MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 669/2013

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXV - Nr. 669         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 31 octombrie 2013

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizie nr. 342 din 24 septembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora

 

Decizie nr. 343 din 24 septembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 23 din Ordonanţă Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară

 

Decizie nr. 347 din 24 septembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2441 alin. 2 din Codul de procedura civilă din 1865

 

Decizie nr. 348 din 24 septembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1085 alin. 1 şi 3 din Codul de procedura civilă din 1865

 

HOTARARI ALE GUVERNULUI ROMĹNIEI

 

836. - Hotărâre privind constituirea şi atribuţiile comisiilor de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor şi măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale şi procesual penale

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.142. - Ordin al ministrului sănătăţii privind aprobarea procedurilor de practică pentru asistenţi medicali generalişti

 

ACTE ALE CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII

 

1.081. - Hotărâre pentru completarea Regulamentului privind modul de desfăşurare a cursurilor de formare profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor şi atestare a rezultatelor obţinute, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 322/2005

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIE Nr. 342

din 24 septembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora

 

Augustin Zegrean – preşedinte

Valer Dorneanu – judecător

Petre Lăzăroiu – judecător

Mircea Ştefan Minea – judecător

Daniel Marius Morar – judecător

Iulia Antoanella Motoc – judecător

Mona-Maria Pivniceru – judecător

Puskás Valentin Zoltán – judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Koket” - S.R.L., din comuna Moara Grecilor, judeţul Vaslui, în Dosarul nr. 954/45/2012 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 214D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

În acest sens arată că textul criticat este o transpunere a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.848/2006 al Comisiei din 14 decembrie 2006 privind neregulile şi recuperarea sumelor acordate pe nedrept în cadrul finanţării politicii agricole comune şi organizarea unui sistem de informare în acest domeniu şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 595/91 al Consiliului.

Totodată, menţionează faptul că prevederile criticate dau expresie normelor constituţionale prevăzute la art. 135 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora statul are obligaţia de a asigura protejarea intereselor generale ale societăţii, respectiv a depistării în timp util atât a fraudelor, cât şi a neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi fondurilor publice naţionale aferente acestora.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 954/45/2012, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială „Koket” - S.R.L. din comuna Moara Grecilor, judeţul Vaslui, într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, respectiv soluţionarea unei cereri privind anularea Deciziei Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit nr. 14.135 din 25 mai 2012, precum şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei - reorganizare judiciară.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că libertatea economică este un corolar al dreptului de proprietate privată, iar acesta nu poate fi conceput şi valorificat pe deplin fără existenţa libertăţii economice. Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate, în condiţiile legii, iar statul trebuie să recunoască nu doar dreptul la a desfăşura o activitate economică, ci şi la reorganizarea acesteia după libera apreciere, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

În acest sens, Legea nr. 85/2006 oferă posibilitatea agenţilor economici să-şi reorganizeze activitatea în momentul în care apar dificultăţi financiare. Pentru facilitarea continuării activităţii societăţilor comerciale ce optează pentru procedura generală a insolvenţei cu posibilitatea reorganizării activităţii, legiuitorul a prevăzut expres, prin dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 85/2006, ca toate contractele în derulare să se considere menţinute la data deschiderii procedurii, iar orice clauze contractuale de desfiinţare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. De asemenea, dispoziţiile art. 36 din legea menţionată dispun în mod expres suspendarea tuturor formelor de executare silită împotriva debitorului.

Totodată, precizează că acesta era cadrul juridic în vigoare la data la care autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a optat pentru deschiderea procedurii de insolvenţă cu reorganizarea activităţii.

Or, adoptarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, pe de o parte, nu lasă posibilitatea operatorului economic de a se reorganiza după libera apreciere, iar pe de altă parte, reprezintă o formă de discriminare, întrucât instituie un tratament privilegiat pentru Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit faţă de ceilalţi creditori ai unei societăţi în insolvenţă. Totodată, arată că Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit are toate pârghiile pentru a constata o eventuală încălcare a criteriilor de eligibilitate şi până la momentul declanşării insolvenţei, putând solicita oricând documentele contabile şi putând face oricând controale pe perioada monitorizării proiectului.

Susţine că dispoziţiile art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 au fost interpretate greşit de către reprezentanţii Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, arătând că simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenţei nu conduce la restituirea finanţării, ci trebuie, în prealabil, descoperite anumite nereguli.

De asemenea, consideră că prevederile criticate sunt contrare şi dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât încalcă normele de tehnică legislativă, creând „situaţii de incoerenţă şi instabilitate” prin raportare la legislaţia în vigoare la momentul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. Totodată, consideră că „s-a realizat o modificare a unei legi printr-un act normativ inferior”, contrar Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că dispoziţia legală criticată nu încalcă prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că măsurile de protecţie ale debitorilor aflaţi în insolvenţă, stabilite prin Legea nr. 85/2006, nu au consacrare constituţională şi, prin urmare, introducerea unor reglementări derogatorii în cuprinsul unui act normativ de acelaşi nivel nu este de natură a contraveni Legii fundamentale. De altfel, libertatea economică este garantată în condiţiile legii, astfel că legiuitorul este cel în măsură să stabilească cadrul normativ necesar.

În ceea ce priveşte invocarea discriminării între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi ceilalţi creditori, se arată că diferenţa de tratament este instituită între anumite creanţe datorate bugetului de stat şi alte categorii de creanţe. Or, stabilirea unor modalităţi diferite pentru recuperarea creanţelor datorate bugetului de stat în raport cu celelalte categorii de creanţe nu contravine prevederilor constituţionale, sens în care este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 30 iunie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 20 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare.

Dispoziţiile criticate au următorul cuprins: „Prin derogare de la dispoziţiile art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a unui beneficiar, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora.”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării legii şi a supremaţiei Constituţiei, art. 4 alin. (2) referitor la egalitatea între cetăţeni, art. 16 alin. (1) potrivit căruia „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 referitor la libertatea economică şi art. 135 privind economia. De asemenea, sunt menţionate prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora a fost adoptată ca urmare a necesităţii reglementării, în mod complet, a cerinţelor cuprinse în reglementările Uniunii Europene aplicabile fondurilor europene post-aderare referitoare la modul de constatare a neregulilor şi de recuperare a creanţelor bugetare provenite din nereguli. Astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 reglementează atât activităţile de prevenire a apariţiei neregulilor, cât şi pe cele de constatare şi de recuperare a creanţelor bugetare, de sancţionare a neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi fondurilor publice naţionale aferente acestora şi la adoptarea căreia s-a avut în vedere legislaţia Uniunii Europene în materie.

