MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 92/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 92         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 6 februarie 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 488 din 21 noiembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea si salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

 

Decizia nr. 490 din 21 noiembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996

 

Decizia nr. 541 din 17 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora

 

Decizia nr. 545 din 17 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2), art. 18 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, ale art. I pct. 2 şi pct. 11-14 din Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şt completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, precum şi ale art. 31 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI şi ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

            1/2014/9/2013. - Regulament pentru modificarea Ordinului Băncii Naţionale a României, al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 23/120/113.136/2006 privind cerinţele suplimentare de adecvare a capitalului, tranzacţiile intragrup şi concentrarea riscurilor la nivelul unui conglomerat financiar

 

ACTE ALE CASEI NAŢIONALE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

60. - Ordin privind modificarea Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 256/2013 pentru aprobarea machetelor de raportare fără regim special a indicatorilor specifici şi a Metodologiei transmiterii rapoartelor aferente programelor/subprogramelor naţionale de sănătate curative

 

Rectificări la:

 - Hotărârea Guvernului nr. 1.096/2013

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 488

din 21 noiembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din învăţământul Preuniversitar Iaşi în Dosarul nr. 11.849/99/2012 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 562D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 563D/2013-570D/2013, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din învăţământul Preuniversitar Iaşi în dosarele nr. 11.852/99/2012, nr. 11.853/99/2012, nr. 11.854/99/2012, 11.855/99/2012, nr. 6.283/99/2013, nr. 6.284/99/2013, nr. 6.286/99/2013 şi nr. 6.287/99/2013 ale Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate. Curtea din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 563D/2013-570D/2013 la Dosarul nr. 562D/2013, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 329 din 25 iunie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin sentinţele civile nr. 2.581/2013, nr. 2.583/2013, nr. 2.586/2013, nr. 2.587/2013, nr. 2.588/2013, nr. 2.584/2013, nr. 2.585/2013, nr. 2.582/2013 şi nr. 2.589/2013 din 28 iunie 2013, pronunţate în dosarele nr. 11.849/99/2012, nr. 11.852/99/2012, nr. 11.853/99/2012, nr. 11.854/99/2012, nr. 11.855/99/2012, nr. 6.283/99/2013, nr. 6 284/99/2013, nr. 6.286/99/2013 şi nr. 6.287/99/2013, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ.

Excepţia a fost ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din învăţământul Preuniversitar Iaşi în cauze având ca obiect calcularea şi plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate din neacordarea sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale sub aspectul excluderii de la acordarea sumelor corespunzătoare titlului de doctor a celor care au dobândit acest titlu ulterior datei de 31 decembrie 2009.

Astfel, prevederile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 încalcă principiul egalităţii în drepturi şi nediscriminării, deoarece creează o diferenţă de tratament juridic nejustificată şi nerezonabilă între cadrele didactice care au obţinut titlul ştiinţific de doctor anterior datei de 31 decembrie 2009 şi cele care au obţinut titlul ulterior acestei date, în sensul că beneficiul sporului aferent acestui titlu este acordat numai primei categorii de personal. Deşi ambele categorii de personal deţin titlul de doctor şi prestează activitatea didactică la un nivel superior, tratamentul juridic în privinţa recompensării efortului psihic şi calităţii superioare a actului educaţional este diferit. Data obţinerii titlului ştiinţific, aşadar un criteriu temporal, nu reprezintă un criteriu obiectiv care să justifice tratamentul juridic diferenţiat aplicat. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, precum şi aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării.

De asemenea, consideră că, prin neplata dreptului aferent titlului ştiinţific de doctor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar care nu beneficiau de el la data de 31 decembrie 2009, se instituie o restrângere a folosinţei şi exerciţiului drepturilor economice şi sociale ale salariaţilor în cauză.

Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă apreciază că excepţiile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia drepturilor salariale suplimentare. De asemenea, arată că soluţionarea pretinsei lacune a textului de lege criticat nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, fiind atributul exclusiv al Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, cu următorul cuprins:

“Persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază stabilit potrivit prezentului capitol, calculat ca sumă între lit. A, B, C. D, E ale art. 3.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile Legii nr. 63/2011 au continuat să se aplice în anul 2012, potrivit art. II art. I alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. Totodată, Curtea constată că aceleaşi prevederi continuă să se aplice şi în anul 2013, potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012.

În continuare, Curtea reţine că prevederile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate identice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013). Cu acel prilej, Curtea a statuat că sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. În acest sens sunt considerentele deciziilor nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 şi nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011 şi nr. 99 din 8 februarie 2012.

De asemenea, Curtea a reţinut că sporul pentru titlul ştiinţific de doctor a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Faptul că sumele de bani aferente sporului pentru titlul ştiinţific de doctor au fost menţinute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existenţa sau inexistenţa sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare, în totalitate, a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, lege în care nu se regăseşte acest spor.

Prin urmare, Curtea a statuat că este de competenţa legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională.

În acelaşi timp, cu privire la prevederile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011, Curtea a constatat că acestea nu vizează situaţia autorilor excepţiei, ci situaţia acelor persoane care aveau în plată, la data de 31 decembrie 2009, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor.

Aşa fiind, Curtea a statuat că admiterea excepţiei ar echivala cu subrogarea acesteia în sfera de competenţă a legiuitorului, în sensul acordării sporului, încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia instanţa de contencios constituţional “se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

În fine, Curtea observă că situaţia în care se află autorul excepţiei nu este similară cu cea constatată în Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2010, întrucât, în realitate, acesta îşi argumentează critica prin prisma unei soluţii legislative necuprinse în textul de lege criticat. De altfel, chiar constatarea neconstituţionalităţii art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011, sub aspectul invocat, nu ar avea drept efect acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor pentru persoanele care au obţinut acest titlu începând cu 1 ianuarie 2010, ci eliminarea din indemnizaţia de încadrare brută lunară a sumei compensatorii cu caracter tranzitoriu de care beneficiază alţi cetăţeni.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din învăţământul Preuniversitar Iaşi în dosarele nr. 11.849/99/2012, nr. 11.852/99/2012, nr. 11.853/99/2012, nr. 11.854/99/2012, nr. 11.855/99/2012, nr. 6.283/99/2013, nr. 6.284/99/2013, nr. 6.286/99/2013 şi nr. 6.287/99/2013 ale Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 490

din 21 noiembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea Comercială “OMV Petrom” - S.A. în Dosarul nr. 1.604/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 153D/2013.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24 octombrie 2013, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 21 noiembrie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierea din 20 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.604/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1096, excepţie ridicată de Societatea Comercială “OMV Petrom” - S.A. cu ocazia soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ ce are ca obiect “anulare act administrativ”.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât amenda prevăzută pentru fapta contravenţională comisă nu se stabileşte prin raportare numai la urmările acelei fapte, ci luându-se în calcul întreaga activitate comercială desfăşurată de către contravenient în anul financiar anterior. Legiuitorul are o marjă largă de apreciere în stabilirea amenzilor pentru sancţionarea contravenţiilor care sunt săvârşite în domeniul concurenţial şi nu numai, însă este imperios necesar ca această marjă de apreciere să se circumscrie regimului constituţional şi să nu depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea scopului urmărit. În măsura în care sintagma “cifra de afaceri totală” din articolul criticat se interpretează în sensul aplicării acesteia la toate activităţile economice desfăşurate de societate, şi nu doar la acelea circumscrise activităţii contravenţionale, constituie o restrângere excesivă a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, fără a fi întrunite condiţiile expres prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituţie.

