MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 101/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 101         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 10 februarie 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 517 din 12 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 520 din 12 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 540 din 17 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

20. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul interimar al afacerilor interne, pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 490/2008 privind însemnele heraldice ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne

 

94. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru modificarea anexei la Ordinul vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 9.710/2006 privind abilitarea unor birouri vamale de a efectua formalităţi vamale cu produse strategice

 

117. - Ordin al ministrului sănătăţii privind acreditarea unităţii sanitare Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii “Maria Sklodowska Curie” pentru activitatea de prelevare şi transplant ţesut osos, tendinos şi cartilagii

 

118. - Ordin al ministrului sănătăţii privind acreditarea unităţii sanitare Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” pentru activitatea de prelevare şi transplant ţesut osos, tendinos şi cartilagii şi activitatea de prelevare organe, ţesuturi şi celule

 

ACTE ALE OFICIULUI ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

            10. - Decizie pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a procesului-verbal privind desemnarea organismului de gestiune colectivă Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor - OPERA SCRISĂ.RO, prin vot liber exprimat, drept colector unic al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru operele reproduse pe hârtie

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 517

din 12 decembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ciprian Robert Sava în Dosarul nr. 18.586/212/2011 al Judecătoriei Constanţa - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 362D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că, în cazul în care inculpatul deţine date cu privire la săvârşirea infracţiunii de către o alta persoana, acesta are posibilitatea de a formula plângere penală sau denunţ cu privire la respectiva persoană. Totodată, instanţa de judecată este obligată să sesizeze organele de urmărire penală, în măsura în care există indicii potrivit cărora o altă persoană este vinovată de săvârşirea faptei sau a faptelor care fac obiectul judecăţii. În consecinţă, se arată că dispoziţiile art. 337 alin. 1 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 şi 24, invocându-se şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 394 din 1 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 18.586/212/2011, Judecătoria Constanţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ciprian Robert Sava într-o cauză având ca obiect cercetarea autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele criticate încalcă principiul egalităţii armelor, oferind procurorului dreptul exclusiv de a pune în mişcare acţiunea penală. Se compară prevederile art. 337 din Codul de procedură penală cu cele ale art. 334 din Codul de procedură penală referitor la schimbarea încadrării juridice, care lasă inculpatului dreptul de a cere schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite, asigurându-i, în acest fel, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Se face trimitere la hotărârile din 22 iunie 2000 şi 24 aprilie 2003 pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Coeme şi aţi împotriva Belgiei şi Yvon împotriva Franţei. Se arată că, în cea dintâi, instanţa europeană a statuat că garantarea dreptului la un proces echitabil presupune respectarea egalităţii armelor, că reglementarea procedurii vizează, în primul rând, protejarea persoanei urmărite contra abuzurilor de putere şi că apărarea este cea asupra căreia se răsfrâng consecinţele lacunelor şi impreciziilor unei asemenea reglementări. Se arată, de asemenea, că în cea de-a două hotărâre anterior referită, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa acordării fiecărei părţi a posibilităţii de a-şi prezenta cauza în condiţii care nu o pun într-o situaţie dezavantajoasă faţă de partea adversă.

Judecătoria Constanţa - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate sunt aplicabile doar în situaţia în care procesul penal este pornit din oficiu, prin rechizitoriu, aşa încât, potrivit principiului simetriei, în mod firesc, tot procurorul are dreptul de a cere extinderea procesului penal cu privire la alte persoane. Se subliniază faptul că prevederile art. 337 din Codul de procedură penală sunt în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 131 aţin. (1) referitor la rolul Ministerului Public, potrivit cărora acesta reprezintă interesele generale ale societăţii, apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Se apreciază că textele criticate nu încalcă prevederile art. 21 alin. (3) şi nici pe cele ale art. 24 din Constituţie, întrucât, dacă instanţa de judecată găseşte întemeiată cererea de extindere a procesului penal şi procedează potrivit art. 336 din Codul de procedură penală, partea interesată poate exercita împotriva acestor hotărâri judecătoreşti căile de atac prevăzute de Codul de procedură penală, beneficiind de toate garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. Se mai susţine că actul de înfăptuire a justiţiei presupune judecarea cauzelor penale în limitele actelor de sesizare şi că, în speţă, dreptul la acces liber la justiţie este garantat prin asigurarea dreptului inculpatului de a formula plângere penală sau denunţ împotriva persoanelor pe care le consideră vinovate de săvârşirea unor infracţiuni. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 18 din 18 ianuarie 2001, nr. 256 din 20 septembrie 2001, nr. 307 din 15 noiembrie 2001, nr. 336 din 29 noiembrie 2001, nr. 195 din 27 iunie 2002, nr. 221 din 11 iulie 2002 şi nr. 257 din 17 iunie 2004.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, fiind citate considerentele Deciziei nr. 18 din 18 ianuarie 2001.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că procedura reglementată de art. 337 din Codul de procedură penală este aplicabilă doar în cazul în care procesul este pornit din oficiu, prin rechizitoriu, că, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din

Constituţie, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii, apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi că, din motive de simetrie, reprezentantul Ministerului Public este singurul îndreptăţit să ceară acuzarea într-un astfel de caz. Se susţine că textele criticate asigură accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, precum şi garanţiile specifice realizării acestor drepturi, împotriva actelor şi a măsurilor luate de procuror, persoana interesată putând formula plângere, conform art. 2781 din Codul de procedură penală. Se arată, totodată, că, în situaţia în care procurorul nu formulează o cerere de extindere a procesului penal cu privire la alte persoane, partea interesată poate sesiza organele de urmărire penală, potrivit art. 221 şi 279 din Codul de procedură penală. Se subliniază faptul că, dacă instanţa de judecată găseşte întemeiată cererea de extindere a procesului penal şi face aplicarea, în mod corespunzător, a prevederilor art. 336 din Codul de procedură penală, împotriva hotărârilor judecătoreşti astfel pronunţate, partea nemulţumită poate exercita căile de atac prevăzute de normele de procedură penală, beneficiind de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 208 din 17 februarie 2009, nr. 1.333 din 19 octombrie 2010 si nr. 1.636 din 16 decembrie 2010.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorul critică, în realitate, prevederile art. 337 alin. 1 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: ”În cursul judecăţii, când se descoperă date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu plivire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoană.”

