MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 726/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 726         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 26 noiembrie 2013

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

306. - Lege pentru aprobarea încetării valabilităţii, prin denunţare, a Convenţiei privind crearea Organizaţiei internaţionale pentru colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică în domeniul industriei electrotehnice „INTERELECTRO” în relaţie cu România

 

899. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea încetării valabilităţii, prin denunţare, a Convenţiei privind crearea Organizaţiei internaţionale pentru colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică în domeniul industriei electrotehnice „INTERELECTRO” în relaţie cu România

 

312. - Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2013 pentru ratificarea amendamentelor convenite între România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 1 martie 2012 si la Paris la 1 august 2011 şi la 26 martie 2012, la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 27 decembrie 2005 şi la Paris la 10 ianuarie 2006, precum şi pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 301/2006 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 27 decembrie 2005 şi la Paris la 10 ianuarie 2006

 

905. - Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2013 pentru ratificarea amendamentelor convenite între România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 1 martie 2012 şi la Paris la 1 august 2011 şi la 26 martie 2012, la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 27 decembrie 2005 şi la Paris la 10 ianuarie 2006, precum şi pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 301/2006 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 27 decembrie 2005 şi la Paris la 10 ianuarie 2006

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 372 din 24 septembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 18 şi art. II art. 19 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

 

Decizia nr. 380 din 24 septembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.162/1.879. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, pentru aprobarea sumei totale alocate măsurilor prevăzute la art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor

 

1.857. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, pentru aprobarea Procedurii de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

Hotărârea din 9 iulie 2013 în Cauza Bobeş împotriva României

 

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea încetării valabilităţii, prin denunţare, a Convenţiei privind crearea Organizaţiei internaţionale pentru colaborare economică si tehnico-ştiinţifică în domeniul industriei electrotehnice „INTERELECTRO” în relaţie cu România

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. 1. - Se aproba încetarea valabilităţii, prin denunţare, în relaţie cu România, a Convenţiei privind crearea Organizaţiei internaţionale pentru colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică în domeniul industriei electrotehnice „INTERELECTRO”, ratificată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 125 din 12 aprilie 1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 65 din 20 aprilie 1974.

Art. 2. - Ministerul Afacerilor Externe face cunoscută, prin ordin publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu art. 34 alin. (5) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, data la care Convenţia privind crearea Organizaţiei internaţionale pentru colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică în domeniul industriei electrotehnice „INTERELECTRO” îşi încetează valabilitatea în relaţie cu România.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 21 noiembrie 2013.

Nr. 306.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea încetării valabilităţii, prin denunţare, a Convenţiei privind crearea Organizaţiei internaţionale pentru colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică în domeniul industriei electrotehnice „INTERELECTRO” în relaţie cu România

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1)din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea încetării valabilităţii, prin denunţare, a Convenţiei privind crearea Organizaţiei internaţionale pentru colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică în domeniul industriei electrotehnice „INTERELECTRO” în relaţie cu România şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 20 noiembrie 2013.

Nr. 899.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2013 pentru ratificarea amendamentelor convenite între România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 1 martie 2012 şi la Paris la 1 august 2011 şi la 26 martie 2012, la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 27 decembrie 2005 şi la Paris la 10 ianuarie 2006, precum şi pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 301/2006 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 27 decembrie 2005 şi la Paris la 10 ianuarie 2006

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87 din 18 septembrie 2013 pentru ratificarea amendamentelor convenite între România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 1 martie 2012 şi la Paris la 1 august 2011 şi la 26 martie 2012, la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 27 decembrie 2005 şi la Paris la 10 ianuarie 2006, precum şi pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 301/2006 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 27 decembrie 2005 şi la Paris la 10 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2013.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

CRISTIAN-SORIN DUMITRESCU

 

Bucureşti, 21 noiembrie 2013.

Nr. 312.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2013 pentru ratificarea amendamentelor convenite între România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 1 martie 2012 şi la Paris la 1 august 2011 şi la 26 martie 2012, la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 27 decembrie 2005 şi la Paris la 10 ianuarie 2006, precum şi pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 301/2006 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 27 decembrie 2005 si Ea Paris la 10 ianuarie 2006

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2013 pentru ratificarea amendamentelor convenite între România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 1 martie 2012 şi la Paris la 1 august 2011 şi la 26 martie 2012, la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 27 decembrie 2005 şi la Paris la 10 ianuarie 2006, precum şi pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 301/2006 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 27 decembrie 2005 şi la Paris la 10 ianuarie 2006, şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 20 noiembrie 2013.

Nr. 905.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 372

din 24 septembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 18 şi art. II aii. 19 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu . - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent,

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 18 şi art. II art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată de Fundaţia Revoluţionară „Rebeca” Decembrie 1989 din Slatina în Dosarul nr. 2.399/54/2012 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 146D/2013.

La apelul nominal se prezintă preşedintele Fundaţiei Revoluţionare „Rebeca” Decembrie 1989 din Slatina, Constantin Soare, Aurel-Mihai Ivănescu, membru al Fundaţiei, precum şi apărătorul autorului excepţiei, avocat Melania Ghidănac, cu delegaţie la dosar, şi se constată lipsa celeilalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă că la dosar s-au depus următoarele acte: la data de 14 august 2013 Aurel-Mihai Ivănescu a depus un înscris cuprinzând o motivare a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II art. 18 şi art. II art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, însoţită de cererea de a fi citat personal la termenul la care se va judeca excepţia; la data de 27 august 2013 acesta a depus o cerere prin care renunţă la cererea anterioară de a fi citat personal. De asemenea, au fost transmise la data de 16 septembrie 2013 mai multe documente ce reflectă demersurile membrilor fundaţiei în susţinerea drepturilor acestora, precum şi concluzii scrise, sub semnătura preşedintelui Fundaţiei Revoluţionare „Rebeca” Decembrie 1989 din Slatina, pentru autorul excepţiei, prin care se solicită, în. esenţă, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II art. 18 şi art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, precizând că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl formează dispoziţiile art. II art. 18 şi art. II art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, precum şi cele ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, Arată, de asemenea, că printr-o succesiune de acte normative, respectiv Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, s-a dispus cu privire la neacordarea indemnizaţiilor prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004. Neacordarea acestor indemnizaţii are urmări nefaste pentru viaţa şi sănătatea celor vizaţi de textele de lege criticate, deoarece aceştia nu mai beneficiază de asigurări de sănătate, în condiţiile în care o parte dintre ei sunt bolnavi incurabil. În plus, viaţa acestora de familie a fost pusă în pericol, iar o mare parte nu şi-au mai putut plăti creditele contractate, fiind în situaţia în care li se execută silit imobilele. Indemnizaţia avea ca scop garantarea unui nivel de trai decent, or, în prezent, acesta nu mai poate fi asigurat. Efectul actelor normative menţionate este transformarea luptătorilor remarcaţi pentru fapte deosebite în Revoluţia din 1989, cărora le datorăm libertatea, în „paria” ai societăţii.

