MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 144/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 144         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 27 februarie 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 12 din 16 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor titlului VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, astfel cum aplicarea acestora a fost stabilită prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 27 din 14 noiembrie 2011

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            1.049/2013. - Hotărâre pentru aprobarea Planului de management şi a Regulamentului Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

213. - Ordin al ministrului sănătăţii privind asigurarea transparenţei specificaţiilor tehnice aferente achiziţiilor publice centralizate

 

271. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1 349/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea si înregistrarea soiurilor de legume, a Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.366/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul şi certificarea calităţii şi/sau comercializarea seminţelor de legume, a Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.269/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea, controlul calităţii şi/sau comercializarea materialului de înmulţire şi plantare legumicol, altul decât seminţele, şi a Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 123/2010 privind stabilirea anumitor derogări pentru acceptarea populaţiilor locale şi a soiurilor de legume care sunt cultivate, în mod tradiţional, în localităţi şi regiuni specifice şi care sunt ameninţate de eroziune genetică şi a soiurilor de legume lipsite de valoare intrinsecă pentru producţia agricolă comercială, dar create pentru a fi cultivate în condiţii speciale, precum şi pentru comercializarea seminţelor acestor populaţii locale şi soiuri

 

310. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind recunoaşterea Organizaţiei Interprofesionale Came de Porc - O.I.C.P. ca organizaţie interprofesională pe filiera “carne de porc”

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

13. - Ordin privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale realizate de Societatea Comercială GAZ EST - S.A.

 

Lista cuprinzând asociaţiile şi fundaţiile din municipiul Sibiu care primesc subvenţii de la bugetul local în anul 2014, precum şi cuantumul acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 12

din 16 ianuarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 10, precum şi a dispoziţiilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Gabriela Victoria Bîrsan şi Corneliu Bîrsan în Dosarul nr. 907/1/2013 al Înaltei Curii de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.618D/2013.

La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, domnul avocat Corneliu Liviu Popescu din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 770D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Caras în Dosarul nr. 1.055/229/2013 al Judecătoriei Feteşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că în acest dosar autorul excepţiei Constantin Caras a depus la dosar un document intitulat “completarea excepţiei de neconstitu­ţionalitate”, precum şi o cerere de acordare a unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor şi dă cuvântul părţilor prezente pentru a se pronunţa asupra cererilor prealabile.

Domnul avocat Corneliu Liviu Popescu arată că, necunoscând care sunt criticile în cealaltă cauză, nu poate pune concluzii cu privire la cererile formulate şi nici cu privire la conexarea dosarelor. Cu toate acestea, în măsura în care Curtea va considera oportună luarea măsurii conexării, solicită ca prin decizia ce se va pronunţa să se răspundă punctual la criticile formulate în numele autorilor excepţiei Victoria Gabriela Bîrsan şi Corneliu Bîrsan.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de acordare a unui nou termen de judecată, întrucât, de la data emiterii actului de sesizare a Curţii Constituţionale şi până în prezent, autorul excepţiei a avut la dispoziţie un timp suficient pentru pregătirea apărării. De asemenea, pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a cererii de extindere a temeiurilor excepţiei de neconstituţionalitate. În sfârşit, reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării celor două cauze.

Deliberând, Curtea respinge solicitarea autorului şi constată că extinderea temeiurilor excepţiei de neconstituţionalitate şi la alte texte din Legea fundamentală, faţă de cele cuprinse în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, nu poate fi reţinută. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, “Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...)”, iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că “Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi (...)”. Temeiurile excepţiei de neconstituţionalitate sunt, aşadar, cele precizate prin încheierea de sesizare a instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia, astfel că în faţa Curţii Constituţionale nu pot fi invocate alte temeiuri ale excepţiei decât cele stabilite prin încheierea de sesizare. O extindere a acestora de către instanţa de contencios constituţional ar echivala cu sesizarea din oficiu a Curţii Constituţionale, ceea ce depăşeşte cadrul legal stabilit de Legea nr. 47/1992. De altfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a stabilit că invocarea în faţa Curţii, în cadrul unei excepţii de neconstituţionalitate, a unui alt temei, care nu are nicio legătură cu cel invocat în sesizare şi nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificaţia ridicării unei excepţii direct în faţa Curţii, eludându-se astfel prevederile art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi art. 29 alin. (1)şi (4) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 658 din 19 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 26 iulie 2012).

Totodată, în ce priveşte cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de autorul Constantin Caras, Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi art. 222 din Codul de procedură civilă, respinge cererea, deoarece de la data încheierii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, respectiv 6 noiembrie 2013, şi până în prezent autorul excepţiei a avut la dispoziţie un interval de timp suficient de mare pentru a întreprinde demersurile necesare în vederea pregătirii apărării.

În sfârşit, Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 770D/2013 la Dosarul nr. 618D/2013, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Corneliu Liviu Popescu care solicită admiterea excepţiei făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la două decizii (Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 şi Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012), potrivit cărora instanţa de contencios constituţional a statuat cu valoare de principiu că prin sintagma “În condiţiile legii” prevăzută de art. 129 din Constituţie trebuie să se înţeleagă numai dreptul legiuitorului de a institui numărul, condiţiile şi termenele de exercitare a căilor de atac, şi nicidecum dreptul de le suprima, împrejurarea că prevederile legale contestate au în vedere o procedură specială de contestare în faţa instanţei de judecată a soluţiilor de netrimitere în judecată nu are niciun fel de relevanţă, deoarece dispoziţiile art. 129 din Constituţie nu disting după cum calea de atac este aplicabilă sau nu unor proceduri cu caracter specific.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la “condiţiile legii”, atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea “sunt prevăzute numai prin lege” (a se vedea în acest sens Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004).

De asemenea, în prezenta cauză nu sunt aplicabile raţiunile ce au fundamentat Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, citată mai sus, deoarece art. 129 din Constituţie permite legiuitorului să stabilească dacă există sau nu căi de atac, iar această posibilitate este impusă de natura fiecărui domeniu reglementat.