Se susţine că prevederile art. 337 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) cu privire la accesul liber la justiţie şi ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, Curtea reţine Decizia nr. 1.333 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 29 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 1.636 din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 10 februarie 2011.

Prin deciziile anterior arătate, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală şi a reţinut că procedura extinderii procesului penal cu privire la alte persoane este în concordanţă cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Constituţie, referitor la rolul Ministerului Public, potrivit căruia,”În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”. De asemenea, Curtea a statuat că Ministerul Public, corespunzător acestor atribuţii constituţionale, este singurul îndreptăţit să ceară extinderea procesului penal, aşa cum este singurul care întocmeşte actul de acuzare şi că această simetrie juridică respectă accesul liber la justiţie şi nu contravine principiului egalităţii în drepturi, deoarece se aplică fără nicio discriminare tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Mai mult, Curtea a constatat că, în situaţia în care procurorul nu formulează o cerere de extindere a procesului penal, partea interesată poate sesiza organele de urmărire penală, în temeiul art. 221 (“Modurile de sesizare”), respectiv art. 279 (“Organele cărora li se adresează plângerea”) din Codul de procedură penală. Curtea a reţinut că se asigură astfel accesul liber la justiţie şi, în mod corespunzător, toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil, inclusiv sub aspectul asigurării dreptului la apărare şi al îndeplinirii exigenţelor privind înfăptuirea justiţiei.

De asemenea, prin Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001, Curtea nu a putut reţine ca fiind întemeiate nici criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea, prin dispoziţiile legale examinate, a accesului liber la justiţie şi a arătat, în acest sens, că exercitarea dreptului la acţiune în justiţie pentru apărarea unui “interes legitim” nu este echivalentă cu exercitarea funcţiei de acuzare, inclusiv cu extinderea acuzării în procesul penal. Astfel, Curtea a reţinut că, numai atunci când procurorul cere extinderea procesului penal pentru fapte noi şi dacă declară că pune în mişcare acţiunea penală, instanţa este obligată să procedeze la judecarea cauzei şi cu privire la această infracţiune, care se include, în acest fel, în obiectul judecăţii (art. 317 teza a două din Codul de procedură penală), în acelaşi sens, Curtea a constatat că, în cazul extinderii procesului penal cu privire la alte persoane, dacă procurorul nu cere extinderea procesului penal, instanţa este obligată să soluţioneze cauza în limitele în care a fost învestită prin actul de sesizare şi nu poate să dispună extinderea procesului penal din proprie iniţiativă. Totodată, Curtea a arătat că acest drept al procurorului în procesul penal corespunde întru totul prevederilor art. 131 alin. (1) din Constituţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Distinct de cele arătate, Curtea reţine că prin art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală referitor la organele cărora li se adresează plângerea prealabilă a fost modificat, potrivit formei în vigoare, plângerea prealabilă putând fi adresată numai organului de cercetare penală sau procurorului. În aceste cazuri, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată îi aparţine exclusiv procurorului, părţile nemaiputându-se adresa direct instanţei de judecată.

De asemenea, referitor la cea de-a două ipoteză cu caracter de excepţie reţinută în Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, respectiv situaţia extinderii procesului penal pentru alte fapte, conform prevederilor art. 336 din Codul de procedură penală, Curtea reţine că doar în situaţia prevăzută la alin. 2 al acestui articol, când procurorul nu participă la judecată, instanţa de judecată este titulara acţiunii penale, în cazurile de la alin. 1 decizia aparţinându-i procurorului.

Rezultă, astfel, că, după modificarea legislativă survenită prin Legea nr. 356/2006, doar în situaţia de mai sus şi în ipoteza prevăzută de art. 2781 alin. 8 lit. c) coroborat cu alin. 9 din Codul de procedură penală (admiterea plângerii împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată) procurorul nu pune în mişcare acţiunea penală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ciprian Robert Sava în Dosarul nr. 18.586/212/2011 al Judecătoriei Constanţa - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 337 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Constanţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 520

din 12 decembrie 2013

referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Constantin Rafailă în Dosarul nr. 949/333/2013 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 401 D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 477D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Caras în Dosarul nr. 3.061/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală si care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 477D/2013.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prezent personal, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că Dosarul nr. 477D/2013 este la al doilea termen de judecată.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 477D/2013 la Dosarul nr. 401 D/2013.

Partea prezentă şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 477D/2013 la Dosarul nr. 401 D/2013, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate invocate în Dosarul nr. 477D/2013, care arată că prevederile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală îngrădesc dreptul părţilor de a exercita căile de atac prevăzute de normele de procedură penală, încălcând accesul liber la justiţie şi contravenind, în acest fel, dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se susţine, de asemenea, că textele criticate permit judecătorilor care soluţionează plângerile formulate potrivit prevederilor art. 278 din Codul de procedură penală să se situeze mai presus de lege, prin pronunţarea unor soluţii bazate pe criterii subiective, soluţii ce nu pot fi recurate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se susţine că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală au ca scop evitarea tergiversării soluţionării cauzelor şi că au fost adoptate de legiuitor în limitele competenţei sale constituţionale. Se arată, totodată, că art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicţie doar în situaţia examinării vinovăţiei în materie penală şi că nu există o normă de drept european sau o dispoziţie constituţională care să prevadă dublul grad de jurisdicţie pentru situaţia invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, se susţine că, în măsura în care deţine noi date cu privire la săvârşirea unor fapte de natură penală sau referitoare la alte persoane implicate în comiterea unor astfel de fapte, inculpatul poate formula plângere penală în acest sens.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 617 din 28 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 949/333/2013, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Constantin Rafailă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs promovat împotriva unei sentinţe penale de respingere a unei plângeri formulate împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.