În plus, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 este neconstituţională, deoarece reglementează în sens contrar prevederilor Legii nr. 341/2004, care este lege organică.

Reprezentantul Ministerului Public învederează faptul că autorul excepţiei a precizat conţinutul acesteia în faţa instanţei care a sesizat Curtea Constituţională ca fiind art. II art. 18 şi art. II art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010. Consideră însă că excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect dispoziţiile art. II art. 18 şi art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, precum şi pe cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, astfel cum apare formulată în notele scrise. Solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 18 şi art. II art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru argumentele reţinute de Curte prin Decizia nr. 306 din 13 iunie 2013. Apreciază, de asemenea, că trebuie respinsă ca neîntemeiată şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 şi menţinută jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

avanei în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.399/54/201-2, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II art. 18 şi art. II art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Fundaţia Revoluţionară „Rebeca” Decembrie 1989 din Slatina într-o cauză având ca obiect: anularea art. II art. 18 şi art. II art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010; suspendarea executării acesteia pe perioada judecării procesului; recunoaşterea dreptului pretins şi a interesului legitim; obligarea Guvernului să abroge art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 şi recuperarea integrală a drepturilor băneşti neacordate în anul 2012.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că persoanele care dobândiseră titlul de „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite”, adică aceia care în perioada 14-25 decembrie 1989 au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat, precum şi aceia care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989, aveau următoarele drepturi: dreptul la o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată potrivit art. 4 alin. (4) teza întâi din acelaşi act normativ; dreptul la transportul urban gratuit cu mijloacele de transport în comun; dreptul la 12 călătorii gratuite pe calea ferată, la clasa I, dus-întors, cu toate categoriile de trenuri de călători în cursul unui an şi 12 călătorii gratuite dus-întors până în localitatea reşedinţă de judeţ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care domiciliază în mediul rural, tot în cursul unui an.

Or, prin prevederile legale criticate s-a reglementat în sensul că indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 nu se mai acordă în cursul anului 2012 şi că în cursul aceluiaşi an se acordă gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilităţile de transport prevăzute de art.5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 341/2004.

Se aduce astfel atingere principiilor constituţionale invocate, deoarece persoanele aflate în ipoteza de mai sus au optat pentru indemnizaţia prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, renunţând la locurile de muncă ocupate. Prin neacordarea indemnizaţiei aceştia se află în situaţia de a-şi căuta locuri de muncă, sarcină dificilă datorită situaţiei economice din ţară, precum şi a vârstei înaintate a majorităţii lor, apropiată de vârsta de pensionare. Mai mult, o parte dintre aceştia au contractat credite bancare prin raportare la veniturile lor, respectiv indemnizaţia care în prezent nu se mai acordă, fiind în situaţia de a nu le mai putea rambursa. Se aduce astfel atingere dreptului lor la un nivel de trai decent. De asemenea, nemaiavând niciun venit, nu mai beneficiază de asigurările de sănătate, ceea ce aduce atingere dreptului la ocrotirea sănătăţii, iar o parte dintre familiile lor s-au destrămat, încălcându-li-se astfel dreptul la viaţă intimă, familială şi privată.

În plus, se arată că o serie de persoane care au fost ostracizate de regimul comunist, aşa cum sunt cadrele militare din armata regală, veteranii de război, deţinuţii politici şi magistraţii supuşi persecuţiei politice, au fost răsplătiţi sau recompensaţi de statul democratic, fapt posibil doar datorită contribuţiei persoanelor care au luptat în Revoluţia din 1989. Prin urmare, lipsirea acestora din urmă de drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004 este discriminatorie şi este de natură să aducă atingere demnităţii umane.

Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în sensul celor statuate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 1,576 din 7 decembrie 2011, nr. 1.009 din 27 noiembrie 2012 şi nr. 1.046 din 11 decembrie 2012.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale, reţinând considerentele care au stat la baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.576 din 7 decembrie 2011 şi nr. 765 din 15 iunie 2011, în ceea ce priveşte interpretarea art. 47 din Constituţie referitor la nivelul de trai.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse la dosar, concluziile apărătorului autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost precizat de reprezentantul autorului în mod expres în faţa Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi cu care aceasta a sesizat Curtea Constituţională prin încheierea din data de 19 februarie 2013, îl constituie dispoziţiile art. II art. 18 şi art. II art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar.

În realitate, din examinarea excepţiei rezultă că doar prevederile art. II art. 18 şi art. II art. 19 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, sunt incidente în cauză, asupra lor urmând a se pronunţa Curtea prin prezenta decizie.

Acestea au următorul cuprins:

„Art. II. - Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: [...]

Art. 18. - În anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă.

Art. 19. - În anul 2012 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilităţile de transport prevăzute de următoarele acte normative: [...]

b) art. 5 alin. (1) Ut. k) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.”

Prevederile art. 4 alin. (4) teza întâi din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările aduse^prin art. I pct. 1 din Legea nr. 347/2006, au următorul cuprins: „De o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază şi persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. [...]”

Titlul atribuit luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, reglementat de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, este acela de: „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite - atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au aparat până la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989.”

Totodată art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 341/2004 prevede că: „(1) Persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), precum şi la art. 4 alin. (1) beneficiază, pe lângă indemnizaţia calculată conform prevederilor art. 4, şi de următoarele drepturi: [...] k) transportul urban gratuit cu mijloacele de transport în comun şi, anual, 12 călătorii gratuite pe calea ferată, la clasa I, dus-întors, cu toate categoriile de trenuri de călători; anual - 12 călătorii gratuite dus-întors până în localitatea reşedinţă de judeţ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care domiciliază în mediul rural. În limita celor 12 călătorii gratuite pot călători şi membrii familiei titularului. De aceste gratuităţi beneficiază şi însoţitorul pensionarului de invaliditate de gradul I sau al marelui mutilat.”

Curtea observă că dispoziţiile art. II art. 18 şi art. II art. 19 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2012, însă continua să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, potrivit jurisprudenţei sale, respectiv Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea acestora.

