MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 701/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 701         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 15 noiembrie 2013

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

291. – Lege pentru modificarea Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă

 

861. – Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 402 din 8 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, în ansamblu, precum şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege

 

Decizia nr. 405 din 8 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

Decizia nr. 411 din 8 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 426 din 24 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 4 şi art. 6-9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

 

Decizia nr. 444 din 29 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56, art. 304 şi art. 3041 din Codul de procedură civilă din 1865

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

155. – Ordin al ministrului afacerilor interne privind procedurile de primire a suporterilor faţă de care s-a dispus măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţii şi jocuri sportive care se prezintă la sediul poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei de frontieră

 

1.387. – Ordin al ministrului transporturilor pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.394/2006 privind aprobarea tarifelor pentru prestaţiile şi serviciile specifice asigurate de Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă

 

LEGI ŞI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

 SENATUL

 

LEGE

pentru modificarea Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. I. - Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 iulie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

Art. 1. - (1) Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Tichetele de masă sunt emise fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, sunt destinate exclusiv alocaţiei individuale de hrană reglementate de prezenta lege şi sunt suportate integral pe costuri de angajator.

(2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.

(3) În înţelesul prezentei legi, cu excepţia cazurilor în care se prevede în mod expres altfel, termenul «tichet de masă» va fi interpretat ca făcând referire atât la tichetele de masă pe suport hârtie, cât şi la tichetele de masă pe suport electronic.

(4) Tichetele de masă în format electronic sunt bonuri de valoare pe suport electronic reglementate exclusiv de prevederile prezentei legi şi destinate exclusiv acordării alocaţiei individuale de hrană a salariaţilor în conformitate cu prevederile prezentei legi.

(5) Tichetele de masă pe suport hârtie şi pe suport electronic sunt emise în mod exclusiv pentru a fi folosite în limitele prezentei legi.

(6) Angajatorul are libertatea de a decide dacă acordă tichete de masă şi sub ce formă, în urma consultării cu salariaţii, prin organizaţiile sindicale legal constituite sau prin reprezentanţii salariaţilor, după caz.

2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

Art. 2. - (1) Tichetele de masă, pe suport hârtie sau pe suport electronic, se emit numai de către unităţile autorizate de Ministerul Finanţelor Publice, denumite în continuare unităţi emitente, sau de către angajatorii care au organizate cantine-restaurant ori bufete.

(2) Unităţile emitente de tichete masă pe suport hârtie şi/sau pe suport electronic desfăşoară această activitate numai în baza autorizaţiei de funcţionare, acordată de Ministerul Finanţelor Publice. Autorizaţia de funcţionare se acordă potrivit criteriilor stabilite de către Ministerul Finanţelor Publice, astfel încât să se asigure dezvoltarea concurenţială a serviciilor prevăzute de prezenta lege.

(3) Unităţile care emit tichete de masă sunt obligate să ia măsurile necesare pentru asigurarea circulaţiei acestora în condiţii de siguranţă.

(4) Fiecare tichet de masă pe suport hârtie este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă şi dacă cuprinde, cel puţin, următoarele menţiuni:

a) numele şi adresa emitentului;

b) valoarea nominală a tichetului de masă;

c) date referitoare la perioada de valabilitate;

d) interdicţia de a fi utilizat pentru achiziţionarea de ţigări sau de produse alcoolice;

e)spaţiu pentru înscrierea numelui şi a prenumelui salariatului care este în drept să utilizeze tichetul de masă;

f) spaţiu destinat înscrierii datei şi aplicării ştampilei unităţii la care tichetul de masă a fost utilizat.

(5) Fiecare tichet de masă pe suport electronic este valabil numai dacă menţiunile prevăzute la alin. (4) lit. a), c) şi d), precum şi numele şi prenumele salariatului care este în drept să utilizeze tichetul de masă sunt înscrise pe tichetul de masă pe suport electronic sau stocate într-un alt mod în acesta.

(6) Tichetele de masă emise pe suport electronic pot fi alimentate exclusiv cu valoarea nominală a tichetelor de masă acordate de către angajator şi pot fi utilizate doar pentru achitarea mesei sau pentru achiziţionarea de produse alimentare în unităţile menţionate la art. 6 alin. (4).

(7) Tichetele de masă emise pe suport electronic nu permit efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar.

(8) Unităţile emitente de tichete de masă pe suport hârtie şi/sau pe suport electronic sunt obligate să deschidă conturi sau subconturi de plăţi distincte, prin care se vor derula sumele reprezentând încasările şi plăţile aferente valorii nominale a tichetelor de masă, astfel încât să permită o evidenţă clară a sumelor utilizate în temeiul contractelor încheiate cu angajatorii şi unităţile de alimentaţie publică, magazinele alimentare, cantinele-restaurant şi bufetele.

(9) Unităţile emitente de tichete de masă pe suport electronic pot organiza platforme pentru emiterea tichetelor de masă sau pot încheia contracte cu organizaţii care administrează scheme/aranjamente de plată ori alte organizaţii specializate, după caz.

3. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

Art. 4. - (1) Angajatorul care achiziţionează direct de la o unitate emitentă de tichete de masă pe suport hârtie necesarul de tichete de masă pe suport hârtie achită atât contravaloarea nominală a tichetelor de masă, cât şi costul imprimatului reprezentând tichetul de masă.

(2) Angajatorul care contractează cu o unitate emitentă de tichete de masă serviciul de emitere a tichetelor de masă pe suport electronic achită contravaloarea nominală a tichetelor de masă distribuite angajaţilor, precum şi costul emiterii tichetelor de masă pe suport electronic.

(3) Valoarea nominală a tichetelor de masă acordată angajaţilor, fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, nu poate să fie diminuată în niciun mod.

4. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

Art. 5. - (1) Tichetele de masă pe suport hârtie se distribuie lunar, în ultima decadă a fiecărei luni pentru luna următoare, de către angajator.

(2) În condiţiile prevăzute la alin. (1) angajatorul distribuie, pe salariat, un număr de tichete de masă corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face distribuirea.

(3) Valoarea tichetelor de masă pe suport electronic este transferată lunar salariaţilor, în ultima decadă a fiecărei luni pentru luna următoare, de către unitatea emitentă de tichete de masă pe suport electronic, corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face transferul, conform contractului încheiat de unitatea emitentă cu angajatorul.

(4) Tichetele de masă pe suport hârtie nu pot fi distribuite de angajatori dacă aceştia, la data stabilită pentru distribuire, nu au achitat unităţii emitente, integral, contravaloarea nominală a tichetelor de masă achiziţionate, inclusiv costul imprimatelor reprezentând tichetele de masă.

(5) Valoarea tichetelor de masă pe suport electronic nu poate fi transferată salariaţilor pe suportul electronic dacă, la data stabilită pentru transfer, angajatorii nu au achitat unităţii emitente, integral, contravaloarea nominală a tichetelor de masă în format electronic achiziţionate, inclusiv costurile aferente emiterii tichetelor de masă pe suport electronic achiziţionate.

5. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

Art. 6. - (1) Salariatul poate utiliza, lunar, un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile în care este prezent la lucru în unitate.

(2) Tichetele de masă pe suport hârtie şi pe suport electronic pot fi utilizate numai pentru achitarea mesei sau pentru achiziţionarea de produse alimentare.

(3) Tichetele de masă pe suport hârtie pot fi utilizate în unităţi de alimentaţie publică, magazine alimentare, cantine-restaurant, bufete, cu care unităţile emitente de tichete de masă pe suport hârtie au contractat prestarea serviciilor respective.

(4) Tichetele de masă pe suport electronic pot fi utilizate doar în unităţi de alimentaţie publică, magazine alimentare, cantine-restaurant, bufete, care au încheiat contracte de prestare a serviciilor reglementate de prezenta lege cu unităţile emitente de tichete de masă pe suport electronic, şi trebuie să permită utilizarea, în mod exclusiv, în scopul folosirii alocaţiei individuale de hrană.

(5) În cazul în care suma corespunzătoare produselor alimentare solicitate de salariat este mai mică decât valoarea nominală a tichetelor de masă pe suport hârtie, utilizarea acestora este considerată integrală. Se interzice acordarea unui rest de bani la tichetul de masă pe suport hârtie.

(6) Debitarea sumelor corespunzătoare produselor alimentare solicitate de salariat, în cazul tichetelor de masă pe suport electronic, se realizează la valoarea respectivelor produse alimentare.

6. La articolul 7, alineatele (2) şi (4) vor avea următorul cuprins:

(2) Unităţile emitente au obligaţia de a transmite angajatorilor lista unităţilor de alimentaţie publică, magazine alimentare, cantine-restaurant, bufete, corespunzătoare reţelei utilizate, la care salariaţii pot folosi tichete de masă. La stabilirea acestor unităţi vor fi avute în vedere calitatea serviciilor şi un nivel cât mai redus al preţurilor prin practicarea unor adaosuri comerciale minime.

.........................................................................................

(4) Sumele derulate prin operaţiunile cu tichetele de masă pe suport hârtie şi/sau pe suport electronic de către unităţile emitente de tichete de masă pe suport hârtie şi/sau pe suport electronic nu pot fi utilizate pentru reinvestirea în alte scopuri.

7. Articolul 9 va avea următorul cuprins:

Art. 9. - Salariatul are obligaţia să restituie angajatorului, la finele fiecărei luni, precum şi la încetarea contractului individual de muncă, tichetele de masă neutilizate, în cazul tichetelor de masă pe suport hârtie, sau valoarea corespunzătoare tichetelor de masă neutilizate, în cazul tichetelor de masă pe suport electronic.

8. Articolul 12 va avea următorul cuprins:

Art. 12. - Prevederile art. 10 şi 11 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. II. - Prevederile prezentei legi intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. III. - La 150 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Finanţelor Publice vor modifica în mod corespunzător Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 5/1999, cu modificările ulterioare.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

 

Bucureşti, 13 noiembrie 2013

Nr. 291.

