MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 716/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 716         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 21 noiembrie 2013

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 398 din 8 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 alin. 5 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 404 din 8 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 912 alin. 4 şi art. 913 alin. 3 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 407 din 8 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

 

Decizia nr. 434 din 29 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1085 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865

 

Decizia nr. 445 din 29 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

883. - Hotărâre privind transmiterea unor bunuri aparţinând domeniului public al statului şi aflate în concesiunea Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa din administrarea Ministerului Transporturilor în administrarea Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare - ARSVOM Constanţa, unitate care funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor

 

893. - Hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pe anul 2013 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

156. - Instrucţiuni ale ministrului afacerilor interne privind organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în funcţii a personalului contractual de specialitate medico-sanitar, personalului de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare şi a celui auxiliar sanitar, încadrat cu contract individual de muncă în unităţile Ministerului Afacerilor Interne

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 398

din 8 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ari 3201 alin. 5 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Vaier Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius. Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3201 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de PetricăTudor în Dosarul nr. 1.730/116/2012 al Tribunalului Călăraşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 148D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece nu sunt afectate prevederile constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi la dreptul la un proces echitabil, întrucât situaţia juridică a inculpatului cercetat pentru o infracţiune de rezultat este diferită faţă de cea a inculpatului cercetat pentru o infracţiune de pericol. De altfel, dreptul de a fi judecat potrivit procedurii speciale reglementate de art. 3201 din Codul de procedură penală reprezintă doar o vocaţie aflată într-o relaţie de dependenţă cu conduita inculpatului care trebuie să recunoască fapta în integralitatea sa, şi nicidecum un drept fundamental.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1 730/116/2012, Tribunalul Călăraşi - Secţia penala a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3201 alin. 5 din Codul de procedură penala, excepţie ridicată de Petrică Tudor în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece instituie inechităţi între cetăţenii cercetaţi penal şi afectează dreptul la apărare. Astfel, în cazul faptelor penale a căror încadrare juridică este indisolubil legată fie de întinderea prejudiciului, de existenţa ori inexistenţa lui, partea interesată nu poate beneficia de disjungere în ce priveşte soluţionarea acţiunii civile. În plus, chiar şi în cazul în care instanţa dispune disjungerea în temeiul art. 3201 alin. 5 din Codul de procedură penală, acţiunea penală continuă a fi judecată numai din perspectiva încadrării juridice mai severe, cu toate că, ulterior condamnării, s-ar putea hotărî că prejudiciul nu există sau este mult mai mic.

Tribunalul Călăraşi - Secţia penală, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3201 alin. 5 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală - Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conţinut: „Dacă pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe în faţa instanţei, se va dispune disjungerea acesteia.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său prin Decizia nr. 975 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2013, prilej cu care a statuat că aplicarea procedurii simplificate este o derogare de la dreptul comun care presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în prima fază a procesului penal au fost dezlegate în totalitate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului.

Distinct de aceste argumente care îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, Curtea mai constată că textul legal dispune cu privire la disjungerea acţiunii civile atunci când pentru soluţionarea acesteia se impune administrarea de probe în faţa instanţei. O astfel de disjungere are în vedere aspectele ce ţin de latura civilă şi nicidecum de cea penală, deoarece acţiunea civilă vizează tragerea la răspundere civilă a inculpatului ori a părţii responsabile civilmente prin obligarea la repararea pagubei în natură ori prin plata unor despăgubiri băneşti. Fără îndoială că acţiunea civilă poate fi alăturată celei penale, însă, în măsura în care soluţionarea acesteia duce la întârzieri nejustificate a aspectelor penale, este evidentă necesitatea disjungerii. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate nu numai că nu afectează dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci dau eficienţă acestora.

În prezenta cauză, autorul excepţiei susţine ca recunoaşte săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în una din modalităţile de comitere prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, dar neagă valoarea prejudiciului astfel cum a fost stabilit prin actul de inculpare. Altfel spus, el doreşte să fie judecat pe baza procedurii simplificate, însă nu pentru infracţiunea reţinută în rechizitoriu, ci pentru o alta mai uşoară.

Or, raţiunea instituirii unei astfel de proceduri constă, aşa cum rezultă din analiza sistematică a textului de referinţă, în recunoaşterea faptelor astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare, judecata urmând a avea loc numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Prin urmare, recunoaşterea în totalitate a faptelor are în vedere relevanţa penală a integralităţii lor, fiind necesară întrunirea tuturor elementelor constitutive.

Împrejurarea că legiuitorul a instituit cu titlu de excepţie posibilitatea disjungerii acţiunii civile, dacă pentru soluţionarea sa se impune administrarea de probe, nu afectează procedura specială astfel reglementată, deoarece o asemenea posibilitate există numai în cazul în care încadrarea juridică a faptei penale - ca reazem al unei condamnări ce îngemănează toate garanţiile specifice unui proces echitabil - nu este indisolubil legată de existenţa unui anumit prejudiciu.

Aşa fiind, nu poate fi primită nici teza referitoare la încălcarea egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, sens în care inculpaţii cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de pericol nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cei cercetaţi pentru comiterea unor infracţiuni de rezultat. Totodată, dispoziţiile legale criticate nu conţin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalităţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie, astfel încât nu poate fi reţinută nici critica formulată în raport de art. 16 din Legea fundamentală.

Prin urmare, în acord cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti; astfel că, pentru situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, în aşa fel încât liberul acces la justiţie ori dreptul la apărare să nu fie afectate.