Autorul susţine că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la caracterul statului român, art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 22 referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 34 referitor la dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 47 privind nivelul de trai şi art. 154 referitor la conflictul temporal de legi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

Asupra textelor de lege criticate, din perspectiva unor critici similare, s-a pronunţat prin Decizia nr. 1,576din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012. De asemenea, prin Decizia nr. 306 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 1 august 2013, s-a pronunţat asupra prevederilor art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010.

Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:

1. Drepturile prevăzute de art. 4 alin. (4) teza întâi şi art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 341/2004 fac parte dintr-un ansamblu de măsuri pe care acest act normativ Ie-a instituit în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989. Aceste drepturi reprezintă beneficii acordate anumitor categorii de persoane în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional.

2. Referitor la critica privind încălcarea art. 1 alin. (3) şi art. 22 din Legea fundamentală, Curtea a reţinut că demnitatea este un atribut inalienabil al persoanei umane, valoare ce impune fiecărui membru al societăţii un comportament de respect şi protecţie a celorlalţi indivizi prin interzicerea oricărei atitudini umilitoare sau degradante. Altfel spus, fiecare individ este ţinut să recunoască şi să respecte în oricare altă fiinţă umană atributele şi valorile care îl caracterizează ca om. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale interzice, în acest sens, în art. 3, tratamentele degradante ori inumane, precum şi tortura. O prevedere similară este cuprinsă şi în art. 22 din Constituţie.

Curtea a apreciat însă că respectarea demnităţii umane, aşa cum este aceasta consacrată de Legea fundamentală, nu este şi nu trebuie interpretată ca instituind un tratament preferenţial pentru anumite categorii de persoane, indiferent de contribuţiile, calităţile ori aportul acestora în societate. Prin urmare, demnitatea este o valoare intrinsecă a fiinţei umane, având aceleaşi valenţe pentru oricare dintre indivizi.

De aceea, recunoştinţa ori respectul ce se cuvin anumitor persoane, pentru aportul lor deosebit la dezvoltarea societăţii, nu trebuie raportate la conţinutul art. 1 alin. (3) din Constituţie, izvorul acestora regăsindu-se, mai degrabă, în însăşi obligaţia morală a întregii societăţi de a-şi manifesta gratitudinea faţă de aceste persoane.

Deşi temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu instituie însă o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii sau a unor călătorii gratuite, în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei române din decembrie 1989.

În acelaşi sens Curtea s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 1.087 din 14 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, când, analizând critica de neconstituţionalitate a art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, a reţinut că, „fiind vorba despre indemnizaţii cu caracter reparatoriu, legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală”.

3. În ceea ce priveşte încălcarea art. 47 referitor la asigurarea unui nivel de trai decent, Curtea a reţinut că stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali. Situaţia economică a ţârii, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare al societăţii, gradul de cultură şi civilizaţie la un anumit moment şi modul de organizare a societăţii reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul „decent” al vieţii. În concluzie, aprecierea modului şi a măsurii în care statul reuşeşte să ducă la îndeplinire obligaţia de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la aceşti factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil.

Legiuitorul este chemat să instituie un ansamblu de măsuri prin care statul să asigure protejarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor atât prin reglementarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la securitate socială, dreptul la muncă - condiţie principală pentru un trai decent -, dreptul la o salarizare echitabilă, dreptul la protecţia sănătăţii şi altele asemenea, dar şi prin drepturi care nu au o consacrare constituţională şi care tind către acelaşi obiectiv.

Caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetăţenilor şi obligaţii corelative ale statului este faptul că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituţie, legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor.

În temeiul celor anterior evidenţiate, Curtea a apreciat că dispoziţiile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituţional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condiţiile economico-sociale existente.

4. Curtea a mai reţinut că nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări între destinatarii Legii nr. 341/2004 şi beneficiarii unor indemnizaţii în temeiul altor acte normative, criteriile de acordare a diferitor beneficii fiind evident diferite.

Întrucât nu au fost evidenţiate elemente noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia pronunţată cu acele prilejuri îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

5. Distinct de cele arătate mai sus, Curtea mai observă că indemnizaţia lunară reparatorie nu reprezintă o pensie sau un salariu, ci a fost reglementată ca un beneficiu acordat persoanelor care au obţinut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei române din decembrie 1989, care aveau un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Consecinţa firească a suspendării plăţii indemnizaţiei este aceea că, în lipsa asigurării fără plata contribuţiei, nici contribuţia la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate nu va mai putea fi plătită din această indemnizaţie.

Fiind vorba despre indemnizaţii cu caracter reparatoriu, iar nu de drepturi consacrate constituţional, legiuitorul are însă deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală.

Aşa fiind, suspendarea plăţii indemnizaţiei şi, subsecvent, imposibilitatea plăţii contribuţiei în condiţiile mai sus menţionate nu sunt de natură a aduce atingere prevederilor art. 34 din Legea fundamentală.

Pentru considerentele anterior exprimate, Curtea constată că textele de lege criticate sunt în acord cu prevederile art. 15 alin. (1) din Constituţie.

În final, Curtea reţine că prevederile art. 20, art. 21, art. 26, art. 30 si art. 154 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Fundaţia Revoluţionară „Rebeca” Decembrie 1989 din Slatina în Dosarul nr. 2.399/54/2012 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. II art. 18 şi art. II art. 19 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 380

din 24 septembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorica Bucur în Dosarul nr. 14.614/55/2012 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 308D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 427/R din 8 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 14.614/55/2012, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorica Bucur în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe penale prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece a fost înlăturată calea de control judiciar a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a menţinut soluţia de netrimitere în judecată.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituit dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, aşa cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionări proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conţinut „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ce prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la accesul liber şi neîngrădit Ic justiţie al oricărei persoane.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, ci prilejul soluţionării Deciziei nr. 977 din 22 noiembrie 2012 publicată în Monitorul Oficial al României,.Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Curtea Constituţională a reafirma jurisprudenţa existentă potrivit căreia dispoziţiile legale criticate nu aduc nicio atingere accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, întrucât, potrivit art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Prin urmare, constituie atributul exclusiv a legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special ai procedurii instituite de prevederile art. 278 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire Ic soluţia procurorului.

