MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 889/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 889         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 8 decembrie 2014

 

SUMAR

 

DECRETE

 

825. - Decret privind conferirea Ordinului Naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer

 

826. - Decret privind conferirea Ordinului Naţional Serviciul Credincios

 

827. - Decret privind conferirea unor decoraţii

 

828. - Decret privind conferi rea u nor decoraţii

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 515 din 9 octombrie 2014 referitoare la excepţia de ne constituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

Decizia nr. 522 din 9 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 216/2008 privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 1.369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională “Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa, reprezentând 20% din capitalul social, către Consiliul Local al Municipiului Constanţa

 

Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (4) lit. k1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer

În temeiul prevederilor ari 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A şi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată,

având în vedere propunerea guvernatorului Băncii Naţionale a României, în semn de înaltă apreciere pentru dăruirea şi competenţa dovedite în întreaga sa activitate academică, pentru contribuţia determinantă avută în asigurarea stabilităţii financiare a României, precum şi pentru promovarea, în mediile politice şi economice internaţionale, a transformărilor democratice petrecute în ţara noastră,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer domnului profesor dr. Virgiliu Jorj Stoenescu, membru al Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 4 decembrie 2014.

Nr. 825.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Naţional Serviciul Credincios

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (3), ale art. 6 lit. A şi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată,

în semn de înaltă apreciere pentru competenţa şi profesionalismul dovedite pe parcursul derulării proiectului de consolidare şi modernizare a Teatrului Naţional “I. L. Caragiale” din Bucureşti,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Comandor domnului inginer Petre Badea, director general, Societatea Comercială “Aedificia Carpaţi” - S. A.

Art. 2. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer domnului arhitect dr. Romeo-Ştefan Belea.

Art. 3. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler domnului arhitect Gabriel-Cosmin Ghelmegeanu.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 4 decembrie 2014.

Nr. 826.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea unor decoraţii

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 4 alin. (3), ale art. 6 lit. A şi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată,

în semn de înaltă apreciere pentru competenţa şi profesionalismul dovedite în afirmarea intereselor României,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Se conferă Ordinul Naţional Steaua României în grad de Ofiţer, cu însemn pentru civili:

1. domnului Diaconescu Cristian, consilier prezidenţial (2012-2014);

2. domnului Fota Iulian, consilier prezidenţial;

3. doamnei Ilinoiu Anca Ileana, consilier prezidenţial;

4. domnului Lăzăroiu Sebastian Laurentiu, consilier prezidenţial (2007-2011,2012-2014).

Art. 2. - Se conferă Ordinul Naţional Steaua României în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, domnului general Oprişor Ion, consilier de stat.

Art. 3. - Se conferă Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili:

1. domnului Chifu Iulian, consilier prezidenţial;

2. domnului Dinu Claudiu Constantin, consilier prezidenţial;

3. domnului Drăgoi Bogdan Alexandru, consilier prezidenţial;

4. domnului Mănoiu Bogdan, consilier prezidenţial.

Art. 4. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Comandor, cu însemn pentru civili:

1. domnului Angelescu Gheorghe, consilier de stat;

2. doamnei Iana Andreia Cristina, consilier de stat.

Art. 5. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer, cu însemn pentru civili:

1. doamnei Dinu Delia, consilier de stat;

2. domnului Pişcociu Gabriel-Cristian, consilier de stat.

Art. 6. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili:

1. doamnei Cătănescu Anca Carmen, consilier de stat;

2. domnului Murgeanu Răzvan, consilier de stat (2013- 2014);

3. domnului Onaca Dorel Constantin, consilier de stat;

4. domnului Oprea Bogdan, consilier de stat (2012-2014).

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicata, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 4 decembrie 2014.

Nr. 827.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea unor decoraţii

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 4 alin. (3), ale art. 6 lit. A şi B, ale art. 7 lit. A, ale art. 8 lit. A şi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată,

în semn de înaltă apreciere pentru îndeplinirea cu profesionalism şi abnegaţie a sarcinilor de serviciu specifice Administraţiei Prezidenţiale,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Comandor, cu însemn pentru militari, domnului general de brigadă Şomordolea Mihai.

Art. 2. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer, cu însemn pentru civili:

1. domnului Albu Ioan, şef birou;

2. doamnei Ancu Anişoara, consilier;

3. doamnei Banu Isabela Elena, director de cabinet;

4. doamnei Bădiţă Valentina, consilier;

5. doamnei Burcă Victoria, consilier;

6. doamnei Chiru Liliana, consilier;

7. doamnei Cioarcă Maria Ramona, consilier;

8. doamnei Ciobanu Mihaela Loredana, consilier;

9. doamnei Copaci Claudia Mihaela, director de cabinet;

10. domnului Dincă Ştefan-Daniel, şef birou;

11. doamnei Dinu Ana-Maria, consilier;

12. doamnei Dumitru Oana Roxana, consilier juridic;

13. doamnei Ghimişi Eugenia Elena, director de cabinet;

14. doamnei Ionaş Claudia-Elena. consilier;

15. doamnei Ioniţă Florica, consilier;

16. doamnei Liliac Ramona, consilier juridic;

17. doamnei Macovei Iustina, consilier;

18. domnului Marinescu Alexandru, consilier;

19. doamnei Mayerzedt Ileana, consilier;

20. doamnei Mihăilescu Doina, director;

21. doamnei Nanu Andreea, consilier;

22. domnului Nedelea Radu-Marius, auditor;

23. domnului Piteş Cristian-Constantin, şef birou;

24. domnului Popa Ioan-Mihai, consilier;

25. domnului Popescu Andrei-Vlad, consilier;

26. doamnei Răileanu Elena-Catia, consilier;

27. domnului Tiran Tudor-Radu, consilier;

28. doamnei Tulică Adina-Loredana, consilier.

Art. 3. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari:

1. domnului chestor general de poliţie Merce Terente;

2. domnului chestor şef de poliţie Crişan Ion;

3. domnului general de brigadă Popescu Constantin.

Art. 4. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincioşi grad de Cavaler, cu însemn pentru civili:

1. doamnei Ilie Camelia-Tatiana, consilier;

2. doamnei Nove Coralia-Denisa, consilier.

Art. 5. - Se conferă Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Comandor, cu însemn pentru civili:

1. domnului Brâncuş Constantin Paul, consilier;

2. doamnei Dascălu Claudia-Ilona, consilier juridic;

3. doamnei Iacobescu Florina, consilier;

4. domnului Mănescu Ioan, director;

5. domnului Nove Eugen, consilier juridic;

6. domnului Popescu Nicolae-Anton, consilier;

7. doamnei Porubin Arina-Adriana, consilier juridic;

8. doamnei Săvulescu Ioana, consilier,

9. doamnei Sultănescu Mioara, director;

10. domnului Tătaru Andrei, consilier;

11. doamnei Toader Mihaela, consilier;

12. domnului Voicu Nicu, consilier.

