor prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv regulamentele Parlamentului, pe de o parte, şi hotărâri parlamentare, pe de altă parte, aşa încât şi parlamentarii vizaţi în mod direct de hotărârile individuale ale Parlamentului să aibă vocaţia de a se adresa personal Curţii Constituţionale. Atribuţia Curţii de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului se circumscrie conceptului de justiţie constituţională, specializată şi, dată fiind natura actelor supuse controlului, se justifică cerinţele speciale, necesar a fi întrunite pentru exercitarea dreptului de acces la acest tip de justiţie. De vreme ce şi hotărârile parlamentare individuale pot fi supuse de plano controlului de constituţionalitate, este necesar şi justificat ca şi deputatul sau senatorul în cauză, vizat în mod direct de respectiva hotărâre, să aibă acces la justiţia constituţională prin exercitarea în mod individual a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională.“

De altfel, în acelaşi sens s-a exprimat Curtea şi prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012, considerând următoarele: „În cadrul procesului legislativ de reexaminare a dispoziţiei neconstituţionale [art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992], fiind vorba de o atribuţie distinctă ce i-a fost conferită Curţii, aceasta ar trebui să fie reglementată într-o secţiune distinctă, după Secţiunea privind controlul constituţionalităţii regulamentelor, care să cuprindă procedurile ce urmează a fi aplicate, specifice noii reglementări [...]“.

Susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate că, deşi decizia sus-menţionată a fost pronunţată în cadrul controlului de constituţionalitate prevăzut de art. 146 lit. c) din Constituţie, argumentele Curţii Constituţionale sunt valabile şi în prezenta cauză, care vizează o excepţie de neconstituţionalitate ridicată individual într-un proces.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 este neîntemeiată, deoarece textele criticate nu constituie o restrângere a accesului liber la justiţie, atâta vreme cât dispoziţiile Legii nr. 47/1992 instituie o cale de atac împotriva hotărârilor adoptate de Camerele Parlamentului.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, instanţa apreciază că, „privită sub aspectul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, critica este inadmisibilă, însă, susţine reclamantul că argumentele trase din cuprinsul Deciziei nr. 822/2012, în sensul recunoaşterii accesului la justiţia constituţională şi deputatului sau senatorului vizat de hotărârile Parlamentului, coroborate cu sesizarea adresată conform art. 146 lit. d) din Constituţie, pledează pentru admisibilitatea unei astfel de excepţii“. Aşadar, instanţa consideră că revine exclusiv Curţii Constituţionale competenţa de a decide dacă o atare critică poate forma obiectul jurisdicţiei exercitate în contenciosul constituţional.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor este inadmisibilă, deoarece art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevede, în mod distinct de controlul asupra regulamentelor parlamentare, procedura în cazul excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi (în sensul de act juridic al Parlamentului) sau a unei ordonanţe a Guvernului. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 822/2012, şi în cazul contestării hotărârilor parlamentare, persoanele care au dreptul de a se adresa Curţii Constituţionale sunt aceleaşi - strict şi limitativ reglementate de art. 27 alin. (1) - cu cele ce au calitatea de a contesta regulamentele parlamentare sau dispoziţii din acestea.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006, consideră că aceasta este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia nr. 822/2012 a Curţii Constituţionale. Autorul sesizării a avut posibilitatea de a se prevala de toate mijloacele legale de apărare, astfel încât acesta nu poate invoca, în mod întemeiat, încălcarea accesului liber la justiţie, reglementat de art. 21 alin. (1) din Constituţie.

Avocatul Poporului consideră, în esenţă, că dispoziţiile criticate din Legea nr. 96/2006 nu conţin, în sine, prevederi contrare liberului acces la justiţie. Pe de altă parte, autorul excepţiei evidenţiază caracterul lacunar şi eliptic al textelor de lege criticate, ceea ce nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci o eventuală modificare sau completare legislativă, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale.

Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, precizează că acestea pot face obiectul controlului de constituţionalitate numai în condiţiile prevăzute de art. 146 lit. c) din Constituţie şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a acestora este inadmisibilă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în notele scrise ale autorului excepţiei şi în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 şi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 13 noiembrie 2012.

Cu privire la obiectul excepţiei, Curtea constată următoarele:

Obiectul litigiului în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate este soluţionarea cererii de anulare a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 30/2012, prin care s-a constatat încetarea de drept a calităţii de deputat a autorului excepţiei şi s-a declarat vacant locul de deputat în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, Colegiul uninominal nr. 16.

La data adoptării Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 30/2012, dispoziţiile criticate din Legea nr. 96/2006 aveau următorul conţinut:

– Art. 7: Încetarea mandatului

(1) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou-alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.