Curtea mai constată faptul că în prezenta cauză autorul excepţiei este nemulţumit de împrejurarea că textul contestat îl obligă să recunoască o faptă mai gravă, faptă care este indisolubil legată de existenţa unui anumit cuantum al prejudiciului, iar în cazul în care nu o face, ori dacă instanţa îi respinge cererea, îi sunt afectate drepturile constituţionale mai sus enunţate. O asemenea critică nu poate fi primită, deoarece, per a contrario, în măsura în care ar fi corectă, ar legitima procedura de judecată obişnuită ca fiind una ce înfrânge drepturile de mai sus. Altfel spus, faptul că judecătorul respinge cererea de judecare potrivit procedurii simplificate nu echivalează cu o încălcare a drepturilor constituţionale menţionate, întrucât, dimpotrivă, procedura obişnuită oferă toate garanţiile necesare desfăşurării unui proces echitabil cu respectarea deplină a dreptului la apărare.

În concluzie, prevederile art. 3201 alin. 5 din Codul de procedură penală nu înlătură posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor potrivit procedurii obişnuite.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petrică Tudor în Dosarul nr. 1.730/116/2012 al Tribunalului Călăraşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 3201 alin. 5 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Călăraşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 404

din 8 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 912 alin. 4 şi art. 913 alin. 3 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Vaier Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 912 alin 4 şi art. 913 alin 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Remus Mitrea în Dosarul nr. 4.131/89/2012 al Tribunalului Vaslui - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 345D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.131/89/2012, Tribunalul Vaslui - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 912 alin. 4 şi art. 913 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Remus Mitrea în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale la fond.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate afectează dreptul la apărare şi liberul acces la justiţie, deoarece permit judecătorului ca, în pofida cunoaşterii nemijlocite a tuturor interceptărilor, să respingă cererea formulată de inculpat cu privire la solicitarea convorbirilor şi comunicărilor ce au fost apreciate de procurarea neavând legătură cu fapta ce formează obiectul cercetării ori ca inutile. În acest fel procurorul poate decide arbitrar care anume interceptări au sau nu legătură cu cauza.

Totodată, apreciază autorul, ar trebui ca odată sesizată instanţa de judecată, aceasta să gestioneze şi depozitarea suportului original care conţine înregistrarea convorbirii.

În concluzie, de vreme ce interceptările sunt autorizate de judecător, ar trebui ca acesta să fie singurul care exercită controlul judiciar în caz de sesizare a instanţei prin rechizitoriu, control care ar trebui să privească totalitatea convorbirilor interceptate, urmând să decidă în condiţii de contradictorialitate, în legătură cu pertinenţa, concludenta şi utilitatea unui astfel de mijloc de probă.

Tribunalul Vaslui - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că aspectele criticate ţin de modul de interpretare şi aplicare a acestora de către judecător. În concluzie, apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 912 alin. 4 cu denumirea marginală Organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea şi art. 913 alin. 3 cu denumirea marginală Certificarea înregistrărilor, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

- Art. 912 alin. 4: „Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi pot fi transmise judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei, la solicitarea acestuia. La soluţionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.”;

- Art. 913 alin. 3: „La procesul-verbal se ataşează, în plic sigilat, o copie a suportului care conţine înregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, şi va fi pus la dispoziţia instanţei, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanţei, copia suportului care conţine înregistrarea convorbirii şi copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la Dreptul la apărare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.510 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 20 decembrie 2011, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile referitoare la organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea şi cele referitoare la certificarea înregistrărilor prevăd suficiente garanţii specifice dreptului la un proces echitabil cu respectarea dreptului la apărare, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată.

De asemenea, Curtea a arătat că la prezentarea materialului de urmărire penală procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate şi să asigure, la cerere, ascultarea acestora. Potrivit art. 916 alin. 1 din acelaşi cod, mijloacele de probă referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor interesate sau, din oficiu, de către instanţa de judecată, legislaţia procedurală penală română asigurând controlul prin justiţie şi în acest domeniu, judecătorul având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei autorizării şi efectuării înregistrărilor.

De asemenea, în privinţa înregistrărilor convorbirilor telefonice, Curtea de la Strasbourg a constatat că instanţele naţionale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observaţii în faţa judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare. În acelaşi context, şi în Hotărârea din 16 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Klirnentyev împotriva Rusiei, paragraful 124, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este esenţial ca toate probele să fie prezentate de faţă cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se putea oferi contraargumente. Acest lucru nu înseamnă totuşi că declaraţiile martorilor trebuie făcute în faţa tribunalului pentru a fi admise ca mijloace de probă. Utilizarea declaraţiilor din faza de instrucţie penală a cazului nu încalcă, în principiu, art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât se respectă dreptul la apărare. De regulă, acest drept impune ca acuzatul să aibă ocazia de a pune întrebări martorului care depune mărturie împotriva sa, fie atunci când face aceste declaraţii, fie într-un stadiu ulterior al procedurilor.

În ceea ce priveşte critica referitoare la art. 913 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit textului legal criticat, copia suportului care conţine înregistrarea convorbirii şi copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanţei în locuri speciale, la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau a completului învestit cu soluţionarea cauzei. Or, susţinerea potrivit căreia judecătorul nu mai este imparţial şi, totodată, partea interesată nu îşi mai poate formula o apărare eficientă, conformă cu exigenţele art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu poate fi primită, întrucât premisa de la care porneşte argumentaţia critică este greşită. Astfel, judecătorul are la dispoziţie copii ale suportului care conţine înregistrarea şi ale proceselor-verbale, acestea fiind depuse la dosar alături de celelalte probe şi spre ştiinţa tuturor părţilor, care, astfel, au libertatea de a-şi formula o apărare eficientă, în timp util şt în deplină cunoştinţă de cauză.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d)şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Remus Mitrea în Dosarul nr. 4.131/89/2012 al Tribunalului Vaslui - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 912 alin. 4 şi art. 913 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Vaslui - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 407