Art. 6. - Se conferă Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Ofiţer, cu însemn pentru civili:

1. doamnei Barbu Cristina Mădălina: consilier;

2. doamnei Băşica Floriana, consilier;

3. domnului Băjan Andrei Ovidiu, consilier;

4. doamnei Bratu Irinela-Cipriana, consilier;

5. doamnei Chiru Maria Camelia, consilier;

6. doamnei Ciobanu Ana-Maria Irina, consilier juridic;

7. doamnei Ciubuc Elena, şef serviciu;

8. domnului Dascălu Cristian-Eduard, consilier;

9. doamnei Dinu Marinela, director;

10. doamnei Gheorghe Valentina, consilier;

11. domnului Goga Aurel, consilier;

12. doamnei Iriza Mihaela Valentina, consilier;

13. domnului Iriza Ştefan, consilier juridic;

14. doamnei Lală Daniela, consilier;

15. doamnei Lazăr Cristiana, consilier;

16. doamnei Leonte Maria, consilier;

17. doamnei Marica Mirela Ioana, consilier;

18. doamnei Nedelcu Ioana, consilier;

19. doamnei Pantazi Antoaneta-Eleonora, consilier;

20. doamnei Păsărică Ionela, consilier;

21. doamnei Pîrvu Veronica, consilier juridic;

22. doamnei Popa Sanda-Cristina, consilier;

23. domnului Stîngaciu Laurenţiu-Gheorghe, consilier;

24. doamnei Vasilescu Irina, consilier;

25. doamnei Zai Gabriela Maria, consilier;

26. doamnei Zugrăvescu Doina, consilier.

Art. 7. - Se conferă Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, domnului chestor de poliţie Făgăraş Marin.

Art. 8. - Se conferă Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili:

1. doamnei Arsenie Maria-Luisa, consilier juridic;

2. doamnei Burcea Aurelia, consilier;

3. doamnei Cantemir Ana Maria, consilier;

4. doamnei Chiroiu Irina-Sorina, consilier;

5. doamnei Damian Florentina, consilier;

6. doamnei Floricel Gabriela, consilier;

7. doamnei Gheorghe Mihaela-Camelia, consilier;

8. doamnei Ioniţă Diana-Gabriela, consilier;

9. doamnei Irofti Raluca Elena, consilier;

10. domnului Jujan Cristian-Andrei, consilier;

11. domnului Morocoş Mihai Cristian, referent de specialitate;

12. domnului Patru Bogdan Costin, consilier;

13. doamnei Petre Ana-Elisabeta, consilier;

14. doamnei Poiana Ilinca Oana, consilier;

15. domnului Popescu Dragoş Ştefan, consilier;

16. domnului Sandu Mihai, consilier;

17. doamnei Sauliuc Adriana Livia, consilier;

18. doamnei Stănescu viorica Mirela, consilier;

19. domnului Stencoane Paul-Cătălin, consilier;

20. doamnei Vaşcu Liliana, referent de specialitate;

21. domnului Voicea Constantin, consilier.

Art. 9. - Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria E “Patrimoniul cultural naţional”:

1. domnului Ipate Mihail-Minel, istoric, Muzeul Naţional Cotroceni;

2. doamnei Lazăr Mariana, istoric, Muzeul Naţional Cotroceni.

Art. 10. - Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, categoria C “Arte plastice”, doamnei Lungu Maria, restaurator, Muzeul Naţional Cotroceni.

Art. 11. - Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria E “Patrimoniul cultural naţional”:

1. doamnei Iorga Livia, muzeograf, Muzeul Naţional Cotroceni;

2. doamnei Mureşan Rodica-Constanţa, restaurator, Muzeul Naţional Cotroceni;

3. doamnei Năstase Mariana, conservator, Muzeul Naţional Cotroceni;

4. doamnei Tufan Elena, conservator, Muzeul Naţional Cotroceni.

Art. 12. - Se conferă Ordinul Bărbăţie şi Credinţă în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, domnului colonel Daczo Bogdan.

Art. 13. - Se conferă Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, domnului colonel Anicescu Mircea.

Art. 14. - Se conferă Crucea Naţională Serviciul Credincios, clasa I, cu însemn pentru civili, doamnei Găvruş Rodica, referent.

Art. 15. - Se conferă Crucea Naţională Serviciul Credincios, clasa a II-a, cu însemn pentru civili:

1. doamnei Câmpean Margareta, referent;

2. domnului Mişcoci Sorin-Dumitru, referent;

3. doamnei Petre Florentina, referent.

Art. 16. - Se conferă Medalia Naţională Serviciul Credincios, clasa I, cu însemn pentru civili, doamnei Chircă Mioara-Elena, şef serviciu.

Art. 17. - Se conferă Medalia Naţională Serviciul Credincios, clasa a II-a, cu însemn pentru civili, doamnei Vlăsceanu Livia, referent.

Art. 18. - Se conferă Medalia Naţională Serviciul Credincios, clasa a III-a, cu însemn pentru civili:

1. doamnei Gherghe Marcela, referent;

2. doamnei Mainerici Georgeta, referent;

3. doamnei Vişan Iuliana, referent.

Art. 19. - Se conferă Medalia Naţională Pentru Merit, clasa I, cu însemn pentru civili:

1. doamnei Brobonea Corina, referent;

2. doamnei Negroiu Daniela, referent.

Art. 20. - Se conferă Medalia Naţională Pentru Merit, clasa a III-a, cu însemn pentru civili:

1. doamnei Agrigoroaiei Nina, muncitor calificat;

2. doamnei Anton Nicoleta, muncitor calificat;

3. doamnei Bodros Maria, muncitor calificat;

4. domnului Bobolocu Iulian, muncitor calificat;

5. doamnei Chiru Rodica, muncitor calificat;

6. domnului Dăbuleanu Florea, muncitor calificat;

7. domnului Dincă Dumitru, muncitor calificat;

8. domnului Dragomir Iulian, muncitor calificat;

9. domnului Drăguşin Mihai, muncitor calificat;

10. domnului Golea Neculai, muncitor calificat;

11. doamnei Grigore Adriana, muncitor calificat;

12. domnului Lepădatu Aurel, muncitor calificat;

13. doamnei Mlisa Carmen, muncitor calificat;

14. domnului Pană Valeriu, muncitor calificat;

15. doamnei Petcu Alexandra-Doina, muncitor calificat;

16. domnului Popa Teodor-Sorin, muncitor calificat;

17. doamnei Preda Georgeta, muncitor calificat;

18. doamnei Radu Ecaterina, muncitor calificat;

19. doamnei Ştefan Rada, muncitor calificat;

20. doamnei Talianu Adela, muncitor calificat;

21. domnului Tambac Paul, muncitor calificat;

22. domnului Trefaş Genu, muncitor calificat;

23. doamnei Ursache Angela, muncitor calificat.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

 

Bucureşti, 4 decembrie 2014.

