MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 272/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 272         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 14 aprilie 2014

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

34. - Lege pentru aderarea României la Protocolul din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi ai bagajelor lor, adoptat la Londra la 1 noiembrie 2002

 

Protocolul din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor

 

312. - Decret privind promulgarea Legii pentru aderarea României la Protocolul din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, adoptat la Londra la 1 noiembrie 2002

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

            Decizia nr. 85 din 18 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

265. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea anexei nr. 44 la Hotărârea Guvernului nr. 971/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Botoşani, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Botoşani

 

266. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1.359/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

29. - Ordin privind stabilirea tarifului reglementat pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale de Societatea Naţională de Gaze Naturale “Romgaz” - S.A. Mediaş

 

30. - Ordin privind stabilirea tarifului reglementat pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale de Societatea Comercială “Depomureş” - S.A. Târgu Mureş

 

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aderarea României la Protocolul din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, adoptat la Londra la 1 noiembrie 2002

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. - România aderă la Protocolul din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, adoptat la Londra la 1 noiembrie 2002, prin Actul final al Conferinţei internaţionale privind revizuirea Convenţiei de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, Londra 21 octombrie-1 noiembrie 2002, astfel cum a fost modificat prin rectificarea adoptată de Conferinţă, comunicată de Organizaţia Maritimă Internaţională prin documentul LEG/CON F.13/20/Corr.1 din 4 decembrie 2002.

Art. 2. - Cu ocazia depunerii instrumentului de aderare, România formulează rezerva prevăzută în “Rezerva şi Liniile directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena” adoptate de Comitetul juridic al Organizaţiei Maritime Internaţionale la 19 octombrie 2006, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. 2 din Decizia Consiliului din 12 decembrie 2011 cu privire la aderarea Uniunii Europene la Protocolul din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, cu excepţia articolelor 10 şi 11 din acesta (2Q12/22rUE), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 8 din 12 ianuarie 2012, şi potrivit Regulamentului (CE) nr. 392/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind răspunderea în caz de accident a transportatorilor de persoane pe mare, publicat în Jurnalul Oficial ai Uniunii Europene, seria L, nr. 131 din 28 mai 2009.

Art. 3. - Prezenta lege intră în vigoare la 120 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 27 martie 2014.

Nr. 34.

 

PROTOCOLUL DIN 2002

la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor

 

Statele părţi la prezentul protocol,

considerând că este oportună revizuirea Convenţiei de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, încheiată la Atena la 13 decembrie 1974, pentru a prevedea despăgubiri mărite, a introduce o răspundere strictă, a stabili o procedură simplificată de actualizare a sumelor corespunzătoare limitelor răspunderii şi pentru a garanta o asigurare obligatorie în beneficiul pasagerilor,

reamintind că Protocolul din 1976 la Convenţie introduce dreptul special de tragere ca unitate de cont în locul francului-aur,

notând că Protocolul din 1990 la Convenţie, care prevede despăgubiri mărite şi o procedură simplificată de actualizare a sumelor corespunzătoare limitelor răspunderii, nu a intrat în vigoare,

au convenit după cum urmează:

 

ARTICOLUL 1

 

În sensul prezentului protocol:

(1) Convenţie înseamnă textul Convenţiei de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor.

(2) Organizaţie înseamnă Organizaţia Maritimă Internaţională.

(3) Secretar general înseamnă Secretarul General al Organizaţiei.

 

ARTICOLUL 2

 

Articolul 1 alineatul (1) din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text:

“(1) a) transportator înseamnă o persoană care încheie sau în numele căreia se încheie un contract de transport, indiferent dacă transportul este executat de persoana respectivă sau de un transportator efectiv;

b) transportator efectiv înseamnă o persoană, alta decât transportatorul, ce poate fi proprietarul, navlositorul sau operatorul navei, care execută efectiv transportul, în parte sau în întregime; şi

c) transportator care execută efectiv transportul, în parte sau în întregime, înseamnă transportatorul efectiv sau transportatorul, în măsura în care acesta din urmă execută efectiv transportul.”

 

ARTICOLUL 3

 

(1) Articolul 1 alineatul (10) din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text:

“(10) Organizaţie înseamnă Organizaţia Maritimă Internaţională.”

(2) Următorul text se adaugă la articolul 1 alineatul (11) din Convenţie:

“(11) Secretar general înseamnă Secretarul General al Organizaţiei.”

 

ARTICOLUL 4

 

            Articolul 3 din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 3

Răspunderea transportatorului

(1) în caz de prejudiciu produs ca urmare a decesului sau a vătămării corporale a unui pasager, cauzate de un incident maritim, transportatorul este răspunzător în măsura în care prejudiciul suferit de pasagerul respectiv în urma unui astfel de incident nu depăşeşte 250.000 de unităţi de cont, cu excepţia cazului în care transportatorul dovedeşte că incidentul:

a) a fost cauzat de un act de război, ostilităţi, război civil, insurecţie sau de un fenomen natural cu caracter excepţional, inevitabil şi căruia nu i se poate opune rezistenţă; sau

b) a fost cauzat în întregime de o acţiune sau o omisiune deliberată a unui terţ.

Dacă şi în măsura în care valoarea prejudiciului depăşeşte limita menţionată mai sus, transportatorul este, de asemenea, răspunzător, cu excepţia cazului în care dovedeşte că incidentul care a cauzat prejudiciul nu s-a produs din vina sa sau ca urmare a neglijenţei sale.

(2) în caz de prejudiciu produs ca urmare a decesului sau a vătămării corporale a unui pasager, care nu au fost cauzate de un incident maritim, transportatorul este răspunzător dacă incidentul care a provocat prejudiciul s-a produs din vina sa sau ca urmare a neglijenţei sale. Sarcina dovedirii vinovăţiei sau a neglijenţei revine reclamantului.

(3) în caz de prejudiciu produs ca urmare a pierderii sau deteriorării bagajelor de cabină, transportatorul este răspunzător dacă incidentul care a provocat prejudiciul s-a produs din vina sa sau ca urmare a neglijenţei sale. Prezumţia de vină sau neglijenţă a transportatorului se aplică în cazul unui prejudiciu cauzat de un incident maritim.

(4) în caz de prejudiciu produs ca urmare a pierderii sau deteriorării altor bagaje decât cele de cabină, transportatorul este răspunzător dacă nu poate dovedi că incidentul care a provocat prejudiciul nu a intervenit din vina sa sau ca urmare a neglijenţei sale.

(5) în sensul prezentului articol:

a) incident maritim înseamnă naufragiu, răsturnare, coliziune sau eşuare a navei, explozii sau incendii la bord sau defecţiune a navei;

b) vina sau neglijenţa transportatorului include şi vina sau neglijenţa prepuşilor săi care acţionează în cadrul atribuţiilor lor de serviciu;

c) defecţiune a navei înseamnă orice funcţionare necorespunzătoare, avarie sau neconformitate cu normele de siguranţă aplicabile a oricărei părţi a navei sau a echipamentului aferent, atunci când sunt folosite pentru evacuarea, îmbarcarea şi debarcarea pasagerilor; sau atunci când sunt folosite pentru propulsie, guvernare, asigurarea siguranţei în navigaţie, legare, ancorare, sosire sau plecare de la dană sau loc de ancorare sau pentru controlul avariilor provocate de inundare; sau atunci când sunt folosite pentru lansarea mijloacelor de salvare; şi

d) prejudiciu nu include şi daunele punitive sau exemplare.

(6) Răspunderea transportatorului în conformitate cu prezentul articol se referă exclusiv la prejudiciile cauzate de incidente survenite în timpul transportului. Dovedirea faptului că incidentul care a cauzat prejudiciul a avut loc în timpul transportului, precum şi a întinderii prejudiciului revine reclamantului.

(7) Nicio dispoziţie din această convenţie nu aduce atingere dreptului transportatorului la o cale de atac împotriva unui terţ şi nici nu îi interzice să invoce în apărarea sa o neglijenţă concurentă, în conformitate cu articolul 6 din prezenta convenţie. Nicio dispoziţie din acest articol nu aduce atingere dreptului de limitare prevăzut la articolele 7 şi 8 din prezenta convenţie.

(8) Prezumţia de vinovăţie sau neglijenţă a unei părţi sau atribuirea sarcinii probei uneia dintre părţi nu împiedică examinarea probelor în favoarea părţii respective.”

 

ARTICOLUL 5

 

            Următorul text se adaugă ca articolul 41 din Convenţie:

„Articolul 41

Asigurarea obligatorie

(1) Atunci când pasagerii sunt transportaţi la bordul unei nave înmatriculate într-un stat parte la prezenta convenţie, cară este autorizată să transporte mai mult de 12 pasageri, şi prezenta convenţie este aplicabilă, orice transportator care execută efectiv transportul, în parte sau în întregime, trebuie să aibă o asigurare sau o altă garanţie financiară, cum ar fi o garanţie furnizată de o bancă sau o instituţie financiară similară, în scopul acoperirii răspunderii ce îi revine în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager, prevăzute în cadrul prezentei convenţii. Limita asigurării obligatorii sau a altei garanţii financiare trebuie să fie de cel puţin 250.000 de unităţi da cont per pasager, pentru fiecare situaţie în parte.

(2) După ce autoritatea competentă a unui stat parte s-a asigurat de îndeplinirea cerinţelor de la alineatul (1), se emite fiecărei nave un certificat care să ateste că o asigurare sau o altă garanţie financiară este în vigoare în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii. În cazul unei nave înmatriculate într-un stat parte, acest certificat se emite sau se vizează de către autoritatea competentă a statului de înmatriculare a navei; în cazul unei nave neînmatriculate într-un stat parte, certificatul poate fi emis sau vizat de autoritatea competentă a oricărui stat parte. Acest certificat trebuie să respecte modelul prezentat în anexa la prezenta convenţie şi să cuprindă următoarele informaţii;

a) numele navei, numărul sau literele distinctive şi portul de înmatriculare;

b) numele şi sediul principal ale transportatorului care execută efectiv transportul, în parte sau în întregime;

c) numărul IMO de identificare a navei; d) tipul şi durata garanţiei;

e) numele şi sediul principal ale asigurătorului sau ale altei persoane furnizoare de garanţie financiară şi, dacă este cazul, locul unde a fost încheiată asigurarea sau constituită altă garanţie financiară; şi

f) perioada de valabilitate a certificatului, care nu trebuie să depăşească perioada de valabilitate a asigurării sau a altei garanţii financiare.

(3) a) Un stat parte poate autoriza o instituţie sau o organizaţie recunoscută de către acesta să emită certificatul. Această instituţie sau organizaţie trebuie să informeze statul respectiv cu privire la emiterea fiecărui certificat. În orice caz, statul parte are obligaţia de a garanta în totalitate caracterul complet şi exact al certificatului astfel emis şi de a lua măsurile necesare pentru îndeplinirea acestei obligaţii.

b) Un stat parte notifică secretarului general următoarele:

(i) responsabilităţile specifice şi condiţiile competenţei delegate unei instituţii sau unei organizaţii recunoscute de către statul parte;

(ii) retragerea competenţei respective; şi

(iii) data de intrare în vigoare a acestei competenţe sau a retragerii ei. O competenţă delegată nu intră în vigoare mai devreme de 3 luni de la data la care s-a depus notificarea în acest sens la secretarul general.

c) Instituţia sau organizaţia autorizată să emită certificate în conformitate cu acest alineat trebuie, cel puţin, să fie autorizată şi să retragă aceste certificate atunci când condiţiile stabilite pentru emiterea lor nu mai sunt îndeplinite. În toate cazurile, instituţia sau organizaţia trebuie să înştiinţeze statul în numele căruia au fost emise certificatele despre retragerea acestora.

(4) Certificatul se întocmeşte în limba sau în limbile oficiale ale statului emitent. În cazul în care limba folosită este alta decât engleza, franceza sau spaniola, textul trebuie să includă şi o traducere în una dintre aceste limbi; dacă statul respectiv decide astfel, redactarea în limba sa oficială poate fi omisă.

(5) Certificatul este păstrat la bordul navei, iar o copie a acestuia se depune la autorităţile care ţin registrul de înmatriculare a navei sau, în cazul în care nava nu este înmatriculată într-un stat parte, la autoritatea statului care emite sau vizează certificatul.

(6) O asigurare sau altă garanţie financiară nu îndeplineşte cerinţele prezentului articol dacă poate înceta să producă efecte din alte cauze decât expirarea perioadei de valabilitate a asigurării sau a garanţiei specificate în certificat. Înainte de 3 luni de la data preavizului prezentat autorităţilor menţionate la alineatul (5), în cazul în care certificatul nu a fost predat autorităţilor în cauză sau nu s-a emis un nou certificat în perioada menţionată. Dispoziţiile precedente se aplică, de asemenea, oricărei modificări care face ca asigurarea sau garanţia financiară să nu mai îndeplinească cerinţele prezentului articol.

(7) Statul de înmatriculare a navei stabileşte, sub rezerva dispoziţiilor prezentului articol, condiţiile de emitere şi de valabilitate a certificatului.

(8) Nicio dispoziţie a acestei convenţii nu trebuie interpretată ca împiedicând un stat parte să se bazeze pe informaţiile obţinute de la alte state, de la Organizaţie sau de la alte organizaţii internaţionale, referitoare la situaţia financiară a asigurătorilor sau a altor furnizori de garanţii financiare în sensul prezentei convenţii. În astfel de cazuri, statul parte care se bazează pe informaţiile respective nu îşi poate declina răspunderea ce îi revine în calitate de stat care a emis certificatul

(9) Certificatele emise sau vizate sub responsabilitatea unui stat parte sunt acceptate de celelalte state părţi în sensul prezentei convenţii şi sunt considerate de către acestea ca având aceeaşi valoare ca şi certificatele emise sau vizate de ele, chiar dacă sunt emise sau vizate pentru o navă care nu este înmatriculată într-un stat parte. Un stat parte poate solicita, în orice moment, consultarea cu statul care a emis sau care a vizat certificatul, în eventualitatea în care consideră că asigurătorul sau garantul numit în certificatul de asigurare nu este capabil, din punct de vedere financiar, să îndeplinească obligaţiile impuse de prezenta convenţie.

(10) Orice cerere de despăgubire acoperită de asigurare sau de o altă garanţie financiară, în temeiul prezentului articol, poate fi formulată direct împotriva asigurătorului sau a altei persoane furnizoare de garanţie financiară. În acest caz, suma menţionată la alineatul (1) constituie limita răspunderii asigurătorului sau a altei persoane furnizoare de garanţie financiară, chiar dacă transportatorul sau transportatorul efectiv nu are dreptul la o limitare a răspunderii. Pârâtul poate uza de modalităţile de apărare pe care transportatorul menţionat la alineatul (1) are dreptul să le folosească în conformitate cu prezenta convenţie (cu excepţia celor legate de faliment sau lichidare). Pârâtul poate, de asemenea, invoca în apărarea sa faptul că prejudiciul a fost cauzat de fapta intenţionată a asiguratului, dar nu poate invoca niciun alt mijloc de apărare pe care ar fi avut dreptul să-l invoce într-o acţiune intentată de asigurat împotriva lui. În orice caz, pârâtul are dreptul să solicite ca transportatorul şi transportatorul efectiv să fie introduşi în cauză.

(11) Orice sumă provenită dintr-o asigurare sau altă garanţie financiară subscrisă în conformitate cu alineatul (1) trebuie să fie disponibilă exclusiv pentru acordarea despăgubirilor datorate în temeiul prezentei convenţii şi orice plată efectuată din aceste sume scade valoarea răspunderii provenite din această convenţie cu o sumă echivalentă cu cea plătită.

(12) Un stat parte nu trebuie să permită niciodată ca o navă aflată sub pavilionul său şi căreia i se aplică prezentul articol să opereze, dacă acesteia nu i s-a emis un certificat în conformitate cu alineatul (2) sau (15).

(13) Sub rezerva dispoziţiilor prezentului articol, fiecare stat parte trebuie să se asigure că, în conformitate cu dreptul său intern, asigurarea sau garanţia financiară, în limitele specificate la alineatul (1), este în vigoare pentru fiecare navă autorizată să transporte mai mult de 12 pasageri, indiferent de locul de înmatriculare, care intră sau iese dintr-un port aflat pe teritoriul său, în măsura în care prezenta convenţie este aplicabilă.

(14) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (5), un stat parte poate să notifice secretarului general că, în sensul alineatului (13), nu este obligatoriu ca navele să aibă la bord sau să prezinte certificatul menţionat la alineatul (2) atunci când intră sau ies dintr-un port aflat pe teritoriul său, cu condiţia ca statul parte care a emis certificatul să fi notificat secretarului general faptul că deţine, în format electronic, documente accesibile tuturor celorlalte state părţi, care atestă existenţa certificatului şi permit statelor părţi să se achite de obligaţiile ce decurg din alineatul (13).

(15) Dacă o navă aflată în proprietatea unui stat parte nu este acoperită de o asigurare sau de o altă garanţie financiară, dispoziţiile prezentului articol în acest sens nu se aplică în cazul navei respective, însă nava trebuie să deţină la bord un certificat emis de autoritatea competentă din statul de înmatriculare a navei, care să ateste faptul că nava se află în proprietatea statului respectiv şi că răspunderea navei este acoperită în limita prescrisă în conformitate cu alineatul (1). Acest certificat respectă, cât mai fidel posibil, modelul prevăzut la alineatul (2).”

