MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 579/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 579         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 4 august 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 307 din 5 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 şi ale ari. 101-104 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici

 

Decizia nr. 362 din 25 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

 

Decizia nr. 372 din 26 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 4 şi art. 386 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968

 

Decizia nr. 406 din 3 iulie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Decizia nr. 408 din 3 iulie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 34 alin. (1) şi la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

113. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, pentru modificarea Normativului privind asigurarea tehnică de marină a structurilor deţinătoare de nave din Ministerul Afacerilor Interne, aprobat prin Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 636/2008

 

1.205. - Ordin al ministrului transporturilor privind publicarea acceptării amendamentelor la Codul internaţional din 1994 pentru siguranţa navelor de mare viteză (Codul HSC 1994), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.351 (92) a Comitetului de siguranţă maritimă din 21 iunie 2013

 

1.206. - Ordin al ministrului transporturilor privind publicarea acceptării amendamentelor la Codul internaţional din 2000 pentru siguranţa navelor de mare viteză (Codul HSC 2000), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.352(92) a Comitetului de siguranţă maritimă din 21 iunie 2013

 

2.325/C. - Ordin al ministrului justiţiei privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.318/C/2012 pentru aprobarea Normelor de acordare a drepturilor de hrana, în timp de pace, personalului din sistemul administraţiei penitenciare

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

608. - Ordin privind dispunerea radierii din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a Societăţii Comerciale DUNĂREA IFN - S.A.

 

609. - Ordin privind dispunerea radierii din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a Societăţii Comerciale KIRA CREDITO & CAUZIONI IFN – S.A.

 

ACTE ALE CONSILIULUI PENTRU SUPRAVEGHEREA ÎN INTERES PUBLIC A PROFESIEI CONTABILE

 

            27. - Decizie pentru aprobarea Procedurii privind clasificarea auditorilor statutari şi firmelor de audit în funcţie de riscul de afectare a credibilităţii raportărilor financiare

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 307

din 5 iunie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 şi ale art. 101-104 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 şi ale art. 101-104 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Robert Claudiu Rusu şi Roxana Elena Rusu în Dosarul nr. 6.476/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 845D/2013 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspund, pentru autorii excepţiei, avocat Andreea Dragomir, cu împuternicire depusă la dosar, şi pentru partea Agenţia Naţională pentru Integritate, consilier juridic Mihai-Alexandru Ionescu, cu delegaţie ataşată la dosar, lipsind partea Ministerul Finanţelor Publice. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Având cuvântul pentru susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul autorilor acesteia susţine, în esenţa, următoarele: comisia de cercetare a averilor, constituită din 2 judecători de la curtea de apel şi un procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă curtea de apel, deşi exercită atribuţii jurisdicţionale specifice puterii judecătoreşti, nu este o instanţă în sensul art. 126 din Constituţie şi al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ci reprezintă, în realitate, o autoritate administrativă ce aparţine puterii executive. Prin urmare, este încălcat atât principiul puterii separaţiei şi echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie. cât şi art. 131 alin. (2) din aceasta, potrivit cărora Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii. Se mai arată că Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, prin care Curtea Constituţională a constatat conformitatea cu prevederile constituţionale invocate a unor reglementări similare din Legea nr. 115/1996, referitoare la Comisia de cercetare a averilor, nu poate fi utilizată ca argument pentru respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de faţă, deoarece aceeaşi instanţă a pronunţat, la o dată ulterioară, Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, prin care a constatat neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, prevederi potrivit cărora activităţi de aceeaşi natură - jurisdicţională - ca a celor desfăşurate de Comisia de cercetare a averilor sunt trecute în competenţa unei alte autorităţi - Agenţia Naţională pentru Integritate. Prin urmare, prevalentă este această din urmă decizie a Curţii Constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate trebuie admisă în considerarea argumentelor pentru care a fost reţinută soluţia pronunţată cu acel prilej. Depune concluzii scrise.

4. Reprezentantul părţii Agenţia Naţională pentru Integritate, având cuvântul asupra excepţiei, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată. În esenţă, arată că nici activitatea inspectorului de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Integritate, nici a Comisiei de cercetare a averilor instituită de Legea nr. 115/1996 nu încalcă principiile constituţionale cuprinse la art. 126 şi ale art. 131 din Constituţie. Legea nr. 304/2004 prevede, la art. 137 lit. c), că “Pe lângă instanţele judecătoreşti funcţionează, în condiţiile legii, următoarele structuri: (...) c) alte structuri înfiinţate prin lege specială”, astfel că activitatea procurorului în cadrul Comisiei nu este una de cercetare penală, ci una de control, în acord cu legislaţia în vigoare. Comisia de cercetare a averilor este o asemenea structură care îndeplineşte activitatea de cercetare într-un anumit domeniu reglementat de legea specială şi de sesizare, după caz, a instanţei judecătoreşti, fără a fi un organ de jurisdicţie şi fără a reprezenta o autoritate administrativă înzestrată cu realizarea funcţiei executive a statului. Actul de sesizare a acestei comisii îl constituie raportul de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate, iar activitatea Comisiei de cercetare se finalizează cu o ordonanţă motivată prin care poate dispune trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel competente teritorial, clasarea cauzei sau, după caz, suspendarea controlului şi trimiterea cauzei parchetului competent, Pentru toate aceste considerente, expuse pe larg în notele scrise existente la dosarul cauzei, reprezentantul Agenţiei Naţionale de Integritate solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, mai întâi, cu privire la criticile referitoare la statutul procurorului, nici în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nici în cea a Curţii Constituţionale nu s-a statuat că procurorii sunt agenţi ai puterii executive, iar Constituţia nu interzice includerea acestora în diferite comisii sau structuri reglementate de lege. Comisia de cercetare a averilor este un organ de cercetare, şi nu organ de jurisdicţie sau instanţă specializată, rolul său fiind aceia de sesizare a instanţelor judecătoreşti sau a parchetului, după caz. De altfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2013 privind măsurile necesare pentru funcţionarea comisiilor de evaluare din penitenciare, din centrele de reeducare şi din centrele de reţinere şi arestare preventivă, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea bunei funcţionări a instanţelor pe durata desfăşurării activităţii acestor comisii prevede posibilitatea instituirii unor comisii mixte, alcătuite din judecători şi procurori, cu atribuţii de cercetare prealabilă în scopul sesizării instanţelor judecătoreşti.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin încheierea din 3 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.476/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 şi ale art. 101-104 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şl de control şl a funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Robert Claudiu Rusu şi Roxana Elena Rusu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui raport de evaluare a averii întocmit în temeiul Legii nr. 176/2010.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că activitatea Comisiei de cercetare a averilor, constituită din 2 judecători de la curtea de apel şi un procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă curtea de apel, este o structură care aparţine puterii executive, deoarece nu poate fi plasată nici în cadrul puterii judecătoreşti şi nici în cadrul puterii legislative a statului. Astfel, această structură nu este o instanţă judecătorească, de vreme ce nu se regăseşte în enumerarea limitativă prevăzută la art. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit căruia “(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi. (2) Justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: a) haita Curte de Casaţie şi Justiţie; b) curţi de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanţe militare; f) judecătorii “

8. Funcţionarea acestei structuri pe lângă o curte de apel nu este de natură să-i confere caracterul de instanţă judecătorească, după cum nici parchetul de pe lângă curtea de apel nu este o instanţă judecătorească, iar în compunerea unei instanţe de judecată nu pot intra doi judecători şi un procuror, care adoptă împreună hotărâri. De altfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, exercitarea unei atribuţii jurisdicţionale de către procurori reprezintă o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat. Prin deciziile nr. 73 din 4 iunie 1996 şi nr. 259 din 24 septembrie 2002, Curtea a statuat că Ministerul Public, deşi face parte din autoritatea judecătorească, reprezintă o magistratură specială, procurorii desfăşurându-şi activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei, deci în calitate de agenţi ai puterii executive. De aceea, desfăşurarea de către un procuror a activităţii de cercetare în calitate de membru al acestei comisii contravine prevederilor art. 131 alin. (2) din Constituţie, respectiva activitate situându-se în afara unui parchet organizat conform legii.

9. Concluzionând asupra apartenenţei acestei comisii la puterea executivă a statului, autorii excepţiei susţin că activitatea sa este una administrativă, “mai precis una jurisdicţional-administrativă”. Aceasta deoarece Comisia de cercetare a averilor, în cadrul activităţii de control pe care o desfăşoară, analizează legalitatea şi temeinicia raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, citează pe reprezentantul acesteia, persoanele controlate, precum şi orice alte persoane care pot da relaţii despre provenienţa bunurilor persoanei controlate, dispune expertize, efectuează cercetări locale. Deoarece procedura în faţa acestei comisii de cercetare este obligatorie, autorii excepţiei susţin că este nesocotit art. 21 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia “Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.” Din această perspectivă, a calităţii comisiei de organ de jurisdicţie administrativă, este flagrant încălcat şi principiul separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, deoarece membri ai puterii executive exercită funcţii ale puterii judecătoreşti, precum şi principiul statului de drept, cuprins la art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Potrivit prevederi lor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 10 şi ale art. 101-104 din Legea nr. 115/1996 nu contravin normelor constituţionale invocate, astfel cum a constatat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 321 din 29 martie 2007. Comisia de cercetare a averilor constituită la nivelul curţii de apel nu este organ de jurisdicţie, nu îndeplineşte o activitate de înfăptuire a justiţiei, ci este un organ de cercetare şi de sesizare a instanţei de judecată. Prin urmare, nu se poate susţine că textele de lege criticate aduc atingere caracterului facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor administrative, astfel că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 1 alin. (3) şi (4) şi ale art. 21 alin. (4) din Constituţie.

13. De asemenea, se arată că prevederile art. 126 alin. (1)şi ale art. 131 alin. (1) din Constituţie, invocate, nu conţin nicio restricţie în privinţa compunerii unei astfel de comisii, astfel că nu sunt nici acestea încălcate. În plus, atât judecătorii, cât şi procurorii sunt magistraţi supuşi obligaţiei de a aplica legea cu imparţialitate, potrivit art. 124 şi art. 132 din Legea fundamentală, ceea ce asigură comisiei caracterul de organ independent şi imparţial.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 10 şi ale art. 101-10” din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, astfel cum titlul legii a fost modificat prin art. III pct. 1 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Textele de lege criticate au fost modificate, respectiv introduse prin art. 35 pct. 2 şi, respectiv, pct. 3, din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010. Acestea au următorul conţinut:

- Art. 10: “(1) Pe lângă fiecare curte de apel va funcţiona o comisie de cercetare a averilor, denumită în continuare comisie de cercetare, formată din:

a) 2 judecători de la curtea de apel, desemnaţi de preşedintele acesteia, dintre care unul în calitate de preşedinte;

b) un procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă curtea de apel, desemnat de prim-procurorul acestui parchet

(2) Preşedintele şi membrii comisiei de cercetare sunt desemnaţi pe o perioadă de 3 ani. Pe aceeaşi perioadă şi de către aceleaşi persoane vor fi desemnaţi şi 3 supleanţi, care îi vor înlocui pe titulari în cazul în care aceştia, din motive legale, nu vor putea lua parte la lucrările comisiei de cercetare.

(3) Comisia de cercetare are un secretar, desemnat de preşedintele curţii de apel dintre grefierii acestei instanţe.”

- Art. 101: “Comisia de cercetare va începe acţiunea de control de îndată ce este sesizată de Agenţia Naţională de Integritate cu raportul de evaluare.

- Art. 102: “(1) Actele şi lucrările comisiei de cercetare nu sunt publice. Persoana în cauză poate lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului şi poate fi asistată de avocat.

(2) Preşedintele dispune citarea de urgenţă, în faţa comisiei de cercetare, a reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi a persoanei a cărei avere este supusă controlului şi a soţului sau soţiei, după caz, pentru a fi ascultaţi. Comisia de cercetare poate cita orice persoană care ar putea da relaţii utile pentru lămurirea provenienţei bunurilor persoanei controlate şi poate solicita autorităţilor publice sau oricărei alte persoane juridice informaţii necesare pentru soluţionarea cauzei. Cei care, în perioada supusă controlului, au dobândit bunuri de la persoana în cauză vor fi ascultaţi în mod obligatoriu.

(3) Comisia de cercetare poate efectua cercetări locale sau poate dispune efectuarea unei expertize pentru lămurirea cauzei.

(4) Cercetările efectuate de alte persoane decât membrii comisiei de cercetare sunt nule.”

- Art. 103: “Cei citaţi în faţa comisiei de cercetare vor fi ascultaţi pe rând şi vor prezenta dovezile care au stat la baza raportului de evaluare. Persoana a cărei avere este supusă controlului va putea produce în faţa comisiei de cercetare probe în apărare sau va putea solicita administrarea acestora de către comisia de cercetare şi, dacă consideră necesar, poate depune o declaraţie în care va arăta veniturile realizate şi modul de dobândim a averii.”

- Art. 104: “(1) Comisia de cercetare hotărăşte cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronunţând o ordonanţă motivată, prin care poate dispune:

a) trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat;

b) clasarea cauzei, când constată că provenienţa bunurilor este justificată;

c) suspendarea controlului şi trimiterea cauzei parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracţiuni.

(2) Ordonanţa de clasare se comunică părţilor şi parchetului de pe lângă curtea de apel în raza căreia funcţionează comisia de cercetare sau, după caz, parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casape şi Justiţie ori organelor fiscale.

(3) Controlul se reia de către comisia de cercetare, dacă:

a) după clasarea cauzei apar elemente noi care pot conduce la o soluţie contrară;

b) organul de urmărire penală, după efectuarea cercetărilor, în situaţia prevăzută la alin. (1) IU. c), nu sesizează instanţa penală.”

17. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate normele constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4), cu privire la principiul statului de drept şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 21 alin. (4) potrivit cărora “Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite”, art. 126 alin. (1) care stipulează că “Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege” şi ale art. 131 alin. (1) şi (2) referitoare la rolul Ministerului Public.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

19. Dispoziţiile art. 10 şi ale art. 101-lO^din lege, referitoare la înfiinţarea, compunerea, funcţionarea şi atribuţiile Comisiei de cercetare a averilor, precum şi procedura specifică efectuării lucrărilor sale, au fost introduse în cuprinsul Legii nr. 115/1996 prin art. 35 pct. 2 şi, respectiv, pct. 3 din Legea nr. 176/2010. În forma sa iniţială, Legea nr. 115/1996 conţinea dispoziţii relativ asemănătoare, care prevedeau, de asemenea, existenţa Comisiei de cercetare a averilor pe lângă fiecare curte de apel, cu aceeaşi compunere şi având atribuţii şi procedură specifică asemănătoare. Astfel, actualul art. 10 din Legea nr. 115/1996 este identic, ca soluţie juridică, cu art. 8 din forma iniţială a legii, art. 102 corespunde fostului art. 12, art. 103 preia soluţia juridică a fostului art. 13 alin. (1), iar actualul art. 104 conservă, în esenţă, substanţa juridică a fostului art. 14. În concepţia originară a Legii nr. 115/1996, controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere era exercitat de către Comisia de cercetare a averilor, înfiinţată pe lângă fiecare curte de apel şi formată, ca şi în prezent, din doi judecători de la curtea de apel şi un procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă curtea de apel. Întrucât Agenţia Naţională de Integritate a fost înfiinţată abia ulterior, prin Legea nr. 144/2007, controlul averilor nu era declanşat ca în prezent, prin raportul de evaluare al Agenţiei, ci printr-o cerere de sesizare ce putea fi făcută de primul procuror al parchetului de pe lângă curtea de apel sau conducătorul unităţii publice la care a funcţionat ori funcţiona cel a cărui avere era supusă cercetării, precum şi de către persoanele care erau supuse, potrivit art. 2 din lege, obligaţiei de declarare a averii şi cărora li s-au adus imputări publice cu privire la provenienţa averii deţinute.

20. Prin Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007, Curtea a exercitat controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 7, art. 8 alin. (1), art. 10r art. 12 alin. (3). art. 13, art. 14 alin. (1), art. 18, art. 21 alin. (1), art. 23, art. 28 alin. (1), art. 32, art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 115/1996. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 14 alin. (1) - care interesează în cauza de faţă -, texte care prevăd compunerea şi atribuţiile Comisiei de cercetare a averilor, Curtea a constatat că această comisie nu este un organ de jurisdicţie, nu îndeplineşte o activitate de înfăptuire a justiţiei, ci că este un organ de cercetare - aşa cum este şi denumit de lege - şi de sesizare a instanţei de judecată, în condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. a) din lege. Curtea a mai reţinut că, această comisie nefiind o instanţă extraordinară, prevederile art. 126 alin. (5) din Constituţie nu au pertinenţă şi că, pe de altă parte, compunerea comisiei din judecători şi procurori nu contravine Constituţiei, deoarece aceasta nu cuprinde nicio restricţie în această privinţă. Curtea a mai arătat, totodată, că atât judecătorii, cât şi procurorii sunt magistraţi supuşi obligaţiei de a aplica legea cu imparţialitate, potrivit art. 124 şi art. 132 din Legea fundamentală, ceea ce asigură caracterul comisiei de organ independent şi imparţial. Observând că toate actele comisiei sunt supuse controlului instanţei de judecată în condiţiile art. 16-20 din lege, Curtea a conchis că susţinerile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 11, art. 20 şi a art. 21 din Constituţie, raportate la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt neîntemeiate. Cu privire la dispoziţiile art. 12 alin. (3) şi ale art. 13 din lege, Curtea a constatat că acestea conţin norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, sunt de competenţa legiuitorului. Astfel, cercetarea locală şi expertizele prevăzute la art. 12 alin. (3) din lege sunt mijloace de probă dispuse de comisia în componenţa căreia intră şi judecători, iar indisponibilizarea bunurilor reglementată de art. 13 alin. (2) constituie o măsură cu caracter provizoriu, inerentă existenţei dovezilor certe de dobândire ilicită a unor bunuri.

21. Ulterior pronunţării deciziei de mai sus a fost adoptată Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2007, ulterior republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 3 august 2009, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care, odată cu intrarea sa în vigoare, a abrogat, prin art. 63 alin. (1) lit. a), dispoziţiile art. 8, art. 9, art. 12, art. 13 şi ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, adică acele texte referitoare la Comisia de cercetare a averilor care, după cum s-a arătat la paragraful 19 din decizie, prezintă o corespondenţă semnificativă ca soluţie juridică cu art. 10 şi art. 101-104 din Legea nr. 115/1996, ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.

22. Curtea Constituţională a analizat, pe calea controlului a posteriori, conformitatea cu Legea fundamentală a unor prevederi din Legea nr. 144/2007, concretizat prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010. Prin această decizie, Curtea, observând, mai întâi, că, potrivit legii examinate, controlul declarării averilor, declararea şi verificarea intereselor şi a incompatibilităţilor sunt activităţi exercitate de către o nouă instituţie - Agenţia Naţională de Integritate -, autoritate administrativă autonomă şi unică, cu personalitate juridică şi activitate permanentă, a reţinut, în esenţă, că anumite activităţi desfăşurate de inspectorii de integritate aveau caracter jurisdicţional, făcând referiri exacte la atribuţiile, procedura şi soluţiile pe care le poate adopta Agenţia în temeiul dispoziţiilor cap. I “Dispoziţii generale”(art. 1-9), art. 14 lit. c), d), e) şi f) şi ale cap. VI “Verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor” (art. 45-50) din Legea nr. 144/2007 şi constatând, în final, neconstituţionalitatea acestora prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (4), art. 23 alin. (11), art. 44 alin. (8) şi (9), art. 124 alin. (2)şi art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

23. Dând curs obligaţiei sale constituţionale de punere de acord a textelor de lege declarate neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale, legiuitorul a prevăzut, la art. 35 pct. 2 şi 3 din noul act normativ în materie - Legea nr. 176/2010 - modificarea şi completarea Legii nr. 115/1996, în sensul reintroducerii Comisiei de cercetare pe lângă fiecare curte de apel, ca organ cu atribuţii de control al averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici. Deosebirile de substanţă dintre soluţia juridică iniţial prevăzută de Legea nr. 115/1996 şi cea reglementată ca urmare a adoptării Legii nr. 176/2010 constau în aceea că această comisie de cercetare este sesizată, pentru declanşarea controlului, prin raportul de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (art. 101), precum şi în aceea că aceeaşi comisie nu mai poate dispune măsuri asigurătorii, vechiul art. 13 alin. (2)-(4) din Legea nr. 115/1996 fiind abrogat de Legea nr. 144/2007.

24. Pentru toate cele arătate mai sus, Curtea constată că argumentele enunţate în Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, la care s-a făcut referire la paragraful 20, îşi menţin valabilitatea mutatis mutandis şi în cauza de faţă. Susţinerile autorilor excepţiei, potrivit cărora, în concursul dintre această decizie şi Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, ar trebui să prevaleze ultima, deoarece este de dată mai recentă, nu poate fi reţinut, deoarece ultima decizie vizează atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate, reglementate de Legea nr. 176/2010, iar nu Comisia de cercetare a averilor astfel cum este ea instituită prin Legea nr. 115/1996. De altfel, prin aceeaşi decizie, pe care autorii excepţiei o consideră aplicabilă în speţă, Curtea Constituţională a făcut referiri pozitive cu privire la existenţa, în precedent, a Comisiei de cercetare, în antiteză cu soluţia exercitării aceluiaşi tip de control de către Agenţia Naţională de Integritate: „În acelaşi sens, Curtea observă că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 144/2007, competenţa de constatare a existenţei unei diferenţe vădite între bunurile şi valorile declarate sau deţinute şi bunurile şi valorile ce puteau fi dobândite din veniturile legal realizate aparţinea «comisiei de cercetare», un organ colegial, format din judecători şi procurori, potrivit Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici.”

25. În motivarea excepţiei, autorii acesteia au invocat nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (3) şi (4), art. 21 alin. (4), art. 126 alin. (1) şi ale art. 131 alin. (1) şi (2) din Constituţie, susţinând, în esenţă, că, prin natura atribuţiilor şi a procedurii specifice, Comisia de cercetare este, în realitate, un organ al puterii executive cu atribuţii jurisdicţionale.

26. Faţă de aceste susţineri. Curtea reiterează cele reţinute prin Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, în sensul că această comisie nu este un veritabil organ de jurisdicţie, de vreme ce nu “spune dreptul” (juris dictio), nu dă un verdict şi nu îndeplineşte o activitate de înfăptuire a justiţiei, prin acte proprii cu efecte jurisdicţionale specifice. În plus, Curtea arată că rolul acestei comisii este de a cerceta cele consemnate de Agenţia Naţională de Integritate prin raportul de evaluare, la sesizarea acesteia - autoritatea administrativă autonomă care are, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, doar atribuţia de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege. Comisia de cercetare, constituită din doi judecători şi un procuror, efectuează propria activitate de cercetare, administrând, într-adevăr, probele prevăzute de lege pentru soluţionarea cauzei: citarea persoanelor în cauză spre a fi audiate, luarea de declaraţii, solicitarea de informaţii autorităţilor publice sau oricărei persoane juridice, efectuarea de cercetări locale sau dispunerea efectuării de expertize. Modalitatea de instrumentare a probatoriului, specific unei instanţe judecătoreşti, nu este însă un element suficient pentru a-i atribui Comisiei de cercetare caracter jurisdicţional, rolul acesteia fiind, în realitate, acela de garantare suplimentară a imparţialităţii şi contradictorialităţii sub imperiul cărora trebuie să se desfăşoare orice activitate de cercetare, alături de garanţia ce decurge din însăşi modalitatea de constituire a comisiei de cercetare în sine: doi judecători şi un procuror.

27. Cu privire la modalitatea de constituire a comisiei de cercetare, Curtea observă că, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, “Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”, iar, conform art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) din aceasta, procurorii reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, desfăşurându-şi activitatea potrivit principiului legalităţii, imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. Astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale ulterioară revizuirii din 2003 a Constituţiei, Ministerul Public este o parte componentă a autorităţii judecătoreşti, şi nu a puterii executive sau a administraţiei publice, iar principiul controlului ierarhic este expresia principiului unicităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, o garanţie suplimentară a respectării principiilor legalităţii şi imparţialităţii în desfăşurarea activităţii judiciare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.503 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2011 şi, respectiv, Decizia nr. 385 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010). În considerarea acestor argumente, Curtea constată că nu poate reţine pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate faţă de prevederile art. 1 alin. (3) şi (4), ari 126 alin. (1) şi ale art. 131 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală.

28. Revenind la procedura specifică activităţii de cercetare desfăşurate de comisie în acord cu prevederile legale criticate, Curtea reţine, în continuare, că această comisie hotărăşte cu majoritate de voturi, în termen de 3 luni de la data sesizării, şi pronunţă o ordonanţă motivată prin care poate dispune fie trimiterea cauzei spre curtea de apel competentă, dacă, pe baza probelor administrate, constată că dobândirea unei cote-părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat, fie clasează cauza, când constată că provenienţa bunurilor este justificată, fie suspendă controlul şi trimite cauza parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unor infracţiuni. Curtea constată, aşadar, că, spre deosebire de actele jurisdicţionale - cum sunt hotărârile judecătoreşti -, actele pronunţate de comisia de cercetare a averilor, dacă nu dispun clasarea cauzei, au exclusiv rolul de a sesiza instanţa judecătorească sau parchetul competent, după caz, acesta fiind singurul lor efect juridic. Din această perspectivă, Comisia de cercetare apare ca un organ intermediar între Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească, efectuând o activitate de cercetare prealabilă cu rol de “filtrare”, din totalitatea sesizărilor primite prin rapoartele de evaluare ale Agenţiei, doar a acelor cauze care, prin intermediul unei “ordonanţe motivate” - deci însoţite de o argumentare temeinică şi legală -, vor fi trimise fie instanţei judecătoreşti, fie parchetului competent, spre soluţionare definitivă.

29. În final, instanţa judecătorească, fiind sesizată potrivit art. 104 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996 şi administrând, dacă părţile o cer, probe noi. constată dacă dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părţi dintr-un bun este sau nu justificată şi va putea hotărî, după caz, fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părţi nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită pe bază de expertiză. De asemenea, instanţa judecătorească poate să trimită dosarul la parchetul competent, dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracţiuni, iar în cazul în care constată că provenienţa bunurilor este justificată, instanţa hotărăşte închiderea dosarului. Sentinţa secţiei de contencios administrativ a curţii de apel competente poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare, cu recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

30. În considerarea celor arătate mai sus, Curtea constată că nu poate reţine pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, care consacră caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative. Procedura desfăşurată de către comisia de cercetare a averilor, activitatea sa, finalizată prin actul intitulat “ordonanţă motivată” ce constituie, după caz, actul de sesizare a secţiei de contencios administrativ a curţii de apel competente, nu prezintă elemente de natură a imprima comisiei de cercetare caracterul unei jurisdicţii speciale administrative. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, jurisdicţie administrativă specială semnifică “activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale”. Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 220 din 6 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 16 iunie 2004) că “jurisdicţiile speciale administrative” reprezintă o activitate jurisdicţională realizată de un organ de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul unei instituţii a administraţiei publice sau al unor autorităţi administrative autonome, care se realizează conform procedurii imperative prevăzute într-o lege specială, procedură asemănătoare cu cea a instanţelor de judecată, desfăşurată însă paralel şi separat de aceasta.

31. Or, aşa cum s-a arătat şi la paragraful 20, 26 şi 27 din decizie, Comisia de cercetare a averilor este un organ colegial, compus din doi judecători şi un procuror, o structură înfiinţată pe lângă fiecare curte de apel, având rolul de cercetare prealabilă a celor sesizate de Agenţia Naţională de Integritate prin raportul de evaluare, fără a fi ea însăşi o “autoritate administrativă” sau să funcţioneze pe lângă o astfel de autoritate şi care să soluţioneze un “conflict1 - adică să spună dreptul - printr-un act administrativ-jurisdicţional. Totodată, activitatea de control al averilor persoanelor prevăzute de lege se desfăşoară în prealabil celei din faţa instanţei judecătoreşti competente, şi nu în paralel, iar persoana interesată nu se află în situaţia de a opta între cele două proceduri, deoarece comisia de cercetare este sesizată exclusiv prin raportul de evaluare a Agenţiei Naţionale de Integritate. Aceasta nu înseamnă însă că este încălcat caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative, aşa cum consideră autorii excepţiei, ci că nu ne aflăm într-o asemenea ipoteză, a instituirii prin lege a unei astfel de jurisdicţii.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Robert Claudiu Rusu şi Roxana Elena Rusu în Dosarul nr. 6.476/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 10 şi ale art. 101-104 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu critici le formulate. Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 iunie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 362

din 25 iunie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea în şedinţa din 24 iunie 2014 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Vasile Negrea în Dosarul nr. 2.627/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Petru Ioan Ghiţ în Dosarul nr. 6.062/2/2013 al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi care formează obiectul dosarelor conexate nr. 116D/2014 şi nr. 309D/2014 ale Curţii Constituţionale

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24 iunie 2014, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 25 iunie 2014, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

3. Prin Sentinţa civilă nr. 3.751 din 27 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.627/2/2013, şi prin Sentinţa civilă nr. 1.205 din 3 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.062/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

4. Excepţia a fost ridicată de Vasile Negrea şi Petru Ioan Ghiţ în cauze având ca obiect acţiuni în constatare întemeiate pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 retroactivează, reprezentând un act normativ ordonat politic, îndreptat împotriva revoluţionarilor.