II. Art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 stabileşte că, prin derogare de la dispoziţiile art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a unui beneficiar, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzută de ordonanţa de urgenţă pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora.

Prevederile de la care se derogă, respectiv art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, statuează următoarele:

- art. 36: „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.”;

- art. 86 alin. (1): „(1) Contractele în derulare se consideră menţinute la data deschiderii procedurii. Orice clauze contractuale de desfiinţare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. În vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunţe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei notificări a contractantului, prin care i se cere să denunţe contractul; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunţat. Contractul se consideră denunţat:

a) la data expirării unui termen de 30 de zile de la recepţionarea solicitării cocontractantului de denunţare a contractului, dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu răspunde;

b) la data notificării denunţării de către administratorul judiciar/lichidator.”

Aşadar, textele anterior menţionate din Legea nr. 85/2006, care constituie cadrul legal general în materia insolvenţei, stabilesc anumite măsuri de protecţie a debitorilor aflaţi în insolvenţă, respectiv suspendarea de drept a oricăror acţiuni judiciare, extrajudiciare sau măsuri de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale începând cu data deschiderii procedurii, precum şi menţinerea contractelor în derulare la data deschiderii procedurii.

Potrivit Regulamentului (CE) nr. 1.346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 160 din 30 iunie 2000, cu modificările ulterioare, este lăsată la aprecierea statelor legiferarea privind condiţiile pentru deschiderea, desfăşurarea şi închiderea procedurii de insolvenţă, inclusiv stabilirea efectelor procedurii de insolvenţă asupra contractelor în derulare la care debitorul este parte.

III. Din economia prevederilor Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr. 66/2011, Curtea observă că următorii termeni sunt definiţi astfel:

- neregula este definită ca „orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit” [potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din secţiunea a 2-a - Definirea unor termeni];

- activitatea de constatare a neregulilor - activitatea de control/investigare desfăşurată de autorităţile competente în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, în vederea stabilirii existenţei unei nereguli [potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din secţiunea a 2-a - Definirea unor termeni];

- activitatea de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din nereguli - activitatea prin care se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată rezultată din neregula constatată, prin emiterea unui titlu de creanţă [potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din secţiunea a 2-a - Definirea unor termeni];

- creanţe bugetare rezultate din nereguli - sumele de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora [potrivit art. 2 alin. (1) lit. j) din secţiunea a 2-a - Definirea unor termeni].

De asemenea, prin neregulă, în sensul Regulamentului (CE) nr. 1.848/2006 al Comisiei din 14 decembrie 2006 privind neregulile şi recuperarea sumelor acordate pe nedrept în cadrul finanţării politicii agricole comune şi organizarea unui sistem de informare în acest domeniu, şi de abrogare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 595/91, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 355 din 15 decembrie 2006, se înţelege „o neregulă, în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95, adică orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui operator economic, care poate sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Comunităţilor, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor provenite din resurse proprii, colectate direct

În numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate;” [potrivit art. 2 - Definiţii, pct. 1].

Totodată, termenii de „legalitate”, „regularitate”, „conformitate”, utilizaţi în definirea neregulii, au semnificaţia dată de Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 799 din 12 noiembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:

- legalitate - caracteristica unei operaţiuni de a respecta toate prevederile legale care îi sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării acesteia [potrivit art. 2 lit. o)];

- regularitate - caracteristica unei operaţiuni de a respecta sub toate aspectele ansamblul principiilor şi regulilor procedurale şi metodologice care sunt aplicabile categoriei de operaţiuni din care face parte [potrivit art. 2 lit. v)];

- conformitate - caracteristica unei operaţiuni, a unor acte sau fapte administrative produse în cadrul unei entităţi publice de a corespunde politicii asumate în mod expres în domeniul respectiv de către entitatea în cauză sau de către o autoritate superioară acesteia, potrivit legii [potrivit art. 2 lit. b)].

IV. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate de autoarea prezentei excepţii, Curtea constată următoarele:

1. Prin dispoziţiile art. 36 din Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 66/2011, criticate în speţa de faţă, legiuitorul obligă autorităţile competente în gestionarea fondurilor europene să demareze activitatea de:

a) constatare a neregulilor;

b) stabilire a creanţelor bugetare pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora.

Analizând aceste prevederi, se constată că prima obligaţie a autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene este aceea de a începe activitatea de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului, fără a prezuma că intrarea în insolvenţă reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora.

A două obligaţie a autorităţilor competente în gestionarea fondurilor europene este aceea de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din neregulile constatate, fiind, deci, o activitate subsecventă constatării unor nereguli, şi fiind evident că nu pot fi imputate sumele acordate în cadrul contractului fără ca beneficiarul să nu aibă nicio culpă la intrarea în insolvenţă.

De altfel, chiar în art. 1 alin. (1) se prevede că „(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează activităţile de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire şi de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alţi donatori internaţionali”.

Analizând prevederile criticate, Curtea constată că prima obligaţie a autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, prin structurile de control ale acestora, este aceea de a demara activitatea de control şi subsecvent, în ipoteza deschiderii procedurii insolvenţei, este activitatea de constatare a neregulilor şi stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, desigur, dacă au fost descoperite astfel de nereguli.

De altfel, orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia [art. 17 - capitolul III: Constatarea neregulilor şi stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli - din Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 66/2011].

Astfel, potrivit art. 21 alin. (19) şi (20), procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare este act administrativ, în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, şi constituie titlu de creanţă care se emite în vederea stingerii acestei creanţe.

Totodată, împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, emis de autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, se poate formula contestaţie administrativă, potrivit art. 46 şi 47 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011.

