MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 503/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 503         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 7 iulie 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

            Decizia nr. 215 din 15 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

148. - Ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor privind aprobarea constituirii Comisiei de evaluare în vederea acreditării în primul ciclu de acreditare 2011-2015 pentru fiecare unitate sanitară cu paturi

 

558. - Ordin al ministrului transporturilor privind aprobarea Normei tehnice feroviare “Vehicule de cale ferată. Condiţii tehnice pentru repararea cutiilor de osii cu rulmenţi”

 

872/1.025. - Ordin al ministrului finanţelor publice şi al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, privind aprobarea unor formulare tipizate în scopul obţinerii informaţiilor necesare realizării schimbului automat de informaţii potrivit art. 10912 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

            Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 215

din 15 aprilie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠓Poptrans Agro”- S.R.L. din localitatea Bâltanele, judeţul Mehedinţi în Dosarul nr. 15.796/225/2012 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 699D/2013 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a transmis la dosarul cauzei note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 transpune în planul legislaţiei interne dispoziţiile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 561/2006 şi ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85, din conţinutul cărora rezultând că sintagma “numărul necesar” la care face referire art. 8 alin. (1) pct. 31 din ordonanţă semnifică foile înregistrate din săptămâna în curs şi din ultimele 28 de zile. Actul normativ criticat răspunde exigenţelor de tehnică legislativa invocate de autorul excepţiei, persoana interesată având, totodată, posibilitatea să conteste injustiţie procesul-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii astfel reglementate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 22 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 15.796/225/2012, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠓Poptrans Agro” - S.R.L. din localitatea Bâltanele, judeţul Mehedinţi într-o cauză aflată în recurs având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei reglementate de art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că sintagma “numărului necesar de diagrame tahografice” din cuprinsul textului de lege criticat nu corespunde exigenţelor de calitate a normei juridice, referitoare la claritate, precizie şi previzibilitate, astfel că destinatarul său nu îşi poate modula conduita în deplină cunoştinţă a tuturor elementelor ce definesc contravenţia, în scopul evitării sancţiunii corespunzătoare.

În acest sens, autorul excepţiei are în vedere normele de tehnică legislativă cuprinse la art. 8 alin. (4) teza întâi, ale art. 36 alin. (1) şi ale art. 50 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dar şi pe cele ale art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, potrivit cărora “Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; [...]”.

Apreciind că toate aceste norme legale referitoare la regulile de tehnică legislativă nu au fost respectate la reglementarea dispoziţiilor legale criticate, autorul excepţiei invocă prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) din Constituţie, ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Lipsa de claritate a normei criticate imprimă acesteia şi un caracter imprevizibil, ceea ce este de natură să afecteze garanţiile unui proces echitabil în componenta sa privind dreptul la apărare, astfel cum constant a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa (sunt date ca exemplu Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotam împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66, şi Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 68).

Totodată, dispoziţiile art. 8 alin. (1) pct. 31 din actul normativ criticat sunt, în opinia autorului excepţiei, singurele - dintre toate celelalte norme ale art. 8 care reglementează contravenţii - care au caracter de maximă generalitate, care nu stabilesc în mod concret faptele pentru care, în cazul nerespectării lor, este angajată răspunderea contravenţională. Aceasta înseamnă că rămâne la libera apreciere a agentului constatator ca, în mod arbitrar şi în afara unor criterii şi condiţii legale care să indice clar numărul de diagrame necesar, să constate săvârşirea acestei contravenţii şi să o sancţioneze ca atare.

7. Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin normelor constituţionale şi convenţionale invocate.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 16 august 2007, modificate prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 52/2010 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 25 martie 2010. Textul legal criticat are următorul cuprins:

- Art. 8 alin. (1) pct. 31: “(1) Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispoziţiilor Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 şi, după caz, ale Acordului AETR şi constituie contravenţii, dacă acestea nu sunt considerate infracţiuni potrivit legii penale: (...)

31. neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital;”.

12. Dispoziţiile constituţionale considerate încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligaţia respectării în România a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi ale art. 21 alin. (3) care consacră dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, texte referitoare la dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, sintagma “numărului necesar de diagrame tahografice” din cuprinsul textului de lege criticat nu corespunde exigenţelor de calitate a normei juridice, referitoare la claritate, precizie şi previzibilitate, astfel că destinatarul său nu îşi poate modula conduita în deplină cunoştinţă a tuturor elementelor ce definesc contravenţia, în scopul evitării sancţiunii corespunzătoare. Deoarece textul legal nu precizează expres numărul necesar de diagrame tahografice pe care conducătorul auto este obligat să îl prezinte agentului constatator, şi nici a unor condiţii de circumstanţiere a contravenţiei, stabilirea în concret a acestuia rămâne la latitudinea şi arbitrariul inspectorului de control, fiind astfel înfrânte prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

14. Analizând actele normative incidente în materia de faţă, Curtea Constituţională constată Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 reglementează, potrivit art. 1 din aceasta, cadrul de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto care efectuează operaţiuni de transport rutier ce fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3.821/85 şi (CE) nr. 2.135/98 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului sau operaţiuni de transport rutier care fac obiectul Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale (AETR). Art. 8 din ordonanţă, reglementând contravenţiile în acest domeniu, se raportează, desigur, tot la normele aceloraşi acte normative ale Uniunii Europene, stabilind două trepte de gravitate ale faptelor: la alin. (1), faptele ce reprezintă încălcări foarte grave ale acestora, respectiv la alin. (2), unde sunt prevăzute faptele ce constituie încălcări grave ale acestora.

15. Prin urmare, legiuitorul face trimiteri la regulamentele nr. 561/2006 şi nr. 3.821/85, acestea fiind actele legislative secundare ale Uniunii Europene cu forţă obligatorie şi aplicabilitate directă pentru statele membre. Analizând cele două acte normative se constată că art. 26 pct. 4 din capitolul VI - Dispoziţii finale din Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 561/2006 înlocuieşte alin. (7) al art. 15 din Regulamentul (CEE) nr. 3.821/85, astfel: ,,a) Atunci când conducătorul auto conduce un vehicul echipat cu un aparat de înregistrare în conformitate cu anexa I, acesta trebuie să fie în măsură să prezinte, la cererea unui inspector de control:

(i) foile de înregistrare din săptămâna în curs şi cele pe care Ie-a utilizat pe parcursul celor 15 zile precedente:

(ii) cardul de conducător auto în cazul în care este titularul unui asemenea cârd şi

(iii) orice informaţie introdusă manual şi orice imprimat scos în timpul săptămânii în curs şi în timpul celor cincisprezece zile precedente, în conformitate cu prezentul regulament şi cu Regulamentul (CE) nr. 561/2006. Cu toate acestea, după 1 ianuarie 2008. duratele prevăzute la punctele (i) şi (iii) se referă la ziua în curs şi la o perioadă precedentă de douăzeci şi opt de zile.”

16. Aceeaşi perioadă de 28 de zile precedente controlului (aplicabilă după data de 1 ianuarie 2008) este stabilită şi pentru orice informaţie introdusă manual şi orice imprimat scos în timpul săptămânii în curs şi în timpul celor cincisprezece zile precedente, atunci când conducătorul auto conduce un vehicul echipat cu un aparat de înregistrare în conformitate cu anexa IB, deci, în final, tuturor tipurilor de aparate de înregistrare prevăzute de regulament. Aşadar, “numărul necesar” de diagrame tahografice la care se referă dispoziţiile art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 priveşte ultimele 28 de zile anterioare controlului.