din 8 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Vaier Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Euro Metal Works” - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 918/295/2007/a1 al Judecătoriei Sânnicolau Mare şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 374D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 836 din 16 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2007. În plus, mai arată că raţiunea instituirii rovinietei a fost impusă de necesităţi ce ţin de siguranţa în trafic, iar modalitatea în care fondurile obţinute se folosesc excedează controlului Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2007 (şi transmisă Curţii Constituţionale cu adresa emisă la data de 31 mai 2013), pronunţată în Dosarul nr. 918/295/2007/a1, Judecătoria Sânnicolau Mare a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Euro Metal Works” - S.R.L. din Timişoara în dosarul cu numărul de mat sus, având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie întocmit la data de 28 mai 2007.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dreptul de proprietate, deoarece, câtă vreme statul român nu oferă drept contra presta ţie o reţea de drumuri publice adecvate, amenda impusă este echivalentă cu efectuarea unei plăţi nedatorate.

Judecătoria Sânnicolau Mare opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea va stabili asupra cărei redactări a textelor de lege urmează să exercite controlul de constituţionalitate: asupra celei pe care acestea o aveau la data la care autorul excepţiei a săvârşit contravenţia şi a introdus plângerea contravenţională sau asupra celei pe care o au în prezent, ca urmare a modificării lor prin art. I pct. 1 din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 509 din 24 iulie 2012.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, din perspectiva criticilor formulate, soluţia legislativă contestată, respectiv instituirea şi sancţionarea contravenţiei fără a deţine rovinietă valabilă, a fost menţinută în urma modificării survenite, fiind preluată în noua redactare. Împrejurarea că legiuitorul a înţeles să califice drept „continuă” fapta antisocială nu are niciun fel de relevanţă prin raportare la criticile formulate care subzistă şi faţă de noile prevederi.

Aşa fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra textului în prezent în vigoare, ţinând cont de cele statuate prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, în sensul că, atunci când, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii prevederii legale în noua sa redactare numai dacă soluţia legislativă din legea sau ordonanţa modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării.

În concluzie, art. 8 alin. (1), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 144/2012, din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România (titlu ce a fost modificat prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 157/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 27 decembrie 2007), are următorul conţinut:

„Fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă”.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (2) referitor la garantarea şi ocrotirea în mod egal a proprietăţii indiferent de titular.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 836 din 16 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2007, Curtea Constituţională a statuat că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, aşa încât, potrivit art. 44 alin. (1) teza a două din Constituţie, conţinutul şi limitele acestuia sunt stabilite de lege. De altfel, în susţinerea acestei idei, şi alin. (7) ai aceluiaşi articol obligă proprietarul „la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului”, îi revin. Aşa fiind, nu se poate susţine că prin instituirea unei sancţiuni contravenţionale în sarcina persoanelor fizice ori juridice se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea contravenţiei înseamnă diminuarea patrimoniului.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială „Euro Metal Works” - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 918/295/2007/a1 al Judecătoriei Sânnicolau Mare şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sânnicolau Mare şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 434

din 29 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1085 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Vaier Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Mine a - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător -

Tudorel Toader - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1085 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioana Sfîrăială în Dosarul nr. 46.754/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a Vi-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 309D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 318 din 18 iunie 2013, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 18 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 46.754/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1085 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost invocată de Ioana Sfirâială într-un dosar având ca obiect cererea de reexaminare a unei încheieri prin care a fost aplicată o amendă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât în aceasta materie speciale nu exista doua cai de atac, având în vedere că încheierea de reexaminare este irevocabila. Or, în condiţiile în care apare o confuziune între agentul constatator şi judecătorul caii de atac, este greu de presupus ce subiectivismul judecătorului care a aplicat sancţiunea va dispărea în momentul judecării cererii de reexaminare.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civila apreciază ca prevederile art. 1085 alin. 1 şi 3 din Codul de procedura civilă sunt constituţionale, deoarece nu contravin normelor constituţionale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicata preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-si exprimă punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele criticate nu cuprind prevederi de natură sa aducă atingere dreptului de acces liber la justiţie şi dreptului la apărare. Dimpotrivă, dispoziţiile art. 1085 din Codul de procedura civila prevăd ca persoană obligată la amenda sau despăgubire poate face cerere de reexaminare prin care solicita, motivat, sa se revină asupra amenzii sau despăgubirii.

Avocatul Poporului apreciază că prin textul de lege criticat legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a cererii de reexaminare si, potrivit jurisprudenţei în materie, prevederile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizând şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 1085 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă din 1865, dispoziţii care au următoarea redactare: "Împotriva încheierii prevăzute la art. 1085 cel obligat la amenda sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, sa se revine asupra amenzii ori despăgubirii sau sa se dispună reducerea acestora. [...]

Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabila, data în camerei de consiliu, de către instanţa de judecata ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amendă sau despăgubirea."

În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 referitor la statul român, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului si art. 21 privind accesul liber la justiţie.

De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea reţine îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a statuat că sintagma "în vigoare din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul ce sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continue sa se producă si după ieşirea lor din vigoare, precum şi prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 7612A12 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 13412010 privind Codul de procedură civilă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr.365 din 30 mai 2012, potrivit cererii, dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor si executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine ca dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare formulate de acelaşi autor că si în prezenţa cauze, instanţa de contencios constituţional constatând constituţionalitatea acestora.