Prin Sentinţa penală nr. 279 din 19 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.061/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Caras într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui plângeri formulate împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prin rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în primă instanţă cu privire la soluţionarea plângerii formulate împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, ca urmare a modificării art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sunt încălcate prevederile constituţionale şi cele convenţionale referitoare la accesul liber la justiţie, la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Se arată că inadmisibilitatea recursului încalcă principiul exercitării căilor de atac şi dispoziţiile referitoare la înfăptuirea justiţiei reglementate la art. 124 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, contravenind, totodată, dispoziţiilor art. 24 din Constituţie referitor la dreptul la apărare. Se susţine că este încălcat, în acest fel, şi principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, fiindu-le oferită doar unora dintre aceştia posibilitatea promovării căilor de atac prevăzute de lege, precum şi dispoziţiile art. 52 cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Se arată, de asemenea, că prevederile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală contravin şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţie, prin neasigurarea garanţiilor procesuale specifice dreptului la un proces echitabil.

Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 401 D/2013, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală neîncălcând prevederile constituţionale şi pe cele convenţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată că textele criticate nu restrâng dreptul părţii interesate de a se adresa instanţei, de a formula apărări şi de a se prevala de toate garanţiile specifice asigurării dreptului la un proces echitabil.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 477D/2013, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale şi celor convenţionale invocate de autorul excepţiei, nu limitează şi nu înlătură drepturi fundamentale prevăzute în Constituţie. Se mai arată că procedura reglementată prin art. 2781 din Codul de procedură penală are ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei dispuse de procuror, potrivit dispoziţiilor art. 277 şi 278 din Codul de procedură penală, şi nu judecarea fondului cauzei penale, aspect ce justifică rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în primă instanţă. Se arată, de asemenea, că, în varianta reţinerii cauzei spre judecarea fondului, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi în căile de atac se aplică în mod corespunzător, părţilor nefiindu-le restrâns dreptul de a se adresa instanţei, de a formula apărări, de a exercita căile de atac prevăzute de lege şi de a beneficia de toate garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil. Se susţine că textele criticate nu contravin principiului egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia unor situaţii juridice diferite le poate fi aplicat un regim juridic diferit, şi nici accesului liber la justiţie, reglementat la art. 21 din Legea fundamentală, care nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicţie. Se susţine, totodată, că prevederile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare, întrucât nu înlătură posibilitatea petenţilor de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege în realizarea acestui drept. Se arată, de asemenea, că textele criticate nu încalcă art. 52 din Constituţie care prevede dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, nefiind contrare nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 129, potrivit cărora căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii, reglementarea acestora fiind atributul exclusiv al legiuitorului. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 62 din 31 ianuarie 2012, nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012 şi nr. 181 din 28 martie 2013.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală asigură accesul liber la justiţie, tocmai prin faptul că persoanei vătămate prin soluţia de netrimitere în judecată pronunţată de procuror îi este oferit dreptul de a formula plângere în faţa unei instanţe de judecată, în vederea controlului legalităţii şi temeiniciei acestei soluţii. Se subliniază, însă, că dreptul de acces la justiţie nu semnifică accesul la toate instanţele de judecată şi nici asigurarea în toate categoriile de cauze, indiferent de obiectul acestora, a dublului grad de jurisdicţie. Se susţine că acesta din urmă este obligatoriu a fi asigurat doar în cauzele penale ce au ca obiect raporturi penale de conflict or, în cazul plângerii formulate conform art. 2781 din Codul de procedură penală, obiectul judecăţii îl constituie legalitatea şi temeinicia actului procesual de netrimitere în judecată. Se arată, de asemenea, că caracterul echitabil al procedurii de judecată este asigurat prin neaplicarea dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală hotărârilor deja pronunţate în primă instanţă, acestea urmărind, totodată, un scop legitim, acela al asigurării celerităţii judecării cauzelor. Se susţine că textele criticate nu contravin nici prevederilor art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apărare, care este un drept circumscris cadrului procesual, neputând fi conceput într-o cale de atac nereglementată de lege. Se arată că, potrivit art. 129 din Legea fundamentală, căile de atac se exercită în condiţiile legii, stabilirea lor fiind atributul exclusiv al legiuitorului.

Avocatul Poporului susţine că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Se arată că textele criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat la art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, şi nici dreptul la apărare prevăzut la aii. 24 din Constituţie, întrucât nu înlătură dreptul părţilor de a beneficia de garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil, judecat de o instanţă independentă şi imparţială, a cărei competenţă este stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Se susţine că eliminarea recursului împotriva sentinţei de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată de caracterul special al procedurii instituite prin art. 2781 din Codul de procedură penală şi are ca scop asigurarea celerităţii procesului penal. Se arată, de asemenea, că atât competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, cât şi exercitarea căilor de atac sunt prevăzute prin lege, reglementarea acestora fiind atributul exclusiv al legiuitorului. Se mai susţine că textele criticate nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin normele de procedură penală, în cadrul unui proces public, judecat de o instanţă independentă, imparţială, stabilită de lege, într-un termen rezonabil. Se subliniază faptul că nicio prevedere a Legii fundamentale sau a actelor normative internaţionale nu prevăd dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză şi că, potrivit art. 129 din Constituţie, părţile şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: “Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.”

Se susţine că prevederile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 52 cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu privire la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate, respingând ca neîntemeiate excepţiile invocate, prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, se reţin: Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012, Decizia nr. 977 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 22 mai 2013.

Prin Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală şi a statuat că între textele criticate, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorii excepţiei nu poate fi reţinută nicio contradicţie, întrucât stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la “condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac (“Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”), ca, de altfel, şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea “sunt prevăzute numai prin lege”.