Decizia de soluţionare a contestaţiei poate fi supusă cenzurii instanţei de contencios administrativ, potrivit art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, care va confirma eventualele nereguli constatate de autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene şi, prin urmare, şi titlul de creanţă bugetară pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora sau, dimpotrivă, va anula decizia autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.

Tocmai de aceea, instanţa de judecată este chemată să analizeze în concret dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene, distinct de simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenţei, şi care, eventual, au condus la intrarea în insolvenţă, precum şi să facă aplicarea art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011.

Acest aspect este confirmat chiar în cauza de faţă, care formează obiectul Dosarului nr. 954/45/2012 aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect contestaţia formulată de autoarea prezentei excepţii la decizia Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit prin care s-a dispus respingerea contestaţiei şi menţinerea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

De altfel, spre exemplu, şi Regulamentul (CE) nr. 1.290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanţarea politicii agricole comune, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene seria L nr. 209 din 11 august 2005, cu modificările ulterioare, care a fost avut în vedere de legiuitor la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, face trimitere la instanţele de judecată, în capitolul II - Neregularităţi - art. 32 pct. 5 paragrafele 1 şi 4, statuând că „atunci când în contextul procedurii de recuperare se constată absenţa oricărei neregularităţi printr-un act administrativ sau juridic având caracter definitiv, statul membru declară către FEGA drept cheltuială sarcina financiară ce îi revine [...]” sau, „în cazul în care recuperarea nu se produce în decursul a patru ani de la constatarea administrativă sau judiciară sau în decurs de opt ani de la iniţierea unei acţiuni într-o instanţă naţională, 50% din consecinţele financiare nerecuperate vor fi suportate de statul membru în cauză şi 50% din Bugetul Comisiei”.

Totodată, potrivit aceluiaşi articol, 32 pct. 6 lit. b), „în cazul în care există o justificare pentru a acţiona în acest mod, statele membre pot decide să nu iniţieze procedurile de recuperare. O asemenea decizie poate fi luată numai în următoarele situaţii:

[...]

(b) în cazul în care recuperarea se dovedeşte imposibilă din cauza insolvabilităţii, înregistrată şi recunoscută prin legislaţia naţională, a debitorului sau a persoanelor juridic responsabile pentru neregularităţi”.

2. Autoarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate este nemulţumită şi de faptul că prin prevederile criticate se instituie o discriminare între creditori, respectiv se creează un tratament privilegiat pentru Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit faţă de ceilalţi creditori ai unei societăţi aflate în insolvenţă, fiind încălcate astfel prevederile constituţionale.

Critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale cu privire la egalitate şi la interzicerea discriminării nu poate fi reţinută, întrucât, pe de o parte, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 207 din 9 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 6 noiembrie 2002, aceste dispoziţii constituţionale garantează egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice, dacă prin acestea nu se realizează drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor.

Pe de altă parte, se reţine că acţiunea autorului prezentei excepţii de neconstituţionalitate este lipsită de interes în ceea ce priveşte invocarea unei asemenea discriminări, întrucât nu se află în poziţia creditorilor între care ar putea fi o presupusă inegalitate, ci este debitor.

3. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 din Constituţie, aceasta nu poate fi reţinută. Proprietatea este garantată, însă limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Or, diminuarea patrimoniului este consecinţa unei nereguli, fiind, aşadar, o sancţiune pentru nerespectarea sau neexecutarea unei obligaţii contractuale.

4. În ceea ce priveşte invocarea art. 45 şi 135 din Constituţie, Curtea reţine că libertatea economică este garantată, însă, în condiţiile legii, legiuitorul fiind cel în măsură să stabilească cadrul normativ necesar. Or, având în vedere prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (1), care stipulează că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, coroborate cu cele ale art. 115 alin. (4) referitor la delegarea legislativă, precum şi cu cele ale art. 126 alin. (2), prevederile criticate au fost adoptate de legiuitor cu respectarea prevederilor constituţionale referitoare la obligaţia statului de a crea atât condiţiile pentru o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, cât şi pentru protejarea intereselor naţionale.

5. Referitor la criticile formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate privind încălcarea normelor de tehnică legislativă, Curtea observă că aceasta nu motivează în concret în ce constă „crearea unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate” şi care sunt actele normative care au fost modificate cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, respectiv faptul că „s-a realizat o modificare a unei legi printr-un act normativ inferior”. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”, Curtea neputându-se substitui autorului, formulând critici pe care, ulterior, să le analizeze.

6. Distinct de cele prezentate mai sus, Curtea constată că, în ceea ce priveşte celelalte aspecte prezentate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, acestea sunt, în principal, probleme ce ţin de aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile în timp şi în mod concret speţei deduse judecăţii.

Prin urmare, neidentificându-se niciun viciu de neconstituţionalitate, rămâne ca instanţa de judecată să facă aplicarea în concret a dispoziţiilor art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 la cauza dedusă judecăţii, având în vedere atât prevederile legale naţionale, cât şi pe cele europene, în materie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială „Koket” - S.R.L. din comuna Moara Grecilor, judeţul Vaslui, în Dosarul nr. 954/45/2012 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIE Nr. 343

din 24 septembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, excepţie ridicată de Niculaie V. Ureche în Dosarul nr. 229/314/2010 al Judecătoriei Suceava şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 274D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

În acest sens arată că, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituţie, partea care este lipsită de posibilitatea achitării onorariului cuvenit expertului tehnic judiciar poate beneficia de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Referitor la critica potrivit căreia există o neconcordanţă între prevederile legale criticate şi cele ale Legii concurenţei nr. 21/1996, se arată că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale, şi nu compararea mai multor prevederi legale între ele, iar în ceea ce priveşte invocarea Directivei Parlamentului European şi a Consiliului 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieţei interne, aceasta constituie o problemă de aplicare a legii. Celelalte aspecte invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate tind la o modificare a normelor legale; or, soluţionarea acestora nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

Prin Încheierea din 9 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 229/314/2010, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, excepţie ridicată de Niculaie V. Ureche într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în revendicare imobiliară.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate sunt contrare art. 21 şi 135 din Constituţie. În acest sens arată că procedura instituită de normele criticate, deşi este de natură să confere o oarecare obiectivitate prin metoda aleatorie de alegere a expertului, nu dă posibilitate instanţei sau părţii obligate să selecteze un expert „pe criterii de tarif” şi nici să negocieze în vreun fel acest tarif; or, economia României este o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, ceea ce presupune că actorii de pe o anumită piaţă sunt liberi să negocieze toate aspectele unei tranzacţii, inclusiv preţul/tariful produselor sau serviciilor, cum este cazul serviciilor de expertiză tehnică.