Astfel, nu poate fi pus semnul egalităţii între procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei emis de poliţist, pe de o parte, şi hotărârea judecătorului pronunţată potrivit art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală, pe de altă parte, întrucât în aceste din urmă proceduri se pronunţă iniţial procurorul, mai apoi procurorul ierarhic superior şi ulterior judecătorul. De asemenea, aşa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 508 din 18 noiembrie 2004, plângerea prevăzută de art. 2781 reprezintă, într-un sens larg, o cale de atac, care se supune principiului de generală aplicabilitate în dreptul penal non reformatio in pejus.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene de la Strasbourg (a se vedea Hotărârea din 4 martie 2008 pronunţată în Cauza Stoica împotriva României, paragrafele 107 şi 110).

În replică, domnul avocat Corneliu Liviu Popescu doreşte să evidenţieze faptul că, ţinând seama de principiul unicităţii Ministerului Public, susţinerile procurorului ar trebui privite cu anumite rezerve.

Totodată, face trimitere la casaţia română din perioada interbelică, când instanţa supremă, în secţiuni unite, a statuat în unanimitate că “În condiţiile legii” nu înseamnă că se poate stabili dacă există sau nu cale de atac. Dacă se acceptă posibilitatea Curţii Constituţionale de a cenzura o normă, din perspectiva acestor critici, de la caz la caz, se acceptă indirect şi un anumit transfer al puterii legiuitoare la instanţa de contencios constituţional. Este adevărat că procurorul face parte din autoritatea judecătorească, dar nu face parte însă din puterea legiuitoare, el fiind sub autoritatea ministrului justiţiei.

În sfârşit, în ce priveşte invocarea jurisprudenţei Curţii Europene de la Strasbourg, domnul avocat arată că nu a fundamentat criticile din perspectiva Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, potrivit art. 20 din Constituţie, de data aceasta legislaţia internă este mai favorabilă şi, pe cale de consecinţă, are prioritate reglementării internaţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 143 din 3 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.207/1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781

alin. 10, precum şi a dispoziţiilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.

Prin decizia menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în parte recursul formulat împotriva încheierii din 24 mai 2013 pronunţate în Dosarul nr. 907/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală [prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional vizând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală în forma modificată prin Legea nr. 202/2010, precum şi a dispoziţiilor art. 66 alin. (1) sintagma “sau trimişi în judecată penală” din Legea nr. 47/1992].

De asemenea, prin încheierea din 6 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.055/229/2013, Judecătoria Feteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Gabriela Victoria Bîrsan şi Corneliu Bîrsan şi, respectiv, de Constantin Caras în dosarele de mai sus având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii Gabriela Victoria Bîrsan şi Corneliu Bîrsan susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la folosirea căilor de atac, deoarece suprimă dreptul părţilor interesate de a formula o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti care le afectează drepturile. Prevederile art. 129 din Constituţie consfinţesc dreptul părţilor de a exercita căi de atac în condiţiile legii. Prin această din urmă posibilitate, legiuitorul a fost împuternicit să stabilească aspectele legate de numărul căilor de atac, termenele şi condiţiile de exercitare a acestora, instanţele competente etc, şi nicidecum nu a fost îndreptăţit să decidă dacă instituie sau nu calea de atac. Aceeaşi raţiune a fost avută de Curtea Constituţională şi cu prilejul pronunţării deciziilor de admitere nr. 500 din 15 mai 2012 şi nr. 967 din 20 noiembrie 2012.

Autorul Constantin Caras susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece suprimă dreptul părţilor interesate de a formula o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti care le afectează drepturile. Totodată, deşi Constituţia garantează egalitatea de şanse pentru toţi cetăţenii care sunt egali în drepturi, este afectat şi accesul la un proces echitabil.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi Judecătoria Feteşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate TI constituie, potrivit dispozitivului actului de sesizare din Dosarul nr. 618D/2013, două reglementări, respectiv dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedura penală, precum şi dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, prin care s-au modificat prevederile art. 2781 alin. 10 şi 13 din Codul de procedură penală, iar potrivit încheierii de sesizare din Dosarul nr. 770D/2013, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Însă, ţinând seama de notele autorilor excepţiei în Dosarul nr. 618D/2013, precum şi de dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea constată că în mod evident obiect al excepţiei îl constituie numai prevederile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, prevederi asupra cărora urmează a se pronunţa prin prezenta decizie. Acestea au următorul conţinut: “Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.”

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, art. 44 referitor la Dreptul de proprietate privată, art. 51 referitor la Dreptul de petiţionare, art. 52 referitor la Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 129 referitor la Folosirea căilor de atac.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin, 10 din Codul de procedură penală, potrivit căruia este definitiva hotărârea judecătorului pronunţată cu prilejul soluţionării plângerilor formulate împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, Curtea constată că aceasta a mai format obiectul controlului său din perspectiva unor critici similare.

Astfel, prin Decizia nr. 242 din 17 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate, a reţinut că prevederile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere accesului liber la justiţie, dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, întrucât, potrivit art. 129 din Constituţie, “Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Prin urmare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

Referitor la presupusa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea constată că prin Decizia nr. 365 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 13 noiembrie 2013, a statuat că prevederile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu sunt contrare principiului egalităţii în drepturi, întrucât instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, părţile interesate şi Ministerul Public pot, în condiţiile legii, exercita căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Aceasta presupune că, nefiind un drept absolut, legiuitorul are, aşa cum de altfel se arată şi în notele scrise ale autorilor excepţiei, libertatea de a institui numărul căilor de atac, condiţiile de exercitare, termenele etc, dar şi libertatea de a stabili care anume hotărâri judecătoreşti pot fi contestate, deoarece nu toate au valenţele unei veritabile hotărâri judecătoreşti avute în vedere de temeiul constituţional invocat, respectiv acela de a dezlega pricini cu relevanţă fie de sine stătătoare asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale, fie prin corelaţie cu acestea pentru care ar subzista motive serioase de a crede despre existenţa/iminenţa unui risc real de afectare. Or, hotărârea pronunţată în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală nu dezleagă fondul litigiului, pentru că, în aceste cazuri, nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării ori al urmăririi penale, ci numai legalitatea actului emis de procuror, respectiv rezoluţia ori ordonanţa de netrimitere în judecată.