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru modificarea Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 11 noiembrie 2013

Nr. 861.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 402

din 8 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, în ansamblu, precum şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin-Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, în ansamblu, precum şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege, excepţie ridicată de Mihai Chiţu în Dosarul nr. 3.315/110/2012 al Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 240D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că atât autorul excepţiei, cât şi partea Administraţia Naţională „Apele Române“ - Direcţia Apelor Siret din Bacău au depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea şi, respectiv, respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, deoarece autorul critică o pretinsă lacună legislativă şi, în secundar, ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.315/110/2012, Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, în ansamblu, precum şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege, excepţie ridicată de Mihai Chiţu în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe civile având ca obiect cererea de comunicare a unei informaţii de interes public.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 31 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul persoanei de a avea acces neîngrădit la orice informaţie de interes public şi la obligaţia autorităţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţenilor, deoarece nu sunt destul de explicite, generând confuzie între asigurarea accesului la informaţii de interes public din oficiu şi la cerere. De asemenea, legea criticată nu prevede clar dacă instituţiile publice sunt obligate să asigure la cerere copii în scris de pe documentele provenind de la alte instituţii publice.

Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece autorul excepţiei a invocat aspecte legate de aplicarea legii în mod concret, făcându-se trimitere la modul de interpretare a legii de către o instanţă judecătorească. Totodată s-a mai invocat lipsa de reglementare care determină neclaritatea legii.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece prin criticile formulate nu sunt vizate aspecte de natură constituţională, ci de completare sau de interpretare a prevederilor legale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autor şi de parte, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege, care au următorul conţinut: „(1) Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public:

a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice;

b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice;

c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;

d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet;

e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;

f) programele şi strategiile proprii;

g) lista cuprinzând documentele de interes public;

h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii;

i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate.“

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 31 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul persoanei de a avea acces neîngrădit la orice informaţie de interes public şi la obligaţia autorităţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţenilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că din analiza motivelor de neconstituţionalitate formulate în susţinerea excepţiei se poate reţine că pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, precum şi a legii în ansamblul ei, faţă de prevederile art. 31 din Constituţie, referitoare la dreptul la informaţie, nu este argumentată prin veritabile critici de neconstituţionalitate. Dispoziţiile de lege supuse controlului sunt criticate, mai degrabă, din perspectiva unor pretinse lacune de reglementare, autorul excepţiei susţinând că acestea nu oferă soluţii juridice pentru anumite ipoteze, lipsă ce, în opinia sa, atrage neconstituţionalitatea textului, dar şi a Legii nr. 544/2001, în ansamblul său. Or, Curtea Constituţională nu poate analiza susţineri de neconstituţionalitate ce urmăresc, în realitate, introducerea unor modificări legislative ale textelor legale în funcţie de aprecierea subiectivă a autorului excepţiei sau în funcţie de modalitatea în care acestea au fost interpretate, de la caz la caz, în procesul de aplicare a legii, de către organele şi autorităţile competente. Un astfel de control ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“, precum şi atribuţiei exclusive a instanţelor judecătoreşti de a asigura, în procesul de înfăptuire a justiţiei, interpretarea şi aplicarea legislaţiei incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor

Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, în ansamblu, precum şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege, excepţie ridicată de Mihai Chiţu în Dosarul nr. 3.315/110/2012 al Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 405

din 8 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Augustin Vasile Roşiu în Dosarul nr. 3.700/4/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 354D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.700/4/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Augustin Vasile Roşiu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor, aflată în recurs.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale contestate sunt neconstituţionale, deoarece este privat de dreptul de a formula recurs împotriva unei hotărâri pronunţate asupra contestaţiei introduse împotriva judecătorului delegat.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 referitor la Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate din

Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 83/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 275/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 19 mai 2010, care au următorul conţinut:

(1) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate nu poate fi îngrădită decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege.

(2) Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute în prezentul capitol, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată.

(3) Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deţinere, de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

(4) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane în vederea aflării adevărului.

(5) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 10 zile de la primirea acesteia şi pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a) admite plângerea şi dispune anularea, revocarea sau modificarea măsurii luate de către administraţia penitenciarului;

b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.

(6) Încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului în termen de două zile de la data pronunţării acesteia.

(7) Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

(8) Contestaţia se judecă potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 2-5 din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.

(9) Hotărârea judecătoriei este definitivă.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 2 referitor la Suveranitatea, art. 15 referitor la Universalitatea, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 22 referitor la Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 referitor la Libertatea individuală, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, art. 34 referitor la Dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 35 referitor la Dreptul la un mediu sănătos, art. 51 referitor la Dreptul de petiţionare, art. 52 referitor la Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 referitor la Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 124 referitor la Înfăptuirea justiţiei şi art. 126 referitor la Instanţele judecătoreşti, precum şi dispoziţiile art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie referitor la Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, Curtea Constituţională a statuat că prevederile legale contestate se circumscriu celei de-a treia faze a procesului penal, şi anume fazei de executare, şi reglementează cu privire la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate. Prin urmare, cadrul general de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit deja existenţa vinovăţiei în materie penală. Aşa fiind, aspectele criticate de autorul excepţiei excedează procedurii penale speciale care guvernează numai fazele de urmărire penală şi de judecată, deoarece situaţia juridică a condamnatului nu este identică cu cea a făptuitorului, învinuitului ori cu cea a inculpatului.