17. Curtea observă, totodată, că actul normativ intern în această materie - Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 - nu cuprinde în mod expres aceeaşi menţiune privind perioada de 28 de zile precedente controlului în care conducătorul auto este obligat să păstreze diagramele tahografice în eventualitatea unui control. Această precizare se regăseşte, însă, la nivelul

Regulamentului nr. 561/2006, act legislativ al Uniunii Europene pe care statele membre nu au obligaţia să le transpună în dreptul lor intern, având aplicabilitate directă. Statele membre au, în acest caz, obligaţia stabilirii normelor referitoare la contravenţiile şi sancţiunile corespunzătoare concrete şi să se asigure că acestea sunt aplicate.

18. Totodată, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Regulamentul nr. 561/2006 din capitolul III - Răspunderea întreprinderii de transport, “Întreprinderile de transport organizează activitatea conducătorilor auto menţionaţi la alineatul (1) astfel încât aceştia să se conformeze Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 şi capitolului II din prezentul regulament. Întreprinderile de transport dau instrucţiuni corespunzătoare conducătorilor auto şi efectuează controale periodice pentru a se asigura de respectarea Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 şi a capitolului II din prezentul regulament” Aşa fiind, în acest domeniu specializat al transportului de marfă sau de persoane desfăşurat în spaţiul Uniunii Europene, angajatorul are obligaţia şi, în egală măsură, interesul de a furniza angajaţilor săi toate informaţiile şi instrucţiunile necesare desfăşurării activităţii lor în condiţiile legii. Neinstruirea propriilor angajaţi în privinţa legislaţiei incidente domeniului lor de activitate atrage, în mod firesc, expunerea la riscul sancţionării potrivit legii interne.

19. În concluzie, nu se poate afirma că dispoziţiile art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 contravin art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală din perspectiva exigenţelor de tehnică legislativă referitoare la claritatea, precizia şi previzibilitatea normei juridice, prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel că textul legal criticat nu poate avea consecinţe negative nici asupra dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Mai mult, potrivit art. 10 din ordonanţa menţionată, contravenţiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care, la art. 31 alin. (1), prevede c㠓Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.” Astfel, exercitându-şi dreptul de acces liber la justiţie prin introducerea plângerii, contravenientul beneficiază de toate garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, astfel cum sunt înscrise în normele constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei.

20. Cu privire la susţinerile de neconstituţionalitate referitoare la existenţa unor diferenţe de tehnică legislativă, sub aspectul calităţii legii, între norma legală criticată şi celelalte prevederi ale art. 8, destinatarul normei legale imprecis reglementate, fiind, în calitate de contravenient, dezavantajat faţa de ceilalţi posibili contravenienţi, autori ai altor fapte definite, însă, în mod clar, precis, se constată că nici aceasta nu poate fi reţinută, întrucât nu este reală. Examinând conţinutul normativ al art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 care reglementează contravenţiile şi sancţiunile în această materie, Curtea constată utilizarea unor expresii sau formule generale asemănătoare, de tipul “depăşirea perioadei zilnice de conducere”, “nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică”, “nerespectarea prevederilor privind utilizarea comutatorului tahografului7, fără ca legiuitorul român să facă referire expresă la anumite repere aplicabile (raportat la număr de zile, ore, articole etc.). Această manieră de legiferare se justifică prin natura actului legislativ intern ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, care are la bază, în sensul utilizării terminologiei, a principiilor sau a definiţiilor, acte normative ale Uniunii Europene cu forţă juridică obligatorie şi aplicabilitate directă.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercial㠓Poptrans Agro” - S.R.L. din localitatea Bâltanele, judeţul Mehedinţi în Dosarul nr. 15.796/225/2012 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora sunt constituţionale, prin raportare la criticile de neconstituţionalitate formulate

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 aprilie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

GUVERNUL ROMÂNIEI

COMISIA NAŢIONALA DE ACREDITARE A SPITALELOR

 

ORDIN

privind aprobarea constituirii Comisiei de evaluare în vederea acreditării în primul ciclu de acreditare 2011-2015 pentru fiecare unitate sanitară cu paturi

 

Având în vedere:

- prevederile art. 175 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;

- dispoziţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.408/2010 privind aprobarea criteriilor de clasificare a spitalelor în funcţie de competenţă;

- Hotărârea Comitetului director al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor nr. 148/20141) privind aprobarea constituirii Comisiei de evaluare în vederea acreditării în primul ciclu de acreditare 2011-2015 pentru fiecare unitate sanitară cu paturi;

- Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor nr. 228/2013 privind aprobarea constituirii Comisiei de evaluare în vederea acreditării în primul ciclu de acreditare 2011-2015 pentru fiecare unitate sanitară cu paturi;

- Referatul Direcţiei juridice şi relaţii internaţionale nr. 242/2DJRI din 25 iunie 2014 aprobat de preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor sub nr. 1.903/1SP din 25 iunie 2014,

în temeiul art. 10 lit. a) şi al art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 1.148/2008 privind componenţa, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, republicată,

preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) în vederea ducerii la îndeplinire a Hotărârii Comitetului director al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor nr. 148 din 6 februarie 2014, pentru primul ciclu de acreditare 2011-2015 se aprobă constituirea Comisiei de evaluare în vederea acreditării pentru fiecare unitate sanitară cu paturi în funcţie de categoria acesteia şi de numărul de paturi, numărul de membri fiind stabilit conform tabelului*) de mai jos:

 

categorie →  

categoria I

categoria II

categoria III

categoria IV

categoria V

număr paturi ↓

 

 

 

 

 

1-100

 

 

 

3

3

 

 

 

 

 

 

101-300

 

 

3

3

3

 

 

 

 

 

 

301-400

 

5

4

4

3

 

 

 

 

 

 

401-500

6

5

5

4

4

 

 

 

 

 

 

501-1000

7

6

6

4

4

 

 

 

 

 

 

1001-1200

7

6

6

 

 

 

 

 

 

 

 

1201-1500

7

7

 

 

 

 

NOTĂ:

Categoria I include categoriile I, I M, I cu plan de conformare, I M cu plan de conformare, categoria II include categoriile II, II M, II cu plan de conformare, II M cu plan de conformare, categoria III include categoriile III şi III cu plan de conformare, categoria IV include categoriile IV şi IV cu plan de conformare, iar categoria V include categoriile V şi V cu plan de conformare.


*) Tabelul este reprodus în facsimil.

1) Hotărârea Comitetului director al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor nr. 148/2014 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

(2) Componenţa pe specializări a Comisiei de evaluare în vederea acreditării unităţilor sanitare cu paturi este următoarea:

a) Comisia de evaluare în vederea acreditării constituită din 7 membri (1+6):

- preşedinte;

- medic;

- asistent medical;

- medic/asistent medical;

- economist;

- jurist;

- tehnic/alte specialităţi;

b) Comisia de evaluare în vederea acreditării constituită din 6 membri (1+5):

- preşedinte;

- medic;

- asistent medical;

- economist;

- jurist;

- tehnic/alte specialităţi;

c) Comisia de evaluare în vederea acreditării constituită din 5 membri (1+4):

- preşedinte;

- medic;

- asistent medical;

- economist/jurist;

- tehnic/alte specialităţi;

d) Comisia de evaluare în vederea acreditării constituită din 4 membri (1+3):

- preşedinte;

- medic/asistent medical;

- economist/jurist;

- tehnic/alte specialităţi;

e) Comisia de evaluare în vederea acreditării constituită din 3 membri (1+2):

- preşedinte;

- medic;

- economist/jurist.