6. De asemenea, autorii susţin că instanţele de contencios administrativ nu pot avea competenţa materială de a se pronunţa asupra unor aspecte sau fapte ce ţin de regulamentele sau comandamentele militare specifice.

7. Se invocă, de asemenea, încălcarea gravă a prezumţiei de nevinovăţie, deoarece prevederile de lege criticate, prin art. 2 lit. a), lasă loc unei interpretări abuzive, punând semnul egalităţii între calitatea de lucrător al Securităţii şi desfăşurarea de activităţi prin care s-au suprimat ori îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului şi creează premisele unei forme de răspundere morală şi juridică pentru simpla participare la activitatea fostelor servicii de informaţii, fără a stabili vreo formă de vinovăţie. Inducând ideea prezumţiei de vinovăţie colectivă pentru toţi lucrătorii fostei Securităţi, se încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie.

8. În acelaşi timp, arată că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece acordă Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii atribuţii jurisdicţionale. Or, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii trebuie sa fie o autoritate administrativă autonomă, fără atribuţii jurisdicţionale, iar unicul scop al acesteia trebuie să fie acela de a permite cetăţeanului accesul la propriul dosar, în calitatea sa de “depozitar şi administrator” al documentelor întocmite de fosta Securitate.

9. Contrar art. 126 alin. (5) şi art. 24 din Constituţie, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se substituie unei instanţe judecătoreşti, exercitând o jurisdicţie specifică în cadrul căreia administrează probe şi dă un verdict privind calitatea de lucrător al Securităţii, în timp ce persoana vizată nu are posibilitatea de a se apăra în faţa Colegiului Consiliului, care emite note de constatare a calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii. Se subliniază că instanţa de contencios administrativ are doar un rol formai, întrucât nu face altceva decât să certifice ulterior ceea ce a constatat aceasta autoritate.

10. Totodată, prin introducerea unei acţiuni în constatare, fără a avea o legitimare procesuală activă, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se subrogă în dreptul cetăţeanului de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime şi se substituie instituţiei Avocatul Poporului. Astfel, prin art. 8 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 se realizează o extindere nepermisă a sferei titularilor dreptului de acces liber la justiţie, dincolo de limitele sale constituţionale. Cu alte cuvinte, prevederile legale criticate convertesc dreptul de acces liber la justiţie într-o obligaţie.

11. De asemenea, desemnarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ ca unică instanţă judecătorească competentă în ceea ce priveşte acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii este neconstituţională, de vreme ce adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă pot fi contestate, de orice persoană interesată, în faţa instanţei de contencios administrativ competente teritorial. Pe de altă parte, persoanei verificate i se îngrădeşte posibilitatea exercitării dreptului la apărare în faţa unei instanţe de judecată apropiate de domiciliul său. Se creează, totodată, o inegalitate de tratament juridic, contrară dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.

12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şl fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reţinând că Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 24/2008 nu conţine niciun text care să introducă sancţiuni pentru trecut în privinţa persoanelor cu privire la care se constată calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii.

13. De asemenea, reţine că, prin exercitarea atribuţiilor pe care legea i le conferă, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu îşi arogă competenţa unei instanţe de judecată, ci doar procedează la o evaluare a unei eventuale acţiuni, evaluează propriul material care ar putea susţine o astfel de acţiune, tocmai pentru a lua o decizie înainte de a sesiza instanţa cu acţiunea cu a cărei legitimare procesuală activă a fost învestită.

14. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu instituie premisele unei răspunderi morale sau juridice colective, fără existenţa unei fapte infamante şi fără vinovăţie, ci reprezintă doar o materializare a dreptului la informare al cetăţenilor cu privire la persoanele care ocupă funcţii sau demnităţi publice. Evaluarea acţiunilor acestora se face de instanţa judecătorească, în concreto, în raport cu situaţia particulară a fiecărei persoane verificate,

15. Totodată, stabilirea competenţei exclusive a Curţii de Apel Bucureşti în materia reglementată de actul normativ criticat nu aduce atingere egalităţii în drepturi, constituind o opţiune a legiuitorului, instituita ca o garanţie a calităţii actului de justiţie, prin specializarea unei instanţe în soluţionarea unor astfel de cauze, fără a putea fi considerată o instanţă extraordinară în accepţiunea textului constituţional.

16. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

17. Avocatul Poporului consideră că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt constituţionale, sens în care reţine că actul normativ criticat nu reglementează măsuri în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ci stabileşte statutul juridic aplicabil persoanelor constatate ca fiind lucrătoare/colaboratoare ale Securităţii. Pe de altă parte, se realizează o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuţii jurisdicţionale, ale cărei acte privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată. De asemenea, prevederile de lege criticate nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, de vreme ce efectele atribuirii calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a actului normativ menţionat.

18. Totodată, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, sens în care invocă deciziile nr. 1.512/2009, nr. 66/2013 şi nr. 162/2013, nr. 300/2013, nr. 416/2013, nr. 85/2014, nr. 428/2013.

19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

22. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul român, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 22 privind dreptul la integritate fizică şi psihică, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 51 privind dreptul de petiţionare, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 54 privind fidelitatea faţă de ţară, art. 55 privind apărarea ţării, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 58 alin. (1) privind numirea şi rolul Avocatului Poporului şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti, art. 147 alin. (1) şi (4) privind deciziile Curţii Constituţionale.

23. Sunt invocate, de asemenea, dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 7 privind principiul legalităţii pedepsei şi a incriminării, art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi art. 14 - Interzicerea discriminării, dispoziţii cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a constatat că sintagmele “indiferent sub ce formă” şi “relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii” cuprinse în art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale. În aceste condiţii, în cauza de faţă, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora “Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Constatând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit anterior sesizării Curţii, excepţia cu acest obiect urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

25. De asemenea, prin Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 şi a constatat că aceste prevederi de lege sunt neconstituţionale. Constatând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional, excepţia cu acest obiect urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

26. În acelaşi timp, Curtea reţine că celelalte prevederi legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare (a se vedea Decizia nr. 85 din 18 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 14 aprilie 2014, Decizia nr. 428 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 9 decembrie 2013, Decizia nr. 416 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 11 decembrie 2013, Decizia nr. 948 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 11 ianuarie 2013, Decizia nr. 159 din 23 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 27 aprilie 2012, Decizia nr. 1.309 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011, Decizia nr. 546 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 27 iulie 2011, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, şi Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009).

27. Astfel, Curtea a statuat, ca apreciere generală, că, faţă de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii. Curtea a reţinut că actul normativ criticat urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică a acestor persoane, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, şi Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

28. De asemenea, Curtea a statuat că prevederile art. 2 din ordonanţa de urgenţă criticată, stabilind elementele care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată de instanţa judecătorească drept lucrător sau colaborator al Securităţii, nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calităţi se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010).

29. În continuare, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, a cărei existenţă se întemeiază pe dispoziţiile art. 116 alin. (2) şi art. 117 alin. (3) din Legea fundamentală. Această autoritate este lipsită de atribuţii jurisdicţionale, iar actele sale privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată. Aşadar, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile de lege criticate nu sunt de natură să plaseze Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în afara cadrului constituţional (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 159 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 9 mai 2013).

30. De menţionat că, în cadrul acţiunii în constatare promovate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 455 din 8 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 30 iunie 2012).

31. În acelaşi timp, Curtea nu a reţinut nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului liberului acces la justiţie ca urmare a subrogării Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în dreptul cetăţeanului care se consideră vătămat prin acţiunile abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

32. Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, prevederile art. 1 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 conferă persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum şi, după caz, soţului supravieţuitor şi rudelor până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorilor săi testamentari dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi, de asemenea, de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Din cuprinsul acestor dispoziţii legale se desprinde concluzia potrivit căreia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii acţionează inclusiv la cererea persoanelor îndreptăţite, astfel că nu se pune problema nesocotirii dreptului acestora de liber acces la justiţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 608 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011).

33. Totodată, legitimarea procesuală a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a introduce cererea în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii izvorăşte din înseşi prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securităţii şi se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă faţă de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că acţiunile promovate de Consiliu nu tind la obţinerea unei condamnări judiciare, consecinţa acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoştinţa publică a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti în acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator ai Securităţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).

34. De asemenea, Curtea a constatat netemeinicia criticilor referitoare la nesocotirea dispoziţiilor constituţionale care statuează cu privire la roiul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Posibilitatea pe care o are Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a promova acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia nu reprezintă o substituire în atribuţiile instituţiei Avocatului Poporului. Această instituţie dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător şi detaliat în legea sa de organizare şi funcţionare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.377 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 27 ianuarie 2011).

35. Cu privire la critica referitoare la competenţa exclusivă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de soluţionare a cauzelor având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).

36. Curtea a constatat că este lipsită de orice fundament critica privind nerespectarea principiului egalităţii în drepturi, susţinută din perspectiva stabilirii instanţelor de contencios administrativ competente teritorial să judece contestaţiile formulate împotriva adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă, de vreme ce art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 16 din Legea nr. 293/2008, stabileşte, fără echivoc, că “Adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9[...]pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor” (a se vedea Decizia nr. 1.560 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2012).

37. De altfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

38. În legătură cu critica de neconstituţionalitate susţinută din perspectiva stabilirii competenţei instanţelor de contencios administrativ de a se pronunţa asupra unor acte de comandament cu caracter militar, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu reglementează controlul judecătoresc al unor acte de comandament cu caracter militar. Controlul legalităţii sau temeiniciei unor astfel de acte excedează cadrului normativ al ordonanţei de urgenţă criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menţionat, şi anume “accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii” (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 219 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2012).

39. Distinct de acestea, Curtea a reţinut că aprecierea întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii revine instanţei judecătoreşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Asemenea aspecte reprezintă, aşadar, probleme ce ţin exclusiv de interpretarea şi aplicarea legii, fiind de competenţa instanţei judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată (a se vedea, în sensul celor de mai sus, Decizia nr. 27 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 21 martie 2013).

40. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

41. În final, Curtea constată că celelalte dispoziţii constituţionale şi din actele juridice internaţionale invocate nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în privinţa sintagmelor “indiferent sub ce formă” şi “relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii”, excepţie ridicată de Vasile Negrea în Dosarul nr. 2.627/2/2013 şi de Petru Ioan Ghiţ în Dosarul nr. 6.062/2/2013, dosare ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti;

III. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că celelalte prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 372

din 26 iunie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 4 şi art. 386 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 4 şi art. 386 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Minei Popescu în Dosarul nr. 5.896/204/2013 al Judecătoriei Câmpina şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 20D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 10 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5 896/204/2013, Judecătoria Câmpina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Minei Popescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei sentinţe pronunţate în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, deşi se poate dispune începerea urmăririi penale faţă de o persoană, aceasta nu se poate apăra, întrucât s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta, nefiind citată. Mai arată că este nemulţumit şi de împrejurarea că nu poate exercita calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare împotriva sentinţei pronunţate potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală din 1968, întrucât alin. 10 al aceluiaşi articol impune caracterul definitiv şi irevocabil al hotărârilor astfel pronunţate.

6. Judecătoria Câmpina opinează că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968. Însă, ţinând seama de notele autorului excepţiei, de considerentele încheierii de sesizare, de adresa de înaintare a actelor de sesizare a Curţii Constituţionale, precum şi de Decizia nr. 766/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011 rezultă că, în realitate, obiect al excepţiei îl constituie art. 2781 alin. 4 şi art. 386 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968, Curtea urmând să se pronunţe asupra acestor dispoziţii. Textele criticate au următorul conţinut:

- Art. 2781 alin. 4: “Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluţionarea cauzei. Când judecătorul consideră că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.”

- Art. 386 alin. 1 lit. a): (1) împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;”.

12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum şi prevederile art. 6 referitoare la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prezenta excepţie a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare. Astfel, prin Sentinţa penală nr. 341 din 4 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.289/204/2013, Judecătoria Câmpina a admis plângerea formulată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de procuror şi a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de autorul excepţiei din prezenta cauză. Întrucât acesta din urmă apreciază că la un termen anterior nu a fost citat, a înţeles să formuleze contestaţie în anulare împotriva hotărârii mai sus menţionate, prilej cu care a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate.

14. Aşa fiind, ţinând seama de criticile formulate de autor, Curtea constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968 sunt menite să înlăture eventualele abuzuri în justiţie, în sensul tergiversării soluţionării cauzelor, dând expresie dreptului la un proces echitabil şi principiilor înfăptuirii justiţiei în statul român de drept. Astfel, judecata cauzei în lipsa părţii care a fost citată în condiţiile legii este o soluţie care decurge în mod firesc din natura procesului judiciar menit să pună capăt conflictului juridic dedus judecăţii şi să restabilească ordinea de drept, fără întârzieri datorate dezinteresului sau relei-credinţe a părţilor în litigiu. De asemenea, prevederile legale criticate nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât nu creează privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare şi nu aduc nicio atingere dreptului la apărare al părţilor, care îşi pot angaja apărător, pot propune probe şi, în general, se pot prevala, fără nicio îngrădire, de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege.

15. În plus, ca o garanţie suplimentară a exercitării drepturilor mai sus arătate, legiuitorul a prevăzut, în alin. 4 ultima teză a art. 2781 din Codul de procedură penală, posibilitatea judecătorului de a lua măsuri pentru prezentarea persoanei lipsă, atunci când consideră că este absolut necesară prezenţa acesteia.

16. În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat în Decizia nr. 837 din 16 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 22 ianuarie 2007, a cărei soluţie de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii.

17. Distinct de aceste argumente, Curtea mai constată că autorul excepţiei este nemulţumit de modul în care s-a desfăşurat cercetarea penală, precum şi judecata, în cauza în care a avut calitatea de intimat. Astfel, acesta susţine că nu a avut posibilitatea unor dezbateri în contradictoriu şi nu i s-a asigurat dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Asemenea critici nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată”.

18. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968, Curtea constată că acestea reglementează cu privire la calea de atac a contestaţiei în anulare. Astfel, aceasta este o cale extraordinară de atac, care, în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, este stabilită prin lege şi se exercită în limitele acesteia. Împrejurarea că art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală impune caracterul definitiv al soluţiilor pronunţate de judecător cu prilejul dezlegării pricinilor privitoare la plângerile formulate împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror nu conferă dispoziţiilor procedural penale referitoare la contestaţia în anulare caracter neconstituţional. Astfel, critica formulată nu se întemeiază pe contrarietatea dispoziţiilor legale atacate cu prevederile ori principiile constituţionale, ci vizează aspecte ce ţin de domeniul autorităţii legiuitoare, în sensul modificării şi completării prevederilor legale în sensul dorit de autor. O omisiune de reglementare de felul aceleia nu ar putea fi remediată pe calea contenciosului constituţional, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţă “fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

19. În concluzie, Curtea urmează a respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968 şi, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. 1 lit. a) din acelaşi cod.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Minei Popescu în Dosarul nr. 5.896/204/2013 al Judecătoriei Câmpina.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Câmpina şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 26 iunie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 406

din 3 iulie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Dumitru Dumitrescu în Dosarul nr. 18.864/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 91D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 prin raportare la art. 33 din Legea nr. 165/2013, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, având în vedere faptul că aceste din urmă prevederi legale nu au legătură cu soluţionarea fondului cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentinţa civilă nr. 2.093 din 13 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 18.864/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Dumitru Dumitrescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind obligarea entităţii învestite la soluţionarea notificării depuse de persoana îndreptăţită.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 4 raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, se susţine că interpretarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 impune aplicabilitatea acestora doar în privinţa cererilor aflate în etapa de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, cea de-a două etapă pe care trebuie să o parcurgă persoanele ale căror cereri au fost formulate şi depuse în termenul legal, după recunoaşterea dreptului.

6. Pe de altă parte, arată că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 contravin acestei ipoteze, în sensul că entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi de a emite decizie de admitere sau respingere a acestora, în termene care variază de la 12 până la 36 de luni, în funcţie de numărul de dosare care sunt nesoluţionate la entităţile învestite de lege, cu menţiunea că aceste termene încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014.

7. Astfel, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 165/2013, termenele din art. 33 s-ar aplica şi cererilor de chemare în judecată aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor, întrucât nu există referire expresă la faptul că litigiilor aflate în procedura judiciară, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, le sunt aplicabile doar măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, iar nu şi dispoziţiile relative la procedura administrativă prevăzute de art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, referitoare la pronunţarea deciziilor de admitere sau respingere a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001,

8. Se mai arată că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, principiu obligatoriu pentru legiuitor şi care constituie o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale, a libertăţii şi a siguranţei persoanei. Aşa fiind, se apreciază că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin extinderea aplicabilităţii lor şi asupra cererilor aflate pe rolul instanţelor la data de 20 mai 2013, care au ca obiect soluţionarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 şi a Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sancţionează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată în considerarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

9. Se mai susţine că prevederile art. 4 raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi. În acest sens, se arată că, instituind termene diferite de soluţionare a notificărilor se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, dat fiind faptul că beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferenţial faţă de cei care sunt obligaţi să aştepte termene mai lungi. În acest context, arată că cetăţenii care au promovat acţiuni în justiţie pentru soluţionarea notificărilor, anterior apariţiei Legii nr. 165/2013, având în prezent cauzele pe rol, sunt în mod evident dezavantajaţi prin aplicarea legii noi sub aspectul termenelor impuse de art. 33-35 ale acestei legi, faţă de cei ale căror notificări au fost soluţionate deja pe fond, în procedura administrativă sau judiciară, chiar dacă aceştia din urmă nu au primit efectiv măsurile reparatorii.

10. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, arătând că prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere dreptului de acces la justiţie, drept a cărui exercitare nu este posibilă în interiorul termenelor stabilite de textele de lege criticate. Or, restrângerea exerciţiului acestui drept poate avea loc doar în condiţiile reglementate de art. 53 din Constituţie. Aşa fiind, efectivitatea dreptului de acces la justiţie şi termenul rezonabil de soluţionare a cererilor formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001 sunt încălcate de prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, în condiţiile în care accesul la justiţie este permis abia după 6 luni de la expirarea termenelor de 12,24 sau 36 de luni, ce încep să curgă de la 1 ianuarie 2014.

11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1)din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

13. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 4 raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, fiind încălcat principiul constituţional al neretroactivităţii legii. În acest sens, arată că textul de lege criticat acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum (Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008). Or, neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispoziţiilor legii anterioare, ci doar acţiunilor care se efectuează după intrarea în vigoare a acesteia, rămânând valabile cele efectuate în perioada activităţii legii vechi.

14. Se mai arată că prevederile art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, prin instituirea noilor reguli privind soluţionarea notificărilor, care au determinat judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări, fără un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere. În acest context, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea în vigoare a legii s-au aflat într-o situaţie mai favorabilă, dar discriminatorie faţă de persoanele ale căror procese au fost în curs de soluţionare la data intrării în vigoare.

15. Pe de altă parte, se arată în punctul de vedere exprimat în cauză de către Avocatul Poporului, sunt discriminatorii şi dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, întrucât impun termene diferite de soluţionare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, în funcţie de gradul de încărcare a autorităţilor publice competente să le soluţioneze şi de numărul de cereri rămase nerezolvate. Or, acest criteriu de diferenţiere impus de legiuitor nu poate fi considerat ca fiind obiectiv şi rezonabil, cu atât mai mult cu cât statul ar fi putut să ia anumite măsuri pentru suplimentarea personalului competent să soluţioneze cererile de restituire, astfel încât termenul de rezolvare să fie acelaşi, iar toate persoanele prevăzute de ipoteza normei să beneficieze de un tratament egal, fiind în situaţii identice.

16. Se mai apreciază că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere şi accesului liber la justiţie, deoarece, prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă. În acest context, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă (din cauza noilor termene legale de soluţionare a notificărilor), contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil, prevăzut de art. 6 din noul Cod de procedură civilă, consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România a devenit parte. Referitor la celelalte critici de neconstituţionalitate, acestea nu pot fi reţinute, normele criticate fiind în concordanţă cu principiile constituţionale invocate.

17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit actului de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 4 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. În realitate, analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza a două prin raportare la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, astfel încât, în acord cu motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea urmează a se pronunţa asupra acestor din urmă prevederi legale, potrivit cărora:

- Art. 4 teza a doua: “Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor În materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.”;

- Art. 33: “(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).”;

- Art. 34: “(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite. “\

- Art. 35: “(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor

(3) în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau. după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.”

20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetăţeni, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil, cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 4 teza a două prin raportare la art. 33 din Legea nr. 165/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin prisma unor critici de neconstituţionalitate identice celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 şi a constatat că aceste prevederi legale sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor.

22. Prin urmare, în prezenta cauză, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două prin raportare la prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere faptul că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale.

23. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1)şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale atât sub aspectul dispozitivului, cât şi sub cel al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin, (1)pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.

24. În ceea ce priveşte invocarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, în raport cu obiectul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată, prevederile art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în cadrul soluţionării cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată. Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a fost declanşat ca urmare a acţiunii persoanei îndreptăţite de a sesiza instanţa de judecată în cazul refuzului nejustificat de soluţionare a notificării.

25. Prin urmare, având în vedere că prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013 se referă la soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi la cele care vor fi transmise acestuia ulterior datei intrării în vigoare a legii, iar dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 reglementează căite de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din acelaşi act normativ, Curtea reţine că prevederile art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluţionarea fondului cauzei.

26. Astfel, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora “(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.”, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Dumitru Dumitrescu în Dosarul nr. 18.864/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 iulie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 408

din 3 iulie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 34 alin. (1) şi la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) clin Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Paula Maria Horjea în Dosarul nr. 9.392/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 131 b/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune

concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, pune concluzii de respingere ca inadmisibilă, având în vedere faptul că aceste prevederi legale nu au legătură cu soluţionarea fondului cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 26 din 6 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 9 392/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia do neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Paula Maria Horjea într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât plasarea pe poziţii de inechitate a persoanelor aflate într-un raport sau conflict juridic, prin norme juridice care favorizează una dintre aceste părţi, mai ales atunci când una dintre ele implică exerciţiul autorităţii publice, conduce la înfrângerea acestui principiu, cu consecinţa ruperii echilibrului indispensabil bunei funcţionări a statului de drept.

6. Se mai susţine că este încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, arătându-se că aplicarea Legii nr. 165/2013 nu poate fi pusă în discuţie decât în cadrul litigiilor apărute după intrarea ei în vigoare. Aplicarea în cadrul unui litigiu în curs, introdus anterior intrării sale în vigoare, ar conduce la aplicarea retroactivă, vătămând grav drepturile reclamanţilor din aceste cauze. Arată, de asemenea, că aplicarea unor norme legale nou intrate în vigoare într-un litigiu pendinte, norme care ar conduce la respingerea ca inadmisibilă a acţiunii, fără să se mai examineze fondul cauzei, sau care ar conduce la o soluţie diferită de cea previzibilă la introducerea acţiunii, contravine dreptului de acces liber la justiţie, egalităţii armelor şi dreptului la un proces echitabil.

7. Precizează că intenţia instanţei de a respinge acţiunea ca prematură (concretizată, de altfel, ulterior sesizării Curţii Constituţionale), prin aplicarea art. 4, art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, o pune pe reclamantă în situaţia de a nu-şi vedea soluţionată cererea într-un termen rezonabil. Respingerea unei acţiuni pe considerentul că a intervenit o lege nouă care acordă entităţilor administrative unele termene pentru soluţionarea pe cale administrativă a unor cereri formulate în urmă cu 12 ani este incompatibilă cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale care consacră dreptul la un proces echitabil.

8. Invocă jurisprudenţa prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a atras atenţia asupra “pericolelor inerente în folosirea legislaţiei cu efect retroactiv care poate influenţa soluţionarea judiciară a unui litigiu în care Statul este parte, inclusiv atunci când efectul noii legislaţii este acela de a transforma litigiul într-unui imposibil de câştigat” ( Hotărârea din 20 februarie 2003, pronunţată în Cauza Forrer-Niedenthal împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 martie 2003, pronunţată în Cauza Satka şi alţii împotriva Greciei, Hotărârea din 27 mai 2003, pronunţată în Cauza Crişan împotriva României). Tot astfel, instanţa de la Strasbourg a statuat că “principiul preeminenţei dreptului şi noţiunea de proces echitabil consacrate în art. 6 [din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale] se opun oricărei ingerinţe a puterii legislative în administrarea justiţiei în scopul influenţării deznodământului judiciar al litigiului” (Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunţată în Cauza Rafinăriile greceşti împotriva Greciei, paragraful 49).

9. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate mai susţine că, în cauza sa, aplicarea art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar însemna şi încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din perspectiva creanţei contra statului calculată la o altă valoare decât cea care s-ar stabili sub imperiul legii noi.

10. Susţine, totodată, că intervenţia statului într-un litigiu în care el însuşi este implicat ca pârât, prin emiterea unei noi legi, aplicabilă de instanţă cauzei, şi care îi este net favorabilă, încalcă principiul egalităţii de arme, în detrimentul părţii adverse. Totodată, invocă o serie de hotărâri ale instanţei europene din care rezultă că speranţa legitimă de a obţine un bun reprezintă o extindere a aplicării art. 1 din Protocolul nr. 1 şi asupra unor bunuri care nu se află încă în patrimoniul reclamantului, dar acesta are un drept de a obţine proprietatea asupra lor recunoscut de legislaţia statului. Or, în cazul său, a existat o “speranţă legitimă” în urma adoptării Legii nr. 10/2001 care cuprindea măsuri de reparaţie şi care îi conferea drepturile solicitate prin acţiune introdusă anterior legii noi, şi anume dreptul de a obţine o despăgubire la valoarea de piaţă a imobilului, în situaţia nerestituirii lui în natură, precum şi posibilitatea obţinerii unui bun în compensare.

11. Se mai susţine că se încalcă dreptul la un proces echitabil şi din perspectiva caracterului accesibil şi previzibil al legii, aplicarea Legii nr. 165/2013 unui proces în curs având drept consecinţă lipsirea de eficienţă juridică a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001. O asemenea aplicare ar putea fi asimilată intervenţiei legislativului în timpul procedurii judiciare, ceea ce ar crea premisele unei discriminări între persoanele care, deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice, având speranţe legitime să obţină o restituire a imobilului sau o reparare a prejudiciului suferit, ajung să beneficieze de un tratament juridic diferit, adică între cetăţenii care au beneficiat deja de aplicarea Legii nr. 10/2001 şi cei care, din culpa autorităţilor în nesoluţionarea notificării, nu au beneficiat încă de aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege. Se mai arată că este încălcată, de asemenea, şi independenţa justiţiei.

12. În ce priveşte concursul dintre legile interne şi reglementările internaţionale, din perspectiva art. 20 din Constituţie, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că ar trebui să se facă aplicarea Recomandării (2004)5 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind verificarea compatibilităţii proiectelor de lege, a legilor în vigoare şi a practicilor administrative cu standardele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, la pct. 12 din anexă, prevede că, “pentru asigurarea compatibilităţii, este suficient să se procedeze la schimbări de jurisprudenţa şi de practică. În conformitate cu sistemul juridic al unor state membre, compatibilitatea ar putea fi asigurată prin simpla neaplicare a măsurilor respective”.

13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că aceasta este neîntemeiată. Astfel, se apreciază că dispoziţiile criticate au o raţiune bine determinată faţă de scopul declarat al actului normativ de a institui o formă de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, în împrejurările obiective legate de existenţa hotărârii-pilot pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, precum şi a scăderii participaţiei statului, ca urmare a conversiei în acţiuni a titlurilor de despăgubire emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la Fondul Proprietatea.

14. Dispoziţiile Legii fundamentale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice nu sunt eludate întrucât acelaşi tratament constând în etapele noii legi este aplicat tuturor dosarelor aflate pe rolul instanţelor, indiferent de titular, fără excepţie, în plus, acest articol nu contravine dreptului cetăţeanului la liberul acces la justiţie, în condiţiile în care acţiunile aflate pe rolul instanţelor de judecată sunt în continuare supuse controlului jurisdicţional.