Totodată, s-a mai statuat că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, deoarece condamnatul are, atât în acord cu art. 21 din Constituţie, cât şi cu art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată, după ce nemulţumirile acestuia au fost examinate de judecătorul delegat cu executarea pedepselor. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 23 septembrie 2004 pronunţate în Cauza Pilla împotriva Italiei când a decis că, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la Dreptul la un proces echitabil este inaplicabil unei proceduri ce priveşte executarea unei pedepse. În plus, niciuna dintre prevederile contestate de autor nu suprimă dreptul la apărare, în sensul consfinţit de art. 24 din Legea fundamentală. Astfel, nimic nu îl opreşte pe condamnat să îşi angajeze un avocat pe tot cursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că acesta este privat de libertate, urmare unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de acestea, Curtea mai constată că prevederile legale criticate nu afectează nici principiul egalităţii în drepturi, deoarece acestea se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia juridică reglementată.

În sfârşit, cât priveşte celelalte temeiuri constituţionale invocate, Curtea constată că autorul excepţiei nu a arătat în mod concret în ce constă contrarietatea reclamată. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările adresate Curţii „trebuie făcute în formă scrisă şi motivate.“

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Augustin Vasile Roşiu în Dosarul nr. 3.700/4/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile

art. 38 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 411

din 8 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Sabău în Dosarul nr. 4.314/296/2013 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 451D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepţiei a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii juridice similare, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16. Apreciază că acestea reprezintă o materializare a principiului liberului acces la justiţie, prevăzut la art. 21 din Legea fundamentală, şi au ca scop evitarea situaţiei în care partea interesată nu îşi poate valorifica drepturile procesuale, întrucât procurorul ierarhic superior nu soluţionează cererea ce îi este adresată în termenul de 20 de zile prevăzut la art. 277 din Codul de procedură penală.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.314/296/2013, Judecătoria Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Sabău într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate conform dispoziţiilor art. 2781 din Codul de procedură penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că termenul de decădere de 20 de zile în interiorul căruia persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, potrivit art. 277 şi art. 278 din Codul de procedură penală, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, precum şi modul de calcul al acestui termen, respectiv de la data expirării termenului iniţial - cel în care procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior ar fi trebuit să soluţioneze plângerea - sunt de natură a îngrădi liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Se arată, în acest sens, că majoritatea persoanelor care au interesul să promoveze astfel de cereri nu au cunoştinţe juridice şi nici posibilitatea angajării unui apărător, condiţii în care respingerea lor ca tardive şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată apare ca o sancţiune aplicată justiţiabililor ca urmare a neîndeplinirii de către organele judiciare competente a obligaţiei soluţionării plângerilor ce le sunt adresate, conform dispoziţiilor art. 277 şi art. 278 din Codul de procedură penală. Se subliniază faptul că, în acest fel, textele criticate contravin însuşi scopului normelor de procedură penală, acela de apărare a persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia.

Judecătoria Satu Mare - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile criticate reprezintă, de fapt, o formă de asigurare a liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, prin soluţionarea cauzelor penale în termene rezonabile, potrivit dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. Se mai arată că prevederile art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală se aplică în mod egal tuturor persoanelor interesate şi că reglementarea unor termene de decădere în vederea exercitării drepturilor procesuale corespunde, totodată, nevoii de disciplinare a activităţii judiciare, fiind în acord cu principiul formalismului ce guvernează legea procesual penală.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că prevederile art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală dispun în mod clar cu privire la calculul termenului de decădere reglementat, nefiind lipsite de previzibilitate, şi că acestea nu contravin accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, prevăzute la art. 21 din Constituţie. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 718 din 5 iulie 2012.

Avocatul Poporului arată că dispoziţiile art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. Se susţine că norma criticată este lipsită de precizie, claritate, previzibilitate şi predictibilitate, nepermiţând persoanelor interesate să îşi adapteze conduita pentru a evita consecinţele nerespectării ei. Se arată că persoana care a trimis plângerea formulată, potrivit prevederilor art. 277 şi art. 278 din Codul de procedură penală, prin poştă nu are posibilitatea să cunoască data la care această plângere este înregistrată la parchet pentru a calcula data de la care începe să curgă termenul în care trebuie să se adreseze instanţei de judecată. Se susţine că, pentru acest motiv, în cazul nesoluţionării plângerii în termen de 20 de zile şi, implicit, al necomunicării soluţiei, respectiva persoană pierde termenul de introducere a plângerii la instanţă. Se face trimitere la Decizia nr. 15/2009, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, interpretând dispoziţiile art. 278 alin. 3 şi art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, a arătat că termenele reglementate în cuprinsul acestor norme sunt termene de decădere, plângerile depuse cu depăşirea lor fiind tardive. Se face, de asemenea, trimitere la hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, din 24 august 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, în care instanţa europeană a reţinut că înţelesul noţiunii de previzibilitate depinde de contextul dispoziţiei legale, de domeniul la care aceasta se referă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi, dar şi că previzibilitatea legii nu exclude recurgerea de către persoana interesată la o bună consiliere în determinarea la un nivel rezonabil şi în contextul cauzei a consecinţelor pe care o anumită acţiune le poate avea.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