Cu toate că se poate accepta că impunerea unei amenzi contravenţionale poate constitui o ingerinţă legală asupra dreptului de proprietate generată de nevoia de ocrotire a ordinii de drept şi a societăţii democratice, scopul acesteia nu poate justifica o restrângere excesivă care să aducă atingere însăşi existenţei dreptului de proprietate. Mai mult, dispoziţiile legale criticate încalcă flagrant art. 44 alin. (8) din Constituţie, permiţând statului confiscarea averii dobândite de către o societate comercială în mod licit, în afara ilicitului contravenţional din domeniul concurenţei. Astfel, amenda prevăzută de art. 51 din Legea concurenţei, în măsura în care vizează cifra de afaceri aferentă întregii activităţi comerciale desfăşurate de către contravenient, iar nu cifra de afaceri aferentă activităţii comerciale desfăşurate pe piaţa relevantă a produselor ce au făcut obiectul activităţii contravenţionale, restrânge în mod excesiv dreptul de proprietate al persoanei sancţionate, reprezentând o veritabilă măsură confiscatorie pentru partea reprezentând amenda aplicată averii licit dobândite. Cuantumul amenzii ar trebui calculat prin raportare la piaţa produselor sau serviciilor ce fac obiectul comportamentului anticoncurenţial, şi nu prin raportare la toate pieţele în care contravenientul desfăşoară activităţi şi care nu au nicio legătură cu activitatea contravenţională. Cu titlu de exemplu, Instrucţiunile privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 stipulează că baza pentru stabilirea amenzilor este reprezentată de “valoarea vânzărilor de bunuri sau servicii care au legătură cu încălcarea”.

De asemenea, interpretarea prevederilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în sensul în care acestea permit aplicarea în mod nediferenţiat a unor sancţiuni contravenţionale unor întreprinderi participante la o înţelegere anticoncurenţială (prin raportare la cifra de afaceri totală a acestora), creează în mod total nejustificat premisele instituirii unui cadru sancţionator discriminatoriu, mai favorabil întreprinderilor cu un singur obiect de activitate, faţă de întreprinderile care îşi desfăşoară întreaga activitate printr-o singură persoană juridică, deşi în esenţă ambele se fac vinovate de săvârşirea aceleaşi fapte contravenţionale.

Astfel, se solicită declararea ca fiind neconstituţională a sintagmei “cifra de afaceri totală” din cuprinsul art. 51 alin. (1) din Legea concurenţei, în măsura în care aceasta se interpretează în sensul că valoarea amenzii se calculează prin raportare la cifra de afaceri totală aferentă întregii activităţi comerciale realizate de contravenient, iar nu prin raportare la cifra de afaceri totală realizată din activitatea comercială desfăşurată pe piaţa relevantă a produsului în legătură cu care a fost săvârşită fapta contravenţională.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiata. Dispoziţiile de lege criticate prin care se stabileşte sancţiunea care trebuie aplicată pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1), ale art. 6 sau ale art. 12 din Legea concurenţei nu sunt de natură să afecteze libertatea economică, prevăzută de art. 45 din Constituţie, şi nici libertatea comerţului, prevăzută de art. 135 alin. (1) lit. a) din Legea fundamentală, întrucât, pe de-o parte, statul are obligaţia să impună reguli de disciplină economică, pe care agenţii economici trebuie să le respecte, iar, pe de altă parte, legiuitorul are competenţa de a stabili sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora. De asemenea, nu se poate reţine nicio încălcare a prevederilor art. 53 din Constituţie, întrucât nu s-a constatat existenţa vreunui drept sau a vreunei libertăţi care să fi fost restrânse prin dispoziţiile de lege criticate. În plus, delimitarea făcută de reclamanta între veniturile aferente activităţii ce a dus la constatarea contravenţiei şi veniturile aferente celorlalte activităţi nu are temei juridic şi nu poate duce la concluzia vreunei discriminări prin comparaţie cu o persoană juridică ce desfăşoară activitate pe o singură piaţă.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Împrejurarea că legiuitorul a ales să sancţioneze contravenţional un agent economic prin stabilirea unui sistem de determinare a cuantumului amenzii precum cel criticat, raportat la cifra de afaceri totală realizată, nu constituie o încălcare a libertăţii economice sau a dreptului de proprietate privată, reglementarea fiind stabilită în limitele principiilor dreptului contravenţional referitoare la regimul sancţionator. Aceste aspecte reprezintă o opţiune a legiuitorului, exprimând preocuparea statului pentru a asigura libertatea comerţului şi respectarea principiilor concurenţei loiale prin instituirea unor sancţiuni descurajante. Apreciază, de asemenea, că dispoziţiile criticate, ce prevăd sancţionarea cu amendă a societăţilor comerciale pentru practici anticoncurenţiale, prohibite de Legea nr. 21/1996, nu numai că nu restrâng exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, ci dau expresie dispoziţiilor art. 45 şi art. 135 alin. (1) din Constituţie. Dispoziţia legală criticată oferă posibilitatea de individualizare a sancţiunii amenzii în marje largi, proporţional cu gravitatea faptei săvârşite - contravenţiile enumerate la alin. (1) al art. 51 se sancţionează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior -, instanţele judecătoreşti învestite cu soluţionarea plângerii contravenţionale urmând a se pronunţa dacă individualizarea sancţiunii â fost sau nu proporţională cu fapta săvârşită.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele for de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, art. 3, art. 10 şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Din încheierea de sesizare şi din susţinerile părţilor aflate la dosar rezultă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a fost sancţionat cu amendă contravenţională pentru încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1)din Legea concurenţei şi a dispoziţiilor art. 101 din Tratatul privind funcţionare Uniunii Europene. Aşa fiind, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, cu următorul conţinut:

“Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării următoarele fapte, săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă de întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi:

a) încălcarea prevederilor art. 5 şi 6 din prezenta lege, precum şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor Sa egalitatea în drepturi, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 135 referitor la economia României.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 dispun că încălcarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei, precum şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării.

Prin Decizia nr. 1.315 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Curtea a statuat că reglementarea răspunderii contravenţionale şi a sancţiunilor cu caracter administrativ este de competenţa legiuitorului şi ţine de politica statului, care, în scopul prevenirii săvârşirii faptelor de natură contravenţională, impune sancţiuni disuasive.

Regimul sancţionator contravenţional aplicabil în domeniul concurenţei comportă anumite trăsături specifice, cum ar fi amenzile prevăzute în cuantumuri foarte ridicate, aplicabilitatea limitată a dreptului comun în materie contravenţională spre deosebire de aplicabilitatea normelor comunitare şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi o individualizare a sancţiunii distinctă de cea a altor contravenţii.