Nr. 828.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 515

din 9 octombrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán – judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Adrian Pavel Lungu în Dosarul nr. 20.995/302/2013a 1 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi care constituie obiectul Dosarului nr. 35D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că dispoziţiile legale criticate sunt în acord cu normele constituţionale invocate, deoarece autorul contestaţiei la executare, ce se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, având posibilitatea să invoce în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, beneficiază, practic, de acelaşi serviciu public corespunzător exercitării unei noi căi de atac. Or, în această materie, Curtea Constituţională are o bogată jurisprudenţă prin care arată că dreptul de acces liber la justiţie nu semnifică şi gratuitatea acestuia, legiuitorul având libertatea de a reglementa taxe judiciare de timbru pentru deducerea costurilor administrării justiţiei ca serviciu public. Totodată, se arată că, dacă nu ar exista taxa judiciară de timbru la care face referire alin. (3) al art. 10 din ordonanţa de urgenţă criticată, atunci s-ar crea o stare de discriminare între justiţiabilii care contestă executarea silită prin acţiune principală şi se supun regulilor generale referitoare la taxele judiciare de timbru şi cei care, folosind posibilitatea reglementată de dispoziţiile legale examinate, utilizează, practic, acelaşi serviciu al justiţiei, fără a se supune, însă, aceleiaşi obligaţii. Se susţine, în acelaşi timp, că justiţiabilii pot solicita reduceri, scutiri sau eşalonări ale plăţii taxei de timbru, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

În concluzie, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 9 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 20.995/302/2013a1, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor ari 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbre, excepţie ridicată de Adrian Pavel Lungu într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare silită, în cadrul căreia contestatorul a solicitat reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate împiedică exercitarea dreptului constituţional privind accesul liber la justiţie, obstrucţia creată fiind una de natură economică. În acest sens, susţine că legiuitorul a conceput o normă prin care un debitor, aflat în situaţia iminentă de a-şi pierde practic toata averea sa, este pus în situaţia de a plăti sume exorbitante numai pentru a solicita controlul de legalitate şi temeinicie al actelor de executare ori al executării silite înseşi. Mai arată că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-au pronunţat în sensul că accesul liber la justiţie nu poate fi îngrădit prin mijloace economice, prin impunerea unor taxe enorme care condiţionează exercitarea acţiunii în justiţie. De asemenea, Curtea de la Luxembourg a stabilit că instanţa naţională este obligată să aprecieze, din oficiu, caracterul abuziv al unei clauze contractuale, inclusiv în cazul în care consumatorul se abţine să invoce acest aspect fie pentru că nu îşi cunoaşte drepturile, fie pentru că este descurajat să le invoce din cauza cheltuielilor pe care le-ar implica o acţiune În justiţie. În concluzie, apreciază că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 21 şi ale art. 56 din Constituţie, dar şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, şi ale art. 13 din aceeaşi Convenţie, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.

6. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti consideră că textul legal criticat nu contravine prevederilor Constituţiei, deoarece accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor judiciare de timbru, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. De altfel, în acest sens s-au pronunţat atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57), cât şi Curtea Constituţională (Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010 şi nr. 1.249 din 22 septembrie 2011).

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Avocatul Poporului apreciază, în acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, că dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 sunt constituţionale.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele;

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie,

precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, care au următorul cuprins: (3) în cazul în care prin contestaţia la executare silită se invocă, în condiţiile art. 712 alin. (2) din Codul de procedură civilă, şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului, taxa de timbru se stabileşte potrivit art. 3 alin. (1).”

12. Art. 712 din Codul de procedură civilă (republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012), plasat în cap. VI din cartea V-a a titlului I - Contestaţia la executare, prevede la alin. (2) următoarele: (2) în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.”

13. Dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, la care textul criticat face trimitere, reglementează formulele generale de calcul al taxei judiciare de timbru pentru acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti.

14. Normele constituţionale apreciate ca fiind încălcate sunt cele ale art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art. 56 - Contribuţii financiare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 din aceeaşi Convenţie, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, Curtea reţine mai întâi că, potrivit art. 10 alin. (2) din acest act normativ, „În cazul contestaţiei la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestaţii nu poate depăşi suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestaţia la executare se taxează cu 100 lei. Aşadar, legiuitorul a reglementat regula generală potrivit căreia nivelul taxei judiciare de timbru aferente contestaţiei la executare este plafonat la maximum 1.000 lei, când obiectul executării este evaluabil în bani, respectiv la 100 lei, când obiectul executării silite nu este evaluabil în bani.

16. Curtea reţine totodată că, potrivit normelor de procedură civilă (art. 711 şi următoarele din Codul de procedură civilă), contestaţia la executare vizează faza ultimă a procesului civil, respectiv executarea silită, şi poate fi îndreptată împotriva oricărui act de executare. Aşadar, ca regulă, obiectul contestaţiei la executare îl poate reprezenta orice act de executare silită, şi nu fondul dreptului stabilit în mod irevocabil.

17. Faţă de acestea, Curtea constată că dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 instituie o excepţie de la regula mai sus evocată, în sensul că permit, prin formularea contestaţiei la executare, antamarea fondului dreptului cuprins în titlul executoriu, deci nu se limitează strict la modalitatea de executare a drepturilor deja stabilite. Excepţia este posibilă doar în situaţia în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească. În această ipoteză, potrivit textului legal criticat, debitorul are posibilitatea să invoce şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, ceea ce converteşte contestaţia la executare într-o nouă cale de atac cu efect devolutiv, interesul debitorului constând în desfiinţarea titlului executoriu.

18. Având în vedere aceste considerente, Curtea găseşte ca firească distincţia operată de legiuitor între situaţia reglementată la art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 şi cea corespunzătoare art. 10 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă. Aşa fiind, formula de calcul al taxei judiciare de timbru aferentă unei astfel de contestaţii la executare (atipice) se calculează la fel ca în cazul unei noi acţiuni judiciare, deci prin raportare la art. 3 alin. (1) din ordonanţă. Dacă o asemenea taxă judiciară de timbru nu ar fi fost reglementată, legiuitorul ar fi generat o discriminare negativă a justiţiabililor ce formulează contestaţia la executare pe calea acţiunii principale, în condiţiile art. 10 alin. (2), ceea ce ar fi fost contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie.

19. Cu privire la instituirea taxelor judiciare de timbru, Curtea Constituţională are o bogată jurisprudenţă, în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2010, Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010, sau Decizia nr. 1.202 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 8 noiembrie 2010, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. În virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1)7 potrivit cărora «Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe. ta cheltuielile publice», plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţă Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristica a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (de exemplu, Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii). Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.