– Art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală: „În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile.“

Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie, precum şi prevederilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate, prin mai multe decizii, dintre care, cu titlu exemplificativ, se reţin: Decizia nr. 718 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 14 august 2012, şi Decizia nr. 1.326 din 11 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 12 decembrie 2011, prilejuri cu care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că nesoluţionarea plângerii în termenul prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală de către prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu este un neajuns al textului criticat, întrucât prin această reglementare legiuitorul a urmărit să dea eficienţă dreptului de acces liber la justiţie, sens în care partea, neprimind vreun răspuns în termenul prevăzut de lege, se poate adresa judecătorului cu plângere împotriva soluţiei de netrimitere în judecată. În plus, Curtea a reţinut că nu poate fi primită teza potrivit căreia justiţiabilul nu poate cunoaşte momentul din care începe să curgă termenul de decădere instituit de art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât tocmai în alin. 2 acesta este prevăzut în mod univoc. În sfârşit, Curtea a constatat că prin reglementarea contestată s-a urmărit, printre altele, evitarea tergiversării în mod nejustificat a soluţionării unei cauze penale, aşa încât o eventuală nerespectare a dispoziţiilor legale potrivit cărora procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de 20 de zile de la primire să nu se transforme într-o sancţiune pentru justiţiabil, care, într-o atare situaţie, este obligat să aştepte sine die o comunicare din partea celui obligat să rezolve plângerea sa.

De asemenea, prin Decizia nr. 599 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 18 iulie 2011, Decizia nr. 838 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 12 septembrie 2011, Decizia nr. 929 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 4 august 2011, şi Decizia nr. 1.136 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate şi a statuat că textele criticate conţin norme de procedură judiciară pe care legiuitorul este liber să le adopte potrivit competenţei sale stabilite prin art. 126 alin. 2 din Constituţie. Dispoziţiile art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, care reglementează tocmai posibilitatea formulării plângerii la instanţa de judecată împotriva actelor de netrimitere în judecată date de procuror, asigură exercitarea dreptului de acces la justiţie în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală, respectiv cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Totodată, Curtea a reţinut că nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia prin stabilirea termenelor în care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor de netrimitere în judecată se încalcă dreptul la un proces echitabil, dat fiind că autorităţile judiciare la care se referă textul atacat sunt obligate, în limitele acestor termene, să respecte toate normele şi principiile procesuale care asigură dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea a reţinut, pe de o parte, că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o concretizare a normelor constituţionale ce consacră liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectării exigenţei termenului rezonabil, impusă de art. 21 alin. (3) din Constituţie, iar, pe de altă parte, că acestea se aplică fără privilegii ori discriminări tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale criticate, în concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 16.

De asemenea, Curtea a reţinut că eventualele abuzuri ale organelor de urmărire penală sau întârzierile în soluţionarea plângerilor adresate acestora, la care fac referire autorii excepţiei şi care constituie, în realitate, cauza nemulţumirii acestora, nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele invocate Curtea constată că nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 13 din Convenţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Sabău în Dosarul nr. 4.314/296/2013 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 2 din

Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 426

din 24 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 4 şi art. 6-9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 4 şi art. 6-9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Genel International“ - S.R.L. din comuna Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud, în Dosarul nr. 5.584/314/2012/a1 al Judecătoriei Suceava şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 333D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi menţionează deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.098 din 21 septembrie 2010 şi nr. 221 din 9 mai 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.584/314/2012/a1, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 4 şi 6-9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Genel International“ - S.R.L. din comuna Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare formulate împotriva încheierii civile prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 24 alin. (2) din Constituţie, deoarece îngrădesc dreptul unei persoane juridice, ca parte într-un proces, de a fi asistată de un apărător desemnat din oficiu, având în vedere că aceasta se află în imposibilitate de a plăti onorariul unui avocat datorită popririi conturilor de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Judecătoria Suceava consideră că dispoziţiile legale criticate sunt conforme cu dispoziţiile Legii fundamentale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1, art. 2, art. 4 şi art. 6-9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, având următorul conţinut:

– Art. 1: „Ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistenţă acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.“;

– Art. 2: „(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă este aplicabilă în toate cazurile în care se solicită ajutor public judiciar în faţa instanţelor judecătoreşti sau a altor autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale române de către orice persoană fizică având domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

(2) Pentru a determina dacă solicitantul are domiciliul pe teritoriul României se aplică legea română. În cazul în care solicitantul nu are domiciliul pe teritoriul României, pentru a se stabili dacă acesta are domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru se aplică legea statului membru în cauză.