În ceea ce priveşte încălcarea normelor de concurenţă, domeniu reglementat de Legea nr. 21/1996, Curtea observă că principala sancţiune este amenda. Obiectivul amenzilor impuse în cazul încălcării normelor de concurenţă îl reprezintă descurajarea prin sancţionarea întreprinderilor respective (descurajare cu caracter specific) şi descurajarea altor întreprinderi de la adoptarea sau continuarea unui comportament care încalcă normele de concurenţă (descurajare cu caracter general).

În cadrul mecanismului de combatere a practicilor anticoncurenţiale, dispoziţiile de lege criticate stabilesc două praguri marginale în scopul calculării valorii efective a amenzii - un minimum de 0,5% şi un maximum de 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării.

Stabilirea “cifrei de afaceri totală” ca şi criteriu de raportare în cadrul individualizării sancţiunii, chiar dacă determină în final cuantumuri mari ale amenzii, nu poate determina neconstituţionalitatea textului de lege criticat, cu atât mai mult cu cât individualizarea amenzii se face în funcţie de gravitatea faptei săvârşite.

Având în vedere impactul încălcărilor regulilor de concurenţă, care produc consecinţe grave atât economiei în ansamblul său, cât şi, în mod direct, consumatorilor şi celorlalte întreprinderi de pe piaţă, pentru a fi eficiente, sancţiunile trebuie să transmită un puternic mesaj de descurajare contravenienţilor şi să fie într-un cuantum necesar realizării efectului disuasiv.

De altfel, textul criticat prevede că sancţiunea este amenda “de până la 10% [...]”, iar, potrivit art. 52 din Legea nr. 21/1996, Consiliul Concurenţei - autoritatea competentă să constate şi să sancţioneze contravenţiile prevăzute de Legea concurenţei - trebuie să individualizeze sancţiunea aplicată, ţinând seama de gravitatea şi durata faptei şi de consecinţele sale asupra concurenţei (a se vedea şi Decizia nr. 243 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, şi Decizia nr. 556 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 15 august 2007).

Curtea observă că astfel de amenzi, instituite ca procent din cifra de afaceri şi care pot determina cuantumuri mari ale sancţiunilor, pot fi regăsite în diverse domenii în care impactul încălcărilor poate produce consecinţe grave. Exemple în acest sens sunt art. 195 alin. (1) pct. 2 lit. e) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 [amendă cuprinsă între 1 %-10% din cifra de afaceri anuală]; art. 143 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice [amendă în cuantum de până la 2% din cifra de afaceri, iar, în cazul unor încălcări repetate, cu amendă în cuantum de până la 5% din cifra de afaceri]; art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poştale [amendă de la 5.000 lei până la 2% din cifra de afaceri].

De asemenea, Curtea constată că nivelul maxim al amenzilor pentru contravenţiile săvârşite în domeniul concurenţei în unele state membre ale Uniunii Europene este stabilit la aceeaşi cotă: Franţa -10% din cifra totală de afaceri realizată la nivel mondial în anul precedent; Germania - 10% din cifra totală de afaceri realizată la nivel mondial; Olanda - 450.000 Euro sau 10% din cifra totală de afaceri realizată la nivel mondial în anul precedent; Portugalia - 10% din cifra totală de afaceri; Spania - 10% din cifra totală de afaceri realizată în anul precedent; Marea Britanie - 10% din cifra totală de afaceri realizată la nivel mondial (Studiu întocmit la data de 8 august 2013 de Directoratul pentru afaceri financiare şi economice - Comitetul pentru concurenţă din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Tabelul nr. 9, pag. 28).

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 44 din Legea fundamentală, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa constantă, de exemplu Decizia nr. 836 din 16 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 257 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 27 iunie 2013, a reţinut că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, aşa încât, potrivit art. 44 alin. (1) teza a două din Constituţie, conţinutul şi limitele acestuia pot fi stabilite de lege.

Din această perspectivă, Curtea a statuat prin Decizia nr. 575 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.111 din 8 decembrie 2005, că nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituţie sau a prevederilor art. 1 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece stabilirea unor amenzi nu are semnificaţia unui transfer de proprietate care să încalce Constituţia sau normele convenţionale, ci este consecinţa săvârşirii unor fapte ilegale sancţionate de lege, în cuantumul apreciat de legiuitor în funcţie de gravitatea şi frecvenţa faptelor respective.

Aşa fiind, nu se poate susţine că prin instituirea unei sancţiuni contravenţionale în sarcina persoanelor juridice se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea sancţiunii aplicate contravenientului înseamnă o diminuare a patrimoniului acestuia. (A se vedea Decizia nr. 1.343 din 22 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 7 decembrie 2009, şi Decizia nr. 385 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 7 iunie 2012.)

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 45 şi ale art. 135, constatăm că, prin Decizia nr. 686 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 1 octombrie 2007, Curtea a reţinut că art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 stabileşte sancţiuni contravenţionale în vederea combaterii unor practici anticoncurenţiale având ca obiect restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenţei pe piaţa românească. Aceste dispoziţii sunt în sensul art. 135 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, potrivit căruia “Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, astfel încât nu numai că nu restrâng exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, ci dau expresie dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 45 şi art. 135 alin. (1) din Legea fundamentală. Principiul consacrat de Constituţie potrivit căruia economia României este o economie de piaţă, bazată pe libera concurenţă, precum şi garantarea liberului acces al persoanei la o activitate economică şi a liberei iniţiative, prevăzute de normele constituţionale invocate, nu pot fi privite decât în cadrul creat de stat, prin reglementări adecvate, în realizarea sarcinilor ce îi revin potrivit art. 135 alin. (2) din Constituţie. Aşa fiind, stabilirea unei contravenţii pentru fapte apreciate ca fiind practici anticoncurenţiale şi sancţionarea acesteia cu amendă reprezintă o opţiune a legiuitorului, care, cu referire la prevederile din legea criticată, exprimă preocuparea statului pentru a asigura libertatea comerţului şi respectarea principiilor concurenţei loiale. În acelaşi sens sunt şi deciziile nr. 243 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, şi nr. 556 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 15 august 2007.

Totodată, prin deciziile nr. 287 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 21 mai 2007, şi nr. 959 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2007, Curtea a reţinut că, prin sancţionarea cu amendă a societăţilor comerciale pentru practici anticoncurenţiale, interzise de Legea nr. 21/1996, nu se aduce atingere valorilor apărate de Constituţie, ci, dimpotrivă, se descurajează comportamentul contrar normelor adoptate în activitatea economică şi financiară şi se asigură mediul concurenţial loial între societăţile comerciale, aceasta constituind expresia concretă a obligaţiei statului, prevăzută de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.

Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.

În final, Curtea observă că autoarea excepţiei aduce în sprijinul criticilor formulate dispoziţiile art. 23 alin. (2) lit. (a) din Instrucţiunile privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul art. 23 alin. (2) lit. (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, care stipulează că baza pentru stabilirea amenzilor este reprezentată de “valoarea vânzărilor de bunuri sau servicii care au legătură cu încălcarea”.

Plecând de la această afirmaţie şi fără a trece la un control de constituţionalitate raportat la dispoziţiile actului invocat, Curtea observă că autorul excepţiei înţelege să citeze respectivul act, făcând abstracţie chiar de dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 1/2003 şi de cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în jurisprudenţa sa.