 

ARTICOLUL 6

 

            Articolul 7 din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text:

“Articolul 7

Limita răspunderii în caz de deces sau vătămare corporală

 

(1) Răspunderea transportatorului în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager în sensul articolului 3 nu trebuie să depăşească în niciun caz 400.000 de unităţi de cont per pasager pentru fiecare incident în parte. Dacă, în conformitate cu legea statului în care se află instanţa sesizată, despăgubirile pot fi plătite eşalonat, suma totală a acestor plăţi eşalonate nu poate depăşi limita menţionată mai sus.

(2) Un stat parte poate stabili limita răspunderii menţionată la alineatul (1) prin dispoziţii specifice de drept intern, cu condiţia ca limita răspunderii prevăzută la nivel naţional, dacă există, să nu fie inferioară celei prevăzute la alineatul (1). Un stat parte

care face uz de posibilităţile prevăzute în acest alineat trebuie să informeze secretarul general cu privire la limita răspunderii stabilită sau la faptul că nu există o astfel de limită.”

 

ARTICOLUL 7

 

            Articolul 8 din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text:

“Articolul 8

Limita răspunderii în caz de pierdere sau deteriorare a bagajelor şl a vehiculelor

 

(1) Răspunderea transportatorului în caz de pierdere sau deteriorare a bagajelor de cabină nu trebuie să depăşească în niciun caz 2.250 de unităţi de cont per pasager pentru fiecare transport.

(2) Răspunderea transportatorului în caz de pierdere sau deteriorare a vehiculelor, inclusiv a bagajelor transportate în interiorul sau deasupra acestora, nu trebuie să depăşească în niciun caz 12.700 de unităţi de cont per vehicul pentru fiecare transport.

(3) Răspunderea transportatorului în caz de pierdere sau deteriorare a altor bagaje decât cele menţionate la alineatele (1) şi (2) nu trebuie să depăşească în niciun caz 3.375 de unităţi de cont per pasager pentru fiecare transport.

(4) Transportatorul şi pasagerul pot conveni ca răspunderea transportatorului să fie redusă cu o sumă care să nu depăşească 330 de unităţi de cont în caz de deteriorare a unui vehicul şi 149 de unităţi de cont per pasager în caz de pierdere sau deteriorare a altor bagaje, sumele respective deducându-se din valoarea pierderii sau a despăgubirii.”

 

ARTICOLUL 8

 

            Articolul 9 din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text:

“Articolul 9

Unitatea de cont şi conversia

 

(1) Unitatea de cont menţionată în prezenta convenţie este dreptul special de tragere, aşa cum este definit de Fondul Monetar Internaţional. Sumele menţionate la articolul 3 alineatul (1), articolul 4 bis alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8 sunt convertite în moneda naţională a statului în care se află instanţa sesizată, pe baza valorii monedei respective în raport cu dreptul special de tragere la data hotărârii sau la o dată stabilită de comun acord de către părţile implicate. Valoarea, în drepturi speciale de tragere, a monedei naţionale a unui stat parte care este membru al Fondului Monetar Internaţional se calculează în conformitate cu metoda de evaluare aplicată de Fondul Monetar Internaţional în vigoare la data respectivă pentru operaţiunile şi tranzacţiile sale. Valoarea, în drepturi speciale de tragere, a monedei naţionale a unui stat parte care nu este membru al Fondului Monetar Internaţional se calculează în modul stabilit de acel stat parte.

(2) Cu toate acestea, un stat care nu este membru al Fondului Monetar Internaţional şi a cărui legislaţie nu permite aplicarea dispoziţiilor alineatului (1) poate, la data ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la prezenta convenţie, dar şi ulterior, să declare că unitatea de cont prevăzută la alineatul (1) este egală cu 15 franci-aur. Francului-aur menţionat în acest alineat îi corespund 65,5 miligrame de aur cu o fineţe de nouă sute la mie. Conversia francului-aur în moneda naţională se face în conformitate cu legislaţia statului respectiv.

(3) Calculul menţionat la ultima teză de la alineatul (1) şi conversia menţionată la alineatul (2) se fac astfel încât, în măsura posibilului, să exprime în moneda naţională a statului parte aceeaşi valoare reală pentru sumele prevăzute la articolul 3 alineatul (1), articolul 41 alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8, aşa cum ar rezulta din aplicarea primelor 3 teze de la alineatul (1). Statele comunică secretarului general metoda de calcul în conformitate cu alineatul (1) sau rezultatul conversiei în conformitate cu alineatul (2), după caz, la depunerea instrumentului de ratificare, acceptare sau aprobare a prezentei convenţii sau de aderare la aceasta şi de fiecare dată când se produce o schimbare a acestei metode de calcul sau a rezultatelor.”

 

ARTICOLUL 9

 

Articolul 16 alineatul (3) din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text:

 

“(3) Motivele suspendării sau întreruperii termenului de prescripţie sunt reglementate de legea statului unde se află instanţa sesizată; însă, în niciun caz, o acţiune intentată în temeiul acestei convenţii nu poate fi introdusă după expirarea oricăruia dintre termenele de mai jos:

a) 5 ani de la data debarcării pasagerului sau de la data la care debarcarea ar fi trebuit să aibă loc, în funcţie de care este cea mai recentă; sau, dacă această dată este anterioară,

b) 3 ani de la data când reclamantul a luat cunoştinţă sau ar fi trebuit, în mod normal, să ia cunoştinţă de vătămarea corporală, pierderea sau daunele provocate de incident.”

 

ARTICOLUL 10

 

            Articolul 17 din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text:

“Articolul 17

Instanţa competentă

 

(1) O acţiune intentată în temeiul articolelor 3 şi 4 din prezenta convenţie trebuie introdusă, la alegerea reclamantului, pe lângă una dintre instanţele enumerate mai jos, cu condiţia ca aceasta să fie situată într-unui dintre statele părţi la această convenţie şi, în statele în care pot fi sesizate mai multe instanţe, în conformitate cu dreptul intern al fiecărui stat parte în materie de competenţă jurisdicţională:

a) instanţa din statul în care se află reşedinţa obişnuită sau sediul principal al pârâtului; sau

b) instanţa din statul în care se află locul de plecare sau cel de destinaţie, conform contractului de transport; sau

c) instanţa din statul în care se află domiciliul sau reşedinţa obişnuită a reclamantului, dacă pârâtul are un sediu în acel stat şi se află sub jurisdicţia acestuia; sau

d) instanţa din statul în care s-a încheiat contractul de transport, dacă pârâtul are un sediu în acei stat şi se află sub jurisdicţia acestuia.

(2) Acţiunile intentate în temeiul articolului 41 din prezenta convenţie sunt introduse, la alegerea reclamantului, pe lângă una dintre instanţele competente pentru introducerea unei acţiuni împotriva transportatorului sau a transportatorului efectiv, în conformitate cu alineatul (1).

(3) După producerea incidentului care a cauzat prejudiciul, părţile pot cădea de acord ca cererea de despăgubire să fie înaintată unei alte jurisdicţii sau să fie supusă arbitrajului.”

 

ARTICOLUL 11

 

            Următorul text se adaugă ca articolul 171 din Convenţie:

„Articolul 171

Recunoaşterea şi executarea hotărârilor

 

(1) Orice hotărâre pronunţată de o instanţă competentă în conformitate cu articolul 17, care este executorie în statul de origine unde nu mai poate face obiectul unei căi de atac ordinare, este recunoscută în toate celelalte state părţi, cu excepţia următoarelor cazuri:

a) în cazul în care hotărârea a fost obţinută în mod fraudulos; sau

b) în cazul în care pârâtul nu a fost înştiinţat într-un termen rezonabil şi nu a avut posibilitatea de a-şi susţine apărarea.

(2) O hotărâre recunoscută în conformitate cu alineatul (1) este executorie în fiecare stat parte de îndată ce se îndeplinesc procedurile necesare din respectivul stat. Aceste proceduri nu trebuie să permită o reexaminare pe fond a cererii.

(3) Un stat parte la prezentul protocol poate aplica alte norme pentru recunoaşterea şi executarea hotărârilor, cu condiţia ca acestea să aibă ca efect recunoaşterea şi executarea hotărârilor cel puţin în aceeaşi măsură ca şi pe baza alineatelor (1) şi (2).”

 

ARTICOLUL 12

 

            Articolul 18 din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 18

Nulitatea dispoziţiilor contractuale

 

            Sunt nule şi neavenite toate dispoziţiile contractuale stabilite înaintea incidentului care a cauzat decesul sau vătămarea corporală a unui pasager sau pierderea sau deteriorarea bagajelor sale, tinzând să exonereze orice persoană răspunzătoare în conformitate cu prezenta convenţie de răspunderea faţă de pasager sau să fixeze limite ale răspunderii inferioare celor stabilite de această convenţie, cu excepţia celor prevăzute la articolul 8 alineatul (4) sau tinzând să transfere sarcina probei ce incumbă transportatorului sau transportatorului efectiv sau având ca efect restricţionarea opţiunilor menţionate la articolul 17 alineatul (1) sau (2); cu toate acestea, nulitatea acestor dispoziţii nu implică nulitatea contractului de transport, care rămâne sub incidenţa dispoziţiilor prezentei convenţii.”

 

ARTICOLUL 13

 

            Articolul 20 din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text:

“Articolul 20

Daune nucleare

 

Nimeni nu este considerat răspunzător, în sensul prezentei convenţii, pentru prejudiciile cauzate de un accident nuclear:

a) dacă operatorul unei instalaţii nucleare este răspunzător pentru o astfel de daună în temeiul Convenţiei de la Paris din 29 iulie 1960 privind răspunderea civilă în domeniul energiei nucleare, astfel cum a fost modificată prin Protocolul adiţional din 28 ianuarie 1964, sau în temeiul Convenţiei de la Viena din 21 mai 1963 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare sau în temeiul oricărui act de modificare sau protocol în vigoare aferent acestora; sau

b) dacă operatorul unei instalaţii nucleare este răspunzător pentru o astfel de daună în temeiul legislaţiei naţionale care reglementează răspunderea pentru daune de acest tip, cu condiţia ca legislaţia respectivă să fie, în toate privinţele, la fel de favorabilă persoanelor susceptibile de a suferi prejudicii ca şi Convenţia de la Paris, cea de la Viena sau alte acte de modificare sau protocoale în vigoare aferente acestora.”

 

ARTICOLUL 14

Modelul certificatului

 

(1) Modelul certificatului prevăzut la anexa la prezentul protocol se încorporează ca anexă la Convenţie.

(2) Următorul text se adaugă la articolul 11 s din Convenţie:

“ARTICOLUL 11

Anexă

 

            Anexa la prezenta Convenţie face parte integrantă din aceasta.”

 

ARTICOLUL 15

Interpretarea şi aplicarea

 

(1) între părţile la prezentul protocol, Convenţia şi prezentul protocol se citesc şi se interpretează împreună ca un singur instrument.

(2) Convenţia, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, se aplică numai cererilor de despăgubire în urma unor evenimente care se produc după intrarea în vigoare pentru fiecare stat a prezentului protocol.

(3) Articolele 1-22 din Convenţie, astfel cum sunt revizuite prin prezentul protocol, împreună cu articolele 17-25 din prezentul protocol şi anexa la acesta, constituie şi sunt denumite Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor,

 

ARTICOLUL 16

 

            Următorul text se adaugă la articolul 221 din Convenţie:

„Articolul 221

Dispoziţii finale ale Convenţiei

 

            Articolele 17-25 ale Protocolului din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor constituie clauzele finale ale acestei convenţii. În prezenta convenţie, referirile la statele părţi constituie referiri la statele părţi la acest protocol.”

 

DISPOZIŢII FINALE

 

ARTICOLUL 17

Semnare, ratificare, acceptare, aprobare şi aderare

 

(1) Prezentul protocol este deschis pentru semnare Ea sediul Organizaţiei între 1 mai 2003 şi 30 aprilie 2004, iar apoi rămâne deschis pentru aderare.

(2) Statele îşi pot exprima acordul de a deveni parte la prezentul protocol prin:

a) semnare fără rezerve privind ratificarea, acceptarea sau aprobarea; sau

b) semnare sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare; sau

c) aderare.

(3) Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea se efectuează prin depunerea unui instrument în acest sens la secretarul general.

(4) Orice instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, depus după intrarea în vigoare a unui act de modificare a acestui protocol referitor la toate statele părţi actuale sau după adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a modificărilor referitoare la acele state părţi, se consideră ca aplicându-se acestui protocol astfel cum a fost modificat.

(5) Un stat nu trebuie să îşi exprime acordul de a deveni parte la prezentul protocol fără a denunţa, în cazul în care este parte:

a) Convenţia de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, încheiată la Atena la 13 decembrie 1974;

b) Protocolul la Convenţia de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, încheiat la Londra la 19 noiembrie 1976; şi

c) Protocolul din 1990 pentru modificarea Convenţiei de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, încheiat la Londra la 29 martie 1990, cu efect de la data intrării în vigoare a prezentului protocol pentru respectivul stat în conformitate cu articolul 20.

 

ARTICOLUL 18

State cu mal multe regimuri Juridice

 

(1) Dacă este alcătuit din mai multe unităţi teritoriale, în care sunt aplicabile regimuri juridice diferite în privinţa chestiunilor tratate în acest protocol, un stat poate declara, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, că prezentul protocol se aplică tuturor unităţilor sale teritoriale sau doar uneia sau mai multora dintre acestea şi îşi poate modifica oricând declaraţia depunând o altă declaraţie.

(2) Orice declaraţie de acest tip trebuie notificată secretarului general şi trebuie să specifice clar unităţile teritoriale cărora li se aplică acest protocol.

(3) Dacă un stat parte a făcut o astfel de declaraţie:

a) trimiterile la statui de înmatriculare a unei nave şi, în ceea ce priveşte certificatul de asigurare obligatorie, la statul care l-a emis sau vizat se interpretează ca trimiteri la unitatea teritorială respectivă în care este înmatriculată nava şi care emite sau vizează certificatul;

b) trimiterile la dispoziţiile dreptului intern, la limitele naţionale ale răspunderii şi la moneda naţională se interpretează ca trimiteri la dispoziţiile dreptului, la limitele de răspundere şi la moneda unităţii teritoriale în cauză; şi

c) trimiterile la instanţele şi la hotărârile care trebuie recunoscute de către statele părţi se interpretează ca trimiteri la instanţe şi, respectiv, hotărâri care trebuie recunoscute de către unitatea teritorială în cauză.

 

ARTICOLUL 19

Organizaţiile regionale de integrare economică

 

(1) O organizaţie regională de integrare economică, alcătuită din state suverane care i-au transferat competenţe referitoare la anumite aspecte reglementate de prezentul protocol, poate semna, ratifica, accepta, aproba sau adera la acest protocol. O organizaţie regională de integrare economică, parte la acest protocol, are drepturile şi obligaţiile unui stat parte, în măsura în care acea organizaţie regională de integrare economică este competentă în privinţa anumitor aspecte reglementate de prezentul protocol.

(2) Atunci când îşi exercită dreptul de vot în domenii în care este competentă, o organizaţie regională de integrare economică dispune de un număr de voturi egal cu numărul statelor sale componente care sunt părţi la prezentul protocol şi care i-au transferat competenţe în domeniile respective. O organizaţie regională de integrare economică nu îşi poate exercita dreptul de vot atunci când statele sale membre şi-l exercită şi invers.

(3) Atunci când numărul statelor părţi este relevant în sensul prezentului protocol, inclusiv - dar nu limitat la - articolele 20 şi 23 din acesta, organizaţia regională de integrare economică nu este considerată ca stat parte suplimentar, pe lângă membrii săi care sunt şi state părţi.

(4) în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, organizaţia regională de integrare economică trebuie să adreseze secretarului general o declaraţie în care să se specifice aspectele reglementate de prezentul protocol cu privire la care i-au fost transferate competenţe de către statele membre semnatare sau părţi ale prezentului protocol, precum şi orice alte restricţii relevante în raport cu domeniul de aplicare al competenţelor respective. Organizaţia regională de integrare economică trebuie să notifice fără întârziere secretarului general orice modificare în repartizarea competenţelor specificate în declaraţia menţionată în prezentul alineat, inclusiv noile transferuri de competenţe. Declaraţiile de acest tip sunt comunicate de către secretarul general, în conformitate cu articolul 24 din prezentul protocol.

(5) Statele părţi care sunt membre ale unei organizaţii regionale de integrare economică, parte, la rândul ei, la prezentul protocol, sunt considerate ca fiind competente în toate domeniile reglementate de prezentul protocol cu privire la care nu a fost în mod expres declarată sau notificată efectuarea unui transfer de competenţe către organizaţie în temeiul alineatului (4).

 

ARTICOLUL 20

Intrarea în vigoare

 

(1) Prezentul protocol intră în vigoare la 12 luni de la data la care cele 10 state fie l-au semnat fără rezerve privind ratificarea, acceptarea sau aprobarea, fie au depus instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la secretarul general.