(3) Stabilirea domiciliului sau a reşedinţei obişnuite se determină în funcţie de data depunerii cererii de ajutor public judiciar.“;

– Art. 4: „Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale.“;

– Art. 6: „Ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme:

a) plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistenţă prin avocat;

b) plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;

c) plata onorariului executorului judecătoresc;

d) scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.“;

– Art. 7: „Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6. Valoarea ajutorului public judiciar acordat, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6 lit. a)-c), nu poate depăşi, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 10 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare.“;

– Art. 8: „(1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.

(2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%.

(3) Ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie, inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintre statul membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România.“;

– Art. 9: „La stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precum salarii, indemnizaţii, onorarii, rente, chirii, profit din activităţi comerciale sau dintr-o activitate independentă şi altele asemenea, precum şi sumele datorate în mod periodic, cum ar fi chiriile şi obligaţiile de întreţinere.“

în opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 24 alin. (2), potrivit cărora „În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.“

Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională reţine următoarele:

Astfel cum rezultă din prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, ajutorul public judiciar în materie civilă este un sprijin acordat de stat pentru persoanele fizice care sunt sau care urmează să devină parte într-un litigiu aflat pe rolul instanţelor române sau al altor autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale române ca un mijloc de a permite tuturor persoanelor un acces efectiv la justiţie.

Astfel, legiuitorul şi-a propus să reglementeze instituţia ajutorului public judiciar în materie civilă ca o formă de asistenţă acordată de stat în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil şi garantării accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.

Prin reglementarea cadrului legal al ajutorului public judiciar se urmăreşte asigurarea efectivităţii dreptului de acces la justiţie, prin stabilirea unor minime şi rezonabile condiţii. S-a arătat, de exemplu, prin Decizia nr. 264 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 30 martie 2009, că stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului în formele prevăzute la art. 6 din ordonanţa de urgenţă, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susţinere din partea statului şi l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiţie.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2, 4 şi 6 din ordonanţa de urgenţă, Curtea constată că acestea au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici asemănătoare, ridicate de aceeaşi parte într-un alt dosar al Curţii Constituţionale.

Astfel, prin Decizia nr. 221 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 11 iulie 2013, Curtea, reiterând jurisprudenţa sa, a reţinut că în nicio situaţie o persoană juridică nu poate fi beneficiara ajutorului.

Pentru a ajunge la această soluţie, Curtea a arătat, prin deciziile amintite, că dispoziţiile legale supuse controlului, potrivit cărora numai persoanele fizice pot solicita acordarea ajutorului public judiciar, reprezintă opţiunea legiuitorului român, în concordanţă cu transpunerea, în dreptul intern, a prevederilor Directivei 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 26 din 31 ianuarie 2003, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Aşa fiind, Curtea a constatat că reglementările criticate nu conţin norme de natură să îngrădească accesul liber la justiţie şi să afecteze echitabilitatea procesului, fiind conforme scopului stabilit de Directiva 2003/8/CE şi fiind, totodată, în deplină concordanţă cu normele constituţionale sau convenţionale invocate. Totodată, chiar dacă au calitatea de părţi în cadrul unui litigiu, persoanele juridice şi cele fizice nu se pot compara sub aspectul situaţiei juridice în care se află. Pe de altă parte, art. 4 din Constituţie, stabilind criteriile de discriminare, printre care şi cel de avere, se referă la cetăţenii României, deci la categoria persoanelor fizice, şi nu juridice. De aceea, raţiunea întregului act normativ criticat constă în înlesnirea accesului la justiţie al cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime.

Dispoziţiile art. 7 şi 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 au mai fost, de asemenea, supuse controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional reţinând prin Decizia nr. 1.077 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 4 februarie 2013, şi Decizia nr. 657 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010, că acestea stabilesc acordarea unui ajutor public judiciar în formele prevăzute de lege, fără nicio discriminare, acelor persoane care îndeplinesc condiţiile legale.

Referitor la dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, care stabilesc categoriile de venituri cu caracter periodic care se iau în calcul pentru determinarea venitului mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii privind acordarea ajutorului public judiciar, Curtea, prin Decizia nr. 757 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 21 iulie 2010, a constatat că acestea reprezintă opţiunea legiuitorului, care consacră în această manieră sfera persoanelor îndreptăţite la a solicita sprijinul statului.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială „Genel International“ - S.R.L. din comuna Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud, în Dosarul nr. 5.584/314/2012/a1 al Judecătoriei Suceava şi constată că dispoziţiile art. 1, art. 2, art. 4 şi art. 6-9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Suceava şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 444

din 29 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56, art. 304 şi art. 3041 din Codul de procedură civilă din 1865

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56, art. 304 şi art. 3041 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Cabinet avocat Florin Frăţilă în Dosarul nr. 1.697/3/2007 (număr în format vechi 794/2008) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 461D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. În acest sens, arată că excepţia nu a fost motivată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 22 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.697/3/2007 (număr în format vechi 794/2008), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56, art. 304 şi art. 3041 din Codul de procedură civilă din 1865.