Astfel, reiterând jurisprudenţa să în materie, de exemplu Decizia nr. 318 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 20 august 2013, Curtea constata ca normele supuse controlului sau de constituţionalitate "nu contravin art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale, întrucât acesta se refera exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, or ( ..) cererea de reexaminare nu presupune o judecare pe fond a litigiului”.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în legătură cu acest aspect, prin Decizia de admisibilitate din 6 iulie 2000, pronunţată în Cauza Moura Carreira y Margarida Lourenco Carreira împotriva Portugaliei, a statuat că sfera de aplicare a art. 6 din Convenţie vizează drepturile şi obligaţiile cu caracter civil care trebuie să constituie obiectul - sau unul dintre obiectele - litigiului, iar rezultatul unei astfel de proceduri trebuie se fie direct determinant pentru un astfel de drept, ceea ce în speţa de faţă nu este cazul cererea de reexaminare fiind un incident procedural care nu vizează fondul pretenţiei deduse judecăţii instanţei.

De asemenea, textul de lege criticat nu încalce dispoziţiile constituţionale privind accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, prevede că persoană obligată la amendă sau despăgubire poate face cerere de reexaminare, prin care solicită, motivat să se revină asupra amenzii ori despăgubirii.

Întrucât în cadrul cererii de reexaminare sunt analizate legalitatea Curtea reţine îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a statuat că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, precum şi prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora „dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare formulate de acelaşi autor ca şi în prezenta cauză, instanţa de contencios constituţional constatând constituţionalitatea acestora.

Astfel, reiterând jurisprudenţa sa în materie, de exemplu Decizia nr. 318 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 20 august 2013, Curtea constată că normele supuse controlului său de constituţionalitate „nu contravin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acesta se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, or, (...) cererea de reexaminare nu presupune o judecare pe fond a litigiului”.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în legătură cu acest aspect, prin Decizia de admisibilitate din 6 iulie 2000, pronunţată în Cauza Moura Carreira şi Margarida Lourenco Carreira împotriva Portugaliei, a statuat că sfera de aplicare a art. 6 din Convenţie vizează drepturile şi obligaţiile cu caracter civil care trebuie să constituie obiectul - sau unul dintre obiectele - litigiului, iar rezultatul unei astfel de proceduri trebuie să fie direct determinant pentru un astfel de drept, ceea ce în speţa de faţă nu este cazul - cererea de reexaminare fiind un incident procedural care nu vizează fondul pretenţiei deduse judecăţii instanţei.

De asemenea, textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, prevede că persoana obligată la amendă sau despăgubire poate face cerere de reexaminare, prin care solicită, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii.

Întrucât în cadrul cererii de reexaminare sunt analizate legalitatea şi temeinicia sancţiunii amenzii, precum şi elementele necunoscute la momentul aplicării acesteia, nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Dispoziţiile legale criticate nu instituie inegalităţi sau discriminări între cetăţeni ori categorii de persoane, ci prevăd doar aplicarea unor amenzi în cazul exercitării cu rea-credinţă a unor drepturi procesuale, astfel că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea art. 16 din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluţionându-se de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituţionale sau convenţionale invocate, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului.

În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la situaţia în care judecătorul care a aplicat amenda soluţionează şi cererea de reexaminare, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că modul de aplicare de către instanţe a normei legale criticate nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate.

În sfârşit, Curtea retine că în Codul de procedură civilă din 1 iulie 2010, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, pentru claritatea textului de lege, legiuitorul a prevăzut în alin. (3) al art. 191 că, „în toate cazurile, cererea se soluţionează, cu citarea părţilor, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea.”

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie al art. 1-3 al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Sfîrăială în Dosarul nr. 46.754/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 1085 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă si se publică în Monitorul Oficial al României Partea I

Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUST1N ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 445

din 29 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Vaier Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Cornelia Lupu în Dosarul nr. 2.125/95/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 467D/2013.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care, reiterând criticile formulate în

faţa instanţei de judecată, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că specificul susţinerilor autorului excepţiei conferă acesteia caracter inadmisibil, deoarece vizează aspecte legate de completarea textului legal criticat.

CURTEA,

având în_vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 23 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.125/95/2013, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Excepţia a fost invocată de Cornelia Lupu într-o cauză având ca obiect apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 37 din 28 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Gorj.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 şi 21. În acest sens, arată, în esenţă, că „durata unui proces nu este strict limitată de normele de procedură, dar pentru exercitarea acţiunii pentru repararea prejudiciilor materiale este prevăzut termenul de un an, cât şi termenul de prescripţie al faptelor. Dreptul la un proces echitabil prevede şi egalitatea părţilor, or, dacă pentru o faptă este prevăzut un termen, acelaşi termen trebuie prevăzut şi pentru acţiunea în repararea prejudiciilor şi pentru soluţionarea cauzelor”.

Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca nefondată, întrucât prin art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, lege nouă în domeniul reformei justiţiei, care se circumscrie cerinţelor Uniunii Europene, nu numai că nu se îngrădeşte în niciun mod accesul liber la justiţie, ci se creează cadrul larg pentru un act de justiţie independent şi în conformitate cu normele constituţionale.

Guvernul consideră excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu încalcă principiul liberului acces la justiţie. Persoana vătămată prin eroarea judiciară se poate îndrepta cu acţiune în justiţie împotriva statului, pentru recuperarea integrală a prejudiciului, ceea ce reprezintă chiar o aplicare a principiului liberului acces la justiţie.

Instituirea unor termene în cadrul procesului prin care se soluţionează astfel de cereri este în conformitate cu textul constituţional potrivit căruia „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 sunt constituţionale. Consideră că autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci solicită, în realitate, completarea textului legal cu o dispoziţie prin care să se prevadă un termen atât pentru acţiunea în repararea prejudiciilor, cât şi pentru soluţionarea cauzelor.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie art. 96 alin. (4). din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, care au următorul cuprins: „Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 21 alin. (2) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 1.052 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 19 decembrie 2007, a stabilit că, „în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, aceasta este neîntemeiată, deoarece textul de lege atacat se aplică în egală măsură tuturor persoanelor la care se referă ipoteza normei prevăzute de acest text”.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 alin. (1) si (3) din Legea fundamentală, prin Decizia nr. 182 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 1 aprilie 2008, Curtea a statuat că „dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc accesul la justiţie, ci, dimpotrivă, stabilesc condiţiile în care se poate exercita dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale”.