Astfel, pentru o mai bună înţelegere a problemei, Curtea reaminteşte că Regulamentul (CE) nr. 1/2003 prevede că, .pentru fiecare întreprindere şi asociaţie de întreprinderi care participă la încălcarea normelor amenda nu depăşeşte 10 % din cifra de afaceri totală din exerciţiul financiar precedent”.

Totodată, prin Hotărârea din 11 iunie 2009 pronunţată în Cauza C-429/07, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că “separarea principiului interzicerii practicilor anticoncurenţiale de sancţiunile prevăzute în cazul nerespectării acestuia ar determina ca acţiunea autorităţilor care au obligaţia de a supraveghea respectarea acestei interdicţii şi de a sancţiona asemenea practici să fie lipsită de efectivitate. Astfel, dispoziţiile articolelor 101 TFUE şi 102 TFUE (fostele articole 81 CE şi 82 CE) ar fi lipsite de efect dacă nu ar fi însoţite de măsuri coercitive prevăzute la articolul 103 TFUE (fostul articol 83 CE). După cum a arătat avocatul general la punctul 38 din concluzii, există o legătură intrinsecă între amenzi şi aplicarea articolelor 101 TFUE şi 102 TFUE (fostele articole 81 CE şi 82 CE). Efectivitatea sancţiunilor aplicate de autorităţile naţionale sau comunitare de concurenţă în temeiul articolului 103 TFUE (fostul articol 83 CE) reprezintă, aşadar, o condiţie a aplicării coerente a articolelor 101 TFUE şi 102 TFUE (fostele articole 81 CE şi 82 CE)”, (a se vedea în acest sens şi Hotărârea nr. 161/2012 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea Constituţională a Belgiei, paragraful B.11)

De asemenea, prin Hotărârea din 27 septembrie 2006 pronunţată în Cauza T-59/02, Tribunalul Uniunii Europene a statuat că, “În cazul în care scopul amenzii s-ar limita doar la a nega profitul aşteptat sau avantajul scontat, întreprinderea nu va ţine seama suficient de faptul că comportamentul în cauză constituie o încălcare a articolului 101 TFUE (fostul articol 81 CE). A privi amenda doar ca o compensare pentru prejudiciile create ar echivala cu negarea efectului descurajator pe care aceasta trebuie să-l aibă şi care se referă la comportamentul viitor, dar şi a caracterului punitiv al unei astfel de măsuri în legătură cu respectiva încălcare comisă. Similar, în cazul unei întreprinderi care este activă pe un număr mare de pieţe şi are o capacitate financiară deosebit de mare, luarea în calcul doar a cifrei de afaceri de pe piaţa relevantă nu poate fi suficientă pentru a asigura amenzii un efect de descurajare. Cu cât o întreprindere este mai mare şi cu cât are la dispoziţie mai multe resurse globale care îl permit să acţioneze în mod independent pe piaţă, cu atât mai mult trebuie să fie conştientă de importanţa rolului său în ceea ce priveşte buna funcţionare a concurenţei pe piaţă. În acest context, a ţine cont de cifra de afaceri totală, în scopul de a calcula cuantumul amenzii, nu duce la o amendă disproporţionată”.

Prin Hotărârea Tribunalului din 16 septembrie 2013 pronunţată în Cauza T-386/10 s-a statuat că “limita de 10 % urmăreşte să evite aplicarea unor amenzi pe care, după toate probabilităţile, întreprinderile, având în vedere dimensiunea lor, astfel cum este determinată prin cifra lor de afaceri totală, chiar dacă aproximativ şi imperfect, nu vor fi în măsură să le plătească.

Aşadar, este vorba despre o limită care este uniform aplicabilă tuturor întreprinderilor şi este stabilită în funcţie de dimensiunea fiecăreia dintre acestea şi care urmăreşte evitarea amenzilor în cuantum excesiv şi disproporţionat. Această limită are, astfel, un obiectiv distinct şi autonom în comparaţie cu cel al criteriilor privind gravitatea şi durata încălcării. Singura consecinţă posibilă a unei asemenea limite este reducerea cuantumului amenzii calculat pe baza acestor criterii până la nivelul maxim autorizat. Aplicarea sa presupune că întreprinderea în cauză nu plăteşte amenda care, în principiu, ar fi datorată pe baza unei aprecieri întemeiate pe criteriile respective în (...) ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului egalităţii de tratament, pe de o parte, (...), faptul că, în temeiul aplicării limitei de 10 % prevăzute la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, anumiţi factori, precum gravitatea şi durata încălcării, nu se reflectă în mod efectiv în cuantumul amenzii aplicate unui participant la încălcare, spre deosebire de ceilalţi participanţi care nu au beneficiat de reducere pe baza limitei respective, nu reprezintă decât o simplă consecinţă a aplicării acestei limite superioare cuantumului final al amenzii aplicate. Pe de altă parte, Tribunalul s-a pronunţat deja în sensul că simplul fapt că amenda aplicată în final se ridică la 10 % din cifra de afaceri a reclamantei, deşi acest procent este mai redus în privinţa altor participanţi la înţelegere, nu poate constitui o încălcare a principiului egalităţii de tratament. Astfel, această consecinţă este inerentă interpretării limitei de 10 % drept un simplu nivel maxim autorizat care se aplică după o eventuală reducere a cuantumului amenzii în temeiul unor circumstanţe atenuante sau al principiului proporţionalităţii”.

Având în vedere cele reţinute, Curtea constată că dispoziţia de lege criticată nu vine în coliziune cu prevederile constituţionale invocate de către autorul excepţiei, motiv pentru care urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, ridicată de Societatea Comercială OMV Petrom - S.A. În Dosarul nr. 1.604/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 541

din 17 decembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, excepţie ridicată de Ileana Pop în Dosarul nr. 13.648/320/2012 al Judecătoriei Târgu Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 359D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul si în dosarele nr. 365D/2013, nr. 377D/2Q13, nr. 385D/2013, nr. 392D/2G13, nr. 399D/2013, nr. 407D/2013, nr. 545D/2013 şi nr. 614D/2013 având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Racz Magda în Dosarul nr. 13.647/320/2012, Keresztesi Ernest în Dosarul nr. 13.656/320/2012, Kovács Gheorghe în Dosarul nr. 14.033/320/2012, Balizs Francisc în Dosarul nr. 13.650/320/2012, Maki Mihail în Dosarul nr. 13.649/320/2012, Bartha Elisabeta în Dosarul nr. 13.655/320/2012, Tordai Carol în Dosarul nr. 13.651/320/2012 şi Markus Ana în Dosarul nr. 13.652/320/2012 ale Judecătoriei Târgu Mureş.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 359D/2013, nr. 365D/2013, nr. 3770/2013, nr. 385D/2013. nr. 392D/2013, nr. 399D/2013, nr. 407D/2013, nr. 545D/2013 şi nr. 614D/2013.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 365D/2013, nr. 377D/2013, nr. 385D/2013, nr. 392D/2013, nr. 399D/2013, nr. 407D/2013, nr. 545D/2013 şi nr. 614D/2013 la Dosarul nr. 359D/2013, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată. Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând deciziile Curţii Constituţionale nr. 492 din 21 noiembrie 2013 şi nr. 509 din 5 decembrie 2013, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: Prin încheierea din 14 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 13.648/320/2012, încheierea din 20 mal 2013 - astfel cum a fost modificată prin încheierea din 9 septembrie 2013 -, pronunţată în Dosarul nr. 13.647/320/2012, încheierea din 16 mai 2013, - astfel cum a fost modificată prin încheierea din 12 septembrie 2013 -, pronunţată în Dosarul nr. 13.656/320/2012, încheierea din 16 mai 2013 - astfel cum a fost modificată prin încheierea din 2 august 2013 -, pronunţată în Dosarul nr. 14.033/320/2012, încheierea din 28 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 13.650/320/2012, încheierea din 20 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 13.649/320/2012, încheierea din 15 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 13.655/320/2012, încheierea din 21 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 13.651/320/2012 şi încheierea din 11 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 13.652/320/2012, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ari. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora.