De altfel, nicio prevedere a Legii fundamentale ori a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Este adevărat că în materie penală, unde, graţie specificului său, protecţia este sporită, trebuie respectat dreptul la două grade de jurisdicţie, dar acest lucru se impune numai în ipoteza preexistentei unei declaraţii de vinovăţie sau a unei condamnări, cu excepţiile/limitările prevăzute de paragraful 2 al art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie. Or, în cazul de faţă, potrivit procedurii speciale instituite de art. 2781 din Codul de procedură penală, judecătorul nu examinează legalitatea şi temeinicia unui act referitor la stabilirea vinovăţiei vreunei persoane, ci legalitatea şi caracterul fondat/nefondat al unei rezoluţii/ordonanţe de netrimitere în judecată. În plus, potrivit dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice cetăţean are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea drepturilor sale s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. Or, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 977 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013).

De asemenea, Curtea mai constată că trimiterea, pentru identitate de raţiune, la deciziile nr. 500 din 15 mai 2012 şi nr. 967 din 20 noiembrie 2012 nu poate fi primită, deoarece argumentele avute în vedere cu acele ocazii nu sunt valabile şi în cazul procedurii contestate în prezenta cauză. Astfel, cu prilejul pronunţării celor două decizii, instanţa de contencios constituţional a ţinut seama de următoarele împrejurări:

- existenţa unor sancţiuni principale şi complementare, precum şi a unor măsuri tehnico-administrative cu caracter punitiv şi preventiv care vizau un interes public, respectiv siguranţa pe drumurile publice;

- vădita afectare a principiului egalităţii în faţa legii prin instituirea unor criterii de natură pecuniară, afectare care are drept efect golirea de conţinut a reglementării cuprinse în art. 129 din Constituţie referitor la căile de atac.

Or, în cauza de faţă, ipoteza normativă a art. 2781 alin. 10 din Codul de procedura penală nu vizează o hotărâre care să dezlege fondul sau care instituie măsuri cu caracter punitiv ori preventiv şi nici nu reglementează o eventuală înfrângere a principiului egalităţii în faţa legii care să impună cu stringenţă instituirea unei căi de atac a hotărârii ce ar statua în pofida spiritului Constituţiei, pentru că stringenţa unui recurs efectiv este impusă de o pretinsă violare care poate fi susţinută cu minime argumente. Câtă vreme aceste minime argumente nu şi-au dovedit temeinicia în faţa judecătorului competent să se pronunţe asupra legalităţii soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror, nu se poate susţine că mai poate exista un alt drept al petentului de a obţine o nouă examinare a hotărârii prin care s-a validat netemeinicia afirmaţiilor sale.

De altfel, Curtea constată că raţiunea instituirii unei căi de atac reprezintă un remediu procedural pentru apărarea dreptului pretins afectat, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu are o existenţă de sine stătătoare, independentă, el semnificând posibilitatea atacării oricărui act al unei autorităţi publice prin care s-ar încălca orice drept recunoscut de legislaţia internă. Prin urmare, art. 13 din Convenţie garantează existenţa, la nivel naţional, a unui grad de jurisdicţie care ar impune drepturile şi libertăţile aşa cum sunt consacrate de actul internaţional. Astfel, această prevedere are drept consecinţă exigenţa unui remediu intern menit să facă posibilă examinarea conţinutului unei “plângeri temeinice” în baza Convenţiei şi să ofere o soluţionare adecvată. Domeniul de aplicare al obligaţiei, pe care art. 13 o impune statelor contractante, variază în funcţie de natura plângerii reclamantului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Gebremedhin [Gaberamadhien] împotriva Franţei, paragraful 53). Or, prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală reprezintă tocmai consacrarea legală a acestor exigenţe.

În plus, însăşi instanţa europeană a validat în jurisprudenţa sa compatibilitatea dispoziţiilor art. 2781 din Codul român de procedură penală cu exigenţele Convenţiei. Astfel, prin Hotărârea din 4 martie 2008, pronunţată în Cauza Stoica împotriva României, paragrafele 107 şi 110, Curtea de la Strasbourg a statuat că dispoziţiile procedural penale intervenite prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, prin care s-a instituit calea de atac împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, reprezintă un nou remediu care “a înlăturat obstacolele ce au fost considerate ca fiind decisive de către Curte în a aprecia că mecanismul de protecţie anterior anului 2003 nu corespundea cerinţelor de eficienţă ale Convenţiei [...]. Mai mult, noua reglementare a fost elaborată în special pentru a oferi un remediu direct la plângeri similare cu cea înaintată de către reclamant.[...] în consecinţă, Curtea a considerat că nu a existat o încălcare a art. 13 din Convenţie în măsura în care aceasta se referă la imposibilitatea de a acţiona împotriva deciziei procurorului militar de neîncepere a urmăririi penale.”

În concluzie, având în vedere toate argumentele de mai sus, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu fac altceva decât să dea eficienţă dispoziţiilor art. 129 din Constituţie în lumina prevederilor din Convenţie la care s-a făcut trimitere şi reprezintă consacrarea legală a raţiunilor avute în vedere de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, prin care instanţa de contencios constituţional a sancţionat absenţa unui recurs efectiv împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror prin care se înfăptuia un act de justiţie neverificat şi neconfirmat de instanţa de judecată.

În plus, Curtea mai constată că o soluţie de netrimitere în judecată nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, sens în care, în temeiul art. 220 din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta poate fi infirmată în raport cu existenţa unor date noi care să o justifice.

Nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, deoarece acesta operează numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu s-a constatat.

Pentru motivele arătate mai sus, dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală.

În ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44, art. 51 şi art. 52, Curtea constată că nu sunt aplicabile cauzei, ipoteza normativă a textului criticat neavând legătură cu acestea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriela Victoria Bîrsan şi Corneliu Bîrsan în Dosarul nr. 3.207/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi de Constantin Caras în Dosarul nr. 1.055/229/2013 al Judecătoriei Feteşti şi constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi Judecătoriei Feteşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 ianuarie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 19

din 21 ianuarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor titlului VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, astfel cum aplicarea acestora a fost stabilită prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 27 din 14 noiembrie 2011

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor titlului VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Gabriela Muraru în Dosarul nr. 3.087/303/2008 al Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 412D/2013.

La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Corina Ruxandra Popescu, cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită Curţii Constituţionale să constate admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, aşa cum au fost interpretate prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi să admită excepţia de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit propriei sale jurisprudenţe, Curtea Constituţională este competentă să analizeze inclusiv deciziile în interesul legii pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă prin acestea s-ar da unui act normativ o interpretare susceptibilă de a intra în coliziune cu prevederile Constituţiei.

De asemenea, s-a reţinut în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, Curtea este competentă să se pronunţe inclusiv asupra dezlegării date problemelor de drept judecate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu prilejul soluţionării unui recurs în interesul legii, însă această dezlegare poate privi numai interpretarea şi aplicarea unitară a conţinutului dispoziţiilor legale.

Astfel, în opinia reprezentantei autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, singura concluzie care se impune, pornind de la aceste statuări ale Curţii Constituţionale, este aceea că o excepţie de neconstituţionalitate care priveşte “dezlegarea dată unor probleme de drept” de către Curtea Constituţională este admisibilă, Curtea având competenţa să se pronunţe asupra acesteia, aspect statuat explicit prin Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013.

În ceea ce priveşte fondul excepţiei de neconstituţionalitate, solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, arătând că Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 27 din 14 noiembrie 2011 contravine dispoziţiilor art. 20 şi art. 44 din Constituţie.

În acest sens, se susţine, în esenţă, că Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 a instanţei supreme nu doar că nu conduce la dezideratul exprimat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de îndreptare a mecanismului de restituire a proprietăţilor preluate în mod abuziv, ci este chiar contrară obligaţiilor stabilite prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin confirmarea convenţionalităţii Legii nr. 247/2005.

Se mai arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile din 13 iunie 1979 şi 4 octombrie 1993, pronunţate în cauzele Marckx împotriva Belgiei şi Vermeire împotriva Belgiei, o reformă globală, destinată să modifice în profunzime, într-o manieră coerentă, dreptul intern, nu poate constitui o problemă prealabilă respectării Convenţiei; libertatea de alegere recunoscută statului cu privire la mijloacele de a-şi executa obligaţia în temeiul art. 53 [actualul art. 46 paragraful 1] din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu trebuie să permită suspendarea aplicării Convenţiei, în aşteptarea finalizării unei asemenea reforme. Spre deosebire de o altă decizie pronunţată de instanţa supremă în soluţionarea unui recurs în interesul legii referitor la materia revendicării - Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, în Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a mai preluat şi principiul priorităţii Convenţiei faţă de legea specială, stabilind de plano că nu există contrarietate între acestea, deşi problemele de drept analizate erau similare. Depune concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând că sunt pe deplin aplicabile atât considerentele, cât şi soluţia pronunţate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 212 din 29 aprilie 2013, prin care s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv cuprins în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, astfel cum aplicarea acestora a fost stabilită de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 548 din 26 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.087/303/2008 (92/2013), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor titlului VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv cuprins în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Gabriela Muraru. Excepţia a fost ridicată în Dosarul nr. 3.087/303/2008 al Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Împotriva Deciziei nr. 2.065R din 11 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.087/303/2008 de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, a fost declarat recurs, iar instanţa de recurs a modificat, în parte, decizia recurată, în sensul că a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că normele cuprinse în Convenţie şi Protocoalele sale adiţionale alcătuiesc, împreună cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, un “bloc de convenţionalitate”, cu consecinţa că acesta se impune autorităţilor naţionale cu aceeaşi forţă juridică cu care se impun normele convenţionale şi care beneficiază, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, de aplicare prioritară în cazul apariţiei de neconcordanţe între actele internaţionale privind drepturile omului, la care România este parte, şi legile interne. Principiul priorităţii acestui bloc de convenţionalitate determină inadmisibilitatea invocării dreptului intern pentru a justifica neexecutarea Convenţiei, regulă preluată expres prin art. 31 alin. (5) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele şi, în acelaşi timp, relativizează caracterul imperativ al normei juridice interne şi o situează, pe aceasta din urmă, într-o stare de inferioritate.

În cuprinsul Deciziei nr. 27 din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că Legea nr. 247/2005 este o lege speciala faţă de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi “câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv (...) s-a adoptat o lege specială (...) nu se poate susţine, fără a încălca principiul specialia generalibus derogant că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială”, astfel încât “acţiunile directe împotriva statului român (...) nu pot fi primite, deoarece ignoră principiul specialia generalibus derogant. Spre deosebire de o altă decizie pronunţată de aceeaşi instanţă în soluţionarea unui recurs în interesul legii referitor la materia revendicării - Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, în decizia menţionată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a mai preluat şi principiul priorităţii Convenţiei faţă de legea specială.

Or, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, cele două “corpuri normative”, Legea nr. 247/2005 şi Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, alcătuiesc un “bloc de legalitate” inferior “blocului de convenţionalitate” compus din Convenţia şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Faţă de existenţa celor două planuri, în măsura în care Legea nr. 247/2005, chiar interpretată în lumina deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu conţine dispoziţii mai favorabile şi contravine Convenţiei, interpretată în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, rezultă evident că aplicarea corpului legal în dauna “blocului de convenţionalitate” constituie o încălcare a art. 20 din Constituţie. Or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit deja, în jurisprudenţa sa în materie, că Legea nr. 247/2005 contravine dispoziţiilor convenţionale, întrucât, deşi deschide reclamanţilor accesul la o procedură administrativă, urmată, dacă este cazul, şi de una contencioasă, acest acces rămâne teoretic şi iluzoriu, nefiind, în prezent, în măsură să asigure, într-un termen rezonabil, restituirea imobilului sau plata unei indemnizaţii în favoarea persoanelor îndreptăţite, ceea ce reprezintă o încălcare a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi a art. 6 din Convenţie.