(2) Pentru orice stat care ratifică, acceptă, aprobă sau aderă la prezentul protocol după ce condiţiile de intrare în vigoare prevăzute la alineatul (1) au fost îndeplinite, prezentul protocol intră în vigoare la 3 luni după data depunerii instrumentului corespunzător de către statul respectiv, dar nu înainte de intrarea în vigoare a prezentului protocol, în conformitate cu alineatul (1).

 

ARTICOLUL 21

Denunţare

 

(1) Prezentul protocol poate fi denunţat de orice stat parte, în orice moment după data la care intră în vigoare pentru acel stat parte.

(2) Denunţarea se efectuează prin depunerea unui instrument de denunţare la secretarul general.

(3) Denunţarea produce efecte după 12 luni sau un termen mai lung, specificat în instrumentul de denunţare, de la depunerea sa la secretarul general.

(4) între statele părţi la prezentul protocol, denunţarea de către oricare dintre ele a Convenţiei, în conformitate cu articolul 25 din aceasta, nu trebuie interpretată în niciun caz ca o denunţare a Convenţiei astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol.

 

ARTICOLUL 22

Revizuirea şi modificarea

 

(1) Organizaţia poate convoca o conferinţă în scopul revizuirii sau modificării prezentului protocol.

(2) Organizaţia poate convoca o conferinţă a statelor părţi la prezentul protocol în scopul revizuirii sau modificării acestuia, la cererea a cel puţin o treime dintre statele părţi.

 

ARTICOLUL 23

Modificarea limitelor

 

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 22, procedura specială definită în acest articol se aplică doar în scopul modificării limitelor fixate la articolul 3 alineatul (1), articolul 41 alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8 din Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol.

(2) La cererea a cel puţin jumătate - dar în nici un caz mai puţin de 6 - dintre statele părţi la prezentul protocol, orice propunere de modificare a limitelor, inclusiv a sumelor cu care răspunderea poate fi redusă, specificate la articolul 3 alineatul (1), articolul 41 alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8 din Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, este comunicată de către secretarul general tuturor statelor membre ale Organizaţiei şi tuturor statelor părţi.

(3) Orice modificare propusă şi difuzată după cum se prevede anterior este prezentată Comitetului juridic al Organizaţiei (denumit în continuare “Comitetul juridic*) spre examinare, după cel puţin 6 luni de la data difuzării.

(4) Toate statele părţi la Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, fie că sunt sau nu membre ale Organizaţiei, au dreptul să participe la lucrările Comitetului juridic în vederea examinării şi adoptării modificărilor.

(5) Modificările se adoptă cu o majoritate de două treimi din numărul statelor părţi la convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, prezente şi cu drept de vot în cadrul Comitetului juridic, lărgit în conformitate cu alineatul (4), cu condiţia ca cel puţin jumătate din numărul statelor părţi la Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, să fie prezente în momentul votării.

(6) în cazul în care hotărăşte cu privire la o propunere de modificare a limitelor, Comitetul juridic ţine seama de experienţa acumulată în materie de incidente şi, în special, de volumul daunelor care rezultă în urma acestora, de fluctuaţiile valorice ale monedei şi de efectul modificării propuse asupra costului asigurărilor.

(7) a) Nicio modificare a limitelor în temeiul prezentului articol nu poate fi examinată înainte de expirarea unui termen de 5 ani de la data la care prezentul protocol a fost deschis pentru semnare şi nici într-un termen mai scurt de 5 ani de la data intrării în vigoare a unei modificări anterioare, adoptate în temeiul prezentului articol.

b) Nicio limită nu poate fi majorată astfel încât să depăşească valoarea corespunzătoare limitei stabilite în Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, majorată cu 6% pe an, calculată ca dobândă compusă de la data la care prezentul protocol a fost deschis pentru semnare.

c) Nicio limită nu poate fi mărită astfel încât să depăşească valoarea corespunzătoare limitei stabilite în Convenţie, astfel cum a fost modificată prin prezentul protocol, înmulţită cu 3.

(8) Organizaţia notifică orice modificare adoptată în conformitate cu alineatul (5) tuturor statelor părţi. Modificarea se consideră acceptată la sfârşitul unei perioade de 18 luni de la data notificării, cu excepţia cazului în care, în această perioadă, cel puţin un sfert din statele care erau state părţi la data adoptării modificării transmit secretarului general că nu acceptă modificarea, situaţie în care modificarea este respinsă şi nu produce niciun efect.

(9) O modificare considerată ca acceptată în conformitate cu alineatul (8) intră în vigoare după optsprezece luni de la acceptare.

(10) Toate statele părţi au obligaţia să se conformeze modificării, în cazul în care nu denunţă prezentul protocol în conformitate cu articolul 21 alineatele (1) şi (2), cu cel puţin 6 luni înainte ca modificarea să intre în vigoare. O astfel de denunţare produce efecte din momentul în care intră în vigoare modificarea.

(11) în cazul în care o modificare a fost adoptată, dar perioada de 18 luni pentru acceptarea ei nu a expirat încă, un stat care devine stat parte în timpul acestei perioade are obligaţia să respecte modificarea în cazul în care aceasta intră în vigoare. Un stat care devine stat parte după această perioadă este obligat să respecte o modificare acceptată în conformitate cu alineatul (8). În cazurile menţionate în prezentul alineat, o modificare devine obligatorie pentru un stat în momentul în care ea intră în vigoare sau la data la care prezentul protocol intră în vigoare pentru statul respectiv, dacă aceasta survine mai târziu.

 

ARTICOLUL 24

Depozitarul

 

(1) Prezentul protocol şi orice modificare adoptată în conformitate cu articolul 23 se depun la secretarul general.

(2) Secretarul general:

a) informează statele care au semnat sau au acceptat Protocolul în legătură cu:

(i) fiecare nouă semnare sau depunere a unui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, ca şi data acestora; (ii) fiecare declaraţie sau comunicare în conformitate cu articolul 9 alineatele (2) şi (3), al articolului 18 alineatul (1) şi al articolului 19 alineatul (4) din Convenţie astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol;

(iii) intrarea în vigoare a prezentului protocol;

(iv) orice propunere de modificare a limitelor prezentate în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din prezentul protocol;

(v) orice modificare adoptată în conformitate cu articolul 23 alineatul (5) din prezentul protocol;

(vi) orice modificare considerată ca acceptată în conformitate cu articolul 23 alineatul (8) din prezentul protocol, precum şi data la care această modificare intră în vigoare în conformitate cu alineatele (9) şi (10) din articolul respectiv;

(vii) depunerea oricărui instrument de denunţare a prezentului protocol, împreună cu data depunerii acestuia şi data de la care denunţarea intră în vigoare; (viii) orice comunicare prevăzută de unul din articolele din prezentul protocol;

b) transmite copii certificate conforme ale prezentului protocol tuturor statelor care au semnat prezentul protocol sau au aderat la acesta.

(3) De îndată ce prezentul protocol intră în vigoare, textul acestuia se transmite de către secretarul general la Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru înregistrare şi publicare în conformitate cu articolul 102 din Carta Naţiunilor Unite.

 

ARTICOLUL 25

Regimul lingvistic

 

Prezentul protocol este întocmit într-un singur exemplar original, în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă, toate textele fiind în mod egal autentice.

Încheiat la Londra la întâi noiembrie două mii doi.

Drept care, subsemnaţii, pe deplin autorizaţi de guvernele lor respective, au semnat prezentul protocol.

 

 

ANEXĂ

 

Certificat de asigurare sau alt tip de garanţie financiară privind răspunderea în caz de deces sau vătămare corporală a pasagerilor

 

            Emis în conformitate cu dispoziţiile articolului 41 din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor

 

Numele navei

Numărul sau literele distinctive

Numărul IMO de identificare a navei

Portul de înmatriculare

Numele şi adresa completă ale sediului principal al transportatorului care execută efectiv transportul

 

 

 

 

 

 

Se adevereşte prin prezentul certificat că pentru nava sus-menţionată există o poliţă de asigurare valabilă sau o altă garanţie financiară care respectă cerinţele articolului 41 din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor

Tipul garanţiei........................................................................................................................................................................

Durata garanţiei.....................................................................................................................................................................

Mumele şi adresa asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau ale garantului (garanţilor)

Numele....................................................................................................................................................................................

Adresa....................................................................................................................................................................................

Prezentul certificat este valabil până la..............................................................................................................................

Emis sau vizat de Guvernul.................................................................................................................................................

                                    (denumirea completa a statului)

 

SAU

 

Se foloseşte următorul text în cazul în care un stat parte face uz de dispoziţiile articolului 41 alineatul (3):

Prezentul certificat este emis sub autoritatea Guvernului.....................................................................................................

                                    (denumirea completă a statului)

de către..........................................................................................................................................................................................

                                    (numele instituţiei sau al organizaţiei)

La.......................................................................................................... (locul) la data de......................................................... . (data)

 

...................................................................................................................................

(Semnătura şi funcţia persoanei oficiale care emite sau vizează certificatul)

 

Note explicative

 

1. Pe lângă denumirea statului se poate adăuga, eventual, şi cea a autorităţii publice competente din ţara în care este emis certificatul.

2. Dacă suma totală a garanţiei provine din mai multe surse, trebuie indicată suma provenită de la fiecare dintre acestea.

3. Dacă garanţia este furnizată sub mai multe forme, acestea trebuie enumerate.

4. La rubrica “Durata garanţiei” trebuie precizată data de la care garanţia produce efecte.

5. La rubrica “Adresă” a asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau a garantului (garanţilor) trebuie indicat sediul principal al asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau al garantului (garanţilor). Dacă este cazul, trebuie indicat şi sediul unde s-a încheiat asigurarea sau garanţia.

 

TEXTUL CONSOLIDAT

al Convenţiei de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor

 

Articolul 1

Definiţii

 

În prezenta convenţie, următoarele expresii au înţelesul de mai jos:

(1) a) transportator înseamnă o persoană care încheie sau în numele căreia se încheie un contract de transport, indiferent dacă transportul este executat efectiv de persoana respectivă sau de un transportator efectiv;

b) transportator efectiv înseamnă o persoană, alta decât transportatorul, ce poate fi proprietarul, navlositorul sau operatorul navei, care execută efectiv transportul, în parte sau în întregime; şi

c) transportator care execută efectiv transportul, în parte sau în întregime înseamnă transportatorul efectiv sau transportatorul, în măsura în care acesta din urmă execută efectiv transportul;

(2) contract de transport înseamnă un contract încheiat de către sau în numele unui transportator, pentru transportul pe mare al unui pasager sau al unui pasager şi al bagajelor sale, după caz;

(3) navă înseamnă numai o navă maritimă, exceptând orice vehicul pe pernă de aer;

(4) pasager înseamnă orice persoană transportată la bordul unei nave:

a) în baza unui contract de transport; sau

b) care, cu acordul transportatorului, însoţeşte un vehicul sau animale vii făcând obiectul unui contract de transport de mărfuri, care nu intră sub incidenţa prezentei convenţii;

(5) bagaje înseamnă orice obiecte sau vehicule transportate de către transportator în baza unui contract de transport, cu excepţia:

a) obiectelor şi vehiculelor transportate în baza unui contract de navlosire, al unui conosament sau al altui contract având ca obiect principal transportul de mărfuri; şi

b) anima le lor vii;

(6) bagaje de cabină înseamnă bagajele pe care pasagerul le are în cabina sa sau care sunt în alt mod în posesia, custodia ori sub controlul său. Cu excepţia aplicării alineatului (8) al acestui articol şi a articolului 8, bagajele de cabină includ şi bagajele pe care pasagerul le are în interiorul sau deasupra vehiculului său;

(7) pierderea sau deteriorarea bagajelor include şi prejudiciul material rezultat din nepredarea bagajelor către pasager într-un termen rezonabil de la sosirea navei pe care acestea au fost sau trebuiau transportate, dar nu şi din întârzierile provocate de conflicte de muncă;

(8) transport acoperă următoarele perioade:

a) referitor la pasager şi la bagajele sale de cabină, perioada în care pasagerul şi/sau bagajele sale de cabină se află la bordul navei sau sunt în curs de îmbarcare sau debarcare, precum şi perioada în timpul căreia pasagerul şi bagajele sale de cabină sunt transportate pe apă de la ţărm până la navă sau invers, în cazul în care costul acestui transport este inclus în preţul biletului sau dacă ambarcaţiunea folosită pentru acest transport auxiliar a fost pusă la dispoziţia pasagerului de către transportator. Cu toate acestea, transportul nu include, în privinţa pasagerului, perioada în care acesta se află într-o gară sau terminal maritim, pe chei sau pe altă instalaţie portuară;

b) referitor la bagajele de cabină, acoperă şi perioada în care pasagerul se află într-o gară sau terminal maritim, pe chei sau pe altă instalaţie portuară, în cazul în care bagajele respective au fost preluate de transportator, de prepusul sau agentul acestuia şi nu au fost predate pasagerului;

c) referitor la alte bagaje decât cele de cabină, perioada cuprinsă între momentul în care acestea au fost luate în primire de către transportator sau de către prepusul sau agentul său, pe ţărm sau la bord, şi momentul în care au fost predate de către transportator sau de către prepusul sau agentul său;

(9) transport internaţional înseamnă orice transport în care, conform contractului de transport, locul de plecare şi cel de destinaţie fie se află în două state diferite, fie se află în acelaşi stat, dar, conform contractului de transport sau itinerarului stabilit, există un port intermediar de escală pe teritoriul altui stat;

(10) Organizaţie înseamnă Organizaţia Maritimă Internaţională;

            (11) Secretar general înseamnă secretarul general al Organizaţiei.

 

Articolul 11

Anexă

 

            Anexa la prezenta convenţie face parte integrantă din aceasta.

 

Articolul 2

Punerea în aplicare

 

(1) Prezenta convenţie se aplică oricărui transport internaţional dacă:

a) nava arborează pavilionul unui stat parte la prezenta convenţie sau este înmatriculată într-un astfel de stat; sau

b) contractul de transport a fost încheiat într-un stat parte la prezenta convenţie; sau

c) conform contractului de transport, locul de plecare sau de destinaţie se află într-un stat parte la prezenta convenţie.

            (2) Fără a aduce atingere alineatului (1) din acest articol, convenţia nu se aplică atunci când transportul este supus unui regim de răspundere civilă din cadrul unei alte convenţii internaţionale privind transportul de pasageri sau bagaje printr-un alt mod de transport, în măsura în care dispoziţiile convenţiei respective se aplică în mod obligatoriu transportului pe mare.

 

Articolul 3

Răspunderea transportatorului

 

(1) în caz de prejudiciu produs ca urmare a decesului sau a vătămării corporale a unui pasager, cauzate de un incident maritim, transportatorul este răspunzător în măsura în care prejudiciul suferit de pasagerul respectiv în urma unui astfel de incident nu depăşeşte 250.000 de unităţi de cont, cu excepţia cazului în care transportatorul dovedeşte că incidentul:

a) a fost cauzat de un act de război, ostilităţi, război civil, insurecţie sau de un fenomen natural cu caracter excepţional, inevitabil şi căruia nu i se poate opune rezistenţă; sau

b) a fost cauzat în întregime de o acţiune sau o omisiune deliberată a unui terţ.

Dacă şi în măsura în care valoarea prejudiciului depăşeşte limita menţionată mai sus, transportatorul este, de asemenea, răspunzător, cu excepţia cazului în care dovedeşte că incidentul care a cauzat prejudiciul nu s-a produs din vina sa sau ca urmare a neglijenţei sale.

(2) în caz de prejudiciu produs ca urmare a decesului sau a vătămării corporale a unui pasager, care nu au fost cauzate de un incident maritim, transportatorul este răspunzător dacă incidentul care a provocat prejudiciul s-a produs din vina sa sau ca urmare a neglijenţei sale. Sarcina dovedirii vinovăţiei sau a neglijenţei revine reclamantului.

(3) în caz de prejudiciu produs ca urmare a pierderii sau deteriorării bagajelor de cabină, transportatorul este răspunzător dacă incidentul care a provocat prejudiciul s-a produs din vina sau ca urmare a neglijenţei sale. Prezumţia de vină sau neglijenţă a transportatorului se aplică în cazul unui prejudiciu cauzat de un incident maritim.

(4) în caz de prejudiciu produs ca urmare a pierderii sau deteriorării altor bagaje decât cele de cabină, transportatorul este răspunzător dacă nu poate dovedi că incidentul care a provocat prejudiciul nu a intervenit din vina sa sau ca urmare a neglijenţei sale.

(5) în sensul prezentului articol:

a) incident maritim înseamnă naufragiu, răsturnare, coliziune sau eşuare a navei, explozii sau incendii la bord sau defecţiune a navei;

b) vina sau neglijenţa transportatorului include şi vina sau neglijenţa prepuşilor săi care acţionează în cadrul atribuţiilor lor de serviciu;

c) defecţiune a navei înseamnă orice funcţionare necorespunzătoare, avarie sau neconformitate cu normele de siguranţă aplicabile a oricărei părţi a navei sau a echipamentului aferent, atunci când sunt folosite pentru evacuarea, îmbarcarea şi debarcarea pasagerilor; sau atunci când sunt folosite pentru propulsie, guvernare, asigurarea siguranţei în navigaţie, legare sau ancorare, sosire sau plecare de la dană ori loc de ancorare, sau pentru controlul avariilor provocate de inundare; sau atunci când sunt folosite pentru lansarea mijloacelor de salvare; şi

d) prejudiciu nu include şi daunele punitive sau exemplare.