[...]

(3) În cazul în care deputatul sau senatorul aflat în stare de incompatibilitate nu notifică în scris acest lucru şi starea de incompatibilitate continuă să existe, acesta este considerat demis de drept din funcţia de deputat sau de senator, cu data constatării stării de incompatibilitate, situaţie care se aduce la cunoştinţa Camerei din care face parte. Hotărârea Camerei prin care se constată starea de incompatibilitate şi de vacantare a locului de deputat sau, respectiv, de senator se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.“

Ulterior pronunţării încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale,

Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 25 iulie 2013, ca urmare a adoptării Legii nr. 219/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 8 iulie 2013, iar dispoziţiile art. 7, cu denumirea marginală „Încetarea mandatului“, au în prezent următorul conţinut:

(1) Calitatea de deputat sau de senator încetează:

a) la data întrunirii legale a Camerelor nou-alese;

b) în caz de demisie, de la data menţionată în cuprinsul acesteia, depusă la Biroul permanent al Camerei din care deputatul sau senatorul face parte;

c) în caz de pierdere a drepturilor electorale, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune pierderea acestor drepturi;

d) în caz de deces, de la data consemnată în certificatul de deces; e)în caz de incompatibilitate.

(2) Încetarea mandatului de deputat sau de senator datorată incompatibilităţii are loc:

a) la data menţionată în cuprinsul demisiei pentru incompatibilitate, depusă la Biroul permanent al Camerei din care deputatul sau senatorul face parte;

b) la data adoptării unei hotărâri a Camerei din care deputatul sau senatorul face parte, prin care se constată starea de incompatibilitate;

c) la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se respinge contestaţia la raportul Agenţiei Naţionale de Integritate prin care s-a constatat incompatibilitatea;

d) la expirarea termenului prevăzut în Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările ulterioare, de la data luării la cunoştinţă a raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, dacă în acest termen deputatul sau senatorul nu a contestat raportul la instanţa de contencios administrativ. Luarea la cunoştinţă se face prin comunicarea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate, sub semnătură de primire, către deputatul sau senatorul în cauză ori, în cazul în care refuză primirea, prin anunţul făcut de preşedintele de şedinţă în plenul Camerei din care face parte.

(3) În cazul în care deputatul sau senatorul şi-a depus demisia, preşedintele, în prima şedinţă publică a plenului respectivei Camere, îl întreabă pe deputat sau pe senator dacă stăruie în demisie şi, dacă acesta răspunde afirmativ sau nu se prezintă în şedinţa de plen pentru a răspunde, preşedintele ia act de demisie şi supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), precum şi în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. c) şi d), preşedintele Camerei ia act de situaţia de încetare a mandatului de deputat sau de senator şi supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator.

(5) Hotărârile de vacantare a locului de deputat sau de senator, prevăzute la alin. (3) şi (4), se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(6) Mandatul de deputat sau de senator se prelungeşte de drept în cazul în care mandatul Camerei din care face parte se prelungeşte de drept în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (1) şi (4) din Constituţia României, republicată.

Având în vedere obiectul litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi ţinând cont de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în forma avută înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2013 şi a republicării din 2013, continuă să producă efecte în cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

Aşadar, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care are următorul cuprins: „Deputaţii intră în exerciţiul mandatului, pe baza certificatului doveditor al alegerii, la data întrunirii legale a Camerei Deputaţilor, sub condiţia validării.“

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor  

Potrivit art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei, iar, pentru îndeplinirea acestui rol constituţional, art. 146 din Constituţie prevede atribuţiile Curţii, în cadrul cărora se află şi controlul de constituţionalitate.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului.“

Controlul constituţionalităţii actelor sus-menţionate este prevăzut la art. 146 lit. a) teza întâi şi lit. b)-d) din Constituţie, în funcţie de tipul actului ce constituie obiect al controlului de constituţionalitate, după cum urmează: la lit. a) teza întâi - controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la lit. b) - controlul constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la lit. c) - controlul constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la lit. d) - controlul constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor, pe calea excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial.

Cele două tipuri de control al constituţionalităţii, cel prevăzut la lit. c) şi cel de la lit. d) ale art. 146 din Legea fundamentală, diferă atât din punctul de vedere al obiectului controlului de constituţionalitate exercitat de către Curtea Constituţională, cât şi din punctul de vedere al naturii controlului. Astfel, în timp ce controlul de constituţionalitate al regulamentelor Parlamentului este un control abstract, ce nu presupune existenţa unui litigiu pentru a putea fi sesizată Curtea, controlul de constituţionalitate exercitat prin soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate este un control concret, ce presupune sine qua non existenţa unui litigiu pendinte, în cadrul căruia să se invoce excepţia de neconstituţionalitate care să aibă legătură cu soluţionarea acestuia.

Condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale diferă în funcţie de tipul controlului de constituţionalitate şi sunt strict şi limitativ prevăzute în Constituţie şi în Legea nr. 47/1992. Astfel, în cazul controlului de constituţionalitate al regulamentelor Parlamentului [art. 146 lit. c) din Constituţie], Curtea poate fi sesizată doar de unul din preşedinţii celor două Camere, de un grup parlamentar sau de un număr de cel puţin 50 de deputaţi ori de cel puţin 25 de senatori, pe când în cazul controlului de constituţionalitate al legilor şi ordonanţelor [art. 146 lit. d) din Constituţie], Curtea poate fi sesizată doar de către instanţele judecătoreşti sau de arbitraj comercial cu o excepţie de neconstituţionalitate ridicată în faţa acestora de către o parte, de procuror ori de instanţă, din oficiu, sau poate fi sesizată direct de către Avocatul Poporului.

Pentru a fi admisibilă, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, şi anume: să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti ori de arbitraj comercial, să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, să fie ridicată de parte, de procuror ori de instanţă, din oficiu şi obiectul acesteia să nu îl constituie prevederi constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Aplicând aceste principii la speţa de faţă, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost ridicată de autorul Sergiu Andon, în calitate de reclamant într-o cauză dedusă judecăţii Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a

Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 30/2012, prin care s-a constatat încetarea de drept a calităţii de deputat a autorului excepţiei şi s-a declarat vacant locul de deputat în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, Colegiul uninominal nr. 16.

Întrucât obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu care instanţa judecătorească a sesizat Curtea Constituţională îl constituie o dispoziţie din Regulamentul Camerei Deputaţilor, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută în art. 146 lit. d) din Constituţie şi în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, condiţie care impune ca obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să fie o lege sau o ordonanţă a Guvernului ori dispoziţii ale acestora.

Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, fiind contrară prevederilor alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

II. Cu privire la critica dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, raportată la art. 21 din Constituţie şi la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

Autorul excepţiei susţine că textele de lege criticate, prin conţinutul lor eliptic şi lacunar, nu asigură liberul acces la justiţie al persoanei care poate suferi o încălcare gravă a unui drept fundamental, cum este, în cazul de faţă, dreptul de a fi ales.

Litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect soluţionarea cererii de anulare a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 30/2012 privind constatarea încetării unui mandat de deputat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 11 septembrie 2012, care, la articolul unic, prevede următoarele: „Camera Deputaţilor constată încetarea de drept a calităţii de deputat a domnului Andon Sergiu, la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi declară vacant locul de deputat în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, Colegiul uninominal nr. 16.“

Astfel cum se menţionează în Preambulul Hotărârii nr. 30/2012, Camera Deputaţilor a adoptat această hotărâre având în vedere Decizia nr. 1.807 din 3 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respins recursul declarat de Andon Sergiu împotriva Sentinţei civile nr. 2.930 din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, ca urmare a rămânerii definitive şi irevocabile a Sentinţei civile nr. 2.930 din 13 aprilie 2011, cu consecinţa menţinerii ca legal şi temeinic a Actului de constatare nr. 49/I.I. din 1 iunie 2009, emis de Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care se află domnul deputat Andon Sergiu, ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 821 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

În cursul soluţionării procesului având ca obiect anularea actului emis de Agenţia Naţională de Integritate, autorul excepţiei a epuizat căile de atac prevăzute de lege şi totodată a exercitat, în cadrul aceleiaşi cauze, şi dreptul de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 821 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 876 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 5 septembrie 2011.

Ulterior pronunţării acestei decizii, acelaşi autor al excepţiei a sesizat Curtea Constituţională cu exercitarea atribuţiei prevăzute la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 [atribuţie introdusă în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie, prin Legea nr. 177/2010], invocând neconstituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 30/2012, sesizare respinsă ca inadmisibilă - deoarece nu îndeplinea cerinţele formale referitoare la persoanele care pot sesiza Curtea Constituţională în temeiul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 - prin Decizia nr. 822/2012, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 776 din 16 noiembrie 2012.