Excepţia a fost ridicată de Ileana Pop, Racz Magda, Keresztesi Emest, Kovács Gheorghe, Balizs Francisc, Maki Mihail, Bartha Elisabeta, Tordai Carol şi Markus Ana în dosare având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de reglementările legale în materie silvică.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că “dreptul de proprietate al unei persoane care are în proprietate un teren forestier nu este garantat şi ocrotit de lege, în măsura în care lipsa unei administrări corespunzătoare a proprietăţii private poate avea ca efect obligarea persoanei care are în proprietate un teren forestier la plata unor despăgubiri către o altă entitate (respectiv Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin autorităţile subordonate), fără niciun fel de contraprestaţie, fără ca sancţiunea să fie justificată prin crearea unui prejudiciu unei autorităţi sau instituţii ale statului şi fără ca proprietarul să fie vinovat, în mod direct, de producerea prejudiciului”.

De asemenea, autorii mai arată că nu se poate vorbi de o justă aşezare a sarcinilor fiscale în condiţiile în care proprietarul unei păduri este ţinut să despăgubească o autoritate publică, neproprietară asupra pădurii respective şi neprejudiciată în urma tăierii arborilor, întrucât nu a încheiat la timp o convenţie cu entitatea competentă.

Judecătoria Târgu Mureş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care arată că dreptul de proprietate este configurat în condiţiile legii, proprietarul având obligaţia de a respecta sarcinile privind protecţia mediului, precum şi celelalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, îi revin acestuia. De asemenea, apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu reglementează aspecte ce ţin de configurarea sistemului legal de impuneri a sarcinilor fiscale, precum şi că obligaţia de plată a despăgubirilor se datorează în cazul constatării pagubelor în păduri pentru care nu este asigurată administrarea în condiţiile legii, în scopul finanţării Fondului de ameliorare a fondului funciar constituit în baza Legii nr. 18/1991. republicată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin, (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 98/2007, nr. 1.346/2010 şi nr. 973/2012. Arată că legiuitorul este competent să prevadă cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât acesta să nu intre în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept. Apreciază că, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, iar stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa exclusivă a legiuitorului.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 sunt constituţionale. În acest sens, arată că legiuitorul a dispus ca o parte din contravaloarea pagubelor prevăzute în cuprinsul textului de lege criticat (în cuantum de 50%) să fie suportată de

către proprietarii pădurilor private care nu asigură administrarea pădurii, prevederi adoptate tocmai în aplicarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (7) din Constituţie. Apreciază că, în materie forestieră, statul are calitatea de reprezentant al societăţii interesate în ocrotirea fondului forestier şi asigurarea echilibrului ecologic. Mai arată că normele supuse controlului de constituţionalitate nu instituie plata vreunei taxe sau a unui impozit, astfel încât dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Constituţie nu au incidenţă în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 15 noiembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 6 aprilie 2007, dispoziţii care au următorul cuprins: “Contravaloarea pagubelor constatate potrivit alin. (4) se determină în condiţiile art. 3, 4 sau 5, după caz, şi se suportă în cuantum de 50% de către proprietarii pădurilor private care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice şi în cuantum de 100% de către unităţile administrativ-teritoriale care nu asigură administrarea pădurii/serviciile silvice.

În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. În acest sens sunt deciziile nr. 492 din 21 noiembrie 2013 şi nr. 509 din 5 decembrie 2013, nepublicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii.

Astfel, prin Decizia nr. 509 din 5 decembrie 2013, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că dispoziţiile legale criticate stabilesc, pe de o parte, modul şi condiţiile în care se determină contravaloarea pagubelor constatate în păduri sau în vegetaţia forestieră pentru care nu este asigurată/nu sunt asigurate administrarea/serviciile silvice în condiţiile legii, iar, pe de altă parte, subiecţii care sunt ţinuţi să suporte contravaloarea acestor pagube, precum şi cuantumurile acestora.

De asemenea, prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate nu trebuie analizate şi interpretate în mod singular, ci în contextul întregului art. 8, precum şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 în ansamblul său. Astfel, alin. (4) al art. 8, la care face referire textul de lege criticat, prevede că “În situaţia în care se constată, de către personalul silvic cu atribuţii de control din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pagube în păduri sau în vegetaţia forestieră pentru care nu este asigurată/nu sunt asigurate administrarea/serviciile silvice în condiţiile legii, sumele care se determină ca despăgubiri se fac venit la fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi se virează ocolului silvic cu care proprietarul încheie ulterior contract de administrare/servicii silvice.”

Sumele calculate în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, respectiv contravaloarea pagubelor, nu se transferă în proprietatea unei alte “entităţi (respectiv Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin autorităţile subordonate)”, ci se fac venit la Fondul de conservare şi regenerare a pădurilor/Fondul de ameliorare a fondului funciar, după caz, cu scopul de a regenera suprafeţele parcurse cu tăieri, împădurirea terenurilor goale înregistrate în amenajamentul silvic sau a celor preluate în scopul împăduririi, reinstalarea pădurii pe terenurile ocupate temporar din fondul forestier, efectuarea lucrărilor de ajutorare şi de îngrijire a regenerărilor naturale şi de îngrijire a culturilor tinere existente, efectuarea lucrărilor în resursele genetice forestiere înscrise în Catalogul naţional al materialelor forestiere de reproducere, acoperirea cheltuielilor ocazionate de refacerea pădurilor afectate de calamităţi, efectuarea lucrărilor de îngrijire a arboretelor tinere, degajări şi curăţări, cumpărarea de terenuri, în conformitate cu metodologia de stabilire a echivalenţei valorice a terenurilor şi de calcul al obligaţiilor băneşti etc.

Cu acelaşi prilej, Curtea, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 alin. (2) din Constituţie, a statuat că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât, în situaţia în care se constată pagube în păduri sau în vegetaţia forestieră pentru care nu sunt asigurate administrarea/serviciile silvice în condiţiile legii, sumele care se determină ca despăgubiri se fac venit la Fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit în temeiul art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi care se află la dispoziţia ministerului de resort, şi se virează ocolului silvic cu care proprietarul încheie ulterior contract de administrare/servicii silvice, potrivit art. 8 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 85/2006, astfel cum este şi în speţa de faţă.

Având în vedere faptul că pădurea constituie un bun de interes naţional, legiuitorul a reglementat un cadru legislativ strict în privinţa conţinutului dreptului de proprietate asupra acesteia în privinţa atributului de folosinţă, acest cadru legal are în vedere administrarea pădurii şi asigurării serviciilor silvice prin ocoale silvice pe bază de contract [art. 10 alin. (1) şi (3) din Codul silvic] şi, în mod evident, aplicarea regimului silvic cu toate obligaţiile pe care acesta le presupune [art. 6 alin. (1) din Codul silvic].