(6) Răspunderea transportatorului în conformitate cu prezentul articol se referă exclusiv la prejudiciile cauzate de incidente survenite în timpul transportului. Dovedirea faptului că incidentul care a cauzat prejudiciul a avut loc în timpul transportului, precum şi a întinderii prejudiciului revine reclamantului.

(7) Nicio dispoziţie din această Convenţie nu aduce atingere dreptului transportatorului la o cale de atac împotriva unui terţ şi nici nu îi interzice să invoce în apărarea sa o neglijenţă concurentă, în conformitate cu articolul 6 din prezenta convenţie. Nicio dispoziţie din acest articol nu aduce atingere dreptului de limitare prevăzut la articolele 7 şi 8 din prezenta convenţie.

            (8) Prezumţia de vinovăţie sau neglijenţă a unei părţi sau atribuirea sarcinii probei uneia dintre părţi nu împiedică examinarea probelor în favoarea părţii respective.

 

Articolul 4

Transportatorul efectiv

 

(1) Dacă efectuarea unei părţi sau a întregului transport a fost încredinţată unui transportator efectiv, transportatorul este în continuare răspunzător pentru întregul transport, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii. În plus, transportatorul efectiv are drepturile şi obligaţiile ce decurg din dispoziţiile prezentei convenţii pentru acea parte a transportului pe care o efectuează.

(2) Transportatorul este răspunzător, în ceea ce priveşte transportul efectuat de transportatorul efectiv, pentru actele şi omisiunile acestuia, precum şi pentru cele ale prepuşilor şi agenţilor transportatorului efectiv acţionând în cadrul atribuţiilor lor de serviciu.

(3) Orice acord special, în temeiul căruia transportatorul îşi asumă obligaţii neimpuse de prezenta convenţie sau renunţă la anumite drepturi conferite de prezenta convenţie, se aplică transportatorului efectiv doar dacă acesta îşi dă acordul în mod expres şi în scris.

(4) Atunci când şi în măsura în care atât transportatorul, cât şi transportatorul efectiv sunt răspunzători, răspunderea lor este solidară.

            (5) Nicio dispoziţie a prezentului articol nu aduce atingere dreptului transportatorului şi al transportatorului efectiv la o cale de atac.

 

Articolul 41

Asigurarea obligatorie

 

(1) Atunci când pasagerii sunt transportaţi la bordul unei nave înmatriculate într-un stat parte la prezenta convenţie, care este autorizată să transporte mai mult de 12 pasageri, şi prezenta convenţie este aplicabilă, orice transportator care execută efectiv transportul, în parte sau în întregime, trebuie să aibă o asigurare sau o altă garanţie financiară, cum ar fi o garanţie furnizată de o bancă sau o instituţie financiară similară, în scopul acoperirii răspunderii ce îi revine în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager, prevăzute în cadrul prezentei convenţii. Limita asigurării obligatorii sau a altei garanţii financiare trebuie să fie de cel puţin 250.000 de unităţi de cont per pasager, pentru flecare situaţie în parte.

(2) După ce autoritatea competentă a unui stat parte s-a asigurat de îndeplinirea cerinţelor de la alineatul (1), se emite fiecărei nave un certificat care să ateste că o asigurare sau o altă garanţie financiară este în vigoare în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii. În cazul unei nave înmatriculate într-un stat parte, acest certificat se emite sau se vizează de către autoritatea competentă a statului de înmatriculare a navei; în cazul unei nave neînmatriculate într-un stat parte, certificatul poate fi emis sau vizat de autoritatea competentă a oricărui stat parte. Acest certificat trebuie să respecte modelul prezentat în anexa la prezenta convenţie şi să cuprindă următoarele informaţii:

a) numele navei, numărul sau literele distinctive şi portul de înmatriculare;

b) numele şi sediul principal al transportatorului care execută efectiv transportul, în parte sau în întregime;

c) numărul IMO de identificare a navei;

d) tipul şi durata garanţiei;

e) numele şi sediul principal al asigurătorului sau al altei persoane furnizoare de garanţie financiară şi, dacă este cazul, locul unde a fost încheiată asigurarea sau constituită altă garanţie financiară; şi

f) perioada de valabilitate a certificatului, care nu trebuie să depăşească perioada de valabilitate a asigurării sau a altei garanţii financiare.

(3) a) Un stat parte poate autoriza o instituţie sau o organizaţie recunoscută de către acesta să emită certificatul. Această instituţie sau organizaţie trebuie să informeze statul respectiv cu privire la emiterea fiecărui certificat. În orice caz, statul parte are obligaţia de a garanta în totalitate caracterul complet şi exact al certificatului astfel emis şi de a lua măsurile necesare pentru îndeplinirea acestei obligaţii.

b) Un stat parte notifică secretarului general următoarele:

(i) responsabilităţile specifice şi condiţiile competenţei delegate unei instituţii sau unei organizaţii recunoscute de către statul parte; (ii) retragerea competenţei respective; şi (iii) data de intrare în vigoare a acestei competenţe sau a retragerii ei. O competenţă delegată nu intră în vigoare mai devreme de 3 luni de la data la care s-a depus notificarea în acest sens la secretarul general.

c) Instituţia sau organizaţia autorizată să emită certificate în conformitate cu acest alineat trebuie, cel puţin, să fie autorizată şi să retragă aceste certificate atunci când condiţiile stabilite pentru emiterea lor nu mai sunt îndeplinite. În toate cazurile, instituţia sau organizaţia trebuie să înştiinţeze statul în numele căruia au fost emise certificatele despre retragerea acestora.

(4) Certificatul se întocmeşte în limba sau în limbile oficiale ale statului emitent. În cazul în care limba folosită este alta decât engleza, franceza sau spaniola, textul trebuie să includă şi o traducere în una dintre aceste limbi; dacă statul respectiv decide astfel, redactarea în limba sa oficială poate fi omisă.

(5) Certificatul este păstrat la bordul navei, iar o copie a acestuia se depune la autorităţile care ţin registrul de înmatriculare a navei sau, în cazul în care nava nu este înmatriculată într-un stat parte, la autoritatea statului care emite sau vizează certificatul.

(6) O asigurare sau altă garanţie financiară nu îndeplineşte cerinţele prezentului articol dacă poate înceta să producă efecte din alte cauze decât expirarea perioadei de valabilitate a asigurării sau a garanţiei specificate în certificat, înainte de 3 luni de la data preavizului prezentat autorităţilor menţionate la alineatul (5), în cazul în care certificatul nu a fost predat autorităţilor în cauză sau nu s-a emis un nou certificat în perioada menţionată. Dispoziţiile precedente se aplică, de asemenea, oricărei modificări care face ca asigurarea sau garanţia financiară să nu mai îndeplinească cerinţele prezentului articol.

(7) Statul de înmatriculare a navei stabileşte, sub rezerva dispoziţiilor prezentului articol, condiţiile de emitere şi de valabilitate a certificatului.

(8) Nicio dispoziţie a acestei convenţii nu trebuie interpretată ca împiedicând un stat parte să se bazeze pe informaţiile obţinute de la alte state, de la Organizaţie sau de la alte organizaţii internaţionale, referitoare la situaţia financiară a asigurătorilor sau a altor furnizori de garanţii financiare în sensul prezentei convenţii. În astfel de cazuri, statul parte care se bazează pe informaţiile respective nu îşi poate declina răspunderea ce îi revine în calitate de stat care a emis certificatul.

(9) Certificatele emise sau vizate sub responsabilitatea unui stat parte sunt acceptate de celelalte state părţi în sensul prezentei convenţii şi sunt considerate de către acestea ca având aceeaşi valoare ca şi certificatele emise sau vizate de ele, chiar dacă sunt emise sau vizate pentru o navă care nu este înmatriculată într-un stat parte. Un stat parte poate solicita, în orice moment, consultarea cu statul care a emis sau care a vizat certificatul, în eventualitatea în care consideră că asigurătorul sau garantul numit în certificatul de asigurare nu este capabil, din punct de vedere financiar, să îndeplinească obligaţiile impuse de prezenta convenţie.

(10) Orice cerere de despăgubire acoperită de asigurare sau de o altă garanţie financiară, în temeiul prezentului articol, poate fi formulată direct împotriva asigurătorului sau a altei persoane furnizoare de garanţie financiară. În acest caz, suma menţionată la alineatul (1) constituie limita răspunderii asigurătorului sau a altei persoane furnizoare de garanţie financiară, chiar dacă transportatorul sau transportatorul efectiv nu au dreptul la o limitare a răspunderii. Pârâtul poate uza de modalităţile de apărare pe care transportatorul menţionat la alineatul (1) are dreptul să le folosească în conformitate cu prezenta convenţie (cu excepţia celor legate de faliment sau lichidare). Pârâtul poate, de asemenea, invoca în apărarea sa faptul că prejudiciul a fost cauzat de fapta intenţionată a asiguratului, dar nu poate invoca niciun alt mijloc de apărare pe care ar fi avut dreptul să-l invoce într-o acţiune intentată de asigurat împotriva lui. În orice caz, pârâtul are dreptul să solicite ca transportatorul şi transportatorul efectiv să fie introduşi în cauză.

(11) Orice sumă provenită dintr-o asigurare sau altă garanţie financiară subscrisă în conformitate cu alineatul (1) trebuie să fie disponibilă exclusiv pentru acordarea despăgubirilor datorate în temeiul prezentei convenţii şi orice plată efectuată din aceste sume scade valoarea răspunderii provenite din această convenţie cu o sumă echivalentă cu cea plătită.

(12) Un stat parte nu trebuie să permită niciodată ca o navă aflată sub pavilionul său şi căreia i se aplică prezentul articol să opereze, dacă acesteia nu i s-a emis un certificat în conformitate cu alineatul (2) sau (15).

(13) Sub rezerva dispoziţiilor prezentului articol, fiecare stat parte trebuie să se asigure că, în conformitate cu dreptul său intern, asigurarea sau garanţia financiară, în limitele specificate la alineatul (1), este în vigoare pentru fiecare navă autorizată să transporte mai mult de 12 pasageri, indiferent de locul de înmatriculare, care intră sau iese dintr-un port aflat pe teritoriul său, în măsura în care prezenta convenţie este aplicabilă.

(14) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (5), un stat parte poate să notifice secretarului generai că, în sensul alineatului (13), nu este obligatoriu ca navele să aibă la bord sau să prezinte certificatul menţionat la alineatul (2) atunci când intră sau ies dintr-un port aflat pe teritoriul său, cu condiţia ca statul parte care a emis certificatul să fi notificat secretarului general faptul că deţine, în format electronic, documente accesibile tuturor celorlalte state părţi, care atestă existenţa certificatului şi permit statelor părţi să se achite de obligaţiile ce decurg din alineatul (13).

            (15) Dacă o navă aflată în proprietatea unui stat parte nu este acoperită de o asigurare sau de o altă garanţie financiară, dispoziţiile prezentului articol în acest sens nu se aplică în cazul navei respective, însă nava trebuie să deţină la bord un certificat emis de autoritatea competentă din statul de înmatriculare a navei, care să ateste faptul că nava se află în proprietatea statului respectiv şi că răspunderea navei este acoperită în limita prescrisă în conformitate cu alineatul (1). Acest certificat respectă, cât mai fidel posibil, modelul prevăzut la alineatul (2).

 

Articolul 5

Bunuri de valoare

 

            Transportatorul nu este răspunzător în caz de pierdere sau deteriorare a banilor, titlurilor negociabile, aurului, argintului, bijuteriilor, accesoriilor, operelor de artă sau a altor bunuri de valoare, cu excepţia cazului când aceste bunuri de valoare au fost depozitate la transportator cu acordul acestuia şi cu scopul de a fi păstrate în siguranţă, caz în care transportatorul este răspunzător până la limita prevăzută la alineatul (3) din articolul 8, dacă nu s-a stabilit o altă limită superioară în conformitate cu articolul 10 alineatul (1).

 

Articolul 6

Vina pasagerului

 

            Dacă transportatorul dovedeşte că decesul sau vătămarea corporală a pasagerului ori pierderea sau deteriorarea bagajelor au intervenit, în totalitate ori în parte, din vina sau ca urmare a neglijenţei pasagerului, instanţa sesizată poate exonera total sau parţial transportatorul de răspundere, în conformitate cu legea statului în care se află instanţa respectivă.

 

Articolul 7

Limita răspunderii în caz de deces sau vătămare corporală

 

(1) Răspunderea transportatorului în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager în sensul articolului 3 nu trebuie să depăşească în niciun caz 400.000 de unităţi de cont per pasager pentru fiecare incident în parte. Dacă, în conformitate cu legea statului în care se află instanţa sesizată, despăgubirile pot fi plătite eşalonat, suma totală a acestor plăţi eşalonate nu poate depăşi limita menţionată mai sus.

            (2) Un stat parte poate stabili limita răspunderii menţionată la alineatul (1) prin dispoziţii specifice de drept intern, cu condiţia ca limita răspunderii prevăzută la nivel naţional, dacă există, să nu fie inferioară celei prevăzute la alineatul (1). Un stat parte care face uz de posibilităţile prevăzute în acest alineat trebuie să informeze secretarul general cu privire la limita răspunderii stabilită sau la faptul că nu există o astfel de limită.

 

Articolul 8

Limita răspunderii în caz de pierdere sau deteriorare a bagajelor şi a vehiculelor

 

(1) Răspunderea transportatorului în caz de pierdere sau deteriorare a bagajelor de cabină nu trebuie să depăşească în niciun caz 2.250 de unităţi de cont per pasager pentru fiecare transport.

(2) Răspunderea transportatorului în caz de pierdere sau deteriorare a vehiculelor, inclusiv a bagajelor transportate în interiorul sau deasupra acestora, nu trebuie să depăşească în niciun caz 12.700 de unităţi de cont per vehicul pentru fiecare transport.

(3) Răspunderea transportatorului în caz de pierdere sau deteriorare a altor bagaje decât cele menţionate la alineatele (1) şi (2) nu trebuie să depăşească în niciun caz 3.375 de unităţi de cont per pasager pentru fiecare transport.

            (4) Transportatorul şi pasagerul pot conveni ca răspunderea transportatorului să fie redusă cu o sumă care să nu depăşească 330 de unităţi de cont în caz de deteriorare a unui vehicul şi 149 de unităţi de cont per pasager în caz de pierdere sau deteriorare a altor bagaje, sumele respective deducându-se din valoarea pierderii sau a despăgubirii.

 

Articolul 9

Unitatea de cont şl conversia

 

(1) Unitatea de cont menţionată în prezenta convenţie este dreptul special de tragere, aşa cum este definit de Fondul Monetar Internaţional. Sumele menţionate la articolul 3 alineatul (1), articolul 41 alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8 sunt convertite în moneda naţională a statului în care se află instanţa sesizată, pe baza valorii monedei respective în raport cu dreptul special de tragere la data hotărârii sau la o dată stabilită de comun acord de către părţile implicate. Valoarea, în drepturi speciale de tragere, a monedei naţionale a unui stat parte care este membru al Fondului Monetar Internaţional se calculează în conformitate cu metoda de evaluare aplicată de Fondul Monetar Internaţional în vigoare la data respectivă pentru operaţiunile şi tranzacţiile sale. Valoarea, în drepturi speciale de tragere, a monedei naţionale a unui stat parte care nu este membru al Fondului Monetar Internaţional se calculează în modul stabilit de acel stat parte.

(2) Cu toate acestea, un stat care nu este membru al Fondului Monetar Internaţional şi a cărui legislaţie nu permite aplicarea dispoziţiilor alineatului (1) poate, la data ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la prezenta convenţie, dar şi ulterior, să declare că unitatea de cont prevăzută la alineatul (1) este egală cu 15 franci-aur, Francului-aur menţionat în acest alineat îi corespund 65,5 miligrame de aur cu o fineţe de nouă sute la mie. Conversia francului-aur în moneda naţională se face în conformitate cu legislaţia statului respectiv.

            (3) Calculul menţionat la ultima teză de la alineatul (1) şi conversia menţionată la alineatul (2) se fac astfel încât, în măsura posibilului, să exprime în moneda naţională a statului parte aceeaşi valoare reală pentru sumele prevăzute la articolul 3 alineatul (1), articolul 41 alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8, aşa cum ar rezulta din aplicarea primelor trei teze de la alineatul (1). Statele comunică secretarului general metoda de calcul în conformitate cu alineatul (1) sau rezultatul conversiei în conformitate cu alineatul (2), după caz, la depunerea instrumentului de ratificare, acceptare sau aprobare a prezentei convenţii sau de aderare la aceasta şi de fiecare dată când se produce o schimbare a acestei metode de calcul sau a rezultatelor.