Prin urmare, tocmai dispoziţiile legale criticate constituie cadrul legal pentru exercitarea dreptului la despăgubiri din partea statului pentru prejudiciile materiale cauzate prin erori judiciare, exercitare care este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prealabile prin care să se fi angajat răspunderea penală sau disciplinară a judecătorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale. atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată în decizie menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, a art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cornelia Lupu în Dosarul nr. 2.125/95/2013 a Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României. Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind transmiterea unor bunuri aparţinând domeniului public al statului şi aflate în concesiunea Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa din administrarea Ministerului Transporturilor în administrarea Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare - ARSVOM Constanţa, unitate care funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă transmiterea unor bunuri, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aparţinând domeniului public al statului şi aflate în concesiunea Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa, din administrarea Ministerului Transporturilor în administrarea Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare - ARSVOM Constanţa, unitate care funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor.

Art. 2. - Contractul de concesiune încheiat între Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa se modifică în mod corespunzător, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Art. 3. - Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor,

Ramona-Nicole Mănescu

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

 

Bucureşti, 14 noiembrie 2013.

Nr. 883.

 

ANEXA

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale bunurilor aparţinând domeniului public al statului care se transmit din administrarea Ministerului Transporturilor, respectiv din concesiunea Companiei Naţionale”Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa, în administrarea Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare

ARSVOM Constanţa, unitate care funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor

 

Nr. crt.

 

 

Persoana juridică

de la care se

transmite bunul

imobil/CUI

 

 

Persoana juridică la care se transmite bunul imobil/CUI

 

 

Cod de clasificare

 

 

Denumirea bunului care se transmite

 

 

Descriere tehnică a bunului

(pe scurt)

 

 

Vecinătăţi

 

 

Adresa

 

 

Valoare de inventar

(lei)

 

 

Situaţie juridică

Baza legală

În administrare/ concesiune

1

Ministerul

Transporturilor/

13633330

Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare

Constanţa/ 16330145

8.18.03

Nr. M.F. 34014 - parţial

Bazin natural şi de protecţie

Bazin natural şi de protecţie în spatele danei 79, pus în funcţiune în anul 2008

S = 5.275 mp

CF 138932

N - bazin protecţie aferent danei 79

S - bazin protecţie aferent danei 79

E - bazin protecţie aferent danei 79

V - teritoriu domeniu public al statului concesionat CNAPM -S.A. Constanţa

Port Constanţa Dana 79

196.784

Hotărârea Guvernului nr. 1.022/2004

Hotărârea Guvernului nr. 1.467/2004

Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2009

În administrare

2

Ministerul

Transporturilor/

13633330

Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare Constanţa/ 16330145

8.18.06

Nr. M.F. 150370 - parţial

Teritoriu câştigat asupra mării

Teritoriu câştigat asupra mării (umpluturi realizate la execuţia danelor de petrol), pus în funcţiune în anul 2008

S = 278 mp

CF 138932

N - teritoriu domeniu public al stalului concesionat CNAPM-S.A. Constanţa

S - teritoriu domeniu public al statului concesionat CN APM - S.A. Constanţa

E - bazin protecţie aferent danei 79

V - teritoriu domeniu public al statului concesionat CNAPM -S.A. Constanţa

Port Constanţa Dana 79

1.958

Hotărârea Guvernului nr. 1.022/2004

Hotărârea Guvernului nr. 1.467/2004

Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2009

În administrare

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pe anul 2013 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 15 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pe anul 2013 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013, cu suma de 3.500 mii lei, la capitolul 70.01 „Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică”, titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, articolul 51.01 „Transferuri curente”, alineatul 51.01.57 „Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea cheltuielilor urgente specifice sezonului rece”.

Art. 2. - (1) Repartizarea sumei prevăzute la art. 1 pe unităţi administrativ-teritoriale se face prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, pe baza solicitărilor fundamentate ale unităţilor administrativ-teritoriale.

(2) Decontarea sumelor prevăzute la alin. (1) se face pe baza documentelor justificative transmise de unităţile administrativ-teritoriale.

Art. 3. - Ordonatorii principali de credite ai bugetului local răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumelor repartizate potrivit art. 2.

Art. 4. - Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pe anul 2013.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

 

Bucureşti, 20 noiembrie 2013.

Nr. 893.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

INSTRUCŢIUNI

privind organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în funcţii a personalului contractual de specialitate medico-sanitar, personalului de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare şi a celui auxiliar sanitar, încadrat cu contract individual de muncă în unităţile Ministerului Afacerilor Interne

 

Având în vedere prevederile art. 26 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobata cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor interne emite următoarele instrucţiuni:

Art. 1. - Prezentele instrucţiuni instituie norme juridice referitoare la organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în funcţie a personalului contractual de specialitate medico-sanitar, personalului de specialitate din

compartimentele paraclinice medico-sanitare şi a celui auxiliar sanitar, încadrat cu contract individual de muncă în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare personal contractual.

Art. 2. - (1) Prin promovare se asigură evoluţia în carieră a personalului contractual. Promovarea se face, de regulă, pe un post vacant, în situaţia în care nu există un post vacant, promovarea personalului contractual se face prin transformarea postului în care acesta este încadrat.

(2) Promovarea în funcţii a personalului contractual se face prin examen de promovare, denumit în continuare examen.

(3) Promovarea în funcţii a personalului contractual se face cu încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate.