Excepţia a fost invocată de Cabinet avocat Florin Frăţilă, prin Florin Frăţilă, cu prilejul judecării unei cauze având ca obiect un recurs în procedura insolvenţei.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 şi art. 21, fără a arăta, însă, în ce constă contrarietatea acestora.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor Constituţiei, întrucât ele reglementează o modalitate de realizare a accesului liber la justiţie sub forma promovării căilor de atac, care trebuie exercitate cu bună-credinţă şi cu respectarea deplină a cerinţelor legii, fără a aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale altor persoane.

În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate reprezintă norme de procedură care sunt stabilite prin lege şi care nu limitează drepturile părţilor şi nici ale intervenienţilor de a se adresa instanţelor judecătoreşti, de a folosi toate mijloacele de apărare prevăzute de lege şi de a beneficia de garanţiile unui proces echitabil.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie art. 56, art. 304 şi art. 3041 din Codul de procedură civilă din 1865, dispoziţii legale care au următorul cuprins:

– Art. 56: „Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs.“;

– Art. 304: „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate:

1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;

2. când hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii;

3. când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;

4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;

5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2;

6. dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut;

7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;

8. când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia;

9. când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.“;

– Art. 3041: „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.“

În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 21 privind accesul liber la justiţie.

De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, deoarece autorul excepţiei se limitează la a menţiona textele constituţionale care în opinia sa sunt încălcate prin textele legale deduse controlului, fără a preciza în ce constă încălcarea, deci fără a evidenţia pretinsa relaţie de contrarietate care ar fi de natură să confere caracter neconstituţional textului de lege criticat.

Într-o atare situaţie, simpla invocare a prevederilor din Constituţie pretins a fi nesocotite nu echivalează cu motivarea criticii şi, prin urmare, excepţia nu satisface exigenţa prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căreia „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“, ceea ce o califică drept inadmisibilă. În realitate, procedând ca atare, autorul excepţiei nu face decât să lase pe seama Curţii Constituţionale motivarea stricto sensu a excepţiei de neconstituţionalitate, constând în evidenţierea eventualelor contradicţii între textul legal criticat şi textul constituţional de referinţă considerat a fi încălcat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56, art. 304 şi art. 3041 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Cabinet avocat Florin Frăţilă în Dosarul nr. 1.697/3/2007 (număr în format vechi 794/2008) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

ORDIN

privind procedurile de primire a suporterilor faţă de care s-a dispus măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţii şi jocuri sportive care se prezintă la sediul poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei de frontieră

 

În temeiul art. 532 alin. (5) din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:

Art. 1. - În sensul prezentului ordin, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) măsura interzicerii accesului - măsura de siguranţă de natură penală, de interzicere a accesului la unele competiţii ori jocuri sportive, dispusă de instanţa de judecată sau de procuror;

b) sediul unităţii - sediul poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei de frontieră;

c) suporter interzis la competiţii sportive - persoana faţă de care s-a dispus măsura interzicerii accesului.

Art. 2. - Măsura interzicerii accesului se duce la îndeplinire prin intermediul punctului naţional de informare pentru manifestări sportive, denumit în continuare punctul naţional, din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Art. 3. - (1) După comunicarea hotărârii judecătoreşti sau, după caz, a ordonanţei ori rezoluţiei procurorului, punctul naţional va informa, de îndată, în scris, structura de jandarmi competentă teritorial, stabilită în funcţie de adresa învinuitului/inculpatului prevăzută în hotărârea judecătorească sau, după caz, în ordonanţa ori rezoluţia procurorului.

(2) Structura de jandarmi competentă teritorial notifică suporterul interzis la competiţii sportive cu privire la obligaţia prevăzută de lege. O copie a notificării se transmite structurilor de poliţie şi poliţie de frontieră corespondente.

Art. 4. - (1) La prezentarea suporterului interzis la competiţii sportive la sediul unităţii se desfăşoară următoarele activităţi:

a) se stabileşte identitatea persoanei;

b) se verifică persoana în registrul unic de evidenţă „interzişi competiţii sportive“ creat, prin grija Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în cadrul platformei informatice SIMIEOP (Sistem Informatic de Management Integrat al Evenimentelor de Ordine Publică), gestionată de către Direcţia generală management operaţional sau prin sistemele informatice proprii, în cazul în care sunt asigurate condiţiile de interoperabilitate cu platforma SIMIEOP;

c) până la data operaţionalizării platformei informatice SIMIEOP sau în situaţia în care, din motive tehnice, aceasta nu funcţionează temporar, structura în cauză are obligaţia de a anunţa de îndată, telefonic, structura de jandarmi corespondentă despre prezentarea suporterului interzis la competiţii sportive, precizând numele, prenumele şi codul numeric personal al acestuia, precum şi gradul, numele şi prenumele lucrătorului care a stabilit identitatea persoanei.