 

Articolul 10

Dispoziţii suplimentare privind limitele răspunderii

 

(1) Transportatorul şi pasagerul pot cădea de acord, în mod expres şi în scris, asupra unor limite mai ridicate ale răspunderii decât cele prevăzute la articolele 7 şi 8.

            (2) Dobânzile aferente despăgubirilor şi cheltuielile de judecată nu sunt incluse în limitele răspunderii prevăzute la articolele 7 şi 8.

 

Articolul 11

Modalităţi de apărare şi limite în cazul prepuşilor transportatorului

 

            Dacă se intentează o acţiune împotriva unui prepus sau agent al transportatorului sau al transportatorului efectiv, având ca obiect despăgubirile menţionate în prezenta convenţie, prepusul sau agentul respectiv este îndreptăţit, dacă dovedeşte că a acţionat în cadrul atribuţiilor sale de serviciu, să se prevaleze de aceleaşi modalităţi de apărare şi limite ale răspunderii pe care transportatorul sau transportatorul efectiv au dreptul să le invoce în temeiul prezentei convenţii.

 

Articolul 12

Cumularea cererilor de despăgubire

 

(1) Din momentul în care produc efecte, limitele răspunderii prevăzute la articolele 7 şi 8 se aplică sumei totale a despăgubirilor ce pot fi obţinute în urma tuturor solicitărilor intervenite ca urmare a decesului sau a vătămării corporale a unui pasager sau a pierderii sau deteriorării bagajelor acestuia.

(2) în ceea ce priveşte transportul efectuat de transportatorul efectiv, suma totală ce poate fi solicitată transportatorului, transportatorului efectiv, prepuşilor şi agenţilor lor acţionând în cadrul atribuţiilor lor de serviciu nu depăşeşte suma cea mai mare ce poate fi imputată fie transportatorului, fie transportatorului efectiv în temeiul prezentei convenţii, însă niciuneia dintre aceste persoane nu i se poate cere să plătească o sumă ce depăşeşte limita care îi este aplicabilă.

            (3) în toate situaţiile în care un prepus sau agent al transportatorului sau al transportatorului efectiv poate, în conformitate cu articolul 11 din prezenta convenţie, să se prevaleze de limitele răspunderii prevăzute la articolele 7 şi 8 din aceasta, suma totală a despăgubirilor imputabilă transportatorului sau, după caz, transportatorului efectiv şi prepusului sau agentului respectiv nu depăşeşte aceste limite.

 

Articolul 13

Pierderea dreptului de a se prevala de limitele răspunderii

 

(1) Transportatorul pierde dreptul de a beneficia de limitele răspunderii, prevăzute la articolele 7 şi 8, precum şi la alineatul (1) din articolul 10, dacă se dovedeşte că prejudiciul a fost cauzat de o acţiune sau de o omisiune comisă de transportator fie cu intenţia de a provoca prejudiciul respectiv, fie din imprudenţă şi fiind conştient că este probabil ca acesta să se producă.

            (2) Prepusul sau agentul transportatorului sau al transportatorului efectiv nu au dreptul de a se prevala de aceste limite, dacă se dovedeşte că prejudiciul a fost cauzat de o acţiune sau de o omisiune comisă de prepus sau de agent fie cu intenţia de a provoca prejudiciul respectiv, fie din imprudenţă şi fiind conştient că este probabil ca acesta să se producă.

 

Articolul 14

Temeiul acţiunilor în despăgubire

 

            Nicio acţiune în despăgubire pentru decesul sau vătămarea corporală a unui pasager sau pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor nu poate fi intentată împotriva transportatorului sau transportatorului efectiv altfel decât în temeiul prezentei convenţii.

 

Articolul 15

Notificarea pierderii sau deteriorării bagajelor

 

(1) Pasagerul adresează o notificare scrisă transportatorului sau agentului său:

a) în caz de deteriorare aparentă a bagajelor:

(i) pentru bagajele de cabină, înaintea sau în momentul debarcării pasagerului;

(ii) pentru toate celelalte bagaje, înaintea sau în momentul predării lor;

b) în caz de deteriorare a bagajelor care nu este aparentă sau de pierdere a bagajelor, în termen de 15 zile de la data debarcării, de la data predării acestora sau de la data la care predarea ar fi trebuit să aibă loc.

(2) Dacă pasagerul nu se conformează dispoziţiilor acestui articol, se consideră că, în lipsa probei contrariului, acesta a primit bagajele în stare bună.

            (3) Notificarea scrisă nu este necesară dacă starea bagajelor a făcut obiectul unei constatări sau al unei inspecţii comune în momentul primirii.

 

Articolul 16

Termenul de prescripţie a acţiunilor

 

(1) Orice acţiune pentru daune intentată în urma decesului sau a vătămării corporale a unui pasager sau a pierderii sau deteriorării bagajelor se prescrie după 2 ani.

(2) Termenul de prescripţie se calculează după cum urmează:

a) în caz de vătămare corporală, începând de la data debarcării pasagerului;

b) în caz de deces intervenit în timpul transportului, începând de la data când pasagerul ar fi trebuit să debarce, iar în caz de vătămare corporală survenită în timpul transportului şi în urma căreia pasagerul a decedat după debarcare, începând de la data decesului, cu condiţia ca acest termen să nu depăşească 3 ani de la data debarcării;

c) în caz de pierdere sau deteriorare a bagajelor, începând de la data debarcării sau de la data la care debarcarea ar fi trebuit să aibă Soc, în funcţie de care este cea mai recentă.

(3) Motivele suspendării sau întreruperii termenului de prescripţie sunt reglementate de legea statului unde se află instanţa sesizată; însă, în niciun caz, o acţiune intentată în temeiul acestei convenţii nu poate fi introdusă după expirarea oricăruia dintre termenele de mai jos:

a) 5 ani de la data debarcării pasagerului sau de la data la care debarcarea ar fi trebuit să aibă loc, în funcţie de care este cea mai recentă; sau, dacă această dată este anterioară,

b) 3 ani de la data când reclamantul a luat cunoştinţă sau ar fi trebuit, în mod normal, să ia cunoştinţă de vătămarea corporală, pierderea sau daunele provocate de incident.

            (4) Fără a aduce atingere dispoziţiilor de la alineatele (1), (2) şi (3) din prezentul articol, termenul de prescripţie poate fi prelungit în urma unei declaraţii a transportatorului sau a unui acord al părţilor, intervenite după incidentul care a dus la intentarea cauzei. Atât declaraţia, cât şi acordul sunt consemnate în scris.

 

Articolul 17

Instanţa competentă

 

(1) O acţiune intentată în temeiul articolelor 3 şi 4 din prezenta convenţie trebuie introdusă, la alegerea reclamantului, pe lângă una dintre instanţele enumerate mai jos, cu condiţia ca aceasta să fie situată într-unui dintre statele părţi la această Convenţie şi, în statele în care pot fi sesizate mai multe instanţe, în conformitate cu dreptul intern al fiecărui stat parte în materie de competenţă jurisdicţională:

a) instanţa din statul în care se află reşedinţa obişnuită sau sediul principal al pârâtului; sau

b) instanţa din statul în care se află locul de plecare sau cel de destinaţie, conform contractului de transport; sau

c) instanţa din statul în care se află domiciliul sau reşedinţa obişnuită a reclamantului, dacă pârâtul are un sediu în acel Stat şi se află sub jurisdicţia acestuia; sau

d) instanţa din statul în care s-a încheiat contractul de transport, dacă pârâtul are un sediu în acel stat şi se află sub jurisdicţia acestuia.

(2) Acţiunile intentate în temeiul articolului 41 din prezenta convenţie trebuie introduse, la alegerea reclamantului, pe lângă una dintre instanţele competente pentru introducerea unei acţiuni împotriva transportatorului sau a transportatorului efectiv, în conformitate cu alineatul (1).

            (3) După producerea incidentului care a cauzat prejudiciul, părţile pot cădea de acord ca cererea de despăgubire să fie înaintată unei alte jurisdicţii sau să fie supusă arbitrajului.

 

Articolul 171

Recunoaşterea şi executarea hotărârilor

 

(1) Orice hotărâre pronunţată de o instanţă competentă În conformitate cu articolul 17, care este executorie în statul de origine unde nu mai poate face obiectul unei căi de atac ordinare, este recunoscută în toate celelalte state părţi, cu excepţia următoarelor cazuri:

a) în cazul în care hotărârea a fost obţinută în mod fraudulos; sau

b) în cazul în care pârâtul nu a fost înştiinţat într-un termen rezonabil şi nu a avut posibilitatea de a-şi susţine apărarea.

(2) O hotărâre recunoscută în temeiul alineatului (1) este executorie în fiecare stat parte de îndată ce se îndeplinesc procedurile necesare din respectivul stat. Aceste proceduri nu trebuie să permită o reexaminare pe fond a cererii.

            (3) Un stat parte la prezentul protocol poate aplica alte norme pentru recunoaşterea şi executarea hotărârilor, cu condiţia ca acestea să aibă ca efect recunoaşterea şi executarea hotărârilor cel puţin în aceeaşi măsură ca şi pe baza alineatelor (1) şi (2).

 

Articolul 18

Nulitatea dispoziţiilor contractuale

 

            Sunt nule şi neavenite toate dispoziţiile contractuale stabilite înaintea incidentului care a cauzat decesul sau vătămarea corporală a unui pasager sau pierderea sau deteriorarea bagajelor sale, tinzând să exonereze orice persoană răspunzătoare în sensul prezentei convenţii de răspunderea faţă de pasager sau să fixeze limite ale răspunderii inferioare celor stabilite de această convenţie, cu excepţia celor prevăzute la articolul 8 alineatul (4) sau tinzând să transfere sarcina probei ce incumbă transportatorului sau transportatorului efectiv sau având ca efect restricţionarea opţiunilor menţionate la articolul 17 alineatul (1) sau             (2); cu toate acestea, nulitatea acestor dispoziţii nu implică nulitatea contractului de transport, care rămâne sub incidenţa dispoziţiilor prezentei convenţii.

 

Articolul 19

Alte convenţii privind limitarea răspunderii

 

            Prezenta convenţie nu modifică cu nimic drepturile şi obligaţiile transportatorului, ale transportatorului efectiv şi ale prepuşilor sau ale agenţilor acestora, prevăzute de convenţiile internaţionale privind limitarea răspunderii proprietarilor de nave maritime.

 

Articolul 20

Daune nucleare

 

Nimeni nu este considerat răspunzător, în sensul prezentei convenţii, pentru prejudiciile cauzate de un accident nuclear:

a) dacă operatorul unei instalaţii nucleare este răspunzător pentru o astfel de daună în temeiul Convenţiei de la Paris din 29 iulie 1960 privind răspunderea civilă în domeniul energiei nucleare, astfel cum a fost modificată prin Protocolul adiţional din 28 ianuarie 1964, sau în temeiul Convenţiei de la Viena din 21 mai 1963 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare sau în temeiul oricărui act de modificare sau protocol în vigoare aferent acestora; sau

            b) dacă operatorul unei instalaţii nucleare este răspunzător pentru o astfel de daună în conformitate cu legislaţia naţională care reglementează răspunderea pentru daune de acest tip, cu condiţia ca legislaţia respectivă să fie, în toate privinţele, la fel de favorabilă persoanelor susceptibile de a suferi prejudicii ca şi Convenţia de la Paris, cea de la Viena sau alte acte de modificare sau protocoale în vigoare aferente acestora.

 

Articolul 21

Transporturi comerciale efectuate de autorităţi publice

 

            Prezenta convenţie se aplică transporturilor comerciale efectuate de state sau autorităţi publice în baza unor contracte de transport în sensul articolului 1.

 

Articolul 22

Declaraţia de neaplicare

 

(1) Orice parte poate să declare în scris, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la prezenta convenţie, că nu va aplica dispoziţiile prezentei convenţii în cazul în care pasagerul şi transportatorul au naţionalitatea acelei părţi.

            (2) Orice declaraţie făcută în temeiul alineatului (1) din prezentul articol poate fi retrasă în orice moment printr-o notificare în scris adresată secretarului general al organizaţiei.

 

Articolul 221

Dispoziţii finale ale Convenţiei

 

Articolele 17-25 ale Protocolului din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor constituie dispoziţiile finale ale acestei convenţii. În prezenta convenţie, referirile la statele părţi constituie referiri la statele părţi la acest protocol.

 

 

 

 

DISPOZIŢII FINALE

[Articolele 17-25 din Protocolul din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor]

 

ARTICOLUL 17

Semnare, ratificare, acceptare, aprobare şi aderare

 

(1) Prezentul protocol este deschis pentru semnare la sediul Organizaţiei între 1 mai 2003 şi 30 aprilie 2004, iar apoi rămâne deschis pentru aderare.

(2) Statele îşi pot exprima acordul de a deveni parte la prezentul protocol prin:

a) semnare fără rezerve privind ratificarea, acceptarea sau aprobarea; sau

b) semnare sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare; sau

c) aderare.

(3) Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea se efectuează prin depunerea unui instrument în acest sens la secretarul general.

(4) Orice instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, depus după intrarea în vigoare a unui act de modificare a acestui protocol referitor la toate statele părţi actuale sau după adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a modificărilor referitoare la acele state părţi, se consideră ca aplicându-se acestui protocol astfel cum a fost modificat.

(5) Un stat nu trebuie să îşi exprime acordul de a deveni parte la prezentul protocol fără a denunţa, în cazul în care este parte:

a) Convenţia de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, încheiată la Atena la 13 decembrie 1974;

b) Protocolul la Convenţia de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, încheiat la Londra la 19 noiembrie 1976; şi

c) Protocolul din 1990 pentru modificarea Convenţiei de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, încheiat la Londra la 29 martie 1990, cu efect de la data intrării în vigoare a prezentului protocol pentru respectivul stat în conformitate cu articolul 20.

 

ARTICOLUL 18

State cu mai multe regimuri juridice

 

(1) Dacă este alcătuit din mai multe unităţi teritoriale, în care sunt aplicabile regimuri juridice diferite în privinţa chestiunilor tratate în acest protocol, un stat poate declara, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, că prezentul protocol se aplică tuturor unităţilor sale teritoriale sau doar uneia sau mai multora dintre acestea şi îşi poate modifica oricând declaraţia depunând o altă declaraţie.

(2) Orice declaraţie de acest tip trebuie notificată secretarului general şi trebuie să specifice clar unităţile teritoriale cărora li se aplică acest protocol.

(3) Dacă un stat parte a făcut o astfel de declaraţie:

a) trimiterile la statul de înmatriculare a unei nave şi, în ceea ce priveşte certificatul de asigurare obligatorie, la statul care l-a emis sau vizat, se interpretează ca trimiteri la unitatea teritorială respectivă în care este înmatriculată nava şi care emite sau vizează certificatul;

b) trimiterile la dispoziţiile dreptului intern, la limitele naţionale ale răspunderii şi la moneda naţională se interpretează ca trimiteri la dispoziţiile dreptului, la limitele de răspundere şi la moneda unităţii teritoriale în cauză; şi

            c) trimiterile la instanţele şi la hotărârile care trebuie recunoscute de către statele părţi se interpretează ca trimiteri la instanţe şi, respectiv, hotărâri care trebuie recunoscute de către unitatea teritorială în cauză.

 

ARTICOLUL 19

Organizaţiile regionale de integrare economică

 

(1) O organizaţie regională de integrare economică, alcătuită din state suverane care i-au transferat competenţe referitoare la anumite aspecte reglementate de prezentul protocol, poate semna, ratifica, accepta, aproba sau adera la acest protocol. O organizaţie regională de integrare economică, parte la acest protocol, are drepturile şi obligaţiile unui stat parte, în măsura în care acea organizaţie regională de integrare economică este competentă în privinţa anumitor aspecte reglementate de prezentul protocol.

(2) Atunci când îşi exercită dreptul de vot în domenii în care este competentă, o organizaţie regională de integrare economică dispune de un număr de voturi egal cu numărul statelor sale componente care sunt părţi la prezentul protocol şi care i-au transferat competenţe în domeniile respective. O organizaţie regională de integrare economică nu îşi poate exercita dreptul de vot atunci când statele sale membre şi-l exercită şi invers.

(3) Atunci când numărul statelor părţi este relevant în sensul prezentului protocol, inclusiv - dar nu limitat la - articolele 20 şi 23 din acesta, organizaţia regională de integrare economică nu este considerată ca stat parte suplimentar, pe lângă membrii săi care sunt şi state părţi.

(4) în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, organizaţia regională de integrare economică trebuie să adreseze secretarului general o declaraţie în care să se specifice aspectele reglementate de prezentul protocol cu privire la care i-au fost transferate competenţe de către statele membre semnatare sau părţi ale prezentului protocol, precum şi orice alte restricţii relevante în raport cu domeniul de aplicare al competenţelor respective. Organizaţia regională de integrare economică trebuie să notifice fără întârziere secretarului general orice modificare în repartizarea competenţelor specificate în declaraţia menţionată în prezentul alineat, inclusiv noile transferuri de competenţe. Declaraţiile de acest tip sunt comunicate de către secretarul general, în conformitate cu articolul 24 din prezentul protocol.

            (5) Statele părţi care sunt membre ale unei organizaţii regionale de integrare economică, parte, la rândul ei, la prezentul protocol, sunt considerate ca fiind competente în toate domeniile reglementate de prezentul protocol cu privire la care nu a fost în mod expres declarată sau notificată efectuarea unui transfer de competenţe către organizaţie în temeiul alineatului (4).

 

ARTICOLUL 20

Intrarea în vigoare

 

(1) Prezentul protocol intră în vigoare la 12 luni de la data la care cele 10 state fie l-au semnat fără rezerve privind ratificarea, acceptarea sau aprobarea, fie au depus instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la secretarul general.

            (2) Pentru orice stat care ratifică, acceptă, aprobă sau aderă la prezentul protocol după ce condiţiile de intrare în vigoare prevăzute la alineatul (1) au fost îndeplinite, prezentul protocol intră în vigoare la 3 luni după data depunerii instrumentului corespunzător de către statul respectiv, dar nu înainte de intrarea în vigoare a prezentului protocol. În conformitate cu alineatul (1).

 

ARTICOLUL 21

Denunţare

 

(1) Prezentul protocol poate fi denunţat de orice stat parte, în orice moment după data la care intră în vigoare pentru acel Stat parte.

(2) Denunţarea se efectuează prin depunerea unui instrument de denunţare la secretarul general.

(3) Denunţarea produce efecte după 12 luni sau un termen mai lung, specificat în instrumentul de denunţare, de la depunerea sa la secretarul general.

            (4) între statele părţi la prezentul protocol, denunţarea de către oricare dintre ele a Convenţiei, în conformitate cu articolul 25 din aceasta, nu trebuie interpretată în niciun caz ca o denunţare a Convenţiei astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol.

 

ARTICOLUL 22

Revizuirea şi modificarea

 

(1) Organizaţia poate convoca o conferinţă în scopul revizuirii sau modificării prezentului protocol.

            (2) Organizaţia poate convoca o conferinţă a statelor părţi la prezentul protocol în scopul revizuirii sau modificării acestuia, la cererea a cel puţin o treime dintre statele părţi.

 

ARTICOLUL 23

Modificarea limitelor

 

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 22, procedura specială definită în acest articol se aplică doar în scopul modificării limitelor fixate la articolul 3 alineatul (1), articolul 41 alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8 din Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol.

(2) La cererea a cel puţin jumătate - dar în nici un caz mai puţin de şase - dintre statele părţi la prezentul protocol, orice propunere de modificare a limitelor, inclusiv a sumelor cu care răspunderea poate fi redusă, specificate la articolul 3 alineatul (1), articolul 41 alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8 din Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, este comunicată de către secretarul general tuturor statelor membre ale Organizaţiei şi tuturor statelor părţi.

(3) Orice modificare propusă şi difuzată după cum se prevede anterior este prezentată Comitetului juridic al Organizaţiei (denumit în continuare Comitetul juridic) spre examinare, după cel puţin 6 luni de la data difuzării.

(4) Toate statele părţi la Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, fie că sunt sau nu membre ale Organizaţiei, au dreptul să participe la lucrările Comitetului juridic în vederea examinării şi adoptării modificărilor.

(5) Modificările se adoptă cu o majoritate de două treimi din numărul statelor părţi la Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, prezente şi cu drept de vot în cadrul Comitetului juridic, lărgit în conformitate cu alineatul (4), cu condiţia ca cel puţin jumătate din numărul statelor părţi la Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, să fie prezente în momentul votării.

(6) în cazul în care hotărăşte cu privire la o propunere de modificare a limitelor, Comitetul juridic ţine seama de experienţa acumulată în materie de incidente şi, în special, de volumul daunelor care rezultă în urma acestora, de fluctuaţiile valorice ale monedei şi de efectul modificării propuse asupra costului asigurărilor.

(7) a) Nicio modificare a limitelor în temeiul prezentului articol nu poate fi examinată înainte de expirarea unui termen de 5 ani de la data la care prezentul protocol a fost deschis pentru semnare şi nici într-un termen mai scurt de 5 ani de la data intrării în vigoare a unei modificări anterioare, adoptate în temeiul prezentului articol.

b) Nicio limită nu poate fi majorată astfel încât să depăşească valoarea corespunzătoare limitei stabilite în Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, majorată cu 6% pe an, calculată ca dobândă compusă de la data la care prezentul protocol a fost deschis pentru semnare.

c) Nicio limită nu poate fi mărită astfel încât să depăşească valoarea corespunzătoare limitei stabilite în Convenţie, astfel cum a fost modificată prin prezentul protocol, înmulţită cu 3.

(8) Organizaţia notifică orice modificare adoptată în conformitate cu alineatul (5) tuturor statelor părţi. Modificarea se consideră acceptată la sfârşitul unei perioade de 18 luni de la data notificării, cu excepţia cazului în care, în această perioadă, cel puţin un sfert din statele care erau state părţi la data adoptării modificării transmit secretarului general că nu acceptă modificarea, situaţie în care modificarea este respinsă şi nu produce niciun efect.

(9) O modificare considerată ca acceptată în conformitate cu alineatul (8) intră în vigoare după 18 luni de la acceptare.

(10) Toate statele părţi au obligaţia să se conformeze modificării, în cazul în care nu denunţă prezentul protocol în conformitate cu articolul 21 alineatele (1) şi (2), cu cel puţin 6 luni înainte ca modificarea să intre în vigoare. O astfel de denunţare produce efecte din momentul în care intră în vigoare modificarea.

            (11) în cazul în care o modificare a fost adoptată, dar perioada de 18 luni pentru acceptarea ei nu a expirat încă, un stat care devine stat parte în timpul acestei perioade are obligaţia să respecte modificarea în cazul în care aceasta intră în vigoare. Un stat care devine stat parte după această perioadă este obligat să respecte o modificare acceptată în conformitate cu alineatul (8). În cazurile menţionate în prezentul alineat, o modificare devine obligatorie pentru un stat în momentul în care ea intră în vigoare sau la data la care prezentul protocol intră în vigoare pentru statul respectiv, dacă aceasta survine mai târziu.

 

ARTICOLUL 24

Depozitarul

 

(1) Prezentul protocol şi orice modificare adoptată în conformitate cu articolul 23 se depun la secretarul general.

(2) Secretarul general:

a) informează statele care au semnat sau au acceptat Protocolul în legătură cu;

(i) fiecare nouă semnare sau depunere a unui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, ca şi data acestora;

(ii) fiecare declaraţie sau comunicare în conformitate cu articolul 9 alineatele (2) şi (3), cu articolul 18 alineatul (1) şi cu articolul 19 alineatul (4) din Convenţie astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol;

(iii) intrarea în vigoare a prezentului protocol;

(iv) orice propunere de modificare a limitelor prezentate în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din prezentul protocol;

(v) orice modificare adoptată în conformitate cu articolul 23 alineatul (5) din prezentul protocol;

(vi) orice modificare considerată ca acceptată în conformitate cu articolul 23 alineatul (8) din prezentul protocol, precum şi data la care această modificare intră în vigoare în conformitate cu alineatele (9) şi (10) din articolul respectiv;

(vii) depunerea oricărui instrument de denunţare a prezentului protocol, împreună cu data depunerii acestuia şi data de la care denunţarea intră în vigoare;

(viii) orice comunicare prevăzută de unul din articolele din prezentul protocol; (b) transmite copii certificate conforme ale prezentului protocol tuturor statelor care au semnat prezentul protocol sau au aderat la acesta.

            (3) De îndată ce prezentul protocol intră în vigoare, textul acestuia se transmite de către secretarul general la Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru înregistrare şi publicare în conformitate cu articolul 102 din Carta Naţiunilor Unite.

 

ARTICOLUL 25

Regimul lingvistic

 

Prezentul protocol este întocmit într-un singur exemplar original, în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă, toate textele fiind în mod egal autentice.

            Încheiat la Londra la întâi noiembrie două mii doi.

Drept care, subsemnaţii, pe deplin autorizaţi de guvernele lor respective, au semnat prezentul protocol.

 

ANEXĂ

 

Certificat de asigurare sau alt tip de garanţie financiară privind răspunderea în caz de deces sau vătămare corporală a pasagerilor

 

            Emis în conformitate cu dispoziţiile articolului 41 din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor

 

Numele navei

Numărul sau literele distinctive

Numărul IMO de identificare a navei

Portul de înmatriculare

Numele şi adresa completă ale sediului principal al transportatorului care execută efectiv transportul

 

 

 

 

 

 

Se adevereşte prin prezentul certificat că pentru nava sus-menţionată există o poliţă de asigurare valabilă sau o altă garanţie financiara care respectă cerinţele articolului 41 din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor.

Tipul garanţiei........................................................................................................................................................................

Durata garanţiei.....................................................................................................................................................................

Numele şi adresa asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau ale garantului (garanţilor)

Numele....................................................................................................................................................................................

Adresa.....................................................................................................................................................................................

Prezentul certificat este valabil până la...............................................................................................................................

Emis sau vizat de Guvernul...................................................................................................................................................

                        (denumirea completă a statului)

 

            SAU

 

Se foloseşte următorul text în cazul în care un stat parte face uz de dispoziţiile articolului 41 alineatul (3):

Prezentul certificat este emis sub autoritatea Guvernului.....................................................................................................

                                    (denumirea completă a statului)

de către.........................................................................................................................................................................................

                                    (numele instituţiei sau al organizaţiei)

La.......................................................................................................... (locul) la data de..........................................................  (data)

 

...................................................................................................................................

(Semnătura şi funcţia persoanei oficiale care emite sau vizează certificatul)

 

Note explicative

1. Pe lângă denumirea statului se poate adăuga, eventual, şi cea a autorităţii publice competente din ţara în care este emis certificatul.

2. Dacă suma totală a garanţiei provine din mai multe surse, trebuie indicată suma provenită de la fiecare dintre acestea.

3. Dacă garanţia este furnizată sub mai multe forme, acestea trebuie enumerate.

4. La rubrica “Durata garanţiei” trebuie precizată data de la care garanţia produce efecte.

5. La rubrica “Adresă” a asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau a garantului (garanţilor) trebuie indicat sediul principal al asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau al garantului (garanţilor). Dacă este cazul, trebuie indicat şi sediul unde s-a încheiat asigurarea sau garanţia.

 

Rezervă

1. Convenţia de la Atena ar trebui ratificată, cu următoarea rezervă sau o declaraţie cu acelaşi efect:

.[1.1.] Rezervă cu privire la ratificarea de către Guvernul... a Convenţiei de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor (Convenţia)

Limitarea răspunderii transportatorilor etc.

[1.2.] Guvernul ... Îşi rezervă dreptul şi se angajează, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) sau alineatul (2) din Convenţie, să limiteze eventuala răspundere în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager cauzat/ă de oricare dintre riscurile menţionate la punctul 2.2 din Liniile directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena la cel mai mic dintre următoarele cuantumuri:

- 250.000 de unităţi de cont per pasager, pentru fiecare incident în parte;

sau

- 340 milioane de unităţi de cont în total per navă, pentru fiecare incident în parte.

[1.3.] Mai mult decât atât, Guvernul... Îşi rezervă dreptul şi se angajează să aplice, mutatis mutandis, în cazul unei astfel de răspunderi, punctele 2.1.1 şi 2.2.2 din Liniile directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena.

[1.4.] Sunt limitate în acelaşi mod răspunderea transportatorului efectiv, în temeiul articolului 4 din Convenţie, răspunderea prepuşilor şi a agenţilor transportatorului sau ai transportatorului efectiv, în temeiul articolului 11 din Convenţie, şi suma maximă totală a despăgubirilor, în temeiul articolului 12 din Convenţie.

[1.5.] Rezerva şi angajamentul de la punctul 1.2 se aplică indiferent de baza răspunderii în temeiul articolului 3 alineatul (1) sau alineatul (2) şi fără a aduce atingere oricăror dispoziţii contrare de la articolul 4 sau de la articolul 7 din Convenţie; însă rezerva şi angajamentul în cauză nu afectează aplicarea articolelor 10 şi 13.

Asigurarea obligatorie şi limitarea răspunderii asigurătorilor [1.6.] Guvernul ... Îşi rezervă dreptul şi se angajează să limiteze cerinţa prevăzută în articolul 41 alineatul (1) de a menţine asigurarea sau alt tip de garanţie financiară în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager cauzat/ă de oricare dintre riscurile menţionate la punctul 2.2 din Liniile directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena, la cel mai mic dintre următoarele cuantumuri:

- 250.000 de unităţi de cont per pasager, pentru fiecare incident în parte;

sau

- 340 milioane de unităţi de cont în total per navă, pentru fiecare incident în parte.

[1.7.] Guvernul ... Îşi rezervă dreptul şi se angajează să limiteze răspunderea asigurătorului sau a altei persoane furnizoare de garanţie financiară, prevăzută la articolul 41 alineatul (10), în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager cauzat/ă de oricare dintre riscurile menţionate la punctul 2.2 din Liniile directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena la limita maximă a asigurării sau a altui tip de garanţie financiară pe care transportatorul este obligat să o menţină în temeiul punctului 1.6 al prezentei rezerve.

[1.8.] Guvernul ... Îşi rezervă, de asemenea, dreptul şi se angajează să aplice Liniile directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena, inclusiv aplicând clauzele menţionate la punctele 2.1 şi 2.2 din Liniile directoare, pentru orice asigurare obligatorie în temeiul Convenţiei.

[1.9.] Guvernul ... Îşi rezervă dreptul şi se angajează să exonereze furnizorul de asigurare sau de altă garanţie financiară, în conformitate cu articolul 41 alineatul (1), de orice răspundere pe care acesta din urmă nu şi-a asumat-o.

Certificarea

[1.10.] Guvernul ... Îşi rezervă dreptul şi se angajează să emită certificate de asigurare în conformitate cu articolul 41 alineatul (2) din Convenţie, astfel încât:

- să reflecte limitările răspunderii şi cerinţele de acoperire a asigurării menţionate la punctele 1.2,1.6,1.7 şi 1.9; şi

- să includă alte limitări, cerinţe şi scutiri pe care le consideră necesare în funcţie de condiţiile de pe piaţa asigurărilor la momentul emiterii certificatului.

[1.11.] Guvernul ... Îşi rezervă dreptul şi se angajează să accepte certificatele de asigurare emise de alte state părţi în conformitate cu o rezervă similară.

[1.12.] Toate aceste limitări, cerinţe şi scutiri vor fi clar reflectate în certificatul emis sau vizat în conformitate cu articolul 41 alineatul (2) din Convenţie.

Relaţia dintre prezenta rezervă şi Liniile directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena

[1.13.] Drepturile care fac obiectul prezentei rezerve se vor exercita cu respectarea Liniilor directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena sau a oricăror modificări aduse acestora, în scopul asigurării uniformităţii. În cazul în care o propunere de modificare a Liniilor directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena, inclusiv de modificare a limitelor, a fost aprobată de către Comitetul juridic al Organizaţiei Maritime Internaţionale, aceste modificări se aplică de la data stabilită de către Comitet juridic. Acest fapt nu aduce atingere normelor de drept internaţional cu privire la dreptul unui stat de a-şi retrage sau de a-şi modifica rezerva.”

Linii directoare

2. În contextul actual al pieţei asigurărilor, statele părţi ar trebui să emită certificate de asigurare pe baza unui angajament din partea unui asigurător care să acopere riscurile de război şi din partea unui alt asigurător care să acopere alte riscuri decât cele de război. Fiecare asigurător ar trebui să fie răspunzător doar pentru partea sa de asigurare. Se recomandă aplicarea următoarelor norme (clauzele la care se face referire sunt prevăzute în apendicele A):

2.1. Atât asigurarea pentru riscuri de război, cât şi asigurarea pentru alte riscuri decât cele de război pot face obiectul următoarelor clauze:

2.1.1. Clauza Institut de excludere a contaminării radioactive şi a armelor chimice, biologice, biochimice şi electromagnetice (Clauza Institut nr. 370);

2.1.2. Clauza Institut de excludere a atacurilor informatice (Clauza Institut nr. 380);

2.1.3. modalităţile de apărare şi limitările unui furnizor de garanţie financiară obligatorie în conformitate cu Convenţia, astfel cum a fost modificată prin prezentele linii directoare, în special limita de 250.000 de unităţi de cont per pasager pentru fiecare incident în parte;

2.1.4. condiţia potrivit căreia asigurarea trebuie să acopere numai răspunderile care fac obiectul Convenţiei, astfel cum a fost modificată prin prezentele linii directoare; şi

2.1.5. condiţia potrivit căreia orice sume achitate în temeiul Convenţiei contribuie la diminuarea răspunderii restante a transportatorului şi/sau a asigurătorului său, în conformitate cu articolul 41 din Convenţie, chiar dacă nu sunt plătite de sau solicitate asigurătorilor de riscuri de război sau, respectiv, asigurătorilor de alte riscuri decât cele de război.

2.2. După caz, asigurarea pentru riscuri de război acoperă răspunderea pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului sau vătămării corporale a unui pasager, produse de:

- război, război civil, revoluţie, rebeliune, insurecţie sau tensiune socială cauzate de acestea sau orice act ostil comis de către o putere beligerantă sau împotriva acesteia;

- capturare, sechestru, arestare, privare de libertate sau detenţie şi consecinţele acestora sau orice tentative în acest sens;

- mine, torpile, bombe abandonate sau alte arme de război abandonate;

- acte teroriste sau comise de orice persoană care acţionează cu rea-credinţă sau dintr-un motiv politic, precum şi orice acţiune întreprinsă pentru a preveni sau contracara orice risc de acest tip;

- confiscare şi expropriere,

şi poate face obiectul următoarelor scutiri, limitări şi cerinţe:

2.2.1. Clauza de excludere a riscului de război şi de încetare automată a acoperirii

2.2.2. În cazul în care creanţele cumulate ale pasagerilor consideraţi în mod individual depăşesc suma de 340 milioane de unităţi de cont per total pentru o navă, pentru orice incident în parte, transportatorul are dreptul să invoce limitarea răspunderii sale la suma de 340 milioane de unităţi de cont, cu condiţia ca întotdeauna:

- această sumă să fie distribuită între reclamanţi proporţional cu creanţele lor admise;

- distribuirea acestei sume să se poată face într-una sau mai multe tranşe către reclamanţii cunoscuţi în momentul distribuirii; şi

- distribuirea acestei sume să se poată face de către asigurător, de către instanţă sau de către o altă autoritate competentă sesizată de asigurător în orice stat parte în care se instituie demersuri juridice cu privire la creanţele presupus acoperite de asigurare.

2.2.3. clauza privind notificarea cu 30 de zile înainte, în cazurile care nu fac obiectul punctului 2.2.1.

2.3. Asigurarea pentru riscuri altele decât cele de război ar trebui să acopere toate pericolele care fac obiectul asigurării obligatorii, altele decât riscurile menţionate la punctul 2.2, indiferent dacă fac sau nu obiectul scutirilor, limitărilor sau cerinţelor menţionate la punctele 2.1 şi 2.2.

3. Apendicele B conţine un exemplu de set de angajamente de asigurări (cărţi albastre) şi un certificat de asigurare care respectă prezentele linii directoare.

 

APENDICELE A

 

Clauzele menţionate la punctele 2.1.1, 2.1.2 şi 2.2.1 din Liniile directoare

 

Clauza Institut de excludere a contaminării radioactive şi a armelor chimice, biologice, biochimice şi electromagnetice (clauza nr. 370, 10 noiembrie 2003)

Această clauză este preeminentă şi prevalează asupra oricărei dispoziţii contrare cuprinse în prezenta asigurare.

1. În niciun caz, prezenta asigurare nu acoperă prejudiciul, răspunderea civilă pentru daune sau cheltuielile provocate, favorizate sau cauzate direct sau indirect de următorii factori:

1.1. radiaţiile ionizante provenite de la orice combustibil nuclear, deşeu nuclear sau de la combustia combustibilului nuclear sau contaminarea radioactivă determinată de acestea;

1.2. proprietăţile radioactive, toxice, explozibile sau alte proprietăţi potenţial periculoase sau contaminante ale oricărei instalaţii nucleare, ale oricărui reactor nuclear, ale oricărui dispozitiv nuclear sau ale oricărei componente nucleare a acestora;

1.3. orice armă sau dispozitiv care face uz de fisiune şi/sau fuziune atomică sau nucleară, de orice reacţie similară sau de o forţă sau materie radioactivă;

1.4. proprietăţile radioactive, toxice, explozibile sau alte proprietăţi potenţial periculoase sau contaminante ale oricărei materii radioactive. Excluderea prevăzută de prezenta subclauză nu se extinde la izotopii radioactivi, alţii decât combustibilul nuclear, în cazul în care respectivii izotopi sunt creaţi, transportaţi, stocaţi sau utilizaţi în scopuri comerciale, agricole, medicale, ştiinţifice sau în alte scopuri paşnice similare;

1.5. orice armă chimică, biologică, biochimică sau electromagnetică.

Clauza Institut de excludere a atacurilor Informatice (clauza nr. 380,10 noiembrie 2003)

1. Exclusiv sub rezerva punctului 2 de mai jos, prezenta asigurare nu acoperă în niciun caz prejudiciul, răspunderea civilă pentru daune sau cheltuielile provocate, favorizate sau cauzate direct sau indirect de utilizarea sau operarea cu rea intenţie a oricărui computer, sistem informatic, program informatic, cod dăunător, virus sau proces informatic sau a oricărui altui sistem electronic.

2. În cazul în care prezenta clauză este susţinută prin poliţe care acoperă riscurile de război, război civil, revoluţie, rebeliune, insurecţie sau tensiune socială cauzată de acestea sau orice act ostil comis de către o putere beligerantă sau împotriva acesteia, terorism sau acţiune din motive politice din partea unei persoane, punctul 1 nu se aplică în sensul excluderii prejudiciilor (care ar fi în caz contrar acoperite) provocate de folosirea oricărui computer, sistem informatic, program informatic sau a oricăror altor sisteme electronice pentru sistemele de lansare şi/sau de ghidaj şi/sau pentru mecanismele declanşatoare ale oricărei arme sau rachete.

Încetarea automată a acoperirii şi excluderea riscului de război

1.1. Încetarea automată a acoperirii acordate de asigurare Indiferent dacă notificarea de încetare a fost transmisă sau nu, acoperirea în cazurile enumerate în continuare încetează automat.

1.1.1. la izbucnirea unui război (indiferent dacă există sau nu o declaraţie de război) între oricare dintre următoarele state: Regatul Unit, Statele Unite ale Americii, Franţa, Federaţia Rusă, Republica Populară Chineză;

1.1.2. cu privire la orice navă pentru care este acordată acoperirea, în cazul rechiziţionării acesteia în vederea titlului sau a folosirii.

1.2. Războiul între cele cinci puteri Prezenta asigurare exclude

1.2.1. prejudiciul, răspunderea pentru daune sau cheltuielile provocate de izbucnirea războiului (indiferent dacă există sau nu o declaraţie de război) între oricare dintre următoarele state: Regatul Unit, Statele Unite ale Americii, Franţa, Federaţia Rusă, Republica Populară Chineză;

1.2.2. rechiziţionarea în vederea titlului sau a folosirii.

 

APENDICELE B

 

I. Exemple de angajamente de asigurare (cărţi albastre) menţionate la punctul 3 din Liniile directoare

 

Carte albastră emisă de asigurătorul pentru riscuri de război

 

Certificat furnizat ca dovadă a asigurării în conformitate cu dispoziţiile articolului 4 bis din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor

 

Numele navei:

Numărul IMO de identificare a navei:

Portul de înmatriculare:

Numele şi adresa proprietarului:

Se certifică prin prezentul că pentru nava sus-menţionată, pe perioada în care aparţine proprietarului al cărui nume figurează mai sus, este în vigoare o poliţă de asigurare care respectă cerinţele articolului 4 bis din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, sub rezerva tuturor excepţiilor şi limitărilor permise pentru asigurarea obligatorie pentru riscuri de război prevăzute de convenţie şi de Liniile directoare de punere în aplicare adoptate de Comitetul juridic al Organizaţiei Maritime Internaţionale în octombrie 2006, incluzând în special următoarele clauze: [Aici se pot introduce, în măsura dorită, textul convenţiei şi ai Liniilor directoare însoţite de apendice].

Perioada de asigurare de la: 20 februarie 2007

până ia: 20 februarie 2008

Cu condiţia ca, în orice moment, asigurătorul să poată anula prezentul certificat prin transmiterea unei notificări scrise, cu 30 de zile înainte, la autoritatea interesată, caz în care răspunderea asigurătorului menţionat mai jos încetează de la data expirării perioadei de notificare, dar numai în ceea ce priveşte incidentele produse după această dată.

 

Data:

Prezentul certificat a fost emis de:

 

.................................................................................................

Semnătura asigurătorului

War Risks, Inc

[Adresă]

Numai în calitate de agent al War Risks, Inc.

 

Carte albastră emisă de asigurătorul pentru riscuri altele decât cele de război

 

Certificat furnizat ca dovadă a asigurării în conformitate cu dispoziţiile articolului 4 bis din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor

 

Numele navei:

Numărul IMO de identificare a navei:

Portul de înmatriculare:

Numele şi adresa proprietarului:

Se certifică prin prezentul că pentru nava sus-menţionată, pe perioada în care aparţine proprietarului al cărui nume figurează mai sus, este în vigoare o poliţă de asigurare care respectă cerinţele articolului 4 bis din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, sub rezerva tuturor excepţiilor şi limitărilor permise pentru asigurătorii pentru riscuri altele decât cele de război prevăzute de convenţie şi de Liniile directoare de punere în aplicare adoptate de Comitetul juridic al Organizaţiei Maritime Internaţionale în octombrie 2006, incluzând în special următoarele clauze: [Aici se pot introduce, în măsura dorită, textul convenţiei şi al Liniilor directoare însoţite de apendice]

Perioada de asigurare de la: 20 februarie 2007

până la: 20 februarie 2008

Cu condiţia ca, în orice moment, asigurătorul să poată anula prezentul certificat prin transmiterea unei notificări scrise, cu 3 luni înainte, la autoritatea interesată, caz în care răspunderea asigurătorului menţionat mai jos încetează de la data expirării perioadei de notificare, dar numai în ceea ce priveşte incidentele produse după această dată.

 

Data:

Prezentul certificat a fost emis de:

 

.................................................................................................

 

Semnătura asigurătorului

PANDI P&I

[Adresă]

Numai în calitate de agent al PANDI P&I

 

II. Model de certificat de asigurare menţionat la punctul 3 din Liniile directoare

 

Certificat de asigurare sau alt tip de garanţie financiară privind răspunderea în caz de deces sau vătămare corporală a pasagerilor

 

            Emis în conformitate cu dispoziţiile articolului 41 din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor

 

Numele navei

Numărul sau literele distinctive

Numărul OMI de identificare a navei

Portul de înmatriculare

Numele şi adresa completă ale sediului principal al transportatorului care execută efectiv transportul

 

 

 

 

 

 

Se adevereşte prin prezentul certificat că pentru nava sus-menţionată există o poliţă de asigurare valabilă sau altă garanţie financiară care respectă cerinţele articolului 41 din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor.

Tipul garanţiei........................................................................................................................................................................

Durata garanţiei.....................................................................................................................................................................

Numele şi adresa asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau ale garantului (garanţilor)

Acoperirea de asigurare, dovedită de prezentul certificat, este divizată într-o parte destinată asigurării pentru riscuri de război şi într-o parte destinată asigurării pentru riscuri altele decât cele de război, în conformitate cu Liniile directoare de punere în aplicare adoptate de Comitetul juridic al Organizaţiei Maritime Internaţionale în octombrie 2006.

Fiecare dintre cele două părţi ale asigurării face obiectul tuturor excepţiilor şi limitărilor permise prevăzute de convenţie şi de Liniile directoare de punere în aplicare. Asigurătorii nu răspund în comun şi în mod solidar. Asigurătorii sunt;

Pentru riscuri de război: War Risks, Inc., [adresă]

Pentru riscuri altele decât cele de război: Pandi P&I, [adresă]

Prezentul certificat este valabil până la..................................................................................................................................

Emis sau vizat de Guvernul......................................................................................................................................................

                                    (denumirea completa a statului)

 

SAU

 

Se foloseşte următorul text în cazul în care un stat parte face uz de dispoziţiile articolului 41 alineatul (3):

Prezentul certificat este emis sub autoritatea Guvernului.....................................................................................................

                                    (denumirea completă a statului)

de către.........................................................................................................................................................................................

                                    (numele instituţiei sau al organizaţiei)

La.......................................................................................................... (locul) la data de..............................................................  (data)

 

...................................................................................................................................

(Semnătura şi funcţia persoanei oficiale care emite sau vizează certificatul)

 

Note explicative

1. Pe lângă denumirea statului se poate adăuga, eventual, şi cea a autorităţii publice competente din ţara în care este emis certificatul.

2. Dacă suma totală a garanţiei provine din mai multe surse, trebuie indicată suma provenită de la fiecare dintre acestea.

3. Dacă garanţia este furnizată sub mai multe forme, acestea trebuie enumerate.

4. La rubrica “Durata garanţiei” trebuie precizată data de la care garanţia produce efecte.

5. La rubrica “Adresă” a asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau a garantului (garanţilor) trebuie indicat sediul principal al asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau al garantului (garanţilor). Dacă este cazul, trebuie indicat şi sediul unde s-a încheiat asigurarea sau garanţia.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aderarea României la Protocolul din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, adoptat la Londra la 1 noiembrie 2002

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aderarea României la Protocolul din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, adoptat la Londra la 1 noiembrie 2002, şi se dispune publicarea acestei legi În Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 26 martie 2014.

Nr. 312.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 85

din 18 februarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Adrian Hoinaru în Dosarul nr. 2.009/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 633D/2013.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, consilierul juridic Mihaela Jugaru, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 732D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, excepţie ridicată de Marin Ioniţă în Dosarul nr. 2.346/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 818D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, excepţie ridicată de Mircea Ioan Juncu în Dosarul nr. 4.985/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarul nr. 821 D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, excepţie ridicată de Iosif Duca în

Dosarul nr. 5.468/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, consilierul juridic Mihaela Jugaru, cu delegaţii depuse la dosare. Lipsesc autorii excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este de acord cu măsura conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 732D/2013, nr. 818D/2013 şi nr. 821 D/2013 la Dosarul nr. 633D/2013, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 428 din 24 octombrie 2013.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2.449 din 9 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.009/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Excepţia a fost ridicată de Adrian Hoinaru într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Prin încheierea din 27 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.346/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Excepţia a fost ridicată de Marin Ioniţă într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.985/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şl deconspirarea Securităţii.

Excepţia a fost ridicată de Mircea Ioan Juncu într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Prin încheierea din 26 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.468/272012, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Excepţia a fost ridicată de Iosif Duca într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că instanţele de contencios administrativ nu pot avea competenţa materială de a se pronunţa asupra unor aspecte sau fapte ce ţin de regulamentele sau comandamentele specific militare.

De asemenea, invocă încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, deoarece prevederile de lege criticate, prin art. 2, lasă loc unei interpretări abuzive, punând semnul egalităţii între calitatea de lucrător al Securităţii şi desfăşurarea de activităţi prin care s-au suprimat ori îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului şi creează premisele unei forme de răspundere morală şi juridică pentru simpla participare la activitatea fostelor servicii de informaţii, fără a stabili vreo formă de vinovăţie. Inducând ideea prezumţiei de vinovăţie colectivă pentru toţi lucrătorii fostei Securităţi, se încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie.

În acelaşi timp, susţin că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece acordă Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii atribuţii jurisdicţionale. Or, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii trebuie să fie o autoritate administrativă autonomă, fără atribuţii jurisdicţionale, iar unicul scop al acesteia să fie de a permite cetăţeanului accesul la propriul dosar, în calitatea sa de “depozitar şi administrator” al documentelor întocmite de fosta Securitate.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se substituie unei instanţe judecătoreşti, exercitând o jurisdicţie specifică în cadrul căreia administrează probe şi dă un verdict privind calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii, în timp ce persoana vizată nu are posibilitatea de a se apăra în faţa Colegiului Consiliului, care emite note de constatare a calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii. Astfel, instanţa de contencios administrativ are doar un rol formal, întrucât nu face altceva decât să certifice ulterior ceea ce a constatat această autoritate. Se încalcă astfel şi principiile constituţionale privind universalitatea şi egalitatea în drepturi.

Totodată, prin introducerea unei acţiuni în constatare, fără a avea o legitimare procesuală activă, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se subrogă în dreptul cetăţeanului de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, şi se substituie instituţiei Avocatul Poporului. Astfel, prin art. 8 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 se realizează o extindere nepermisă a sferei titularilor dreptului de acces liber la justiţie, dincolo de limitele sale constituţionale. Cu alte cuvinte, prevederile legale criticate convertesc dreptul de acces liber la justiţie într-o obligaţie.

De asemenea, desemnarea, iniţial, a Tribunalului Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi, ulterior, a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ, ca unică instanţă judecătorească competentă în ceea ce priveşte acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, este neconstituţională, de vreme ce adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă pot fi contestate, de orice persoană interesată, în faţa instanţei de contencios administrativ competente teritorial. Pe de altă parte, persoanei verificate i se îngrădeşte posibilitatea exercitării dreptului la apărare în faţa unei instanţe de judecată apropiate de domiciliul său.

Prin reglementarea contradictorie referitoare la instanţa competentă în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9, comparativ cu cea din art. 11 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă privind instanţa judecătorească competentă să soluţioneze acţiunea în constatare introdusă de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, se creează o inegalitate de tratament juridic, contrară dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.

De asemenea, susţin că prevederile de lege criticate sunt contrare Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 31 ianuarie 2008, deoarece păstrează viciile de neconstituţionalitate.

Pe de altă parte, definirea conceptului de “colaborator al Securităţii” are caracter echivoc şi este contrară art. 15 din Constituţie, deoarece produce efecte juridice constând în condamnarea colaboratorului pentru fapte săvârşite în trecut, anterior intrării în vigoare a legii. În acelaşi timp, stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii se face în mod discriminatoriu, deoarece sunt analizaţi din aceeaşi perspectivă atât informatorii, care au prezentat informaţii curente privind fapte antisociale şi infracţiuni de drept comun, cât şi informatorii care, din sentimente patriotice, au furnizat informaţii ce priveau siguranţa statului. În cazul acestora din urmă, sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 30 alin. (6) privind limitele libertăţii de exprimare, deoarece stabilirea calităţii de colaborator are drept consecinţă oprobriul public.

În fine, susţin că stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii produce efecte juridice, prin excluderea acestor persoane de la beneficiul aplicării Legii nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, deciziile nr. 1.477 din 10 noiembrie 2009, nr. 1.475 din 10 noiembrie 2009, nr. 267 din 24 februarie 2009, nr. 530 din 9 aprilie 2009, nr. 815 din 19 mai 2009, nr. 1.502 din 10 noiembrie 2009 şi nr. 600 din 5 mai 2011. În ceea ce priveşte susţinerea privind examinarea de către instanţa de contencios administrativ a unor acte de comandament cu caracter militar, Curtea de Apel Bucureşti opinează că promovarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al fostei Securităţi nu presupune atacarea în contencios a unor acte de comandament cu caracter militar.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 şi ale Legii nr. 293/2008 sunt constituţionale, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 267 din 24 februarie 2009, nr. 1.074 din 8 septembrie 2009, nr. 1.483 din 10 noiembrie 2009, nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, nr. 127 din 25 februarie 2010, nr. 436 din 15 aprilie 2010, nr. 1.377 din 26 octombrie 2010, nr. 760 din 7 iunie 2011, nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, nr. 455 din 8 mai 2012, nr. 159 din 12 martie 2013, nr. 428 din 24 octombrie 2013. Arată că actul normativ criticat urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică, şi că domeniul de aplicare al prezumţiei de nevinovăţie vizează materia penală. Apreciază că rolul

Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, de autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuţii jurisdicţionale, ale cărei acte privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţei judecătoreşti, nu este cel de instanţă extraordinară, iar posibilitatea acestei autorităţi de a promova acţiuni în constatare nu reprezintă o substituire în atribuţiile instituţiei Avocatul Poporului. De asemenea, prevederile de lege criticate nu aduc atingere nici dispoziţiilor constituţionale referitoare la libertatea de exprimare, activitatea de deconspirare a Securităţii justificându-se prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă faţă de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, şi Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind trăsăturile statului român, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 54 privind fidelitatea faţă de ţară, art. 55 privind apărarea ţării, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 58 alin. (1) privind numirea şi rolul Avocatului Poporului şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti.

De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege, art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, art. 9 - Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, art. 10 - Libertatea de exprimare, art. 14 - Interzicerea discriminării şi art. 17 - Interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a constatat că sintagmele “indiferent sub ce formă” şi “relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii” cuprinse în art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale. În aceste condiţii, Curtea constată că, în cauza de faţă, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora “Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit anterior sesizării Curţii, excepţia cu acest obiect urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

2. Totodată, Curtea reţine că celelalte prevederi legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare.

Astfel, Curtea a statuat, ca apreciere generală, că, faţă de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii. Curtea a reţinut că actul normativ criticat urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică a acestor persoane, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi de vreo încălcare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, şi Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

De asemenea, Curtea a statuat că prevederile art. 2 din ordonanţa de urgenţă criticată, stabilind elementele care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată de instanţa judecătorească drept lucrător sau colaborator al Securităţii, nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calităţi se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010).

În continuare, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, a cărei existenţă se întemeiază pe dispoziţiile art. 116 alin. (2) şi art. 117 alin. (3) din Legea fundamentală. Această autoritate este lipsită de atribuţii jurisdicţionale, iar actele sale privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată. Aşadar, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile de lege criticate nu sunt de natură să plaseze Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în afara cadrului constituţional (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 159 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 9 mai 2013).

De menţionat că, în cadrul acţiunii în constatare promovate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 455 din 8 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 30 iunie 2012).

În acelaşi timp, Curtea nu a reţinut nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului liberului acces la justiţie ca urmare a subrogării Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în dreptul cetăţeanului care se consideră vătămat prin acţiunile abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, prevederile art. 1 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 conferă persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum şi, după caz, soţului supravieţuitor şi rudelor până la gradul al patrulea, inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorilor săi testamentari, dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi, de asemenea, de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Din cuprinsul acestor dispoziţii legale, se desprinde concluzia potrivit căreia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii acţionează inclusiv la cererea persoanelor îndreptăţite, astfel că nu se pune problema nesocotirii dreptului acestora de liber acces la justiţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 608 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011).

Totodată, legitimarea procesuală a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a introduce cererea în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii izvorăşte din înseşi prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securităţii şi se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă faţă de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că acţiunile promovate de Consiliu nu tind la obţinerea unei condamnări judiciare, consecinţa acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoştinţa publică a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti în acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).

De asemenea, Curtea a constatat netemeinicia criticilor referitoare la nesocotirea dispoziţiilor constituţionale care statuează cu privire la rolul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Posibilitatea pe care o are Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a promova acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia nu reprezintă o substituire în atribuţiile instituţiei Avocatului Poporului Această instituţie dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător şi detaliat în legea sa de organizare şi funcţionare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.377 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 27 ianuarie 2011).

Cu privire la critica referitoare la competenţa exclusivă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de soluţionare a cauzelor având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).

Curtea a constatat că este lipsită de orice fundament critica privind nerespectarea principiului egalităţii în drepturi, susţinută din perspectiva stabilirii instanţelor de contencios administrativ competente teritorial să judece contestaţiile formulate împotriva adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă, de vreme ce art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 16 din Legea nr. 293/2008, stabileşte, fără echivoc, că adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 [...] pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor” (a se vedea Decizia nr. 1.560 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2012).

De altfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

În legătură cu critica de neconstituţionalitate susţinută din perspectiva stabilirii competenţei instanţelor de contencios administrativ de a se pronunţa asupra unor acte de comandament cu caracter militar, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu reglementează controlul judecătoresc al unor acte de comandament cu caracter militar. Controlul legalităţii sau temeiniciei unor astfel de acte excedează cadrului normativ al ordonanţei de urgenţă criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menţionat, şi anume “accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii” (a se vedea, spre exemplu. Decizia nr. 219 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2012).

Curtea a mai reţinut că aprecierea întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii revine instanţei judecătoreşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Asemenea aspecte reprezintă, aşadar, probleme ce ţin exclusiv de interpretarea şi aplicarea legii, fiind de competenţa instanţei judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată (a se vedea, în sensul celor de mai sus, Decizia nr. 27 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 21 martie 2013).

Distinct de cele de mai sus, Curtea nu a reţinut nici motivele de neconstituţionalitate referitoare la efectele constatării calităţii de colaborator al Securităţii în cazul persoanei care deţine titlul de luptător pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, motive invocate prin prisma prevederilor Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, de vreme ce prevederile acestui act normativ nu constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu care Curtea Constituţională a fost sesizată în cauză. În acest sens, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, stabilesc că instanţa de contencios constituţional “se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată” (a se vedea Decizia nr. 416 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 11 decembrie 2013).

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În final, Curtea constată că celelalte dispoziţii constituţionale şi din actele juridice internaţionale invocate nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în privinţa sintagmelor “indiferent sub ce formă” şi “relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii”, excepţie ridicată de Adrian Hoinaru în Dosarul nr. 2009/2/2011*, de Marin Ioniţă în Dosarul nr. 2.346/2/2013, de Mircea Ioan Juncu în Dosarul nr. 4.985/2/2013 şi de Iosif Duca în Dosarul nr. 5.468/2/2012, dosare ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că celelalte prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 februarie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea anexei nr. 44 la Hotărârea Guvernului nr. 971/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Botoşani, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Botoşani

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Anexa nr. 44 “Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Mitoc” la Hotărârea Guvernului nr. 971/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Botoşani, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Botoşani, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 şi 692 bis din 20 septembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

a) se abrogă poziţiile nr. 48,98 şi 117;

b) după poziţia nr. 263 se introduc două noi poziţii, poziţiile nr. 264 şi 265, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

 

Bucureşti, 9 aprilie 2014.

Nr. 265.

 

ANEXĂ

 

COMPLETĂRI

la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Mitoc

 

Nr. crt.

Codul de clasificare

Denumirea bunului

Elementele de identificare

Anul dobândirii sau, după

caz, al dării în folosinţă

Valoarea de inventar

(lei)

Situaţia juridică actuală

Denumire act proprietate sau alte acte doveditoare

264

1.3.7.

Drum comunal DC 9

Origine şi destinaţie Mitoc

Lungime = 2.000 m

Suprafaţă = 36.813 mp

Km 0 + 000 - 2+000 (DN 24 C - DS 148)

1890

23.277

Domeniul public al comunei Mitoc, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 25/2013, Carte funciară nr. 50412/2013

265

1.3.7.

Drum sătesc DS402

Origine şi destinaţie Mitoc

Lungime = 1.344 m

Suprafaţă = 20.774 mp,

Km 0 + 000 - 1 + 358 (DJ 294 A de la Hâncu Vasile DJ 294/DCL 270 la Boicu Mihai)

1890

15.630

Domeniul public al comunei Mitoc, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 25/2013, Carte funciară nr. 50400/2013

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1.359/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată şi ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 1.359/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 şi 128 bis din 18 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La anexa nr. 13 “Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Slănic”, la secţiunea I “Bunuri imobile” se modifică următoarele poziţii:

- poziţia nr. 29, coloana 3 va avea următorul cuprins: “Strada Aleea Spitalului nr. 12, Clădire C1 (Spital): suprafaţă - 890 mp, 60 încăperi, P + 1 etaj” şi coloana 5, care va avea următorul cuprins: “926,070 lei”;

- poziţia nr. 30, coloana 2 va avea următorul cuprins: “Vilă Pediatrie, anexe spital, împrejmuire, teren aferent spital”, coloana 3 care va avea următorul cuprins: “Strada Aleea Spitalului nr. 12, Clădire C2 (parter + 1 etaj): suprafaţa - 129 mp, 13 încăperi, Clădire C3 (Atelier mecanic): suprafaţă - 32 mp, Clădire C4 (Pavilion poartă); suprafaţă - 65 mp, Clădire C5 (Decantor): suprafaţă - 10 mp, Clădire C6 (Decantor): suprafaţă - 10 mp, Clădire C7 (Fosă septică): suprafaţă - 7 mp, Clădire C8 (Anexe): suprafaţă - 112 mp, Clădire C9 (Centrală termică): suprafaţă - 52 mp, Clădire C10 (Depozit): suprafaţă - 9 mp, împrejmuire: lungime - 800 ml, din plăci prefabricate: Teren aferent spital - 7.645 mp; Vecini: N - Iţigan Stelică, Cocoş Ion George; Simatu Elena, Aleea Spitalului; E - Stuparu Traian, Simatu Elena; S - Vălcel, Gaftoi Ion; V - strada Nicolae Bălcescu” şi coloana 5 care va avea următorul cuprins: “202.740 lei”.

2. La anexa nr. 66 “Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Măneciu”, la Secţiunea I “Bunuri imobile”, după poziţia nr. 358 se introduce o nouă poziţie, poziţia nr. 359, conform anexei nr. 1.

3. La anexa nr. 98 “Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Valea Călugărească”, la secţiunea I “Bunuri imobile”, capitolul “Alte terenuri”, după poziţia nr. 2 se introduce o nouă poziţie, poziţia nr. 3, conform anexei nr. 2.

Art. II. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre,

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

 

Bucureşti, 9 aprilie 2014.

Nr. 266.

 

ANEXA Nr. 1

 

COMPLETARE

la inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Măneciu

 

Capitolul “Alte terenuri”

 

SECŢIUNEA I

Bunuri imobile

 

Poziţia

Codul de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

Anul dobândirii Sau, după caz, al dării în folosinţă

Valoarea de inventar

- lei -

Situaţia juridica actuală

Denumire act proprietate sau alte acte doveditoare

0

1

2

3

4

5

6

359

1.3.7.1

Drum pietruit

Suprafaţa - 6.373 mp

Comuna Măneciu, punct Gropşoare, tarla 31, parcela 281

Carte funciară 22557

1989

64.872

Domeniul public al comunei Măneciu, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 84/2013

Suprafaţa - 1.360 mp

Comuna Măneciu, punct Gropşoare, tarla 19, parcela 170

Carte funciară 22197

1989

20.160

 

ANEXA Nr. 2

 

COMPLETARE

la inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Valea Călugărească

 

Capitolul I “Alte terenuri”

 

SECŢIUNEA 1

Bunuri Imobile

 

Nr. crt.

Codul de clasificare

Denumirea bunului

Elemente de identificare

Anul dobândirii sau, după caz, al dării in folosinţă

Valoarea de inventar

- lei -

Situaţia juridică actuală

Denumire act proprietate sau alte acte doveditoare

0

1

2

3

4

5

6

3

1.6.1

Sediu primărie cu anexe

Comuna Valea Călugărească Tarlaua 8, parcela 2 Sediu primărie:

- suprafaţă construită: 524 mp

- suprafaţă construită desfăşurată: 651 mp

Anexă (arhivă) - suprafaţă construită: 32 mp

Anexă - suprafaţă construită: 92 mp

Anexă - suprafaţă construită: 58 mp

Anexă - suprafaţă construită: 9 mp

Teren aferent - suprafaţă: 3.499 mp

2001

484.914

 

 

 

 

 

 

85.876,34

Domeniul public al comunei Valea Călugărească, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 41/2013 Carte funciară nr. 21355

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

privind stabilirea tarifului reglementat pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale de Societatea Naţională de Gaze Naturale “Romgaz” - S.A. Mediaş

 

Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (6) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se stabileşte tariful reglementat pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale realizat de Societatea Naţională de Gaze Naturale “Romgaz” - S.A. Mediaş pentru ciclul complet, injecţie-extracţie, de înmagazinare subterană 2014-2015, prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Componentele tarifului reglementat pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale, prevăzute în anexa nr. 1, nu conţin T.V.A.

Art. 2. - Se stabilesc venitul total şi venitul reglementat total aferente celui de-al treilea an, aprilie 2014-martie 2015, al perioadei a treia de reglementare, prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Societatea Naţională de Gaze Naturale “Romgaz” - S.A. Mediaş va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la data de 15 aprilie 2014.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 9 aprilie 2014.

Nr. 29.

 

ANEXA Nr. 1

 

STRUCTURA

tarifului reglementat pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale, pentru ciclul complet, injecţie-extracţie, de înmagazinare subterană 2014-2015

 

Denumirea componentei tarifului

U.M.

Valoarea

Componentă fixă pentru rezervarea de capacitate

lei/MWh/ciclu complet de înmagazinare subterană

13,14

Componenta volumetrică pentru injecţia gazelor naturale

lei/MWh

2,53

Componenta volumetrică pentru extracţia gazelor naturale

lei/MWh

1,80

 

ANEXA Nr. 2

 

VENITUL TOTAL ŞI VENITUL REGLEMENTAT TOTAL

aferente celui de-al treilea an, aprilie 2014-martie 2015, al perioadei a treia de reglementare

 

Denumirea

U.M.

Valoarea

Venitul total

lei

464.046.198,93

Venitul reglementat total

lei

356.895.418,66

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

privind stabilirea tarifului reglementat pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale de Societatea Comercială “Depomureş” - S.A. Târgu Mureş

 

Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (6) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se stabileşte tariful reglementat pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale realizat de Societatea Comercială “Depomureş” - S.A. Târgu Mureş, pentru ciclul complet, injecţie-extracţie, de înmagazinare subterană 2014-2015, prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Componentele tarifului reglementat pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale prevăzute în anexa nr. 1 nu conţin T.V.A.

Art. 2. - Se stabilesc venitul total şi venitul reglementat total aferente celui de-al treilea an, aprilie 2014-martie 2015, al perioadei a treia de reglementare, prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Societatea Comercială “Depomureş” - S.A. Târgu Mureş va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la data de 15 aprilie 2014.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 9 aprilie 2014.

Nr. 30.

 

ANEXA Nr. 1

 

STRUCTURA

tarifului reglementat pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale, pentru ciclul complet, injecţie-extracţie, de înmagazinare subterană 2014-2015

 

Denumirea componentei tarifului

U.M.

Valoarea

Componentă fixă pentru rezervarea de capacitate

lei/MWh/ciclu complet de înmagazinare

7,43

Componenta volumetrică pentru injecţia gazelor naturale

lei/MWh

3,14

Componenta volumetrică pentru extracţia gazelor naturale

lei/MWh

1,17

 

ANEXA Nr. 2

 

VENITUL TOTAL ŞI VENITUL REGLEMENTAT TOTAL

aferente celui de-al treilea an, aprilie 2014-martie 2015, al perioadei a treia de reglementare

 

Denumirea

U.M.

Valoarea

Venitul total

lei

35.260.565,09

Venitul reglementat total

lei

35.579.003,30

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.