Cu acel prilej, Curtea a reţinut următoarele: „În ceea ce priveşte solicitarea expresă a autorului sesizării, ca, în cazul unei soluţii de respingere ca inadmisibilă a cererii sale, Curtea Constituţională să «decidă care este instanţa naţională competentă din punct de vedere funcţional faţă de realitatea că este imposibil ca restrângeri atât de severe ale unor drepturi fundamentale, cum este dreptul de a fi ales şi dreptul de a alege, să nu poată fi apărate prin exerciţiul liberului acces la justiţie», Curtea, în urma studierii documentelor ataşate la dosar, constată că autorul sesizării, în cursul soluţionării procesului având ca obiect anularea actului emis de Agenţia Naţională de Integritate, a epuizat căile de atac prevăzute de lege şi totodată a exercitat, în cadrul aceleiaşi cauze, şi dreptul de a sesiza Curtea Constituţională prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 821 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003. [...] Prin urmare, autorul sesizării a avut posibilitatea de a se prevala de toate mijloacele legale de apărare, astfel încât acesta nu poate invoca, în mod întemeiat, încălcarea accesului la justiţie, reglementat de art. 21 alin. (1) din Constituţie.“

Dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, criticate prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate - potrivit cărora calitatea de deputat sau de senator încetează în caz de incompatibilitate, acesta fiind considerat demis de drept din funcţia de deputat ori de senator, cu data constatării stării de incompatibilitate, printr-o hotărâre a Camerei din care face parte - nu împiedică accesul liber la justiţie, consacrat prin art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală, de vreme ce Parlamentul doar constată rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei civile care a menţinut ca legal şi temeinic actul de constatare a stării de incompatibilitate a deputatului sau senatorului, act emis de Agenţia Naţională de Integritate. Astfel cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 972/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012, Camerele Parlamentului nu au „competenţa constituţională de a realiza justiţia, respectiv de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective“.

Totodată, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, domeniul de aplicare a art. 6 paragraful 1 din Convenţie - atunci când se referă la contestaţii cu privire la „drepturi şi obligaţii cu caracter civil“ - nu poate cuprinde drepturile constituţionale şi politice, cum este dreptul de a fi ales, la care face referire autorul excepţiei. În acest sens, sunt Decizia din 26 ianuarie 1999, pronunţată în Cauza Cheminade împotriva Franţei, şi Hotărârea din 21 octombrie 1997, pronunţată în Cauza Pierre-Bloch. împotriva Franţei.

Pe de altă parte, Curtea constată că hotărârile Parlamentului pot fi atacate în contencios constituţional, însă numai cu îndeplinirea condiţiilor expres şi limitativ prevăzute la art. 27 din Legea nr. 47/1992.

Cu privire la susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 822/2012, că se încalcă accesul liber la justiţie prin imposibilitatea parlamentarului vizat de a ataca hotărârile individuale ale Parlamentului, Curtea reţine că această susţinere nu se referă la dispoziţiile de lege criticate, ci la prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, prin Decizia nr. 822/2012, Curtea Constituţională a reţinut că, „De vreme ce şi hotărârile parlamentare individuale pot fi supuse de plano controlului de constituţionalitate, este necesar şi justificat ca şi deputatul sau senatorul în cauză, vizat în mod direct de respectiva hotărâre, să aibă acces la justiţia constituţională prin exercitarea în mod individual a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională“, referindu-se, evident, la condiţiile de exercitare a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională cu neconstituţionalitatea hotărârilor Parlamentului, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie coroborat cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, hotărâri care, de lege lata, pot fi atacate doar de unul dintre preşedinţii celor două Camere, de un grup parlamentar sau de un număr de cel puţin 50 de deputaţi ori de cel puţin 25 de senatori.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, excepţie ridicată de Sergiu Andon în Dosarul nr. 7.040/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 384

din 1 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar ACT EMIS DE: Curtea Constituţională

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea- judecător

Mona-Maria Pivniceru – judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Laurenţiu Vasile în Dosarul nr. 4.849/233/2011 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 41D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi menţinere a jurisprudenţei în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4.849/233/2011, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Laurenţiu Vasile într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei la executare formulate împotriva executării silite iniţiate în baza unui titlu executoriu reprezentat de o sentinţă civilă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că actul normativ criticat încalcă art. 1 alin (3) din Constituţie pentru că drepturile salariale ale cetăţenilor şi materializarea acestora obţinută printr-o hotărâre judecătorească nu sunt garantate. Mai mult, ordonanţa de urgenţă le aduce prejudicii pentru că sumele nu sunt purtătoare de dobânzi, ci vor fi actualizate cu rata inflaţiei S-a mai arătat că ordonanţa de urgenţă criticată mai încalcă şi principul egalităţii consacrat de Constituţie, prin aceea că statul este scutit de a plăti creanţele datorate cetăţenilor săi timp de 3 ani, fără a fi penalizat, în schimb aceştia vor fi penalizaţi cu dobânzi fiscale la eventuale restanţe la impozite sau alte asemenea dări către statul român Se face şi o discriminare între personalul bugetar care lucrează în aparatul juridic şi ceilalţi bugetari, deoarece primii pot continua executările începute pe drepturile salariale, pe când bugetarilor din alte sectoare de activitate li se suspendă de drept orice executare silită.