20. Totodată, Curtea, în jurisprudenţă sa, a precizat faptul că, „În conformitate cu principiile generale ale fiscalităţii, orice taxă instituită pentru persoane fizice sau juridice trebuie să fie urmată de un serviciu sau o lucrare efectuată în mod direct şi imediat de către organe sau instituţii publice” (a se vedea Decizia nr. 176 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 iunie 2003). Rezultă că, în condiţiile în care ar exista o vădită disproporţie între taxa datorată şi serviciul public efectiv prestat, taxa nu a fost instituită în considerarea contraprestaţiei datorate de stat, ceea ce ar fi contrar art. 56 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia “Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale”.

21. În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei referitoare la cuantumul mare al sumei reprezentând taxa judiciară de timbru, Curtea arată că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, a fost reglementată “acea formă de asistenţă acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii” (art. 1), care se adresează oricărei persoane fizice, „În situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale” (art. 4), şi se concretizează în “scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită” [art. 6 lit. d)]. Aşa fiind. Curtea Constituţională nu poate reţine criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la prevederile art. 21 şi ale art. 56 din Legea fundamentală şi ale art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Pavel Lungu în Dosarul nr. 20.995/302/2013 a1 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 octombrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 522

din 9 octombrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán – judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Ioanovici Dalibor în Dosarul nr. 2.483/115/2011* al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 103D/2014 al” Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei, pentru aceleaşi considerente reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 539 din 27 aprilie 2010, care, pentru identitate de raţiune, îşi menţin valabilitatea şi în această cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 28 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.483/115/2011*, Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Ioanovici Dalibor într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de acesta împotriva sentinţei prin care a fost respinsă acţiunea în anulare a actului administrativ emis de angajator de constatare a suspendării de drept a raporturilor de serviciu dintre acesta şi autorul excepţiei.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege contravin principiului universalităţii, consacrat de art. 15 alin. (1) din Constituţie, principiului egalităţii în drepturi, reglementat de art. 16 alin. (1) şi (2) din aceasta, încalcă prezumţia de nevinovăţie, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţi lor fundamentale şi aduc atingere dreptului la un nivel de trai decent, prevăzut de art. 47 din Legea fundamentală. Se arată, în acest sens, că măsura suspendării raporturilor de serviciu în temeiul art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 este reglementată în mod discriminatoriu la nivelul funcţionarilor publici, având în vedere că, pentru situaţii similare, Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor nu prevăd aplicarea aceleiaşi măsuri. Totodată, legislaţia română nu oferă protecţie prin reglementarea unor măsuri compensatorii salariale minime în vederea asigurării unui nivel de trai decent în perioada suspendării din funcţie, aşa cum prevede “Regulamentul nr. 96/2004 în materia funcţionarilor publici comunitari”. Nu în ultimul rând, autorul excepţiei susţine că măsura suspendării raporturilor de serviciu răstoarnă prezumţia de nevinovăţie, aplicabilă inclusiv în materie administrativă, deoarece autoritatea administrativă, în calitate de angajator, dă verdictul de vinovăţie înainte ca instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre definitivă de condamnare.

6. Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că textul legal criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Avocatul Poporului apreciază, în acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2). ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, care au următorul cuprins:

- Art. 94 alin. (1) lit. m): “(1) Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: [...]

m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h)”.

12. Dispoziţiile art. 54 lit. h), la care textul criticat face trimitere în redactarea în vigoare la momentul sesizării Curţii, prevăd următoarele: “Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: [...] h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals oria unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.”

13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, ale art. 47 privind nivelul de trai, precum şi celor ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind prezumţia de nevinovăţie.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală ca cele invocate în prezenta cauză şi prin prisma unor critici similare (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 539 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 2 iunie 2010, Decizia nr. 1.597 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 10 februarie 2011, Decizia nr. 539 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, sau Decizia nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013).

15. În jurisprudenţa sa anterior menţionată, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că sancţiunea administrativă a suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public. Această măsură se aplică tuturor funcţionarilor publici aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, astfel că nu poate fi reţinută încălcarea art. 15 şi a art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. În ceea ce priveşte pretinsa nesocotire a principiului egalităţii invocată prin comparaţie cu situaţia altor categorii de persoane, respectiv poliţiştii şi parlamentarii, Curtea a constatat că nu poate reţine o astfel de critică, din cauza statutului juridic diferit al acestora, care nu permite realizarea unei astfel de comparaţii. Principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situaţii egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă, ipoteză ce nu corespunde situaţiei prezentate în cauză.

16. Referitor la invocarea prevederilor art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală, privind prezumţia de nevinovăţie, Curtea, prin aceleaşi decizii, a reţinut, ţinând cont de natura administrativă a acestei măsuri, că nu se pune problema nerespectării prevederilor constituţionale şi convenţionale care instituie prezumţia de nevinovăţie, care va trebui însă să fie respectată pe tot parcursul desfăşurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcţionar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Această constatare este în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în sensul că prezumţia de nevinovăţie este relevantă nu doar în cadrul procedurilor penale, ci şi în alte cazuri în care instanţele naţionale nu sunt chemate să se pronunţe asupra problemei vinovăţiei (Hotărârea din 10 februarie 1995, pronunţată în Cauza Allenet de Ribemont împotriva Franţei, paragrafele 35-36). Aceasta, deoarece prevederile art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 presupun, prin ipoteză, intervenţia instanţelor judecătoreşti competente care, în cadrul procesului penal declanşat, vor respecta prezumţia de nevinovăţie, precum şi toate garanţiile procedurale ce converg spre realizarea unui proces echitabil.

17. Totodată, Curtea a constatat că textele de lege criticate nu aduc atingere nici dispoziţiilor art. 47 din Constituţie, observând în acest sens că, potrivit art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, dacă instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

18. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerente ie deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

19. Cu privire la invocarea prevederilor “Regulamentului nr. 96/2004 în materia funcţionarilor publici comunitari”, Curtea observă că autorul excepţiei invocă în mod eronat acest act normativ [Regulamentul (CE) nr. 96/2004 al Comisiei din 30 decembrie 2003 vizează adaptarea mai multor regulamente privind piaţa zahărului în vederea aderării Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei şi Slovaciei la Uniunea Europeană.], fiind vorba, în realitate, despre Regulamentul (CE, Euratom) nr. 723/2004 al Consiliului din 22 martie 2004 de modificare a Statutului funcţionarilor Comunităţilor Europene, precum şi a regimului aplicabil celorlalţi agenţi ai Comunităţilor, act legislativ care vizează, însă, funcţionarii angajaţi în instituţiile Uniunii Europene, şi nu pe cei din cadrul aparatului administrativ ai statelor membre.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioanovici Dalibor în Dosarul nr. 2.483/115/2011* al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunica Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 octombrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 574

din 16 octombrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 216/2008 privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 1.369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională “Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa, reprezentând 20% din capitalul social, către Consiliul Local al Municipiului Constanţa

