MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 285/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 285         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 17 aprilie 2014

 

SUMAR

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

            132. – Ordin al ministrului transporturilor privind aprobarea hărţilor strategice de zgomot şi a Planului de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului aeroportuar ambiental la Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU ADMINISTRARE SI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII

 

            668. - Decizie privind modificarea şi completarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 541/2013 privind condiţiile şi procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea hărţilor strategice de zgomot şi a Planului de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului aeroportuar ambiental la Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti

 

În temeiul art. 4 alin. (25) din Hotărârea Guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă hărţile strategice de zgomot ale Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti, prevăzute în anexa nr. 1*), care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Se aprobă Planul de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului aeroportuar ambiental la Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti, prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 4. - Compania Naţională “Aeroporturi Bucureşti” - S.A. va asigura implementarea Planului de acţiune pentru prevenirea zgomotului aeroportuar ambiental la Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti şi va prezenta anual Ministerului Transporturilor un raport cu privire la măsurile întreprinse în acest scop.

 

p. Ministrul transporturilor,

Constantin Matei,

subsecretar de stat

 

Bucureşti, 18 februarie 2014.

Nr. 132.


*) Anexa nr. 1 nu poate fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, din motive de natură tehnico-redacţională, respectiv datorită complexităţii acesteia, fiind disponibilă în format electronic pe pagina de internet a Companiei Naţionale “Aeroporturi Bucureşti - S.A.”, www.bucharestairports.ro.

 

ANEXA Nr. 2

 

PLANUL DE ACŢIUNE

pentru prevenirea şi reducerea zgomotului aeroportuar ambiental la Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti

 

Scopul planului de acţiune

Prezentul document îşi propune să demonstreze continuitatea angajamentului responsabil al Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti pentru a identifica, a propune, a susţine şi a implementa soluţii proactive pentru o serie de probleme generate de zgomotul ambiental aeroportuar, astfel încât derularea activităţii aeroportuare pe platforma Henri Coandă din Otopeni să promoveze soluţii coerente secolului al XXI-lea de dezvoltare durabilă şi respect faţă de mediu şi comunităţile locale expuse. Considerăm că eforturile noastre sunt perfectibile din dorinţa declarată de a face lucrurile bine, de prima dată şi sistematic. Ca orice plan de acţiune, suntem convinşi că şi acesta are un potenţial de îmbunătăţire fundamentat pe atingerea unor ţinte realiste şi obiective, ţinte formulate şi prin participarea persoanelor interesate şi a experţilor privind dezvoltarea durabilă aeroportuară în consens cu interesele locale, respectiv regionale.

Autoritate responsabilă cu realizarea planului de acţiune al Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti

Date generale

Compania Naţională “Aeroporturi Bucureşti” - S.A. este persoana juridică română, cu sediul în Calea Bucureştilor nr. 224E, oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, România, cod poştal 075150, având ca punct de lucru Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti în Otopeni. Compania Naţională “Aeroporturi Bucureşti” - S.A. este societate cu capital majoritar de stat, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi care se organizează şi funcţionează pe bază de gestiune economică. Sursele de finanţare se asigură din venituri proprii şi, în completare, prin transferuri de la bugetul de stat, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

Compania Naţională “Aeroporturi Bucureşti” - S.A. are ca obiect principal de activitate efectuarea de prestaţii, servicii, lucrări de exploatare, întreţinere, reparare, dezvoltare şi modernizare a bunurilor din patrimoniul său, aflate în proprietate sau în concesiune, în vederea asigurării condiţiilor pentru sosirea, plecarea şi manevrarea la sol a aeronavelor în trafic naţional şi/sau internaţional, asigurarea serviciilor aeroportuare pentru tranzitul de persoane, mărfuri şi poştă, precum şi servicii de interes public naţional.

Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti este prima organizaţie aeroportuară la nivel naţional care a obţinut certificarea sistemului de management integrat calitate-mediu în conformitate cu standardele SR EN 9001:2001 şi SR EN ISO 14001:1997. Aeroportul a obţinut, de asemenea, şi certificatul IQNet (Reţeaua Internaţională a Organismelor de Certificare).

În 2012, ca urmare a auditului de recertificare efectuat de Societatea Română pentru Asigurarea Calităţii, Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti a obţinut cu succes recertificarea sistemului de management integrat calitate-mediu - securitate şi sănătate în muncă pentru perioada 2012-2015, în conformitate cu standardele SR EN ISO 9001:2001, SR EN ISO 14001:2004 şi OHSAS 18001:2008.

Aşezarea geografică a Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti

Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti este situat în oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, la 16,5 km nord de Bucureşti, având coordonatele geografice: 4403358, N, 26q0802” E.

Planul general al Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti

Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti are două piste cu lungimea de 3.500 m şi lăţimea de 45 m, situate paralel una faţă de cealaltă în aliniament vest-est. Distanţa dintre axele celor două piste este de 1.260 m şi prin dispunerea de ansamblu a ambelor piste sunt asigurate condiţii pentru operaţiuni de aterizare-decolare independente. Sistemul de căi de rulare include 5 căi de rulare A, B, C, D şi G pentru pista RWY 08R/26L, şi 6 căi de rulare N, O, P, S, V şi W aferente pistei RWY 08L/26R.

 

Planul general al Aeroportului Internaţional Henri Coandă – Bucureşti

 

Aeroportul operează în prezent două terminale de pasageri cu extensii pentru îmbarcarea/debarcarea pasagerilor echipată cu poduri de îmbarcare-debarcare pentru accesul direct al pasagerilor la aeronavă.

Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti are 3 platforme de staţionare a aeronavelor pentru îmbarcarea şi debarcarea pasagerilor, respectiv încărcarea/descărcarea mărfurilor şi a poştei, şi o platformă de încercare a motoarelor aeronavelor. Platforma 1 este situată în faţa terminalului de plecări internaţionale şi are 23 de poziţii de parcare avioane, 14 în contact, şi 10 poziţii la care pasagerii sunt transportaţi cu autobuzul. Platforma 2 este situată în zona tehnică a aeroportului şi are 22 de poziţii de parcare aeronave la care pasagerii sunt transportaţi cu autobuzul. Platforma 3 este destinată operării aeronavelor de business.

Platforma de încercări motoare aeronave este amplasată în partea de est a suprafeţei aeroportuare cu orientarea pe direcţia sud-nord, care permite poziţionarea aeronavelor astfel încât să nu fie afectată siguranţa aeronautică şi impactul de zgomot să fie redus. Platforma este utilizată preponderent de aeronavele companiei TAROM.

Cadrul legal

Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 iunie 2002 privind evaluarea şi gestiunea zgomotului ambiental:

“(1) Atingerea unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii şi a mediului este parte a politicii comunitare, iar unul dintre obiectivele care trebuie urmărite este protecţia împotriva zgomotului. În Cartea verde asupra strategiei viitoare privind zgomotul, Comisia a desemnat zgomotul ambiental ca fiind una din principalele probleme de mediu din Europa.”

Hotărârea Guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

“Art. 1. - (1) Prezenta hotărâre abordează unitar la nivel naţional evitarea, prevenirea sau reducerea efectelor dăunătoare, inclusiv a disconfortului, provocate de expunerea populaţiei la zgomotul ambiant, prin implementarea progresivă a următoarelor măsuri:

a) determinarea expunerii la zgomotul ambiant, prin realizarea cartării zgomotului cu metodele de evaluare prevăzute în prezenta hotărâre;

b) asigurarea accesului publicului la informaţiile cu privire la zgomotul ambiant şi a efectelor sale;

c) adoptarea, pe baza rezultatelor cartării zgomotului, a planurilor de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului ambiant, unde este cazul, în special acolo unde nivelurile de expunere pot cauza efecte dăunătoare asupra sănătăţii umane şi pentru a menţine nivelurile zgomotului ambiant în situaţia în care acestea nu depăşesc valorile limită stabilite conform art. 7 alin. (3) lit. b).