(3) Stabilirea duratei vizitei de evaluare se va aproba la nivelul Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor în funcţie de numărul de secţii.

Art. 2. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice dispoziţie contrară se abrogă.

Art. 3. - (1) Structurile de specialitate ale Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

(2) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Prezentul ordin se publică pe site-ul Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, www.conas.gov.ro, prin grija Direcţiei resurse umane.

 

Preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor,

Florin-Valentin Petrache

 

Bucureşti, 25 iunie 2014.

Nr. 148.

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea Normei tehnice feroviare “Vehicule de cale ferată. Condiţii tehnice pentru repararea cutiilor de osii cu rulmenţi”

În temeiul prevederilor art. 3 alin. (2) lit. k) din anexa nr. 2 “Regulament de organizare şi funcţionare al Organismului Notificat Feroviar Român” la anexa nr. 1 “Regulament de organizare şi funcţionare a Autorităţii Feroviare Române - AFER”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române - AFER, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin (1) pct. 1 şi 12 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se aprobă Norma tehnică feroviar㠓Vehicule de cale ferată. Condiţii tehnice pentru repararea cutiilor de osii cu rulmenţi”, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Norma tehnică feroviară prevăzută la alin. (1) stabileşte condiţiile tehnice generale pentru repararea cutiilor de osii cu rulmenţi cu care sunt echipate vehiculele feroviare.

Art. 2. - Prevederile norme: tehnice feroviare prevăzute la art. 1 alin. (1) se aplică de către operatorii de transport feroviar şi de către deţinătorii vehiculelor feroviare la întocmirea caietelor de sarcini, de către operatorii economici care repară cutii de osii cu rulmenţi la întocmirea documentaţiilor tehnice pentru repararea acestora, de către toate societăţile comerciala care fabrică cutii de osii cu rulmenţi şi componente ale acestora utilizate la echiparea vehiculelor feroviare, precum şi de către Autoritatea Feroviară Română - AFER în activitatea de avizare a documentaţiilor tehnice pentru construirea sau modernizarea materialului rulant utilizat în transportul feroviar, în conformitate cu specificaţiile tehnice în vigoare.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.

 

p. Ministrul transporturilor,

István Zoltán,

secretar de stat

 

Bucureşti, 9 mai 2014.

Nr. 558.


*) Anexa se publica în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 503 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome “Monitorul Oficial”, Bucureşti, sos. Panduri nr. 1.

 


 

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Nr. 872 din 1 iulie 2014

 

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

Nr. 1.025 din 30 iunie 2014

 

ORDIN

privind aprobarea unor formulare tipizate în scopul obţinerii informaţiilor necesare realizării schimbului automat de informaţii potrivit art. 10912 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

În temeiul prevederilor art. 531 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al prevederilor art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările ulterioare,

ministrul finanţelor publice şi viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emit următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se aprobă următoarele formulare tipizate în Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, scopul obţinerii informaţiilor necesare realizării schimbului republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute automat de informaţii potrivit art. 10912 din Ordonanţa în anexele nr. 1-4, după cum urmează:

 

Nr. crt.

Denumirea

Anexa

1.

Anexă la declaraţia fiscală pentru stabilirea impozitului pe clădiri - persoane fizice

Model ITL-105

2.

Anexă la declaraţia fiscală pentru stabilirea impozitului pe teren - persoane fizice

Model ITL-106

3.

Anexă la declaraţia fiscală/decizia de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri - persoane juridice

Model ITL-107

4.

Anexă la declaraţia fiscală/decizia de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren - persoane juridice

Model ITL-108

 

(2) Domeniul de activitate referitor la impozitele şi taxele locale care se stabilesc, potrivit legii, de autorităţile administraţiei publice locale se codifică cu “Model 2014”, grupa de litere “ITL” şi cifrele ,105-108”, care reprezintă elementele de identificare ale fiecărui formular tipizat.

Art. 2. - (1) Tipărirea formularelor prevăzute la art. 1 se face cu respectarea strictă a modelelor aprobate prin prezentul ordin.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale, în condiţii de autonomie locală şi de eficienţă economică, pot opta pentru achiziţionarea formularelor tipizate ori pot imprima aceste formulare utilizând sistemele informatice proprii.

(3) Autorităţile administraţiei publice locale care au pagină de internet proprie vor asigura publicarea formularelor tipizate pe pagina respectivă, astfel încât acestea să poată fi consultate şi imprimate de către contribuabili utilizând sisteme informatice proprii.

Art. 3. - Autorităţile administraţiei publice locale gestionează informaţiile din formularele prevăzute la art. 1, depuse de contribuabili, şi le transmit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală potrivit prevederilor art. 531 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 5. - Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de către primarii municipiilor, ai sectoarelor municipiului Bucureşti, ai oraşelor şi ai comunelor.

Art. 6. - Prezentul ordin intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

 

ANEXA Nr. 1

 

Model 2014 ITL 105

 

ANEXA1

la declaraţia fiscală pentru stabilirea impozitului pe clădiri - persoane fizice

 

Subsemnatul, nume .................................. prenume ........................................ cu rezidenţa fiscală în ţara ..........................., de naţionalitate .................................. născut la data de ........................ identificat prin CNP/NIF............................., paşaport/act de identitate nr. .............................. număr de identificare fiscală în statul de rezidenţă ........................ adresa în statul de rezidenţă fiscală oraş ....................., strada .......................... nr. ......., cod poştal ......................, declar că începând cu data de...../..../.......... prin actul nr. .........../.............. din ......./............, emis de ..................... la data de ..................... am dobândit/înstrăinat o clădire situată în România comuna/oraşul/municipiul ..................................., satul/sectorul ............, str. ...................... nr. ...... bl. .............. sc. ......... et. ........ ap. ..........

Pentru clădirea sus-menţionată sunt/am fost: proprietar unic ; coproprietar cu cota-parte de ......... Ceilalţi coproprietari sunt: ....................................................................

Destinaţia clădirii: rezidenţială (locuinţă) ; comercial㠁; industrial㠁.; agricol㠁; altele .

Modul de dobândire/înstrăinare a clădirii: construire ; vânzare-cumpărare ; expropriere ; moştenire ; donaţie ; partaj (ieşire din indiviziune) ; altele .

Valoarea clădirii la data dobândirii/înstrăinării: moneda ...........; valoarea de achiziţie/înstrăinare ..........................; valoarea de construire ................; valoarea de asigurare ................; valoarea de expropriere ...............; valoarea de fuziune .................; valoarea de divizare ................; altă valoare ................

Prin semnarea prezentei am luat cunoştinţă că declararea necorespunzătoare a adevărului se pedepseşte conform legii penale, cele declarate fiind corecte şi complete.