Prin ordonanţa de urgenţă criticată, autorul mai susţine că se încalcă, de asemenea, şi art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, deoarece statutul funcţionarilor publici se hotărăşte prin lege organică şi se modifică tot prin lege organică. Drepturile salariale ale acestora au fost stabilite tot prin lege organică. Prin ordonanţa de urgenţă se împiedică ducerea la îndeplinire, se împiedică producerea efectelor unei legi organice. Această lege organică nu se mai poate aplica deoarece hotărârile judecătoreşti obţinute ca urmare a prevederilor acestei legi sunt suspendate de drept de o ordonanţă de urgenţă.

Autorul a mai susţinut că sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale referitoare la crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, prin faptul că cetăţenii sunt lipsiţi pe o perioadă îndelungată de timp de remuneraţia cuvenită şi fără dobânzi.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 se încalcă şi art. 53 din Constituţie. Restrângerea exerciţiului unor drepturi poate fi făcută numai printr-o lege şi numai dacă se impune apărarea securităţii naţionale, a ordinii, sănătăţii ori a moralei publice, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru sau ale unui sinistru deosebit de grav, iar această măsură trebuie să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere dreptului sau libertăţii omului, aşa cum prevede art. 18 privind limitarea aplicării restrângerilor drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Or, prin această ordonanţă de urgenţă se încalcă aceste drepturi fără a se justifica în textul de lege această măsură, ea creând o discriminare între bugetarii din justiţie şi cei din afara acestui sector de activitate.

Judecătoria Galaţi - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este admisibilă şi parţial întemeiată prin raportare la art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie. Instanţa are în vedere că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă criticate intervin în efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin suspendarea procedurilor de executare silită, ceea ce aduce atingere statului de drept în sensul art. 1 alin. (3) din Constituţie, atât timp cât aceasta trebuie să fie strict o prerogativă a puterii judecătoreşti, iar nu a legislativului şi/sau executivului. De altfel, aceste dispoziţii aduc atingere art. 1 alin. (3) din Constituţie şi prin prisma împrejurării că statul este acela care trebuie să garanteze executarea hotărârilor judecătoreşti.

Totodată, dispoziţiile ordonanţei de urgenţă criticate sunt discriminatorii prin faptul că vizează numai creditorii unor drepturi de natură salarială din sistemul bugetar, toţi ceilalţi creditori, inclusiv statul, fiind excluşi de la aplicarea acestui act normativ. M ai mult, statul îşi stabileşte o situaţie mai favorabilă, întrucât se creează o inegalitate între stat, prin instituţiile sale, şi particularii din sistemul bugetar în ceea ce priveşte modul de executare silită a creanţelor, în condiţiile în care niciun alt debitor nu are posibilitatea de a suspenda din proprie iniţiativă executarea creanţelor împotriva sa.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la crearea unei situaţii de inegalitate între bugetarii care activează în sistemul juridic şi ceilalţi bugetari cărora le-a fost suspendată de drept orice măsură de executare silită, în condiţiile în care dispoziţiile ordonanţei de urgenţă precizează în mod expres că, şi pentru aceşti creditori, executarea silită se va face cu respectarea art. 1 şi 2 din ordonanţa de urgenţă (eşalonarea plăţilor şi suspendarea de drept a executării silite), instanţa consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 53 din Constituţie deoarece executivul nu a putut justifica niciuna din situaţiile limitativ prevăzute de această dispoziţie constituţională care să permită restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi.

Instanţa mai apreciază că ordonanţa de urgenţă criticată este neconstituţională întrucât stabileşte un alt mod de executare decât cel prevăzut în dreptul comun doar pentru o categorie de creditori, şi anume titularii unor drepturi de natură salarială din sistemul bugetar.

Pe de altă parte, instanţa apreciază că ordonanţa de urgenţă criticată nu încalcă prevederile art. 35 şi art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, deoarece dreptul la un mediu sănătos nu a fost afectat nici direct, nici indirect, iar împrejurarea că statutul funcţionarilor publici este reglementat prin lege organică este lipsită de relevanţă din perspectiva emiterii ordonanţei de urgenţă în materia eşalonării executării drepturilor salariale.