Partea introductiva a alin. (1) a fost modificată prin art. I pct. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.260/2012 începând cu 9 ianuarie 2013.

(2) Prezenta hotărâre stabileşte cadrul general pentru dezvoltarea măsurilor de reducere a zgomotului emis de sursele principale de zgomot, în special de vehiculele rutiere, feroviare şi de infrastructura acestora, de aeronave, de echipamentele industriale, echipamentele destinate utilizării în exteriorul clădirilor şi maşinile industriale mobile.

………………………………………………………………………………………..

Art. 4. - (1) Autorităţile administraţiei publice locale realizează cartarea zgomotului şi elaborează hărţile strategice de zgomot şi planurile de acţiune potrivit prevederilor prezentei hotărâri, pentru aglomerările şi drumurile principale aflate în administrarea lor, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (7) şi (8), şi implementează măsurile de reducere şi gestionare a zgomotului cu respectarea termenelor care se menţionează în acest sens în planurile de acţiune.

Alin. (1) a fost modificat prin pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.260/2012 începând cu 9 ianuarie 2013.

(2) Potrivit prevederilor art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice locale prevăd în bugetele proprii fondurile necesare pentru realizarea cartării zgomotului şi elaborarea hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune, pentru aglomerările şi drumurile judeţene aflate în administrarea lor, prevăzute în tabelele nr. 1 şi 2 din anexa nr. 8, iar operatorii economici care administrează aeroporturile principale, drumurile principale, cu excepţia drumurilor judeţene, căile ferate principale, aeroporturile şi porturile prevăzute în tabelele nr. 2-6 din anexa nr. 8 asigură pentru acestea fondurile necesare pentru realizarea cartării zgomotului şi elaborarea hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune, după cum urmează:

a) începând cu anul 2007, pentru aglomerările cu mai mult de 250.000 de locuitori, drumurile principale care au un trafic mai mare de 6.000.000 de treceri de autovehicule pe an, căile ferate principale care au un trafic mai mare de 60.000 de treceri de trenuri pe an, aeroporturile civile care au un trafic mai mare de 50.000 de mişcări de aeronave pe an şi porturi aflate în aglomerări cu mai mult de 250.000 de locuitori;

b) începând cu anul 2012, pentru toate aglomerările, inclusiv pentru aeroporturile şi porturile situate în interiorul acestora, precum şi pentru drumurile principale şi căile ferate principale.

Lit. b) a fost modificată prin pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.260/2012 începând cu 9 ianuarie 2013.

Alin. (2) a fost modificat prin pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.260/2012 începând cu 9 ianuarie 2013.

(3) Unităţile aflate sub autoritatea autorităţii publice centrale pentru transporturi, care au în administrare infrastructuri rutiere, feroviare, aeroportuare şi portuare, realizează cartarea zgomotului şi elaborează hărţile strategice de zgomot şi planurile de acţiune, potrivit prevederilor prezentei hotărâri, pentru drumurile principale, căile ferate principale, aeroporturile civile şi porturile aflate în administrarea lor, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (7) şi (8)t şi implementează măsurile de reducere şi gestionare a zgomotului cu respectarea termenelor care se menţionează în acest sens în planurile de acţiune.

Alin. (3) a fost modificat prin pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.260/2012 începând cu 9 ianuarie 2013.

(4) Unităţile prevăzute la alin. (3), precum şi limitele de competenţă ale acestora sunt prevăzute în Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.258/2005 pentru stabilirea unităţilor responsabile cu cartarea zgomotului pentru căile ferate, drumurile, porturile din interiorul aglomerărilor şi aeroporturile, aflate în administrarea lor, elaborarea hărţilor strategice de zgomot şi a planurilor de acţiune aferente acestora, din domeniul propriu de activitate, care se actualizează în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(5) Autorităţile administraţiei publice şi operatorii economici care au în responsabilitate realizarea hărţilor strategice de zgomot au obligaţia de a transmite autorităţilor pentru protecţia mediului următoarele:

a) fiecare hartă strategică de zgomot care arată situaţia anului calendaristic precedent, pe suport electronic în format .shp;

b) un raport care să menţioneze datele de intrare utilizate în procesul de cartare a zgomotului în vederea realizării hărţilor strategice de zgomot, precum şi calitatea, acurateţea, modul de utilizare şi sursa acestora, pe format hârtie şi pe suport electronic în format doc;

c) un raport care să conţină toate datele obţinute în urma realizării fiecărei hărţi strategice de zgomot şi prezentate potrivit prevederilor anexei nr. 7, pe format hârtie şi pe suport electronic în format .doc;

d) un raport care să conţină o prezentare a evaluării rezultatelor obţinute prin cartarea de zgomot pentru fiecare hartă strategică de zgomot în parte, pe format hârtie şi pe suport electronic în format .doc.

Alin. (5) a fost modificat prin pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.260/2012 începând cu 9 ianuarie 2013.

(6) Autorităţile administraţiei publice şi operatorii economici care au în responsabilitate realizarea planurilor de acţiune au obligaţia de a transmite autorităţilor pentru protecţia mediului următoarele:

a) planurile de acţiune elaborate potrivit prevederilor prezentei hotărâri, pe format hârtie şi pe suport electronic în format .doc;

b) orice altă informaţie suplimentară solicitată de acestea cu privire la modul de elaborare a planurilor de acţiune şi cu privire la conţinutul acestora.

Alin. (6) a fost modificat prin pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.260/2012 începând cu 9 ianuarie 2013.

………………………………………………………………………………………..

Anexa nr. 1: Definiţiile utilizate în prezenta hotărâre au următoarele semnificaţii:

1. Aeroport mare - aeroport civil având mai mult de 50.000 de mişcări pe an (o mişcare însemnând o decolare sau o aterizare), cu excepţia celor executate exclusiv pentru antrenament cu aeronave uşoare.

2. Aglomerare - o parte a unui teritoriu cu o populaţie al cărei număr depăşeşte 100.000 de locuitori şi cu o densitate a populaţiei necesară îndeplinirii condiţiilor de zonă urbană.

3. Cale ferată principală - cale ferată cu un trafic mai mare de 30.000 de treceri ale trenurilor anual.

4. Cartarea zgomotului - prezentarea datelor privind situaţia existentă sau prognozată referitoare la zgomot în funcţie de un indicator de zgomot, care evidenţiază depăşirile valorilor limită în vigoare, numărul persoanelor afectate sau numărul de locuinţe expuse la anumite valori ale unui indicator de zgomot pentru o anumită zonă.

5. Disconfort - gradul de afectare al comunităţii din cauza zgomotului, care se determină prin intermediul anchetelor de teren.

6. Drum principal - drum de interes internaţional, naţional sau judeţean cu un trafic mai mare de 3 milioane de treceri ale vehiculelor anual.

7. Efecte dăunătoare - efecte negative asupra sănătăţii umane.

8. Evaluare - orice metodă utilizată pentru calcularea, estimarea, prognozarea sau măsurarea valorii unui indicator de zgomot sau a efectelor dăunătoare asociate acesteia.

9. Hartă strategică de zgomot - o hartă întocmită pentru evaluarea globală a expunerii la zgomot dintr-o zonă dată, cauzat de surse diferite de zgomot, sau pentru a stabili previziuni generale pentru o astfel de zonă.

10. Indicator de zgomot - un parametru fizic pentru descrierea zgomotului ambiant, care are legătură cu un efect dăunător.

11. L(noapte) (indicator de zgomot pentru perioada de noapte) - indicator de zgomot asociat tulburării somnului din perioada de noapte, conform prezentării acestuia din anexa nr. 2.

12. L(seară) (indicator de zgomot pentru perioada de seară) - indicator de zgomot asociat disconfortului din perioada de seară, conform prezentării acestuia din anexa nr. 2.

13. L(zi) (indicator de zgomot pentru perioada de zi) - indicator de zgomot asociat disconfortului din perioada de zi, conform prezentării acestuia din anexa nr. 2.