15. De asemenea, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată mai arată că dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 78 din Constituţie nu sunt încălcate, întrucât, în condiţiile în care despăgubirile stabilite conform Legii nr. 10/2001 nu au fost valorificate potrivit procedurii reglementate de dispoziţiile Legii nr. 247/2005, nu se poate susţine în mod rezonabil că prevederile Legii nr. 165/2013 se aplică retroactiv. Singura ipoteză în care prevederile Legii nr. 165/2013 ar fi putut aduce atingere principiului neretroactivităţii legii civile ar fi fost aceea în care ar fi dispus şi cu privire la drepturile la despăgubiri ce ar fi fost deja stabilite şi valorificate conform procedurii prevăzute de actul normativ anterior în materie, respectiv Legea nr. 247/2005, împrejurare ce nu este incidenţa.

16. Instanţa de judecată mai apreciază că art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu este neconstituţional nici din perspectiva dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nefiind lezate nici dreptul părţii de acces la justiţie, nici principiul egalităţii de arme (atât persoana fizică, cât şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor având obligaţia respectării legii adoptate de Parlament) şi nici principiul securităţii juridice (neputându-se invoca imprevizibilitatea acestui act normativ, faţă de Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României). Nu sunt întemeiate nici criticile în sensul că art. 4 ar deroga nepermis de la prevederile art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, pe de o parte, întrucât reclamanta nu este privată în mod absolut şi pe o perioadă nedeterminată de bunul său (dreptul la despăgubiri succesiv recunoscut de autorităţile statului), iar pe de altă parte, întrucât dreptul în discuţie are un caracter relativ, exerciţiul lui fiind susceptibil de restrângeri justificate de cauze obiective, cum este cazul în speţă, respectiv, în esenţă, insuficienţa fondurilor pentru realizarea integrală şi deodată a tuturor creanţelor existente împotriva statului şi întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005.

17. Critica referitoare la aplicarea retroactivă a dispoziţiilor noii legi litigiilor în curs şi la pretinsa încălcare a principiului egalităţii în faţa legii şi a dreptului la nediscriminare este de asemenea neîntemeiată, în fapt fiind vorba de aplicarea legii noi litigiilor aflate în curs, deci în esenţă de aplicarea principiului tempus regit actum, de vreme ce legea nouă este de imediată aplicare.

18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

19. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, fiind încălcat principiul constituţional al neretroactivităţii legii. În acest sens, arată Că textul de lege criticat acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum (Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008). Or, neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispoziţiilor legii anterioare, ci doar acţiunilor care se efectuează după intrarea în vigoare a acesteia, rămânând valabile cele efectuate în perioada activităţii legii vechi.

20. Se mai arată că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, prin instituirea noilor reguli privind soluţionarea notificărilor, care au determinat judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări, fără un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere. În acest context, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea în vigoare a legii s-au aflat într-o situaţie mai favorabilă, dar discriminatorie faţă de persoanele ale căror procese au fost în curs de soluţionare la data intrării în vigoare.

21. Se mai apreciază că prevederile art. 4 raportate la art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 aduc atingere şi accesului liber la justiţie, deoarece legiuitorul a impus noi termene de soluţionare a dosarelor aflate pe rol, dar şi alte termene de sesizare a instanţei de judecată.

22. Însă intervenţia acestor dispoziţii în procesele aflate pe rolul instanţelor de judecată, care de cele mai multe ori au condus la respingerea ca prematur formulate a cererilor de chemare în judecată, apare ca o ingerinţă a legiuitorului în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea sa fie respinsă. Or, după cum a statuat şi Curtea Constituţională, o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. Astfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă (din cauza noilor termene legale de soluţionare a notificărilor), contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil, prevăzut de art. 6 din noul Cod de procedură civilă, fiind o consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit actului de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 4, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. În realitate, analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza a două prin raportare la art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora:

- Art. 4 teza a doua: “Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data Intrării în vigoare a prezentei legi”;

- Art. 34 alin. (1): “(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.”;

- Art. 35 alin. (2): (2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.”

26. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetăţeni, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private şi ari. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil, cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 - Protecţia proprietăţii cuprins în Primul Protocol adiţional la aceeaşi Convenţie.

27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 4 teza a două prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Prin urmare, în prezenta cauză, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora “Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, prin raportare la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere faptul că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale.

28. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale atât sub aspectul dispozitivului, cât şi sub cel al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.

29. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, în raport cu obiectul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată, prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în cadrul soluţionării cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată. Astfel, dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 instituie dreptul persoanei care se consideră îndreptăţită de a se adresa instanţei judecătoreşti în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34. Având în vedere că textul de lege criticat vizează o cale de atac ce poate fi introdusă împotriva refuzului de a emite decizia în termenele prevăzute de art. 33 şi 34 din lege, aplicabilă abia după scurgerea termenelor prevăzute de cele două articole menţionate, rezultă că art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu este incident în cauză, neavând legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

30. Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora “(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.”, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE.

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Paula Maria Horjea în Dosarul nr. 9.392/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a două prin raportare la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 iulie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

ORDIN

pentru modificarea Normativului privind asigurarea tehnică de marină a structurilor deţinătoare de nave din Ministerul Afacerilor Interne, aprobat prin Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 636/2008

 

În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul afacerilor Interne, emite următorul ordin:

Art. I. - Normativul privind asigurarea tehnică de marină a structurilor deţinătoare de nave din Ministerul Afacerilor Interne, aprobat prin Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 636/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 şi 804 bis din 2 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. În anexa nr. 4, la punctul I “Înregistrarea navelor şi mijloacelor plutitoare”, punctul 7 va avea următorul cuprins:

“7. Numerele de înregistrare sunt formate din grupul de litere «MAI» urmat de un grup format din 4 cifre, din care: prima cifră reprezintă clasa navei din care face parte, a două cifră reprezintă subclasa din care face parte nava, iar cifrele a treia şi a patra reprezintă numerele de ordine de la 01 până la 99 atribuite în ordine crescătoare.

Excepţie fac şalupele şi ambarcaţiunile, clasele 3, 4 şi 9, pentru care cifrele a doua, a treia şi a patra reprezintă numerele de ordine, care se repartizează de la 001 până la 999.

Clasificarea navelor se regăseşte în anexa nr. 4.4.

Încadrarea noilor tipuri de nave ce vor fi introduse ulterior în înzestrarea Ministerului Afacerilor Interne, în prevederile anexei nr. 4.4 se realizează prin dispoziţia directorului Direcţiei generale logistice, în baza solicitărilor şi propunerilor de încadrare a inspectoratelor generale sau unităţilor necuprinse în structura acestora.”

2. Anexa nr. 4.4 la anexa nr. 4 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

 

Bucureşti, 22 iulie 2014.

Nr. 113.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 4.4 la anexa nr. 4)

 

CLASIFICAREA

navelor din înzestrarea Ministerului Afacerilor Interne

 

NAVE OPERATIVE

- Clasa 0 - NAVE MULTIROL

Subclasa 1: Nave maritime multirol

- nave maritime multirol

Subclasa 2: Nave maritime de supraveghere

- nave maritime de supraveghere (de exemplu: proiect OPV 6610 etc.)

- Clasa 1 - NAVE DE PATRULARE

Subclasa 1: Nave maritime de patrulare

- nave maritime de patrulare (de exemplu: proiect P157 etc.)

Subclasa 2: Nave fluviale de patrulare

- nave fluviale de patrulare (de exemplu: proiect 822M, proiect 383 etc.)

- Clasa 2 - nave maritime de intervenţie (de exemplu: proiect SHALDAG MK IV, proiect Bigliani etc.)

- Clasa 3 - ŞALUPE DE PATRULARE, CONTROL ŞI/SAU INTERVENŢIE

- şalupe de intervenţie, de exemplu: proiect Maren, proiect Freeway etc.

- şalupă fluvială de intervenţie proiect 360

- şalupe fluviale de patrulare, de exemplu: proiect Wolla 150, proiect BM, proiect Wolla 300, proiect U 371, proiect KS 100 A, proiect 106, proiect 410, proiect 500 CLASS, proiect POL 150 şi proiect GAMA

- şalupe de supraveghere şi control portuar, de exemplu: proiect R-1120 etc.

- Clasa 4 - AMBARCAŢIUNE DE PATRULARE, INTERVENŢIE, CONTROL ŞI/SAU SALVARE

- ambarcaţiuni rapide de intervenţie

- ambarcaţiuni cu motor ataşabil

- ambarcaţiuni de abordaj, control şi salvare

- ambarcaţiuni pe pernă de aer etc.

De exemplu: proiect Drussila, proiect Harpoon 550 Open, proiect F50, proiect RR 4.2, proiect SLP 5400 etc.

- Clasa 5 - NAVE CU MISIUNI SPECIALE

Subclasa 1 - Nave de remorcaj şi salvare

- nave de remorcaj şi salvare, de exemplu: proiect 136,405 şi 406

- remorchere fluviale, de exemplu: proiect RG etc.

Subclasa 2 - Nave pentru stingerea incendiilor

- şalupe fluviale PSI, de exemplu: proiect Maren 34, BM, KS 100 A etc.

Subclasa 3 - Nave sanitare

- nave sanitare, de exemplu: proiect 383 S etc.

NAVE LOGISTICE

- Clasa 6 - NAVE CU MISIUNI SPECIALE

Subclasa 1 - Tancuri pentru transport produse petroliere

- tancuri maritime propulsate, de exemplu: tanc maritim 1000 To proiect 1407

- tancuri fluviale nepropulsate

Subclasa 2 - Nave de transport materiale

- gabare fluviale propulsate sau nepropulsate

- şlepuri fluviale nepropulsate, de exemplu, proiect: 200 t etc.

- bacuri fluviale, de exemplu: proiect BF 151 etc.

- Clasa 7- NAVE CU DESTINAŢIE SPECIALĂ

Subclasa 1 - Ateliere plutitoare

- ateliere plutitoare proiect 126 M

- atelier plutitor proiect 1735 M etc.

Subclasa 2 - Nave bază

- cazarma plutitoare, de exemplu: proiect 420 etc.

Subclasa 3 - Docuri plutitoare

- docuri plutitoare, de exemplu: proiect 200 To, proiect 80 To etc.

            MIJLOACE PLUTITOARE

- Clasa 8 - pontoane

Subclasa 1 - Pontoane dormitor

- pontoane dormitor, de exemplu: proiect 50 locuri, proiect 40 locuri etc.

Subclasa 2 - Pontoane de acostare

- pontoane de acostare cu cabine, de exemplu: proiect PA 1, proiect PA 2, proiect Siaj, proiect PAC, proiect Sevemav, proiect PTN etc.

- pontoane de acostare cu platformă, de exemplu: proiect 494 etc.

- Clasa 9 - BĂRCI ANTRENAMENT ŞI ÎNTREŢINERE NAVE

- bărci din p.f.a.s., de exemplu: proiect 6+1 rame, proiect 2+1 rame

- bărci metalice, de exemplu: proiect KRÂM etc.

- bărci din lemn, de exemplu: proiect Bega etc.

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

privind publicarea acceptării amendamentelor la Codul internaţional din 1994 pentru siguranţa navelor de mare viteză (Codul HSC 1994), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.351(92) a Comitetului de siguranţă maritimă din 21 iunie 2013

 

Având în vedere prevederile art. VIII(b)(vi)(2)(bb) şi ale art. VIII(b)(vii)(2) din Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS 1974), la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 80/1979, ale art. 2 din Decizia Consiliului 2013/267/UE din 13 mai 2013 privind poziţia care urmează să fie luată în numele Uniunii Europene în cadrul celei de a 65-a sesiuni a Comitetului pentru protecţia mediului marin cu privire la modificarea sistemului de evaluare a stării navei şi în cadrul celei de a 92-a sesiuni a Comitetului pentru siguranţă maritimă în ceea ce priveşte modificarea Codului internaţional de management al siguranţei, precum şi modificarea capitolului III din Convenţia SOLAS şi a Codului internaţional pentru siguranţa navelor de mare viteză din 1994 şi 2000 referitor la accesul în spaţiile închise şi exerciţiile de salvare, precum şi ale art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor ari. 2 pct. 20 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se publică amendamentele la Codul internaţional din 1994 pentru siguranţa navelor de mare viteză (Codul HSC 1994), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.351(92) a Comitetului de siguranţă maritimă din 21 iunie 2013, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Autoritatea Navală Română va lua măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 1 ianuarie 2015.

 

p. Ministrul transporturilor,

Marius Mitică Mărgărit,

secretar de stat

 

Bucureşti, 22 iulie 2014.

Nr. 1.205.

 

ANEXĂ

 

REZOLUŢIA MSC.351(92)

(adoptată la 21 iunie 2013)

Amendamente la Codul Internaţional din 1994 pentru siguranţa navelor de mare viteză (Codul HSC 1994)

 

Comitetul de siguranţă maritimă,

amintind art. 28(b) din Convenţia privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale, referitor la funcţiile comitetului,

luând notă de Rezoluţia MSC.36(63), prin care s-a adoptat Codul internaţional pentru siguranţa navelor de mare viteză

(denumit în continuare Codul HSC 1994), care a devenit obligatoriu conform capitolului X din Convenţia internaţională din 1974

pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS) (denumită în continuare Convenţia),

notând, de asemenea, articolul VIII(b) şi regula X/1.1 din Convenţie cu privire la procedura de amendare a Codului HSC 1994, luând în considerare amendamentele la Codul HSC 1994, în cadrul celei dea nouăzeci şi două sesiuni, propuse şi difuzate

în conformitate cu articolul VIII(b)(i) din Convenţie,

1. adoptă, în conformitate cu art. VIII(b)(iv) din Convenţie, amendamentele la Codul internaţional pentru siguranţa navelor de mare viteză (Codul HSC 1994), al căror text este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta rezoluţie;

2. stabileşte, în conformitate cu art. VIII(b)(vi)(2)(bb) din Convenţie, că amendamentele se vor considera ca fiind acceptate la 1 iulie 2014, cu excepţia cazului în care până la această dată mai mult de o treime din guvernele contractante la Convenţie sau guvernele contractante ale căror flote comerciale reprezintă nu mai puţin de 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale au notificat obiecţiile lor la aceste amendamente;

3. invită guvernele contractante să ia notă că, în conformitate cu art. VIII(b)(vii)(2) din Convenţie, amendamentele vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2015, după acceptarea lor în conformitate cu paragraful 2 de mai sus;

4. solicită secretarului general, în conformitate cu art. VIII(b)(v) din Convenţie, să transmită copii certificate ale prezentei rezoluţii şi textul amendamentelor cuprinse în anexă tuturor guvernelor contractante la Convenţie;

5. solicită, de asemenea, secretarului general să transmită copii ale acestei rezoluţii şi ale anexei sale membrilor Organizaţiei care nu sunt guverne contractante la Convenţie.