Rezultă că legiuitorul a înţeles să stabilească în acest fel conţinutul dreptului de proprietate asupra pădurii/fondului forestier, sub aspectul atributului de folosinţă, tocmai în aplicarea art. 44 alin. (1) şi (7) din Constituţie.

Prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate, ci, dimpotrivă, prin adoptarea acestora, legiuitorul a stabilit anumite măsuri suplimentare pentru protejarea şi conservarea pădurilor, precum şi regenerarea vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, cum sunt, în speţa de faţă, cele referitoare la obligarea unei administrări corespunzătoare a fondului forestier, indiferent de titularii dreptului de proprietate.

Proprietarii de păduri, indiferent de forma de proprietate, au obligaţia de a asigura administrarea şi serviciile silvice prin încheierea unui contract. Această obligaţie are natura unei obligaţii propter rem, fiind instituită în considerarea naturii bunului - pădurile, vegetaţia forestieră şi fondul forestier, în general, constituindu-se în bunuri de interes public.

Totodată, Curtea a observat că, din evaluarea prevederilor legale în materie, în realitate, proprietarii au o serie de facilităţi, singura obligaţie ce le este impusă este aceea de a încheia un contract de administrare şi de asigurare a serviciilor silvice pentru toate pădurile ce le au în proprietate.

Prin aceeaşi decizie Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Constituţie nu au incidenţă în cauză, întrucât sumele care se determină ca despăgubiri nu reprezintă o sarcină fiscală, în sensul de impozite sau taxe ce se fac venit la bugetul de stat, ci sunt sume încasate cu titlu de despăgubiri şi se fac venit la Fondul de ameliorare a fondului funciar.

Fondul de ameliorare a fondului funciar se află la dispoziţia ministerului de resort, potrivit art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, iar Fondul de conservare şi regenerare a pădurilor are regimul rezervelor fiscale şi se află la dispoziţia şi în contul administratorului sau al prestatorului de servicii silvice, potrivit art. 33 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi ai art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ileana Pop în Dosarul nr. 13.648/320/2012, Racz Magda în Dosarul nr. 13.647/320/2012, Keresztesi Ernest în Dosarul nr. 13.656/320/2012, Kovacs Gheorghe în Dosarul nr. 14.033/320/2012, Balizs Francisc în Dosarul nr. 13.650/320/2012, Maki Mihail în Dosarul nr. 13.649/320/2012, Bartha Elisabeta în Dosarul nr. 13,655/320/2012, Tordai Carol în Dosarul nr. 13.651/320/2012 şi Markus Ana în Dosarul nr. 13.652/320/2012 ale Judecătoriei Târgu Mureş şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 545

din 17 decembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2), art. 18 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, ale art. I pct. 2 şi pct. 11-14 din Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, precum şi ale art. 31 din Leg ea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţă Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2), art. 18 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şt funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, art. I pct. 2* şi pct. “l1-14 din Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei şi art. 31 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Victor Chiţu în Dosarul nr. 5.649/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 429D/2013.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei de neconstituţionalitate, constatându-se lipsa celorlalte părţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate. care susţine că dispoziţiile art. 31 din Legea-cadru nr. 330/2009 sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că persoanelor care sunt încadrate pe funcţii similare în perioada de aplicare etapizată a Legii-cadru nr. 330/2009 nu ii se acordă şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu de care beneficiază persoanele încadrare pe funcţii similare în luna decembrie a anului 2009, întrucât au aceleaşi atribuţii, exercită aceleaşi sarcini în aceleaşi condiţii. Aşadar, consideră că lipsa titlului de specialist de clasă în luna decembrie a anului 2009 nu poate fi folosită ca argument juridic pentru a fundamenta refuzul de a se acorda persoanelor care ocupă funcţia de judecător militar după data de 1 ianuarie 2010 drepturi salariale care includ şi contravaloarea acestui spor, însă nu cu titlu de specialist de clasă, ci exclusiv cu titlu de sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu. Ca atare, persoanele încadrate după 1 ianuarie 2010 obţin venituri salariale inferioare celor deja încadrate la data de 31 decembrie 2009, ceea ce este contrar dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale, precum şi celor cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale, culturale şi în Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, cu referire specială la egalitate şi nediscriminare.

Apreciază că excepţia este admisibilă, sens în care expune condiţiile de admisibilitate care privesc ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu raportare la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

În final, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi depune concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 1.599 din 14 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.649/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2), art. 18 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, art. I pct. 2 şi pct. 11-14 din Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei şi art. 31 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Victor Chiţu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind anularea unor acte administrative prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate se fundamentează pe faptul că normele prevăzute de art. 6 alin. (1) şi (2) şi ale art. 18 din Legea nr. 346/2006, de art. I pct. 2 şi pct. 11-14 din Legea nr. 97/2008 au fost adoptate cu nesocotirea dispoziţiilor art. 61 şi art. 75 din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate, respectiv Camera Deputaţilor, care nu a dezbătut textele şi soluţiile adoptate de Senat referitoare la normele menţionate, acestea fiind adoptate exclusiv de Senat; or, astfel cum a reţinut instanţa de contencios constituţional, normele legale adoptate prin încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 61 şi art. 75 atrag neconstituţionalitatea acestora.

Totodată, consideră că dispoziţiile art. 31 din Legea-cadru nr. 330/2009 sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate că persoanelor care sunt încadrate pe funcţii similare în perioada de aplicare etapizată a acestei legi nu li se acordă şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu de care beneficiază persoanele încadrate pe funcţii similare în luna decembrie a anului 2009. Astfel, sunt încălcate prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât creează o discriminare între persoanele care ocupă funcţii publice similare, în condiţii identice, însă în privinţa elementelor care compun drepturile salariale, discriminarea este întemeiată pe criteriul datei la care aceste persoane au început să ocupe asemenea funcţii.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 din Legea-cadru nr. 330/2009 este neîntemeiată. În acest sens arată că, în ceea ce priveşte critica adusă acestor dispoziţii, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii legii menţionate, statuând că este de competenţa legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională, nefiind discriminatorie, şi nu afectează dreptul constituţional la salariu.

Referitor la critica de neconstituţionalitate ce vizează celelalte dispoziţii menţionate, se arată, pe de o parte, că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, excepţia de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă, în raport cu art. 29 alin. (1)din Legea nr. 47/1992. Pe de altă parte, se menţionează că nu este încălcat principiul bicameralismului, întrucât, în procesul legislativ de adoptare a Legii nr. 346/2006. Senatul, în calitate de Cameră decizională, a completat proiectul de lege cu dispoziţii referitoare la organizarea şi roiul Direcţiei instanţelor Militare, neîndepărtându-se în mod substanţial de la forma adoptată de Camera de reflecţie.