 

Data .............................

Numele şi prenumele .................................

Semnătura olografă ....................................


1 Informaţiile prevăzute de prezentul formular sunt completate numai dacă sunt cunoscute de contribuabil ca urmare a documentelor pe care la deţine la momentul completării.

 

ANEXA Nr. 2

 

Model 2014 ITL 106

 

ANEXĂ1

la declaraţia fiscală pentru stabilirea impozitului pe teren - persoane fizice

 

Subsemnatul, nume .................................. prenume .................................... cu rezidenţa fiscală în ţara ............................. de naţionalitate .................................. născut la data de ........................ identificat prin CNP/NIF.............................. paşaport/act de identitate nr. .............................. număr de identificare fiscală în statul de rezidenţă ........................ adresa în statul de rezidenţă fiscală oraş ..........., strada ............................. nr. ........ cod poştal .........................., declar că începând cu data de ...../..../.......... prin actul nr. .........../.............. din ......./............. emis de ..................... la data de ...................., am dobândit/înstrăinat un teren situat în România comuna/oraşul/municipiul ..................................., satul/sectorul ..................., str. ................... nr. ............

Pentru terenul sus-menţionat sunt/am fost: proprietar unic ; coproprietar cu cota parte de .............. Ceilalţi coproprietari sunt:....................................................................

Modul de dobândire/înstrăinare a terenului: vânzare-cumpărare ; expropriere ; moştenire ; donaţie ; partaj (ieşire din indiviziune) ; altele .

Valoarea terenului la data dobândirii/înstrăinării: moneda ...........; valoarea de achiziţie/înstrăinare ..........................; valoarea de asigurare ................; valoarea de expropriere ...............; valoarea de fuziune .................; valoarea de divizare ................; altă valoare ................

Prin semnarea prezentei am luat cunoştinţă că declararea necorespunzătoare a adevărului se pedepseşte conform legii penale, cele declarate fiind corecte şi complete.

 

Data .............................

Numele şi prenumele .................................

Semnătura olografă ....................................


1 Informaţiile prevăzute de prezentul formular sunt completate numai dacă sunt cunoscute de contribuabil ca urmare a documentelor pe care le deţine la momentul completării.

 

ANEXA Nr. 3

 

Model 2014 ITL107

 

ANEXĂ1

la declaraţia fiscală/decizia de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri - persoane juridice

 

Subsemnatul, nume ................................. prenume ............................. cu domiciliul/rezidenţa în ţara ............................ identificat prin CNP/NIF.............................. în calitate de reprezentant legal/împuternicit conform actului de împuternicire nr. ......... din data de ....................., declar că persoana juridică cu denumirea ............................................... sediul în statul de rezidenţă fiscală ........................ oraş ........................... strada .................. nr. ........... cod poştal ..................... codul de identificare fiscală în România ......................... număr de identificare fiscală în statul de rezidenţă .............................................. cod TVA în statul de rezidenţă fiscală ..................................... începând cu data de ...../..../.......... prin actul nr. .........../.............. din ......./............. emis de ..................... la data de ..................... a dobândit/înstrăinat o clădire situată comuna/oraşul/municipiul................................... satul/sectorul .................... str. ................... nr. ............ bl. ..........., sc. ......... et. ......., ap. ..........

Pentru clădirea sus-menţionată, persoana juridică menţionată este/a fost: proprietar unic ; coproprietar cu cota-parte de ........ Ceilalţi coproprietari sunt: .............................................................................................

Destinaţia clădirii: rezidenţială (locuinţă) ; comercial㠁; industrial㠁; agricol㠁; altele .

Modul de dobândire/înstrăinare a clădirii: construire ; vânzare-cumpărare ; expropriere ; moştenire ; donaţie ; partaj (ieşire din indiviziune) ; altele .

Valoarea clădirii la data dobândirii/înstrăinării: moneda ...........; valoarea de achiziţie/înstrăinare ..........................; valoarea de construire ................; valoarea de asigurare ................; valoarea de expropriere ...............; valoarea de fuziune .................; valoarea de divizare ................; altă valoare ................

Prin semnarea prezentei am luat cunoştinţă că declararea necorespunzătoare a adevărului se pedepseşte conform legii penale, cele declarate fiind corecte şi complete.

 

Data .............................

Numele şi prenumele .................................

Semnătura olografă ....................................


1 Informaţiile prevăzute de prezentul formular sunt completate numai dacă sunt cunoscute de contribuabil ca urmare a documentelor pe care la deţine la momentul completării.

 

ANEXA Nr. 4

 

Model 2014 ITL 108

 

ANEXĂ1

la declaraţia fiscală/decizia de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren - persoane juridice

 

Subsemnatul, nume ........................prenume .................... cu domiciliul/rezidenţa în ţara ..........................., identificat prin CNP/NIF............................., în calitate de reprezentant legal/împuternicit conform actului de împuternicire nr. ......... din data de...................., dedarea persoana juridică cu denumirea ................................., sediul în statul de rezidenţă fiscală ..................... oraş ........................., strada .................. nr. ........... cod poştal ..................... codul de identificare fiscală în România ......................... număr de identificare fiscală în statul de rezidenţă .............................................. cod TVA în statul de rezidenţă fiscală

..................................... începând cu data de ...../..../.......... prin actul nr. .........../.............. din ......./............, emis de ..................... la data de ..................... a dobândit/înstrăinat un teren situat în România comuna/oraşul/municipiul ................................... satul/sectorul .................... str. ................... nr. ............

Pentru terenul sus-menţionat, persoana juridică menţionată este/a fost: proprietar unic ; coproprietar cu cota-parte de ......... Ceilalţi coproprietari sunt: ..............................................................................................

Modul de dobândire/înstrăinare a terenului: construire ; vânzare-cumpărare ; expropriere ; moştenire ; donaţie ; partaj (ieşire din indiviziune) ; altele .

Valoarea terenului la data dobândirii/înstrăinării: moneda ...........; valoarea de achiziţie/înstrăinare ..........................; valoarea de construire ...........................; valoarea de asigurare .............................; valoarea de expropriere ..........................; valoarea de fuziune .................; valoarea de divizare ................; altă valoare ................

Prin semnarea prezentei am luat cunoştinţă că declararea necorespunzătoare a adevărului se pedepseşte conform legii penale, cele declarate fiind corecte şi complete.

 

Data .............................

Numele şi prenumele .................................

Semnătura olografă ....................................


1 Informaţiile prevăzute de prezentul formular sunt completate numai dacă sunt cunoscute de contribuabil ca urni are a documentelor pe care le deţine la momentul completării.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

DECIZIA Nr. 11

din 2 iunie 2014

 

Dosar nr. 11/1/2014/HP/P

 

Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Geanina Cristina Arghir - judecător la Secţia penală

Ioana Bogdan - judecător la Secţia penală

Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secţia penală

Lucia Rog - judecător la Secţia penală

Ioana Alina Ilie - judecător la Secţia penală - judecător-raportor

Valentin Horia Şelaru - judecător la Secţia penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală

Simona Cristina Neniţă - judecător la Secţia penală

Marioara Cioaric - magistrat-asistent

 

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea prin încheierea din 27 martie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 5.559/111/2013 prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unor chestiuni de drept privind interpretarea dispoziţiilor;

1. art. 216 alin. (1) şi (2) raportat la art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune presupune admiterea în principiu a acesteia, după care magistratul analizează temeinicia cererii atât cu ocazia luării iniţiale a acestei măsuri, cât şi cu ocazia înlocuirii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune;

2. art. 242 alin. (10), (11) şi (12) raportat la art. 203 alin. (5) şi (6) şi art. 206 alin. (3) coroborat cu art. 352 alin. (1) şi art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune de către instanţa de control judiciar în cadrul procedurii înlocuirii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se realizează în şedinţă publică sau în camera de consiliu.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 274 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie.