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Toni Grebla - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 216/2008 privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 1.369,125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională “Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa, reprezentând 20% din capitalul social, către Consiliul Local al Municipiului Constanţa, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 823D/2014.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, doamna consilier Ecaterina Mirea, cu împuternicire la dosar.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, susţine, în esenţă, că. Întrucât nu deţine patrimoniu, Consiliul Local al Municipiului Constanţa nu poate fi titularul dreptului de proprietate, acesta aparţinând unităţii administrativ-teritoriale. Astfel, transmiterea pachetului de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională “Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanta către Consiliul Local al Municipiului Constanta încalcă dreptul de proprietate privată a statului, atât din perspectiva beneficiarului dreptului, cât şi din perspectiva prejudiciului adus statului. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 117 din 6 martie 2014. Depune la dosar concluzii scrise.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 517/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale .Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa, cu modificările şi completările ulterioare, compania desfăşoară activităţi de interes public naţional, în calitate de autoritate portuară, astfel încât, având în vedere interesul naţional al acesteia, transmiterea cu titlu gratuit a acţiunilor deţinute de stat este de natură a contraveni dreptului de proprietate privată a statului, această operaţiune echivalând cu o veritabilă donaţie. Se mai arată că, pe de altă parte, titularii dreptului de proprietate nu pot fi decât statul sau unităţile administrativ-teritoriale, iar nu un consiliu local.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Adresa nr. 9.424 din 9 septembrie 2014, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.038 din 9 septembrie 2014, în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 216/2008 privind transmiterea cu titlu gratuita unui pachet de 1.369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională “Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa, reprezentând 20% din capitalul social, către Consiliul Local al Municipiului Constanţa.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Avocatul Poporului susţine că actul normativ criticat, în temeiul căruia a fost transmis către Consiliul Local al Municipiului Constanţa dreptul de proprietate asupra unui pachet de 1.369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională “Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa, încalcă dreptul de proprietate privată al statului şi contravine dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) din Constituţie, având în vedere că beneficiarul dreptului transmis nu poate fi titular de drepturi şi obligaţii. În acest sens, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 121 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (2) lit. d) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, consiliile locale şi primarii sunt autorităţi ale administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe, şi funcţionează ca autorităţi deliberative, care rezolvă treburile publice din comune şi oraşe. De asemenea, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.

Prin urmare, transmiterea unei părţi din patrimoniul statului către o entitate care nu poate fi titular de drepturi şi obligaţii, în speţă consiliul local, neavând patrimoniu propriu, constituie o încălcare a dreptului de proprietate privată a statului, prin prisma beneficiarului dreptului.

7. În concluzie, se arată în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 1.369.125. de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională .Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa, reprezentând 20% din capitalul social, către Consiliul Local al Municipiului Constanţa, se aduce atingere dreptului de proprietate al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, astfel cum este prevăzut în art. 136 alin. (2) din Constituţie, întrucât titularii dreptului de proprietate nu pot fi decât statul şi unităţile administrativ-teritoriale, iar nu consiliile locale sau consiliile judeţene, care sunt autorităţi deliberative. Invocă cele statuate în acest sens prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 117 din 6 martie 2014.

8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) şi ale art. 33 din Legea nr. 47/1992, republicată, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Legii nr. 216/2008 privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 1.369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională “Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa, reprezentând 20% din capitalul social, către Consiliul Local al Municipiului Constanţa, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 30 octombrie 2008. Actul normativ criticat cuprinde patru articole, potrivit cărora:

- Art. 1: “Se aprobă transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 1.369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională «Administraţia Porturilor Maritime» - SA Constanţa către Consiliul Local al Municipiului Constanţa.”

- Art. 2: “Transmiterea acţiunilor se face pe bază de protocol încheiat între Ministerul Transporturilor şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa.”

- Art. 3: “În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Adunarea generală a acţionarilor a Companiei Naţionale «Administraţia Porturilor Maritime» - S.A. Constanţa va proceda la înscrierea menţiunilor necesare la oficiul registrului comerţului, în condiţiile legii”

- Art. 4: “(1) Consiliul Local al Municipiului Constanţa exercită toate drepturile şi execută toate obligaţiile ce decurg din calitatea de acţionar minoritar la Compania Naţională «Administraţia Porturilor Maritime» - S.A. Constanţa.

(2) Reprezentanţii Consiliului Local al Municipiului Constanţa în Adunarea generală a acţionarilor a Companiei Naţionale «Administraţia Porturilor Maritime» - S.A. Constanţa sunt numiţi şi revocaţi prin hotărâre a consiliului local, iar membrii consiliului de administraţie sunt numiţi proporţional cu participarea la capitalul social şi sunt revocaţi prin hotărâre a Adunării generale a acţionarilor a Companiei Naţionale «Administraţia Porturilor Maritime»- S.A. Constanţa.”

12. Prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele cuprinse în art. 121 alin. (2) privind autorităţile administraţiei publice locale şi art. 136 alin. (1) şi (2) referitoare la formele proprietăţii şi la garantarea şi ocrotirea prin lege a proprietăţii publice.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că motivarea acesteia se referă, în esenţă, la următorul aspect: transmiterea dreptului de proprietate al statului asupra unui pachet de acţiuni deţinute la Compania Naţională “Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa către Consiliul Local al Municipiului Constanţa este de natură a încălca dreptul de proprietate al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, astfel cum este prevăzut în art. 136 alin, (2) din Constituţie, precum şi statutul juridic de autoritate administrativă a consiliului local, astfel cum acesta este reglementat prin art. 121 alin. (2) din Constituţie şi prin Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, deoarece consiliile locale, în calitate de autorităţi deliberative ale administraţiei publice locale, nu sunt persoane juridice, şi, în consecinţă, neavând patrimoniu propriu, nu pot fi titulare de drepturi şi obligaţii.

14. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, potrivit art. 121 alin. (2) din Constituţie, dispoziţii dezvoltate, la nivel infraconstituţional, de art. 23 alin. (1) şi art. 36 alin. (2) lit. c)din Legea nr. 215/2001, consiliul local este un organ deliberativ cu caracter colegial, prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii. În acest sens, în calitate de autoritate a administraţiei publice locale, consiliul local exercită atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv comune, oraşe şi municipii. Pe de altă parte, conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte. Rezultă aşadar că, în calitatea sa de autoritate deliberativă a administraţiei publice locale, consiliul local nu are personalitate juridică şi prin urmare nu poate avea patrimoniu propriu, astfel încât nu poate exercita drepturi şi obligaţii proprii în cadrul raporturilor juridice. Dimpotrivă, unitatea administrativ-teritorială, în calitatea sa de subiect de drept public titular de patrimoniu, în sensul de drepturi şi obligaţii pe care le exercită în legătură cu bunurile din domeniul său public sau privat, este reprezentată în cadrul raporturilor juridice de către consiliul local, acesta din urmă exercitând drepturile şi asumându-şi obligaţiile existente în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale.