Prin Hotărârea-pilot pronunţată la 12 octombrie 2010 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, s-a arătat că una dintre măsurile care ar trebui luate este modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care a constatat anumite lipsuri, şi implementarea de urgenţă a unor măsuri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciara şi administrativă coerentă, care să poată menţine un just echilibru între diferitele interese în cauză.

În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 201 î a instanţei supreme nu doar că nu conduce la dezideratul exprimat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de îndreptare a mecanismului de restituire, ci este chiar contrară obligaţiilor stabilite prin hotărârea pronunţată în cauza pilot, prin confirmarea convenţionalităţii Legii nr. 247/2005 şi stabilirea supremaţiei acesteia. Or, aplicarea cu prioritate a legii interne, în dauna corpului convenţional, este neconstituţională, fiind contrară prevederilor art. 20 din Legea fundamentală.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 27 din 14 noiembrie 2011 validează mecanismul reglementat de titlul VII din Legea nr. 247/2005, stabilind prioritatea aplicării acestuia prin statuarea inadmisibilităţii acţiunilor îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În concluzie, autoarea excepţiei apreciază că titlul VII din Legea nr. 247/2005, aşa cum este interpretat prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contravine art. 20 din Constituţie, aplicarea cu prioritate a legii interne în dauna corpului convenţional fiind neconstituţională.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În acest sens, arată că, în virtutea prerogativelor ce îi sunt conferite prin lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat o dezlegare obligatorie pentru celelalte instanţe în ceea ce priveşte, pe de o parte, lipsa calităţii procesuale pasive a statului român în cadrul acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prin care se solicită despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv şi, pe de altă parte, în ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunilor prin care se solicită despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, care nu pot fi restituite în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate împotriva statului român şi întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun şi, respectiv, pe art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi ale art. 13 din aceeaşi convenţie. Se mai arată că, în acest mod, nu au fost excluse de la aplicare prevederile convenţionale amintite, care ar fi fost în toate cazurile mai favorabile, deoarece respectarea acestora implică analiza la speţă a elementelor specifice din dreptul intern pe baza cărora se poate concluziona dacă petenţii se pot bucura de protecţia juridică a dispoziţiilor convenţionale. Mai mult, se arată că statele membre dispun de o marjă de apreciere în reglementarea măsurilor de restituire a bunurilor preluate abuziv, iar respectarea dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu implică cu necesitate plata de despăgubiri băneşti, în condiţiile existenţei unei dispoziţii speciale de reparaţie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevăd expres şi limitativ actele care pot fi supuse controlului de constituţionalitate, iar o interpretare dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii nu poate face obiectul unei sesizări a Curţii Constituţionale, deoarece, pe de o parte, în acest mod s-ar lărgi sfera de aplicare a dispoziţiei legale menţionate, iar, pe de altă parte, acest lucru ar echivala cu o încălcare a atribuţiilor ce revin Curţii Constituţionale, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Raţiunea controlului de constituţionalitate efectuat de către Curtea Constituţională are la bază posibilitatea cenzurării actelor normative, ca manifestare de voinţă a puterii legiuitoare, iar nu interpretarea dată acestora, printr-un act jurisdicţional, de către o instanţă de judecată.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv deciziile nr. 202 din 18 aprilie 2013 şi nr. 212 din 29 aprilie 2013.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului actului de sesizare, prevederile cuprinse în titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.

Din analizarea motivelor de neconstituţionalitate reţinute, Curtea observă că autoarea excepţiei reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 17 februarie 2012.

În acest context, având în vedere obiectul şi natura criticilor de neconstituţionalitate formulate în susţinerea excepţiei, precum şi conţinutul Deciziei nr. 27 din 14 noiembrie 2011, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile titlului VII intitulat “Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, astfel cum aplicarea acestora a fost stabilită prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 27 din 14 noiembrie 2011.

Titlul VII intitulat Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 cuprinde următoarele capitole: Cap. I - Dispoziţii generale, art. 1-5, Cap. II - Fondul “Proprietatea”, art. 6-121, Cap. III - Măsuri instituţionale, art. 13-142, Cap. IV - Măsuri anticorupţie, art. 15, Cap. V - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16-18, Cap. V - Valorificarea titlurilor de despăgubire. Stabilirea algoritmului de atribuire a acţiunilor emise de Fondul “Proprietatea”, art. 181-18®, Cap. VI - Căi de atac injustiţie, art. 19-20, Cap. VI1 - Răspunderi şi sancţiuni, art. 201, si Cap. VII - Dispoziţii tranzitorii si finale, art. 21-33.

Prevederile art. 13,14,141,142,15 lit. a)-d) si f), art. 16,17, 18,181,182,183,184,185,186,187,188,189 şi art. 22 din titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, au fost abrogate prin prevederile art. 50 lit. c) din Capitolul VI - Dispoziţii tranzitorii şi finale al Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013.

În ceea ce priveşte abrogarea prevederilor cuprinse în reglementarea legala a cărei neconstituţionalitate a fost invocată, în jurisprudenţa sa, concretizată prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, nuanţând interpretarea sintagmei “În vigoare” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, text care circumstanţiază controlul de constituţionalitate numai la legile şi ordonanţele în vigoare, Curtea Constituţională a reţinut că acest control vizează “dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare”, dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. O astfel de soluţie a fost justificată prin faptul că, deşi abrogată, “legea civilă poate ultraactiva în unele situaţii, potrivit principiului «tempus regit actum».”

Aşa fiind, Curtea este competentă a se pronunţa asupra prevederilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum aplicarea acestora a fost stabilită prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia invocă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 44 - Dreptul de proprietate privată.