Prin aceeaşi decizie Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului ia apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Curtea a constatat că nicio prevedere a Legii fundamentale şi a Convenţiei invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, Curtea a statuat că art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

Referitor la invocarea, ca temei al excepţiei de neconstituţionalitate, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a constatat că o atare încălcare nu poate fi reţinută, întrucât principiul egalităţii cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.

Pentru motivele arătate, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

De asemenea, Curtea constată că, raportat la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, critica autorului excepţiei prezintă ca element de noutate doar invocarea dispoziţiilor art. 52 din Legea fundamentală cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, critică ce nu poate fi reţinută, întrucât, pentru considerentele mai sus invocate, nu poate fi constatata o încălcare de către vreo autoritate publică a unui drept sau interes legitim al autorului excepţiei, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, şi nici existenţa în cauză a unei erori judiciare.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Constantin Rafailă şi Constantin Caras în dosarele nr. 949/333/2013 şi nr. 3.061/2/2013 ale Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi, respectiv, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 540

din 17 decembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Nairam Trading” S.R.L. din Cavnic în Dosarul nr. 8.359/100/2011 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 353D/2013.

La apelul nominal răspunde domnul Stelian Fătu, administratorul Societăţii Comerciale “Nairam Trading” S.R.L., cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 4 din Codul fiscal. Totodată,

susţine că se realizează o discriminare pe criteriul cifrei de afaceri ce duce, implicit, la o aşezare injustă a sarcinilor fiscale. De asemenea, dispoziţiile criticate nu respectă principiul neretroactivităţii legii, ajungându-se astfel la plata unui impozit nedatorat

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 786/2009 şi nr. 1.260/2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierea din 26 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 8.359/100/2011, Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Nairam Trading” S.R.L într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile art. 40 sunt neconstituţionale întrucât Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 34/2009 a modificat Codul fiscal începând cu data de 1 mai 2009, modificare interzisă de art. 4 alin. (1) din Codul fiscal, încălcându-se astfel prevederile constituţionale prevăzute de art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Legea fundamentală.

De asemenea, prin introducerea impozitului minim se încalcă dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Constituţie, întrucât legiuitorul a discriminat societăţile comerciale pe criteriul cifrei de afaceri prin grilele stabilite pentru plata impozitului minim garantat. Aceste dispoziţii nu respecta nici principiul neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât baza de calcul a impozitului minim pentru anul 2009 este constituită din veniturile totale înregistrate în anul 2008.

Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la discriminarea societăţilor comerciale pe criteriul cifrei de afaceri prin grilele stabilite pentru plata impozitului minim garantat.

În ceea ce priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate, instanţa apreciază că acestea sunt întemeiate. Prin art. 1 alin. (5) din Constituţie s-a instituit un veritabil principiu general al întregii reglementări constituţionale: caracterul normativ, obligatoriu, al Constituţiei şi legilor adoptate în baza sa, precum şi supremaţia Constituţiei ca valoare fundamentală a oricărui stat de drept. Legiuitorul are libertate de a da formă veniturilor şi cheltuielilor statului. Însă această libertate este contrabalansată şi restrânsă de obligaţia legiuitorului de a respecta aspectele procedurale ale principiului unui stat democratic guvernat de preeminenţa dreptului, inclusiv principiile unei legislaţii corecte. O garanţie în acest sens este oferită de obligaţia instituirii unei perioade de vacatio legis a cărei durată să fie potrivită în raport cu natura dispoziţiei fiscale nou-introduse. Principiul statului democratic guvernat de preeminenţa dreptului impune ca reglementarea legală şi aplicarea legii să nu surprindă cetăţenii. Aceştia trebuie să aibă suficient timp pentru a se adapta la prevederile modificate şi pentru a lua decizii cu privire la viitoarea lor conduită. Or, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, iar extinderea impozitului minim şi la alte categorii de contribuabili a intrat în vigoare la data de 1 mai 2009. conform art. 40.

Totodată, apreciază ca prin reglementarea introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 au fost impozitate în cursul anului fiscal 2009 persoane care în cursul anului fiscal 2008 nu au realizat profit sau impozitul pe profit a fost mai mic decât suma impozitului minim pentru tranşa de venituri totale corespunzătoare prevăzute la alin. (3) al art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Rezultă că stabilirea impozitului minim în funcţie de veniturile totale înregistrate la data de 31 decembrie a anului fiscal 2008, iar nu în funcţie de veniturile realizate ulterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, are caracter retroactiv, fiind nesocotit astfel principiul constituţional consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Cu alte cuvinte, prin stabilirea unui impozit minim în anul 2009 în funcţie de situaţii fiscale trecute, contribuabilii au fost expuşi unor efecte juridice care nu au putut fi prevăzute în anul 2008, aceştia fiind în imposibilitate de a lua decizii de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că, în cadrul ierarhiei actelor normative, ordonanţele simple şi ordonanţele de urgenţă ale Guvernului au aceeaşi forţă juridică ca şi Legea şi, prin urmare, acestea pot conţine prevederi care să deroge de la dispoziţii cuprinse în legi, fără ca astfel să fie încălcată vreo dispoziţie constituţională. Delegarea legislativă, potrivit Curţii Constituţionale, constituie o procedură excepţională de substituire a Guvernului în prerogativele legislative ale Parlamentului, astfel încât prin ordonanţă Guvernul poate să reglementeze primar, să modifice sau să abroge reglementarea existentă, în acest sens s-a pronunţat si Curtea Constituţională prin intermediul Deciziei nr. 102/1995.