15. Aplicând acest considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea reţine că transmiterea dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni deţinut de stat, prin Ministerul Transporturilor, către Consiliul Local al Municipiului Constanţa, iar nu către Municipiul Constanţa, contravine dispoziţiilor art. 121 alin. (2) din Constituţie, prin încălcarea statutului juridic constituţional şi legal de autoritate administrativă a consiliului local, care nu poate fi el însuşi titular de drepturi şi obligaţii asupra bunurilor domeniale, ci doar să le exercite în numele unităţii administrativ-teritoriale pe care o reprezintă.

16. În legătură cu susţinerile privind încălcarea dreptului de proprietate privată a statului, Curtea reţine că, deşi sunt invocate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 136 alin. (1) şi (2), referitoare la formele proprietăţii şi la garantarea şi ocrotirea prin lege a proprietăţii publice, în realitate, având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate se referă la un act normativ prin care s-a realizat un transfer de acţiuni ce alcătuiesc capitalul social al unei companii naţionale la care statul este acţionar majoritar, operaţiune juridică ce priveşte bunuri aflate în proprietatea privată a statului, nu poate fi vorba decât de o invocare a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Constituţie, potrivit cărora dreptul de proprietate şi proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.

17. Analizând din această perspectivă prevederile Legii nr. 216/2008, Curtea reţine că diminuarea participaţiei statului la societăţile comerciale la care acesta este acţionar se poate face, potrivit art. 4 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, numai prin următoarele modalităţi: a) vânzarea de acţiuni, b) majorarea de capital social prin aport de capital privat, b1) majorarea capitalului social prin aport de capital, în cazul societăţilor comerciale aflate în portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului, c) transferul cu titlu gratuit sau vânzarea activelor cu caracter social sau orice combinaţie a metodelor prevăzute la lit. a)-c). Pe de altă parte, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, reglementând cadrul juridic pentru desfăşurarea procesului de privatizare, prevede vânzarea de acţiuni la societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, indiferent de numărul acţiunilor pe care le deţine, inclusiv la societăţile naţionale, companiile naţionale şi celelalte societăţi comerciale rezultate din reorganizarea regiilor autonome de interes naţional sau local, pe baza principiului formării preţului de vânzare în baza raportului dintre cerere şi ofertă, iar potrivit art. 3 lit. e) teza finală din acest act normativ, cumpărător al acţiunilor nu poate fi o persoană juridică română de drept public.

18. Având în vedere cele de mai sus, Curtea reţine că, de lege lata, în acord cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 şi ale Legii nr. 137/2002, printre modalităţile diminuării participaţiei statului la companiile naţionale la care acesta este acţionar nu se regăseşte transferul de acţiuni cu titlu gratuit. Dimpotrivă, potrivit art. 4 din Legea nr. 137/2002, diminuarea participaţiei statului se poate face prin vânzarea de acţiuni, iar transferul cu titlu gratuit este posibil numai în ceea ce priveşte active cu caracter social (de tipul creşe, grădiniţe, cabinete medicale, dispensare, cămine de nefamilişti sau blocuri de locuinţe, cantine, centrale sau puncte termice, grupuri şcolare de orice tip, baze sportive şi de agrement, indiferent de tipul acestora, utilităţi de interes local sau zonal, gospodării-anexe şi alte asemenea active, inclusiv dotările şi terenul aferent acestora, în sensul art. 3 lit. d) din Legea nr. 137/2002), transferul acestora din urmă fiind reglementat, în art. 15 din acest act normativ, cu titlu gratuit şi cu prioritate către autorităţile administraţiei publice locale sau instituţii publice. Prin urmare, potrivit legislaţiei în vigoare, transferul de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională “Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa nu s-ar putea realiza decât prin vânzare, în cadrul unui proces de privatizare.

19. În speţă, problema care se impune a fi analizată, din punct de vedere al constituţionalităţii măsurii reglementate prin actul normativ criticat, este aceea a încălcării dreptului de proprietate privată al statului, având în vedere că, de lege lata, nu este posibil un transfer cu titlu gratuit al acţiunilor deţinute de stat la companii naţionale, acesta realizându-se doar în cadrul unui proces de privatizare, prin vânzare.

Din această perspectivă, Curtea reţine că încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi se impune a fi analizată în corelare cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, potrivit cărora statul are obligaţia să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, drepturile fundamentale consacrate prin Constituţie nu au o existenţă abstractă, ele exercitându-se în corelare şi coroborare cu celelalte prevederi constituţionale. Această interdependenţă funcţională determină atât cadrul în care aceste drepturi se exercită, cât şi conţinutul material concret al acestora. Prin urmare, drepturile fundamentale, cum este, în speţă, dreptul de proprietate privată al statului, sunt influenţate de principiile constituţionale de bază care călăuzesc însăşi existenţa statului, între care se află şi principiul protejării intereselor naţionale în activitatea economică. Mai mult, acţiunea statului în concordanţă cu interesul naţional se constituie într-o garanţie a cetăţenilor referitoare la protecţia propriilor drepturi şi libertăţi. (A se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 397). Din această perspectivă, în prezenta cauză, Curtea reţine că transferul cu uliu gratuit a 20% din pachetul de acţiuni deţinut de stat la Compania Naţională “Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa este în dezacord cu principiul esenţial al modalităţii de diminuare a participaţiei statului în economie, respectiv acela al vânzării acţiunilor la cel mai bun preţ obţinut, în vederea promovării intereselor generale ale societăţii, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi, precum şi art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie.

20. Pe de altă parte, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 146), vânzarea de acţiuni sau trecerea cu titlu gratuit a acestora în proprietatea privată a unei unităţi administrativ-teritoriale, cum este şi cazul de faţă, reprezintă un act de dispoziţie cu privire la capitalul social al societăţii, care nu ţine de competenţa de legiferare a Parlamentului, ci de cea de administrare a bunurilor proprietate publică/privată a statului, care aparţine, în mod exclusiv, Guvernului.

21. În acest context, Curtea reţine că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă a reglementării este determinat concret, dată fiind raţiunea intuitu personae a reglementării, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc (a se vedea Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 22 noiembrie 2007 sau Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013).

22. Aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea reţine că legea supusă controlului de constituţionalitate are un veritabil caracter individual, fiind adoptată nu în vederea aplicării unui număr nedeterminat de cazuri concrete, ci într-un singur caz prestabilit, respectiv pentru transmiterea pachetului de acţiuni deţinut de stat, reprezentat de Ministerul Transporturilor, către Municipiul Constanţa, reprezentat de Consiliul Local. Însă exercitarea dreptului de dispoziţie asupra unui pachet de acţiuni deţinut de stat la Compania Naţională “Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa, operaţiune juridică ce se circumscrie domeniului de reglementare a actelor cu caracter infralegal, administrativ, nu corespunde finalităţii constituţionale a activităţii de legiferare, care presupune reglementarea unei sfere cât mai largi de relaţii sociale generale, în cadrul şi în interesul societăţii. Din această perspectivă, Curtea reţine că actul normativ criticat este de natură a contraveni dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Parlamentul intrând în sfera de competenţă a autorităţii executive, singura autoritate publică cu atribuţii în organizarea executării legilor, prin adoptarea actelor cu caracter administrativ.

23. În consecinţă, Curtea reţine că legiuitorul, fie originar sau delegat, nu are competenţa de a realiza, printr-un act normativ de reglementare primară, transferul intuitu personae şi cu titlu gratuit a acţiunilor aflate în proprietatea privată a statului către unităţile administrativ-teritoriale, dar are, în schimb, posibilitatea de a reglementa, printr-o lege-cadru, regulile, procedurile şi condiţiile în care Guvernul să poată realiza un transfer cu titlu oneros către unităţile administrativ-teritoriale, cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4), art. 44 şi art. 135 din Constituţie.

24. Curtea mai reţine că, în acord cu prevederile art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, de la data publicării prezentei decizii, prevederile Legii nr. 216/2008 sunt suspendate de drept, pe durata unui termen de 45 de zile, urmând să îşi înceteze efectele juridice la expirarea acestui termen. În consecinţă, la data publicării prezentei decizii, prin efectul acesteia, pachetul de 1,369.125 de acţiuni, reprezentând 20% din capitalul social al Companiei Naţionale “Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa, revine statului.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi constată că Legea nr. 216/2008 privind transmiterea cu titlu gratuita unui pachet de 1.369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională “Administraţia Porturilor Maritime - S.A. Constanţa, reprezentând 20% din capitalul social, către Consiliul Local al Municipiului Constanţa este neconstituţională, în ansamblu.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României. Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 octombrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Pentru magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

semnează, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă,

prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 681

din 13 noiembrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (4) lit. k1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (4) lit. k1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Dan Jitaru în Dosarul nr. 7.348/117/2013 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 360D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 16 octombrie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 13 noiembrie 2014, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

3. Prin încheierea civilă din 28 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 7.348/117/2013, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (4) lit. k1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Dan Jitaru într-o cauza având ca obiect contencios administrativ fiscal.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că este încadrat în grad de handicap accentuat (fiind diagnosticat cu scleroză multiplă) şi realizează venituri din profesii liberale (exercită profesia de avocat). Susţine, în esenţă, Că prevederile art. 55 alin. (4) lit. k1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt neconstituţionale în măsura în care induc “o discriminare directă a persoanelor încadrate în grad de handicap care realizează venituri din profesii liberale faţă de persoanele care realizează venituri din salarii, în sensul în care veniturile salariale nu sunt impozabile, iar veniturile din profesii liberale sunt supuse impozitării.”

5.Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şl fiscal, de conflicte de muncă şl asigurări sociale apreciază că “excepţia ar putea fi găsită ca fiind întemeiată, în măsura în care se poate interpreta că textul criticat induce o discriminare directă în raport de cele două categorii de venituri realizate de aceleaşi persoane încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, respectiv de apartenenţa persoanelor care realizează veniturile la profesiile liberale sau la celelalte profesii salarizate, cu încălcarea art. 16 din Constituţie, şi în măsura în care textul legal contravine principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 din Constituţie”.

6. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

7. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 55 alin. (4) lit. k1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale. În acest sens, arată că nu poate fi reţinută critica formulată prin raportare la dispoziţiile art. 16 şi art. 56 din Constituţie, deoarece autorul excepţiei vizează mai degrabă o lacună a legii, solicitând, în realitate, o completare a dispoziţiilor legale criticate în sensul de a se prevedea că sunt scutite de la plata impozitului şi veniturile obţinute din exercitarea profesiilor liberale. Or, o atare critică privind o omisiune de reglementare nu are relevanţă constituţională.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 55 alin. (4) lit. k1) din cap. III intitulat “Venituri din salarii”al titlului III - impozitul pe venit din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Textul de lege criticat are următorul conţinut:

- Art. 55 alin. (4) lit. k1): “Definirea veniturilor din salarii[...] Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit: [...]

k1) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat;”.

11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi legale, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora “Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”, art. 50 referitor la Protecţia persoanelor cu handicap şi a celor ale art. 56 referitor la Contribuţii financiare. De asemenea, apreciază că este încălcat şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la Interzicerea discriminării.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia deduce neconstituţionalitatea art. 55 alin. (4) lit. k1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal din faptul că aceste prevederi de lege instituie o discriminare între persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, întrucât, potrivit textului de lege criticat, veniturile din salarii realizate de către această categorie de persoane nu sunt impozabile, neexistând însă o reglementare similară şi în cazul persoanelor fizice cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri din profesii libere, în sensul scutirii şi a acestora de la plata impozitului pe aceste venituri.

13. Din perspectiva criticii formulate, Curtea reţine următoarele:

14. Analizând cadrul legislativ relevant în prezenta cauză, Curtea reţine că iniţial soluţia legislativă criticată era cuprinsă în ari 26 lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, care prevedea că “Persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de următoarele facilităţi fiscale:

a) scutire de impozit pe veniturile din salarii şi indemnizaţii de natură salarială;

Aceste prevederi de lege au fost modificate prin Legea nr. 360/2009 pentru modificarea lit. a) a art. 26 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 24 noiembrie 2009, în sensul că “Persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de următoarele facilităţi fiscale:

a) scutire de impozit pe veniturile din salarii, indemnizaţii de natură salariată şi pensii;”.

Ulterior, art. 26 lit. a) din Legea nr. 448/2006 a fost abrogat prin art. I pct. 153 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 13 octombrie 2009, iar prin art. I pct. 3 din Legea nr. 76/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 11 mai 2010, se prevede că art. 55 alin. (4) lit. k1) din Codul fiscal se modifică şi va avea următorul cuprins: “Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariate şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit:

«k1) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat;»“

Aşa fiind, Curtea constată că soluţia legislativă cuprinsă iniţial în art. 26 lit. a) din Legea nr. 448/2006 a fost preluată în cuprinsul art. 55 alin. (4) lit. k1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, text de lege criticat în speţă.