Art. 3. - (1) Examenul se organizează în unităţile Ministerului Afacerilor Interne care au prevăzute în statele de organizare posturi de personal contractual de specialitate medico-sanitar, personal de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare sau, după caz personal auxiliar sanitar, denumite în continuare unităţi organizatoare.

(2) în situaţii excepţionale, când din cauze întemeiate nu pot fi îndeplinite condiţiile de organizare a examenului la nivelul unităţilor în al căror statut de organizare sunt prevăzute posturile, examenul se poate organiza şi de către structura centrală în a cărei subordine se află acea unitate.

Art. 4. - (1) Cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înainte de data desfăşurării examenului, unităţile organizatoare au obligaţia să afişeze la sediul acestora anunţul privind organizarea examenului.

(2) Anunţul prevăzut la alin. (1) cuprinde obligatoriu următoarele elemente:

a) posturile pentru care se organizează examenul;

b) condiţiile de participare la examen;

c) data, ora şi locul de desfăşurare a examenului;

d) bibliografia şi tematica de examen;

e) data-limită de depunere a dosarului de înscriere, locul depunerii şi detalii privind persoana de contact.

Art. 5. - (1) Pentru a participa la examen, candidatul trebuie să îndeplinească criteriile de studii şi vechime prevăzute în anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.470/2011 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, precum şi condiţiile specifice stabilite de comisiile de examen.

(2) Compartimentele de resurse umane eliberează candidatului, la solicitarea acestuia, o adeverinţă privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1).

Art. 6. - (1) Cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înaintea desfăşurării examenului, prin act administrativ al conducătorului unităţii organizatoare, se constituie comisia de examinare şi comisia de soluţionare a contestaţiilor.

(2) Comisia de examinare, respectiv comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt formate din câte 3 membri, din cadrul unităţii organizatoare sau, după caz, dacă nu a fost identificat numărul necesar de specialişti, şi din afara Ministerului Afacerilor Interne.

(3) Membrii comisiei de examinare şi ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor trebuie să aibă experienţa şi cunoştinţele necesare în domeniul/specialitatea pentru care se organizează examenul.

(4) Preşedintele comisiei de examinare, respectiv al comisiei de soluţionare a contestaţiilor se desemnează din rândul membrilor acestora, prin actul administrativ de constituire a comisiilor.

(5) Fiecare comisie de examinare, respectiv fiecare comisie de soluţionare a contestaţiilor are un secretar, numit prin actul prevăzut la alin. (1). Secretarul comisiei de examinare poate fi si secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor.

(6) Secretariatul comisiei de examinare şi secretariatul comisiei de soluţionare a contestaţiilor se asigură, de regulă, de către o persoană din cadrul compartimentului de resurse umane, aceasta neavând calitatea de membru al comisiei.

Art. 7. - (1) Nu poate fi desemnată membru în comisia de examinare sau în comisia de soluţionare a contestaţiilor persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:

a) are relaţii cu caracter patrimonial cu oricare dintre candidaţi sau interesele patrimoniale ale sale ori ale soţului sau soţiei pot afecta imparţialitatea şi obiectivitatea evaluării;

b) este soţ, soţie, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu oricare dintre candidaţi ori cu un alt membru al comisiei de examinare sau al comisiei de soluţionare a contestaţiilor;

c) a fost sancţionată disciplinar, iar sancţiunea aplicată nu a fost radiată, conform legii.

(2) Calitatea de membru în comisia de examinare este incompatibilă cu calitatea de membru în comisia de soluţionare a contestaţiilor.

Art. 8. - (1) Situaţiile prevăzute la art. 7 pot fi sesizate de persoana în cauză, de oricare dintre candidaţi sau de orice altă persoană interesată, în orice moment al organizării ş desfăşurării examenului.

(2) Membrii comisiei de examinare şi ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor au obligaţia să informeze în scris, ci celeritate, persoanele care i-au desemnat cu privire la existenţe uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 7. În aceste cazuri membrii comisiei de examinare şi ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor au obligaţia să se abţină de la participarea ori de la luarea vreunei decizii cu privire la examenul în cadrul căruia a intervenit conflictul de interese.

(3) în cazul constatării existenţei unei situaţii de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, actul administrativ de constituire a comisiei se modifică în moc corespunzător, în termen de cel mult o zi lucrătoare de la date constatării, prin înlocuirea membrului aflat în respectiva situaţie

(4) în cazul în care situaţia de incompatibilitate sau conflictul de interese se constată ulterior desfăşurării uneia dintre etapele examenului, procedura de desfăşurare a examenului se reia fiind constituită în acest scop o nouă comisie, cu o nou; componenţă.

Art. 9. - Examenul constă în susţinerea unei probe scrise. Art. 10. - Comisia de examinare are următoarele atribut principale:

a) verifică îndeplinirea criteriilor prevăzute la art. 5 alin. (1) s stabileşte condiţiile specifice de participare;

b) elaborează bibliografia şi tematica de examen;

c) selectează dosarele candidaţilor;

d) stabileşte subiectele;

e) notează proba scrisă pentru fiecare candidat;

f) semnează procesele-verbale redactate de secretari comisiei;

g) stabileşte dacă respectivul candidat este declarat „admis sau „respins” la examen;

h) transmite secretarului comisiei rezultatele selecţi* dosarelor şi ale examenului, cu menţiunea „admis7”respins pentru a fi comunicate candidaţilor.

Art. 11. - Comisia de soluţionare a contestaţiilor ar următoarele atribuţii principale:

a) soluţionează contestaţiile depuse de candidaţi cu privire I selecţia dosarelor;

b) soluţionează contestaţiile depuse de candidaţi cu privire I rezultatul final al examenului;

c) transmite secretarului comisiei rezultatele contestaţiile pentru a fi comunicate candidaţilor.