În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea procedurii criticate în raport cu art. 21 din Constituţie, arată că aceasta poate interveni în situaţiile în care partea obligată la selectarea unui expert, deşi nu îndeplineşte condiţiile de a beneficia de ajutor public judiciar, nu are capacitatea efectivă de a achita expertiza, putând fi decăzut din această probă, cu toate consecinţele negative ce decurg din aceasta.

De asemenea, susţine că prevederile criticate contravin art. 4 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, precum şi art. 22 alin. (1) din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieţei interne.

Totodată, se mai arată că se impune ca prevederile criticate să fie „ajustate” în sensul ca:

- instanţa să stabilească onorariul provizoriu pe baza contractului dintre partea obligată şi expertul selectat, ca procent de 40% din calculul preliminar;

- instanţa să fie ţinută a verifica dacă contractul dintre părţi şi plată sunt bazate pe oferta făcută publică prin afişaj;

- odată cu raportul de expertiză, expertul nu trebuie să depună doar o „notă de evaluare a onorariului”, ci calculul final al onorariului, bazat pe tarife unitare date publicităţii prin afişare pentru fiecare unitate de serviciu prestat - ore, punct ridicare topo etc.

În acest context, se invocă necesitatea ajustării/alinierii şi a altor prevederi ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000, în sensul instituirii unui contract-cadru, cu clauze minimale vizând drepturile şi obligaţiile părţilor, care urmează a fi particularizat prin negociere efectivă.

Judecătoria Suceava opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece modalitatea de stabilire a onorariului expertului tehnic judiciar de către instanţele judecătoreşti nu încalcă liberul acces la justiţie, fiind doar expresia libertăţii legiuitorului de a reglementa procedura de urmat în aceste situaţii. Referitor la invocarea prevederilor art. 135 din Constituţie, se apreciază că acestea privesc participanţii la circuitul economic; or, în speţă, autorul excepţiei nu are calitatea de comerciant, astfel încât nu se poate reţine că prevederile criticate sunt în neconcordanţă cu principiul liberei exercitări a comerţului în condiţiile legii.

În ceea ce priveşte criticile raportate la Legea concurenţei nr. 21/1996, se arată că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu normele constituţionale, şi nu compararea unor legi între ele. Referitor la invocarea Directivei Parlamentului European şi a Consiliului 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieţei interne, aceasta ţine mai degrabă de interpretarea şi aplicarea legii, atribuţie ce intră în sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti. Eventualele omisiuni ale legii sunt aspecte ce vizează în exclusivitate oportunitatea, şi nu legalitatea actului normativ, astfel încât Curtea Constituţională nu poate emite noi norme juridice, fie ele şi numai cu rol complinitor, şi nici să le modifice pe cele existente într-un sistem normativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care arată că modalitatea de stabilire a onorariului cuvenit expertului tehnic judiciar nu este de natură să încalce liberul acces la justiţie, ci reprezintă expresia libertăţii legiuitorului de a reglementa procedura de urmat în această materie. Împotriva încheierii prin care a fost stabilit onorariul expertului tehnic judiciar se poate face cerere de reexaminare, iar în situaţia în care partea este lipsită de posibilitatea achitării onorariului cuvenit expertului tehnic judiciar, legiuitorul a creat instituţia ajutorului public judiciar. De asemenea, în ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 135 din Constituţie, se arată că impunerea de către legiuitor a unor reguli procedurale referitoare la modalitatea de efectuare a expertizei tehnice judiciare nu este de natură să aducă atingere economiei de piaţă.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Chiar dacă prevederile legale criticate nu dau posibilitatea instanţei sau părţii obligate să selecteze un expert pe criterii de tarif şi nici să negocieze în vreun fel acest tarif, trebuie reţinut că onorariul pentru expertiza tehnică judiciară se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului. În aceste condiţii, posibilitatea instanţei de a stabili onorariul expertului pentru lucrarea efectuată nu poate fi apreciată ca o îngrădire a dreptului părţilor de a se adresa unei instanţe de judecată sau dreptului la un proces echitabil şi nici principiilor referitoare la economia de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.

În ceea ce priveşte compararea textelor criticate cu alte prevederi legale sau interpretarea şi aplicarea acestora, se arată că o asemenea critică nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, ci a instanţelor de judecată ori a legiuitorului, după caz.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17, art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000, aprobată prin Legea nr. 156/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 15 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:

- Art. 17: „(1) Organul îndreptăţit să dispună efectuarea expertizei judiciare numeşte expertul sau, după caz, specialistul, indică în scris, prin încheiere sau prin ordonanţă, obiectul expertizei şi întrebările la care trebuie să răspundă acesta, stabileşte data depunerii raportului de expertiză, fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, şi comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare numele persoanei desemnate să efectueze expertiza.

(2) La termenul la care a avut loc numirea expertului, organul cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus efectuarea expertizei înştiinţează partea despre suma ce trebuie avansată pentru expertiza dispusă în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare şi îi pune în vedere să plătească această sumă în termen de 5 zile de la înştiinţare.

(3) Adresa privind numirea expertului se comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare şi expertului tehnic judiciar, după efectuarea plăţii în condiţiile alin. (2), şi cuprinde următoarele:

a) denumirea şi datele de contact ale organului cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus numirea;

b) numărul şi obiectul dosarului în care a fost dispusă efectuarea expertizei tehnice judiciare;

c) numele sau, după caz, denumirea părţilor din dosar şi datele de contact ale acestora: domiciliul sau, după caz, sediul acestora, precum şi numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de e-mail, dacă acestea sunt cunoscute;

d) numărul şi data încheierii sau ordonanţei prin care a fost numit expertul;

e) obiectivele expertizei tehnice judiciare dispuse la care trebuie să răspundă expertul;

f) termenul stabilit pentru depunerea raportului de expertiză;

g) suma stabilită cu titlu de onorariu provizoriu;

h) suma stabilită cu titlu de cheltuieli provizorii;

i) menţiunea că sumele provizorii, stabilite cu titlu de onorariu provizoriu şi cheltuieli provizorii, au fost plătite în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare.