De asemenea, prevederile titlului VII din Legea nr. 247/2005 sunt considerate a fi contrare dispoziţiilor art. 1 - Protecţia proprietăţii cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 - Obligaţia de a respecta drepturile omului şi art. 53 - Apărarea drepturilor recunoscute din aceeaşi convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Din expunerea motivelor de neconstituţionalitate invocate în susţinerea excepţiei, Curtea observă că autoarea acesteia critică, în mod indirect, Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arătând că soluţia jurisprudenţială, obligatorie pentru instanţele de judecată, pronunţată cu prilejul soluţionării unui recurs în interesul legii, în temeiul căreia dispoziţiile legii speciale, şi anume titlul VII din Legea nr. 247/2005, se aplică prioritar faţă de legea generală, respectiv art. 480 şi următoarele din Codul civil din 1864 şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, contravine art. 20 alin. (2) din Constituţie care consacră prioritatea reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Curtea reţine că, prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că acţiunile prin care se solicită acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII din Legea nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român şi întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun în materia acţiunii în revendicare, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 13 din aceeaşi convenţie, trebuie respinse ca inadmisibile.

În acest context, prin prisma criticilor formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea apreciază că obiectul excepţiei îl reprezintă o decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia judecării unui recurs în interesul legii. Aşa fiind, în cauză se impune a fi analizată, în primul rând, competenţa Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra unei astfel de excepţii de neconstituţionalitate.

Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la acest aspect, prin deciziile nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013, nr. 212 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 21 iunie 2013, nr. 466 din 14 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014, sau nr. 491* din 21 noiembrie 2013, nepublicată încă.

Cu acele prilejuri, analizând propria sa jurisprudenţă, Curtea Constituţională a reţinut că aceasta este unitară, cu două abordări distincte:

1. Curtea Constituţională, constatând că este competentă să se pronunţe asupra constituţionalităţii interpretării date unei norme juridice printr-un recurs în interesul legii, a statuat că poate verifica constituţionalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrată prin recursurile în interesul legii, tocmai pentru a nu permite ca un text legal să fie susceptibil de aplicare în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentală.

Cu alte cuvinte, Curtea Constituţională nu are competenţa de a se pronunţa asupra deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca act jurisdicţional, dar se poate pronunţa asupra actului de reglementare primară, astfel cum a fost interpretat prin decizia acestei instanţe de judecată. Reprezentativă în acest sens este Decizia Curţii Constituţionale nr. 854 din 23 iunie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 394 din Codul de procedură penală în interpretarea dată prin Decizia nr. LX/2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011.

2. Pe cale de consecinţă, atunci când obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi reprezintă însăşi decizia instanţei supreme, iar nu o anumită interpretare dată unei norme juridice prin intermediul deciziei pronunţate cu prilejul soluţionării recursului în interesul legii, excepţia de neconstituţionalitate astfel formulată este inadmisibilă, dat fiind făptui că o hotărâre judecătorească nu_ poate fi supusă unui control de constituţionalitate. În acest sens este Decizia Curţii Constituţionale nr. 409 din 4 noiembrie 2003 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi ale Deciziei nr. VI din 27 septembrie 1999 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 27 noiembrie 2003.

În continuare, analizând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum aplicarea acestora a fost stabilită prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 27 din 14 noiembrie 2011, din perspectiva propriei sale jurisprudenţe în materie, şi pentru a determina dacă această decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate fi supusă controlului de constituţionalitate, Curtea a reţinut că prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 nu s-a realizat o interpretare a conţinutului normativ al titlului VII din Legea nr. 247/2005, în vederea aplicării unitare a acestuia de către instanţele judecătoreşti, interpretare care, în acord cu jurisprudenţă constantă a Curţii Constituţionale, să fie susceptibilă de a face obiectul unui control de constituţionalitate.

Prin decizia în cauză, pronunţată cu prilejul soluţionării unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit aplicarea unitară a unui principiu general al dreptului, statuând că legea specială - titlul VII din Legea nr. 247/2005 - se aplică prioritar faţă de legea generală» în virtutea principiului general de drept potrivit căruia legile speciale derogă de la cele generale - specialia generalibus derogant.

Cu alte cuvinte, s-a statuat în deciziile menţionate că prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a intervenit asupra prevederilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, în vederea interpretării şi stabilirii, în concret, a unui anumit sens, în funcţie de anumite situaţii şi soluţii jurisprudenţiale diferite, astfel încât, în acord cu jurisprudenţă Curţii Constituţionale, potrivit căreia instanţa de contencios constituţional este competentă să analizeze deciziile în interesul legii pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă prin acestea s-ar da unui act normativ o interpretare susceptibilă de a contraveni Constituţiei, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca inadmisibilă.

În prezenta cauză, având În vedere identitatea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi a criticilor formulate în susţinerea acesteia, Curtea reţine că atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, ai art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor titlului VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, astfel cum aplicarea acestora a fost stabilită prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 27 din 14 noiembrie 2011, excepţie ridicată de Gabriela Muraru în Dosarul nr. 3.087/303/2008 al Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 


* Decizia Curţii Constituţionale nr. 491 din 21 noiembrie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 24 ianuarie 2014.

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Planului de management şi a Regulamentului Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 21 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă Planul de management al Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina, prevăzut în anexa nr. 1*), elaborat de Administraţia Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina, cu sprijinul Consiliului ştiinţific şi al Consiliului consultativ de administrare.

Art. 2. - Se aprobă Regulamentul Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina, prevăzut în anexa nr. 2*).

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,

Rovana Plumb

Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultura,

Lucia Ana Varga

p. Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil

secretar de stat

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

Ministrul economiei,

Andrei Dominic Gerea

Ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii,

mediul de afaceri şi turism,

Maria Grapini

Ministrul muncii, familiei,

protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe-Eugen Nicolăescu

Ministrul transporturilor,

Ramona-Nicole Mănescu

Ministrul culturii,

Daniel-Constantin Barbu

Ministrul afacerilor externe,

Titus Corlăţean

p. Ministrul educaţiei naţionale,

Gigel Paraschiv,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu

 

Bucureşti, 11 decembrie 2013.

Nr. 1.049.