14. L(zsn) (indicator de zgomot pentru zi - seară - noapte) - indicator de zgomot asociat disconfortului general, a cărui valoare se calculează conform anexei nr. 2.

15. Planificare acustică - gestionarea zgomotului în perspectivă prin planificarea măsurilor de: amenajare a teritoriului, ingineria transporturilor, planificare a traficului, reducerea acestuia prin măsuri de izolaţie fonică şi de control al surselor de zgomot.

16. Planuri de acţiune - planuri destinate gestionării problemelor şi efectelor cauzate de zgomot, incluzând măsuri de diminuare, dacă este necesar.

17. Public - una sau mai multe persoane fizice ori juridice, inclusiv asociaţiile sau fundaţiile, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

18. Relaţia doză-efect - legătura dintre valoarea unui indicator de zgomot şi un efect dăunător.

19. Valoare limită - o valoare a indicatorilor L(zsn) sau L(noapte) şi, unde este cazul, a indicatorilor L(zsn) sau L(seară), stabilita potrivit art. 7 alin. (3) lit. b) din hotărâre, a cărei depăşire determină aplicarea de către autorităţile competente a măsurilor de reducere a nivelurilor de zgomot; valorile limită pot fi diferite în funcţie de:

a) tipul zgomotului ambiant - zgomot de trafic rutier, feroviar sau aeroportuar, zgomot industrial şi alte asemenea;

b) mediu ambiant diferit şi sensibilitate diferită la zgomot a populaţiei;

c) situaţii existente şi situaţii noi, acolo unde intervine o schimbare a situaţiei cu privire la sursa de zgomot sau de utilizare a mediului ambiant.

20. Zgomot ambiant - sunet nedorit sau dăunător din mediul ambiant, creat de activităţile umane, care include zgomotul emis de mijloacele de transport, de traficul rutier, feroviar, aerian şi provenit de la amplasamentele unde se desfăşoară activităţi industriale prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006.

21. Zonă liniştită într-o aglomerare - zonă delimitată de către autorităţile competente, care nu este expusă unei valori a indicatorului L(zsn) sau a vreunui alt indicator de zgomot, mai mare decât valoarea limită în vigoare, indiferent de sursa de zgomot.

22. Zonă liniştită în spaţiu deschis - o zonă delimitată de către autorităţile competente, care nu este expusă la zgomotul provenit din trafic, industrie sau activităţi recreative.

23. Hartă strategică a imisiei de zgomot - hartă strategică de zgomot realizată pentru o perioadă de referinţă stabilită, care înfăţişează imisia provenită de la diferite surse de zgomot Specifice pentru o zonă prestabilită, utilizând intervale de valori de 5 dB (A) ale unui indicator de zgomot şi reprezentarea acestora cu ajutorul culorilor în conformitate cu tabelul nr. 1 din SRISO 1996-2:1995.

24. Zgomot specific - componentă a zgomotului ambiant care poate fi identificată în mod specific prin mijloace acustice şi poate fi asociată unei surse specifice apropiate sau depărtate (în conformitate cu definiţia din SR ISO 1996-1:1995).

………………………………………………………………………………………..

Anexa nr. 6: Cerinţe minime pentru planurile de acţiune 1. Un plan de acţiune trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:

a) descrierea aglomerării, a drumurilor principale, a căilor ferate principale sau a aeroporturilor mari şi a altor surse de zgomot luate în considerare;

b) autoritatea sau unitatea responsabilă;

c) cadrul legal;

d) valorile limită utilizate potrivit prevederilor art. 7 alin. (3) lit. b) din hotărâre;

e) sinteza informaţiilor obţinute prin cartarea zgomotului;

f) o evaluare a numărului de persoane estimate expuse la zgomot, identificarea problemelor şi situaţiilor care necesită îmbunătăţiri;

g) sinteza oficială a consultărilor publice organizate potrivit prevederilor art. 11 alin. (8) şi (9) din hotărâre;

h) informaţii privind măsurile de reducere a zgomotului aflate în desfăşurare şi informaţii privind proiectele de reducere a zgomotului aflate în pregătire;

i) acţiuni pe care autorităţile competente intenţionează să le ia în următorii 5 ani, care să includă măsurile pentru protejarea zonelor liniştite;

j) strategia pe termen lung;

k) informaţii financiare (dacă sunt disponibile): bugete, evaluarea cost-eficienţă, evaluarea cost-profit;

l) prognoze privind evaluarea implementării şi a rezultatelor planului de acţiune.

2. Acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă în domeniul lor de competenţă autorităţile şi operatorii economici care au obligaţia elaborării planurilor de acţiune şi a implementării măsurilor de gestionare şi reducere a zgomotului conţinute de acestea, conform prezentei hotărâri, sunt, de exemplu:

a) planificarea traficului;

b) amenajarea teritoriului;

c) măsuri tehnice la nivelul surselor de zgomot;

d) alegerea surselor mai silenţioase;

e) măsuri de reducere a transmiterii zgomotului;

f) introducerea, după caz, a pârghiilor economice stimulative care să încurajeze diminuarea sau menţinerea valorilor nivelurilor de zgomot sub maximele permise.

Pct. 2 a fost modificat prin pct. 20 din Hotărârea Guvernului nr. 1.260/2012 începând cu 9 ianuarie 2013.

3. Fiecare plan de acţiune trebuie să conţină estimări privind reducerea numărului de persoane afectate (disconfort, tulburarea somnului etc.).

4. La elaborarea şi reactualizarea ghidurilor prevăzute la art. 7 alin. (3) lit. c) din hotărâre se ţine seama de conţinutul ghidurilor elaborate de Comisia Europeană, care prezintă îndrumări cu privire la planurile de acţiune.”

Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile, al ministrului transporturilor, al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului internelor şi reformei administrative nr. 152/558/1.119/532/2008 pentru aprobarea Ghidului privind adoptarea valorilor-limită şi a modului de aplicare a acestora atunci când se elaborează planurile de acţiune, pentru indicatorii L(zsn) şi L(noapte), în cazul zgomotului produs de traficul rutier pe drumurile principale şi în aglomerări, traficul feroviar pe căile ferate principale şi în aglomerări, traficul aerian pe aeroporturile mari şi/sau urbane şi pentru zgomotul produs în zonele din aglomerări unde se desfăşoară activităţi industriale prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006:

Art. 1. - Se aprobă Ghidul privind adoptarea valorilor-limită şi modul de aplicare a acestora atunci când se elaborează planurile de acţiune, pentru indicatorii L(zsn) şi L(noapte), în cazul zgomotului produs de traficul rutier pe drumurile principale şi în aglomerări, traficul feroviar pe căile ferate principale şi în aglomerări, traficul aerian pe aeroporturile mari şi/sau urbane şi pentru zgomotul produs în zonele din aglomerări unde se desfăşoară activităţi industriale prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

………………………………………………………………………………………..

Ghidul privind adoptarea valorilor-limită şi modul de aplicare a acestora atunci când se elaborează planurile de acţiune, pentru indicatorii L(zsn) şi L(noapte), în cazul zgomotului produs de traficul rutier pe drumurile principale şi în aglomerări, traficul feroviar pe căile ferate principale şi în aglomerări, traficul aerian pe aeroporturile mari şi/sau urbane şi pentru zgomotul produs în zonele din aglomerări unde se desfăşoară activităţi industriale prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006:

Art. 1. - Se adoptă valorile-limită corespunzătoare indicatorilor L(zsn) şi L(noapte) pentru aglomerările cu o populaţie mai mare de 250.000 de locuitori şi pentru zgomotul produs de fiecare dintre următoarele surse generatoare de zgomot în parte:

………………………………………………………………………………………..

c) aeroporturi civile cu un trafic mai mare de 50.000 de mişcări de aeronave/an;

d) aeroporturi civile cu un trafic mai mic de 50.000 de mişcări de aeronave/an, care se află în interiorul sau în vecinătatea aglomerărilor cu o populaţie mai mare de 250.000 de locuitori şi care sunt considerate aeroporturi urbane (trafic aerian în vecinătatea aeroportului);

………………………………………………………………………………………..