(4) Plata sumei provizorii către expertul tehnic judiciar numit se va efectua prin intermediul biroului local pentru expertize tehnice judiciare, după depunerea raportului de expertiză la organul cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus efectuarea expertizei.”;

- Art. 22 alin. (1) şi (2): „(1) Raportul de expertiză sau suplimentul la raportul de expertiză, însoţit de nota de evaluare a onorariului şi, dacă este cazul, de decontul cheltuielilor de transport, cazare, diurnă sau al altor cheltuieli ocazionate de efectuarea expertizei şi în strânsă legătură cu aceasta, se depune la organul cu atribuţii jurisdicţionale care a încuviinţat expertiza.

(2) La termenul la care se pronunţă asupra raportului de expertiză sau, după caz, asupra suplimentului la raport, depus de expertul tehnic judiciar numit, organul cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus efectuarea expertizei se pronunţă şi asupra sumei definitive solicitate de către expert, înştiinţând biroul local pentru expertize tehnice judiciare despre suma definitivă aprobată la plată expertului.”;

- Art. 23: „(1) Onorariul definitiv pentru expertiza tehnică judiciară se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului.

(2) Plata onorariului şi a cheltuielilor solicitate prin decont, cuvenite expertului tehnic judiciar numit de către organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti sau alte organe cu atribuţii jurisdicţionale în condiţiile art. 17, pentru efectuarea expertizei, se efectuează numai prin biroul local pentru expertize tehnice judiciare.”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 135 privind economia. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 4 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, precum şi art. 22 alin. (1) lit. i) şi j) din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 376 din 27 decembrie 2006.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

1. Din motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate reiese că acesta este nemulţumit de faptul că dispoziţiile criticate nu îi permit să negocieze onorariul pentru expertiza tehnică judiciară dispusă de instanţa de judecată, fapt care ar contraveni prevederilor constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, dorind, totodată, modificarea acestora.

2. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară a fost adoptată în temeiul delegării legislative, respectiv a Legii nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 31 decembrie 1999, ca urmare a necesităţii reglementării distincte a celor două mari compartimente ale expertizei tehnice: judiciară şi extrajudiciară.

Dispoziţiile art. 17, art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară fac parte din capitolul III - Reguli procedurale privind expertiza tehnică judiciară. Astfel, potrivit art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, organul îndreptăţit să dispună efectuarea expertizei judiciare numeşte expertul sau, după caz, specialistul, indică în scris, prin încheiere sau prin ordonanţă, obiectul expertizei şi întrebările la care trebuie să răspundă acesta, stabileşte data depunerii raportului de expertiză, fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, şi comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare numele persoanei desemnate să efectueze expertiza.

De asemenea, dispoziţiile criticate, respectiv art. 23 alin. (1) şi (2), prevăd că onorariul definitiv pentru expertiza tehnică judiciară se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului, iar plata onorariului şi a cheltuielilor solicitate prin decont, cuvenite expertului tehnic judiciar numit de către organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti sau alte organe cu atribuţii jurisdicţionale în condiţiile art. 17, pentru efectuarea expertizei, se efectuează numai prin biroul local pentru expertize tehnice judiciare.

Totodată, la termenul la care se pronunţă asupra raportului de expertiză sau, după caz, asupra suplimentului la raport, depus de expertul tehnic judiciar numit, organul cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus efectuarea expertizei se pronunţă şi asupra sumei definitive solicitate de către expert, înştiinţând biroul local pentru expertize tehnice judiciare despre suma definitivă aprobată la plată expertului, potrivit art. 22 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000.

3. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 21 şi art. 135 din Constituţie ca urmare a faptului că dispoziţiile criticate nu permit selectarea unui expert pe criterii de tarif şi nici prin negociere, aceasta nu poate fi reţinută, întrucât onorariul expertului tehnic judiciar se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, respectiv de către organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti sau alte organe cu atribuţii jurisdicţionale pentru efectuarea expertizei, în funcţie de anumite criterii, cum ar fi complexitatea lucrării, volumul de lucru depus şi gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului.

Or, faptul că onorariul pentru expertiza tehnică judiciară se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, pe baza acestor criterii, nu este de natură a îngrădi dreptul părţilor de a se adresa unei instanţe sau dreptul la un proces echitabil şi nici de a încălca prevederile art. 135 din Constituţie. Pe de altă parte, autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate este lipsit de interes în ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale referitoare la economia de piaţă având la bază libera concurenţă, întrucât nu se află în poziţia expertului.

Totodată, Curtea reţine că partea care este lipsită de posibilitatea achitării onorariului cuvenit expertului tehnic judiciar are posibilitatea utilizării instituţiei ajutorului public judiciar, prevăzut ca atare de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu scopul de asigurare a dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii. Or, astfel cum reiese din dosarul cauzei, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a beneficiat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008.

De altfel, partea interesată are posibilitatea să solicite ca, suplimentar, potrivit art. 18 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, pe lângă expertul tehnic judiciar numit în condiţiile prevederilor criticate de autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, să participe la efectuarea expertizei şi un expert tehnic judiciar sau specialist ales de aceasta, cu încuviinţarea organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei, iar potrivit art. 18 alin. (3), onorariul acestui expert tehnic judiciar sau specialist este stabilit de parte şi de expert de comun acord, în temeiul raporturilor contractuale dintre aceştia.

4. Referitor la critica potrivit căreia există o neconcordanţă între prevederile legale criticate şi cele ale Legii concurenţei nr. 21/1996, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.

5. În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei, în motivarea acesteia, a prevederilor art. 22 alin. (1) lit. i) şi j) din Directiva 2006/123/CE, se observă că aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, a cărei soluţionare revine judecătorului învestit cu soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, sens în care este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 219 din 9 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010.