Art. 12. - Secretarul comisiei de examinare are următoarei atribuţii principale:

a) centralizează dosarele de înscriere a candidaţilor şi I prezintă spre analiză comisiei de examinare, în termen prevăzut la art. 14 alin. (2);

b) convoacă membrii comisiei de examinare la data programată a se desfăşura examenul sau ori de câte ori este necesar, la solicitarea preşedintelui comisiei;

c) întocmeşte procesul-verbal al selecţiei dosarelor şi cel de desfăşurare a examenului;

d) asigură transmiterea către candidaţi a rezultatelor selecţiei dosarelor şi, după caz, ale examenului, prin afişarea acestora la sediul instituţiei unde se desfăşoară examenul şi pe site-ul acesteia, după caz;

e) îndeplineşte orice sarcini specifice necesare pentru buna desfăşurare a examenului.

Art. 13. - Secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii principale:

a) primeşte de la secretariatul unităţii organizatoare contestaţiile depuse în termenul stabilit şi le prezintă spre analiză comisiei de soluţionare a contestaţiilor;

b) preia de la secretarul comisiei de examinare documentele necesare soluţionării contestaţiilor depuse;

c) convoacă membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor,. la solicitarea preşedintelui comisiei, prezentându-le spre analiză contestaţiile depuse, împreună cu documentele necesare soluţionării acestora;

d) întocmeşte procesul-verbal privind soluţionarea contestaţiilor;

e) asigură transmiterea rezultatelor contestaţiilor candidaţilor, prin afişarea acestora la sediul instituţiei unde se desfăşoară examenul şi pe site-ul acesteia, precum şi, după caz, secretarului comisiei de examinare;

f) îndeplineşte orice sarcini specifice necesare pentru buna desfăşurare a procesului de soluţionare a contestaţiilor.

Art. 14. - (1) în vederea participării la examen, cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru proba scrisă,. candidaţii depun la locul stabilit în anunţul privind organizarea examenului un dosar de înscriere care va cuprinde următoarele documente:

a) cererea de înscriere la examen;

b) diploma/certificatul/adeverinţa/alte documente privind atestarea studiilor necesare ocupării funcţiei, eliberată/eliberat/eliberate conform prevederilor legale;

c) adeverinţa prevăzută la art. 5 alin. (2).

(2) în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor, comisia de examinare are obligaţia de a selecta dosarele de înscriere pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare la examen.

(3) Rezultatele selecţiei dosarelor de înscriere se afişează de către secretarul comisiei de examinare, cu menţiunea „admis7”respins”, însoţită de motivul respingerii dosarului, la sediul unităţii organizatoare, în termenul prevăzut la alin. (2).

(4) în termen de două zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor selecţiei dosarelor, candidaţii pot depune contestaţii la secretariatul unităţii organizatoare, contestaţii care se soluţionează de către comisia de soluţionare a contestaţiilor în termen de cel mult o zi lucrătoare de la înregistrarea acestora.

Art. 15. - (1) Proba scrisă se susţine de către candidaţii ale căror dosare au fost declarate admise şi constă în testarea cunoştinţelor din domeniul/specialitatea postului pentru care se organizează examen, prin rezolvarea unor teste-grilă sau redactarea unei lucrări.

(2) Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza tematicii şi a bibliografiei de examen elaborate de comisia de examinare.

Art. 16. - (1) Comisia de examinare stabileşte în ziua în care se desfăşoară proba scrisă subiectele şi alcătuieşte cel puţin două seturi de întrebări pentru proba scrisă.

(2) Membrii comisiei de examinare răspund individual pentru asigurarea confidenţialităţii subiectelor propuse.

(3) Seturile de întrebări şi baremele de punctare se semnează de toţi membrii comisiei de examinare şi se închid în plicuri sigilate, purtând ştampila unităţii organizatoare.

(4) Comisia de examinare stabileşte punctajul maxim pentru fiecare subiect, care se comunică odată cu subiectele.

(5) Până la ora stabilită pentru terminarea probei scrise a examenului, membrii comisiei de examinare au obligaţia de a afişa baremele de punctare la locul desfăşurării acestuia.

Art. 17. - (1) Durata probei scrise se stabileşte de comisia de examinare în funcţie de gradul de dificultate şi complexitate al subiectelor, fără a depăşi 3 ore.

(2) La ora stabilită pentru începerea probei scrise, comisia de examinare prezintă candidaţilor seturile de întrebări şi invită un candidat să extragă un plic cu subiectele de examen.

(3) Candidatul care a extras plicul cu subiectele îl înmânează preşedintelui comisiei de examinare, care îl deschide şi comunică subiectele candidaţilor participanţi la examen.

(4) După începerea comunicării subiectelor este interzis accesul în sala de examen al candidaţilor care întârzie sau al altor persoane, cu excepţia membrilor comisiei de examinare, precum şi a persoanelor care asigură secretariatul comisiei de examinare, respectiv supravegherea desfăşurării probei.

(5) în încăperea în care are loc proba scrisă, pe toată perioada derulării acesteia, inclusiv a formalităţilor prealabile şi a celor ulterioare finalizării probei, candidaţilor nu le este permisă deţinerea ori folosirea vreunei surse de consultare sau a telefoanelor mobile ori a altor mijloace de comunicare la distanţă.

(6) Nerespectarea dispoziţiilor alin. (4) şi (5) atrage eliminarea candidatului din proba de examen. Dacă se constată încălcarea acestor dispoziţii, comisia de examinare elimină candidatul din sală, după caz, înscrie pe lucrare menţiunea „anulat” şi consemnează cele întâmplate în procesul-verbal.

(7) Sub sancţiunea anulării lucrărilor scrise, acestea se redactează doar pe seturile de hârtie care poartă pe fiecare filă ştampila unităţii organizatoare. După înscrierea de către candidat a numelui şi a prenumelui în colţul din dreapta al primei file, acesta se pliază şi se lipeşte astfel încât datele înscrise să nu poată fi identificate şi se aplică ştampila unităţii organizatoare.