La şedinţa de judecată participă doamna Marioara Cioaric, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Irina Kuglay, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că, la dosar, au fost depuse puncte de vedere din partea Curţilor de Apel Oradea, Alba Iulia şi Târgu Mureş, tribunalelor Bacău, Ilfov şi Caraş-Severin şi judecătoriilor sectoarelor 1 şi 5 Bucureşti, Zimnicea, Odorheiul Secuiesc, Luduş şi Vânju Mare, în cuprinsul cărora s-a menţionat, cu privire la prima chestiune de drept, că, în majoritate, judecătorii acestor instanţe au opinat în sensul că examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune în cadrul procedurii înlocuirii arestului preventiv sau arestului la domiciliu presupune verificarea admisibilităţii în principiu, după care se procedează la soluţionarea fondului cererii, prin analiza temeiniciei acesteia. În sens contrar, Curţile de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Galaţi, Braşov şi Bacău, tribunalele Mehedinţi, Arad, Timiş şi Dolj, precum şi judecătoriile sectoarelor 4 şi 6 Bucureşti şi Alexandria au apreciat că temeinicia cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive sau a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se analizează înainte de admiterea în principiu şi, în funcţie de rezultatul la care se ajunge, instanţa de judecată admite în principiu această cerere, dacă este întemeiată, fixând totodată cauţiunea şi termenul în care poate să fie depusă, sau dispune respingerea ei, dacă este neîntemeiată. O altă opinie a fost exprimată de Tribunalul Prahova şi Judecătoria Buftea, în sensul că examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune nu presupune admiterea în principiu a acesteia.

În ce priveşte a două problemă de drept supusă dezlegării, curţile de apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Braşov, Oradea, Alba Iulia, Bacău şi Târgu Mureş, tribunalele Dolj, Mehedinţi, Prahova, Bihor, Arad, Ialomiţa, Ilfov, pentru Minori şi Familie Braşov, Caraş-Severin, Timiş şi Bacău, precum şi judecătoriile sectoarelor 1, 5 şi 6 Bucureşti, Buftea, Zimnicea, Slatina, Oneşti, Oradea, Odorheiul Secuiesc, Miercurea-Ciuc, Luduş şi Gheorgheni au opinat în sensul că examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune în cadrul procedurii înlocuirii arestului preventiv sau arestului la domiciliu se realizează în cursul judecăţii în şedinţă publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 352 alin. (1) şi art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală. În sens contrar, Curtea de Apel Galaţi, instanţele din circumscripţia Tribunalului Satu Mare, Tribunalul Teleorman şi judecătoriile Sectorului 3 Bucureşti, Alexandria, Roşiori de Vede, Târgu Secuiesc, Topi iţa, Balş şi Vânju Mare au comunicat că examinarea sesizării privind înlocuirea măsurii arestării preventive sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se realizează de către instanţa de judecată învestită cu soluţionarea apelului în camera de consiliu, în condiţiile art. 242 alin. (10), (11) şi (12) din Codul de procedură penală, cu excepţia menţionată de Curtea de Apel Galaţi a situaţiei în care examinarea cererii de înlocuire are loc simultan cu verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive, când şedinţa trebuie să fie publică, potrivit art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală.

S-a mai referit asupra faptului că mai multe instanţe, respectiv curţile de apel Bucureşti - Secţia I penală, Ploieşti, Cluj, Piteşti şi Craiova nu au transmis un punct de vedere, comunicând că nu au fost identificate la nivelul acestor instanţe hotărâri cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării.

La dosar a fost depus raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, doamna Ioana Alina Ilie, prin care s-a propus, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 5.559/111/2013, iar, dacă se va aprecia că sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, s-a exprimat opinia că, în interpretarea dispoziţiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, examinarea temeiniciei cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate realiza doar ulterior admiterii în principiu a acesteia, iar, în interpretarea dispoziţiilor art. 242 alin. (10), (11) şi (12) din Codul de procedură penală raportat la art. 203 alin. ( 5) şi (6) din Codul de procedură penală, art. 352 alin. (1) din Codul de procedură penală şi art. 362 alin, (2) din Codul de procedură penală, judecarea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se realizează de către instanţa de control judiciar învestită cu soluţionarea apelului în camera de consiliu doar în cazul în care în aceeaşi şedinţă nu se verifică legalitatea şi temeinicia arestării preventive sau nu se dispun alte măsuri procesuale ce vizează rezolvarea cauzei în calea de atac, situaţii în care şedinţa de judecată este publică.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după expunerea argumentelor juridice, a susţinut opinia procurorului general şi a solicitat, în principal, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea, apreciind că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, respectiv aceea ca de lămurirea respectivelor chestiuni de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

În ce priveşte prima problemă de drept supusă lămuririi, a arătat că, în situaţia în care sesizarea va fi apreciată ca fiind admisibilă, aceasta să primească următoarea rezolvare: “În interpretarea dispoziţiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, examinarea temeiniciei cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se realizează înainte de admiterea în principiu a acesteia.” în ce priveşte cea de-a două chestiune de drept, a precizat că este de acord cu soluţia propusă de judecător în raportul depus la dosar.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea din data de 27 martie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 5.559/111/2013, ce are ca obiect apelurile declarate de inculpaţii F.C.F., B.M.O., I.S.D., D.I.S.V., R.G. şi L.Ş.T. Împotriva Sentinţei penale nr. 147/P din 28 februarie 2014 a Tribunalului Bihor, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării unor chestiuni de drept privind interpretarea dispoziţiilor:

1. art. 216 alin. (1) şi (2) raportat la art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune presupune admiterea în principiu a acesteia, după care magistratul analizează temeinicia cererii atât cu ocazia luării iniţiale a acestei măsuri, cât şi cu ocazia înlocuirii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune;

2. art. 242 alin. (10), (11) şi (12) raportat la art. 203 alin. (5) şi (6) şi art. 206 alin. (3) coroborat cu art. 352 alin. (1) şi art. 362 alin, (2) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune de către instanţa de control judiciar în cadrul procedurii înlocuirii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se realizează în şedinţă publică sau în camera de consiliu.

II. Punctul de vedere al instanţei care a formulat sesizarea

1. Referitor la prima chestiune de drept ce formează obiectul sesizării

1.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Curtea de Apel Oradea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, chiar dacă problema supusă dezbaterii este una de drept procedural, având în vedere că luarea, menţinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a unei măsuri preventive reprezintă chestiuni incidentale invocate pe parcursul judecăţii procesului penal, care trebuie soluţionate pe fond independent sau cu înrâurire asupra fondului raportului juridic penal material, presupunând o examinare a îndeplinirii mai multor condiţii enumerate în Codul de procedură penală, din care unele se referă la normele de drept material privind infracţiunea ce formează obiectul procesului penal aflat în derulare.