 

ANEXĂ

la Rezoluţia MSC.351(92)

 

AMENDAMENTE

la Codul internaţional din 1994 pentru siguranţa navelor de mare viteză (Codul HSC 1994)

 

CAPITOLUL 18

Cerinţe de exploatare

 

1 După paragraful existent 18.5.3 se introduce un nou paragraf, după cum urmează:

“18.5.4 Membrii echipajului cu responsabilităţi de acces în spaţiu închis sau de salvare trebuie să participe la un exerciţiu de intrare în spaţiu închis şi de salvare, care trebuie să fie organizat la bordul navei cel puţin o dată la două luni.”

2 Paragrafele existente 18.5.4 până la 18.5.10 se renumerotează cu, respectiv, 18.5.5 până la 18.5.11.

3 Prima frază din paragraful renumerotat 18.5.8 se modifică după cum urmează:

“18.5.8 înregistrări în jurnalul de bord

Data când au loc adunările, detaliile cu privire la exerciţiile de abandon al navei şi exerciţiile în caz de incendiu, exerciţiile cu alte mijloace de salvare, exerciţiile privind accesul în spaţiu închis şi de salvare, precum şi instruirea Sa bordul navei trebuie să fie înregistrate în jurnalul de bord aşa cum a fost prevăzut de către administraţie.”

4 După paragraful 18.5.11 renumerotat se introduce un nou paragraf, după cum urmează:

“18.5.12 Exerciţii privind accesul la spaţiu închis şi de salvare

18.5.12.1 Exerciţiile privind accesul la spaţiu închis şi de salvare trebuie să fie planificate şi efectuate în condiţii de siguranţă, luând în considerare, după caz, indicaţiile prevăzute în recomandările elaborate de Organizaţie*.

 

* Se referă la „Recomandările revizuite privind accesul la spaţiile închise la bordul navelor”, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A.1050(27).

 

18.5.12.2 Fiecare exerciţiu privind accesul la spaţiu închis şi de salvare trebuie să cuprindă:

.1 verificarea şi utilizarea echipamentului individual de protecţie necesar pentru acces;

.2 verificarea şi utilizarea procedurilor şi echipamentului de comunicare;

.3 verificarea şi utilizarea instrumentelor de măsurare a atmosferei în spaţiile închise;

,4 verificarea şi utilizarea echipamentului şi procedurilor de salvare; şi

.5 instrucţiuni de prim ajutor şi tehnici de resuscitare.

18.5.12.3 Riscurile asociate spaţiilor închise şi procedurile de la bord pentru accesul în condiţii de siguranţă în aceste spaţii trebuie să ia în considerare, după caz, indicaţiile prevăzute în recomandările elaborate de Organizaţie*.


* Se referă la “Recomandările revizuite privind accesul la spaţiile închise la bordul navelor”, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A. 1050(27).

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

privind publicarea acceptării amendamentelor la Codul internaţional din 2000 pentru siguranţa navelor de mare viteză (Codul HSC 2000), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.352(92) a Comitetului de siguranţă maritimă din 21 iunie 2013

 

Având în vedere prevederile art. VIII(b)(vi)(2)(bb) şi ale art. VIII(b)(vii)(2) din Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS 1974), la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 80/1979, ale art. 2 din Decizia Consiliului 2013/267/UE din 13 mai 2013 privind poziţia care urmează să fie luată în numele Uniunii Europene în cadrul celei de a 65-a sesiuni a Comitetului pentru protecţia mediului marin cu privire la modificarea sistemului de evaluare a stării navei şi în cadrul celei de a 92-a sesiuni a Comitetului pentru siguranţă maritimă în ceea ce priveşte modificarea Codului internaţional de management al siguranţei, precum şi modificarea capitolului III din Convenţia SOLAS şi a Codului internaţional pentru siguranţa navelor de mare viteză din 1994 şi 2000 referitor la accesul în spaţiile închise şi exerciţiile de salvare, precum şi ale art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 2 pct. 20 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se publică amendamentele la Codul internaţional din 2000 pentru siguranţa navelor de mare viteză (Codul HSC 2000), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.352(92) a Comitetului de siguranţă maritimă din 21 iunie 2013, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Autoritatea Navală Română va lua măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 1 ianuarie 2015.

 

p. Ministrul transporturilor,

Marius Mitică Mărgărit,

secretar de stat

 

Bucureşti, 22 iulie 2014.

Nr. 1.206.

 

ANEXĂ

 

REZOLUŢIA MSC.352(92)

(adoptată la 21 iunie 2013)

Amendamente la Codul internaţional din 2000 pentru siguranţa navelor de mare viteză (Codul HSC 2000)

 

Comitetul de siguranţă maritimă,

amintind articolul 28(b) al Convenţiei privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţiile Comitetului,

luând notă de Rezoluţia MSC.97(73), prin care a adoptat Codul internaţional din 2000 pentru siguranţa navelor de mare

viteză (Codul HSC 2000), care a devenit obligatoriu în conformitate cu capitolul X din Convenţia internaţională din 1974 pentru

ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS) (denumită în continuare Convenţie),

notând, de asemenea, articolul VIII (b) şi regula X/1.2 ale Convenţiei privind procedura de amendare a Codului HSC 2000, luând în considerare amendamentele la Codul HSC 2000 în cadrul celei de a nouăzeci şi două sesiuni propuse şi difuzate

în conformitate cu articolul VIII(b)(i) din Convenţie,

1. adoptă în conformitate cu articolul VIII(b)(iv) din Convenţie, amendamentele la Codul HSC 2000, al căror text este prevăzut în anexa la prezenta rezoluţie;

2. stabileşte, în conformitate cu articolul VIII(b)(vi)(2)(bb) din Convenţie, că amendamentele se vor considera ca fiind acceptate la 1 iulie 2014, cu excepţia cazului în care până la această dată mai mult de o treime din guvernele contractante la Convenţie sau guvernele contractante ale căror flote comerciale reprezintă nu mai puţin de 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale au notificat obiecţiile lor la aceste amendamente;

3. invită guvernele contractante la Convenţie să ia notă că, în conformitate cu articolul VIN(b)(vii)(2) din Convenţie, amendamentele vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2015, după acceptarea în conformitate cu paragraful 2 de mai sus;

4. solicită secretarului general, în conformitate cu articolul VIII(b)(v) din Convenţie, să transmită copii certificate ale prezentei rezoluţii şi textul modificărilor cuprinse în anexă tuturor guvernelor contractante la Convenţie;

5. solicită, de asemenea, secretarului general să transmită copii ale acestei rezoluţii şi ale anexei sale membrilor Organizaţiei care nu sunt guverne contractante la Convenţie.

 

ANEXĂ

la Rezoluţia MSC.352(92)

 

AMENDAMENTE

la Codul internaţional din 2000 pentru siguranţa navelor de mare viteză (Codul HSC 2000)

 

CAPITOLUL 18

Cerinţe de exploatare

 

1 După paragraful existent 18.5.3 se introduce un nou paragraf, după cum urmează:

“18.5.4 Membrii echipajului cu responsabilităţi de acces în spaţiu închis sau de salvare trebuie să participe la un exerciţiu de intrare în spaţiu închis şi de salvare, care trebuie să fie organizat la bordul navei cel puţin o dată la două luni.”

2 Paragrafele existente 18.5.4 până la 18.5.10 se renumerotează cu, respectiv, 18.5.5 până la 18.5.11.

3 Prima frază din paragraful renumerotat 18.5.8.1 se modifică după cum urmează:

“18.5.8.1 Data când au loc adunările, detaliile cu privire la exerciţiile de abandon al navei şi exerciţiile în caz de incendiu, exerciţiile cu alte mijloace de salvare, exerciţiile privind accesul în spaţiu închis şi de salvare, precum şi instruirea la bordul navei trebuie să fie înregistrate în jurnalul de bord aşa cum a fost prevăzut de către administraţie.”

4 După paragraful 18.5.11 renumerotat se introduce un nou paragraf, după cum urmează:

“18.5.12 Exerciţii privind accesul la spaţiu închis şi de salvare

18.5.12.1 Exerciţiile privind accesul la spaţiu închis şi de salvare trebuie să fie planificate şi efectuate în condiţii de siguranţă, luând în considerare, după caz, indicaţiile prevăzute în recomandările elaborate de Organizaţie*.


* Se referă la “Recomandările revizuite privind accesul la spaţiile închise la bordul navelor”, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A. 1050(27).

 

18.5.12.2 Fiecare exerciţiu privind accesul la spaţiu închis şi de salvare trebuie să cuprindă:

.1 verificarea şi utilizarea echipamentului individual de protecţie necesar pentru acces;

.2 verificarea şi utilizarea procedurilor şi echipamentului de comunicare;

.3 verificarea şi utilizarea instrumentelor de măsurare a atmosferei în spaţiile închise;

.4 verificarea şi utilizarea echipamentului şi procedurilor de salvare; şi

.5 instrucţiuni de prim ajutor şi tehnici de resuscitare.

18.5.12.3 Riscurile asociate spaţiilor închise şi procedurile de la bord pentru accesul în condiţii de siguranţă în aceste spaţii trebuie să ia în considerare, după caz, indicaţiile prevăzute în recomandările elaborate de Organizaţie*.


* Se referă la “Recomandările revizuite privind accesul la spatiile închise la bordul navelor, adoptate de Organizaţie prin Rezoluţia A.1050(27).”

MINISTERUL JUSTIŢIEI

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.318/C/2012 pentru aprobarea Normelor de acordare a drepturilor de hrană, în timp de pace, personalului din sistemul administraţiei penitenciare

 

Având În vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.848/2004 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de pace, ale personalului din sistemul administraţiei penitenciare,

ţinând cont de Adresa nr. 27.827/2014 a Direcţiei logistice a Ministerului Apărării Naţionale,

în temeiul art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul justiţiei emite următorul ordin:

Articol unic. - Anexa la Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.318/C/2012 pentru aprobarea Normelor de acordare a drepturilor de hrană, în timp de pace, personalului din sistemul administraţiei penitenciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 şi 333 bis din 17 mai 2012, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(2) Structura normelor de hrană pentru personalul din sistemul administraţiei penitenciare se stabileşte în mod unitar de Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu celelalte instituţii publice din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în limita plafoanelor calorice ale fiecărei norme, conform anexei nr. 11.”

2. La articolul 28, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(2) Hrănirea personalului prin bucătării de unitate se realizează numai în centrele de formare profesională şi centrele de pregătire, odihnă şi recuperare.”

3. La articolul 28, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:

“(3) Popotele achiziţionează produse agroalimentare pentru prepararea hranei, inclusiv condimente, şerveţele, scobitori şi alte asemenea produse pentru servirea mesei, folosind exclusiv contribuţia bănească a personalului, sub forma fondului de rulment constituit conform art. 43.

(4) Bucătăriile de unitate achiziţionează produse agroalimentare pentru prepararea hranei, inclusiv condimente, şerveţele, scobitori şi alte asemenea produse pentru servirea mesei, folosind avansuri din creditele bugetare aprobate la articolul bugetar «Hrană oameni».”

4. Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 34. - Popotele pot organiza puncte de desfacere, bufete, la sediul propriu sau în alte locuri din afara instituţiei penitenciare.”

5. Articolul 35 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 35. - În situaţia în care prin popote trebuie să se asigure hrănirea unui număr mare de persoane ca urmare a desfăşurării unor misiuni, convocări, grupuri de lucru, activităţi de protocol ori ca urmare a prezenţei într-o unitate din sistemul administraţiei penitenciare a persoanelor prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. b) şi c), se pot acorda avansuri din alocaţii bugetare aprobate, urmând ca restituirea lor să se facă la terminarea activităţilor respective.”

6. La articolul 38, alineatul (2) se abrogă.

7. La articolul 45 alineatul (1), litera c) se modifică şl va avea următorul cuprins:

,,c) persoanele care nu se încadrează în prevederile lit. a) şi b), dar se află în interes de serviciu în unităţi din sistemul administraţiei penitenciare sau la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.”

8. La articolul 45, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

“(3) Personalul prevăzut la alin. (1) lit. b) şi c) care ia masa prin popote (puncte de desfacere sau bufete) va achita în plus şi o cotă de maximum 15%, reprezentând cheltuieli de transport şi depozitare a alimentelor.”

9. Articolul 47 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 47. - (1) Preţul meselor cuprinde valoarea alimentelor consumate pentru preparare, precum şi a condimentelor, şerveţelelor, scobitorilor şi altor asemenea produse pentru servirea mesei. Contravaloarea mesei se achită zilnic, conform evidenţei nominale ţinute de responsabilul popotei. Numerarul încasat se depune zilnic la casieria unităţii, în vederea depunerii la trezorerie, a două zi, în contul 5005 - Sume de mandat şi în depozit, cu excepţia cotei de 15% care se depune în contul curent.

(2) Persoanele cărora li s-a asigurat masa prin popotă confirmă prin semnătură, într-o evidenţă distinctă, plata mesei luate.

(3) La sfârşitul fiecărei luni, contravaloarea produselor agroalimentare folosite la prepararea hranei, inclusiv condimentele, şerveţelele, scobitori le şi alte asemenea produse pentru servirea mesei, sau valorificate, pentru categoria de personal prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. a), trebuie să fie egală cu totalul sumelor încasate de la cei care au luat masa sau au cumpărat produse ca atare.

(4) în cazul personalului prevăzut la art. 45 alin. (3), în contravaloarea meselor se include şi cota de maximum 15%.”

10. La articolul 50 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

“(2) Prepararea hranei se realizează pe bază de reţetare aprobate de directorul instituţiei penitenciare.”

11. Articolul 54 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 54. - (1) Evidenţa financiar-contabilă a fondurilor, materialelor şi produselor popotei se organizează în partidă dublă, prin intermediul conturilor prevăzute în Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţii publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu respectarea reglementărilor contabile din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Pentru activitatea desfăşurată prin popote, instituţiile penitenciare au obligaţia de a organiza contabilitatea de gestiune, financiară şi bugetară în conformitate cu art. 1 alin. (2) şi (6) şi art. 18 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Evidenţa contabilă se va ţine distinct, până la nivel de balanţă analitică, care va fi cumulată cu balanţa instituţiei penitenciare. Planul de conturi cu dezvoltarea conturilor analitice, precum şi monografia contabilă privind operaţiunile specifice domeniului de activitate respectiv vor fi aprobate prin ordin al ministrului justiţiei.