Instanţa arată că dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie prevăd că ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică. Câtă vreme legile organice privind statutul funcţionarilor publici nu se încadrează în categoria domeniilor asupra cărora nu pot fi emise ordonanţe de urgenţă, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 nu încalcă art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, chiar dacă afectează recuperarea drepturilor salariale recunoscute prin hotărâre judecătorească.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 416 din 18 iunie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 8 decembrie 2011.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile ordonanţei de urgenţă criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. j) privind reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici, art. 135 alin. (2) lit. f) privind crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, precum şi dispoziţiilor art. 18 privind limitarea ap licării restrângerilor drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională reţine următoarele:

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a mai fost supusă controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare, Curtea constatând constituţionalitatea acesteia. În acest sens sunt Decizia nr. 24 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 19 februarie 2012, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, deciziile nr. 1.534 şi 1.535 din 28 noiembrie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2012.

Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 reglementează eşalonarea plăţii unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanţa de urgenţă prevede că acestea se actualizează cu indicele preţurilor de consum. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.

Aşa fiind, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situaţii extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar şi derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătoreşti. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză.

Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de p lată a autorităţii statale şi se obligă la p lata eşalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de criză economică naţională şi internaţională.

În acelaşi timp, Curtea a constatat că nu se poate reţine existenţa niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene“ împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragraful 38, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Ciprului, 1999, paragraful 29, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24).

Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene“ împotriva Belgiei, 1968, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004).

În aceste condiţii, Curtea a constatat că situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut că măsura suspendării de drept a procedurilor de executare este una necesară pentru a se putea realiza finalitatea avută în vedere, respectiv eşalonarea sumelor rezultate din hotărâri judecătoreşti, fiind aplicată în mod egal tuturor persoanelor ce intră sub incidenţa acesteia (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011).

Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că dispoziţiile constituţionale ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu sunt incidente în cauză.

De asemenea, Curtea a observat că măsurile legale criticate nu pun în discuţie caracterul de stat de drept al României şi că art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie nu este incident în cauză, întrucât conţinutul normativ al ordonanţei de urgenţă nu vizează domeniul de aplicare al textului constituţional invocat.

În fine, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia actul normativ criticat împiedică producerea efectelor unei legi organice, Curtea constată că acesta nu se constituie într-o reglementare a statutului funcţionarilor publici, astfel că nu poate fi primită nici critica privind înfrângerea art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laurenţiu Vasile în Dosarul nr. 4.849/233/2011 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 391

din 1 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic

 

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 58 alin (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, excepţie ridicată de Constantin Gh. Grapă în Dosarul nr. 3.081/95/2010 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 186D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curţii că autorul excepţiei a depus un înscris intitulat „memoriu“ prin care solicită acordarea unui termen scurt în scopul corectării anumitor deficienţe pe care, în opinia sa, le prezintă dosarul cauzei, şi anume: completarea fişei privind legislaţia internă cu precizarea actelor normative de modificare şi completare a Legii nr. 188/1999 anterioare republicării acesteia; întocmirea fişei privind jurisprudenţa Curţii Constituţionale în condiţii de obiectivitate, echitate şi profesionalism; redarea în raportul referitor la excepţia de neconstituţionalitate a tuturor apărărilor formulate de autorul excepţiei, inclusiv a celor prezentate într-un memoriu depus ulterior ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, şi identificarea corectă, în cuprinsul aceluiaşi raport, a legislaţiei interne, a jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a normelor constituţionale la care îşi raportează critica. Magistratul-asistent referă, de asemenea, cu privire la faptul că autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de amânare a soluţionării cauzei.