De asemenea, dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şt garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadru unui proces public, judecat de către o instanţă independentă imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale m reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorica Bucur în Dosarul nr. 14.614/55/2012 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

Nr. 1.162 din 22 octombrie 2013

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Nr. 1.879 din 18 noiembrie 2013

 

ORDIN

pentru aprobarea sumei totale alocate măsurilor prevăzute la art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 131.159 din 15 octombrie 2013 al Direcţiei generale buget-finanţe şi fonduri europene, în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările si completările ulterioare,

în baza prevederilor art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor,

ministrul agriculturii si dezvoltării rurale si viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emit prezentul ordin.

Art. 1. - Suma totală alocată pentru aplicarea prevederilor art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor pentru anul 2013 este de 60.000.000 lei.

Art. 2. - Suma prevăzută la art. 1 se alocă în baza art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2013, din prevederile bugetare ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură; piscicultura şi vânătoare”, titlul 80 „împrumuturi”, aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, cu modificările ulterioare.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu,

secretar de stat

p. Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Dan Manolescu,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

 

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

pentru aprobarea Procedurii de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Având în vedere prevederile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi ale art. 22 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401 /2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare;

viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea l.

 

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

 

Bucureşti, 13 noiembrie 2013.

Nr. 1.857.

 

ANEXĂ

 

PROCEDURA

de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

ARTICOLUL 1

Proceduri de plată

 

(1) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, denumită în continuare ANRP, răspunde de realitatea, corectitudinea şi legalitatea datelor înscrise în titlurile de plată. În baza acestor date, Ministerul Finanţelor Publice dispune plata.

(2) Ministrul finanţelor publice sau altă persoană împuternicită în acest sens acţionează ca ordonator principal de credite şi îndeplineşte atribuţiile şi răspunderile prevăzute în Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cele privind aprobarea angajării bugetare, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor din fonduri publice.

(3) Titlurile de plată emise conform Ordinului preşedintelui ANRP nr. 20/2013*) se transmit săptămânal de către ANRP la Ministerul Finanţelor Publice în 5 zile de la emitere. Transmiterea se face prin Serviciul de informaţii clasificate, în mod centralizat conform anexei care face parte integrantă din prezenta procedură.

(4) Anexa se certifică de ANRP pe fiecare pagină în parte, din punctul de vedere al corectitudinii datelor cuprinse în aceasta şi se transmite în original şi în format electronic.

(5) Lichidarea cheltuielilor se face pe baza Notei de lichidare care poartă viza pentru „Bun de plată” a ordonatorului principal de credite sau a persoanei delegate cu aceste atribuţii şi care stă la baza înregistrării în contabilitatea patrimonială a instituţie publice a obligaţiei de plată faţă de terţii creditori.

(6) Plăţile se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice în termen de maximum 175 de zile de la primirea titlului fără a depăşi termenul prevăzut de art. 41 alin (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului d« restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Acestea vor fi procesate în ordinea cronologică primirii de la ANRP şi în limita creditelor bugetare deschise cu această destinaţie.

(7) Sumele destinate plăţii titlurilor se vor derula prin contul deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică  a Municipiului Bucureşti corespunzător cheltuielii bugetare.

(8) Ministerul Finanţelor Publice deschide un cont d« consemnări speciale la CEC Bank - SA., denumită în continuare bancă, în care se virează sumele aferente titlurilor de plată emise în condiţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013.


*) Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. 20/2013 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

ARTICOLUL 2

Dreptul de dispoziţie asupra sumelor consemnate prin dispoziţiile prezentului act normativ

 

(1) Sumele derulate prin conturile prevăzute la art. 1 alin. (7) şi (8) sunt destinate unei afectaţiuni speciale în sensul art. 780 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv pentru achitarea titlurilor de plată emise conform art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013.

(2) Ministerul Finanţelor Publice comunică băncii prin Serviciul informaţii clasificate tabelul centralizator al sumei virate care va cuprinde datele de identificare şi suma consemnată pentru beneficiarii titlurilor de plată.

(3) Banca emite electronic în mod individual recipise de consemnare specială pe numele beneficiarilor.

(4) Ministerul Finanţelor Publice comunică în scris fiecărei persoane în parte la adresa de domiciliu/sediul social o înştiinţare privind virarea sumei prevăzute în titlul de plată.

(5) Persoana fizică sau juridică indicată în dispoziţiile de consemnare speciale se prezintă la orice unitate bancară CEC Bank - S.A. şi solicită retragerea în numerar/virament a sumelor consemnate, pe baza următoarelor acte:

a) actul de identitate valabil în cazul persoanelor fizice, respectiv certificatul de înmatriculare la registrul comerţului în cazul persoanelor juridice, în original şi copie; copia se reţine de către bancă;

b) procura specială autentificată, certificat de moştenitor şi alte documente legale, după caz, în original şi copie; copiile se reţin de către bancă;

c) originalul titlului de plată primit de la ANRP, emis în condiţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013; se reţine de către bancă;

d) ordinul de retragere numerar sau ordinul de plată/dispoziţia de transfer pentru plăţile prin virament; se pun la dispoziţie de către bancă.

(6) Ministerul Finanţelor Publice primeşte lunar de la bancă, până pe data de 15 a fiecărei luni, situaţia plăţilor efectuate în luna precedentă raportării, însoţită de originalele titlurilor de plată achitate (cupoanele beneficiarilor).

(7) Banca solicită în termenul prevăzut mai sus Ministerului Finanţelor Publice îndreptarea erorilor materiale în cazul în care se află în imposibilitatea efectuării plăţii din următoarele cauze:

a) codul numeric personal sau codul de identificare fiscală al beneficiarului nu corespunde cu numele beneficiarului transmis;

b) orice altă neconcordanţă care împiedică efectuarea plăţii.

(8) Ministerul Finanţelor Publice, împreună cu ANRP, va proceda la îndreptarea erorilor materiale.

(9) Până la primirea datelor rectificate, sumele se vor păstra de către bancă.

(10) Sumele consemnate la bancă nu sunt purtătoare de dobânzi, iar pentru administrarea acestora nu se percep comisioane.

 

ARTICOLUL 3

Raportarea

 

În baza evidenţelor proprii şi a extraselor de cont, Ministerul Finanţelor Publice va raporta pe site-ul www.mfinante.ro titlurile de plată achitate.

 

ANEXĂ

la procedură

 

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor

 

Către

Ministerul Finanţelor Publice

 

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3) din Procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.857/2013, vă transmitem situaţia centralizatoare a titlurilor de plată pentru perioada ...:

 

Nr. crt.

Titlurile de plată aferente titlurilor de despăgubire

Datele de identificare ale titlului de plată

(seria şi nr.)