1.2. Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

Curtea de Apel Oradea a considerat că verificarea temeiniciei cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune nu se poate realiza în etapa admiterii în principiu - aşa cum s-ar putea deduce din interpretarea dispoziţiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, această etapă vizând doar examinarea îndeplinirii unor condiţii formale prevăzute de lege. În argumentare, au fost invocate prevederile art. 216 din Codul de procedură penală, care reglementează condiţiile generale ce trebuie îndeplinite pentru acordarea controlului judiciar pe cauţiune, alin. (2) stabilind că această măsură poate fi luată numai dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute de alin. (1), inclusiv cea referitoare la plata în prealabil a cuantumului cauţiunii stabilite de instanţă.

2. Referitor la cea de-a două chestiune de drept ce formează obiectul sesizării

2.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Curtea de Apel Oradea a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, având în vedere că interpretarea eronată a normelor procedurale invocate ar conduce la încălcarea dispoziţiilor referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, sancţionată cu nulitatea absolută potrivit art. 281 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, aspect ce ar avea o influenţă decisivă asupra fondului cauzei ce formează obiectul judecăţii.

2.2. Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

Curtea de Apel Oradea a opinat în sensul că instanţa de control judiciar învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac promovată împotriva hotărârii primei instanţe prin care s-a soluţionat fondul cauzei se pronunţă asupra măsurilor preventive, inclusiv asupra sesizărilor privind înlocuirea măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune (ce pot fi formulate inclusiv cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive, conform art. 208 din Codul de procedură penală), în şedinţă publică, invocându-se, în acest sens, dispoziţiile art. 352 alin. (1), art. 362 alin. (2), art. 206 alin. (3) şi art. 208 din Codul de procedură penală.

III. Punctele de vedere exprimate de instanţele judecătoreşti

1. Curţile de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Ploieşti, Cluj, Piteşti şi Craiova nu au transmis un punct de vedere, comunicând că nu au fost identificate la nivelul acestor instanţe hotărâri cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării.

2. Cu privire la prima chestiune de drept ce formează obiectul sesizării, s-a transmis de către curţile de apel Oradea, Alba Iulia şi Târgu Mureş, de tribunalele Bacău, Ilfov şi Caraş-Severin, precum şi de judecătoriile sectorului 1 şi sectorului 5 Bucureşti, Zimnicea, Odorheiu Secuiesc, Luduş şi Vânju Mare că, în majoritate, judecătorii acestor instanţe au opinat în sensul că examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune în cadrul procedurii înlocuirii arestului preventiv sau arestului la domiciliu presupune verificarea admisibilităţii în principiu, după care se procedează la soluţionarea fondului cererii, prin analizarea temeiniciei acesteia.

În sens contrar, curţile de apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Galaţi, Braşov şi Bacău, tribunalele Mehedinţi, Arad, Timiş şi Dolj, precum şi judecătoriile sectoarelor 4 şi 6 Bucureşti şi Alexandria au apreciat că temeinicia cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive sau a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se analizează înainte de admiterea în principiu şi, în funcţie de rezultatul la care se ajunge, instanţa de judecată admite în principiu această cerere, dacă este întemeiată, fixând, totodată, cauţiunea şi termenul în care poate fi depusă, sau dispune respingerea ei, dacă este neîntemeiată.

O altă opinie a fost exprimată de Tribunalul Prahova şi Judecătoria Buftea, în sensul că examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune nu presupune admiterea în principiu a acesteia.

3. Referitor la cea de-a două problemă de drept ce formează obiectul sesizării, curţile de apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Braşov, Oradea, Alba Iulia, Bacău şi Târgu Mureş, tribunalele Dolj, Mehedinţi, Prahova, Bihor, Arad, Ialomiţa, Ilfov, pentru Minori şi Familie Braşov, Caraş-Severin, Timiş şi Bacău, precum şi judecătoriile sectoarelor 1, 5 şi 6 Bucureşti, Buftea, Zimnicea, Slatina, Oneşti, Oradea, Odorheiu Secuiesc, Miercurea-Ciuc, Luduş şi Gheorgheni au comunicat că examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune în cadrul procedurii înlocuirii arestului preventiv sau arestului la domiciliu se realizează în cursul judecăţii în şedinţă publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 352 alin. (1) şi art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Curtea de Apel Galaţi, instanţele din circumscripţia Tribunalului Satu Mare, Tribunalul Teleorman şi judecătoriile Sectorului 3 Bucureşti, Alexandria, Roşiori de Vede, Târgu Secuiesc, Topliţa, Balş şi Vânju Mare au opinat în sensul că examinarea sesizării privind înlocuirea măsurii arestării preventive sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se realizează de către instanţa de judecată, învestită cu soluţionarea apelului, în camera de consiliu, în condiţiile art. 242 alin. (10), (11) şi (12) din Codul de procedură penală, cu excepţia menţionată de Curtea de Apel Galaţi a situaţiei în care examinarea cererii de înlocuire are loc simultan cu verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive, când şedinţa trebuie să fie publică, potrivit art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală.

IV. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 844/C/1.150/111-5/2014 din data de 8 aprilie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind interpretarea dispoziţiilor art. 216 alin. (1)şi (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, respectiva prevederilor art. 242 alin. (10), (11) şi (12) din Codul de procedură penală raportat la art. 203 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală şi art. 206 alin. (3) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 352 alin. (1) şi art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală, în sensul menţionat în sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea.

Totodată, în cadrul concluziilor depuse la dosarul cauzei prin Adresa nr. 844/C/1.150/111-5/2014 din mai 2014, procurorul general, invocând dispoziţiile art. 475-477 din Codul de procedură penală, a opinat în sensul respingerii, ca inadmisibile, a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea, apreciind că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, respectiv aceea ca de lămurirea respectivelor chestiuni de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

În argumentarea acestui punct de vedere s-a arătat, în esenţă, că dispoziţia procesual penală reglementata prin art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală este vădit mai restrictivă decât cea cuprinsă în art. 471 şi următoarele din Codul de procedură penală, conform cărora admisibilitatea recursului în interesul legii se verifică prin raportare la existenţa unei chestiuni de drept, substanţial sau procesual, soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, dar şi decât cea cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care condiţionează invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare de legătura acesteia cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului.

Prin modul în care a fost reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală, chestiunea a cărei dezlegare este supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, putând doar ca excepţie viza o problemă de drept procesual, doar în măsura în care soluţia dată acesteia se repercutează semnificativ asupra rezolvării date fondului.