6. Referitor la solicitarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate privind completarea sau modificarea prevederilor legale criticate, se observă că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, acestea fiind atribuţii exclusive ale Parlamentului, care, potrivit art. 61 din Constituţie, „este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării”, astfel încât modificarea, completarea ori abrogarea normelor juridice constituie atribuţii exclusive ale acestuia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Niculaie V. Ureche în Dosarul nr. 229/314/2010 al Judecătoriei Suceava şi constată că dispoziţiile art. 17, art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Suceava şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIE nr. 347

din 24 septembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2441 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2441 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Teodor Feier în Dosarul nr. 2.619/246/2012/a1 al Tribunalului Arad - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 125D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi menţinerea jurisprudenţei Curţii în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.619/246/2012/a1, Tribunalul Arad - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2441 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Teodor Feier cu prilejul judecării recursului formulat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de suspendare a cauzei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţia legală criticată este neconstituţională, deoarece nu îi permite formularea unei căi de atac împotriva încheierii de şedinţă prin care s-a dispus respingerea cererii de suspendare a judecăţii cauzei, în acest mod nebeneficiind de un tratament egal în faţa legii.

De altfel, mai susţine că apare ca nefondată şi nelegală limitarea la exercitarea unei căi de atac prin raportarea la soluţia dată în aprecierea asupra cererii de suspendare a judecăţii.

Tribunalul Arad - Secţia civilă consideră că dispoziţia legală criticată nu încalcă niciun principiu constituţional. Legiuitorul conferă expres dreptul la recurs numai în cazul în care instanţa dispune prin încheiere suspendarea judecării procesului ori respingerea cererii de repunere pe rol, opţiunea judecătorului fiind cât se poate de firească, deoarece ambele soluţii tind a prelungi durata procesului, în condiţiile în care necesitatea soluţionării cu celeritate este consacrată indirect de norme europene, constituţionale ori organice. Astfel, instanţa constată că instituţia suspendării judecării cauzei reprezintă un incident procedural de natură să conducă la prelungirea ori tergiversarea procedurii, motiv pentru care se explică raţiunea instituirii unei căi de atac împotriva unei astfel de măsuri ce vine în contradicţie cu principiile enunţate, tocmai pentru ca temeinicia şi legalitatea unei astfel de măsuri contrare celerităţii procesului să fie analizată şi de o instanţă superioară în condiţii de contradictorialitate. Or, invocând lipsa unui drept la recurs împotriva încheierii prin care se respinge cererea de suspendare a judecării cauzei, partea invocă în mod implicit dreptul său de a obţine suspendarea unui proces, drept care nu este recunoscut prin nicio normă juridică în vigoare şi care ar fi oricum contrar principiilor enunţate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat cuprinzând norme speciale de procedură, derogatorii de la dreptul comun, impuse de specificul domeniului reglementat şi adoptate de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale consacrate prin art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Mai arată că regimul juridic diferit este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite, ambele fiind determinate de asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale şi precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat şi reţinut de Curtea Constituţională în Decizia nr. 802 din 27 septembrie 2007, Decizia nr. 858 din 9 octombrie 2007 şi Decizia nr. 932 din 18 octombrie 2007.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 2441 din Codul de procedură civilă din 1865. Din motivarea autorului excepţiei rezultă, însă, că susţinerile de neconstituţionalitate formulate vizează, în realitate, art. 2441 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, text asupra căruia Curtea Constituţională urmează a se pronunţa.

Textul de lege criticat are următoarea redactare: „Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională reţine următoarele:

I. Soluţia legislativă reglementată prin art. 2441 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 se regăseşte la art. 414 alin. (2) din Codul de procedură civilă în vigoare la data pronunţării prezentei decizii.

Curtea observă că în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, „dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”. În aceste condiţii, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a reţinut că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să se pronunţe asupra prevederilor art. 2441 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, dat fiind faptul că litigiul din faţa Tribunalului Arad a fost început anterior noului cod de procedură civilă.

II. Prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, constatându-se constituţionalitatea acestora. În acest sens sunt Decizia nr. 324 din 26 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 decembrie 2002, Decizia nr. 224 din 3 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 27 iunie 2003, Decizia nr. 117 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 5 aprilie 2011, şi Decizia nr. 293 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 2 iulie 2013.

Prin deciziile menţionate, instanţa constituţională a reţinut că textul legal criticat nu conţine nicio dispoziţie discriminatorie, regimul juridic diferit - constând în aceea că numai încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecăţii poate fi atacată cu recurs separat, în vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare poate fi atacată doar odată cu fondul - este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite, ambele fiind determinate de asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Astfel, nu se poate reţine nicio încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Reglementarea procedurală dedusă controlului nu contravine nici art. 21 din Constituţie, întrucât, chiar dacă încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate fi atacată cu recurs separat, ea poate fi atacată odată cu fondul, potrivit prevederilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, care constituie reglementarea de drept comun în materie.

Astfel, din analiza textului de lege criticat rezultă că încheierile de respingere şi, respectiv, cele de admitere ale cererilor de suspendare a cursului judecării procesului au efecte diferite. Dacă, în primul caz, cursul judecăţii nu se întrerupe, în cel de-al doilea efectul constă în suspendarea judecării procesului cel puţin până la soluţionarea căii de atac formulate împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea. Ceea ce diferă este numai momentul în care poate fi exercitată calea de atac. Împotriva încheierilor de respingere a cererii de suspendare se poate face apel odată cu fondul, potrivit art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, iar împotriva încheierilor prin care s-a dispus suspendarea se poate face recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.

Diferenţa de tratament juridic în cele două cazuri rezultă din efectele produse de cele două tipuri de încheieri, de respingere şi, respectiv, de admitere a cererii de suspendare a judecării procesului. Astfel, potrivit art. 244 din Codul de procedură civilă din 1865, măsura suspendării este lăsată la aprecierea judecătorului, atunci când dezlegarea pricinii depinde de existenţa unui drept care face obiectul unui alt proces aflat în curs sau atunci când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. Cu toate acestea, art. 244 din Codul de procedură civilă din 1865 nu are un caracter imperativ, instanţa având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecării procesului.