(8) La finalizarea lucrării ori la expirarea timpului alocat probei scrise, candidatul are obligaţia de a preda comisiei de examinare lucrarea scrisă sau, după caz, testul-grilă şi de a semna borderoul special întocmit în acest sens.

Art. 18. - (1) Anterior începerii corectării lucrărilor la proba scrisă, fiecare lucrare va fi numerotată.

(2) Lucrările se corectează sigilate.

(3) Punctajele se acordă de către fiecare membru al comisiei de examinare, inclusiv de către preşedinte, pentru fiecare lucrare scrisă.

(4) Lucrările care prezintă însemnări se anulează şi nu se corectează. Menţiunea „anulat” se înscrie atât pe lucrare, cât şi pe borderoul de notare şi pe centralizatorul nominal, consemnându-se aceasta în procesul-verbal al examenului.

(5) în situaţia în care pentru o lucrare se înregistrează diferenţe mai mari de 1 punct între punctajele acordate de membrii comisiei de examinare, lucrarea se corectează din nou de către toţi membrii acesteia. Procedura corectării se reia ori de câte ori se constată că există diferenţe mai mari de 1 punct între punctajele acordate de membrii comisiei de examinare.

(6) Se interzice desigilarea lucrărilor anterior recorectării în condiţiile prevăzute la alin. (5).

(7) Nerespectarea prevederilor alin. (6) atrage, după caz, răspunderea persoanelor vinovate, în condiţiile legii.

Art. 19. - (1) Proba scrisă se notează de la 0 la 5 puncte. (2) Lucrările scrise se desigilează după acordarea de către fiecare membru al comisiei de examinare a punctajelor la proba

scrisă, iar rezultatele obţinute de candidaţi se notează În borderoul de notare al acestei probe.

(3) Punctajul final al probei scrise se calculează ca medie aritmetică a punctajelor acordate individual de fiecare membru al comisiei de examinare şi reprezintă punctajul final al examenului.

(4) Punctajele finale a!e examenului sunt înscrise într-un centralizator nominal, în care se menţionează pentru fiecare candidat punctajul obţinut. Centralizatorul nominal se semnează pe fiecare pagină de către membrii comisiei de examinare.

(5) Comunicarea punctajelor finale ale examenului, cu menţiunea „admis” sau „respins”, se face în termen de maximum două zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, prin afişare la sediul unităţii organizatoare unde se desfăşoară examenul.

(6) Este declarat „admis” la examen candidatul care a obţinut punctajul final de minimum 2 puncte.

Art. 20. - În termen de cel mult două zile lucrătoare de la data comunicării punctajului final al examenului, candidatul poate depune o contestaţie la secretariatul unităţii organizatoare, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

Art. 21. - (1) Comisia de soluţionare a contestaţiilor admite contestaţia şi poate modifica punctajul final acordat de comisia de examinare, respectiv rezultatul selecţiei dosarului, în situaţia în care constată una dintre următoarele situaţii:

a) candidatul îndeplineşte condiţiile pentru a participa la examen, în situaţia contestaţiilor formulate faţă de rezultatul selecţiei dosarelor;

b) punctajele nu au fost acordate potrivit baremului şi răspunsurilor din lucrarea scrisă.

(2) Contestaţia se respinge în situaţia în care comisia de soluţionare a contestaţiilor constată una dintre următoarele situaţii:

a) candidatul nu îndeplineşte criteriile pentru a participa la examen, în situaţia contestaţiilor formulate faţă de rezultatul selecţiei dosarelor;

b) punctajele au fost acordate potrivit baremului şi răspunsurilor din lucrarea scrisă.

(3) Modul de soluţionare a contestaţiilor se consemnează într-un proces-verbal, întocmit de secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi semnat de către membrii comisiei.

Art. 22. - (1) Contestaţia la proba scrisă se soluţionează în termen de maximum două zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a acesteia.

(2) Rezultatul stabilit de comisia de soluţionare a contestaţiilor în urma analizei contestaţiei depuse se comunică. prin afişare, la locul de desfăşurare a examenului, în termenul prevăzut la alin. (1).

Apt. 23. - Candidaţii nemulţumiţi de modul de soluţionare z contestaţiilor se pot adresa instanţei competente, în condiţiile legii.

Art. 24. - (1) La finalizarea examenului, respectiv Ie expirarea termenului de depunere a contestaţiilor ori de soluţionare a acestora se întocmeşte un proces-verbal privind desfăşurarea examenului, care se semnează de către membri comisiei de examinare şi de secretarul acesteia.

(2) La procesul-verbal privind desfăşurarea examenului st anexează rezultatele probei scrise, precum şi, după caz rezultatele contestaţiilor depuse.

Art. 25. - Încadrarea în noile funcţii a persoanelor care ai fost declarate „admis” la examen se face în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data finalizării examenului.

Art. 26. - (1) Pentru fiecare examen se întocmeşte un dosar cu următorul conţinut:

a) acte administrative de constituire a comisiilor de examinare şi de soluţionare a contestaţiilor;

b) documente privind organizarea şi desfăşurare, examenului;

c) lucrările candidaţilor.

(2) Dosarul prevăzut la alin. (1) se păstrează 2 ani I; compartimentul de resurse umane, urmând a fi arhivat ulterior în condiţiile legii.

(3) în dosarul personal al personalului contractual promova se includ, după încheierea examenului, copii ale procesului verbal privind desfăşurarea examenului şi ale documentele care atestă susţinerea probei de examen.

Art. 27. - Prezentele instrucţiuni se publică în Monitori Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

 

Bucureşti, 19 noiembrie 2013.

Nr. 156.