Valoarea în lei

Datele de identificare ale beneficiarului titlului de plată

Numele şi prenumele beneficiarului conform actului de identitate/certificatului de înmatriculare la registrul

comerţului

Codul numeric personal/Codul unic de înregistrare

Adresa de domiciliu/sediul social

(ţara, localitatea, judeţul/regiunea, strada, numărul, blocul,

apartamentul, codul poştal)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TOTAL/pagină şi total general ...

 

 

 

 

Prezenta anexă se completează conform art. 1 alin. (3) şi (4) din Procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.857/2013.

 

Semnătură reprezentant

………………………………………

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIA A TREIA

 

HOTĂRÂREA

din 9 iulie 2013

în Cauza Bobeş împotriva României

Strasbourg

(Cererea nr. 29.752/05)

 

Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Bobeş împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Jăn Sikuta, Luis Lopez Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 18 iunie 2013,

pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află Cererea nr. 29.752/05 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Florentina Bobeş (reclamanta), a sesizat Curtea la 10 august 2005 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2. Reclamanta a fost reprezentată de M. Livescu, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamanta invocă o încălcare a principiului egalităţii armelor în procesul penal, prin faptul că nu a putut să adreseze întrebări persoanei care a depus plângerea penală aflată la originea condamnării sale.

4. La 7 ianuarie 2009, cererea a fost comunicată Guvernului. În conformitate cu art. 29 § 1 din Convenţie s-a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună de către Cameră.

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

5. Reclamanta s-a născut în anul 1953 şi locuieşte la Orleşti.

6. Între 1995 şi 2001 reclamanta a fost contabila unei societăţi comerciale al cărei administrator şi acţionar principal a fost numită G.V. Începând cu luna noiembrie 2000, timp de un an, reclamanta a fost mandatată să administreze societatea din cauza stării de sănătate a lui G.V., care a necesitat spitalizări repetate.

7. În ianuarie 2002, G.V. a depus plângere penală în faţa parchetului împotriva reclamantei pentru înşelăciune, fals în înscrisuri şi gestiune frauduloasă. Ea o acuza că a sustras mai multe sume de bani din contabilitatea societăţii şi, astfel, a provocat un prejudiciu societăţii de aproximativ 33 milioane lei (ROL), echivalentul a aproximativ 1 000 euro (EUR). Ulterior, G.V. a dat două noi declaraţii în faţa parchetului indicând faptul că reclamanta a falsificat mai multe ordine de plată şi a sustras banii astfel obţinuţi. Ea a solicitat o expertiză contabilă pentru a determina întinderea prejudiciului.

8. Reclamanta a negat în faţa parchetului toate acuzaţiile. A afirmat că i-a remis banii proveniţi din ordinele de plată lui G.V., la domiciliul acesteia din urmă. Reclamanta a precizat că, date fiind încrederea şi prietenia care o legau de G.V. şi luând în considerare starea acesteia de sănătate, nu i-a cerut să semneze ordinele respective. A mai adăugat că o parte din bani i-a dat lui G-.L, soţul lui G.V. În final, reclamanta a solicitat o nouă audiere a lui G.V., o confruntare cu aceasta şi ascultarea părinţilor lui G.V. care, potrivit reclamantei, au asistat de mai multe ori la momentul în care a predat sumele în litigiu.

9. Expertul contabil a concluzionat că, întocmind şi semnând în locul lui G.V. ordine de plată, reclamanta ar fi cauzat societăţii un prejudiciu de aproximativ 78 milioane de ROL, echivalentul a aproximativ 2 000 EUR.

10. Prin rechizitoriul din 24 aprilie 2002, parchetul a trimis-o în judecată pe reclamantă în faţa Judecătoriei Vâlcea pentru înşelăciune, fals în înscrisuri şi gestiune frauduloasă. Parchetul a respins solicitările de probatorii ale reclamantei, argumentând că, având în vedere probele deja existente în dosar şi declaraţiile părţilor, confruntarea cu G.V., ascultarea sa şi a părinţilor acesteia erau inutile. Parchetul a propus ascultarea unui singur martor, G.I., soţul lui G.V.

11. În şedinţa din 25 iunie 2003, G.I. a fost audiat în prezenţa reclamantei şi a avocatului acesteia. El a confirmat existenţa unor relaţii de prietenie cu reclamanta şi faptul că, în perioada în care soţia sa a fost bolnavă, reclamanta a remis în mod repetat sume de bani care proveneau de la societate. G.I. a precizat că pentru sumele respective a semnat ordinele de plată întocmite de reclamantă, care, totodată, Ie-a făcut mai multe vizite la domiciliu pentru a-i da soţiei sale sume de bani. G.V. a fost prezentă la audieri în calitate de reprezentant al societăţii.

12. La solicitarea reclamantei, s-a dispus o nouă expertiză. Expertul a concluzionat că gestiunea societăţii, în lipsa lui G.V., nu a provocat niciun prejudiciu nici pentru societate, nici pentru asociaţi.

13. O a treia expertiză dispusă de instanţă a ajuns la concluzia că prejudiciul se ridică la aproximativ 73 milioane lei, adică aproximativ 1 900 EUR. Unul dintre experţi a opinat că prejudiciul era mai mic, de aproximativ 30 milioane ROL, adică aproximativ 750 EUR.

14. La 9 iunie 2004, reclamanta a solicitat instanţei ascultarea lui G.V. Reclamanta susţinea că rezultatele celor 3 expertize erau contradictorii şi considera că era necesară ascultarea lui G.V. pentru a se clarifica o serie de elemente factuale privind gestiunea societăţii, inclusiv circumstanţele în care ar fi adus la domiciliul acesteia banii care lipseau din conturile societăţii. De asemenea, a adus o serie de critici în privinţa concluziilor celei de-a treia expertize şi a solicitat explicaţii cu privire la metoda de calculare a prejudiciului.

15. Instanţa a respins cererea privind ascultarea lui G.V. fără a oferi vreun motiv. De asemenea, a respins cererea referitoare la a treia expertiză.

16. Prin hotărârea din 23 iunie 2004, reclamanta a fost condamnată la o pedeapsă de 8 luni închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni pentru înşelăciune, fals în înscrisuri şi gestiune frauduloasă. Instanţa a confirmat acuzaţiile aduse de G.V. Împotriva reclamantei şi a concluzionat că aceasta din urmă a întocmit 19 ordine de plată în sumă totală de 78 milioane de ROL, sumă care nu a fost niciodată remisă asociaţilor societăţii şi pe care şi-a însuşit-o. Reclamanta a fost condamnată să plătească această sumă drept compensaţie pentru prejudiciul material.

17. Reclamanta ş introdus apei împotriva hotărârii, susţinând în special că nu a avut posibilitatea de a-i adresa întrebări lui G.V. pentru a demonstra că ea îi predase sumele în litigiu. Reclamanta a reamintit că G.V. nu a fost audiată decât de. parchet şi acest fapt s-a produs în absenţa sa, fără ca principiul contradictorialităţii să fie respectat. Reclamanta a invocat art. 6 § 3 lit. d) din Convenţia europeană a drepturilor omului în sprijinul acestei solicitări.

18. Tribunalul Vâlcea, competent să se pronunţe asupra apelului, a admis cererea de audiere a lui G.V. Deşi a fost citată după procedura obişnuită, aceasta nu s-a prezentat la şedinţa din 10 noiembrie 2004. Ea a depus la dosar un certificat medical şi o scrisoare în atenţia instanţei. Certificatul indica faptul că urmează un tratament hormonal în urma unui cancer la sân şi că i s-a recomandat repausul. În scrisoare, G.V. afirma că nu a putut să se prezinte din cauza sănătăţii sale şi o acuza pe reclamantă că a solicitat ascultarea cu singurul scop de a-i afecta sănătatea şi de a o şicana. Reclamanta a insistat în faţa instanţei ca G.V. să fie audiată, furnizând o declaraţie extrajudiciară a unei terţe persoane din care reieşea că G.V. a fost văzută în mod regulat deplasându-se în afara domiciliului. Instanţa a renunţat să o mai audieze pe G.V, pe motiv că aceasta era în imposibilitatea de a se prezenta în şedinţă.

19. Prin decizia din 24 noiembrie 2004, tribunalul a menţinut condamnarea, dar a diminuat durata pedepsei aplicate reclamantei. Instanţa a reamintit că ascultarea lui G.V. nu a fost posibilă din cauza stării acesteia de sănătate, dar a constatat că afirmaţiile ei în faţa procurorului erau coroborate cu alte probe din dosar şi, în special, cu prima expertiză contabilă.

20. Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei decizii, invocând din nou încălcarea principiului egalităţii armelor, garantat de articolul menţionat anterior din Convenţie, ca urmare a imposibilităţii de a obţine convocarea lui G.V.

21. Prin decizia definitivă din 15 februarie 2005, Curtea de Apel Piteşti a respins recursul. Instanţa a constatat că, având în vedere probele din dosar, „nu există nicio îndoială că reclamanta a comis faptele pentru care a fost condamnată”. În motivarea hotărârii nu era inclusă nicio menţiune referitoare la argumentul invocat de reclamantă, cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie.

II. Dreptul intern relevant

22. Potrivit art. 63 din Codul de procedură penală (C. proc. pen.) probele depuse la dosarul unei anchete nu au o valoare dinainte stabilită. Instanţele apreciază liber valoarea fiecăruia dintre elementele de probă în funcţie de convingerea lor intimă şi de conştiinţa lor, în lumina tuturor probelor de la dosar.

23. Art. 86 C. proc. pen. şi art. 327 C. proc. pen. prevăd că instanţa procedează la ascultarea martorilor după ce îl ascultă pe inculpat şi pe celelalte părţi la procedură. Fiecare martor este invitat să spună tot ce ştie despre faptele care fac obiectul cauzei, apoi preşedintele şi ceilalţi membrii ai completului de judecată, urmaţi de procuror, pot să îi adreseze întrebări. Atunci când nu mat au întrebări să îi adreseze, partea care a propus să fie audiat şi toţi ceilalţi participanţi la procedură pot să îi adreseze întrebări. Dacă ascultarea unui martor nu este posibilă, instanţa dispune ca declaraţia acestuia luată în cursul urmăririi penale să fie citită în şedinţă publică; instanţa poate să ţină cont de aceasta în determinarea rezultatului cauzei.

24. Art. 74 C. proc. pen. prevede că, în cazul în care martorul nu se poate prezenta în persoană la şedinţă, instanţa poate decide să îi adreseze întrebări la locul în care se află. Părţile la procedură sau reprezentanţii acestora au dreptul de a participa şi de a adresa întrebări.

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 şi art. 3 lit. d) din Convenţie

25. Reclamanta denunţă o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, invocând imposibilitatea de a obţine interogarea martorului G.V, deşi plângerea şi declaraţia acesteia din urmă au stat la baza condamnării sale. Aceasta invocă art. 6 § 1 şi art. 3 lit. d) din Convenţie, care prevede următoarele în partea sa relevantă:

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de către o instanţă (...) care va hotărî (...) asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa (...)

3. Orice acuzat are, în special, dreptul: [...]

d) să întrebe sau să solicite ascultarea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi ascultarea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; [...]”

26. Guvernul contestă acest argument.

A. Cu privire la admisibilitate

27. Guvernul îşi exprimă îndoielile cu privire la voinţa reclamantei de a sesiza Curtea. El susţine că formularul cererii a fost semnat doar de reprezentanta sa.

28. Reclamanta răspunde că i-a acordat împuternicire doamnei M. Livescu pentru a-i introduce cererea în faţa Curţii.

29. Curtea ia act de faptul că reclamanta a sesizat-o la 10 august 2005 prin intermediul reprezentantei sale, pe care a mandatat-o prin două împuterniciri, datate 7 şi 10 august 2005.

30. În aceste condiţii, Curtea consideră că voinţa reclamantei de a acţiona în faţa sa este lipsită de îndoială. De asemenea, constată că respectiva cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Curtea subliniază, în plus, că această cerere nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar, aşadar, să fie declarată admisibilă.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele părţilor

31. Reclamanta susţine că plângerea lui G.V. şi declaraţiile acesteia făcute în timpul urmăririi penale - potrivit cărora reclamanta nu i-a predat anumite sume pe care le încasase - au fost luate în considerare de instanţele naţionale şi că au fost esenţiale pentru a sta la baza condamnării sale. Aceasta subliniază că nu a avut niciodată posibilitatea de a interoga acest martor pentru a clarifica circumstanţele în care societatea a fost administrată în absenţa lui G.V.

32. Reclamanta menţionează că, la începutul procesului, G.V. a fost prezentă la o audiere în calitate de reprezentant al societăţii, dar, mai târziu, a refuzat să mai participe la audieri. Or, ascultarea lui G.V. era cu atât mai necesară cu cât concluziile expertizelor financiar-contabile păreau a fi contradictorii în ceea ce priveşte existenţa unui prejudiciu şi modul în care acesta a fost cauzat. Afirmând, pe de o parte, că nu s-a dovedit că G.V. se afla în imposibilitatea absolută de a depune mărturie,

reclamanta critică în continuare faptul că Tribunalul nu a luat în considerare soluţii alternative, ca de exemplu amânarea şedinţei pentru o dată care ar fi permis ca G.V. să fie ascultată.

33. Guvernul subliniază că Tribunalul a admis cererea reclamantei privind convocarea lui G.V. şi că a decis, numai după ce a constatat imposibilitatea acesteia de a se prezenta în faţa instanţei din cauza stării sale de sănătate, să nu o mai interogheze. În plus, Guvernul subliniază că reclamanta nu a solicitat ascultarea lui G.V. În şedinţa la care aceasta a fost prezentă.

34. În orice caz, Guvernul susţine că declaraţiile iui G.V. nu au fost esenţiale pentru condamnarea reclamantei. Guvernul consideră că instanţele interne au procedat la o analiză detaliată a tuturor probelor, inclusiv declaraţiile părţilor, expertizele şi înscrisurile depuse la dosar. Acestea şi-au motivat în mod corespunzător deciziile, pe bază probelor care susţineau teza vinovăţiei reclamantei.

2. Motivarea Curţii

a) Principii aplicabile

35. În hotărârea pronunţată de Marea Cameră în Cauza Al-Khawaja şi Tahery împotriva Regatului Unit (nr. 26.766/05 şi 22.228/06, pct. 118, CEDO 2011), Curtea a precizat criteriile de apreciere a capetelor de cerere formulate în temeiul art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie în ceea ce priveşte absenţa martorilor la şedinţă. Astfel, Curtea a reamintit că acele cerinţe de la art. 6 § 3 constituie aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil garantat la paragraful 1 al acestei dispoziţii, de care este necesar să se ţină seama la aprecierea caracterului echitabil al procedurii. De asemenea, atunci când examinează un capăt de cerere întemeiat pe art. 6 § 1, Curtea trebuie în esenţă să stabilească dacă procedura penală a avut, în ansamblu, un caracter echitabil [a se vedea, dintre hotărârile recente, Taxquet împotriva Belgiei (MC), nr. 926/05, pct. 84, 16 noiembrie 2010, cu referinţele citate acolo]. În acest scop, are în vedere procedura în ansamblu şi verifică respectarea nu numai a dreptului la apărare, ci şi a interesului public şi al victimelor ca autorii încălcării să fie cercetaţi potrivit legii [Găfgen împotriva Germaniei (MC), nr. 22.978/05, pct. 175, CEDO 2010] şi, după caz, a drepturilor martorilor (a se vedea, printre multe altele, Doorson împotriva Ţărilor de Jos, 26 martie 1996, pct. 70, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-11). Curtea reaminteşte, tot în acest context, că admisibilitatea probelor este subordonată normelor de drept intern şi instanţelor naţionale şi că singura ei sarcină este de a stabili dacă procedura a fost echitabilă (Găfgen, citată anterior, pct. 162, cu referinţele citate acolo).

36. Art. 6 § 3 lit. d) consacră principiul conform căruia înainte ca un acuzat să poată fi declarat vinovat toate probele acuzării trebuie prezentate în principiu în faţa acestuia în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii. Principiul în cauză nu se aplică fără excepţii, acestea putând fi acceptate doar sub rezerva dreptului la apărare; ca regulă generală, acestea impun să i se ofere acuzatului o posibilitate adecvată şi suficientă de a contesta mărturiile acuzării şi de a-i interoga pe autorii acestora, la momentul depoziţiei acestora sau ulterior (a se vedea hotărârile Lucă împotriva Italiei, nr. 33.354/96, pct. 39, CEDO 2001-11, si Soiakov împotriva „Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei”, nr. 47.023/99, pct. 57, CEDO 2001-X).

37. Din acest principiu general decurg, conform jurisprudenţei Curţii, două cerinţe: prima - absenţa unui martor trebuie justificată de un motiv serios; a două - atunci când o condamnare se bazează în întregime sau într-o proporţie considerabilă pe depoziţiile unei persoane în cazul căreia acuzatul nu i-a putut adresa întrebări sau nu a putut solicita ascultarea acesteia nici în stadiul de instrumentare, nici în cursul dezbaterilor, dreptul la apărare poate fi restrâns în mod incompatibil cu garanţiile prevăzute la art. 6 (dispoziţia privind proba „unică sau decisivă*) [Al-Khawaja şi Tahery (MC), citate anterior, pct. 119].

38. În fiecare cauză în care problema caracterului echitabil a procedurii se pune în raport cu o depoziţie a unui martor absent este necesar să se stabilească dacă există elemente care se compenseze suficient inconvenientele legate de admiterea unei asemenea probe pentru a permite o apreciere corectă ş echitabilă a credibilităţii acesteia. Examinarea acestei chestiuni permite pronunţarea unei condamnări numai în cazul în care depoziţia martorului absent este suficient de credibilă ţinând seama de importanţa ei în cauză [Al-Khawaja şi Tahery (MC) citată anterior, pct. 147].

b) Aplicarea în speţă

39. Curtea constată că în prezenta cauză G.V. a depus plângere împotriva reclamantei şi a fost interogată de parchet în absenţa reclamantei sau a avocatului acesteia. Deşi reclamanta a solicitat un nou interogatoriu, parchetul şi instanţele interne au respins cererea sa prin argumente lapidare deşi reclamanta a detaliat motivele şi utilitatea acestei măsuri de administrare a probei. Curtea consideră că nu i se poate imputa reclamantei că nu a solicitat ascultarea lui G.V. În cursul şedinţei din 25 iunie 2003, deoarece, în cursul respective şedinţe, G.V. a fost prezentă în calitate de reprezentant a societăţii, şi nu de martor. Tribunalul, singura instanţă care pute; solicita ca G.V. să fie audiată, a revenit asupra deciziei sale din cauza stării de sănătate a martorului. Având în vedere certificatul medical furnizat de persoana în cauză, Curtea admite că stare; de sănătate a martorului constituia o justificare suficientă pentru absenţa în faţa instanţei şi pentru încuviinţarea declaraţiilor sale

40. Curtea ia act de faptul că totuşi instanţele naţionale nu ai luat niciodată în considerare posibilitatea de a-i adresa întrebai lui G.V. În altă parte decât la sediul instanţei. Or, Codul d< procedură penală îi autoriza pe magistraţi să îi adresezi întrebări lui G.V. la domiciliu, dacă aceasta se afla îi imposibilitatea de a compărea în faţa instanţei.