Aceleaşi precizări sunt valabile şi în ceea ce priveşte critica adusă Legii nr. 97/2008.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Legea-cadru nr. 330/2009 este inadmisibilă, întrucât aceste norme nu mai sunt în vigoare, avându-se în vedere dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, dispoziţiile legale criticate nu mai pot fi analizate, cu atât mai mult cu cât acestea sunt aplicabile personalului nou-încadrat pe funcţii în perioada de aplicare etapizată în care salarizarea urma să se efectueze la nivelul salariului în plată pentru funcţiile similare; or, din sentinţa instanţei reiese că autorul excepţiei nu avea calitatea invocată la momentul aplicării legii, respectiv până la data de 31 decembrie 2009.

În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii criticate, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiata, deoarece, din verificările efectuate privind procesul legislativ, nu reiese că acestea au fost adoptate cu încălcarea normelor constituţionale referitoare la dezbaterea acestora de prima Cameră sesizată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2), art. 18 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 28 iulie 2006, ale art. I pct. 2 şi pct. 11-14 din Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 15 aprilie 2008, precum şi ale art. 31 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 24 decembrie 2008, denumirea “Ministerul Apărării” a fost în locuită cu “Ministerul Apărării Naţionale” [art. 23 alin. (2) lit. c)].

Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:

- art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 346/2006: “(1) Structurile centrale ale Ministerului Apărării, subordonate nemijlocit ministrului apărării, sunt: Departamentul pentru politica de apărare şi planificare, Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică, Departamentul pentru armamente, Statul Major General, Secretariatul general, Direcţia generală de informaţii a apărării, Direcţia management resurse umane, Direcţia financiar-contabilă, Direcţia instanţelor militare, Corpul de control şi inspecţie, Direcţia audit intern şi Direcţia medicală.

(2) în subordinea nemijlocită a ministrului apărării funcţionează consilierii ministrului, Cabinetul ministrului, Direcţia instanţelor militare şi alte structuri.”;

- art. 18 din Legea nr. 346/2006: “Direcţia instanţelor militare asigură managementul funcţiilor militare la nivelul instanţelor militare şi acţionează, împreună cu structurile de resort din Ministerul Apărării, pentru compatibilizarea sistemului jurisdicţional militar cu cel din statele membre NATO. “;

- art. I pct. 2 şi pct. 11-14 din Legea nr. 97/2008: “Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100 din 4 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2007, cu următoarele modificări si completări:

[…]

2. La articolul I, după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 21, cu următorul cuprins:

«21. La articolul 32 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

“(2) Verificările pentru chemarea în cadrele active ale armatei, cu privire la persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi numită judecător sau procuror militar, se fac de structura abilitată din Ministerul Apărării, care asigură managementul funcţiilor militare la nivelul instanţelor şi parchetelor militare.”»

[…]

11. La articolul II, înainte de punctul 1 se introduc trei noi puncte cu următorul cuprins:

«- La articolul 44 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

“(2) Pentru instanţele militare, Direcţia instanţelor militare din cadrul Ministerului Apărării este ordonator terţiar de credite,”

- La articolul 60, alineatul (3) se abrogă.

- La articolul 61, alineatul (2) se abrogă.»

12. La articolul II, după punctul 2 se introduc două noi puncte, punctele 21 şi 22, cu următorul cuprins:

«21. La articolul 125, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(4) Dispoziţiile alin. (1) si (2) se aplică şi o/donatorilor de credite pentru instanţele şi parchetele militare.”

22. La articolul 132, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(6) Proiectele de buget anual ale Instanţelor militare se elaborează de Direcţia instanţelor militare din cadrul Ministerului Apărării, iar cele ale parchetelor militare - de secţia sau serviciul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie, după consultarea instanţelor, respectiv a parchetelor militare, şi se transmit ordonatorului principal de credite.”»

13. La articolul II, după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 4, cu următorul cuprins:

«4. La articolul 135, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(2) Statele de funcţii şi de personal pentru fiecare instanţă militară şi parchet de pe lângă aceasta se aprobă prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului apărării, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii.”»

14. La articolul III, înainte de punctul 1 se introduc două noi puncte cu următorul cuprins:

«- La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 3. - (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT.”

- La articolul 80, alineatul (2) se abrogă.»“;

- art. 31 din Legea-cadru nr. 330/2009: “Pentru personalul nou-încadrat pe funcţii în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare.

Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010.

De asemenea, pct. 14 din Legea nr. 97/2008 a fost abrogat prin art. 196 lit. f) din capitolul X al Legii nr. 263/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 61 referitor la roiul şi structura Parlamentului şi art. 75 privind sesizarea Camerelor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

1. Din analiza dosarului cauzei reiese că autorul excepţiei de neconstituţionalitate contestă faptul că nu beneficiază de măsura compensatorie/tranzitorie echivalentă sporului aferent titlului de specialist de clasă, spor acordat în temeiul Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariate personalului civil din aceste instituţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 22 iulie 1999, potrivit căreia personalul militar şi civil, supus reglementării acestei legi, beneficia de indemnizaţii, prime, sporuri, premii şi alte drepturi băneşti, respectiv şi sporul aferent titlului de specialist de clasă care se acordă şi judecătorilor militari şt numai în anumite condiţii.

Din motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate reiese, în esenţă, că acesta este nemulţumit de interpretarea dată dispoziţiilor art. 31 din Legea-cadru nr. 330/2009, respectiv de faptul că pentru personalul nou-încadrat pe funcţii în perioada de aplicare etapizată salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare, neacordându-se şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, de care au beneficiat persoanele încadrate deja pe funcţii similare în luna decembrie a anului 2009.

Or, Curtea constată că, în speţă, sunt aplicabile prevederile legale în vigoare la data la care autorul excepţiei de neconstituţionalitate a dobândit calitatea de judecător militar, potrivit principiului tempus regii actum, întrucât la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 nu ocupa funcţia publică pentru care această lege prevede o asemenea măsură compensatorie/tranzitorie pentru persoanele care aveau deja în plată la data de 31 decembrie 2009 anumite sporuri.

În aceste condiţii, Curtea reţine că autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, în realitate, solicită, pe de o parte, interpretarea normelor legale în materie, în sensul ca de sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu să beneficieze şi persoanele care la acea dată nu erau încadrate în funcţiile pentru care se prevedea posibilitatea acordării sporului de specialist de clasă şi, pe de altă parte, modificarea acestor norme, întrucât o asemenea interpretare ar putea fi dată numai în măsura în care textul de lege ar cuprinde o asemenea prevedere.

Or, în temeiul art. 61 din Constituţie, “Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării”, astfel încât modificarea, completarea ori abrogarea normelor juridice constituie atribuţii exclusive ale acestuia, iar potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia “Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a instanţei de contencios constituţional, interpretarea şi aplicarea normelor legale sunt apanajul exclusiv al instanţelor de judecată, precum şi al instituţiilor chemate să aplice legea, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

De asemenea, Curtea reţine că sporurile, premiile şi alte stimulente, acordate diferitelor categorii de salariaţi prin acte normative, reprezintă drepturi salariate suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula, sens în care este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, sau Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011. publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012.

2. Curtea observa că prevederile din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, criticate în prezenta cauză, reglementează, pe de o parte, structurile centrate ale Ministerului Apărării, precum şi personalul şi structurile care sunt subordonate nemijlocit ministrului apărării, iar, pe de altă parte, prevăd care sunt atribuţiile Direcţiei instanţelor militare, respectiv “asigură managementul funcţiilor militare la nivelul instanţelor militare şi acţionează, împreună cu structurile de resort din Ministerul Apărării, pentru compatibilizarea sistemului jurisdicţional militar cu cel din statele membre NATO”.