*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome “Monitorul Oficial”, Bucureşti, sos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind asigurarea transparenţei specificaţiilor tehnice aferente achiziţiilor publice centralizate

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, aprobată cu completări prin Legea nr. 184/2013, cu modificările ulterioare, şi dispoziţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.292/2012 privind aprobarea Normelor metodologice pentru achiziţia publică centralizată, la nivel naţional, de medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale, echipamente de protecţie, servicii, combustibili şi lubrifianţi pentru parcul auto,

văzând Referatul de aprobare nr. 1.830 din 25 februarie 2014 al Direcţiei achiziţii publice din cadrul Ministerului Sănătăţii,

în temeiul art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. 1. - Specificaţiile tehnice din cadrul documentaţiilor de atribuire aferente procedurilor de achiziţii centralizate de medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale, echipamente de protecţie, servicii, combustibili şi lubrifianţi pentru parcul auto vor fi postate pe site-ul Ministerului Sănătăţii la rubrica “Informare” - secţiunea “Noutăţi” şi la secţiunea “Achiziţii Publice”, Perioada de transparenţă este de 14 zile de la data publicării.

Art. 2. - Pentru specificaţiile tehnice menţionate la art. 1, la expirarea perioadei de transparenţă va fi postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii un comunicat de presă în care vor fi anunţate data şi locul desfăşurării şedinţei de dezbatere publică. După finalizarea şedinţei de dezbatere va fi postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii un comunicat de presă în care vor fi prezentate rezultatele dezbaterii.

Art. 3. - După preluarea rezultatelor dezbaterii va fi organizată o a două şedinţă de dezbatere publică în care vor fi prezentate specificaţiile tehnice revizuite conform rezultatelor obţinute în cadrul primei şedinţe de dezbatere.

Art. 4. - La dezbaterile publice organizate pentru achiziţiile centralizate de medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale, echipamente de protecţie, servicii, combustibili şi lubrifianţi pentru parcul auto vor participa: un reprezentant al Direcţiei achiziţii publice, experţi tehnici din comisia de întocmire a documentaţiei de atribuire, reprezentanţi desemnaţi ai comisiilor de specialitate, în funcţie de specificul fiecărei proceduri în parte, precum şi orice operator economic interesat.

Art. 5. - Structurile responsabile din cadrul Ministerului Sănătăţii vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe-Eugen Nicolăescu

 

Bucureşti, 25 februarie 2014.

Nr. 213.

 

MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.349/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea şi înregistrarea soiurilor de legume, a Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.366/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul şi certificarea calităţii şi/sau comercializarea seminţelor de legume, a Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.269/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea, controlul calităţii şi/sau comercializarea materialului de înmulţire şi plantare legumicol, altul decât seminţele, şi a Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 123/2010 privind stabilirea anumitor derogări pentru acceptarea populaţiilor locale şi a soiurilor de legume care sunt cultivate, în mod tradiţional, în localităţi şi regiuni specifice şi care sunt ameninţate de eroziune genetică şi a soiurilor de legume lipsite de valoare intrinsecă pentru producţia agricolă comercială, dar create pentru a fi cultivate în condiţii speciale, precum şi pentru comercializarea seminţelor acestor populaţii locale şi soiuri

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 323.157 din 19 februarie 2014 al Direcţiei inspecţii de stat,

în baza prevederilor art. 34 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante, republicată, cu modificările ulterioare,

ţinând cont de necesitatea armonizării legislaţiei româneşti cu Directiva de punere în aplicare 2013/45/UE a Comisiei din 7 august 2013 de modificare a Directivelor 2002/55/CE şi 2008/72/CE ale Consiliului şi a Directivei 2009/145/CE a Comisiei în ceea ce priveşte denumirea botanică a tomatei,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. I. - Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării Partea I rurale nr. 1.349/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea şi înregistrarea soiurilor de legume, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 bis din 20 ianuarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- la anexa nr. 4, denumirea “Lycopersicon esculentum Mill.” se înlocuieşte cu denumirea “Solanum lycopersicum L”

Art. II. - Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1,366/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul şi certificarea calităţii şi/sau comercializarea seminţelor de legume, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 bis din 8 februarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

a) la anexa nr. 2, la punctul 3, litera a), denumirea “Lycopersicon” se înlocuieşte cu denumirea “Solanum lycopersicum L.”;

b) la anexa nr. 3, la punctul 2, litera a), denumirea “Lycopersicon lycopersicum” se înlocuieşte cu denumirea “Solanum lycopersicum L.”.

Art. III. - Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.269/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea, controlul calităţii şi/sau comercializarea materialului de înmulţire şi plantare legumicol, altul decât seminţele, publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 14 bis din 6 ianuarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- la anexa nr. 2, denumirea “Lycopersicon esculentum Mill.” se înlocuieşte cu denumirea “Solanum lycopersicum L.”.

Art. IV. - Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 123/2010 privind stabilirea anumitor derogări pentru acceptarea populaţiilor locale şi a soiurilor de legume care sunt cultivate, în mod tradiţional, în localităţi şi regiuni specifice şi care sunt ameninţate de eroziune genetică şi a soiurilor de legume lipsite de valoare intrinsecă pentru producţia agricolă comercială, dar create pentru a fi cultivate în condiţii speciale, precum şi pentru comercializarea seminţelor acestor populaţii locale şi soiuri, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 8 iunie 2010, se modifică după cum urmează:

a) la anexa nr. 1, denumirea “Lycopersicon esculentum Mill.” se înlocuieşte cu denumirea “Solanum lycopersicum L.”;

b) la anexa nr. 2, denumirea “Lycopersicon esculentum Mill.” se înlocuieşte cu denumirea “Solanum lycopersicum L.”.

Art. V. - Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu data de 1 aprilie 2014 şi se comunică Comisiei Europene.

Art. VI. - Prezentul ordin transpune Directiva de punere în aplicare 2013/45/UE a Comisiei din 7 august 2013 de modificare a Directivelor 2002/55/CE şi 2008/72/CE ale Consiliului şi a Directivei 2009/145/CE a Comisiei În ceea ce priveşte denumirea botanică a tomatei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 213 din 8 august 2013.