Referitor la retroactivitatea invocată de autorul excepţiei, rezultată din luarea în considerare, pentru calculul impozitului, a veniturilor realizate la finalul anului precedent, precizează că prin intermediul dispoziţiilor criticate s-a instituit, în cazul anumitor categorii de plătitori de impozit pe profit, obligaţia de plată a unui impozit minim, stabilit în funcţie de veniturile realizate în anul precedent. Deşi sunt luate în considerare, la stabilirea cuantumului impozitului, venituri realizate anterior intrării în vigoare a actului normativ, norma nu poate fi considerată ca fiind retroactivă, deoarece impozitul este datorat doar pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a acestuia, prin urmare efectele sale se produc doar pentru viitor. Veniturile anului anterior sunt luate în considerare doar ca bază de calcul a impozitului, element indispensabil pentru stabilirea acestuia. În susţinerea acestor aprecieri sunt invocate deciziile nr. 123/2011 şi nr. 1.260/2011.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Prin încheierea din 26 martie 2013, instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009. Se observă că art. 32 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 modifică dispoziţiile art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Aşa fiind, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate II constituie dispoziţiile art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, şi dispoziţiile art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009.

Anterior sesizării Curţii, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010, a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Potrivit art. II din ordonanţa de urgenţă, aceasta a intrat în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2010. Potrivit art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87/2010, art. 18 alin. (2)-(7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se abrogă. Deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal îşi produc în continuare efectele juridice. Astfel, aceste prevederi constituie temeiul juridic utilizat pentru calculul impozitului datorat de autorul excepţiei. În acest caz, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, se constată că instanţa de contencios constituţional are competenţa de a controla constituţionalitatea dispoziţiilor legale ale art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, chiar dacă ele nu mai sunt în vigoare.

Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:

“(1) Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.

(2) Contribuabilii, cu excepţia celor prevăzuţi la alin. (1), la art. 13 lit. c)-e), art. 15 şi 38, în cazul cărora impozitul pe profit este mai mic decât suma impozitului minim pentru tranşa de venituri totale corespunzătoare, prevăzute la alin. (3), sunt obligaţi la plata impozitului la nivelul acestei sume.

(3) Pentru aplicarea prevederilor alin. (2), sumele corespunzătoare impozitului minim, stabilite în funcţie de veniturile totale înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, sunt următoarele:

 

Venituri totale anuale (lei)

Impozit minim anual (lei)

 

0-52.000

2.200

 

52.001-215.000

4.300

 

215.001-430.000

6.500

 

430.001-4.300.000

8.600

 

4.300.001-21.500.000

11.000

 

21.500.001-129.000.000

22.000

 

Peste 129.000.001

43.000

 

 

(4) Pentru încadrarea în tranşa de venituri totale prevăzută la alin. (3), se iau în calcul veniturile totale, obţinute din orice sursă, înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, din care se scad:

a) veniturile din variaţia stocurilor;

b) veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;

c) veniturile din exploatare, reprezentând cota-parte a subvenţiilor guvernamentale şi a altor resurse pentru finanţarea investiţiilor:

d) veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, conform reglementărilor legale;

e) veniturile rezultate din anularea datoriilor şi a majorărilor datorate bugetului statului, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementărilor legale;

t) veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare;

g) veniturile prevăzute la art. 20 lit. d).”;

- Art. 40 din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 34/2009:

“Prevederile art. 32-34 intră în vigoare la data de 1 mai 2009.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (2) referitor la principiul că nimeni nu este mai presus de lege, art. 135 alin. (1) referitor la economia României.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, Curtea constată că prin Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, a statuat că prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie consfinţesc caracterul de “stat de drept, democratic şi social în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme” şi, pentru ca această prevedere să nu rămână doar la stadiu declarativ, în art. 1 alin. (5) din Constituţie se instituie obligaţia tuturor, inclusiv a autorităţilor publice, de a respecta Constituţia, supremaţia acesteia şi legile. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că art. 4 alin. (1) din Codul fiscal reprezintă un text de principiu ce consfinţeşte regula modificării şi completării sale cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a normelor modificatoare şi, prin urmare, pot apărea excepţii de la această regulă, fiind permise nu numai de Codul fiscal, ci şi de art. 115 alin. (4) din Constituţie.

În momentul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, Guvernul s-a aflat într-o situaţie extraordinară, care impunea măsuri urgente menite tocmai să consolideze situaţia economică a ţării şi să menţină în afectivitate bugetul public naţional. Astfel, nu se poate susţine că, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, Guvern j| ar fi luat măsuri ce s-ar situa deasupra legii.

Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat în jurisprudenţa sa constantă că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (Decizia nr. 123 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 21 aprilie 2011).

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia se creează o discriminare între societăţile comerciale pe criteriul cifrei de afaceri, Curtea reţine că nici aceasta nu este întemeiată. Astfel, stabilirea obligaţiei de plată a impozitelor şi taxelor locale, precum şi scutirea de la plata unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiază pe principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie (Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004).

Principiul constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale implică un complex de condiţii de care legiuitorul este ţinut să le respecte atunci când instituie anumite obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor. Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. Prin urmare, aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice şi să ţină cont, în acelaşi timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale acestora.

Astfel, este normal ca o societate comercială care are o cifră de afaceri mai mare şi implicit un profit mai mare să plătească un impozit mai mare, acest fapt fiind tocmai o expresie a aşezării juste a sarcinilor fiscale,

De asemenea, prin Decizia nr. 1.260 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 12 ianuarie 2012, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, care adoptă drept bază de calcul veniturile realizate la 31 decembrie 2008, nu sunt de natură să încalce principiul neretroactivităţii legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României. Dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal iau în considerare veniturile totale anuale care se încadrează între anumite marje şi doar aplicarea impozitării urma să se facă începând cu 1 mai 2009, respectiv de la o dată ulterioară publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, în conformitate cu art. 78 din Constituţia României.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţiile pronunţate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială “Nairam Trading” - S.R.L. din Cavnic în Dosarul nr. 8.359/100/2011 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 490/2008 privind însemnele heraldice ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne

În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul interimar al afacerilor interne, emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 490/2008 privind însemnele heraldice ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, publicat În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, punctul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“8. Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.”

2. La articolul 1, după punctul 133 se introduce un nou punct, punctul 134, cu următorul cuprins:

“134. Unitatea Specială 70 Jandarmi Protecţie Instituţională Bucureşti.”

3. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 2. - Elementele de compoziţie descrise şi forma grafică a scutului sau câmpului heraldic, a pieselor si figurilor heraldice, cromatica şi, după caz, devizele care individualizează structurile menţionate sunt prevăzute în planşele cuprinse în anexele nr. 1-134.”

4. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 3. - Anexele nr. 1-134 fac parte integrantă din prezentul ordin.”

5. Anexa nr. 8 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1*) la prezentul ordin.

6. După anexa nr. 133 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 134, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 2*) la prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Viceprim-ministru, ministrul interimar al afacerilor interne,

Gabriel Oprea

 

Bucureşti, 4 februarie 2014.

Nr. 20.


*) Însemnele heraldice din anexele nr. 1 şi 2 sunt reproduse în facsimil.

 

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 8 la Ordinul nr. 490/2008)

 

DEPARTAMENTUL DE INFORMAŢII ŞI PROTECŢIE INTERNĂ

 

Însemnul heraldic al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă va păstra în compoziţie elemente din stema Ministerului Afacerilor Interne, după cum urmează: în scut, pe albastru, o acvilă cruciată, de aur, cu capul spre dreapta, ciocul şi ghearele roşii, aripile deschise, ţinând în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.

Pe pieptul acvilei se află un alt scut de dimensiuni mai mici, cu bordură crenelată roşie, în câmpul căruia, pe albastru, un leu de aur, limbat şi armat roşu, ţinând în laba dreaptă superioară o cheie, de asemenea, de aur şi poziţionată în pal, iar în cea stângă trei săgeţi de acelaşi metal, cu vârfurile orientate în sus, încrucişate şi dispuse în bandă-pal-bară.

Sub pasăre, pe o eşarfă albă, s-a scris, cu litere majuscule negre, deviza: BONA FIDE (CU BUNĂ-CREDINŢĂ).

Drapelul distinctiv al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă va avea culoarea albă, cu lungimea flamurei egală cu 1 r5 din lăţime. În exergă, în jurul însemnului heraldic, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * DEPARTAMENTUL DE INFORMAŢII şi PROTECŢIE INTERNĂ * MINISTERUL AFACERILOR INTERNE. Compoziţia de mai sus se va aplica pe centru, pe avers şi pe revers, simetric faţă de marginile superioară şi inferioară, respectiv stânga şi dreapta ale drapelului.

Semnificaţia elementelor însumate:

a) leu de aur - luptător prudent întâmpinat cu onoruri; putere, autoritate, forţă, curaj, înţelepciune, energie în serviciul binelui;

b) limba şi ghearele roşii - forţa unităţii;

c) cheia - siguranţa şi puterea; simbolizează iniţiatorul, cel care deţine puterea de decizie şi de responsabilitate;

d) trei săgeţi - lupta împotriva inamicului;

e) bordura crenelată - protecţie, recompensă, securitate, adăpost.

 

ANEXA Nr. 2

(Anexa nr. 8 la Ordinul nr. 490/2008)

 

UNITATEA SPECIALĂ 70 JANDARMI PROTECŢIE INSTITUŢIONALĂ BUCUREŞTI

 

Însemnul heraldic al Unităţii Speciale 70 Jandarmi Protecţie Instituţională Bucureşti din cadrul Jandarmeriei Române se prezintă după cum urmează: scut albastru, tăiat de o bandă de argint, încărcată cu trei stele roşii, având în cartierul stâng superior două halebarde, de asemenea, de argint, încrucişate în săritoare şi în cartierul drept inferior, o grenadă aprinsă de acelaşi metal.

În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, de aur: * UNITATEA SPECIALĂ 70 JANDARMI PROTECŢIE INSTITUŢIONALĂ * BUCUREŞTI.

Semnificaţia elementelor însumate:

a) banda - apărare, protecţie, ordine;

b) stelele roşii - oamenii;

c) halebardele - paza şi protecţia obiectivelor;

d) grenada aprinsă - jandarmeria; curaj, valoare, dorinţa de a lupta pentru ţară.

 

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALA DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

ORDIN

pentru modificarea anexei la Ordinul vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 9.710/2006 privind abilitarea unor birouri vamale de a efectua formalităţi vamale cu produse strategice

 

Având în vedere:

- Regulamentul (CE) nr. 428/2009 al Consiliului din 5 mai 2009 de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere şi tranzitului de produse cu dublă utilizare;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, republicată;

- Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 740/2013 pentru aprobarea Listei cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor şi a altor operaţiuni;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2010 privind regimul de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2011, cu modificările ulterioare,

în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.104/2013*) pentru aprobarea structurii organizatorice regionale,

în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa la Ordinul vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 9.710/2006 privind abilitarea unor birouri vamale de a efectua formalităţi vamale cu produse strategice, publicat în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 1.057 din 30 decembrie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Direcţiile de specialitate şi serviciile independente din aparatul propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor, direcţiile regionale vamale şi birourile vamale vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Gelu-Ştefan Diaconu

 

Bucureşti, 21 ianuarie 2014.

Nr. 94.


*) Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.104/2013 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

ANEXĂ

(Anexa la Ordinul nr. 9.710/2006)

 

Lista birourilor vamale abilitate să efectueze formalităţi vamale cu produse strategice

 

Nr. crt.

Birouri vamale

Cod

1.

Biroul Vamal Ilfov

ROBU1200

2.

Biroul Vamal Otopeni Călători

ROBU1030

3.

Biroul Vamal Băneasa

ROBU1040

4.

Biroul Vamal Prahova

ROBU7100

5.

Biroul Vamal Dâmboviţa

ROBU8600

6.

Biroul Vamal Bucureşti

ROBI11400

7.

Biroul Vamal Alba

ROBV0300

8.

Biroul Vamal Braşov

ROBV0900

9.

Biroul Vamal Sibiu

ROBV7900

10.

Biroul Vamal Mureş

ROBV8800

11.

Biroul Vamal Cluj

ROCJ1800

12.

Biroul Vamal Halmeu

ROCJ4310

13.

Biroul Vamal Bihor

ROCJ6570

14.