De asemenea, dispoziţiile criticate din Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei statuează referitor la organizarea şi funcţionarea, precum şi atribuţiile unor structuri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi, prin urmare, nu au incidenţă în cauza ce îl priveşte pe autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

Ca atare, având în vedere obiectul cauzei deduse judecăţii instanţei a quo, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) şi (2) şi art. 18 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, precum şi cele ale art. I pct. 2 şi pct. 11- 14 din Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, care nu au legătură cu soluţionarea cauzei, astfel cum prevede art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2), art. 18 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, ale art. I pct. 2 şi pct. 11-14 din Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, precum şi ale art. 31 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Victor Chiţu în Dosarul nr. 5.649/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţă Cochinţu

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI ŞI ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

Nr. 1 din 27 ianuarie 2014

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

Nr. 9 din 18 decembrie 2013

 

REGULAMENT

pentru modificarea Ordinului Băncii Naţionale a României, al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 23/120/113.136/2006 privind cerinţele suplimentare de adecvare a capitalului, tranzacţiile intragrup şi concentrarea riscurilor la nivelul unui conglomerat financiar

 

Având în vedere dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (2) şi ale art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 152/2007, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 48 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, al dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) lit. a), b) şi d) şi alin. (5), art. 6 alin. (2), respectiv art. 25 alin. (1) şi (2), art. 27 şi art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare precum şi ale art. 20 şi 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 152/2007, cu modificările şi completările ulterioare,

Banca Naţională a României şi Autoritatea de Supraveghere Financiară emit următorul regulament:

Art. I. - Ordinul Băncii Naţionale a României, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 23/120/113.136/2006 privind cerinţele suplimentare de adecvare a capitalului, tranzacţiile intragrup şi concentrarea riscurilor la nivelul unui conglomerat financiar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.031 din 27 decembrie 2006, se modifică după cum urmează:

1. La capitolul II secţiunea a 3-a, subsecţiunea 3.3, cuprinzând articolele 22-26, se abrogă.

2. La capitolul II secţiunea a 3-a, titlul subsecţiunii 3.4 va avea următorul cuprins:

“3.4. Combinarea celor două metode”

3. Articolul 27 va avea următorul cuprins:

“Art. 27. - Coordonatorul poate permite, după consultarea celorlalte autorităţi competente relevante şi a entităţilor reglementate supuse supravegherii suplimentare, o combinare a celor două metode.”

Art. II. - Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

*

            Prezentul regulament asigură transpunerea dispoziţiilor art. 2 (24) din Directiva 2011/89/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 noiembrie 2011 de modificare a Directivelor 97/78/CE, 2002/87/CE, 2006/48/CE şi 2009/138/CE în ceea ce priveşte supravegherea suplimentară a entităţilor financiare care aparţin unui conglomerat financiar, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 326 din 8 decembrie 2011.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

p. Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Daniel Dăianu

 

ACTE ALE CASEI NAŢIONALE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

ORDIN

privind modificarea Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 256/2013 pentru aprobarea machetelor de raportare fără regim special a indicatorilor specifici şi a Metodologiei transmiterii rapoartelor aferente programelor/subprogramelor naţionale de sănătate curative

 

Văzând Referatul de aprobare al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. DG97 din 24 ianuarie 2014, având în vedere prevederile:

- titlurilor II si VIII din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârii Guvernului nr. 124/2013 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2013 şi 2014;

- Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr.190/2013 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2013 şi 2014, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:

Art. I. - În anexa nr. 2 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 256/2013 pentru aprobarea machetelor de raportare fără regim special a indicatorilor specifici şi a Metodologiei transmiterii rapoartelor aferente programelor/subprogramelor naţionale de sănătate curative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 şi 529 bis din 22 august 2013, tabelul 1 “Situaţia bolnavilor trataţi pe tipuri de afecţiune şi a cheltuielilor aferente (lei)” şi tabelul 2 “Situaţia stocului de medicamente (lei)” aferente Programului naţional de boli endocrine se modifică şi se înlocuiesc cu tabelele 1 şi 2 cuprinse în anexa care face parte integranta din prezentul ordin.

Art. II. - Direcţiile de specialitate din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate, unităţile sanitare nominalizate să deruleze programe/ subprograme naţionale de sănătate curative, farmaciile cu circuit deschis prin care se eliberează unele medicamente specifice pentru tratamentul în ambulatoriu al bolilor endocrine vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

Cristian Silviu Buşoi

 

Bucureşti. 30 ianuarie 2014.

Nr. 60.

 

ANEXĂ

 

CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE...........

PROGRAMUL NAŢIONAL DE BOLI ENDOCRINE

Raportare pentru.........................

(se completează luna sau perioada de raportare conform Ordinului nr. 190/2013)

 

            Tabel 1 - Situaţia bolnavilor trataţi pe tipuri de afecţiune şi a cheltuielilor aferente (lei)

 

Nr. de bolnavi cărora li s-au eliberat medicamente pentru:

Cheltuieli cu medicamentele, pentru:

Cheltuieli totale

 

 

 

Osteoporoză

Guşa prin tireomegalie

Datorata carenţei de iod

Guşa prin tireomegalie

datorata proliferării maligne

Total

 

Osteoporoză

Guşa prin tireomegalie

Datorată carenţei de iod

Guşa prin tireomegalie datorată proliferării maligne

unităţi sanitare

farmacii cu circuit deschis

total

unităţi

sanitare

farmacii cu circuit deschis

total

C1

C2

C3

C4

C5

C6=C3+C4+C5

C7

C8

C9=C7+C8

C10

C11

C12=C9+C10+C11

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

            Tabel 2 - Situaţia stocului de medicamente (lei)

 

Medicamente pentru

Valoarea medicamentelor in stoc la începutul perioadei de raportare

Valoarea medicamentelor intrate în cursul perioadei de

raportare

Valoarea medicamentelor consumate În cursul perioadei de raportare

Valoarea medicamentelor în stoc la sfârşitul perioadei de raportare

CO

C1

C2

C3

C4=C1+C2-C3

osteoporoză

 

 

 

 

guşa carenţă iod

 

 

 

 

guşa proliferare malignă

 

 

 

 

TOTAL

 

 

 

 

 

C3 osteoporoză = C7 din tabelul 1

C3 guşa carenţă iod = C10 din tabelul 1

C3 guşa proliferare malignă = C11 din tabelul 1

C3 TOTAL = C7+C10+C11 din tabelul 1

 

RECTIFICĂRI

 

În anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul naţional de investiţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 16 ianuarie 2014, se fac următoarele rectificări:

- la nr. cit 16, la coloana “Investiţie”, în loc de: “Centrală de cogenerare pe biomasă”se va citi: “Centrală de cogenerare cu turbină pe gaz şi recuperare de căldură”;

- la nr. crt. 24, la coloana “Investiţie”, în loc de: “Bloc energetic pe lignit local, parametri supracritici” se va citi: “Bloc energetic pe lignit local, parametri ultrasupracritici”.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.