Art. 7. - (1) Valorile-limită ale indicatorilor de zgomot L(zsn) şi L(noapte) prevăzute în prezentul ghid sunt:

a) valori maxime permise pentru aceşti indicatori;

b) ţinta de atins pentru valorile maxime permise pentru aceşti indicatori.

(2) Valorile-limită ale indicatorilor de zgomot L(zsn) şi L(noapte) prevăzute la alin. (1) lit. a) şi în coloanele nr. 3 şi 6 din tabelul nr. 1 reprezintă pragul pentru care, dacă este depăşit, se aplică criteriul de delimitare a zonelor şi se realizează planuri de acţiune în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 321/2005, republicată.

(3) Valorile-limită ale indicatorilor de zgomot L(zsn) şi L(noapte) prevăzute la alin. (1) lit. b) şi în coloanele nr. 2 şi 5 din tabelul nr. 1 reprezintă ţinta care se doreşte să fie atinsă pentru pragul pentru care, dacă este depăşit, se aplică criteriul de delimitare a zonelor şi se realizează planuri de acţiune în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 321/2005, republicată.

(4) Valorile-limită ale indicatorilor de zgomot L(zsn) şi L(noapte) prevăzute la alin. (1) lit. b) şi în coloanele nr. 2 şi 5 din tabelul nr. 1 pot suferi modificări, după realizarea hărţilor strategice de zgomot în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 321/2005, republicată.

………………………………………………………………………………………..

Art. 9. - În scopul aplicării prevederilor prezentului ordin, următorii termeni se definesc astfel:

(1) Ţinta care se doreşte a se atinge pentru valorile maxime permise ale indicatorilor de zgomot L(zsn) şi L(noapte) prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) şi în coloanele nr. 2 şi 5 din tabelul nr. 1 reprezintă acele valori maxime permise pentru a două etapă de realizare a planurilor de acţiune (2012) şi pentru care trebuie luate măsuri tehnice, administrative, de planificare a traficului şi amenajare a teritoriului, precum şi alte măsuri specifice în cadrul planurilor de acţiune realizate de autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, care au în responsabilitate realizarea acestora, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 321/2005, republicată, cu scopul ca acestea:

a) să nu fie depăşite;

b) dacă sunt depăşite, să fie aduse sub valorile maxime permise.

(2) Valorile maxime permise ale indicatorilor de zgomot L(zsn) şi L(noapte) prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) şi în coloanele nr. 3 şi 6 din tabelul nr. 1 reprezintă acele valori maxime permise pentru prima etapă de realizare a planurilor de acţiune (2008) şi pentru care trebuie luate măsuri tehnice, administrative, de planificare a traficului şi amenajare a teritoriului, precum şi alte măsuri specifice în cadrul planurilor de acţiune realizate de autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, care au în responsabilitate realizarea acestora, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 321/2005, republicată, cu scopul ca acestea:

a) să nu fie depăşite;

b) să fie aduse cât mai aproape de valorile maxime permise prevăzute în coloanele nr. 2 şi 5 din tabelul nr. 1, atunci când acest lucru este posibil;

c) dacă sunt depăşite, să fie aduse sub valorile maxime permise.

(3) Valorile maxime permise ale indicatorilor de zgomot L(zsn) şi L(noapte) prevăzute în tabelul nr. 2 reprezintă:

a) limitele maxime permise la faţada cea mai expusă a clădirilor din zonele liniştite rezidenţiale existente într-o aglomerare cu o populaţie mai mare de 250.000 de locuitori;

b) limitele maxime permise la limita funcţională a parcurilor şi grădinilor publice existente într-o aglomerare cu o populaţie mai mare de 250.000 de locuitori.

(4) în cazul parcurilor şi grădinilor publice prevăzute la alin. (3) lit. b) se ia în considerare numai criteriul valorilor maxime permise ale indicatorilor de zgomot L(zsn) şi L(noapte) prevăzute în tabelul nr. 2.

(5) în cazul stabilirii zonelor liniştite rezidenţiale prevăzute la alin. (3) lit. a) se iau în considerare ambele criterii prevăzute în tabelul nr. 2.”

………………………………………………………………………………………..

ICAO Document 9829 - Ghid privind abordarea echilibrată în managementul zgomotului aeronavelor

Directiva 2006/93/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind reglementarea exploatării avioanelor care intră sub incidenţa părţii a II-a, capitolul 3, volumul I din anexa 16 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, a două ediţie (1988)

Directiva 89/629/CEE a Consiliului din 4 decembrie 1989 privind limitarea emisiilor sonore produse de avioanele civile subsonice cu reacţie

Directiva 2002/30/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 martie 2002 privind stabilirea normelor şi a procedurilor cu privire la introducerea restricţiilor de exploatare referitoare la zgomot pe aeroporturile comunitare

Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2007 privind interzicerea operării pe aeroporturile din România a avioanelor civile care nu îndeplinesc standardele specificate în partea a II-a, capitolul 3, volumul I din anexa 16 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională

Ordinul ministrului transporturilor nr. 1,261/2007 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR - PM “Protecţia Mediului”, ediţia 3/2007

Avizul de mediu nr. 5 din 23 septembrie 2009 al Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti

Valorile-limită legale utilizate pentru hărţile de conflict

Implementarea acquis-ului comunitar în domeniul protecţiei mediului în România a permis transpunerea Directivei 2002/49/CE în legislaţia românească prin Hotărârea Guvernului nr. 321/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Hotărârea Guvernului nr. 321/2005, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, abordează unitar, la nivel naţional, evitarea, prevenirea sau reducerea efectelor dăunătoare provocate de expunerea populaţiei la zgomotul ambiant, inclusiv a disconfortului, prin implementarea progresivă de măsuri. Acestea sunt: determinarea expunerii la zgomotul ambiant, prin realizarea cartării zgomotului cu metodele de evaluare, asigurarea accesului publicului la informaţiile cu privire la zgomotul ambiant şi a efectelor sale, adoptarea, pe baza rezultatelor cartării zgomotului, a planurilor de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului ambiant, unde este cazul, în special acolo unde nivelurile de expunere pot cauza efecte dăunătoare asupra sănătăţii umane, şi pentru a menţine nivelurile zgomotului ambiant în situaţia în care acestea nu depăşesc valorile-limită. Totodată se stabileşte cadrul general pentru dezvoltarea măsurilor de prevenire şi reducere a zgomotului emis de sursele principale de zgomot, în special de vehiculele rutiere, feroviare şi de infrastructura acestora, de aeronave, de echipamentele industriale, echipamentele destinate utilizării în exteriorul clădirilor şi maşinile industriale mobile.

Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile, al ministrului transporturilor, al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului internelor şi reformei administrative nr. 1527558/1.119/532/2008 aprobă Ghidul privind adoptarea valorilor-limită şi a modului de aplicare a acestora atunci când se elaborează planurile de acţiune, pentru indicatorii Lzsn şi Lnoapte, în cazul zgomotului produs de traficul rutier pe drumurile principale şi în aglomerări, traficul feroviar pe căile ferate principale şi în aglomerări, traficul aerian pe aeroporturile mari şi/sau urbane şi pentru zgomotul produs în zonele din aglomerări unde se desfăşoară activităţi industriale prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2006.

În cazul hărţilor strategice aeroportuare realizate, aferente traficului aerian pentru perioada anului 2011, pentru Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 321/2005 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, valori le-limită aplicabile hărţilor de conflict asociate indicatorilor Lzsn şi Lnoapte sunt stabilite la 65 dB (A) şi, respectiv, 50 dB (A).

Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile, al ministrului transporturilor, al ministrului sănătăţii publicaşi al ministrului internelor şi reformei administrative nr. 152/558/1.119/532/2008 - Tabelul 1 din anexă.

 

 

Lzsn - dB(A)

 

 

Lnoapte - dB(A)

 

Surse de zgomot

Ţinta de atins pentru valorile maxime permise pentru 2012

Valori maxime permise

Surse de zgomot

Ţinta de atins pentru valorile maxime permise

pentru 2012

Valori maxime permise

(...)

 

 

 

 

 

Aeroporturi

65

70

Aeroporturi

50

60”

 

Sinteza informaţiilor obţinute din cartarea zgomotului

Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti a elaborat hărţile strategice de zgomot aeroportuar aferente traficului aerian al anului 2011 pe baza unui contract cu CEPSTRA GRUP. Hărţile strategice de zgomot aeroportuar aferente activităţii Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti au fost întocmite pe baza datelor de trafic aerian din anul 20Î1 şi a datelor statistice demografice teoretice (densitate

specifică locuitor/km2 în aria unităţii administrativ-teritoriale) pentru suprafeţele locuite cu destinaţia de rezidenţă din vecinătatea aeroportului. Următoarele figuri, tabele şi grafice prezintă datele asociate cartării strategice de zgomot pentru indicatorii Lzsn şi Lnoap1e, suprafaţa respectivelor contururi strategice de zgomot exprimată în km2 şi numărul teoretic al rezidenţilor şi locuinţelor expuse la zgomotul produs de avioane.

 

Reprezentarea grafică a contururilor de zgomot asociate indicatorilor Lzsn şi Ln

 

Codul de reprezentare grafică a culorilor utilizat pentru ilustrarea contururilor asociate indicatorilor strategici de zgomot Lzsn şi Ln este conform prevederilor standardului SR ISO 1996: 2 şi pct. 3.1.1. din Ghidul privind modelele interimare de calcul al indicatorilor de zgomot pentru zgomotul produs de activităţile din zonele industriale, de traficul rutier, feroviar şi aerian din vecinătatea aeroporturilor, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor, ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, ministrul sănătăţii publice şi al ministrului administraţiei şi internelor nr. 678/1.344/915/1.397/2006.

Astfel straturile tematice sunt reprezentate color cu verde-deschis pentru valori sub 35 dB, cu verde pentru valori între 35 şi 40 dB, cu verde-închis pentru valori între 40 şi 45 dB, cu galben pentru valori între 45 şi 50 dB, cu ocru pentru valori între 50 şi 55 dB, cu portocaliu pentru valori între 55 şi 60 dB, cu cinabru pentru valori între 60 şi 65 dB, cu roşu carmin pentru valori între 65 şi 70 dB, cu lila pentru valori între 70 şi 75 dB, cu albastru pentru valori între 75 şi 80 dB, cu albastru-închis pentru valori între 80 şi 85 dB.

 

Denumire aeroport principal

Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti

Identificare cod aeroport principal LROP

În afara aglomerărilor

Număr de persoane expuse la valori ale Lzsn cuprinse între 55 şi 59

6437

în afara aglomerărilor

Număr de persoane expuse la valori ale Lzsn cuprinse între 60 şi 64

67

în afara aglomerărilor

Număr de persoane expuse la valori ale Lzsn cuprinse între 55 şi 59

0

în afara aglomerărilor

Număr de persoane expuse la valori ale Lzsn cuprinse între 65 şi 69

0

în afara aglomerărilor

Număr de persoane expuse la valori ale Lzsn cuprinse între 70 şi 74

0

în afara aglomerărilor

 

            Tabel date nr. 1

 

Denumire aeroport principal

Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti

Identificare cod aeroport principal LROP

În afara aglomerărilor

Număr de persoane expuse la valori ale Ln cuprinse între 45 şi 49

7932

în afara aglomerărilor

Număr de persoane expuse la valori ale Ln cuprinse între 50 şi 54

207

în afara aglomerărilor

Număr de persoane expuse la valori ale Ln cuprinse între 55 şi 59

0

în afara aglomerărilor

Număr de persoane expuse la valori ale Ln cuprinse între 60 şi 64

0

în afara aglomerărilor

Număr de persoane expuse la valori ale Ln cuprinse între 64 şi 69

0

în afara aglomerărilor

Număr de persoane expuse la valori ale Ln mai mari de 70

0

în afara aglomerărilor

 

            Tabel date nr. 2

 

Denumire aeroport principal

Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti

Identificare cod aeroport principal LROP

În afara aglomerărilor

Zonă expusă la Lzsn > 55 (incluzând aglomerări)

99,16

în afara aglomerărilor

Zonă expusă la Lzsn > 65 (incluzând aglomerări)

8,57

în afara aglomerărilor

Zonă expusă la L2sn > 75 (incluzând aglomerări)

3,21

în afara aglomerărilor

Număr de persoane expuse la valori ale L2sn mai mari de 55 (incluzând aglomerări)

6524

în afara aglomerărilor

Număr de persoane expuse la valori ale Lzsn mai mari de 65 (incluzând aglomerări)

87

în afara aglomerărilor

Număr de persoane expuse la valori ale Lzsn mai mari de 75 (incluzând aglomerări)

0

 

Locuinţe expuse la valori ale mai mari de 55 (incluzând aglomerări)

2518

 

Locuinţe expuse la valori ale Lzsn mai mari de 65 (incluzând aglomerări)

34

 

Locuinţe expuse la valori ale Lzsn mai mari de 75 (incluzând aglomerări)

0

 

 

            Tabel date nr. 3

 

Evaluarea numărului de persoane expuse la zgomot, identificarea problemelor şi situaţiilor care necesită îmbunătăţiri

 

Fig. 1

 

            Persoanele identificate cu imobile în interiorul contururilor de conflict pentru Ln cu expunere la zgomot fac parte din localitatea Dimieni, iar această situaţie se datorează în special amplasamentului caselor la o distanta laterală de câteva sute de metri faţă de axul pistei Q8L-26R pe traseul BUKEL (a se

vedea pianul SID 2), Datele rezultate din evaluarea doză/efect a contururilor de conflict (a se vedea fig. 2 şi 3) vor fi actualizate continuu în detaliu şi vor reprezenta date de intrare pentru analizele de prognoza de trafic aeroportuar, astfel încât să permită reducerea continuă a impactului zgomotului aeroportuar.

 

Fig. 2

 

Fig. 3

 

Sinteza oficială a consultărilor publice organizate

 

În conformitate cu prevederile legale, Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti a demarat în semestrul I 2013 un program de participare şi consultare publică atât a publicului, cât şi a entităţilor juridice direct sau indirect interesate privind soluţiile necesare pentru gestiunea proactivă a zgomotului aeroportuar incluse în Planul de acţiune. La consultarea publică (direct la sediul companiei, precum şi prin informaţiile postate pe site) desfăşurată în intervalul 25 aprilie 2013-24 mai 2013 au fost invitate persoanele rezidente din zona limitrofă Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti, precum şi reprezentanţi ai autorităţii locale din Otopeni, Tunari, ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi ai Ministerului Transporturilor. Pentru a permite un acces mai facil la aceste informaţii şi o participare extinsă, au fost postate pe site-ul companiei anunţul privind dezbaterea publică, proiectul de plan de acţiune, precum şi un set de întrebări privind posibilităţile de îmbunătăţire a impactului de mediu fundamentat pe date ştiinţifice şi consultare publică (a se vedea imaginea).