Biroul Vamal Sighet

ROCJ8000

15.

Biroul Vamal Dolj

ROCR2100

16.

Biroul Vamal Gorj

ROCR8810

17.

Biroul Vamal Argeş

ROCR7000

18.

Biroul Vamal Porţile de Fier I

ROCR7270

19.

Biroul Vamal Vâlcea

ROCR7700

20.

Biroul Vamal Aeroport Mihail Kogălniceanu

ROCT5100

21.

Biroul Vamal Călăraşi

ROCT1710

22.

Biroul Vamal Constanţa

ROCT1970

23.

Biroul Vamal Tulcea

ROCT8900

24.

Biroul Vamal Constanţa Sud

ROCT1900

25.

Biroul Vamal Brăila

ROGL0700

26.

Biroul Vamal Vrancea

ROGL3600

27.

Biroul Vamal Galaţi

ROGL3800

28.

Biroul Vamal Giurgiuleşti

ROGL3850

29.

Biroul Vamal Albita

ROIS0100

30.

Biroul Vamal Bacău

ROIS0600

31.

Biroul Vamal Iaşi

ROIS4650

32.

Biroul Vamal Sculeni

ROIS4990

33.

Biroul Vamal Şiret

ROIS8200

34.

Biroul Vamal Suceava

ROIS8230

35.

Biroul Vamal Arad

ROTM0200

36.

Biroul Vamal Hunedoara

ROTM8100

37.

Biroul Vamal Jimbolia

ROTM5010

38.

Biroul Vamal Moraviţa

ROTM5510

39.

Biroul Vamal Timiş

ROTM8720

40.

Biroul Vamal Timişoara Aeroport

ROTM8730

 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind acreditarea unităţii sanitare Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii “Maria Sklodowska Curie” pentru activitatea de prelevare şi transplant ţesut osos, tendinos şi cartilagii

 

Văzând Referatul de aprobare nr. E.N. 904/2014 al Direcţiei de asistenţă medicală şi politici publice şi al Direcţiei de sănătate publică şi control în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii, precum şi Adresa Agenţiei Naţionale de Transplant nr. 72 din 15 ianuarie 2014, înregistrată la Ministerul Sănătăţii cu nr. 2.605 din 16 ianuarie 2014,

având în vedere titlul VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 79/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 588/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin: Art. 1. - Se acreditează unitatea sanitară Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii “Maria Sklodowska Curie”, cu sediul în bulevardul Constantin Brâncoveanu nr. 20, sectorul 4, municipiul Bucureşti, pentru activitatea de prelevare şi transplant ţesut osos, tendinos şi cartilagii.

Art. 2. - (1) Acreditarea unităţii sanitare prevăzute la art. 1 este valabilă 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

(2) Valabilitatea acreditării încetează înainte de termenul prevăzut la alin. (1) dacă, drept urmare a inspecţiilor efectuate în condiţiile legii, se constată că unitatea sanitară respectivă nu respectă prevederile legale în vigoare.

(3) Orice modificare a criteriilor iniţiale de acreditare intervenită în cadrul unităţii acreditate se notifică Agenţiei Naţionale de Transplant în vederea reacreditării.

Art. 3. - Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională de Transplant, precum şi unitatea sanitară vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe-Eugen Nicolăescu

 

Bucureşti, 3 februarie 2014.

Nr. 117.

 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind acreditarea unităţii sanitare Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” pentru activitatea de prelevare şi transplant ţesut osos, tendinos şi cartilagii şi activitatea de prelevare organe, ţesuturi şi celule

 

Văzând Referatul de aprobare nr. E.N. 905/2014 al Direcţiei de asistenţă medicală şi politici publice şi al Direcţiei de sănătate publică şi control în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii, precum şi adresele Agenţiei Naţionale de Transplant nr. 71 şi 73 din 15 ianuarie 2014, înregistrate la Ministerul Sănătăţii cu nr. 2.606 şi 2.604 din 16 ianuarie 2014,

având în vedere titlul VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 79/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 588/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. 1. - Se acreditează unitatea sanitară Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, cu sediul în str. Mircea Vulcănescu nr. 88, municipiul Bucureşti, pentru activitatea de prelevare şi transplant ţesut osos, tendinos şi cartilagii şi activitatea de prelevare organe, ţesuturi şi celule.

Art. 2. - (1) Acreditarea unităţii sanitare prevăzute la art. 1 este valabilă 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

(2) Valabilitatea acreditării încetează înainte de termenul prevăzut la alin. (1) dacă, drept urmare a inspecţiilor efectuate în condiţiile legii, se constată că unitatea sanitară respectivă nu respectă prevederile legale în vigoare.

(3) Orice modificare a criteriilor iniţiale de acreditare intervenită în cadrul unităţii acreditate se notifică Agenţiei Naţionale de Transplant în vederea reacreditării.

Art. 3. - Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională de Transplant, precum şi unitatea sanitară vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe-Eugen Nicolăescu

 

Bucureşti, 3 februarie 2014.

Nr. 118.

 

ACTE ALE OFICIULUI ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

 

DECIZIE

pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a procesului-verbal privind desemnarea organismului de gestiune colectivă Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor - OPERA SCRISĂ.RO, prin vot liber exprimat, drept colector unic al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru operele reproduse pe hârtie

 

Ţinând cont de Referatul Direcţiei registre şi gestiune colectivă nr. RG 11/550 din 27 ianuarie 2014,

în conformitate cu prevederile art. 138 alin. (1) lit. a) şi ale art. 1071 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere Hotărârea arbitrală nr. 1 din 9 februarie 2012 care a stabilit forma finală a Metodologiei privind lista aparatelor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată şi cuantumul acesteia şi Hotărârea arbitrală nr. 2 din 22 februarie 2012 care a stabilit forma finală a Metodologiei privind cuantumul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru coli de hârtie format A4,

în baza prevederilor art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare,

directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite prezenta decizie.