(2) Activităţile prevăzute la alin. (1) lit. c) se reglementează prin procedura comună a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

Art. 5. - Se interzice personalului Ministerului Afacerilor Interne să desfăşoare activităţile prevăzute la art. 4 în alte locuri decât în sediul unităţii din care face parte.

Art. 6. - Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 7. - Activitatea de prezentare se consideră realizată la data şi ora înregistrării prezenţei suporterului interzis la competiţii sportive la sediul unităţii, în condiţiile art. 4.

Art. 8. - Prezentul ordin intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

 

Bucureşti, 11 noiembrie 2013.

Nr. 155.

 

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.394/2006 privind aprobarea tarifelor pentru prestaţiile şi serviciile specifice asigurate de Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă

 

În temeiul prevederilor art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1999 privind înfiinţarea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 352/2003, şi ale art. 4 alin. (1) pct. 31 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor si turismului nr. 1.394/2006 privind aprobarea tarifelor pentru prestaţiile şi serviciile specifice asigurate de Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 18 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La capitolul I „Tarife pentru cursuri de formare a personalului navigant“, litera A „Tarife pentru pregătirea de specialitate (formare)“ va avea următorul cuprins:

„A. Tarife pentru pregătirea de specialitate

 

Nr. crt.

Denumirea

Codul

Tariful (euro)

1

Curs integrat de pregătire pilot de linie avion

ATP (A)

60.251,00

2

Curs integrat de pregătire pilot comercial avion

CPL (A) IR

53.978,00

3

Curs integrat de pregătire pilot comercial avion

CPL (A)

46.203,00

4

Curs de pregătire pilot particular avion

PPL (A)

8.797,00

5

Curs integrat de pregătire pilot comercial elicopter

CPL (H)

102.317,00

6

Curs de pregătire pilot particular elicopter

PPL (H) EC120

34.392,00

7

Curs de pregătire pilot particular elicopter

PPL (H) R22

12.000,00

8

Curs de pregătire însoţitor de bord - partea teoretică

PIB-T

1.650,00

9

Oră de zbor de pregătire (curs integrat) avion CESSNA 172 S

PZ-CES

277,00

10

Oră de zbor de pregătire (curs integrat) avion PIPER SENECA V

PZ-PIP

551,00

11

Oră de zbor de pregătire (curs integrat) elicopter EC 120 B COLIBRI

PZ-EC

717,00

12

Oră de zbor de pregătire elicopter ROBINSON 22

PZ-R

255,00

13

Oră de instruire teoretică

TEO

7,50”

 

2. Capitolul IV „Tarife comerciale pentru activităţi aeronautice“ va avea următorul cuprins:

„IV. Tarife comerciale pentru activităţi aeronautice

 

Nr. crt.

Denumirea activităţii

Codul

Tariful (euro/oră)

1

Zbor comercial cu avionul CESSNA 172

ZC-CES

147,00

2

Zbor comercial cu avionul PIPER SENECA V

ZC-PIP

421,00

3

Zbor comercial cu elicopterul EC 120B COLIBRI

ZC-120B

564,00

4

Zbor comercial cu avionul Britten Norman BN-2

ZC-BN2

335,00

5

Utilizare clasă dotată standard

UCLS

19,00

6

Utilizare clasă dotată cu proiector multimedia

UCLSA

21,66

7

Utilizare laborator multimedia

ULM

28,50

8

Utilizare laborator de navigaţie JEPPESSEN

USNJ

19,38

9

Utilizare număr de zbor

UNZ

19,00

10

Utilizare simulator ASCENT XJ MCC (A)

USM

110,00

11

Utilizare simulator ENTROL MCC (H)

USE

110,00

12

Utilizare simulator FRASCA 242

USF

60,00

13

Asistenţă pilotaj pentru activităţi non-instruire (pilot)

AP

34,20

14

Asistenţă zbor (include pilot/instructor, asistenţă operaţională şi utilizare număr zbor)

AZ

68,00

15

Asistenţă operaţională pentru o zi de zbor

AOP

57,00/zi

16

Asistenţă operaţională pentru o lună de zbor

AOPL

399,00/lună

17

Staţionare la dispoziţia beneficiarului pentru fiecare oră (primele două ore gratuite)

STA

 

a)

Avion CESSNA 172S

STA-CES

11,40

b)

Avion PIPER SENECA V

STA-PIP

29,00

c)

Elicopter EC 120B COLIBRI

STA-120B

34,00

d)

Avion Britten Norman BN-2

STA-BN2

29,00”

 

NOTĂ:

Tarifele din acest capitol pot fi utilizate şi pentru dezvoltarea cursurilor modulare (fără aplicarea TVA).

 

Art. II. - Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul transporturilor,

Nicuşor Marian Buică,

secretar de stat

 

Bucureşti, 5 noiembrie 2013.

Nr. 1.387