Art. VII. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dumitru Daniel Botănoiu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 19 februarie 2014.

Nr. 271.

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

privind recunoaşterea Organizaţiei Interprofesionale Carne de Porc - O.I.C.P. ca organizaţie interprofesională pe filiera “carne de porc”

 

Având în vedere:

- prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2008 privind înfiinţarea organizaţiilor interprofesionale pentru produsele agroalimentare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 29/2009;

- prevederile art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 1.068/2009 privind organizarea şi funcţionarea organizaţiilor interprofesionale pentru produsele agroalimentare şi pentru aprobarea criteriilor de reprezentare, a procedurii de acordare şi retragere a recunoaşterii, de control şi monitorizare a acestora, precum şi delegarea de atribuţii;

- prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 143/2010 privind componenţa şi funcţionarea Comitetului pentru Organizaţiile Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare, precum şi procedurile de recunoaştere, monitorizare şi control, retragere a recunoaşterii, extindere a acordurilor interprofesionale şi delegare de atribuţii pentru organizaţiile interprofesionale pentru produsele agroalimentare, cu modificările şi completările ulterioare;

- Decizia Comitetului pentru Organizaţiile Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare nr. 340.003 din 20 ianuarie 2014;

- Referatul de aprobare nr. 340.008 din 11 februarie 2014 întocmit de Comitetul pentru Organizaţiile Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare,

în temeiul art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Art. 1. - Se recunoaşte Organizaţia Interprofesională pentru Carne de Porc - O.I.C.P ca organizaţie interprofesională pentru filiera “carne de porc”, persoană juridică română de drept privat, de interes public, cu caracter profesional, fără scop lucrativ.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 32/2003 pentru autorizarea Organizaţiei Interprofesionale “Carne de porc” din România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 19 februarie 2003, se abrogă.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dumitru Daniel Botănoiu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 24 februarie 2014.

Mr. 310.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale realizate de Societatea Comercială GAZ EST - S.A.

 

Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (6) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Art. 1. - Se stabilesc venitul reglementat unitar şi venitul total unitar aferente serviciului de distribuţie a gazelor naturale realizat de Societatea Comercială GAZ EST - S.A. şi se aprobă rata de creştere a eficienţei economice, prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - (1) Se stabilesc tarifele reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale, prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Tarifele reglementate prevăzute la alin. (1) se aplică terţilor, beneficiari ai serviciului de distribuţie a gazelor naturale din localităţile în care Societatea Comercială GAZ EST - S.A. deţine licenţa de distribuţie a gazelor naturale.

(3) Tarifele reglementate prevăzute la alin. (1) nu conţin TVA. Art. 3. - (1) Se aprobă preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat, prevăzute în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Preţurile finale reglementate prevăzute la alin. (1) se aplică consumatorilor din localităţile în care Societatea Comercială GAZ EST - S.A. deţine licenţa de distribuţie si de furnizare a gazelor naturale, care optează pentru un astfel de preţ.

(3) Preţurile finale reglementate prevăzute la alin. (1) nu conţin acciza pentru gazul natural şi TVA.

Art. 4. - Societatea Comercială GAZ EST - S.A. va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.

Art. 5. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 24/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de Societatea Comercială GAZ EST - S.A,, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare.

Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 martie 2014.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 26 februarie 2014.

Nr. 13.

 

ANEXA Nr. 1

 

Venitul reglementat unitar, venitul total unitar şi rata de creştere a eficienţei economice pentru Societatea Comercială GAZ EST - S.A.

 

Activitatea de distribuţie a gazelor naturale

Cantitatea de gaze naturale distribuită

MWh

356.209

Venit reglementat unitar

Lei/MWh

23,29

Venit total unitar

Lei/MWh

25,64

Rata de creştere a eficienţei economice

 

2,11%

 

ANEXA Nr. 2

 

Tarifele reglementate pentru activitatea de distribuţie a gazelor naturale realizată de Societatea Comercială GAZ EST - S.A.

 

Categoria de consumatori

Lei/MWh

B. Consumatori finali conectaţi în sistemul de distribuţie

B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh

26,34

B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh

25,82

B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh

25,33

B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh

24,40

B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh

22,75

B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh

0,00

 

ANEXA Nr. 3

 

            1) Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea Comercială GAZ EST - S.A. pentru consumatorii casnici si producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei

 

Categoria de consumatori

Lei/MWh

A. Consumatori finali conectaţi direct la sistemul de transport

A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh

0,00

A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh

0,00

A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh

0,00

A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh

0,00

A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh

0,00

B. Consumatori finali conectaţi în sistemul de distribuţie

B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh

103,28

B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh

102,73

B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh

102,20

BA Cu un consum anual între 1162,79 MWh şi 11.627,78 MWh

101,21

B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh

99,47

B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh

0,00

 

            2) Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea Comercială GAZ EST - S.A. pentru consumatorii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei

 

Categoria de consumatori

Lei/MWh

A. Consumatori finali conectaţi direct la sistemul de transport

A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh

0,00

A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh

0,00

A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh

0,00

A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh

0,00

A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh

0,00

B. Consumatori finali conectaţi în sistemul de distribuţie

B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh

135,20

B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh

134,66

B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh

134,12

B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh

133,13

B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh

131,39

B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh

0,00

 

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SIBIU

SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENTĂ SOCIALĂ

 

LISTA

cuprinzând asociaţiile şi fundaţiile din municipiul Sibiu care primesc subvenţii de la bugetul local în anul 2014, precum şi cuantumul acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistentă socială

 

Nr. crt.

Denumirea asociaţiei/fundaţiei

Judeţul/Municipiul

Cuantumul subvenţiei aprobate

1.

Asociaţia Femeilor din Sibiu

Sibiu

21.000 lei

2.

Asociaţia Filantropică “Sfântul Nicolae”

Sibiu

50.050 lei

3.

Asociaţia Româno-Americană pentru Promovarea Asistenţei Medicale şi Serviciilor Umane - ARAPAMESU

Sibiu

63.000 lei

4.

Asociaţia “Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil”

Sibiu

57.750 lei

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.