15. În acest context, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată în prezenta cauză a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 88 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 29 februarie 2008, prin care Curtea a constatat că. “Textul legal criticat acordă facilităţi fiscale numai persoanelor cu handicap care obţin venituri din salarii şi indemnizaţii de natură salarială, deşi ar fi trebuit să cuprindă toate persoanele cu handicap grav sau accentuat.”

16. Critici similare au fost formulate şi din perspectiva unei discriminări instituite între persoanele cu handicap grav sau accentuat în ceea ce priveşte scutirile pe impozitul pe venit, în sensul includerii în această categorie şi a veniturilor din pensii realizate de persoanele cu handicap grav sau accentuat, nu numai a veniturilor obţinute din salarii de către aceste persoane.

17. În acest sens, prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 3 decembrie 2009, autorul excepţiei din aceea cauză preciza faptul că “statutul său de persoană cu handicap îl plasează într-o situaţie egală cu cea a celorlalte persoane cu acelaşi statut care se bucură de scutiri de impozit” şi că “beneficiul scutirii de impozit ar trebui acordat şi pensionarilor”. Prin această decizie, Curtea a reţinut că, “Într-adevăr, [...] existenţa unui handicap presupune, pentru toate persoanele care se confruntă cu aceasta, eforturi comparabile de adaptare la condiţiile de trai. Se poate susţine că, în această lumină, sursa veniturilor obţinute nu poate plasa persoanele cu handicap într-o situaţie mai avantajoasă sau mai puţin avantajoasă.” Cu toate acestea, Curtea a apreciat că “opţiunea legiuitorului pentru acordarea unor scutiri de impozit nu a fost arbitrară, ci întemeiată pe o serie de considerente obiective”.

18. De asemenea, prin Decizia nr. 320 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, autorul excepţiei de neconstituţionalitate din acea speţă susţinea că reglementarea legală este neconstituţională în măsura în care limitează sfera persoanelor cu handicap care beneficiază de scutire de impozit numai la salariaţi, fără a prevedea şi pensionarii, instituind astfel o discriminare între persoanele care fac parte din aceiaşi categorie. În acest sens, s-a invocat faptul că art. 50 din Constituţie are în vedere măsuri de protecţie socială pentru toate persoanele cu handicap, nu doar pentru unele dintre acestea. Analizând critica formulată, în considerentele acelei decizii. Curtea a reţinut faptul că “legiuitorul a înţeles să modifice cadrul normativ aplicabil persoanelor cu handicap grav sau accentuat în ceea ce priveşte scutirile de impozitul pe venit. Acest lucru rezultă din adoptarea Legii nr. 22/2010 pentru completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 4 martie 2010, al cărei articol unic introduce în cuprinsul Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal un nou articol, articolul 701, care stabileşte că «Prevederile referitoare la reţinerea impozitului pe venitul din pensii nu se aplică venitului din pensii realizat de persoanele cu handicap grav sau accentuai»“ Curtea precizează faptul că Legea nr. 22/2010 a fost ulterior abrogată prin art. III din Legea nr. 76/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar prin art. I pct. 4 din acest act normativ a fost introdus în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal un nou articol, respectiv articolul 681, intitulat “Venituri neimpozabile”, care prevede că “Nu sunt venituri impozabile veniturile din pensii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat”.

19. Aşa fiind, Curtea constată că legiuitorul a corectat situaţia anterioară, chiar în sensul criticilor formulate de autorii excepţiilor de neconstituţionalitate, statuând că beneficiază de scutirile de impozitul pe venit, pe lângă veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, şi veniturile din pensii realizate de aceeaşi categorie de persoane.

20. În aceste condiţii, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în prezenta cauză. Curtea apreciază că facilităţile fiscale conferite de legiuitor au fost acordate tocmai în considerarea calităţii de persoană cu handicap grav sau accentuat, şi nu în funcţie de sursa veniturilor realizate, aşa încât de aceste facilităţi fiscale ar trebui să beneficieze toate persoanele aflate în această situaţie.

21. În acest context, Curtea observă că art. 50 din Constituţie consacră dreptul persoanelor cu handicap de a se bucura de o protecţie specială, sens în care statul trebuie să asigure realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament al handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap la viaţa comunităţii. Pentru a da eficienţă acestei norme constituţionale, legiuitorul a reglementat un ansamblu de drepturi şi măsuri puse la dispoziţia persoanelor cu handicap pentru a facilita integrarea şi incluziunea socială a acestora, având în vedere tocmai statutul lor special.

22. Astfel, Curtea reţine că Legea nr. 448/2006 a statuat principiile care stau la baza protecţiei persoanelor cu handicap, printre care şi prevenirea şi combaterea discriminării, egalizarea şanselor, egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. De asemenea, art. 6 lit. h) din acest act normativ prevede că persoanele cu handicap beneficiază, printre altele, şi de drepturi la facilităţi fiscale, însă în mod egal, fără discriminare, în considerarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 50 teza întâi potrivit cărora “Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială”.

23. Pe cale de consecinţă, Curtea constată că statutul de persoană cu handicap trebuie să îi plaseze într-o poziţie egală pe toţi cei care au acest statut, care trebuie să se bucure în aceeaşi măsură de aceleaşi facilităţi fiscale, în speţă fiind vorba de scutiri de impozit pe veniturile realizate. În mod contrar, se instituie o situaţie discriminatorie în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, care este contrară principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie.

24. Aşa fiind, Curtea apreciază că opţiunea legiuitorului pentru acordarea unor scutiri de impozit pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri din salarii a fost justificată de necesitatea protejării veniturilor obţinute de către acestea, fiind întemeiată pe o serie de considerente obiective, şi anume încurajarea persoanelor cu handicap să se integreze în masa activă a populaţiei. Aşa fiind, pe considerentul egalităţii de tratament între persoanele cu handicap grav sau accentuat, facilităţile fiscale aplicate veniturilor de natură salarială ar trebui să se extindă şi asupra veniturilor obţinute din activităţi independente - profesii libere, aşa cum, de altfel, legiuitorul a înţeles să le extindă şi asupra veniturilor realizate din pensii de către persoanele cu handicap grav sau accentuat. 25. Prin urmare, având rolul de garant al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, Curtea Constituţională nu poate ignora această situaţie discriminatorie născută în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, în speţă persoane cu handicap grav sau accentuat, cu consecinţa înfrângerii exigenţelor constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora “Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.

26. Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicata de Dan Jitaru în Dosarul nr. 7.348/117/2013 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art. 55 alin. (4) lit. k1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în măsura în care se interpretează că nu sunt venituri impozabile, în înţelesul impozitului pe venit, veniturile realizate în mod individual din exercitarea unei profesii libere de către persoanele cu handicap grav sau accentuat.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului ŞI Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 noiembrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.