(3) Pe lângă documentele necesare organizării contabilităţii în partidă dublă se vor utiliza următoarele formulare specifice:

a) Registru pentru evidenţa fondurilor la popotă - anexa nr. 4;

b) Fişa de magazie, cod 14-3-8 (Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 3.512/2008 privind documentele financiar-contabile, cu completările ulterioare);

c) Tabel nominal cu evidenţa fondului de rulment al popotei - anexa nr. 5;

d) Nota de intrare recepţie, cod 14-3-1 a (Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 3.512/2008, cu completările ulterioare);

e) Lista zilnică de alimente (adaptată la specificul activităţii de hrănire a personalului), cod 14-3-4/dA (Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 3.512/2008, cu completările ulterioare) - anexa nr. 6;

f) Tabel nominal cu personalul care ia masa la popotă - anexa nr. 7;

g) Bonul de consum.”

12. Articolul 72 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 72. - (1) Aprovizionarea cu produse agroalimentare a bucătăriei de unitate se face, de regulă, prin depozitul de alimente al instituţiei penitenciare în care aceasta funcţionează, folosind avansuri din creditele bugetare aprobate la articolul bugetar «Hrană oameni».

(2) Atunci când anumite produse alimentare nu sunt pe stoc în depozitul de alimente al instituţiei penitenciare, acestea se pot aproviziona şi de pe piaţa liberă.”

13. Articolul 74 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 74. - (1) Prin bucătăria de unitate se pot hrăni, contra cost, şi următoarele categorii de personal:

a) personalul din Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor;

b) personalul din instituţiile sectorului de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională;

c) persoanele care nu se încadrează în prevederile lit. a) şi b), dar se află în interes de serviciu în unităţi din sistemul administraţiei penitenciare sau la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

(2) Membrii de familie ai personalului din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi pensionarii sistemului administraţiei penitenciare pot lua masa la bucătăriile de unitate, cu aprobarea directorului instituţiei penitenciare respective.

(3) Personalul prevăzut fa alin. (1) lit. b) şi c) care ia masa prin bucătării de unitate, puncte de desfacere sau bufete va achita în plus şi o cotă de maximum 15%, reprezentând cheltuieli de transport şi depozitare a alimentelor.11

14. Articolul 75 se abrogă.

15. Articolul 78 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 78. - (1) Preţul meselor cuprinde valoarea alimentelor consumate pentru preparare, precum şi a condimentelor, şerveţelelor, scobitorilor şi altor asemenea produse pentru servirea mesei. Contravaloarea meselor se achită zilnic, conform evidenţei nominale ţinute de responsabilul bucătăriei de unitate. Numerarul încasat se depune zilnic la casieria unităţii, în vederea depunerii la trezorerie, a două zi, în contul curent, pentru reîntregirea sumelor avansate din credite bugetare aprobate.

(2) în cazul personalului aflat în situaţia prevăzută la art. 74 alin. (3), în contravaloarea meselor se include şi cota de maximum 15%.”

16. La articolul 82 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

“(2) Prepararea hranei se realizează pe bază de reţetare aprobate de directorul instituţiei penitenciare.”

17. Articolul 125 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 125. - Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezentele norme.”

18. După anexa nr. 10 la norme se introduce o nouă anexă, anexa nr. 11*, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte Integrantă din prezentul ordin.

 

p. Ministrul justiţiei,

Liviu Stancu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 1 iulie 2014.

Nr. 2.325/C.


* Anexa nr. 11 nu se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind clasificată potrivit legii.

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

ORDIN

privind dispunerea radierii din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a Societăţii Comerciale DUNĂREA IFN - S.A.

 

Având în vedere solicitarea privind radierea din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a Societăţii Comerciale DUNĂREA IFN - S.A., formulată în baza art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, prin scrisoarea înregistrată la Banca Naţională a României - Direcţia supraveghere sub numărul 8.503 din 6 iunie 2014, şi îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 113 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 20/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 35 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi al prevederilor Hotărârii Parlamentului României nr. 35/2009 pentru numirea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

guvernatorul Băncii Naţionale a României emite următorul ordin:

Articol unic. - Se dispune radierea din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a Societăţii Comerciale DUNĂREA IFN - S.A., cu sediul în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 47, bl. E3A, tronsonul 1, mezanin, sectorul 3, înregistrată la oficiul registrului comerţului sub nr. J40/16569/2006, cod unic de înregistrare 19115630, înscrisă în Registrul general sub nr. RG-PJR-41-080049, la secţiunea h) “Leasing financiar”.

 

Guvernatorul Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 18 iulie 2014.

Nr. 608.

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

ORDIN

privind dispunerea radierii din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a Societăţii Comerciale KIRA CREDITO & CAUZIONI IFN - S.A.

 

Având în vedere solicitarea privind radierea din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a Societăţii Comerciale KIRA CREDITO & CAUZIONI IFN - SA, formulată în baza art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, prin scrisoarea înregistrată la Banca Naţională a României - Direcţia supraveghere sub numărul 9.379 din 25 iunie 2014, şi îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 113 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 20/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 35 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi al prevederilor Hotărârii Parlamentului României nr. 35/2009 pentru numirea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

guvernatorul Băncii Naţionale a României emite următorul ordin:

Articol unic. - Se dispune radierea din Registrul general al instituţiilor financiare nebancare a Societăţii Comerciale KIRA CREDITO & CAUZIONI IFN - S.A., cu sediul social în Bucureşti, Str. Viitorului nr. 22, ap. 4, sectorul 2, înregistrată la registrul comerţului sub nr. J40/17304/2006, cod unic de înregistrare 19146598, înscrisă în Registrul general sub nr. RG-PJR-41-110278, la secţiunea k) “Activităţi multiple de creditare”.

 

Guvernatorul Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 18 iulie 2014.

Nr. 609.

 

ACTE ALE CONSILIULUI PENTRU SUPRAVEGHEREA ÎN INTERES PUBLIC A PROFESIEI CONTABILE

 

CONSILIUL PENTRU SUPRAVEGHEREA ÎN INTERES PUBLIC A PROFESIEI CONTABILE

 

DECIZIE

pentru aprobarea Procedurii privind clasificarea auditorilor statutari şi firmelor de audit în funcţie de riscul de afectare a credibilităţii raportărilor financiare

În temeiul prevederilor:

- art. 31,32, art. 39 lit. d), art. 59 alin. (2) lit. d), art. 61 lit. i) şi art. 70 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 25 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului pentru Supravegherea în Interes Publica Profesiei Contabile, aprobat prin Decizia Consiliului superior al Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile nr. 18/2014,

Consiliul superior al Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, întrunit în şedinţa din 7 iulie 2014, decide:

Art. 1. - Se aprobă Procedura privind clasificarea auditorilor statutari şi firmelor de audit în funcţie de riscul de afectare a credibilităţii raportărilor financiare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.

Art. 2. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Consiliului superior al Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile,

Corneliu Cazacu

 

Bucureşti, 7 iulie 2014.

Nr. 27.

 

ANEXĂ

 

PROCEDURĂ

privind clasificarea auditorilor statutari şi firmelor de audit în funcţie de riscul de afectare a credibilităţii raportărilor financiare

 

Art. 1. - Obiectul prezentei proceduri îl constituie clasificarea auditorilor statutari şi firmelor de audit în funcţie de riscul de afectare a credibilităţii raportărilor financiare, în vederea planificării inspecţiilor privind revizuirea calităţii activităţii de audit statutar.

Art. 2. - Clasificarea auditorilor statutari şi firmelor de audit se realizează de către Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile (CSIPPC), prin Departamentul Monitorizare şi Investigaţii (DMI).

Art. 3. - (1) Criteriile care stau la baza clasificării auditorilor statutari şi firmelor de audit în funcţie de riscul de afectare a credibilităţii raportărilor financiare sunt următoarele:

a) gradul în care rapoartele de audit statutar sunt conforme cu Standardele Internaţionale de Audit (ISA), adoptate de către Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR);

b) numărul de persoane (auditori statutari, stagiari în activitatea de audit statutar şi experţi) implicate în misiunea de audit statutar;

c) rezultatele inspecţiilor anterioare;

d) existenţa unui sistem de control al calităţii;

e) existenţa unei sancţiuni disciplinare rămase definitive;

f) numărul clienţilor auditorilor statutari sau firmelor de audit care intră în categoria entităţilor de interes public;

g) mărimea onorariilor stabilite prin contract de către auditorii statutari sau firmele de audit pentru prestarea serviciilor de audit statutar la entităţile de interes public;

h) cifra de afaceri din activitatea de audit statutar aferentă entităţilor de interes public;

i) valoarea contractelor de non-audit încheiate cu clienţi-entităţi de interes public supuse auditării;

j) depăşirea termenului de încasare a onorariilor prevăzut prin contract;

k) existenţa raportului privind transparenţa, prevăzut la art. 46 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Pentru criteriile prevăzute la alin. (1) lit. f)-j), se are în vedere acelaşi exerciţiu financiar.

Art. 4. - În măsura în care CSIPPC nu are colectate informaţii privind anumiţi auditori statutari sau anumite firme de audit, se consideră drept criteriu de clasificare calificativele acordate de CAFR.

Art. 5. - Criteriile menţionate la art. 3 alin. (1) se ierarhizează pe 3 categorii, în funcţie de gradul în care pot afecta credibilitatea rapoartelor financiare, astfel:

a) principal - criteriile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b), fiecare având o pondere de 15%;

b) secundar - criteriile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c), d), e) şi f), fiecare având o pondere de 10%;

c) terţiar-criteriile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. g), h), i), j) şi k), fiecare având o pondere de 6%.

Art. 6. - (1) Pentru fiecare criteriu în parte se acordă note de la 1 la 4, care se calculează conform prevederilor art. 8.

(2) Pe baza notelor acordate şi a ponderii fiecărui criteriu în parte în funcţie de categoria în care este încadrat, se foloseşte următoarea formulă de calcul:

 

 ,

unde:

S = scor;

i = criteriu de clasificare;

m = numărul total al criteriilor de clasificare;

ni = nota obţinută pe fiecare criteriu în parte;

pi = ponderea acordată fiecărei categorii în parte.

Art. 7. - Evaluarea riscului de a afecta credibilitatea raportărilor financiare, în vederea stabilirii nivelului de prioritate în efectuarea inspecţiilor, se face în urma încadrării auditorului statutar sau firmei de audit în unul dintre următoarele 3 grade de risc, pe baza scorului obţinut conform prevederilor art. 6 alin. (2):

a) gradul 1 de risc (mare): cu un scor de maximum 2;

b) gradul 2 de risc (mediu): cu un scor mai mare de 2 şi maximum 3,5;

c) gradul 3 de risc (scăzut): cu un scor mai mare de 3,5. Art. 8. - Modalitatea de acordare a notelor pentru fiecare criteriu în parte este următoarea:

a) pentru criteriul prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. a) se urmăreşte în ce măsură raportul auditorului statutar urmează structura şi cerinţele ISA 700 “Formarea unei opinii şi raportarea Cu privire la situaţiile financiare”, ISA 705 “Modificări ale opiniei raportului auditorului independent” şi ISA 706 “Paragrafele de observaţii şi paragrafele explicative din raportul auditorului independent”, astfel:

(i) se acordă nota 4 pentru respectarea cerinţelor ISA 700, ISA 705 şi ISA 706 în proporţie de cel puţin 91%;

(ii) se acordă nota 3 pentru respectarea cerinţelor ISA 700, ISA 705 şi ISA 706 într-o proporţie cuprinsă între 71% şi 90%;

(iii) se acordă nota 2 pentru respectarea cerinţelor ISA 700, ISA 705 şi ISA 706 într-o proporţie cuprinsă între 41% şi 70%;

(iv) se acordă nota 1 pentru respectarea cerinţelor ISA 700, ISA 705 şi ISA 706 în proporţie de cel mult 40%;

b) pentru criteriul prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. b) se urmăreşte numărul de persoane (auditori statutari, stagiari în activitatea de audit statutar şi experţi) implicate în misiunea de audit statutar, astfel:

(i) dacă misiunea de audit statutar implică un singur auditor statutar, se acordă nota 1;

(ii) dacă misiunea de audit statutar implică un singur auditor statutar şi unul sau doi stagiari sau experţi, se acordă nota 2:

(iii) dacă misiunea de audit statutar implică 2 auditori statutari, se acordă nota 3;

(iv) dacă misiunea de audit statutar implică cel puţin 3 auditori statutari, se acordă nota 4;

c) pentru criteriul prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. c) se ţine cont de indicativul de calitate acordat de către CSIPPC, respectiv de calificativele acordate de către CAFR, conform art. 24 alin. (2) din Normele privind revizuirea calităţii activităţii de audit financiar şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 49/2013, după cum urmează:

(i) indicativ de calitate I sau calificativ A- nota 4;

(ii) indicativ de calitate II sau calificativ B - nota 3;

(iii) indicativ de calitate III sau calificativ C - nota 2;

(iv) indicativ de calitate IV sau calificativ D sau prima inspecţie - nota 1;

d) pentru criteriul prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. d), dacă există un sistem de control al calităţii, se acordă nota 4, iar în caz contrar se acordă nota 1;

e) pentru criteriul prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. e), dacă există o sancţiune disciplinară rămasă definitivă, se acordă nota 1, iar în caz contrar se acordă nota 4;

f) pentru criteriul prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. f) se urmăreşte numărul clienţilor auditorilor statutari sau firmelor de auditoare intră în categoria entităţilor de interes public, separat, pe cele două categorii de auditori statutari în parte, astfel:

A. pentru persoanele fizice (auditorii statutari) care au:

(i) cel mult 2 clienţi din categoria entităţilor de interes public, se acordă nota 4;

(ii) 3 sau 4 clienţi din categoria entităţilor de interes public, se acordă nota 3;

(iii) 5 sau 6 clienţi din categoria entităţilor de interes public, se acordă nota 2;

(iv) cel puţin 7 clienţi din categoria entităţilor de interes public, se acordă nota 1;

B. pentru firmele de audit care au:

(i) cel mult 3 clienţi din categoria entităţilor de interes public, se acordă nota 4;

(ii) între 4 şi 6 clienţi din categoria entităţilor de interes public, se acordă nota 3;

(iii) între 7 şi 10 clienţi din categoria entităţilor de interes public, se acordă nota 2;

(iv) cel puţin 11 clienţi din categoria entităţilor de interes public, se acordă nota 1;

g) pentru criteriul prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. g) se urmăreşte mărimea onorariilor, separat pe cele două categorii de auditori statutari, astfel:

A. persoane fizice:

(i) dacă onorariul este de cel mult 5.000 de lei, se acordă nota 1;

(ii) dacă onorariul este cuprins între 5.001 lei şi 15.000 de lei, se acordă nota 2;

(iii) dacă onorariul este cuprins între 15.001 lei şi 45.000 de lei, se acordă nota 3;

(iv) dacă onorariul este de cel puţin 45.001 lei, se acordă nota 4;

B. firme de audit:

(i) dacă onorariul este de cel mult 10.000 de lei, se acordă nota 1;

(ii) dacă onorariul este cuprins între 10.001 lei şi 20.000 de lei, se acordă nota 2;

(iii) dacă onorariul este cuprins între 20.001 lei şi 40.000 de lei, se acordă nota 3;

(iv) dacă onorariul este de cel puţin 40.001 lei, se acordă nota 4;

h) pentru criteriul prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. h), notele se stabilesc în funcţie de valoarea cifrei de afaceri din activitatea de audit financiar, după cum urmează:

(i) dacă cifra de afaceri din activitatea de audit financiar este de cel mult 50.000 de lei, se acordă nota 4;

(ii) dacă cifra de afaceri din activitatea de audit financiar este cuprinsă între 50.001 lei şi 200.000 de lei, se acordă nota 3;

(iii) dacă cifra de afaceri din activitatea de audit financiar este cuprinsă între 200.001 lei şi 600.000 de lei, se acordă nota 2;

(iv) dacă cifra de afaceri din activitatea de audit financiar este de cel puţin 600.001 lei, se acordă nota 1;

i) pentru criteriul prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. i) se ţine cont de valoarea cumulată a contractelor de non-audit încheiate cu acelaşi client raportată la valoarea onorariului din activitatea de audit statutar pentru clientul respectiv, astfel:

(i) dacă raportul obţinut este de cel mult 25%, se acordă nota 4;

(ii) dacă raportul obţinut este cuprins între 26% şi 50%, se acordă nota 3;

(iii) dacă raportul obţinut este cuprins între 51% şi 80%, se acordă nota 2;

(iv) dacă raportul obţinut este de cel puţin 81%, se acordă nota 1;

j) pentru criteriul prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. j) se urmăreşte dacă S-a depăşit termenul de încasare, stabilit prin contract, a onorariilor a căror valoare reprezintă 10% din cifra de afaceri din activitatea de audit statutar, astfel:

(i) dacă încasarea onorariilor se face la termen, se acordă nota 4;

(ii) dacă termenul de încasare a onorariilor este depăşit cu cel mult 60 de zile, se acordă nota 3;

(iii) dacă termenul de încasare este depăşit cu o perioadă cuprinsă între 61 de zile şi 6 luni, se acordă nota 2;

(iv) dacă termenul de încasare este depăşit cu mai mult de 6 luni, se acordă nota 1;

k) pentru criteriul prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. k), dacă există raportul privind transparenţa, se acordă nota 4, iar în caz contrar se acordă nota 1.

Art. 9. - (1) Procentajele prevăzute la art. 8 lit. a) se calculează în conformitate cu gradul de respectare şi includere în raportul de audit statutar a elementelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură.

(2) în înţelesul art. 8 lit. b), termenul de auditor statutar implicat în misiunea de audit statutar include şi auditorul statutar care asigură supervizarea sau revizuirea misiunii.

(3) Referitor la art. 8 lit. g), în cazul în care auditorul statutar sau firma de audit are mai mulţi clienţi de audit statutar, se are în vedere media celor mai mici 3 onorarii.

(4) în vederea aplicării prevederilor art. 8 lit. i), se au în vedere contractele de audit statutar, astfel:

a) toate contractele de audit statutar, dacă numărul acestora este de cel mult 5 contracte;

b) 50% din totalul contractelor de audit statutar, dacă numărul acestora este cuprins între 6 şi 10 contracte;

c) 40% din totalul contractelor de audit statutar, dacă numărul acestora este cuprins între 11 şi 30 de contracte;

d) 20% din totalul contractelor de audit statutar, dacă numărul acestora este de cel puţin 31 de contracte.

(5) Selecţia contractelor de audit statutar prevăzute la alin. (4) se realizează prin sondaj astfel: se listează numărul de identificare al contractelor, ordonate cronologic, se stabileşte un pas mecanic şi un număr de contract pentru pornire şi se verifică contractele astfel selectate.

(6) Referitor la art. 8 lit. j), se exceptează onorariile neîncasate la termen pentru care se face dovada intrării în insolvenţă a clientului de audit statutar.

Art. 10. - Dacă rezultatele obţinute prin aplicarea prevederilor prezentei proceduri sunt numere zecimale, pentru stabilirea rezultatelor ce sunt luate în considerare se aplică procedeul rotunjirii la cel mai apropiat număr.

Art. 11. - (1) Planificarea inspecţiilor se ajustează în funcţie de noi informaţii sau în urma unor sesizări.

(2) Se acordă prioritate investigaţiilor solicitate de către Comisia de disciplină a CSIPPC.

Art. 12. - Informaţiile necesare clasificării auditorilor statutari şi firmelor de audit în vederea planificării inspecţiilor se colectează de către CSIPPC, astfel:

a) prin solicitări de informaţii adresate CAFR;

b) în urma inspecţiilor efectuate de către CSIPPC;

c) prin efectuarea de inspecţii preliminare la auditorii statutari şi firmele de audit cu scopul exclusiv al colectării informaţiilor;

d) în cazul în care, într-un anumit judeţ, numărul auditorilor statutari sau firmelor de audit ai/ale entităţilor de interes public este mai mic de 5, informaţiile se pot solicita şi prin intermediul corespondenţei;

e) prin analiza realizată de către CSIPPC a rapoartelor de audit statutar a situaţiilor financiare anuale existente pe piaţa financiară şi puse la dispoziţia CSIPPC de către instituţiile abilitate ale statului.

Art. 13. - Refuzul neîntemeiat al auditorilor statutari sau firmelor de audit de a pune la dispoziţia inspectorilor CSIPPC documentele care cuprind informaţiile solicitate constituie abatere disciplinară. În această situaţie, CSIPPC propune organelor competente următoarele sancţiuni:

a) avertisment scris, în cazul primului refuz;

b) suspendarea dreptului de exercitare a activităţii de audit financiar pe o perioadă cuprinsă între 3 luni şi un an, în cazul celui de-al doilea refuz;

c) retragerea calităţii de membru al CAFR, în cazul celui de-al treilea refuz.

 

ANEXĂ

la procedură

 

1. În aplicarea art. 8 lit. a) din procedură se stabileşte gradul în care rapoartele de audit sunt conforme cu ISA700 “Formarea unei opinii şi raportarea cu privire la situaţiile financiare”, ISA 705 “Modificări ale opiniei raportului auditorului independent” şi ISA 706 “Paragrafele de observaţii şi paragrafele explicative din raportul auditorului independent”.

2. Se acordă puncte pentru respectarea fiecărui element pe care trebuie să îl conţină rapoartele auditorilor cu privire la auditurile efectuate, conform prevederilor Standardelor Internaţionale de Audit (ISA) adoptate de către Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), astfel:

a) Titlul

Raportul auditorului trebuie să aibă un titlu care să indice clar că este un raport al unui auditor statutar independent - 1 pct.

b) Destinatarul

Raportul auditorului trebuie să fie adresat aşa cum prevăd circumstanţele misiunii - 1 pct.

c) Paragraful introductiv

Paragraful introductiv din raportul auditorului trebuie:

(i) să precizeze entitatea ale cărei situaţii financiare au fost supuse auditului - 1 pct.;

(ii) să precizeze faptul că situaţiile financiare au fost supuse auditului - 1 pct.;

(iii) să precizeze titlul fiecărei componente din situaţiile financiare - 1 pct.;

(iv) să facă referire la sumarul politicilor contabile semnificative şi la alte informaţii explicative - 1 pct.;

(v) să specifice data sau perioada acoperită de fiecare componentă din situaţiile financiare - 1 pct.

d) Responsabilitatea conducerii pentru situaţiile financiare Raportul auditorului trebuie să includă o secţiune cu titlul

“Responsabilitatea conducerii (sau alt termen adecvat) pentru situaţiile financiare” - 1 pct.

Raportul auditorului trebuie să descrie responsabilitatea conducerii pentru întocmirea situaţiilor financiare. Descrierea trebuie să includă o explicaţie a faptului că membrii conducerii sunt responsabili de întocmirea situaţiilor financiare (1 pct.), în conformitate cu cadrul general de raportare financiară aplicabil (1 pct.), şi pentru acel control intern pe care îl consideră necesar pentru a asigura că situaţiile financiare întocmite sunt lipsite de denaturări semnificative, cauzate fie de fraudă, fie de eroare (1 pct).

Atunci când situaţiile financiare sunt întocmite în conformitate cu un cadru general de prezentare fidelă, explicaţia responsabilităţii conducerii pentru situaţiile financiare din raportul auditorului trebuie să facă referire la “Întocmirea şi prezentarea fidelă a acestor situaţii financiare” sau la “Întocmirea de situaţii financiare care furnizează o imagine corectă şi fidelă”, aşa cum este cazul în circumstanţele respective - 1 pct.

e) Responsabilitatea auditorului

Raportul auditorului trebuie să includă o secţiune cu titlul “Responsabilitatea auditorului” -. 1 pct.

Raportul auditorului trebuie să precizeze că responsabilitatea auditorului este de a exprima o opinie asupra situaţiilor financiare în urma auditului - 1 pct.

Raportul auditorului trebuie să precizeze că auditul a fost desfăşurat în conformitate cu ISA- 1 pct.

Raportul auditorului trebuie să explice, de asemenea, că ISA prevăd Ca auditorul să se conformeze cerinţelor etice şi că auditorul planifică şi efectuează auditul în aşa fel încât să obţină O asigurare rezonabilă a măsurii în care situaţiile financiare sunt lipsite de denaturări semnificative - 1 pct.

Raportul auditorului trebuie să descrie un audit prin precizarea următoarelor:

(i) un audit implică efectuarea de proceduri pentru obţinerea probelor de audit referitoare la valorile şi prezentările din situaţiile financiare - 1 pct.;

(ii) procedurile selectate depind de raţionamentul auditorului (1 pct.), inclusiv de evaluarea riscului ca situaţiile financiare să prezinte denaturări semnificative cauzate fie de fraudă, fie de eroare (1 pct.). În efectuarea acestor evaluări ale riscului, auditorul ia în considerare controlul intern relevant pentru întocmirea situaţiilor financiare ale entităţii, în vederea elaborării de proceduri de audit adecvate circumstanţelor, dar fără a avea scopul de a exprima o opinie asupra eficacităţii controlului intern (1 pct.). În circumstanţele în care auditorul are, de asemenea, responsabilitatea de a exprima o opinie asupra eficacităţii controlului intern în paralel cu auditul situaţiilor financiare, auditorul trebuie să omită formularea în care se menţionează că analiza controlului intern nu are ca scop exprimarea opiniei cu privire la eficacitatea controlului intern (1 pct.); şi

(iii) un audit trebuie să includă, de asemenea, evaluarea gradului de adecvare al politicilor contabile utilizate (1 pct.) şi a caracterului rezonabil al estimărilor contabile realizate de către conducere (1 pct.), precum şi prezentarea generală a situaţiilor financiare (1 pct.);

(iv) atunci când situaţiile financiare sunt întocmite în conformitate cu un cadru general de prezentare fidelă, descrierea auditului din raportul auditorului trebuie să facă referire la “Întocmirea şi prezentarea fidelă a situaţiilor financiare ale entităţii” sau “Întocmirea de către entitate a unor situaţii financiare care oferă o imagine corectă şi fidelă”, după cum este adecvat în circumstanţele respective - 1 pct.; (v) raportul auditorului trebuie să precizeze dacă auditorul consideră că probele de audit pe care Ie-a obţinut sunt suficiente şi adecvate pentru a furniza o bază pentru opinia auditorului - 1 pct.; f) Opinia auditorului (5 pct.)

Raportul auditorului trebuie să includă o secţiune cu titlul “Opinia”, Secţiunea se redactează în conformitate cu cerinţele ISA 700 “Formarea unei opinii şi raportarea cu privire la situaţiile financiare”.

g) Alte responsabilităţi de raportare (3 pct.) În cazul în care auditorul abordează alte responsabilităţi de raportare în raportul auditorului cu privire la situaţiile financiare care sunt suplimentare responsabilităţii auditorului conform ISA-urilor - de a raporta cu privire la situaţiile financiare - aceste alte responsabilităţi de raportare trebuie să fie abordate într-o secţiune distinctă din raportul auditorului al cărei subtitlu va fi “Raport cu privire la alte cerinţe legale şi de reglementare”, sau un alt subtitlu adecvat conţinutului secţiunii.

Dacă raportul auditorului conţine o secţiune distinctă cu privire la alte responsabilităţi de raportare, titlurile, situaţiile şi explicaţiile la care se face referire de la lit. c) până la lit. f) trebuie să se regăsească sub subtitlul “Raport cu privire la Situaţiile financiare”. “Raportul cu privire Sa alte cerinţe legale şi de reglementare” va succeda “Raportul cu privire la Situaţiile financiare”.

h) Semnătura auditorului

Raportul auditorului trebuie să fie semnat - 1 pct. i) Data raportului auditorului (1 pct.) Raportul auditorului trebuie să fie datat nu mai devreme de data la care auditorul a obţinut suficiente probe de audit adecvate pe care să îşi bazeze opinia cu privire la situaţiile financiare, inclusiv probe că:

(i) toate componentele incluse în situaţiile financiare, inclusiv notele aferente au fost întocmite; şi

(ii) persoanele cu autoritatea recunoscută au declarat că şi-au asumat responsabilitatea pentru acele situaţii financiare.

j) Adresa auditorului

Raportul auditorului trebuie să specifice adresa din jurisdicţia în care auditorul îşi desfăşoară activitatea - 1 pct.

3. Gradul de respectare a cerinţelor ISA enumerate în prezenta anexă se stabileşte prin raportarea punctajului obţinut la punctajul maxim posibil.

4. Punctajul se acordă numai dacă se respectă exprimarea din ISA, cea mai recentă versiune în limba română sau în limba engleză, de la data întocmirii raportului.

5. Orice abatere de la terminologia utilizată în ISA se justifică temeinic de către auditorul statutar sau de firma de audit inspectată, pentru a putea fi luată în calculul punctajului.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.