Raportat la aceste considerente teoretice, s-a arătat că, în speţă, pe rolul Curţii de Apel Oradea se află în curs de judecată, în ultimă instanţă, apelurile declarate de inculpaţi împotriva Sentinţei penale nr. 147/P din 28 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 5.559/111/2013 şi prin care s-a dispus condamnarea acestora pentru săvârşirea infracţiunilor cu privire la care instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu. Instanţa a fost învestită la termenul din 27 martie 2014 cu cererile inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestului preventiv, în principal, cu măsura controlului judiciar, iar, în subsidiar, cu cea a arestului la domiciliu. Cererea formulată de inculpaţi la termenul de judecată din 27 martie 2014 are un caracter incidental, fără consecinţe asupra modului de rezolvare a raportului juridic penal cu soluţionarea căruia instanţa a fost învestită originar, prin rechizitoriu, sau, subsecvent, prin apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei de condamnare. Astfel, s-a apreciat că nici regulile de procedură ce guvernează modul de soluţionare a cererii de înlocuire a arestului preventiv cu controlul judiciar pe cauţiune sau cu arestul la domiciliu şi, cu atât mai puţin, caracterul public ori nepublic al şedinţei de judecată în care o astfel de cerere este soluţionată nu vizează fondul cauzei. Cât priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 206 alin. (3) din Codul de procedură penală, privind caracterul public al şedinţei de judecată în care se soluţionează contestaţia împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecăţii, procurorul general a considerat că aceasta este vădit nepertinentă întrucât, pe de o parte, Curtea de Apel Oradea are a se pronunţa asupra măsurii preventive în primă instanţă, nu ca instanţă de control judiciar, iar, pe de altă parte, încheierea pe care o va pronunţa este definitivă, câtă vreme art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative, prevede posibilitatea atacării cu contestaţie doar a încheierilor pronunţate în primă instanţă, nu şi a celor prin care instanţa de apel dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecăţii.

S-a concluzionat, astfel, că, pentru îndeplinirea ultimei condiţii impuse de art. 475 din Codul de procedură penală, este necesar ca interpretarea dată de instanţa supremă dispoziţiei de drept substanţial ori procesual cu care a fost învestită să aibă consecinţe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei, de lămurirea acesteia depinzând soluţia dată acţiunii penale şi/sau civile cu care instanţa a fost sesizată. Cum, în prezenta cauză, obiectul sesizării îl constituie soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţi împotriva sentinţei prin care au fost condamnaţi, s-a apreciat că ultima condiţie impusă de art. 475 din Codul de procedură penală nu este îndeplinită.

V. Jurisprudenţa naţională în materie

1. Referitor la prima chestiune de drept ce formează obiectul sesizării, au fost identificate un număr de patru hotărâri judecătoreşti, care au dat o interpretare diferită dispoziţiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a statuat, prin încheierea penală nr. 32 din 24 martie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 1.202/1/2014, că examinarea temeiniciei cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune are loc numai după admiterea în principiu a acesteia, concluzie la care a ajuns în urma interpretării coroborate a dispoziţiilor art. 242 alin. (10) şi (12) şi art. 216 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală.

În sens contrar s-a pronunţat Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, care, prin încheierea nr. 5 din 12 februarie 2014 din Dosarul nr. 3.378/3/2014, în soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva dispoziţiei de admitere în principiu a unei cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune dată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, a menţinut hotărârea atacată, făcând propriul examen din perspectiva temeiniciei cererii, fără a prezenta argumente în sensul analizării acestei chestiuni în faza verificării admisibilităţii în principiu.

În mod similar, prin încheierea din data de 11 februarie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 4.557/87/2013, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Teleorman a admis în principiu cererile formulate de o parte din inculpaţi privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, a stabilit valoarea acesteia şi termenul de consemnare, verificând în această etapă temeinicia sesizării.

Într-o altă opinie, Tribunalul Maramureş, cu ocazia soluţionării, în procedura de cameră preliminară, a unei cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, nu a parcurs etapa admisibilităţii în principiu, după fixarea cauţiunii şi consemnarea acesteia de către inculpat, procedând la examinarea temeiniciei cererii (încheierile din 21 martie 2014 şi 25 martie 2014 pronunţate în Dosarul nr. 8.208/100/2013).

2. Cu privire la cea de-a două problemă de drept invocată în cuprinsul sesizării, a fost identificată o singură hotărâre pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 1.202/1/2014, ce a avut ca obiect soluţionarea unei cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, sesizarea completului făcându-se de Secţia penală a aceleiaşi instanţe, ce fusese iniţial investită în condiţiile art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală.

Judecarea acestei cereri, care a făcut obiectul unui dosar distinct de cel în care au fost înregistrate apelurile declarate de parchet şi inculpat împotriva hotărârii date în primă instanţă, s-a făcut de către Completul de 5 Judecători în camera de consiliu, în condiţiile art. 242 alin. (12) din Codul de procedură penală.

VI. Dispoziţiile din Codul de procedură penală suspuse interpretării

Art. 242

Revocarea măsurilor preventive şi înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă

(10) Dacă cererea are ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive sau a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, dacă găseşte cererea întemeiată, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere, dată în camera de consiliu, admite în principiu cererea şi stabileşte valoarea cauţiunii, acordând inculpatului termen pentru depunerea ei.

(11) Dacă se depune cauţiunea în termenul fixat, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, admite cererea de înlocuire a măsurii preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, stabileşte obligaţiile ce vor reveni inculpatului pe durata măsurii şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

(12) Dacă nu se depune cauţiunea în termenul fixat, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, în lipsa inculpatului şi a procurorului, respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat.

Art. 216

Condiţii generale

(1)În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune faţă de inculpat, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 223 alin, (1) şi (2), luarea acestei măsuri este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1), iar inculpatul depune o cauţiune a cărei valoare este stabilită de către organul judiciar.

(2) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa de judecată, în cursul judecăţii, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune faţă de inculpat, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1).

Art. 203

Organul judiciar competent şi actul prin care se dispune asupra măsurilor preventive

(5) în cursul urmăririi penale şi al procedurii de cameră preliminară, cererile, propunerile, plângerile şi contestaţiile privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu.

(6) în cursul judecăţii, instanţa de judecată se pronunţă asupra măsurilor preventive prin încheiere motivată.

Art. 206

Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecăţii

(3) Contestaţia se soluţionează în şedinţă publică, cu participarea procurorului şi cu citarea inculpatului.

Art. 352

Publicitatea şedinţei de judecată

(1) Şedinţa de judecată este publică, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Şedinţa desfăşurată în camera de consiliu nu este publică.

Art. 362

Măsurile preventive în cursul judecăţii

(2) în cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanţa este datoare să verifice, în cursul judecăţii, în şedinţă publică, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 208.

VII. Raportul asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării

În cuprinsul raportului întocmit de judecătorul desemnat, s-a propus, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 5.559/111/2013, pe motiv că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, arătându-se, în esenţă, că deşi obiectul sesizării îl reprezintă probleme de drept ce se circumscriu sferei normelor procesual penale, lămurirea acestora nu poate influenţa decizia ce va fi luată pe fondul apelurilor cu care a fost învestită Curtea, dat fiind faptul că instanţa este chemată să se pronunţe asupra unei cereri incidentale privind starea de libertate a unor inculpaţi (examinarea temeiniciei cererii de înlocuire a arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune în etapa verificării admisibilităţii în principiu sau ulterior şi felul şedinţei de judecată), împrejurare ce nu are înrâurire asupra rezolvării raportului de drept penal dedus judecăţii, ce constă în examinarea învinuirii aduse apelanţilor prin rechizitoriu şi stabilirea eventualei răspunderi civile a acestora.