 

Această primă etapă s-a încheiat în 24 mai 2013, asigurându-se o largă consultare publică a prezentului plan, şi a permis exprimarea în cadru organizat a propunerilor cu adresare multisectorială pentru promovarea unor soluţii fezabile tehnic şi organizatoric, ţinând cont atât de activitatea operaţională şi de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti, cât şi de interesele locale. Ca urmare a faptului că în intervalul destinat consultării publice nu au fost consemnate propuneri de modificare sau obiecţii privind proiectul planului de acţiune, acesta a fost înaintat Direcţiei Aviaţie Civilă şi Spaţiu Aerian din cadrul Ministerului Transporturilor pentru aprobare conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 321/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Comisia de analiză şi verificare constituită la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, prin ordinul autorităţii competente de mediu, a analizat prezentul document şi a stabilit ca necesară reluarea procesului de consultare publică; data acestei noi runde de consultare publică, anunţată în mass-media şi comunicată la nivelul Consiliului Judeţean Ilfov, al Ministerului Transporturilor, respectiv al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului a fost stabilită de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti - S.A. pentru 21 octombrie 2013.

La şedinţa din 21 octombrie 2013 a participat doar reprezentanta Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, nefiind consemnate modificări ale proiectului de plan de acţiune.

Consideraţii generale despre zgomot

Zgomotul în mediu este un sunet exterior dăunător şi nedorit generat de activităţi umane. Zgomotul este asociat cu multe activităţi umane, însă zgomotul produs de traficul rutier, feroviar şi aerian este considerat a avea cel mai mare impact, în acest moment, asupra omului. Aceasta este, în special, o problemă pentru mediul urban; aproximativ 75% din populaţia Europei trăieşte în oraşe, iar volumul traficului este încă în creştere. Analizele naţionale arată că numărul plângerilor legate de zgomotul ambiental este în creştere în cele mai multe ţări europene.

Deoarece zgomotul în mediu este greu de evitat ca urmare a modului de propagare, o proporţie semnificativă a populaţiei este expusă la acesta. Cartea verde a UE “Politica viitoare cu privire la emisiile de zgomot” precizează că în jur de 20% din populaţia UE suferă de pe urma nivelurilor de zgomot pe care experţii în sănătate le consideră a fi inacceptabile, adică dintre cele care pot duce la enervare, perturbarea somnului şi efecte adverse asupra sănătăţii. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că aproximativ 40% din populaţia UE este expusă zgomotului din traficul rutier la niveluri care depăşesc 55 dB (A) şi că peste 30% din aceeaşi populaţie este expusă unor niveluri care depăşesc 55 dB (A) pe timpul nopţii.

Cuantificarea cauzelor de morbiditate asociate cu zgomotul ambiental este o provocare emergentă pentru responsabilii politici. Expunerea la zgomot nu duce doar la perturbare, enervare şi la tulburări de auz, ci şi la alte probleme de sănătate, precum afecţiunile cardiovasculare. Cauzele de morbiditate asociate cu zgomotul ambiental nu au fost încă suficient cuantificate, OMS dezvoltă actualmente un studiu care abordează mai multe efecte ale zgomotului asupra sănătăţii.

În plus, impacturile zgomotului ambiental sunt sporite atunci când acestea interacţionează cu alţi factori de stres din mediu, precum poluarea aerului şi produsele chimice. Aceasta poate fi o problemă mai ales în zonele urbane, unde coexistă majoritatea factorilor de stres,

Surse de zgomot

Prevenirea şi protecţia împotriva zgomotului ambiental reprezintă o condiţie esenţială pentru dezvoltarea continuă a Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti, fapt demonstrat atât prin managementul proactiv, cât şi prin disponibilitatea pentru cooperare cu autorităţile şi comunităţile locale. Acceptarea responsabilităţii promovării de soluţii pentru reducerea, minimizarea şi combaterea zgomotului aeroportuar, în colaborare cu companiile aeriene, cu autoritatea de dirijare a traficului aerian Regia Autonomă “Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA”, cu Autoritatea Aeronautică Civilă Română, precum şi cu ministerul de resort, reprezintă o condiţie esenţială în strategia Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti de a gestiona proactiv zgomotul aeroportuar.

Zgomotul produs de apropierea, aterizarea şi decolarea avioanelor este şi rămâne sursa principală a zgomotului ambiental aeroportuar, comparativ cu alte surse, cum ar fi zgomotul produs de avioane în zona de parcare şi staţionare pe platforme sau la burdufuri, zgomotul la sol produs de vehiculele de tractare aeronave, autobuze, maşini, echipamente şi agregate de alimentare auxiliare etc, folosite pe suprafeţele de mişcare ale aeroportului (de exemplu, pe platforme de staţionare aeronave), zgomotul produs în timpul operaţiunilor de revizii şi reparaţii ale aeronavelor, zgomotul generat de transportul de mărfuri şi alte emisii fonice, cum ar fi cele produse de traficul rutier pe trama stradală adiacentă suprafeţei de mişcare aeroportuare.

Zgomotul aerian

Zgomotul produs de aeronave are un impact negativ de mediu considerabil pentru aeroporturi. Aceasta se aplică şi În cazul Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti, situat În zona de nord a oraşului Otopeni şi la vest de localităţile Dimieni, respectiv Tunari. Aeroportul are cel mai mare volum de trafic persoane şi marfă, comparativ cu alte aeroporturi din România, dar relativ redus, comparativ cu alte aeroporturi europene, cum ar fi Fraport (Frankfurt, Germania), Heathrow (Londra, Marea Britanie) etc.

Conducerea Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti consideră impactul zgomotului aerian o problemă importantă ce are nevoie de o abordare pragmatică, cu implicarea echilibrată a autorităţilor competente centrale şi locale care au autoritatea şi capabilitatea legală de a promova dezvoltarea traficului aerian, cu respectarea principiului precauţiei, respectiv prevenţiei, şi consultativă la nivelul comunităţilor învecinate.

Aeronavele, surse de zgomot major în activitatea aeroportuară, sunt operate de companii aeriene, iar modul de gestiune a spaţiului aerian, respectiv aplicare a procedurilor de operare este definit de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi aplicat de Regia Autonomă “Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA”. Mai mult, sloturile de aterizare/decolare sunt alocate de către CFMU Brussels Eurocontrol, în timp ce Ministerul Transporturilor controlează aprobarea sloturilor de zbor pentru liniile aeriene din afara spaţiului de zbor al Uniunii Europene. Aeroportul este, conform prevederilor legale în vigoare, responsabil pentru gestionarea zgomotului produs de alţi poluatori fără a avea însă autoritatea legală, respectiv capabilitatea de a motiva toate companiile aeriene ce operează pentru a limita, respectiv a reduce efectele zgomotului aerian.

O abordare constructivă a managementului zgomotului aeroportuar presupune integrarea cu sistemul de management colaborativ de mediu, cu implicarea tuturor celor implicaţi în transportul aerian, de la aeroporturi care deţin autorizaţia de mediu şi implicit condiţionările legale, la companii aeriene, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, Regia Autonomă “Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA”, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Zgomotul la nivelul solului

Zgomotul la sol se referă la zgomotele generate de toate sursele din cadrul aeroportului, excluzând decolarea şi aterizarea aeronavelor. Principalele surse de zgomot aeroportuar fa sol sunt:

- aeronavele

- la mişcările între piste şi poziţii de staţionare, inclusiv încercările de motoare, respectiv procedurile de pornire, oprire a motoarelor, rularea în regim accelerat pe pistă la decolare şi frânarea pe pistă după aterizare, inclusiv utilizarea reversoarelor de tracţiune;

- În timpul serviciilor de revizie şi încercare a motoarelor;

- agregatele auxiliare ale aeronavelor (APU), pentru furnizarea energiei electrice şi alte servicii specifice aeronavelor:

- echipamentele mobile terestre de handling, cum ar fi agregatele şi echipamentele de furnizare de energie aeronavelor la sol (GPU etc.);

- vehiculele în trafic rutier în perimetrul suprafeţei de mişcare aeroportuare, precum şi în trafic spre şi dinspre aeroport;

- agregate industriale şi vehicule speciale destinate activităţilor de construcţii.

Poate cel mai uşor de identificat ca zgomot cu impact asupra comunităţii învecinate este cel din timpul frânării pe pistă, imediat după aterizare, cu utilizarea inversoarelor de jet de tracţiune. În mod frecvent, la aterizările de aeronave pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti piloţii utilizează inversoarele de jet de tracţiune pentru a suplimenta forţa de încetinire a aeronavelor la rularea după atingerea pistei. Utilizarea inversoarelor de jet de tracţiune dă posibilitatea piloţilor de a reduce timpul de ocupare a pistei şi de utilizare în siguranţă a căilor de degajare rapidă.

Zgomotul la nivelul solului produs în aeroport se integrează zgomotului la nivel de sol produs în afara perimetrului aeroportuar, numit zgomot de fond. În general, factorul dominant care contribuie la climatul de zgomot în ariile rezidenţiale adiacente este zgomotul produs de traficul rutier, şi în special cel de pe drumul naţional DN1.

Informaţii privind măsurile de reducere a zgomotului aflate în desfăşurare şi informaţii privind proiectele de reducere a zgomotului aflate în pregătire

Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti a fost şi este preocupat de gestionarea zgomotului aeroportuar într-o manieră care să permită reducerea normală a disconfortului generat de aviaţia civilă. O serie de măsuri se referă la gestiunea zgomotului la sol. Acestea se adresează atât sursei de zgomot, respectiv aeronavelor, cât şi modului de utilizare a terenului, respectiv aeroportului.

Astfel, cu respectarea principiului abordării echilibrate privind managementul zgomotului aeronavelor, definit prin ICAO Doc 9829/2004, respectiv RACR-PM ediţia 3/2007, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti - S.A. a adoptat măsuri ierarhizate conform următoarei liste:

1. reducerea zgomotului aeronavelor la sursă;

2. amenajarea şi administrarea terenurilor, inclusiv a celor din vecinătatea aeroporturilor;

3. implementarea de proceduri operaţionale de reducere a zgomotului;

4. introducerea de către Ministerul Transporturilor de restricţii de operare;

5. acordarea unor avantaje economice.

Reducerea zgomotului la sursă

În prezent, aeronavele care respectă prevederile Convenţiei ICAO privind aviaţia civilă, anexa 16, volumul I, capitolul 3, au dreptul de operare pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti. Există însă excepţii precum operaţiunile de zbor aprobate de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, definite prin reglementarea RACR-PM ediţia 3/2007, care sunt excluse de la aplicarea acestei măsuri de reducere a efectelor zgomotului aerian.

Societatea Comercială “Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM” - SA, operatorul aerian cu impactul de zgomot cel mai important pentru Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti din punctul de vedere al zgomotului, a derulat în perioada anilor 1992-1998 un proces intens de modernizare a flotei cu aeronave noi, economice şi silenţioase pentru a reduce atât impactul zgomotului, cât şi pe cel al noxelor generate. În prezent flota aeriană a operatorului aerian naţional este compusă din 23 de aeronave şi cuprinde: o aeronavă Boeing B737-800, 4 aeronave Boeing 737-700, 4 aeronave Boeing 737-300,4 aeronave Airbus A318-111, 7 aeronave ATR 42-500,2 aeronave ATR 72-500 şi o aeronavă Airbus A310-325.

Amenajarea şi administrarea terenurilor, inclusiv a celor din vecinătatea aeroporturilor

Verificarea la sol a motoarelor aeronavelor civile, la turaţii ale motoarelor mai mari decât cele de ralanti, reprezintă proceduri de siguranţă aeronautică ale companiilor aeriene şi trebuie obligatoriu să respecte şi procedurile Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti de reducere a zgomotului, respectiv operarea numai pe platforma de încercări motoare special construită în apropierea hangarului de reparaţii aeronave al Societăţii Comerciale “Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM” - S.A., pe latura de est a platformei aeroportuare. Poziţionarea aeronavelor se face cu jetul motoarelor orientat de la sud către nord şi permite dirijarea în plan vertical pe structura construită (vezi foto) a fluxului de gaze arse şi a undelor sonore.

Pe perioada acordării permisiunii de zbor, aeronava staţionată pe platforma aeroportuară primeşte energie şi aer condiţionat pentru necesităţile de operare de la motorul propriu auxiliar (APU), motor termic care produce inevitabil poluare atmosferică şi zgomot. Este posibil, mai ales în perioada de vârf de trafic, când se acordă permisiuni de zbor simultan (cazuri foarte rare), ca zgomotul să fie mai intens.

Pentru utilizarea judicioasă a terenului şi protejarea împotriva zgomotului ambiental a comunităţilor învecinate a fost legiferat modul de dezvoltare durabilă al Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti prin Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti, document aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 64/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Implementarea de proceduri operaţionale de reducere a zgomotului

Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti are prevăzute încă din 25 ianuarie 2011 în AIP România (Aeronautical Information Publications) următoarele măsuri pentru reducerea impactului zgomotului la sol prin proceduri operaţionale: “APU poate fi menţinut în funcţiune maximum 15 minute după BLOCK ON TIME şi poate fi pornit cu maximum

30 de minute înainte de STD. Pentru a reduce disconfortul în zonele adiacente aeroportului, comandanţii sunt rugaţi să evite folosirea inversorului de jet, după aterizare, în consens cu exploatarea în siguranţă a aeronavei, în special între orele 23,00 şi 7,00 (ora locală). TWR va aproba funcţionarea cu motorul/motoarele la turaţia de ralanti. Permisiunea pentru testarea fa sol în plus faţă de ralanti trebuie să fie solicitată la interior 3426, înainte de orice operaţiune de acest fel. Toate testele cu motorul/motoarele la o turaţie mai mare decât cea de ralanti trebuie să se facă numai pe platforma încercări motoare. Intervalul orar de testare este 06,00-23,00 LT. Testarea motorului/motoarelor va fi permisă pentru aeronave capitolul 2 numai între 9T00 LT şi 17,00 LTP respectiv aeronave capitolul 3 numai între 6,00 şi 23,00 LT. Aeronavele cu elice se vor clasifica drept capitolul 3.”

Operarea pe rute standard de decolare şi aterizare SI D/STAR pentru diminuarea zgomotului se efectuează ca procedură operaţională pentru a permite reducerea zgomotului aerian şi a impactului acestuia asupra populaţiei» fiind o măsură ce este gestionată de Regia Autonomă “Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA”.

În 2006, în spiritul identificării soluţiilor fezabile de reducere a impactului zgomotului ambiental prin proceduri avansate de aterizare, Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti a participat ca studiu de caz în Proiectul european pentru cercetare şi dezvoltare “Basic - Continuous Descent Approach”, coordonat de EUROCONTROL Astfel, au fost evaluate oportunităţile, decalajele, obiectivele de performanţă, în vederea implementării şi în România a unor proceduri operaţionale de aterizare cu impact redus de zgomot, ca parte a eforturilor de implementare a Politicii integrate calitate-mediu a Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti (cu orientare în mod particular către reducerea zgomotului şi concentraţiilor de NOx emise în timpul aterizării aeronavelor). Proiectul .iBasic - Continuous Descent Approach” a permis redactarea unui document european intitulat “Flight Efficiency Plan”, document semnat de IATĂ, CANSO şi EUROCONTROL la conferinţa Aviation & Environment Summit, 22-23 aprilie 2008, Geneva.

Între 2007 şi 2012 s-a derulat proiectul european de cercetare-dezvoltare ERAT- Environmentally Responsible Air Transport, unde Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti a participat ca partener alături de EUROCONTROL, Lufthansa, LFV, ENVISA, DLR, NLR, AIRBUS France, To70, SNECMA, prin care s-a definit un nou concept integrat de aterizare-decolare a aeronavelor, cu impact redus de zgomot şi de poluare atmosferică.

Acţiuni pe 5 ani pentru a gestiona proactiv zgomotul aeroportuar, cu includerea de măsuri pentru protejarea zonelor liniştite

Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti îşi propune să promoveze în domeniul său de competenţă următoarele măsuri:

A. Pentru asigurarea cadrului legislativ necesar şi coerent

a) Promovarea la nivelul ministerului tutelar a proiectelor de propunere pentru elaborarea şi aprobarea actelor legislative de reglementare şi zonare a regimului construcţiilor în ariile delimitate de hărţile de conflict de zgomot strategic, respectiv în ariile protejate, pentru a se asigura menţinerea, dacă nu reducerea numărului de persoane expuse la zgomot aeroportuar

Motivaţia acestei măsuri rezidă din avantajele menţinerii unui mod de planificare teritorială strategică care să asigure dezvoltarea rezidenţială în sinergie cu dezvoltarea aeroportuară.

B. Pentru promovarea unui comportament responsabil faţă de impactul de mediu

a) îmbunătăţirea procedurilor SID/STAR de către Regia Autonomă “Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROM ATS A” pentru a reduce numărul persoanelor expuse zgomotului identificat prin contururile de conflict

Motivaţia acestei măsuri este fundamentată pe oportunitatea de concentrare a culoarelor de zbor deasupra unor zone puţin locuite.

b) Stabilirea unui index de zgomot derivat din indexul ACI Europe - Airport Council International Europe, pe baza căruia să poată fi stimulată pe viitor, pe principii economice, performanţa de zgomot în operarea aeronavelor a companiilor aeriene

Motivaţia acestei măsuri rezidă din avantajele introducerii motivaţiei financiare corelate cu modul de operare al companiilor aeriene ca măsură de responsabilizare fundamentată pe principiul “poluatorul plăteşte”.

c) Constituirea unei baze de date specifice Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti privind zgomotul aeroportuar, ca o garanţie a fundamentării ştiinţifice a propunerilor de îmbunătăţire a planului de acţiune privind zgomotul aeroportuar

Motivaţia acestei măsuri rezidă din necesitatea obţinerii de date privind caracteristicile de zgomot ale aeronavelor ce operează pe Otopeni, precum şi cele radar în format viabil pentru procesarea datelor cu scopul de a realiza şi prognoza contururile de zgomot pentru următoarele termene de raportare către UE.

C. Pentru identificare soluţiilor fezabile de viitor

a) Continuarea identificării oportunităţilor de participare la cercetarea naţională, respectiv europeană pentru reducerea impactului zgomotului aeroportuar

Motivaţia acestei măsuri rezidă din avantajele dezvoltării competenţelor tehnice şi operaţionale aeroportuare care să permită susţinerea către organismele autorităţii centrale a justeţei introducerii de noi proceduri de operare aeriană prietenoase cu mediul aeroportuar.

b) Identificarea modalităţilor de implementare a soluţiilor avansate de operare precum A-CDM (Airport Collaborative Decision Making) pentru a reduce impactul zgomotului de fond aeroportuar

Motivaţia acestei măsuri rezidă din reducerea timpului de taxi al aeronavelor ce se deplasează la sol şi implicit a zgomotului de fond la sol.

Informaţii financiare

Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti va evalua dimensiunea efortului financiar asociat unor măsuri reactive cuprinse în plan, fundamentat pe baza indexului de zgomot propus.

Prognoze privind evaluarea implementării şi a rezultatelor planului de acţiune

Conducerea Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti estimează eficacitatea, respectiv eficienţa modului de implementare a planului de acţiune, astfel:

A. Pentru asigurarea cadrului legislativ necesar şi coerent

a) Promovarea la nivelul ministerului tutelara proiectelor de propunere pentru elaborarea şi aprobarea actelor legislative de reglementare şi zonare a regimului construcţiilor în ariile delimitate de hărţile de conflict de zgomot strategic, respectiv în ariile protejate va avea ca efect menţinerea, dacă nu chiar reducerea cu 5% a numărului persoanelor expuse în intervalul de noapte.

B. Pentru promovarea unui comportament responsabil fată de impactul de mediu

a) îmbunătăţirea procedurilor SID/STAR de către Regia Autonomă “Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA” va avea ca efect reducerea cu 25% a numărului persoanelor expuse în intervalul de noapte.

b) Stabilirea unui index de zgomot derivat din indexul ACI Europe - Airport Council International Europe, pe baza căruia să poată fi stimulată pe viitor, pe principii economice, performanţa de zgomot în operarea aeronavelor a companiilor aeriene, va permite reducerea cu 15% a numărului persoanelor expuse în intervalul de noapte.

Strategia pe termen lung pentru a gestiona proactiv zgomotul aeroportuar

Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti îşi propune să promoveze în domeniul său de competenţă următoarele măsuri:

A. Pentru îmbunătăţirea climatului aeroportuar şi dezvoltarea durabilă a aeroportului

a) Finalizarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 64/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu respectarea studiului de fezabilitate şi a raportului de mediu privind impacturile potenţiale, aprobate de autorităţile competente de protecţie a mediului

Motivaţia acestei măsuri rezidă din respectarea prevederilor legale privind dezvoltarea aeroportuară în consens cu documentele legale, fundamentat pe utilizarea eficientă a teritoriului.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII

 

DECIZIE

privind modificarea şi completarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 541/2013 privind condiţiile şi procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale

 

În temeiul prevederilor art. 6 alin. (2) lit. d), art. 10 alin. (2) pct. 26r art. 11 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 22 şi 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poştale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 187/2013,

preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii emite prezenta decizie.

Art. I. - Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 541/2013 privind condiţiile şi procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 2 septembrie 2013, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 14, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(7) ANCOM decide cu privire la compensarea costului net şi, dacă este cazul, cu privire la suma ce urmează a fi compensată pentru fiecare furnizor de serviciu universal, cu luarea în considerare, atunci când este necesar, a prevederilor alin. (8), precum şi cu privire la modalitatea de compensare a costului net, inclusiv în ceea ce priveşte cuantumul contribuţiilor şi/sau cuantumul taxei necesare pentru compensarea costului net, determinate conform prevederilor prezentei decizii, în termen de 135 de zile de la primirea unei cereri în condiţiile prezentului articol.”

2. La articolul 14, după alineatul (7) se Introduc două noi alineate, alineatele (71) şi (72), cu următorul cuprins:

“(71) în cazul în care furnizorul de serviciu universal nu transmite toate documentele şi informaţiile în condiţiile prevăzute la alin. (6), ANCOM informează furnizorul de serviciu universal cu privire la acest aspect, termenul prevăzut la alin. (7) fiind suspendat de la data comunicării solicitării de completare către furnizorul de serviciu universal, până la data primirii acestor completări de către ANCOM.

(72) Furnizorul de serviciu universal are obligaţia de a răspunde solicitării de completare prevăzute la alin. (71) în termen de maximum 5 zile de la data comunicării acesteia.”

3. La articolul 15, alineatul (5) se modifică şl va avea următorul cuprins:

(5) în cazul în care ANCOM previzionează că sumele care ar putea fi colectate prin una dintre metodele prevăzute la alin. (1), în condiţiile stabilirii unui cuantum al contribuţiilor rezonabil şi care să nu aducă atingere viabilităţii economice a furnizorilor, sunt insuficiente, ANCOM va solicita Ministerului Finanţelor Publice compensarea din fonduri publice a diferenţei dintre costul net determinat şi aceste sume, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 187/2013.”

4. La articolul 17, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 17. - (1) Cuantumul contribuţiilor individuale datorate de furnizorii prevăzuţi la art. 15 alin. (1) lit. a) se stabileşte prin decizie a preşedintelui ANCOM, în termenul prevăzut la art. 14 alin. (7).”

5. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 18. - În vederea finanţării serviciului universal prin modalitatea prevăzută la art. 15 alin. (1) lit. b), ANCOM stabileşte, prin decizie a preşedintelui ANCOM, condiţiile care trebuie respectate de către furnizorii de servicii poştale în scopul aplicării acestei taxe, în termenul prevăzut la art. 14 alin. (7).”

Art. II. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii,

Marius Cătălin Marinescu

 

Bucureşti, 14 aprilie 2014.

Nr. 668.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.