Deliberând, Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată, apreciind că motivele invocate nu justifică amânarea soluţionării cauzei, în condiţiile art. 220 din Codul de procedură civilă şi ale art. 14 din Legea nr. 47/1992.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că legislaţia privind funcţia publică este însoţită de garanţii suficiente, de natură să asigure respectarea normelor constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.081/95/2010, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 106 alin (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, excepţie ridicată de Constantin Gh. Grapă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs introdus împotriva soluţiilor de respingere a unor excepţii de nelegalitate referitoare la o hotărâre a Guvernului şi la unele acte emise de Regia Naţională a Pădurilor.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate nu sunt enunţate cu precizia necesară pentru a permite individului să îşi regleze conduita, întrucât salariatul nu dispune de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile şi nu este în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat. Arată că, în contextul în care art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 constituie norma la care face trimitere art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se încalcă posibilitatea personalului silvic de a adopta conduita corespunzătoare în vederea realizării interesului urmărit. Or, prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative „obligă emitentul actului administrativ să coreleze efectele actelor cu sistemul legislaţiei“. Arată că Legea nr. 188/1999 stabileşte că dispoziţiile sale se completează cu cele ale legislaţiei muncii, care nu condiţionează, în mod absolut, accesul la justiţie al salariaţilor - personal silvic - în scopul păstrării dreptului dobândit la muncă, de „proceduri administrative prealabile abuzive, specifice dictaturii şi statului totalitar“. Susţine că se încalcă şi dreptul persoanei de a fi în deplină egalitate audiată în mod echitabil şi public de o instanţă imparţială şi independentă. Evocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că „autorităţile administrative (...) nu pot avea calitatea de organe jurisdicţionale, deoarece chiar ele au luat măsura desfacerii contractului de muncă. Ar însemna ca aceeaşi autoritate să fie şi judecător şi parte interesată, ceea ce este contrar prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale“.

Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate respectând prevederile constituţionale care garantează dreptul de acces liber la justiţie şi egalitatea în drepturi. Invocă, în susţinerea acestei opinii, cele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, că este inadmisibilă, întrucât criticile vizează aspecte de interpretare a legii în ceea ce priveşte stabilirea regimului juridic aplicabil raporturilor de muncă ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate cu Direcţia Silvică Gorj, care sunt de competenţa instanţei chemate să soluţioneze litigiul. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, consideră că nu sunt întemeiate criticile prin care se susţine existenţa unei discriminări determinată de faptul că, pentru a avea acces la justiţie, funcţionarii publici sunt obligaţi să îndeplinească procedura prealabilă prevăzută de acest text de lege. Arată că legiuitorul poate să instituie, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli de procedură şi modalităţi specifice de exercitare a drepturilor procedurale.

Avocatul Poporului opinează în sensul că nu poate fi reţinută critica prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie, neexistând o discriminare între categoria funcţionarilor publici şi celelalte categorii de salariaţi. Apreciază că textele de lege criticate nu conţin prevederi contrare liberului acces la justiţie. Precizează că legiuitorul, în virtutea prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, fără ca prin aceasta să fie îngrădit accesul liber la justiţie. De asemenea, consideră că dispoziţiile de lege ce formează obiect al excepţiei sunt clare şi precise, având în vedere destinatarii săi, adică funcţionarii publici şi personalul silvic. În acest sens, invocă Hotărârea din 26 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Vogt împotriva Germaniei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că nivelul de precizie cerut de legislaţia internă depinde într-o mare măsură de textul analizat, de domeniul pe care îl acoperă şi de calitatea destinatarilor săi, iar prin Hotărârea din 25 august 1993, pronunţată în Cauza Chorherr împotriva Austriei, a statuat că revine în primul rând autorităţilor naţionale sarcina de a interpreta şi aplica dreptul intern (paragraful 25). Observă că, de altfel, problema pe care o ridică autorul sesizării priveşte, în realitate, modul de interpretare a textelor criticate şi că asemenea critici nu privesc constituţionalitatea acestora, ci, pe de o parte, modul de interpretare şi aplicare a acestora, iar, pe de altă parte, soluţia legislativă din prisma a ceea ce nu cuprinde. Or, completarea dispoziţiilor legale ţine de competenţa exclusivă a legiuitorului, iar interpretarea conţinutului unor norme juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii, aparţine instanţelor judecătoreşti.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, memoriul depus de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, care are următorul cuprins:

– Art. 106 alin. (1): „(1) În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s­a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public“.

De asemenea, obiect al excepţiei îl reprezintă şi prevederile art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 30 mai 2000, care au următoarea redactare:

– Art. 58 alin. (1): „(1) Personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel“.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate încalcă următoarele dispoziţii din Legea fundamentală: art. 1 alin. (4) şi (5) care statuează principiul separaţiei puterilor în stat şi instituie obligaţia respectării

Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 29 care consacră libertatea conştiinţei, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 33 care garantează accesul la cultură, art. 41 alin. (1) potrivit căruia dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă, art. 47 alin. (1) referitor la nivelul de trai, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1) care prevede că justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, art. 142 alin. (1) şi (2) privind rolul şi compunerea Curţii Constituţionale şi art. 152 referitor la limitele revizuirii. Invocă, de asemenea, prin raportare la art. 11 alin. (1) şi art. 20 din Constituţie, şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care consacră dreptul la un proces echitabil şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, potrivit căruia orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi imparţial, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzări în materie penală îndreptată împotriva sa, şi art. 29 pct. 2 din acelaşi document internaţional, în sensul că, în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare persoană este supusă numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale, într-o societate democratică.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, prin prisma unor critici similare, referitoare la pretinsa îngrădire a dreptului de acces liber la justiţie prin obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, şi prin raportare la dispoziţiile constituţionale care consacră principiul egalităţii. Prin Decizia nr. 282 din 18 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, Curtea a observat că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor art. 16 şi art. 21 din Legea fundamentală, ci, dimpotrivă, reprezintă, prin sine însuşi, o garanţie instituită de legiuitor în vederea respectării drepturilor pe care funcţionarul public le poate exercita în ipoteza încetării raporturilor sale de serviciu. Astfel, prevederile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 au ca scop asigurarea condiţiilor necesare pentru contestarea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, atât sub aspectul legalităţii, cât şi al temeiniciei acestuia. Aşadar, prin textul de lege criticat, funcţionarul public este protejat împotriva emiterii în mod abuziv a unui asemenea act administrativ.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că nu se poate reţine nici existenţa unei discriminări între categoria funcţionarilor publici şi celelalte categorii de salariaţi. Legislaţia specifică funcţiei publice cuprinde reglementări diferite faţă de dreptul comun, care este legislaţia muncii, dar, prin edictarea unei astfel de reglementări dedicate funcţionarilor publici, legiuitorul a înţeles să confere acestora un statut special, care nu contravine egalităţii în drepturi, consacrată de Legea fundamentală. Înţelesul acestui principiu este că egalitatea nu presupune şi uniformitate. De aceea, instituirea unui tratament juridic diferit pentru categorii profesionale diferite nu reprezintă o discriminare, atât timp cât această diferenţă de tratament este însoţită de garanţii suficiente exercitării tuturor drepturilor corespunzătoare. De altfel, legiuitorul poate să instituie, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură şi modalităţi specifice de exercitare a drepturilor procedurale.

Totodată, Curtea a constatat, cu acelaşi prilej, că nu este întemeiată nici critica referitoare la nesocotirea prevederilor constituţionale care garantează accesul liber la justiţie. Acesta implică posibilitatea juridică a persoanei de a avea acces la structurile justiţiei şi la mijloacele procedurale de înfăptuire a acesteia, precum şi imposibilitatea excluderii vreunei categorii sau grup social de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care legea le-a instituit. Or, textul de lege criticat întruneşte aceste exigenţe rezultate din conţinutul dispoziţiilor art. 21 din Constituţie.

De asemenea, prin Decizia nr. 1.565 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2012, Curtea a reţinut că obligaţia parcurgerii procedurii prealabile, specifică materiei contenciosului administrativ, nu reprezintă o discriminare negativă a funcţionarilor publici sub aspectul accesului liber la justiţie, ci constituie o procedură specială - obligatorie, este adevărat -, dar care nu are menirea de a obstrucţiona exercitarea dreptului la un tribunal, ci de a oferi posibilitatea de îndreptare a raporturilor angajat-angajator în acest cadru, înaintea fazei judiciare. Pe de altă parte, dat fiind statutul aparte pe care îl au funcţionarii publici în rândul celorlalte categorii de salariaţi sau angajaţi în temeiul unui contract individual de muncă, nici nu se poate pretinde crearea unei discriminări prin compararea a două categorii distincte de angajaţi. Egalitatea de tratament juridic este pe deplin respectată, din moment ce toţi funcţionarii publici se supun aceleiaşi obligaţii de parcurgere a procedurii prealabile etapei judecătoreşti. Ajunşi în faţa instanţei de judecată, aceştia îşi pot exercita neîngrădit dreptul la apărare sau dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.

Prin deciziile citate, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, iar soluţia şi considerentele pe care aceasta s-a întemeiat îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Curtea observă că prevederile Legii fundamentale referitoare la libertatea conştiinţei, la dreptul la informaţie şi la garantarea accesului la cultură nu au incidenţă în soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

Cât priveşte prevederile art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, prin Decizia nr. 390 din 24 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 11 mai 2011, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile de lege menţionate. Ca şi în cauza de faţă, acestea erau criticate din perspectiva susţinerii potrivit căreia acestea nu ar fi trebuit să fie aplicate litigiului dedus judecăţii, în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. Curtea observă că motivarea prezentei excepţii tinde, în realitate, la stabilirea regimului juridic aplicabil raporturilor de muncă ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate cu autoritatea publică angajatoare, ceea ce nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, ci a instanţei de judecată chemate să soluţioneze litigiul.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Gh. Grapă în Dosarul nr. 3.081/95/2010 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, excepţie ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu