MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 644/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 644         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 21 octombrie 2013

 

SUMAR

 

DECRETE

 

823. - Decret privind acreditarea unui ambasador

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

383. - Decizia asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 227/2002, precum şi, în special, a dispoziţiilor: art. I pct. 2 [referitor la introducerea art. 11], art. I pct. 5 [referitor la modificarea art. 4 alin. (4)], art. I pct. 6 [referitor la modificarea art. 5 alin. (1)], art. I pct. 8 [referitor la modificarea art. 7 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2)], art. I pct. 9 [referitor la modificarea art. 8], art. I pct. 12 [referitor la modificarea art. 11 alin. (1)], art. I pct. 14 [referitor la introducerea art. 132 şi art. 135], art. I pct. 15 [referitor la modificarea art. 14], art. I pct. 16 [referitor la modificarea art. 15], art. I pct. 20 [referitor la modificarea anexei nr. 3], art. I pct. 21 şi pct. 22 [referitor la modificarea anexei nr. 4 şi, respectiv, nr. 5] din lege

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

93. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2010 privind reglementarea unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate

 

95. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2013 privind unele măsuri pentru reorganizarea prin divizare parţială a Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, pentru modificarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind activitatea Departamentului pentru Energie

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.738 - Ordin al ministrului delegat pentru buget privind aprobarea contractării de către Ministerul Finanţelor Publice a unui împrumut pe pieţele externe de capital, prin redeschiderea emisiunii de obligaţiuni scadente în data de 18 septembrie 2020, cu maturitate de 7 ani şi cupon 4,625%, în sumă de minimum 250 milioane EUR şi maximum 500 milioane EUR, în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”, şi desemnarea administratorilor tranzacţiei

 

Rectificări la:

 - Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 949/2013

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind acreditarea unui ambasador

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Stelian Stoian se acreditează în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, şef al Misiunii Permanente a României pe lângă NATO.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 16 octombrie 2013.

Nr. 823.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA  Nr. 383

din 25 septembrie 2013

asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 227/2002, precum şi, în special, a dispoziţiilor: art. I pct. 2 [referitor la introducerea art. 11], art. I pct. 5 [referitor la modificarea art. 4 alin. (4)], art. I pct. 6 [referitor la modificarea art. 5 alin. (1)], art. I pct. 8 [referitor la modificarea art. 7 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2)], art. I pct. 9 [referitor la modificarea art. 8], art. I pct. 12 [referitor la modificarea art. 11 alin. (1)], art. I pct. 14 [referitor la introducerea art. 132 şi art. 135], art. I pct. 15 [referitor la modificarea art. 14], art. I pct. 16 [referitor la modificarea art. 15], art. I pct. 20 [referitor la modificarea anexei nr. 3], art. I pct. 21 şi pct. 22 [referitor la modificarea anexei nr. 4 şi, respectiv, nr. 5] din lege

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Vaier Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

 

I. 1. Cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 315 din 16 septembrie 2013, un grup de 30 de senatori a trimis Curţii Constituţionale sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor „art. I pct. (8), art. I pct. (6) coroborat cu art. I pct. (2) coroborat cu art. I pct. (5) coroborat cu art. I pct. (8), art. I pct. (5), art. I pct. (9) coroborat cu art. I pct. (21) coroborat cu art. I pct. (22), art. I pct. (14), art. I pct. (15), art. I pct. (16), art. I pct. (20) de modificare a art. 4, art. 5, art. 7 alin. 1 lit. a şi b, art. 7 alin. 2 şi alin. 5, art. 8 alin. 3 lit. a)-d), art. 11 alin. 1, art. 13, art. 14, art. 15, anexa 3 pct. 3” din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

2. La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile autorilor acesteia: Cristiana Irina Anghel, Vaier Marian, Haralambie Vochiţoiu, Iovan Ionescu, Constantin Popa, Dumitru Marcel Bujor, Ion Toma, Dan-Aurel Ioniţă, Dumitru Pelican, Cătălin Croitoru, Marian Vasiliev, Ion Luchian, Neagu Mihai, Eugen Durbacă, Marin Burlea, Sebastian Grapă, Ioan Ghişe, Ruxandra Florina Jipa, Ionel-Daniel Butunoi, Marius-Ovidiu Isăilă, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Tudor Barbu, Nicolae Nasta, Leonard Cadăr, Cristian Dănuţ Mihai, Petru Ehegartner, Florinel Butnaru, Florinei Dumitrescu, Titus Liviu Pasca, Marius Lucian Obreja.

3. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi formează obiectul Dosarului nr. 557A/2013.

II. 1. În motivarea sesizării au fost formulate atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, după cum urmează:

2. Critici de neconstituţionalitate extrinsecă:

Se susţine că forma legii adoptată de Camera Deputaţilor diferă în mod fundamental, atât în ceea ce priveşte concepţia, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul, de cea adoptată de Senatul României. Astfel: sunt stabilite termene de revendicare, respectiv adopţie a câinilor fără stăpân, mult mai scurte, sunt stabilite condiţii mult mai drastice de eutanasiere, este exclusă posibilitatea returnării câinilor fără stăpân, sunt excluse organizaţiile neguvernamentale într-o etapă importantă a programului de gestionare a câinilor fără stăpân (eutanasierea). Având în vedere diferenţele majore de conţinut şi reglementare ale actului normativ dezbătut şi adoptat în cele două Camere ale Parlamentului, se susţine încălcarea principiului bicameralismului, consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie.

Se mai susţine şi că „legea de gestionare este o propunere de completare şi modificare a unei ordonanţe de urgenţă care nu are la bază o lege specială de abilitare, nefiind un caz excepţional ce ar impune intervenţia Guvernului în adoptarea unei măsuri urgente.” Se arată că atât ordonanţa de urgenţă, cât şi legea nu au un preambul care să justifice intervenţia legislativă în procedura de urgenţă şi lipseşte fundamentarea soluţiilor pe date statistice relevante, studiu de impact. În plus, „gestionarea câinilor fără stăpân nu este o situaţie excepţională, care să necesite măsuri în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public.[...] Problema câinilor fără stăpân poate fi gestionată şi rezolvată prin măsuri eficiente de către serviciile comunitare, politici publice coerente şi alocarea unor resurse adecvate”.

3. Critici de neconstituţionalitate intrinsecă:

3.1. Art. I pct. 8 din lege [referitor la modificarea art. 7 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân]

3.1.1. Se susţine că acest text de lege încalcă prevederile constituţionale ale art. 148 alin. (2) referitor la prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, raportat la art. 11 alin. (1), potrivit cărora statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte, întrucât măsura eutanasierii câinilor fără stăpân pe care o consacră nu respectă o serie de acte internaţionale în materie.

Se invocă în acest sens Convenţia europeană pentru protecţia animalelor de companie din 2003, ratificată de România la data de 6 august 2004, arătându-se că dispoziţiile criticate agravează soluţia anterior reglementată în materie, stabilind „ca soluţie de fond, de esenţă, principală a legii la problema câinilor fără stăpân, [...], eutanasia.”

Invocându-se Decizia nr. 1/2012 a Curţii Constituţionale prin care s-au făcut trimiteri şi la legislaţiile în materie ale altor state, se arată că soluţiile de eliminare a populaţiei canine trebuie să fie individuale, iar nu colective. Or, norma criticată reglementează o soluţie aşa-zis individuală, întrucât este de notorietate situaţia adăposturilor care nu pot caza un număr atât de mare de câini, precum şi posibilităţile reduse de adopţie, astfel încât eutanasierea animalelor fără stăpân apare ca fiind inevitabilă: „animalele care nu sunt agresive, abandonate sau rămase fără stăpân, în număr foarte mare, vor fi eutanasiate prin efectul direct al aplicării legii.”

Se prezintă şi definiţia dată la pct. 15 lit. d) din Raportul explicativ la Convenţia europeană pentru protecţia animalelor de companie, întocmit sub egida Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, arătându-se că acest document extinde protecţia de care trebuie să se bucure animalele fără stăpân.

Se invocă, de asemenea, art. 1, 2, 3, 5, 7 şi 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Animalelor din 1978, precum şi art. 13 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care statuează asupra drepturilor animalelor.

Examinând legea criticată din perspectiva acestor documente internaţionale, se conchide că aceasta „nu face referire la legislaţia de protecţie a animalelor, nu include niciun principiu de protecţie şi asigurare a drepturilor animalelor”. Se apreciază că ar fi fost indicată introducerea unor garanţii ale respectării drepturilor animalelor în proiectul de lege, cum ar fi dreptul acestora la viaţă, dreptul la respect, dreptul la îngrijire a oricărui animal dependent de om, principiul deţinerii responsabile şi a principiilor de bază pentru bunăstarea animalelor prevăzute în instrumentele internaţionale pe care România Ie-a ratificat.

Cu privire la criticile de neconstituţionalitate formulate la acest punct, se solicită Curţii Constituţionale „să se pronunţe şi cu privire la faptul că interpretarea art. 7 alin. (2) din Legea de gestionare, în sensul aplicării eutanasiei câinilor fără stăpân care nu sunt bolnavi sau agresivi, după expirarea termenelor de revendicare şi adopţie, este contrară prevederilor Convenţiei europene pentru protecţia animalelor de companie.”.

3.1.2. Aceleaşi prevederi încalcă, în opinia autorilor sesizării, şi dispoziţiile art. 53 din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi. Aceasta întrucât atât eutanasierea individuală, cât şi cea în masă, ca soluţii propuse de legea adoptată, sunt măsuri neproporţionale cu situaţia care a determinat adoptarea acestei legi.

Se apreciază că, „în lipsa oricăror statistici reale şi autorizate, câinii fără stăpân sunt în mod nejustificat prezentaţi ca un pericol public, deşi numărul câinilor violenţi, sau care ar prezenta un real pericol public (sunt bolnavi etc.) este, în realitate, mai mic.”

Soluţia pentru problema câinilor fără stăpân este, în opinia autorilor sesizării, „un program complex de intervenţie şi crearea unui cadru legal şi instituţional în care deopotrivă autorităţile, comunităţile şi proprietarii sau deţinătorii de animale trebuie să coopereze responsabil.”

Invocându-se şi „Raportul tehnic nr. 824/1992 al Comitetului de Experţi pentru prevenirea rabiei”, al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se apreciază că se impune revederea proiectului de lege şi reglementarea eficientă a soluţiei sterilizării, eutanasia trebuind să rămână o măsură excepţională, care se dispune în condiţii excepţionale, când „au fost epuizate toate soluţiile legale şi administrative, iar sacrificarea animalelor fără stăpân se impune în cadrul unor programe de control al bolilor.”

Se mai susţine că normele criticate cuprind termene foarte scurte şi din punct de vedere practic insuficiente pentru exercitarea unui drept - în cazul animalelor pierdute sau pentru protecţia drepturilor animalelor, iar eutanasierea câinilor fără stăpân nu depinde decât de circumstanţe care pot constitui adesea motiv de arbitrariu administrativ.

În acelaşi context este menţionată neconcordanţa cu prevederi ale Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, potrivit cărora uciderea animalelor se dispune numai în cazul unui „animal bolnav ori rănit, pentru a-l scuti de suferinţe fizice şi psihice inutile”.

În concluzie, se solicită Curţii Constituţionale să constate că prevederile legale criticate sunt contrare principiului proporţionalităţii, din perspectiva opţiunii pentru soluţia eutanasiei - care înlătură cu totul dreptul la viaţă al câinilor fără stăpân, faţă de alte soluţii alternative recomandate, cum ar fi sterilizarea şi/sau ridicarea câinilor fără stăpân de pe domeniul public. Se arată şi că legea poate conduce la o practică administrativă neunitară.

3.1.3. Textul de lege încalcă, potrivit aceloraşi susţineri, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/2012, respectiv art. 1 alin. (3) din Constituţie, precum şi principiul securităţii juridice, care decurge din principiul legalităţii statuat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, în mod contrar celor reţinute în decizia Curţii Constituţionale menţionată, departe de a fi propusă ca soluţie „ultimă” de gestionare a câinilor fără stăpân, eutanasierea în masă este promovată în legea criticată ca singura soluţie de gestionare, orice alte soluţii fiind excluse.

În continuare, se susţine că uciderea în masă a câinilor fără stăpân nu reprezintă nicio dovadă a garanţiei demnităţii umane, ci „o metodă certă pentru a o prejudicia în mod iremediabil”.

Este încălcată şi recomandarea Curţii privind „obiectivitatea” criteriilor de aplicare a soluţiilor de gestionare. Acestea ar trebui să ţină seama de recomandările forurilor care au efectuat studii în domeniu. Se invocă o serie de studii efectuate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii între 1981 şi 1988, susţinându-se că „numai controlul reproducerii câinilor fără stăpân prin sterilizare şi reteritorializare are efecte semnificative pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte scăderea numărului acestor animale.” Cât priveşte metodele de gestionare a câinilor prin eutanasiere sau încarcerare permanentă în adăposturi, se arată că nu au la bază niciun studiu şi sunt dezavuate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, fiind „atât ineficiente, cât şi costisitoare.”

Se încalcă, potrivit aceloraşi susţineri, recomandarea cuprinsă în aceeaşi decizie a Curţii Constituţionale, în sensul obligaţiei legiuitorului de a lua măsuri ferme pentru evitarea aplicării soluţiei eutanasierii.

O altă nerespectare a Deciziei nr. 1/2012 a Curţii Constituţionale priveşte asigurarea cerinţelor de previzibilitate a legii, impuse de art. \ alin. (5) din Constituţie. Astfel, „termenul” în care câinii vor fi eutanasiaţi nu este stabilit clar, ci într-o manieră echivocă şi generatoare de insecuritate juridică, întrucât, pe de o parte, art. I pct. 5 din lege prevede „ţinerea câinilor în adăposturi pe o perioadă de 14 zile lucrătoare”, iar, pe de altă parte, art. I pct. 8 din aceeaşi lege prevede că „animalele vor fi eutanasiate într-un termen care poate fi modificat motivat.” Din cauza acestor formulări neclare, se poate ajunge la situaţia în care termenul de eutanasiere al animalului să fie mai scurt de 14 zile sau chiar eutanasierea să se facă pe loc pe motiv că „nu este loc în adăpost” sau „nu există resurse bugetare”.

Aceleaşi prevederi sunt neclare şi în ceea ce priveşte referirile la cheltuielile necesare ducerii la îndeplinire a procedurilor prevăzute de actul normativ, întrucât nu indică nici care sunt „procedurile” la care se referă şi nici care sunt acele „alte surse” care ar putea acoperi financiar respectivele „proceduri”, nici la ce instituţii publice trebuie să ajungă acele surse şi modalitatea în care fondurile provenind „din alte surse” vor intra în posesia respectivelor instituţii. Se apreciază că, în lipsa acestor clarificări, se poate ajunge la situaţii absurde în care să nu fie alocate fonduri de la bugetul local pentru gestionarea câinilor fără stăpân în aşteptarea apariţiei unor fonduri „din alte surse”, nedeterminate.

În plus, textul art. 7 alin. (1) nu prevede o ordine de prioritate în situaţia în care intră în concurs, prin solicitarea aceluiaşi câine, o persoană care revendică şi care adoptă.

Se apreciază că adoptarea legii în forma criticată va conduce la încălcarea dreptului cetăţenilor de a nu fi vătămaţi de o autoritate publică într-un interes legitim, aşa cum este prevăzut de art. 52 din Constituţie, referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Se arată şi faptul că orice metodă de gestionare a câinilor fără stăpân trebuie să respecte legea de protecţie a animalelor, precum şi faptul că uciderea colectivă a câinilor fără stăpân nu numai că nu conduce la împiedicarea înmulţirii lor (studiile arătând că încercarea de exterminare bruscă şi brutală a unei specii conduce la sporirea reproducerii acesteia pentru supravieţuire) şi traumatizează societatea civilă.

Prin raportare la art. 20 din Constituţie, se invocă din nou Declaraţia Universală a Drepturilor Animalelor, arătându-se că există o legătură intrinsecă între drepturile omului şi drepturile animalelor, drepturile omului fiind vădit încălcate „dacă drepturile animalelor nu sunt respectate, omul fiind astfel obligat să trăiască într-un dezacord cu mediul înconjurător şi lumea animală, situaţie de fapt care îi afectează grav demnitatea, integritatea psihică şi fizică.”

Se arată că vinovăţia persistenţei fenomenului câinilor fără stăpân în stradă aparţine în principal autorităţilor publice care, pe de o parte, nu au reglementat o metodă de gestionare eficientă - sterilizarea, iar, pe de altă parte, deşi au alocat fonduri consistente cu destinaţia gestionării câinilor fără stăpân, acestea nu au fost cheltuite în mod eficient şi corect.

Şi la acest punct al sesizării se solicită pronunţarea de către Curtea Constituţională a unei decizii de interpretare a legii, şi anume că dispoziţiile art. 7 alin. (2) din lege sunt neconstituţionale în sensul că aplicarea eutanasiei câinilor fără stăpân care nu sunt bolnavi sau agresivi, fără a se dispune alte măsuri eficiente (sterilizare etc.) şi/sau aplicând criterii administrative arbitrare (capacitatea adăposturilor, fondurile disponibile), „este o măsură neproporţională şi contrară prevederilor Constituţiei.”

3.1.4. Se conchide în sensul că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3) potrivit cărora România este stat de drept, art. 15 alin. (1) referitor la universalitatea drepturilor şi libertăţilor consacrate de Constituţie şi art. 22 din Constituţie referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, întrucât eutanasierea câinilor fără stăpân dispusă în alte condiţii decât cele excepţionale contravine demnităţii umane, ca valoare constituţională supremă.

3.2. Art. I pct. 6 din legea contestată [referitor la modificarea art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001], coroborat cu art. I pct. 2 [prin care s-a introdus art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001], coroborat cu art. I pct. 5 din lege [referitor la modificarea art. 4 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001], coroborat cu art. I pct. 8 din lege [referitor la modificarea art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001]

Se susţine că aceste texte de lege încalcă prevederile art. 1 - Statul român, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 [raportat la art. 1 şi 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului] - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 136 - Proprietatea din Constituţie.

Astfel, prin utilizarea unei tehnici legislative precare, legiuitorul determină insecuritate juridică, creându-se situaţia ca un câine să poată fi ucis imediat ce e adus în adăpost, aspect relevat şi la punctul precedent al sesizării.

În al doilea rând, noţiunea de „boală incurabilă” este interpretabilă, aducându-se ca argument faptul că „lista bolilor incurabile”, aprobată „prin Hotărârea nr. 24/2011 a Colegiului Medicilor Veterinari din România”, conţine mai multe boli curabile. Se deschide perspectiva unor erori medicale în lanţ, întrucât se stabileşte că examenul medical al animalului se face pe baza fişei de observaţie, în condiţiile în care multe boli din lista bolilor incurabile la câine stabilite de Colegiul Medicilor Veterinari din România nu se pot diagnostica decât prin examene paraclinice.

Se apreciază că dreptul de proprietate al deţinătorului unui câine aşa-zis bolnav incurabil prevalează în raport de principiul etic „vag şi nereglementat” al obligaţiei morale de a ucide un animal bolnav incurabil, mai ales în situaţia în care o serie de astfel de boli nu provoacă suferinţe sau în situaţia în care animalele respective pot să fie sub tratament la momentul în care sunt capturate.

Se conchide că textele criticate suprimă în mod arbitrar raportul de proprietate care există între proprietarii de câini bolnavi incurabil şi câinii aflaţi în deţinerea/proprietatea acestora şi permit distrugerea unor bunuri înainte de a se stabili intenţia/vinovăţia proprietarului, şi fără a se da posibilitatea proprietarului de a le recupera şi de a contesta această măsură în justiţie.

De asemenea, sunt discriminaţi proprietarii de câini bolnavi incurabil în raport cu proprietarii celorlalţi câini, pentru că cei dintâi nu au la dispoziţie un timp de revendicare, în timp ce pentru ceilalţi proprietari timpul de revendicare este de 14 zile. Sunt discriminate persoanele care vor să adopte câini „bolnavi incurabil” în raport cu persoanele care doresc să adopte altfel de câini în condiţiile în care deţinerea câinilor „bolnavi grav, incurabili, irecuperabili” nu este interzisă sau limitată de nicio lege în vigoare.

Acelaşi text nu este corelat cu prevederile art. 71 din Legea nr. 205/2004 care instituie o reglementare referitoare la câinii identificaţi/cu deţinător bolnav, potrivit căreia decizia omorârii aparţine în exclusivitate deţinătorului.

3.3. Art. I pct. 5 din lege [referitor la modificarea art. 4 alin. (4) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 155/2001]

Se susţine că acest text de lege încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 136 - Proprietatea şi art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la art. 16 şi art. 17 alin. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi principiul securităţii juridice.

Astfel, termenul de notificare a proprietarului câinelui de către serviciile publice de gestionare a câinilor fără stăpân nu este stabilit în mod clar, ceea ce creează insecuritate juridică în sensul că, până la notificare, câinele să fie deja oferit spre adopţie.

3.4. Art. I pct. 9 din lege [referitor la modificarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001], raportat la prevederile art. I pct. 21 [de modificare a anexei nr. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001] şi art. I pct. 22 [de modificare a anexei nr. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001]

Se susţine că aceste texte încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) potrivit căruia România este stat de drept, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată, art. 44 - Dreptul de proprietate privată şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi principiul securităţii juridice, întrucât impun condiţii injuste pentru adopţia câinilor fără stăpân. Autorii sesizării susţin că „nu poate fi limitat dreptul de a creşte un număr de câini într-un spaţiu privat şi preferinţele cetăţenilor de a creşte un număr mai mare de câini”, condiţiile injuste pentru adopţia câinilor fără stăpân constituind o restrângere neproporţională a unui drept şi o atingere a vieţii private.

Se încalcă şi cerinţele de accesibilitate şi previzibilitate a legii, întrucât legiuitorul nu stabileşte în niciun fel dimensiunile „spaţiului din care să rezulte condiţiile de creştere şi adăposti re” ale câinilor adoptaţi şi nici ce ar trebui să se înţeleagă prin „resursele materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor”, ci lasă stabilirea efectivă a acestor elemente la aprecierea serviciilor publice de gestionare a câinilor fără stăpân, care sunt libere să procedeze în mod subiectiv şi discriminatoriu. În opinia autorilor sesizării, legiuitorul era obligat de normele de tehnică legislativă să stabilească în mod riguros condiţiile adopţiei astfel încât atât adoptatorii, cât şi serviciile publice să poată anticipa cu claritate finalitatea deciziilor lor.

În plus, impunerea condiţiei „acordului vecinilor” împreună cu obligaţiile prevăzute la pct. 3, 5 şi 6 din formularul de adopţie/revendicare sunt apreciate ca fiind „absurde şi excesive” pentru străinii care adoptă.

Pentru aceste motive, punctele 3, 4 şi 6 din anexele nr. 4 şi nr. 5 reprezintă, în opinia autorilor sesizării, o discriminare a adoptatorilor de câini în raport cu ceilalţi deţinători, printr-o suprareglementare a obligaţiilor ce decurg din adopţie, precum şi o imixtiune în viaţa privată.

3.5. Art. I pct. 12 din lege [referitor la modificarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001]

Acest text de lege încalcă prevederile art. 53 din Constituţie - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât a eliminat ceea ce Curtea reţinuse ca fiind un drept al organizaţiilor neguvernamentale, respectiv dreptul de a asista la eutanasierea câinilor fără stăpân. Se apreciază că, în condiţiile în care numărul de adăposturi este insuficient, este previzibil că soluţia eutanasierii va fi luată de comunităţile locale în lipsa unui cadru instituţional adecvat care să respecte drepturile animalelor.

3.6. Art. I pct. 15 [referitor la modificarea art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001]

În opinia autorilor sesizării, acest text de lege încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), care consacră principiul legalităţii, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană raportat la art. 13 din Tratatul de la Lisabona, precum şi principiul securităţii juridice.

Astfel, se încalcă principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 53 din Constituţie, întrucât se instituie sancţiuni exagerate şi vădit disproporţionate pentru deţinătorii de câini în raport cu natura faptelor incriminate. Se invocă în acest sens criteriile stabilite de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 392 din 24 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011, pentru ca restrângerea exerciţiului dreptului să fie justificată, precum şi criteriile pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului Ie-a stabilit pentru întinderea „marjei” pentru ca acţiunea statului să fie necesară într-o societate democratică.

3.7. Art. I pct. 14 [referitoare la introducerea art. 132 şi art. 135 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001]

Cu privire la aceste dispoziţii se susţine că ele încalcă prevederile art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la art. 17 alin. (1) din „Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului”, precum şi principiul securităţii juridice.

Aceasta întrucât, prin textele contestate, sunt discriminaţi deţinătorii de câini de rasă comună în raport cu deţinătorii celorlalţi câini de rasă însă fără drept de montă, care nu sunt obligaţi să îşi sterilizeze animalele.

De asemenea, textul sugerează că „exemplarele care nu sunt clinic sănătoase” nu vor beneficia de nicio îngrijire.

3.8. Art. I pct. 16 [referitor la modificarea art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001]

Se susţine că acest text încalcă prevederile art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi şi ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi principiul securităţii juridice, deoarece permite în mod abuziv angajaţilor serviciilor publice pentru gestionarea câinilor fără stăpân să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni, în condiţiile în care cele mai multe dintre sancţiunile prevăzute de lege se aplică chiar respectivelor servicii publice, pentru că acestea gestionează efectiv câinii fără stăpân. Se ajunge la situaţia în care „serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân din unităţile administrativ-teritoriale ar putea/trebui să se auto-amendeze, situaţie în care conflictul de interese este vădit.”

3.9. Art. I pct. 20 din lege [referitor la modificarea anexei nr. 3 pct. 3 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 155/2001]

Se susţine că acest text încalcă art. 148 alin. (2) din Constituţie referitor la prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, raportat la art. 11 alin. (2) lit. c) din Convenţia europeană pentru protecţia animalelor de companie, precum şi principiul securităţii juridice, întrucât face trimitere către un document orientativ, fără valoare de normă, respectiv „Ghidul de eutanasiere aprobat de Colegiul Medicilor Veterinari”. În acest fel nu se indică o metodă unică de eutanasiere, ci mai multe metode între care medicii veterinari sunt chemaţi să aleagă în mod aleator, fapt de natură să creeze insecuritate juridică şi să afecteze legea sub aspectul predictibilităţii.

Cât priveşte încălcarea documentului internaţional invocat, se arată că aceasta este determinată de faptul că Ghidul de eutanasiere al Colegiului Medicilor Veterinari ar permite electrocutarea câinilor ca metodă de „eutanasiere”, în timp ce Convenţia o interzice.

Pentru motivele arătate se solicită admiterea obiecţiilor de neconstituţionalitate formulate şi transmiterea legii spre reexaminare Parlamentului.

IV. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.

V.1. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 2/4.939 din 20 septembrie 2013, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.250 din 20 septembrie 2013, punctul de vedere prin care apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Astfel, criticile de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la încălcarea principiului bicameralismului nu pot fi reţinute, întrucât nu sunt întrunite criteriile pe care Curtea Constituţională Ie-a stabilit în acest sens în jurisprudenţa sa, respectiv existenţa unei deosebiri majore de conţinut juridic şi a unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate în cele două Camere. Cât priveşte criticile referitoare la condiţiile de adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, se arată că acestea nu pot fi supuse în acest cadru controlului Curţii Constituţionale. În plus, autorii sesizării se referă în mod eronat la o lege de abilitare, în condiţiile în care Guvernul a legiferat pe calea ordonanţei de urgenţă.

Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se remarcă „atât invocarea unor aspecte de drept, cât şi a unor aspecte care ar putea recurge din aplicarea actului normativ, respectiv aspecte afectiv emoţionale”.

Astfel, referitor la art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, în noua redactare dată prin art. I pct. 8 din legea criticată, se arată că „reglementează în mod detaliat condiţiile procedurale şi de fond aferente revendicării sau adoptării câinilor capturaţi, iar în alin. (2) se stipulează fără echivoc împrejurările determinate ale procedurii eutanasiei, având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1/2012 şi documentele internaţionale în materie”. Menţionarea în context a Tratatului de la Lisabona sau a Declaraţiei Universale a Drepturilor Animalelor este apreciată ca fiind fără relevanţă constituţională. Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 53, se arată că este fundamentată pe argumente care excedează juridicului.

Se mai arată că este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia redactarea textului de lege ar putea determina ca termenul de eutanasiere a animalului să fie mai scurt de 14 zile având în vedere „caracterul imperativ al normei juridice înscrise la art. 4 alin. (1) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001”, astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 5 al legii, precum şi interpretarea sistematică a actului normativ, din care reiese intenţia legiuitorului de a sancţiona contravenţional încălcarea acestei dispoziţii.

Referitor la criticile art. I pct. 6 coroborat cu art. I pct. 2, 5 şi 8 din lege, se apreciază că acestea se referă la „presupuse motive legate de aplicarea dispoziţiilor legale”.

Cât priveşte art. I pct. 9 din lege, se arată că „reglementarea aspectelor legate de revendicarea sau adoptarea câinilor [...] este apanajul legiuitorului”, remarcându-se şi faptul că aceleaşi aspecte au mai fost invocate în sesizarea soluţionată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1/2012, prin care s-a reţinut că acestea sunt neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, se apreciază că sesizarea este neîntemeiată şi se propune respingerea acesteia.

VI. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au transmis Curţii Constituţionale punctele lor de vedere.

VII. La dosarul cauzei au fost ataşate solicitările formulate de persoane fizice şi organizaţii de protecţie a animalelor din ţară şi străinătate, de admitere a obiecţiei de neconstituţionalitate, respectiv de luare de poziţie împotriva uciderii în masă a câinilor fără stăpân.

2. Având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Curtea Constituţională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituţie, republicată, sau de legea sa organică”, precum şi dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţie, care stabilesc expres şi limitativ subiecţii care pot sesiza Curtea Constituţională pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare, Curtea constată că cererile mai sus arătate sunt inadmisibile.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile criticate, reţine următoarele:

VIII. 1. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie si ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate formulată de cei 30 de senatori.

2. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din motivarea acesteia, îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, criticată în ansamblul său, sub aspectul procedurii de adoptare, precum şi, în special, dispoziţiile: art. I pct. 2 din lege [referitor la introducerea art. 11], art. I pct. 5 [referitor la modificarea art. 4 alin. (4)], art. I pct. 6 [referitor la modificarea art. 5 alin. (1)], art. I pct. 8 [referitor la modificarea art. 7 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2)], art. I pct. 9 [referitor la modificarea art. 8], art. I pct. 12 [referitor la modificarea art. 11 alin. (1)], art. I pct. 14 [referitor la introducerea art. 132 şi art. 135], art. I pct. 15 [referitor la modificarea art. 14], art. I pct. 16 [referitor la modificarea art. 15 ], art. I pct. 20 [referitor la modificarea anexei nr. 3], art. 1 pct. 21 şi 22 [referitor la modificarea anexei nr. 4 şi, respectiv, nr. 5].

Textele de lege faţă de care au fost formulate critici de neconstituţionalitate intrinsecă au următorul cuprins:

- Art. I pct. 2 din lege [referitor la introducerea art. 11]:

„După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul P, cu următorul cuprins: «Art. 1.1 - În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresia câine fără stăpân are următoarea semnificaţie: orice câine crescut, adăpostit, ţinut pe domeniul public, în locuri publice sau în spaţiile adiacente acestora, în afara proprietăţii stăpânului sau deţinătorului acestuia, necontrolat, nesupravegheat, liber, abandonat, inclusiv cei identificaţi prin microcipare sau alt mijloc alternativ de identificare, stabilit de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.»„;

- Art. I pct. 5 [referitor la modificarea art. 4 alin. (4)]:

„Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: «[...] (4) Serviciile speciale pentru gestionarea câinilor fără stăpân au obligaţia ca, de îndată ce a fost identificat proprietarul, acesta să fie notificat, în termenul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. a) sau, după caz, până la expirarea termenului prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b).»„;

- Art. I pct. 6 [referitor la modificarea art. 5 alin. (1)]:

„Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

«Art. 5. - (1) Animalele bolnave incurabil, declarate ca atare în urma unui examen medical, efectuat de medicul veterinar, examen la care pot asista reprezentanţi din partea organizaţiilor neguvernamentale pentru protecţia animalelor, în baza fişei de observaţie, vor putea fi eutanasiate de îndată.»„;

- Art. I pct. 8 [referitor la modificarea art. 7 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2)]:

„Art. 7. - (1) în termenul prevăzut la art. 4 alin. (1), câinii capturaţi şi înregistraţi în evidenţele adăposturilor pot fi revendicaţi şi adoptaţi după cum urmează:

a) în primele 7 zile lucrătoare de la data înregistrării în evidenţele adăposturilor, câinii pot fi revendicaţi de către proprietari;

b) după expirarea termenului prevăzut la lit. a) şi până la expirarea termenului de 14 zile lucrătoare, câinii pot fi revendicaţi sau adoptaţi de către persoane fizice sau juridice, din ţară sau străinătate, în condiţiile legii.[...]

(4) Până la îndeplinirea procedurii de eutanasiere, câinii pot fi revendicaţi sau adoptaţi.”;

- Art. I pct. 9 [referitor la modificarea art. 8]:

„Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:

«Art. 8. - (1) încredinţarea câinilor spre revendicare şi adopţie se face numai după ce aceştia au fost consultaţi de către medicul veterinar de liberă practică, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare sau prin alt mijloc de identificare stabilit de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Câinii revendicaţi sau adoptaţi vor fi sterilizaţi, excepţie făcând câinii cu regim special, astfel cum sunt definiţi în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Revendicarea şi adopţia câinilor de către solicitanţi se fac pe baza unei declaraţii-angajament, al cărei model este prevăzut de anexele nr. 4 şi 5.

(3) Adopţia câinilor din adăposturi se face cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) prezentarea de către adoptator a dovezii spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor;

b) prezentarea de către adoptator a dovezii resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor;

c) prezentarea de către adoptator a acordului asociaţiilor de proprietari sau, după caz, a vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini;

d) înregistrarea, imediat după adopţie, a câinilor în Registrul de evidenţă a câinilor fără stăpân.

(4) Proprietarii sau deţinătorii de câini, persoane fizice sau persoane juridice, au obligaţia identificării acestora prin microcipare sau prin alt mijloc de identificare stabilit de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.»„;

- Art. I pct. 12 [referitor la modificarea art. 11 alin. (1)]

„Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins: «Art. 11. - (1) Acţiunile de capturare, adăpostire, deparazitare, vaccinare, sterilizare, revendicare/adopţie se realizează cu respectarea normelor şi măsurilor sanitar-veterinare referitoare la protecţia animalelor, iar la acestea vor participa şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor.»„;

- Art. I pct. 14 [referitor la introducerea art. 132 si art. 135]:

„După articolul 13 se introduc 6 noi articole, articolele 131- 136, cu următorul cuprins: [...]

«Art. 132. - Este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparţinând rasei comune, metişii acestora, excepţie făcând exemplarele cu regim special prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.[...]

Art. 135. - În adăposturile serviciilor de gestionare a câinilor fără stăpân, după examinarea acestora de către medicul veterinar, vor fi recuperate exemplarele clinic sănătoase, neagresive, cu boli uşor tratabile, fără diferenţe de sex, vârstă, talie, precum şi exemplarele cu regim special.[...]»„;

- Art. I pct. 15 [referitor la modificarea art. 14]:

„Art. 14. - (1) Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:

a) nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 4 alin. (4) şi art. 133, cu amendă de la 2.000 la 5.000 lei;

b) nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 1, 3, 4 alin. (1)-(3), art. 6 alin. (1), ah. 7 alin. (5), art. 8 alin. (1) şi (4), art. 131, 132, 134, 135 şi 136, precum şi a condiţiilor prevăzute la declaraţia-angajament, cu excepţia abandonului, cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei;

c) nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) si (2), precum si la art. 10, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;

d) împiedicarea participării reprezentanţilor asociaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor la acţiunile prevăzute la art. 11, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.

(2) Constituie infracţiuni următoarele fapte şi se pedepsesc după cum urmează:

a) nerespectarea dispoziţiilor art. 6 alin. (2), precum şi cruzimile faţă de animale, prevăzute la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, cu modificările şi completările ulterioare, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 1.000 lei la 10.000 lei şi confiscarea câinilor;

b) nerespectarea dispoziţiilor art. 9, cu închisoare de la un an la 3 ani;

c) nerespectarea dispoziţiilor art. 13, cu închisoare de la 2 ani la 5 ani.”;

- Art. I pct. 16 [referitor la modificarea art. 15]: „Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins: «Art. 15. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea

sancţiunilor se fac, după caz, de persoane împuternicite, potrivit atribuţiilor de serviciu, din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerului Afacerilor Interne, precum şi de inspectorii serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân din unităţile administrativ-teritoriale, conform normelor metodologice de aplicarea a prezentei ordonanţe de urgenţă.»„;

- Art. I pct. 20 [referitor la modificarea anexei nr. 3]:

„La anexa nr. 3, punctele 1, 2 şi 3 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

«I. Vor fi eutanasiaţi câinii prevăzuţi la art. 5 şi la art. 7 din prezenta ordonanţă de urgenţă.

2. Eutanasierea câinilor se efectuează de către un medic veterinar de liberă practică, organizat în condiţiile legii.

3. Eutanasierea câinilor se realizează conform ghidului pentru eutanasierea animalelor, aprobat de către Colegiul Medicilor Veterinari.»„;

- Art. I pct. 21 şi 22 [referitor la modificarea anexei nr. 4 şi, respectiv, nr. 5, privind formularul de revendicare/ adopţie].

3. Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (1), (3) şi (5) privind caracterul unitar al statului, demnitatea umană şi, respectiv, principiul respectării Constituţiei şi a supremaţiei sale, ale art. 11 alin. (1) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor şi libertăţilor, precum şi a obligaţiilor prevăzute prin lege, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, ale art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 61 alin. (2) privind rolul şi structura Parlamentului, ale art. 115 alin. (4) privind delegarea legislativă, ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private, ale art. 148 alin. (2) privind aplicarea cu prioritate a actelor cu caracter obligatoriu adoptate la nivelul Uniunii Europene. Totodată, sunt considerate ca fiind încălcate şi prevederile art. 13 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 83 din 30 martie 2010, dispoziţii care fac referire la faptul că Uniunea şi statele membre trebuie să ţină seama de „cerinţele bunăstării animalelor ca fiinţe sensibile” la elaborarea şi punerea în aplicare a politicii Uniunii în domeniul agriculturii, pescuitului, transporturilor, pieţei interne, cercetării şi dezvoltării tehnologice şi al spaţiului; ale Convenţiei europene pentru protecţia animalelor de companie, semnată la Strasbourg la 23 iunie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 60/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 5 mai 2004, precum şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Animalelor, adoptată de Societatea Internaţională pentru Drepturile Animalelor & Societăţile Naţionale Afiliate la Londra în septembrie 1977 si prezentată în mod public la Paris în anul 1978.

IX. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate:

1. Înainte de a proceda la examinarea punctuală a criticilor de neconstituţionalitate, Curtea constată că legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată după parcurgerea procedurii de reexaminare pentru punerea de acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 227/2002, precum şi, în special, ale art. I pct. 5 [referitor la art. 4 alin. (1) ], pct. 6 [referitor la art. 5 alin. (1) si (2)], pct. 8, pct. 9 [referitor la art. 8 alin. (3) lit. a)-d) ], pct. 14 [referitor la art. 131 şi 134], pct. 15 [referitor la art. 14 alin. (1) lit. b)] din lege, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012.

Prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a admis, în parte, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 8 din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 227/2002, sunt neconstituţionale.

Dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale aveau următorul cuprins: „Art. I pct. 8: «(1) în situaţia în care, după expirarea termenului de cazare prevăzut la art. 4, câinii nu au fost revendicaţi sau adoptaţi conform prevederilor anexelor nr. 4 şi 5, aceştia pot fi păstraţi în adăposturi, returnaţi în teritoriu, eutanasiaţi sau o combinaţie a acestora, conform hotărârii consiliilor locale, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după consultarea populaţiei din raza unităţii administrativ-teritoriale respective.

(2) în perioada de cazare a câinilor în adăposturi se rezolvă cu prioritate cererile de revendicare a acestora.

(3) Câinii nerevendicaţi în termen de 7 zile pot fi adoptaţi de persoane fizice şi persoane juridice, precum şi de către centrele de adopţie special amenajate şi organizate în acest scop, aparţinând organizaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor, cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (3).

(4) Câinii cu vârsta de până la 5 luni vor rămâne în adăposturi până la revendicare/adopţie, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 12 luni.»„

Curtea a reţinut, în esenţă, că „textul art. I pct. 8 din lege nu îndeplineşte cerinţele de previzibilitate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie”, respectiv „stabileşte soluţiile preconizate cu privire la obligaţia autorităţilor publice de a gestiona problema câinilor fără stăpân fără a ţine seama de o ordine în care trebuie aplicate, astfel încât autorităţile publice chemate să aplice legea criticată vor fi puse în situaţia de a alege aleatoriu una sau mai multe dintre acestea”.

Curtea a statuat în acest sens că „legiuitorul trebuie să stabilească o ordine de prioritate cu privire la aceste soluţii, iar soluţia eutanasierii câinilor fără stăpân să fie aplicată doar în ultimă instanţă, respectiv numai atunci când toate celelalte soluţii au fost aplicate corespunzător de către autorităţile locale, dar nu şi-au atins scopul de a limita sau de a eradica acest fenomen”.

Cât priveşte „adoptarea măsurilor concrete care să ţină sub control fenomenul câinilor fără stăpân”, Curtea a reţinut că acestea ţin „de marja de apreciere a statului, astfel încât legiuitorul este cel chemat să stabilească condiţiile normative concrete în care fenomenul câinilor fără stăpân trebuie gestionat. În acest sens legiuitorul este obligat, ca şi cerinţă constituţională, să implice şi să responsabilizeze autorităţile publice locale, inclusiv prin sancţiuni de natură contravenţională sau penală, pentru a se evita recurgerea la măsura eutanasierii”. Curtea a mai reţinut că „prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate legiuitorul a adus atingere în final demnităţii umane, valoare supremă prevăzută la art. 1 alin. (3) din Constituţie. Demnitatea umană, sub aspect constituţional, presupune două dimensiuni inerente, respectiv relaţiile dintre oameni, ceea ce vizează dreptul şi obligaţia oamenilor de a le fi respectate şi, în mod corelativ, de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale semenilor lor [...], precum şi relaţia omului cu mediul înconjurător, inclusiv cu lumea animală, ceea ce implică, în privinţa animalelor, responsabilitatea morală a omului de a îngriji aceste fiinţe într-un mod de natură a ilustra nivelul de civilizaţie atins”. Totodată, Curtea a subliniat că „nu constată neconstituţionalitatea vreuneia dintre soluţiile prevăzute prin legea criticată în privinţa gestionării fenomenului câinilor fără stăpân, ci sancţionează doar lipsa de previzibilitate a legii determinată de inexistenţa unei ordini de aplicare a acestora - ordine care, în mod esenţial, ar trebui să consacre soluţia eutanasierii numai în ultimă instanţă - şi a unor proceduri clare şi precise de care autorităţile publice să fie ţinute în aplicarea soluţiilor preconizate”.

Cât priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate, Curtea Ie-a respins ca neîntemeiate.

După reexaminare, art. I alin. (8) din lege a căpătat o nouă redactare, fiind realizată şi recorelarea altor dispoziţii ale legii.

Prin actuala sesizare de neconstituţionalitate sunt formulate critici de neconstituţionalitate extrinsecă a legii astfel adoptate, precum şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă.

Din punct de vedere al constituţionalităţii intrinseci, sunt criticate atât textul art. I pct. 8 al legii, în forma adoptată după reexaminarea legii pentru punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale, cât şi alte texte ale acesteia, unele dintre ele examinate deja de Curtea Constituţională în raport cu critici similare prin Decizia nr. 1/2012. Dezlegarea dată cu acel prilej problemelor de constituţionalitate analizate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, urmând să se facă referire la acestea şi în cuprinsul prezentei decizii.

Astfel fiind, Curtea va proceda la examinarea mai întâi a criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă, urmând ca, în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, acestea să fie grupate şi analizate în funcţie de Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/2012 şi din perspectiva obligaţiei impuse legiuitorului de dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale”.

2. Critici de neconstituţionalitate extrinsecă

2.1. Se susţine, în esenţă, că există deosebiri majore de conţinut juridic între formele legii adoptate de cele două Camere ale Parlamentului (sunt stabilite termene de revendicare, respectiv adopţie a câinilor fără stăpân mult mai scurte şi condiţii mult mai drastice de eutanasiere, este exclusă posibilitatea returnării câinilor fără stăpân, sunt excluse organizaţiile neguvernamentale într-o etapă importantă a programului de gestionare a câinilor fără stăpân - eutanasia), ceea ce ar determina încălcarea principiului bicameralismului, consacrat de art. 61 din Constituţie.

Cu privire la aceste critici, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa, în care a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului: existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale

Parlamentului şi existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferite, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011).

Din analiza comparată a documentelor privind desfăşurarea procesului legislativ în cauză, respectiv a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, se constată că modificările operate de către Camera Deputaţilor faţă de forma legii adoptate de Senat nu sunt de natură a imprima nici deosebiri majore de conţinut juridic faţă de forma legii adoptate de Senat şi nicio configuraţie deosebită, semnificativ diferită faţă de cea a proiectului de lege în forma adoptată de Senat. Faptul că există un regim mai strict al condiţiilor şi termenelor stabilite în forma legii adoptată de Camera Deputaţilor faţă de forma adoptată de Senat nu poate fi calificat ca deosebire majoră de conţinut juridic, în sensul celor arătate de autorii sesizării.

Acceptarea tezei autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate ar echivala cu deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate, respectiv a Senatului, în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinţă faptul că cea de-a două Cameră, Camera decizională, nu va avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea de a o aproba sau de a o respinge. Curtea Constituţională a reţinut sub acest aspect că „este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor; prin urmare, lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica sau completa legea astfel cum a fost adoptată de Camera de reflecţie, deci de a contribui la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului său constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecţie în raport cu cea decizională în procesul de elaborare a legilor. Într-o atare situaţie, Camera de reflecţie ar elimina posibilitatea Camerei decizionale de a conlucra la elaborarea actelor normative, aceasta din urmă putându-şi doar exprima prin vot poziţia cu privire la propunerea sau proiectul de lege deja adoptat de Camera de reflecţie, ceea ce este de neconceput.[...]Art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma «decide definitiv» cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de Camera de reflecţie să fie dezbătut în Camera decizională, unde să i se şi poată aduce modificări şi completări. În acest caz, Camera decizională nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare a iniţiativei legislative, deci nu-l poate deturna de la finalitatea sa.”(Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2013)

2.2. În ceea ce priveşte invocarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, se observă că motivele prezentate de autorii sesizării sunt aceleaşi cu cele care au mai fost examinate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1/2012. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că „acest text constituţional nu are incidenţă în speţă, întrucât, în cauza de faţă, obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile unei legi de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 13 decembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 29 aprilie 2002. Prin urmare, nu este supus controlului de constituţionalitate actul de bază, cel care este modificat şi completat, ci numai actul modificator.

În cadrul controlului a priori de constituţionalitate, doar în cazul legilor de aprobare a ordonanţelor se poate contesta atât extrinsec, cât şi intrinsec soluţia cuprinsă în ordonanţa astfel aprobată, întrucât «ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern».”în continuare, Curtea a mai reţinut că „în cadrul atribuţiei Curţii Constituţionale prevăzute la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, numai pe calea controlului de constituţionalitate a legii de aprobare a ordonanţei guvernamentale se pot aduce în discuţie critici de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează modul de adoptare a ordonanţei, deci numai cu ocazia convertirii acesteia sub aspect formal în lege; acest lucru înseamnă că, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori a legii care modifică sau completează o ordonanţă, nu se pot formula critici de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează modul de adoptare a ordonanţei.[...] Adoptarea ordonanţelor de urgenţă nu este condiţionată de existenţa unei legi de abilitare, cerinţă prevăzută de Constituţie numai în privinţa ordonanţelor simple; astfel, legiuitorul delegat este competent să adopte ordonanţe de urgenţă cu întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie.”

3. Critici de neconstituţionalitate intrinsecă

3.1. Art. I pct. 8 din lege [referitor la modificarea art. 7 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2)], cu privire la care era incidenţă obligaţia Parlamentului de reexaminare pentru punerea în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/2012

3.1.1. Autorii sesizării consideră că textul de lege „încalcă flagrant” Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/2012, invocând sub acest aspect, în special, pasivitatea autorităţilor publice faţă de problema câinilor fără stăpân, faptul că eutanasierea în masă este promovată de legea criticată ca singura soluţie de gestionare a acestei probleme, precum şi necesitatea reglementării unei alte soluţii legislative pentru problema vizată de reglementare, de exemplu sterilizarea câinilor.

Curtea constată că aceste critici nu pot fi reţinute întrucât, în parte, sunt neîntemeiate, iar, în parte, şi anume cât priveşte aspectele referitoare la aplicarea legii, excedează competenţei Curţii Constituţionale.

Astfel, în noua redactare, textul de lege stabileşte o ordine clară de aplicare a soluţiilor preconizate cu privire la obligaţia autorităţilor de a gestiona problema câinilor fără stăpân. Contrar susţinerilor autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, eutanasierea apare ca soluţie ultimă în cazul în care câinii capturaţi şi înregistraţi în evidenţele adăposturilor nu sunt revendicaţi sau adoptaţi în termenul prevăzut de lege şi nici nu există capacităţi de cazare, respectiv disponibilităţi bugetare pentru a fi ţinuţi în adăposturi. Pentru a asigura parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de lege, se instituie regula potrivit căreia decizia de eutanasiere se emite pentru fiecare câine în parte, precizându-se în mod expres că aceasta se face „după ce se constată că au fost parcurse toate etapele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.”

Rezultă aşadar că legiuitorul s-a conformat Deciziei nr. 1/2012 a Curţii Constituţionale, în sensul că a eliminat reglementarea alternativă a aplicării măsurilor referitoare la gestionarea problemei câinilor fără stăpân, stabilind o ordine a soluţiilor şi termene ferme de aplicare a lor. Faptul că una dintre aceste soluţii, ultima la care se poate recurge, este eutanasierea, nu este de natură să susţină pretinsa încălcare a deciziei Curţii Constituţionale, care s-a pronunţat sub acest aspect, reţinând că „nu constată neconstituţionalitatea vreuneia dintre soluţiile prevăzute de legea criticată în privinţa gestionării fenomenului câinilor fără stăpân”, aşadar nici a măsurii eutanasierii. Curtea a statuat că „adoptarea măsurilor concrete care să ţină sub control fenomenul câinilor fără stăpân ţine de marja de apreciere a statului”, legiuitorul fiind cel chemat să reglementeze condiţiile concrete în care fenomenul câinilor fără stăpân trebuie gestionat. Considerentele Curţii Constituţionale s-au fundamentat şi pe concluziile similare ale Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Georgel şi Georgeta Stoicescu împotriva României, prin care s-a reţinut (paragraful 59) că „[...] Nu este de datoria Curţii de a înlocui autorităţile naţionale competente în stabilirea politicii celei bune care trebuie adoptată pentru soluţionarea problemelor de sănătate şi siguranţă publică, cum este problema câinilor fără stăpân din România, în această privinţă Curtea acceptă faptul că nu trebuie impusă o sarcină imposibilă sau exorbitantă autorităţilor fără să se ţină seama în special de alegerile pe care acestea trebuie să le facă prin raportare la priorităţi şi resurse [...] aceasta reiese din marja largă de apreciere de care se bucură statele [...] în domenii dificile cum este cel în speţă [...]”.

Tocmai în considerarea acestei marje de apreciere a statului, problematica în discuţie cunoaşte o reglementare foarte diversă, şi alte ţări europene având fie prevederi legale asemănătoare celor adoptate de legiuitorul român (în sensul că, după expirarea unui anumit termen în care câinii fără stăpân sunt plasaţi în adăposturi, timp în care pot fi revendicaţi, daţi spre adopţie sau vânzare, după caz, aceştia pot fi eutanasiaţi), fie prevederi care instituie soluţia eutanasierii acestora în diverse circumstanţe, inclusiv, în unele cazuri, necesitate economică sau probleme determinate de creşterea numărului de animale fără stăpân (pentru ambele categorii de situaţii, a se vedea legislaţia în materie din Finlanda, Irlanda, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, Cehia, Luxemburg, Bulgaria, Spania).

Aprecierea asupra oportunităţii soluţiei adoptate de legiuitorul român, ca şi asupra oportunităţii soluţiei legislative pe care autorii sesizării o promovează, nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, aceasta din urmă putând constitui o eventuală propunere de lege ferenda.

3.1.2. Autorii sesizării invocă în continuare încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, respectiv lipsa de previzibilitate a textului de lege, întrucât acesta nu prevede în mod clar termenul în care câinii vor fi eutanasiaţi.

Examinând dispoziţiile ce fac obiectul criticii, Curtea constată că acestea stabilesc doar termenul minim pentru menţinerea câinilor în adăposturi în vederea revendicării, respectiv adopţiei, iar nu şi un termen maxim. Legiuitorul nu a prevăzut un astfel de termen deoarece nu a stabilit o obligaţie a autorităţilor de a proceda la eutanasierea câinilor fără stăpân după expirarea termenului de 14 zile reglementat, ci numai o posibilitate în acest sens. Măsura eutanasierii poate interveni numai după expirarea termenului minim de 14 zile prevăzut de lege şi la un moment care va depinde de capacităţile de cazare şi de resursele bugetare, autorităţile publice locale având obligaţia de a recurge la eutanasiere numai în ultimă instanţă. Ca urmare, lipsa unui termen pentru aplicarea măsurii eutanasierii nu poate fi calificată ca o lipsă de previzibilitate a legii, ci ca o garanţie a respectării principiului recurgerii la eutanasiere ca ultimă soluţie în cadrul gestionării problematicii câinilor fără stăpân. Altfel spus, după expirarea termenului de 14 zile prevăzut de lege, câinii vor fi eutanasiaţi dacă nu vor exista capacităţi de cazare şi resurse bugetare pentru acestea. Asigurarea acestor capacităţi şi resurse intră în sarcina autorităţilor publice locale, neintrând în sfera de reglementare primară stabilirea lor detaliată. Astfel cum Curtea a reţinut prin Decizia nr. 1/2012, recurgerea la eutanasiere trebuie să se facă „numai atunci când toate celelalte soluţii au fost aplicate corespunzător de către autorităţile locale”, aplicare corespunzătoare însemnând inclusiv depunerea tuturor diligentelor pentru asigurarea resurselor bugetare necesare aplicării măsurilor prevăzute de lege, în ordinea pe care legea o prevede.

3.1.3. Ca urmare, nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 22 din Constituţie, referitor la dreptul la viaţă şi ia integritate fizică şi psihică (interpretate din perspectiva lezării demnităţii umane), întrucât eutanasierea câinilor fără stăpân apare ca o ultimă soluţie, după aplicarea în mod corespunzător a tuturor celorlalte soluţii, în concordanţă cu cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1/2012.

3.1.4. Curtea constată că este neîntemeiată şi susţinerea privind încălcarea prevederilor art. 52 din Constituţie, referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, motivată prin lipsa unei ordini/ierarhizări în ceea ce priveşte operaţiunile de revendicare/adoptare. Textul de lege este foarte clar sub acest aspect, fiind neîndoielnic că operaţiunea revendicării prevalează celei a adopţiei, aspect care rezultă inclusiv din modul de stabilire a termenelor în care pot avea loc operaţiunile de revendicare/adopţie.

3.1.5. în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, se constată că autorii sesizării nu precizează în mod clar care este dreptul sau libertatea al căror exerciţiu este restrâns prin textele criticate. Examenul de proporţionalitate realizat de aceştia reprezintă de fapt o prezentare a soluţiilor legislative adoptate de legiuitor în această cauză, în raport cu soluţiile apreciate ca fiind mai bune de către autorii sesizării, cu trimitere la elemente ale evoluţiei problematicii câinilor fără stăpân în România în ultimii 10 ani şi studii ale unor organisme internaţionale în acest domeniu. Astfel de critici, elemente de fapt şi propuneri de reglementare nu pot forma însă obiectul controlului de constituţionalitate.

3.1.6. Criticile referitoare la pretinsa încălcare a art. 11, art. 20 şi art. 148 din Constituţie, prin raportare la o serie de documente internaţionale, au mai format obiectul analizei Curţii Constituţională prin Decizia nr. 1/2012.

Astfel, Convenţia europeană pentru protecţia animalelor de companie reglementează reducerea numărului de animale fără stăpân în art. 12, care prevede, în mod expres, că, „atunci când o parte estimează că numărul de animale fără stăpân constituie pentru ea o problemă, ea trebuie să ia măsurile legislative şi/sau administrative necesare pentru reducerea numărului acestora prin metode care nu cauzează dureri, suferinţe sau temeri evitabile.

a) Astfel de măsuri trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

(i) în cazul în care astfel de animale trebuie să fie capturate, aceasta trebuie să se facă astfel încât să producă minimum de suferinţe fizice şi psihice animalelor, în funcţie de natura animalului;

(ii) în cazul în care animalele capturate sunt adăpostite sau sacrificate, aceasta trebuie să se facă în conformitate cu principiile prezentei convenţii”. Cât priveşte prevederile art. 13 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece vizează un alt obiect de reglementare, şi anume ca la elaborarea şi punerea în aplicare a politicii Uniunii în domeniul agriculturii, pescuitului, transporturilor, pieţei interne, cercetării şi dezvoltării tehnologice şi al spaţiului să se ţină seama de „cerinţele bunăstării animalelor ca fiinţe sensibile”.

În sfârşit, Declaraţia Universală a Drepturilor Animalelor, adoptată de Societatea Internaţională pentru Drepturile Animalelor & Societăţile Naţionale Afiliate la Londra în septembrie 1977 şi prezentată la Paris în anul 1978, nu are incidenţă în cadrul controlului de constituţionalitate, deoarece nu se încadrează în ipoteza art. 11 din Constituţie.

3.1.7. Nu poate fi reţinută ca fundamentând o eventuală încălcare a vreunui text constituţional pretinsa neconcordanţă a textului de lege criticat şi prevederi ale Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 531 din 14 iunie 2004. Curtea a reţinut sub acest aspect în Decizia nr. 1/2012 că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 205/2004, „«gestionarea populaţiei canine fără stăpân de pe teritoriul României se reglementează prin lege specială», ceea ce înseamnă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2002, astfel cum este modificată şi completată prin legea criticată în cauza de faţă, este o reglementare specială faţă de cea generală, comună în materie, reprezentată de Legea nr. 205/2004. Aceasta din urmă îşi va găsi aplicarea numai în măsura în care legea specială nu conţine dispoziţii specifice derogatorii.”

3.2. Art. I pct. 2 [referitor la introducerea art. 11]

Acest text de lege, care stabileşte definiţia câinilor fără stăpân, nu este criticat în sine, ci menţionat în legătură cu alte texte ale legii (art. I pct. 5 şi art. I pct. 8), criticate punctual, astfel cum se va arăta în ceea ce urmează.

3.3. Art. I pct. 5 [referitor la modificarea art. 4 alin. (4)]

Prevederile menţionate sunt criticate în raport cu art. 44, art. 53, art. 136 şi art. 20 din Constituţie, respectiv art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu motivarea că ar institui o reglementare ambiguă sub aspectul termenului de notificare a proprietarului câinilor, cu consecinţa creării posibilităţii ca deţinătorul câinelui să fie notificat după ce câinele a fost dat spre adopţie. Aceste critici nu pot fi reţinute, întrucât posibilitatea notificării proprietarului câinelui inclusiv după expirarea termenului de 7 zile în care acesta poate fi exclusiv revendicat, iar nu şi adoptat, este stabilită în favoarea proprietarului câinelui, pentru a da acestuia posibilitatea să îl revendice chiar până la data îndeplinirii procedurii de eutanasiere, astfel cum, de altfel, art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2001, modificată, o prevede în mod expres.

3.4. Art. I pct. 6 [referitor la modificarea art. 5 alin. (1)]

Textul de lege menţionat este criticat (în corelaţie cu alte texte ale legii - art. I pct. 2, art. I pct. 5, art. I pct. 8) întrucât permite eutanasierea de îndată a câinilor bolnavi incurabil. Aceasta din perspectiva posibilităţii prevăzute de lege pentru câinii fără stăpân de a fi revendicaţi, respectiv adoptaţi în anumite termene, precum şi a caracterului interpretabil al conceptului de „boală incurabilă”.

Curtea constată că aceste critici sunt neîntemeiate. Consideraţiile autorilor sesizării în sensul că reglementările de specialitate care stabilesc „lista bolilor incurabile la câine” ar cuprinde şi boli curabile nu este de natură să argumenteze o lipsă de previzibilitate a textului de lege care se referă la conceptul de „boală incurabilă”, ci, eventual, o deficienţă a respectivei reglementări de specialitate, care nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate.

Cât priveşte posibilitatea pe care textul de lege o prevede, aceasta este justificată, întrucât câinii bolnavi incurabil se află într-o situaţie de fapt diferită, în considerarea bolii de care suferă şi a pericolului pe care aceasta o poate prezenta inclusiv pentru ceilalţi câini din adăpost şi/sau pentru oameni. Chiar dacă s-ar admite că în acest mod are loc o restrângere a exerciţiului dreptului proprietarului câinelui, această restrângere îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie, fiind impusă prin lege, în vederea ocrotirii sănătăţii publice, proporţională cu situaţia care a determinat-o şi aplicată în mod nediscriminatoriu.

Pentru a se asigura aceste garanţii, art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din legea criticată stabileşte că declararea animalelor ca fiind bolnave incurabil se face numai în urma unui examen medical efectuat de medicul veterinar, la care pot asista reprezentanţi din partea organizaţiilor neguvernamentale pentru protecţia animalelor, şi în baza unei fişe de observaţie.

3.5. Art. I pct. 9 [referitor la modificarea art. 8]

Acest text de lege, referitor la condiţiile pe care adoptatorul trebuie să le întrunească în vederea adopţiei unui câine fără stăpân, a mai format obiectul examinării Curţii Constituţionale în raport cu critici similare. Prin Decizia nr. 1/2012, Curtea a reţinut că „legiuitorul este singurul competent să stabilească astfel de condiţii în virtutea art. 61 alin. (1) din Constituţie. [...] Dreptul legal al unei persoane de a adopta câini nu poate aduce atingere dreptului constituţional la viaţă privată al celorlalte persoane. De asemenea, cu privire la obligaţia de a face dovada spaţiului de locuit şi de a plăti o taxă expres reglementată, se constată că aceste măsuri, pe de o parte, asigură autoritatea statală că aceşti câini adoptaţi nu vor fi din nou returnaţi de către adoptator pe domeniul public, iar, pe de altă parte, cointeresează adoptatorul la asigurarea sănătăţii câinelui prin plata taxelor reprezentând cheltuielile medicale şi de întreţinere ale acestuia pe care autoritatea de stat Ie-a efectuat. [...] Statul recunoaşte dreptul legal al persoanei de a adopta câini, dar cu respectarea unor standarde legale care să nu stânjenească ceilalţi cetăţeni sau chiar să zădărnicească politica statului în privinţa gestionării câinilor fără stăpân”.

Pentru aceste considerente, sunt neîntemeiate criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16, art. 26, art. 44 şi art. 53 din Constituţie.

Cât priveşte pretinsa încălcare a principiului securităţii juridice, determinată de lipsa unei precizări a spaţiului minim, exprimat în metri pătraţi, respectiv a unui venit minim din care să se poată întreţine un câine, aceasta nu poate fi reţinută, stabilirea elementelor menţionate fiind de domeniul actelor date în aplicarea legii.

3.6. Art. I pct. 12 [referitor la modificarea art. 11 alin. (1)]

La acest punct, se susţine încălcarea art. 53 din Constituţie, fără a se preciza care este dreptul constituţional al cărui exerciţiu este restrâns. „Dreptul organizaţiilor neguvernamentale de a asista la eutanasierea câinilor fără stăpân” nu reprezintă un drept prevăzut de Constituţia României, pentru a se putea proceda la o analiză din perspectiva unei eventuale restrângeri a exerciţiului acestuia.

3.7. Art. I pct. 14 [referitor la introducerea art. 132 si art. 135]

Criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la aceste texte se fundamentează pe o interpretare care ignoră reglementarea în ansamblul său. Astfel, „recuperarea” la care se referă textul art. 135 din lege atunci când reglementează examinarea de către medicul veterinar a animalelor din adăposturi vizează tocmai identificarea acelor câini - bolnavi sau agresivi, pentru care legea stabileşte un regim distinct şi în considerarea acestui regim distinct.

Cât priveşte pretinsa discriminare pe care dispoziţiile art. 132 ar fi de natură să o creeze între deţinătorii câinilor de rasă comună în raport cu deţinătorii câinilor de rasă fără drept de montă, aceasta nu poate fi reţinută, întrucât vizează situaţii diferite, cu o reglementare juridică diferită.

3.8. Art. I pct. 15 [referitor la modificarea art. 14]

Aprecierea subiectivă a autorilor sesizării referitoare la caracterul „exagerat” al sancţiunilor prevăzute de lege nu este de natură să susţină pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) şi art. 53 din Constituţie. Este de competenţa legiuitorului, şi în cadrul marjei de apreciere a acestuia, stabilirea sancţiunilor pentru încălcarea prevederilor legale.

Pentru aceleaşi considerente expuse mai sus, cu referire şi la considerentele Deciziei nr. 1/2012 a Curţii Constituţionale, art. 148 din Constituţie, raportat la art. 13 din Tratatul de la Lisabona, nu este incident în cauză.

3.9. Art. I pct. 16 [referitor la modificarea art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001]

Pretinsa neconstituţionalitate a acestor dispoziţii este motivată prin aceea că s-ar permite în mod abuziv angajaţilor serviciilor publice pentru gestionarea câinilor fără stăpân să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni, în condiţiile în care cele mai multe dintre sancţiunile prevăzute de lege se aplică chiar respectivelor servicii publice.

Curtea constată că textul criticat stabileşte în mod distinct organele care au calitatea de agenţi constatatori, iar prin utilizarea sintagmei „după caz” trimite la o interpretare sistematică şi corespunzătoare a prevederilor legale, ceea ce exclude ipoteza avansată de autorii sesizării, potrivit căreia agenţii constatatori s-ar amenda pe sine pentru faptele prevăzute de lege.

3.10. Art. I pct. 20 din lege [referitor la modificarea anexei nr. 3 pct. 3 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 155/2001]

Contrar susţinerilor autorilor sesizării, trimiterea la un act aprobat de Colegiul Medicilor Veterinari şi, implicit, la metodele de eutanasiere pe care acesta le-ar reglementa, nu este de natură să determine insecuritate juridică şi să afecteze legea sub aspectul predictibilităţii, câtă vreme aceste metode sunt stabilite în mod clar, fiind circumscrise semnificaţiei pe care o are termenul de eutanasie, precizată chiar de art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2001 astfel cum a fost modificată, respectiv „act de sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase a câinilor prevăzuţi la alin. (1)”.

Curtea reţine că în stabilirea şi aplicarea acestor metode trebuie respectate dispoziţiile Convenţiei europene pentru protecţia animalelor de companie, care prevede, în art. 11 alin. (2), că „Următoarele metode de sacrificare trebuie să fie interzise:

a) înecul şi alte metode de asfixie, dacă ele nu produc efectele menţionate în alin. (1) lit. b);

b) utilizarea otrăvurilor sau drogurilor ale căror dozaj şi aplicare nu pot fi controlate în maniera de a obţine efectele menţionate în alin. (1);

c) electrocutarea, mai ales dacă ea nu este precedată de pierderea imediată a conştientei.”

3.11. Art. I pct. 21 şi pct. 22 [referitor la modificarea anexei nr. 4 şi, respectiv, nr. 5, privind formularul de revendicare/ adopţie]

În esenţă, este vorba despre cuprinsul formularelor de revendicare/adopţie, criticat, în special, pentru reglementare excesivă, apreciată ca fiind de natură să încalce principiul securităţii juridice, egalitatea în drepturi a cetăţenilor, dreptul la respectarea vieţii private şi dreptul de proprietate privată.

Curtea reţine că reglementarea unor condiţii stricte în această privinţă dă expresie scopului legii şi necesităţii de responsabilizare a persoanelor care îşi asumă o adopţie, neputând fi reţinute ca încălcând normele constituţionale invocate.

3.12. În final, Curtea constată că toate criticile formulate dau în realitate expresie unei temeri privitoare la modul de aplicare a legii, care, potrivit sesizării, va conduce la o eutanasiere colectivă a câinilor fără stăpân, indiferent de termenele stabilite de lege şi de situaţia particulară a acestor câini, sau de garanţiile pe care reglementarea le prevede. Este enunţată, practic, o prezumţie de nerespectare a legii, pe de o parte, iar pe de altă parte, o prezumţie de lipsă de responsabilitate a factorilor implicaţi în gestionarea problematicii câinilor fără stăpân, pe fondul lipsei resurselor bugetare pentru susţinerea numărului mare de câini fără stăpân existenţi la acest moment în România.

Curtea precizează că sancţionarea, pe calea controlului de constituţionalitate, a lipsei de previzibilitate a legii are ca scop evitarea eventualelor probleme ce ar putea decurge din aplicarea acesteia, în sensul de a permite persoanelor vizate de normă să îşi regleze conduita. De aceea, în precedent, Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 8 din lege, text imprecis şi care putea conduce la fenomene de eutanasiere în masă a câinilor fără stăpân, aducând astfel atingere demnităţii umane. Legea, în forma actuală, nu mai cuprinde această deficienţă care s-ar putea converti într-un viciu de neconstituţionalitate şi, contrar susţinerilor autorilor sesizării, reglementează măsura eutanasierii numai în extremis, pe baza unor decizii individuale şi cu respectarea unei proceduri clare.

Subliniind aceste considerente, potrivit cărora eutanasierea în masă a câinilor fără stăpân este contrară dispoziţiilor constituţionale, Curtea reţine, totodată, că eventualele conduite de nerespectare a legii la care fac referire autorii sesizării nu intră în competenţa sa de soluţionare, urmând a antrena răspunderea prevăzută de lege.

În ceea ce priveşte factorii implicaţi în gestionarea problematicii câinilor fără stăpân, Curtea aminteşte considerentele reţinute în Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Georgel şi Georgeta Stoicescu împotriva României, în sensul că responsabilitatea acestei gestionări revine deopotrivă autorităţilor publice şi societăţii civile (paragraful 58).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

Cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 227/2002, precum şi, în special, dispoziţiile: art. I pct. 2 [referitor la introducerea art. V], art. I pct. 5 [referitor la modificarea art. 4 alin. (4)], art. I pct. 6 [referitor la modificarea art. 5 alin. (1)], art. I pct. 8 [referitor la modificarea art. 7 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2)], art. I pct. 9 [referitor la modificarea art. 8], art. I pct. 12 [referitor la modificarea art. 11 alin. (1)], art. I pct. 14 [referitor ia introducerea art. 132şi art. 135], art. I pct. 15 [referitor la modificarea art. 14], art. I pct. 16 [referitor la modificarea art. 15], art. I pct. 20 [referitor la modificarea anexei nr. 3], art.1 pct. 21 şi pct. 22 [referitor la modificarea anexei nr. 4 şi, respectiv, nr. 5] din lege sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 25 septembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ

pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2010 privind reglementarea unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate

 

Luând în considerare necesitatea organizării unui cadru instituţional specific de prevenire, descoperire şi combatere a actelor şi faptelor de încălcare a legislaţiei în sistemul asigurărilor sociale de sănătate de către furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale şi îngrijiri medicale la domiciliu, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, cu impact asupra bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se impune luarea de măsuri eficiente de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu efecte directe în utilizarea judicioasă a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, acţiuni ce vizează interesul public şi care presupun întărirea structurilor de monitorizare, control şi adăugarea componentei antifraudă la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate - fără însă a majora numărul maxim de posturi aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2010 privind reglementarea unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Legea nr. 263/2013 pentru sistemul asigurărilor sociale de sănătate, respectiv 3281 posturi,

având în vedere obiectivul specific stabilit prin Hotărârea Parlamentului României nr. 45/2012 privind acordarea încrederii Guvernului, la capitolul „Sănătate”, de revizuire a sistemului de finanţare şi implementare a unui control riguros al cheltuielilor publice,

întrucât nepromovarea prezentei ordonanţe de urgenţă ar avea consecinţe negative asupra încadrării în cheltuielile de personal din sistemul de asigurări sociale de sănătate, având în vedere necesitatea unei dimensionări corecte a numărului de personal din structurile de monitorizare, control şi antifraudă de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi casele de asigurări de sănătate pentru fundamentarea cheltuielilor de personal în bugetul anului 2014, precum şi asupra eficienţei acţiunilor de control cu privire la cheltuielile cu servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale şi îngrijiri medicale la domiciliu, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate,

deoarece aceste împrejurări vizează interesul public şi constituie elementele unei situaţii extraordinare, ce nu suferă amânare, se impune adoptarea de măsuri imediate pentru stabilirea numărului de posturi pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi casele de asigurări de sănătate, în vederea creării structurilor de monitorizare, control şi antifraudă, astfel încât să se poată realiza încadrarea în limitele de cheltuieli cu personalul din sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi asigurarea accesului neîntrerupt al asiguraţilor la servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale şi îngrijiri medicale la domiciliu, concomitent cu creşterea calităţii acestor servicii medicale prin îmbunătăţirea măsurilor şi acţiunilor de monitorizare şi control al tuturor cheltuielilor publice din sistemul de asigurări sociale de sănătate,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Articol unic. - Articolul 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2010 privind reglementarea unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 9 noiembrie 2010, aprobată prin Legea nr. 263/2013, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - Numărul maxim de posturi din sistemul de asigurări sociale de sănătate este de 3.281, dintre care 291 posturi pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, inclusiv preşedintele, şi 2990 de posturi pentru casele de asigurări de sănătate, repartizate, în condiţiile legii, de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu avizul Consiliului de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.”

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe-Eugen Nicolăescu

Viceprim-ministru,

ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

 

Bucureşti, 16 octombrie 2013.

Nr. 93.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ

pentru modificarea şi completarea art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2013 privind unele măsuri pentru reorganizarea prin divizare parţială a Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, pentru modificarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind activitatea Departamentului pentru Energie

 

Având în vedere obiectivul reprezentat de asigurarea finanţării necesare pentru derularea proceselor de privatizare, cu respectarea întocmai şi la termen a angajamentelor statului român faţă de instituţiile financiare internaţionale (Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană),

întrucât, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2013 privind unele măsuri pentru reorganizarea prin divizare parţială a Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, pentru modificarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind activitatea Departamentului pentru Energie, asigurarea finanţării cheltuielilor legate de activitatea de privatizare se realizează prin bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Departamentului pentru Energie care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile legii,

ţinând cont de faptul că, în lipsa unor reglementări bugetare care să permită Departamentului pentru Energie să reţină la dispoziţia sa sumele necesare derulării activităţilor preluate, se face aplicabilitatea prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 113/2006 privind înfiinţarea Fondului naţional de dezvoltare, aprobată prin Legea nr. 186/2008, cu modificările ulterioare, prevedere care obligă Departamentul pentru Energie să vireze la bugetul de stat sumele neutilizate, la finele fiecărei luni,

având în vedere necesitatea ca Departamentul pentru Energie, organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Economiei, care aplică strategia şi programul de guvernare în domeniul energiei în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă şi pentru stimularea iniţiativei operatorilor economici, să dispună de suportul financiar necesar pentru îndeplinirea atribuţiilor sale,

întrucât faţă de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au fost asumate de către statul român angajamente ale căror termene de realizare se împlinesc în perioada octombrie-noiembrie 2013, referitoare la privatizarea şi restructurarea Societăţii Naţionale „Nuclearelectrica” - S.A. Bucureşti, Societăţii Naţionale a Gazelor Naturale Romgaz - S.A. Mediaş, Societăţii Comerciale Complexul Energetic Oltenia - S.A., Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Electrica - S.A. Bucureşti şi a Societăţii Comerciale Complexul Energetic Hunedoara - S.A.,

întrucât neadoptarea de urgenţă a reglementărilor care să permită Departamentului pentru Energie să reţină la dispoziţia sa sumele necesare derulării activităţilor menţionate conduce la imposibilitatea angajării de către departament de cheltuieli în scopul achitării serviciilor de specialitate necesare (intermediarul pentru ofertele publice, consultanţii juridici, s.a.a.) şi creează disfuncţiuni majore în privinţa angajamentelor asumate,

ţinând cont de faptul că imposibilitatea angajării de către Departamentul pentru Energie de cheltuieli în scopul achitării serviciilor de specialitate necesare pentru derularea angajamentelor asumate de către statul român faţă de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, ale căror termene de realizare se împlinesc în perioada octombrie-noiembrie 2013, va conduce la nerealizarea acestor angajamente, punând în pericol astfel situaţia împrumuturilor acordate de către aceste instituţii financiare statului român, putând supune astfel economia naţională la un risc de apariţie a unor dezechilibre macroeconomice majore, cu efect atât asupra balanţei de plăţi a României, cât şi asupra deficitului bugetar, precum şi asupra unor decizii în sens negativ ale agenţiilor de rating, în contextul în care se aşteaptă ca economiile sa fie supuse, în mod inevitabil, la şocuri externe în anii următori, asigurându-se astfel linii de finanţare rapidă pentru cazuri excepţionale, la un nivel redus al dobânzilor,

întrucât aceasta este o situaţie care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de măsuri imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, reprezentat de necesitatea respectării angajamentelor asumate de către statul român faţă de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, fără de care s-ar putea înregistra consecinţe negative şi riscuri majore de apariţie a unor puternice derapaje macroeconomice, de destabilizare financiară a ţării şi afectarea funcţionării normale a autorităţilor statului în perioada 2013-2015,

în considerarea faptului că elementele sus-menţionate vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Articol unic. - Articolul 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2013 privind unele măsuri pentru reorganizarea prin divizare parţială a Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, pentru modificarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind activitatea Departamentului pentru Energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 29 iunie 2013, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(4) Prin derogare de la prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2006 privind înfiinţarea Fondului naţional de dezvoltare, aprobată prin Legea nr. 186/2008, cu modificările ulterioare, pentru desfăşurarea corespunzătoare a activităţilor de privatizare, Departamentul pentru Energie reţine permanent la dispoziţia sa o sumă din veniturile încasate din vânzarea acţiunilor emise de societăţile şi companiile naţionale, precum şi de către societăţile comerciale la care acesta, în numele Ministerului Economiei, îşi exercită drepturile ce decurg din calitatea de acţionar, precum şi din alte venituri incluse potrivit legii în bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare, sumă ce reprezintă jumătate din cuantumul anual al cheltuielilor prevăzute în bugetul său de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare.”

2. După alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

„(5) Din veniturile încasate de Departamentul pentru Energie prevăzute la alin. (4) se acoperă cheltuielile pentru activitatea de privatizare efectuate, se reîntregeşte suma care rămâne permanent la dispoziţia acestuia, diferenţa urmând a se vira lunar la Trezoreria Statului, într-un cont special deschis pe seama Ministerului Finanţelor Publice, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează sumele respective”

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Ministrul economiei, interimar,

Bogdan Nicolae Badea,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru energie,

Constantin Niţă

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

 

Bucureşti, 16 octombrie 2013.

Nr. 95.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind aprobarea contractării de către Ministerul Finanţelor Publice a unui împrumut pe pieţele externe de capital, prin redeschiderea emisiunii de obligaţiuni scadente în data de 18 septembrie 2020, cu maturitate de 7 ani şi cupon 4,625%, în sumă de minimum 250 milioane EUR şi maximum 500 milioane EUR, în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”, si desemnarea administratorilor tranzacţiei

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, şi ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 15 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, al prevederilor pct. 4.1 .a), b) 2 şi pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.264/2010 pentru aprobarea Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”, cu modificările ulterioare,

ministrul delegat pentru buget emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă contractarea de către Ministerul Finanţelor Publice a unui împrumut pe pieţele externe de capital, prin redeschiderea emisiunii de obligaţiuni scadente în data de 18 septembrie 2020, cu maturitate de 7 ani şi cupon 4,625%, în sumă de minimum 250 milioane EUR şi maximum 500 milioane EUR, în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”, denumită în continuare emisiune, suma finală, precum şi toţi ceilalţi termeni şi celelalte condiţii financiare urmând să fie stabilite la momentul lansării emisiunii, în funcţie de condiţiile de piaţă.

Art. 2. - Lansarea emisiunii este administrată de către Citibank, HSBC, Societe Generale şi Deutsche Bank, în calitate de administratori ai tranzacţiei.

Art. 3. - Suma aferentă emisiunii se virează în contul în valută deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la Banca Naţională a României şi se utilizează pe măsura necesităţilor de finanţare a deficitului bugetar şi de refinanţare a datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare.

Art. 4. - Plata serviciului datoriei publice aferentă emisiunii se asigură conform legislaţiei în vigoare privind datoria publică.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice

Daniel Chiţoiu

 

Bucureşti, 21 octombrie 2013.

Nr. 1.738.

 

RECTIFICĂRI

 

La Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 949/2013 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 247/2008 privind aprobarea Normelor de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole, derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009-2013/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 19 septembrie 2013 (referitor la anexa nr. 1 la norme), se face următoarea rectificare:

- la anexa nr. 1, în capul de tabel, la specificaţia „Sprijinul financiar/ha - Sumă forfetară -”, prima coloană, în loc de: „<4000 plante/ha”se va citi: „>4000 plante/ha”.