Articol unic. - Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, procesul-verbal privind desemnarea organismului de gestiune colectivă Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor - OPERA SCRISĂ.RO, prin vot liber exprimat, drept colector unic al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru operele reproduse pe hârtie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.

 

Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,

Adriana Donţu

 

Bucureşti, 27 ianuarie 2014.

Nr. 10.

 

ANEXĂ

 

PROCES-VERBAL

încheiat azi, 17.01.2014, la sediul VISARTA- Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale din Bucureşti, str. Fabrica de Chibrituri nr. 9-11, sectorul 5

 

Între:

1. VISARTA - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale, cu sediul în Bucureşti, str. Fabrica de Chibrituri nr. 9-11, sectorul 5. CIF 12868185, cont IBAN RO28RNCB0072049696560001 BCR Sucursala Şerban Vodă, reprezentată legal prin director executiv Gheorghe Voican;

2. OPERA SCRISĂ.RO - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, cu sediul în Bucureşti, str. CA. Rosetti nr. 2-4, et. 1, corp Boema, în incita Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, sectorul 1, CIF 29976688, cont IBAN R089BRDE441SV17987484410 BRD Agenţia Pache Protopopescu, reprezentată legal prin domnul Alexandru Şelari, în calitate de administrator general;

3. COPYRO - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor, cu sediul în Bucureşti, str. Paleologu nr. 5A, et. 3, ap. 3, sectorul 2, CIF R02787628, cont: cod IBAN RO44RNCB0072000683110001 deschis la BCR, filiala sectorul 1 Bucureşti, reprezentată legal prin doamna administrator general Guiu Rodica,

în conformitate cu prevederile art. 1071 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, pentru desemnarea prin vot a colectorului unic al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru operele reproduse pe hârtie conform metodologiei în vigoare şi a Convocării prealabile semnate de COPYRO, VISARTA şi OPERA SCRISĂ.RO (organisme de gestiune colectivă beneficiare) nr. 4/10.01.2014, stabilită pentru data de 17.01.2014, ora 13,00 (ca a două convocare), ia sediul VISARTA- Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale, cu sediul în Bucureşti, str. Fabrica de Chibrituri nr. 9-11, sectorul 5, şi comunicată către:

- PERGAM - Societatea Autorilor si Editorilor Români de Opere Ştiinţifice, cu sediul în Bucureşti, bd. Mircea Vodă nr. 35, bl. M27, et. 6, ap. 17, sectorul 3, CIF RO25900377, cont IBAN RO80RNCB0090111322930002 deschis la BCR Sucursala Lipscani, reprezentată legal prin administrator general (director general) Ana Maria Marinescu şi director executiv Gheorghe Romiţan, prin serviciul poştal cu confirmare de primire la data de 13.01.2014, constată absenţa unui reprezentant al organismului de gestiune colectivă PERGAM şi la cea de-a două convocare astăzi, 17.01.2014, ora 13,00. Precizăm faptul că părţile prezente au aşteptat prezenţa unui reprezentat PERGAM până la ora 14,00.

La a două convocare din 17.01.2014, ora 13,00, de la sediul VISARTA au participat din partea:

a) VISARTA - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale - domnul Gheorghe Voican - director executiv;

b) OPERA SCRISĂ.RO - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor-domnul Alexandru Şelari, în calitate de administrator general;

c) COPYRO - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor - doamna Guiu Rodica - administrator general şi avocat.

Conform prevederilor art. 1071 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, părţile prezente constată îndeplinirea procedurii prealabile la a două convocare de azi, 17.01.2014, în vederea desemnării prin vot a organismului de gestiune colector unic al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru operele reproduse pe hârtie indiferent de numărul organismelor de gestiune colectivă beneficiare prezente şi având în vedere motivele expuse atât în Convocarea nr. 4/10.01.2014, cât şi în Notificarea înregistrată la ORDA cu nr. 17/06.01.2014.

COPYRO, OPERA SCRISĂ.RO şi VISARTA, prin reprezentanţii legali prezenţi, propun desemnarea OPERA SCRISĂ.RO - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor drept colector unic al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru operele reproduse pe hârtie.

Propunerea se supune la vot prin vot direct.

VISARTA, COPYRO şi OPERA SCRISĂ.RO au votat cu unanimitate desemnarea OPERA SCRISĂ.RO - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor drept colector unic al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru operele reproduse pe hârtie, conform metodologiilor şi art. 1071 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca urmare a votului unanim exprimat se constată obţinerea de către OPERA SCRISĂ.RO a celui mai mare număr de voturi la a două convocare, indiferent de numărul celor prezenţi, prin 3 (trei) voturi valabil exprimate, dintr-un număr de 3 (trei) organisme de gestiune colectivă beneficiare prezente, conform art. 1071 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, pentru desemnarea OPERA SCRISĂ. RO - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor drept colector unic al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru operele reproduse pe hârtie conform metodologiilor în vigoare.

VISARTA, OPERA SCRISĂ.RO şi COPYRO, ca urmare a votului unanim exprimat, vor înainta, conform prevederilor art. 1071 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, la ORD A prezentul proces-verbal de desemnare a OPERA SCRISĂ.RO - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor prin vot liber exprimat drept colector unic al remuneraţiei compensatorii pentru copia privata pentru operele reproduse pe hârtie, conform metodologiilor în vigoare, urmând ca ORDA, în termenul prevăzut de lege de la data depunerii prezentului proces-verbal, să numească colectorul unic, astfel ales prin vot, prin decizie a directorului general care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prezentul proces-verbal a fost încheiat azi, 17.01.2014, ora 14,00, la sediul VISARTA din Bucureşti, str. Fabrica de Chibrituri nr. 9-11, sectorul 5, în 5 exemplare originale pentru fiecare parte, din care 1 exemplar va fi comunicat ORDA.

 

VISARTA- Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale

Gheorghe Voican,

director executiv

OPERA SCRISĂ.RO - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor

Alexandru Şelari,

administrator general

COPYRO - Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor

Guiu Rodica,

administrator general


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.