Totodată, judecătorul-raportor a subliniat faptul că instanţa de apel, cu toate că a pus în discuţie, la termenul din 27 martie 2014, cererile de înlocuire a arestului preventiv a unora dintre inculpaţi cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce nu aveau legătură cu obiectul respectivelor cereri de înlocuire. Astfel, a solicitat ca instanţa supremă să dea o rezolvare de principiu unor probleme ce vizează luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune, şi nu înlocuirea cu o asemenea măsură, aşa cum au solicitat o parte dintre apelanţi, precum şi unor aspecte ce privesc înlocuirea arestului la domiciliu cu aceeaşi măsură restrictivă de libertate, deşi niciunul dintre inculpaţi nu se afla în arest la domiciliu, ci în arest preventiv. Totodată, deşi curtea de apel a fost învestită în primă instanţă cu cererea de înlocuire, a solicitat interpretarea art. 206 alin. (3) din Codul de procedură penală, care se referă la felul şedinţei de judecată în calea de atac a contestaţiei împotriva încheierii prin care, în cursul judecăţii, s-a dispus asupra măsurilor preventive.

Într-o teză subsidiară, dacă se va aprecia că sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, judecătorul-raportor, examinând doar chestiunile de drept referitoare la etapa în care se analizează temeinicia cererii de înlocuire a arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, precum şi la felul şedinţei de judecată în care se discută o asemenea cerere de către instanţa de control judiciar învestită cu judecarea unei cauze în ultimă instanţă, şi-a exprimat opinia că, în interpretarea dispoziţiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, examinarea temeiniciei cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate realiza doar ulterior admiterii în principiu a acesteia, iar, în interpretarea dispoziţiilor art. 242 alin. (10), (11) şi (12) din Codul de procedură penală raportat la art. 203 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală, art. 352 alin. (1) din Codul de procedură penală şi art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecarea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se realizează de către instanţa de control judiciar învestită cu soluţionarea apelului în camera de consiliu doar în cazul în care în aceeaşi şedinţă nu se verifică legalitatea şi temeinicia arestării preventive sau nu se dispun alte măsuri procesuale ce vizează rezolvarea cauzei în calea de atac, situaţii în care şedinţa de judecată este publică.

VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunilor de drept menţionate, reţine următoarele:

Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

În speţă, se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Oradea fiind învestită în dosarul nr. 5.559/111/2013 cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii F.C.F., B.M.O., I.S.D., D.I.S.V., R.G. şi L.Ş.T. Împotriva sentinţei penale nr. 147/P din 28 februarie 2014 a Tribunalului Bihor prin care s-a dispus condamnarea acestora pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 din Codul penal, în cursul judecăţii respectivelor căi de atac punându-se în discuţie, la termenul din data de 27 martie 2014, cererile de înlocuire a arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune formulate de o parte dintre apelanţi.

De asemenea, chestiunile de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu au primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu fac obiectul unui asemenea recurs, aşa cum rezultă din Adresa nr. 844/C/1150/111-5/2014 din 8 aprilie 2014 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cea de-a treia cerinţă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală nu este însă îndeplinită în cauză, întrucât soluţionarea pe fond a apelurilor cu care a fost învestită Curtea de Apel Oradea nu depinde de lămurirea chestiunilor de drept ce fac obiectul prezentei sesizări.

Astfel, admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată asupra acţiunii penale şi/sau civile de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia Înaltei Curţi pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului.

Prin sintagma “soluţionarea pe fond a cauzei” folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală pentru a desemna legătura obiectivă dintre chestiunea de drept supusă interpretării şi procesul penal în curs trebuie astfel să se înţeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relaţiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecinţelor de natură civilă, şi nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanţă.

De altfel, aceasta a fost şi raţiunea avută în vedere de legiuitor care, prin art. 102 pct. 284 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, a modificat conţinutul art. 475 ce reglementează condiţiile de admisibilitate a sesizării formulate în vederea pronunţării de către instanţa supremă a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, introducând expresia “pe fond”, care lipsea din prima formă adoptată a Codului, prin reformularea textului de lege menţionat urmărindu-se tocmai excluderea de la această procedură ce vizează asigurarea unei practici judiciare unitare a problemelor de drept de care nu depinde soluţionarea pe fond a litigiilor penale, chestiuni ce urmează a fi supuse interpretării numai pe calea recursului în interesul legii, în situaţia în care sunt îndeplinite şi celelalte condiţii de admisibilitate reglementate de Codul de procedură penală.

În prezenta cauză, chiar dacă obiectul sesizării îl reprezintă probleme de drept ce se circumscriu sferei normelor procesual penale, lămurirea acestora nu poate influenţa decizia ce va fi luată pe fondul apelurilor cu care a fost învestită Curtea, dat fiind faptul că instanţa este chemată să se pronunţe asupra unei cereri incidentale privind starea de libertate a unor inculpaţi (examinarea temeiniciei cererii de înlocuire a arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune în etapa verificării admisibilităţii în principiu sau ulterior şi felul şedinţei de judecată), împrejurare ce nu are înrâurire asupra rezolvării raportului de drept penal dedus judecăţii, ce constă în examinarea învinuirii aduse apelanţilor prin rechizitoriu şi stabilirea eventualei răspunderi civile a acestora.

În plus, curtea de apel, deşi a pus în discuţie, la termenul din 27 martie 2014, cererile de înlocuire a arestului preventiv ale unora dintre inculpaţi cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, a sesizat instanţa supremă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce nu aveau legătură cu obiectul respectivelor cereri de înlocuire. Astfel, a solicitat ca Înalta Curte să dea o rezolvare de principiu unor probleme ce vizează luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune, şi nu înlocuirea cu o asemenea măsură, aşa cum au solicitat o parte dintre apelanţi, precum şi unor aspecte ce privesc înlocuirea arestului la domiciliu cu aceeaşi măsură restrictivă de libertate, deşi niciunul dintre inculpaţi nu se afla în arest la domiciliu, ci în arest preventiv. Totodată, deşi curtea de apel a fost învestită în primă instanţă cu cererea de înlocuire, a solicitat interpretarea art. 206 alin. (3) din Codul de procedură penală, care se referă la felul şedinţei de judecată în calea de atac a contestaţiei împotriva încheierii prin care, în cursul judecăţii, s-a dispus asupra măsurilor preventive.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, chestiunile de drept invocate nu pot primi o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, putând, eventual, să facă obiectul unui recurs în interesul legii, dacă sunt întrunite cerinţele înscrise în art. 471 şi 472 din Codul de procedură penală.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 5.559/111/2013.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 5.559/111/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 216 alin. (1) şi (2) raportat la art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune presupune admiterea în principiu a acesteia, după care magistratul analizează temeinicia cererii atât cu ocazia luării iniţiale a acestei măsuri, cât şi cu ocazia înlocuirii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, precum şi a chestiunii de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 242 alin. (10), (11) şi (12) raportat la art. 203 alin. (5) şi (6) şi art. 206 alin. (3) coroborat cu art. 352 alin. (1) şi art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauţiune de către instanţa de control judiciar în cadrul procedurii înlocuirii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se realizează în şedinţă publică sau în camera de consiliu.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2014.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI

DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător CORINA MICHAELA JÎJÎIE

Magistrat-asistent,

Marioara Cioaric

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.