41. Curtea subliniază în continuare că instanţele naţionale pentru a stabili temeiul constatării vinovăţiei reclamantei, s-ai bazat în mod hotărâtor pe declaraţiile lui G.V. În faţa organele de anchetă, acuzând-o pe reclamantă că a falsificat mai mult ordine de plată şi a sustras banii astfel obţinuţi (a se vede; supra, pct. 16 şi 19).

42. Prin urmare, este necesar să se examineze dacă acest depoziţii au fost contrabalansate de garanţii procedurale solid-pentru a asigura caracterul echitabil al procedurii.

43. Curtea observă că, prin faptul că i-a respins cererile, parte esenţială a apărării reclamantei - care se baza î principal pe întrebările în contradictoriu adresate lui G.V., pentru a dovedi că i-a predat personal sumele de bani în litigiu şi că a omis să îi solicite semnarea acestor ordine ca urmare legăturilor lor de prietenie şi a stării de sănătate a lui G.V. - s-a dovedit a fi compromisă (a se vedea, mutatis mutandis, Vatu împotriva Franţei, nr. 75.699/01, pct. 58,13 aprilie 2006). Faptul că reclamanta a reiterat pe parcursul întregii proceduri cerere de ascultare a lui G.V. demonstrează importanţa pe care acorda acestui element al apărării.

44. Deşi este adevărat că reclamanta a putut să adresez întrebări lui G.I., soţul lui G.V., acest martor, care de altfel confirmat faptul că reclamanta le-a predat în mod regulat sume de bani provenite de la societate, nu s-a pronunţat cu privire la împrejurările în care o parte din aceste sume au fost predat soţiei sale.

45. În plus, realizarea a 3 expertize contabile nu poate compensa faptul că G.V. nu a fost ascultată, în măsura în car singurul obiectiv al acestora consta în a preciza numeri eventualul prejudiciu adus societăţii, şi nu de a se pronunţa cu privire la răspunderea penală a reclamantei. În plus, concluziile acestor expertize sunt contradictorii, iar reclamanta a solicitat ca G.V. să fie ascultată, explicând că mărturia acesteia din urmă este necesară pentru a clarifica mai multe aspecte privind administrarea societăţii şi originea pretinsului prejudiciu.

46. În fine, Curtea constată că instanţele interne au acordat depoziţiilor făcute de G.V. aceeaşi greutate ca şi unei declaraţii făcute în faţa instanţei, fără a face referire la riscul de a se baza pe o mărturie făcută de o persoană care nu a fost interogată în condiţii de contradictorialitate (a se vedea, a contraria, Mariana Marinescu împotriva României, nr. 36.110/03, pct. 79, 2 februarie 2010, şi, mutatis mutandis, Al-Khawaja şi Tahery, citată anterior, pct. 157 şi 164).

47. În consecinţă, având în vedere caracterul esenţial al depoziţiilor făcute de G.V, şi în lipsa unor probe cu care să poată fi coroborate, Curtea consideră că autorităţile interne nu au furnizat reclamantei elemente de natură să compenseze dezavantajele asociate admiterii ca atare a declaraţiilor date de G.V. Prin urmare, având în vedere caracterul echitabil ai procesului în ansamblu, Curtea concluzionează că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie, coroborat cu art. 6 § 3 lit. d).

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

48. Potrivit art. 41 din Convenţie,

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

A. Prejudiciu

49. Reclamanta susţine că a suferit un prejudiciu material pe care îl evaluează la 4.577,36 euro (EUR), reprezentând sumele pe care a fost condamnată să le plătească societăţii, precum şi costurile de recuperare. De asemenea, susţine că a suferit un prejudiciu moral considerabil, cu consecinţe negative pentru sănătatea şi viaţa sa profesională, pentru reparaţia căruia pretinde 15.000 EUR.

50. În ceea ce priveşte pretinsul prejudiciu material, Guvernul susţine că acesta nu are nicio legătură de cauzalitate cu încălcarea în cauză. În ceea ce priveşte prejudiciul moral invocat, Guvernul susţine că nu există nicio legătură de cauzalitate clară cu încălcarea pretinsă şi că suma solicitată este excesivă. Cu titlu subsidiar, Guvernul apreciază că o constatare a unei încălcări ar reprezenta în sine o reparaţie echitabilă. În fine, Guvernul consideră că redeschiderea procesului penal în temeiul art. 4081 din Codul de procedură penală reprezintă un mod adecvat de redresare a unei eventuale încălcări constatate.

51. Curtea subliniază că singurul temei de reţinut pentru acordarea unei reparaţii echitabile constă, în speţă, în faptul că reclamanta nu a beneficiat de un proces echitabil. Desigur, Curtea nu poate specula cu privire la posibilul rezultat al procesului în caz contrar, dar apreciază rezonabil să considere că persoana în cauză a suferit o pierdere a unei şanse reale în procesul menţionat [Pelissier şi Sassi împotriva Franţei (MC), nr. 25.444/94, pct. 80, CEDO 1999-11].

52. Prin urmare, pronunţându-se în echitate, în temeiul art. 41, Curtea acordă reclamantei suma de 2.500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecată

53. Reclamanta solicită, de asemenea, 500 EUR pentru cheltuielile suportate în faţa instanţelor interne şi 260 EUR pentru cele suportate în faţa Curţii. Aceasta furnizează documente justificative pentru cheltuielile efectuate în vederea traducerii observaţiilor sale în faţa Curţii. Reclamanta nu solicită rambursarea cheltuielilor efectuate pentru reprezentarea sa în faţa Curţii şi precizează că asistenţa juridică a fost asigurată pro bono.

54. Guvernul nu se opune rambursării cheltuielilor efectuate, cu condiţia să fie reale, necesare şi rezonabile.

55. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În speţă, ţinând seama de documentele de care dispune şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantei suma de 500 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Dobânzi moratorii

56. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA:

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie;

3. hotărăşte:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:

(i) 2.500 EUR (două mii cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(ii) 500 EUR (cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;

b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu 3 puncte procentuale;

4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 9 iulie 2013, în conformitate cu art. 77 § 2 şi 3 din Regulament.

 

PREŞEDINTE

JOSEP CASADEVALL

Grefier,

Santiago Quesada