Prin urmare, caracterul raţional şi obiectiv al diferenţei de tratament juridic al normei procedurale cuprinse în art. 2441 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 rezultă din grija legiuitorului de a nu se întârzia judecarea cauzei, prin judecarea căii de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare. Astfel, în caz de suspendare, judecarea cauzei respective poate dura foarte mult, însă în situaţia respingerii suspendării, judecarea cauzei continuă.

Mai mult, Curtea reţine faptul că reglementarea procedurii de judecată, inclusiv a căilor de atac, se stabileşte prin lege, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Teodor Feier în Dosarul nr. 2.619/246/2012/a1 al Tribunalului Arad - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 2441 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIE nr. 348

din 24 septembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1085 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1085 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Ioana Sfârâială în Dosarul nr. 46.288/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 292D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi menţinerea jurisprudenţei Curţii în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 46.288/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1085 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Ioana Sfârâială într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a unei încheieri prin care a fost aplicată o amendă judiciară.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât în această materie specială nu există două căi de atac, având în vedere că încheierea de reexaminare este irevocabilă. Or, în condiţiile în care apare o confuziune între agentul constatator şi judecătorul căii de atac, care se întâlnesc în aceeaşi persoană, este greu de presupus că subiectivismul judecătorului care a aplicat sancţiunea va dispărea în momentul judecării cererii de reexaminare.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă consideră că textul legal criticat este constituţional. Arată că nu este încălcat liberul acces la justiţie, împotriva încheierii de stabilire a amenzii se poate face numai cerere de reexaminare, care se soluţionează de instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda şi nu se soluţionează fondul litigiului, existând posibilitatea de a reveni asupra amenzii. În ceea ce priveşte susţinerea că dispoziţia legală criticată încalcă art. 1, 16 şi 20 din Constituţie, instanţa arată că această critică nu este întemeiată, întrucât subzistă egalitatea în faţa legii, faptul că în alte situaţii legiuitorul a creat un tratament distinct din punctul de vedere al procedurii de cel al soluţionării cererii de reexaminare a amenzii nu înseamnă o inegalitate în faţa legii, deoarece există diferenţe obiective care impun astfel de proceduri.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele criticate nu cuprind prevederi de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la justiţie şi dreptului la apărare. Dimpotrivă, dispoziţiile art. 1085 din Codul de procedură civilă din 1865 prevăd că persoana obligată la amendă sau despăgubire poate face cerere de reexaminare prin care solicită, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii. Arată că există doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii. De altfel, activitatea procesuală a părţilor trebuie să se desfăşoare cu respectarea normelor prevăzute de lege, iar stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului.

De asemenea, menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv deciziile nr. 2 din 10 ianuarie 2006, nr. 37 din 15 ianuarie 2008, nr. 109 din 14 februarie 2008 şi nr. 741 din 24 iunie 2008.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a cererii de reexaminare şi menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv deciziile nr. 8 din 17 ianuarie 2013 şi nr. 64 din 21 februarie 2013.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1085 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865, care au următoarea redactare:

„Împotriva încheierii prevăzute la art. 1084 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora. [...]

Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.”

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 privind statul român, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 privind accesul liber la justiţie.

De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, Curtea Constituţională reţine următoarele:

I. Cercetând condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că acestea sunt îndeplinite, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, precum şi prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora „dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”.

II. Prevederile legale criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare formulate de acelaşi autor ca şi în prezenta cauză, instanţa de contencios constituţional constatând constituţionalitatea acestora.

Astfel, prin Decizia nr. 318 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 20 august 2013, Curtea a reţinut, reiterând jurisprudenţa sa în materie, că prevederile legale criticate „nu contravin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acesta se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, or, (...) cererea de reexaminare nu presupune o judecare pe fond a litigiului”.

În legătură cu acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia de admisibilitate din 6 iulie 2000, pronunţată în Cauza Moura Carreira şi Margarida Lourenco Carreira împotriva Portugaliei, a statuat că sfera de aplicare a art. 6 din Convenţie vizează drepturile şi obligaţiile cu caracter civil care trebuie să constituie obiectul - sau unul dintre obiectele litigiului, iar rezultatul unei astfel de proceduri trebuie să fie direct determinant pentru un astfel de drept, ceea ce în speţa de faţă nu este cazul - cererea de reexaminare fiind un incident procedural care nu vizează fondul pretenţiei deduse judecăţii instanţei.

De asemenea, textul criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, prevede că persoana obligată la amendă sau despăgubire poate face cerere de reexaminare, prin care solicită, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii.

Nu a fost reţinută nici încălcarea art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât în cadrul cererii de reexaminare sunt analizate legalitatea şi temeinicia sancţiunii amenzii, precum şi elementele necunoscute la momentul aplicării acesteia.

Totodată, Curtea a constatat că nu au fost încălcate nici prevederile art. 16 din Constituţie şi nici ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât dispoziţiile legale criticate nu instituie inegalităţi sau discriminări între cetăţeni ori categorii de persoane, ci prevăd doar aplicarea unor amenzi în cazul exercitării cu rea-credinţă a unor drepturi procesuale.

Faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluţionându-se de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituţionale sau convenţionale invocate, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului.

Cu privire la susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la situaţia în care judecătorul care a aplicat amenda soluţionează şi cererea de reexaminare, în jurisprudenţa sa Curtea a statuat că modul de aplicare de către instanţe a normei legale criticate nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate.

În sfârşit, Curtea a reţinut că în noul Cod de procedură civilă, pentru claritatea textului de lege, legiuitorul a prevăzut în alin. (3) al art. 191 că, „În toate cazurile, cererea se soluţionează, cu citarea părţilor, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea”.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Sfârâială în Dosarul nr. 46.288/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 1085 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNUL ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind constituirea şi atribuţiile comisiilor de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor şi măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale şi procesual penale

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 şi 6 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Ministerul Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române, iau măsurile necesare pentru analiza situaţiei şi evaluarea legalităţii detenţiei persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate ori aflate în executarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare, din perspectiva intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările ulterioare, precum şi a Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale.

Art. 2. - (1) În vederea realizării obiectivului prevăzut la art. 1, Ministerul Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie colaborează pentru constituirea, în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la nivelul fiecărui penitenciar şi al fiecărui centru de reeducare a unor comisii de evaluare formate din judecători delegaţi pentru executarea pedepselor privative de libertate, procurori şi personal din cadrul penitenciarelor sau al centrelor de reeducare.

(2) Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române, colaborează, în vederea realizării obiectivului prevăzut la art. 1, pentru constituirea, în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la nivelul fiecărui centru de reţinere şi arestare preventivă a unor comisii de evaluare formate din judecători delegaţi pentru executarea pedepselor privative de libertate, procurori şi personal din cadrul centrelor.

(3) Instituţiile prevăzute la art. 1 vor întreprinde demersurile necesare pentru constituirea în cadrul fiecărui penitenciar a cel puţin unei comisii de evaluare, formată din: un judecător delegat, un procuror, şeful structurii de evidenţă a deţinuţilor.

(4) În cazul constituirii a două sau mai multe comisii de evaluare, în cadrul uneia sau unora dintre acestea şeful structurii de evidenţă a deţinuţilor este înlocuit de către un lucrător din cadrul acesteia.

(5) Secretariatul comisiilor de evaluare va fi asigurat de către personalul penitenciarului, al centrului de reeducare sau al centrului de reţinere şi arestare preventivă, după caz.

(6) Instituţiile prevăzute la art. 1 cooperează în vederea facilitării începerii activităţii cel târziu la 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi asigură funcţionarea comisiilor până la data de 28 februarie 2014.

Art. 3. - (1) În termen de două zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române comunică preşedinţilor curţilor de apel, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel numărul comisiilor de evaluare care trebuie constituite la nivelul fiecăreia dintre unităţile şi subunităţile din subordinea acestora.

(2) În măsura în care numărul judecătorilor delegaţi pentru executarea pedepselor privative de libertate nu este suficient pentru a putea participa la comisiile de evaluare, preşedinţii curţilor de apel desemnează şi alţi judecători delegaţi pentru executarea pedepselor privative de libertate la unităţile de penitenciar din circumscripţia curţii de apel.

(3) Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel desemnează procurorii care îşi vor desfăşura activitatea în cadrul comisiilor de evaluare din fiecare penitenciar.

(4) Dispoziţiile alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător şi pentru desemnarea judecătorilor delegaţi pentru executarea pedepselor privative de libertate şi a procurorilor pentru a participa la comisiile de evaluare organizate în centrele de reţinere şi arestare preventivă din subordinea Poliţiei Române.

Art. 4. - (1) Comisiile de evaluare îndeplinesc următoarele sarcini:

a) analizează dosarele persoanelor care se află în executarea pedepselor privative de libertate şi ale persoanelor condamnate aflate în centrele de reţinere şi arestare preventivă. Fac obiectul analizei şi documentarele penale ale persoanelor aflate în întreruperea executării pedepselor sau măsurilor educative, ale persoanelor evadate şi ale celor transferate temporar pentru punerea la dispoziţia autorităţilor judiciare ale altor state, în temeiul Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată;

b) verifică, pentru fiecare persoană, cuantumul şi stadiul executării fiecărei pedepse;

c) identifică situaţiile condamnaţilor pentru fapte dezincriminate potrivit legii noi şi situaţiile care pot fi de natură să atragă aplicarea legii penale mai favorabile începând cu data intrării în vigoare a actelor normative prevăzute la art. 1;

d) identifică orice alte date, informaţii şi situaţii pe care le consideră relevante pentru aplicarea legii penale mai favorabile.

(2) Pentru fiecare persoană privată de libertate comisiile întocmesc fişe individuale care cuprind rezultatul verificărilor prevăzute la alin. (1) lit. b)-d).

Art. 5. - (1) Sesizarea instanţelor se va realiza potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

(2) Comisiile de evaluare au obligaţia de a transmite instanţelor competente să dispună cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile dosarul fiecărui condamnat cuprinzând toate documentele necesare pentru stabilirea incidenţei legii penale mai favorabile.

(3) În scopul îndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin. (2), comisiile pot solicita orice înscrisuri sau informaţii de natură să clarifice situaţia condamnatului. Comunicarea înscrisurilor şi informaţiilor de către instituţiile care le deţin se face de urgenţă.

Art. 6. - (1) În cadrul fiecărui centru de reeducare va funcţiona câte o comisie de evaluare, formată din câte un procuror şi două persoane din cadrul personalului centrului desemnate de conducerea acestuia.

(2) Dispoziţiile art. 1-5 se aplică în mod corespunzător.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul justiţiei,

Robert Marius Cazanciuc

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

Bucureşti, 30 octombrie 2013.

Nr. 836.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind aprobarea procedurilor de practică pentru asistenţi medicali generalişti

 

Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei de asistenţă medicală şi politici publice nr. E.N. 9.600/2013,

având în vedere prevederile art. 40 alin. (1) lit. j) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă procedurile de practică pentru asistenţi medicali generalişti prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Procedurile de practică pentru asistenţi medicali generalişti, aprobate prin prezentul ordin, se actualizează anual.

Art. 3. - Direcţia de asistenţă medicală şi politici publice din cadrul Ministerului Sănătăţii, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi unităţile sanitare publice şi private vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe-Eugen Nicolăescu

 

Bucureşti, 3 octombrie 2013.

Nr. 1.142.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII

HOTĂRÂRE

pentru completarea Regulamentului privind modul de desfăşurare a cursurilor de formare profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor şi atestare a rezultatelor obţinute, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 322/2005

 

Având în vedere dispoziţiile art. 106 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 134 alin. (4) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:

Art. I. - Regulamentul privind modul de desfăşurare a cursurilor de formare profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor şi atestare a rezultatelor obţinute, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 322/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 8 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La articolul 8, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

„(4) Cursurile de formare profesională continuă includ şi seminare de practică neunitară în domeniile drept civil, drept penal, litigii cu profesionişti şi contencios administrativ şi fiscal, organizate semestrial, cu participarea preşedinţilor secţiilor corespunzătoare de la curţile de apel.”

Art. II. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii,

procuror Oana Andrea Schmidt-Hăineală

 

Bucureşti, 8 octombrie 2013.

Nr. 1.081.